BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 444 din 29.06.2022

cu privire la aprobarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea - Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028)

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.06.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră,

ciclul II (2023-2028)

nr. 444  din  29.06.2022

 (în vigoare 12.09.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 257-263 art. 649 din 12.08.2022

* * *

În temeiul art.19 din Legea apelor nr.272/2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.81, art.264), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) (se anexează).

2. Ministerul Mediului, prin intermediul Agenţiei "Apele Moldovei", va asigura monitorizarea implementării Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

3. Agenţia "Apele Moldovei" va prezenta Comitetului districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră informaţia cu privire la realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea Programului menţionat.

4. Agenţia "Apele Moldovei" va prezenta Guvernului anual, până la data de 25 februarie a anului următor celui de referinţă, raportul de progres privind implementarea Programului nominalizat.

5. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Programul menţionat se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în acest scop în bugetele autorităţilor/instituţiilor publice implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei.

6. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Mediului.

7. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.955/2018 cu privire la aprobarea Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.448-460, art.1259).

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.444/2022

PROGRAM

de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut

şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028)

INTRODUCERE

Planul de gestionare a bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră pentru anii 2018-2023 (ciclul I) a fost bazat pe îmbunătăţirea monitorizării calităţii apelor şi a cadrului normativ, precum şi pe îmbunătăţirea asigurării accesului populaţiei la serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare.

Supravegherea calităţii apelor de suprafaţă a fost efectuată în 90 de secţiuni, în baza a 72 de parametri hidrochimici, iar reţeaua de monitoring al calităţii apelor a fost extinsă cu 31 de secţiuni. Lunar şi trimestrial au fost efectuate investigaţii în cadrul tratatelor internaţionale, precum Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la folosirea în comun şi protecţia apelor de frontieră.

Evaluarea situaţiei ecologice din ciclul I (Planul de gestionare a bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră pentru anii 2018-2023) a permis constatarea faptului că numărul de analize chimice efectuate este insuficient, că este necesară prelevarea regulată a probelor şi efectuarea calitativă a analizelor (reactive, personal). O provocare rămâne a fi efectuarea monitoringului hidromorfologic al corpurilor de apă de suprafaţă.

În scopul gestionării eficiente a apelor subterane a fost pregătită matricea şi designul-model pentru paşapoartele corpurilor de apă, au fost forate 3 sonde de monitorizare pentru 3 corpuri de apă subterane şi întocmite 12 paşapoarte pentru izvoare şi 3 paşapoarte pentru sonde de monitorizare. A fost elaborat setul de hărţi digitale privind calitatea apelor subterane, acestea fiind publicate pe portalul www.geologie.gov.md. Urmează extinderea reţelei de monitoring cu 15 puncte noi de monitorizare, şi anume câte 5 puncte de monitorizare pentru fiecare corp de apă subterană din cadrul bazinului.

Măsurile stabilite în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului de gestionare a bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră vor contribui la atingerea stării bune a apelor de suprafaţă şi subterane prin prevenirea deteriorării şi asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a utilizării resurselor de apă în conformitate cu Legea apelor nr.272/2011, care oferă o abordare inovatoare în ceea ce priveşte modul de gestionare a resurselor de apă bazată pe gestionarea bazinelor hidrografice.

Ciclul II va asigura continuitatea obiectivului general al Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023 şi al Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.301/2014, care rezidă în crearea unui sistem eficient de management de mediu, care să contribuie la creşterea calităţii factorilor de mediu şi să asigure populaţiei dreptul la un mediu natural curat, sănătos şi durabil. Pentru realizarea acestui obiectiv sunt stabilite obiectivele specifice 5 şi 6, care prevăd:

5) crearea sistemului de monitoring integrat de control al calităţii mediului;

6) asigurarea utilizării raţionale, protecţiei şi conservării resurselor naturale prin: a) îmbunătăţirea calităţii a cel puţin 50% din apele de suprafaţă prin implementarea sistemului de management al bazinelor hidrografice".

Aceste obiective prevăd direcţii de acţiuni pentru dezvoltarea unui sistem eficient de monitorizare integrată a fenomenelor de poluare a apelor subterane, de poluare difuză a apelor de suprafaţă, inclusiv de modernizare a sistemului de monitoring integrat al apelor prin dezvoltarea la nivelul tuturor bazinelor hidrografice a reţelelor de monitoring şi punerea în funcţiune a acestora. Republica Moldova urmează să implementeze un sistem nou de indicatori privind calitatea apei, care include 5 clase specifice, pentru a monitoriza starea ecologică şi calitatea apei.

Direcţiile de acţiuni pentru obiectivul specific 6 b) "Asigurarea accesului, până în anul 2023, a circa 80% din populaţie la sistemele şi serviciile accesului sigure de alimentare cu apă şi a circa 65% la sistemele şi serviciile de canalizare" stabilesc asigurarea accesului, până în anul 2023, a circa 80% din populaţie la sistemele şi serviciile sigure de alimentare cu apă şi a circa 65% la sistemele şi serviciile de canalizare, prin extinderea sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi canalizare şi creşterea gradului de acces al populaţiei la aceste servicii. Gradul redus de echipare tehnico-edilitară, precum şi lipsa acestora în anumite zone reduce accesul populaţiei la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare.

Există necesitatea implementării unui sistem de gestionare integrată a resurselor de apă, după principiul de bazin hidrografic, luându-se în considerare şi hidrologia bazinului respectiv. Punctul 58 din anexa nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.301/2014 cu privire la aprobarea Strategiei de mediu pentru anii 2014-2023 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia indică necesitatea creării sistemului de gestionare a resurselor de apă în baza principiului bazinului hidrografic prin:

- identificarea bazinelor şi a districtelor hidrografice şi stabilirea aranjamentelor administrative pentru râurile transfrontaliere, lacuri şi alte corpuri de apă;

- asigurarea analizei economice a utilizării apei, a impactului activităţii umane asupra stării apelor şi a caracteristicilor districtelor hidrografice.

De asemenea, ciclul II este aliniat la cerinţele Strategiei de alimentare cu apă şi sanitaţie (2014-2030), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.199/2014, privind accesul la apă sigură şi sanitaţie adecvată pentru toate localităţile şi populaţia Republicii Moldova, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii, demnităţii şi calităţii vieţii şi la dezvoltarea economică a ţării.

Obiectivele specifice stabilite în ciclul II vor contribui la:

a) lichidarea poluării resurselor de apă din surse punctiforme şi difuze prin reabilitarea şi construcţia sistemelor de canalizare, inclusiv a sistemelor de colectare a apelor pluviale, elaborarea şi implementarea planurilor de alimentare cu apă şi sanitaţie în subbazinele districtului hidrografic menţionat pentru îmbunătăţirea utilităţilor publice şi a condiţiilor de sanitaţie ale populaţiei;

b) reducerea poluării provocate sau induse de nitraţii proveniţi din surse agricole, prevenirea poluării generate de utilizarea nitraţilor prin implementarea bunelor practici agricole împotriva poluării cu nitraţi utilizaţi în activităţi agricole, în contextul atingerii unei stări bune a tuturor resurselor de apă, protecţia acesteia şi asigurarea unei calităţi bune;

c) diminuarea alterărilor hidromorfologice ale resurselor de apă prin stabilirea debitelor ecologice în râuri, restaurarea bilanţului apei în zonele prioritare, utilizarea eficientă a apei;

d) adaptarea la schimbările climatice prin utilizarea tehnologiilor eficiente de irigare, împădurirea terenurilor, în special în zonele de protecţie a resurselor de apă, promovarea agriculturii conservative, crearea unui sistem eficient de monitorizare a resurselor de apă;

e) diminuarea consecinţelor fenomenului de secetă asupra economiei, societăţii şi mediului prin crearea unui sistem eficient de gestionare a resurselor de apă;

f) îmbunătăţirea managementului riscului la inundaţii prin dezvoltarea planurilor teritoriale de gestionare a riscului la inundaţii în zonele cu risc potenţial de inundaţii, crearea şi reabilitarea zonelor umede;

g) gestionarea resurselor de apă conform standardelor europene, prin dezvoltarea platformei de gestionare a datelor, dezvoltarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul de monitorizare a corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane;

h) protecţia şi monitorizarea continuă a zonelor protejate identificate, pentru a asigura prevenirea deteriorării calităţii apei, întreţinerea şi conservarea speciilor ce vieţuiesc în aceste zone, reducerea nivelului de poluare, îmbunătăţirea calităţii apei şi minimizarea impactului antropic în aceste zone.

Ciclul II include caracteristica bazinului hidrografic şi evaluarea stării apelor de suprafaţă şi a celor subterane. O componentă-cheie o reprezintă analiza principalelor presiuni şi impactul acestora asupra stării resurselor de apă. La stabilirea obiectivelor de mediu s-au luat în considerare presiunile semnificative identificate, precum şi excepţiile de la atingerea "stării/potenţialului ecologic şi chimic bun".

Aspectul transfrontalier al bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră are un interes major în statele riverane Mării Negre, Dunării şi Prutului. Întrucât Republica Moldova a devenit parte a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi dezvoltarea durabilă a fluviului Dunărea (Sofia, 1994), ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.323/1999, s-a decis cooperarea sub egida Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea privind punerea în aplicare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei pentru acele părţi ale teritoriilor lor care se încadrează în bazinul fluviului Dunărea.

Planul de acţiuni pentru implementarea Programului de gestionare a bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră pentru anii 2023-2028, ciclul II, presupune reducerea progresivă a poluării din surse punctiforme şi difuze, adaptarea la schimbările climatice a resurselor de apă şi diminuarea presiunilor generate de alterările hidromorfologice, minimizarea impactului antropic asupra resurselor de apă, diminuarea fenomenului de secetă şi îmbunătăţirea managementului riscului la inundaţii, asigurarea bunei guvernări în domeniul managementului integrat al resurselor de apă.

ANALIZA SITUAŢIEI

Suprafaţa totală a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră în hotarele Republicii Moldova este de 14 770 km2, ceea ce reprezintă 43,6% din suprafaţa ţării. Din punct de vedere administrativ-teritorial, se extinde pe perimetrul a 18 raioane administrative. Numărul populaţiei ce locuieşte în limitele districtului este de aproximativ 1 mil. de locuitori.

Resursele de ape ale râurilor au fost apreciate în baza monitoringului realizat de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Volumul mediu anual al râului Prut este egal cu 2,7 km3, însă poate varia de la 1,2 km3 (în anii cu insuficienţă de precipitaţii) la peste 5 km3 (în anii cu precipitaţii abundente). Media multianuală a debitului este egală cu 78-94 m3/s, cu fluctuaţii între 40 şi 162 m3/s (tabelul 1).

Debitul mediu multianual al afluenţilor Prutului variază de la 1,21 m3/s (r. Gîrla Mare) până la 2,64 m3/s (r. Camenca). Cel mai mare volum de apă este caracteristic pentru r. Camenca (83,38 mil. m3), iar cel mai mic pentru r. Gîrla Mare (10 mil. m3). În tabelul 2 sunt prezentate valorile estimative pentru principalii afluenţi ai Prutului.

Resursele de apă de suprafaţă în cadrul bazinului Dunărea – Marea Neagră sunt foarte modeste (tabelul 3). Bazinul deţine numai 1% din totalul resurselor de apă de suprafaţă ale districtului.

În formarea resurselor de apă rolul determinant îl au precipitaţiile atmosferice. În Republica Moldova precipitaţiile atmosferice sunt repartizate neuniform şi se supun legităţilor latitudinale şi altitudinale. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad în partea de nord a ţării, dar şi în partea centrală, în regiunile cu cele mai mari altitudini. Aici sumele anuale ajung la 600-650 mm. Cele mai mici valori, 500-550 mm, sunt specifice pentru partea de sud şi de est a ţării (tabelul 4, figura 1).

Trebuie subliniat faptul că sumele anuale ale precipitaţiilor diferă semnificativ în anii secetoşi şi în cei ploioşi. În anii cu insuficienţă de umiditate, sumele anuale ale precipitaţiilor se limitează la 300-400 mm, iar în cei cu exces, valorile ajung până la 900 mm.

Figura 1. Climatograma pentru or. Cahul  [Sursa: meteo.md]

Precipitaţiile maxime zilnice sunt supuse unor fluctuaţii şi mai semnificative, atât în spaţiu, cât şi în timp, în comparaţie cu valorile anuale şi lunare. Doar în câţiva ani cantităţile de precipitaţii maxime zilnice pot varia de la 20 la 220 mm. Decalajul mare în distribuţia maximelor zilnice pe teritoriul ţării este o consecinţă a influenţei proceselor atmosferice, care sunt adesea de natură locală. Cel mai des, precipitaţiile maxime zilnice se înregistrează în perioada caldă a anului, cu frecvenţa maximă în luna iulie, dar sunt şi ani când pot fi observate şi în perioada rece a anului.

În urma prospecţiunilor hidrogeologice, rezervele totale de apă subterană, la data de 1 ianuarie 2014, au fost apreciate la 3 478,9 m3/zi. Resursele exploatabile totale ale apelor subterane din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră alcătuiesc 694,08 mil. m3/zi, din care 275,70 mil. m3/zi sunt aprobate de Comisia de Stat pentru Rezervele de Substanţe Minerale Utile, instituită de către Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale. Resursele apelor subterane se repartizează neuniform în spaţiul bazinelor hidrografice, cu valori mai mari în bazinele râurilor Prut, Ialpug şi Cogîlnic. O repartiţie neuniformă se observă şi pe acvifere, cele mai mari rezerve fiind cantonate în orizontul Badenian-Sarmaţian.

Trăsătura specifică a climei regionale este reprezentată de secetele periodice, proprii pentru tot teritoriul Republicii Moldova. Seceta poate fi de mai multe tipuri, toate având un impact major asupra mediului ambiant. Unul dintre cele mai importante şi acute tipuri de secetă este seceta hidrologică, care reprezintă reducerea semnificativă a nivelului apei în râuri şi în lacuri de acumulare sau a nivelului apelor subterane comparativ cu nivelul normal care se înregistrează pe parcursul unei perioade de timp specific pentru fiecare bazin hidrografic.

Seceta reprezintă fenomenul natural care decurge din scăderea cantităţii de precipitaţii sub nivelul mediu, ce cauzează deficienţa temporară a apelor de suprafaţă şi a celor subterane ca urmare a modificărilor climatice, producând dezechilibre hidrologice majore şi influenţând negativ sistemele de producţie. Seceta hidrologică este un fenomen hidrologic generat de factorii meteorologici şi se atestă în bazinele şi subbazinele acvatice, atunci când pentru un timp îndelungat se înregistrează temperaturi ridicate şi precipitaţii scăzute. În cazul în care volumul scurgerii apei atinge cote de 50% şi mai jos din norma multianuală pe o durată de 5-7 zile, se emite cod galben de secetă hidrologică. Atunci când seceta hidrologică se manifestă pe 80% din suprafaţa ţării, se anunţă seceta hidrologică pe întreg teritoriul ţării, situaţie analogică şi pentru bazinele hidrografice.

Riscul de secetă este definit ca intersecţia probabilităţii unui eveniment de secetă (pericol/hazard) cu potenţiale consecinţe negative pentru oameni, mediul înconjurător şi activităţile economice, asociate cu un eveniment de secetă respectiv (impacturi). În perioada secetei, ca un fenomen natural de criză, gravitatea deficitului de apă într-o anumită regiune a ţării creşte, resursele de apă devin mai puţine sau chiar insuficiente pentru a aproviziona toţi potenţialii consumatori cu apă de calitatea şi cantitatea necesară. Astfel, în contextul secetei cantitatea de apă disponibilă se reduce, iar nivelul apei din lacurile de acumulare, râuri, iazuri, fântâni şi sonde scade. Orizonturile apelor subterane nu sunt reumplute şi rezervele disponibile de apă devin din ce în ce mai reduse.

