Hotărâre nr. 388 din 29.07.2026
cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.744/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind poluanţii organici persistenţi (POPs)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.744/2024 pentru aprobarea
Regulamentului privind poluanţii organici persistenţi (POPs)
nr. 388 din 29.07.2026
(în vigoare 11.02.2027)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 367-370 art. 433 din 11.08.2026
* * *
UE
În temeiul art.7 alin.(2) lit.c) din Legea nr.277/2018 privind substanţele chimice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.49-58, art.109), cu modificările ulterioare, şi al art.2 din Legea nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185- 199, art.442), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Prezenta hotărâre transpune Anexa I, Anexa IV şi Anexa V din Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanţii organici persistenţi (reformare), CELEX: 32019R1021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 169 din 25 iunie 2019, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2025/2457 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 noiembrie 2025.
1. Hotărârea Guvernului nr.744//2024 pentru aprobarea Regulamentului privind poluanţii organici persistenţi (POPs) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.529-532, art.956) se modifică după cum urmează:
1.1. hotărârea se completează cu clauza de armonizare cu următorul cuprins:
"Prezenta hotărâre transpune parţial Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanţii organici persistenţi (reformare), CELEX: 32019R1021, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 169 din 25 iunie 2019, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2025/2457 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 noiembrie 2025.";
1.2. în Regulament:
1.2.1. clauza de armonizare se exclude;
1.2.2. pe tot parcursul textului Regulamentului, cuvântul "transfrontalier", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "transfrontier", la forma gramaticală corespunzătoare;
1.2.3. la punctul 3, după textul "din Legea nr.277/2018 privind substanţele chimice," se introduce textul "precum şi din Hotărârea Guvernului nr.643/2025 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice,";
1.2.4. la subpunctul 27.6, cuvântul "dionine" se substituie cu cuvântul "dioxine";
1.2.5. în anexa nr.1, părţile A şi B vor avea următorul cuprins:
|
“Partea A – Substanţe cuprinse în listele din Convenţia de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi şi din Protocolul privind poluanţii organici persistenţi la Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi din 1979 |
|||
| Substanţa | Numărul CAS | Numărul CE | Derogare specială pentru utilizare intermediară sau altă specificaţie |
| 1 | 2 | 3 | 4 |
| Tetrabromodifenileter C12H6Br4O | 40088-47-9 şi altele | 254-787-2 şi altele | 1. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. tetrabromodifenil eter în concentraţii egale sau mai mici de 10 mg/kg (0,001 % din greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe; 1.2. substanţe sau amestecuri, în cazul în care suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este prezentă sub formă de urmă neintenţionată decontaminant, în următoarele limite: 1.2.1. 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente, în amestecuri sau articole, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011; 1.2.2. prin derogare de la prevederile subpct.1.2.1, în cazul amestecurilor şi articolelor fabricate (parţial sau integral) din materiale reciclabile sau din deşeuri pregătite pentru reutilizare, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011, după cum urmează; 1.2.2.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.3. 200 mg/kg – începând cu data de 30 decembrie 2027; 1.2.3. prin derogare de la prevederile subpct.1.2.1, în cazul jucăriilor ce intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr.808/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind siguranţa jucăriilor sau al oricărui produs care facilitează aşezarea, somnul, relaxarea, igiena, schimbarea şi îngrijirea, hrănirea, suptul, transportul şi protecţia copiilor, care conţin sau sunt fabricate din materiale reciclate, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este de: 1.2.3.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.3. 10 mg/kg – începând cu 17 mai 2027; 1.3. prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, se permite fabricarea, introducerea pe piaţă şi utilizarea echipamentelor electrice şi electronice, conform cerinţelor menţionate în Reglementarea tehnică privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.643/2025; 2. Articolele cu conţinut de tetrabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole aflate deja în uz pe piaţa naţională se utilizează în continuare. 3. Gestionarea articolelor menţionate la pct.2 după scoaterea din uz se realizează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament |
| Pentabromodifenileter C12H5Br5O | 32534-81-9 şi altele | 251-084-2 şi altele | 1. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. pentabromodifenileter, concentraţii egale sau mai mici de 10 mg/kg (0,001 % din greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe; 1.2. substanţe sau amestecuri, în cazul în care suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi cabromodifenileter (BDE) este prezentă sub formă de urmă neintenţionată de contaminant, în următoarele limite: 1.2.1. 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în amestecuri sau articole, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011; 1.2.2. prin derogare de la prevederile pct.1.2.1, în cazul amestecurilor şi articolelor fabricate (parţial sau integral) din materiale reciclabile sau din deşeuri pregătite pentru reutilizare, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011, după cum urmează: 1.2.2.1.500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.2.350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.3.200 mg/kg – începând cu data de 30 decembrie 2027; 1.2.3 prin derogare de la prevederile pct.1.2.1, în cazul jucăriilor ce intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr.808/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind siguranţa jucăriilor, sau al oricărui produs care facilitează aşezarea, somnul, relaxarea, igiena, schimbarea şi îngrijirea, hrănirea, suptul, transportul pentru protecţia copiilor, care conţin sau sunt fabricate din materiale reciclate, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este de: 1.2.3.