Hotărâre nr. 467 din 26.08.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului naţional de incluziune

socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2026-2030

nr. 467  din  26.08.2026

 (în vigoare 08.09.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 424-434 art. 497 din 08.09.2026

* * *

În temeiul art.2 din Legea nr.166/2010 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.126-128, art.428), al art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, şi al Legii nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (Monitorul Oficial, 2012, nr.155-159, art.508), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2026-2030 (se anexează).

2. Finanţarea Programului naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2026-2030 se va efectua din contul şi în limitele mijloacelor autorităţilor responsabile aprobate anual în legea bugetului de stat, precum şi din alte surse, conform cadrului normativ.

3. Autorităţile responsabile vor întreprinde, în conformitate cu competenţele funcţionale, măsurile ce se impun pentru realizarea Programului naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2026-2030 şi vor raporta anual, până la 1 februarie, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale rezultatele obţinute.

4. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va prezenta Guvernului:

4.1. anual, până la data de 25 februarie, raportul de progres privind implementarea Programului naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2026-2030, în baza rapoartelor prezentate de către autorităţile responsabile;

4.2. până la data de 31 decembrie 2028, raportul de evaluare intermediară privind implementarea Programului;

4.3. până la data de 31 iulie 2031, raportul de evaluare finală privind implementarea Programului.

5. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.893/2018 cu privire la aprobarea Programului naţional de dezinstituţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale din instituţiile rezidenţiale gestionate de Agenţia Naţională Asistenţă Socială pentru anii 2018-2026 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acestuia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.400-409, art.1077).

6. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

Hotărârea Guvernului nr.467/2026

PROGRAMUL NAŢIONAL

de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi

pentru anii 2026-2030

INTRODUCERE

1. Programul naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2026-2030 (denumit în continuare Program) reprezintă un document de politici publice pe termen mediu, care stabileşte obiectivele şi acţiunile necesare pentru asigurarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi din Republica Moldova, astfel încât acestea să se bucure de drepturi depline.

2. Elaborarea Programului este determinată de necesitatea de a asigura continuitatea implementării angajamentelor asumate de Republica Moldova prin ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi a Protocolului opţional la Convenţie, precum şi a altor tratate internaţionale în domeniul drepturilor omului. De asemenea, Agenda de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru anii 2021-2027, include două priorităţi în domeniul incluziunii sociale:

2.1. consolidarea cadrului de implementare a legislaţiei în domeniul accesibilităţii, prin aplicarea uniformă şi efectivă a acesteia, precum şi prin intensificarea măsurilor orientate spre creşterea şi îmbunătăţirea accesibilităţii infrastructurii fizice, a serviciilor de transport şi a informaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi;

2.2. asigurarea implementării depline şi efective a prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin dezvoltarea şi aplicarea mecanismelor instituţionale, normative şi practice necesare pentru a garanta exercitarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu.

3. Totodată, Programul prevede măsuri pentru implementarea recomandărilor cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi din partea mecanismelor internaţionale şi regionale de monitorizare în domeniul drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Recomandările Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi din martie 2025 impun întreprinderea unor măsuri concrete de ajustare a cadrului normativ şi de dezvoltare a politicilor publice în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv promovarea dezinstituţionalizării şi dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru trai independent în comunitate.

4. Crearea unui mediu social incluziv pentru persoanele cu dizabilităţi implică eforturi consolidate ale tuturor actorilor sociali şi abordări intersectoriale, context în care priorităţile Programului vizează intervenţii în domenii precum infrastructura, protecţia socială, cultura, educaţia, sănătatea şi participarea. Abordarea intersectorială a dizabilităţii, în special prin integrarea principiului “a nu lăsa pe nimeni în urmă”, este relevantă în contextul alinierii Republicii Moldova la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Astfel, Programul contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), şi anume:

- reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi (ODD 1, ODD 2);

- îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanelor cu dizabilităţi (ODD 3);

- extinderea accesului şi adaptarea serviciilor educaţionale la nevoile persoanelor cu dizabilităţi (ODD 4);

- împuternicirea fetelor şi femeilor cu dizabilităţi (ODD 5);

- facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, prin crearea de oportunităţi de angajare şi promovarea incluziunii economice, în vederea valorificării potenţialului acestora (ODD 8);

- promovarea imaginii pozitive a persoanelor cu dizabilităţi, contribuind la diminuarea situaţiilor de discriminare şi a abordării stereotipe a acestora (ODD 10);

- asigurarea accesibilităţii infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, contribuind la diminuarea marginalizării sociale a acestora (ODD 11);

- asigurarea participării persoanelor cu dizabilităţi la procesele decizionale care le vizează şi diminuarea numărului persoanelor cu dizabilităţi supuse unor forme de violenţă şi discriminare (ODD 16);

- sporirea accesului la date statistice cu privire la persoanele cu dizabilităţi (ODD 17).

5. Asigurarea deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova este esenţială nu doar pentru respectarea angajamentelor internaţionale şi alinierea la standardele Uniunii Europene, ci şi pentru consolidarea unei societăţi echitabile, incluzive şi durabile. Persoanele cu dizabilităţi reprezintă o parte importantă a societăţii, iar excluziunea lor socială generează pierderi semnificative atât la nivel uman, cât şi economic. Prin garantarea accesului egal la mediu fizic, educaţie, muncă, protecţie socială şi participare la viaţa socială, statul contribuie la valorificarea potenţialului fiecărei persoane aflate în dificultate, reduce inegalităţile şi promovează coeziunea socială. În acelaşi timp, implementarea unor politici conforme cu standardele europene, inclusiv cele prevăzute în Strategia UE pentru persoanele cu dizabilităţi 2021-2030, creează premise pentru dezvoltare sustenabilă, creşterea calităţii vieţii şi respectarea demnităţii umane, valori fundamentale ale unei societăţi democratice moderne. Totodată, Pilonul european al drepturilor sociale (2017/C 428/09) enunţă principii privind dreptul fiecărei persoane la servicii sociale de calitate, sprijin pentru incluziune şi condiţii echitabile de muncă.

6. Elaborarea documentului de politici publice este în concordanţă cu priorităţile guvernamentale stabilite în Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025, care prevede acţiuni de asigurare a incluziunii persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile vieţii sociale, inclusiv aprobarea prezentului Program (Cluster 1. Valori fundamentale, Capitolul 23 - Sistemul judiciar şi drepturile fundamentale, acţiunea normativă nr.46).

7. Complementar, Strategia naţională de dezvoltare “Moldova Europeană 2030” (Legea nr.315/2022) prevede o serie de obiective care sunt în strânsă legătură cu asigurarea accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, precum Obiectivul specific 2.1. Sporirea mobilităţii prin sisteme de transport eficiente, durabile şi sigure, Obiectivul specific 2.2. Asigurarea accesului universal la internet şi la serviciile electronice şi Obiectivul specific 2.4. Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit.

8. Intervenţiile propuse în Program sunt corelate cu prevederile altor documente de politici publice şi acte normative, care se află în proces de implementare sau elaborare, asigurându-se o abordare intersectorială a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi. În acest context, prezentul Program se corelează cu Strategia naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova 2022-2028, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.40/2022, care stabileşte nevoia de mobilizare a resurselor pentru creşterea atractivităţii oraşelor mici prin crearea unei economii reziliente şi favorabile incluziunii, îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare de bază accesibile inclusiv persoanelor cu dizabilităţi; cu Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova pentru anii 2021-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2020, cu Programul naţional de accelerare a dezvoltării mun. Bălţi în calitate de pol de dezvoltare pentru anii 2024-2028, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.435/2024, şi cu Programul naţional de dezvoltare locală “Satul European” pentru anii 2024-2028, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.216/2024, care prevăd intervenţii destinate promovării incluziunii sociale şi dezvoltării infrastructurii publice locale. Acestea vizează, în principal, îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare, sporirea mobilităţii urbane prin modernizarea infrastructurii rutiere şi dezvoltarea serviciilor de transport public, inclusiv pentru persoanele cu necesităţi speciale; revitalizarea urbană şi dezvoltarea spaţiilor publice; eficientizarea energetică a clădirilor publice, inclusiv a instituţiilor de asistenţă socială şi de reabilitare/recuperare; precum şi construcţia sau reconstrucţia clădirilor destinate prestării serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi şi alte categorii vulnerabile. Intervenţiile respective sunt finanţate din mijloacele financiare alocate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală (FNDRL). Hotărârea Guvernului nr.152/2022 cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală (FNDLR) prevede intervenţii destinate incluziunii sociale prin îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare locale; îmbunătăţirea mobilităţii urbane prin creşterea calităţii infrastructurii rutiere şi a disponibilităţii serviciilor de transport public, inclusiv pentru accesul persoanelor cu necesităţi speciale; revitalizare urbană şi dezvoltarea infrastructurii spaţiilor publice prin revigorarea unor zone cu declin de dezvoltare din cadrul localităţilor urbane, prin implementarea proiectelor investiţionale, cu respectarea normativelor aprobate pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi; eficientizarea energetică a clădirilor publice, inclusiv a instituţiilor de asistenţă socială şi de reabilitare/recuperare; construcţia/reconstrucţia clădirilor destinate prestării serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi şi persoane cu necesităţi speciale. Documentul de politici publice este corelat şi cu Strategia de dezvoltare a sistemului statistic naţional pentru perioada 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.954/2022, care prevede extinderea modalităţilor de diseminare a statisticilor oficiale pe pagina web oficială a Biroului Naţional de Statistică, compatibilă cu dispozitivele mobile şi adaptată la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi (direcţia prioritară 3.4 - Extinderea accesului publicului larg la datele statistice oficiale). De asemenea, Programul este corelat cu Programul de implementare, pe anii 2025-2027, a Strategiei de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2025, care stabileşte acţiuni dedicate asigurării accesibilităţii produselor şi a serviciilor TIC pentru persoanele cu dizabilităţi.

9. Aspecte ale dizabilităţii sunt integrate în Strategia de dezvoltare “Educaţia 2030” şi Programul de implementare (Hotărârea Guvernului nr.114/2023), care îşi propun modernizarea infrastructurii instituţiilor de învăţământ pentru a corespunde necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi, dezvoltarea şi aprobarea metodologiilor specifice de lucru cu subgrupuri de copii cu cerinţe educaţionale speciale (CES), inclusiv cu dizabilităţi; sporirea accesului copiilor cu CES la serviciile specializate în cadrul instituţiilor de învăţământ general; dotarea eşalonată cu tehnologii asistive conform necesităţilor şi asigurarea transportului şcolar pentru toţi elevii care frecventează şcolile de circumscripţie din alte localităţi; îmbunătăţirea infrastructurii de acces, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi etc. Totodată, Programul naţional de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.950/2023, prevede dezvoltarea serviciilor de suport pentru educaţie incluzivă pentru copii şi tinerii cu dizabilităţi la toate nivelurile de învăţământ (educaţie timpurie, învăţământul general şi învăţământul profesional tehnic). Complementar, Programul este corelat cu Planul de acţiuni privind dezvoltarea sistemului de servicii de intervenţie timpurie la copii pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.816/2016 (modificată prin Hotărârea Guvernului nr.507/2023), care şi-a propus impulsionarea dezvoltării serviciilor de intervenţie timpurie pentru a asigura un acces echitabil al copiilor la aceste servicii.

