Hotărâre nr. 271 din 20.04.2022
cu privire la organizarea şi funcţionarea Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la organizarea şi funcţionarea Instituţiei Publice
Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală
nr. 271 din 20.04.2022
(în vigoare 22.04.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.119 art. 308/2 din 22.04.2022
* * *
În temeiul art.7 lit.b) şi e) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, al art.32 alin.(2) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, şi al art.11 din Legea nr.27/2022 privind Fondul naţional de dezvoltare regională şi locală, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.60, art.76), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Instituţia Publică Fondul de Investiţii Sociale din Moldova îşi modifică denumirea în Instituţia Publică Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală.
2. Se aprobă:
1) Regulamentul Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală, conform anexei nr.1;
2) Structura Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală, conform anexei nr.2;
3) Organigrama Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală, conform anexei nr.3.
[Pct.2 în redacţia Hot.Guv. nr.358 din 01.06.2022, în vigoare 03.06.2022]
21. Se stabileşte efectivul-limită al Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală în număr de 46 de unităţi.
[Pct.21 modificat prin Hot.Guv. nr.626 din 24.09.2025, în vigoare 25.09.2025]
[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.358 din 01.06.2022, în vigoare 03.06.2022]
3. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va propune spre aprobare Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale bugetul necesar pentru organizarea şi funcţionarea Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală.
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.358 din 01.06.2022, în vigoare 03.06.2022]
4. În anexa nr.33 la Hotărârea Guvernului nr.690/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.322-328, art.792), cu modificările ulterioare, punctul 1 va avea următorul cuprins:
"1. Instituţia Publică Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală".
5. Hotărârea Guvernului nr.1188/2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.448-460, art.1265), cu modificările ulterioare, se abrogă.
6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Andrei Spînu |
| Ministrul finanţelor | Dumitru Budianschi |
| Nr.271. Chişinău, 20 aprilie 2022. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.271/2022
Notă: Anexa la hotărâre devine anexa nr.1 conform Hot.Guv. nr.358 din 01.06.2022, în vigoare 03.06.2022
REGULAMENTUL
Instituţiei Publice Oficiul Naţional de
Dezvoltare Regională şi Locală
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală (în continuare – Regulament) reglementează misiunea, domeniile de competenţă, funcţiile, atribuţiile, drepturile şi obligaţiile Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală (în continuare – Oficiu), precum şi organizarea activităţii acesteia.
2. Oficiul este o instituţie publică, în care autoritatea publică responsabilă de elaborarea politicii de dezvoltare regională exercită funcţia de fondator. Oficiul dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumire în limba de stat şi deţine conturi în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor.
3. Sediul Oficiului este situat în municipiul Chişinău.
II. MISIUNEA, DOMENIILE DE COMPETENŢĂ, FUNCŢIILE,
ATRIBUŢIILE, DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE OFICIULUI
4. Oficiul are misiunea de a coordona şi de a organiza activităţile orientate spre asigurarea implementării programelor şi proiectelor în domeniile stabilite în Legea nr.27/2022 privind Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală.
5. Domeniile de intervenţie ale Oficiului sunt următoarele:
1) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare locale;
2) construcţia şi renovarea infrastructurii sociale;
3) cofinanţarea proiectelor implementate din sursele de asistenţă externă;
4) alte domenii atribuite prin acte normative, inclusiv domeniile aferente celor gestionate de către fondator.
6. Oficiul are următoarele funcţii:
1) acordarea suportului necesar la implementarea programelor şi proiectelor în domeniile descrise la punctul 5, precum şi alte funcţii atribuite prin deciziile Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale (în continuare – Consiliu Naţional) şi/sau ale fondatorului;
2) implementarea eficientă a programelor şi proiectelor din domeniile de competenţă în conformitate cu sarcinile stabilite;
3) administrarea mijloacelor financiare alocate proiectelor din domeniile de competenţă în conformitate cu acordurile de asistenţă externă şi bugetul aprobat;
4) acordarea suportului fondatorului la elaborarea propunerilor de proiecte în domeniile de competenţă;
5) elaborarea şi prezentarea către fondator şi Consiliul Naţional a rapoartelor privind procesul de implementare a programelor şi proiectelor, precum şi privind utilizarea mijloacelor financiare destinate acestora.
