Lege nr. 28 din 15.02.2024
cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova
nr. 28 din 15.02.2024
(în vigoare 06.01.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 93-95 art.139 din 07.03.2024
* * *
UE
C U P R I N S
Articolul 1. Obiectul şi scopul legii
TRASAREA ŞI MARCAREA FRONTIEREI DE STAT
Articolul 3. Trasarea şi marcarea frontierei de stat
Articolul 4. Semnele de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei
SISTEMUL DE CONTROL AL FRONTIEREI
Articolul 5. Sistemul de control al frontierei
Articolul 6. Supravegherea frontierei de stat
Articolul 7. Controlul la trecerea frontierei
Articolul 9. Prelucrarea datelor cu caracter personal
DREPTURI FUNDAMENTALE LA FRONTIERĂ
Articolul 10. Dispoziţii generale
Articolul 11. Interzicerea discriminării
Articolul 12. Drepturile minorilor şi ale altor persoane vulnerabile
Articolul 14. Respectarea proporţionalităţii şi a necesităţii la utilizarea forţei
Articolul 15. Dreptul la informare
Articolul 17. Dispoziţii generale
Articolul 18. Întreţinerea frontierei de stat
Trecerea frontierei de stat de către persoane,
mijloace de transport, trecerea peste frontiera
de stat a mărfurilor şi a altor bunuri
Articolul 19. Dispoziţii generale
Articolul 20. Particularităţile de trecere a frontierei de stat
Articolul 21. Condiţiile de trecere a frontierei de stat
Articolul 22. Circulaţia armelor şi muniţiilor
Articolul 25. Condiţii specifice de control al străinilor
Articolul 26. Efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat
Articolul 27. Controlul în prima linie
Articolul 28. Controlul în linia a doua
Articolul 29. Controlul persoanelor fără documente şi tranzitul persoanelor
Articolul 30. Ştampilarea documentelor de trecere a frontierei de stat
Articolul 31. Neautorizarea intrării şi ieşirii în/din Republica Moldova
Articolul 32. Preluarea şi prelucrarea datelor dactiloscopice
Situaţii la frontieră care necesită intervenţii urgente
Articolul 33. Soluţionarea incidentelor de frontieră
Articolul 34. Autorizarea traversării frontierei de stat în situaţii de maximă urgenţă
Articolul 35. Trecerea frontierei în afara punctelor de trecere
Desfăşurarea activităţilor economice
şi de altă natură la frontiera de stat
Articolul 36. Desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură la frontiera de stat
Articolul 38. Dispoziţii generale
Articolul 40. Autorizarea accesului în fâşia de protecţie, şederea în zona de frontieră
Articolul 41. Evidenţa, întreţinerea şi utilizarea mijloacelor plutitoare
Articolul 43. Activităţi economice şi de altă natură în zona de frontieră
Articolul 44. Dispoziţii generale
Articolul 45. Instituirea şi funcţionarea punctelor de trecere
Articolul 46. Culoare de trecere a frontierei de stat
Articolul 48. Staţionarea în punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport
Articolul 49. Ordinea de trecere a frontierei de stat
Articolul 50. Relaxarea controalelor la trecerea frontierei
OBLIGAŢII SPECIFICE ALE PERSOANELOR
Articolul 51. Obligaţiile operatorilor de transport
Articolul 52. Transmiterea prealabilă a datelor despre pasageri şi personalul care deserveşte ruta
Articolul 53. Obligaţiile administraţiei gărilor, a porturilor, a aeroporturilor internaţionale
ALTE AUTORITĂŢI PUBLICE IMPLICATE ÎN SISTEMUL DE
MANAGEMENT INTEGRAT AL FRONTIEREI DE STAT
Articolul 54. Dispoziţii generale
Articolul 55. Serviciul de Informaţii şi Securitate
Articolul 56. Inspectoratul General pentru Migraţie
Articolul 57. Ministerul Afacerilor Externe
Articolul 58. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
Articolul 59. Ministerul Apărării
Articolul 60. Agenţia Naţională Transport Auto
Articolul 61. Administraţia publică locală
Articolul 62. Competenţe nereglementate de prezentul capitol
Articolul 63. Dispoziţii finale
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune:
a) parţial Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 77 din 23 martie 2016, aşa cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1134 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 iulie 2021;
b) art.14 alin.(1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.45/2001 şi a Deciziei nr.1247/2002/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 295 din 21 noiembrie 2018;
c) art.3 alin.(1) şi (2), art.4 alin.(1), art.6 alin.(1) din Directiva 2004/82/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind obligaţia operatorilor de transport de a comunica datele privind pasagerii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 261 din 6 august 2004.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul şi scopul legii
(1) Prezenta lege reglementează raporturile juridice, organizaţionale, administrative şi de altă natură, apărute în procesul de stabilire, întreţinere şi asigurare a regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră şi a regimului punctelor de trecere.
(2) Scopul prezentei legi este asigurarea securităţii statului prin implementarea conceptului european de management integrat al frontierei, precum şi asigurarea drepturilor fundamentale la frontieră.
Articolul 2. Noţiuni generale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
agrement în zona de frontieră (în continuare şi agrement) – acţiuni şi activităţi desfăşurate în zona de frontieră până la făşia de protecţie cu scop de recreere, cu excepţia vânătorii;
apă de frontieră – porţiune de apă curgătoare sau stătătoare pe care trece linia frontierei de stat;
consemn la frontieră – date introduse în Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră cu privire la persoane, mijloace de transport şi documente. Consemnul la frontieră este o măsură instituită în baza actelor de dispoziţie ale organelor abilitate, precum ordonanţe ale organului de urmărire penală, acte ale instanţei de judecată, acte ale executorului judecătoresc. Existenţa consemnului la frontieră se verifică de către Poliţia de Frontieră la efectuarea controlului la trecerea frontierei, cu întreprinderea măsurilor ce se impun;
control al frontierei – activitate desfăşurată la frontiera de stat ca răspuns, în exclusivitate, la o intenţie de a trece sau la un act de trecere a frontierei de stat şi care constă în supravegherea frontierei şi controlul la trecerea frontierei bazat pe analiză de risc şi alte informaţii;
control în linia a doua – metodă suplimentară de control la trecerea frontierei care include controlul persoanelor, inclusiv corporal, al documentelor, al bunurilor pe care le deţin, precum şi al mijloacelor de transport, ce poate fi efectuat într-un loc special, separat de locul efectuării controlului în prima linie, în condiţiile cadrului normativ;
control în prima linie – metodă de control la trecerea frontierei care include controlul documentelor persoanelor, controlul mijloacelor de transport şi al actelor acestora;
control la trecerea frontierei – control al persoanelor, inclusiv al mijloacelor de transport şi al bunurilor pe care le deţin, efectuat la punctele de trecere a frontierei de stat pentru autorizarea intrării sau părăsirii teritoriului Republicii Moldova;
criminalitate transfrontalieră – activitate infracţională desfăşurată de una sau mai multe persoane pe teritoriul a cel puţin două state;
culoar de frontieră – fâşie de teren situată de o parte şi de alta a frontierei de stat, stabilită în baza tratatelor încheiate de Republica Moldova cu statele vecine în scopul de marcare a frontierei de stat cu semne de frontieră;
demarcare a frontierei de stat – desemnare, în conformitate cu materialele de delimitare, a liniei frontierei de stat în teren cu semne de frontieră stabilite;
document de călătorie – orice tip de document ce acordă dreptul pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, prevăzut de actele normative, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
fâşie de protecţie a frontierei de stat – fâşie de teren, de la linia frontierei de stat în interior, marcată pentru întreţinerea frontierei de stat, protejarea semnelor de frontieră şi asigurarea controlului accesului la linia frontierei de stat;
frontiera de stat a Republicii Moldova (în continuare – frontieră de stat) – linia ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul Republicii Moldova de teritoriile statelor vecine, iar în plan vertical delimitează spaţiul aerian şi subsolul Republicii Moldova de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine;
incident de frontieră – faptă ce atentează la regimul frontierei de stat;
management integrat al frontierei de stat – coordonare şi cooperare naţională şi internaţională între toate autorităţile şi instituţiile publice implicate în asigurarea securităţii frontaliere şi facilitarea comerţului pentru a stabili un management efectiv, eficient şi coordonat al frontierei;
persoane vulnerabile – minori, inclusiv neînsoţiţi, persoane cu dizabilităţi, persoane în vârstă, femei însărcinate, părinţi singuri cu copii minori, victime ale traficului de persoane, persoane care suferă de afecţiuni grave, persoane cu deficienţe mintale şi persoane care au fost supuse torturilor, violurilor sau altor forme grave de violenţă psihologică, fizică sau sexuală, precum şi alte persoane care din cauza unei deficienţe sau insuficienţe a capacităţilor personale nu sunt în măsură să îşi protejeze interesele personale;
punct de trecere – orice loc organizat şi autorizat pentru trecerea frontierei de stat instituit de Guvern;
regim al frontierei de stat – totalitate a regulilor de întreţinere şi trecere a frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport, de trecere peste frontiera de stat a mărfurilor şi a altor bunuri;
regim al punctelor de trecere – reguli de intrare, şedere şi ieşire a persoanelor şi/sau a mijloacelor de transport, precum şi reguli pentru activităţi neinterzise de prezenta lege;
regim al zonei de frontieră – reguli de intrare, şedere şi ieşire a persoanelor şi a mijloacelor de transport în/din fâşia de protecţie a frontierei de stat, de evidenţă, întreţinere şi utilizare a mijloacelor plutitoare, de vânătoare, pescuit, păşunat, agrement şi efectuare a operaţiunilor aeriene cu aeronave de stat fără pilot, de desfăşurare a activităţilor economice şi de altă natură în zona de frontieră şi în spaţiul acvatic de frontieră, precum şi de soluţionare a incidentelor la frontieră;
securitate frontalieră – parte integrantă a securităţii naţionale care asigură, prin intermediul managementului integrat al frontierei de stat, supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, precum şi combaterea criminalităţii transfrontaliere;
semn de frontieră – construcţie genistică, constituită din unul sau mai multe elemente, pentru marcarea frontierei de stat în teren;
sistem de control al frontierei – totalitate a activităţilor de supraveghere a frontierei, de control la trecerea frontierei, schimb de informaţii, cooperare, analiză şi constatare a ameninţărilor şi riscurilor, de combatere a criminalităţii transfrontaliere;
situaţie de maximă urgenţă – situaţie la frontiera de stat, care necesită a fi rezolvată fără amânare;
zonă de frontieră – teritoriu cu lăţimea de 10 km de la frontiera de stat către interior, de-a lungul frontierei de stat.
Capitolul II
TRASAREA ŞI MARCAREA FRONTIEREI DE STAT
Articolul 3. Trasarea şi marcarea frontierei de stat
(1) Frontiera de stat se stabileşte în tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine în baza totalurilor activităţii comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat şi se marchează în teren cu semne de frontieră clar vizibile. Tratatul privind trasarea şi marcarea frontierei de stat în teren se ratifică de către Parlament.
