Hotărâre nr. 332 din 31.05.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului naţional privind

prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi

a violenţei în familie pentru anii 2023-2027

nr. 332  din  31.05.2023

 (în vigoare 14.07.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 240-245 art. 598 din 14.07.2023

* * *

În temeiul art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027 (se anexează).

2. Ministerele şi alte autorităţi publice centrale, conform competenţelor, vor întreprinde măsurile ce se impun în vederea realizării obiectivelor Programului naţional privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acestuia şi vor prezenta anual Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, până la 15 februarie, informaţia privind gradul de realizare a acestuia.

3. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va prezenta Guvernului:

1) anual, până la 30 aprilie, raportul de monitorizare privind implementarea Programului nominalizat;

2) până la 1 iulie 2026, raportul de evaluare intermediară;

3) până la 1 iulie 2028, raportul de evaluare finală.

4. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să contribuie, în limitele competenţelor, la realizarea obiectivelor şi activităţilor planificate.

5. Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezenta hotărâre se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor/instituţiilor implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.332/2023

PROGRAMUL NAŢIONAL

privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei

şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027

I. INTRODUCERE

1. Republica Moldova a înregistrat progrese importante în dezvoltarea sistemului de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie. Cu toate acestea, este necesară alinierea în continuare a unor aspecte ale cadrului normativ şi a practicilor din domeniu la prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (în continuare – Convenţia de la Istanbul), ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.144/2021.

2. Raportul de evaluare a Strategiei naţionale privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie 2018-2022 a remarcat progrese importante, printre care: perfecţionarea continuă a cadrului normativ şi instituţional, instruirea specialiştilor şi oferirea unor mecanisme de răspuns coordonate; instituirea unor servicii noi de plasament pentru victimele violenţei în familie şi a unui serviciu pentru copiii victime sau martori ai infracţiunilor; instituirea Comisiei de monitorizare şi analiză a cazurilor de violenţă în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrităţii corporale a victimelor; creşterea numărului de ordine de restricţie şi ordonanţe de protecţie emise şi a numărului de persoane asistate în centrele de plasament; elaborarea cadrului operaţional sectorial şi intersectorial pentru specialiştii care răspund la cazurile de violenţă în familie şi violenţă sexuală. În acelaşi timp, prin evaluare s-au constatat restanţe în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor propuse, printre care: insuficienţa acţiunilor de prevenire în domeniu, a serviciilor de plasament pentru femeile victime pe întreg teritoriul ţării, a serviciilor specializate pentru victimele violenţei sexuale, neexecutarea ordonanţelor de protecţie şi tergiversarea examinării cauzelor de violenţă în familie şi violenţă sexuală, lipsa resurselor financiare alocate acestui domeniu de către autorităţile publice centrale şi locale şi lipsa unui cadru instituţional consolidat responsabil de domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi a violenţei sexuale la nivel local, lipsa capacităţii de coordonare a intervenţiilor intersectoriale la nivel local, a colectării armonizate şi dezagregate corespunzător a datelor statistice între diferite sisteme etc.

3. Programul naţional privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027 (în continuare – Program) este un document de politici publice care derivă şi este orientat spre implementarea prevederilor capitolului V "Politici sectoriale prioritare", secţiunea "Afaceri interne" din cadrul Programului de activitate al Guvernului "Moldova prosperă, sigură, europeană", aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.28/2023.

4. Programul se aliniază la rigorile regionale şi internaţionale relevante, în special: Convenţia de la Istanbul, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Programul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană 2021-2027, Recomandarea Grupului de experţi pentru acţiunea împotriva violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie (GREVIO) nr.1 privind dimensiunea digitală a violenţei împotriva femeilor, Recomandarea 2030 (2013) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind violenţa împotriva femeilor.

5. Programul reflectă priorităţile de aderare ale Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), specificate în Planul de Acţiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE, în ceea ce priveşte măsura nr.9 "consolidarea protecţiei drepturilor omului, în special în cazul grupurilor vulnerabile şi solidificarea angajamentelor de a consolida egalitatea de gen şi de a combate violenţa împotriva femeilor", aprobate de către Comisia Naţională de Integrare Europeană la data de 4 august 2022.

6. Programul reflectă angajamentele formulate în Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", în speţă Obiectivul general 9 "Promovarea unei societăţi paşnice şi sigure", Obiectivul specific 9.1 "Reducerea violenţei în societate în toate manifestările şi formele sale". Acesta asigură o coerenţă logică cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă "Moldova 2030" (ODD), precum şi cu ODD 5 "Egalitate de gen" (în special 5.2) şi ODD 16 "Pace, justiţie şi instituţii puternice" (în special 16.1 şi 16.2) şi ia în considerare observaţiile finale ale Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor pe marginea celui de-al şaselea raport naţional periodic asupra gradului de implementare a Convenţiei asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei (CEDAW) din 10 martie 2020, asigurând respectarea principiului LNOB (a nu lăsa pe nimeni în urmă). Programul va contribui la atingerea acestor obiective prin abordarea cauzelor care duc la apariţia violenţei în societate, în special a violenţei faţă de femei şi copii, având un accent major pe prevenirea violenţei în familie, a tuturor formelor de violenţă faţă de femei, inclusiv a violenţei sexuale (inclusiv prin abordarea stereotipurilor de gen şi prin promovarea toleranţei zero faţă de orice formă de violenţă). De asemenea, Programul oferă soluţii integrate de răspuns la cazurile de violenţă faţă de femei, centrate pe nevoile victimelor.

7. Programul sprijină implementarea prevederilor Legii nr.45/2007 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi ale Legii nr.144/2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Conform art.10 alin.(1) din Convenţie, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost desemnat organ coordonator responsabil de procesul de implementare. La data de 1 mai 2022, după intrarea în vigoare a Convenţiei, Republica Moldova a fost inclusă în procesul de evaluare, iar primul Raport al Guvernului privind implementarea Convenţiei de către Republica Moldova a fost transmis Comitetului GREVIO la 3 octombrie 2022.

8. Obiectivele Programului sunt congruente cu obiectivele altor documente de politici publice, cum ar fi: Programul privind promovarea şi asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.203/2023; Programul naţional de ocupare a forţei de muncă pentru anii 2022-2026, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.785/2022, Programul naţional privind protecţia copilului pentru anii 2022-2026, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.347/2022, Programul de ordine şi securitate publică pentru anii 2022-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.913/2022, Programul naţional de implementare a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.152/2023; Programul pentru susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova pentru anii 2022-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.576/2022.

9. Programul este corelat cu proiectul Programului pentru sănătatea sexual-reproductivă pentru anii 2023-2027, în care unul dintre domeniile prioritare de intervenţie este violenţa sexuală şi violenţa în bază de gen, şi cu proiectul Programului naţional de sănătate mintală pentru anii 2023-2027, care recunoaşte drept factori declanşatori ai violenţei în bază de gen problemele de sănătate mintală, dependenţa de alcool şi droguri.

10. Programul se bazează pe înţelegerea violenţei faţă de femei drept violenţă în bază de gen şi înglobează toate formele de violenţă prevăzute de Convenţia de la Istanbul. Programul se axează nu doar pe prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, dar şi pe combaterea discriminării femeilor, bazându-se pe promovarea egalităţii substanţiale între femei şi bărbaţi. Astfel, Convenţia de la Istanbul recunoaşte că fetele şi femeile sunt expuse unui risc mai mare de violenţă în bază de gen, aceasta afectând femeile în mod disproporţionat, iar bărbaţii pot fi şi ei, la fel, victime ale violenţei în familie.

11. Programul îşi propune să contribuie la asigurarea egalităţii de gen şi la combaterea stereotipurilor de gen; toleranţa zero faţă de toate formele de violenţă faţă de femei şi violenţa în familie; asigurarea răspunsului multidisciplinar eficient la cazurile de violenţă, centrat pe victimă, prin dezvoltarea de servicii sociale suficiente şi adecvate nevoilor victimelor şi a răspunsului eficient al sistemului de justiţie la cazurile de violenţă prin atragerea la răspundere a agresorilor şi dezvoltarea programelor pentru agresori. Programul prevede elaborarea/modificarea cadrului normativ şi edificarea cadrului instituţional corespunzător, precum şi dezvoltarea capacităţilor tuturor specialiştilor (din asistenţa socială, administraţia publică locală, poliţie, justiţie, sănătate, educaţie) pentru un răspuns eficient la cazurile de violenţă în familie în conformitate cu rigorile Convenţiei de la Istanbul şi cu cele mai bune practici în domeniu. Pentru a realiza un progres real şi a avea un impact sustenabil este necesară implicarea şi responsabilizarea tuturor autorităţilor publice centrale şi locale, a partenerilor din societatea civilă, a mass-mediei şi a mediului privat, precum şi a fiecărei comunităţi să conlucreze pentru a preveni şi a combate violenţa faţă de femei şi violenţa în familie şi a asigura accesul la servicii de sprijin pe termen lung pentru victime.

12. Programul este un apel la acţiune pentru toţi de a conlucra în următorii 5 ani pentru a realiza viziunea ancorată pe cei 4 piloni: prevenirea; protecţia şi asistenţa victimelor; urmărirea în justiţie şi atragerea la răspundere a agresorilor; cooperarea multisectorială prin politici integrate şi colectarea datelor. Ca rezultat al acţiunilor întreprinse se va diminua nivelul de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie, se va micşora numărul cazurilor de deces în urma actelor de violenţă în familie, astfel încât femeile şi fetele vor avea posibilitatea să-şi realizeze întregul potenţial la edificarea unei societăţi puternice.

13. Programul descrie obiectivele generale, obiectivele specifice, acţiunile, autorităţile responsabile, costurile, indicatorii şi cadrul temporal reflectate şi în Planul de acţiuni de implementare a Programului axat pe cei 4 piloni de intervenţie.

14. Scopul Programului constă în dezvoltarea unui cadru robust de politici intersectoriale cuprinzătoare prin stabilirea unui parteneriat cu principalii actori din sectorul public, privat, cu societatea civilă şi mass-media pentru un răspuns coordonat la nivel naţional şi local orientat spre prevenirea şi combaterea tuturor formelor de violenţă faţă de femei şi fete şi a violenţei în familie, centrat pe nevoile femeilor victime şi ale copiilor lor.

15. Rezultatul scontat până în anul 2027 este o reducere a prevalenţei tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi a violenţei în familie, însoţită de creşterea numărului de cazuri raportate la poliţie, al cazurilor penale intentate şi a condamnărilor pentru actele de violenţă împotriva femeilor şi violenţei în familie. Accentul este plasat pe intervenţia şi prevenirea timpurie a cazurilor de violenţă, astfel încât în situaţii de criză să ajungă un număr redus de femei, iar fiecare victimă şi copiii ei să primească sprijinul de care are nevoie la momentul potrivit pentru a obţine schimbarea vieţii lor pe termen lung.

16. Relevanţa şi dinamica indicatorilor de impact depinde de ariile de intervenţie unde problemele pot fi soluţionate potrivit aşteptărilor. În cazul nesoluţionării acestora, nu vor putea fi realizate premisele necesare pentru menţinerea unei societăţi paşnice şi sigure care porneşte de la demotivarea comportamentelor deviante ce conduc la violenţă în societate, cu un accent major pe prevenirea violenţei în familie, violenţei sexuale şi violenţei contra copiilor, inclusiv prin abordarea normelor nediscriminatorii sociale şi de gen şi soluţionarea problemelor supravieţuitoarelor violenţei într-o manieră integratoare. De asemenea, nu se va reuşi nici realizarea dezideratului de protecţie a copiilor faţă de sursele directe şi indirecte de violenţă şi nu se va putea asigura, pe termen lung, un stat social mai puţin fertil pentru agresivitate. Totodată, în lipsa realizării obiectivelor Programului nu se va reuşi realizarea în practică nici a egalităţii de gen cu scopul de a reduce vulnerabilităţile în faţa ameninţărilor şi a riscurilor de orice tip, va descreşte securitatea funcţionării infrastructurilor şi a sistemelor critice, ceea ce în final va crea un mediu lipsit de protecţie şi siguranţă nu doar pentru femeile şi fetele din Republica Moldova, dar şi pentru întreaga populaţie, indiferent de vârstă, gen, etnie sau religie.

