Lege nr. 53 din 09.04.2026
pentru modificarea unor acte normative (reforma autorităţilor subordonate Ministerului Mediului)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative
(reforma autorităţilor subordonate
Ministerului Mediului)
nr. 53 din 09.04.2026
(în vigoare 25.04.2026, cu excepţia art.IX, X şi XXII - 29.05.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.183-185 art.150 din 25.04.2026
* * *
UE
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege:
– creează cadrul juridic necesar pentru implementarea Regulamentului (CE) nr.1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE şi 2006/193/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 342 din 22 decembrie 2009, CELEX: 32009R1221, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2023/1199 al Comisiei din 21 iunie 2023;
– transpune art.1 şi 3 din Regulamentul (UE) nr.691/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 iulie 2011 privind conturile economice de mediu europene (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 192 din 22 iulie 2011, CELEX: 32011R0691, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2025/1131 al Comisiei din 26 martie 2025.
Art.I. – Legea nr.1515/1993 privind protecţia mediului înconjurător (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10, art.283), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Se completează cu clauza de armonizare cu următorul cuprins:
"Prezenta lege:
– creează cadrul juridic necesar pentru implementarea Regulamentului (CE) nr.1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE şi 2006/193/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 342 din 22 decembrie 2009, CELEX: 32009R1221, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2023/1199 al Comisiei din 21 iunie 2023;
– transpune art.1 şi 3 din Regulamentul (UE) nr.691/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 iulie 2011 privind conturile economice de mediu europene (text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 192 din 22 iulie 2011, CELEX: 32011R0691, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul delegat (UE) 2025/1131 al Comisiei din 26 martie 2025."
2. Legea se completează cu articolele 281 şi 282 cu următorul cuprins:
"Art.281. – (1) În cadrul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului activează inspectori ai subdiviziunii care asigură funcţionalitatea mecanismului de reacţie imediată la incidentele de mediu.
(2) Durata normală a timpului de muncă în cazul inspectorului subdiviziunii care asigură reacţia imediată la incidentele de mediu nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână.
(3) Printr-un act administrativ al şefului Inspectoratului pentru Protecţia Mediului şi în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, inspectorul subdiviziunii care asigură reacţia imediată la incidentele de mediu poate fi antrenat să presteze ore de muncă suplimentară, muncă în schimburi, muncă în tură continuă, muncă în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare în interes de serviciu, astfel încât să se asigure şi continuitatea serviciului şi restabilirea capacităţii de muncă. Modul de organizare a muncii în schimburi şi în tură continuă se stabileşte printr-un regulament aprobat de Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, în funcţie de necesităţile inspectoratului şi în limita duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
(4) Retribuirea muncii suplimentare şi a muncii prestate în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare se efectuează în conformitate cu legislaţia.
Art.282. – Inspectorii subdiviziunii care asigură reacţia imediată la incidentele de mediu, în realizarea intervenţiilor urgente, au dreptul:
a) să controleze orice subiect de pe teritoriul ţării, indiferent de forma de proprietate, în cazul unei activităţi sau situaţii ce pot influenţa negativ mediul sau componenţii lui;
b) să oprească şi să inspecteze orice mijloc de transport, orice alte mijloace tehnice în caz de încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia mediului sau de acţiuni susceptibile de a aduce prejudicii mediului şi resurselor naturale;
c) să ceară persoanelor fizice şi juridice prezentarea documentelor prevăzute de legislaţie ce atestă dreptul lor de folosinţă a resurselor naturale;
d) să verifice respectarea condiţiilor şi a cerinţelor prevăzute în actele permisive de mediu deţinute de persoanele fizice şi juridice;
e) să întocmească procese-verbale şi alte documente cu privire la încălcări ale legislaţiei privind protecţia mediului, neexecutarea de către persoanele fizice şi juridice a deciziilor organelor de resort în probleme de protecţie a mediului, nerespectarea condiţiilor prevăzute de autorizaţia integrată de mediu şi de autorizaţia de mediu;
f) să ceară persoanelor fizice şi juridice explicaţii în scris pentru fiecare caz de încălcare de către acestea a legislaţiei privind protecţia mediului;
g) să obţină gratuit de la toate persoanele fizice şi juridice informaţia şi explicaţiile necesare pentru exercitarea funcţiilor de control;
h) să constate contravenţiile în domeniul protecţiei mediului;
i) să înainteze propuneri de instituire a măsurilor cu caracter provizoriu de suspendare a activităţilor ce provoacă sau pot provoca prejudicii mediului, până la eliminarea riscului sau până la intervenţia autorităţilor competente;
j) să interzică acţiunile de utilizare a mijloacelor tehnice şi a echipamentelor folosite în activităţi de exploatare, transport, depozitare şi/sau de prelucrare a resurselor naturale desfăşurate ilegal;
k) să efectueze prelevări de probe, să ridice materialele şi obiectele relevante ca dovezi tehnice ale poluării, în modul stabilit de lege, inclusiv cu implicarea organelor competente în cazul indiciilor de comitere a unor infracţiuni;
l) să solicite intervenţia altor autorităţi, inclusiv a Poliţiei, în cazurile în care situaţia depăşeşte competenţa Inspectoratului pentru Protecţia Mediului sau atunci când se impune întreprinderea unor măsuri de asigurare a ordinii publice;
m) să solicite operaţiuni de oprire a instalaţiilor reglementate prin Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale în cazul accidentelor/incidentelor industriale sau al activităţilor desfăşurate ilegal;
n) să pătrundă în orice încăpere utilizată de întreprinzător în activitatea sa, în măsura în care aceasta este parte a obiectului incidentului de mediu, cu excepţia domiciliului acestuia, în cazul în care lipseşte permisiunea posesorului legal. În caz de necesitate, inspectorul va putea intra în domiciliul sau în încăperea asimilată domiciliului întreprinzătorului doar cu asistenţa poliţiei, în condiţiile legii;
o) să efectueze alte acţiuni, în limita competenţei lor, în domeniul protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale."
3. Legea se completează cu capitolele VIII1 şi VIII2 cu următorul cuprins:
"Capitolul VIII1
CONTURILE ECONOMICE DE MEDIU
Art.865. – (1) Conturile economice de mediu constituie un sistem statistic oficial, integrat în contabilitatea naţională, destinat evidenţierii şi cuantificării relaţiilor dintre economie şi mediu prin colectarea, organizarea şi raportarea unitară a datelor privind utilizarea resurselor naturale, privind fluxurile de materiale şi de energie, privind emisiile şi alte presiuni asupra mediului, precum şi a valorilor economice asociate acestora.
(2) Conturile economice de mediu se elaborează şi se actualizează în conformitate cu standardele internaţionale aplicabile, respectiv cu Sistemul de Contabilitate Economie–Mediu (SEEA), precum şi cu cele mai bune practici în materie ale Uniunii Europene, fiind asigurată compatibilitatea şi comparabilitatea acestora cu indicatorii utilizaţi în conturile naţionale.
(3) Conturile economice de mediu au caracter obligatoriu pentru autorităţile şi instituţiile publice responsabile de colectarea şi furnizarea datelor statistice de mediu şi economice şi constituie un fundament pentru elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice în domeniile protecţiei mediului, dezvoltării durabile, economiei circulare şi adaptării la schimbările climatice.
(4) Instituţiile prevăzute la alin.(3) au obligaţia de a asigura acurateţea, completitudinea, coerenţa şi transmiterea la termen a datelor necesare întocmirii conturilor economice de mediu, în conformitate cu metodologiile stabilite de Biroul Naţional de Statistică în colaborare cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu.
