BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 368 din 30.11.2023

cu privire la activitatea meteorologică şi hidrologică

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
30.11.2023

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

cu privire la activitatea meteorologică şi hidrologică

nr. 368  din  30.11.2023

 (în vigoare 29.01.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 510-513 art. 911 din 29.12.2023

* * *

C U P R I N S

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul şi obiectul legii

Articolul 2. Domeniul de aplicare

Articolul 3. Cadrul normativ privind activitatea meteorologică şi hidrologică

Articolul 4. Noţiuni principale

Articolul 5. Principiile de bază ale activităţii meteorologice şi hidrologice

Capitolul II

COMPETENŢELE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE CENTRALE ŞI LOCALE

Articolul 6. Atribuţiile Ministerului Mediului

Articolul 7. Atribuţiile Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu

Articolul 8. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale

Capitolul III

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR

METEOROLOGICE ŞI HIDROLOGICE

Articolul 9. Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu

Articolul 10. Realizarea activităţilor meteorologice şi hidrologice de către persoane fizice şi juridice

Articolul 11. Evidenţa de stat a producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

Articolul 12. Refuzul înregistrării persoanelor fizice şi juridice în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

Articolul 13. Radierea persoanelor fizice şi juridice din Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

Articolul 14. Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

Articolul 15. Drepturile şi obligaţiile producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

Articolul 16. Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice

Articolul 17. Finanţarea activităţii meteorologice şi hidrologice

Capitolul IV

ORGANIZAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE MONITORING

METEOROLOGIC ŞI HIDROLOGIC

Articolul 18. Sistemul naţional de monitoring meteorologic şi hidrologic

Articolul 181. Sistemul naţional şi reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu

Articolul 19. Reţeaua naţională de observaţii meteorologice şi hidrologice

Articolul 20. Reţeaua suplimentară de observaţii meteorologice şi hidrologice

Articolul 21. Aparatele, instrumentele şi metodele de măsurare utilizate pentru efectuarea observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice

Articolul 22. Zonele de protecţie a staţiilor şi posturilor din cadrul Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice

Capitolul V

DATE ŞI INFORMAŢII METEOROLOGICE ŞI HIDROLOGICE.

COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢII

METEOROLOGICE ŞI HIDROLOGICE

Articolul 23. Tipurile de informaţii meteorologice şi hidrologice

Articolul 24. Accesul la datele şi informaţiile meteorologice şi hidrologice, precum şi la datele de monitoring al factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii

Articolul 25. Prognoze şi avertizări meteorologice şi hidrologice

Articolul 26. Fondul Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice

Articolul 27. Cooperarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul activităţii meteorologice şi hidrologice

Capitolul VI

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 28. Abrogarea reglementărilor contrare

Articolul 29. Organizarea executării

Notă: În cuprinsul legii, cuvintele "instituţia publică competentă în domeniul meteorologiei şi hidrologiei", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul şi obiectul legii

(1) Scopul prezentei legi este instituirea unui cadru juridic pentru activitatea meteorologică şi hidrologică, precum şi pentru monitoringul factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii, în limita competenţelor stabilite de Guvern, necesar pentru dezvoltarea social-economică durabilă a ţării, precum şi pentru prevenirea şi minimizarea impactului fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului.

(2) Prezenta lege are ca obiect reglementarea raporturilor juridice care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a activităţilor meteorologice şi hidrologice, cu respectarea obligaţiilor asumate de Republica Moldova pe plan internaţional.

[Art.1 alin.(1) modificat prin Legea nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026]

Articolul 2. Domeniul de aplicare

Prezenta lege se aplică persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară, pe teritoriul Republicii Moldova, activităţi meteorologice, hidrologice, precum şi monitoringul factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii, în limita competenţelor stabilite de Guvern, precum şi celor care produc sau utilizează informaţii şi date meteorologice şi hidrologice.

[Art.2 modificat prin Legea nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026]

Articolul 3. Cadrul normativ privind activitatea meteorologică şi hidrologică

(1) Reglementarea juridică a activităţii meteorologice şi hidrologice se face în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al prezentei legi şi al altor acte normative din domeniu, precum şi în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă prevederile tratatului internaţional la care Republica Moldova este parte stabilesc alte norme decât cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova cu privire la activitatea meteorologică şi hidrologică, se aplică prevederile tratatului internaţional.

Articolul 4. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc astfel:

activitate meteorologică şi hidrologică – ansamblu de activităţi, lucrări şi servicii în domeniile meteorologic, hidrologic şi în domeniile conexe, care vizează observarea, colectarea, prelucrarea, analiza, evaluarea, stocarea şi furnizarea de date, informaţii şi prognoze meteorologice şi hidrologice, agrometeorologice şi climatice, necesare pentru utilizarea resurselor meteorologice şi climatice în vederea dezvoltării social-economice durabile a ţării, precum şi pentru prevenirea şi minimizarea impactului fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului;

avertizare – informaţie meteorologică şi hidrologică difuzată pentru a semnala existenţa unor condiţii meteorologice şi hidrologice periculoase sau probabilitatea de producere iminentă a acestora;

climă – totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitaţii atmosferice) ce caracterizează starea medie multianuală dintr-o regiune dată;

date meteorologice şi hidrologice brute – valori ale parametrilor meteorologici şi hidrologici care descriu starea mediului şi a fenomenelor într-un anumit loc şi timp, rezultate în urma efectuării măsurărilor instrumentale şi a observaţiilor vizuale neprelucrate;

date de monitoring al factorilor de mediu – valori ale parametrilor care descriu starea şi dinamica factorilor şi componentelor de mediu într-un anumit loc şi timp, obţinute în cadrul monitoringului în modul stabilit de Guvern;

fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase – fenomene naturale care, prin intensitatea lor, timpul apariţiei, durata şi aria de extindere, pot provoca sau au provocat prejudicii materiale populaţiei şi economiei naţionale;