17. Programul a fost elaborat de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, având la bază etapa de cercetare şi validare a Teoriei schimbării elaborată cu sprijinul echipei de experţi naţionali şi internaţionali în perioada decembrie 2022 - martie 2023.

18. Programul a fost supus consultărilor publice ample cu actorii guvernamentali, societatea civilă, comunitatea donatorilor, prestatorii de servicii şi femeile victime în perioada februarie - martie 2023. În total peste 1000 de persoane au fost implicate în procesul de consultare, inclusiv au fost solicitate opiniile experţilor internaţionali din partea agenţiilor ONU (Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Entitatea Naţiunilor Unite pentru egalitatea de gen şi abilitarea femeilor (UN Women) şi Consiliul Europei (CoE)).

II. ANALIZA SITUAŢIEI

19. În Republica Moldova violenţa împotriva femeilor este o încălcare gravă a drepturilor omului şi o consecinţă a inegalităţii de gen. Estimările reprezentative constatate de către Biroul Naţional de Statistică (BNS) în studiul "Violenţa împotriva femeilor în familie în Republica Moldova", 2011, arată că mai mult de 63 % dintre femei şi fete în vârstă de 15-65 de ani au suferit cel puţin o formă de violenţă în timpul vieţii lor. Studiul naţional privind cazurile de femicid, elaborat în anul 2019 de către Centrul de Drept al Femeilor, Chişinău, constată că anual în Republica Moldova circa 40 de femei îşi pierd viaţa în urma actelor de violenţă suferite în familie.

Conform "Operational Data Portal", această situaţie a fost însoţită de crizele cu care s-a confruntat societatea din Republica Moldova în ultimii ani: pandemia de COVID-19, criza economică, energetică, dar şi războiul din vecinătate cu avalanşa mare de refugiaţi. Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost asistaţi circa 110 000 de refugiaţi, dintre care 60% sunt femei, 46% copii şi 21% persoane în etate. Evaluarea rapidă privind nevoile femeilor victime afectate de violenţă în familie, violenţă în bază de gen şi răspunsul sistemic la cazurile de violenţă în familie în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, elaborată de către Centrul Internaţional "La Strada" şi UN WOMEN în august 2020, denotă că toate acestea au agravat şi mai mult situaţia femeilor şi au dus la o escaladare a violenţei împotriva femeilor din cauza accesului limitat la servicii de asistenţă, plasament şi justiţie.

20. În raportul din studiul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene din anul 2014 "Violenţa împotriva femeilor: în fiecare zi şi în orice loc" sunt evidenţiate rezultatele celui mai cuprinzător studiu din lume realizat până în prezent, cu privire la violenţa împotriva femeilor, fiind relevată amploarea abuzurilor suferite de femei în mediul familial, la serviciu, în spaţiul public şi în mediul online. Printre constatările-cheie ale studiului de menţionat: una din trei femei (33%) a suferit violenţă fizică şi/sau sexuală de la vârsta de 15 ani (62 de milioane de femei în întreaga UE). Se estimează că 13 milioane de femei din UE (7% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 18 şi 74 de ani) au suferit violenţă fizică în cele 12 luni anterioare interviului din sondaj. Una din 10 femei a suferit o formă de violenţă sexuală de la vârsta de 15 ani. Una din 5 femei a suferit o anumită formă de urmărire de la vârsta de 15 ani. Astfel, 20% dintre femeile tinere cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani au fost victime ale hărţuirii sexuale în mediul online.

21. Studiul "Bunăstarea şi siguranţa femeilor" elaborat de către OSCE în anul 2019 relevă faptul că în Republica Moldova circa 73% de femei au fost supuse cel puţin unei forme de violenţă din partea partenerului intim la un moment dat în viaţă. Violenţa psihologică constituie cea mai răspândită formă de violenţă – 71%, fiind urmată de cea fizică – 33%, ceea ce este mult peste media UE. Studiul OSCE a constatat că în Republica Moldova violenţa în familie este un fenomen frecvent, iar impactul violenţei poate fi grav şi de lungă durată. Peste jumătate (55%) din femeile din Republica Moldova, de patru ori mai mult decât în UE (14%), consideră violenţa în familie drept o chestiune privată care trebuie soluţionată în cadrul familiei. Aceste stereotipuri şi prejudecăţi întărite de prieteni, rude, reprezentanţi ai diferitelor autorităţi, perpetuate de instituţii religioase, determină femeile să sufere în tăcere. Numărul femeilor din Republica Moldova care raportează la Poliţie actele de violenţă din partea partenerului actual este foarte mic – 8,4%. De cele mai multe ori, femeile nu cred că raportarea experienţelor de violenţă le-ar oferi protecţie. În opinia victimelor, chiar şi atunci când violenţa este raportată, efectele şi aducerea agresorului în faţa justiţiei şi pedepsele aplicate sunt discutabile.

22. Analogic situaţiei din mediul obişnuit de viaţă, femeile şi fetele se confruntă mai frecvent cu violenţa în mediul online. Limbajul sexist, hărţuirea, persecuţia sunt printre mijloacele des folosite în privinţa femeilor şi fetelor pe reţelele publice de comunicare. Experienţele femeilor şi fetelor, care au trecut prin violenţă în bază de gen, sunt amplificate de tehnologia utilizată în mediile online şi digitale. Acestea permit perpetuarea violenţei împotriva femeilor din cauza multitudinii de făptuitori, în unele cazuri, sau a razei largi de acţiune şi a caracterului permanent al răspândirii imaginilor dăunătoare şi a conţinutului de ură. Violenţa facilitată de tehnologie se manifestă în toate formele de violenţă faţă de femei, iar în sfera domestică face parte dintr-un continuum de acte de violenţă. Tot mai multe femei victime sunt urmărite de parteneri/foştii parteneri, ceea ce este un alt mod de a exercita violenţa. În consecinţă, violenţa împotriva femeilor comisă în sfera digitală are impact grav asupra vieţii, sănătăţii psihologice şi fizice, a siguranţei şi a reputaţiei acestora, precum şi implicaţii nefavorabile pentru drepturile de participare online ale femeilor.

23. Raportul de evaluare a implementării Strategiei naţionale privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie (2018-2022) a constatat restanţe semnificative în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor propuse în acest document (figura 1).

Sursa: Raportul de evaluare a implementării Strategiei naţionale privind prevenirea

şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie 2018-2022.

24. Astfel, constatăm că Obiectivul general 1 - Prevenirea a fost realizat în proporţie de 25%. Printre principalele lacune în implementarea acestui obiectiv se numără: insuficienţa campaniilor şi activităţilor de prevenire, în special la nivel local, pentru femeile care fac parte din grupurile vulnerabile (din mediul rural, din grupuri de minorităţi şi femeile şi fetele cu dizabilităţi senzoriale, intelectuale sau mintale). Obiectivul general 2 - Protecţia a fost realizat în proporţie de 20%. Printre principalele restanţe de menţionat: lipsa accesului la serviciile de plasament pe întreg teritoriul ţării, în special a plasamentului de urgenţă, lipsa dezvoltării mecanismului de finanţare a sistemului de servicii sociale, în special în baza parteneriatului public-privat, lipsa serviciilor specializate pentru victimele violenţei în familie şi violenţei sexuale, dar şi a serviciilor pentru agresori, cu acoperire geografică naţională. Alte carenţe vizează lipsa dezvoltării/integrării serviciilor de consiliere din cadrul centrelor comunitare de sănătate mintală pentru subiecţii violenţei în familie şi lipsa unui mecanism eficient privind tratamentul obligatoriu pentru persoanele dependente de alcool/droguri în cazurile de violenţă în familie. Obiectivul general 3 - Urmărirea în justiţie a fost realizat în proporţie de 31%. Principalele carenţe sunt: lipsa unui mecanism privind informarea victimelor despre eliberarea persoanei condamnate pentru violenţa în familie, practici defectuoase în aplicarea normelor contravenţionale şi penale în cazurile de violenţă în familie şi violenţă sexuală, neexecutarea ordonanţelor de protecţie şi tergiversarea examinării cauzelor de violenţă în familie şi violenţă sexuală, inclusiv a cazurilor în care sunt implicaţi copiii victime şi martori ai infracţiunilor. Obiectivul general 4 - Politici integrate a fost realizat în proporţie de 41%, principalele carenţe sunt: lipsa integrării acţiunilor de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie în documentele de politici sectoriale, lipsa resurselor financiare alocate acestui domeniu de către autorităţile publice centrale şi locale, fluctuaţia crescută a specialiştilor responsabili de domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi a violenţei sexuale.

25. Conform observaţiilor şi concluziilor celui de-al 6-lea Raport CEDAW privind Republica Moldova din 10 martie 2020 şi Raportului de evaluare a Strategiei naţionale privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pentru 2018-2022, în continuare prezintă îngrijorare numărul scăzut de cazuri de violenţă în familie raportate, din cauza fricii de stigmatizare şi re-victimizare, lipsa compensaţiilor financiare pentru femeile victime în temeiul Legii nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi a Legii nr.137/2016 cu privire la reabilitarea victimelor infracţiunilor. Se atestă în continuare un număr insuficient de locuri de plasament din cauza lipsei resurselor financiare bugetare, fiind necesare cel puţin 75 de locuri (60 – pentru victimele violenţei împotriva femeilor şi violenţei în familie şi 15 – pentru victimele violenţei sexuale), iar acoperirea geografică a acestora nu este uniformă, serviciile sunt absente în special în mediul rural şi în partea stângă a Nistrului.

26. Datele colectate şi furnizate sunt insuficiente, nu sunt armonizate între diverse sisteme şi nu sunt dezagregate în funcţie de sex, vârstă, etnie, locaţie geografică, dizabilitate şi relaţia făptuitorului cu victima. Sunt insuficiente programele de intervenţie timpurie şi re-educare pentru agresorii familiali, dar şi pentru agresorii dependenţi de substanţe (alcool, droguri). Răspunsul statului la cazurile de violenţă nu este axat pe nevoile victimei, respectiv cadrul de bugetare pe termen mediu (CBTM) în diferite sectoare urmează să includă subprograme destinate victimelor violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie.

27. În Republica Moldova, gradul înalt de toleranţă a violenţei împotriva fetelor şi femeilor rămâne a fi o provocare majoră atât în rândul populaţiei, cât şi în rândul specialiştilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi violenţei în familie (Studiul IMAGES Moldova, CDF/Sociopolis, 2015). Măsurile întreprinse la momentul actual în domeniul de sensibilizare se rezumă la evenimente sporadice, cu acoperire teritorială neuniformă, comprimate în câteva zile pe an (campania "16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen", sensibilizare pe reţelele sociale, acţiuni de informare efectuate de Poliţie). Sunt omise mijloacele de informare în masă tradiţionale, care sunt accesibile şi adresate în continuare unui spectru larg de populaţie (inclusiv persoanelor în etate cu acces limitat la tehnologiile avansate).

28. Nu se asigură sensibilizarea referitoare la violenţa în familie. Studiul IMAGES relevă că "doar 63,6% dintre bărbaţi cunosc că există o lege referitoare la violenţa în familie, faţă de 7,3% care au negat existenţa acesteia şi 29,1 % nu cunosc că avem o astfel de lege. În cazul femeilor, s-a constatat aproximativ acelaşi nivel de cunoaştere – 28,4% nu cunosc despre existenţa acestora." Astfel, lipseşte o abordare sistemică privind informarea largă a populaţiei despre legislaţie şi despre remediile juridice accesibile/căile de atac şi sprijinul social disponibil, unde victimele pot apela pentru ajutor şi pot raporta cazurile de violenţă.

29. Studiul IMAGES constată că 90,5% dintre bărbaţi şi 81,5% dintre femei consideră că pentru o femeie cel mai important lucru este de a avea grijă de casă şi de a găti pentru familia ei. Stereotipurile şi prejudecăţile privind rolul femeii sunt adânc înrădăcinate şi perpetuate automat prin tradiţie şi obişnuinţă, iar violenţa în relaţie/familie continuă să fie percepută ca o problemă strict privată. În acelaşi timp, ramificaţiile care afectează societatea, cu implicaţii ce continuă uneori în următoarele generaţii, sunt profunde şi multilaterale. Toate aceste norme nescrise şi stereotipuri îşi au geneza timpuriu în viaţa fiecărei persoane, fiind astfel acceptate ca o normalitate dificil de modificat ulterior pe parcursul vieţii. Din acest motiv, prevenirea eficientă a violenţei faţă de fete şi femei, în viziunea Convenţiei de la Istanbul, ar trebui să fie una amplă, efectuată continuu la toate nivelurile societăţii, începând cu etapele timpurii ale dezvoltării omului şi fiind permanent consolidată prin intervenţii specializate, pentru a preveni escaladarea în caz de declanşare a violenţei, iar campaniile de sensibilizare ar trebui să prevadă o diseminare largă şi permanentă a informaţiilor pentru publicul general.