7. Oficiul exercită următoarele atribuţii:
1) elaborează regulamente de desfăşurare a apelurilor de propuneri de proiecte şi asigură implementarea acestora;
2) elaborează şi prezintă spre aprobare documentele de reglementare a proceselor de implementare a programelor şi proiectelor şi alte acte de reglementare;
3) asigură managementul şi monitorizarea resurselor financiare alocate pentru implementarea programelor şi proiectelor finanţate din resursele Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală, precum şi din alte surse de finanţare, conform legislaţiei;
4) implementează programe şi proiecte de asistenţă externă conform prevederilor actelor normative sau acordurilor de asistenţă externă încheiate cu partenerii externi de dezvoltare;
5) asigură realizarea transparentă a procedurilor de achiziţii publice;
6) asigură supravegherea şi verificarea calităţii îndeplinirii serviciilor, lucrărilor şi furnizării bunurilor în termenele stabilite de către contractori şi consultanţii contractaţi;
7) acordă suport partenerilor de dezvoltare şi/sau donatorilor şi experţilor acestora în stabilirea relaţiilor cu agenţii economici şi autorităţile publice, inclusiv realizarea altor funcţii atribuite prin prevederile acordurilor de asistenţă externă;
8) organizează instruiri şi oferă asistenţă metodologică privind procedurile de implementare şi raportare pentru beneficiarii şi partenerii programelor şi proiectelor de dezvoltare locală din Republica Moldova;
9) oferă sprijin consultativ beneficiarilor privind aspectele de implementare a programelor şi proiectelor (proceduri de achiziţii, aspecte privind vizibilitatea, contabilitatea, înregistrarea etc.);
10) asigură suportul necesar fondatorului în procesul de negocieri pentru implementarea programelor şi proiectelor de asistenţă externă;
11) atrage mijloace nebugetare pentru implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală în beneficiul autorităţilor administraţiei publice locale.
[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.626 din 24.09.2025, în vigoare 25.09.2025]
[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.260 din 03.05.2023, în vigoare 19.05.2023]
8. În vederea realizării funcţiilor sale, Oficiul are dreptul:
1) să înainteze fondatorului propuneri de modificare a cadrului normativ în domeniu;
2) să solicite, conform actelor normative, şi să primească documente şi informaţii de la organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale, de la întreprinderi, organizaţii şi instituţii;
3) să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice, organele abilitate cu funcţii de control, organizaţiile necomerciale şi cele internaţionale;
4) să acceseze resursele şi sistemele informaţionale de stat deţinute de alte autorităţi ale administraţiei publice sau structuri organizaţionale din domeniul lor de competenţă conform actelor normative;
5) să administreze resurse de asistenţă externă conform prevederilor acordurilor încheiate în acest sens;
6) să încheie contracte cu persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, cu partenerii de dezvoltare şi/sau donatorii, cu furnizorii şi beneficiarii de bunuri şi servicii;
7) să posede, să utilizeze şi să administreze patrimoniul în conformitate cu scopurile de activitate ale Oficiului şi prevederile cadrului normativ;
8) să contracteze experţi din ţară şi din străinătate în vederea realizării funcţiilor ce decurg din prevederile normative şi din prezentul Regulament;
9) să solicite, conform prevederilor normative, beneficiarilor sau solicitanţilor accesul liber la obiectele evaluate şi documentaţia necesară, în limitele atribuţiilor lor de activitate;
10) să dispună de alte drepturi ce decurg din prevederile prezentului Regulament şi ale actelor normative;
11) să beneficieze de servicii de consultanţă, de studii şi asistenţă de specialitate din ţară sau din străinătate, să încheie acorduri de colaborare cu alte instituţii, precum şi să beneficieze de programe de formare şi perfecţionare profesională pentru personalul său.