(2) Frontiera de stat se trasează:
1) pe uscat – pe liniile distinctive de relief;
2) pe sectoarele acvatice – pe linie dreaptă, frântă sau curbă, de la un semn de frontieră la altul, precum urmează:
a) pe sectoarele navigabile – pe mijlocul râului ori pe mijlocul braţului lui, pe mijlocul şenalului navigabil principal sau pe talvegul râului;
b) pe sectoarele nenavigabile – de regulă, pe axa care uneşte punctele de ieşire a frontierei de stat la malurile bazinului de apă, pe mijlocul pânzei de apă a bazinului sau a braţului principal.
(3) Frontiera de stat care trece pe apele de frontieră nu se modifică nici la schimbarea conturului malurilor lor sau a nivelului apei, nici la modificarea albiei acestora într-o parte ori alta, dacă Republica Moldova şi statele vecine nu convin altfel.
(4) Pe podurile, construcţiile hidrotehnice care trec peste apele de frontieră, frontiera de stat se trasează prin mijlocul acestor construcţii sau pe axa lor tehnologică, indiferent de trecerea frontierei de stat pe apă.
Articolul 4. Semnele de frontieră şi fâşia de protecţie a frontierei
(1) Forma, dimensiunile, coloritul semnelor de frontieră şi modul de instalare a acestora se stabilesc de către Guvern în baza documentelor de demarcare.
(2) Pentru stabilirea semnelor de frontieră se instituie culoarul de frontieră. Terenurile culoarului de frontieră fac parte din domeniul public al statului. Culoarul de frontieră şi lăţimea acestuia se convin prin tratate încheiate de către Republica Moldova cu statele vecine.
(3) Fâşia de protecţie a frontierei de stat se stabileşte de la frontiera de stat în interior şi are o lăţime de 15 metri. În apele de frontieră sau în locurile din imediata apropiere a acestora, în zonele forestiere, precum şi acolo unde terenurile sunt mlăştinoase sau supuse erodărilor şi alunecărilor de teren, fâşia de protecţie a frontierei de stat poate fi stabilită de o lăţime mai mare. Fâşia de protecţie a frontierei de stat este proprietate a statului şi se acordă în folosinţă Poliţiei de Frontieră, pe un termen nelimitat, în conformitate cu cadrul normativ. Fâşia de protecţie a frontierei de stat se determină şi se marchează de către Poliţia de Frontieră. Pe fâşia de protecţie a frontierei de stat, Poliţia de Frontieră are dreptul să instaleze mijloace tehnice de supraveghere a frontierei.
(4) În fâşia de protecţie a frontierei de stat se interzice instalarea şi exploatarea mijloacelor tehnice şi a construcţiilor neprevăzute pentru asigurarea sistemului de control al frontierei, cu excepţia construcţiilor hidrotehnice, precum şi a celor prevăzute de tratatele internaţionale.
Capitolul III
SISTEMUL DE CONTROL AL FRONTIEREI
Articolul 5. Sistemul de control al frontierei
(1) Sistemul de control al frontierei asigură securitatea frontalieră pe întreg teritoriul Republicii Moldova, menţinerea ordinii de drept la frontiera de stat, menţinerea regimului frontierei de stat, regimului zonei de frontieră şi regimului punctelor de trecere pentru a efectua controlul documentelor persoanelor, controlul mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor şi bunurilor, precum şi pentru a asigura inviolabilitatea frontierei de stat şi a infrastructurii acesteia.
(2) Controlul frontierei de stat pe uscat şi pe apele de frontieră este efectuat, în limitele stabilite de prezenta legi şi de alte acte normative, de către Poliţia de Frontieră, Serviciul Vamal, alte instituţii cu competenţe în domeniul managementului integrat al frontierei de stat.
(3) Supravegherea şi controlul spaţiului aerian al frontierei de stat sunt asigurate de către structurile centrale şi forţele din subordinea Ministerului Apărării, în conformitate cu Legea nr.345/2003 cu privire la apărarea naţională, Legea nr.143/2012 privind controlul spaţiului aerian.
(4) Regulile suplimentare privind controlul frontierei se stabilesc prin regulament aprobat de Guvern în conformitate cu prezenta lege şi cu alte acte normative. Regulile specifice privind controlul frontierei se stabilesc de către Poliţia de Frontieră, iar regulile specifice privind controlul vamal – de către Serviciul Vamal.
(5) La executarea atribuţiilor de control al frontierei, în caz de necesitate, poliţiştii de frontieră au dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc din dotare în conformitate cu cadrul normativ.
(6) În scop de asigurare a securităţii statului şi a ordinii publice, poliţistul de Frontieră transmite organelor de drept şi altor autorităţi publice datele cu caracter personal referitoare la pasageri şi altă informaţie pentru prelucrarea acestora, respectându-se cadrul normativ.
(7) Poliţia de Frontieră colectează date cu privire la persoanele şi mijloacele de transport care intenţionează să traverseze frontiera de stat sau care sunt supuse controlului la trecerea frontierei, care se stochează direct în sistemele de evidenţă şi se păstrează în conformitate cu cadrul normativ.
(8) În temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, activităţile din cadrul sistemului de control al frontierei menţionate la alin.(1) pot fi efectuate, sub controlul autorităţilor Republicii Moldova, de către reprezentanţii agenţiilor specializate străine şi internaţionale în limitele prevăzute de aceste tratate, cu respectarea cadrului normativ al Republicii Moldova.
(9) Poliţia de Frontieră eliberează permise/autorizaţii/avize, inclusiv în format electronic şi pe suport de hârtie, care au drept scop prevenirea încălcărilor cadrului normativ naţional şi internaţional aferent asigurării securităţii frontaliere. Modul de eliberare a permiselor/autorizaţiilor/avizelor se stabileşte de Guvern.
(10) În baza acordurilor internaţionale, a planurilor de cooperare, a planurilor de desfăşurare a operaţiunilor comune care derivă din acestea, Poliţia de Frontieră desfăşoară activităţi pentru asigurarea securităţii frontaliere.
[Art.5 alin.(9) în redacţia Legii nr.227 din 10.07.2025, în vigoare 30.12.2025]
Articolul 6. Supravegherea frontierei de stat
(1) Supravegherea frontierei de stat reprezintă activitatea realizată de către Poliţia de Frontieră care presupune monitorizarea, inclusiv prin mijloace tehnice, a segmentelor de frontieră terestre, acvatice şi a spaţiului aerian dintre punctele de trecere a frontierei de stat, precum şi a punctelor de trecere în afara programului de lucru al acestora, în scop de prevenire, depistare, cercetare şi constatare a acţiunilor ilegale, de combatere a migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere.
(2) În scop de realizare a supravegherii frontierei sunt folosite unităţile fixe şi mobile, care îşi îndeplinesc atribuţiile prin patrulare sau prin prezenţa în locuri cu risc sporit. Efectivul şi metodele de activitate sunt adaptate riscurilor şi ameninţărilor existente sau susceptibile.
(3) Supravegherea frontierei este efectuată de o manieră care să prevină şi să descurajeze activitatea ilegală la frontiera de stat, inclusiv eludarea sau sustragerea de la controlul la trecerea frontierei.
(4) În baza tratatelor internaţionale poate fi autorizată patrularea comună a frontierei de stat de către subdiviziunile naţionale de control al frontierei şi de cele ale statelor vecine.
(5) Imaginile foto şi secvenţele video acumulate prin intermediul aeronavelor de stat fără pilot, mijloacele tehnice fixe şi mobile, dispozitivele de înregistrare foto/video şi alte mijloace din dotarea Poliţiei de Frontieră pot fi utilizate în vederea realizării scopului prevăzut la alin.(3), precum şi pentru constatarea faptelor infracţionale şi contravenţionale.
(6) Alte reguli specifice privind utilizarea aeronavelor de stat fără pilot sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
Articolul 7. Controlul la trecerea frontierei
(1) Controlul la trecerea frontierei este parte componentă a sistemului de control al frontierei şi reprezintă un complex de măsuri efectuate de către Poliţia de Frontieră pentru a autoriza trecerea frontierei de stat de persoane şi mijloace de transport, de către Serviciul Vamal pentru a autoriza trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor, a bunurilor şi a mijloacelor de transport.
(2) Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal pot delega reciproc unele competenţe instituţionale în punctele de trecere a frontierei de stat, în modul stabilit prin act normativ interinstituţional, aprobat de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Vamal.
(3) În scop de combatere a migraţiei ilegale, a criminalităţii organizate, a contrabandei, a terorismului internaţional şi a altor infracţiuni, poliţiştii de frontieră au dreptul să efectueze de sine stătător controlul mărfurilor şi al altor bunuri. Excepţie fac punctele de trecere a frontierei de stat unde controlul se efectuează în comun cu Serviciul Vamal, conform competenţelor stabilite de actele normative.
(4) În timpul desfăşurării controlului la trecerea frontierei se pot utiliza mijloace tehnice şi dispozitive necesare. În punctele de trecere, în zona de frontieră şi în alte sectoare de-a lungul frontierei de stat se pot instala aparate de înregistrare audio, video, fotografice şi alte mijloace de înregistrare. Informaţia obţinută cu ajutorul dispozitivelor tehnice şi electronice poate fi folosită numai în scop de serviciu.
Articolul 8. Măsuri aplicabile la frontiera de stat în caz de agresiune armată împotriva Republicii Moldova
În caz de agresiune armată împotriva Republicii Moldova, la declararea stării de asediu sau de război, măsurile pentru respingerea agresiunii armate se efectuează în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea nr.345/2003 cu privire la apărarea naţională, Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, precum şi cu alte acte normative.
Articolul 9. Prelucrarea datelor cu caracter personal
(1) Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal dispun de dreptul de colectare, înregistrare, organizare, stocare, păstrare, restabilire, adaptare ori modificare, extragere, consultare, utilizare, dezvăluire prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturare ori combinare, blocare, ştergere sau distrugere a datelor cu caracter personal.
(2) Datele colectate potrivit alin.(1) se păstrează în conformitate cu Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
(3) Autorităţile administraţiei publice care prelucrează date cu caracter personal în procesul controlului la trecerea frontierei iau, în conformitate cu cadrul normativ, măsurile organizatorice şi tehnice necesare pentru protecţia datelor cu caracter personal împotriva distrugerii, modificării, blocării, copierii, răspândirii, precum şi a altor acţiuni ilicite.
(4) Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal asigură subiecţilor de date cu caracter personal realizarea drepturilor pe care le deţin în calitate de subiecţi ai datelor cu caracter personal.
Capitolul IV
DREPTURI FUNDAMENTALE LA FRONTIERĂ
Articolul 10. Dispoziţii generale
(1) Autorităţile publice prevăzute de prezenta lege, în îndeplinirea sarcinilor care le revin, conform cadrului normativ, garantează protecţia drepturilor fundamentale la frontieră, în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii Europene şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Mecanismul de monitorizare a respectării drepturilor fundamentale la frontiera de stat este stabilit de Guvern.
Articolul 11. Interzicerea discriminării
(1) În cadrul controlului la trecerea frontierei, persoanelor li se asigură respectarea demnităţii umane. Orice discriminare pe bază de gen, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinie politică sau orice alt criteriu este interzisă.
(2) Excluderea sau includerea unor forme şi metode de control la trecerea frontierei de stat în privinţa persoanelor nu constituie discriminare.