30. Analiza datelor prezentate de Inspectoratul Naţional de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliţiei atestă o tendinţă de creştere a numărului de sesizări/raportări a cazurilor de violenţă faţă de femei şi a violenţei în familie. Dinamica adresărilor despre cazurile de violenţă în familie, pe parcursul anilor 2018 - 2022 este prezentată în figura 2. În anul 2022 au fost înregistrate circa 15526 de sesizări, dintre care 918 au fost înregistrate ca infracţiuni, iar 1662 au fost calificate drept contravenţii. Pentru comparaţie, în anul 2015 au fost înregistrate circa 9200 de sesizări, dintre care 2040 au fost calificate drept infracţiuni. Astfel, creşterea numărului de sesizări se datorează în primul rând unei mai bune informări a populaţiei despre fenomenul violenţei în familie, curajului femeilor de a raporta cazul de violenţă, dar şi creşterii credibilităţii faţă de autorităţile responsabile de intervenţia în cazurile de violenţă şi oferirea serviciilor de sprijin pentru femeile afectate de violenţă şi copiii lor. Deşi datele menţionate indică o creştere a raportării privind fenomenul de violenţă faţă de femei, considerăm că totuşi numărul real de cazuri de violenţă împotriva femeilor şi în special a cazurilor de violenţă în familie este mult mai mare, acestea având loc în spaţiul privat.

Sursa: Nota informativă a Ministerului Afacerilor Interne privind starea

infracţionalităţii ce atentează la viaţa şi sănătatea persoanei şi celor

comise în sfera relaţiilor familiale pe parcursul anului 2022.

31. Datele înregistrate de sistemul de protecţie socială din Republica Moldova, de asemenea, indică o creştere a numărului de sesizări. Astfel, sistemul de asistenţă socială a înregistrat în anul 2021 o creştere de 30,4 % a sesizărilor pe cazurile de violenţă în familie faţă de anul 2020. Sursele de sesizare a cazurilor de violenţă în familie sunt diverse, însă practic 3 din 4 sesizări sunt din partea organelor de poliţie. Victimele violenţei apelează la ajutorul asistenţei sociale rar (520 de adresări din 3632), iar specialiştii din acest sistem se autosesizează, de asemenea, rar (147 de autosesizări din 3632).

32. În anul 2021, datele administrative prezentate organelor de asistenţă socială privind formele de violenţă înregistrate atestă preponderenţa cazurilor de violenţă fizică – aproape fiecare al doilea caz, urmată de violenţa psihologică – fiecare al 4-lea caz şi multiplele forme ale violenţei – aproape fiecare al 5-lea caz. În anul 2021, 88 % dintre victimele violenţei în familie au fost femei, iar 12% bărbaţi. Observăm că a crescut ponderea femeilor-victime ale violenţei în familie înregistrate în anul 2021 în comparaţie cu anul 2020 – 87,3%. Din cele 3157 de cazuri înregistrate în anul 2021, în 81 de cazuri victime ale violenţei în familie au fost persoane cu dizabilităţi, ceea ce a constituit 2,5% din numărul total de cazuri înregistrate. În cele 81 de cazuri înregistrate în rândul persoanelor cu dizabilităţi sunt 51 de femei şi 30 de bărbaţi. Cele mai afectate sunt femeile cu vârsta de 35-49 de ani. În anul 2021, ponderea femeilor cu vârsta de 34-49 de ani, precum şi a femeilor victime ale violenţei în familie cu vârsta de +65 de ani în totalul victimelor violenţei în familie a crescut. Cu referire la bărbaţii victime ale violenţei în familie, în anul 2021 se observă schimbări la vârsta celor afectaţi. Ponderea bărbaţilor victime ale violenţei în familie a crescut în toate grupele de vârstă, fiind în scădere doar la categoria de vârstă 18-34 de ani. Analiza relaţiei agresor–victimă atestă că fenomenul violenţei în familie afectează cel mai mult persoanele căsătorite – 36,2%. În relaţiile de parteneriat – 33,1%, iar 15,0% din cazurile de violenţă în familie sunt rude pe linie dreaptă sau colaterală, 7,3 % se află în divorţ şi 8,1% – alte relaţii. Conform Raportului statistic privind violenţa în familie în anul 2021 elaborat de către Agenţia Naţională Asistenţă Socială, 71,0% dintre victimele violenţei în familie sunt din localităţile rurale şi 29,0% din cele urbane.

33. Violenţa împotriva femeilor rămâne adânc înrădăcinată în dezechilibrul de gen. Astfel, majoritatea bărbaţilor intervievaţi (90%) în cadrul unui studiu reprezentativ al percepţiilor consideră că pentru o femeie cel mai important rol este acela de a avea grijă de casă şi de familie. Mai mult de 60% dintre bărbaţi cred că atunci când femeile sunt angajate acestea, de fapt, ocupă locurile de muncă care le revin bărbaţilor (Studiul "Bărbaţii şi egalitatea de gen în Republica Moldova", IMAGES Moldova, Centrul de Drept al Femeilor/Sociopolis, 2019). Raportul de ţară privind egalitatea de gen în Republica Moldova, elaborat de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, arată că unele "norme" sociale sunt încă perpetuate în rândul populaţiei. Astfel, majoritatea persoanelor consideră că bărbaţii au datoria să aducă venitul în familie. În baza datelor Indexului egalităţii de gen pentru Republica Moldova, în anul 2021 aproape 62% din populaţie consideră că este mai mult de datoria bărbaţilor să aducă bani în casă, aceştia fiind mai stereotipaţi în acest sens (68,6% faţă de 55,7% femei). De asemenea, datele arată că Republica Moldova are cea mai scăzută rată de ocupare a femeilor din UE, Parteneriatul Estic şi regiunea Balcanilor, iar pentru femeile supravieţuitoare ale violenţei în familie barierele financiare sunt printre principalele motive din care femeile aleg să rămână într-o relaţie abuzivă. Acesta este unul dintre motivele pentru care femeile care au fost supuse violenţei şi au reuşit să-şi câştige libertatea ajung în faţa unor opţiuni limitate (acces limitat la justiţie, la locuri de muncă şi locuinţe sociale) şi, în cele din urmă, cedează şi revin la vechea relaţie.

34. Analiza datelor prezentate de Inspectoratul General al Poliţiei atestă o tendinţă de creştere a numărului de sesizări/raportări a cazurilor de violenţă faţă de femei şi a violenţei în familie pe fundalul descreşterii numărului de ordonanţe de protecţie emise. Astfel, în anul 2022 în inspectoratele de poliţie au fost înregistrate 15526 de sesizări privind violenţa în familie, în anul 2021 – 14728 de sesizări, iar în anul 2020 – 12970 de sesizări. În anul 2022, urmărirea penală a fost pornită în 852 de cazuri, în anul 2021 – au fost pornite 947 de cauze penale, iar în anul 2020 – 866 de cauze. În anul 2022, agenţii constatatori şi procurorii au pornit 1619 cauze contravenţionale în baza prevederilor art.78¹ din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (CC) (Violenţa în familie), în anul 2021 – 1662 de cauze, iar în anul 2020 – 1587 de cauze. Astfel, din numărul total de sesizări au fost adoptate soluţii cu caracter punitiv, respectiv, în anul 2022 – în circa 16% din cazuri, în anul 2021 – circa 18% din cazuri şi în anul 2020 – circa 19% din cazuri. Pentru comparaţie, în anul 2017 au fost înregistrate 10871 de sesizări, dintre care 956 de cauze penale şi 1953 de cauze contravenţionale (sau 27% din cazuri). În anul 2015 au fost înregistrate circa 9203 de sesizări dintre care 544 au fost calificate drept infracţiuni şi 2040 de cauze contravenţionale (sau 28% din cazuri). Pentru asigurarea protecţiei urgente a victimelor violenţei în familie, angajaţii Poliţiei au eliberat 5907 ordine de restricţie (5851 de ordine de restricţie eliberate în anul 2021 şi 4939 de ordine de restricţie eliberate în anul 2020). Prin urmare, se urmăreşte aceeaşi tendinţă de scădere a indicilor. Luaţi împreună toţi indicii, se constată că dacă în anul 2020 din totalul de 12970 de sesizări Poliţia a intervenit cu măsuri în circa 57% din cazuri, apoi în 2022 din totalul de 15526 de sesizări Poliţia a intervenit în circa 54% din cazuri. Instanţele de judecată, în anul 2022, au emis 754 de ordonanţe de protecţie (766 de ordonanţe de protecţie emise în anul 2021 şi 635 – în anul 2020).

35. Durata examinării cauzelor privind violenţa în familie deseori încalcă principiul celerităţii, iar pedepsele aplicate agresorilor nu întotdeauna au caracter descurajant. Indicii elucidaţi supra, dezvăluie o situaţie îngrijorătoare, care ar putea descuraja potenţialele victime ale violenţei în familie să sesizeze cazurile de violenţă în mediul familial. De menţionat că în anul 2022 Poliţia a preluat în supraveghere 505 ordonanţe de protecţie. În procesul supravegherii modului de respectare a măsurilor de protecţie s-a constatat încălcarea de către agresori a 346 de ordonanţe de protecţie, în acest sens fiind iniţiate cauze penale în baza elementelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute în art.320¹ Cod penal al Republicii Moldova nr.985/2002. De fapt, în rapoartele Poliţiei nu se indică câte cauze penale au fost pornite pentru încălcarea ordonanţelor de protecţie. Se impune concluzia că activitatea poliţiei nu descurajează agresorii, odată ce din 505 ordonanţe de protecţie supravegheate 346 sau mai mult de jumătate au fost încălcate de agresori. Astfel, din numărul total de 1619 proceduri contravenţionale pornite în anul 2022 a fost aplicat arestul contravenţional doar în 104 cauze. Din raport se prezumă că toate 1619 cauze contravenţionale au fost pornite doar în temeiul art.78¹ CC. Respectiv, nu se cunoaşte pe câte cazuri de încălcare a ordinului de restricţie de urgenţă (ORU) au fost întocmite procese‑verbale în temeiul art.318¹ CC. Or, numai numărul de ordonanţe de protecţie care au fost încălcate (346) este de 3 ori mai mare decât numărul total de cazuri în care a fost aplicat arestul contravenţional. În 1093 de cauze termenul de examinare este de mai multe luni, în tot acest timp agresorul fiind în familie, alături de victimă şi copii.

36. Conform art.278⁷ alin. (2¹) din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003 şi art.215¹ alin. (3¹) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003, la executarea mai multor măsuri de protecţie se aplică în mod obligatoriu monitorizarea electronică. Norma legală a fost inclusă prin Legea nr.85/2020 pentru modificarea unor acte normative, în vigoare din 3 ianuarie 2021. Respectiv, în baza ordonanţelor de protecţie emise de către instanţele judecătoreşti, în anul 2022 au fost monitorizaţi electronic 739 de agresori familiali (plus 118 agresori din anul 2021 şi continuată monitorizarea în anul 2022), în total fiind 857 de agresori familiali monitorizaţi electronic, 829 – bărbaţi, 28 – femei şi 850 – victime. În procesul supravegherii modului de respectare a măsurilor de protecţie, au fost încălcate 144 de ordonanţe de protecţie de către agresorii familiali, cu sesizarea Serviciului 112. Astfel, se constată că din numărul total de agresori familiali monitorizaţi electronic au respectat măsurile de protecţie 713 subiecţi (83%) şi au încălcat 144 de ordonanţe de protecţie (17%). În anul 2021, de la implementarea monitorizării electronice pentru agresorii familiali, rata de încălcare a ordonanţelor de protecţie s-a diminuat la 19%, iar în 2022 aceasta a constituit 17%. În anul 2022, Poliţia a eliberat 5907 ORU în privinţa agresorilor familiali şi a supravegheat executarea a 754 de ordonanţe de protecţie emise de către instanţele judecătoreşti. Pentru încălcarea măsurilor de protecţie, stabilite prin ORU, în privinţa a 729 de agresori familiali au fost pornite proceduri contravenţionale conform elementelor constitutive ale componenţei de contravenţie prevăzute în art.318¹ CC. De altfel, acest număr de proceduri nu figurează niciunde, deoarece în raport se operează cu cifra totală de 1619 contravenţii pornite pe fapte de violenţă în familie în temeiul art.78¹ CC. Astfel, se constată deficienţe şi pe segmentul de colectare şi prelucrare a datelor statistice. De menţionat în acest context şi faptul că indicatorii utilizaţi la prelucrarea datelor statistice nu permit acumularea indicilor de rezultat, adică nu se cunoaşte în privinţa câtor persoane în cele 729 de cazuri s-au pornit proceduri contravenţionale în temeiul art.318¹ CC, câte au fost remise spre examinare şi care este soluţia adoptată.