10. Dizabilitatea este reflectată în Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret “Tineret 2030”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.168/2023, în mod special accentuându-se nevoia integrării tuturor tinerilor, inclusiv a celor cu dizabilităţi, în cadrul intervenţiilor planificate. Principalele intervenţii vizează ajustarea rezonabilă a programelor de tineret pentru tinerii cu dizabilităţi, realizarea şi diversificarea programelor de informare şi identificare activă a potenţialilor beneficiari ai Programului, inclusiv a tinerilor cu dizabilităţi, digitalizarea şi dezvoltarea programelor incluzive de educaţie non-formală în domeniul democraţiei şi participării etc. Totodată, documentul de politici este corelat şi cu Programul de promovare şi asigurare a egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.203/2023, care abordează şi problemele femeilor cu dizabilităţi, precum accesul limitat la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă pentru fetele şi femeile cu dizabilităţi, sărăcia persoanelor cu dizabilităţi, participarea redusă la luarea deciziilor etc.

11. Noul Program este corelat cu Programul naţional privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.332/2023, care oferă soluţii integrate de răspuns la cazurile de violenţă faţă de femei, centrate pe nevoile victimelor. Obiectivul specific 1.4 vizează toate femeile, inclusiv femeile cu vulnerabilităţi multiple (femeile în etate, femeile rome, femeile cu dizabilităţi, inclusiv mentale, femeile LGBTQI, femeile migrante, femeile solicitante de azil, femeile fără permis de şedere, fetele şi femeile refugiate, femeile din mediul rural, femeile lucrătoare ale sexului comercial, femeile în stare de dependenţă de droguri sau alcool), care îşi vor cunoaşte drepturile şi vor fi încurajate să raporteze orice formă de violenţă.

12. În acelaşi timp, Programul se va alinia la cele 19 obiective trasate în Strategia naţională de sănătate “Sănătate 2030”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.387/2023, grupate în şapte componente: sănătate publică, servicii medicale integrate şi de calitate pentru fiecare, medicamente şi dispozitive medicale accesibile, guvernare şi leadership, personal medical motivat şi bine pregătit, sistem de sănătate digitalizat şi sustenabil financiar. De asemenea, documentul de politici publice este corelat cu Programul naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.971/2023, care urmăreşte instituirea unui sistem de servicii de sănătate mintală la toate nivelele de asistenţă medicală, care să asigure acces universal la aceste servicii la toate etapele vieţii.

13. Noul document de politici publice în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi consonează cu Programul privind îmbătrânirea activă şi sănătoasă pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.434/2023, dizabilitatea fiind integrată în acesta.

14. În context, noul Program asigură continuitatea politicilor promovate în ultimii ani în Republica Moldova în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Raportul de evaluare a Programului naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi şi a Planului de acţiuni pentru anii 2017-2022 şi evaluarea intermediară a Programului naţional de dezinstituţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale din instituţiile rezidenţiale gestionate de Agenţia Naţională Asistenţă Socială pentru anii 2018-2026 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acestuia aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.893/2018, accentuează nevoia ca noul Program să abordeze următoarele aspecte: îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi la măsuri speciale de protecţie (acces la prestaţii şi servicii sociale de bază în comunitate); abilitarea şi reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi; sporirea participării persoanelor cu dizabilităţi la viaţa socială, politică, publică şi culturală; asigurarea accesibilităţii la infrastructură, la transporturi, la informaţie şi comunicaţii pentru persoanele cu dizabilităţi; asigurarea suportului persoanelor cu dizabilităţi în exercitarea capacităţii juridice şi garantarea accesului la justiţie; sporirea capacităţilor instituţionale pentru implementarea într-un mod participativ a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi la nivel naţional în toate domeniile; sensibilizarea populaţiei cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi valorificarea potenţialului acestora.

15. În acest context, Programul stabileşte cadrul intervenţiilor şi măsurilor necesare pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile vieţii sociale, astfel încât acestea să îşi realizeze pe deplin drepturile, cu şanse egale şi acces echitabil la măsuri şi servicii în funcţie de nevoile lor, participând activ la viaţa publică.

16. Programul a fost elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu suportul partenerilor de dezvoltare şi cu participarea părţilor interesate (autorităţi publice centrale, mediul academic, societatea civilă), inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi, fiind organizate cinci şedinţe de consultare.

Capitolul I

ANALIZA SITUAŢIEI

Profilul persoanelor cu dizabilităţi

17. Conform datelor statistice, în Republica Moldova, la 1 ianuarie 2026 numărul total al persoanelor cu dizabilităţi, beneficiare de pensii de dizabilitate şi alocaţii sociale de stat, aflate în evidenţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale, a constituit 164,7 mii, comparativ cu 180,6 mii înregistrate la 1 ianuarie 2018. Intervenţia în domeniul dizabilităţii este determinată de caracterul eterogen al persoanelor cu dizabilităţi şi de diversitatea necesităţilor specifice ale acestora, fapt ce impune elaborarea şi implementarea unor măsuri diferenţiate şi adaptate.

18. Ponderea populaţiei cu dizabilităţi în totalul populaţiei este în creştere nesemnificativă. Comparativ cu anul 2017, ponderea persoanelor cu dizabilităţi a crescut cu 0,6 puncte procentuale: de la 6,3 % în anul 2017 la 6,9 % în anul 2025. În aceeaşi perioadă se înregistrează o creştere a ponderii copiilor cu dizabilităţi de 1 punct procentual, de la 1,71 % în anul 2017 la 2,67 % în anul 2025.

19. Analiza structurii dizabilităţii primare conform nosologiilor la persoanele de peste 18 ani în anul de referinţă, 2025, evidenţiază prevalenţa tumorilor (locul I), care constituie 19,7 % din totalul cazurilor (comparativ cu 19,4 % în 2023 şi 19,0 % în 2024), ceea ce indică o tendinţă uşor ascendentă.

Pe locul II în structura dizabilităţii primare la persoanele de peste 18 ani se situează bolile aparatului circulator, cu o pondere de 19,3 %, în creştere faţă de anul 2024 (18,7 %).

Pe locul III se plasează bolile sistemului osteoarticular şi ale ţesutului conjunctiv, cu o pondere de 17,4 % în anul 2025, în creştere faţă de anul 2024 (16,8 %).

Pe locul IV în structura dizabilităţii primare la persoanele de peste 18 ani se situează bolile endocrine, de nutriţie şi de metabolism, cu o pondere de 6,6 %, în uşoară scădere faţă de anul 2024 (6,9 %).

Locul V este ocupat de tulburările mentale şi de comportament, cu o pondere de 6,2 % din totalul cazurilor de dizabilitate primară.

Bolile sistemului nervos reprezintă o pondere de 5,1 % din totalul cazurilor de dizabilitate primară la adulţi, în scădere faţă de anul 2024 (5,9 %).

Leziunile traumatice au generat 5,1 % din totalul cazurilor de dizabilitate primară (faţă de 5,4 % în 2024), menţinându-se la un nivel relativ constant.

Bolile aparatului digestiv au contribuit cu 4,8 % (comparativ cu 5,4 % în 2024), dintre care ciroza hepatică reprezintă 69,1 % din totalul afecţiunilor digestive care au dus la stabilirea gradului de dizabilitate.

Bolile ochiului şi ale anexelor sale au înregistrat o pondere de 3,2 % (faţă de 3,4 % în 2024), ceea ce reflectă impactul afecţiunilor oftalmologice asupra capacităţii funcţionale.

20. Creşteri se înregistrează în cazul dizabilităţii primare, atât în rândul adulţilor (de la 9,2 mii persoane în anul 2020 la 11,9 mii persoane în anul 2025), cât şi în rândul copiilor (de la 1,2 mii persoane în anul 2020 la 2,3 mii persoane în anul 2025). Cea mai afectată zonă din perspectiva dizabilităţii la adulţi este zona Centru şi mun. Chişinău, explicabil prin concentrarea populaţiei apte de muncă.

Figura 1. Dizabilitatea primară în profil teritorial, anii 2020-2025, persoane

Sursa datelor: www.statistica.gov.md

21. Analiza pe grup de vârstă a dizabilităţii primare atestă o sporire a ratei pentru toate categoriile de vârstă în perioada 2020-2024, cu scăderi nesemnificative în ultimii doi ani în cazul categoriilor de 30-39 de ani şi 50 de ani şi peste.

22. În ultimii trei ani (2023-2025) se constată o creştere a numărului copiilor cu dizabilitate primară încadraţi fără termen de reexpertizare (de la 1 271 în 2023, la 1 587 în 2024 şi 2 968 în 2025), concomitent cu majorarea dizabilităţii repetate (de la 6 230 de cazuri, sau 14,9 % din 41 914, în 2023 la 6 598 de cazuri, sau 17,5 % din 37 654, în 2024 şi 9 096 de cazuri, sau 22,9 % din 39 757, în 2025), ceea ce evidenţiază o tendinţă de consolidare a cazurilor cu caracter ireversibil sau persistent, fără necesitatea reevaluării periodice.

23. Distribuţia populaţiei adulte cu dizabilităţi expertizate primar relevă că cea mai mare pondere (42,4 %) o au persoanele încadrate primar în grad accentuat de dizabilitate, cu o scădere în ultimii 4 ani a ponderii persoanelor încadrate în grad sever (de la 17,8 % în anul 2020 la 15,7 % în anul 2024). În cazul gradului mediu de dizabilitate se înregistrează creşteri cu 1,9 puncte procentuale.

24. În cazul copiilor, în ultimii 5 ani se înregistrează o sporire a celor încadraţi primar în grad sever de dizabilitate (cu circa 9 puncte procentuale, de la 38,5 % în anul 2020 la 47,7 % în anul 2024).

Figura 2. Distribuţia persoanelor cu dizabilităţi după grade de dizabilitate, stabilite primar, %

Sursa datelor: www.statistica.gov.md

25. Dizabilitatea în rândul bărbaţilor şi în mediul rural este în creştere. În ultimii ani, se înregistrează o pondere mai mare a dizabilităţii în rândul bărbaţilor: de la 52,0 % în anul 2019 la 52,2 % în anul 2025.

Figura 3. Ponderea persoanelor cu dizabilităţi după sex în total persoane cu dizabilităţi la 1 ianuarie, %

Sursa datelor: www.statistica.gov.md

26. Totodată, în mediul rural locuieşte o pondere mai mare a persoanelor cu dizabilităţi decât în mediul urban, în creştere în ultimii cinci ani (2020-2024) cu 6 puncte procentuale (de la 57,0 % la 63,0 %). Creşterea ratei totale a dizabilităţii în mediul rural este determinată de procesul de îmbătrânire a populaţiei rurale, accesul limitat la servicii medicale şi medicamente, modul de viaţă nesănătos etc.