Articolul 12. Drepturile minorilor şi ale altor persoane vulnerabile
(1) În procesele de control al frontierei, autorităţile publice prevăzute de prezenta lege, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, asigură respectarea nevoilor speciale ale copiilor, ale minorilor neînsoţiţi, ale persoanelor cu dizabilităţi, ale victimelor traficului de persoane, ale persoanelor care solicită protecţie internaţională şi ale altor persoane aflate într-o situaţie vulnerabilă.
(2) În cazul minorilor care necesită protecţie internaţională la frontiera de stat, autorităţile competente, în colaborare cu Poliţia de Frontieră, asigură respectarea principiului interesului superior al copilului.
(3) Mecanismul de asigurare a drepturilor copiilor la frontieră este stabilit de Guvern.
Articolul 13. Respectarea drepturilor străinilor care nu întrunesc condiţiile de intrare în Republica Moldova
(1) În caz de urgenţă cauzat de aflux masiv de persoane strămutate care poate genera sau generează ameninţări la adresa ordinii publice sau a securităţii naţionale, pot fi dispuse, la decizia Poliţiei de Frontieră, măsuri suplimentare de control al frontierei de stat, iar la decizia Serviciului Vamal – măsuri suplimentare de control vamal.
(2) Străinilor cărora nu li se autorizează intrarea pe teritoriul Republicii Moldova li se garantează drepturile fundamentale prevăzute de prezentul capitol.
Articolul 14. Respectarea proporţionalităţii şi a necesităţii la utilizarea forţei
În cadrul controlului frontierei de stat şi al activităţilor de combatere a migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, precum şi în aplicarea măsurilor de constrângere sub formă de reţinere, cu sau fără aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale sau a armelor de foc, Poliţia de Frontieră asigură respectarea principiului proporţionalităţii şi al necesităţii.
Articolul 15. Dreptul la informare
(1) La prelucrarea amprentelor străinilor solicitanţi ai unei forme de protecţie internaţională, precum şi reţinuţi la frontieră conform cadrului normativ, Poliţia de Frontieră asigură, la solicitarea acestora, informarea cu privire la drepturile de a cunoaşte despre scopul prelucrării datelor biometrice, precum şi dreptul de acces, la rectificare şi ştergere şi la o bună administrare a acestora.
(2) Drepturile aferente prelucrării datelor cu caracter personal sunt prevăzute de Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
(3) În cazul reţinerii persoanelor la frontiera de stat, acestora li se asigură informarea privind drepturile prevăzute de cadrul normativ.
(4) Procedura de informare stipulată la alin.(1) se realizează într-o limbă de circulaţie internaţională. În cazul subiecţilor prevăzuţi la alin.(1) cu dizabilităţi de vedere, auz sau vorbire, procedura de informare se realizează într-o limbă de circulaţie internaţională, în orice format accesibil, conform necesităţilor individuale.
(5) Procedura de respectare a drepturilor menţionate la alin.(1) este stabilită de Guvern.
Articolul 16. Responsabilităţile autorităţilor publice pentru asigurarea drepturilor fundamentale la frontiera de stat
(1) Autorităţile publice responsabile pentru dispunerea reţinerii la frontiera de stat sunt obligate să asigure luarea în custodie în termenele prevăzute de cadrul normativ, în scopul respectării drepturilor persoanelor.
(2) Autorităţile publice responsabile pentru asigurarea protecţiei copiilor în situaţii de risc şi a altor persoane vulnerabile asigură, la sesizarea Poliţiei de Frontieră, asistenţa necesară şi specialiştii necesari, precum şi, la necesitate, preluarea copiilor în custodie pentru asigurarea drepturilor minorilor şi ale altor persoane vulnerabile, în conformitate cu cadrul normativ.
Capitolul V
REGIMUL FRONTIEREI DE STAT
Secţiunea 1
Regimul frontierei de stat
Articolul 17. Dispoziţii generale
(1) Regimul frontierei de stat este format dintr-un ansamblu de reguli şi măsuri prevăzute de prezenta lege şi de alte acte normative, precum şi de cadrul normativ internaţional, referitoare la:
a) întreţinerea frontierei de stat;
b) trecerea frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport, trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor şi a altor bunuri;
c) decolarea şi aterizarea aeronavelor; intrarea, aflarea şi ieşirea navelor şi a altor mijloace plutitoare în/din apele de frontieră;
d) desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură la frontiera de stat;
e) soluţionarea incidentelor de frontieră.
(2) În porturile deschise traficului internaţional, suprafaţa acestora cu platforme, imobile şi instalaţii aferente reprezintă zona supusă regimului punctului de trecere.
(3) În aeroporturile deschise traficului internaţional, suprafaţa acestora cu platforme, imobile şi instalaţii aferente reprezintă zona supusă regimului punctului de trecere.
(4) Regulile de construcţie, exploatare şi reparaţie a căilor de comunicaţie, inclusiv a celor electronice, a construcţiilor hidrotehnice, care traversează frontiera de stat pe uscat sau pe apele de frontieră se stabilesc de Guvern, respectându-se tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine.
(5) Regimul frontierei de stat poate restricţiona activităţile care împiedică supravegherea frontierei sau tulbură ordinea şi securitatea la frontiera de stat, cum ar fi: utilizarea armelor de foc şi a substanţelor explozibile, lucrările în imediata apropiere a frontierei de stat, vânătoarea şi pescuitul, păşunatul, iluminarea şi focul deschis. Drepturile, obligaţiile şi restricţiile regimului frontierei de stat neprevăzute de prezenta lege sau de tratatele internaţionale se stabilesc de Guvern.
(6) Nu constituie încălcări ale regimului frontierei de stat trecerea forţată a frontierei de stat de către persoane şi mijloace de transport pe uscat, intrarea neintenţionată în apele de frontieră a navelor şi a altor mijloace plutitoare, zborul forţat în spaţiul aerian al Republicii Moldova al aeronavelor şi al altor aparate de zbor, efectuate în caz de: accident sau incident în transporturi, calamitate naturală, navigaţie în condiţii de gheaţă, necesitate de transportare a persoanelor salvate, acordare de ajutor medical de urgenţă unor membri ai echipajului sau pasagerilor, precum şi în alte cazuri excepţionale.
(7) În cazul apariţiei pericolului de răspândire a unor boli infecţioase deosebit de periculoase pe teritoriul Republicii Moldova sau pe teritoriul altui stat, a altui eveniment care poate pune în pericol viaţa sau sănătatea populaţiei, prin decizia conducătorilor Poliţiei de Frontieră, ai Serviciului Vamal, precum şi ai altor organe de control stabilite de lege, după caz – a administraţiei porturilor şi aeroporturilor internaţionale, traficul peste frontiera de stat poate fi limitat temporar sau suspendat. Autorităţile menţionate pot institui regim de carantină pentru persoane, animale, material semincer şi săditor, precum şi pentru alte produse. Autorităţile menţionate informează urgent toate punctele de trecere, organele interesate şi statele vecine despre situaţia excepţională creată şi despre măsurile luate.
Articolul 18. Întreţinerea frontierei de stat
(1) Regulile de întreţinere a frontierei de stat se convin în tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine. În acestea sunt specificate măsurile necesare pentru întreţinerea corespunzătoare a semnelor de frontieră, de verificare a lor, de întreţinere a culoarului de frontieră, de verificare, în comun cu statul vecin, a traseului frontierei de stat. Documentele cu rezultatele verificărilor în comun ale traseului frontierei de stat, care nu prevăd modificarea acesteia, se aprobă de Guvern.
(2) Poliţia de Frontieră asigură curăţarea de vegetaţie a culoarului de frontieră şi a fâşiei de protecţie a frontierei de stat, la necesitate cooperând cu autorităţile administraţiei publice locale.
(3) Poliţia de Frontieră asigură întreţinerea şi reparaţia semnelor de frontieră, înlocuirea acestora, conform prevederilor tratatelor încheiate de către Republica Moldova cu statele vecine.
Secţiunea a 2-a
Trecerea frontierei de stat de către persoane,
mijloace de transport, trecerea peste frontiera
de stat a mărfurilor şi a altor bunuri
Articolul 19. Dispoziţii generale
(1) Persoanele şi mijloacele de transport care intră sau ies în/din Republica Moldova pot trece frontiera de stat, iar mărfurile şi alte bunuri care urmează să fie introduse sau scoase din Republica Moldova pot fi transportate peste frontiera de stat doar prin punctele de trecere în timpul programului de lucru.
(2) Procedura stabilită la alin.(1) nu se aplică aeronavelor care traversează spaţiul aerian al Republicii Moldova fără escală.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(1), pot fi permise de către Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal excepţii de la obligaţia de a trece frontiera de stat doar prin punctele de trecere în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi:
a) în cazul navigaţiei de agrement;
b) în cazul marinarilor care coboară pe ţărm în zona portului în care sunt ancorate navele lor sau în localităţile adiacente;
c) pentru persoane sau grupuri de persoane în cazul în care există o necesitate de natură deosebită şi care sunt în posesia documentelor de trecere a frontierei de stat şi nu există niciun conflict de interese legate de securitatea statului şi de ordinea publică;
d) pentru persoane şi grupuri de persoane în situaţii excepţionale;
e) în alte cazuri prevăzute de prezenta lege sau de alte acte normative.
(4) În baza tratatelor încheiate de Republica Moldova cu statele vecine, frontiera de stat poate fi trecută prin punctele de trecere de mic trafic la frontieră, precum şi prin punctele de trecere a frontierei în care se efectuează controlul în comun pe teritoriul unuia dintre state.
Articolul 20. Particularităţile de trecere a frontierei de stat
(1) Navele şi alte mijloace plutitoare ale Republicii Moldova şi ale altor state navighează şi trec frontiera de stat pe apele de frontieră în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Aeronavele care execută zboruri internaţionale spre şi de pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să decoleze şi să aterizeze pe un aeroport internaţional.
(3) Încărcarea şi descărcarea mărfurilor şi a altor bunuri şi îmbarcarea şi debarcarea persoanelor în/din trenuri, nave sau aeronave pe sectorul aflat între punctul de trecere şi frontiera de stat sunt interzise. Această interdicţie nu se aplică pentru salvarea vieţilor umane şi în situaţii excepţionale.
(4) În caz de trecere forţată a frontierei de stat, căpitanul navei, comandantul aeronavei, persoanele sunt obligate să comunice imediat despre aceasta la cea mai apropiată subdiviziune a Poliţiei de Frontieră şi să acţioneze conform indicaţiilor.
Articolul 21. Condiţiile de trecere a frontierei de stat
(1) Autorizarea trecerii frontierei de stat constă în recunoaşterea legalităţii privind trecerea frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport, privind trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor şi a altor bunuri.
(2) Temei pentru autorizarea trecerii frontierei de stat de către persoane şi mijloace de transport servesc documentele de călătorie şi documentele mijloacelor de transport valabile, stabilite de cadrul normativ, iar trecerea peste frontiera de stat a mărfurilor, a bunurilor şi a mijloacelor de transport se autorizează de către Serviciul Vamal.
