BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr. 312 din 11.06.2026

pentru modificarea Regulamentului cu privire la achiziţiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.870/2022

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
11.06.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Regulamentului cu privire

la achiziţiile publice de valoare mică, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.870/2022

nr. 312  din  11.06.2026

 (în vigoare 01.01.2027, cu excepţia subpunctelor 1.10.2, 1.11 şi 1.30 - 12.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 242-245 art. 313 din 12.06.2026

* * *

În temeiul art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, şi al art.1 alin.(4) din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, nr.76-79, art.39), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul cu privire la achiziţiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.870/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.411-412, art.1001), se modifică după cum urmează:

1.1. pe tot parcursul textului Regulamentului, cuvintele "de lei" se substituie cu textul "MDL";

1.2. pe tot parcursul textului Regulamentului şi al anexei nr.1, textele "SIA "RSAP"" şi "SIA RSAP" se substituie cu textul "SI RSAP";

1.3. la punctul 2, textul "art.2 alin.(1) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice" se substituie cu textul "art.1 alin.(1) din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice";

1.4. la punctul 4, cifrele "50 000" se substituie cu cifrele "100 000";

1.5. punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. Pentru achiziţiile de bunuri şi servicii a căror valoare este cuprinsă între 100000 MDL şi 250000 MDL fără taxa pe valoarea adăugată, achiziţiile de lucrări a căror valoare este cuprinsă între 100000 MDL şi 400000 MDL fără taxa pe valoarea adăugată şi achiziţiile care au ca obiect serviciile sociale şi alte servicii specifice enumerate în anexa nr.2 la Legea nr.325/2015 privind achiziţiile publice, a căror valoare este cuprinsă între 100000 MDL şi 400000 MDL fără taxa pe valoarea adăugată, autoritatea contractantă are dreptul să încheie contracte directe cu operatorul economic, asigurând respectarea principiilor prevăzutela pct.8.";

1.6. se completează cu punctul 71 cu următorul cuprins:

"71. Prezentul Regulament stabileşte particularităţile aplicabile contractelor de achiziţii publice a căror valoare, fără taxa pe valoarea adăugată, este egală cu sau mai mare decât următoarele praguri:

1) 400000 MDL – pentru contractele de achiziţii publice de bunuri şi servicii;

2) 600000 MDL – pentru contractele de achiziţii publice de lucrări;

3) 600000 MDL – pentru contractele de achiziţii publice care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice enumerate în anexa nr.2 la Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice.

Aplicarea pragurilor prevăzute la prezentul punct se realizează cu respectarea principiilor reglementate de Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice şi fără a aduce atingere normelor privind alegerea procedurii de atribuire aplicabile.";

1.7. punctele 8 şi 9 vor avea următorul cuprins:

"8. La realizarea achiziţiilor publice de valoare mică, autoritatea/entitatea contractantă asigură utilizarea eficientă a resurselor financiare, respectarea principiilor transparenţei, obiectivităţii, imparţialităţii, tratamentului egal, nediscriminării şi proporţionalităţii, precum şi încrederea publică faţă de procesul de achiziţie.

9. La realizarea achiziţiilor publice/sectoriale, inclusiv a celor prevăzute la pct.4-71, autoritatea/entitatea contractantă asigură respectarea regulilor de prevenire, identificare şi remediere a conflictelor de interese, în conformitate cu art.23 din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice, art.34 din Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale, şi cu actele normative adoptate de Guvern în acest domeniu. În cazul achiziţiilor directe sau realizate în baza documentelor primare/documentelor primare cu regim special, autoritatea/entitatea contractantă asigură documentarea procesului decizional şi aplicarea măsurilor de control intern managerial, inclusiv prin declararea şi gestionarea eventualelor situaţii de conflict de interese.";

1.8. la punctul 11, textul "Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice" se substituie cu textul "Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice";

1.9. punctul 13 va avea următorul cuprins:

"13. Achiziţiile publice de valoare mică, inclusiv cele prevăzute la pct.4 şi 5, se realizează de către autoritatea/entitatea contractantă în baza planului anual/provizoriu de achiziţii sau din motive de urgenţă, ca urmare a apariţiei unor necesităţi neplanificate sau a producerii unor evenimente imprevizibile, în conformitate cu prevederile privind modul de planificare a achiziţiilor publice/sectoriale, în baza unor circumstanţe obiective, imprevizibile, justificate şi documentate în mod corespunzător.";