Secetele hidrologice au un efect major asupra mediului şi constituie un factor sever de periclitare a activităţilor din sfera economică, socială şi de mediu. Într-o astfel de perioadă apare conflictul consumului de apă, iar gestionarea resurselor de apă de suprafaţă şi subterane pe teritoriul de recepţie a apei necesită o atitudine specială, cu mecanisme specifice de reglementare a relaţiilor în domeniul apelor, o determinare a priorităţilor de aprovizionare cu apă, limitarea accesului la apă, introducerea unor sancţiuni speciale pentru nerespectarea modului de utilizare a apei, reducerea presiunilor antropice asupra corpurilor de apă, crearea unor rezerve de apă, introducerea tehnologiilor de economisire a apei, trecerea la normele minime de consum de apă şi alte măsuri care contribuie la depăşirea crizei de apă.

Figura 2. Relaţia dintre deficitul de apă şi secetă

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Secetele afectează atât cantitatea de resurse de ape disponibile, cât şi calitatea acestora. Cantitatea de precipitaţii egală sau mai mică de 50% din norma climatică a precipitaţiilor (în cazul acesta se poate vorbi de secetă gravă) se manifestă pe teritoriul ţării cu o probabilitate de 11-41%. Astfel, în baza acestui indicator, în ultimele trei decenii (1990-2020) s-au înregistrat secete în anii 1990, 1992, 1994, 1996, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2012, 2015 şi 2020. Specificul ultimelor decenii mai este şi creşterea intensităţii fenomenelor de secetă. Astfel, doar în perioada 2000-2020 în Republica Moldova au avut loc 7 secete severe (2000, 2003, 2007, 2012, 2015, 2017 şi 2020), afectând 75% din teritoriul ţării. Cel mai afectat a fost sudul ţării, cu 6 secete înregistrate, 3-4 perioade secetoase au fost înregistrate în centrul ţării, în timp ce regiunea de nord a fost cel mai puţin afectată. Din şirul de secete menţionate mai sus cea mai severă a fost seceta din anul 2007. Aceasta poate fi comparată cu cea din 1946, cea mai dezastruoasă din şirul observaţiilor, când precipitaţiile în perioada de primăvară – vară erau cu mult sub 50% din norma climatică.

Seceta din anul 2012 se califică în şirul celor mai severe secete din anii recenţi. Temperaturile din luna iunie au înregistrat un nivel cu 3,7-5,1oC mai mare decât media naţională. Precipitaţiile au reprezentat doar 15-60% din medie, iar temperaturile solului au atins un nivel record, provocând o secetă agricolă de proporţii, afectând 80% din teritoriul ţării în perioada vară – toamnă. Date privind pierderile de pe urma secetelor devastatoare în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră sunt prezentate în tabelul 5.

Pierderile economice provocate de secetele menţionate au fost enorme, cea mai gravă fiind seceta din 2007, depăşind de aproape 5 ori pierderile generate de secetele din 2000 şi 2015. Seceta din 2020 a fost una dintre cele mai extinse ca perioadă, afectând tot teritoriul ţării, iar prejudiciile cauzate agriculturii au fost de aproximativ 6 mld. de lei. Putem afirma că Republica Moldova, inclusiv districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, se va confrunta o dată la 2-3 ani cu secete vaste şi extrem de vaste. Aproape în fiecare an vor avea loc secete sezoniere, care vor influenţa dezvoltarea culturilor agricole şi recolta acestora. Abordarea principală în situaţie de secetă se axează pe gestionarea riscurilor în loc de gestionarea crizelor.

În scopul reglementării gestionării secetei se vor elabora planuri individuale de gestionare a secetei pentru fiecare subbazin, cu indicatori şi sisteme de monitorizare specifice, care permit identificarea împrejurărilor de secetă.

Vor fi identificate obiectivele de gestionare şi măsurile de atenuare a efectelor secetei, inclusiv măsurile de raţionalizare a cererii de apă, de stabilire a priorităţilor la folosinţa apei, de sprijinire a necesităţilor umane de bază, inclusiv în produse alimentare, de protecţie a ecosistemelor acvatice. Participarea publicului la elaborarea şi la punerea în aplicare a planurilor de gestionare a secetei, inclusiv la măsurile de informare, va permite soluţionarea acestor probleme, cum ar fi crearea rezervelor de apă pentru caz de secetă din precipitaţii atmosferice, apele freatice etc.

Declararea stării de secetă este efectuată la propunerea organului central al administraţiei publice în domeniul mediului, care poate fi pentru întreg teritoriul ţării, al unui district al bazinului hidrografic sau al unor subbazine.

Declararea stării de secetă poate prevedea temporar:

a) restricţii asupra unor activităţi sau a tuturor activităţilor care implică folosinţa apelor;

b) restricţii sau interdicţii asupra folosinţei apei celor care deţin autorizaţie de mediu pentru folosinţa specială a apei;

c) restricţii sau interdicţii asupra folosinţei generale a apei;

d) noi priorităţi de folosinţă a apei în zona supusă secetei şi deficienţei de apă;

e) utilizarea rezervelor de apă.

La declararea stării de secetă vor fi întreprinse măsuri în vederea reducerii consumului de apă, expuse în tabelul 6.

Secţiunea 2.1

Utilizarea apei

În perioada 2007-2019, volumul total al apei captate din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră a fost, în medie, de 33,3 mil. m3, iar al apei utilizate – de 26,4 mil. m3. Peste 60% (21,1 mil. m3) din apa captată a fost din surse subterane. Volumul de apă extras şi utilizat este determinat de suprafaţa raioanelor şi de mărimea centrelor sale urbane, precum şi de volumul de apă utilizat în agricultură şi în scopuri menajere.

Totodată, în formularele tipizate recepţionate şi procesate de Agenţia "Apele Moldovei", apa potabilă furnizată populaţiei şi organizaţiilor bugetare prin intermediul apeductelor publice rurale este atribuită frecvent la folosinţa agricolă, ceea ce majorează artificial (cu 20-30%) ponderea acestui sector în volumul total al apei utilizate. În pofida acestui fapt, folosinţa agricolă prevalează detaşat asupra folosinţelor menajere şi industriale, iar cauzele principale le constituie caracterul rural şi agrar pronunţat al districtului hidrografic respectiv.

Toate localităţile urbane sunt plasate în categoria oraşelor mici, iar ramurile industriale cu consum masiv de apă (electroenergetică, metalurgie, industria chimică etc.) lipsesc sau sunt reprezentate de întreprinderi de capacităţi mici.

Conform datelor Agenţiei "Apele Moldovei", suprafaţa fizică a terenurilor agricole irigate din sistemele centralizate de irigare în anul 2015 a constituit 3,7 mii ha, în 2016 – 3,5 mii ha, în 2017 – 4,0 mii ha, în 2018 – 3,8 mii ha, în 2019 – 4,6 mii ha şi în 2020 – 6,1 ha.

În ultimii 13 ani s-a înregistrat o diminuare a volumului de apă captată, în special din sursele de suprafaţă (figura 3).

Figura 3. Dinamica volumului de apă captat (în mil. m3) în cadrul

districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră

Sursa: Rapoarte anuale (2007-2019) privind indicii

de gestionare a apei, Agenţia "Apele Moldovei"

Alimentarea cu apă este asigurată, într-o mare măsură, de sursele necentralizate de apă, nesupuse evidenţei permanente şi contorizării. Conform datelor Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, în perimetrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră au fost identificate 74,3 mii de fântâni de mină (tabelul 7). Per ansamblu, 84% din acestea sunt amenajate şi pot fi folosite în gospodăriile casnice. De asemenea, pentru alimentarea cu apă sunt utilizate 983 de izvoare, din care 72% sunt amenajate.

În conformitate cu prevederile datelor statistice ale Biroului Naţional de Statistică, din 1338 mii de cetăţeni sunt conectaţi la reţele publice de alimentare cu apă 696 799 de persoane, ceea ce constituie circa 52%. Cel mai mic procent de conectare a populaţiei la sisteme publice de alimentare cu apă este în raioanele Briceni (24,24%) şi Ocniţa (14,92%). În 8 raioane procentul de conectare a populaţiei la aceste sisteme prezintă mai mult de 50%, fapt ce constată o necesitate stringentă de a îmbunătăţi accesul populaţiei la surse sigure de apă potabilă (tabelul 8).

Volumele mari de apă captată pot afecta scurgerea naturală pentru majoritatea corpurilor de apă de suprafaţă. Indicatorii de scurgere naturală (debitul şi nivelul apei) sunt folosiţi ca repere pentru gestionarea impactului captărilor asupra corpurilor de apă de suprafaţă. În scopul eficientizării gestionării prizelor de captare a apei este necesar:

- a îmbunătăţi sistemul de monitorizare a volumului de ape captate;

- a utiliza tehnologii eficiente de irigare pentru economisirea apei;

- a configura zona de protecţie sanitară pentru protecţia calităţii apei;

- a reglementa sistemul de control al licenţelor de utilizare a apei;

- a elabora reguli pentru utilizarea eficientă a apei;

- a monitoriza şi a contoriza volumul de apă captat;

- a instrui fermierii şi gospodăriile individuale privind utilizarea eficientă a resurselor de apă;

- a promova eficient şi durabil apa prin campanii publicitare;

- a revizui sistemul de plată pentru utilizarea apei, recuperarea costurilor.

Aceste măsuri sunt proiectate atât pentru corpurile de apă de suprafaţă, cât şi pentru cele subterane.

Operatorii apă-canal, care gestionează sistemele centralizate de alimentare cu apă din zona urbană trebuie să se concentreze pe regionalizarea acestui serviciu în zonele rurale, unde calitatea apei este mai joasă din sursele rurale. Lipsa aplicării principiului de regionalizare, prevăzut în Strategia de alimentare cu apă şi sanitaţie pentru 2014-2030 şi alte acte normative, şi nedorinţa autorităţilor publice locale de a crea operatori regionali nu permit îmbunătăţirea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi accesul populaţiei la apă sigură şi condiţii adecvate de sanitaţie.

Cuantumul mediu al tarifelor pentru alimentarea cu apă în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră a fost, în medie, de 14,6 lei/m3, iar în anul 2019 – 17,7 lei/m3, ceea ce depăşeşte media generală a întreprinderilor membre ale Asociaţiei "Moldova Apă-Canal" din Republica Moldova cu 1,1 lei/m3. Majorarea tarifului mediu pentru serviciile de apă este de 76% (de la 10,1 lei/m3 în 2007 până la 17,7 lei/m3 în 2019) (tabelul 9), iar în echivalentul euro – cu 38%.

Spre deosebire de tarifele pentru aprovizionarea cu apă, tarifele pentru evacuarea şi epurarea apelor uzate nu reflectă doar cheltuielile legate de exploatarea sistemelor respective, dar şi o parte semnificativă din costurile ecologice. Din acest motiv în tariful pentru canalizare şi epurare trebuie inclus neapărat şi prejudiciul ecologic sau pierderea de servicii ecosistemice prin deversarea apelor uzate în râuri. În plus, ambele tarife formează aşa-numitul "preţ al apei". Tariful mediu pentru prestarea serviciilor de canalizare la întreprinderile membre ale Asociaţiei "Moldova Apă-Canal" din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră constituie 17,2 lei/m3, sau cu circa 2,7 lei/m3 mai mare decât tariful mediu în Republica Moldova (tabelul 10).

Întreprinderile apă-canal, membre ale Asociaţiei "Moldova Apă-Canal", din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră se caracterizează printr-o rentabilitate redusă, atât la prestarea serviciului public de alimentare cu apă, cât şi la serviciul public de canalizare (tabelul 11). Per ansamblu, costurile pentru serviciul public de alimentare cu apă depăşesc tarifele respective cu 3,2 lei/m3, iar gradul de recuperare a costurilor din tarifele respective este, în medie, de 86%. În pofida majorării considerabile (+71%) a tarifelor, la toate întreprinderile din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, cu excepţia celei din oraşul Ungheni, costurile depăşesc considerabil tarifele pentru alimentare cu apă.

Secţiunea 2.2

Presiunile existente

Subsecţiunea 2.2.1

Sursele punctiforme de poluare

În districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră sunt 48 de staţii de epurare a apelor uzate, dintre acestea 39 sunt funcţionale, cu capacitatea sumară de 126 mii m3/zi. Gradul de utilizare a staţiilor de epurare este de 14%, ceea ce este condiţionat atât de declinul economic şi demografic al oraşelor deservite, cât şi de gradul înalt (>40%) de uzură şi deteriorare al instalaţiilor de canalizare şi epurare a apelor uzate.

Starea tehnică dezastruoasă şi controlul superficial al surselor de poluare, plăţile pentru poluarea apelor foarte reduse şi sancţionarea episodică a contravenienţilor generează un impact sporit asupra apelor şi organismului uman.

În cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră sunt 60 de sisteme de evacuare centralizată a apelor uzate (figura 4), dintre acestea 51 sunt funcţionale. 75% din reţelele de canalizare dispun de staţii de epurare. Lungimea totală a reţelelor de canalizare este de 750 km, din care 701 km (93%) sunt funcţionali.

În 2019 volumul total de ape uzate evacuate a fost de 8,82 mil. m3, din care: 0,56 mil. m3 fără epurare, 1,78 mil. m3 epurate insuficient, 4,65 mil. m3 epurate suficient şi 1,62 mil. m3 stocate în bazine de retenţie şi câmpuri de infiltrare.

În majoritatea aşezărilor rurale, lipsa staţiilor de epurare creează o sursă potenţială de poluare pentru pânza freatică.

Conform informaţiei Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, un volum impunător de poluanţi, în special de produse petroliere, pătrund în apele naturale prin scurgerile pluviale de pe teritoriul zonelor urbane şi industriale.

Lipsa sistemelor de epurare a apelor pluviale la majoritatea întreprinderilor prezintă un pericol major pentru mediul ambiant. Agenţii economici nu întreprind măsuri pentru epurarea apelor pluviale, care continuă să fie o sursă de poluare semnificativă a apelor de suprafaţă.

Cele mai răspândite substanţe toxice în apele pluviale sunt produsele petroliere, care acţionează negativ asupra proceselor de evaporare, adsorbţie şi oxidare biochimică şi, prin modificări chimice, reduc mult calitatea apei.

În anul 2019, poluarea cu substanţe organice în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră din sursele punctiforme a constituit 470 tone CBO5.

Principalele surse de poluare cu substanţe organice sunt întreprinderile municipale (ape menajere) şi întreprinderile industriei alimentare (vinicolă, de prelucrare a laptelui şi a cărnii etc.).

Rolul principal în poluarea cu substanţe organice le revine principalelor oraşe din cadrul districtului (Ungheni, Cahul, Hînceşti, Edineţ, Comrat), care împreună cu apele uzate elimină circa 65% din substanţele organice conform CBO5.

Circa 11% din numărul total de populaţie din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră sunt conectate la sistemele de canalizare, fapt ce demonstrează lipsa condiţiilor adecvate de sanitaţie pentru majoritatea populaţiei şi prezintă o prioritate pentru atragerea investiţiilor, care vor îmbunătăţi sănătatea şi condiţiile de viaţă (tabelul 12).

Din 51 de sisteme de canalizare, 44 de sisteme sunt funcţionale, ceea ce constituie circa 86%. În scopul îmbunătăţirii calităţii apelor, alocarea investiţiilor pentru reconstrucţia/modernizarea staţiilor de epurare a apelor uzate şi a staţiilor de pompare, precum şi a reţelelor de canalizare în localităţile menţionate în tabelul 12 este o prioritate.