Fondul Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice – totalitatea de date şi informaţii cu caracter meteorologic şi hidrologic privind starea mediului, obţinute pe teritoriul Republicii Moldova şi în afara acestuia de către subiecţii Reţelei de observaţii meteorologice şi hidrologice, păstrate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu pe suport informaţional sau pe suport de hârtie;

monitoring al biodiversităţii – activitate sistematică de observare, evaluare şi raportare a stării şi dinamicii ecosistemelor, habitatelor şi speciilor, inclusiv prin indicatori şi serii de date pe termen lung, în modul stabilit de Guvern;

monitoring al factorilor de mediu – sistem de observaţii, de măsurări, de colectare, evaluare şi raportare privind calitatea aerului atmosferic, a apelor de suprafaţă şi subterane, a solului, a biodiversităţii, precum şi a radioactivităţii mediului, în modul stabilit de Guvern;

monitoring meteorologic şi hidrologic – sistem de observaţii, de evaluare şi prognozare a stării şi evoluţiei condiţiilor şi fenomenelor meteorologice şi hidrologice, inclusiv ale schimbărilor climatice la nivel naţional şi regional;

observaţii asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice – măsurări instrumentale şi observaţii vizuale asupra mediului în scopul evaluării obiective a caracteristicilor şi fenomenelor meteorologice, climatologice, aerologice, hidrologice şi agrometeorologice;

platformă meteorologică şi hidrometrică – suprafaţă de teren special amenajată şi gestionată, destinată amplasării aparatelor şi instrumentelor de măsurare meteorologice şi hidrometrice, prin intermediul cărora se realizează observaţii asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice;

post meteorologic şi hidrometric – loc special amenajat pe un teren, într-o secţiune a corpului de apă de suprafaţă, într-o clădire, destinat amplasării aparatelor şi instrumentelor de măsurare meteorologice şi hidrometrice, prin intermediul cărora se realizează observaţii şi măsurători asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice;

producător de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice – persoană fizică sau juridică înregistrată în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice, care desfăşoară activităţi meteorologice şi hidrologice sau anumite lucrări şi/sau servicii conexe vizând producerea de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice;

prognoză – evaluare probabilistică, elaborată în mod ştiinţific, privind evoluţia viitoare a fenomenului meteorologic sau hidrologic pentru diferite intervale de anticipare şi pentru diferite arii geografice;

Reţea de observaţii meteorologice şi hidrologice – totalitatea de staţii şi posturi, inclusiv radare şi alte dispozitive de măsurători la distanţă, destinate colectării şi furnizării de date privind condiţiile meteorologice şi hidrologice atât din Reţeaua naţională, cât şi din Reţeaua suplimentară de observaţii meteorologice şi hidrologice;

reţea naţională de monitoring al factorilor de mediu – totalitatea reţelelor, punctelor de observaţie şi măsurare, staţiilor, posturilor, forajelor, laboratoarelor, sistemelor informaţionale şi a altor elemente de infrastructură utilizate pentru colectarea, validarea, prelucrarea, stocarea şi diseminarea datelor de monitoring al factorilor de mediu, în modul stabilit de Guvern;

Sistemul Informaţional al OMM – sistemul global de infrastructură şi comunicaţii electronice, precum şi procedurile automate prescrise, stabilite de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), care asigură schimbul internaţional de date de monitorizare a vremii, climei şi apei. Acest sistem este o combinaţie de observaţii terestre şi prin satelit pentru schimbul continuu de date şi produse între toate serviciile meteorologice şi hidrologice ale statului şi pentru comunicarea cu utilizatorii de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice;

schimbări climatice – proces complex de modificare pe termen lung a valorilor medii ale elementelor meteorologice, calculate pentru diferite perioade şi raportate la aceeaşi regiune, indiferent de natura lor statistică sau de cauzele lor fizice, ce are un impact important pe plan economic, social ori asupra mediului;

staţie meteorologică şi hidrologică – unitatea de bază în activitatea meteorologică şi hidrologică, reprezentând locul şi amenajările, echipamentele şi utilajul necesare pentru observaţiile vizuale şi instrumentale în scopul evaluării caracteristicilor şi fenomenelor meteorologice şi hidrologice;

utilizator de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice – autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice, persoanele juridice sau fizice, inclusiv întreprinzătorii individuali, care recepţionează şi utilizează date şi informaţii meteorologice şi hidrologice gratuit sau contra cost;

zonă de protecţie – zonă cu o întindere definită, care corespunde, pe cât este posibil, stării naturale a zonei înconjurătoare pe întreaga perioadă de realizare a observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice.