(3) Pot fi permise derogări de la prevederile alin.(1) în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. În tratatele încheiate cu statele vecine poate fi stabilită o modalitate simplificată de trecere a frontierei de stat de către cetăţenii Republicii Moldova şi de către cetăţenii statelor vecine.
(4) Autorizarea trecerii frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport, a trecerii peste frontiera de stat a mărfurilor şi a altor bunuri prevede efectuarea controlului la trecerea frontierei, a controlului vamal şi a altor tipuri de controale instituite de lege, în strictă conformitate cu competenţele prevăzute de cadrul normativ.
(5) În scopul realizării angajamentelor internaţionale privind participarea la activităţi militare comune, la solicitarea Ministerului Apărării, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Vamal autorizează trecerea frontierei de stat a militarilor în baza buletinelor de identitate, a legitimaţiilor de serviciu şi a ordinului de deplasare individual sau colectiv.
(6) În caz de apariţie a situaţiilor excepţionale, formaţiunile de salvare şi de recuperare ale altor state trec frontiera de stat, pentru a localiza şi lichida aceste situaţii, în condiţiile stabilite de Guvern şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(7) La trecerea frontierei, controlul trenurilor, al garniturilor de tren şi al aeronavelor se efectuează în locuri special amenajate, iar al navelor – în porturi.
Articolul 22. Circulaţia armelor şi muniţiilor
(1) Introducerea pe şi scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor şi muniţiilor de către persoane fizice sau juridice sunt admise în condiţiile stabilite de cadrul normativ.
(2) Însoţitorii delegaţiilor străine la nivelul şefilor de stat sau de guvern, ai altor persoane străine cu funcţii de demnitate publică care beneficiază de protecţie, precum şi reprezentanţii agenţiilor specializate străine şi internaţionale menţionaţi la art.5 alin.(8) pot introduce, purta şi folosi pe teritoriul Republicii Moldova arme de apărare şi pază în conformitate cu legislaţia privind regimul armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă.
(3) Autorizarea trecerii frontierei de stat a militarilor unităţilor şi subunităţilor militare ale Republicii Moldova sau ale altui stat, precum şi a armelor, a muniţiilor, a tehnicii de luptă şi a încărcăturilor militare, se efectuează în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi al Legii nr.448/2003 cu privire la statutul forţei militare străine în Republica Moldova.
Articolul 23. Neautorizarea traversării frontierei de stat de către străinii care nu întrunesc condiţiile de intrare în Republica Moldova
(1) Poliţia de Frontieră refuză intrarea străinilor care nu întrunesc condiţiile de intrare în următoarele cazuri:
a) nu deţin niciun document de călătorie valabil;
b) deţin un document de călătorie fals (falsificat/modificat);
c) nu deţin o viză valabilă, atunci când aceasta este necesară, un permis de şedere sau o viză de lungă şedere valabilă;
d) se află în posesia unor vize sau a unor permise de şedere false (falsificate/modificate);
e) nu deţin documentaţia corespunzătoare care să justifice scopul şi condiţiile şederii;
f) au beneficiat deja de dreptul de şedere de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, luându-se în considerare ultima perioadă de 180 de zile precedentă fiecărei zile de şedere, dacă tratatele internaţionale nu stabilesc altfel;
g) nu dispun de mijloace suficiente de subzistenţă corespunzătoare perioadei şi condiţiilor de şedere sau de mijloace pentru întoarcerea în ţara de origine ori pentru tranzit;
h) sunt persoane care fac obiectul unei alerte emise în bazele de date naţionale în scopul refuzării intrării;
i) sunt consideraţi a fi o ameninţare la adresa ordinii publice, securităţii naţionale, sănătăţii publice sau relaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova;
j) nu prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul Republicii Moldova, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;
k) au prezentat informaţii false la perfectarea documentelor de intrare în Republica Moldova;
l) au încălcat regimul frontierei de stat şi regimul punctului de trecere a frontierei de stat;
m) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova;
n) în privinţa lor a fost instituit un consemn nominal de nepermitere a intrării în Republica Moldova;
o) au interdicţie de intrare în Republica Moldova;
p) şi-au epuizat durata de aflare sau de şedere pe teritoriul Republicii Moldova acordată prin lege.
(2) În cazurile stabilite la alin.(1), poliţistul de frontieră emite decizia privind neautorizarea intrării, care se pune în aplicare imediat.
Articolul 24. Autorizarea intrării străinilor care nu întrunesc condiţiile de intrare în Republica Moldova
Prin derogare de la art.23, Poliţia de Frontieră autorizează intrarea străinilor în temeiul unor obligaţii internaţionale sau în cazul existenţei unui interes naţional stabilit de Parlament sau Guvern.
Articolul 25. Condiţii specifice de control al străinilor
(1) În condiţiile art.23, poliţiştii de frontieră au dreptul să solicite justificarea scopului intrării străinilor în Republica Moldova, care sunt obligaţi să prezinte informaţii şi documente ce confirmă scopul intrării:
1) pentru călătorii de afaceri:
a) o invitaţie din partea unei întreprinderi, organizaţii sau a unei instituţii;
b) documente ce confirmă un interes economic (de exemplu: procură, contract de muncă, bilete sau invitaţii de participare la expoziţii);
2) pentru călătorii în scop de studiu sau alte tipuri de instruire:
a) un document ce atestă înscrierea la o instituţie de învăţământ sau la alte forme de instruire;
b) carnet de student sau certificat privind frecventarea cursului;
3) pentru călătorii turistice sau motive personale:
a) document justificativ privind cazarea la hotel, invitaţia din partea gazdei în care se consemnează adresa cazării invitatului;
b) confirmarea privind rezervarea locului pentru o călătorie organizată sau orice alt document corespunzător indicând planurile călătoriei ce va fi întreprinsă;
c) biletul de întoarcere sau de circuit;
4) pentru călătoriile întreprinse în scopuri politice, ştiinţifice, culturale, sportive, cu ocazia unor evenimente religioase sau în alte scopuri: invitaţii, bilete de intrare, programe în care să fie înscris, acolo unde este posibil, numele organizaţiei-gazdă şi durata vizitei sau orice alt document corespunzător care să indice scopul vizitei;
5) pentru membrii echipajului atunci când aceştia sosesc cu o cursă aeriană internaţională sau alt tip de transport pentru exercitarea atribuţiilor funcţionale şi solicită permisiunea de intrare temporară pentru perioada stabilită – legitimaţia de membru al echipajului.
(2) Pe perioada valabilităţii deciziei privind neautorizarea intrării pe teritoriul Republicii Moldova nu pot fi reluate procedurile de control la frontieră în scopul autorizării intrării în ţară a străinului.
Articolul 26. Efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat
(1) Controlul la trecerea frontierei se efectuează de către poliţiştii de frontieră şi funcţionarii vamali, conform competenţelor stabilite.
(2) Controlul la trecerea frontierei de stat este efectuat cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(3) Controlul la trecerea frontierei este efectuat înainte de trecerea frontierei de stat sau imediat după traversarea acesteia. Pentru direcţia de ieşire din ţară, controlul la trecerea frontierei se efectuează până la traversarea frontierei de stat, iar pentru direcţia de intrare în ţară, controlul la trecerea frontierei se efectuează până la traversarea frontierei de stat sau imediat după traversarea acesteia. Controlul la trecerea frontierei poate fi efectuat în alt mod, în conformitate cu prevederile tratatelor încheiate de Republica Moldova cu ţările vecine.
(4) În temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, Guvernul poate stabili anumitor categorii de persoane proceduri simplificate pentru trecerea frontierei de stat.
(5) La identificarea persoanei şi a transportului se utilizează sistemele informaţionale naţionale şi internaţionale.
Articolul 27. Controlul în prima linie
(1) La efectuarea controlului la trecerea frontierei, toate persoanele şi mijloacele de transport trebuie să fie supuse unui control în prima linie pentru stabilirea identităţii acestora în baza prezentării actelor de călătorie. Controalele în prima linie presupun verificarea, rapidă şi imediată, prin folosirea mijloacelor tehnice corespunzătoare şi prin consultarea, în bazele de date relevante, a informaţiilor cu privire la documentele furate, deţinute fără drept, pierdute sau anulate, a valabilităţii actelor de călătorie care îl autorizează pe posesorul legitim să traverseze frontiera de stat şi a prezenţei semnelor de falsificare sau contrafacere.
(2) Controlul în prima linie stabilit la alin.(1) constituie regula în cazul cetăţenilor Republicii Moldova şi al mijloacelor de transport pe care le conduc. La efectuarea controalelor în prima linie, poliţiştii de frontieră pot consulta bazele de date naţionale pentru a se asigura că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa securităţii naţionale, ordinii şi sănătăţii publice.
(3) În caz de necesitate, pentru cetăţenii Republicii Moldova, controlul în prima linie include şi controlul amănunţit, care constă în:
a) cercetarea completă a actelor de călătorie în scopul depistării unor semne de falsificare sau contrafacere, precum şi a altor documente aflate în posesia persoanelor;
b) examinarea ştampilelor de intrare şi ieşire, precum şi a altor menţiuni ale autorităţilor străine aplicate în actele de călătorie ale persoanei;
c) solicitarea informaţiei privind punctul de plecare şi de destinaţie, precum şi verificarea actelor însoţitoare care conferă dreptul de intrare sau de şedere într-un stat străin.
(4) Pentru străini, controlul amănunţit la intrare include verificarea îndeplinirii condiţiilor de intrare şi, la necesitate, a documentelor care autorizează şederea şi exercitarea activităţilor profesionale. Controlul amănunţit include examinarea detaliată care să acopere următoarele aspecte:
a) verificarea întrunirii de către străin a condiţiilor de intrare şi şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
b) cercetarea completă a actelor de călătorie cu scop de depistare a unor semne de falsificare sau contrafacere;
c) examinarea ştampilelor de intrare şi ieşire aplicate pe actele de călătorie ale persoanei pentru a verifica dacă nu s-a depăşit termenul legal de şedere în Republica Moldova, în acest scop fiind consultat Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră, aprobat de Guvern;
d) verificarea punctului de plecare şi de destinaţie, a scopului intrării şi verificarea altor documente însoţitoare;
e) verificarea faptului dacă persoana, mijlocul de transport şi obiectele pe care le transportă nu prezintă pericol pentru securitatea statului sau pentru ordinea publică. Această verificare presupune consultarea directă a informaţiilor şi consemnelor la frontieră referitoare la persoane şi, în caz de necesitate, la obiecte, introduse în Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră şi în alte baze de date naţionale şi internaţionale, precum şi acţiunile care trebuie întreprinse, dacă este indicat, în urma unui consemn la frontieră.
(5) Pentru străini, controlul amănunţit la ieşire cuprinde următoarele aspecte:
a) verificarea faptului dacă persoana este în posesia unui document de călătorie valabil pentru trecerea frontierei de stat;
b) verificarea actelor de călătorie, inclusiv a vizei sau permisului legal de şedere, pentru depistarea unor semne de falsificare sau contrafacere;
c) verificarea faptului dacă persoana nu este considerată a fi o ameninţare la adresa securităţii statului şi a ordinii publice;
d) examinarea ştampilelor de intrare şi ieşire aplicate pe actele de călătorie ale persoanei la verificarea dacă nu a depăşit termenul legal de şedere în Republica Moldova, în acest scop fiind consultat Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră;
e) consultarea consemnelor la frontieră instituite în sistemele informaţionale automatizate naţionale şi internaţionale.
