Hotărâre nr. 302 din 11.06.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Metodologiei de evaluare

a daunelor aduse mediului

nr. 302  din  11.06.2026

 (în vigoare 18.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 250-253 art. 317 din 18.06.2026

* * *

În temeiul art.2 alin.(5) şi art.27 alin.(2) lit.b) din Legea nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2025, nr.328, art.372), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Metodologia de evaluare a daunelor aduse mediului (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Mediului.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr.302/2026

METODOLOGIA

de evaluare a daunelor aduse mediului

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Metodologia de evaluare a daunelor aduse mediului (denumită în continuare Metodologie) stabileşte procedura de aplicare a măsurilor preventive, a acţiunilor care asigură controlul, izolarea, eliminarea sau gestionarea promptă a poluanţilor şi a altor factori care cauzează daune mediului, în scopul reducerii ori prevenirii acestora, a efectelor negative asupra sănătăţii umane sau a deteriorării ulterioare a funcţiilor elementelor de mediu. De asemenea, prezenta Metodologie reglementează aplicarea măsurilor de restaurare a mediului şi procedurile de implementare a acestora.

2. Prezenta Metodologie se aplică la stabilirea gradului de ameninţare de daune aduse mediului şi/sau daune aduse speciilor protejate şi habitatelor naturale şi/sau apelor şi/sau solului, ca urmare a activităţilor profesionale enumerate în anexa nr.2 la Legea nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului (denumită în continuare Legea nr.107/2025).

3. În sensul prezentei Metodologii se aplică următoarele noţiuni:

3.1. amploare – cantitate/volum a/al resursei naturale sau a/al serviciului ecosistemic deteriorat;

3.2. cale de expunere – mecanism prin care o substanţă chimică intră în contact cu fiinţele. Cele mai frecvente căi de expunere la o substanţă chimică sunt ingerarea, absorbţia şi inhalarea;

3.3. element-cheie – orice componentă sau proces natural, biotic sau abiotic, care joacă un rol deosebit de relevant în recuperarea şi conservarea ulterioară a receptorului (receptorilor) afectat (afectaţi), influenţând decisiv, direct sau indirect, susţinerea altor resurse sau servicii aparţinând aceluiaşi set. Speciile-cheie sunt incluse în acest concept;

3.4. intensitate – gravitate a efectelor cauzate de poluantul care provoacă daune aduse mediului. Nivelul de intensitate constă în clasificarea gravităţii efectelor cauzate de poluantul care provoacă daunele, luând în considerare inclusiv parametri precum mortalitatea, imobilitatea, inhibarea creşterii, mutagenitatea, teratogenitatea, precum şi carcinogenitatea, consultate cu autoritatea competentă în domeniul sănătăţii. Se iau în considerare trei niveluri de intensitate:

3.4.1. acut – nivel de intensitate care reprezintă efecte adverse clare şi pe termen scurt asupra receptorului, cu consecinţe evidente pentru ecosisteme, habitatele şi speciile acestora. Efectele acute implică un impact asupra a cel puţin 50% din populaţia expusă poluantului care provoacă daunele;

3.4.2. cronic – nivel de intensitate care indică posibile efecte adverse pe termen lung pentru un procent din populaţia expusă poluantului care provoacă daunele între 10 şi 50%;

3.4.3. potenţial – nivel de intensitate corespunzător efectelor care depăşesc pragul ecotoxicologic şi afectează cel puţin 1% din populaţia expusă la efecte nocive, dar nu ating efectele nivelurilor cronice sau acute;

3.5. prag de toxicitate – valoare minimă a concentraţiei unei anumite substanţe chimice de la care se observă efecte adverse într-un anumit mediu receptor;

3.6. receptor – resursă naturală considerată ca element care suportă daunele de mediu, şi nu ca mijloc de transmitere a acestora;

3.7. reversibilitate – capacitate a unui receptor de a-şi recupera, în raport cu ciclul său de viaţă sau cu aşteptările de utilizare, starea de bază la o anumită scară de timp;

3.8. scară de timp – caracterizare a reversibilităţii şi a duratei efectelor adverse resimţite de receptori până când aceştia îşi revin la starea iniţială;

3.9. sit alternativ legat geografic de situl afectat – sit diferit de situl afectat care menţine o legătură ecologică, teritorială sau peisagistică cu resursele naturale şi cu serviciile de resurse naturale care au fost afectate;

3.10. stare dinamică de bază – stare care anticipează posibila evoluţie a resurselor naturale şi a serviciilor pe care acestea le furnizează din momentul în care se produce dauna până când repararea îşi face efectul. În mod contrariu, "starea statică de bază" nu anticipează o astfel de evoluţie;

3.11. substanţă – orice element chimic, compus chimic sau preparat cu o compoziţie definită;

3.12. valoare socială – expresia monetară a bunăstării sau utilităţii generate de resursele naturale sau de serviciile de mediu pe care le furnizează.