27. Prevalenţa dizabilităţii calculate (în baza indicatorilor Grupului Washington) este mai mare decât rata dizabilităţii. În conformitate cu rezultatele Recensământului populaţiei şi locuinţelor 2024, ponderea persoanelor în vârstă de 5 ani şi peste care au declarat dificultăţi mari sau incapacitate totală în cel puţin unul dintre cele patru domenii de funcţionalitate: vedere, auz, mobilitate şi memorare/concentrare (291,1 mii persoane), în conformitate cu recomandările Grupului Washington pentru statisticile privind dizabilitatea a constituit 12,8 % (prevalenţa dizabilităţii). Totodată, datele evidenţiază o sporire a numărului persoanelor cu dificultăţi funcţionale odată cu înaintarea în vârstă; femeile şi persoanele din mediul rural au raportat dificultăţi funcţionale mai mari. Accesul limitat la serviciile de sănătate, vulnerabilitatea economică, îmbătrânirea demografică ar putea determina dizabilitatea sau dificultăţile funcţionale sporite în rândul populaţiei. Datele cu privire la prevalenţa dizabilităţii indică necesitatea de revizuire a criteriilor de determinare a dizabilităţii, a îmbunătăţirii asistenţei medicale acordate populaţiei pentru prevenirea dizabilităţii şi a informării populaţiei cu deficienţe funcţionale cu privire la mecanismul de determinare a dizabilităţii într-un format accesibil şi prietenos.

28. Lipsa datelor statistice cu privire la situaţia persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile afectează înţelegerea nevoilor acestor persoane. Analiza datelor statistice, dar şi studiile în domeniu (Analiza situaţională a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din Moldova, UNPRPD, 2022) semnalează o problemă care afectează înţelegerea nevoilor şi profilul persoanelor cu dizabilităţi, dat fiind funcţionalitate a sistemului de colectare, a datelor statistice dezagregate. În pofida adoptării Hotărârii Guvernului nr.421/2024 pentru aprobarea Matricii de indicatori statistici cu privire la persoanele cu dizabilităţi, se atestă un deficit de date statistice în domenii precum sănătatea, infrastructura, cultura, educaţia, justiţia. Lipsa unor date statistice dezagregate complexe cu privire la persoanele cu dizabilităţi are impact asupra înţelegerii nevoilor acestora şi asupra dezvoltării politicilor bazate pe date şi drepturile omului care să integreze nevoile persoanelor cu dizabilităţi. Acest aspect a fost relevat şi în cadrul consultărilor cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă persoanele cu dizabilităţi, indicându-se necesitatea integrării în statisticile oficiale a nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

Sănătatea persoanelor cu dizabilităţi

29. Analiza datelor pentru perioada 2020-2024 evidenţiază o structură relativ stabilă a cauzelor care determină dizabilitatea primară, cu menţinerea ponderii ridicate a bolilor netransmisibile şi a afecţiunilor cronice.

Figura 4. Dizabilitatea primară pe cauze de dizabilitate, anii 2020-2024, %

Sursa datelor: www.statistica.gov.md

30. În ultimii 5 ani principale cauze ale dizabilităţii primare rămân tumorile şi bolile aparatului circulator. Comparativ cu anul 2020, în anul 2024 a sporit semnificativ numărul persoanelor cu dizabilitate primară cauzată de tulburările mentale şi de comportament. În mediul urban, pe parcursul celor 5 ani dizabilitatea primară a fost determinată de tumori (21,5 % în 2020 şi 20,4 % în 2024), iar în mediul rural se constată la o schimbare a cauzalităţii: în anul 2020 prevalau tumorile (17,0 %), iar în anul 2024 - bolile aparatului circulator (16,6 %). Categoriile de afecţiuni care determină dizabilitatea arată impactul semnificativ al bolilor cronice asupra stării de sănătate a populaţiei şi impune intervenţii integrate de prevenire, depistare precoce şi tratament.

31. În funcţie de gradul de dizabilitate, datele statistice indică faptul că gradul sever şi cel accentuat de dizabilitate se stabilesc preponderent persoanelor care au suferit de tumori, boli ale aparatului circulator şi boli ale sistemului osteoarticular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv. În cazul dizabilităţii medii, cele mai frecvente afecţiuni au fost bolile sistemului osteoarticular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv, bolile aparatului circulator şi bolile endocrine şi de nutriţie.

Figura 5. Structura persoanelor recunoscute cu dizabilitate primară, pe grade şi cauze ale dizabilităţii, 2024

Sursa datelor: www.statistica.gov.md

32. Chiar dacă persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii, neangajate, cu domiciliu în Republica Moldova şi care sunt beneficiare de prestaţii sociale deţin statut de persoană asigurată de Guvern, fiind încadrate în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.874/2024, serviciile fiind acordate de prestatorii de servicii medicale şi farmaceutice contractaţi de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, studiile în domeniu atestă un acces limitat al persoanelor cu dizabilităţi la servicii de sănătate, inclusiv asistenţa medicală primară. Potrivit studiului “Moldova inegală” (2025), persoanele cu dizabilităţi se confruntă mai frecvent cu situaţii în care nu solicită ajutor medical, inclusiv în cazuri de urgenţă, comparativ cu alte grupuri ale populaţiei. Adresabilitatea scăzută la medici în rândul persoanelor cu dizabilităţi se accentuează de la an la an din cauza mai multor factori cumulativi care afectează accesul real la servicii de sănătate. Conform datelor, peste jumătate din respondenţii cu dizabilităţi (54,8 %) au declarat că au existat situaţii în care, având o problemă de sănătate care necesită examinare medicală, nu au avut posibilitatea de a accesa aceste servicii. Această tendinţă negativă se explică, în principal, prin deficitul cadrelor medicale şi migraţia acestora, care, în ansamblu, reduc disponibilitatea serviciilor, mai ales în zonele rurale. În acelaşi timp, inflaţia şi creşterea costurilor vieţii diminuează capacitatea populaţiei de a acoperi costurile pentru consultaţii, investigaţii sau medicamente, chiar şi în condiţiile în care asigurarea medicală acoperă o parte din servicii. Pentru persoanele cu dizabilităţi, aceste dificultăţi sunt amplificate de accesibilitatea redusă a infrastructurii (rampe, transport adaptat), precum şi de persistenţa stigmatizării sau a tratamentului inegal (comunicare şi mijloace de comunicare neadaptate la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi). În context, este necesar să fie asigurat accesul continu al persoanelor cu dizabilităţi la pachetul integral de servicii medicale prevăzute de Programul unic, prin optimizarea procedurilor de programare şi de interacţiune cu instituţiile de asistenţă medicală primară şi centrele comunitare de sănătate mintală.

33. Analiza datelor pentru perioada 2020-2025 relevă menţinerea unor bariere semnificative în accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile de sănătate. Astfel, studiul “Generaţii şi gen” (2021) evidenţiază că o pondere ridicată a femeilor cu dizabilităţi nu au acces adecvat la servicii de îngrijire a sănătăţii, circa 43 % dintre acestea raportând nevoi nesatisfăcute în domeniu, tendinţă care rămâne relevantă şi în anii următori.

34. Dificultăţile în accesarea serviciilor de îngrijire la domiciliu persistă, fiind evidenţiate în Raportul privind implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Rezoluţiei Adunării Mondiale a Sănătăţii referitoare la consolidarea îngrijirilor paliative ca componentă a tratamentelor integrate pe parcursul vieţii (Chişinău, 2020), fără progrese semnificative constatate în perioada analizată.

35. În aceeaşi perioadă, se constată un acces limitat la servicii medicale specializate, determinat de insuficienţa personalului medical calificat, în special în mediul rural, precum şi de infrastructura puţin dezvoltată pentru recuperare şi reabilitare. Totodată, capacitatea serviciilor de reabilitare rămâne limitată, iar monitorizarea bolilor complexe care generează dizabilităţi severe este insuficient dezvoltată.

36. Datele studiului “Analiza costurilor adiţionale asociate dizabilităţii în Republica Moldova” (2026) indică faptul că gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi, comparativ cu cele fără persoane cu dizabilităţi, alocă o proporţie mai mare din buget pentru produse alimentare şi sănătate (6 % faţă de 3,8 %), în timp ce cheltuielile pentru educaţie şi recreere sunt mai reduse. Rezultatele studiului arată că principalul factor al acestor costuri suplimentare îl reprezintă cheltuielile pentru sănătate. Totodată, analiza a identificat faptul că costurile generate de dizabilitate sunt acoperite parţial de prestaţiile sociale, care răspund nevoilor generale ale persoanelor. Adăugând la pragul oficial al sărăciei un plus de 25 % pentru acoperirea costurilor suplimentare legate de dizabilitate, necesarul financiar pentru o persoană cu dizabilităţi ar ajunge la 4 522 lei pe lună. Această estimare evidenţiază povara financiară suplimentară generată de dizabilitate.

37. Totodată, o problemă sesizată se referă la lipsa unei comunicări eficiente între specialişti, iar acordarea serviciilor centrată pe beneficiar, prin abordare integrată intersectorială şi transversală este aproape inexistentă în multe cazuri. Lipsa abordării integrate, interdisciplinare şi intersistemice între sistemele de sănătate, social şi educaţie a fost semnalată inclusiv în dezbaterea publică cu ONG-urile. De asemenea, se constată insuficienţa pregătirii medicale pentru stabilirea diagnosticelor corecte, a medicaţiei şi a terapiei, precum şi insuficienţa educaţiei şi a programelor de educaţie parentală.

38. O problemă sesizată, inclusiv de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, se referă la accesibilitatea redusă a instituţiilor medicale, ceea ce limitează accesul şi, în consecinţă, nu permite îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanelor cu dizabilităţi. În cadrul consultărilor publice cu persoanele cu dizabilităţi şi societatea civilă s-a accentuat nevoia de accesibilizare fizică a serviciilor medicale şi de adaptare a acestora la nevoile persoanelor cu diferite tipuri de dizabilitate.

39. Studiul privind percepţiile şi atitudinile faţă de egalitate (SPAE 2024) evidenţiază faptul că, în domeniul sănătăţii mintale, persistă atitudini stigmatizante şi prejudecăţi răspândite faţă de persoanele cu tulburări psihice. Aceste persoane sunt frecvent percepute ca fiind periculoase sau incapabile să se integreze social, ceea ce determină limitarea accesului efectiv la servicii medicale, sociale şi la oportunităţi de angajare. Deşi cadrul normativ stabileşte principiul nediscriminării şi dreptul la sănătate, aplicarea acestuia este afectată de bariere sociale şi instituţionale.

40. Deşi în ultimii ani au fost înregistrate anumite progrese, în special prin asigurarea funcţionalităţii a 40 de centre comunitare de sănătate mintală, se atestă în continuare carenţe în asigurarea accesului la servicii şi intervenţie în cazul persoanelor cu dizabilitate psihosocială şi/sau intelectuală: accesul relativ limitat la servicii de sănătate mintală în comunitate, în condiţiile în care centrele comunitare de sănătate mintală sunt amplasate în centrele raionale, stigmatizarea persoanelor cu dizabilităţi psihosociale, discriminarea în accesarea serviciilor, lipsa unor mecanisme eficiente de protecţie şi/sau promovare a sănătăţii mintale, prevederi normative care permit spitalizarea şi aplicarea tratamentului fără liberul consimţământ al persoanei sau al reprezentantului legal etc. Totodată, nu există mecanisme legale care să vizeze intervenţia în cazurile de agresiune şi violenţă provocate de persoanele cu dizabilitate psihosocială, fără consimţământul acestora pentru tratament. Trebuie remarcat faptul că tulburările mintale şi de comportament reprezintă una dintre cauzele care determină dizabilitatea în Republica Moldova: 6,2 % din cazurile de expertizare primară a dizabilităţii.

41. Astfel, pentru a asigura respectarea efectivă a principiului egalităţii şi accesul echitabil la servicii, inclusiv la servicii de sănătate mintală, este necesară o abordare integrată care să combine consolidarea cadrului legislativ şi instituţional cu politici publice orientate spre incluziune, combaterea stigmatizării şi dezvoltarea programelor de informare şi educaţie în domeniul sănătăţii mintale.

