BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

396/08.04.98 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind vînzarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.04.1998

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Regulamentului privind vînzarea

acţiunilor prin intermediul ofertei publice

nr. 396  din  08.04.98

 (în vigoare 25.06.1998) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56-59 art.401 din 25.06.1998

* * *

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă Regulamentul privind vînzarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice (se anexează).

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.396 din 8 aprilie 1998

REGULAMENTUL

privind vînzarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind vînzarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice este elaborat în conformitate cu Legea cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998, nr.1217-XIII din 25 iunie 1997, Legea privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori, nr.1427-XII din 18 mai 1993, Legea privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997 şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1056 din 12 noiembrie 1997 "Pentru măsurile de realizare a Legii cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998" şi stabileşte:

a) baza organizaţională a vînzării acţiunilor prin intermediul ofertei publice;

b) procedura de perfectare a vînzării acţiunilor şi modul de recepţionare a plăţilor;

c) modul de omologare a dreptului de proprietate asupra acţiunilor.

2. Vînzarea acţiunilor prin ofertă publică reprezintă o modalitate de privatizare prin care acţiunile statului se expun, pe o anumită perioadă şi la un preţ stabilit, spre vînzare cetăţenilor Republicii Moldova prin intermediul unei instituţii financiare ce dispune de o reţea de filiale pe teritoriul republicii (în continuare – instituţie financiară împuternicită).

3. Decizia privind vînzarea acţiunilor statului prin intermediul ofertei publice o adoptă Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (în continuare – Ministerul Privatizării) care, în baza contractului de mandat, transmite atribuţiile de organizare şi vînzare a acţiunilor instituţiei financiare împuternicite, selectate prin concurs.

Regulamentul cu privire la concursul pentru selectarea instituţiei financiare împuternicite se aprobă de Ministerul Privatizării de comun acord cu Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare (în continuare – CSPHV).

4. Dreptul cetăţenilor Republicii Moldova de participare benevolă la procurarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice este ocrotit de lege.

II. BAZA ORGANIZAŢIONALĂ A VÎNZĂRII ACŢIUNILOR PRIN OFERTĂ PUBLICĂ

5. Ministerul Privatizării nu mai tîrziu de 45 de zile pînă la data expunerii acţiunilor la vînzare, numeşte Comisia pentru oferta publică a acţiunilor, compusă din şapte persoane (în continuare – Comisia).

În componenţa Comisiei se includ trei reprezentanţi ai Ministerului Privatizării şi cîte un reprezentant de la Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Reformelor, CSPHV şi Bursa de Valori a Moldovei. Preşedinte al Comisiei este numit un vice-ministru al privatizării şi administrării proprietăţii de stat.

6. Şedinţele Comisiei sînt deliberative, dacă la ele participă cel puţin două treimi din numărul membrilor ei. Deciziile Comisiei se adoptă prin vot deschis cu majoritatea simplă de voturi şi se includ în procesul-verbal al şedinţei. În caz de blocaj votul preşedintelui Comisiei este decisiv.

La şedinţele Comisiei participă cu drept de vot consultativ reprezentantul instituţiei financiare împuternicite.

7. În termen de 15 zile de la data numirii, Comisia organizează şi efectuează concursul pentru selectarea instituţiei financiare împuternicite care va organiza vînzarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice. Rezultatele concursului se vor aproba de către Ministerul Privatizării de comun acord cu CSPHV în termen de 2 zile de la finalizarea concursului.

8. În termen de 5 zile de la data aprobării rezultatelor concursului, Ministerul Privatizării încheie cu instituţia financiară împuternicită contractul de mandat pentru vînzarea acţiunilor prin intermediul ofertei publice, conform modelului prezentat în anexa nr.1.

9. Comisia:

a) determină societăţile pe acţiuni, acţiunile statului de la care pot fi expuse la vînzare prin intermediul ofertei publice, şi prezintă lista lor Ministerului Privatizării spre aprobare;

b) stabileşte termenul ofertei publice şi preţul de vînzare a unei acţiuni, precum şi alte condiţii de vînzare a acţiunilor pentru fiecare societate în parte;

c) decide încheierea înainte de termen a vînzării acţiunilor, în cazurile prevăzute la punctul 15 al prezentului Regulament;

d) generalizează totalurile vînzării acţiunilor.

Comisia, în termen de 5 zile de la data adoptării, pune la curent instituţia financiară împuternicită cu deciziile sale.

10. Comisia stabileşte preţul de vînzare a acţiunilor în conformitate cu prevederile punctelor 52-61 ale Indicaţiilor metodologice privind determinarea valorii estimative a complexului patrimonial al întreprinderilor şi stabilirea preţului de vînzare a patrimoniului (acţiunilor) statului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1056 din12 noiembrie 1997 şi alte acte normative.

11. Ministerul Privatizării:

a) aprobă lista societăţilor pe acţiuni şi numărul acţiunilor care vor fi expuse la vînzare;

b) pregăteşte, aprobă şi publică comunicatul informativ privind oferta publică de acţiuni;

c) întocmeşte şi transmite instituţiei financiare împuternicite documentele necesare pentru organizarea vînzării acţiunilor;

d) întocmeşte şi transmite registratorului documentele necesare pentru reînregistrarea acţiunilor vîndute pe numele noilor proprietari.