[Art.4 completat prin Legea nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026]

Articolul 5. Principiile de bază ale activităţii meteorologice şi hidrologice

Activitatea meteorologică şi hidrologică se desfăşoară pe baza următoarelor principii:

a) principiul acţiunii preventive, care presupune crearea şi implementarea unor sisteme eficiente de avertizare privind fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase şi întreprinderea măsurilor necesare în scopul prevenirii şi minimizării impactului negativ al acestora asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului;

b) principiul completitudinii, veridicităţii şi accesibilităţii informaţiilor meteorologice şi hidrologice, care presupune asigurarea accesului utilizatorilor la datele şi informaţiile meteorologice şi hidrologice, precum şi asigurarea percepţiei efective a acestor informaţii de către utilizatori. Acest principiu este asigurat prin colectarea, prelucrarea, evaluarea şi furnizarea datelor meteorologice şi hidrologice necesare utilizatorilor;

c) principiul operativităţii informării, care presupune informarea imediată a publicului şi a utilizatorilor de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice cu privire la potenţialele riscuri generate de fenomenele meteorologice şi hidrologice, de îndată ce informaţiile pot fi furnizate în mod rezonabil;

d) principiul integralităţii şi globalităţii, care presupune că sistemul climatic, cu cele cinci componente majore (atmosfera, hidrosfera, criosfera, suprafaţa terestră şi biosfera), este o resursă comună şi indivizibilă, a cărui protecţie necesită integrarea şi intercorelarea sistemelor naţionale de observaţie meteorologică şi hidrologică cu cele internaţionale în vederea schimbului operaţional de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice, inclusiv informaţii privind schimbările climatice şi potenţialele fenomene meteorologice şi hidrologice periculoase, cu impact asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului în context transfrontalier;

e) principiul continuităţii şi consistenţei observaţiilor, care presupune monitorizarea şi prognozarea sistematică, cuprinzătoare, continuă şi pe termen lung a fenomenelor meteorologice, hidrologice şi a schimbărilor climatice;

f) principiul standardizării şi comparabilităţii, care presupune că activităţile şi metodele de monitorizare, mijloacele de măsurare, de colectare, de prelucrare, de analiză, de evaluare, de stocare şi de prognozare a fenomenelor meteorologice, hidrologice şi a schimbărilor climatice, precum şi de diseminare a datelor meteorologice şi hidrologice, respectă cerinţele, metodologiile şi standardele internaţionale în domeniu şi se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile.

COMPETENŢELE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI

Articolul 6. Atribuţiile Ministerului Mediului

Ministerul Mediului are următoarele atribuţii în domeniul prevenirii şi minimizării impactului negativ al fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului:

a) asigură elaborarea, implementarea şi monitorizarea politicilor şi a actelor normative din domeniul activităţii meteorologice şi hidrologice, de asemenea propune modificările necesare pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale şi cu recomandările Organizaţiei Meteorologice Mondiale;

b) exercită calitatea de posesor al Registrului producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice.

Articolul 7. Atribuţiile Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu

Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu are următoarele atribuţii:

a) monitorizează starea şi evoluţia condiţiilor meteorologice şi hidrologice pe teritoriul ţării în vederea protecţiei populaţiei contra fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase, a prevenirii sau diminuării pagubelor ce pot fi cauzate de acestea;

b) colectează, prelucrează, analizează, evaluează şi sintetizează sistematic datele cu privire la condiţiile meteorologice, hidrologice, agrometeorologice şi climatice colectate şi prelucrate pe teritoriul ţării;

c) acordă suport Ministerului Mediului la fundamentarea proiectelor de acte normative şi a documentelor de politici şi de planificare în domeniul activităţilor meteorologice şi hidrologice;

d) elaborează orientări practice şi metodologii privind activitatea meteorologică şi hidrologică în conformitate cu recomandările Organizaţiei Meteorologice Mondiale şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

e) asigură implementarea noilor metode şi procedee de elaborare a prognozelor meteorologice, hidrologice, agrometeorologice şi climatice; analiza şi evaluarea caracteristicilor spaţiale şi temporale ale elementelor meteorologice şi dezvoltarea bazelor climatice; studii şi analize pentru amenajarea teritoriului, pentru proiectarea, construcţia şi exploatarea unor spaţii mari de investiţii, în condiţiile legii;

f) efectuează cercetări ştiinţifice aplicative în domeniul meteorologic, climatologic şi hidrologic;

g) participă, în modul stabilit, la lucrările comisiilor de stat pentru examinarea consecinţelor calamităţilor naturale, ale catastrofelor şi accidentelor generate de fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase;

h) asigură planificarea, crearea, administrarea, exploatarea, mentenanţa, funcţionalitatea şi dezvoltarea Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice;

i) asigură gestionarea şi dezvoltarea Fondului National de Date Meteorologice şi Hidrologice, necesar pentru fundamentarea proiectării, executării şi exploatării obiectivelor social-economice şi pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare a economiei naţionale pe termen lung;

j) asigură managementul datelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice în vederea adaptării la schimbările climatice, de asemenea schimbul rapid de date, observaţii şi servicii atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional;