Capitolul II

DETERMINAREA DAUNELOR ADUSE MEDIULUI

Secţiunea 1

Aspecte tehnice

4. La primirea informaţiilor despre potenţiala ameninţare de deteriorare a mediului sau existenţa unor daune aduse mediului, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului (denumit în continuare Inspectorat) efectuează o evaluare preliminară a faptelor, în scopul constatării existenţei unei ameninţări de deteriorare a mediului ori a semnelor de deteriorare a mediului, prin următoarele modalităţi:

4.1. Evaluarea vizuală, care reprezintă cea mai rapidă metodă şi oferă indicii imediate despre o posibilă poluare:

4.1.1. asupra apei – prin identificarea prezenţei peliculelor uleioase, a spumei excesive, a modificărilor de culoare (tulburare), precum şi a prezenţei peştilor morţi;

4.1.2. asupra solului – prin identificarea petelor de substanţe chimice, a zonelor cu vegetaţie uscată fără motiv sezonier şi a depozitărilor ilegale de deşeuri;

4.1.3. asupra biodiversităţii – prin observaţii asupra faptului dacă există o migraţiune bruscă a animalelor sau a insectelor din zona respectivă;

4.1.4. asupra aerului – prin observarea emisiilor vizibile de fum dens, pulberi sau mirosuri înţepătoare care nu sunt specifice zonei respective.

4.2. Evaluarea instrumentală, care se realizează cu echipamente portabile pentru a obţine rezultate în timp real, fără a fi necesară aşteptarea analizelor de laborator.

4.3. Analize de laborator, metodă obligatorie pentru a avea dovezi legale şi pentru a stabili exact gradul de deteriorare a mediului (prelevarea probelor, analiza chimică, microbiologică, ecotoxicologică etc.).

4.4. Rezultatele evaluării datelor colectate se compară cu valorile-limită admisibile în legislaţia de mediu, după cum urmează:

4.4.1. ameninţare – dacă valorile sunt aproape de limită sau există o tendinţă de creştere constantă;

4.4.2. deteriorare confirmată – dacă limitele legale sunt depăşite sau dacă funcţiile ecosistemice (capacitatea de regenerare) sunt vizibil afectate.

5. În cazul în care, în urma evaluării preliminare, se constată că există riscul producerii unor daune potenţiale de mediu, se întreprind măsurile preventive prevăzute în secţiunea 1 din capitolul II al Legii nr.107/2025.

6. În cazul în care, în urma evaluării preliminare, sunt constatate semne de deteriorare a mediului, Inspectoratul efectuează o investigaţie la faţa locului, în cadrul căreia:

6.1. verifică dacă activitatea care a cauzat daunele aduse mediului constituie o activitate profesională şi este prevăzută în anexa nr.2 la Legea nr.107/2025;

6.2. identifică componenta (componentele) de mediu afectată(e) de daună;

6.3. stabileşte circumstanţele de fapt ale incidentului care a cauzat daunele aduse mediului;

6.4. identifică persoana a cărei acţiune sau inacţiune a cauzat daunele aduse mediului;

6.5. evaluează informaţiile prezentate de către operator în temeiul art.6 din Legea nr.107/2025, dacă există;

6.6. informează autorităţile competente din domeniul sănătăţii în cazul existenţei unei suspiciuni privind un risc potenţial sau real pentru sănătatea publică, în vederea evaluării rapide a riscului şi a stabilirii măsurilor necesare pentru protecţia populaţiei.

7. Pentru constatarea caracterului semnificativ al daunei aduse mediului, în conformitate cu prevederile art.4 şi ale anexei nr.1 la Legea nr.107/2025, precum şi pentru evaluarea existenţei unei daune asupra mediului, operatorul efectuează următoarele acţiuni:

7.1. identifică poluantul care cauzează daunele, precum şi resursele naturale şi serviciile afectate;

7.2. cuantifică daunele aduse mediului;

7.3. evaluează importanţa daunelor aduse mediului.

Secţiunea a 2-a

Identificarea poluantului care cauzează dauna

8. Operatorul identifică poluantul care provoacă daunele şi le clasifică în una dintre următoarele categorii:

8.1. poluanţi chimici, asociată cu eliberarea unei substanţe la o concentraţie mai mare decât pragul de toxicitate al substanţei respective într-un anumit mediu receptor;

8.2. poluanţi fizici, se referă la excesul sau deficienţa unei substanţe care nu are un nivel asociat de toxicitate, cum ar fi apa, deşeurile inerte, solul, temperatura sau câmpurile electromagnetice;

8.3. poluanţi biologici, organisme modificate genetic, specii invazive şi microorganisme patogene.

9. După identificarea poluantului care cauzează daunele, operatorul efectuează caracterizarea acestuia pe baza celor mai bune informaţii disponibile, ţinând seama de natura şi proprietăţile sale, după cum urmează:

9.1. în cazul poluantului chimic, se identifică cantitatea de substanţă vărsată, proprietăţile sale toxicologice şi ecotoxicologice, precum şi alte proprietăţi fizico-chimice care ar putea condiţiona periculozitatea, transportul şi persistenţa sa în mediu;

9.2. în cazul poluantului de natură fizică, se identifică cantitatea, calitatea sau densitatea poluantului implicat în producerea daunei, precum şi orice altă proprietate necesară pentru caracterizarea acestuia;

9.3. în cazul poluantului biologic, se identifică organismul care a cauzat daunele, inclusiv definiţia sa taxonomică ori nomenclatura sa specifică, după caz, precum şi alţi parametri, ţinând cont de reglementările în vigoare şi de recomandările tehnice emise de autorităţile competente sau de entităţile acreditate în domeniu.