Articolul 28. Controlul în linia a doua
(1) Persoanele supuse controlului în linia a doua sunt informate cu privire la scopul şi procedura de efectuare a unui asemenea control. Aceste informaţii sunt disponibile în limba română şi în limbile de circulaţie internaţională şi cuprind menţiunea că persoana poate solicita să i se comunice numele şi numărul de identificare a poliţistului de frontieră care efectuează acest control, denumirea punctului de trecere şi data la care a fost traversată frontiera de stat.
(2) La decizia poliţistului de frontieră sau la cererea persoanei, controlul în linia a doua se efectuează într-o încăpere separată.
Articolul 29. Controlul persoanelor fără documente şi tranzitul persoanelor
(1) Persoanelor care sosesc la punctul de trecere fără documente de identitate, se declară cetăţeni ai Republicii Moldova şi solicită intrarea în ţară li se autorizează trecerea frontierei de stat după identificarea acestora şi stabilirea deţinerii cetăţeniei Republicii Moldova.
(2) Persoanelor aflate în tranzit nu li se efectuează controlul actelor de călătorie dacă nu părăsesc zona de tranzit a aeroportului internaţional, a portului, cu excepţia cazului în care evaluarea riscurilor de migraţie ilegală sau securitatea internă justifică acest lucru.
Articolul 30. Ştampilarea documentelor de trecere a frontierei de stat
(1) Documentele valabile de trecere a frontierei de stat ale străinilor se ştampilează la intrarea şi la ieşirea în/din Republica Moldova. Ştampilele de intrare şi de ieşire se aplică pe:
a) documentele de trecere a frontierei de stat care conţin o viză valabilă şi care le permit străinilor să traverseze frontiera de stat;
b) documentele de trecere a frontierei de stat care permit străinilor nesupuşi cerinţei de a fi în posesia unei vize să traverseze frontiera de stat.
(2) Ştampilele nu se aplică pe:
a) documentele de trecere a frontierei de stat ale şefilor de stat şi ale persoanelor cu funcţii de demnitate publică a căror sosire a fost anunţată oficial, anterior, prin intermediul canalelor diplomatice;
b) licenţele piloţilor sau pe legitimaţiile de membru al echipajului aeronavei;
c) documentele de călătorie ale marinarilor şi pe documentele de călătorie ale pasagerilor incluşi în lista de pasageri ai navelor care urmează un anumit itinerar, potrivit unui program stabilit în prealabil, care cuprinde activităţi turistice în diverse porturi şi care, în principiu, nu îmbarcă şi nu debarcă pasageri în decursul călătoriei;
d) paşapoartele cetăţenilor Republicii Moldova;
e) documentele de trecere a frontierei de stat ale altor categorii de persoane stabilite de Guvern;
f) documentele de călătorie ordinare eliberate de structurile entităţii teritoriale nerecunoscute de Republica Moldova.
(3) În scop de protecţie a securităţii şi vieţii private, la cererea străinului, se poate renunţa la aplicarea ştampilei dacă aceasta i-ar crea dificultăţi. În acest caz, intrarea sau ieşirea se înregistrează pe un formular separat, unde se indică datele de identitate ale persoanei şi numărul paşaportului. Formularul se înmânează străinului. Faptul de neaplicare a ştampilei se consemnează în Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră.
(4) Cetăţenii Republicii Moldova şi străinii pentru care ştampilarea actelor de călătorie nu este obligatorie pot cere poliţiştilor de frontieră ştampilarea acestora.
(5) Procedura de aplicare a ştampilei, modelul, condiţiile şi procedura de eliberare a formularului sunt stabilite de Poliţia de Frontieră.
Articolul 31. Neautorizarea intrării şi ieşirii în/din Republica Moldova
(1) Persoanelor şi mijloacelor de transport care nu întrunesc condiţiile de intrare sau ieşire în/din Republica Moldova nu li se autorizează trecerea frontierei de stat.
(2) Neautorizarea intrării sau ieşirii se dispune în conformitate cu cadrul normativ de către poliţistul de frontieră, cu emiterea unei decizii motivate care se înmânează persoanei în privinţa căreia a fost emisă. Decizia motivată este întocmită de poliţistul de frontieră care a luat respectiva decizie pe un formular tipizat, aprobat de Poliţia de Frontieră. Poliţia de Frontieră ţine evidenţa persoanelor în privinţa cărora a fost emisă o decizie de refuz al intrării sau ieşirii în/din Republica Moldova.
(3) Decizia de refuz al intrării sau ieşirii în/din Republica Moldova poate fi contestată direct în instanţa de judecată în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără respectarea procedurii prealabile.
(4) Contestarea deciziei de refuz al intrării sau ieşirii în/din Republica Moldova nu suspendă executarea acesteia.
(5) Persoana căreia nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat este obligată să părăsească imediat punctul de trecere.
Articolul 32. Preluarea şi prelucrarea datelor dactiloscopice
(1) Poliţia de Frontieră asigură preluarea, fără întârziere, a amprentelor digitale ale tuturor degetelor fiecărui solicitant de protecţie internaţională cu vârsta de cel puţin 14 ani.
(2) Poliţia de Frontieră asigură preluarea, în mod prompt, a amprentelor digitale ale tuturor degetelor fiecărui străin cu vârsta de cel puţin 14 ani care a fost reţinut pentru trecerea ilegală a frontierei de stat venind dintr-o ţară străină, dacă nu este subiectul returnării.
(3) Modul de preluare şi prelucrare a datelor dactiloscopice se stabileşte de Guvern.
(4) În cazul solicitanţilor de protecţie internaţională minori însoţiţi de un părinte sau un reprezentant legal, preluarea datelor dactiloscopice se face în prezenţa însoţitorului. Minorilor neînsoţiţi solicitanţi ai unei forme de protecţie internaţională li se aplică măsuri de protecţie a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, stabilite de cadrul normativ.
Secţiunea a 3-a
Situaţii la frontieră care necesită intervenţii urgente
Articolul 33. Soluţionarea incidentelor de frontieră
(1) Pentru asigurarea respectării regimului frontierei de stat şi pentru soluţionarea incidentelor de frontieră, din cadrul Poliţiei de Frontieră se desemnează reprezentanţi de frontieră. Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanţilor de frontieră se aprobă de Guvern.
(2) Modul de soluţionare a incidentelor de frontieră este stabilit de tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine, de prezenta lege şi de alte acte normative.
(3) Problemele şi incidentele neaplanate de către reprezentanţii de frontieră se soluţionează pe cale diplomatică.
(4) Reprezentanţii de frontieră pot fi incluşi în componenţa comisiilor interstatale a căror activitate este legată nemijlocit de frontiera de stat.
Articolul 34. Autorizarea traversării frontierei de stat în situaţii de maximă urgenţă
În situaţii de maximă urgenţă provocate de anumite cazuri excepţionale, prin acord interinstituţional de colaborare al Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Finanţelor se stabilesc condiţiile de traversare a frontierei de stat, precum şi alte măsuri de ordin logistic şi de personal.
Articolul 35. Trecerea frontierei în afara punctelor de trecere
(1) În perioada stării de urgenţă declarate la nivel naţional, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, autorizarea trecerii persoanelor poate fi admisă în afara punctelor de trecere, prin înfiinţarea unor locuri special amenajate.
(2) Decizia privind înfiinţarea locurilor special amenajate prevăzute la alin.(1) este adoptată în condiţiile acordului interinstituţional de colaborare al Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Finanţelor.
Secţiunea a 4-a
Desfăşurarea activităţilor economice
şi de altă natură la frontiera de stat
Articolul 36. Desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură la frontiera de stat
(1) Desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură la frontiera de stat neinterzise de cadrul normativ naţional şi internaţional, inclusiv folosirea apelor de frontieră, nu trebuie:
a) să dăuneze mediului, apelor, sănătăţii populaţiei, securităţii Republicii Moldova şi a altor state sau să genereze riscul producerii acestora;
b) să împiedice întreţinerea şi supravegherea frontierei.
(2) Activităţile economice şi de altă natură neinterzise la frontiera de stat sunt stabilite de Guvern şi se efectuează cu acordul Poliţiei de Frontieră, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu cadrul normativ naţional şi cu regulile de trecere a frontierei de stat. Pentru obţinerea acordului, în funcţie de caracterul activităţilor, Poliţia de Frontieră solicită prezentarea avizelor autorităţilor publice competente, iar în cazurile în care activităţile implică traversarea frontierei de stat – şi a informaţiilor despre locul, data şi timpul de trecere a frontierei şi desfăşurarea activităţilor, precum şi numărul şi datele de identificare ale participanţilor, ale mijloacelor de transport, ale mecanismelor şi instrumentelor de producţie.
(3) Întreţinerea în stare corespunzătoare a apelor de frontieră şi luarea măsurilor necesare pentru prevenirea distrugerii intenţionate a malurilor acestora se realizează conform cadrului normativ naţional şi prevederilor tratatelor încheiate de către Republica Moldova cu statele vecine.
(4) Pe apele de frontieră navigabile, navele au dreptul să navigheze, să acosteze, să îmbarce şi să debarce persoane, să încarce, să descarce şi să depoziteze mărfuri, să desfăşoare activităţi economice în modul stabilit de lege şi să supună mărfurile operaţiunilor de vămuire, indiferent de traseul frontierei de stat. Navigarea navelor are loc fără restricţii pe şenalul navigabil. Acostarea, îmbarcarea şi debarcarea persoanelor, încărcarea, descărcarea şi depozitarea mărfurilor, desfăşurarea activităţilor economice şi efectuarea operaţiunilor de vămuire au loc în porturi şi la cheiurile temporare.
Navigarea navelor militare pe apele de frontieră se efectuează în baza principiilor unanim admise în practica internaţională şi conform legislaţiei în vigoare.
Navigarea navelor de agrement pe apele de frontieră este permisă doar până la frontiera de stat şi doar pe timp de zi. Pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă, navele de agrement trebuie să fie acostate la malul care aparţine Republicii Moldova.
(5) Cheiurile temporare amenajate în zonele şi fâşiile riverane de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă sunt îngrădite pe perimetrul acestora şi sunt asigurate cu mijloace de supraveghere video a perimetrului terestru şi a celui acvatic ale cheiului temporar, în conformitate cu prescripţiile Poliţiei de Frontieră. Cheltuielile pentru îngrădirea şi instalarea mijloacelor de supraveghere video a perimetrelor cheiurilor temporare sunt acoperite de gestionarii cheiurilor respective.
(6) Toate mijloacele de navigaţie care navighează în apele de frontieră trebuie să dispună: navele – de pavilioane, de denumire sau de numere de înregistrare ale acestora; ambarcaţiunile – de pavilioane sau de simboluri ale drapelelor de stat la pupă sau la proră şi de numere de înregistrare ale acestora. Denumirile şi numerele trebuie să fie clar vizibile de pe ambele maluri. Pe timp de noapte, navele trebuie să îşi semnalizeze prezenţa cu lumini de navigaţie.
