Hotărâre nr. 453 din 01.07.2020
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea procedurii de implementare a proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea procedurii
de implementare a proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor
sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal
nr. 453 din 01.07.2020
(în vigoare 10.07.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.165-176 art. 563 din 10.07.2020
* * *
Abrogat: 19.05.2023
Hotărîrea Guvernului nr.260 din 03.05.2023
În temeiul art.145 alin.(1) lit.d) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634), cu modificările ulterioare, şi al Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.172/2019 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.393-399, art.321), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la organizarea procedurii de implementare a proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal (se anexează).
2. Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova", în luna iulie a anului curent, va asigura evaluarea şi iniţierea desfăşurării proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ beneficiare ale proiectelor respective.
3. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării va asigura selectarea instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal şi va monitoriza procesul de realizare a proiectelor în instituţiile beneficiare.
4. Cheltuielile operaţionale ale Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" de implementare a proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare ale instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal nu vor depăşi suma de 200,0 mii lei din bugetul alocat instituţiei pentru realizarea acestor măsuri.
5. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.93/2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea procedurii de implementare a proiectelor de renovare/dotare a instituţiilor de educaţie timpurie şi a Regulamentului cu privire la organizarea procedurii de implementare a proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.48, art.80), cu modificările ulterioare.
6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul finanţelor | Serghei Puşcuţa |
| Ministrul educaţiei, | |
| culturii şi cercetării | Igor Şarov |
| Nr.453. Chişinău, 1 iulie 2020. | |
Арrоbаt
prin Нotărârеа Guvеrnului nr.453/2020
REGULAMENT
cu privire la organizarea procedurii de implementare
a proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare
în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament este elaborat în temeiul Hotărârii Guvernului nr.691/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, precum şi al Hotărârii Guvernului nr.1188/2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Fondului de Investiţii Sociale din Moldova.
2. Prezentul Regulament are drept scop stabilirea procedurilor de selectare, organizare şi desfăşurare a proiectelor ce vor fi lansate pe termen scurt/mediu, în perioada 2020-2022, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de igienă şi sanitaţie în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal.
3. Proiectele vor fi finanţate din contul mijloacelor aprobate în bugetul de stat şi alocate Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" în scopul creării/îmbunătăţirii condiţiilor de igienă şi sanitaţie în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal prin:
1) construcţia/renovarea blocurilor sanitare în interiorul clădirilor;
2) construcţia/reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi a sistemelor de canalizare (în instituţiile care dispun de condiţiile necesare);
3) instruirea beneficiarilor în scopul utilizării şi întreţinerii corecte a blocurilor sanitare.
4. Pentru fiecare proiect vor fi trasate scopuri şi obiective specifice în corespundere cu priorităţile instituţiilor de învăţământ selectate.
5. Prezentul Regulament se bazează pe următoarele principii:
1) transparenţa în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurilor de achiziţii, de finanţare şi monitorizare a proiectelor;
2) aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de evaluare şi selectare pentru atribuirea contractului de finanţare;
3) independenţa şi obiectivitatea experţilor selectaţi pentru procesul de evaluare;
4) eficacitatea utilizării mijloacelor financiare ale bugetului de stat.
II. MODUL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI DE PROIECTE
6. Entitatea responsabilă de pregătirea, implementarea, asigurarea vizibilităţii şi raportarea proiectelor este Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova", în parteneriat cu diverse structuri implicate în activităţi:
1) Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării – responsabil de selectarea instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, precum şi de monitorizarea desfăşurării proiectelor;
2) Consiliul Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" – responsabil de coordonarea activităţii Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" în vederea implementării proiectelor;
3) autorităţile publice locale de nivelul întâi şi al doilea – beneficiari ai proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din subordine, respectiv responsabile de acordarea suportului necesar acestora, în special de susţinerea în asigurarea contribuţiei financiare, precum şi de monitorizarea calităţii lucrărilor şi asigurarea durabilităţii proiectelor implementate.
7. Structuri partenere în procesul de organizare şi desfăşurare a proiectelor de construcţie/îmbunătăţire a condiţiilor de igienă în instituţiile de învăţământ pot fi, de asemenea, agenţiile şi partenerii de dezvoltare, organizaţiile neguvernamentale active în domeniul de interes, autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile publice şi instituţiile de învăţământ de orice nivel.
8. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în comun cu organele locale de specialitate în domeniul învăţământului, va colecta informaţiile despre necesităţile instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi sanitaţie în interiorul acestora (prin intermediul unui chestionar de evaluare) şi va întocmi o listă provizorie a potenţialilor beneficiari.
9. Evaluarea chestionarelor recepţionate din partea instituţiilor de învăţământ se va realiza de către Comisia de evaluare intersectorială, în număr total de 5 persoane, creată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării (3), Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (1) şi Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (1). Pentru asigurarea transparenţei procesului de evaluare a chestionarelor şi selectare a instituţiilor potenţial beneficiare de proiecte vor fi desemnaţi 2 observatori de către Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" şi Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, cu drept consultativ, dar fără drept de vot în cadrul Comisiei de evaluare intersectorială.
10. Evaluarea se va efectua în baza următoarelor criterii de eligibilitate:
1) numărul de elevi în instituţie;
2) existenţa/lipsa la momentul actual a blocurilor sanitare interioare funcţionale;
3) disponibilitatea unui sistem funcţional de apă, canalizare şi epurare;
4) existenţa spaţiilor pentru amplasarea blocurilor sanitare;
5) necesităţile de renovare a spaţiilor şi a sistemului de apeduct şi canalizare;
6) necesităţile de construcţie sau adaptare a blocurilor sanitare pentru elevii sau personalul cu dizabilităţi;
7) existenţa proiectului tehnic (desenelor tehnice) pentru lucrările de renovare/construcţie a blocurilor sanitare şi a sistemelor de apă, canalizare, epurare, cu luarea în considerare a accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi;
8) disponibilitatea surselor financiare pentru asigurarea contribuţiei la implementarea proiectului în mărime de 5% din costul proiectului.
11. Comisia de evaluare intersectorială va selecta şi va întocmi lista instituţiilor de învăţământ potenţial beneficiare de investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de igienă şi sanitaţie, consemnate într-un proces-verbal.
12. Lista instituţiilor beneficiare de investiţii va fi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, culturii şi cercetării şi va fi transmisă pentru executare Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova".
III. IMPLEMENTAREA ŞI FINANŢAREA PROIECTELOR
13. Lansarea activităţii Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" în ceea ce priveşte desfăşurarea proiectelor de renovare/construcţie a blocurilor sanitare în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal se va face prin organizarea seminarelor de informare pentru reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, ai comunităţilor beneficiare şi ai administraţiei instituţiilor de învăţământ incluse în lista de beneficiari. Anunţul privind organizarea seminarelor va fi publicat pe pagina web oficială a instituţiei (www.fism.gov.md).
14. În cadrul seminarelor, Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" va disemina informaţiile cu privire la mecanismul elaborării şi înregistrării propunerii de proiect în Sistemul informaţional intern al acesteia, inclusiv termenul-limită, criteriile de evaluare tehnică, socială şi financiară a propunerii de proiect, cuantumul total al mijloacelor financiare destinate pentru finanţarea proiectelor, condiţiile pentru efectuarea viramentului contribuţiei pe contul instituţiei, lista actelor obligatorii incluse în formularul-tip al propunerii de proiect şi alte informaţii.
Toate aceste informaţii sunt incluse în Ghidul aplicantului, care este aprobat de către Consiliul Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova".
15. În cazul în care la etapa de evaluare se constată că proiectul nu este realizabil din punct de vedere tehnic (lipsa sursei de apă, a reţelelor de inginerie necesare pentru executarea lucrărilor planificate, lipsa proiectului de execuţie elaborat în conformitate cu normele şi standardele naţionale, proiectul are impact negativ asupra mediului etc.) şi nu este fezabil financiar (eligibilitatea costurilor, disponibilitatea comunităţii de a asigura contribuţia financiară proprie obligatorie la implementarea proiectelor etc.), Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" va anunţa Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Acesta urmează să convoace Comisia de evaluare intersectorială în vederea completării listei cu instituţiile beneficiare, care va fi transmisă pentru executare Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova".
16. Achiziţiile de bunuri se vor efectua de către Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova". Achiziţiile de lucrări şi achiziţiile de servicii de supraveghere tehnică se vor efectua de către beneficiarii proiectului.
17. Procedurile de achiziţii specificate la punctul 16 se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice.
18. Beneficiarul proiectului şi Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova", pe de o parte, şi contractorul/prestatorul, pe de altă parte, vor semna un contract de antrepriză pentru implementarea proiectului.