42. În domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive, datele studiului “Femeile cu dizabilităţi din Moldova: victime invizibile pentru lege şi societate” (2025) evidenţiază că multe femei şi fete cu dizabilităţi nu primesc informaţii adecvate despre sănătatea sexuală şi reproductivă, fiind astfel private de instrumentele necesare pentru a recunoaşte şi a raporta un abuz. Rezultatele analizei evidenţiază o problemă profundă legată de violenţa reproductivă asupra femeilor cu dizabilităţi. Circa 15 % dintre respondente au fost supuse unui avort forţat sau presiunilor pentru avort, ceea ce indică existenţa unor abuzuri grave şi persistente. Totodată, femeile cu dizabilităţi au adesea acces limitat la servicii de sănătate adaptate, atât din cauza lipsei de infrastructură şi informare, cât şi a atitudinilor discriminatorii.

43. Totodată, s-a constatat lipsa sau insuficienţa fotoliilor ginecologice adaptate nevoilor femeilor cu dizabilităţi fizice, ceea ce complică prestarea serviciilor de sănătate sexuală şi reproductivă. Personalul medical este încă puţin sensibilizat cu privire la drepturile sexuale şi reproductive ale persoanelor cu dizabilităţi şi nu are suficiente cunoştinţe despre sănătatea sexuală şi reproductivă a acestui grup de beneficiari, fapt ce alimentează prejudecăţile, stereotipurile şi atitudinile discriminatorii în raport cu aceste persoane.

44. De asemenea, se atestă un nivel limitat de informare a persoanelor cu dizabilităţi privind modalitatea de accesare gratuită a contraceptivelor moderne şi beneficierea de servicii de consiliere privind sănătatea sexuală şi reproductivă. Există un număr relativ limitat de materiale informative elaborate în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive, adaptate necesităţilor persoanelor cu diferite tipuri de dizabilitate (persoanelor cu deficienţe fizice, mentale, intelectuale, senzoriale). Datele studiului “Generaţii şi Gen” (2021) arată că circa 18,3 % din femeile cu dizabilităţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani, indiferent de activitatea sexuală, raportează nevoie nesatisfăcute de planificare familială comparativ cu 16,3 % dintre femeile fără dizabilităţi. Fiecare a patra femeie cu dizabilităţi (24,9 %) de vârstă reproductivă căsătorită sau aflată în concubinaj care necesită contracepţie raportează necesitate nesatisfăcută comparativ cu fiecare a cincea femeie fără dizabilităţi (20,8 %). În cazul femeilor cu dizabilităţi, necesitatea nesatisfăcută de contracepţie este înregistrată mai mult pentru limitarea numărului de naşteri decât pentru spaţierea acestora. Cererea de planificare familială satisfăcută cu metodele moderne de contracepţie este raportată de circa 63,4 % dintre femeile cu dizabilităţi, comparativ cu 59,1 % dintre femeile fără dizabilităţi. Rezultatele studiului arată că ponderea femeilor cu dizabilităţi care nu folosesc nicio metodă de contracepţie, dar care doresc să renunţe la sarcină este mare, în special în rândul femeilor căsătorite sau care coabitează.

Tabelul 1

Necesitatea de planificare familială, în %

Sursa: Studiul “Generaţii şi gen”, MMPS, UNFPA, 2021

45. Până în prezent nu este recunoscut în totalitate dreptul tuturor persoanelor cu dizabilităţi aflate la vârsta căsătoriei de a întemeia o familie în baza consimţământului liber şi deplin. Totodată, persoanele cu dizabilităţi au mai puţină motivaţie şi dorinţă de a avea copii, atât în general, cât şi în următorii trei ani, comparativ cu persoanele fără dizabilităţi. Situaţia este determinată de starea precară a sănătăţii, accesul limitat la servicii de suport atât în planificarea familială, cât şi în procesul de creştere şi îngrijire a copilului.

46. De asemenea, nu există proceduri operaţionale pentru elaborarea de către personal medical a documentaţiei necesare pentru stabilirea gradului de dizabilitate pe baza Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii (CIF), fapt ce afectează calitatea evaluării persoanelor. O problemă care afectează înţelegerea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi din perspectiva accesului la servicii de sănătate este lipsa datelor statistice exhaustive, complexe şi dezagregate, fapt ce are impact asupra intervenţiilor necesare.

Accesul la măsuri de protecţie socială

47. Determinarea gradului de dizabilitate trebuie ajustată la standardele internaţionale. Potrivit Raportului Băncii Mondiale “Moldova: Revizuirea sistemului şi a politicilor privind persoanele cu dizabilităţi” (anul 2024), reforma sistemului naţional de evaluare şi determinare a dizabilităţii, pusă în aplicare iniţial în 2012-2013, poate fi considerată un exemplu de bune practici pentru ţările din Europa şi Asia Centrală, întrucât Republica Moldova este în prezent singura ţară care colectează informaţii privind funcţionarea în scopul determinării dizabilităţii utilizând un instrument testat empiric pe scară largă şi care are proprietăţi psihometrice de validitate şi fiabilitate dovedite în mod constant (WHODAS). Republica Moldova a introdus evaluarea funcţionării în procedura de determinare a dizabilităţii în anul 2013 şi ar putea fi considerată un pionier în acest domeniu, totodată fiind utilizată o formulă elaborată de experţi pentru a combina scorurile medicale şi funcţionale.

48. Totuşi, pe baza rezultatelor activităţii în domeniu, se subliniază necesitatea de a continua reformele pentru a îmbunătăţi procedura de determinare a gradului de dizabilitate, criteriile aplicabile copiilor şi adulţilor, utilizarea fişelor de trimitere şi interoperabilitatea sistemelor informaţionale în domeniul determinării dizabilităţii, sănătăţii şi educaţiei, pentru a asigura un sistem integrat, transparent şi eficient.

49. Persoanele cu dizabilităţi au acces limitat la servicii sociale comparativ cu populaţia generală, ceea ce afectează incluziunea socială a acestora. Analiza datelor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arată că cele mai multe persoane cu dizabilităţi beneficiază de serviciul social “Asistenţă personală” (circa 6 700 de persoane în anul 2025), pentru care numărul solicitărilor este încă în creştere. Serviciul social “Echipa mobilă” a deservit pe parcursul anului 2025 circa 990 de persoane. Serviciul “Respiro”, dezvoltat în 7 unităţi la nivel naţional, cu o capacitate totală de 31 de locuri, nu acoperă nevoia existentă, dinamica ocupării locurilor fluctuând în intervalul 57,1 % şi 104 % (în luna septembrie), în luna martie 2026 fiind în aşteptare 14 persoane. Serviciile centrelor de zi pentru persoane cu dizabilităţi - cu o capacitate pe ţară de 610 locuri - la fel nu acoperă nevoia, în luna martie 2026 fiind în aşteptare 36 de persoane.

50. Accesul limitat la dispozitive şi mijloace asistive afectează incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Datele statistice evidenţiază că în anul 2024, pentru facilitarea autonomiei personale şi a vieţii independente, 10 812 persoane au beneficiat de mijloace ajutătoare tehnice şi dispozitive asistive prin intermediul Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare. Pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi de vedere au fost achiziţionate în perioada 2025-2026 de către Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (CREPOR) dispozitive asistive de corecţie optică şi ajutor vizual, printre care bastoane, maşini mecanice de scris în Braille, plăcuţe de scriere, ceasuri vorbitoare şi tactile etc., distribuite în proporţie redusă: 3,6 % în cazul bastoanelor şi 45 % în cazul maşinilor mecanice, în anul 2025). Datele statistice ale Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare indică faptul că cele mai solicitate mijloace ajutătoare tehnice sunt mijloacele ajutătoare de mobilitate şi fotoliile rulante fără motor.

51. Prestaţiile sociale acordate persoanelor cu dizabilităţi sunt fragmentate şi nu sunt corelate cu minimul de existenţă şi cu cheltuielile suplimentare pentru depăşirea barierelor din calea realizării drepturilor acestora. În anul 2025 minimul de existenţă a constituit 3 053,4 lei în timp ce valoarea medie a pensiei de dizabilitate a fost de 2 985,76 lei (cuantumul minim al pensiei de dizabilitate pentru persoanele cu grad sever de dizabilitate a fost de 2 291,7 lei, iar pentru grad mediu de dizabilitate de 1 527,8 lei). Totodată, valoarea medie a pensiei de dizabilitate a acoperit în anul 2025 minimul de existenţă în proporţie de 97,8 %. Aceste prestaţii sunt insuficiente pentru a acoperi minimul necesar pentru un nivel de trai decent.

Dezinstituţionalizarea şi prevenirea instituţionalizării

52. Asigurarea realizării dreptului la trai independent şi incluziune în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi rămâne o provocare majoră pentru Republica Moldova. Circa 1 700 de persoane adulte cu dizabilităţi sunt plasate în Centrele de plasament temporar al căror fondator este Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. O autoevaluare rapidă realizată la începutul anului 2026 arată că 67 % dintre beneficiari au nevoi ridicate de îngrijire pe termen lung, iar 33 % sunt cu nevoi reduse de suport şi cu abilităţi pentru trai independent în comunitate. Evaluarea intermediară a Programului naţional de dezinstituţionalizare (2023) şi Raportul de evaluare finală a Programului naţional de incluziune pentru anii 2017-2022 (2023) arată că procesul de dezinstituţionalizare este încetinit din cauza numărului insuficient de servicii disponibile în comunitate, lipsei unei abordări bazate pe drepturile omului în procesul de dezinstituţionalizare şi impactului crizelor.

53. Strategiile de dezinstituţionalizare implementate până în prezent sunt parţial eficiente, procesul înregistrând un ritm lent de realizare. Extinderea serviciilor sociale “Locuinţă protejată” şi “Casă comunitară” de către instituţiile rezidenţiale prezintă riscuri de menţinere a practicilor de tip instituţional, contrar principiului traiului independent în comunitate, aspect evidenţiat inclusiv în Raportul Comisarului Consiliului Europei şi Ghidul Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi privind dezinstituţionalizarea.

54. Totodată, procesul de dezinstituţionalizare urmează să fie realizat în conformitate cu recomandările expuse în Comunicarea Comisiei Europene privind traiul independent şi incluziunea în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi în contextul accesării fondurilor Uniunii Europene (2024). Toate cele trei documente subliniază că dezinstituţionalizarea trebuie să se bazeze pe valorificarea experienţelor pozitive de dezinstituţionalizare ale persoanelor cu dizabilităţi din instituţiile rezidenţiale, pe abordarea centrată pe persoană şi pe asigurarea accesului egal la servicii de sprijin în comunitate.