k) asigură elaborarea, aplicarea şi respectarea regulamentelor de metrologie şi standardizare, exercitarea supravegherii metrologice interne asupra aparatelor şi instrumentelor de măsurare din cadrul Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice;

l) elaborează şi furnizează informaţii meteorologice şi hidrologice specializate la cererea beneficiarilor, în modul stabilit de Guvern;

m) realizează colectarea, centralizarea, validarea, prelucrarea şi evaluarea datelor meteorologice şi hidrologice, asigură informarea publicului şi a autorităţilor publice interesate;

n) înregistrează sau radiază din Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice;

o) exercită calitatea de deţinător al Registrului producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice;

p) acordă asistenţa metodologică necesară autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale la deschiderea posturilor şi staţiilor meteorologice şi hidrologice;

q) asigură îndeplinirea obligaţiilor asumate de Republica Moldova pe plan internaţional în domeniul activităţilor meteorologice şi hidrologice;

r) participă la schimbul internaţional de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice în cadrul Sistemului Informaţional al OMM;

s) organizează şi realizează monitoringul factorilor de mediu şi asigură colectarea, prelucrarea, analiza, validarea, stocarea şi diseminarea datelor aferente în modul stabilit de Guvern;

t) administrează şi dezvoltă reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu şi infrastructura aferentă acesteia, în condiţiile legii.

[Art.7 modificat prin Legea nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026]

Articolul 8. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale

Autorităţile administraţiei publice locale, în scopul prevenirii şi minimizării impactului negativ al fenomenelor meteorologice şi hidrologice periculoase asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului la nivel local, au următoarele atribuţii:

a) asigură aplicarea datelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice la elaborarea şi implementarea documentelor de politici şi de planificare la nivel local;

b) iau decizii privind transmiterea în folosinţă, pe o perioadă nedeterminată, a unor terenuri ale unităţii administrativ-teritoriale către Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu pentru efectuarea lucrărilor necesare de construcţie, exploatare, întreţinere, reabilitare şi modernizare a Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice;

c) asigură respectarea cerinţelor privind zonele de protecţie ale Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice la emiterea unor acte permisive, precum şi la elaborarea şi aprobarea documentaţiei de urbanism şi de amenajare a teritoriului.

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR

Articolul 9. Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu

(1) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu este finanţată de la bugetul de stat, iar Ministerul Mediului exercită, în numele statului, funcţia de fondator al acesteia, participă la implementarea şi promovarea politicii de stat în domeniul activităţii meteorologice şi hidrologice şi realizează atribuţiile prevăzute la art.7.

(2) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu este reprezentantul de drept al Republicii Moldova pe lângă Organizaţia Meteorologică Mondială, conform statutului acestei organizaţii.

(3) Modul de organizare şi funcţionare a Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, structura organizatorică şi efectivul-limită ale acesteia se aprobă de Guvern.

(4) Angajaţilor Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu li se conferă categorii de calificare pentru a stabili nivelul lor de competenţă şi gradul de corespundere a acestuia cu standardele profesionale, pentru a stimula perfecţionarea propriilor abilităţi, cunoştinţe şi aptitudini profesionale.

Articolul 10. Realizarea activităţilor meteorologice şi hidrologice de către persoane fizice şi juridice

(1) Persoanele fizice şi juridice realizează activităţile meteorologice şi hidrologice în conformitate cu prezenta lege şi cu cerinţele prevăzute în instrucţiunile metodologice privind efectuarea de observaţii şi măsurători meteorologice şi hidrologice.

(2) Persoanele fizice şi juridice care intenţionează să desfăşoare activităţi meteorologice şi hidrologice ori anumite lucrări şi servicii conexe vizând producerea de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice urmează să fie înregistrate în mod obligatoriu în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice.

Articolul 11. Evidenţa de stat a producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

(1) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu efectuează, în mod gratuit, înregistrarea şi atribuirea numărului de înregistrare în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice, în termen de 15 zile lucrătoare de la data recepţionării unei cereri depuse de persoana fizică sau juridică prevăzută la art.10 alin.(2).

(2) Cererea se depune în formă electronică, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de începerea activităţii, şi conţine următoarele informaţii:

a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al persoanei juridice sau numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;

b) tipul de observaţii efectuate asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice;

c) lista şi caracteristicile tehnice ale aparatelor şi instrumentelor de măsurare utilizate pentru efectuarea observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice;

d) coordonatele geografice ale postului sau staţiei meteorologice şi hidrologice, indicând altitudinea, denumirea sitului şi/sau a bazinului hidrografic;

e) datele privind aplicaţiile de stocare a datelor meteorologice şi hidrologice brute şi modalitatea de asigurare a accesului Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu la acestea.

(3) Înregistrarea este valabilă pentru o perioadă de 3 ani. Cererea de reînnoire a înregistrării se înaintează cu două luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate şi conţine informaţiile specificate la alin.(2).