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.3. 10 mg/kg – începând cu 17 mai 2027; 1.3. prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, se permite fabricarea, introducerea pe piaţă şi utilizarea echipamentelor electrice şi electronice, conform cerinţelor menţionate în Reglementarea tehnică privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.643/2025. 2. Articolele cu conţinut de pentabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole aflate deja în uz pe piaţa naţională se utilizează în continuare. 3. Gestionarea articolelor menţionate la pct.2, după scoaterea din uz, se realizează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament |
| Hexabromodifenileter C12H4Br6O | 36483- 60-0 şi altele | 253-058-6 şi altele | 1. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. concentraţii de exaabromodifenileter, egale sau mai mici de 10 mg/kg (0,001 % din greutate) în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe; 1.2. substanţe sau amestecuri, în cazul în care suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este prezentă sub formă de urmă neintenţionată de contaminant, în următoarele limite: 1.2.1. 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în amestecuri sau articole, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011; 1.2.2. prin derogare de la prevederile lit.a), în cazul amestecurilor şi articolelor fabricate (parţial sau integral) din materiale reciclabile sau din deşeuri pregătite pentru reutilizare, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Hotărârii Guvernului nr.308/2011, după cum urmează; 1.2.2. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.1.2.3. 200 mg/kg – începând cu data de 30 decembrie 2027; 1.2.3. prin derogare de la supbct. 1.2.1, în cazul jucăriilor, ce intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr.808/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind siguranţa jucăriilor sau al oricărui produs care facilitează aşezarea, somnul, relaxarea, igiena, schimbarea şi îngrijirea, hrănirea, suptul, transportul pentru protecţia copiilor, care conţin sau sunt fabricate din materiale reciclate, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este de: 1.2.3.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.3. 10 mg/kg – începând cu 17 mai 2027; 1.3. prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament , se permite fabricarea, introducerea pe piaţă şi utilizarea echipamentelor electrice şi electronice, conform cerinţelor menţionate în Reglementarea tehnică privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.643/2025. 2. Articolele cu conţinut de hexabromodifenileter ca element constitutiv al acestor articole aflate deja în uz se utilizează în continuare. 3. Gestionarea articolelor menţionate la pct.2, după scoaterea din uz, se realizează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament |
| Heptabromodifenileter C12H3Br7O | 68928-80-3 şi altele | 273-031-2 şi altele | 1. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. concentraţii de heptabromodifenileter, mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001% din greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe; 1.2. substanţe sau amestecuri, în cazul în care suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este prezentă sub formă de urmă neintenţionată de contaminant, în următoarele limite: 1.2.1. 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente, în amestecuri sau articole, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011; 1.2.2. prin derogare de la prevederile subpct. 1.2.1, în cazul amestecurilor şi articolelor fabricate (parţial sau integral) din materiale reciclabile sau din deşeuri pregătite pentru reutilizare, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011, după cum urmează: 1.2.2.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.3. 200 mg/kg – începând cu data de 30 decembrie 2027; 1.2.3. prin derogare de la prevederile subpct. 1.2.1, în cazul jucăriilor ce intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr.808/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind siguranţa jucăriilor sau al oricărui produs care facilitează aşezarea, somnul, relaxarea, igiena, schimbarea şi îngrijirea, hrănirea, suptul, transportul pentru protecţia copiilor, care conţin sau sunt fabricate din materiale reciclate, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, suma concentraţiilor de tetra- , penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este de: 1.2.3.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.2. 350 mg/kg – de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.3. 10 mg/kg – începând cu 17 mai 2027; 1.3. prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, se permite fabricarea, introducerea pe piaţă şi utilizarea echipamentelor electrice şi electronice, conform cerinţelor menţionate în Reglementarea tehnică privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.643/2025. 2. Articolele cu conţinut de heptabromodifenileter ca element constitutiv al acestora, aflate deja în uz, se utilizează în continuare. 3. Gestionarea articolelor menţionate la pct.2, după scoaterea din uz, se realizează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament |
| Bis(pentabromfenil)eter (decabromdifenileter; decaBDE) | 1163-19-5 | 214-604-9 | 1. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. bis(pentabromofenil) eter (decabromodifenileter; decaBDE) în concentraţii mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 % din greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe; 1.2. utilizarea substanţelor sau amestecurilor, în cazul în care suma concentraţiilor de tetra-, penta- , hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) este prezentă sub formă de urmă neintenţionată de contaminant, în următoarele limite: 1.2.1. 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente, în amestecuri sau articole, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011; 1.2.2. prin derogare de la prevederile subpct.1.2.1, în cazul amestecurilor şi articolelor fabricate (parţial sau integral) din materiale reciclabile sau din deşeuri pregătite pentru reutilizare, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011, după cum urmează; 1.2.2.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.2.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 200 mg/kg – începând cu data de 30 decembrie 2027; 1.2.3. prin derogare de la prevederile subpct.1.2.1, în cazul jucăriilor ce intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr.808/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind siguranţa jucăriilor sau al oricărui produs care facilitează aşezarea, somnul, relaxarea, igiena, schimbarea şi îngrijirea, hrănirea, suptul, transportul pentru protecţia copiilor, care conţin sau sunt fabricate din materiale reciclate, cu excepţia materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, suma concentraţiilor de tetra- , penta-, hexa-, hepta- şi decabromodifenileter (BDE) urmează a fi: 1.2.3.1. 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.2. 350 mg/kg – începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.2.3.3. 10 mg/kg – începând cu 17 mai 2027; 1.3. prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea substanţei de bis(pentabromfenil eterului) (decabromodifenileter; decaBDE) este permisă cu condiţia raportării de către Agenţia de Mediu către Secretariatul Convenţiei de la Stockholm, în următoarele cazuri: 1.3.1. la fabricarea unei aeronave pentru care s-a solicitat omologarea de tip înainte de 2 martie 2019 şi s-a primit înainte de decembrie 2022 până la 18 decembrie 2023 sau, în cazurile în care necesitatea continuă este justificată, până la 2 martie 2027; 1.3.2. la fabricarea pieselor de schimb pentru: 1.3.2.1. o aeronavă menţionată la subpct. 1.3.1 până la sfârşitul duratei de viaţă a aeronavei respective; 1.3.2.2. autovehiculele care se încadrează în domeniul de aplicare al reglementărilor cu privire la omologarea şi supravegherea pieţei vehiculelor rutiere şi pieselor componente pentru acestea, aprobate de Guvern, produse înainte de 15 iulie 2019, fie până în anul 2036, fie până la sfârşitul duratei de viaţă a acestor autovehicule, oricare dintre aceste date survine întâi; 1.3.3. în echipamentele electrice şi electronice care intră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr.643/2025 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice. 2. Derogările specifice pentru piesele de schimb destinate vehiculelor menţionate la subpct.1.3.2.2 se aplică producerii, plasării pe piaţă şi utilizării de bis(pentabromfenil)eter (decabromodifenileter; decaBDE) comercial care se încadrează în una sau în mai multe dintre următoarele categorii: 2.1. aplicaţiile grupului motopropulsor şi cele din compartimentul motorului, cum ar fi cablul de masă al bateriei, cablurile de conectare ale bateriei, ţevile sistemului mobil de climatizare, grupul motopropulsor, cuzineţii colectorului de evacuare, izolaţia compartimentului motorului, cablajul şi distribuţia electrică din compartimentul motorului (cablajul motorului etc.), senzorii de viteză, tuburile, modulele de ventilaţie şi senzorii de detonaţie; 2.2. aplicaţiile sistemului de alimentare cu combustibil, cum ar fi furtunurile de combustibil, rezervoarele de combustibil şi rezervoarele de combustibil de sub caroserie; 2.3. dispozitivele pirotehnice şi aplicaţiile legate de dispozitive pirotehnice, cum ar fi cablurile de detonare ale airbagului, tapiţeria scaunelor/materialele textile care acoperă scaunele (numai dacă sunt relevante pentru airbaguri) şi airbagurile (frontale şi laterale). 3. Se permite utilizarea în continuare a articolelor care conţin decaBDE, aflate deja în uz pe piaţa naţională .Gestionarea acestor articole la scoaterea din uz se realizează cu respectarea cerinţelor de control stabilite în prezentul Regulament. 4. Fără a aduce atingere aplicării altor dispoziţii privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor şi amestecurilor, articolele în care se utilizează decaBDE trebuie să fie identificabile prin etichetare sau prin alte mijloace pe tot parcursul ciclului lor de viaţă. 5. Plasarea pe piaţă şi utilizarea articolelor care conţin decaBDE, importate în scopul derogărilor specifice menţionate la pct.1.3, sunt premise până la expirarea termenelor respective. Prevederile pct.4 se aplică acestor articole ca şi cum ar fi fost produse în temeiul derogărilor de la subpct. 1.3. Articolele care sunt deja în uz la data expirării derogării relevante pot fi utilizate în continuare până la sfârşitul ciclului lor de viaţă. 6. În sensul prezentei intrări, prin “aeronavă” se înţelege: 6.1. o aeronavă civilă produsă în conformitate cu un certificat de tip emis în temeiul Codului aerian al Republicii Moldova nr.301/2017 sau cu o aprobare de proiectare emisă în temeiul reglementărilor naţionale ale unui stat contractant al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) ori pentru care a fost emis un certificat de navigabilitate de către un stat contractant al OACI, în temeiul anexei nr.8 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională; 6.2. o aeronavă militară |
| Acid perfluorooctan sulfonic (PFOS), sărurile acestuia şi compuşii înrudiţi cu PFOS C8F17SO2X (X=OH, sare metalică (OM+), halogenură, amidă şi alţi compuşi înrudiţi, inclusiv polimeri ) | 1763-23-1 2795-39-3 29457-72-5 29081-56-9 70225-14-8 56773-42-3 251099-16-8 4151-50-2 31506-32-8 1691-99-2 24448-09-7 307-35-7 şi altele |
217-179-8 220-527-1 249-644-6 249-415-0 274-460-8 260-375-3 223-980-3 250-665-8 216-887-4 246-262-1 206-200-6 şi altele |
1. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, se permite: 1.1. producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea substanţelor sau a articolelor, în cazul în care acidul perfluorooctan sulfonic (PFOS) sau oricare dintre sărurile sale este prezent într-o concentraţie egală cu sau mai mică de 0,025 mg/kg (0,0000025 % în greutate); 1.2. în cazul compuşilor înrudiţi cu acidul perfluorooctan sulfonic (PFOS), prin derogare de la pct.4 şi fără a aduce atingere subpct. 9.2 din prezentul Regulament, se permit producerea, introducerea pe piaţă şi utilizarea substanţelor, amestecurilor sau articolelor, în cazul în care suma concentraţiilor acestora este egală cu sau mai mică de 1 mg/kg (0,0001 % în greutate). 2. Se permite utilizarea în continuare a articolelor care conţin PFOS aflate deja în uz pe piaţa naţională. Gestionarea acestor articole la scoaterea din uz se realizează cu respectarea cerinţelor de control stabilite în prezentul Regulament. 3. Se interzice producerea şi plasarea pe piaţă a acidului perfluorooctan sulfonic (PFOS) pentru utilizarea ca agent de reducere a ceţii în placarea cu crom dur (VI) nedecorativ, având în vedere expirarea, la data de 7 septembrie 2025, a termenului de derogare stabilit pentru sistemele cu circuit închis. 4. În cazul în care derogarea prevăzută la pct.3 vizează producţia sau utilizarea într-o instalaţie care intră sub incidenţa Legii nr.227/2022 privind emisiile industriale, se aplică cele mai bune tehnici disponibile (BAT) relevante pentru prevenirea şi reducerea la minimum a emisiilor de PFOS, în conformitate cu cerinţele stabilite de legea menţionată. 5. De îndată ce devin disponibile noi informaţii privind modalităţile de utilizare a substanţelor sau a tehnologiilor alternative mai sigure: 5.1. utilizările PFOS să fie eliminate treptat, de îndată ce utilizarea alternativelor mai sigure este fezabilă din punct de vedere tehnic şi economic; 5.2. emisiile de PFOS în mediu să fie reduse la minimum prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT), în conformitate cu cerinţele Legii nr.227/2022 privind emisiile industriale. 6. Metodele analitice de testare utilizate pentru demonstrarea conformităţii substanţelor, amestecurilor şi articolelor cu limitele de concentraţie stabilite la subpct. 1.1 şi 1.2 se bazează pe standardele europene adoptate ca standarde moldoveneşti. 7. În absenţa standardelor menţionate la pct.6 sau ca alternativă la acestea, poate fi utilizată orice altă metodă analitică pentru care utilizatorul poate demonstra un nivel de performanţă echivalent, confirmat prin proceduri de validare recunoscute la nivel naţional |
| DDT (1,1,1-triclor-2,2-bis(4-clorfenil)etan) | 50-29-3 | 200-024-3 | – |
| Clordan | 57-74-9 | 200-349-0 | – |
| Hexaclorciclohexani, inclusiv lindan | 58-89-9 | 200-401-2 | – |
| 319-84-6 | 206-270-8 | – | |
| 319-85-7 | 206-271-3 | – | |
| 608-73-1 | 210-168-9 | – | |
| Dieldrin | 60-57-1 | 200-484-5 | |
| Endrin | 72-20-8 | 200-775-7 | |
| Heptaclor | 76-44-8 | 200-962-3 | |
| Endosulfan | 115-29-7 959-98-8 33213-65-9 |
204-079-4 | Sunt permise plasarea pe piaţă şi utilizarea articolelor care conţin endosulfan, aflate deja în uz înainte de data intrării în vigoare a prezentului Regulament |
| Hexaclorbenzen | 118-74-1 | 200-273-9 | Se aplică concentraţiilor de hexaclorbenzen mai mici sau egale cu 10 mg/kg (0,001 % în masă), în cazul în care acesta este prezent în substanţe, amestecuri sau articole |
| Clordecon | 143-50-0 | 205-601-3 | – |
| Aldrin | 309-00-2 | 206-215-8 | – |
| Pentaclorbenzen | 608-93-5 | 210-172-5 | – |
| Bifenili policloruraţi (BPC) | 1336-36-3 şi altele | 215-648-1 şi altele | 1. Fără a aduce atingere Regulamentului privind bifenilii policloruraţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.81/2009, se aprobă utilizarea articolelor care se află deja în uz la momentul intrării în vigoare a prezentului Regulament. 2. Echipamentele (de exemplu, transformatoare, condensatoare sau alte recipiente conţinând stocuri de lichide reziduale) care conţin BPC în proporţie de peste 0,005 % şi în volume de peste 0,05 dm3 se identifică şi se scot din uz cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2025 |
| Mirex | 2385-85-5 | 219-196-6 | – |
| Toxafen | 8001-35-2 | 232-283-3 | – |
| Hexabromdifenil Hexabromociclododecan; Hexabromociclododecan înseamnă: hexabromociclododecan, 1,2,5,6,9,10- Hexabromociclododecan şi principalii săi diastereoizomeri: alfa-hexabromociclododecan; beta-hexabromociclododecan şi gama-hexabromociclododecan |
36355-01-8 25637-99-4 3194-55-6, 134237-50-6 134237-51-7 134237-52-8 |
252-994-2 247-148-4 221-695-9 |
- 1. Prin derogare de la prevederile art.4, fără a atinge subpct. 9.2 din Regulament, limitele pentru concentraţia de hexabromociclododecanului (HBCDD) prezent ca contaminant neintenţionat sub formă de urme se stabileşte la: 1.1. o concentraţie mai mică sau egală cu 75 mg/kg (0,0075 % în greutate), în cazul în care acesta este prezent în substanţe, amestecuri, articole sau în calitate de constituenţi ai articolelor ignifuge; 1.2. o concentraţie mai mică sau egală cu 100 mg/kg (0,01 % în greutate), în cazul utilizării polistirenului reciclat pentru producerea materialelor izolatoare din polistiren expandat (EPS) şi polistiren extrudat (XPS) destinate utilizării în clădiri sau lucrări de inginerie civilă. 2. Se permite utilizarea în continuare a articolelor din polistiren expandat (EPS) şi extrudat (XPS) care conţin HBCDD, dacă acestea au fost deja instalate în clădiri, până la data aprobării prezentului Regulament. 3. Gestionarea articolelor menţionate la pct.2, după scoaterea din uz sau din momentul în care acestea devin deşeuri, se realizează în conformitate cu prevederile prezentului Regulament. 4. Fără a aduce atingere altor dispoziţii privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea, polistirenul expandat plasat pe piaţă, după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în care s-a utilizat hexabromociclododecan trebuie să fie identificabil prin etichetare, marcaj direct sau prin documentaţia tehnică însoţitoare pe tot parcursul ciclului său de viaţă |