37. Numărul de infracţiuni comise împotriva copiilor a crescut de la 456 în medie pe an în perioada 2000-2009 la 1000 de cazuri în medie în anii 2010-2016, nivelul de risc cu care se confruntă fetele fiind cu 40-60% mai mare decât al băieţilor. Se observă şi o creştere a infracţiunilor cu caracter sexual, ale căror victime sunt copiii, precum şi o diversificare a formelor acestora. Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2015 au fost înregistrate în total 353 de infracţiuni cu caracter sexual, dintre care 26,4% împotriva copiilor. De menţionat că în 11% dintre cazuri copiii au fost abuzaţi în familie (de către tatăl biologic şi alte rude). Analizând tendinţele curente, se poate prezice impactul masiv şi consecinţele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei asupra copiilor şi adolescenţilor până în anul 2030. Deşi sunt depuse eforturi continue pentru prevenirea şi combaterea violenţei faţă de copii, aceasta rămâne o problemă pentru Republica Moldova: circa 2 din 5 copii au fost supuşi unui tip de violenţă; 1 din 7 fete şi 1 din 20 de băieţi au fost supuşi violenţei sexuale până la vârsta de 18 ani; violenţa fizică a fost cel mai des întâlnit tip de violenţă survenit în copilărie, afectând 1 din 5 fete şi 1 din 3 băieţi, iar semenii au fost cei mai frecvenţi abuzatori în cazul violenţei fizice în copilărie. Conform Programului Naţional pentru Protecţia Copilului pe anii 2022-2026, 1 din 9 fete şi 1 din 11 băieţi până la vârsta de 18 ani au fost supuşi violenţei emoţionale din partea unui părinte, a unui îngrijitor adult sau a unei rude adulte; un sfert dintre fete şi aproape jumătate dintre băieţi au aprobat normele şi convingerile tradiţionale despre gen, practicile sexuale şi violenţa partenerului intim; 1 din 9 fete şi 1 din 20 de băieţi au avut vreodată gânduri de suicid, iar circa jumătate din numărul fetelor care avuseseră vreodată asemenea gânduri au încercat să se sinucidă.

38. Circa 13% din numărul de elevi din Republica Moldova, comparativ cu 10% din ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, au raportat că au fost victime ale violenţei verbale şi 7% – victime ale violenţei fizice de câteva ori pe lună. În anul 2018 s-a înregistrat o creştere a fenomenului hărţuirii în şcoală (bullying) comparativ cu 2014: 16% din elevi au raportat că în anul 2018 au fost hărţuiţi la şcoală cel puţin de două ori în ultimele două luni comparativ cu 11% în 2014. Această rată este mai mare decât în majoritatea ţărilor din regiune.

39. Îngrijorător rămâne accesul limitat al femeilor la justiţie penală, iar agresorii se bucură de impunitate sau pedepse care nu sunt de natură să schimbe comportamentul agresorilor. Considerăm că acest lucru se datorează în mare parte stereotipurilor încă persistente la specialişti, precum şi lipsei de încredere a societăţii per ansamblu în sistemul de justiţie. Potrivit Barometrului Opiniei Publice, neîncrederea în justiţie a atins cota maximă de 92% în anul 2016. La momentul actual doar 19% dintre cetăţeni au încredere în sistemul de justiţie. Este remarcat prin ineficienţă actul de justiţie exercitat şi în procedurile contravenţionale iniţiate pe cauzele de violenţă în familie cu femei victime. Deseori examinarea contravenţiilor este tergiversată. În unele cazuri, contravenienţii intenţionat manifestă în continuare un comportament violent în raport cu membrii familiei lor, iar la scurt timp după pronunţarea hotărârii în cauza respectivă, agresorul comite alte acte de violenţă (Evaluarea răspunsului sistemului de justiţie penală la cazurile de violenţă în familie. Raioanele Soroca, Criuleni, Cimişlia, Comrat, Centrul de Drept al Femeilor, 2021). Potrivit Indicelui libertăţii economice pentru anul 2021, indicele eficienţei justiţiei în ţara noastră acumulează 29,9%, rămânând cu mult în urma mediei de 60% înregistrate în ţările europene. Motivul acestui scor modest, care califică justiţia din Republica Moldova drept una "de reprimare", este nivelul înalt al corupţiei.

40. O altă problemă este accesul scăzut la justiţie al femeilor victime ale violenţei cu multiple vulnerabilităţi, dar şi al copiilor victime şi martori ai violenţei. În special ne referim la femeile în etate, femeile cu dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi mintale, femeile LGBTI, femeile emigrante, femeile refugiate, femeile solicitante de azil, femeile fără permis de şedere, femeile din mediul rural, femeile lucrătoare ale sexului comercial, femeile cu adicţii. Accesul femeilor rome la justiţie este de asemenea limitat, deoarece acestea se confruntă cu multiple bariere din cauza sărăciei, nivelului scăzut de educaţie, a discriminării, excluderii, lipsei de cunoştinţe despre drepturile lor şi lipsei de mijloace financiare pentru a solicita asistenţă juridică.

41. Îngrijorător rămâne fenomenul violenţei sexuale împotriva femeilor şi fetelor. Victimele violenţei sexuale sunt supuse re-victimizării. Publicaţia "Particularităţile fenomenului violenţei sexuale în Republica Moldova", 2020 (Centrul Internaţional "La Strada") denotă că deşi legislaţia garantează drepturi materiale şi procesuale oferite prin Legea nr.316/2022 pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracţiunilor privind viaţa sexuală şi violenţa în familie), victimele violenţei sexuale sunt deseori re-victimizate, intimidate, discriminate şi chiar descurajate să sesizeze organele competente ori să susţină plângerile până la capăt, fiind de cele mai multe ori nevoite să cedeze prin retragerea plângerilor sau prin împăcare. Datele publicate de Procuratura Generală a Republicii Moldova în anul 2021 (Ginura 3) indică asupra creşterii numărului de infracţiuni privind viaţa sexuală cu 30 de cazuri (5,7%) comparativ cu anul 2020, iar în anul 2020 a fost atestată o creştere cu 199 de cazuri comparativ cu anul 2019, şi în anul 2019 numărul infracţiunilor privind viaţa sexuală a crescut cu 33 de cazuri (5,4%) comparativ cu anul 2018 (Raportul despre activitatea Procuraturii în anul 2021). De asemenea, practic nu dispunem de date referitor la alte forme de violenţă faţă de femei precum: hărţuirea sexuală, acte de persecuţie, căsătoria forţată, avortul forţat etc.

Sursa: Procuratura Generală, Raport despre activitatea Procuraturii în anul 2021

42. Deşi este înregistrată o creştere a numărului de raportări a cazurilor de violenţă sexuală, rata condamnărilor pentru infracţiunile privind viaţa sexuală este redusă. Astfel, în cazul infracţiunilor de viol, în anul 2019 din 155 de cauze, doar în 46 de cauze a fost pronunţată o sentinţă de condamnare. În anul 2022, datele confirmă că pedepsele privative de libertate sunt aplicate preponderent pentru infracţiunile de viol, acţiunile violente cu caracter sexual, raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, acţiuni perverse. Pentru infracţiunea de hărţuire sexuală, în prima jumătate a anului 2022, au fost pronunţate doar două sentinţe de condamnare, agresorilor fiindu-le stabilită pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. Îngrijorător rămâne numărul dosarelor restante la sfârşitul perioadei de raportare.

43. Finanţarea serviciilor specializate pentru asistenţa şi protecţia femeilor victime ale violenţei faţă de femei şi violenţei în familie este insuficientă. Mijloacele pentru finanţarea serviciilor sociale sunt planificate cu preponderenţă în bugetul de stat, deciziile privind redirecţionarea acestora fiind luate la nivel central, în timp ce dezvoltarea serviciilor sociale comunitare este de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale. Totuşi, mecanismul de finanţare a acestui segment este unul deficitar dat fiind faptul că nu se regăseşte în toate bugetele sectoriale.

44. Pentru asistenţa şi protecţia victimelor violenţei în familie au fost dezvoltate servicii specializate (cu finanţare din bugetul de stat) asigurate de 9 centre de plasament din diferite localităţi ale ţării, iar servicii de asistenţă, consiliere informaţională, psihologică, juridică şi de plasament se oferă şi de alte 10 organizaţii ale societăţii civile care funcţionează pe întreg teritoriul ţării. Cu toate acestea, majoritatea serviciilor sunt pentru situaţii de criză, asigură intervenţia de urgenţă, iar serviciile de lungă durată sunt insuficiente. În special, se remarcă ineficacitatea intervenţiei în cazurile în care victima are domiciliul într-o localitate, iar fapta ilicită s-a produs în altă localitate, fiind pasată responsabilitatea între profesionişti după competenţă teritorială. Situaţia descrisă face ca necesităţile specifice ale victimelor violenţei, serviciile precum consiliere psihologică şi juridică, să fie acoperite în principal de organizaţii necomerciale cu ajutorul finanţatorilor/donatorilor. Raportul de estimare a costurilor violenţei în familie şi a violenţei împotriva femeilor în Republica Moldova relevă că peste 60% dintre costurile legate de serviciile oferite victimelor violenţei domestice şi ale violenţei împotriva femeilor sunt acoperite de organizaţiile societăţii civile. Organizaţiile necomerciale oferă consiliere juridică, reprezentare în instanţele de judecată, asistenţă psihologică şi adăpost.

45. Serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru victimele violenţei faţă de femei (Telefonul de încredere pentru femei şi fete) este prestat de către Centrul Internaţional "La Strada" şi susţinut financiar (prin contract de achiziţii publice) de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Resursele financiare acordate au fost diferite pe parcursul anilor 2018-2022. În 2018 au fost alocaţi 980 mii de lei, în 2019 – 911,8 mii de lei, în 2020 – 882 mii de lei, în 2021– 913,4 mii de lei, iar în 2022 – 913,4 mii de lei. Totodată, dacă în 2018 şi 2019 banii au fost alocaţi pentru funcţionarea serviciului telefonic, atunci în 2020, deşi suma a fost redusă, au fost incluse şi costuri de promovare a serviciului. Serviciul a fost acreditat în decembrie 2019. Pe parcursul funcţionalităţii Telefonului de încredere remarcăm riscul de implicare a factorilor decizionali în optimizarea resurselor financiare prin unificarea celor 3 servicii specializate: Telefonul de încredere pentru femei şi fete, Serviciul de asistenţă telefonică gratuită pentru copii şi Serviciul de asistenţă telefonică pentru persoanele cu dizabilităţi. Comasarea celor 3 servicii specializate într-unul singur este un risc major pentru calitatea serviciilor sus-menţionate, dar şi contravine convenţiilor internaţionale de profil ratificate de Republica Moldova.

46. Din analiza datelor furnizate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se constată că sursele financiare alocate din buget Centrului de asistenţă şi protecţie a victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane pentru perioada 2018-2022 au fost majorate, dar trebuie de menţionat că şi costurile de întreţinere prezintă valori în creştere.

Aceeaşi sursă atestă că bugetul de stat alocă anual surse financiare pentru întreţinerea Direcţiei politici de asigurare a egalităţii de gen şi a Telefonului de încredere pentru femei (tabelul 2).

