BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Hotărâre nr. 493 din 06.08.2025

cu privire la aprobarea Programului de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
06.08.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului de stat pentru

constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale

nr. 493  din  06.08.2025

 (în vigoare 01.09.2025, cu excepţia cap.IV - 08.08.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 423-425 art. 509 din 08.08.2025

* * *

În temeiul art.9 alin.(1) lit.a) şi art.11 din Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.306-313, art.651), cu modificările ulterioare, al art.51, art.6 alin.(2), art.8, art.11 şi art.13 alin.(1) din Legea nr.182/2010 cu privire la parcurile industriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.561), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale (se anexează).

2. Se desemnează Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului în calitate de Unitate de implementare a Programului de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale.

3. Finanţarea activităţilor indicate în Programul de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat, precum şi din surse neinterzise de cadrul normativ.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 septembrie 2025, cu excepţia capitolului IV din Programul de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale, care intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.493/2025

PROGRAMUL DE STAT

pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale

IDENTIFICAREA PROBLEMEI

La etapa actuală, în economiile moderne, contribuţia multilaterală a sectorului industrial este crucială şi iminentă, iar aspectul inovaţional al acestuia, prin aplicarea, deopotrivă, a tehnologiilor de nivel mediu şi înalt în diverse domenii ale industriei, oferă o importantă valoare adăugată întregului sistem economic.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul 2023, în industria prelucrătoare au activat 5 000 de întreprinderi mici şi mijlocii (în continuare –ÎMM) sau 7,9% din totalul ÎMM-urilor, care au înregistrat un venit din vânzări de 28 de miliarde de lei, sau 10,1% din venitul din vânzări total generat de ÎMM-uri. În anul 2023, industria a contribuit cu 10,6% la formarea PIB-lui, din care industria prelucrătoare a avut o contribuţie de 9,3%.

Contribuţia activităţii industriale la dezvoltarea economiei naţionale este cea mai mică din regiune, dacă se compară cu Ucraina, Belarus sau cu unele ţări-membre ale Uniunii Europene, precum Lituania, România, dar şi cu state candidate la aderarea la Uniunea Europeană, care dispun de capacităţi de valorificare a industriei comparabile cu Republica Moldova, cum sunt Macedonia sau Georgia. Mai mult decât atât, chiar şi nivelul de ocupare a populaţiei economic active în sectorul industrial este de circa 13,4%, or, acest procent este inferior mediei mondiale, care este de 22,4%.

Dezvoltarea regională reprezintă o prerogativă de bază a politicilor statului, care poate fi realizată, în special, prin sporirea competitivităţii economice a regiunilor. Potrivit statisticilor oficiale, se constată menţinerea discrepanţelor esenţiale în dezvoltarea industrială în profil regional a Republicii Moldova (tabel). Cea mai mare discrepanţă în profil regional o constituie concentrarea excesivă a activităţilor economice, inclusiv cele industriale, în municipiul Chişinău. Sectorul industrial deţine o pondere semnificativă în Regiunea de dezvoltare Municipiul Chişinău, specializată în activităţi industriale, pe când celelalte regiuni sunt specializate în agricultură.

Tabel

Ponderea sectoarelor economice per ansamblul economiei

şi pe regiuni de dezvoltare, 2022 (%)

Sursa: Datele Biroului Naţional de Statistică

Datele din tabel arată că, pentru toată ţara (excepţie fiind Regiunea de dezvoltare Nord şi Regiunea de dezvoltare Municipiul Chişinău), economia este specific agricolă, pe când pentru Regiunea de dezvoltare Municipiul Chişinău aceasta este mai mult axată pe servicii şi industrie, în particular pe industria prelucrătoare.

De asemenea, conform structurii regionale a economiei naţionale (diagramă), în anul 2022, ponderea sectorului industrial a fost cea mai ridicată în Regiunea de dezvoltare Municipiul Chişinău (62%), urmată de regiunile Centru (15%) şi Nord (14%). În schimb, regiunile Sud şi UTA Găgăuzia au avut ponderi semnificativ mai reduse, de doar 6%, respectiv, 2%. Aceeaşi tendinţă este confirmată şi de structura valorii adăugate brute, care indică o concentrare disproporţionată a activităţilor industriale în zona capitalei.