| Hexaclorbutadienă | 87-68-3 | 201-765-5 | Se permite utilizarea articolelor care conţin hexaclorbutadienă aflate deja în uz la momentul aprobării prezentului Regulament până la sfârşitul duratei de viaţă a acestora |
| Pentaclorfenol şi sărurile şi esterii acestuia | 7-86-5 şi altele | 201-778-6 şi altele | În scopul acestei poziţii, pct.4 subpct. 9.2 din Regulament se aplică pentru pentaclorfenol, sărurile şi esterii săi, în cazul în care aceştia sunt prezenţi în substanţe, amestecuri sau articole în concentraţii mai mici sau egale cu 5 mg/kg (0,0005 % de masă) |
| Naftaline policrorurate | 70776-03-3 şi altele | 274-864-4 şi altele | Se permite utilizarea articolelor care conţin naftaline policlorurate aflate deja în uz la momentul aprobării prezentului Regulament până la sfârşitul duratei de viaţă a acestora |
| Cloroalcalini C10-C13 (parafine clorurate cu catenă scurtă – PCCS-uri) | 85535-87-8 şi altele | 287-476-5 | 1. Prin derogare de la pct.4 şi fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. substanţe sau drept constituenţi ai altor substanţe sau în amestecuri în concentraţii mai mici de 1 % de greutate; 1.2. articole care conţin PCCS în concentraţii mai mici de 0,15 % de greutate. 2. Se permite utilizarea în continuare a următoarelor articole care conţin PCCS: 2.1. benzile transportoare din industria minieră şi materialele de etanşare a barajelor aflate deja în uz la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 2.2. alte articole decât cele menţionate la subpct. 2.1 aflate deja în uz la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. 3. Articolelor menţionate la pct.2 se aplică prevederile prezentului Regulament privind gestionarea stocurilor şi a deşeurilor din momentul în care acestea sunt scoase din uz sau devin deşeuri |
| Acid perfluorooctanoic (PFOA), sărurile acestuia şi compuşi înrudiţi cu acesta; Acid perfluorooctanoic (PFOA), sărurile acestuia şi compuşi înrudiţi cu acesta înseamnă: (i) acidul perfluorooctanoic, inclusiv toţi izomerii săi ramificaţi; (ii) sărurile sale; (iii) compuşii înrudiţi cu PFOA, care, în sensul convenţiei, sunt toate substanţele care se degradează până la PFOA, inclusiv toate substanţele (inclusiv săruri şi polimeri) la care unul dintre elementele structurale este un grup perfluoroheptil liniar sau ramificat cu formula (C7F15)C. Următorii compuşi nu sunt consideraţi compuşi înrudiţi cu PFOA: C8F17-X, unde X = F, Cl, Br; (iv) fluoropolimerii cu formula CF3[CF2]n-R′, unde R′ = orice grup şi n > 16; acizii carboxilici perfluoroalchilaţi (inclusiv sărurile, esterii, halogenurile şi anhidridele acestora) cu ≥ 8 atomi de carbon perfluoruraţi; (v) acizii perfluoroalcan sulfonici şi acizii perfluorofosfonici (inclusiv sărurile, esterii, halogenurile şi anhidridele acestora) cu ≥ 9 atomi de carbon perfluoruraţi; (vi) acid perfluorooctan sulfonic (PFOS), sărurile sale şi compuşii înrudiţi cu PFOS, aşa cum sunt enumeraţi în prezenta anexă |
335-67-1 şi altele | 206-397-9 şi altele | 1. Prin derogare de la art.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. PFOA şi toate sărurile sale, atunci când acestea sunt prezente în substanţe, amestecuri sau articole în concentraţii mai mici sau egale cu 0,025 mg/kg (0,0000025 % în greutate); 1.2. orice compus înrudit cu PFOA sau orice combinaţie de compuşi înrudiţi cu PFOA, atunci când aceştia sunt prezenţi în substanţe, amestecuri sau articole în concentraţii mai mici sau egale cu 1 mg/kg (0,0001 procente în greutate); 1.3. compuşii înrudiţi cu PFOA, atunci când aceştia sunt prezenţi, în concentraţii mai mici sau egale cu 20 mg/kg (0,002 procente de masă), într- o substanţă care urmează a fi utilizată ca intermediar izolat transportat, înregistraţi conform pct.21 din Legea nr.277/2018 privind substanţele chimice, în scopul producerii substanţelor fluorurate cu un lanţ de carbon egal sau mai mic de 6 atomi; 1.4. PFOA şi de săruri ale acestuia mai mici sau egale cu 1 mg/kg (0,0001 % din greutate), atunci când sunt prezente în micropulberile de politetrafluoretilenă (PTFE) produse prin iradiere ionizantă sau prin degradare termică, precum şi în amestecuri şi articole pentru utilizări industriale şi profesionale care conţin micropulberi de PTFE utilizate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Emisiile de PFOA care au loc în cursul producerii şi al utilizării micropulberilor de PTFE evitate în totalitate sau, dacă acest lucru nu este fezabil, trebuie reduse cât mai mult posibil. Limita de 1 mg/kg (0,0001 % din greutate) se aplică numai producerii, plasării pe piaţă şi utilizării PFOA şi a sărurilor acestuia, în cazul în care acestea sunt prezente în micropulberile de PTFE care sunt transportate sau tratate în scopul reducerii concentraţiei de PFOA şi de săruri ale acestuia sub limita de 0,025 mg/kg (0,0000025 % din greutate); 1.5.concentraţiile de PFOA sau oricare dintre sărurile sale egale sau mai mici de 1 mg/kg (0,0001 % în greutate) şi concentraţiile oricărui compus individual înrudit cu PFOA egale sau mai mici de 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în spuma de stingere a incendiilor pentru suprimarea vaporilor de combustibil lichid (incendii clasa B), deja instalată în sisteme. Această valoare a limitei se aplică până la 3 august 2028; 1.6.prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, se permite prezenţa PFOA, a sărurilor sale şi a compuşilor înrudiţi cu PFOA în concentraţie sumară egală sau mai mică de 10 mg/kg (0,001 % în greutate), în cazul în care aceştia sunt prezenţi în spuma de stingere a incendiilor fără fluor şi provin din echipamente curăţate în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile. 2. Prin derogare, fabricarea, plasarea pe piaţă şi utilizarea PFOA, a sărurilor acestuia şi a compuşilor înrudiţi cu acesta sunt permise până la data intrării în vigoarea a prezentei hotărâri pentru: 2.1. procesele de fotolitografie sau de gravare utilizate la fabricarea semiconductorilor; 2.2. acoperiri fotografice aplicate pe pelicule; 2.3. textile pentru rezistenţă la ulei şi apă, pentru protecţia lucrătorilor împotriva lichidelor periculoase care prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitate; 2.4. dispozitive medicale invazive şi implantabile; 2.5. fabricarea de politetrafluoroetilenă (PTFE) şi fluorură de poliviniliden (PVDF) pentru producerea: 2.5.1. membranelor filtrante de gaz de înaltă performanţă rezistente la coroziune, membranelor filtrante de apă şi membranelor pentru textile medicale; 2.5.2. echipamentelor industriale pentru schimbătoare de căldură reziduală: 2.5.3. materiale de etanşare industriale, capabile să prevină scurgerile de compuşi organici volatili şi particule PM2,5, până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. 