55. Pe parcursul ultimilor ani, implicarea autorităţilor publice locale şi a prestatorilor de servicii la nivel regional a fost limitată, în lipsa unor resurse financiare pentru dezvoltarea de servicii noi. Acest fapt a creat impedimente în prevenirea instituţionalizării, reevaluarea cazurilor şi dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv a copiilor cu dizabilităţi, aflate în plasament rezidenţial. Progresul lent al dezinstituţionalizării şi încălcările grave ale drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din instituţiile rezidenţiale sunt menţionate în Raportul de extindere al Comisiei Europene, care recomandă autorităţilor din Republica Moldova abordarea urgentă a procesului de dezinstituţionalizare şi consolidarea eforturilor pentru a avansa către servicii care asigură un trai independent şi incluziune în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi. Principalele cauze care încetinesc procesul de dezinstituţionalizare sunt:

55.1. lipsa criteriilor clare de evaluare a persoanelor aflate în plasament în funcţie de nivelul de autonomie necesar traiului independent, în vederea acordării serviciilor sociale corespunzătoare, luându-se în calcul abordarea individualizată;

55.2. aplicarea în cadrul instituţiilor rezidenţiale a unui concept de îngrijire bazat pe modelul medical al dizabilităţii, fără a pune accent pe nevoile de sprijin pentru tranziţia către servicii în comunitate;

55.3. participare redusă a persoanelor cu dizabilităţi la procesele decizionale, în pofida instruirilor şi împuternicirii de care au beneficiat de-a lungul anilor;

55.4. interesul scăzut al persoanelor cu un nivel ridicat de autonomie pentru dezinstituţionalizare, în condiţiile în care acestea se află de o perioadă de timp mai mare în centrele de plasament, acestea considerând că le sunt acoperite toate nevoile;

55.5. capacităţi şi resurse limitate în cadrul agenţiilor teritoriale de asistenţă socială în colaborarea intersectorială şi dezvoltarea serviciilor necesare atât pentru prevenirea instituţionalizării, cât şi pentru dezinstituţionalizare;

55.6. servicii comunitare insuficiente sau inexistente, în special accesul limitat la serviciul de asistenţă personală, de sănătate mintală, de suport pentru angajare, locuinţe sociale adaptate, insuficienţa echipamentelor şi tehnologiilor asistive moderne, precum şi absenţa programelor de acomodare rezonabilă la domiciliu;

55.7. coordonare instituţională fragmentară la nivel naţional, fără resurse dedicate procesului de dezinstituţionalizare.

56. Modelul actual de îngrijire rezidenţială de lungă durată nu poate garanta siguranţa, demnitatea şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi, context în care este necesară elaborarea unui nou concept de dezinstituţionalizare şi transformare a instituţiilor rezidenţiale, bazat pe evaluarea individuală a nevoilor de îngrijire şi sprijin, dezvoltarea serviciilor în comunitate, protecţia juridică adecvată şi coordonarea intersectorială, pentru a asigura tranziţia reală a persoanelor cu dizabilităţi de la îngrijirea instituţională la traiul independent şi incluziune în comunitate.

Vulnerabilitatea economică a persoanelor cu dizabilităţi

57. În Republica Moldova persoanele cu dizabilităţi se confruntă într-o măsură mai mare cu sărăcia absolută comparativ cu persoanele fără dizabilităţi. Datele Biroului Naţional de Statistică atestă o sporire a sărăciei absolute în rândul persoanelor cu dizabilităţi în ultimii cinci ani: de la 35,4 % în anul 2020 la 46,7 % în anul 2024. Totodată, nivelul sărăciei absolute este mai mare în rândul populaţiei cu dizabilităţi (46,7 %) în comparaţie cu populaţia fără dizabilităţi (32,3 %), persoanele cu dizabilităţi din mediul rural fiind afectate într-o măsură mai mare de sărăcia absolută.

Figura 7. Rata sărăciei absolute pe criteriu de dizabilitate, în %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

58. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi au oportunităţi limitate de a obţine venituri comparativ cu persoanele fără dizabilităţi. Crizele pandemică, economică, energetică şi umanitară au limitat şi mai mult oportunităţile de angajare, autoangajare a persoanelor cu dizabilităţi, de obţinere a veniturilor din remitenţe sau din activităţi generatoare de venit, ceea ce are efecte negative în alte domenii ale vieţii (sănătate, viaţă de familie, educaţie, cultură, participare etc.). Datele studiului “Generaţii şi gen” (2021) evidenţiază un nivel de bunăstare materială mai scăzut în cazul familiilor din care fac parte persoane cu dizabilităţi: ponderea gospodăriilor în care există persoane cu dizabilităţi care îşi acoperă cheltuielile curente cu dificultate (84 %) este mai mare decât ponderea gospodăriilor fără persoane cu dizabilităţi (67 %). Datele Biroului Naţional de Statistică relevă o tendinţă similară: ponderea gospodăriilor care apreciază că trăiesc mai rău comparativ cu anul precedent.

59. Gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi trăiesc în condiţii de locuit inferioare în ceea ce priveşte nivelul de dotare şi confort al locuinţelor. Astfel, aceste gospodării sunt conectate la reţele publice de alimentare cu apă în proporţie de 70,2 %, comparativ cu 77,7 % în cazul gospodăriilor fără persoane cu dizabilităţi; grup sanitar cu apă în interiorul locuinţei este disponibil în 59,5 % gospodării cu persoane cu dizabilităţi. Cu un nivel mai mic de dotare al gospodăriilor cu principalele utilităţi se confruntă în special persoanele cu dizabilităţi din mediul rural care, în proporţie de 56,9 % sunt conectate la reţele publice de alimentare cu apă, comparativ cu 96,0 % în mediul urban şi doar 45,8 % dispun de grup sanitar cu apă în interiorul locuinţei faţă de 86,0 % în mediul urban.

Accesibilitatea infrastructurii la nevoile persoanelor cu dizabilităţi

60. Intervenţiile necesare în domeniul asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic (clădiri, drumuri, utilităţi interioare şi exterioare, inclusiv şcoli, case, instituţii şi locuri de muncă), precum şi la tehnologii şi sisteme informaţionale şi de comunicare şi la alte utilităţi şi servicii la care are acces publicul larg sunt stabilite de art.9 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată prin Legea nr.166/2010) şi art.17-19 din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Măsurile întreprinse până în prezent s-au dovedit a fi insuficiente pentru a asigura dreptul persoanelor cu dizabilităţi la accesibilitate.

61. Accesibilitatea redusă a clădirilor publice şi a spaţiului public afectează incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Lipsa accesibilităţii spaţiului public este o problemă care afectează în primul rând persoanele cu dizabilităţi, dar şi părinţii cu copii mici, persoanele în vârstă şi alte persoane cu mobilitate redusă. Datele disponibile indică faptul că majoritatea clădirilor publice, precum şi spaţiile publice (trotuare, parcuri, scuaruri etc.) nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilităţi, în mod special în afara municipiului Chişinău. Studiul “Acces egal pentru toţi în secţiile de votare” (realizat cu suportul PNUD, 2019 şi 2025) relevă că, din 1 974 secţii de votare evaluate în anul 2025, doar 112 (circa 5,6 %) erau complet accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi, 567 (28,7 %) erau parţial accesibile, iar 1 295 (65,6 %) rămâneau inaccesibile. Comparativ cu anul 2019, în anul 2025 se înregistrează o sporire cu 4,6 puncte procentuale a ponderii clădirilor accesibile. Totuşi, marea majoritate rămân a fi inaccesibile (fie total, fie parţial), ceea ce creează bariere structurale majore în accesul liber al persoanelor cu dizabilităţi la clădirile publice. Rezultatele indică existenţa unor deficienţe sistemice privind respectarea cerinţelor referitoare la rampe de acces, trasee pietonale accesibile, grupuri sanitare adaptate şi alte elemente necesare participării persoanelor cu dizabilităţi la viaţa socială în condiţii de egalitate. Totodată, Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la accesibilitatea limitată a mediului fizic, a clădirilor şi a infrastructurii din Republica Moldova şi a recomandat consolidarea mecanismelor de implementare, monitorizare şi sancţionare a nerespectării standardelor de accesibilitate. Aceste constatări indică existenţa unor deficienţe sistemice în aplicarea normelor privind proiectarea şi exploatarea clădirilor, spaţiilor publice şi infrastructurii accesibile persoanelor cu dizabilităţi. Accesibilitatea fizică redusă a infrastructurii impune îmbunătăţirea cadrului de reglementare tehnică în domeniu.

62. Avocatul Poporului atrage atenţia asupra problemei accesibilităţii fizice la clădiri, transport, drumuri şi servicii publice, neadaptate rezonabil la nevoile persoanelor cu dizabilităţi. Această situaţie limitează participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa comunitară, Avocatul Poporului recomandând autorităţilor publice evaluarea nivelului de accesibilitate a infrastructurii, în vederea identificării şi implementării măsurilor necesare pentru adaptarea rezonabilă (Raport alternativ prezentat de Oficiul Avocatului Poporului către Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în baza Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, 2025).

63. Respectarea normativelor tehnice privind accesibilitatea infrastructurii este insuficient monitorizată, iar nerespectarea lor, insuficient sancţionată. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică, autoritatea împuternicită prin lege să controleze respectarea normativelor de accesibilitate, a întocmit în perioada 2018-2020 numai trei prescripţii pentru sancţionarea persoanelor vinovate. Chiar dacă în anul 2018 au fost aprobate cinci coduri practice noi în domeniul accesibilităţii construcţiilor, reglementările tehnice naţionale corespund doar în proporţie de circa 80 % standardelor internaţionale şi europene în domeniul accesibilităţii. De asemenea, nu există un mecanism de colectare a datelor şi de procesare a acestora în contextul aprobării în anul 2022 a Chestionarului de evaluare tehnică a accesibilităţii infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (Ordinul ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale nr.64/2022), fapt ce afectează monitorizarea stării infrastructurii din perspectiva accesibilităţii. În procesul de construcţie şi reconstrucţie a clădirilor publice, drumurilor şi spaţiilor publice, prin diverse programe finanţate din bugetul de stat sau din surse externe, se atestă cazuri când standardele de accesibilitate nu sunt respectate şi aceste clădiri şi spaţii publice rămân inaccesibile după renovare.

64. Transportul public nu corespunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Accesibilitatea transportului este o condiţie prealabilă pentru accesul la spaţiul public, instituţiile publice şi realizarea astfel a mai multor drepturi fundamentale. Transportul public accesibil este disponibil doar în municipiile Chişinău şi Bălţi. În rest, persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu dificultăţi în a folosi transportul public în trafic local, raional şi interraional în special în cazul microbuzelor în majoritatea localităţilor din ţară, precum şi servicii de taxi etc. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2024, din 534 troleibuze aflate în inventar, 465 erau adaptate pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi (faţă de 311 în anul 2020), inclusiv 408 în municipiul Chişinău şi 57 în municipiul Bălţi (BNS, 2024). Cauzele acestei probleme sunt: lipsa cerinţelor minime de accesibilitate pentru mijloacele de transport public, mecanismul de acordare a actelor permisive pentru transport de pasageri nu impune respectarea cerinţelor de accesibilitate etc.

65. Accesul limitat la informaţie menţine inegalităţile existente şi obstacolele în realizarea efectivă a drepturilor omului. Pentru a spori gradul de acces la informaţie, este necesară adaptarea şi diseminarea acesteia într-un format cât mai accesibil, astfel încât să fie înţeleasă şi să ajungă la cât mai mulţi beneficiari. Noţiunea “Design Universal” nu este specifică doar arhitecturii, ci şi modului de redactare sau prezentare a informaţiilor. Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi prevede că proiectarea produselor, mediului, programelor şi serviciilor trebuie făcută astfel încât acestea să poată fi utilizate de către toate persoanele, pe cât este posibil, fără să fie nevoie de o adaptare sau de o proiectare specializată. În prezent, accesibilizarea informaţiilor reprezintă nu doar o obligaţie în materia respectării drepturilor omului, ci şi o posibilitate reală de a reduce inegalităţile existente în societate, generate de barierele cu care se confruntă anumite grupuri în realizarea dreptului de acces neîngrădit la informaţie.