Diagramă. Ponderea regiunilor de dezvoltare în valoarea adăugată

brută totală a Republicii Moldova, anul 2022 (%)

Începând cu anul 2010, dezvoltarea parcurilor industriale în Republica Moldova a fost susţinută de stat printr-un cadru juridic dedicat (Legea nr.182/2010 cu privire la parcurile industriale (în continuare – Legea nr.182/2010)), având drept scop atragerea investiţiilor, modernizarea infrastructurii industriale şi stimularea dezvoltării economice regionale. Până la sfârşitul anului 2024, au fost create 10 parcuri industriale, dintre care o parte semnificativă se bazează pe bunuri proprietate publică – fie ale statului, fie ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Cu toate acestea, analiza evoluţiei acestor entităţi scoate în evidenţă o distribuţie dezechilibrată a resurselor. Cea mai mare parte a investiţiilor, a forţei de muncă şi a producţiei este concentrată într-un număr restrâns de parcuri industriale, în special PI "Tracom" din mun. Chişinău, care cumulează 78% din angajaţi, 83% din cifra de afaceri şi aproape jumătate din volumul total al investiţiilor înregistrate în 2024. Această polarizare indică limitări semnificative în capacitatea altor parcuri – în special a celor din afara capitalei – de a atrage investiţii şi rezidenţi, în principal din cauza lipsei infrastructurii tehnice şi de producţie adecvate.

Totodată, în multe regiuni ale ţării – în special în Nord, Sud şi UTA Găgăuzia – unităţile administrativ-teritoriale deţin terenuri şi bunuri proprietate publică, dar nu dispun de resursele necesare pentru crearea sau extinderea infrastructurii industriale. În cadrul Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncţionale (PIM), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.748/2020 şi implementat între anii 2020-2024, au fost elaborate proiecte tehnice şi acorduri de colaborare în mai multe raioane, însă doar o parte dintre ele au fost implementate. Această situaţie scoate în evidenţă un potenţial economic considerabil nevalorificat, care poate fi activat printr-un sprijin guvernamental structurat.

De asemenea, în prezent există iniţiative de creare a unor parcuri industriale specializate – inclusiv tematice, în colaborare cu instituţii de învăţământ superior şi cu parteneri de dezvoltare – în următoarele domenii: agroindustrial, microelectronica, ingineria avansată, tehnologiile verzi, digitalizarea, inteligenţa artificială şi cercetarea aplicată. Aceste iniţiative se bazează pe utilizarea eficientă a bunurilor publice, dar necesită investiţii consistente în infrastructura de bază (utilităţi, clădiri, căi de acces, spaţii administrative).

Modificările recente ale Legii nr.182/2010:

au introdus o clasificare clară a parcurilor industriale în trei categorii:

Categoria A – parcuri generale cu activităţi industriale diverse;

Categoria B – parcuri specializate în domenii inovative şi tehnologice;

Categoria C – platforme industriale multifuncţionale pentru producţie mică.

Această clasificare permite formularea unui program coerent şi diferenţiat, axat exclusiv pe infrastructura aferentă parcurilor industriale de toate categoriile, dar cu un criteriu esenţial de eligibilitate: amplasarea pe/în bunuri proprietate publică.

Prin urmare, lansarea unui program naţional pentru crearea şi dezvoltarea infrastructurii tehnice şi de producţie a parcurilor industriale de categoriile A, B şi C, exclusiv pe/în bunuri proprietate publică, este esenţială pentru:

- valorificarea infrastructurii industriale existente în parcurile active;

- sprijinirea creării noilor parcuri în teritorii cu potenţial;

- atragerea investiţiilor în regiunile slab dezvoltate;

- reducerea disparităţilor economice şi industriale la nivel naţional;

- susţinerea tranziţiei către industrii durabile, inteligente şi verzi.