12. Ministerul Privatizării, cel tîrziu cu 25 de zile înainte de data stabilită a expunerii acţiunilor spre vînzare, transmite instituţiei financiare împuternicite:

a) lista societăţilor pe acţiuni, acţiunile cărora se expun la vînzare, ce va conţine informaţia, conform anexei nr.2;

b) fişa informativă a fiecărei societăţi în parte, completată, conform anexei nr.3;

c) decizia privind termenul de vînzare a acţiunilor.

13. Comunicatul informativ privind oferta publică de acţiuni, cu 15 zile înainte de data expunerii lor spre vînzare, se dă publicităţii concomitent prin organele de presă republicane şi locale, radio şi televiziune.

14. Prin oferta publică pot fi expuse spre vînzare concomitent acţiunile a cel mult 15 societăţi pe acţiuni. Termenul lor de vînzare este de cel mult două luni.

15. Comisia este în drept să decidă încheierea înainte de termen a ofertei publice, în cazul cînd toate acţiunile au fost vîndute înainte de data închiderii ofertei.

III. PROCEDURA DE PERFECTARE A VÎNZĂRII ACŢIUNILOR

ŞI MODUL DE RECEPŢIONARE A PLĂŢILOR

16. Cumpărătorii care solicită acţiuni achită costul lor, impozitul pentru operaţiuni cu hîrtii de valoare şi impozitul privat, la filiala instituţiei financiare împuternicite (în continuare – filială). La procurarea acţiunilor ei prezintă:

a) cererea-model de procurare a acţiunilor (anexa nr.4);

b) chitanţele de plată a acţiunilor şi a impozitului pe operaţiuni cu hîrtii de valoare;

c) chitanţa de plată a impozitului privat (în mărime stabilită de legislaţie).

17. Cererea pentru procurarea acţiunilor (în continuare – cerere) este completată de cumpărător în trei exemplare şi împreună cu chitanţele de plată a acţiunilor, a impozitului pentru operaţiuni cu hîrtii de valoare şi a impozitului privat se înmînează funcţionarului respectiv al filialei (în continuare – operator).

18. Operatorul verifică datele indicate în cerere cu datele din buletinul de identitate al cumpărătorului, controlează corectitudinea calculului preţului sumar al acţiunilor procurate şi sumei impozitelor.

19. Operatorul, după verificarea informaţiei indicate în punctul 18, trece datele din cerere în registrul de evidenţă a acţiunilor vîndute (anexa nr. 5) şi eliberează cumpărătorului al treilea exemplar al cererii, autentificat prin semnătura sa şi ştampila filialei.

Registrul evidenţei acţiunilor vîndute este ţinut la filiale pentru fiecare societate pe acţiuni în parte în două exemplare.

20. Cererea poate fi refuzată doar în cazul în care:

a) este prezentată la filială pînă sau după termenul stabilit de vînzare a acţiunilor societăţii pe acţiuni respective;

b) cumpărătorul care o prezintă nu deţine documentul de identitate şi/sau chitanţele de plată a acţiunilor şi/sau a impozitului pe operaţiuni cu hîrtii de valoare şi impozitului privat;

c) cumpărătorul prezintă cererea pentru acţiunile care nu se află în vînzare la filiala dată.

21. Instituţia financiară împuternicită prezintă Ministerului Privatizării, de două ori pe lună (la data de 1 şi 16), primele exemplare ale tuturor cererilor pentru procurarea acţiunilor şi ale registrelor de evidenţă a acţiunilor vîndute la fiecare filială, precum şi actul centralizat privind acţiunile vîndute al fiecărei societăţi pe acţiuni în perioada dată, conform modelului indicat în anexa nr.6.

22. Ministerul Privatizării, în termen de 5 zile de la data primirii de la instituţia financiară împuternicită a documentelor prevăzute în punctul 21 al prezentului Regulament:

a) trece datele din registrele acţiunilor vîndute pe purtătorii electronici de informaţie;

b) efectuează consolidarea datelor pentru fiecare cumpărător şi societate pe acţiuni;

c) întocmeşte în modul stabilit dispoziţiile de transmitere a acţiunilor şi le prezintă registratorilor societăţilor pe acţiuni respective.

23. Ministerul Privatizării, în termen de 10 zile de la data finalizării perioadei de vînzare a acţiunilor, publică în presa republicană comunicatul informativ privind rezultatele ofertei publice pentru fiecare societate pe acţiuni.

24. Achitarea taxelor pentru serviciile de intermediere pentru vînzarea acţiunilor prin ofertă publică, se efectuează de Ministerul Privatizării din fondul pentru pregătirea şi efectuarea privatizării patrimoniului public.

IV. DISPOZIŢII FINALE

25. Acţiunile expuse spre vînzare şi nevîndute în termenele stabilite, ulterior pot fi expuse la vînzare repetată prin ofertă publică, sau alte modalităţi prevăzute de legislaţie.

26. Registratorul societăţii pe acţiuni respective, în termen de 3 zile de la recepţionarea dispoziţiilor de transmitere, este obligat să efectueze înscrierea de rigoare în registrul acţionarilor şi să expedieze noilor acţionari extrasul din el.

27. Litigiile ce iau naştere din vînzarea-cumpărarea acţiunilor prin oferte publice se examinează în instanţele judecătoreşti competente.