(4) Producătorii de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice care renunţă la desfăşurarea activităţii meteorologice şi hidrologice sau a anumitor lucrări şi servicii conexe vizând producerea de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice, în termen de 30 de zile calendaristice de la încetarea activităţii, notifică în scris în acest sens Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

Articolul 12. Refuzul înregistrării persoanelor fizice şi juridice în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

(1) În termen de 15 zile lucrătoare de la data recepţionării cererii prevăzute la art.11, Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu refuză înregistrarea solicitantului în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice în cazul în care:

a) din notificare lipsesc informaţiile prevăzute la art.11 alin.(2);

b) aparatele şi instrumentele de măsurare utilizate de solicitant nu corespund cerinţelor prevăzute la art.21.

(2) În lipsa refuzului scris al Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu de a înregistra solicitantul, după expirarea termenului prevăzut la alin.(1), producătorul de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice are dreptul să înceapă activitatea.

(3) Refuzul înregistrării în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice nu poate împiedica depunerea repetată a cererii în vederea înregistrării, dacă au fost înlăturate cauzele ce au servit drept temei pentru refuzul înregistrării.

(4) Decizia de a refuza înregistrarea în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice poate fi contestată în instanţa de judecată în conformitate cu prevederile Codului administrativ.

Articolul 13. Radierea persoanelor fizice şi juridice din Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

(1) Persoanele fizice şi juridice sunt radiate din Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice în următoarele cazuri:

a) în cazul unei cereri scrise, depuse de producătorul de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice în conformitate cu art.11 alin.(4);

b) în cazul depistării unor încălcări repetate ale cerinţelor prevăzute în instrucţiunile metodologice privind efectuarea de observaţii şi măsurători meteorologice şi hidrologice, prevăzute la art.10 alin.(1).

(2) Controlul activităţii persoanelor fizice şi juridice înregistrate în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice se efectuează de către Inspectoratul pentru Protecţia Mediului.

(3) Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării încălcărilor repetate prevăzute la alin.(1) lit.b), notifică Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu cu privire la încălcările depistate.

(4) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, în decurs de 15 zile lucrătoare de la data recepţionării notificării Inspectoratului pentru Protecţia Mediului cu privire la încălcările depistate sau de la data recepţionării notificării prevăzute la art.11 alin.(4), adoptă decizia privind radierea persoanei fizice sau juridice din Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice şi, în termen de 5 zile lucrătoare de la data luării deciziei, o comunică persoanei în cauză şi Inspectoratului pentru Protecţia Mediului în scris, cu indicarea temeiurilor radierii.

(5) Radierea persoanei fizice sau juridice din Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice are ca efect încetarea imediată a dreptului acesteia de a furniza, publica şi disemina în spaţiul public date şi informaţii meteorologice şi hidrologice.

Articolul 14. Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

(1) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu asigură crearea şi ţinerea Registrului producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice în conformitate cu Legea nr.71/2007 cu privire la registre, în vederea obţinerii şi sistematizării datelor actualizate privind producătorii de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice şi a monitorizării respectării de către aceştia a cerinţelor prezentei legi.

(2) Conceptul sistemului informaţional destinat ţinerii Registrului producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice şi regulamentul registrului menţionat se aprobă de Guvern.

(3) Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice conţine informaţii privind producătorul, date privind amplasarea teritorială a postului şi/sau a staţiei meteorologice şi hidrologice, coordonatele geografice şi/sau coordonatele în sistemul unic de coordonate al Republicii Moldova – MOLDREF99 (datele spaţiale), altitudinea, denumirea sitului şi/sau a bazinului hidrografic şi date privind tipul de observaţii asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice efectuate de producător.

(4) Informaţia cuprinsă în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice, precum şi harta digitalizată a producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice sunt publice şi accesibile pe pagina web oficială a Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

Articolul 15. Drepturile şi obligaţiile producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice

(1) Producătorii de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice au următoarele drepturi:

a) să desfăşoare activităţi meteorologice şi hidrologice, anumite activităţi sau anumite lucrări şi/sau servicii conexe vizând producerea de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice;

b) să publice şi să disemineze în spaţiul public date şi informaţii meteorologice şi hidrologice;

c) să colaboreze şi să facă schimb de informaţii meteorologice şi hidrologice cu alte persoane juridice care desfăşoară activităţi meteorologice şi hidrologice;

d) să furnizeze informaţii meteorologice şi hidrologice specializate şi să execute lucrări şi/sau să presteze servicii la cererea beneficiarilor, conform negocierilor dintre părţi;

e) să beneficieze de asistenţă metodologică gratuită din partea Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu privind procedura de efectuare a observaţiilor şi modul de deservire a aparatelor şi instrumentelor de măsurare.

(2) Producătorii de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice au următoarele obligaţii:

a) să desfăşoare activitatea meteorologică şi hidrologică în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu respectarea instrucţiunilor metodologice privind efectuarea de observaţii şi măsurători meteorologice şi hidrologice;

b) în timpul efectuării observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice prin metoda instrumentală, să utilizeze aparatele, instrumentele şi metodele de măsurare în conformitate cu art.21;

c) să ofere Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu date meteorologice şi hidrologice brute şi să-i asigure accesul gratuit şi continuu la sursa de stocare a acestora, în modul stabilit de Guvern;

d) să asigure funcţionalitatea şi fiabilitatea postului şi/sau a staţiei în cadrul căreia se efectuează observaţii asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice;

e) să asigure veridicitatea datelor meteorologice şi hidrologice produse;

f) să notifice Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, subdiviziunile teritoriale ale acesteia şi autorităţile administraţiei publice locale despre fenomenele meteorologice şi hidrologice potenţial periculoase, ce pot avea un impact negativ asupra vieţii umane, proprietăţii şi securităţii statului;

g) să notifice Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu despre reamplasarea staţiei şi/sau a postului existente, despre instalarea unei staţii/unui post nou sau despre suspendarea activităţilor acestora.