Programul de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale va fi implementat etapizat, cu accent pe racordarea la utilităţi, dezvoltarea de spaţii industriale funcţionale şi consolidarea parteneriatelor public-private, în deplină conformitate cu obiectivele Programului naţional de dezvoltare industrială 2024-2028 şi cu priorităţile Planului de creştere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova pentru perioada 2025-2027.

NOŢIUNI UTILIZATE

În sensul prezentului Program se definesc următoarele noţiuni principale:

parc industrial – teritoriu delimitat, dotat cu infrastructură tehnică şi de producţie, destinat desfăşurării activităţilor economice, preponderent producţiei industriale, prestării de servicii, valorificării cercetărilor ştiinţifice şi/sau dezvoltării tehnologice, în cadrul unui regim de facilităţi specifice, având ca scop valorificarea potenţialului uman şi material al regiunii. Categoriile şi condiţiile specifice de funcţionare ale parcurilor industriale se determină conform prevederilor art.51 din Legea nr.182/2010;

Unitate de implementare – structura organizaţională responsabilă, conform Legii nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, desemnată de către Guvern pentru implementarea Programului.

aplicant – subiecţii definiţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010;

proiect – o serie de activităţi şi o investiţie de resurse pe o perioadă determinată, menite să răspundă unei nevoi reale şi să conducă la realizarea obiectivelor propuse;

rezident al parcului industrial – companie activă care îşi desfăşoară activitatea antreprenorială în cadrul parcului industrial;

memorandum de colaborare – document formal, semnat între aplicant şi Unitatea de implementare a Programului, prin care se stabilesc obligaţiile şi responsabilităţile părţilor implicate în crearea şi administrarea parcului industrial;

parc industrial parţial dezvoltat – parc industrial instituit până la data intrării în vigoare a prezentului Program, în baza Legii nr.182/2010, inclusiv platformă industrială multifuncţională constituită în cadrul etapelor anterioare ale Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.748/2020, care dispune de o infrastructură funcţională minimă, dar care necesită extindere, modernizare şi/sau completare pentru a deveni pe deplin operaţională;

infrastructură tehnică şi de producţie – clădiri şi instalaţii, instalaţii electrice, reţele de telecomunicaţii, reţele de alimentare cu gaze naturale şi apă, reţele de canalizare, inclusiv pluvială, căi de transport şi iluminatul public;

întreprindere administratoare – întreprindere care a obţinut titlul de parc industrial prin hotărâre de Guvern şi are ca obiect principal de activitate administrarea parcului industrial, precum şi prestarea de servicii rezidenţilor parcului industrial;

capacitate de administrare – ansamblu de resurse, competenţe instituţionale, umane şi financiare de care dispune o unitate administrativ-teritorială sau o entitate desemnată pentru a asigura gestionarea eficientă a unui parc industrial pe termen mediu şi lung;

bunuri proprietate publică – bunuri imobile (terenuri, clădiri) din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv al UTA Găgăuzia;

solicitant – societate comercială cu capital public sau public-privat instituită de către subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010 sau selectată prin concurs de către aceştia, care, la solicitare, poate obţine titlul de parc industrial, în conformitate cu art.11 din legea prenotată.

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE PROGRAMULUI

1. Scopul Programului de stat pentru constituirea şi dezvoltarea parcurilor industriale (în continuare – Program) îl constituie crearea şi dezvoltarea infrastructurii tehnice şi de producţie a parcurilor industriale constituite sau care urmează a fi constituite pe bunuri proprietate publică, în baza Legii nr.182/2010. Prezentul Program urmăresubieşte valorificarea şi extinderea rezultatelor obţinute în cadrul Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.748/2020, prin promovarea în continuare a măsurilor orientate spre dezvoltarea infrastructurii industriale regionale tehnice şi de producţie de diferite categorii.