O prioritate pentru administraţiile publice locale este conectarea populaţiei din localităţile rurale şi/sau crearea condiţiilor sanitare adecvate pentru toată populaţia.

Poluarea cu nutrienţi, în special azot (N) şi fosfor (P), contribuie puternic la eutrofizarea apelor de suprafaţă.

S-a calculat că pe parcursul anului 2019, din toate sursele punctiforme au fost deversate 42 tone de Ntot şi 4,9 tone Ptot. Apele menajere deversate constituie principala sursă de poluare.

Printre substanţele periculoase deversate pe parcursul anului 2019 s-au înregistrat nichelul – 0,15 tone/an, şi mercurul – 0,48 tone/an.

Figura 4. Deversarea apelor uzate

Sursa: elaborat în baza datelor Inspectoratului pentru Protecţia Mediului

Subsecţiunea 2.2.2

Sursele difuze de poluare

Sursele de poluare difuze se pot clasifica în trei categorii principale: a) nitraţi proveniţi din mineralizarea deşeurilor de grajd şi a dejecţiilor menajere lichide şi semilichide; b) nitraţi proveniţi din mineralizarea produselor vegetale, a deşeurilor, reziduurilor şi apelor uzate provenite din sectorul zootehnic; c) nitraţi proveniţi din utilizarea intensă a îngrăşămintelor chimice (azot şi fosfor).

Aceste surse de poluare, ajungând direct în corpurile de apă prin scurgerile apelor pluviale, pot duce la poluarea lor şi pot afecta biodiversitatea acvatică. Efectul principal al poluării cu nitraţi a apelor subterane şi a celor de suprafaţă îl constituie diminuarea potabilităţii apei şi eutrofizarea corpurilor de apă. Terenurile agricole, inclusiv cele arabile, păşunile, plantaţiile multianuale deţin circa 74% din suprafaţa totală a ţării. O importanţă relevantă o are şi sectorul zootehnic, cantitatea anuală de gunoi de grajd reprezintând circa 4 mil. de tone anual. Astfel, aportul de nutrienţi de pe terenurile agricole şi din exploataţiile zootehnice care ajung în apele de suprafaţă şi subterane este unul esenţial, influenţând negativ calitatea resurselor acvatice.

În scopul protecţiei resurselor de apă în contextul poluării cu nitraţi, aplicarea îngrăşămintelor organice şi/sau minerale este interzisă în perioadele în care cerinţele culturii agricole faţă de nutrienţi sunt reduse, şi anume atunci când intervalul de timp în care temperatura medie a aerului e mai mică de +5oC. Acest interval corespunde perioadei în care cerinţele culturii agricole faţă de nutrienţi sunt reduse sau când riscul de percolare/scurgere la suprafaţă este mare; în general perioada de interdicţie pentru aplicarea îngrăşămintelor cu azot recomandată este 1 noiembrie – 15 martie.

De asemenea, gestionarea corectă a gunoiului de grajd este o condiţie primordială de prevenire a poluării apelor cu nitraţi. Capacitatea de stocare necesară pentru dejecţiile lichide produse de la fermele zootehnice se stabileşte ţinând cont de numărul animalelor şi de modul de transport al dejecţiilor către tancurile, bazinele şi platformele de stocare. Depozitarea şi păstrarea gunoiului de grajd şi a dejecţiilor lichide este necesar să se facă în platforme şi rezervoare special amenajate, construite din materiale corespunzătoare, impermeabile şi rezistente la coroziune.

Cantitatea anuală de azot provenit din aplicarea îngrăşămintelor organice de origine animală pe terenul agricol nu trebuie să depăşească 170 kg azot/ha/an. Această cantitate trebuie determinată astfel încât să nu compromită realizarea obiectivului principal de reducere şi prevenire a poluării apelor cu nitraţi din surse agricole şi a eutrofizării apelor de suprafaţă, în contextul atingerii unei stări bune a apei.

Reziduurile animale şi dejecţiile sunt depozitate în haznale speciale, care ulterior fie că sunt utilizate ca îngrăşăminte organice în agricultură, fie că sunt spălate de apele pluviale, devenind o sursă de poluare.

Se constată că principala cauză a poluării apelor de suprafaţă se consideră poluarea difuză, provenită din activităţi agricole. În acest sens, apele pluviale, în esenţă, spală suprafaţa subiacentă, deci sunt puternic poluate de substanţele chimice şi organice de pe câmpurile agricole, ulterior poluând şi albiile râurilor în care se concentrează. Astfel, este necesară implementarea măsurilor de aplicare corectă a îngrăşămintelor chimice pe terenurile agricole, precum şi de depozitare corectă a deşeurilor zootehnice, în aşa mod încât să fie diminuată poluarea resurselor de apă. În cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, 80% din terenuri sunt folosite în agricultură, din care 57,7% sunt terenuri arabile, majoritatea fiind utilizate pentru creşterea cerealelor şi a plantelor tehnice.

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, în anul 2019 s-au utilizat 54,5 mii de tone de îngrăşăminte minerale, sau 86,5 kg/ha de teren arabil. Cantitatea de îngrăşăminte organice aplicate în acelaşi an au fost de 35,5 mii de tone. Utilizarea intensivă a îngrăşămintelor chimice contribuie la intensificarea proceselor de nitrificare în bazinele acvatice. Aportul de nutrienţi de pe terenurile agricole este foarte esenţial. Cantitatea totală de azot ce ajunge în apele de suprafaţă de pe diferite categorii de terenuri este de 71,5 tone anual (figura 5), iar cea de fosfor – de 9,8 tone anual (figura 6). Astfel, sectorul agricol reprezintă principala sursă de poluare cu nutrienţi a resurselor de apă. Din punctul de vedere al tipului de utilizare a terenurilor, districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră se prezintă ca o regiune tipic agrară, în care din cele 128 de corpuri de apă de suprafaţă, în 125 statutul corpurilor de apă de suprafaţă, presiunea generată de activităţile agricole sunt clasate în clasa "la risc", conform figurii 7.

În scopul prevenirii şi diminuării poluării apelor din activităţi agricole, a fost elaborat şi urmează a fi implementat Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului nr.160/2020.

Figura 5. Cantitatea de Ntot formată anual de pe diferite categorii de terenuri

Sursa: elaborat în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Figura 6. Cantitatea de Ptot formată anual de pe diferite categorii de terenuri

Sursa: elaborat în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Figura 7. Statutul corpurilor de apă de suprafaţă prin poluarea difuză înregistrată

Sursa: elaborat în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Subsecţiunea 2.2.3

Presiuni hidromorfologice

Atât pe întreg teritoriul ţării, cât şi în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră în special, nu s-au efectuat până în prezent monitoringul şi evaluarea detaliată a alterărilor hidromorfologice ale reţelei hidrografice, din cauza lipsei de finanţare, precum şi a insuficienţei echipamentelor şi a specialiştilor.

Cele mai recente informaţii cu privire la poziţia spaţială a albiei râului Prut şi a afluenţilor săi din cadrul ţării datează din anul 2007 (în baza cărora a fost realizată harta topografică 1:50 000 din 2013, care au fost utilizate în acest studiu), când au fost efectuate ultimele ortofotoplanuri ale teritoriului naţional. Între timp, două inundaţii puternice, ce au avut loc în vara anilor 2008 şi 2010, au schimbat semnificativ albia acestora. De menţionat că imaginile ortofoto din 2016 au fost plasate recent pe geoportal.md şi nu s-a reuşit efectuarea unei analize în baza lor.

Expediţia ecologică realizată de Serviciul Hidrometeorologic de Stat în vara anului 2011 a depistat o serie de abateri ale poziţiei albiei râului Prut (după cum era iniţial indicat pe ortofotoplanurile din 2007), în special în partea de nord a ţării şi în aval de postul hidrologic Costeşti-Stînca până la Leova.

Rezultatele acestei expediţii formează o imagine clară a stării reţelei hidrografice din cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră. Albiile râurilor au fost digitizate în baza ortofotoplanurilor din anul 2007. Astfel, se pare că poziţia lor este diferită de cea prezentată pe hărţile topografice anterioare.

Cu regret, până în prezent nu s-a efectuat monitorizarea regulată asupra modificărilor albiilor râurilor şi fluxului sedimentelor aflate în suspensie. Există doar date medii multianuale pentru o serie de parametri ai monitoringului hidrologic din cadrul bazinului râului Prut.

Principalele tipuri de modificări hidromorfologice care sunt stabilite în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră prezintă construcţia rezervoarelor şi a iazurilor de-a lungul cursurilor râurilor, regularizarea cursului, construcţia digurilor de protecţie împotriva inundaţiilor etc.

Numărul de acumulări de apă (iazuri şi lacuri) în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră este estimat la aproximativ 2 852. După originea lor, predomină cele antropice. În prezent, în cadrul districtului, lungimea totală a digurilor este de aproximativ 365 km, din care aproximativ 51% sunt de-a lungul râului Prut, iar restul – pe râurile Cogîlnic şi Ialpug.

Însumând toate efectele presiunilor hidromorfologice enumerate, obţinem: 37 de corpuri de apă în care nu există riscul de poluare din surse difuze ("fără risc"), 59 de corpuri de apă cu un statut "posibil la risc", unde există surse de poluare, dar care nu sunt periculoase sau încă nu au fost apreciate, şi 32 de corpuri de apă cu un statut "la risc", unde există surse apreciabile sau periculoase de poluare şi ele au fost cuantificate (figura 8).

Rezultatele expediţiilor hidrologice organizate în anul 2013 au arătat că modificările hidromorfologice afectează considerabil starea ecologică a râurilor.

Cele mai semnificative presiuni din cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră sunt întreruperea continuităţii râului prin construcţia barajelor şi captarea apei.

Toţi afluenţii mici sunt regularizaţi şi, de obicei, nu se găsesc în cele mai bune condiţii ecologice.

Punctele de monitorizare hidromorfologică în cadrul expediţiei din 2013 s-a efectuat în 25 de locaţii, inclusiv 12 pe râul Prut, 12 pe afluenţii acestuia şi unul în apropierea lacului de acumulare Costeşti-Stînca.

În bazinul Dunărea – Marea Neagră astfel de expediţii nu s-au efectuat. Statut (potenţial) hidromorfologic slab (râu) a fost identificat pentru corpurile de apă din cadrul bazinelor râurilor Racovăţ, Camenca, Camencuţa, Delia, Varşava, Brătuleanca, Nîrnova, Lăpuşna, Sărata, Tigheci, Larga. Statut (potenţial) hidromorfologic bun a fost identificat numai în cazul râului Prut.

Un obiectiv general este diminuarea presiunilor generate de alterările hidromorfologice ale apelor din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră şi adaptarea la schimbările climatice pentru atingerea stării ecologice bune şi a stării chimice bune a corpurilor de apă.

Figura 8. Statutul corpurilor de apă de suprafaţă prin modificările hidromorfologice înregistrate

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Secţiunea 2.3

Monitorizarea apelor de suprafaţă şi subterane

Din punct de vedere istoric, monitorizarea calităţii apelor de suprafaţă în Republica Moldova a început în anii 1960 şi a fost dezvoltată până în anii 1980, cu accent pe râurile transfrontaliere Nistru şi Prut. Obiectivul principal al programului de monitorizare este furnizarea de informaţii cu privire la calitatea apelor de suprafaţă, identificarea cazurilor de poluare excepţionale şi a surselor acesteia şi notificarea autorităţilor locale şi centrale autorizate pentru întreprinderea unor măsuri de atenuare şi restaurare.

Reţeaua de monitorizare trebuie proiectată astfel încât să ofere o imagine generală coerentă şi cuprinzătoare a stării ecologice şi chimice în fiecare bazin hidrografic şi să permită clasificarea corpurilor de apă de suprafaţă în conformitate cu prevederile europene. Trebuie asigurată şi obţinută o stare bună ecologică şi chimică pentru toate corpurile de apă de suprafaţă. Pentru cele identificate ca fiind puternic modificate sau artificiale, trebuie atins şi asigurat un potenţial ecologic bun şi o stare chimică bună. Rezultatele monitorizării servesc la validarea analizei presiunii şi sunt necesare pentru a avea o imagine de ansamblu privind impactul asupra stării apei pentru a iniţia măsuri.

Sistemele de monitorizare a apelor de suprafaţă anterioare şi actuale au avut întotdeauna un accent clar pe calitatea apei, în timp ce alte presiuni, cum ar fi modificările hidromorfologice, au fost evaluate într-o măsură mai mică. Cu toate acestea, date despre monitorizarea hidrologică pe termen lung sunt disponibile pentru râuri.

Calitatea apei de suprafaţă în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră a fost evaluată conform Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2013, care este un instrument obligatoriu pentru autorităţile responsabile de gestionarea apei şi protecţia mediului. Conform Regulamentului privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.932/2013, monitorizarea calităţii apei prezintă secţiunile de monitorizare de supraveghere şi secţiunile de monitorizare operaţională. Figura 9 prezintă tipul de monitoring al calităţii apei operaţional şi de supraveghere.

Până în anul 2013, monitorizarea calităţii fizico-chimice a apei de suprafaţă în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră a fost realizată în 22 de locaţii de monitorizare. În anul 2014 a fost lansat un nou program de monitorizare pentru districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, care a inclus 52 de secţiuni de monitorizare pe râuri: 9 secţiuni pe râul Prut şi 43 de secţiuni pe afluenţii acestuia. În cadrul monitoringului biologic, a fost trasată o distincţie între monitorizarea de supraveghere şi cea operaţională şi au fost stabilite 68 de secţiuni de monitorizare (56 de supraveghere şi 12 operaţionale). Pe baza rezultatelor monitorizării chimice pentru perioada 2015-2019, sunt disponibile date pentru 23 de secţiuni. În prezent, programul de monitorizare chimică a apelor de suprafaţă de tip râu include 30 de secţiuni de supraveghere şi 12 operaţionale.

Pe baza parametrilor fizico-chimici şi a substanţelor specifice, conform datelor de monitoring prezentate de Agenţia de Mediu, calitatea apei din r. Prut este afectată pe întregul curs. Calitatea apei din majoritatea afluenţilor râului Prut se consideră de la poluată moderat până la foarte poluată, în principal din cauza poluării organice şi a deficitului de oxigen. Pe baza datelor chimice, următoarele sectoare de monitorizare sunt considerate ca fiind expuse riscului de a nu îndeplini obiectivele de mediu: r. Prut (Lipcani, Branişte, Valea Mare, Leova, Giurgiuleşti), r. Draghişte (Feteşti), r. Valea Galmage (s. Zîrneşti), precum şi lacul de acumulare Costeşti-Stînca.

Cu toate acestea, starea ecologică a unui număr selectat de corpuri de apă de suprafaţă poate fi evaluată pe baza unui nou Sistem de clasificare a stării ecologice (ESCS) pentru nevertebrate în râuri, elaborat în conformitate cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. Pentru clasificarea râurilor bazată pe abordarea biologică existentă, au fost luate în considerare doar clasele de stare bazate pe macronevertebrate, fitobentos şi fitoplancton, în timp ce zooplanctonul şi bacterioplanctonul nu au fost luate în considerare. Figura 10 prezintă o hartă cu rezultatele clasificării bazate pe date biologice (categoria de încredere A).

Figura 9. Secţiuni de monitorizare a apelor de suprafaţă din cadrul

districtului bazinului hidrologic Dunărea – Prut şi Marea Neagră

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Figura 10. Clasificarea ecologică a corpurilor de apă de suprafaţă din cadrul

districtului bazinului hidrologic Dunărea – Prut şi Marea Neagră

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Calitatea şi starea chimică a corpurilor de apă subterană

Baza legală a reţelei de monitorizare a apelor subterane este Hotărârea Guvernului nr.932/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane. Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale gestionează sistemul naţional de monitorizare a cantităţii şi calităţii apelor subterane, iar Expediţia Hidrogeologică din Moldova monitorizează şi prelevează probe.