47. În pofida acestor constatări, datele arată că resursele financiare planificate şi alocate de către autorităţile publice centrale cu competenţe în domeniu sunt insuficiente pentru dezvoltarea şi menţinerea serviciilor sociale pentru subiecţii violenţei în familie, dar şi pentru realizarea acţiunilor de sensibilizare a opiniei publice privind gravitatea fenomenului violenţei în familie şi violenţei faţă de femei, crearea de noi servicii, dezvoltarea mecanismului eficient de cooperare. Întrucât finanţarea serviciilor sociale este pusă pe umerii autorităţilor administraţiei publice locale asigurarea acestora în volumul şi calitatea corespunzătoare nevoilor populaţiei depinde în mod direct de sustenabilitatea financiară a acestora.

48. Autorităţile administraţiei publice locală, de cele mai dese ori, nu planifică şi, cu certitudine, nu alocă resurse financiare suficiente dezvoltării/menţinerii serviciilor sociale pentru subiecţii violenţei în familie. Bunele practici privind facilitarea accesului la justiţie în Republica Moldova constată că un impediment în dezvoltarea serviciilor de către autorităţile administraţiei publice locale ţine de faptul că liderii locali nu prioritizează serviciile de asistenţă şi asigurare a accesului la justiţie a victimelor, fiind axaţi pe dezvoltarea proiectelor de infrastructură (alimentare cu gaze, apă, canalizare, drumuri, biserică etc.) care generează capital electoral. Deşi în Strategia privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie 2018-2022 au fost prevăzute măsuri privind alocarea resurselor financiare în bugetele autorităţilor publice de nivelul întâi şi al doilea în vederea finanţării serviciilor pentru femeile din categoria social vulnerabilă, inclusiv victimele violenţei în familie, prin transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat, acest lucru nu se realizează pentru că documentele de politici locale (strategiile de dezvoltare social-economice raionale) nu conţin prevederi despre prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, aspect ce ar permite ulterior planificarea bugetară şi finanţarea.

49. Locuri insuficiente de plasament pentru femeile victime ale violenţei şi ale copiilor lor. Raportul explicativ al Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice prevede 1 loc de adăpost la 10 000 de locuitori. Având în vedere numărul estimativ al populaţiei Republicii Moldova, de 2 604,0 mii de persoane, ar fi necesare 260 de locuri de adăpost, respectiv insuficienţa fiind de circa 60 de locuri de plasament pentru victimele violenţei în bază de gen. Totodată, conform standardelor UE, statele părţi ale Convenţiei de la Istanbul urmează să dispună de centre şi pentru victimele violenţei sexuale, care prevăd că un centru specializat trebuie să fie disponibil pentru 200 000 de populaţie. Conform celor descrise supra, în Republica Moldova se atestă în continuare un număr insuficient de locuri de plasament din cauza lipsurilor financiare bugetare, în acest sens există o insuficienţă de cel puţin 75 de locuri (60 – pentru femeile victimele violenţei faţă de femei şi violenţei în familie şi 15 – pentru victimele violenţei sexuale). Acoperirea geografică nu este uniformă, serviciile sunt lipsă în special în mediul rural şi în localităţile din stânga Nistrului, iar accesul victimelor la serviciile existente este redus. Nu există adăposturi specifice pentru femeile din grupurile marginalizate, majoritatea adăposturilor oferă sprijin pentru diferite grupuri de femei, inclusiv pentru victimele traficului, femeile refugiate, femeile cu dizabilităţi şi femeile minoritare etnice. Principalele motive pentru care se evită trimiterile în adăposturile pentru femei sunt spaţiul limitat şi lipsa capacităţii de a sprijini supravieţuitoarele şi/sau copiii acestora. De asemenea, unele femei victime nu sunt eligibile pentru sprijin, cum ar fi femeile fără documente etc. (Raportul de ţară WAVE 2021, Serviciile de asistenţă specializate pentru femei în Europa şi impactul COVID-19 asupra furnizării acestora).

50. Conform Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", alocaţiile pentru serviciile sociale cuprind: 69% sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi: asistenţa personală, centrele de plasament, locuinţele protejate etc.; 21% sunt destinate copiilor: asistenţa parentală profesionistă, tutela/curatela, centrele de plasament etc.; 5% finanţează servicii de tip sanatorial; 2% acoperă cheltuielile cantinelor sociale; 2% asigură alte servicii: pentru victimele traficului de fiinţe umane, ale violenţei în familie, pentru bolnavii de HIV/SIDA etc. De asemenea, situaţia la nivel de ţară relevă faptul că serviciile sociale acoperă o parte mică a protecţiei sociale. În anul 2022, din peste 38 de miliarde de lei alocaţi pentru protecţia socială doar 1,8 miliarde de lei au fost destinate serviciilor sociale. Din totalul resurselor dedicate serviciilor sociale doar 2% au fost direcţionate pentru acoperirea altor servicii, inclusiv pentru victimele violenţei în familie, traficului de fiinţe umane etc.

51. Sistemul de sănătate nu deţine suficiente capacităţi de documentare şi referire a cazurilor de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie, iar femeile supravieţuitoare au acces limitat la servicii medicale. Sectorul de sănătate este un punct de acces critic pentru identificarea cazurilor de violenţă faţă de femei şi referirea lor la alte servicii esenţiale, cum ar fi adăpost, centre de consiliere sau de acordare a asistenţei medicale specializate. Toţi specialiştii din sistemul de sănătate au misiunea importantă de a completa în mod corect fişa medicală, care poate fi utilizată ulterior de către victima violenţei ca probă în instanţă privind cazul de violenţă curentă sau repetată. În special, medicii legişti au rolul important de completare a raportului medico-legal, care să reflecte cu precizie gradul leziunilor provocate de agresor. Cu toate acestea, profesioniştilor din domeniul sănătăţii le lipsesc cunoştinţele de formulare a unui răspuns medical efectiv la violenţa în familie, care include în componenţa sa nevoile speciale ale victimelor. În practica lor mulţi medici nu au cunoştinţă de cazurile de violenţă în familie, nu ştiu cum să le identifice şi nu cunosc în ce mod să răspundă victimelor. O altă problemă importantă este finanţarea şi accesul victimelor la asistenţa medicală de calitate. Victimele violenţei în familie de multe ori nu au asigurare medicală şi nu îşi pot permite să plătească pentru asistenţa medicală pentru restabilirea sănătăţii, chiar dacă sunt plasate într-un serviciu de asistenţă.

52. Insuficienţa programelor şi serviciilor pentru agresori. Activitatea ce ţine de consilierea şi informarea agresorilor este realizată de mai mulţi actori din sectorul de probaţiune, poliţie şi social. Au crescut numărul activităţilor şi serviciilor destinate acestui grup. Astfel, la nivel naţional dispunem de servicii specializate acordate prin intermediul asociaţiilor obşteşti – Centrul de asistenţă şi consiliere pentru agresorii familiali din Drochia, "Stimul" din raionul Ocniţa, "Schimbare spre o viaţă mai bună" din Căuşeni, "CNFACEM" din municipiul Chişinău (una finanţată din bugetul de stat şi trei din sursele donatorilor). Totuşi, raportat la necesităţi, pe întreg teritoriul ţării se atestă în continuare o insuficienţă a programelor de intervenţie timpurie şi re-educare pentru agresorii familiali, dar şi pentru agresorii care sunt dependenţi de substanţe. Totodată, numărul agresorilor familiali care beneficiază de programe probaţionale sau care sunt referiţi la centrele de asistenţă şi consiliere a agresorilor familiali este redus în comparaţie cu numărul total al infracţiunilor şi contravenţiilor de violenţă în familie. Astfel, potrivit datelor publicate de către Inspectoratul Naţional de Probaţiune în anul 2020, la programele de asistenţă şi consiliere a agresorilor familiali au participat 19 agresori, în 2021 – 38, fiind înregistrată o creştere în primele 6 luni ale anului 2022 cu orientarea spre programe a 49 de agresori.

53. Datele statistice şi cele administrative colectate şi furnizate sunt insuficiente, nu sunt armonizate între diverse sisteme şi nu sunt dezagregate în funcţie de sex, vârstă, sexul agresorului, forma de violenţă, dizabilitate, relaţia făptuitorului cu victima şi locaţia geografică. Datele statistice şi administrative nu fac delimitare după tipul violenţei, inclusiv câte cazuri de violenţă au fost comise prin intermediul dispozitivelor digitale sau în mediul digital. La momentul actual produc şi dispun de indici despre fenomenul violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie următoarele structuri de nivel central: Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Justiţiei, prin intermediu autorităţilor administrative din subordine – Agenţia Digitalizare în Justiţie şi Administrare Judecătorească, Inspectoratul Naţional de Probaţiune, Administraţia Naţională a Penitenciarelor; Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat; Procuratura Generală; Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; Ministerul Educaţiei şi Cercetării; Ministerul Sănătăţii; Centrul de Medicină Legală. Prin urmare, sunt deţinători de informaţii statistice şi unii subiecţi care nu se regăsesc în Legea nr.45/2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, respectiv nu au obligaţii legale de a oficializa informaţia pe pagina web oficială şi nici de a o expedia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Astfel, colectarea şi analiza datelor statistice sectoriale reprezintă încă o provocare pentru instituţiile responsabile de aceste activităţi. Pe parcursul anului 2018, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu suportul UN Women a întreprins măsuri în vederea revizuirii şi ajustării formularelor de colectare a datelor statistice privind violenţa în familie în sectorul social. A fost elaborată metodologia privind colectarea datelor statistice bazată pe Formularul statistic nr.9 "Violenţa în familie". Totuşi, datele colectate în diferite sectoare nu sunt armonizate prin prisma indicatorilor comuni, iar în unele sectoare se atestă lipsa indicatorilor relevanţi. Sunt lipsă sistemele automatizate de colectare și procesare a datelor statistice. Aceasta îngreunează sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale la întocmirea raportului anual cu privire la violenţa față de femei şi violenţa în familie, care are menirea să reflecte dinamica fenomenului, precum şi măsurile ce urmează a fi întreprinse.

Autorităţile administraţiei publice centrale dispun de date statistice şi cele administrative anuale insuficiente care nu reflectă corect dinamica fenomenului violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie. Lipsa datelor statistice comprehensive colectate de autorităţile cu competenţe în domeniu, împiedică monitorizarea eficientă a aplicării corespunzătoare a legislaţiei în cazurile de violenţă în familie. Informaţiile statistice relevante, fiabile şi oportune sunt imperative pentru procesul de luare a deciziilor. Datelor statistice le revine rolul central în asigurarea cu informaţii de calitate, necesare pentru elaborarea, monitorizarea şi evaluarea implementării politicilor.

În contextul ratificării Convenţiei de la Istanbul şi amplificării aspiraţiilor Republicii Moldova de integrare în UE, importanţa producerii unor statistici naţionale comparabile cu cele europene este crucială. Biroului Naţional de Statistică (BNS), în calitate de autoritate centrală în domeniul statisticii, îi revine un rol central în asigurarea societăţii şi tuturor categoriilor de utilizatori interni şi externi cu informaţie statistică de calitate şi comparabilă, elaborată conform principiilor fundamentale ale statisticii oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Problematicii prevenirii şi combaterii eficiente a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie îi este atribuită la nivel european importanţă deosebită, lucru confirmat inclusiv prin adoptarea Convenţiei de la Istanbul. Însă la acest capitol suntem nevoiţi să constatăm subestimarea la nivel naţional a importanţei instituirii unui instrument viabil pentru producerea statisticilor oficiale în domeniul de referinţă. Aceasta o confirmă cadrul legislativ relevant domeniului de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei, în care nu se regăseşte BNS, iar în documentele de politici şi procedurile operaţionale subiectul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie nu se regăseşte în lista priorităţilor pentru perioada imediat următoare. Exemplu recent este Programul de lucrări statistice pentru anul 2023, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.95/2022, în care sunt descrise volumele informaţiilor statistice şi datele administrative conform domeniului de competenţă, care necesită a fi prezentate pentru producerea statisticilor oficiale. Prin urmare, BNS, cel puţin în anul 2023, nu va fi preocupat de executarea lucrărilor şi cercetărilor statistice în domeniul violenţei faţă de femei şi violenţei în familie.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.402 din 29.07.2026, în vigoare 31.07.2026]