66. Observaţiile Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi pe marginea raportului iniţial al Republicii Moldova indică o preocupare a acestuia cu privire la furnizarea tehnologiei şi a formatelor de informare şi comunicare accesibile, inclusiv citirea uşoară, care este extrem de limitată, în special pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Comitetul a recomandat Republicii Moldova utilizarea formatelor şi a tehnologiilor de informare şi comunicare accesibile persoanelor cu dizabilităţi, cu o atenţie deosebită pentru copiii cu dizabilităţi în educaţia incluzivă, inclusiv accesibilitatea web, Braille, formate uşor de citit şi simplu de înţeles pentru toate serviciile publice. În context, Guvernul Republicii Moldova a demarat procesul de transpunere a Directivei (UE) 2019/882 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerinţele de accesibilitate aplicabile produselor şi serviciilor.

67. Accesul la sursele de informare publică este parţial asigurat. Accesul la informaţii şi comunicaţii pentru persoanele cu dizabilităţi presupune utilizarea metodelor, limbajelor şi tehnologiilor alternative: interpretarea în limbajul semnelor, scrierea Braille, utilizarea pictogramelor, a limbajului simplu şi uşor de înţeles şi a cititoarelor de ecran, asigurarea accesibilităţii serviciilor de urgenţă şi sistemelor de avertizare în caz de situaţii de risc şi urgenţe umanitare, precum şi a serviciilor publice electronice. Persoanele cu dizabilităţi de vedere, cu dizabilităţi de auz şi cele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale continuă să întâmpine dificultăţi în accesul la serviciile publice şi la informaţia publică în special din lipsa accesului la servicii de interpretare în limbajul semnelor şi pentru că informaţia nu este disponibilă prin metode alternative accesibile.

68. Monitorizările efectuate în anul 2025 de Consiliul Audiovizualului atestă că la nivel naţional 76 % (16 operatori) din cele 21 de servicii media de televiziune care au obligaţia legală de a asigura accesul persoanelor cu dizabilităţi la programele cu caracter electoral au respectat această obligaţie. Totodată, trei posturi TV au fost sancţionate. Subtitrarea sincronă a buletinelor de ştiri şi a actualităţilor a fost realizată de 14 servicii media, iar traducerea în limbaj mimico-gestual - de două posturi TV.

69. Accesibilitatea procesului electoral este parţial asigurată. Nivelul de dotare a secţiilor de votare cu materiale şi echipament electoral pentru persoane cu dizabilităţi a variat, fiind în anul 2021 de 100 % în ceea ce priveşte dotarea cu plicuri şablon pentru buletinele de vot şi rigle electorale şi de 70 % în ceea ce priveşte dotarea cu lupe speciale. Ponderea informaţiilor accesibile în raport cu numărul materialelor informative emise de Comisia Electorală Centrală (CEC) în cadrul campaniilor de informare la scrutinele naţionale a fost de 53 %: pentru cele în format audio şi video de 100 %, iar pentru cele de tipar de doar 10 %.

70. Accesibilitatea scăzută a spaţiului public privează persoanele cu dizabilităţi de drepturi fundamentale, în special de dreptul la educaţie, de dreptul la muncă, dreptul la cel mai înalt standard de sănătate ce poate fi atins, dreptul la odihnă şi la timp liber, dreptul la trai independent şi incluziune în comunitate, dreptul de a participa la viaţa politică şi publică etc.

Participarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii

71. Persoanele cu dizabilităţi nu sunt pe deplin integrate pe piaţa muncii din ţară. În anul 2024, rata de participare a persoanelor cu dizabilităţi a constituit 18,4 %, în uşoară creştere faţă de anul 2021, dar cu 29,7 puncte procentuale mai mică comparativ cu rata de participare la forţa de muncă a persoanelor fără dizabilităţi. Oportunităţi mai mari pe piaţa muncii le au bărbaţii cu dizabilităţi şi persoanele cu dizabilităţi din mediul urban. De asemenea, datele Biroului Naţional de Statistică atestă o rată a şomajului mai mare în rândul persoanelor cu dizabilităţi (4,9 %) comparativ cu persoanele fără dizabilităţi (3,9 %).

72. Femeile şi persoanele cu dizabilităţi din mediul rural sunt mai expuse riscului pe piaţa muncii. Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi în perioada 2019-2021 a înregistrat o scădere de la 16,5 % la 13,5 %. În anul 2022 situaţia s-a îmbunătăţit (15,2 %), fiind înregistrată o creştere cu 1,7 puncte procentuale a ratei comparativ cu anul 2021, rata rămânând totuşi sub nivelul din anul 2019 (16,5 %) şi sub cea a persoanelor fără dizabilităţi. În anul 2024, s-a înregistrat o uşoară creştere a ratei de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi, atingându-se rata de 17,5 %, rată care este de circa 2,5 ori mai mică comparativ cu cea a persoanelor fără dizabilităţi. Bărbaţii şi persoanele cu dizabilităţi din mediul urban înregistrează rate de ocupare mai înalte.

73. Persoanele cu dizabilităţi mai des au ocupaţii cu calificare medie sau redusă comparativ cu persoanele fără dizabilităţi, care au într-o măsură mai mare ocupaţii cu calificare înaltă. În anul 2024, domeniile în care continuă să fie angajate mai frecvent persoanele cu dizabilităţi sunt cele care necesită calificări mai reduse şi sunt slab remunerate, precum servicii (58,3 %), agricultura, silvicultura şi pescuitul (29,3 %) şi industria şi construcţii (12,4 %).

74. Piaţa muncii nu este adaptată pentru a facilita integrarea persoanelor cu dizabilitate severă. Datele statistice relevă că gradul de dizabilitate determină şansele de ocupare: persoanele cu grad sever de dizabilitate sunt ocupate în anul 2025 într-o pondere redusă (3,5 %) comparativ cu persoanele cu grad accentuat (34,4 %) sau grad mediu de dizabilitate (62,1 %). Rata scăzută de angajare a persoanelor cu dizabilitate severă sau accentuată (în scădere în ultimii ani) indică existenţa unor impedimente în angajarea acestora şi o slabă accesibilitate a pieţei muncii.

75. În pofida implementării măsurilor active de ocupare, persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu bariere în angajarea şi menţinerea pe piaţa muncii. În ultimii ani a crescut ponderea persoanelor cu dizabilităţi înregistrate cu statut de şomer de către subdiviziunile teritoriale de ocupare a forţei de muncă, plasate în câmpul muncii: de la 14,2 % în anul 2019 la 17,5 % în anul 2024, ponderea cea mai mică înregistrându-se în rândul persoanelor cu grad sever de dizabilitate. Chiar dacă în ultimii ani se implementează noi măsuri de ocupare a forţei de muncă, destinate sporirii participării pe piaţa muncii a persoanelor care întâmpină dificultăţi la angajare, inclusiv persoanele cu dizabilităţi, acestea nu au contribuit la îmbunătăţirea semnificativă a situaţiei - doar 27,9 % din totalul şomerilor cu dizabilităţi înregistraţi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost plasaţi în câmpul muncii ca urmare a prestării serviciilor şi a aplicării măsurilor active de ocupare. Acest fapt este cauzat de mai mulţi factori, printre care neîncrederea angajatorilor în capacităţile persoanelor cu dizabilităţi, nivelul scăzut de pregătire profesională, lipsa unui sistem coerent de ghidare în carieră etc. În acest context, Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi atenţionează asupra nerespectării cotei de 5 % a locurilor de muncă destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Oportunităţi de participare la viaţa publică şi politică

76. Persoanele cu dizabilităţi, inclusiv tinerii, au un nivel scăzut de participare. Datele sondajului de opinie realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (2018) evidenţiază că doar 2,4 % din tinerii cu dizabilităţi participă în mod voluntar la activităţile desfăşurate de partidele politice şi doar 2,5 % la activităţi ale ONG-urilor, alături de persoanele de etnie romă fiind cele mai slab implicate categorii în activităţi cu caracter voluntar. Un sondaj realizat în rândul a 110 femei cu dizabilităţi de către Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi PNUD arată că aproape 50 % dintre respondente nu au nicio cunoştinţă despre participarea la viaţa politică, iar circa 70 % nu au participat niciodată la elaborarea politicilor ori a legislaţiei şi nici la consultări publice. Participarea scăzută a persoanelor cu dizabilităţi se explică prin faptul că acolo unde există, eforturile de mobilizare şi împuternicire nu sunt suficient de incluzive şi nu oferă o ajustare rezonabilă pentru a acomoda nevoile specifice ale acestor persoane.

77. Republica Moldova a înregistrat o serie de progrese în asigurarea egalităţii de şanse pentru persoanele cu dizabilităţi, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a numărului de femei cu dizabilităţi care au fost alese în funcţii de decizie, în special la nivel local. Totuşi, în anul 2020, Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) şi-a exprimat îngrijorarea deosebită cu privire la excluderea grupurilor marginalizate de femei din viaţa politică şi publică, inclusiv a femeilor cu dizabilităţi. Comitetul a recomandat punerea în aplicare a unor măsuri care să faciliteze accesul femeilor cu dizabilităţi la funcţii publice, la educaţie şi la piaţa muncii. Datele statistice prezintă un număr de şapte femei cu dizabilităţi alese în consiliul local.

78. Femeile şi fetele cu dizabilităţi continuă să se confrunte cu provocări şi bariere care împiedică realizarea potenţialului şi a drepturilor fundamentale ale acestora. Accesul limitat la resurse, educaţie, asistenţă medicală, piaţa muncii şi servicii sociale reprezintă unele dintre provocările cu care se confruntă femeile cu dizabilităţi, contribuind în mod semnificativ la marginalizarea şi excluderea lor din societate. Astfel de bariere menţin femeile cu dizabilităţi în izolare şi sărăcie, ceea ce sporeşte vulnerabilitatea lor faţă de violenţă şi abuz.

79. Excluderea femeilor cu dizabilităţi din viaţa politică, publică şi comunitară are un impact negativ asupra siguranţei şi bunăstării acestora în viaţa privată. Femeile cu dizabilităţi sunt expuse unui risc mai mare de discriminare şi violenţă în comparaţie cu femeile fără dizabilităţi. La nivel global, datele statistice arată că femeile cu dizabilităţi prezintă un risc de a fi abuzate, fizic sau sexual, de 1,5 până la 10 ori mai mare decât femeile fără dizabilităţi. Stereotipurile şi normele sociale patriarhale se intersectează cu stigmatizarea şi percepţiile negative asupra dizabilităţii, exacerbând discriminarea femeilor cu dizabilităţi atât pe criteriu de gen, cât şi pe criteriu de dizabilitate.

80. O altă problemă majoră este lipsa datelor dezagregate cu privire la experienţele de viaţă ale femeilor cu dizabilităţi, provocările cu care acestea se confruntă, dar şi potenţialul lor. Lipsa datelor dezagregate reprezintă un obstacol în elaborarea şi implementarea intervenţiilor eficiente şi eficace pentru a asigura demnitatea şi respectarea drepturilor femeilor cu dizabilităţi, precum şi pentru a le sprijini în atingerea propriului potenţial.