Articolul 16. Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice

(1) Utilizatorii de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice au următoarele drepturi:

a) să aleagă în mod liber producătorul de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice;

b) să recepţioneze date şi informaţii meteorologice şi hidrologice complete, fiabile şi în timp util, în conformitate cu prezenta lege şi legislaţia privind accesul la informaţiile de interes public;

c) la încheierea unor contracte ce au ca obiect executarea de lucrări şi/sau prestarea de servicii în domeniul activităţii meteorologice şi hidrologice sau la semnarea unor acorduri scrise privind furnizarea de informaţii meteorologice şi hidrologice specializate, să solicite confirmarea surselor datelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice.

(2) Utilizatorii de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice au următoarele obligaţii:

a) să indice sursa datelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice în cazul utilizării acestora;

b) să notifice Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu despre faptele de deteriorare sau distrugere a aparatelor şi instrumentelor de măsurare meteorologice şi hidrometrice care le-au devenit cunoscute.

Articolul 17. Finanţarea activităţii meteorologice şi hidrologice

Finanţarea activităţii meteorologice şi hidrologice se asigură din:

a) alocaţiile primite de la bugetul de stat;

b) veniturile colectate din prestarea serviciilor în domeniile meteorologic, hidrologic şi domeniile conexe;

c) alte surse neinterzise de lege.

ORGANIZAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE MONITORING

Articolul 18. Sistemul naţional de monitoring meteorologic şi hidrologic

(1) În vederea monitorizării condiţiilor, fenomenelor şi a proceselor meteorologice şi hidrologice de interes pentru Republica Moldova, se instituie, la nivel naţional, Sistemul de monitoring meteorologic şi hidrologic.

(2) Sistemul naţional de monitoring meteorologic şi hidrologic cuprinde Reţeaua naţională şi Reţeaua suplimentară de observaţii meteorologice şi hidrologice.

(3) Modul de funcţionare a Sistemului naţional de monitoring meteorologic şi hidrologic, precum şi modul de colectare, prelucrare, analiză, stocare şi furnizare a datelor meteorologice şi hidrologice se stabilesc de Guvern.

(4) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură accesul specialiştilor din cadrul Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu la posturile meteorologice şi hidrometrice pentru efectuarea de observaţii şi măsurători. Trecerea peste frontiera de stat în procesul de efectuare a măsurătorilor şi studiilor pe râurile de frontieră se efectuează în afara punctelor de trecere a frontierei de stat, în baza prevederilor tratatelor internaţionale şi ale Legii nr.215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova.

Articolul 181. Sistemul naţional şi reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu

(1) În vederea monitorizării factorilor de mediu, inclusiv a biodiversităţii, se instituie Sistemul naţional de monitoring al factorilor de mediu.

(2) Sistemul naţional de monitoring al factorilor de mediu cuprinde reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu, punctele de observaţie şi măsurare, staţiile, posturile, forajele, infrastructura de laborator, sistemele informaţionale, fondurile de date şi alte componente tehnice şi organizatorice gestionate potrivit legii.

(3) Reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu include, după caz, reţelele şi subsistemele de monitoring al calităţii aerului atmosferic, al apelor de suprafaţă şi subterane, al solului, al biodiversităţii, al radioactivităţii mediului şi alte reţele specializate prevăzute de lege.

(4) Modul de organizare, funcţionare, dezvoltare, finanţare, colectare, validare, prelucrare, stocare, integrare şi de furnizare a datelor în cadrul Sistemului naţional de monitoring al factorilor de mediu se stabileşte de Guvern.

[Art.181 introdus prin Legea nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026]

Articolul 19. Reţeaua naţională de observaţii meteorologice şi hidrologice

(1) Reţeaua naţională de observaţii meteorologice şi hidrologice cuprinde staţii şi posturi meteorologice, hidrologice, hidrometrice, aerologice, agrometeorologice, de bilanţ hidric, aeronautice, anemometrice, staţii de radiolocaţie, staţii de detecţie fulgere, precum şi construcţiile şi instalaţiile hidrometrice gestionate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

(2) Staţiile şi posturile din cadrul Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice sunt protejate de stat şi pot fi dezafectate doar în situaţii deosebite de interes naţional.

(3) Procedura de creare, extindere şi reducere a Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice se stabileşte de Guvern.

Articolul 20. Reţeaua suplimentară de observaţii meteorologice şi hidrologice

(1) Producătorii de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice şi instituţiile de cercetare au dreptul să instituie şi să gestioneze posturi de observaţii meteorologice şi hidrologice, inclusiv staţii radar meteorologice, în conformitate cu prezenta lege. Aceste staţii şi posturi meteorologice şi hidrologice constituie Reţeaua suplimentară de observaţii meteorologice şi hidrologice.