54. Cadrul instituţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie necesită consolidare. În conformitate cu Legea nr.45/2007, autoritatea centrală de specialitate însărcinată cu elaborarea şi promovarea politicilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi acordarea de asistenţă socială victimelor şi făptuitorilor este Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care, prin intermediul DPAEG, asigură elaborarea şi promovarea politicii unice de stat în domeniul asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, de prevenire şi de combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane, de reabilitare a victimelor infracţiunilor. De asemenea, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.72/2012 cu privire la Consiliul coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, pe lângă Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este constituit şi funcţionează din anul 2012 Consiliul coordonator interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în a cărui componenţă intră reprezentanţi ai autorităţilor centrale (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei) de rangul şefului/şef-adjunctului subdiviziunii responsabile de elaborarea şi coordonarea implementării politicilor în domeniul de competenţă, reprezentanţi ai societăţii civile și alte părţi interesate. Totuşi, Consiliului menţionat i-a fost atribuit statutul şi funcţiile unei entităţi mult prea limitate pentru sarcinile care rezultă din cerinţele Convenţiei de la Istanbul, precum şi din prevederile art.3 din Legea nr.144/2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, prin care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a fost desemnat organ coordonator responsabil de implementarea acesteia. Astfel, implementarea efectivă a Convenţiei de la Istanbul impune măsuri cuprinzătoare şi necesar a fi luate privind "[...] coordonarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor şi a măsurilor de prevenire şi combatere a tuturor formelor de violenţă acoperite de prezenta Convenţie [...] vor coordona colectarea de date statistice, vor analiza şi vor disemina rezultatele activităţii în domeniu, vor face schimb de informaţii şi vor avea capacitatea de a comunica direct şi de a promova relaţiile de cooperare cu omologii lor din alte state [...]vor implica, acolo unde este cazul, toţi actorii relevanţi, precum agenţiile guvernamentale, parlamente şi autorităţi naţionale, regionale şi locale, instituţii naţionale pentru drepturile omului şi organizaţiile societăţii civile." (art. 7 din Convenţia de la Istanbul). Prin urmare, este necesară revederea competenţelor atribuite Consiliului coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie de pe lângă Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin extinderea acestora şi asupra altor tipuri de violenţă menţionate în Convenţia de la Istanbul.

55. De asemenea, în virtutea faptului că atribuţiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale de organ central de specialitate abilitat cu funcţii de elaborare şi promovare a politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie, a căror eficacitate obligă la măsuri de ordin sistemic, se impune necesitatea dezvoltării cadrului instituţional. În acest sens, se propune instituirea în subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a unei entităţi, în calitate de autoritate administrativă centrală, cu atribuţii de implementare, coordonare operaţională a asistenţei şi a protecţiei victimelor violenţei faţă de femei şi violenţei în familie şi de raportare Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale a modului de realizare a politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie. În procesul de activitate, entitatea va asigura implementarea şi monitorizarea activităţii la nivel local pe dimensiunea prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie. În special, va exercita acţiuni de coordonare şi suport metodologic serviciului responsabil de domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie din cadrul secţiei/direcţiei de asistenţă socială şi de protecţie a familiei în vederea implementării unitare la nivel local a politicilor în domeniu; va analiza realizarea la nivel local a politicilor de protecţie şi asistenţă a victimelor violenţei în familie şi consiliere a agresorilor familiali; va exercita coordonarea activităţii serviciului responsabil de domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, inclusiv în gestionarea bazei de date dezagregate după criteriile stabilite de lege; va elabora şi aproba indicatori de performanţă pentru evaluarea eficacităţii echipei multidisciplinare teritoriale; va efectua, cu concursul serviciului responsabil de domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, generalizarea activităţii echipelor multidisciplinare teritoriale, va identifica deficienţele în activitate şi propune soluţii de îmbunătăţire; va acorda suport informaţional Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în procesul de evaluare a modului de realizare a politicilor în domeniul de prevenire şi combatere a violenţei în familie; va analiza în colaborare cu secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei necesităţile de dezvoltare a reţelei centrelor/serviciilor de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei şi a copiilor lor, precum şi a centrelor/serviciilor de asistenţă şi consiliere pentru agresori; va oferi asistenţă metodică autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie etc. Totodată, alte atribuţii ale entităţii vor consta în asigurarea organizării şi desfăşurării instruirilor, prin module multidisciplinare, a specialiştilor din sectoarele abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie. Entitatea va gestiona procesul de achiziţionare din sursele bugetului de stat a serviciilor de asistenţă şi reabilitare a victimelor violenţei, serviciilor de consiliere a agresorilor familiali, va asigura evaluarea calităţii serviciilor prestate. Formula de organizare instituţională propusă va contribui în perspectivă şi la consolidarea mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor.

56. Modelul de organizare instituţională propus de prezentul Program va consolida capacităţile de interacţiune pe interior, la nivel central şi local, şi va îmbunătăţi cooperarea internaţională din perspectiva promovării politicilor care pun drepturile victimei în centrul tuturor măsurilor (art. 7 alin.(2) din Convenţia de la Istanbul), inclusiv prin eficientizarea monitorizării măsurilor de protecţie a victimei indiferent de faptul că a suferit pe teritoriul, altul decât acela unde îşi are reşedinţa (art. 62 alin.(2) din Convenţia de la Istanbul). De asemenea, această formulă creează condiţii optimale care vor influenţa pozitiv şi procesul de reformare a modelului Sistemului naţional de referire în modelul propus de Mecanismul naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor, aşa cum este preconizat în Programul de creare şi dezvoltare a Mecanismului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor infracţiunilor.

57. Pe măsura dezvoltării tehnologiilor digitale şi creşterii riscurilor de încălcare a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, inclusiv prin dezinformare, hărţuire, răspândirea informaţiilor sau imaginilor care incită la ură şi violenţă pe criterii de gen, se impune nevoia asigurării cadrului instituţional adecvat pentru un răspuns holistic şi în acest domeniu. Varietatea serviciilor de gestionare a domeniului virtual, inclusiv interacţiunea între utilizatorii reţelelor sau platformelor online, prelucrarea, stocarea, distribuirea informaţiilor, trebuie să fie asigurată corespunzător de operatorii profesionişti, definiţi în unele acte internaţionale "intermediari de internet". Este necesar, în coroborare cu recomandarea GREVIO, prin măsuri legislative şi de altă natură de perfecţionat mecanismul de combatere a eventualelor abuzuri în sistemul informaţional, fiind necesară o fundamentare legală mai consistenţă de protecţie a victimelor contra acţiunilor abuzive în sfera digitală. Totodată, se impun măsuri de consolidare a cadrului instituţional şi operaţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei pe dimensiune digitală, inclusiv implicarea sectorului tehnologie informaţională şi comunicaţii electronice în mecanismele de prevenire şi combatere a violenţei în sfera digitală centrate pe victimă.

58. Clasificarea bugetară nu reflectă abordarea multisectorială pentru prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi violenţei în familie de către toate autorităţile cu competenţe în domeniu. Actualmente, lipsa programului de bugetare dedicat prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie este vizibilă în toate sectoarele, în pofida prevederilor din cadrul relevant juridic sectorial şi instituţional existent, ce vizează competenţe în domeniu la nivel central şi local pentru sectoarele de sănătate, învăţământ, poliţie, justiţie şi protecţie socială. Realizarea cu succes a politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie nu poate fi asigurată fără o implicare financiară substanţială din partea statului. Angajamentul asumat prin ratificarea Convenţiei de la Istanbul (articolul 8) urmăreşte necesitatea alocării resurselor financiare şi umane adecvate atât pentru activităţile desfăşurate de autorităţile publice, cât şi pentru cele ale organizaţiilor neguvernamentale şi ale societăţii civile. Resursele alocate trebuie să asigure implementarea adecvată a măsurii preconizate. Implementarea eficientă a strategiilor naţionale depinde de planificarea obiectivă şi stabilirea costurilor cât mai exacte pentru realizarea acţiunilor preconizate, precum şi de identificare a surselor de finanţare. În acest sens, sunt utilizate următoarele surse de finanţare: a) bugetul de stat; b) mijloacele financiare ale organizaţiilor internaţionale; c) sprijinul din partea partenerilor de dezvoltare. Costurile măsurilor cu acoperire din bugetul de stat se ajustează anual în funcţie de disponibilul de mijloace prevăzute. Având în vedere că responsabilitatea pe segmentul de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei revine mai multor autorităţi publice care urmează̆ să întreprindă̆ măsuri de prevenire și contracarare a fenomenului, măsuri care în cea mai mare parte au implicaţii financiare, în Raportul de estimare a costurilor violenţei în familie și a violenţei împotriva femeilor elaborat de către Centrul de Drept al Femeilor s-a subliniat necesitatea de a se prevedea de către ministerele de resort resurse financiare necesare pentru activităţile de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Este relevant de menţionat că, deşi clasificarea bugetară a fost modificată în anul 2015, codificarea actuală nu permite ca domeniul violenţei în familie să fie identificat ca un program intersectorial, cu funcţii distincte, cu activităţi comune şi pe sectoare. Conform unor estimări, încadrarea domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie este în prezent prevăzută, într-o măsură oarecare, în sectorul protecţiei sociale, în subprogramul "Asistenţa socială a persoanelor cu necesităţi speciale" şi subprogramul "Protecţie a familiei şi copilului". De fapt, finanţarea sectorului de referinţă nu este prevăzută în buget ca linie distinctă şi nu se regăseşte nici în bugetele sectoriale ale altor autorităţi cu competenţe în domeniul respectiv.

59. Abordarea violenţei faţă de femei prin prisma atenuării consecinţelor şi nu pentru prevenire. Costul uman al violenţei faţă de femei şi violenţei în familie este mare, iar experienţele de abuz au consecinţe grave pe termen lung de ordin psihologic, emoţional şi fizic, contribuind la dezavantaje şi vulnerabilităţi multiple, inclusiv abuz de substanţe, lipsa unui adăpost, comportament agresiv, delicvenţă juvenilă, probleme de sănătate mintală, lipsa ocupării în câmpul muncii şi dependenţa economică de agresor etc. Este evident că fără resurse financiare şi umane adecvate, obiectivul de a elimina sau chiar de a reduce violenţa împotriva femeilor şi violenţa în familie, pur şi simplu, nu poate fi atins. Fără resurse suplimentare aceste încălcări pe scară largă ale drepturilor omului vor predomina şi vor continua să provoace prejudicii şi suferinţe, ceea ce implică în plus costuri economice uriaşe. Aceasta nu include doar problema costurilor violenţei, ci, mai presus de toate, problema finanţării măsurilor de prevenire. Un studiu publicat de Institutul European pentru Egalitatea de Gen a estimat costurile totale ale violenţei în bază de gen în UE la 336 de miliarde euro în 2021 (EEIG Study: the Costs of gender-based violence in the European Union).

60. Pornind de la înţelegerea faptului că violenţa împotriva femeilor nu este o problemă privată, dar una socială, iar costurile afectează întreaga societate, Raportul de estimare a costurilor violenţei faţă de femei şi violenţei în familie în Republica Moldova a estimat cheltuielile din cele 3 sectoare principale (social, medical şi justiţie) la circa 36 de milioane de lei în anul 2015, majoritatea cheltuielilor fiind pentru atenuarea consecinţelor şi nu pentru prevenire. Ţinând cont de numărul mare de femei afectate şi de costul de sprijinire şi reabilitare a unei femei victime de circa 700 000 de lei, un calcul simplu relevă impactul costurilor la nivel de ţară multiplicat la numărul de femei afectate şi copiii lor. În conformitate cu datele empirice prezentate de OMS într-un studiu din anul 2022 efectuat în colaborare cu "Lancet Psychiatry Commission", violenţa comisă de partenerul intim afectează în mod profund sănătatea mintală a supravieţuitorilor. Mai mult ca atât, Studiul privind costurile violenţei în familie în Republica Moldova relevă că anume în domeniul tratamentului medical al urmărilor nefaste ale violenţei împotriva femeilor se înregistrează costuri semnificative.

Republica Moldova a pierdut cel puţin 6 cauze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar despăgubirile au costat circa 1550970,90 lei (Raport de estimare a costurilor violenței în familie și a violenței împotriva femeilor în Republica Moldova, Centrul de Drept al Femeilor, 2016). Curtea Europeană a constatat în repetate rânduri în aceste cazuri că violenţa împotriva femeilor este fără echivoc o încălcare gravă a principiului egalităţii şi nediscriminării, care este axa unei societăţi cu valori democratice europene, constatând că autorităţile au neglijat obligaţia lor pozitivă de a proteja victimele în spaţiul privat, astfel încălcând art.3 (interzicerea torturii şi relelor tratamente, drept absolut), precum şi art.14 (interzicerea discriminării).