(7) Regulile de exploatare şi întreţinere a podurilor, a căilor ferate şi a drumurilor, a liniilor de comunicaţii electronice, a apelor care intersectează frontiera de stat ori au axă comună cu aceasta sunt stabilite prin tratate încheiate de Republica Moldova cu statele vecine.
(8) Cheiurile temporare pot fi amenajate în zonele şi fâşiile riverane de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă în conformitate cu condiţiile de amplasare, înfiinţare, desfiinţare şi dotare tehnică a cheiurilor temporare şi a construcţiilor aferente, care sunt stabilite de către Guvern.
Articolul 37. Reguli specifice cu privire la pescuit, vânătoare, silvicultură, exploatare a subsolului şi protecţie a mediului
(1) Pescuitul în apele de frontieră este permis până la frontiera de stat, în conformitate cu cadrul normativ.
(2) Vânătoarea la frontiera de stat, pe culoarul de frontieră şi în fâşia de protecţie a frontierei de stat este interzisă. Tragerea cu arma şi urmărirea animalelor peste frontiera de stat sunt interzise.
(3) Recoltarea produselor lemnoase în apropierea zonei de frontieră, precum şi în fâşia de protecţie a acesteia, se permite în conformitate cu cadrul normativ. Responsabilitatea de înlăturare a vegetaţiei forestiere afectate de fenomene naturale revine gestionarilor de terenuri, iar înlăturarea celei căzute peste frontiera de stat îi revine Poliţiei de Frontieră.
(4) Lucrările de prospectare şi exploatare a subsolului sunt interzise în fâşia de protecţie, cu excepţia lucrărilor de menţinere a şenalului navigabil, conform cadrului normativ naţional şi internaţional.
Capitolul VI
REGIMUL ZONEI DE FRONTIERĂ
Articolul 38. Dispoziţii generale
(1) Regimul zonei de frontieră se instituie în zona de frontieră în scopul asigurării securităţii frontaliere şi menţinerii ordinii de drept.
(2) Regimul zonei de frontieră include regulile de:
a) intrare, şedere şi ieşire a persoanelor şi a mijloacelor de transport;
b) evidenţă, întreţinere şi utilizare a mijloacelor plutitoare;
c) vânătoare, pescuit, silvicultură, păşunat, agrement şi efectuare a operaţiunilor aeriene cu aeronave de stat fără pilot;
d) desfăşurare a activităţilor economice şi de altă natură în zona de frontieră şi în apele de frontieră.
(3) Regulile specifice ale regimului zonei de frontieră se aprobă de Guvern în condiţiile prezentei legi.
(4) Zona de frontieră se marchează prin indicatoare de informare.
(5) În zona de frontieră, poliţiştii de frontieră se pot deplasa liber pedestru sau cu mijloace de transport din dotare, precum şi pot instala mijloace tehnice de supraveghere a frontierei.
Articolul 39. Intrarea, şederea, ieşirea persoanelor şi a mijloacelor de transport în/din zona de frontieră
(1) Cetăţenii Republicii Moldova şi străinii pot intra şi pot să se afle în zona de frontieră până în limita fâşiei de protecţie, conform cerinţelor prevăzute la art.40.
(2) În zona de frontieră, poliţiştii de frontieră au dreptul să controleze persoanele şi actele lor de identitate, mijloacele de transport şi actele de înmatriculare a acestora, bunurile transportate şi documentele însoţitoare.
(3) În temeiul unei decizii motivate, Poliţia de Frontieră poate limita accesul în zona de frontieră pe un termen de până la 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, informând despre aceasta autorităţile administraţiei publice şi persoanele interesate.
Articolul 40. Autorizarea accesului în fâşia de protecţie, şederea în zona de frontieră
(1) Persoana care se află în zona de frontieră până la fâşia de protecţie a frontierei de stat va deţine un act de identitate sau alt document în baza căruia poate fi stabilită identitatea acesteia, care va fi prezentat la solicitarea poliţistului de frontieră.
(2) Accesul în fâşia de protecţie a frontierei de stat este permis persoanelor în baza permisului eliberat de Poliţia de Frontieră, precum şi a informării prealabile (telefonice, verbale sau electronice) a subdiviziunii Poliţiei de Frontieră.
(3) Pentru accederea în fâşia de protecţie a frontierei de stat, angajaţii organelor de drept, ai autorităţilor publice dispun de legitimaţie de serviciu şi de document semnat de conducătorul împuternicit al autorităţii în care activează, prin care se confirmă îndeplinirea activităţilor de serviciu, cu informarea prealabilă a Poliţiei de Frontieră.
(4) Pentru persoanele care călătoresc pe drumurile publice nu sunt necesare obţinerea permisului şi informarea prealabilă prevăzute la alin.(2).
(5) Permisul de acces în fâşia de protecţie a frontierei de stat se eliberează la cerere pe o perioada de până la un an.
(6) Poliţia de Frontieră are dreptul să refuze eliberarea permisului de acces în fâşia de protecţie a frontierei de stat:
a) dacă au fost introduse măsuri de intensificare a supravegherii frontierei;
b) în caz de situaţii excepţionale apărute în zona de frontieră.
(7) Condiţiile şi procedura de eliberare şi anulare a permiselor de acces în fâşia de protecţie a frontierei de stat se stabilesc de şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Articolul 41. Evidenţa, întreţinerea şi utilizarea mijloacelor plutitoare
(1) Mijloacele plutitoare înmatriculate potrivit cadrului normativ aflate în apele de frontieră staţionează în locurile stabilite de căpităniile portului sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul Poliţiei de Frontieră, luându-se măsuri de către posesorii acestora pentru a preveni utilizarea ilegală a lor.
(2) Poliţia de Frontieră eliberează posesorilor de mijloace plutitoare permise de model stabilit. Ieşirea şi revenirea mijloacelor plutitoare din/în punctele de amplasare se efectuează cu informarea (telefonică, verbală sau electronică) a subdiviziunii Poliţiei de Frontieră. Modelul permiselor şi regulile de aflare a mijloacelor plutitoare în zona de frontieră se aprobă de Poliţia de Frontieră.
(3) În cazul navigaţiei de agrement, itinerarul şi regulile de deplasare în apele de frontieră se convin cu Poliţia de Frontieră.
Articolul 42. Vânătoarea, pescuitul, silvicultura, păşunatul, agrementul şi efectuarea operaţiunilor aeriene cu aeronave fără pilot la bord în zona de frontieră
(1) Vânătoarea de-a lungul frontierei de stat pe o lăţime de 1000 de metri de la linia frontierei de stat către interior este interzisă.
(2) Vânătoarea în zona de frontieră până la limita prevăzută la alin.(1) se admite numai în perioada luminoasă a zilei, în baza avizului eliberat de Poliţia de Frontieră. Modul şi condiţiile de avizare de către Poliţia de Frontieră a vânătorii se stabilesc de Guvern.
(3) Pescuitul în apele de frontieră şi silvicultura în zona de frontieră sunt permise numai de la răsăritul până la asfinţitul soarelui, respectându-se regulile şi restricţiile prevăzute de cadrul normativ.
(4) Păşunatul animalelor este permis, conform legislaţiei de mediu, în locurile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, pe timp de zi – până la fâşia de protecţie a frontierei de stat, iar pe timp de noapte – la cel puţin 500 de metri de la aceasta, cu excepţia fâşiilor riverane de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă.
(5) Activităţile sportive şi de agrement în zona de frontieră se pot desfăşura cu respectarea regulilor şi a restricţiilor prevăzute de cadrul normativ.
(6) Efectuarea operaţiunilor aeriene cu aeronave fără pilot în zona de frontieră până la limita fâşiei de protecţie a frontierei de stat se admite în perioada luminoasă a zilei în baza permisului eliberat de Poliţia de Frontieră. Modul şi condiţiile de avizare a operaţiunilor aeriene cu aeronave fără pilot de către Poliţia de Frontieră se stabilesc de Guvern.
(7) În cazurile prevăzute la art.40 alin.(6), activităţile menţionate la alin.(2)–(6) din prezentul articol pot fi temporar interzise de către Poliţia de Frontieră.
(8) În fondul forestier din zona de frontieră, precum şi din fâşia de protecţie a acesteia, sunt admise executarea lucrărilor silvice în conformitate cu Codul silvic, precum şi în conformitate cu regulile regimului zonei de frontieră şi al frontierei de stat.
Articolul 43. Activităţi economice şi de altă natură în zona de frontieră
(1) Cu excepţia localităţilor, desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură de-a lungul frontierei de stat pe o lăţime de 1000 de metri de la linia frontierei de stat către interior se efectuează cu supravegherea Poliţiei de Frontieră, în baza informaţiei şi a documentelor notificate de operatorii economici şi autorităţile publice competente.
(2) Desfăşurarea activităţii economice în zona de frontieră este determinată de întrunirea condiţiilor legale de desfăşurare a activităţii respective conform actelor permisive emise de autorităţile publice competente. Autorităţile publice şi alte persoane juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, prezintă Poliţiei de Frontieră, la solicitare, avizele şi informaţiile necesare examinării notificării depuse şi supravegherii continue a activităţii economice în zona de frontieră. În caz de anulare, suspendare sau retragere a actelor permisive care acordă operatorului economic dreptul la desfăşurarea activităţii economice în zona de frontieră, autorităţile publice care au emis actele respective informează imediat Poliţia de Frontieră.
(3) Operatorii economici nu au dreptul să iniţieze şi să desfăşoare activitate economică în spaţiul prevăzut la alin.(1) fără depunerea notificării prealabile la Poliţia de Frontieră.
(4) Poliţia de Frontieră verifică informaţia notificată şi, dacă stabileşte existenţa unor încălcări sau stabileşte că operatorul economic nu întruneşte cerinţele prevăzute de actele normative pentru a putea iniţia activitatea economică notificată în zona de frontieră, informează imediat operatorul economic, care are obligaţia să înlăture neconformităţile în termenul stabilit în sesizare, care nu poate fi mai mare de 30 de zile. Notificarea se consideră validă în cazul în care Poliţia de Frontieră nu a acordat niciun răspuns în termen de 10 zile de la depunerea notificării. Notificarea este nulă dacă aceasta nu conţine informaţia necesară pentru identificarea operatorului economic care depune notificarea, a activităţii economice preconizate şi/sau a unităţii economice sau dacă informaţia în cauză este falsă. Despre nulitatea notificării operatorul economic este informat de către Poliţia de Frontieră cel târziu în următoarea zi lucrătoare din data atestării faptului nulităţii.
(5) Suspendarea, limitarea sau retragerea dreptului de a desfăşura activitatea economică în zona de frontieră se dispune, dacă este cazul, de instanţa de judecată în cazurile şi modul stabilite de legislaţia penală sau contravenţională, în situaţiile în care operatorul economic sau angajaţii acestuia, în timpul îndeplinirii lucrărilor în interesul operatorului economic, încalcă regulile regimului zonei de frontieră sau sunt implicaţi în activităţi ilegale pasibile răspunderii contravenţionale sau penale.
(6) Cerinţele, procedura şi forma de notificare privind desfăşurarea activităţii în zona de frontieră se stabilesc de Guvern.