2. Pentru atingerea scopului, prezentul Program are următoarele obiective specifice:

2.1. crearea şi dezvoltarea infrastructurii tehnice şi de producţie a parcurilor industriale prin valorificarea bunelor practici şi a lecţiilor învăţate;

2.2. susţinerea unităţilor administrativ-teritoriale în constituirea noilor parcuri industriale;

2.3. facilitarea parteneriatelor durabile între autorităţile publice şi mediul de afaceri în procesul de industrializare regională;

2.4. creşterea atractivităţii investiţionale a regiunilor, în special a celor mai puţin dezvoltate.

COMITETUL DE COORDONARE AL PROGRAMULUI

3. Comitetul de coordonare al Programului se instituie prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării, dintr-un număr impar de membri, însă nu mai puţin de şapte şi nu mai mult de nouă, desemnaţi din rândul reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Ministerului Finanţelor, Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, Instituţiei Publice Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, precum şi ai altor autorităţi publice centrale sau instituţii publice.

4. Activitatea Comitetului de coordonare al Programului este condusă de către preşedintele acestuia, desemnat prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării, reprezentant al Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării. Funcţiile de secretariat ale Comitetului de coordonare al Programului sunt asigurate de Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

5. Exercitarea atribuţiilor de către membrii Comitetului de coordonare al Programului se realizează cu titlu gratuit, fără acordarea unei remuneraţii.

6. Şedinţele Comitetului de coordonare al Programului sunt deliberative în condiţiile participării a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor acestuia.

7. Deciziile Comitetului de coordonare al Programului se adoptă cu votul majorităţii simple a membrilor. Fiecare membru beneficiază de un singur vot.

8. Rezultatele şedinţelor Comitetului de coordonare al Programului se consemnează într-un proces-verbal, semnat de către toţi membrii prezenţi.

9. Comitetul de coordonare al Programului are următoarele atribuţii:

9.1. aprobarea manualului operaţional al Programului, elaborat şi prezentat de către Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului;

9.2. coordonarea, supravegherea şi evaluarea activităţilor de implementare a Programului;

9.3. evaluarea cererilor pentru crearea noilor parcuri industriale;

9.4. examinarea solicitărilor de includere în Program a parcurilor industriale parţial dezvoltate;

9.5. adoptarea deciziilor privind semnarea memorandumurilor de colaborare pentru continuarea dezvoltării infrastructurii în cadrul Programului;

9.6. aprobarea extinderii perioadei de implementare a Programului.

CRITERII DE ELIGIBILITATE PENTRU CONSTITUIREA

ŞI DEZVOLTAREA PARCURILOR INDUSTRIALE

10. Programul se aplică iniţiatorilor creării parcurilor industriale, aşa cum aceştia sunt definiţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010, care întrunesc următoarele condiţii:

10.1. deţin bunuri proprietate publică disponibile pentru dezvoltarea noilor parcuri industriale;

10.2. deţin bunuri proprietate publică pe care au fost create parcuri industriale parţial dezvoltate;

10.3. după caz, deţin studiile de prefezabilitate şi documentaţia tehnică, inclusiv cele elaborate în cadrul Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.748/2020, pentru parcurile industriale sau platformele industriale multifuncţionale parţial dezvoltate, ceea ce constituie un avantaj în procesul de selecţie şi implementare;

10.4. deţin sau, după caz, se angajează să obţină, până la demararea lucrărilor de execuţie, acordul de mediu sau alte acte permisive, emise în conformitate cu Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului.

11. Terenul/terenurile destinat/e parcurilor industriale, împreună cu clădirile şi utilităţile amplasate pe acesta/acestea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

11.1. să fie cu destinaţie de folosinţă pentru construcţie sau industrială, conform registrului bunurilor imobile;

11.2. să fie liber de orice sarcini;

11.3. să nu constituie obiectul unor litigii în curs de examinare şi/sau soluţionare în instanţele judecătoreşti sau de arbitraj;

11.4. să dispună de acces la căile de transport;

11.5. să existe posibilitatea tehnică de racordare a infrastructurii tehnice şi de producţie a parcurilor industriale la utilităţile publice;

11.6. să deţină o suprafaţă de cel puţin cinci hectare.