Art.866. – (1) Conturile economice de mediu se elaborează în cadrul următoarelor module:
a) modulul pentru conturile referitoare la emisiile atmosferice, care înregistrează fluxurile de materiale gazoase şi granulate reziduale provenite din economia naţională şi emise în atmosferă. Datele sunt prezentate într-un format compatibil cu sistemul de conturi naţionale şi sunt defalcate pe activităţi economice, incluzând atât producţia, cât şi consumul;
b) modulul pentru taxele referitoare la mediu, în funcţie de activitatea economică, care înregistrează veniturile din taxele referitoare la mediu ale economiei naţionale în funcţie de activitatea economică, incluzând atât producţia, cât şi consumul;
c) modulul pentru conturile referitoare la fluxul de materiale la scară economică, care acoperă toate materialele solide, gazoase şi lichide, cu excepţia fluxurilor de aer şi de apă, măsurate în unităţi de masă pe an;
d) modulul pentru conturile de cheltuieli pentru protecţia mediului, care înregistrează datele privind cheltuielile legate de protecţia mediului, şi anume resursele economice alocate protecţiei mediului de către unităţile rezidente;
e) modulul pentru conturile sectorului bunurilor şi serviciilor de mediu, care înregistrează datele privind activităţile de producţie ale economiei naţionale care generează produse de mediu;
f) modulul pentru conturile referitoare la fluxurile fizice de energie, care înregistrează datele privind energia în legătură cu activităţile economice ale unităţilor rezidente ale economiei naţionale, sub formă de defalcări pe activităţi economice;
g) modulul pentru conturile pentru păduri, care înregistrează datele privind resursele forestiere şi activitatea economică din sectorul silviculturii şi al exploatării forestiere într-un mod pe deplin compatibil cu datele raportate în cadrul Sistemului european de conturi 2010;
h) modulul pentru conturile referitoare la subvenţiile de mediu şi transferurile similare, care înregistrează datele privind transferurile curente şi de capital destinate sprijinirii activităţilor prin care se protejează mediul şi resursele naturale, inclusiv producţia şi utilizarea produselor de mediu, într-un mod compatibil cu conceptele şi definiţiile Sistemului european de conturi 2010;
i) modulul pentru conturile referitoare la ecosisteme, care înregistrează datele privind amploarea şi starea activelor ecosistemice şi privind serviciile furnizate de acestea societăţii şi economiei.
(2) Cerinţele privind colectarea, compilarea, transmiterea şi evaluarea conturilor economice de mediu sub formă de conturi satelit la Sistemul european de conturi 2010 se stabilesc prin ordinul ministrului mediului.
Capitolul VIII2
SISTEMUL COMUNITAR DE MANAGEMENT
DE MEDIU ŞI AUDIT (EMAS)
Art.867. – (1) Sistemul Comunitar de Management de Mediu şi Audit (EMAS) este un instrument european voluntar, care are drept scop promovarea îmbunătăţirii continue a performanţelor de mediu ale organizaţiilor prin instituirea şi punerea în aplicare de către acestea a unor sisteme de management de mediu, a evaluării sistematice, obiective şi periodice a performanţei acestor sisteme, a furnizării de informaţii privind performanţa de mediu, a dialogului deschis cu publicul şi cu alte părţi interesate, a implicării active a angajaţilor în organizaţii, precum şi a activităţilor de formare adecvate.
(2) Recunoaşterea la nivel naţional a persoanelor juridice care deţin o înregistrare valabilă în EMAS, efectuată într-un stat membru al UE în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene privind participarea voluntară a organizaţiilor la EMAS, se realizează de către Agenţia de Mediu prin înregistrarea acestora în Lista persoanelor juridice înregistrate în EMAS. Lista persoanelor juridice înregistrate în EMAS se aprobă prin ordinul ministrului mediului şi se publică pe site-ul web oficial al Agenţiei de Mediu la compartimentul dedicat EMAS.
(3) Pentru înregistrarea prevăzută la alin.(2), persoana juridică depune o cerere de recunoaştere a statutului EMAS însoţită de informaţiile şi documentele justificative în limba română sau, după caz, însoţită de copiile documentelor originale depuse la autoritatea de înregistrare în EMAS a statului membru al UE. În situaţia în care, ca urmare a verificării autenticităţii şi valabilităţii acestora de către Agenţia de Mediu, documentele corespund cerinţelor legale, persoana juridică este înscrisă în Lista persoanelor juridice înregistrate în EMAS, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, fiindu-i asigurată actualizarea permanentă a informaţiilor relevante."
4. Legea se completează cu articolul 901 cu următorul cuprins:
"Art.901. – Încălcarea, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prezentei legi atrage răspunderea persoanei juridice în conformitate cu prevederile Legii nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului."
Art.II. – La articolul 10, la articolul 13 alineatele (1) şi (2), la articolul 19 alineatele (3) şi (20), la articolul 26 alineatul (6) şi la articolul 27 alineatul (3) din Legea regnului animal nr.439/1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.62–63, art.688), cu modificările ulterioare, cuvintele "autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător" şi cuvintele "autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu" la forma gramaticală corespunzătoare.
Art.III. – Legea nr.1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.66–68, art.442), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 11 alineatul (2), cuvintele "autorităţii centrale pentru mediu" se substituie cu sintagma "Agenţiei de Mediu".
2. Articolul 14:
la litera n), sintagma "Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru" se substituie cu sintagma "Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru";
la litera o), sintagma "Institutului de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei" se substituie cu sintagma "Agenţiei de Mediu".
3. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
"Art.19. – (1) Guvernul instituie entitatea responsabilă de administrarea şi gestionarea ariilor naturale protejate, a peisajelor, a siturilor Emerald şi siturilor Natura 2000, de asigurarea conservării speciilor de floră şi faună sălbatică, a habitatelor şi coridoarelor ecologice, precum şi de monitorizarea, managementul şi protecţia acestora. Modul de instituire, de organizare şi de funcţionare a acestei entităţi se aprobă de Guvern.
(2) Entitatea instituită conform alin.(1) va avea următoarele funcţii de bază:
a) administrarea, gestionarea, monitorizarea şi protecţia fondului ariilor naturale protejate, a peisajelor, a coridoarelor ecologice, a siturilor Emerald şi siturilor Natura 2000, precum şi a altor habitate naturale;
b) asigurarea conservării şi a protecţiei habitatelor şi a speciilor de interes naţional, comunitar şi internaţional;
c) asigurarea conservării, protecţiei şi a prevenirii degradării ecosistemelor;
d) monitorizarea şi raportarea naţională şi internaţională a stării habitatelor şi a speciilor protejate;
e) elaborarea şi implementarea programelor şi a planurilor de management al ariilor naturale protejate, a siturilor Emerald şi siturilor Natura 2000;
f) administrarea, dezvoltarea şi operarea sistemelor informaţionale, a bazelor de date, a platformelor digitale şi a infrastructurii geospaţiale pentru ariile naturale protejate, habitate, speciile de floră şi faună sălbatică, peisaje, zonele biogeografice, siturile Emerald şi siturile Natura 2000, precum şi furnizarea de date pentru integrarea acestora în infrastructura naţională de date spaţiale;
g) promovarea turismului ecologic;
h) informarea şi educaţia ecologică, cooperarea cu autorităţile publice locale;
i) cooperarea internaţională şi implementarea convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte."
4. La articolul 84, sintagma "Inspectoratului Ecologic de Stat" se substituie cu sintagma "Inspectoratului pentru Protecţia Mediului".