10. În funcţie de tipul agentului biologic, la caracterizarea acestuia se iau în considerare următorii parametri:

10.1. organism modificat genetic – modificarea genetică a organismului şi metoda prin care aceasta a fost realizată, studiate de la caz la caz, precum şi nomenclatura sa specifică, capacitatea de supravieţuire, modalitatea de diseminare, potenţialul de dominanţă şi evoluţia genetică a acestuia în interacţiune cu alte organisme vii;

10.2. specii invazive – speciile introduse, cantitatea şi capacitatea de a ameninţa diversitatea biologică nativă prin interferenţa cu dinamica populaţiilor, inclusiv, după caz, capacitatea de a contamina chimic sau genetic, de a concura cu speciile native, de a se hrăni cu acestea ori de a le transmite boli;

10.3. microorganisme patogene – speciile din care fac parte, nivelul de pericol pe care îl prezintă pentru mediu, stabilitatea genetică a acestora şi capacitatea lor de a interacţiona cu alte specii native de floră şi faună.

Secţiunea a 3-a

Cuantificarea daunei

11. Operatorul cuantifică daunele aduse mediului prin estimarea gradului de expunere a receptorilor afectaţi la poluantul care a cauzat dauna şi prin determinarea efectelor produse asupra acestora.

12. În vederea cuantificării daunelor, operatorul identifică, descrie şi evaluează amploarea, intensitatea şi durata acestora.

Secţiunea a 4-a

Amploarea daunei

13. Amploarea daunei se măsoară în unităţile biofizice ale resursei afectate în raport cu suprafaţa, masa, volumul sau densitatea populaţiei.

14. În vederea determinării amplorii daunelor, operatorul poate utiliza modele de simulare privind transportul şi comportamentului poluantului care a cauzat daune în mediu şi în receptori.

15. Pentru a determina amploarea daunelor aduse speciilor sălbatice, se iau în considerare atât expunerea directă la poluantul care provoacă dauna, prin inhalare sau ingestie, cât şi expunerea indirectă prin intermediul lanţului trofic, al atmosferei, al habitatelor, al solului şi al apelor.

16. În cazul în care poluantul care provoacă daunele este chimic, operatorul trebuie să determine concentraţia pe care substanţa o poate atinge în mediul receptor. Pe cât posibil, operatorul trebuie să stabilească distribuţia acestei concentraţii pe suprafaţa afectată.

17. În cazul în care poluantul care cauzează daunele este un organism modificat genetic, determinarea amplorii daunelor se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.152/2022 cu privire la reglementarea şi controlul organismelor modificate genetic.

18. La determinarea amplorii daunelor cauzate de organismele modificate genetic, se ia în considerare atât expunerea directă la poluantul care cauzează daunele, cât şi expunerea indirectă prin mecanisme precum interacţiunea cu alte organisme, transferul de material genetic sau modificările utilizării ori gestionării. De asemenea, se iau în considerare efectele cumulative pe termen lung.

Secţiunea a 5-a

Intensitatea daunelor

19. Intensitatea daunelor provocate de un agent chimic se determină prin următoarele modalităţi:

19.1. În cazul în care poluantul care a provocat daunele este o substanţă chimică, nivelul intensităţii se determină prin raportare la concentraţia sau doza-limită a substanţei respective. Evaluarea va lua în considerare, după caz, concentraţia substanţei în receptorul afectat, timpul de expunere al receptorului la aceasta, precum şi relaţia dintre acestea şi pragul de toxicitate.

19.1.1. În acest scop, în măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, se obţin informaţii privind pragurile de toxicitate ale resurselor care pot fi afectate şi care sunt asociate cu poluantul chimic în cauză. Aceste informaţii pot fi obţinute din bazele de date privind substanţele chimice puse la dispoziţie de autorităţile competente sau din alte surse relevante.

19.1.2. La determinarea intensităţii daunelor, se face distincţie între nivelurile acute, cronice şi potenţiale.

19.2. În situaţia în care există mai multe praguri de toxicitate care permit evaluarea aceluiaşi nivel de intensitate pentru acelaşi receptor şi acelaşi timp de expunere, se utilizează indicatorul cu valoarea cea mai mică, în conformitate cu principiul precauţiei.

19.3. În cazul în care nu există informaţii privind pragul de toxicitate al poluantului chimic, operatorul va alege, în mod justificat, una dintre următoarele metode:

19.3.1. realizarea unui studiu experimental în vederea stabilirii pragurilor de deteriorare pentru substanţa şi receptorul care fac obiectul studiului, care trebuie să aibă caracteristici similare cu cele prevăzute în legislaţia care reglementează produsele chimice;

19.3.2. utilizarea valorilor-prag sau a limitelor de concentraţie prevăzute în legislaţia referitoare la scurgeri, deversări ori niveluri de emisie, cu condiţia ca acestea să nu afecteze sănătatea umană;

19.3.3. aplicarea valorilor aferente altor substanţe ale căror proprietăţi fizice şi chimice afectează în mod similar aceeaşi resursă.

20. Determinarea intensităţii daunelor cauzate de un agent fizic sau biologic

20.1. În cazul în care poluantul care provoacă daunele este de natură fizică, intensitatea acestora se determină prin utilizarea indicilor şi indicatorilor de calitate a mediului care permit estimarea severităţii efectelor asupra receptorului. Intensitatea daunelor poate fi determinată pe baza coeficientului de variaţie al indicatorului respectiv înainte şi după producerea daunelor. În acest proces, operatorul va distinge, acolo unde este posibil, între efectele acute, cronice şi potenţiale, ţinând cont, în cazul speciilor, de proporţia populaţiei expuse care a fost afectată.