PERIOADA DE IMPLEMENTARE ŞI FINANŢAREA PROGRAMULUI

12. Perioada de implementare a Programului este de 40 de luni, cu posibilitatea de extindere, în funcţie de progresul înregistrat, de rezultatele evaluărilor intermediare şi de necesităţile identificate pe parcursul implementării, conform deciziilor Comitetului de coordonare al Programului.

13. Prezentul Program se finanţează anual din bugetul de stat, în limitele mijloacelor alocate în acest scop, precum şi din alte surse de finanţare permise de legislaţie.

14. Mijlocele financiare prevăzute pentru prezentul Program pot fi utilizate pentru:

14.1. constituirea noilor parcuri industriale şi pentru crearea infrastructurii tehnice şi de producţie;

14.2. consolidarea infrastructurii tehnice şi de producţie a parcurilor industriale parţial dezvoltate.

ETAPELE ŞI ACTIVITĂŢILE PROGRAMULUI

Secţiunea 1

Regimul parcurilor industriale noi

15. Identificarea şi selectarea terenurilor destinate creării parcurilor industriale noi se realizează de către subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010, în conformitate cu prevederile prezentului Program.

16. Subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010 depun cereri la Unitatea de implementare, pentru crearea noilor parcuri industriale, în conformitate cu criteriile de eligibilitate şi cu documentaţia prevăzută în manualul operaţional.

17. Unitatea de implementare furnizează informaţii şi oferă consultanţă aplicanţilor pentru identificarea terenurilor destinate creării parcurilor industriale şi asistă în procesul de depunere a cererilor.

18. Comitetul de coordonare al Programului evaluează cererile pentru crearea parcurilor industriale pe baza următoarelor criterii:

18.1. respectarea criteriilor de eligibilitate;

18.2. respectarea termenelor prevăzute în manualul operaţional;

18.3. integralitatea documentaţiei depuse;

18.4. aplicarea principiului "primul venit, primul servit".

19. Unitatea de implementare încheie un memorandum de colaborare cu subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010, ale căror cereri au fost acceptate de către Comitetul de coordonare al Programului, prin care se stabilesc atribuţiile şi responsabilităţile pentru constituirea, funcţionarea şi dezvoltarea parcului industrial. Memorandumul include un plan detaliat al măsurilor necesare pentru constituirea parcului industrial.

20. După semnarea memorandumurilor de colaborare, se elaborează, în conformitate cu art.9 din Legea nr.182/2010, studii de fezabilitate pentru crearea parcurilor industriale.

21. Studiile de fezabilitate vor evidenţia punctele forte şi slabe ale regiunii şi ale infrastructurii existente; impactul asupra mediului, inclusiv necesitatea îmbunătăţirii infrastructurii ecologice şi sustenabile.

22. Unitatea de implementare, în colaborare cu subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010 şi cu alţi parteneri relevanţi, stabileşte obiectivele şi priorităţile de dezvoltare pentru fiecare parc industrial, precum şi acordă suportul necesar în pregătirea şi depunerea de către solicitant, pe adresa Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, a cererii pentru acordarea titlului de parc industrial, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(2) din Legea nr.182/2010.

23. Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării examinează, în conformitate cu art.10 din Legea nr.182/2010, cererea şi setul de documente pentru acordarea titlului de parc industrial, depusă de către solicitant, în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea acestora.

24. În cazul în care, în urma examinării cererii şi setului de documente, s-a luat decizia preventivă de acordare a titlului de parc industrial, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării va prezenta Guvernului spre aprobare proiectul hotărârii în cauză, în modul stabilit.