5. La articolul 93, cuvintele "autorităţii centrale pentru mediu" se substituie cu sintagma "Agenţiei de Mediu".
6. La articolul 96 alineatul (3) partea introductivă, sintagma "Inspectoratului Ecologic de Stat" se substituie cu sintagma "Inspectoratului pentru Protecţia Mediului".
7. Articolul 98 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Pentru tragerea la răspunderea de mediu se aplică prevederile Legii nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului."
Art.IV. – Legea nr.591/1999 cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.133–134, art.649), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 9, litera g) se abrogă.
2. Legea se completează cu articolul 91 cu următorul cuprins:
"Articolul 91. Competenţa Agenţiei de Mediu
Agenţia de Mediu:
a) ţine Registrul naţional al spaţiilor verzi;
b) participă la activitatea comisiilor pentru amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor compatibile cu destinaţia acestora;
c) elaborează şi aprobă metodologia de monitoring al spaţiilor verzi;
d) publică anual, până în data de 15 iunie, informaţia privind starea spaţiilor verzi pentru anul precedent, în baza Hotărârii Guvernului nr.676/2000 cu privire la procedura unică de ţinere a evidenţei spaţiilor verzi ale localităţilor urbane şi rurale;
e) solicită, în temeiul pct.2 din Hotărârea Guvernului nr.676/2000 cu privire la procedura unică de ţinere a evidenţei spaţiilor verzi ale localităţilor urbane şi rurale, informaţia cuprinsă în anexele nr.1–3 la hotărârea menţionată."
3. La articolul 10 litera a), la articolul 31 alineatul (3) şi la articolul 33 alineatul (2), cuvintele "autoritatea centrală pentru mediu" se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu".
4. La articolul 13 litera d), la articolul 22 alineatul (2), la articolul 25 alineatul (1), la articolul 30 alineatul (3) şi la articolul 32 alineatul (2), cuvintele "organele teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu" se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu".
5. La articolul 28, cuvintele "organele teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu" se substituie cu sintagma "Inspectoratul pentru Protecţia Mediului".
6. La articolul 29 punctul 1) partea introductivă, cuvintele "şi organele teritoriale ale autorităţii centrale pentru mediu" se substituie cu textul " , Agenţia de Mediu şi Inspectoratul pentru Protecţia Mediului".
Art.V. – Legea nr.149/2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.126–130, art.597), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7, literele b) şi d) se abrogă.
2. Articolul 8 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Agenţia de Mediu:
a) asigură elaborarea şi aprobarea programului de monitoring în domeniul pescuitului şi al conservării resurselor biologice acvatice în obiectivele acvatice piscicole naturale;
b) reglementează şi autorizează activităţile de pescuit ştiinţific, de control, comercial, sportiv, amator şi de agrement;
c) participă la activitatea Consiliului ihtiologic, asigurând secretariatul acestuia;
d) implementează măsurile necesare pentru creşterea potenţialului biologic al resurselor piscicole şi pentru popularea bazinelor acvatice piscicole cu specii de peşti;
e) stabileşte, cu concursul instituţiilor din domeniul cercetării şi inovării, procedura şi modalitatea de studiere a resurselor biologice acvatice."
Art.VI. – Legea nr.94/2007 cu privire la reţeaua ecologică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90–93, art.395), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 18 alineatul (2) litera b), cuvintele "perimetrelor miniere" se substituie cu cuvintele "perimetrelor miniere sau a perimetrelor de exploatare".
2. La articolul 19:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) Răspunderea de mediu survine în conformitate cu prevederile Legii nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului."
Art.VII. – Legea regnului vegetal nr.239/2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.40–41, art.114), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 8, literele b)–e), g1) şi g2) se abrogă.
2. Legea se completează cu articolul 81 cu următorul cuprins:
"Articolul 81. Competenţa Agenţiei de Mediu
Sunt de competenţa Agenţiei de Mediu:
a) participarea la procesul de elaborare a actelor normative în domeniul folosinţei şi protecţiei obiectelor regnului vegetal, inclusiv a celor ce derivă din angajamentele asumate prin Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în acest domeniu;
b) participarea la implementarea actelor normative în domeniul folosinţei şi protecţiei obiectelor regnului vegetal;
c) participarea la implementarea prevederilor documentelor de politici naţionale şi ale tratatelor internaţionale de mediu la care Republica Moldova este parte în domeniul folosinţei şi protecţiei obiectelor regnului vegetal;
d) înregistrarea colecţiilor de plante din flora sălbatică şi ţinerea registrului de stat al acestor colecţii;
e) reglementarea activităţilor din domeniul folosinţei şi protecţiei obiectelor regnului vegetal;
f) eliberarea către persoanele fizice şi juridice a autorizaţiei pentru colectarea obiectelor regnului vegetal, a autorizaţiei pentru tăieri ale vegetaţiei forestiere, a acordurilor pentru importul şi exportul de plante sălbatice, a permisului/certificatului CITES, a autorizaţiei pentru folosinţa specială a plantelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova;
g) ţinerea registrelor actelor permisive emise;
h) ţinerea evidenţei obiectelor regnului vegetal prin intermediul Cadastrului obiectelor regnului vegetal;
i) îndeplinirea rolului de organ de gestiune CITES;
j) instruirea personalului autorităţilor publice locale, al organelor de control vamal, precum şi a beneficiarilor de folosinţă a obiectelor regnului vegetal privind reglementarea operaţiunilor de import, export, reexport şi de tranzit al obiectelor regnului vegetal;
k) consultarea instituţiilor relevante cu privire la oportunitatea reintroducerii deliberate în natură a speciilor indigene, dacă această măsură este susceptibilă să contribuie la restabilirea acestor specii la un stadiu de conservare favorabil;
l) consultarea instituţiilor relevante cu privire la oportunitatea reintroducerii deliberate în natură sau interzicerea, în caz de necesitate, a unor specii alogene în vederea excluderii unui prejudiciu cauzat habitatelor naturale în zona lor de răspândire naturală şi florei sălbatice indigene."
3. La articolul 15 alineatul (3), cuvintele "autoritatea centrală abilitată cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului" se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu".
4. La articolul 20 alineatul (1), cuvintele "autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului" se substituie cu sintagma "Agenţiei de Mediu".
5. La articolul 29 alineatul (1) şi la articolul 30 alineatul (1), cuvintele "organelor teritoriale ale autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului" se substituie cu sintagma "Agenţiei de Mediu".
6. La articolul 31 alineatul (3), cuvintele "autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului" se substituie cu sintagma "Agenţiei de Mediu".
Art.VIII. – Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.78–84, art.100), cu modificările ulterioare, se completează cu articolele 1431 şi 1471 cu următorul cuprins:
"Articolul 1431. Încălcarea procedurii de prevenire sau reparare a daunei aduse mediului
(1) Neîndeplinirea obligaţiei de prezentare sau neprezentarea la termenul stabilit a informaţiei despre apariţia unei ameninţări iminente de producere a unei daune aduse mediului, precum şi despre măsurile de prevenire sau măsurile de reparare întreprinse,
se sancţionează cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(2) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a măsurilor de reparare a daunei aduse mediului, prevăzute de art.11–13 din Legea nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului,
se sancţionează cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(3) Neconformarea contravenientului cu cerinţele legale în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunilor în temeiul alin.(1) sau alin.(2)
se sancţionează cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an."
"Articolul 1471. Încălcarea procedurii de prezentare a informaţiei privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră
(1) Neîndeplinirea obligaţiei de a prezenta sau neprezentarea la termenul stabilit a planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră
se sancţionează cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(2) Neprezentarea sau prezentarea cu întârziere a raportului anual al emisiilor de gaze cu efect de seră, verificat de un verificator acreditat, precum şi a raportului de verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră de către operatorul instalaţiei staţionare sau operatorul de aeronave
se sancţionează cu amendă de la 200 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice."