9. Oficiul are următoarele obligaţii:
1) să asigure suportul necesar fondatorului pentru executarea atribuţiilor conform cadrului normativ;
2) să asigure suportul informaţional şi analitic pentru fondator privind subiectele ce ţin de implementarea programelor şi proiectelor;
3) să ofere informaţii publicului larg privind programele şi proiectele implementate, prin intermediul evenimentelor publice şi al consultării potenţialilor solicitanţi cu referire la procedurile de depunere a cererii de finanţare;
4) să întocmească şi să prezinte fondatorului şi Consiliului Naţional rapoarte trimestriale şi anuale privind implementarea programelor şi proiectelor;
5) să asigure ţinerea şi arhivarea dosarelor Oficiului;
6) să utilizeze şi să administreze conform destinaţiei şi în corespundere cu prevederile actelor normative patrimoniul Oficiului;
7) să asigure gestionarea sistemelor informaţionale specializate în monitorizarea programelor şi proiectelor implementate.
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII OFICIULUI
10. Activitatea executivă a Oficiului este condusă de către director. Directorul este asistat de doi directori adjuncţi. Directorul şi directorii adjuncţi sunt numiţi în funcţie şi eliberaţi din funcţie de către fondator.
11. Directorul Oficiului:
1) conduce activitatea Oficiului;
2) este responsabil de îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite Oficiului;
3) asigură elaborarea şi înaintarea către fondator a propunerilor de politici publice şi proiecte de acte normative necesare pentru realizarea misiunii Oficiului;
4) reprezintă Oficiul în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice, organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale, instituţiile donatoare care asigură suport acestuia, instanţele judecătoreşti, băncile, cu alte persoane juridice sau fizice;
5) asigură elaborarea proiectului de buget al Oficiului şi îl prezintă pentru coordonare fondatorului şi spre aprobare Consiliului Naţional;
6) acordă suport fondatorului la elaborarea structurii, organigramei şi efectivului-limită ale Oficiului;
7) aprobă regulamentele subdiviziunilor din cadrul Oficiului, precum şi fişele de post pentru personalul acestora conform statelor de personal;
8) asigură executarea deciziilor Consiliului Naţional şi ale fondatorului;
9) poartă răspundere personală pentru utilizarea raţională a mijloacelor financiare ale Oficiului şi autenticitatea indicilor economici generali;
10) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă cu personalul Oficiului în condiţiile prevederilor normative în domeniul muncii;
11) stabileşte sarcinile şi responsabilităţile directorilor adjuncţi, ale conducătorilor subdiviziunilor structurale ale Oficiului;
12) asigură integritatea, menţinerea şi administrarea eficientă a patrimoniului Oficiului în conformitate cu prevederile actelor normative;
13) asigură transparenţa în activitate, inclusiv prin plasarea pe pagina web oficială a Oficiului a raportului anual în termen de 3 luni de la sfârşitul fiecărui an de gestiune;
14) organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în cadrul Oficiului;
15) exercită alte sarcini delegate de către fondator şi Consiliul Naţional referitoare la activitatea Oficiului.
12. În lipsa directorului, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către unul dintre directorii adjuncţi, conform ordinului emis de către director.
13. Activitatea Oficiului va fi realizată în conformitate cu prevederile Manualului operaţional al Oficiului, aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice responsabile de elaborarea politicii de dezvoltare regională, care va include cel puţin următoarele compartimente:
1) proceduri de administrare;
2) atribuţii, drepturi şi responsabilităţi ale angajaţilor;
3) proceduri de încadrare în câmpul muncii;
4) proceduri de lucru şi de executare a sarcinilor;
5) proceduri de prezentare a rapoartelor şi de comunicări interne;
6) reglementări şi documente privind cheltuielile (călătoriile, diurnele etc.);
7) reguli, operaţiuni şi proceduri financiare şi contabile;
8) reguli privind bugetul Oficiului, formarea şi valorificarea acestuia;
9) reglementări privind publicitatea şi transparenţa în activitatea Oficiului;
10) reglementări privind confidenţialitatea şi conflictul de interese;
11) reglementări privind documentaţia şi arhiva Oficiului.