Violenţa în bază de gen faţă de persoanele cu dizabilităţi

81. Discriminarea faţă de persoanele cu dizabilităţi, asociată cu atitudini patriarhale faţă de femei în societate, expune femeile şi fetele cu dizabilităţi unui risc sporit de violenţă. Studiul “Femeile cu dizabilităţi din Moldova: victime invizibile pentru lege şi societate” (2025) indică faptul că majoritatea covârşitoare a celor 2700 de femei cu dizabilităţi chestionate (96,3 %) au declarat că au fost victime ale violenţei bazate pe gen, ceea ce evidenţiază amploarea acestei probleme în rândul femeilor cu dizabilităţi. Formele de abuz faţă de femeile cu dizabilităţi includ violenţă psihologică (92,6 %), violenţă fizică (59,3 %), violenţă economică (55,6 %), violenţă spirituală (33,3 %) şi violenţa sexuală (25,9 %).

82. De asemenea, “Studiul privind violenţa obstetrică şi ginecologică în Republica Moldova” (2023) relevă expunerea femeilor cu dizabilităţi la tratamente abuzive şi la violenţă atunci când accesează servicii de obstetrică şi ginecologie. În acelaşi sens, Raportul de evaluare privind măsurile legislative şi alte măsuri adoptate pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (GREVIO, 2023) subliniază necesitatea asigurării consimţământului liber şi informat în cadrul unor proceduri precum sterilizarea sau întreruperea sarcinii şi recomandă integrarea perspectivei intersecţionale în toate politicile relevante.

83. Totodată, studiul “Analiza nivelului de stigmatizare a femeilor cu dizabilităţi” (2023) arată că barierele sociale, precum stigmatizarea şi discriminarea, afectează capacitatea femeilor cu dizabilităţi de a se integra în viaţa socială şi economică a ţării. Studiul constată că fiecare a doua femeie care a suferit discriminare sau abuz nu a relatat nimănui aceste experienţe negative, iar dintre cele care au decis să semnaleze problema, fiecare a patra nu a primit niciun fel de suport. Cele mai grave încălcări ale drepturilor fundamentale le suportă femeile cu dizabilităţi intelectuale plasate în instituţiile cu profil psihiatric, acestea fiind supuse relelor tratamente şi violenţei sexuale. Conform Raportului alternativ prezentat de Oficiul Avocatului Poporului (2025) către Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în cadrul centrelor de plasament au fost constatate riscuri legate de exploatarea prin muncă a persoanelor cu dizabilităţi şi aplicarea violenţei fizice sau a altor abuzuri, discriminarea în garantarea dreptului la sănătatea reproductivă a femeilor, lipsa programelor educaţionale şi a accesului la mijloace contraceptive, precum şi limitarea accesului la justiţie din cauza neiniţierii procedurilor necesare instituirii măsurilor de ocrotire contractuale şi judiciare. Astfel, în lipsa unui ocrotitor sau tutore, persoanele cu dizabilităţi rămân extrem de vulnerabile, iar consimţământul acestora este deseori viciat de incapacitatea de a evalua corect riscurile şi de a accesa mecanismele de protecţie a drepturilor lor.

84. Nevoile femeilor cu dizabilităţi supravieţuitoare ale violenţei sunt slab acoperite prin reţeaua serviciilor specializate pentru victimele violenţei. Studiul “Cartografierea serviciilor în domeniul VBG în Republica Moldova” (2023) indică lipsa serviciilor sau a adăposturilor specifice, separate pentru acestea, dar şi a specificaţiilor privind accesibilitatea acestor servicii. Astfel, printre problemele indicate în Raportul GREVIO privind implementarea în Republica Moldova a prevederilor Convenţiei de la Istanbul a fost menţionată necesitatea creşterii numărului şi a acoperirii geografice a adăposturilor pentru victimele violenţei domestice, precum şi a accesibilităţii acestora pentru femeile care sunt sau pot fi expuse riscului de discriminare intersecţională, inclusiv pentru femeile cu dizabilităţi.

85. În pofida acestor constatări, analiza rapoartelor naţionale şi a documentelor de politici publice relevă că problematica violenţei bazate pe gen faţă de persoanele cu dizabilităţi nu este abordată în mod sistemic, fiind reflectată fragmentar. Cu toate că Planul de acţiuni pentru implementarea Programului naţional privind prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei şi a violenţei în familie pentru anii 2023-2027 include Obiectivul specific 1.5, care vizează informarea şi încurajarea raportării violenţei în rândul femeilor, inclusiv al celor cu vulnerabilităţi multiple, intervenţiile prevăzute se limitează în principal la activităţi de informare şi abilitare economică, fără a aborda în mod specific barierele structurale şi nevoile particulare ale femeilor cu dizabilităţi, iar indicatorul asociat vizează doar creşterea numărului de femei încurajate să raporteze cazuri de violenţă.

86. Insuficienţa datelor statistice dezagregate după gen şi dizabilitate privind violenţa şi abuzului continuă să constituie o provocare în procesul de elaborare a programelor privind necesităţile persoanelor cu dizabilităţi. În pofida tendinţelor pozitive privind facilitarea accesului la justiţie pentru persoanele cu dizabilităţi, reflectate în raportul anual 2025 al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat (CNAJGS), inclusiv extinderea reţelei de avocaţi specializaţi în acordarea asistenţei juridice calificate persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale (11 avocaţi în prezent) şi acordarea asistenţei juridice în 1 548 de cazuri pentru beneficiari cu dizabilităţi - nu este clar în ce măsură aceste date includ persoanele supuse discriminării intersecţionale, cum ar fi persoanele cu dizabilităţi victime ale violenţei în familie. Integrarea abordării intersecţionale între dizabilitate, gen şi violenţă din perspectiva drepturilor omului reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea efectivă a dreptului la o viaţă fără violenţă pentru toate femeile.

Accesul la justiţie

87. Modificările legislative operate în ultimii ani au produs o schimbare de paradigmă: de la lipsirea de capacitate de exerciţiu la acordarea unei capacităţi cât mai largi persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale. Cu toate acestea, în mai multe acte normative, în care aspectele legate de capacitatea juridică a persoanei fizice sunt abordate în subsidiar, nu au fost operate modificările necesare astfel încât să se asigure corelarea cu conceptul nou promovat în materie şi cu cadrul normativ subsecvent legii. Astfel, încă nu a fost elaborat cadrul normativ subsecvent legii care ar stabili competenţa, atribuţiile şi răspunderea autorităţii tutelare în privinţa persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale ce necesită ocrotire, nu sunt instituite măsuri de ocrotire judiciară. În lipsa unor reglementări clare în cazul persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale adulte se creează inconsecvenţe în practica judiciară cu referire la competenţele şi rolul autorităţii tutelare.

88. O altă lacună vizează lipsa cadrului normativ subsecvent care ar reglementa cerinţele de reprezentare, de către autoritatea tutelară, a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale în privinţa cărora nu au fost instituite măsuri de ocrotire judiciară la etapa de instituire a măsurilor judiciare, dar şi în cazul dispunerii de bunuri sau al încheierii altor acte juridice civile. În cazul persoanelor cu dizabilităţi plasate în centre de plasament, lipsa unui mecanism funcţional de ocrotire creează impedimente în luarea deciziilor în procesul de dezinstituţionalizare şi în tranziţia către servicii de sprijin pentru trai independent în comunitate; nu există date clare privind numărul persoanelor care necesită măsuri de ocrotire sau servicii specializate de suport în luarea deciziilor adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi plasate în instituţiile rezidenţiale.

89. Aceste lacune impun perfecţionarea cadrului normativ care ar favoriza inclusiv dezvoltarea unui nou serviciu specializat de suport în luarea deciziilor care va oferi persoanelor cu dizabilităţi garanţii suplimentare în exercitarea capacităţii juridice.

90. Analiza situaţiei persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile relevă o serie de provocări care impun măsuri, astfel încât să se asigure realizarea incluziunii sociale şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Lipsa unor intervenţii comprehensive în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi poate contribui la perpetuarea situaţiei precare a acestor persoane, în mod special a copiilor, femeilor şi a celor din mediul rural. Totodată, pot fi generate consecinţe semnificative asupra coeziunii sociale, sustenabilităţii financiare a sistemelor publice de asigurări sociale, de sănătate, educaţie şi ocupare, precum şi asupra respectării drepturilor omului. În context, în lipsa unor intervenţii adaptate, tendinţa de creştere a ponderii dizabilităţii, inclusiv a copiilor, poate duce la creşterea numărului persoanelor expuse riscului social, sporind presiunea asupra sistemelor de sănătate, protecţie socială şi educaţie. Impactul va fi resimţit în mod special de copiii cu dizabilităţi care riscă excluderea din educaţia incluzivă şi instituţionalizarea timpurie, persoanele adulte cu dizabilităţi ireversibile, care vor necesita sprijin de lungă durată insuficient acoperit, şi persoanele în vârstă, care vor fi expuse riscului izolării sociale şi dependenţei sporite.

Lipsa intervenţiilor în sistemul de sănătate va duce la agravarea severităţii dizabilităţii, determinată de accesul redus, inclusiv la nivel teritorial, la servicii specializate şi de reabilitare medicală. Această situaţie va exercita presiuni suplimentare asupra sistemului de asistenţă socială, inclusiv prin creşterea solicitărilor de instituţionalizare.

În absenţa ajustării prestaţiilor sociale şi a extinderii oportunităţilor de integrare pe piaţa muncii pentru persoanele cu dizabilităţi, se va accentua riscul de sărăcie, cu impact disproporţionat asupra persoanelor cu dizabilităţi severe, asupra gospodăriilor care au în întreţinere persoane cu dizabilităţi, în special copii, precum şi asupra femeilor cu dizabilităţi. În consecinţă, pot fi generate pierderi economice, o dependenţă sporită de prestaţiile sociale şi perpetuarea sărăciei de la o generaţie la alta.

Intervenţiile insuficiente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei şi discriminării împotriva persoanelor cu dizabilităţi vor menţine nivelul redus de raportare a cazurilor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor cu dizabilităţi, favorizând perpetuarea practicilor abuzive.

Procesul de dezinstituţionalizare a persoanelor cu dizabilităţi necesită investiţii susţinute în dezvoltarea serviciilor sociale comunitare. În lipsa unor investiţii durabile, costurile instituţionalizării vor continua să crească, iar dreptul persoanelor cu dizabilităţi la trai independent şi incluziune în comunitate riscă să fie afectat.

În ansamblu, neintervenţia în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi va avea un efect cumulativ, determinând aprofundarea excluziunii sociale, a sărăciei, a instituţionalizării şi a încălcării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Impactul va afecta în mod special copiii, femeile, persoanele din mediul rural, precum şi persoanele cu dizabilităţi severe, psihosociale şi intelectuale.

În lipsa unor măsuri şi intervenţii ţintite, fundamentate pe date şi dovezi, la nivel naţional se va accentua riscul consolidării unor inegalităţi structurale, cu efecte de durată asupra dezvoltării sociale şi economice a ţării.