Reţeaua de monitorizare (cantitativă şi chimică) a apelor subterane din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră este formată din 63 de sonde de monitorizare (tabelul 13). O revizuire a corpurilor de ape subterane şi a reţelei de monitorizare a apelor subterane din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră din anul 2018 a arătat că 3 din cele 11 corpuri de ape subterane (Pliocen-Pleistocen şi Sarmaţian mediu) nu sunt supuse monitorizării şi că, prin urmare, sunt necesare 18 sonde suplimentare de monitorizare (6 sonde pentru fiecare corp de apă) pentru a acoperi toate corpurile de apă subterane.

Din cauza limitărilor bugetare, monitorizarea chimică a apelor subterane este mult mai redusă decât cea necesară. Frecvenţa minimă pentru monitorizarea chimică a apelor subterane a majorităţii ionilor este recomandată de două ori pe an. De fapt, frecvenţa monitorizării calităţii apelor subterane este iregulată şi insuficientă; aceasta variază de la 1 la 7 ori per secţiune pentru perioada 2005-2014.

106 analize chimice efectuate pentru 53 de puncte pe o perioadă de 5 ani nu constituie nici pe departe acoperirea suficientă pentru a satisface cerinţele. Mai mult decât atât, dintre cele 53 de sonde de monitorizare doar 23 (circa 43%) au fost prelevate în acea perioadă. Celelalte probe au fost prelevate din punctele de alimentare cu apă (alte sonde) şi izvoare, care nu sunt incluse în reţeaua de monitorizare.

Parametrii principali analizaţi în ultima perioadă de monitorizare (2010-2014) sunt: pH, reziduu fix (Na+K, calculat), Ca, Mg, Fe, NH4, SO4, HCO3, Cl, NO3, CO3, "microcomponentele" Be, Mn, Cu, Mo, As, Pb, Se, Zn, F, Al, PO4. Câteva microelemente şi substanţe organice, care sunt incluse în documentele normative, nu au fost analizate.

Toate cele 63 de sonde de apă subterană sunt supuse monitorizării cantitative. Observatorii locali, angajaţi ai Expediţiei Hidrogeologice din Moldova, măsoară nivelul apei prin ecartamentul manual al nivelului şi transmit lunar date pe hârtie. Nivelul apei subterane este monitorizat în fiecare zi în perioada de inundaţii şi în fiecare săptămână în perioada nivelurilor stabile ale apelor subterane.

Identificarea presiunilor asupra utilizării apelor subterane şi evaluarea riscurilor se află în centrul unei gestionări şi monitorizări eficiente a apelor subterane. Procesul de colectare şi analiză a datelor are drept scop identificarea tipului şi a mărimii presiunilor antropice semnificative la care sunt supuse apele subterane, inclusiv următoarele:

a) sursele punctiforme şi difuze de poluare;

b) captarea apelor subterane;

c) reîncărcarea artificială a apelor subterane;

d) modul de utilizare a terenurilor.

În general, compoziţia chimică a apelor subterane este influenţată de compoziţia litologică a rocilor, adâncimea orizontului, drenajul caracteristic orizontului de către văile marilor râuri, impactul antropic al apelor uzate deversate. Cu toate acestea, măsurarea amplorii presiunilor antropice este complexă, deoarece unele corpuri de ape subterane au niveluri naturale de salinitate crescute din cauza geochimiei acviferului. Concentraţiile naturale de fond ale indicilor de salinitate sunt destul de mari, datorită originii marine a sedimentelor care poartă apa, care încă conţin ape saline în porii lor. În orice caz, fluctuaţiile nivelurilor sunt apropiate de cele naturale şi, în prezent, impactul presiunilor menţionate nu este semnificativ (pe baza datelor de monitorizare existente).

Trebuie menţionat că în prezent nu există date complete de monitoring pentru a evalua starea corpurilor de apă subterane. Totuşi, conform informaţiilor aflate la dispoziţie pentru analiză, corpurile de apă aluvial-deluviale (Holocene) şi Pliocen-Pleistocene se află la risc (tabelul 14).

Ca urmare a implementării Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) (tabelul 15):

- pentru corpurile de apă de suprafaţă, monitorizarea va fi îmbunătăţită cu echipamente pentru măsurători ale parametrilor chimici, biologici, fizico-chimici şi hidromorfologici;

- instituţiile de stat (Agenţia de Mediu – responsabilă de realizarea monitoringului calităţii apelor de suprafaţă, Serviciul Hidrometeorologic de Stat – responsabil de realizarea monitoringului cantitativ (hidrologic), Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale – responsabilă de monitoringul apelor subterane) vor fi echipate cu laboratoare performante şi va fi întărită capacitatea instituţională prin seminare şi instruiri la standardele internaţionale;

- secţiunile pentru monitorizarea de supraveghere şi operaţională vor rămâne aceleaşi, va fi majorat numărul de secţiuni pentru monitorizarea de investigare.

În prezent se monitorizează majoritatea parametrilor fizico-chimici conform Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. Odată cu includerea analizei pentru carbonul organic dizolvat, se va reflecta poluarea organică şi condiţiile de oxigenare. Se va include monitorizarea parametrilor generali şi a substanţelor prioritare (pesticide, dioxine, alchilfenoli, compuşi organotinici, ftalaţi, hidrocarburi poliaromatice (PAH) şi compuşi volatili organici (COV)).

Parametrii pentru siturile de monitorizare operaţională sunt, în mare parte, parametri fizico-chimici generali, incluşi în monitorizarea calităţii apei. Se vor selecta poluanţii specifici şi substanţele prioritare pentru siturile operaţionale în funcţie de analiza presiunii şi a riscului.

Se vor eşantiona parametrii chimici la locurile de supraveghere de 12 ori pe parcursul unui an pe râuri, o dată în ciclul de 6 ani al programului de gestionare a bazinului hidrografic. În ceea ce priveşte monitoringul chimic operaţional pe râuri, parametrii fizico-chimici generali, precum şi substanţele prioritare şi poluanţii specifici suspectaţi de evaluarea riscului vor fi eşantionaţi de 12 ori. Monitorizarea operaţională va fi efectuată pe parcursul a 2 ani ai ciclului programului menţionat. Secţiunile de monitorizare de supraveghere şi secţiunile de monitorizare operaţională sunt aceleaşi ca şi pentru monitorizarea chimică.

Deşi în prezent mai multe elemente biologice de calitate sunt monitorizate la toate secţiunile incluse în programul de monitorizare, se vor restricţiona resursele la elementele necesare: fitoplancton, fitobentos şi macrozoobentos, dar nu bacterii şi zooplancton. Macrofitele şi peştele vor fi incluşi în următorul ciclu al programului de gestionare a bazinului hidrografic.

Monitorizarea operaţională se va concentra asupra acelor elemente biologice de calitate care sunt cele mai sensibile la presiunea dominantă – în cazul surselor semnificative de poluare organică sau al modificărilor hidromorfologice, acesta este macrozoobentosul. În caz de poluare difuză, fitobentosul va fi monitorizat în râurile mici, iar fitoplanctonul în râurile medii sau mari. În toate cazurile, sistemul de clasificare va fi elaborat în conformitate cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei.

În ceea ce priveşte frecvenţa, nevertebratele bentonice şi fitobentosul vor fi prelevate o singură dată într-un an selectat. Monitoringul de supraveghere trebuie executat o dată în oricare dintre cei 6 ani ai ciclului programului de gestionare a bazinului hidrografic, iar monitoringul operaţional de 2 ori în oricare 2 ani ai ciclului programului de gestionare a bazinului hidrografic de 6 ani. Datele chimice şi biologice sunt interpretate în comun şi, prin urmare, de preferinţă eşantionate cu aceeaşi ocazie.

Reţeaua existentă de monitorizare a apelor subterane în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră necesită îmbunătăţiri substanţiale. Primul pas în îmbunătăţirea reţelei este menţinerea secţiunilor de monitorizare existente. În plus, 3 corpuri de apă subterane (MDDBSGWQ220, MDPRTGWQ230 şi MDPRTGWQ510) nu au o reţea de monitorizare a apelor subterane şi se va stabili câte 6 puncte de monitorizare în fiecare din aceste 3 corpuri (tabelul 16).

Un studiu de evaluare efectuat în 2019 a propus adăugarea a 15 izvoare existente în reţeaua naţională de monitorizare a apelor subterane şi forajul a 3 noi fântâni cu o adâncime de circa 15 m. Forarea şi echipamentul pentru monitorizarea continuă a nivelului apei se estimează la circa 200 mii de lei pentru toate cele 3 sonde. În plus, în anul 2020 cele 3 situri de monitoring sunt forate şi incluse în reţeaua naţională de monitorizare a apelor subterane. Va fi instalat echipamentul automat al celor 18 locaţii la circa 380 mii de lei (tabelul 17).

Este importantă stabilirea secţiunilor de monitorizare comună a corpurilor de ape subterane transfrontaliere printr-un acord pentru efectuarea programului de monitorizare conform standardelor comune în scopul schimbului de informaţii şi evaluarea stării corpurilor de apă subterane.

Reţeaua actuală de monitorizare a apelor subterane nu acoperă toate corpurile de apă subterane, ci 7 din 11 corpuri (doar 29 de sonde). De asemenea, frecvenţa monitorizării este neregulată şi insuficientă. Cinci staţii de monitorizare vor garanta caracterizarea sigură a corpurilor de apă subterane. Pentru cele 3 corpuri fără puncte de monitorizare, se vor stabili 6 staţii pe corp pentru a reflecta situaţia geologică şi presiunea într-un mod reprezentativ. Pentru cele 6 corpuri cu o reţea existentă, se va majora numărul de puncte de monitorizare chimică periodică, cu până la 5 staţii pentru un corp. Frecvenţa monitorizării chimice depinde de condiţiile hidrogeologice locale şi de modificările preconizate ale stării corpurilor. Frecvenţa minimă pentru evaluarea stării chimice a unui corp este de o dată pe an. Numărul total de probe de apă subterană pentru monitorizarea calităţii pentru 11 corpuri pe parcursul unui an ar fi de minimum 55 de mostre (330 timp de 6 ani). De fapt, frecvenţa de monitorizare variază (neregulat) de la 1 la 7 ori pe staţie într-o perioadă de 5 ani.

Parametrii necesari pentru monitorizarea chimică a apelor subterane şi frecvenţa de monitorizare sunt prezentate în tabelul 18. Lista parametrilor va fi extinsă în funcţie de noii factori de poluare posibili din surse punctiforme şi difuze, precum şi de capacitatea analitică a instituţiei/instituţiilor responsabile.

Echipamentele moderne de monitorizare a apelor subterane vor furniza date veridice, care vor fi utilizate pentru programele de monitorizare de supraveghere şi operaţională.

Monitorizarea secţiunilor contaminate cu impact asupra calităţii apelor subterane (prevenirea şi limitarea monitorizării) se organizează obligând potenţialii poluatori să efectueze monitorizarea apelor subterane. Modificările normative în domeniul apelor vor obliga utilizatorii de apă şi poluatorii să monitorizeze impactul activităţilor lor economice asupra mediului. Pentru îmbunătăţirea monitoringului calitativ al apelor subterane este necesar:

- a stabili monitorizarea chimică a apelor subterane la 55 de sonde de monitorizare, care acoperă toate corpurile (5 staţii per corp);

- a reduce frecvenţa de monitorizare necesară, astfel încât macrocomponentele şi nutrienţii să fie monitorizaţi o dată pe an, iar oligoelementele (metalele) şi substanţele periculoase (pesticidele şi substanţele organice) să fie monitorizate la fiecare al treilea an. Dacă o substanţă provoacă risc, aceasta va necesita monitorizare anuală;

- a extinde lista legală minimă de parametri chimici reglementaţi pentru apele subterane, în special lista substanţelor periculoase, în funcţie de noii factori posibili de poluare din surse punctiforme şi difuze, precum şi de capacitatea analitică a instituţiei/instituţiilor responsabile.

Monitorizarea cantitativă se realizează zilnic pentru toate cele 63 de sonde existente, în perioada de inundaţii, şi săptămânal, în perioada de niveluri stabile ale apelor subterane. Toate sondele sunt în condiţii de funcţionare sau au nevoie doar de o întreţinere. Această monitorizare se va extinde cu 18 staţii suplimentare. În prezent, 15 sonde de monitorizare sunt echipate cu senzori automaţi. Expediţia Hidrogeologică din Moldova va renova 14 sonde de monitorizare şi va instala echipament automat (înregistrări electronice de date). Instalarea echipamentului modern de monitorizare a apelor subterane nu necesită costuri mari de exploatare şi întreţinere. Se planifică poziţionarea a cel puţin 2 sonde de monitorizare pe corp echipate cu senzori automaţi.

Secţiunea 2.4

Zonele protejate

Zonă protejată este zona destinată protecţiei apelor de suprafaţă şi a celor subterane sau conservării habitatelor şi speciilor care depind în mod direct de resursa de apă.

La nivel naţional, statutul zonelor protejate este reglementat prin Legea apelor nr.272/2011, parţial armonizată cu principalele directive din domeniul apelor la nivelul spaţiului Uniunii Europene. Astfel, articolul 191 ("Zonele protejate") din Legea apelor nr.272/2011 prevede că zonele protejate se identifică şi se cartografiază de autoritatea administrativă de gestionare a apelor şi de autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice, în modul stabilit, printr-un regulament aprobat de către Guvern.

La nivelul fiecărui district al bazinului hidrografic, înregistrarea şi evidenţa zonelor protejate se efectuează prin intermediul Registrului zonelor protejate, parte componentă a Cadastrului de stat al apelor, care include următoarele tipuri de zone protejate:

a) zonele destinate captării apei potabile din ape de suprafaţă şi din cele subterane, care au un debit, în medie, mai mare de 10 m3 pe zi sau care deservesc mai mult de 50 de persoane, precum şi din corpurile de apă care pot fi utilizate astfel în viitor;

b) zonele destinate protecţiei speciilor acvatice de importanţă economică – corpuri de apă stagnante sau cursuri de apă, habitate ale speciilor indigene, care menţin biodiversitatea şi a căror existenţă este importantă pentru gestionarea resurselor de apă;

c) corpurile de apă destinate recreerii, inclusiv cele identificate drept ape de îmbăiere;

d) zonele sensibile la nutrienţi, inclusiv zonele vulnerabile şi zonele sensibile, în special cele din aglomerări fără staţii de epurare a apelor uzate, cele în care se produc deversări ale apelor uzate insuficient sau necorespunzător tratate şi cele în care nu se atestă sisteme pentru tratarea biologică a apelor uzate, identificate în baza unei metodologii aprobate de către Guvern;

e) zonele destinate protecţiei habitatelor sau a speciilor, în care întreţinerea sau îmbunătăţirea stării apelor este un factor important pentru protecţia acestora, inclusiv zonele importante pentru reţeaua Emerald şi zonele umede de importanţă internaţională.

Subsecţiunea 2.4.1

Zone protejate destinate captării apei potabile

Zonele protejate cu apă potabilă sunt corpurile de apă care conţin mase de apă utilizate pentru consumul uman şi care furnizează mai mult de 10 m3 de apă pe zi în total sau care servesc mai mult de 50 de persoane. În cadrul fiecărui district hidrografic se identifică:

a) toate corpurile de apă utilizate pentru captarea apei potabile destinate consumului uman, care furnizează, în medie, cel puţin 10 m3 pe zi sau deservesc cel puţin 50 de persoane;

b) corpurile de apă destinate unei astfel de utilizări în viitor.