III. OBIECTIVELE GENERALE ŞI OBIECTIVELE SPECIFICE

61. Abordarea integrată a violenţei faţă de femei şi fete şi violenţei în familie propusă în prezentul Program include intervenţii cuprinzătoare şi asupra fiecărei probleme prioritare la nivel de: 1) cadru legislativ; 2) mecanism instituţional; 3) mecanism de furnizare a serviciilor pentru victimele violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, inclusiv pentru cuplul mamă-copil; 4) consolidare a capacităţilor specialiştilor din domeniu în vederea răspunsului eficient la cazurile de violenţă; 5) norme sociale care să includă toleranţa zero faţă de violenţa împotriva femeilor şi violenţa în familie; 6) resurse financiare investite în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei faţă de femei şi violenţei în familie; 7) abordări noi şi eficiente în monitorizarea şi evaluarea intervenţiilor din domeniu.

62. Implementarea obiectivelor generale şi specifice din prezentul Program vor avea impact asupra calităţii vieţii oamenilor, siguranţei sporite a femeilor şi copiilor, creşterii coeziunii între oameni şi bunăstării sociale. În acelaşi timp, protecţia copiilor victime şi martori ai violenţei urmează a fi asigurată pe termen lung prin respectarea interesului superior al copiilor, oferindu-le în acest sens servicii specializate pentru reabilitarea traumelor şi reducerea agresivităţii în viitor. Totodată, Convenţia de la Istanbul pune accent prioritar pe asigurarea dreptului de custodie şi vizitare în siguranţă pentru copii, evitând situaţiile de utilizare a acestora de către agresorii familiari ca instrument al realizării ulterioare a controlului asupra femeii şi răzbunării pe deciziile ei de a rupe cercul violenţei.

63. Teoria schimbării a prezentului Program are la bază analiza detaliată a problemelor cu care se confruntă femeile victime ale violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie, arată care sunt acţiunile necesare a fi realizate pentru a atinge rezultatele planificate pe termen scurt şi mediu şi, în final, impactul preconizat pe termen lung asupra întregului sistem de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie (anexa nr.1 la Program).

64. Prezentul Program îşi propune atingerea următoarelor obiective generale şi specifice.

Obiectivul general 1 (pilonul "Prevenire"). Femeile şi bărbaţii din Republica Moldova şi autorităţile responsabile adoptă toleranţa zero faţă de toate formele de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie. Prevenirea şi intervenţia proactivă în domeniul violenţei faţă de femei şi violenţei în familie joacă un rol- cheie în prezentul Program care reflectă angajamentele Convenţiei de la Istanbul privind combaterea stereotipurilor de gen, schimbarea atitudinilor oamenilor şi creşterea gradului de conştientizare a diferitelor forme de violenţă. Programul include obligaţia autorităţilor de a întreprinde eforturi de sensibilizare pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor şi de a include în mod obligatoriu în materialele didactice aspecte privind egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen, respectul reciproc, soluţionarea nonviolentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa în bază de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală în programele formale la toate nivelurile de învăţământ. În plus, sunt prevăzute măsuri obligatorii de formare profesională obligatorie pentru specialiştii care lucrează cu victimele şi agresorii. Programul prevede măsuri necesare pentru a fi implementate de către mass-media, mediul privat şi promovează măsuri cuprinzătoare pentru femeile şi fetele victime ale violenţei, inclusiv pentru femeile cu vulnerabilităţi multiple şi copiii acestora.

Obiectivul specific 1.1. Până în anul 2027 sistemul de învăţământ asigură educaţie de calitate prin prisma prevederilor Convenţiei de la Istanbul, în spiritul nonviolenţei şi egalităţii între fete şi băieţi, femei şi bărbaţi, pe toate treptele de învăţământ.

Obiectivul specific 1.2. Până în anul 2027 sistemul de învăţământ oferă un mediu sigur, fără violenţă şi hărţuire pe toate treptele de învăţământ.

Obiectivul specific 1.3. Instituţiile responsabile de instruirea profesioniştilor asigură într-o manieră sistemică dezvoltarea cunoştinţelor şi competenţelor de prevenire şi răspuns adecvat la cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie (schimbări sistemice).

Obiectivul specific 1.4. Sectorul privat are un rol activ în procesul de eliminare a stereotipurilor şi a prejudecăţilor de gen.

Obiectivul specific 1.5. Toate femeile, inclusiv femeile cu vulnerabilităţi multiple (femeile în etate, femeile de etnie romă, alte grupuri de minorităţi etnice, femeile cu dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi mintale, femeile LGBTQI, femeile imigrante, femeile solicitante de azil, femeile fără permis de şedere, femeile din mediul rural, femeile care prestează sexul comercial, femeile dependente de alcool, droguri sau alte substanţe psihotrope, femeile din detenţie şi femeile din grupul NEET), îşi cunosc drepturile şi sunt încurajate să raporteze orice formă de violenţă.

Obiectivul specific 1.6. Până în anul 2027 sunt instituite programe probaţionale şi servicii şi sunt realizate activităţi eficiente şi de calitate care învaţă agresorii familiali să adopte un comportament nonviolent.

65. Obiectivul general 2 (pilonul "Protecţie"). Consolidarea mecanismului de protecţie şi asistenţă pentru victimele violenţei faţă de femei şi ale violenţei în familie prin abordarea multidimensională conform prevederilor Convenţiei de la Istanbul. Programul conţine mai multe măsuri detaliate care decurg din obligaţiile impuse de Convenţia de la Istanbul de a oferi sprijin victimelor şi copiilor martori ai tuturor formelor de violenţă. În primul rând, include măsuri de dezvoltare a serviciilor de sprijin pentru prevenirea violenţei ulterioare, care să se bazeze pe o abordare holistică, centrată pe nevoile victimei şi pe o înţelegere a violenţei în bază de gen. În plus, măsurile Programului sunt orientate pe dezvoltarea unor servicii care se bazează pe o cooperare multidisciplinară eficientă între autorităţi, iar dezvoltarea serviciilor se bazează pe principiul sprijinirii şi împuternicirii femeilor victime şi a copiilor lor pe termen lung.

Obiectivul specific 2.1. Până în anul 2027 este dezvoltat sistemul integrat de servicii sociale adresate victimelor violenţei faţă de femei şi violenţei în familie.

Obiectivul specific 2.2. Sistemul de sănătate deţine capacităţi îmbunătăţite de intervenţie/asistenţă, documentare şi referire a cazurilor de violenţă faţă de femei, violenţă sexuală şi violenţă în familie.

Obiectivul specific 2.3. Mecanismul intersectorial este funcţional şi asigură identificarea, referirea şi protecţia victimelor violenţei faţă de femei şi violenţei în familie.

66. Obiectivul general 3 (pilonul "Urmărirea în justiţie") . Sistemul de justiţie asigură investigarea, urmărirea efectivă şi judecarea tuturor formelor de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie cu atragerea la răspundere şi re-educarea agresorilor. Măsurile prevăzute în Program decurg din obligaţiile de armonizare a legislaţiei la prevederile Convenţiei de la Istanbul şi monitorizarea implementării legislaţiei în domeniu în vederea sprijinirii victimelor în timpul procesului penal, pe de o parte, şi prevenirea altor acte de violenţă în continuare şi promovarea aplicării răspunderii penale, într-un proces bazat pe principiul celerităţii. Toate cazurile de violenţă împotriva femeilor sunt investigate eficient, evitându-se întârzierile nejustificate în toate etapele investigaţiilor şi ale procesului penal. Măsurile incluse, de asemenea sunt menite să ţină seama de interesul superior şi nevoile copiilor martori ai violenţei. Convenţia de la Istanbul conţine mai multe prevederi privind investigarea, urmărirea penală, dreptul procesual şi măsurile de protecţie. Măsurile propuse astfel, prioritizează drepturile victimelor în cercetările preliminare şi în cursul procesului penal şi înţelegerea violenţei de gen de sistemul de justiţie penală. Măsurile se referă la dezvoltarea şi aplicarea eficientă a unor instrumente de evaluare a riscului, dar şi a unor protocoale standard privind asigurarea unui răspuns multisectorial la cazurile de violenţă faţă de femei şi de violenţă în familie.

Obiectivul specific 3.1. Până în anul 2025 cadrul normativ naţional este ajustat la prevederile Convenţiei de la Istanbul.

Obiectivul specific 3.2. Metodologia şi practicile de evaluare a riscului de violenţă sunt îmbunătăţite până în anul 2025.

Obiectivul specific 3.3. Sistemul de justiţie penală asigură un răspuns prompt la fiecare caz de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie şi este sensibil la nevoile victimelor ţinând cont de diversitatea lor.

Obiectivul specific 3.4. Până în anul 2026 autorităţile aplică, conform legii, pedepse descurajante pentru agresori şi încurajează participarea acestora la programe de reducere a comportamentului violent.

Obiectivul specific 3.5. Până în anul 2027 toate victimele violenţei sexuale şi violenţei în familie beneficiază de asistenţă juridică garantată de stat în toate etapele procesului penal.

67. Obiectivul general 4 (pilonul "Politici integrate"). Autorităţile publice în parteneriat cu societatea civilă implementează politici cuprinzătoare de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi violenţei în familie asigurând o bună coordonare şi monitorizare. Principiul-cheie pe care se bazează Programul şi care reiese din Convenţia de la Istanbul este construit pe ideea necesităţii politicilor cuprinzătoare şi coordonate în vederea combaterii şi prevenirii efective a violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie. O abordare integrativă presupune prioritizarea drepturilor victimelor şi organizarea răspunsului sistemului la cazurile de violenţă în baza cooperării multidisciplinare între diferiţi actori şi a unor reguli acceptate de comun acord. La fel, Programul include măsuri de consolidare a cadrului instituţional integrat care să permită cooperarea şi asigurarea financiară adecvată şi alocarea resurselor umane în acest scop. Convenţia de la Istanbul impune obligaţia de a lua în considerare rolul organizaţiilor necomerciale ca parte a structurilor oficiale naţionale sau regionale de cooperare în prevenirea violenţei şi să le aloce resursele financiare necesare. Acţiunile propuse se referă la necesitatea colectării datelor statistice armonizate dar şi a efectuării studiilor de analiză a prevalenţei şi formelor de violenţă faţă de femei, inclusiv privind violenţa pe dimensiune digitală.

Obiectivul specific 4.1. Până în anul 2025 este constituit un cadru instituţional eficient de coordonare, monitorizare şi implementare a politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie la nivel naţional şi local.

Obiectivul specific 4.2. Politicile publice includ obiective de prevenire şi combatere a violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie.

Obiectivul specific 4.3. Mecanismele de finanţare pentru programele şi intervenţiile în domeniul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie sunt instituite.

Obiectivul specific 4.4. Autorităţile publice şi alţi producători de statistici colectează şi analizează datele cu nivel de dezagregare prevăzut de Convenţia de la Istanbul şi asigură cercetarea privind toate formele de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie.

IV. IMPACT

68. Programul reprezintă un instrument esenţial pentru a contribui la reducerea nivelului de violenţă faţă de femei şi a violenţei în familie, creşterea gradului de realizare a obiectivelor în domenii relevante Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă "Moldova Europeană 2030" cu intervenţii în diverse domenii precum: sănătatea, educaţia, protecţia socială, ordinea publică şi justiţia.

69. Alinierea legislaţiei naţionale la prevederile Convenţiei de la Istanbul şi implementarea acesteia prin cele mai eficiente măsuri şi răspunsul prompt al autorităţilor statului alături de societatea civilă şi partenerii internaţionali pentru a preveni şi a combate cazurile de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie va fi considerată drept un indicator de impact.