[Art.43 în redacţia Legii nr.227 din 10.07.2025, în vigoare 30.12.2025]
Capitolul VII
REGIMUL PUNCTELOR DE TRECERE
Articolul 44. Dispoziţii generale
Regimul punctelor de trecere este format din ansamblul regulilor şi măsurilor stabilite de lege, care include următoarele componente:
a) instituirea punctelor de trecere;
b) regulile de intrare, şedere şi ieşire în/din punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport;
c) regulile de desfăşurare a activităţilor economice.
Articolul 45. Instituirea şi funcţionarea punctelor de trecere
(1) Decizia de deschidere sau închidere a punctelor de trecere se aprobă de Guvern, în conformitate cu tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine.
(2) Deschiderea punctelor de trecere se efectuează după construcţia, înzestrarea şi darea în exploatare a construcţiilor, încăperilor şi edificiilor conform proiectului aprobat de către Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal şi coordonat cu alte servicii competente. La elaborarea proiectelor trebuie să fie prevăzute încăperi şi edificii necesare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei, a controlului vamal şi a altor tipuri de control.
(3) Cheltuielile de construcţie şi amenajare a punctelor de trecere internaţionale şi interstatale sunt suportate de Guvern, iar a celor locale – de autorităţile administraţiei publice locale.
(4) Lista punctelor de trecere, inclusiv a celor în care controlul la trecerea frontierei se efectuează de una din autorităţile responsabile de control, precum şi normele tehnice de înzestrare a lor se aprobă de Guvern.
(5) În punctele de trecere funcţionează, în comun, subdiviziunile Poliţiei de Frontieră şi ale Serviciului Vamal, precum şi alte organe de control stabilite prin lege, care efectuează controlul şi răspund, în limitele competenţei, de controlul la trecerea frontierei de către persoane, mijloace de transport, de trecerea peste frontieră a mărfurilor şi a altor bunuri, precum şi de desfăşurarea în bune condiţii a traficului acestora. Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal asigură coordonarea activităţii tuturor serviciilor în conformitate cu prezenta lege şi, în limitele competenţei lor, iau decizii definitive privind autorizarea sau neautorizarea trecerii frontierei de stat. Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal, în limitele competenţelor, asigură securitatea aeronautică în cadrul aeroporturilor internaţionale ale Republicii Moldova în conformitate cu Legea nr.192/2019 privind securitatea aeronautică.
(6) Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal aprobă Normele tehnologice de efectuare a controlului la trecerea frontierei în punctul de trecere. În punctele de trecere situate în limitele gărilor, ale aeroporturilor internaţionale şi ale porturilor, normele tehnologice, aprobate de către Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal, se coordonează cu administraţia acestora. Denumirea, suprafaţa, specificul de activitate şi orarul de funcţionare a punctului de trecere care nu este deschis 24 de ore se afişează la intrare într-un loc vizibil.
(7) Activităţile economice sau de altă natură în punctele de trecere care nu au tangenţă cu controalele la frontieră efectuate de către autorităţile competente sunt interzise.
(8) Prevederile alin.(7) nu se aplică:
a) punctelor de trecere situate în porturi şi aeroporturi, unde activităţile respective vor fi conforme cadrului normativ naţional şi internaţional şi nu vor aduce atingere controalelor la frontieră; şi
b) proprietarilor de imobile şi persoanelor juridice care au desfăşurat activităţi de producţie, activităţi comerciale şi de altă natură în posturile vamale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.
(9) Activităţile în punctele de trecere rutiere permise de legislaţia în vigoare, cu excepţia controlului la trecerea frontierei şi a controlului vamal, se desfăşoară cu acordul prealabil al Poliţiei de Frontieră şi al Serviciului Vamal, eliberându-se în acest scop permise.
(10) La punctele de trecere situate în aeroporturi internaţionale, permisele de acces în zonele de securitate cu acces restricţionat se eliberează de către administraţia acestor aeroporturi, cu acordul şefului subdiviziunii Poliţiei de Frontieră.
(11) Activitatea Poliţiei de Frontieră şi a Serviciului Vamal în aeroporturi nu trebuie să contravină prevederilor actelor normative ce reglementează facilitarea transporturilor aeriene şi securitatea aeronautică.
[Art.45 alin.(8),(9) în redacţia Legii nr.187 din 10.07.2025, în vigoare 01.01.2026]
Articolul 46. Culoare de trecere a frontierei de stat
(1) În scop de fluidizare a traficului la frontiera de stat, în punctele de trecere se creează culoare separate. Culoarele sunt diferenţiate prin intermediul indicatoarelor clar vizibile, inclusiv în situaţia în care se renunţă la folosirea culoarelor separate. Condiţiile de creare, categoriile de persoane şi regulile de trafic prin culoare se stabilesc de Guvern.
(2) În cazul survenirii unui dezechilibru în trafic la un anumit punct de trecere, regulile aplicabile pentru folosirea diferitelor culoare pot fi suspendate de Poliţia de Frontieră şi de Serviciul Vamal pentru o perioadă necesară eliminării dezechilibrului.
(3) Pentru a asigura accesul şi întoarcerea rapidă şi în condiţii de siguranţă a convoaielor umanitare şi a furnizorilor de ajutoare de urgenţă oferite în cadrul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene şi de ajutoare umanitare pentru populaţia statului în care este declarată stare de urgenţă, de asediu şi de război, în punctele de trecere pot fi desemnate culoare speciale, marcate drept ,,Culoare pentru sprijin de urgenţă". Condiţiile de creare, categoriile de persoane şi regulile de trafic prin culoarele menţionate se stabilesc, în comun, de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Vamal.
Articolul 47. Regulile de intrare, şedere şi ieşire în/din punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport
(1) Regulile de intrare, şedere şi ieşire în/din punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport se aprobă de Guvern şi se afişează pe panourile informaţionale din punctele de trecere.
(2) Intrarea în punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport se efectuează cu acordul poliţistului de frontieră.
(3) Ieşirea din punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport, precum şi scoaterea mărfurilor şi a altor bunuri se efectuează cu acordul funcţionarului vamal, după efectuarea controlului la trecerea frontierei.
(4) Intrarea şi ieşirea navelor şi a altor mijloace plutitoare în/din porturi se efectuează cu acordul căpităniei portului şi al şefilor subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră, ale Serviciului Vamal, precum şi al altor organe de control stabilite prin cadrul normativ.
(5) În punctele de trecere sunt interzice organizarea şi desfăşurarea întrunirilor.
Articolul 48. Staţionarea în punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport
(1) Locurile şi durata de staţionare în punctele de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport se stabilesc de poliţiştii de frontieră şi de funcţionarii vamali, iar în cele situate în porturi şi aeroporturi – şi de administraţia acestora.
(2) Circulaţia persoanelor şi a mijloacelor de transport în punctele de trecere se efectuează cu acordul poliţiştilor de frontieră şi al funcţionarilor vamali.
(3) Accesul persoanelor la mijloacele de transport şi în încăperi, pe perioada efectuării controlului trecerii frontierei şi a altor tipuri de control, este limitat, iar în caz de necesitate, este interzis.
(4) Îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, încărcarea/descărcarea bagajelor, a corespondenţei, a mărfurilor şi a altor bunuri în/din mijloace de transport se efectuează cu acordul poliţistului de frontieră, al funcţionarului vamal şi al reprezentanţilor altor organe de control stabilite de lege, conform competenţelor atribuite, iar în porturi şi aeroporturi – şi cu acordul administraţiei acestora.
(5) Conducătorul mijlocului de transport, precum şi alte persoane care traversează frontiera de stat sunt obligate să nu părăsească pista de control şi să nu schimbe locul de staţionare fără acordul poliţistului de frontieră ori al funcţionarului vamal.
(6) Persoanele aflate în punctele de trecere sunt obligate:
a) să dispună şi să prezinte, la solicitare, actele de călătorie valabile, precum şi alte documente necesare la trecerea frontierei de stat;
b) să asigure, la solicitare, accesul poliţiştilor de frontieră şi al funcţionarilor vamali pentru controlul mijloacelor de transport, al navelor, al aeronavelor şi al documentelor de înmatriculare a acestora;
c) să-i informeze pe poliţiştii de frontieră şi pe funcţionarii vamali despre posesia armelor, muniţiilor, substanţelor explozibile, substanţelor stupefiante şi psihotrope, radioactive şi altor bunuri pentru al căror import sau export este necesar permis special;
d) să prezinte, la solicitare, informaţia, scrisă sau verbală, cu privire la necesitatea aflării în punctul de trecere, precum şi justificarea scopului călătoriei;
e) să se deplaseze conform rândului, semnelor informative şi instrucţiunilor poliţiştilor de frontieră şi ale funcţionarilor vamali;
f) să îndeplinească alte cerinţe legale ale poliţiştilor de frontieră şi ale funcţionarilor vamali.
Articolul 49. Ordinea de trecere a frontierei de stat
Persoanele şi mijloacele de transport sunt supuse controlului la trecerea frontierei de stat conform rândului. Pot fi supuse controlului fără rând:
a) copiii până la 3 ani şi persoanele care îi însoţesc;
b) persoanele traumatizate sau bolnave care necesită asistenţă medicală urgentă, persoanele care le însoţesc, inclusiv lucrătorii medicali;
c) posesorii paşapoartelor diplomatice;
d) delegaţiile oficiale de stat sau departamentale, grupele organizate de copii şi turişti, dacă Poliţia de Frontieră a fost informată cu 24 de ore înainte de sosirea acestora;
e) pietonii, cu excepţia celor de la punctele de trecere portuare şi aeroportuare, dacă în tratatele internaţionale nu este prevăzut altfel;
f) persoanele care trec frontiera de stat cu autobuze de rută internaţională; automobilele de asistenţă medicală urgentă; automobilele care transportă animale; persoanele care trec frontiera de stat cu bicicleta;
g) persoanele care transportă mărfuri perisabile şi alte bunuri care necesită transportare în regim de urgenţă. Lista bunurilor este stabilită de Guvern;
h) operatorii economici autorizaţi;
i) persoanele care participă la operaţiuni de salvare sau căutare;
j) alte persoane, în cazurile stabilite de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
k) mijloacele de transport care efectuează transporturi de persoane prin servicii regulate în trafic internaţional (conform graficului de circulaţie aprobat).
Articolul 50. Relaxarea controalelor la trecerea frontierei
(1) Controalele la trecerea frontierei pot fi obiectul unor relaxări produse de circumstanţe excepţionale şi neprevăzute. Drept circumstanţe excepţionale şi neprevăzute sunt considerate acele evenimente care provoacă o intensificare a traficului, timpul de aşteptare la punctul de trecere devenind excesiv de îndelungat, iar posibilităţile de personal şi de organizare fiind epuizate.
(2) Relaxarea controalelor poate fi aplicată pentru toate grupurile de călători sau pentru anumite grupuri.
(3) În caz de relaxare a controalelor la trecerea frontierei conform alin.(1), prioritare sunt controalele efectuate la trecerea frontierei la intrare.
(4) Decizia de relaxare a controalelor la trecerea frontierei se ia, în comun, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Vamal. Relaxarea controalelor este temporară, adaptată circumstanţelor care au justificat-o şi se introduce gradual.