20.2. În cazul în care poluantul care cauzează daunele este un organism modificat genetic, intensitatea daunelor se determină în funcţie de nivelul de risc asociat, cu respectarea prevederilor Legii nr.152/2022 şi a următoarelor criterii:

20.3. Pentru utilizările desfăşurate în spaţii închise, nivelul intensităţii se stabileşte după cum urmează:

20.3.1. intensitate ridicată – atunci când organismul modificat genetic este de tipul 3 sau 4, adică cele care trebuie utilizate cu un grad ridicat sau moderat de confinare;

20.3.2. intensitate medie – atunci când organismul modificat genetic este de tip 2, adică are un grad asociat de confinare de tip mediu;

20.3.3. intensitate scăzută – atunci când organismul modificat genetic este de tipul 1, adică a cărui manipulare necesită un grad scăzut de confinare.

20.4. În cazul eliberărilor voluntare, intensitatea daunelor este determinată printr-o analiză individuală, realizată pentru fiecare caz în parte.

20.5. Gravitatea daunelor se evaluează pe baza unor indicatori cantitativi şi calitativi. În lipsa unui indicator adecvat, poate fi elaborată o scală de evaluare care să reflecte, în termeni procentuali, variaţiile calităţii resurselor sau serviciilor afectate.

20.6. La evaluarea specifică a efectelor asupra faunei sălbatice şi sănătăţii umane, se va lua în considerare orice cale de expunere, inclusiv prin aer, apă şi sol, precum şi prin ingerare, inhalare şi absorbţie.

20.7. Pentru determinarea dimensiunii de timp a daunei, se estimează durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor produse asupra mediului receptor de către poluantul care a generat dauna, utilizând inclusiv datele rezultate din unele cercetări de laborator.

Secţiunea a 6-a

Identificarea resurselor naturale şi a serviciilor ecosistemice afectate

21. În situaţia în care identificarea resurselor naturale necesită utilizarea unor modele de simulare pentru a determina comportamentul poluantului în mediu şi pentru a evalua expunerea resurselor, se utilizează documente oficiale emise de autorităţi competente.

22. Resursele identificate determină nivelul relevant de studiu pentru cuantificarea daunelor. La determinarea acestui nivel, trebuie luat în considerare impactul asupra ecosistemului la nivel de individ, populaţie, habitat ori comunitate.

23. Nivelul de analiză astfel stabilit va determina unitatea sau unităţile de măsură utilizate pentru cuantificarea resurselor naturale afectate, precum şi a resurselor care urmează a fi generate ori restabilite prin măsurile de reparare.

24. Identificarea serviciilor ecosistemice afectate se realizează pe baza unor inventare de servicii ecosistemice întemeiate pe cadre metodologice obiective şi validate ştiinţific, conform tabelului de mai jos.

25. Serviciile ecosistemice identificate vor determina, în mod similar resursele naturale şi nivelul relevant de studiu pentru cuantificarea daunelor.

Secţiunea a 7-a

Surse de informaţii pentru determinarea stării de bază

26. Determinarea stării de bază reprezintă nivelul de referinţă care trebuie atins prin implementarea măsurilor de reparare corespunzătoare. Starea de bază se determină pe baza datelor istorice, de referinţă, de control sau de modificare înregistrate ca urmare a producerii daunei. Aceste date pot fi utilizate individual sau în combinaţie, după caz.

27. Pentru determinarea stării de bază pot fi utilizate următoarele surse de informaţii:

27.1. informaţii colectate cu privire la situl afectat într-o perioadă anterioară producerii daunelor, inclusiv descrieri ecologice şi geologice, liste de specii, precum şi informaţii cartografice sau fotografice;

27.2. informaţii care conţin modele sau tendinţe istorice privind structura şi funcţiile setului de resurse naturale afectate;

27.3. informaţii provenite din alte zone care nu sunt şi nu vor fi afectate de daună, similare şi, de preferinţă, adiacente sitului afectat, din perspectiva condiţiilor fizico-chimice şi a parametrilor ecologici care fac obiectul studiului;

27.4. informaţii referitoare la situl afectat obţinute în cadrul altor proiecte de reparare care au vizat aceleaşi resurse naturale sau aceleaşi servicii de resurse naturale afectate.

Secţiunea a 8-a

Evaluarea semnificaţiei daunelor

28. În baza rezultatelor acţiunilor efectuate pentru identificarea poluantului care a cauzat daunele şi pentru cuantificarea acestora, precum şi în conformitate cu criteriile menţionate la pct.6, operatorul evaluează semnificaţia daunelor aduse mediului.

29. Evaluarea semnificaţiei daunelor se realizează prin analiza gradului de modificare a resurselor naturale şi a serviciilor ecosistemice afectate, având în vedere următorii parametri:

29.1. starea de conservare a resursei afectate;

29.2. starea ecologică, chimică şi cantitativă a resursei afectate;

29.3. integritatea fizică a resursei afectate;

29.4. nivelul de calitate a resursei afectate.

30. Daunele care au efecte dovedite asupra sănătăţii umane, constatate de către autoritatea competentă în domeniul protecţiei sănătăţii, sunt considerate, în toate cazurile, daune semnificative, în conformitate cu prevederile anexei nr.1 la Legea nr.107/2025.