1.10. la punctul 14:

1.10.1. subpunctul 5) se completează cu textul " , astfel cum sunt prevăzute la art.3 alin.(1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr.1402/2002";

1.10.2. se completează cu subpunctele 9)-11) cu următorul cuprins:

"9) achiziţiile de drepturi de utilizare a produselor software standardizate şi a soluţiilor de securitate informatică furnizate pe bază de licenţă, în cazul în care drepturile de distribuţie sau de utilizare sunt deţinute în mod exclusiv de titularul drepturilor sau de distribuitori autorizaţi şi nu există o alternativă concurenţială reală, în baza unei note justificative întocmite de autoritatea contractantă, care demonstrează lipsa unei alternative concurenţiale reale;

10) achiziţiile de spaţiu publicitar digital realizate direct de la operatorii platformelor digitale, în condiţii contractuale standardizate, în cazul în care serviciul poate fi furnizat exclusiv prin infrastructura tehnică a platformei respective şi nu există o alternativă concurenţială reală, în baza unei note justificative întocmite de autoritatea contractantă, prin care se demonstrează lipsa unei alternative concurenţiale reale;

11) achiziţiile de energie electrică şi gaze naturale, efectuate de la furnizorii care au obligaţia de serviciu public privind prestarea serviciului universal şi privind furnizarea de ultimă opţiune, în condiţiile legislaţiei din domeniul energetic";

1.11. se completează cu punctul 141 cu următorul cuprins:

"141. În sensul pct.14 subpct. 9), prin "produse software standardizate" se înţeleg aplicaţii informatice comerciale furnizate pe bază de licenţă, protejate prin drepturi de proprietate intelectuală (drepturi de autor), destinate utilizării generale şi care nu presupun dezvoltare sau adaptare substanţială pentru necesităţile specifice ale autorităţii/entităţii contractante. Prin "soluţii de securitate informatică" se înţeleg aplicaţii sau servicii destinate asigurării protecţiei sistemelor informatice, a reţelelor şi a datelor împotriva riscurilor cibernetice, care pot prezenta caracteristici de exclusivitate tehnică.

În sensul pct.14 subpct. 10), prin "spaţiu publicitar digital" se înţelege serviciul de afişare a mesajelor promoţionale prin intermediul sistemelor informatice gestionate de operatorii platformelor digitale care deţin infrastructură tehnică proprie, în baza unor condiţii generale prestabilite şi fără posibilitatea negocierii individuale a clauzelor contractuale.";

1.12. la punctul 15, cuvintele "divizării pe loturi" se substituie cu cuvintele "împărţirii achiziţiei pe loturi";

1.13. la punctul 17, textul "Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice" se substituie cu textul "Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice";

1.14. la punctul 18, textul "art.2 alin.(1) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice sau la art.1 alin.(3) din Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale" se substituie cu textul "art.1 alin.(1) din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice sau la art.1 alin.(1) din Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale";

1.15. punctul 20 va avea următorul cuprins:

"20. În cazul achiziţiilor publice de valoare mică, solicitarea Documentului unic de achiziţii european nu este obligatorie.

Prin excepţie, pentru achiziţiile publice de valoare mică, a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, depăşeşte pragurile prevăzute la pct.71, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita depunerea de către ofertant a Documentului unic de achiziţii european.";

1.16. se completează cu punctul 211 cu următorul cuprins:

"211. În cazul achiziţiilor de valoare mică, a căror valoare depăşeşte pragurile stabilite la pct.71, autoritatea contractantă publică în SI RSAP anunţul de participare, conform modelului stabilit în anexa nr.11, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct.14.";

1.17. punctul 23 va avea următorul cuprins:

"23. În cazul în care autoritatea/entitatea contractantă aplică criterii de calificare şi de selecţie raportate la obiectul contractului, acestea pot face referire la următoarele aspecte:

1) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale;

2) situaţia economică şi financiară;

3) capacitatea tehnică şi profesională;

4) standardele de asigurare a calităţii;

5) standardele de management al mediului.";

1.18. la punctul 25, literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:

"a) preţul cel mai scăzut;

b) costul cel mai scăzut";

1.19. la punctul 26, textul "art.26 din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice" se substituie cu textul "art.67 din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice";