3. Prin derogare, utilizarea PFOA, a sărurilor sale şi a compuşilor înrudiţi în spuma de stingere a incendiilor de clasa B, deja instalată în sisteme mobile şi fixe, este permisă până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, sub rezerva respectării următoarelor condiţii: 3.1. spuma de stingere a incendiilor care conţine sau poate conţine PFOA, săruri ale acestuia şi/sau compuşi înrudiţi cu acesta să nu fie utilizată pentru antrenament şi pregătire; 3.2. spuma de stingere a incendiilor care conţine sau poate conţine PFOA, săruri ale acestuia şi/sau compuşi înrudiţi cu acesta să nu fie utilizată pentru testare, decât dacă toate emisiile pot fi reţinute într-un spaţiu închis; 3.3. începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, utilizarea spumei de stingere a incendiilor care conţine sau poate conţine PFOA, sărurile acestuia şi/sau compuşi înrudiţi cu PFOA este permisă numai în amplasamentele în care toate emisiile pot fi reţinute; 3.4. stocurile de spumă de stingere a incendiilor care conţin sau pot conţine PFOA, sărurile acestuia şi/sau compuşi înrudiţi cu PFOA se gestionează în conformitate cu capitolul IV. Notă. Spumă de stingere a incendiilor înseamnă orice amestec pentru stingerea incendiilor cu spumă şi include, dar nu se limitează la concentrate de spumă de stingere a incendiilor şi soluţii de spumă de stingere a incendiilor pentru producerea spumei. 4. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, se permite utilizarea bromurii de perfluoroctil care conţine iodură de perfluoroctil în scopul fabricării produselor farmaceutice, până la 31 decembrie 2026, şi ulterior reexaminat şi evaluat de către Comisie la fiecare 4 ani, până la termenul-limită de 31 decembrie 2036. 5. Se permite utilizarea în continuare, până la sfârşitul duratei de viaţă, a articolelor care conţin PFOA, sărurile acestuia şi/sau compuşi înrudiţi cu PFOA, aflate în uz la data intrării în vigoare a prezentului Regulament. 6. După scoaterea din uz, articolele menţionate la pct.2 se supun prevederilor de gestionare a stocurilor şi a deşeurilor, stabilite în prezentul Regulament. 7. Se permite producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea PFOA, a sărurilor acestuia şi a compuşilor înrudiţi până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri pentru: dispozitive medicale neimplantabile, în sensul Legii nr.102/2017 cu privire la dispozitivele medicale, cerneluri latex şi nanoacoperiri cu plasmă. 8. Prin derogare de la art.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, se permite prezenţa PFOA, a sărurilor sale şi a compuşilor înrudiţi în concentraţii 2 mg/kg (0,0002 % în greutate) până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în cazul în care aceştia erau prezenţi în dispozitivele medicale, altele decât cele invazive şi cele implantabile. 9. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, articolele care conţin PFOA, sărurile acestuia sau compuşi înrudiţi, aflate deja în uz înainte de sau la data expirării derogărilor prevăzute la pct.2 pot fi utilizate în continuare. 10. După scoaterea din uz, articolele menţionate la pct.4 se supun regimului de gestionare a stocurilor şi a deşeurilor stabilit de Regulament |
| Dicofol | 115-32-2 | 204-082-0 | – |
| Acid perfluorohexan sulfonic (PFHxS), sărurile acestuia şi compuşii înrudiţi cu acesta; Acid perfluorohexan sulfonic (PFHxS), sărurile acestuia şi compuşii înrudiţi cu acesta înseamnă: (i) acidul perfluorohexan sulfonic, inclusiv toţi izomerii săi ramificaţi; (ii) sărurile sale; (iii) compuşii înrudiţi cu PFHxS, care, în sensul convenţiei, sunt toate substanţele care conţin gruparea chimică C6F13S-drept unul din elementele lor structurale şi care se degradează până la PFHxS |
355-46-4 şi altele | 206-587-1 şi altele | 1. Prin derogare de la art.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea: 1.1. PFHxS şi a tuturor sărurilor sale, în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe, amestecuri sau articole în concentraţii mai mici sau egale cu 0,025 mg/kg (0,0000025 % din greutate); 1.2. sumei concentraţiilor tuturor compuşilor înrudiţi cu PFHxS mai mici sau egale cu 1 mg/kg (0,0001 % din greutate), în cazul în care aceştia sunt prezenţi în substanţe, amestecuri sau articole. 2. Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea concentraţiilor de PFHxS, de săruri ale acestuia şi de compuşi înrudiţi cu PFHxS mai mici sau egale cu 0,1 mg/kg (0,00001 % de masă), în cazul în care sunt prezenţi în amestecurile concentrate de spumă pentru stingerea incendiilor care urmează să fie utilizate sau care sunt utilizate la producerea altor amestecuri de spumă pentru stingerea incendiilor |
| Metoxiclor; Metoxiclor se referă la orice Izomer posibil al dimetoxidifeniltricloroetanului sau la orice combinaţie a acestora |
72-43-5 30667-99-3 76733-77-2 255065-25-9 255065-26-0 59424-81-6 1348358-72-4 şi alţii |
200-779-9 | Prin derogare de la pct.4, fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, se aplică concentraţiilor de metoxiclor egale sau mai mici de 0,01 mg/kg (0,000001 % în greutate), în cazul în care acestea sunt prezente în substanţe, amestecuri sau articole |