31. După primirea informaţiilor privind producerea unei daune aduse mediului cauzate de un operator care desfăşoară una dintre activităţile profesionale prevăzute în anexa nr.2 la Legea nr.107/2025, precum şi a evaluării semnificaţiei daunei efectuate de operator, Agenţia de Mediu (denumită în continuare Agenţie) poate efectua o evaluare independentă a semnificaţiei daunelor aduse mediului.

32. La evaluarea semnificaţiei daunelor aduse mediului, Agenţia ia în considerare prevederile pct.6, rezultatele investigaţiilor de laborator şi/sau ale expertizelor, datele de monitorizare a mediului, informaţiile şi/sau datele furnizate de instituţiile competente, informaţiile argumentate prezentate de persoanele fizice sau juridice şi de alte părţi interesate, precum şi măsurile întreprinse pentru controlul rapid, izolarea, eliminarea sau alte modalităţi de gestionare a poluanţilor şi/sau a altor factori care cauzează daune aduse mediului, pentru a atenua sau preveni daunele aduse mediului, efectele negative asupra sănătăţii umane şi a deteriorării ulterioare a componentelor de mediu.

33. În urma evaluării semnificaţiei daunelor aduse mediului, Agenţia adoptă decizia privind determinarea semnificaţiei daunelor aduse mediului.

34. În cazul în care Agenţia stabileşte existenţa unor daune semnificative asupra mediului, aceasta informează operatorul şi Inspectoratul şi asigură implementarea prevederilor secţiunii a 2-a din capitolul II al Legii nr.107/2025.

Capitolul III

EVALUAREA MĂSURILOR DE REPARARE COMPLEMENTARE

ŞI COMPENSATORII A DAUNELOR

Secţiunea 1

Criterii de echivalenţă

35. Aplicarea măsurilor de reparare suplimentare şi compensatorii se realizează prin aplicarea unor criterii de echivalenţă, în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.107/2025.

36. Criteriile de echivalenţă permit calcularea volumului resurselor naturale şi al serviciilor ecosistemice care trebuie generate prin măsurile de reparare. În acest scop, se disting următoarele tipuri de criterii de echivalenţă:

36.1. resursă-resursă – criteriu prin care resursele naturale deteriorate sunt evaluate prin raportare la resurse naturale de acelaşi tip, cantitate şi calitate generate prin măsurile de reparare. Unitatea de măsură utilizată pentru evaluarea pierderilor şi a câştigurilor este reprezentată de resursa naturală propriu-zisă, presupunând existenţa unei substituiri complete între resursa deteriorată şi resursa generată prin reparare;

36.2. serviciu-serviciu – criteriu prin care resursele naturale sau serviciile ecosistemice afectate sunt evaluate în raport cu serviciile furnizate de resursele generate prin măsurile de reparare, cu condiţia ca acestea să fie de acelaşi tip, cantitate şi calitate ori de o calitate echivalentă cu cele pierdute. Unitatea de măsură utilizată pentru evaluare se exprimă prin raportare la volumul, suprafaţa sau habitatul resursei afectate şi la un parametru care reflectă variaţia în timp a calităţii ori a nivelului de furnizare a serviciilor respective. În aplicarea acestui criteriu, suprafaţa afectată şi suprafaţa supusă măsurilor de reparare pot fi diferite, dacă prin aceasta se asigură echivalenţa serviciilor ecosistemice pierdute şi a celor generate prin reparare;

36.3. valoare-valoare – criteriu bazat pe evaluarea monetară, potrivit căruia valoarea socială a resurselor naturale şi a serviciilor ecosistemice pierdute este considerată echivalentă cu valoarea socială a beneficiilor de mediu generate prin măsurile de reparare;

36.4. cost-valoare – criteriu bazat pe evaluarea monetară, potrivit căruia valoarea socială a daunelor aduse mediului este considerată echivalentă cu costul măsurilor de reparare necesare pentru compensarea acestora.

37. Selectarea criteriului de echivalenţă se realizează în următoarea ordine:

37.1. criteriul resursă-resursă sau criteriul serviciu-serviciu;

37.2. criteriul valoare-valoare;

37.3. criteriul cost-valoare.

38. Fiecare criteriu de echivalenţă trebuie să reflecte gradul de substituire dintre resursele naturale sau serviciile ecosistemice pierdute şi cele care urmează să fie generate prin măsurile de reparare.

39. La selectarea criteriului de echivalenţă se vor lua în considerare următorii factori:

39.1. tipul resurselor naturale sau al serviciilor ecosistemice pierdute şi posibilitatea recuperării acestora prin măsurile de reparare;

39.2. calitatea resurselor naturale sau a serviciilor ecosistemice pierdute şi a celor care pot fi obţinute prin măsurile de reparare;

39.3. posibilitatea utilizării aceleiaşi unităţi de măsură pentru estimarea pierderilor şi câştigurilor de resurse naturale şi a serviciilor ecosistemice;

39.4. amplasamentul în care urmează să fie implementate măsurile de reparare;

39.5. costul măsurilor de reparare, calculat în baza preţurilor de piaţă aplicabile la data evaluării.

Secţiunea a 2-a

Analiza echivalenţei resurselor

40. Criteriile de echivalenţă resursă-resursă şi serviciu-serviciu se aplică prin utilizarea metodei analizei echivalenţei resurselor.

41. Analiza echivalenţei resurselor reprezintă un instrument metodologic utilizat pentru calcularea cantităţii de resurse şi de servicii similare cu cele deteriorate, care trebuie generate prin măsurile de reparare complementare şi compensatorii.