(5) În cazul relaxării controalelor la trecerea frontierei, poliţistul de frontieră aplică ştampila pe documentele de călătorie în conformitate cu prevederile art.30.
Capitolul VIII
OBLIGAŢII SPECIFICE ALE PERSOANELOR
FIZICE ŞI JURIDICE
Articolul 51. Obligaţiile operatorilor de transport
(1) Dacă există o decizie privind neautorizarea intrării în privinţa străinului în condiţiile art.23 şi dacă acesta a fost adus de către un operator de transport aerian, maritim sau terestru prin rute regulate sau neregulate, transportatorul este obligat să-l returneze imediat pe străin în unul dintre următoarele state:
a) în statul de unde acesta a fost transportat;
b) în statul care a eliberat documentul de călătorie cu care străinul a efectuat călătoria;
c) într-un stat terţ unde există certitudinea că va fi primit.
(2) Dacă străinul căruia i s-a refuzat intrarea nu poate fi transportat imediat în unul dintre statele specificate la alin.(1) de operatorul de transport care l-a adus, transportatorul suportă toate costurile necesare legate de întreţinerea şi transportarea străinului, prin contactarea unui alt transportator.
Articolul 52. Transmiterea prealabilă a datelor despre pasageri şi personalul care deserveşte ruta
(1) Operatorii de transport aerian sunt obligaţi să transmită Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal, până la începerea controlului la trecerea frontierei, informaţiile privind pasagerii pe care urmează să-i transporte, precum şi lista personalului care deserveşte ruta. Aceste informaţii trebuie să includă:
a) numărul şi tipul documentului de călătorie;
b) cetăţenia;
c) numele, prenumele, patronimicul;
d) data de naştere;
e) punctul de trecere;
f) codul transportului;
g) ora de plecare şi ora de sosire a transportului;
h) numărul total de persoane transportate;
i) punctul iniţial de îmbarcare.
(2) Modul şi condiţiile de transmitere şi procesare a informaţiei de către transportatori se stabilesc de Guvern.
(3) Netransmiterea, transmiterea incompletă sau eronată a informaţiei prevăzute la alin.(1) de către transportatori atrag răspundere contravenţională.
(4) Transportatorul este obligat să distrugă informaţia colectată şi transmisă Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal în termen de 24 de ore de la sosirea persoanei în Republica Moldova. După intrarea pasagerilor, Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal distrug datele în termen de 24 de ore de la transmiterea lor, cu excepţia cazului în care aceste date vor fi necesare ulterior pentru a permite exercitarea atribuţiilor legale.
(5) În cazurile în care transportatorii aerieni colectează datele despre pasageri în registrul cu numele pasagerilor (PNR), condiţiile şi modul de transmitere a acestor date sunt stabilite de Legea nr.379/2023 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor.
Articolul 53. Obligaţiile administraţiei gărilor, a porturilor, a aeroporturilor internaţionale
(1) După instituirea punctelor de trecere, administraţia gărilor, a porturilor, a aeroporturilor (aerodromurilor), a altor întreprinderi şi organizaţii, prin care se autorizează trecerea frontierei de stat, atribuie, în mod gratuit, autorităţilor care activează în punctele de trecere a frontierei de stat încăperi necesare şi locuri special amenajate, inclusiv comodităţi, pentru îndeplinirea serviciului, asigură acoperirea cheltuielilor pentru serviciile publice de gospodărie comunală, reparaţii şi întreţinere, asigură facilităţi adecvate şi măsuri organizatorice, astfel încât controalele la trecerea frontierei de stat să fie efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi. Punctele de trecere trebuie să fie dotate cu instalaţii care să permită diferenţierea dintre pasagerii curselor interne şi ceilalţi pasageri. Administraţiile specificate în prezentul alineat asigură pentru angajaţii Poliţiei de Frontieră, ai Serviciului Vamal şi ai altor organe de control stabilite de lege spaţii adecvate pentru birouri şi un număr suficient de parcări, precum şi accesul gratuit la facilităţile respective, dispozitive şi transport gratuit pentru realizarea sarcinilor lor în zona de competenţă a acestei administraţii, precum şi furnizează, în timp util şi în mod gratuit, informaţii necesare pentru efectuarea controlului la trecerea frontierei de stat.
(2) În punctele de trecere portuare şi aeroportuare, administraţia portului şi administraţia aeroportului, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, asigură înlăturarea oricărei deficienţe de administrare, de ordin logistic sau operaţional care afectează îndeplinirea atribuţiilor Poliţiei de Frontieră stabilite de cadrul normativ.
Capitolul IX
ALTE AUTORITĂŢI PUBLICE IMPLICATE ÎN SISTEMUL DE
MANAGEMENT INTEGRAT AL FRONTIEREI DE STAT
Articolul 54. Dispoziţii generale
(1) Sistemul de management integrat al frontierei de stat reprezintă totalitatea autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în procesul de asigurare a securităţii frontierei şi de facilitare a comerţului, care au reprezentanţi în cadrul Consiliului Naţional pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat, instituit de Guvern.
(2) Autorităţile publice menţionate la alin.(1), în vederea realizării managementului integrat al frontierei de stat, pot atrage pentru oferirea asistenţei organizaţii naţionale şi internaţionale, nonguvernamentale.
(3) Coordonarea şi cooperarea autorităţilor menţionate la alin.(1), în sensul prezentei legi, implică participarea autorităţilor publice în gestionarea controlului la trecerea, supravegherea frontierei de stat şi alte procese ce implică gestionarea integrată a frontierei de stat.
Articolul 55. Serviciul de Informaţii şi Securitate
(1) Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova participă, în limitele competenţei şi în colaborare cu Poliţia de Frontieră, la luarea deciziilor privind autorizarea intrării pe teritoriul Republicii Moldova a străinilor care prezintă pericol pentru securitatea naţională şi/sau pentru ordinea publică.
(2) La supravegherea frontierei de stat, autorităţile menţionate la alin.(1) cooperează, prin schimb de informaţii, în scopul combaterii criminalităţii transfrontaliere, în limitele competenţelor stabilite de cadrul normativ.
(3) În circumstanţele alin.(1), Serviciul de Informaţii şi Securitate, în procesul controlului la trecerea frontierei, emite un aviz către Poliţia de Frontieră în modul stabilit la nivel interinstituţional.
Articolul 56. Inspectoratul General pentru Migraţie
(1) Inspectoratul General pentru Migraţiune, la controlul frontierei de stat, cooperează cu Poliţia de Frontieră în procesul asigurării drepturilor fundamentale străinilor care necesită sau care solicită o formă de protecţie internaţională în modul stabilit de cadrul normativ.
(2) Alte forme de cooperare între autorităţile menţionate la alin.(1) sunt gestionarea proceselor aferente fluxului migraţionist, precum şi controlul legalităţii şederii străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Articolul 57. Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul Afacerilor Externe, în comun cu Poliţia de Frontieră, cooperează la elaborarea, promovarea şi implementarea:
1) tratatelor internaţionale privind:
a) controlul în comun în punctele de trecere pe teritoriul unuia dintre state;
b) patrularea în comun a frontierei de stat;
c) regimul frontierei de stat;
d) activităţi desfăşurate în comun cu organizaţiile internaţionale;
2) altor categorii de tratate internaţionale.
Articolul 58. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cooperează cu Poliţia de Frontieră şi Serviciul Vamal în domeniile drepturilor fundamentale a copiilor şi a altor persoane vulnerabile prin mecanisme de cooperare intersectoriale, în modul stabilit de cadrul normativ.
Articolul 59. Ministerul Apărării
Ministerul Apărării colaborează, prin structurile centrale şi forţele din subordine, cu Poliţia de Frontieră în următoarele domenii:
1) schimbul de informaţii, conform procedurilor stabilite de comun acord, privind:
a) efectuarea zborurilor tuturor aeronavelor, inclusiv fără pilot, la altitudini joase;
b) concentrarea de trupe şi tehnică de luptă în proximitatea frontierei comune cu statele vecine, precum şi informarea despre deplasarea lor, aplicaţiile de amploare din teren şi despre alte acţiuni similare;
2) pregătirea teritoriului ţării pentru apărare;
3) alte domenii conexe activităţilor de prevenire şi contracarare a ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii şi apărării naţionale prevăzute de cadrul normativ.
Articolul 60. Agenţia Naţională Transport Auto
(1) Agenţia Naţională Transport Auto cooperează cu Poliţia de Frontieră în domeniul aplicării prevederilor acordurilor bilaterale şi multilaterale în domeniul transportului rutier internaţional privind traversarea frontierei de stat de către operatorii de transport rutier pentru efectuarea transportului de persoane prin servicii regulate şi ocazionale.
(2) Autorităţile menţionate la alin.(1) cooperează prin intermediul mecanismului de schimb de date în format electronic în modul stabilit de cadrul normativ.
Articolul 61. Administraţia publică locală
(1) Administraţia publică locală acordă sprijin Poliţiei de Frontieră în scopul supravegherii frontierei de stat şi combaterii infracţiunilor transfrontaliere.
(2) Formele de cooperare între autorităţile menţionate la alin.(1) sunt:
a) la solicitarea Poliţiei de Frontieră, autorităţile administraţiei publice locale asigură includerea în ordinea de zi a consiliilor a subiectelor ce ţin de organizarea activităţii Poliţiei de Frontieră pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective;
b) autorităţile administraţiei publice locale asigură informarea locuitorilor despre deciziile Poliţiei de Frontieră ce vizează locuitorii unităţii administrativ-teritoriale;
c) autorităţile administraţiei publice locale asigură schimbul de informaţii cu Poliţia de Frontieră privind pregătirea, săvârşirea şi/sau presupusele fapte infracţionale sau contravenţionale la frontieră;
d) contribuirea, în funcţie de bugetele anuale aprobate prin deciziile consiliilor locale, la acoperirea cheltuielilor pentru construcţia şi amenajarea punctelor de trecere a frontierei de stat locale;
e) acordarea suportului Poliţiei de Frontieră la întreţinerea frontierei de stat.
(3) Modul de cooperare prevăzut de prezentul articol este stabilit de Guvern.
Articolul 62. Competenţe nereglementate de prezentul capitol
Dispoziţiile prezentului capitol nu poartă caracter exclusiv şi implică realizarea şi a altor competenţe ale autorităţilor din sistemul de management integrat al frontierei de stat, stabilite de cadrul normativ naţional şi internaţional.
Capitolul X
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 63. Dispoziţii finale
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 ianuarie 2025.
(11) Prevederile art.45 alin.(8) lit.b) se aplică până la semnarea şi ratificarea tratatului de aderare de toate statele membre ale UE şi Republica Moldova.
(2) Guvernul, până la data de 1 noiembrie 2024:
a) va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege;
b) va aproba actul normativ de punere în aplicare a prezentei legi, care va intra în vigoare la aceeaşi dată cu prezenta lege.
(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr.215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.76–80, art.243), cu modificările ulterioare, se abrogă.
[Art.63 alin.(11) introdus prin Legea nr.187 din 10.07.2025, în vigoare 01.01.2026]
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.28. Chişinău, 15 februarie 2024. | |