| 2-(2H – benzotriazol-2-il)-4,6-di- tert-pentilfenol(UV-328) | 25973-55-1 | 247-384-8 | 1. Prin derogare de la pct.4 şi fără a aduce atingere subpct.9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. substanţe, amestecuri sau articole în care concentraţia de UV-328 este: 1.1.1. mai mică sau egală cu 100 mg/kg (0,01 % în greutate) de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 1.1.2. mai mică sau egală cu 10 mg/kg (0,001 % în greutate) de la 4 august 2027; 1.1.3. mai mică sau egală cu 1 mg/kg (0,0001 % în greutate) de la 4 august 2029; 1.2. prin derogare, plasarea pe piaţă a UV-328 prezent în articole şi utilizarea acestor articole sunt permise în următoarele scopuri: 1.2.1. în vehicule terestre cu motor, până la 4 august 2030; 1.2.2. în acoperirile industriale pentru vehicule terestre, maşini inginereşti, vehicule de transport feroviar şi în acoperirile pentru sarcini grele pentru structuri mari din oţel, până la 4 august 2030; 1.2.3. în separatoare mecanice din tuburile de colectare a sângelui, până la 4 august 2030; 1.2.4. în peliculă de triacetilceluloză în polarizatoare, până la 4 august 2030; 1.2.5. pe hârtie fotografică, până la 4 august 2030; 1.2.6. în aeronave civile şi militare, până la 4 august 2030; 1.2.7. în piese de schimb destinate următoarelor echipamente, în cazul în care UV-328 a fost utilizat iniţial în producţia lor, utilizarea fiind permisă până la sfârşitul duratei lor de viaţă sau până la 31 decembrie 2043, oricare dintre aceste date survin mai întâi: 1.2.7.1. vehicule terestre cu motor; 1.2.7.2. maşini industriale staţionare pentru utilizare în agricultură, silvicultură şi construcţii; afişaje cu cristale lichide în instrumente de analiză, măsurare, control, monitorizare, testare, producţie şi inspecţie, altele decât cele pentru aplicaţii medicale; 1.2.8. în piese de schimb destinate următoarelor echipamente, în cazul în care UV-328 a fost utilizat iniţial în producţia lor, utilizarea fiind permisă până la sfârşitul duratei lor de viaţă: 1.2.8.1. afişajelor cu cristale lichide în dispozitivele medicale şi dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro reglementate prin Legea nr.102/2017 cu privire la dispozitivele medicale; 1.2.8.2. afişajelor cu cristale lichide în instrumente de analiză, de măsurare, control, testare, producţie şi inspecţie; 1.2.9. în piese de schimb pentru aeronave civile şi militare în care UV-328 a fost utilizat iniţial în producţia acestora, până la 31 decembrie 2030. 2. Articolele care conţin UV-328, aflate deja în uz înainte de data sau la data expirării derogărilor prevăzute la subpunctul 1.2, pot fi utilizate în continuare |
| Dechlorane Plus; Dechlorane Plus include izomerul său syn şi izomerul anti |
13560-89-9 135821-03-3 135821-74-8 |
236-948-9 | 1. Prin derogare de la pct.4 şi fără a aduce atingere subpct. 9.2 din Regulament, sunt permise producerea, plasarea pe piaţă şi utilizarea pentru: 1.1. substanţe, amestecuri sau articole în care concentraţia de Dechlorane Plus este: 1.1.1. concentraţii mai mici sau egale cu 1 000 mg/kg (0,1 % în greutate), în cazul în care sunt prezente în substanţe, amestecuri sau articole până la 15 aprilie 2028; 1.1.2. concentraţii mai mici sau egale cu 1 mg/kg (0,0001 % în greutate), în cazul în care sunt prezente în substanţe, amestecuri sau articole după 15 aprilie 2028; 1.2. prin derogare, introducerea pe piaţă şi utilizarea Dechlorane Plus sunt permise în următoarele scopuri, până la data de 26 februarie 2030: 1.2.1. aplicaţii aerospaţiale, spaţiale şi de apărare; 1.2.2. aplicaţii de imagistică medicală; 1.2.3. dispozitive şi instalaţii de radioterapie; 1.2.4. piese de schimb destinate următoarelor echipamente şi pentru repararea acestora, în cazul în care Dechlorane Plus a fost utilizat iniţial în producţia lor, utilizarea fiind permisă până la sfârşitul duratei lor de viaţă sau până la data de 31 decembrie 2043, oricare dintre aceste date survine mai întâi: 1.2.4.1. vehicule terestre cu motor; 1.2.4.2. maşini industriale staţionare pentru utilizare în agricultură, silvicultură şi construcţii; 1.2.4.3. echipamente electrice marine, de grădină, forestiere şi de exterior, altele decât cele menţionate la subpct. 1.2.4.2; 1.2.4.4. aplicaţii aerospaţiale, spaţiale şi de apărare; 1.2.4.5. instrumente pentru analiză, măsurare, control, monitorizare, testare, producţie şi inspecţie;: 1.2.5. piese de schimb destinate următoarelor echipamente şi pentru repararea acestora, în cazul în care Dechlorane Plus a fost utilizat iniţial în producţia lor, utilizarea fiind permisă până la sfârşitul duratei de viaţă a acestora: 1.2.5.1. dispozitive medicale şi accesorii pentru acestea, reglementate prin Legea nr.102/2017 cu privire la dispozitivele medicale; 1.2.5.2. dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro şi accesorii pentru acestea, reglementate prin Legea nr.102/2017 cu privire la dispozitivele medicale; 1.2.6. piese de schimb care conţin Dechlorane Plus destinate aplicaţiilor menţionate la subpunctul 1.2.4.4, plasarea pe piaţă şi utilizarea acestora fiind permise până la data de 31 decembrie 2043, cu condiţia ca acestea să fi fost fabricate înainte de expirarea derogării prevăzute la subpunctul 1.2.1. pentru producerea articolului original. 2. Evaluarea necesităţii unei prelungiri a scutirilor specifice menţionate la subpunctul 1.2 se realizează de către Comisie cel târziu până la data de 1 aprilie 2028. 3. Articolele care conţin Dechlorane Plus, aflate deja în uz pe piaţa naţională înainte de data sau la data expirării derogărilor prevăzute la subpunctul 1.2, pot fi utilizate în continuare |
|
Partea B – Substanţe enumerate doar în Protocolul privind poluanţii organici persistenţi la Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi din 1979 |
|||
| Substanţa | Numărul CAS | Numărul CE | Derogarea specifică privind utilizarea intermediară sau alte specificaţii |
|
|
|||
1.2.6. anexa nr.4 va avea următorul cuprins:
|
“Anexa nr.4 la Regulamentul privind poluanţii organici persistenţi (POPs) LISTA substanţelor care fac obiectul dispoziţiilor privind gestionarea deşeurilor stabilite în Capitolul V |