42. Pierderile reversibile de resurse şi servicii se compensează prin măsuri de reparare compensatorii, iar pierderile ireversibile sau cele a căror reparare nu poate fi realizată într-un termen rezonabil se compensează prin măsuri de reparare complementară.

43. Analiza echivalenţei habitatelor reprezintă o formă a analizei echivalenţei resurselor în cadrul căreia unitatea de măsură utilizată pentru estimarea pierderilor şi a câştigurilor de resurse naturale sau de servicii ecosistemice este exprimată în funcţie de suprafaţa habitatului ori de nivelul serviciilor ecosistemice furnizate de acesta.

44. Operatorul determină atât pierderile temporare şi ireversibile de resurse naturale sau de servicii ecosistemice rezultate din deteriorarea mediului până la restabilirea stării iniţiale, cât şi câştigurile de resurse sau servicii ecosistemice obţinute prin aplicarea măsurilor de reparare.

45. În conformitate cu prevederile secţiunii 1, operatorul identifică una sau mai multe unităţi de măsură pe baza cărora estimează pierderile de resurse naturale sau de servicii ecosistemice la locul producerii daunei, precum şi câştigurile aduse de aceste resurse sau servicii la locul implementării măsurilor de reparare.

46. Evaluarea pierderilor de resurse naturale sau de servicii ecosistemice se realizează prin actualizarea la anul de referinţă (înţeles ca anul daunei) a fluxului de pierderi şi a fluxului de câştiguri din respectivele resurse sau din servicii generate prin măsurile de reparare.

Secţiunea a 3-a

Evaluarea pierderilor de resurse naturale

sau de servicii ecosistemice

47. Operatorul evaluează nivelul pierderilor de resurse naturale sau de servicii ecosistemice generate de producerea daunei aduse mediului pentru perioada cuprinsă între momentul producerii acesteia şi momentul estimat al restabilirii stării de bază prin aplicarea măsurilor de reparare primară. Evaluarea include, după caz, estimarea pierderilor ireversibile de resurse naturale sau de servicii ecosistemice, în situaţia în care starea de bază nu poate fi restabilită, în conformitate cu prevederile secţiunii a 2-a.

48. Rezultatul evaluării prevăzute la pct.47 constituie datoria de mediu. Datoria totală de mediu reprezintă suma datoriilor de mediu aferente fiecărui an din perioada cuprinsă între momentul producerii daunei şi momentul restabilirii stării de bază a resurselor naturale sau a serviciilor ecosistemice afectate ori, după caz, constatarea caracterului ireversibil al pierderii acestora.

49. Pentru evaluarea impactului asupra mediului, rata de recuperare a resurselor naturale afectate sau a serviciilor ecosistemice furnizate se determinată până la finalizarea măsurilor de reparare primară.

50. În cazul în care măsurile de reparare primară nu se bazează exclusiv pe procese de regenerare naturală, calculul datoriei totale de mediu va include eventualele pierderi de calitate a mediului generate ca urmare a intervenţiei la locul producerii daunelor.

51. La calcularea datoriei totale de mediu se iau în considerare atât scenariul bazat pe un orizont de recuperare limitat în timp, până resursele naturale sau serviciile ecosistemice îşi revin la starea lor iniţială, cât şi scenariul bazat pe o pierdere ireversibilă a resurselor naturale sau a serviciilor ecosistemice deteriorate, în cazul în care starea iniţială nu poate fi restabilită.

Secţiunea a 4-a

Evaluarea câştigurilor de resurse naturale sau de servicii ecosistemice

generate prin reparare complementară şi compensatorie

52. Operatorul trebuie să evalueze nivelul resurselor naturale sau al serviciilor ecosistemice care urmează să fie generate prin repararea complementară şi compensatorie. Această estimare trebuie să reprezinte beneficiile potenţiale, în termeni biofizici, pe care fiecare opţiune de reparare le poate genera în timp şi va include, după caz:

52.1. momentul de la care încep să se calculeze câştigurile din resursele naturale sau serviciile ecosistemice. Opţiunile pot include, după caz, momentul în care repararea primară a fost finalizată, momentul în care începe repararea suplimentară sau compensatorie ori momentul în care astfel de măsuri de reparare încep să producă efecte;

52.2. profilul de generare a resurselor naturale sau a serviciilor ecosistemice pe durata implementării măsurilor de reparare complementară şi compensatorie, precum şi orizontul de timp până la intrarea în vigoare a acestor măsuri. În acest scop, operatorul se poate baza, printre alte opţiuni, pe modul de "suspendare" pentru date specifice sau poate ajusta profilul la o funcţie logistică, liniară sau exponenţială, după caz;

52.3. perioada pe durata căreia nivelul resurselor naturale sau al serviciilor ecosistemice generate este menţinut prin măsurile de reparare complementară sau compensatorie.

53. Câştigurile de resurse naturale sau de servicii ecosistemice generate prin măsurile de reparare complementară sau compensatorie trebuie actualizate în timp şi estimate în unităţi de resurse sau pe unitate de volum, suprafaţă sau habitat creat, după caz.

54. Evaluarea câştigurilor se realizează pe baza variaţiei unităţii de măsură rezultate în urma acţiunii de reparare, raportată la nivelul resurselor naturale sau al serviciilor ecosistemice care ar fi existat la locul unde se efectuează repararea dacă daunele aduse mediului nu s-ar fi produs.