Capitolul II

OBIECTIVE GENERALE ALE PROGRAMULUI

91. Realizarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi impune aplicarea unei abordări intersectoriale şi coordonarea intervenţiilor instituţiilor statului şi ale societăţii civile. În vederea îmbunătăţirii situaţiei persoanelor cu dizabilităţi şi alinierii politicilor statului la nevoile acestora, la Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi la bunele practici europene stabilite în Strategia UE pentru persoanele cu dizabilităţi 2021-2030, Programul se axează pe instituirea unui cadru normativ şi instituţional durabil şi incluziv, care să garanteze exercitarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din Republica Moldova şi implicarea lor activă în toate domeniile vieţii sociale şi valorificarea potenţialului acestora.

92. În acest scop, obiectivele generale ale Programului acoperă următoarele domenii:

Obiectiv general 1. Îmbunătăţirea guvernanţei şi a cooperării intersectoriale pentru asigurarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Obiectiv general 2. Creşterea eficienţei şi accesibilităţii sistemului de protecţie socială pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

Obiectiv general 3. Asigurarea accesului egal şi nediscriminatoriu al persoanelor cu dizabilităţi la infrastructură, servicii publice şi domenii esenţiale ale vieţii sociale.

Obiectiv general 4. Dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi şi promovarea traiului independent în comunitate.

Obiectiv general 5. Împuternicirea şi protecţia persoanelor cu dizabilităţi pentru exercitarea deplină a drepturilor fundamentale.

Capitolul III

OBIECTIVE SPECIFICE ALE PROGRAMULUI

93. Obiectivele generale sunt detaliate şi operaţionalizate printr-un set de obiective specifice, coerente, relevante şi realiste în raport cu principalele dificultăţi în realizarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

94. Obiectivele specifice propuse constau în asigurarea unui cadru normativ clar şi eficient pentru reglementarea domeniului vizat, astfel:

Obiectiv specific 1.1. Fortificarea cadrului instituţional de cooperare intersectorială în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Obiectiv specific 1.2. Integrarea, pe bază de date, a dimensiunii dizabilităţii în documentele de politici publice din şase domenii (protecţie socială, sănătate, infrastructură, cultură, justiţie, educaţie), până în anul 2030.

Obiectiv specific 2.1. Eficientizarea mecanismului de determinare a gradului de dizabilitate, către anul 2030.

Obiectiv specific 2.2. Creşterea, până în anul 2030, cu cel puţin 30 % a accesului persoanelor cu dizabilităţi la servicii sociale pentru prevenirea instituţionalizării, programe de suport în comunitate, dispozitive asistive şi mijloace ajutătoare tehnice.

Obiectiv specific 2.3. Creşterea gradului de aliniere a prestaţiilor de asistenţă socială la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.

Obiectiv specific 3.1. Ajustarea, până în anul 2030, a legislaţiei naţionale la standardele internaţionale şi europene pe domeniul accesibilităţii la mediul fizic, transport, informaţii şi comunicaţii şi alte servicii deschise publicului, inclusiv servicii de urgenţă.

Obiectiv specific 3.2. Accesibilizarea anuală a cel puţin 100 clădiri publice şi obiecte de infrastructură socială (în special instituţii publice, infrastructurii de transport, instituţii educaţionale, medicale, sociale şi culturale) şi a tuturor obiectivelor nou-construite, indiferent de tipul de proprietate, către anul 2030.

Obiectiv specific 3.3. Asigurarea accesibilităţii informaţiei, comunicaţiilor şi serviciilor publice pentru toate persoanele cu dizabilităţi, în funcţie de nevoile specifice ale acestora, către anul 2030.

Obiectiv specific 4.1. Creşterea gradului de tranziţie a persoanelor cu dizabilităţi din instituţii rezidenţiale către servicii comunitare şi viaţă independentă.

Obiectiv specific 4.2. Dezvoltarea şi/sau contractarea serviciilor sociale în comunitate necesare dezinstituţionalizării.

Obiectiv specific 4.3. Transformarea centrelor de plasament în funcţie de nevoile de îngrijire şi sprijin, abilităţi, interese şi aspiraţii ale persoanelor cu dizabilităţi.

Obiectiv specific 5.1. Asigurarea participării active şi egale a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa socială, politică, culturală şi sportivă, prin dezvoltarea unui cadru normativ şi instituţional incluziv şi promovarea unei culturi a respectului şi nediscriminării.

Obiectiv specific 5.2. Asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilităţi la servicii integrate de abilitare, reabilitare şi sănătate de calitate, până în anul 2030.

Obiectiv specific 5.3. Consolidarea mecanismelor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, prin garantarea integrităţii fizice şi psihice, promovarea autonomiei personale, asigurarea egalităţii, prevenirea şi combaterea tuturor formelor de violenţă şi discriminare.

Capitolul IV

IMPACTUL IMPLEMENTĂRII PROGRAMULUI

95. Implementarea Programului se axează pe sporirea numărului persoanelor cu dizabilităţi care îşi exercită pe deplin drepturile şi participă activ la viaţa socială, context în care se urmăreşte consolidarea capacităţilor instituţionale în domenii precum protecţia socială, sănătatea, infrastructura, educaţia, comunicarea şi cultura. Stabilirea premiselor pentru asigurarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi implică o abordare intersectorială, prin preluarea bunelor practici şi abordarea dizabilităţii din perspectiva drepturilor omului.

96. Impactul anticipat al obiectivelor generale şi specifice ale Programului şi efectele pe termen mediu sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2

Indicatori de monitorizare

97. Indicatorii de impact vor fi monitorizaţi în perioada 2026-2030 şi vor fi evaluaţi în luna decembrie 2028 (evaluare intermediară) şi la finalizarea implementării Programului (evaluare finală, 31 iulie 2031).

Capitolul V

COSTURI

98. Implementarea Programului se va realiza din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în bugetele autorităţilor responsabile, prin intermediul asistenţei financiare şi tehnice acordate de organizaţiile internaţionale şi partenerii de dezvoltare, precum şi din alte surse conform legislaţiei.

99. Ca urmare a estimării costurilor aferente implementării acţiunilor planificate, necesarul financiar total este evaluat la circa 750,6 milioane lei, reflectând un angajament financiar sustenabil şi o abordare echilibrată, bazată pe valorificarea resurselor disponibile, precum şi pe mobilizarea sprijinului partenerilor de dezvoltare.

Din această sumă, 328,6 milioane lei (43,8 %) sunt prevăzute în bugetul de stat şi planificate în bugetele autorităţilor publice centrale şi ale instituţiilor responsabile, reflectând integrarea acţiunilor aferente în procesele de planificare bugetară anuală. Aceasta confirmă angajamentul autorităţilor publice pentru realizarea obiectivelor stabilite şi asigurarea implementării măsurilor prevăzute în Program. Resursele bugetare sunt alocate, în principal, pentru finanţarea măsurilor aflate în responsabilitatea directă a instituţiilor publice, inclusiv dezvoltarea şi perfecţionarea cadrului normativ şi instituţional, elaborarea metodologiilor şi procedurilor necesare, consolidarea capacităţilor administrative, coordonarea interinstituţională, precum şi monitorizarea şi evaluarea progresului înregistrat.

Totodată, 123,2 milioane lei (16,4 %) sunt estimate a fi acoperite prin intermediul asistenţei externe, evidenţiind interesul şi disponibilitatea partenerilor de dezvoltare de a contribui la susţinerea reformelor şi la atingerea obiectivelor asumate.

Suplimentar, 298,8 milioane lei (39,8 %) reprezintă resurse financiare care urmează a fi mobilizate pe parcursul perioadei de implementare, ceea ce creează premise favorabile pentru consolidarea parteneriatelor existente, atragerea unor noi surse de finanţare şi asigurarea continuităţii intervenţiilor propuse.

Prin urmare, structura financiară estimată reflectă o perspectivă realistă şi orientată spre rezultate, combinând eforturile naţionale cu oportunităţile oferite de cooperarea internaţională, în vederea realizării progresive şi durabile a acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni privind implementarea Programului.

100. Având în vedere disponibilitatea limitată a resurselor bugetare, autorităţile publice centrale şi locale vor întreprinde acţiuni de atragere a resurselor financiare externe pentru implementarea Programului.

101. Implementarea Programului din resursele bugetului de stat se va realiza preponderent prin următoarele subprograme bugetare:

1. Politici şi management în domeniul protecţiei sociale (9001);

2. Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi (9010);

3. Politici şi management în domeniul ocrotirii sănătăţii (8001);

4. Politici şi management în domeniul educaţiei şi cercetării (8801);

5. Politici şi management în domeniul infrastructurii şi dezvoltării regionale (6101);

6. Politici şi management în domeniul macroeconomic şi de dezvoltare a economiei (5001);

7. Servicii generale în domeniul forţei de muncă (5003);

8. Instruire iniţială şi continuă în domeniul justiţiei (4012);

9. Servicii de suport în domeniul afacerilor interne (3505);

10. Politici şi management în domeniul statisticii (1201).

Tabelul 3

Estimarea costurilor pentru implementarea Programului

Capitolul VI

RISCURI DE IMPLEMENTARE

102. Implementarea cu succes a Programului ar putea fi afectată de anumite riscuri (indicate în tabelul 4), fiind identificate măsurile de înlăturare a impactului şi de reducere a probabilităţii apariţiei acestor riscuri.

Tabelul 4

Riscurile în implementarea Programului

Capitolul VII

AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

103. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va fi autoritatea publică centrală responsabilă pentru coordonarea generală a implementării Programului şi prezentarea rapoartelor de progres către Guvern. Totodată, în implementarea Programului şi a Planului de acţiuni vor fi antrenate şi alte instituţii la nivel central şi local, după cum urmează: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Oficiul Avocatului Poporului, Consiliul Naţional de Determinare a Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, Biroul Naţional de Statistică, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare, Comisia Electorală Centrală, Consiliul Audiovizualului, Agenţia de Guvernare Electronică, Consiliul Naţional de Asistenţă Juridică Garantată de Stat, Procuratura Generală, Institutul Naţional al Justiţiei, Centrul de Instruire a Avocaţilor, Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Programelor şi Activităţii de Tineret, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, agenţiile teritoriale de asistenţă socială, instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, autorităţi publice locale şi altele.

Capitolul VIII

PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE ŞI RAPORTARE

104. Monitorizarea şi evaluarea Programului se vor efectua de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu Grupul de lucru constituit de minister în vederea elaborării Programului. Activitatea de monitorizare a prezentului Program va include elaborarea de către minister a rapoartelor anuale de progres şi prezentarea acestora Guvernului, până la data de 25 februarie a fiecărui an.

105. Evaluarea Programului se va realiza în două etape. Evaluarea intermediară va fi realizată în luna decembrie anul 2028 la finalul primei faze a Programului (2026-2028). Evaluarea finală va fi desfăşurată la finalizarea implementării Programului (31 iulie 2031). Exerciţiile de evaluare intermediară şi finală vor fi desfăşurate în conformitate cu Ghidul metodologic de evaluare intermediară şi ex post a documentelor de politici publice.

106. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va fi responsabil pentru coordonarea atât a evaluării intermediare, cât şi a evaluării finale. Desfăşurarea evaluărilor Programului se va realiza printr-un proces participativ, transparent, obiectiv şi cuprinzător, fapt ce va permite revizuirea Programului (ca urmare a evaluării intermediare) şi proiectarea unui nou document de politici publice în domeniu pentru perioada următoare (ca urmare a evaluării finale). Rezultatele monitorizărilor şi ale evaluărilor Programului vor fi discutate în cadrul grupului de lucru şi vor fi publicate pe pagina web oficială a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Capitolul IX

PLANUL DE ACŢIUNI