Art.IX. – În cuprinsul Codului subsolului nr.3/2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.75–77, art.197), cu modificările ulterioare, sintagma "Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu" la forma gramaticală corespunzătoare.
Art.X. – Anexa nr.1 la Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.170–175, art.494), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
compartimentul "II. Actele permisive care se încadrează în categoria autorizaţiilor" se completează cu poziţia 601 cu următorul cuprins:
| 601 | Autorizaţie de folosinţă a subsolului | Gratuit |
Pentru cercetarea geologică a subsolului, colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, a altor materiale de colecţie şi exploatarea instalaţiei de gestionare a deşeurilor extractive – 5 ani; |
la compartimentul "III. Actele permisive care se încadrează în categoria certificatelor", poziţiile 25 şi 26 se exclud.
Art.XI. – Legea apelor nr.272/2011 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.46–49, art.70), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, la noţiunea "corp de apă de suprafaţă", cuvintele "râu sau canal" se substituie, în ambele cazuri, cu textul "râu, pârâu sau canal".
2. La articolul 42 alineatul (1), primul enunţ va avea următorul cuprins: "Terenurile fondului apelor şi construcţiile hidrotehnice proprietate a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se transmit exclusiv în locaţiune, prin organizare de licitaţii publice, sau, după caz, în comodat."
3. La articolul 91, literele i), k) şi l) se abrogă.
4. Legea se completează cu articolul 92 cu următorul cuprins:
"Articolul 92. Atribuţiile Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu
În domeniul monitoringului şi protecţiei resurselor de apă, Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu are următoarele atribuţii:
a) administrează reţeaua naţională de monitoring al calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;
b) asigură funcţionarea Laboratorului privind calitatea apei din cadrul Laboratorului de Referinţă de Mediu şi efectuează măsurări, analize şi investigaţii privind calitatea apelor de suprafaţă şi subterane în conformitate cu programele de monitoring al calităţii apelor de suprafaţă şi subterane şi/sau la solicitarea persoanelor fizice şi juridice interesate;
c) realizează monitoringul şi evidenţa sistematică a cantităţii şi a calităţii apelor de suprafaţă, inclusiv a cursurilor de apă transfrontaliere, în cadrul reţelei naţionale de monitoring şi furnizează informaţiile hidrologice necesare pentru evaluarea stării resurselor de apă de suprafaţă;
d) efectuează monitoringul şi evidenţa sistematică a apelor subterane în cadrul reţelei naţionale de monitoring în vederea evaluării stării corpurilor de apă subterană şi a identificării tendinţelor semnificative şi susţinute de creştere a concentraţiilor de poluanţi, în scopul atingerii obiectivelor de mediu."
5. La articolul 192 alineatul (2), cuvintele "Înregistrarea şi evidenţa" se substituie cu cuvintele "Înregistrarea şi evidenţa caracteristicilor şi a parametrilor tehnici ai".
6. La articolul 23, alineatul (2) se completează cu litera i) cu următorul cuprins:
"i) producerea şi furnizarea de ape recuperate destinate irigaţiilor în agricultură."
7. Articolul 24 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) În cazul apariţiei unui deficit cantitativ de resurse de apă, determinat de seceta hidrologică sau hidrogeologică, de diminuarea semnificativă a nivelurilor ori a debitelor de apă în corpurile de apă, Ministerul Mediului, la propunerea Instituţiei Publice Administraţia Naţională "Apele Moldovei", poate dispune (impune), pentru o perioadă determinată, măsuri temporare de restricţionare a folosinţei generale şi/sau speciale a apei."
8. Articolul 25:
se completează cu alineatul (33) cu următorul cuprins:
"(33) Pentru activitatea specificată la art.23 alin.(2) lit.i), adiţional la actele prevăzute la alin.(2) lit.a), b), d), e) şi g) din prezentul articol, solicitantul anexează:
a) descrierea procesului de epurare şi deversare a apei în emisar;
b) descrierea cantităţii şi a compoziţiei poluanţilor din apele deversate în emisar;
c) certificatul de acreditare a laboratorului de măsurare şi monitorizare a volumului şi a calităţii apelor deversate în emisar, pe care îl deţine, sau contractul de prestări servicii cu un laborator acreditat în acest sens, în conformitate cu Legea nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii;
d) planul de management al riscului legat de reutilizarea apei;
e) date privind clasa de calitate a apelor recuperate, tipurile de culturi irigate, metodele de irigare, locaţiile intenţionate pentru utilizarea apelor recuperate;
f) informaţii privind proiecte-pilot."
la alineatul (5), litera b) se completează cu textul " , asigurând, după caz, schimbul de informaţii cu punctul de contact din statul în care apele recuperate sunt destinate utilizării".
9. La articolul 27, alineatul (2) se completează cu litera g) cu următorul cuprins:
"g) planul de management al riscului legat de reutilizarea apei."
10. Articolul 28 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
"(4) În cazul emiterii autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul producerii şi furnizării apelor recuperate destinate irigaţiilor în agricultură, aceasta, suplimentar condiţiilor prevăzute la alin.(1)–(3), cuprinde următoarele informaţii:
a) clasa sau clasele de calitate a apelor recuperate şi utilizarea în agricultură pentru care sunt permise apele recuperate, în conformitate cu regulamentul privind cerinţele minime pentru reutilizarea apei, aprobat de Guvern;
b) locul în care este autorizată utilizarea apei;
c) instalaţiile de recuperare, inclusiv amplasarea instalaţiei, datele de contact ale operatorului şi volumul anual estimat al apelor recuperate ce urmează să fie produse;
d) condiţiile referitoare la cerinţele minime de calitate aplicabile apelor recuperate destinate irigaţiilor în agricultură;
e) orice condiţii referitoare la cerinţele suplimentare impuse operatorului instalaţiei de recuperare, prevăzute în planul de management al riscului legat de reutilizarea apei;
f) orice alte condiţii necesare pentru a limita riscurile inacceptabile la adresa mediului, a sănătăţii umane şi a celei animale, astfel încât orice risc să fie menţinut la un nivel acceptabil;
g) punctul de conformitate în care se vor efectua verificări pentru a se constata îndeplinirea de către operator a obligaţiilor privind calitatea apelor recuperate."
11. La articolul 30, alineatul (1) se completează cu literele d)–g) cu următorul cuprins:
"d) dacă a avut loc o modificare substanţială a capacităţii staţiei;
e) dacă s-au modernizat echipamentele;
f) dacă s-au adăugat noi echipamente sau procese;
g) dacă au avut loc modificări ale condiţiilor climatice sau de altă natură care afectează în mod semnificativ starea ecologică a corpurilor de apă de suprafaţă."
12. Articolul 32 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
"(6) Autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei poate fi modificată de către Agenţia de Mediu la solicitarea deţinătorului, cu menţinerea termenului de valabilitate al acesteia, în cazul în care este necesară majorarea volumului de apă subterană autorizat pentru desfăşurarea oricărei activităţi economice, în limitele debitului exploatabil al sondei de apă subterană, cu respectarea condiţiilor de exploatare durabilă a acviferului."
13. Articolul 43 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
"(6) În conformitate cu obligaţiile asumate de Republica Moldova, începând cu data aderării la Uniunea Europeană, Ministerul Mediului asigură elaborarea şi transmiterea către Comisia Europeană a unui raport privind implementarea măsurilor de protecţie a apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, în condiţiile şi în termenele stabilite de cerinţele Uniunii Europene şi de regulamentul prevăzut la alin.(1)."