Capitolul IV

REPARAREA DAUNEI ADUSE MEDIULUI

Secţiunea 1

Planul de remediere

55. În conformitate cu art.11 alin.(1) din Legea 107/2025, operatorul, cu implicarea specialiştilor calificaţi în domeniul protecţiei mediului, identifică măsurile de reparare şi elaborează Planul de remediere a daunelor aduse mediului (denumit în continuare Plan de remediere), pe care îl transmite Agenţiei spre aprobare. Planul de remediere va conţine:

55.1. informaţiile disponibile privind starea componentelor de mediu deteriorate sau a funcţiilor ori serviciilor ecosistemice înainte şi după producerea daunelor aduse mediului;

55.2. informaţiile privind testele de laborator şi analizele efectuate, evaluările documentate efectuate, măsurile de gestionare a daunelor aduse mediului aplicate şi rezultatele obţinute;

55.3. măsurile de reparare a mediului şi justificarea modului în care acestea vor contribui la restabilirea funcţiilor sau componentelor de mediu deteriorate, inclusiv termenul estimat pentru realizarea acestora şi eficacitatea preconizată;

55.4. costurile estimate pentru implementarea măsurilor de reparare a mediului;

55.5. în ce proporţie măsurile de reparare vor îmbunătăţi starea elementelor naturale individuale sau funcţiile acestora;

55.6. în ce proporţie măsurile de reparare iau în considerare caracteristicile sociale şi economice ale zonei;

55.7. perioada după care măsurile de reparare vor începe să dea rezultatele preconizate, precum şi sustenabilitatea acestor efecte;

55.8. în cazul daunelor aduse terenurilor, informaţiile privind aplicarea listei indicative a riscurilor şi a măsurilor de reducere a acestora;

55.9. în ce proporţie măsurile de reparare vor contribui la restabilirea mediului la starea sa iniţială sau la o stare cât mai apropiată de aceasta;

55.10. relaţia geografică dintre amplasamentul resurselor naturale afectate ori al serviciilor ecosistemice pierdute şi amplasamentul în care sunt implementate măsurile de reparare, cu luarea în considerare a beneficiului maxim pentru resursele naturale afectate;

55.11. caracterizarea daunelor aduse mediului în conformitate cu prevederile secţiunii 1 din capitolul II;

55.12. descrierea generală a alternativei pentru Planul de remediere, cu următoarele aspecte:

55.12.1. obiectivele şi măsurile de reparare primară, complementară şi compensatorie;

55.12.2. tipul şi calitatea resurselor naturale sau a serviciilor ecosistemice generate prin reparare;

55.12.3. ritmul şi gradul de recuperare a resurselor naturale sau a serviciilor ecosistemice deteriorate;

55.12.4. amplasamentul măsurilor de reparare;

55.12.5. costul estimat al Planului de remediere (alternativ);

55.12.6. alte informaţii relevante privind repararea daunelor aduse mediului;

55.13. evaluarea eficacităţii şi fezabilităţii Planului de remediere;

55.14. programul de monitorizare a implementării Planului de remediere;

55.15. după caz, justificarea răspunderii solidare a operatorilor care au contribuit la producerea aceleiaşi daune aduse mediului, inclusiv repartizarea contribuţiei fiecăruia la producerea acesteia.

56. În cazul în care repararea trebuie efectuată într-un alt amplasament decât cel deteriorat, Agenţia se asigură că se ţine cont de interesele populaţiei afectate.

57. La primirea Planului de remediere, conform pct.55, Agenţia îl examinează, formulează observaţii şi propuneri şi desfăşoară consultări cu operatorul.

58. Agenţia adoptă o decizie cu privire la măsurile de reparare şi/sau prioritizarea reparării daunelor aduse mediului, în conformitate cu procedurile stabilite la art.12-13 şi 15-16 din Legea nr.107/2025.

59. Agenţia poate stabili condiţii privind evaluarea şi revizuirea eficacităţii măsurilor de reparare a mediului.

60. Agenţia examinează datele şi informaţiile prezentate, ţinând cont de datele şi informaţiile oficiale disponibile, de datele ştiinţifice şi de cele mai bune tehnici şi practici de mediu disponibile. În plus, la evaluarea Planului de remediere, Agenţia aplică principiile precauţiei şi proporţionalităţii.

61. În cazul în care Planul de remediere nu corespunde cerinţelor stabilite la punctul 55, Agenţia acordă operatorului un termen rezonabil de cel puţin 10 zile lucrătoare pentru prezentarea unei versiuni revizuite.

62. După examinarea Planului de remediere prezentat şi a poziţiilor exprimate de părţile interesate, Agenţia adoptă una dintre următoarele decizii:

62.1. aprobă Planul de remediere;

62.2. respinge Planul de remediere şi îl restituie operatorului pentru revizuire.

63. În cazul adoptării deciziei prevăzute la subpct. 62.2, Agenţia comunică operatorului, în scris, unde este posibil, observaţii şi/sau propuneri motivate, indicând mijloacele de soluţionare a observaţiei şi/sau propunerii (măsura propusă şi/sau formularea, corectarea sau decizia acesteia).