70. Programul reprezintă un instrument esenţial pentru creşterea în mod semnificativ a nivelului de securitate a populaţiei. Ca rezultat se va utiliza la justa valoare potenţialul feminin raportat la PIB. Estimările globale indică asupra unui cost al violenţei faţă de femei de 2% din PIB-ul global sau 1,5 trilioane de dolari SUA. Astfel, costurile economice pentru violenţă vor fi canalizate pentru creşterea şi educarea copiilor în spiritul nonviolenţei, al respectului demnităţii umane, iar fenomenul violenţei faţă de femei se va diminua semnificativ. Drept rezultat, vom avea o generaţie a egalităţii de gen crescute în spirtul toleranţei zero faţă de violenţă, în toate sferele de activitate a societăţii. Impactul şi utilitatea Programului constă în diminuarea fenomenului de violenţă faţă de femei şi violenţă în familie în Republica Moldova printr-o progresie graduală pozitivă şi sustenabilă. În cadrul întregului proces de implementare a Programului, beneficiarii şi implementatorii urmează să asigure un parteneriat şi o cooperare intersectorială pe linie orizontală. În aceste circumstanţe vor fi urmărite următoarele rezultate: va scădea ponderea femeilor şi bărbaţilor care consideră acceptabilă aplicarea violenţei faţă de femei/în familie; va creşte rata victimelor/supravieţuitorilor care au beneficiat de asistenţă şi servicii de reabilitare din numărul total de cazuri instrumentate în justiţie; va scădea rata de hotărâri de achitare în cauzele de violenţă împotriva femeilor şi violenţă în familie; va creşte rata victimelor care au beneficiat de remedii; va scădea numărul de recomandări GREVIO implementate în urma raportului de bază.

71. Conform angajamentelor privind dezvoltarea durabilă (O9.1), până în anul 2030 urmează să fie implementată ţinta strategică: reducerea continuă şi dinamică a tuturor formelor de violenţă, în special a violenţei în familie şi a violenţei sexuale (ODD 16.1).

72. Programul contribuie la asigurarea premiselor pentru promovarea şi menţinerea unei societăţi paşnice şi sigure, pornind de la demotivarea comportamentelor deviante, ce conduc la violenţă în societate, cu un accent major pe prevenirea violenţei în familie, violenţei sexuale şi violenţei contra copiilor, inclusiv prin abordarea normelor nediscriminatorii sociale şi de gen şi soluţionarea problemelor supravieţuitorilor violenţei într-o manieră integrată.

73. De asemenea, Programul va contribui la realizarea Obiectivului 6 (6.1) din Strategia "Moldova europeană 2030", deoarece stabileşte angajamentul de furnizare a unui spectru de servicii de asistenţă socială calitative şi corespunzătoare în cadrul unui sistem de protecţie socială solid şi incluziv, oferind un set complex şi coerent de măsuri de protecţie pentru toate persoanele pe tot parcursul vieţii lor în familie pentru a reduce violenţa faţă de femei şi violenţa în familie.

74. Programul va contribui direct la realizarea indicatorilor din Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", şi anume a celor din Obiectivul general 9 – "Promovarea unei societăţi paşnice şi sigure" (tabelul de mai jos).

Sursa: Strategia naţională de dezvoltare durabilă "Moldova Europeană 2030".

75. Indicatorii de impact şi datele de referinţă pe obiective sunt incluse în anexa nr.2 la prezentul Program.

V. COSTURI

76. Resursele financiare necesare implementării prezentului Program au fost estimate la 19776,00 mii de lei, dintre care 4000,00 mii de lei sunt alocaţi din bugetul de stat (pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale), iar 15776,0 mii de lei – din surse externe.

77. Resursele financiare necesare implementării Programului provin, în principal, din bugetul de stat, alocate fiecărui minister şi fiecărei instituţii cu competenţe în implementarea Programului în cadrul sectoarelor bugetare din CBTM, care ulterior se vor regăsi în următoarele programe/subprograme:

1. sectorul "Protecţia Socială"

subprogramul 9006 "Protecţia familiei şi a copilului"

subprogramul 9012 "Protecţia socială în cazuri excepţionale"

subprogramul 9013 "Asigurarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi"

2. sectorul "Ordine Publică"

subprogramul 3502 "Ordine şi siguranţă publică"

3. sectorul "Ocrotirea sănătăţii"

subprogramul 8005 "Asistenţă medicală primară"

subprogramul 8009 "Asistenţa medicală urgentă prespitalicească"

subprogramul 8010 "Asistenţa medicală spitalicească"

subprogramul 8014 "Medicină legală"

4. sectorul "Educaţie"

subprogramul 8805 "Învăţământ gimnazial"

subprogramul 8806 "Învăţământ liceal"

subprogramul 8809 "Învăţământ profesional tehnic post secundar"

subprogramul 8810 "Învăţământ superior"

subprogramul 8811 "Învăţământ superior postuniversitar"

5. sectorul "Justiţie"

subprogramul 4012 "Instruire iniţială şi continuă în domeniul justiţiei";

6. sectorul "Penitenciare"

subprogramul 4302 "Sistemul administraţiei penitenciare"

Suplimentar, vor fi identificate şi surse externe de finanţare acordate de donatori, inclusiv donaţii şi sponsorizări oferite în condiţiile legii, pentru realizarea integrală a activităţilor planificate.

VI. RISCURI DE IMPLEMENTARE

78. În contextul realizării Programului sunt identificate anumite riscuri şi vulnerabilităţi care ar putea influenţa executarea activităţilor incluse în acest document:

1) impactul fluxului de refugiaţi ca urmare a războiului din Ucraina şi a unei posibile pandemii similare COVID-19 cu impact asupra tuturor sistemelor poate avea drept efect încetinirea unor procese legislative şi diminuarea bugetelor pentru protecţia socială, ordinea publică şi ocrotirea sănătăţii din cauza realocării fondurilor pentru urgenţele pandemice şi umanitare – risc înalt;

2) capacităţile reduse ale autorităţilor responsabile de implementarea prezentului Program naţional la toate nivelurile – risc mediu;

3) capacităţile limitate de atragere a resurselor financiare externe necesare pentru acoperirea necesităţilor de implementare a acţiunilor prezentului Program naţional fără acoperire din buget – risc mediu;

4) fluctuaţia considerabilă a resurselor umane în cadrul autorităţilor responsabile de domeniul violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie – risc scăzut;

5) resursele financiare insuficiente pentru implementarea tuturor acţiunilor incluse în Planul de acţiuni – risc înalt;

6) eforturile dispersate de coordonare, monitorizare şi evaluare a prezentului Program – risc scăzut.

79. Reducerea acestor riscuri şi, ca urmare, implementarea eficientă a prezentului Program presupune crearea unor condiţii şi valorificarea oportunităţilor, printre care:

1) stabilirea autorităţilor responsabile pentru fiecare acţiune din Planul de acţiuni şi introducerea în acesta a unor măsuri concrete de creştere a capacităţii de implementare a acestora;

2) definirea colaborării necesare între autorităţile de la diferite niveluri şi sectoare, precum şi a parteneriatelor cu societatea civilă şi partenerii de dezvoltare în scopul implementării complete şi la timp a prezentului Program;

3) estimarea cât mai precisă a costurilor pentru acţiunile din Planul de acţiuni şi a contribuţiei partenerilor de dezvoltare;

4) instituirea unui mecanism eficient de coordonare, monitorizare, evaluare şi raportare.

80. Măsurile de reducere a riscurilor prevăzute în prezentul Program ţin, în mare parte, de resursele oferite pentru prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie de către organizaţiile internaţionale, precum şi de societatea civilă activă în domeniu.

VII. AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

81. Instituţia responsabilă pentru coordonarea şi monitorizarea implementării Programului este Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care va colecta informaţiile sectoriale anuale de progres de la celelalte autorităţi responsabile de implementarea Programului şi va asigura elaborarea rapoartelor anuale. Raportul anual se prezintă Agenţiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie.

[Pct.81 completat prin Hot.Guv. nr.926 din 29.11.2023, în vigoare 01.01.2024]

82. Consiliul interministerial coordonator în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi autorităţile administraţiei publice centrale colaborează cu organizaţiile societăţii civile din domeniu şi partenerii de dezvoltare în scopul consolidării eforturilor pentru atingerea obiectivelor Programului, inclusiv al asigurării coordonării asistenţei financiare şi tehnice externe necesare implementării acestuia.

83. Autorităţile şi instituţiile responsabile pentru aplicarea Programului sunt:

Cancelaria de Stat;

Agenţia Naţională de Prevenire şi Combatere a Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei în Familie;

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;

Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General de Poliţie;

Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Inspectoratul National de Probaţiune, Agenţia Digitalizare în Justiţie şi Administrare Judecătorească;

Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;

Ministerul Sănătăţii, Centrul de medicină legală, Universitatea de Stat de Medicină şi farmacie "Nicolae Testemiţanu", Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Instituţia Medico Sanitară Publică Dispensarul Republican de Narcologie, Instituţia Medico-Sanitară Publică "Spitalul Clinic de Psihiatrie" şi prestatorii de servicii medicale;

Biroul Naţional de Statistică;

Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;

Ministerul Finanţelor;

Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării;

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;

Biroul Relaţii cu Diaspora;

Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului;

Agenţia de Guvernare Electronică;

Agenţia Relaţii Interetnice.

În calitate de parteneri de implementare a prezentului Program pot participa autorităţi publice locale, instituţii publice, mediul academic, reprezentaţi ai organizaţiilor necomerciale, organizaţiilor internaţionale şi/sau ai societăţii civile.

[Pct.83 modificat prin Hot.Guv. nr.402 din 29.07.2026, în vigoare 31.07.2026]

[Pct.83 completat prin Hot.Guv. nr.926 din 29.11.2023, în vigoare 01.01.2024]

VIII. PROCEDURI DE RAPORTARE

84. Monitorizarea implementării Programului este un proces continuu şi sistematic de colectare a datelor despre progresul implementării acestuia, în conformitate cu cadrul de monitorizare şi evaluare.

85. Pe durata implementării Programului vor fi realizate următoarele proceduri de monitorizare şi evaluare:

1) monitorizare anuală: anual, în baza monitorizărilor periodice, va fi elaborat raportul anual privind implementarea Programului şi a Planului de acţiuni. Raportul anual are un caracter analitic şi constituie un document de referinţă pentru planificarea următorului an de activitate, inclusiv corectarea lacunelor identificate. Monitorizarea anuală se va baza atât pe măsurarea nivelului de realizare a activităţilor din Planul de acţiuni cât şi a ţintelor din cadrul de monitorizare şi evaluare a Programului (anexa nr.2 la Program);

2) evaluarea intermediară: la expirarea a 3 ani de implementare (2023, 2024, 2025) se va desfăşura evaluarea intermediară, care va conţine înscrierea rezultatelor, punctelor forte şi slabe, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor într-un raport distinct, a cărui menire este verificarea intermediară a atingerii impactului Programului. În procesul de elaborare a raportului vor fi analizaţi indicatorii calitativi şi cantitativi de impact şi vor fi formulate recomandări drept temei pentru iniţierea procesului de modificare a Planului de acţiuni. Raportul de evaluare intermediară va fi publicat până la 1 iulie 2026 şi va fi realizat de către sectorul asociativ, academic şi de către organizaţiile societăţii civile;

3) evaluare finală: la finalizarea perioadei de implementare a documentului de politici publice va fi efectuată o evaluare finală pentru a estima gradul de implementare a Programului şi a Planului de acţiuni în ansamblu prin prisma indicatorilor de impact. Raportul de evaluare finală va fi realizat de către sectorul asociativ, academic şi de către organizaţiile societăţii civile.

86. Ministerele şi alte autorităţi publice centrale, conform competenţelor, vor întreprinde măsurile ce se impun în vederea realizării obiectivelor Programului şi Planului de acţiuni pentru implementarea acestuia şi vor prezenta anual Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, până la 15 februarie, informaţia privind gradul de realizare a acestuia.

Anexa nr.1

la Programul naţional privind prevenirea

şi combaterea violenţei faţă de femei şi a

violenţei în familie pentru anii 2023-2027

Teoria schimbării

Anexa nr.2

la Programul naţional privind prevenirea

şi combaterea violenţei faţă de femei şi a

violenţei în familie pentru anii 2023-2027

Cadrul de monitorizare şi evaluare

a Programului naţional privind prevenirea şi combaterea violenţei

faţă de femei şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027

Anexa nr.3

la Programul naţional privind prevenirea

şi combaterea violenţei faţă de femei şi a

violenţei în familie pentru anii 2023-2027

PLAN DE ACŢIUNI

de implementare a Programului naţional privind prevenirea

şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie

pentru anii 2023-2027