14. Articolul 49 se completează cu alineatele (5) şi (6) cu următorul cuprins:
"(5) În conformitate cu obligaţiile asumate de Republica Moldova, Ministerul Mediului asigură transmiterea către Comisia Europeană a evaluărilor preliminare ale riscului de inundaţii, a hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc de inundaţii, precum şi a planurilor de gestionare a riscului de inundaţii, inclusiv a revizuirilor şi, după caz, a actualizărilor acestora, în termen de cel mult 3 luni de la data aprobării sau a finalizării acestora, potrivit prezentei legi.
(6) Ministerul Mediului informează Comisia Europeană cu privire la orice alte decizii relevante legate de implementarea prevederilor prezentului articol şi îi pune la dispoziţie informaţiile necesare referitoare la aceste decizii în termenul prevăzut la alin.(5)."
15. La articolul 58:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) Răspunderea de mediu survine în conformitate cu prevederile Legii nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului."
16. Articolul 60 se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:
"(3) În situaţia în care se identifică o problemă cu impact asupra gestionării apelor, în special una care vizează poluarea transfrontalieră şi care depăşeşte capacitatea de soluţionare a Republicii Moldova, Ministerul Mediului asigură raportarea acesteia către Comisia Europeană, statele vecine interesate, precum şi către organizaţiile internaţionale relevante, formulând recomandări de soluţionare în cadrul mecanismelor de cooperare internaţională.
(4) În vederea asigurării coordonării administrative eficiente a districtelor bazinelor hidrografice, inclusiv a celor internaţionale, Ministerul Mediului transmite către Comisia Europeană informaţiile privind autorităţile competente cu atribuţii în gestionarea resurselor de apă, ce includ: denumirea şi adresa oficială, datele de contact, zona geografică a districtului bazinului hidrografic, cu descrierea precisă a graniţelor şi cu hărţi în format GIS (Geographic Information System); statutul juridic al autorităţii competente şi, dacă este necesar, un rezumat sau o copie a statutului acesteia, a actului de constituire sau a unui document legal echivalent, responsabilităţile juridice şi administrative, inclusiv rolul autorităţii competente în cadrul fiecărui district al bazinului hidrografic; lista autorităţilor coordonate (dacă acţionează ca organ de coordonare), cu un rezumat al relaţiilor instituţionale; un rezumat al relaţiilor instituţionale internaţionale pentru asigurarea coordonării districtului bazinului hidrografic care se întinde pe teritoriul mai multor state sau pe teritoriul unei ţări terţe. Ministerul Mediului informează Comisia Europeană cu privire la orice modificare a acestor informaţii."
17. Articolul 62 se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:
"(21) În conformitate cu obligaţiile asumate de Republica Moldova, Ministerul Mediului asigură informarea Comisiei Europene cu privire la actele normative adoptate în domeniul reglementat de prezenta lege."
Art.XII. – Articolul 16 din Legea nr.132/2012 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare şi radiologice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.229–233, art.739), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
denumirea articolului şi partea introductivă vor avea următorul cuprins:
"Articolul 16. Competenţa Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu
Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu efectuează:";
articolul se completează cu litera e) cu următorul cuprins:
"e) prezentarea către Agenţia de Mediu a datelor şi a informaţiilor privind radioactivitatea mediului, obţinute ca urmare a implementării programelor de monitorizare a radioactivităţii mediului."
Art.XIII. – Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.414–417, art.716), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "siturile Emerald", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "siturile Emerald şi siturile Natura 2000" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. La noţiunea "impact asupra mediului" şi în anexa nr.8 punctul 2) litera f), cuvintele "reţelei Emerald" se substituie cu textul "reţelei Emerald şi reţelei Natura 2000".
3. Articolul 41 se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
"(5) După aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Ministerul Mediului asigură transmiterea către Comisia Europeană, o dată la doi ani, a unui raport privind deciziile de derogare adoptate."
4. Legea se completează cu articolul 30 cu următorul cuprins:
"Articolul 30. Raportarea
(1) În conformitate cu obligaţiile asumate de Republica Moldova, o dată la 6 ani, Ministerul Mediului asigură elaborarea şi transmiterea către Comisia Europeană a unui raport, în măsura în care sunt disponibile datele necesare, cu privire la următoarele aspecte:
a) numărul activităţilor planificate, stabilite în anexele nr.1 şi nr.2, care au fost supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(3), art.53, art.101–1012, art.11–17 şi art.25;
b) repartizarea evaluărilor impactului asupra mediului în funcţie de categoriile de activităţi planificate stabilite în anexele nr.1 şi nr.2;
c) numărul activităţilor planificate, stabilite în anexa nr.2, care au făcut obiectul procedurii de evaluare prealabilă în conformitate cu art.9 alin.(2);
d) durata medie a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului;
e) estimări generale privind costul mediu direct al procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv impactul financiar rezultat din aplicarea prezentei legi asupra întreprinderilor mici şi mijlocii.
(2) Primul raport prevăzut la alin.(1) se întocmeşte pentru o perioadă de 6 ani de la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar rapoartele ulterioare se transmit din 6 în 6 ani.
(3) Republica Moldova şi Comisia Europeană fac schimb de informaţii pe baza experienţei dobândite prin aplicarea prezentei legi."
Art.XIV. – La articolul 7 alineatul (6) din Legea nr.209/2016 privind deşeurile (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.260–263, art.373), cu modificările ulterioare, textul "Laboratorul de referinţă, stabilit de către Agenţia de Mediu," se substituie cu cuvintele "Laboratorul de Referinţă de Mediu din cadrul Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu".
Art.XV. – Legea nr.11/2017 privind evaluarea strategică de mediu (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.109–118, art.155), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "siturilor Emerald" se substituie cu textul "siturilor Emerald şi siturilor Natura 2000", iar cuvintele "reţelei Emerald" se substituie cu textul "reţelei Emerald şi reţelei Natura 2000".
2. Articolul 18:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 18. Legătura cu alte prevederi legislative ale Uniunii Europene";
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatele (2)–(5) cu următorul cuprins:
"(2) Efectuarea evaluării strategice de mediu pentru documentele de politici publice şi planificare nu exclude aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, prevăzută pentru activităţile planificate, conform legislaţiei în vigoare.
(3) Pentru documentele de politici publice şi planificare cofinanţate de Uniunea Europeană, evaluarea strategică de mediu se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei legi, precum şi cu prevederile specifice relevante ale acquis-ului UE.
(4) Evaluarea strategică de mediu se aplică şi documentelor de politici publice şi planificare pentru care obligaţia de efectuare a acestei proceduri derivă simultan din prezenta lege, din alte acte normative care transpun legislaţia Uniunii Europene, precum şi din alte reglementări ale acquis-ului UE.
(5) După aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Ministerul Mediului comunică Comisiei Europene orice măsură luată privind calitatea rapoartelor de mediu."
Art.XVI. – În cuprinsul Legii nr.277/2018 privind substanţele chimice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.49–58, art.109), cu modificările ulterioare, sintagma "Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare, Radiologice şi Chimice" şi sintagma "Agenţia Naţională", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu" şi, respectiv, cu cuvântul "Agenţia" la forma gramaticală corespunzătoare.
Art.XVII. – Legea nr.98/2022 privind calitatea aerului atmosferic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.141–150, art.252), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Identificarea şi delimitarea zonelor şi a aglomerărilor se efectuează de către Agenţia de Mediu în baza datelor evaluării preliminare a calităţii aerului atmosferic, colectate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu în conformitate cu Regulamentul privind monitorizarea şi gestionarea calităţii aerului atmosferic, aprobat de Guvern."