1.20. punctul 27 va avea următorul cuprins:

"27. Autoritatea/entitatea contractantă poate utiliza, după caz, formularele aprobate prin actele normative de implementare a Legii nr.325/2025 privind achiziţiile publice şi a Legii nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale, având dreptul de a le adapta şi simplifica în funcţie de specificul achiziţiei de valoare mică.";

1.21. se completează cu punctele 271 şi 272 cu următorul cuprins:

"271. Pentru achiziţiile de valoare mică, a căror valoare, fără taxa pe valoarea adăugată, depăşeşte pragurile prevăzute la pct.71 subpct. 1) şi 3), autoritatea contractantă utilizează în mod obligatoriu formularele privind propunerea tehnică şi propunerea financiară, conform anexelor nr.21 şi nr.22.

272. Pentru achiziţiile de valoare mică, a căror valoare, fără taxa pe valoarea adăugată, depăşeşte pragul prevăzut la pct.71 subpct. 2), autoritatea contractantă stabileşte cerinţele privind propunerea financiară/devizul de ofertă în conformitate cu reglementările normative în domeniul construcţiilor. La elaborarea documentaţiei aferente, autoritatea contractantă utilizează în mod obligatoriu formularele privind graficul de executare a lucrărilor, graficul de executare a documentaţiei de proiect, formularul de deviz unificat şi formularul privind graficul de mobilizare a muncitorilor, conform anexelor nr.23-nr.26.";

1.22. punctul 29 se completează cu următorul enunţ: "Pentru procedurile de achiziţii cu termene extinse de depunere a ofertelor, reglementate la pct.341, termenul de solicitare a clarificărilor este de minimum 3 zile lucrătoare de la data publicării anunţului.";

1.23. se completează cu punctul 341 cu următorul cuprins:

"341. În cazul achiziţiilor de valoare mică, a căror valoare, fără taxa pe valoarea adăugată, depăşeşte pragurile prevăzute la pct.71, autorităţile contractante stabilesc următoarele termene minime pentru depunerea ofertelor:

1) 5 zile lucrătoare – pentru achiziţiile de bunuri şi servicii;

2) 9 zile lucrătoare – pentru achiziţiile de lucrări.";

1.24. la punctul 43, cuvintele "divizate pe loturi" se substituie cu cuvintele "împărţite pe loturi";

1.25. se completează cu punctul 501 cu următorul cuprins:

"501. În cazul achiziţiilor de valoare mică, a căror valoare depăşeşte pragurile stabilite la pct.71, autoritatea contractantă poate solicita garanţia pentru ofertă şi/sau garanţia de bună execuţie a contractului, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi doar dacă este justificată de valoarea, complexitatea şi riscurile achiziţiei. Cuantumul garanţiei pentru ofertă nu poate depăşi 2 % din valoarea estimată a ofertei, fără taxa pe valoarea adăugată. Cuantumul garanţiei de bună execuţie a contractului nu poate depăşi 10 % din valoarea totală a contractului de achiziţie publică. În anunţul de participare, autoritatea contractantă indică, după caz, pentru fiecare tip de garanţie, cerinţele faţă de emitent, forma, cuantumul şi alte condiţii de bază ale garanţiei pentru ofertă, precum şi cerinţele faţă de operatorul economic care depune garanţia pentru ofertă şi/sau garanţia de bună execuţie a contractului. Garanţia pentru ofertă se restituie operatorilor economici după finalizarea procedurii de atribuire. Garanţia de bună execuţie a contractului se restituie în termen de până la 15 zile de la data finalizării integrale a contractului de achiziţie publică de bunuri sau servicii, iar în cazul contractelor de lucrări – în conformitate cu prevederile Codului urbanismului şi construcţiilor nr.434/2023.";

1.26. la punctul 52, cuvintele "respinge oferta operatorului economic" se substituie cu cuvintele "exclude din procedură operatorul economic", iar textul "art.19 din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice" – cu textul "art.58 din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice";

1.27. punctele 53 şi 54 vor avea următorul cuprins:

"53. Autoritatea/entitatea contractantă care desfăşoară procedura de achiziţie de valoare mică are obligaţia de a informa, prin intermediul SI RSAP, operatorii economici implicaţi în procedură şi Agenţia Achiziţii Publice cu privire la decizia de atribuire a contractului de achiziţii publice sau, după caz, de anulare a procedurii de atribuire cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la data emiterii acesteia.