19. Finanţarea proiectelor se va efectua în baza unui Acord de investiţii încheiat între autoritatea finanţatoare (Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova") şi beneficiarii proiectului (autorităţile administraţiei publice locale, respectiv instituţia de învăţământ din subordine). Acordul de investiţii-tip de finanţare va fi elaborat de către Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" în coordonare cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi va fi publicat pe pagina web oficială a Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova".
20. Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" va monitoriza implementarea proiectului, urmărind ca sumele, costurile bunurilor să corespundă specificaţiilor tehnice şi bugetului, convenite de către părţi, în limitele sumei aprobate în Acordul de investiţii.
21. Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" dispune de dreptul să verifice, la orice etapă, calitatea şi corectitudinea efectuării lucrărilor de construcţie, precum şi calitatea materialelor folosite.
22. Beneficiarii proiectului sunt responsabili de implementarea adecvată a acestuia şi poartă răspundere pentru încălcările comise în cadrul activităţilor delegate în baza Acordului de investiţii încheiat cu Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" şi a legislaţiei.
23. Suma contribuţiei în mărime de 5% din costul proiectului va fi transferată integral de către beneficiarii proiectului (autoritatea administraţiei publice locale sau instituţia de învăţământ) şi/sau de către alţi donatori pe contul Instituţiei Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" până la încheierea contractului de lucrări şi a contractului de servicii de supraveghere tehnică.
24. În cazul în care costul proiectului va depăşi suma alocată din bugetul de stat plus contribuţia de 5%, beneficiarii proiectului vor acoperi diferenţa din surse financiare proprii. Beneficiarii proiectului vor acoperi integral din surse proprii sau din alte surse disponibile orice majorări ale sumelor contractului de lucrări şi contractului de servicii de supraveghere tehnică.
25. Costul proiectului reprezintă suma valorii contractului de lucrări, a contractului de servicii de supraveghere tehnică a lucrărilor efectuate la acelaşi obiect, a costului anunţului publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi, după caz, a valorii contractului de achiziţionare a bunurilor.
26. Finanţarea proiectelor se va realiza în concordanţă cu necesităţile de îmbunătăţire a condiţiilor de igienă în fiecare instituţie de învăţământ primar, gimnazial şi liceal din contul bugetului de stat, în limitele mijloacelor financiare disponibile planificate în acest scop, şi al contribuţiei partenerilor, donatorilor, sponsorilor, în conformitate cu legislaţia.
27. Cheltuielile de proiectare/elaborare a proiectelor tehnice suportate de către beneficiari (autoritatea administraţiei publice locale/instituţia de învăţământ) nu vor fi considerate drept contribuţie şi nu vor fi finanţate şi/sau rambursate din contul mijloacelor alocate din bugetul de stat. Beneficiarul proiectului va include în mod obligatoriu în caietul de sarcini privind proiectarea/elaborarea proiectelor tehnice cerinţa privind asigurarea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi (cu respectarea reglementărilor naţionale în construcţii).
28. Plăţile pentru lucrările civile executate în limitele sumei prevăzute în Acordul de investiţii vor fi efectuate de Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" direct către contractor/prestator – semnatar al contractului de achiziţii publice de lucrări şi al contractului de servicii de supraveghere tehnică.
IV. DISPOZIŢII FINALE
29. Beneficiarii proiectului sunt responsabili de organizarea recepţiei la terminarea lucrărilor şi recepţiei finale la expirarea perioadei de garanţie a tuturor lucrărilor obiectului renovat/construit în corespundere cu legislaţia.
30. În termen de 2 luni de la data recepţiei finale a lucrărilor de renovare/construcţie, beneficiarii proiectului vor lua în evidenţă lucrările executate în cadrul proiectului, în conformitate cu legislaţia.
31. Beneficiarii proiectului îşi vor asuma responsabilitatea de asigurare a durabilităţii proiectelor implementate, alocând anual resurse financiare pentru menţinere şi operare.
32. Instituţia Publică "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova" va elabora şi va prezenta Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării rapoarte trimestriale de progres privind implementarea proiectului şi raportul final consolidat în termen de 3 luni de la valorificarea integrală a sursei de finanţare. Toate rapoartele vor fi publice pe pagina web oficială a Instituţie Publice "Fondul de Investiţii Sociale din Moldova".