2. La articolul 8 litera l), sintagma "Agenţiei de Mediu" se substituie cu sintagma "Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu".
3. La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care este informat de către Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu cu privire la existenţa riscului de depăşire a pragului de alertă şi/sau a pragului de informare prevăzute în anexa nr.2, Ministerul Sănătăţii, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, evaluează în regim de urgenţă riscurile pentru sănătatea umană şi propune măsuri imediate şi preventive ce trebuie luate în vederea protecţiei sănătăţii umane."
4. Articolele 13 şi 15 vor avea următorul cuprins:
"Articolul 13. Atribuţiile Agenţiei de Mediu
Agenţia de Mediu întreprinde măsuri de implementare a actelor normative în domeniul gestionării durabile a calităţii aerului atmosferic şi:
a) asigură implementarea cadrului normativ privind calitatea aerului atmosferic, monitorizează şi raportează periodic către Ministerul Mediului despre gradul de implementare a acestuia, prezintă propuneri de modificare a actelor normative în domeniu;
b) acordă suport Ministerului Mediului la elaborarea actelor normative privind evaluarea şi gestionarea calităţii aerului atmosferic;
c) până la data de 1 decembrie a fiecărui an, elaborează şi transmite spre avizare Ministerului Mediului raportul privind calitatea aerului atmosferic la nivel naţional pe anul anterior, cu referire la poluanţii ce intră sub incidenţa prezentei legi;
d) elaborează inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind instituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altor informaţii relevante pentru schimbările climatice, aprobat de Guvern, şi îl prezintă spre avizare Ministerului Mediului;
e) asigură funcţionarea SNMGICA şi SNIEPA;
f) împreună cu Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, realizează clasificarea în regimuri de evaluare şi regimuri de gestionare a ariilor din zone şi aglomerări, pe baza rezultatelor măsurărilor şi a studiilor de modelare, conform prevederilor art.21 şi 29, şi o prezintă spre avizare Ministerului Mediului;
g) elaborează metodologia privind evaluarea şi validarea datelor de calitate a aerului atmosferic obţinute în urma monitorizării calităţii aerului atmosferic;
h) ţine Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.373/2018 cu privire la Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi;
i) acordă suport autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea planurilor privind calitatea aerului la nivel local, le supune procedurii de evaluare strategică de mediu şi monitorizează, împreună cu Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, implementarea acestora;
j) autorizează emisiile de poluanţi atmosferici în conformitate cu legislaţia în domeniul protecţiei mediului;
k) împreună cu Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, elaborează informaţii şi rapoarte în formatele stabilite de Agenţia Europeană de Mediu, de Oficiul Statistic al Uniunii Europene (Eurostat), de secretariatele convenţiilor şi protocoalele în domeniul protecţiei aerului atmosferic la care Republica Moldova este parte şi le prezintă Ministerului Mediului;
l) coordonează amplasarea punctelor fixe de monitorizare stabilite de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu şi lista poluanţilor atmosferici evaluaţi în cadrul RNMCA;
m) stabileşte lista unităţilor administrativ-teritoriale întocmită în urma clasificării în regimuri de gestionare a ariilor din zone şi aglomerări;
n) solicită şi primeşte gratuit, în condiţiile legii, date şi informaţii generalizate cu privire la calitatea aerului atmosferic;
o) organizează, împreună cu alte autorităţi publice şi cu organizaţii neguvernamentale, ateliere de instruire asupra implementării cerinţelor de calitate a aerului atmosferic, acţiuni de educaţie şi conştientizare ecologică a populaţiei în domeniul protecţiei aerului atmosferic."
"Articolul 15. Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu
Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) asigură administrarea RNMCA, inclusiv a staţiei de monitorizare în context transfrontalier, conform Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe distanţe lungi al poluanţilor atmosferici în Europa (EMEP);
b) asigură funcţionarea şi dezvoltarea Laboratorului privind calitatea aerului din cadrul Laboratorului de Referinţă de Mediu;
c) prestează servicii de laborator privind calitatea aerului, servicii de monitoring al emisiilor de poluanţi atmosferici la instalaţiile aflate în gestiunea operatorilor economici (automonitorizare);
d) realizează, prin intermediul Laboratorului privind calitatea aerului din cadrul Laboratorului de Referinţă de Mediu, programele anuale de monitoring al calităţii aerului atmosferic;
e) stabileşte amplasarea punctelor fixe de monitorizare şi lista poluanţilor atmosferici evaluaţi în cadrul RNMCA şi le consultă cu Agenţia de Mediu;
f) stabileşte şi delimitează zonele de protecţie ale punctelor fixe de măsurare a calităţii aerului atmosferic şi informează în acest sens autorităţile administraţiei publice locale şi alte autorităţi competente pentru a fi incluse în documentele de amenajare a teritoriului şi pentru a asigura respectarea regimului de protecţie şi funcţionarea corectă a punctelor fixe de măsurare;
g) transmite Agenţiei de Mediu, la solicitare, date şi informaţii privind calitatea aerului atmosferic, obţinute în urma realizării programelor de monitoring al calităţii aerului atmosferic, în scopul întocmirii rapoartelor privind calitatea aerului atmosferic la nivel naţional şi a inventarului naţional de emisii;
h) elaborează prognoze privind nivelul de poluare a aerului atmosferic;
i) informează Ministerul Sănătăţii privind existenţa riscului de depăşire a pragului de alertă şi/sau a pragului de informare în scopul identificării şi evaluării riscurilor pentru sănătatea umană;
j) asigură informarea publicului şi a autorităţilor publice interesate cu privire la calitatea aerului atmosferic şi nivelul de depăşire a pragurilor de emisie, inclusiv în cazurile excepţionale, elaborează avertizări şi asigură difuzarea acestora către operatorii economici, conform cadrului normativ, în cazul manifestării unor niveluri înalte de poluare, inclusiv în situaţiile în care este prognozată o creştere a concentraţiilor de poluanţi cauzată de condiţii meteorologice nefavorabile;
k) asigură acurateţea, corectitudinea şi caracterul complet al datelor colectate şi al informaţiilor furnizate, precum şi validarea primară a datelor obţinute în urma implementării programelor de monitoring;
l) transmite Agenţiei de Mediu, cu titlu gratuit, informaţii cu privire la climatul zonelor şi al aglomerărilor;
m) realizează prognoze meteorologice şi le transmite, cu titlu gratuit, Agenţiei de Mediu în scopul aplicării planurilor privind calitatea aerului şi al monitorizării efectelor măsurilor luate."
5. La articolul 19, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu evaluează calitatea aerului atmosferic prin estimarea concentraţiilor de poluanţi în comparaţie cu standardele şi obiectivele calităţii aerului atmosferic stabilite în anexa nr.2."
6. La articolul 24, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Prin intermediul SNMGICA şi în baza datelor furnizate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, Agenţia de Mediu evaluează nivelul de poluare a aerului atmosferic, asigurând supravegherea sistematică a concentraţiilor de poluanţi atmosferici prevăzuţi în anexa nr.1 partea I."
7. La articolul 25, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Monitoringul calităţii aerului atmosferic în baza măsurărilor efectuate prin RNMCA este realizat de către Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu conform obiectivelor de calitate a datelor, criteriilor de agregare a datelor şi parametrilor statistici, de asemenea conform metodelor de referinţă prevăzute în anexa nr.4, aprobate la nivel naţional."