Zonele protejate sunt create în cadrul a 3 perimetre de protecţie:

a) perimetrul I – zona de protecţie sanitară cu regim sever, care include teritoriul prizei de apă;

b) perimetrul II – zona de protecţie sanitară cu regim de restricţie;

c) perimetrul III – zona de protecţie sanitară cu regim de observaţie, care include teritoriile adiacente unde se prevăd măsuri de protecţie a apei contra poluărilor.

Delimitarea perimetrelor zonelor protejate şi a dimensiunilor lor pentru apele destinate consumului uman din surse subterane şi de suprafaţă se realizează conform Regulamentului privind zonele de protecţie sanitară a prizelor de apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.949/2013, ţinând cont şi de prevederile Legii nr.440/1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă.

În cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră există 12 puncte de captare a apei din surse de suprafaţă (conform datelor oferite de Centrul Naţional de Sănătate Publică), din care în prezent au fost cartate 6 puncte – toate amplasate pe albia r. Prut (figura 11). Debitul mediu de captare este de 3 809,5 l/s, iar populaţia deservită este reprezentată de 704,3 mii de locuitori. Puncte de control al calităţii există doar în 2 secţiuni (Ungheni şi Cahul). Conform datelor oferite de Centrul Naţional de Sănătate Publică şi Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale, în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră există 137 de sonde ce captează ape subterane, din care în prezent au fost identificate şi cartate 26 de puncte (sonde), inclusiv 14 sonde în bazinul r. Cogîlnic şi 12 sonde în bazinul r. Prut. Debitul mediu de captare este de 1351,4 l/s, iar populaţia deservită constituie 625 mii de locuitori.

Figura 11. Punctele de captare a apei potabile

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Inspectoratului pentru Protecţia Mediului

Subsecţiunea 2.4.2

Zone protejate destinate protecţiei speciilor acvatice de importanţă economică

Aceste zone reprezintă corpuri de apă curgătoare sau stătătoare, habitate ale speciilor indigene, care menţin biodiversitatea şi a căror existenţă este importantă pentru gestionarea resurselor de apă.

Ca zone protejate destinate protecţiei speciilor acvatice se desemnează în primul rând:

a) cursurile de apă care traversează teritoriul parcurilor naţionale şi al rezervaţiilor naturale;

b) lacurile, iazurile şi alte corpuri de apă situate în zonele teritoriale menţionate anterior;

c) apele dulci de suprafaţă incluse în zonele umede declarate "de importanţă internaţională" în conformitate cu Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar) din 2 februarie 1971, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr.504/1999;

d) apele dulci de suprafaţă care, deşi nu sunt incluse în categoriile anterioare, prezintă un interes ştiinţific, naturalist, ecologic şi productiv semnificativ, deoarece constituie habitate ale speciilor tradiţionale de producţie a peştilor care prezintă un grad ridicat de durabilitate ecologică şi economică.

În cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră au fost identificate specii de peşti valoroase pe tot cursul r. Prut, iar lacul de acumulare Costeşti-Stînca dispune de un potenţial major de exploatare piscicolă (figura 13).

Investigaţiile efectuate în bazinul r. Prut (limitele teritoriale ale Republicii Moldova) au scos în evidenţă o diversitate ihtiofaunistică constituită din 59 de specii de peşti, atribuite la 11 ordine şi 16 familii: Ord. Petromyzontiformes, fam. Petromyzontidae (1 sp.); Ord. Acipenseriformes, fam. Acipenseridae (2 sp.); Ord. Salmoniformes, Fam. Salmonidae (1 sp.), Ord. Clupeiformes, fam. Clupeidae (1 sp.); Ord. Esociformes, fam. Esocidae (1 sp.); Ord. Cypriniformes, fam. Cyprinidae (28 sp.), fam. Balitoridae (1 sp.), fam. Cobitidae (6 sp.); Ord. Siluriformes, fam. Siluridae (1 sp.); Ord. Gadiformes, fam. Lotidae (1 sp.); Ord. Gasterosteiformes, fam. Gasterosteidae (2 sp.); Ord. Sygnathiformes, fam. Sygnathidae (1 sp.); Ord. Perciformes, fam. Percidae (6 sp.), fam. Gobiidae (5 sp.), fam. Centrarchidae (1 sp.), fam. Odontobutidae (1 sp.).

Din numărul speciilor identificate, 12 specii de peşti sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova (ediţia a III-a). La grupa speciilor de peşti se pot atribui 19 specii de peşti (figura 13).

Figura 12. Zonele cu potenţial major de exploatare piscicolă

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de

Zoologie şi ale Inspectoratului pentru Protecţia Mediului

Subsecţiunea 2.4.3

Zone protejate: corpuri de apă destinate recreerii,

inclusiv cele identificate drept ape de îmbăiere

Corpurile de apă în care, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, un număr mare de persoane practică scăldatul sunt definite ca zone protejate destinate recreerii, inclusiv cele identificate drept ape de îmbăiere.

Zonele pentru îmbăiere sunt desemnate acolo unde îmbăierea este tradiţional practicată de un număr de utilizatori ai apei de îmbăiere. La stabilirea listei apelor de îmbăiere se ţine cont şi de informaţiile privind calitatea apelor de suprafaţă primite de la Agenţia de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

Cerinţele privind amplasarea şi amenajarea zonelor protejate aferente bazinelor acvatice şi cerinţele igienice faţă de bazinele acvatice folosite pentru odihnă şi recreere sunt reglementate de Regulamentul zonelor de recreere aferente bazinelor acvatice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.737/2002.

Parametrii de calitate şi valorile admise pentru apa de îmbăiere din zonele naturale sunt considerate adecvate pentru îmbăiere dacă îndeplinesc cerinţele Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2013.

Controlul stării sanitare a bazinelor acvatice destinate îmbăierii este exercitat de către centrele teritoriale de sănătate publică, conform legislaţiei sanitare. Toate zonele de îmbăiere stabilite, special echipate în acest scop, trebuie să fie autorizate de către Ministerul Sănătăţii.

În cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră există o singură zonă ce corespunde cerinţelor înaintate pentru zonele de îmbăiere – lacul de acumulare Costeşti-Stînca (figura 13).

Figura 13. Zona de îmbăiere – lacul de acumulare Costeşti-Stînca

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică

Subsecţiunea 2.4.4

Zone protejate: zone sensibile la nutrienţi

şi zone vulnerabile la nitraţi

Zone sensibile la nutrienţi constituie apele de suprafaţă unde se constată depăşiri ale valorilor normale ale azotului şi fosforului peste limita admisibilă, ca urmare a deversării apelor uzate. Zonele sensibile la nutrienţi includ:

a) lacurile naturale cu apă dulce, alte mase de apă dulce şi estuare, care au fost identificate drept eutrofe sau care ar putea deveni curând eutrofe dacă nu sunt întreprinse măsuri de protecţie;

b) apele dulci de suprafaţă, destinate captării apei potabile şi care ar putea conţine o concentraţie de nitraţi mai mare de 50 mg/l, dacă nu se iau măsuri preventive;

c) ape pentru care este necesară o tratare complementară, în vederea respectării cerinţelor legislaţiei în vigoare, pentru apa potabilă, apa pentru scăldat, apele conchilicole, precum şi conservarea habitatelor şi a păsărilor.

Delimitarea zonelor vulnerabile se efectuează conform Metodologiei de identificare şi desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi şi Metodologiei de identificare şi desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.736/2020.

Conform metodologiilor, în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră au fost desemnate ca zone sensibile la nutrienţi cursurile de apă – r. Prut (în aval de confluenţa cu r. Draghişte), r. Cogîlnic (în aval de or. Hînceşti), r. Ialpug (în aval de or. Comrat), r. Draghişte – r. Racovăţ – r. Bogda (în aval de or. Edineţ), r. Glodeanca (în aval de or. Glodeni), r. Şovăţ (în aval de or. Făleşti), r. Nîrnova (în aval de or. Nisporeni) şi r. Lăpuşna (în aval de s. Cărpineni) (figura 14).

Zone vulnerabile la nitraţi sunt zonele care contribuie la eutrofizarea apelor în urma poluării cu nutrienţi din surse agricole, fiind reprezentate de terenurile care alimentează:

a) apele de suprafaţă dulci, în special cele care servesc sau sunt destinate captării apei potabile, ce conţin sau riscă să conţină o concentraţie de nitraţi de peste 50 mg/l NO3 (11,3 mg/l N);

b) apele subterane care au sau riscă să aibă un conţinut de nitraţi de peste 50 mg/l NO3;

c) lacurile naturale cu apă dulce, celelalte mase de apă dulce care sunt supuse sau riscă în viitor să fie supuse eutrofizării şi care conduc la poluarea cu nitraţi din surse agricole.

Pentru zonele vulnerabile se stabilesc programe de măsuri de prevenire şi de reducere a poluării apelor cu nitraţi, care au ca scop reducerea poluării cauzate de nitraţii proveniţi din sursele agricole.

În urma analizei datelor de monitoring s-a depistat că în apele de suprafaţă nu se înregistrează depăşiri ale concentraţiei de NO3 mai mari de 50 mg/l.

În cazul corpurilor de apă subterane, depăşiri esenţiale se înregistrează în cazul acviferului aluvial-deluvial (apele freatice) holocen, pe o suprafaţă de aproximativ 41% a teritoriului ţării (figura 15).

Astfel, în cazul acviferului menţionat au fost identificate 3 zone vulnerabile la nitraţi:

- partea centrală a ţării (ce are la bază Podişul Codrilor);

- cursul superior al bazinului râului Ciuhur situat în nordul ţării;

- extremitatea de sud a ţării, ce are la bază bazinul r. Cahul.

Figura 14. Zone desemnate ca zone sensibile la nutrienţi

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de Ecologie şi Geografie

Figura 15. Zone desemnate ca zone vulnerabile la nitraţi

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de Ecologie şi Geografie

Subsecţiunea 2.4.5

Zone protejate destinate protecţiei habitatelor sau a speciilor, în care

întreţinerea sau îmbunătăţirea stării apelor este un factor important

Zonele protejate destinate protecţiei habitatelor şi a speciilor unde apa este un factor important sunt considerate în primul rând ariile naturale protejate, care au legătură cu corpurile de apă, respectiv adăpostesc specii şi habitate naturale dependente de resursele de apă de suprafaţă şi subterane şi unde menţinerea sau îmbunătăţirea stării apei este un factor important pentru protecţia lor.

Zonele desemnate pentru protecţia habitatelor sau a speciilor unde întreţinerea sau îmbunătăţirea stării apelor este un factor important pentru protecţia acestora, inclusiv zonele importante pentru reţeaua Emerald şi zonele umede de importanţă internaţională, sunt reglementate prin:

- Legea nr.1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat;

- Hotărârea Guvernului nr.782/2000 pentru aprobarea regulamentelor-cadru ale parcurilor naţionale, monumentelor naturii, rezervaţiilor de resurse şi rezervaţiilor biosferei;

- Hotărârea Guvernului nr.784/2000 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la ariile cu management multifuncţional, Regulamentului-cadru cu privire la rezervaţiile naturale, Regulamentului-cadru cu privire la rezervaţiile peisagistice şi Regulamentului-cadru cu privire la monumentele de arhitectură peisajeră.

Ariile de importanţă avifaunistică în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră au fost identificate în baza habitatelor (siturilor) unde au fost inventariate speciile de păsări care se regăsesc în Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, prezente în acest sit.

Speciile menţionate în anexa I constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor acestora, pentru a li se asigura supravieţuirea şi reproducerea în aria de răspândire.

La identificarea zonelor protejate pentru habitatele dependente de apă s-a ţinut cont de prezenţa speciilor de plante hidrofile, gradul de reprezentativitate a habitatului (gradul de păstrare a vegetaţiei naturale), prezenţa solurilor hidromorfice, nivelul pânzei freatice etc.

În prezent, în cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră au fost identificate 2 habitate dependente de apă: zonă umedă de importanţă internaţională – Lacurile Prutului de Jos, 19 152 ha (Zona Ramsar nr.1029), care recent a primit statut de rezervaţie biosferică la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), şi o zonă umedă "potenţială" – Rezervaţia ştiinţifică "Pădurea Domnească".

În urma inventarierii în teren au fost identificate 3 situri de-a lungul r. Prut, care necesită un astfel de statut (figura 16):

1) Lacul de acumulare Costeşti-Stînca – 7 specii conform anexei I la Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice;

2) Rezervaţia Ştiinţifică "Pădurea Domnească" – 22 de specii;

3) Prutul de Jos (complexul lacurilor naturale Manta şi Beleu) – 23 de specii.

Figura 16. Zonele de importanţă avifaunistică

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de Ecologie şi Geografie

OBIECTIVELE GENERALE ŞI SPECIFICE

În conformitate cu problemele depistate în gestionarea resurselor de apă din districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră şi soluţionarea acestora, se stabilesc următoarele obiective generale şi specifice:

1) obiectivul general 1. Îmbunătăţirea calităţii resurselor de apă prin diminuarea cantităţilor de poluanţi evacuaţi în corpurile de apă ale districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră:

a) obiectivul specific 1.1. Reducerea poluării în 14 corpuri de apă din surse punctiforme cu cel puţin 50% faţă de anul 2019;

b) obiectivul specific 1.2. Prevenirea şi diminuarea cu cel puţin 50% a poluării cu nutrienţi a corpurilor de apă cu statut "la risc" din sursele difuze/activităţi agricole.

Realizarea acţiunilor prevăzute la obiectivul general 1 va îmbunătăţi calitatea resurselor de apă prin diminuarea cantităţilor de poluanţi evacuaţi în corpurile de apă ale districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră;

2) obiectivul general 2. Adaptarea la schimbările climatice a resurselor de apă şi diminuarea presiunilor generate de alterările hidromorfologice în scopul utilizării raţionale a resurselor de apă:

a) obiectivul specific 2.1. Reducerea cu 10% a poluării resurselor de apă cu apele pluviale neepurate deversate din sisteme de colectare în corpurile de apă;

b) obiectivul specific 2.2. Gestionarea eficientă a riscului de secetă şi diminuarea fenomenului de secetă hidrologică pentru cel puţin 50% din teritoriul ţării faţă de anul 2020 şi prevenirea riscului de inundaţii;

c) obiectivul specific 2.3. Îmbunătăţirea situaţiei hidromorfologice în 32 de corpuri de apă cu statut "la risc".

Realizarea acţiunilor prevăzute la obiectivul general 2 va reduce poluarea resurselor de apă cu apele pluviale neepurate evacuate din teritorii şi terenuri agricole, va contribui la diminuarea presiunilor generate de alterările hidromorfologice şi la utilizarea durabilă a resurselor de apă în condiţii de secetă;

3) obiectivul general 3. Asigurarea condiţiilor de bună guvernare în scopul obţinerii potenţialului eficient al managementului integrat al resurselor de apă:

a) obiectivul specific 3.1. Aplicarea mecanismelor de gestionare a resurselor de apă în conformitate cu standardele europene;

b) obiectivul specific 3.2. Îmbunătăţirea monitorizării corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane conform standardelor UE pentru cel puţin 80% din corpurile de apă.

Realizarea acţiunilor prevăzute la obiectivul general 3 va asigura îmbunătăţirea managementului resurselor de apă printr-un schimb de experienţă cu instituţiile din România şi prin preluarea bunelor practici şi a standardelor internaţionale în domeniul protecţiei şi utilizării apelor transfrontaliere.

Dotarea laboratoarelor cu echipamente de monitorizare a calităţii apelor şi elaborarea actelor normative vor îmbunătăţi capacitatea instituţională şi stabilirea surselor de poluare a corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane.