64. Operatorul prezentă Planul de remediere revizuit în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei Agenţiei.

65. Planul de remediere revizuit se evaluează în conformitate cu procedura stabilită prin prezenta secţiune.

66. Decizia prevăzută la subpunctul 62.2 poate fi adoptată de cel mult trei ori pentru acelaşi Plan de remediere. Dacă, după a treia revizuire, operatorul nu remediază deficienţele în conformitate cu comentariile şi/sau propunerile Agenţiei, aceasta stabileşte, prin decizie, măsurile de reparare a mediului care urmează a fi implementate de operator.

67. Agenţia are dreptul de a face modificări obligatorii în Planul de remediere prezentat înainte de aprobarea acestuia.

68. În cazul în care operatorul nu respectă cerinţele prevăzute în art.11 alin.(1) din Legea nr.107/2025 sau operatorul responsabil pentru provocarea daunelor aduse mediului nu poate fi identificat ori nu este obligat să suporte costurile aferente măsurilor de reparare, Planul de remediere se întocmeşte de către Agenţie, mutatis mutandis, în conformitate cu art.12 şi 15 din Legea nr.107/2025.

Secţiunea a 2-a

Evaluarea impactului asupra mediului la Planul de remediere

69. În cazurile în care Planul de remediere este supus procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile Legii nr.86/2014 privind impactul asupra mediului, operatorul este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a evita producerea unor daune suplimentare şi să solicite iniţierea procedurii de evaluare, din motive de interes public, care vor fi efectuate de autoritatea competentă în conformitate cu Legea nr.86/2014.

70. Evaluarea impactului asupra mediului trebuie să identifice, să descrie şi să evalueze, pentru fiecare caz în parte, impactul semnificativ direct şi indirect al activităţii planificate.

Secţiunea a 3-a

Modul de executare a Planului de remediere

71. Agenţia poate aproba executarea Planului de remediere integral sau etapizat, atunci când stabilirea măsurilor de reparare pentru fiecare etapă depinde de rezultatul obţinut în etapa precedentă.

72. În cazul în care Planul de remediere se execută etapizat, Agenţia aprobă măsurile de reparare ale Planului de remediere care urmează a fi efectuate în fiecare dintre etapele succesive, după consultarea operatorului şi a altor părţi interesate şi după primirea rapoartelor relevante.

73. În situaţia în care executarea Planului de remediere este afectată de un eveniment ce nu depinde de voinţa operatorului, care afectează Planul de remediere, obiectivele urmărite de Planul de remediere pot fi adaptate la noile condiţii ecologice la care sunt supuse resursele naturale şi serviciile resurselor naturale pierdute şi câştigate în timpul executării Planului de remediere menţionat.

Secţiunea a 4-a

Monitorizarea şi supravegherea executării Planului de remediere

74. Operatorul are următoarele sarcini:

74.1. implementează Planul de remediere aprobat în timp util şi în mod corespunzător;

74.2. colectează şi acumulează sistematic datele privind impactul, rezultatele şi eficacitatea măsurilor în timpul implementării;

74.3. informează imediat, în scris, Agenţia cu privire la orice obstacole care împiedică implementarea măsurilor planificate, indicând motivele şi soluţiile propuse;

74.4. prezintă informaţii privind rezultatele măsurilor de reparare a mediului în termenele stabilite de Agenţie;

74.5. în cazul executării etapizate a Planului de remediere, să asigure monitorizarea implementării măsurilor aferente fiecărei etape.

75. Agenţia poate solicita operatorului să obţină garanţia unei instituţii de credit sau financiare ori a unui asigurător pentru a asigura implementarea Planului de remediere aprobat, în conformitate cu Regulamentul privind stabilirea şi aplicarea formelor de garanţie financiară în cazul daunelor de mediu, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.303/2026.

76. După primirea informaţiilor prevăzute la subpct.74.5, Agenţia poate solicita Inspectoratului efectuarea unui control de stat, în condiţiile Legii nr.131/2012, pentru verificarea calităţii şi conformităţii implementării Planului de remediere cu obiectivele stabilite.

77. La finalizarea executării Planului de remediere, operatorul informează, în scris, Agenţia şi Inspectoratul şi prezintă documentele şi dovezile relevante privind măsurile de reparare realizate şi rezultatele obţinute.

78. Agenţia examinează informaţiile şi documentele prezentate în temeiul pct.77.

79. Inspectoratul iniţiază acţiuni de control de stat pentru verificarea implementării Planului de remediere, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii informaţiilor prevăzute la pct.77, iar rezultatele controlului se consemnează într-un proces-verbal.

80. În urma controlului privind implementarea Planului de remediere în baza pct.79, Inspectoratul stabileşte una dintre următoarele situaţii:

80.1. Planul de remediere a fost executat integral;

80.2. Planul de remediere a fost executat parţial;

80.3. Planul de remediere nu a fost executat.

81. Inspectoratul transmite Agenţiei rezultatele controlului şi concluziile formulate în temeiul pct.80.

82. După examinarea tuturor informaţiilor disponibile privind executarea Planului de remediere, Agenţia poate adopta, prin act administrativ, una dintre următoarele decizii:

82.1. declară Planul de remediere executat şi dauna adusă mediului reparată;

82.2. constată executarea parţială sau neexecutarea Planului de remediere şi decide iniţierea unor măsuri suplimentare de reparare, în conformitate cu prevederile capitolului II.

83. Agenţia poate decide aplicarea unor noi măsuri de reparare a daunelor aduse mediului în conformitate cu prevederile art.11 alin.(6) din Legea 107/2025, reieşind din conţinutul art.9 alin.(3) din aceeaşi lege.