IV. FINANŢAREA ŞI PATRIMONIUL OFICIULUI
14. Bugetul Oficiului se formează din:
1) mijloacele financiare primite de la Fondul naţional de dezvoltare regională şi locală;
2) resursele alocate din cadrul proiectelor finanţate din surse externe;
3) alte surse neinterzise de cadrul normativ.
15. Mijloacele financiare neutilizate de către Oficiu în anul bugetar curent nu sunt tranzitorii pentru următorul an bugetar. Mijloacele financiare provenite din resursele aferente proiectelor finanţate din sursele de asistenţă externă, gestionate de către Oficiu şi neutilizate până la data încheierii anului bugetar sunt accesibile pentru utilizare în aceleaşi scopuri în anul bugetar următor doar dacă acestea sunt prevăzute în bugetele corespunzătoare.
16. Condiţiile de salarizare a personalului Oficiului se stabilesc în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară.
17. Înstrăinarea şi casarea patrimoniului Oficiului se vor efectua cu acordul scris al fondatorului, conform prevederilor actelor normative.
V. EVIDENŢA CONTABILĂ ŞI RAPORTAREA
18. Oficiul ţine evidenţa contabilă şi prezintă rapoarte în conformitate cu prevederile actelor normative.
19. Oficiul ţine evidenţa mijloacelor bugetare şi nebugetare atrase pentru implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, ţine evidenţa cheltuielilor aferente implementării proiectelor de dezvoltare, întocmeşte rapoarte trimestriale, anuale şi, la solicitare, rapoarte suplimentare privind implementarea proiectelor şi utilizarea fondurilor şi a mijloacelor nebugetare atrase, pe care le prezintă în conformitate cu prevederile actelor normative aplicabile
[Pct.19 în redacţia Hot.Guv. nr.626 din 24.09.2025, în vigoare 25.09.2025]
20. Mijloacele financiare primite de la bugetele componente ale bugetului public naţional de către Oficiu se gestionează prin contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor.
21. Activitatea Oficiului este supusă auditului extern în conformitate cu prevederile actelor normative.
VI. CONFIDENŢIALITATEA ŞI CONFLICTUL DE INTERESE
22. Angajaţii Oficiului sunt obligaţi să respecte confidenţialitatea oricăror date şi informaţii de serviciu, care, în conformitate cu legislaţia şi Manualul operaţional al Oficiului, sunt declarate confidenţiale.
23. Clauza de confidenţialitate se include în contractul de muncă încheiat cu angajatul Oficiului în condiţiile Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003.
24. Situaţia conflictului de interese se soluţionează în conformitate cu prevederile Codului civil al Republicii Moldova nr.1107/2002.
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.271/2022
STRUCTURA
Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală
Director
Directori adjuncţi
Direcţia planificare operaţională
Direcţia evaluare ex-post şi raportare
Serviciul sisteme informaţionale şi tehnologia informaţiei
Direcţia autorizare plăţi şi monitorizare proiecte
Direcţia control implementare
Serviciul audit intern
Direcţia administrativă
Serviciul juridic şi resurse umane
Serviciul comunicare
Direcţia finanţe şi achiziţii
[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.626 din 24.09.2025, în vigoare 25.09.2025]
[Anexa nr.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.358 din 01.06.2022, în vigoare 03.06.2022]
Anexa nr.3
la Hotărârea Guvernului nr.271/2022
ORGANIGRAMA
Instituţiei Publice Oficiul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală
[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.626 din 24.09.2025, în vigoare 25.09.2025]
[Anexa nr.3 introdusă prin Hot.Guv. nr.358 din 01.06.2022, în vigoare 03.06.2022]