Aceste obiective sunt aliniate la prevederile Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, în care sunt stabilite obiective de mediu la punerea în aplicare a programelor de gestionare a districtului hidrografic:

1) în ceea ce priveşte apele de suprafaţă:

a) prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafaţă;

b) protejarea şi îmbunătăţirea corpurilor de apă artificiale şi a corpurilor de apă puternic modificate cu scopul de a obţine un potenţial ecologic bun şi o stare chimică bună pentru apele de suprafaţă;

c) punerea în aplicare a măsurilor necesare în scopul reducerii treptate a poluării cu substanţe prioritare şi al stopării sau eliminării treptate a emisiilor, evacuărilor şi pierderilor de substanţe periculoase prioritare;

2) în ceea ce priveşte apele subterane:

a) prevenirea sau limitarea evacuărilor de poluanţi în apele subterane şi prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă subterană;

b) protejarea, îmbunătăţirea şi refacerea corpurilor de apă subterană, asigurarea echilibrului între captările şi realimentarea pânzei freatice cu scopul de a obţine o stare bună a apelor subterane;

c) diminuarea nivelului concentraţiei oricărui poluant, ca urmare a impactului activităţilor umane, pentru a reduce în mod treptat poluarea apelor subterane;

3) în ceea ce priveşte zonele protejate: realizarea unor măsuri cu impact direct sau indirect asupra stării zonelor protejate, precum şi măsuri de control al captării de apă, măsuri de promovare a utilizării apei în mod eficient şi durabil, măsuri de control al poluării difuze.

Desemnarea unui corp de apă de suprafaţă ca fiind artificial sau puternic modificat se face ţinând cont dacă modificarea caracteristicilor hidromorfologice ale corpului de apă respectiv, necesare pentru a obţine o stare ecologică bună, ar avea un impact negativ semnificativ asupra:

- mediului în general;

- navigaţiei, inclusiv asupra instalaţiilor portuare sau asupra activităţilor de recreere;

- activităţilor pentru care este necesară stocarea apei, cum ar fi alimentarea cu apă potabilă, generarea de curent electric sau irigaţiile;

- reglării nivelului apelor, protecţiei împotriva inundaţiilor şi drenării solurilor;

- altor activităţi de dezvoltare umană durabilă la fel de importante.

Din motive care ţin de fezabilitatea tehnică sau de costuri disproporţionate, obiectivele benefice urmărite de caracteristicile artificiale sau modificate ale corpului de apă nu pot fi atinse în mod rezonabil prin alte mijloace care să constituie o opţiune mult mai bună din punct de vedere ecologic.

În articolul 38 din Legea apelor nr.272/2011 sunt stabilite obiectivele de mediu pentru ape cu referire la starea chimică şi/sau ecologică şi/sau la starea cantitativă a apelor de suprafaţă, a apelor subterane şi a zonelor protejate. Apele de suprafaţă se determină prin starea lor ecologică şi chimică.

"Stare ecologică" este expresia calităţii structurii şi a funcţionării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafaţă. "Starea ecologică bună" prezintă valorile elementelor calitative biologice pentru corpul de apă de suprafaţă, care reflectă un nivel de deformare redus în urma activităţii umane şi care deviază extrem de puţin de la valorile asociate în mod normal cu tipul respectiv în condiţii neperturbate. "Starea chimică" a apelor de suprafaţă înseamnă starea generată de concentraţia de poluanţi în apele de suprafaţă.

Calitatea apelor subterane se determină prin starea cantitativă şi chimică a unui corp de apă. Starea cantitativă reprezintă gradul de afectare a unui corp de apă subterană de către captările directe şi indirecte.

"Starea chimică bună" a unei ape subterane este starea chimică a unui corp de apă subterană care îndeplineşte următoarele condiţii: nu indică efecte ale unor intruziuni saline sau ale altor intruziuni; nu depăşeşte standardele de calitate; nu duce la nerealizarea obiectivelor de mediu pentru apele de suprafaţă asociate sau la diminuarea semnificativă a calităţii ecologice sau chimice a corpurilor respective şi nici la deteriorarea semnificativă a ecosistemelor terestre care depind direct de corpul de apă subterană. Modificările de conductivitate nu indică intruziuni saline sau de alt tip în corpul de apă subterană.

"Starea cantitativă" reprezintă gradul în care un corp de apă subterană este afectat de captările directe şi indirecte. "Nedeteriorarea stării" corpurilor de apă este unul dintre elementele-cheie privind protecţia corpurilor de apă.

Legea apelor nr.272/2011 a fost parţial armonizată cu directivele Parlamentului European şi ale Consiliului:

- Directiva 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale;

- Directiva 91/676 CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole;

- Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;

- Directiva 2006/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 februarie 2006 privind gestionarea calităţii apei pentru scăldat şi de abrogare a Directivei 76/160/CEE;

- Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii;

- Directiva 2008/105/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei, de modificare şi de abrogare a Directivelor 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE, 86/280/CEE ale Consiliului şi de modificare a Directivei 2000/60CE, creând cadrul legal necesar gestionării, protecţiei şi folosinţei apelor.

Scopul Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) este îmbunătăţirea şi menţinerea stării ecologice a resurselor de apă prin:

- reducerea poluării resurselor de apă şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei;

- atingerea unei stări "ecologice bune" a apei destinate consumului uman;

- protecţia resurselor de apă;

- diminuarea presiunilor generate de alterările hidromorfologice şi adaptarea la schimbările climatice;

- îmbunătăţirea gestionării integrate a managementului resurselor de apă, inclusiv în perioadele de secetă şi inundaţii;

- îmbunătăţirea stării resursei de apă ca un factor primordial.

Atingerea stării ecologice bune şi a stării chimice bune a corpurilor de apă de suprafaţă se stabileşte în funcţie de categoria corpului de apă de suprafaţă, respectiv:

- corpuri de apă naturale (râuri, lacuri);

- corpuri de apă puternic modificate (râuri, lacuri de acumulare, lacuri naturale puternic modificate) şi corpuri de apă artificiale.

Având în vedere că, din cele 128 de corpuri de apă de suprafaţă, 125 se află la riscul neatingerii obiectivul de mediu, "starea bună" (ecologică şi chimică/potenţial ecologic bun şi starea chimică bună) vor fi atinse în ciclul de planificare pentru perioada 2023-2028 la 37 de corpuri de apă de suprafaţă (figura 17).

Figura 17. Obiectivele de mediu la nivel de corp de apă

de suprafaţă fixate pentru perioada 2023-2028

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de Ecologie şi Geografie

Atingerea stării chimice bune şi a stării cantitative bune a corpurilor de apă subterană implică atingerea stării bune cantitative şi a stării bune calitative (chimice) şi garantarea nedeteriorării acesteia. Obiectivele de mediu reprezentate de "starea bună" din punct de vedere calitativ sunt definite prin valorile de prag stabilite la nivelul corpurilor de apă subterană conform cerinţelor de calitate a apelor subterane. Pentru corpurile de apă subterană au fost stabilite obiective de mediu care se regăsesc în tabelul 19. Măsurile privind prevenirea/diminuarea poluării apelor din activităţi agricole (din surse difuze) se referă la regimul de întreţinere şi practicare a diverselor tipuri de activitate în zonele de protecţie a apelor de suprafaţă şi a celor subterane, în zonele de protecţie sanitară a folosinţei apelor, precum şi la normele tehnice privind protecţia mediului şi a solului.

Pentru realizarea obiectivelor specifice au fost analizate presiunile (sursele de poluare punctiforme şi difuze, problemele actuale) existente în bazinul hidrografic în scopul atingerii stării bune a resurselor de apă şi, prin urmare, elaborate acţiuni de reglementare pentru atingerea, menţinerea şi/sau îmbunătăţirea calităţii şi cantităţii ei.

Ţinând cont de toate tipurile de presiuni, printre principalele probleme existente se numără starea deplorabilă şi tehnologiile învechite de la staţiile de epurare a apelor uzate şi gradul redus de racordare a populaţiei la sistemul de canalizare. Pentru sursele punctiforme de poluare ce ţin de deversarea apelor uzate sunt stabilite următoarele priorităţi (figura 18). Măsurile privind prevenirea/diminuarea poluării apelor din activităţi agricole (surse difuze) se referă la regimul de întreţinere a zonelor de protecţie a apelor de suprafaţă şi a celor subterane, a zonelor de protecţie sanitară, precum şi la normele tehnice privind protecţia mediului şi a solului.

Figura 18. Priorităţi pentru diminuarea deversărilor apelor uzate urbane

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Inspectoratului pentru Protecţia Mediului

Măsurile pentru prevenirea/diminuarea poluării apelor din activităţi agricole (din surse difuze) se aplică pentru toate regiunile ţării în zonele în care s-au constatat cantităţi de compuşi ai azotului mineral din surse agricole în concentraţii mai mari de 50 mg/l NO3 şi/sau contribuie la apariţia eutrofizării.

Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole are scopul de a recomanda cele mai utile practici, măsuri şi metode posibil de aplicat de către fiecare fermier, producător agricol, pentru protecţia apelor împotriva poluării, în special cu nitraţi proveniţi din activităţi agricole. Însuşirea şi punerea în practică de către producătorii agricoli şi fermieri a măsurilor, tehnicilor şi metodelor cuprinse în Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole este necesară în vederea conştientizării de către aceştia că interesele lor economice de obţinere a producţiei şi a profitului trebuie corelate cu exigenţele privind protecţia şi conservarea mediului înconjurător.

Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole se adresează, în primul rând, fermierilor şi producătorilor agricoli din zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Pentru aceste zone se stabilesc o serie de măsuri de prevenire şi de reducere a poluării apelor cu nitraţi, care se aplică în mod obligatoriu în zonele vulnerabile la nitraţi desemnate.

Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole indică perioadele în care aplicarea fertilizanţilor în sol este contraindicată. În condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova aceste perioade depind de felul de utilizare a terenului (arabil, păşuni), tipul de culturi (culturi de toamnă, de primăvară) şi tipul de îngrăşământ utilizat (mineral, organic solid şi organic lichid) şi pot varia de la 1 octombrie până la 15 martie. Pe terenurile arabile cu pantă se recomandă menţinerea cotei culturilor prăşitoare, culturilor dese, ierburilor perene în asolamente într-un raport optim specific categoriei de pantă.

Pe terenurile în pantă se recomandă efectuarea fertilizării numai prin încorporarea îngrăşămintelor în sol şi ţinând cont de prognozele meteorologice (nu se aplică îngrăşăminte, mai ales dejecţii lichide, când sunt prognozate precipitaţii intense). În majoritatea zonelor din Republica Moldova, în perioada rece a anului, pe o perioadă de 3-5 luni, solurile sunt periodic îngheţate sau acoperite cu zăpadă. În consecinţă, este interzisă aplicarea îngrăşămintelor organice de natură animală pe solurile saturate cu apă, inundate, îngheţate sau acoperite cu zăpadă ca urmare a riscului mare de percolare sau scurgere a nitraţilor către apele freatice sau de suprafaţă.

Majoritatea râurilor mici din cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră au suferit lucrări de îndreptare şi de regularizare a debitului (prin construcţia lacurilor). Corpurile de apă râuri pot risca să nu îşi îndeplinească obiectivele de mediu din cauza modificărilor hidromorfologice, ceea ce duce la înrăutăţirea stării ecologice (de exemplu, influenţe negative asupra componentei biologice).

Obiectivele ce ţin de îmbunătăţirea stării ecologice nu pot fi întotdeauna în mod clar legate de o singură utilizare sau de o modificare. În practică, relaţia dintre utilizare, modificare, stare şi măsură poate fi una complexă.

Priorităţi identificate pentru corpurile de apă expuse riscului din cauza alterărilor hidromorfologice (figura 19):

1) pentru reducerea presiunilor asupra debitului:

a) asigurarea debitului ecologic în râuri (de exemplu, deversarea controlată din lacuri şi iazuri a debitului necesar pentru condiţiile ecologice optime din aval);

b) crearea condiţiilor optime pentru asigurarea continuităţii cursului de apă, în special pentru transportul (managementul) sedimentelor;

2) pentru categoria de presiune – dinamica sedimentelor:

a) îmbunătăţirea continuităţii transportului sedimentelor prin gestionarea corectă a barajelor;

b) îndepărtarea aluviunilor şi reglementarea extracţiei de sedimente;

c) lichidarea iazurilor/lacurilor colmatate;

3) pentru categoria de presiune – modificări morfologice:

a) îmbunătăţirea stării habitatelor acvatice şi a celor riverane (renaturare);

b) sprijinirea măsurilor de inginerie hidraulică pentru restabilirea morfologică a cursului de apă;

4) pentru prevenirea modificărilor hidromorfologice:

a) elaborarea regulamentelor tehnice de exploatare a bazinelor acvatice;

b) elaborarea unui ghid tehnic/act normativ privind gestionarea lacurilor/iazurilor colmatate;

c) consolidarea sistemului de monitorizare hidrologică.

Figura 19. Priorităţi identificate pentru corpurile de apă

expuse riscului din cauza alterărilor hidromorfologice

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări asupra mediului, cadrului social şi economic, cu consecinţe şi impact direct asupra resurselor de apă.

În scopul atenuării proceselor schimbărilor climatice şi al utilizării raţionale a resurselor de apă, se urmăreşte reducerea consumului de apă şi eliminarea pierderilor de apă.

Pentru atenuarea şi prevenirea consecinţelor secetei cu efect de durată, cea mai importantă este reţinerea naturală a apei.

În linii generale acest complex de măsuri include:

1) refacerea zonelor inundabile şi al zonelor umede;

2) împăduririle;

3) promovarea agriculturii conservative (creşterea capacităţii de reţinere a apei în terenurile agricole): se aplică pentru tot teritoriul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră;

4) crearea iazurilor mici pentru captarea apelor pluviale;

5) promovarea culturilor agricole ce consumă cantităţi reduse de apă;

6) implementarea unui mecanism de asigurare a terenurilor agricole;

7) efectuarea de cercetări pentru a evalua efectele actuale şi posibile ale schimbărilor climatice asupra corpurilor de apă;

8) finanţarea competitivă a programelor-ţintă în institutele de cercetare pentru a studia impactul schimbărilor climatice asupra diferitelor ecosisteme şi sectoare economice.

În figura 21 sunt indicate corpurile de apă de suprafaţă pentru care se aplică aceste măsuri.

Inundaţiile reprezintă un risc pentru districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, iar elaborarea măsurilor de gestionare a riscului de inundaţii reprezintă un pas important în prevenirea şi diminuarea acestuia.

Printre măsurile de atenuare şi prevenire a riscului de inundaţii, dar care au efect pozitiv şi asupra îmbunătăţirii calităţii şi cantităţii resurselor de apă, se numără:

1) elaborarea studiilor de fezabilitate pentru noi zone umede;

2) crearea/refacerea zonelor umede şi renaturalizarea râurilor;

3) asigurarea suportului instituţional prin asistenţă tehnică;

4) actualizarea actelor normative în domeniul inundaţiilor.

Figura 20. Măsuri pentru atenuarea schimbărilor climatice

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de Ecologie şi Geografie

Figura 21. Măsuri pentru atenuarea riscului de inundaţii

Sursa: elaborat de autor în baza datelor Institutului de Ecologie şi Geografie

IMPACT

Pentru implementarea prevederilor Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, cu avantajele şi obligaţiile respective, se recunosc costurile şi povara asumată, însă aceste investiţii vor fi justificate pe deplin de beneficiile obţinute. Implementarea completă a acquis-ului în domeniul protecţiei resurselor de apă este o investiţie solidă atât pentru mediu, cât şi pentru sănătatea umană şi economie.

În localităţile rurale majoritatea populaţiei se alimentează cu apă din fântâni de mină de o calitate proastă, iar dotarea acestora cu echipamente moderne va permite prelevarea probelor de apă în regim automat şi informarea privind calitatea apei şi cerinţele de utilizare a acestora. Apele subterane şi de suprafaţă sunt puţin evaluate, în special cele care sunt utilizate în scopuri potabile şi menajere de către populaţie.