(2) Înainte de instituirea unui post/unei staţii de observaţii meteorologice şi hidrologice, inclusiv a unei staţii radar meteorologice, autoritatea administraţiei publice se consultă în prealabil cu Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu cu privire la caracteristicile tehnice ale aparatelor şi instrumentelor de măsurare ce vor fi utilizate pentru efectuarea observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice.

Articolul 21. Aparatele, instrumentele şi metodele de măsurare utilizate pentru efectuarea observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice

Aparatele, instrumentele şi metodele de măsurare utilizate pentru efectuarea observaţiilor asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice sunt funcţionale, corespund tipului de observaţie efectuat şi sunt supuse controlului metrologic legal, efectuat în conformitate cu Legea metrologiei nr.19/2016.

Articolul 22. Zonele de protecţie a staţiilor şi posturilor din cadrul Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice

(1) Pentru a asigura continuitatea, fiabilitatea şi reprezentativitatea datelor meteorologice şi hidrologice, în jurul staţiilor şi posturilor din cadrul Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice se stabilesc zone de protecţie, a căror lăţime este de 500 m, inclusiv zone de protecţie absolută, a căror lăţime este de 30 m.

(2) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu asigură marcarea limitelor zonelor de protecţie absolută în jurul staţiilor şi posturilor din cadrul Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice.

(3) Limitele zonelor de protecţie absolută ale staţiilor şi posturilor Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice sunt luate în considerare la elaborarea proiectelor de planificare urbană şi de amenajare a teritoriului.

(4) În zonele de protecţie absolută ale staţiilor şi posturilor Reţelei naţionale de observaţii meteorologice şi hidrologice, executarea de instalaţii supraterane, de irigaţii şi plantarea de culturi forestiere sau culturi agricole înalte sunt interzise.

(5) Amplasarea, pe o distanţă de până la 500 m în afara zonei de protecţie absolută, de construcţii mai înalte de 1/6 din distanţa dintre construcţie şi limita zonei de protecţie, de reţele de înaltă tensiune sau de telecomunicaţii, de obiective care emit în atmosferă fum şi pulberi, de sisteme de irigaţii prin aspersie, precum şi plantarea de perdele forestiere se coordonează în prealabil cu Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

(6) În afara zonelor de protecţie absolută ale staţiilor aerologice şi ale altor staţii care efectuează sondarea radiologică a atmosferei, observaţii meteorologice, de radiolocaţie şi geofizice, este permisă executarea unor lucrări de construcţie la următoarele distanţe minime:

a) construcţia de clădiri şi alte obiective – la o distanţă de 270 m de la clădirile staţiei;

b) construcţia de şosele, căi ferate, linii de troleibuz, linii electrice de înaltă tensiune şi alte instalaţii energetice – la o distanţă de 300 m de la clădirile staţiei.

(7) În limitele zonelor de protecţie ale posturilor hidrometrice, în plus faţă de restricţiile prevăzute la alin.(4), se interzice ancorarea navelor, trecerea cu ancore, lanţuri, loturi şi traule, instalarea prizelor de apă şi a deversărilor, construcţia de baraje la o distanţă mai mică de 500 m de la secţiunea hidrometrică, modificarea structurii malului cursului de apă sau a albiei râului la o distanţă de 200 m, scufundări, dragare (cu excepţia întreţinerii căilor navigabile interioare), lucrări de dragare şi aluvionare, extracţia (captarea) de resurse biologice acvatice.

DATE ŞI INFORMAŢII METEOROLOGICE ŞI HIDROLOGICE.

 METEOROLOGICE ŞI HIDROLOGICE

Articolul 23. Tipurile de informaţii meteorologice şi hidrologice

În funcţie de nivelul de prelucrare, informaţiile meteorologice şi hidrologice se clasifică în următoarele categorii:

a) informaţie meteorologică şi hidrologică primară – informaţii privind condiţiile şi fenomenele meteorologice şi hidrologice, precum şi privind schimbările climatice, obţinute în urma verificării şi validării finale a datelor meteorologice şi hidrologice brute;

b) informaţie meteorologică şi hidrologică specializată – informaţii cu destinaţie specială privind condiţiile şi fenomenele hidrometeorologice, precum şi privind schimbările climatice, care sunt furnizate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu în baza solicitărilor utilizatorilor, în modul stabilit de Guvern.

Articolul 24. Accesul la datele şi informaţiile meteorologice şi hidrologice, precum şi la datele de monitoring al factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii

(1) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu publică şi diseminează în spaţiul public date şi informaţii meteorologice şi hidrologice, inclusiv date privind vremea, clima, precum şi prognoze, avertizări privind fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase, pericolele naturale de mediu şi fenomenele asociate, analize şi sinteze specializate.

(2) Publicul are acces liber şi gratuit la datele şi informaţiile meteorologice, hidrologice şi de monitoring al factorilor de mediu disponibile, inclusiv la cele în format electronic şi cele obţinute în trecut, aflate în posesia Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

(3) Prin derogare de la alin.(2), datele şi informaţiile meteorologice, hidrologice şi cele de monitoring al factorilor de mediu pot fi furnizate contra unei plăţi ce nu depăşeşte cheltuielile suportate de furnizor pentru selectarea şi colectarea informaţiei, perfectarea copiilor, expedierea acestora solicitantului şi/sau pentru traducerea informaţiei la cererea solicitantului, în conformitate cu legislaţia privind accesul la informaţiile de interes public şi în modul stabilit de Guvern.