8. La articolul 26, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Măsurările concentraţiilor de poluanţi atmosferici în zone şi aglomerări se efectuează de către Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu în puncte fixe, fie continuu, fie prin prelevări aleatorii, şi numărul acestor măsurări trebuie să fie suficient pentru a permite determinarea nivelului concentraţiilor de poluanţi."
9. La articolul 32, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Agenţia de Mediu, Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică asigură monitorizarea privind respectarea nivelurilor concentraţiilor de poluanţi atmosferici sub valorile-limită şi valorile-ţintă prevăzute în anexa nr.2, cu excepţia ozonului, în scopul evitării, al prevenirii sau al reducerii efectelor dăunătoare asupra sănătăţii umane în ariile din zone şi aglomerări."
10. La articolul 33 alineatul (3), sintagma "Agenţia de Mediu" se substituie cu textul "Agenţia de Mediu, în baza datelor furnizate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu,".
11. Articolul 38 va avea următorul cuprins:
"Articolul 38. Informarea publicului
(1) Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu asigură informarea publicului şi a instituţiilor interesate cu privire la calitatea aerului atmosferic, în conformitate cu anexa nr.8, iar Agenţia de Mediu, în baza datelor furnizate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu, asigură informarea publicului şi a instituţiilor interesate cu privire la:
a) programul naţional de control al poluării atmosferice, prevăzut la art.33 alin.(2);
b) planurile privind calitatea aerului şi planurile de menţinere a calităţii aerului, prevăzute la art.36 şi 37;
c) măsurile de protecţie a aerului atmosferic, prevăzute la cap. V.
(2) Informaţiile prevăzute la alin.(1) se pun la dispoziţia publicului cu titlu gratuit, prin intermediul oricăror mijloace media uşor accesibile şi se plasează pe site-ul web oficial al Agenţiei de Mediu şi pe cel al Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.
(3) În cazul în care se depăşeşte valoarea-limită şi/sau pragul de alertă prevăzute în anexa nr.2 sau în cazul în care are loc o poluare semnificativă transfrontalieră, Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu asigură neîntârziat informarea autorităţilor centrale pentru resursele naturale şi mediu, precum şi a publicului larg."
12. La articolul 41, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) În situaţia în care se depăşeşte oricare dintre pragurile de alertă, valorile-limită sau valorile-ţintă plus marja de toleranţă corespunzătoare ori obiectivul pe termen lung prevăzute în anexa nr.2, din cauza transportului transfrontalier de poluanţi atmosferici sau de precursori ai acestora, Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu identifică depăşirile, stabileşte cauza transfrontalieră a poluării şi furnizează datele şi analizele tehnice necesare. Agenţia de Mediu coordonează, unde este cazul, elaborarea planurilor comune sau corelate privind calitatea aerului, asigură integrarea datelor în documentele oficiale, facilitează cooperarea cu statele vecine şi monitorizează aplicarea măsurilor potrivite pentru eliminarea acestor depăşiri, dacă acestea nu presupun costuri disproporţionate."
Art.XVIII. – Legea nr.368/2023 cu privire la activitatea meteorologică şi hidrologică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.510–513, art.911) se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "instituţia publică competentă în domeniul meteorologiei şi hidrologiei", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. La articolul 1 alineatul (1), textul "pentru activitatea meteorologică şi hidrologică," se substituie cu textul "pentru activitatea meteorologică şi hidrologică, precum şi pentru monitoringul factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii, în limita competenţelor stabilite de Guvern,".
3. La articolul 2, textul "activităţi meteorologice, hidrologice şi activităţi conexe" se substituie cu textul "activităţi meteorologice, hidrologice, precum şi monitoringul factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii, în limita competenţelor stabilite de Guvern".
4. Articolul 4 se completează, în ordine alfabetică, cu următoarele noţiuni:
"date de monitoring al factorilor de mediu – valori ale parametrilor care descriu starea şi dinamica factorilor şi componentelor de mediu într-un anumit loc şi timp, obţinute în cadrul monitoringului în modul stabilit de Guvern;"
"monitoring al biodiversităţii – activitate sistematică de observare, evaluare şi raportare a stării şi dinamicii ecosistemelor, habitatelor şi speciilor, inclusiv prin indicatori şi serii de date pe termen lung, în modul stabilit de Guvern;
monitoring al factorilor de mediu – sistem de observaţii, de măsurări, de colectare, evaluare şi raportare privind calitatea aerului atmosferic, a apelor de suprafaţă şi subterane, a solului, a biodiversităţii, precum şi a radioactivităţii mediului, în modul stabilit de Guvern;"
"reţea naţională de monitoring al factorilor de mediu – totalitatea reţelelor, punctelor de observaţie şi măsurare, staţiilor, posturilor, forajelor, laboratoarelor, sistemelor informaţionale şi a altor elemente de infrastructură utilizate pentru colectarea, validarea, prelucrarea, stocarea şi diseminarea datelor de monitoring al factorilor de mediu, în modul stabilit de Guvern;".
5. Articolul 7:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 7. Atribuţiile Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu";
articolul se completează cu literele s) şi t) cu următorul cuprins:
"s) organizează şi realizează monitoringul factorilor de mediu şi asigură colectarea, prelucrarea, analiza, validarea, stocarea şi diseminarea datelor aferente în modul stabilit de Guvern;
t) administrează şi dezvoltă reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu şi infrastructura aferentă acesteia, în condiţiile legii."
6. Legea se completează cu articolul 181 cu următorul cuprins:
"Articolul 181. Sistemul naţional şi reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu
(1) În vederea monitorizării factorilor de mediu, inclusiv a biodiversităţii, se instituie Sistemul naţional de monitoring al factorilor de mediu.
(2) Sistemul naţional de monitoring al factorilor de mediu cuprinde reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu, punctele de observaţie şi măsurare, staţiile, posturile, forajele, infrastructura de laborator, sistemele informaţionale, fondurile de date şi alte componente tehnice şi organizatorice gestionate potrivit legii.
(3) Reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu include, după caz, reţelele şi subsistemele de monitoring al calităţii aerului atmosferic, al apelor de suprafaţă şi subterane, al solului, al biodiversităţii, al radioactivităţii mediului şi alte reţele specializate prevăzute de lege.
(4) Modul de organizare, funcţionare, dezvoltare, finanţare, colectare, validare, prelucrare, stocare, integrare şi de furnizare a datelor în cadrul Sistemului naţional de monitoring al factorilor de mediu se stabileşte de Guvern."
7. La articolul 24:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
"Articolul 24. Accesul la datele şi informaţiile meteorologice şi hidrologice, precum şi la datele de monitoring al factorilor de mediu, inclusiv al biodiversităţii";
alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Publicul are acces liber şi gratuit la datele şi informaţiile meteorologice, hidrologice şi de monitoring al factorilor de mediu disponibile, inclusiv la cele în format electronic şi cele obţinute în trecut, aflate în posesia Instituţiei Publice Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu.
(3) Prin derogare de la alin.(2), datele şi informaţiile meteorologice, hidrologice şi cele de monitoring al factorilor de mediu pot fi furnizate contra unei plăţi ce nu depăşeşte cheltuielile suportate de furnizor pentru selectarea şi colectarea informaţiei, perfectarea copiilor, expedierea acestora solicitantului şi/sau pentru traducerea informaţiei la cererea solicitantului, în conformitate cu legislaţia privind accesul la informaţiile de interes public şi în modul stabilit de Guvern."
articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:
"(7) Datele şi informaţiile provenite din reţeaua naţională de monitoring al factorilor de mediu fac parte din fondurile de date gestionate de Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu şi se utilizează în scopul exercitării atribuţiilor prevăzute de lege, al informării publicului şi al îndeplinirii obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova, în condiţiile legii."