Dezvoltarea infrastructurii pentru tratarea şi alimentarea cu apă potabilă va conduce la un risc redus de infecţii patogene şi, respectiv, la reducerea cheltuielilor pentru asistenţa medicală publică şi privată. Reabilitarea infrastructurii existente de distribuţie a apei potabile, chiar dacă aceasta necesită o investiţie de capital iniţial, va reduce pierderile din reţele şi, respectiv, costurile operaţionale de alimentare cu apă potabilă. Pe termen lung, aceste beneficii ar putea să fie echivalente cu 0,21-0,39% din produsul intern brut.

Beneficiile care se vor obţine în urma îmbunătăţirii sistemelor publice de canalizare, colectare şi epurare a apelor uzate sunt mai dificil de cuantificat. Este evident că acestea ar condiţiona ameliorarea stării de sănătate a ecosistemelor acvatice, care ar putea produce beneficii în ceea ce priveşte recreerea şi dezvoltarea turismului.

De asemenea, o calitate mai bună a apei în ecosistemele acvatice ar reduce costurile de tratare a acesteia şi ar determina atingerea unui standard acceptabil privind calitatea apei potabile. Pe termen lung, beneficiile economice ar constitui în jur de 0,44%, până la 1,73% din produsul intern brut.

Creşterea biodiversităţii şi protecţia mai bună a zonelor împădurite vor contribui la conservarea speciilor, la menţinerea şi la îmbunătăţirea potenţialului ecosistemelor, la atenuarea riscului de inundaţii, la reducerea ratei de degradare a terenurilor şi la întărirea rezistenţei mediului la efectele schimbărilor climatice.

Ca rezultat al implementării reuşite a Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028), vor avea loc schimbări majore, în primul rând în domeniul protecţiei mediului înconjurător, dar şi asupra mediului economic şi social. Pentru ca beneficiile sociale să devină evidente, sunt necesare investiţii considerabile atât în infrastructura de mediu, cât şi în cadrul instituţional de mediu.

Obiectivul principal al Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) constă în îmbunătăţirea gestionării durabile a resurselor de apă, accentul fiind pus pe: atingerea stării bune (potenţial ecologic şi chimic bun şi stare chimică bună) pentru 30% din corpurile de apă de suprafaţă. Starea bună a corpurilor de apă poate fi atinsă prin lichidarea surselor de poluare punctiforme şi difuze.

Măsurile stabilite în obiectivul general 1 vor reduce şi vor diminua poluarea apelor din surse punctiforme. Construcţia/reconstrucţia şi extinderea sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate în 38 de localităţi (9 oraşe şi 29 de localităţi rurale) vor îmbunătăţi considerabil calitatea resurselor de apă, circa 95 mii de cetăţeni vor beneficia de condiţii adecvate de sanitaţie şi circa 70 de instituţii publice vor fi unite la sistemul centralizat de canalizare.

Situaţia privind calitatea apei potabile furnizate consumatorilor din cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră (conform rapoartelor Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică) este următoarea: a) 44% din populaţie nu are acces la apă potabilă sigură; b) cea mai mare parte din apa subterană utilizată în scopul potabilizării este inadecvată din cauza poluării naturale sau antropice; c) un procent mare de probe sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al parametrilor microbiologici (10,8% în mediul urban şi 14,3% în mediul rural); d) calitatea apei furnizată în şcoli şi în instituţiile pentru copii este inadecvată (54,4% dintre probe depăşesc concentraţiile maximal admise pentru parametrii sanitaro-chimici şi 20,2% din probe depăşesc concentraţiile maximal admise după parametrii microbiologici).

Elaborarea secţiunii specializate "Apă şi sanitaţie" a Planului de amenajare a teritoriului naţional va contribui la planificarea eficientă şi pe termen lung a investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare/sanitaţie, dezvoltarea asociaţiilor municipale pentru acest serviciu şi atragerea investiţiilor externe.

Ca urmare a realizării secţiunii specializate "Apă şi sanitaţie" a Planului de amenajare a teritoriului naţional, vor fi proiectate şi construite sisteme publice de alimentare cu apă şi staţii de epurare a apelor uzate în conformitate cu Metodologia privind delimitarea aglomerărilor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.950/2013, care stabileşte abordările şi criteriile de delimitare a aglomerărilor, cerinţele referitoare la sistemele de colectare, epurare şi evacuare a apelor uzate din aglomerările urbane, precum şi a celor biodegradabile provenite de la activităţile economice, în vederea asigurării protecţiei mediului de efectele negative ale evacuărilor apelor uzate.

Secţiunea "Apă şi sanitaţie" va identifica inclusiv necesităţile păturilor vulnerabile şi marginalizate pentru un acces echitabil la apă sigură potabilă şi condiţii adecvate de sanitaţie.

În cadrul proiectului "Iniţiativa Uniunii Europene pentru Apă Plus pentru Ţările Parteneriatului Estic (EUWI+)" au fost identificate barierele în calea asigurării accesului echitabil la apă şi sanitaţie al păturilor vulnerabile şi marginalizate în Republica Moldova. Accesul la apă şi sanitaţie este definit în principal de reşedinţă şi veniturile gospodăriilor. Gospodăriile rurale şi cele mai sărace au, în medie, acces de două ori mai scăzut la apă şi sanitaţie comparativ cu gospodăriile urbane şi cu venituri mari. În Republica Moldova, majoritatea gospodăriilor sărace trăiesc în zonele rurale. Datele Biroului Naţional de Statistică şi datele din sondajele de opinie naţionale arată că cele mai semnificative inegalităţi în ceea ce priveşte accesul la apă şi sanitaţie se referă la inegalităţile de venit, acestea sunt urmate de inegalităţi bazate pe dizabilitate şi inegalităţile romilor şi neromilor. Inegalităţile de acces în ceea ce priveşte sanitaţia publică au fost mai persistente, în principal din cauza investiţiilor mai puţine în zonele rurale.

În scopul diminuării poluării resurselor de apă din activităţi agricole se vor implementa măsurile propuse în Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, care va permite prevenirea eutrofizării apelor de suprafaţă, diminuarea şi prevenirea poluării. Eutrofizarea apelor de suprafaţă este caracterizată prin creşterea accelerată a algelor şi a altor plante acvatice ca urmare a conţinutului crescut de compuşi ai azotului şi fosforului în apă. Ca rezultat al acestui proces, echilibrul organismelor acvatice se deteriorează, diminuând în acest mod calitatea apelor. Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole prevede împădurirea fâşiilor riverane de protecţie şi stabilirea regulilor prin care nu se va permite utilizarea îngrăşămintelor de orice fel.

Realizarea acţiunilor stabilite la acest obiectiv va îmbunătăţi clasa de calitate a apei (de la V la IV) în 14 corpuri de apă de suprafaţă şi va reduce cu cel puţin 50% poluarea corpurilor de apă din surse punctiforme faţă de anul 2019. Corpurile de apă cu statut "la risc" vor fi protejate prin diminuarea cu cel puţin 50% a poluării cu nutrienţi din sursele difuze/activităţi agricole.

Măsurile stabilite în obiectivul general 2 vor preveni fenomenele schimbărilor climatice ale resurselor de apă şi vor diminua presiunile generate de alterările hidromorfologice.

Elaborarea şi implementarea ghidului pentru amenajarea zonelor verzi va permite soluţionarea problemelor evacuării difuze a apelor pluviale şi utilizarea acestora. Poluarea apelor de suprafaţă are loc de la scurgerea apelor pluviale poluate din teritoriile neamenajate, iar evaluarea şi analiza necesităţii de colectare a acestor ape prin studii de fezabilitate vor permite construcţia staţiilor de epurare şi a bazinelor de acumulare. Epurarea apelor pluviale colectate în sistemele de canalizare cu epurarea ulterioară în staţiile de epurare a apelor uzate menajere va diminua considerabil deversările de poluanţi în corpurile de apă. Prin realizarea măsurilor stabilite privind gestionarea apelor pluviale se prevede reducerea cu 10% a poluării resurselor de apă.

Gestionarea corectă a riscului de secetă este importantă pentru a diminua fenomenul de secetă. Estimarea debitelor şi viiturilor ecologice de primăvară va permite identificarea modificărilor debitelor de apă din bazinele de apă provocate de activităţi antropice, iar modelele hidrologice şi hidrodinamice vor aprecia zonele de risc la inundaţii.

Studiile efectuate pentru restaurarea bilanţului apei vor determina zonele cu deficit de apă şi cota de apă care poate fi utilizată în cazul fenomenului de secetă.

Ţinând cont de lipsa de apă în unele regiuni ale districtului bazinului hidrografic, este necesar a promova o agricultură conservativă în scopul aplicării reţinerii apei în terenurile cu insuficienţă de apă pentru necesităţi agricole. Sectorul agricol al Republicii Moldova foloseşte circa 70% din volumul total al apelor utilizate, iar districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră îi revin 22%. Volumul de apă folosită pentru irigare şi alte activităţi agricole este mai mare în raioanele din zona de nord. Volumul maxim de ape utilizate în agricultură se atestă în raioanele Briceni, Edineţ, Cahul şi Hînceşti.

Fenomenul de secetă necesită a fi studiat şi gestionat prin conştientizarea părţilor responsabile în localităţile bazinului prin informarea/instruirea membrilor comitetelor subbazinale şi a specialiştilor comisiilor pentru situaţii excepţionale.

Planurile de gestionare a riscului de inundaţii pentru districtul bazinului hidrografic Nistru şi pentru districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.562/2020, vor permite evaluarea detaliată a localităţilor supuse unui risc sporit şi întreprinderea măsurilor de identificare şi monitorizare, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, evaluarea, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc. Totodată, stocarea apelor pluviale în bazinele de retenţie va diminua riscul de inundaţii.

Îmbunătăţirea statutului hidromorfologic al corpurilor de apă este posibilă prin regularizarea debitelor râurilor, care prezintă o prioritate în asigurarea durabilităţii gestionării accesului tuturor la resurse.

Pentru a avea o informaţie actuală şi veridică a stării resurselor de apă ale bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, sunt necesare îmbunătăţirea monitoringului şi echiparea laboratoarelor, întărirea capacităţilor specialiştilor, actualizarea actelor normative.

Aplicarea regulilor de gestionare eficientă a lacurilor/iazurilor şi decolmatarea acestora vor îmbunătăţi starea habitatelor acvatice.

Evaluarea şi lichidarea surselor de poluare, controlul ecologic privind respectarea zonelor de protecţie şi construcţiile nelegitime ale barajelor va îmbunătăţi situaţia hidromorfologică în 32 de corpuri de apă cu statut "la risc".

Riscul inundaţiilor semnificative persistă atât pe râul Prut, cât şi pe râurile mici (Lăpuşna, Călmăţui, Cogîlnic, Schinoasa, Ialpug ş.a.), care aduc daune economiei şi populaţiei, uneori urmate de jertfe omeneşti. Cu risc major la inundaţii se caracterizează tot cursul Prutului, cu arii mai extinse în sectoarele Criva – Lipcani, Movileni – Pruteni, Zagarancea – Ungheni, Nemţeni – Cotul Morii – Obileni ş.a. Cu risc major la inundaţii se caracterizează şi văile râurilor mijlocii şi mici (r. Cogîlnic, Ialpug, Lunga, Lunguţa, Tigheci, Lăpuşna ş.a.). Inundaţiile, uneori catastrofale, dezvoltă intens eroziunea terenurilor, care duc nu numai la degradarea solurilor, dar şi la colmatarea intensă a lacurilor de acumulare, a terenurilor agricole şi, frecvent, a construcţiilor, a drumurilor şi a altor obiective economice.

Au fost identificate 1,376 mii km de râu cu risc înalt de inundaţii, acestea fiind şi zonele cu risc potenţial semnificativ de inundaţii. În aval de barajul Costeşti-Stînca sunt prezente cele mai multe areale cu un potenţial risc semnificativ de inundaţii – Ungheni, Hînceşti, Cantemir, Cahul. În scopul gestionării nivelului apei, este necesară efectuarea studiului de fezabilitate privind strămutarea construcţiilor amplasate în zona inundabilă şi neadmiterea de construcţii noi în sectorul Criva – Lipcani – Drepcăuţi (r. Briceni). Lichidarea/diminuarea riscului inundaţiilor din zonele cu risc şi risc sporit va proteja nu numai circa 700 de localităţi, obiecte sociale, dar şi terenurile agricole.

Măsurile stabilite în obiectivul general 3 vor îmbunătăţi managementul integrat al resurselor de apă atât la nivelul naţional, cât şi la nivelul autorităţilor publice locale. Elaborarea proiectelor de aplicare la programele de asistenţă externă va îmbunătăţi gestionarea resurselor de apă în conformitate cu standardele europene, va alinia programele de monitorizare la standardele Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei.

Cooperarea cu România în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău la 28 iunie 2010, va permite colaborarea subcomisiilor pentru îmbunătăţirea monitorizării calităţii apelor Prutului şi afluenţilor lui şi soluţionarea comună a problemelor.

În scopul determinării calităţii şi cantităţii necesare a apelor de suprafaţă şi subterane pentru toate cerinţele, este necesar a îmbunătăţi monitoringul la circa 80%, prin echiparea laboratoarelor cu utilaj modern şi în conformitate cu prevederile standardelor internaţionale.

Calitatea corpurilor de apă subterane necesită a fi determinată în conformitate cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, care are scopul de a oferi acces la surse sigure şi durabile de apă potabilă şi de a îmbunătăţi accesul localităţilor din mediul rural la serviciul de alimentare cu apă potabilă.

Colaborarea cu Partea română va permite consolidarea capacităţilor instituţionale şi preluarea experienţei de gestionare eficientă a resurselor de apă.

COSTURI

Costul total al măsurilor selectate pentru implementare se estimează la circa 310 mil. de lei. Majoritatea acţiunilor planificate au fost analizate în termeni de politici, drepturi şi taxe financiare utilizate pentru implementare, repartizarea lor pe sectoare, indiferent dacă acestea sunt de bază sau suplimentare şi când sunt planificate să devină operaţionale.

Pentru obiectivul general 1 sunt stabilite mijloace financiare: din Fondul Naţional de Mediu – circa 39 mil. de lei (pentru anul 2022) şi Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională – circa 203 mil. de lei (pentru perioada 2022-2024, planificate în Documentul unic de program, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.23/2022, pentru construcţia/reconstrucţia şi extinderea sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate în 38 de localităţi (9 oraşe şi 29 de localităţi rurale)). Termenul de executare a Documentului unic de program poate fi extins în baza hotărârii Guvernului. Din proiectul "Securitatea aprovizionării cu apă şi sanitaţie în Republica Moldova", susţinut de Banca Mondială, vor fi alocate 26 mil. de lei în scopul elaborării proiectului secţiunii specializate "Apă şi sanitaţie" a Planului de amenajare a teritoriului naţional.

Pentru obiectivul general 2 sunt stabilite mijloace financiare în sumă de 35 879 mii de lei.

Pentru obiectivul general 3 sunt stabilite mijloace financiare în sumă de 5 300 mii de lei.

În scopul executării planului de acţiuni sunt propuse măsuri pentru Cadrul bugetar pe termen mediu (2023-2025) privind executarea Hotărârii Guvernului nr.562/2020 cu privire la aprobarea Planurilor de gestionare a riscului de inundaţii:

1) reparaţia şi întreţinerea digurilor de protecţie contra inundaţiilor şi consolidarea malurilor (Agenţia "Apele Moldovei"):

a) reconstrucţia digului de protecţie contra inundaţiilor a polderului nr.4, r-nul Cahul;

b) reconstrucţia digului de protecţie contra inundaţiilor a polderului nr.2, r-nul Cantemir;

2) lucrări de reabilitare a albiei râurilor mici în bazinul hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră (Agenţia "Apele Moldovei");

3) întreţinerea şi reparaţia barajelor lacurilor de acumulare/iazurilor (Agenţia "Apele Moldovei"): reabilitarea amenajărilor la Nodul Hidrotehnic Costeşti-Stânca. Partea hidrotehnică.