În acest scop, autoritatea/entitatea contractantă elaborează decizia de atribuire a contractului de achiziţie publică/anulare a procedurii de atribuire conform anexei nr.3, cu excepţia cazurilor prevăzute la pct.14, şi desemnează operatorul economic câştigător, indicând totodată motivele excluderii operatorilor economici sau, după caz, ale respingerii ofertelor. Nerespectarea termenului de expediere a deciziei de atribuire a contractului de achiziţie publică/anulare a procedurii de atribuire atrage răspunderea în condiţiile legii.

54. Autoritatea/entitatea contractantă publică în SI RSAP anunţul de atribuire în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică. Anunţul de atribuire conţine informaţiile prevăzute în anexa nr.4.";

1.28. punctul 56 va avea următorul cuprins:

"56. În cadrul achiziţiilor publice de valoare mică, autoritatea contractantă utilizează clauzele obligatorii ale contractului de achiziţie publică specifice pentru realizarea achiziţiilor publice de bunuri, de servicii şi de lucrări, aprobate de Guvern în conformitate cu prevederile art.53 alin.(7) din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice.";

1.29. la punctul 57, textul "ce deviază de la contractele-model din Documentaţiile standard specifice pentru realizarea achiziţiilor publice de bunuri, servicii şi lucrări" se substituie cu cuvintele "ce nu conţin clauzele obligatorii ale contractului de achiziţie publică";

1.30. se completează cu punctele 571 şi 572 cu următorul cuprins:

"571. Prin derogare de la prevederile pct.57, pentru achiziţiile prevăzute la pct.14 subpct. 9) şi 10), angajamentul juridic poate fi asumat în baza documentului primar/documentului primar cu regim special, a confirmării electronice a comenzii sau a unui alt document echivalent emis de către furnizor, care constituie temei pentru înregistrarea angajamentului bugetar, cu condiţia asigurării trasabilităţii operaţiunilor şi a respectării regulilor de evidenţă contabilă şi control financiar.

572. Prevederile pct.571 se aplică în mod corespunzător şi în cazul achiziţiei biletelor de transport aerian direct de la operatorul aerian, în contextul delegărilor peste hotare în interes de serviciu ale conducătorilor de rang înalt ai autorităţilor administraţiei publice centrale, în sensul art.62 alin.(5) lit.a) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, atunci când plata se efectuează prin intermediul cardului de plată de afaceri (business), autorizat de către Ministerul Finanţelor, în situaţii temeinic justificate, inclusiv în circumstanţe excepţionale, cu condiţia asigurării trasabilităţii operaţiunilor şi a respectării regulilor de evidenţă contabilă şi control financiar.

Prin situaţii temeinic justificate se înţeleg circumstanţe obiective care impun achiziţia directă, precum urgenţa deplasării, indisponibilitatea biletelor prin intermediari sau condiţiile comerciale specifice aplicate de către operatorul aerian.";

1.31. punctul 60 se abrogă;

1.32. la punctul 66, textul "art.2 alin.(1) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice" se substituie cu textul "art.1 alin.(1) din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice";

1.33. punctul 69 se abrogă;

1.34. se completează cu punctul 711 cu următorul cuprins:

"711. Autorităţile centrale de achiziţii pot desfăşura, în numele şi pentru autorităţile contractante beneficiare, achiziţii publice de valoare mică, inclusiv prin agregarea necesităţilor acestora, cu respectarea prevederilor prezentului Regulament.";

1.35. se completează cu anexa nr.11 cu următorul cuprins:

1.36. în anexa nr.2, textul “art. 19 din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice” se substituie cu textul “art. 58 din Legea nr.325/2025 privind achiziţiile publice”;

1.37. se completează cu anexele nr.21-26 cu următorul cuprins:

1.38. se completează cu anexa nr.4 cu următorul cuprins:

2. Achiziţiile publice de valoare mică iniţiate până la data de 1 ianuarie 2027 se finalizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data iniţierii acestora. Contractele aferente procedurilor respective se execută potrivit condiţiilor stabilite la data atribuirii lor.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027, cu excepţia subpunctelor 1.10.2, 1.11 şi 1.30, care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.