Art.XIX. – La articolul 150 alineatul (1) litera v) din Codul urbanismului şi construcţiilor nr.434/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.41–44, art.61), cu modificările ulterioare, cuvintele "perimetrului minier" se substituie cu cuvintele "perimetrului minier sau ale perimetrului de exploatare".
Art.XX. – Articolul 58 din Codul funciar nr.22/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.93–95, art.137), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
la alineatul (3), textul "în limitele perimetrului minier, în baza proiectului perimetrului minier" se substituie cu textul "în limitele perimetrului minier sau ale perimetrului de exploatare, în baza proiectului perimetrului minier sau al perimetrului de exploatare";
la alineatul (6) litera d) şi la alineatul (7), cuvintele "în limitele perimetrelor miniere" se substituie cu cuvintele "în limitele perimetrelor miniere sau ale perimetrelor de exploatare".
Art.XXI. – Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.209–212, art.293), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 16 litera e), la articolul 19 litera b), la articolul 20 litera b), precum şi în denumirea şi în partea introductivă a articolului 23, cuvintele "instituţia de monitorizare a mediului", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Instituţia Publică Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. La articolul 49:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) La aprobarea desfăşurării activităţilor prevăzute în anexa nr.1, în autorizaţia integrată de mediu sau în autorizaţia de mediu se include, în mod obligatoriu, componenta privind emisiile de GES, în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2022 privind emisiile industriale. Începând din 30 iunie 2026, autorizaţiile integrate de mediu şi autorizaţiile de mediu se emit cu respectarea cerinţelor prevăzute la pct.7 din Regulamentul privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei, aprobat de Guvern, iar autorizaţiile emise anterior, valabile în temeiul art.27 alin.(1) coroborat cu art.15 alin.(22) din Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale, pe componenta de GES, se completează cu planul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în termen de 3 luni."
la alineatul (2), cuvintele "raportarea emisiilor de GES în baza planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră" se substituie cu textul "raportarea anuală a emisiilor de GES, începând cu 1 ianuarie 2027, în baza planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră aprobat".
3. Articolul 51:
la alineatul (4), după textul "emisiilor de carbon," se introduce textul "începând cu 30 iunie 2026 sau";
alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) RAE-ul operatorului de aeronave, pentru întreaga perioadă de raportare a anului precedent, este verificat de către un verificator acreditat în conformitate cu Regulamentul privind acreditarea şi cerinţele aplicabile verificatorilor emisiilor de gaze cu efect de seră, aprobat de Guvern."
la alineatul (6), textul "Cerinţele privind MRV a emisiilor de GES, prevăzute la alin.(4), se elaborează anual," se substituie cu textul "Monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de GES, prevăzute la alin.(4), se efectuează".
4. Legea se completează cu articolul 62 cu următorul cuprins:
"Articolul 62. Dispoziţii tranzitorii
Autorizaţiile emise anterior, considerate valabile în temeiul art.61 din Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale, se modifică în temeiul art.49 alin.(1) din prezenta lege, în termen de 3 luni de la data publicării Legii nr.53/2026 pentru modificarea unor acte normative (reforma autorităţilor subordonate Ministerului Mediului)."
Art.XXII. – Codul subsolului nr.246/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.498–500, art.678), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 4:
la noţiunea "autoritate competentă în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului", sintagma "Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale" se substituie cu sintagma "Agenţia de Mediu";
noţiunea "garanţie financiară pentru refacerea mediului" va avea următorul cuprins:
"garanţie financiară pentru refacerea mediului – obligaţia şi răspunderea titularilor autorizaţiilor de folosinţă a subsolului privind asigurarea mijloacelor financiare necesare pentru refacerea mediului;".
2. La articolul 11, litera d) se abrogă.
3. Articolul 14:
la litera s), textul " , coordonare şi aprobare" se substituie cu cuvintele "şi coordonare";
la litera v), cuvintele "coordonarea şi aprobarea" se substituie cu cuvântul "coordonarea";
articolul se completează cu literele x) şi y) cu următorul cuprins:
"x) asigurarea implementării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului al activităţilor planificate privind construcţia de obiecte noi, extinderea, reconstrucţia, modernizarea, reprofilarea, planificarea construcţiilor şi/sau al unor genuri de activitate noi privind dobândirea sau utilizarea resurselor naturale, conform prevederilor Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;
y) eliberarea acordului de mediu, suspendarea, retragerea sau prelungirea valabilităţii acestuia, inclusiv în privinţa activităţilor de înhumare (depozitare) a deşeurilor periculoase şi a deşeurilor, conform prevederilor Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului."
4. Articolul 15 se abrogă.
5. La articolul 39 alineatul (4) litera d) şi la articolul 57 alineatul (1) litera e), cuvintele "de către Agenţia de Mediu" se exclud.
6. La articolul 54 alineatul (8) şi la articolul 59 alineatul (6) litera a), textul "Agenţia de Mediu," se exclude.
7. La articolul 67:
punctul 25) va avea următorul cuprins:
"25) să menţină, pe toată perioada exploatării, garanţia financiară pentru refacerea mediului şi să o actualizeze anual;"
articolul se completează cu punctul 251) cu următorul cuprins:
"251) să efectueze anual debursări în contul special trezorerial "mijloace temporar intrate în posesia instituţiei", deschis de autoritatea competentă în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului, în cuantum de 0,25% din valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului, în scopul constituirii mijloacelor financiare destinate finanţării lucrărilor de refacere a mediului, în cazul în care titularii autorizaţiilor de folosinţă a subsolului nu îşi îndeplinesc obligaţiile de refacere a mediului;".
8. La articolul 81:
alineatul (6) se abrogă;
alineatul (10) va avea următorul curpins:
"(10) Garanţia financiară pentru refacerea mediului se constituie şi se menţine de către titularul autorizaţiei de folosinţă a subsolului, pe toată perioada de valabilitate a autorizaţiei, sub una dintre următoarele forme:
a) garanţie bancară emisă de o instituţie financiară licenţiată;
b) poliţă de asigurare emisă de o societate de asigurare licenţiată;
c) cont contabil special."
articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:
"(11) În scopul asigurării mijloacelor financiare necesare executării lucrărilor de refacere a mediului, în cazul în care titularii autorizaţiilor de folosinţă a subsolului sau beneficiarii care deţin dreptul de exploatare a resurselor minerale nu îşi îndeplinesc obligaţiile de refacere a mediului, aceştia sunt obligaţi să achite anual o contribuţie în cuantum de 0,25% din valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului în contul trezorerial "mijloace temporar intrate în posesia instituţiei" deschis de autoritatea competentă în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului."
Art.XXIII. – Legea nr.107/2025 privind răspunderea de mediu în legătură cu prevenirea şi repararea daunelor aduse mediului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.328, art.372) se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (5), cuvintele "Metodologia de calculare" se substituie cu cuvintele "Metodologia de evaluare".
2. La articolul 27:
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 30 mai 2026."
alineatul (2):
partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Guvernul, până la data intrării în vigoare a prezentei legi:";
la litera b), cuvintele "Metodologia de calculare" se substituie cu cuvintele "Metodologia de evaluare".
Art.XXIV. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia art.IX, X şi XXII, care intră în vigoare la data de 29 mai 2026.
(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) va întreprinde măsurile necesare în contextul creării şi/sau al reorganizării autorităţilor administrative şi a instituţiilor publice vizate de reforma instituţională în domeniul mediului;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.53. Chişinău, 9 aprilie 2026. | |