RISCURI DE IMPLEMENTARE

În scopul identificării riscurilor pentru elaborarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028), au fost luate în considerare lecţiile învăţate în urma implementării Planului de gestionare a bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră pentru anii 2018-2023 (ciclul I) şi conjunctura politică, socială, economică, de mediu şi tendinţele anticipate ale acesteia în perioada implementării acestui Program (consultări publice cu părţile interesate, cu experţii internaţionali, discuţii în grup etc.).

Un risc din cadranul înalt de neimplementare a Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) rămâne a fi lipsa sau insuficienţa surselor de finanţare. Astfel, prioritare sunt negocierea şi solicitarea asistenţei internaţionale pentru implementarea acţiunilor care nu au acoperire financiară, inclusiv pentru realizarea Directivei 91/271/CEE a Consiliului din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale, care va avea un risc major la realizarea obiectivelor acestui Program, ce ţin de reducerea poluării resurselor de apă şi îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor.

De asemenea, un risc din cadranul înalt îl constituie neexecutarea angajamentului luat de Republica Moldova în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană privind implementarea directivelor europene, inclusiv Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, a ţintei 6 a Obiectivelor de dezvoltare durabilă (Agenda 2030) privind asigurarea disponibilităţii şi managementul durabil al resurselor de apă pentru toţi, documentelor de politici cu atribuţii în gestionarea resurselor de apă şi altor angajamente. În scopul diminuării acestor riscuri este prevăzută elaborarea actelor normative prin care se va îmbunătăţi planificarea strategică în domeniul gestionării eficiente a resurselor de apă.

În procesul de identificare a riscurilor au fost luate în considerare obiectivele şi activităţile care contribuie la realizarea acestora. Un risc din cadranul mediu pentru implementarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) poate fi întârzierea etapei de proiectare a instalaţiilor hidrotehnice pentru protecţia mediului, acţiuni stabilite în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului, şi/sau documentaţia depusă pentru aprobarea proiectului este incompletă sau nu este completată în termen conform solicitărilor.

În procesul de gestionare a riscurilor sunt determinaţi responsabilii din cadrul tuturor instituţiilor responsabile de realizarea acţiunilor planului. Anual va fi analizat şi evaluat procesul de realizare a măsurilor stabilite în Programul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028), riscurile legate de desfăşurarea activităţilor şi vor fi întreprinse acţiuni de remediere a situaţiei la toate nivelurile instituţionale.

Măsurile de diminuare nu au ca scop eliminarea în întregime a riscurilor, care, de cele mai multe ori, sunt determinate de factori exogeni.

De asemenea, sunt stabilite două tipuri de riscuri:

1) interne:

- participarea ineficientă a instituţiilor responsabile de implementarea acţiunilor planului elaborat pentru îmbunătăţirea situaţiei ecologice în districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră;

- lipsa cadrelor calificate în domeniul de referinţă şi fluctuaţia necontrolată a personalului;

- implicarea insuficientă a factorilor de decizie în realizarea sarcinilor Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028);

- deficienţe de comunicare instituţională şi interinstituţională;

- complexitatea problemelor abordate;

2) externe:

- perturbarea procesului de promovare a Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) în legătură cu eventuale reforme instituţionale la nivel de autorităţi centrale şi locale;

- tergiversarea procesului de realizare a măsurilor stabilite de către instituţiile de resort;

- imprevizibilitatea deciziilor politice;

- lipsa de consecvenţă şi susţinere politică în promovarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028);

- finanţare insuficientă a acţiunilor Planului de acţiuni pentru implementarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

În scopul diminuării şi înlăturării acestor riscuri sunt stabilite:

- măsuri ce ţin de activizarea instituţiilor responsabile de implementarea acţiunilor strategice şi operaţionale ale Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028);

- instruirea specialiştilor din domeniul de gestionare a resurselor de apă şi a infrastructurii;

- îmbunătăţirea comunicării cu instituţiile cu atribuţii în domeniul apelor;

- divizarea responsabilităţilor între instituţiile din subordinea ministerului şi controlul executării sarcinilor de bază ale acestora;

- implicarea activă a conducerii instituţiilor pentru susţinerea promovării actelor normative.

În cazul "neintervenţiei", districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră va rămâne în continuare vulnerabil la schimbările climatice, neadaptat la condiţiile de secetă, resursele naturale disponibile nu vor fi valorificate raţional şi eficient.

Principalele riscuri privind implementarea obiectivelor:

- pregătirea insuficientă a personalului autorităţilor administraţiei publice centrale responsabile de implementarea obiectivelor Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028);

- provocările cu impact negativ asupra situaţiei sociale, politice şi economice a ţării, care pot cauza nerealizarea măsurilor stabilite, se vor monitoriza permanent şi vor fi revizuite măsurile şi identificate soluţiile de alternativă;

- neîndeplinirea acţiunilor din plan şi/sau nerespectarea termenelor va fi monitorizată prin evoluţia situaţiei, vor fi identificate şi evaluate motivele, vor fi efectuate măsuri de repunere în grafic a activităţilor şi de înlăturare a consecinţelor negative;

- monitorizarea situaţiei privind accesul la asistenţa financiară şi tehnică, revizuirea măsurilor şi identificarea soluţiilor financiare de alternativă, pregătirea personalului autorităţilor administraţiei publice centrale responsabile de implementarea politicilor în domeniu în scopul accesării finanţărilor externe;

- gradul scăzut de aplicare a proiectelor de protecţie a resurselor de apă, de exploatare a sistemelor de irigare şi desecare, de întreţinere a corpurilor de apă de suprafaţă şi întreţinere şi reparaţie a barajelor şi lacurilor de acumulare; va fi monitorizată evoluţia situaţiei, vor fi identificate şi evaluate motivele, vor fi instruiţi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, deţinătorii sistemelor şi instalaţiilor hidrotehnice pentru a aplica proiecte conform direcţiilor prioritare, stabilite în Programul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

Autorităţile administraţiei publice centrale responsabile de implementarea politicilor în domeniu vor asigura gestionarea riscurilor proprii privind realizarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

Atingerea obiectivelor specifice pentru perioada 2023-2028 va asigura:

- pentru apele de suprafaţă: atingerea stării ecologice bune şi a stării chimice bune, în special pentru corpurile de apă puternic modificate şi artificiale;

- reducerea riscului de inundaţii pluviale (rapide), eroziuni intensive şi alunecări de teren;

- pentru apele subterane: atingerea stării chimice bune şi a stării cantitative bune;

- reducerea progresivă a poluării din surse punctiforme şi încetarea sau eliminarea treptată a emisiilor de poluanţi;

- diminuarea concentraţiilor de poluanţi în apele de suprafaţă şi cele subterane.

În scopul implementării cu succes a Planului de acţiuni pentru implementarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028), au fost identificate o serie de riscuri, cu estimarea impactului şi probabilităţii acestora, divizate după următoarele tipuri de riscuri:

Măsuri de diminuare a riscurilor de implementare a Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028):

AUTORITĂŢI/INSTITUŢII RESPONSABILE

Monitorizarea şi raportarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) îi revin, conform competenţelor, Agenţiei "Apele Moldovei".

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.145/2021 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, este stabilită misiunea ministerului de a analiza situaţia şi problemele din domeniile de activitate gestionate, de a elabora politici publice eficiente, de a monitoriza calitatea politicilor şi actelor normative şi de a propune intervenţii justificate ale statului, care urmează să ofere soluţii eficiente în domeniile de competenţă, asigurând cel mai bun raport dintre rezultatele scontate şi costurile preconizate.

Ministerul Mediului realizează funcţiile stabilite în domeniile: protecţia mediului, schimbări climatice, gestionarea durabilă a resurselor naturale.

În subordinea Ministerului Mediului sunt autorităţile administrative responsabile de implementarea documentelor de politici, monitorizarea calităţii factorilor de mediu şi raportarea măsurilor realizate în planurile de acţiuni stabilite:

- Agenţia de Mediu;

- Inspectoratul pentru Protecţia Mediului;

- Agenţia "Moldsilva";

- Agenţia "Apele Moldovei";

- Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale.

Ministerul Mediului, prin intermediul Agenţiei "Apele Moldovei", asigură monitorizarea implementării Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

Agenţia "Apele Moldovei" prezintă Comitetului districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră informaţia cu privire la realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale gestionează şi raportează starea ecologică a resurselor de apă subterană conform parametrilor stabiliţi în programele de monitoring.

Agenţia de Mediu realizează monitoringul calităţii apei, aerului, solului, monitoringul forestier şi al ariilor naturale protejate de stat, monitoringul stării şi folosinţei resurselor de apă şi de sol, monitoringul regnului vegetal şi regnului animal, monitoringul pescuitului, monitoringul stării subsolului, monitoringul poluării aerului, monitoringul geologic, monitoringul poluării mediului, în scopul dezvoltării sistemului indicatorilor statistici în domeniul protecţiei mediului, precum şi în scopul elaborării şi publicării Raportului naţional privind starea mediului în Republica Moldova.

Centrul Hidrologic, subdiviziune din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, este instituit cu statut de centru pentru a implementa/coordona politicile naţionale şi internaţionale în domeniul monitorizării stării şi evoluţiei cantitative a resurselor de apă de pe teritoriul Republicii Moldova.

Inspectoratul pentru Protecţia Mediului implementează politica statului în domeniul protecţiei mediului şi utilizării raţionale a resurselor naturale, exercită controlul şi supravegherea de stat.

De asemenea, în cadrul Ministerului Mediului, care are calitatea de fondator, activează Instituţia Publică Unitatea de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului, care are misiunea de a acorda suport Ministerului Mediului şi structurilor organizaţionale din sfera de competenţă a acestuia în implementarea eficientă a proiectelor de asistenţă financiară şi tehnică, externă şi internă în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale.

Agenţia "Moldsilva" asigură implementarea politicii de stat în domeniile silviculturii şi cinegeticii, în scopul dezvoltării durabile a sectorului forestier şi cinegetic din fondul forestier, asigurând protecţia şi paza pădurilor şi faunei, menţinerea şi conservarea biodiversităţii Republicii Moldova.

Funcţiile de protecţie şi de monitorizare de audit al calităţii apei potabile, astfel cum este indicat în Legea nr.182/2019 privind calitatea apei potabile, dar şi evidenţa volumelor de apă minerală captată, a spaţiilor de agrement şi îmbăiere sunt realizate de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică şi centrele locale de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Comitetul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, creat în anul 2017, coordonează şi consultă problemele şi acţiunile realizate în acest bazin în scopul gestionării eficiente a resurselor de apă. Comitetul este format din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, subcomitete, asociaţii de utilizatori de apă, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului academic. Comitetul se întruneşte o dată la 6 luni.

PROCEDURI DE RAPORTARE

Monitorizarea implementării Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) este realizată de Agenţia "Apele Moldovei", subdiviziune a Ministerului Mediului care va evalua periodic gradul de realizare a indicatorilor şi obiectivelor. În baza informaţiei colectate de la instituţiile responsabile de realizarea măsurilor şi sistematizarea acestor rezultate, se elaborează raportul anual de progres.

Monitorizarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) se face în scopul stabilirii gradului de conformitate a acţiunilor întreprinse cu cele planificate, al identificării cauzelor întârzierilor etc. Rezultatele monitorizării sunt incluse în raportul de progres, care serveşte pentru elaborarea raportului anual de progres.

Monitorizarea va conţine date cantitative cu privire la progresul implementării Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) (numărul de acţiuni realizate în termenul stabilit; numărul de indicatori atinşi; realizarea investiţiilor financiare; elaborarea în termen a actelor normative; numărul de acţiuni care nu au fost iniţiate, deşi sunt la etapa în care ar fi trebuit să fie în fază finală de realizare, sinteza şi concluzii).

Agenţia "Apele Moldovei" este instituţia competentă, desemnată responsabilă de colectarea informaţiei şi elaborarea raportului de progres cu sprijinul direcţiei de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul ministerului. Pentru elaborarea rapoartelor de progres se utilizează indicatorii statistici furnizaţi de Biroul Naţional de Statistică, studiile, chestionarele, informaţiile instituţiilor neguvernamentale, se impune colectarea indicatorilor de la proiectele de asistenţă tehnică implementate de partenerii de dezvoltare.

Programul este monitorizat anual, ţinând cont de măsurile stabilite în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) (tabelul 20). În procedura de evaluare se utilizează date şi informaţii obţinute în procesul de monitorizare pentru a efectua o analiză profundă privind progresul înregistrat, cauzele care au determinat unele puncte slabe în procesul de realizare a Programului sau apariţia unor devieri, precum şi pentru a identifica soluţii sau măsuri corective pentru perioada care urmează.

Evaluarea este bazată pe atingerea obiectivelor generale şi specifice planificate, pe realizarea acţiunilor, pe resursele alocate, pe barierele în procesul de realizare a Programului, pe devierile de la termenele de realizare şi de atingere a indicatorilor. Totodată, se determină factorii externi şi interni, care au influenţat negativ implementarea Programului.

În perioada de implementare a Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028) se asigură o evaluare intermediară (anii 2023-2025), realizată până la data de 31 ianuarie 2025, şi una finală (2026-2028), realizată până la data de 31 ianuarie 2028, iar rezultatele evaluării intermediare vor influenţa deciziile legate de realizarea măsurilor pentru următoarea perioadă de implementare.

Rapoartele de evaluare sunt elaborate de Agenţia "Apele Moldovei" şi sunt utilizate la planificarea următoarelor intervenţii în documentele de politici în domeniul mediului, fiind publicate pe pagina sa web oficială.

Pentru a evalua corect şi a raporta impactul implementării obiectivelor stabilite în următorii 6 ani de gestionare a resurselor de apă, este nevoie de a îmbunătăţi programul de monitoring existent. Rezultatele monitoringului sunt utilizate pentru a defini starea corpurilor de apă, calitatea acestora şi pentru a compara progresul înregistrat. Sistemul de monitorizare a apelor de suprafaţă va fi dezvoltat prin măsurile care vor permite o evaluare şi raportare eficientă a stării chimice şi ecologice a apelor de suprafaţă conform standardelor UE, respectiv:

- implementarea monitorizării de supraveghere, operaţională şi investigaţională;

- implementarea cerinţelor ISO EN 17025;

- instalarea echipamentului nou şi instruirea specialiştilor;

- colectarea datelor chimice şi biologice;

- efectuarea studiului altor elemente biologice de calitate adiţional macronevertebratelor şi diatomeelor, care va crea o bază pentru dezvoltarea Sistemului de clasificare a stării ecologice (SCSE) în conformitate cu Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei pentru toate elementele biologice de calitate;

- extinderea studiului hidromorfologic pentru alte subbazine din cadrul districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, care va permite soluţionarea problemelor râurilor medii şi mici;

- efectuarea unui exerciţiu de intercalibrare pentru parametrii biologici, chimici şi hidromorfologici şi o evaluare a Sistemului de clasificare a stării ecologice existent, prin realizarea unui studiu comun pe râurile transfrontaliere pentru Ucraina, România.

Agenţia "Apele Moldovei" prezintă Guvernului anual, până la data de 25 februarie a anului următor celui de referinţă, raportul de progres privind implementarea Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).

Ministerul Mediului şi Agenţia "Apele Moldovei" vor asigura publicarea pe paginile lor web oficiale a rapoartelor anuale de progres şi a rapoartelor de evaluare intermediară şi finală a Programului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, ciclul II (2023-2028).