|||
| Substanţa | Numărul CAS | Numărul CE | Concentraţia-limită menţionată la subpct. 22.2 |
| Endosulfan | 115-29-7 959-98-8 33213-65-9 |
204-079-4 | 50 mg/kg |
| Hexaclorbutadienă | 87-68-3 | 201-765-5 | 100 mg/kg |
| Naftaline policlorurate (1) | 10 mg/kg | ||
| Cloroalcani C 10 -C 13 (parafine clorurate cu catenă scurtă – PCCS-uri) | 85535-84-8 | 287-476-5 | 1500 mg/kg se aplică până la data de 30 decembrie 2027; ulterior, valoarea respectivă urmează a fi revizuită în vederea reducerii acesteia |
| Tetrabromodifenileter C12H6Br4O | 40088-47-9 şi altele | 254-787-2 şi altele | Suma concentraţiilor de tetra-, penta-, hexa- , hepta- şi deca BDE: 500 mg/kg – până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri; 350 mg/kg – de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri până la 29 decembrie 2027; 200 mg/kg – de la 30 decembrie 2027 sau, dacă este mai mare, suma concentraţiilor acestor substanţe, în cazul în care acestea sunt prezente în amestecuri sau articole, conform limitelor stabilite în anexa nr.1 |
| Pentabromodifenileter C12H5Br5O | 32534-81-9 şi altele | 251-084-2 şi altele | |
| Hexabromodifenileter C12H4Br6O | 36483-60-0 şi altele | 253-058-6 şi altele | |
| Heptabromodifenileter C12H3Br7O | 68928-80-3 şi altele | 273-031-2 şi altele | |
| Bis(pentabromfenil) eter (decabromdifenil eter; decaBDE) C12Br10O | 1163-19-5 şi altele | 214-604-9 şi altele | |
| Acid perfluoroctan sulfonic şi derivaţii săi (PFOS) C8F17SO2X (X = OH, sare metalică (O-M+), halogenură, amidă şi alţi derivaţi, inclusiv polimeri) |
1763-23-1 2795-39-3 29457-72-5 29081-56-9 70225-14-8 56773-42-3 251099-16-8 4151-50-2 31506-32-8 1691-99-2 24448-09-7 307-35-7 şi altele |
217-179-8 220-527-1 249-644-6 249-415-0 274-460-8 260-375-3 223-980-3 250-665-8 216-887-4 246-262-1 206-200-6 şi altele |
50 mg/kg |
| Dibenzo-b-dioxine policlorurate şi dibenzofurani policloruraţi (PCDD/PCDF) şi bifenili policloruraţi de tipul dioxinelor (dl-BPC-uri) | 5 μg/kg(2) se aplică până la data de 30 decembrie 2027; ulterior, valoarea respectivă urmează a fi revizuită în vederea reducerii acesteia |
||
| DDT (1,1,1-triclor- 2,2-bis(4-clorfenil) etan) | 50-29-3 | 200-024-3 | 50 mg/kg |
| Clordan | 57-74-9 | 200-349-0 | 50 mg/kg |
| Hexaclorciclohexani, inclusiv lindan | 58-89-9 319-84-6 319-85-7 608-73-1 |
210-168-9 200-401-2 206-270-8 206-271-3 |
50 mg/kg |
| Dieldrin | 60-57-1 | 200-484-5 | 50 mg/kg |
| Endrin | 72-20-8 | 200-775-7 | 50 mg/kg |
| Heptaclor | 76-44-8 | 200-962-3 | 50 mg/kg |
| Hexaclorbenzen | 118-74-1 | 200-273-9 | 50 mg/kg |
| Clordeconă | 143-50-0 | 205-601-3 | 50 mg/kg |
| Aldrin | 309-00-2 | 206-215-8 | 50 mg/kg |
| Pentaclorbenzen | 608-93-5 | 210-172-5 | 50 mg/kg |
| Bifenili policroruraţi (BPC) | 1336-36-3 şi altele |
215-648-1 | 50 mg/kg (3) |
| Mirex | 2385-85-5 | 219-196-6 | 50 mg/kg |
| Toxafen | 8001-35-2 | 232-283-3 | 50 mg/kg |
| Hexabromdifenil | 36355-01-8 | 252-994-2 | 50 mg/kg |
| Hexabromociclododecan (4) | 25637-99-4 3194-55-6 134237-50-6 134237-51-7 134237-52-8 |
247-148-4 221-695-9 |
500 mg/kg; urmează a fi redusă până la 200 mg/kg în anul 2027 |
| Pentaclorfenol, sărurile şi esterii acestuia | 87-86-5 şi altele | 201-778-6 şi altele | 100 mg/kg |
| Dicofol | 115-32-2 | 204-082-0 | 50 mg/kg |
| Acid perfluorooctanoic (PFOA), sărurile acestuia şi compuşii înrudiţi cu acesta, astfel cum sunt prevăzute în anexa I | 335-67-1 şi altele | 206-397-9 şi altele | 1 mg/kg (PFOA şi sărurile acestuia), 40 mg/kg (suma compuşilor înrudiţi cu PFOA) se aplică până la data de 30 decembrie 2027; ulterior, valoarea respectivă urmează a fi revizuită în vederea reducerii acesteia |
| Acid perfluorohexan sulfonic (PFHxS), sărurile acestuia şi compuşii înrudiţi cu PFHxS | 355-46-4 şi altele | 206-587-1 şi altele | 1 mg/kg (PFHxS şi sărurile acestuia), 40 mg/kg (suma compuşilor înrudiţi cu PFHxS) se aplică până la data de 30 decembrie 2027; ulterior, valoarea respectivă urmează a fi revizuită în vederea reducerii acesteia |
|
(1)Naftaline policlorurate înseamnă compuşi chimici pe baza sistemului inelului naftalenic, în care unul sau mai mulţi atomi de hidrogen sunt înlocuiţi de atomi de clor. (2)Limita se calculează ca suma dintre PCDD, PCDF şi dl-PCB-uri, în conformitate cu factorii de echivalenţă toxică (TEF) prevăzuţi în anexa nr.5. (3)Se aplică metoda de calcul stabilită în standardele moldoveneşti armonizate cu standardele europene EN 12766-1 şi EN 12766-2. (4) Hexabromociclododecan înseamnă hexabromociclododecan, 1,2,5,6,9,10-hexabromociclododecan şi principalii săi diastereoizomeri: alfa-hexabromociclododecan, beta-hexabromociclododecan şi gama-hexabromociclododecan.”; |
|||
1.2.7. partea a 2-a din anexa nr.5 se modifică după cum urmează:
1.2.7.1. în coloana a 2-a:
1.2.7.1.1. capul tabelului se completează cu textul “(1)”
1.2.7.1.2. textul “Hexabromociclododecan(1)” se substituie cu textul “Hexabromociclododecan(2)”;
1.2.7.1.3. textul “Bifenili policloruraţi (BPC)(2)” se substituie cu textul “Bifenili policloruraţi (BPC) (4)”;
1.2.7.2. note va avea următorul cuprins:
“(1) Aceste limite se aplică exclusiv unui depozit de deşeuri periculoase şi nu se aplică instalaţiilor de depozitare subterană permanentă a deşeurilor periculoase şi nici minelor de sare.
(2)Hexabromociclododecan înseamnă hexabromociclododecan, 1,2,5,6,9,10-hexabromociclododecan şi principalii săi diastereoizomeri: alfa-hexabromociclododecan, beta-hexabromociclododecan şi gama-hexabromociclododecan.
(3) Toate deşeurile marcate cu un asterisc “*” sunt considerate deşeuri periculoase în conformitate cu Lista deşeurilor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.99/2018.
(4) Se aplică metoda de calcul stabilită în standardele moldoveneşti SM SR EN 12766-1 şi SM SR EN 12766-2, care adoptă standardele europene.”
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea termenului de şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TOFAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul mediului | Gheorghe Hajder |
| Nr.388. Chişinău, 29 iulie 2026. | |