(4) Persoanele fizice şi juridice beneficiază de serviciile prestate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu contra cost, cu excepţia cazurilor în care cadrul normativ prevede livrarea gratuită a informaţiei către instituţiile publice.

(5) Metodologia de calcul al tarifelor pentru serviciile prestate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu se aprobă de Guvern.

(6) Datele relaţionate cu domeniul schimbărilor climatice pot fi accesate de către publicul interesat, inclusiv pe pagina web oficială dedicată acestor schimbări, aflată în gestiunea Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

(7) Datele şi informaţiile provenite din reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu fac parte din fondurile de date gestionate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu şi se utilizează în scopul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege, al informării publicului şi al îndeplinirii obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova, în condiţiile legii.

[Art.24 denumirea, alin.(2),(3) în redacţie nouă, alin.(7) introdus prin Legea nr.53 din 09.04.2026, în vigoare 25.04.2026]

Articolul 25. Prognoze şi avertizări meteorologice şi hidrologice

(1) Elaborarea şi difuzarea prognozelor şi avertizărilor privind fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase, care pun în pericol siguranţa vieţii umane, proprietatea şi securitatea statului, se efectuează în exclusivitate de către Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

(2) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu comunică Ministerului Mediului, Ministerului Afacerilor Interne, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale interesate, precum şi publicului, avertizările privind fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase şi privind calamităţile naturale imediat după identificarea riscurilor de producere a acestora, folosind în acest scop toate mijloacele de comunicaţii disponibile.

(3) Posturile publice de radio şi televiziune aduc la cunoştinţa publicului în mod repetat informaţiile, prognozele generale şi avertizările privind fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase sau extreme, furnizate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

Articolul 26. Fondul Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice

(1) Fondul Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice urmăreşte scopul de a fundamenta meteorologic şi hidrologic proiectarea, construcţia şi exploatarea diverselor obiective social-economice, de a elabora strategii de dezvoltare pe termen lung a economiei naţionale, de a efectua cercetări ştiinţifice aplicate şi globale şi de a face schimb de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice în cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale, în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de Republica Moldova pe plan internaţional.

(2) Fondul Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice se formează în baza colectării şi stocării datelor şi informaţiilor meteorologice şi hidrologice oficiale, obţinute în urma efectuării măsurărilor instrumentale şi observaţiilor vizuale asupra condiţiilor meteorologice şi hidrologice.

(3) Se consideră date şi informaţii meteorologice şi hidrologice oficiale datele şi informaţiile produse de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu şi de persoanele fizice şi juridice înregistrate în Registrul producătorilor de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice.

(4) Fondul Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice este organizat sub forma unor arhive de documente ce cuprind date şi informaţii meteorologice şi hidrologice colectate şi păstrate pe suport digital sau pe suport de hârtie.

(5) Întreţinerea şi administrarea Fondului Naţional de Date Meteorologice şi Hidrologice este asigurată de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.

Articolul 27. Cooperarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul activităţii meteorologice şi hidrologice

(1) Cooperarea internaţională a Republicii Moldova în domeniul activităţii meteorologice şi hidrologice, informarea şi schimbul de date şi informaţii meteorologice şi hidrologice se realizează în baza legislaţiei naţionale, cu respectarea obligaţiilor asumate de Republica Moldova pe plan internaţional.

(2) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu reprezintă şi asigură protecţia intereselor Republicii Moldova în activităţile meteorologice şi hidrologice pe plan internaţional.

(3) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu asigură conexiunea Republicii Moldova cu sistemele de comunicaţii electronice şi de informaţii internaţionale în domeniile meteorologiei, hidrologiei şi cercetării schimbărilor climatice şi desfăşoară următoarele activităţi de cooperare internaţională:

a) efectuează schimburi de date operaţionale şi de informaţii prelucrate din domeniul meteorologic şi hidrologic, inclusiv date radar, de modificare a vremii şi privind schimbările climatice, cu organizaţii internaţionale, persoane juridice şi persoane fizice străine, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova pe plan internaţional;

b) asigură schimbul de experţi, formarea şi dezvoltarea resurselor umane prin organizarea de instruiri la nivel internaţional;

c) participă la activităţile de monitorizare, prognoză, investigare, de studiu ştiinţific şi tehnologic în domeniile meteorologic, hidrologic şi de monitorizare a schimbărilor climatice, în programe şi proiecte de cooperare multilaterală, bilaterală şi globală;

d) organizează şi implementează alte activităţi de cooperare internaţională în domeniul meteorologic şi hidrologic.

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 28. Abrogarea reglementărilor contrare

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.1536/1998 cu privire la activitatea hidrometeorologică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.60–61, art.409), cu modificările ulterioare.

Articolul 29. Organizarea executării

(1) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

(2) Producătorii de informaţii şi date meteorologice şi hidrologice existenţi au obligaţia de a depune cererea prevăzută la art.11 alin.(1) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.