Secţiunea a 2-a

Regimul parcurilor industriale parţial dezvoltate

25. Pentru confirmarea eligibilităţii parcului industrial parţial dezvoltat şi semnarea memorandumului de colaborare în cadrul prezentului Program între Unitatea de implementare şi subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010, se aplică următoarele dispoziţii:

25.1. subiecţii prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010, care deţin bunuri proprietate publică pe care au fost create parcuri industriale parţial dezvoltate, pot solicita includerea acestora în prezentul Program, cu condiţia îndeplinirii următoarelor criterii:

25.1.1. existenţa unui parc industrial constituit conform prevederilor Legii nr.182/2010;

25.1.2. existenţa unui memorandum de colaborare încheiat cu Unitatea de implementare în cadrul Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.748/2020, constituie un avantaj în procesul de selecţie;

25.2. Comitetul de coordonare al Programului examinează solicitările şi constată eligibilitatea în baza documentelor justificative, inclusiv studii de prefezabilitate şi documentaţie tehnică, va verifica statutul tehnic al infrastructurii tehnice existente şi va recomanda, după caz, includerea parcului industrial parţial dezvoltat în prezentul Program;

25.3. Unitatea de implementare, în baza deciziei Comitetului de coordonare al Programului, va semna un nou memorandum de colaborare cu subiecţii indicaţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010, în vederea continuării dezvoltării infrastructurii tehnice şi de producţie a parcului industrial în cadrul prezentului Program, incluzând angajamente actualizate privind investiţiile, responsabilităţile şi termenele de realizare.

Secţiunea a 3-a

Consolidarea infrastructurii tehnice şi de producţie

a parcurilor industriale

26. Parcurile industriale care au parcurs etapele prevăzute la secţiunea 1 sau la secţiunea a 2-a, indiferent de stadiul lor de dezvoltare (noi sau parţial dezvoltate), sunt eligibile pentru consolidarea infrastructurii tehnice şi de producţie.

27. Unitatea de implementare va organiza pentru acestea procedurile legale de achiziţie pentru serviciile şi lucrările necesare pentru crearea sau dezvoltareai infrastructurii tehnice şi de producţie, în conformitate cu Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice.

28. Pe tot parcursul procesului de creare sau de dezvoltare a infrastructurii tehnice şi de producţie, Unitatea de implementare va monitoriza progresul în mod continuu, efectuând ajustări şi intervenţii la documentaţia tehnică, dacă este cazul, pentru a asigura respectarea standardelor tehnice, a indicatorilor de calitate şi a termenelor stabilite.

29. La etapa de finalizare a lucrărilor, vor fi analizaţi indicatorii de rezultat, iar concluziile procesului de control şi monitorizare vor servi drept bază pentru formularea unor recomandări sau pentru perfecţionarea documentaţiei şi a proceselor de creare şi de dezvoltare a altor parcuri industriale.

30. Unitatea de implementare, în comun cu subiecţii indicaţi la art.6 alin.(1) lit.a), b) şi e) din Legea nr.182/2010 şi cu întreprinderea administratoare, va institui mecanisme clare de coordonare instituţională şi de comunicare operaţională, pentru gestionarea eficientă a procesului de dezvoltare.

31. Unitatea de implementare va asigura transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea statului (gestiunea Instituţiei Publice Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului), în proprietatea subiecţilor indicaţi la art.6 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea nr.182/2010, a lucrărilor, serviciilor şi bunurilor achiziţionate şi/sau executate în procesul de creare şi de dezvoltare a infrastructurii tehnice şi de producţie a parcului industrial, realizate în cadrul prezentului Program.

PARTENERII PROGRAMULUI ŞI ATRIBUŢIILE ACESTORA

32. În scopul susţinerii procesului de constituire, de dezvoltare şi de funcţionare a parcurilor industriale, se identifică următorii parteneri ai Programului, fiecare dintre aceştia exercitându-şi atribuţiile stabilite, după cum urmează:

32.1. autorităţile administraţiei publice locale exercită următoarele atribuţiile, în scopul susţinerii parcurilor industriale:

32.1.1. acordă suport activ în constituirea, dezvoltarea şi funcţionarea parcurilor industriale, atât pentru cele parţial dezvoltate, cât şi pentru cele noi;

32.1.2. întreprind măsuri pentru atragerea agenţilor economici în calitate de rezidenţi ai parcurilor industriale, oferind suport administrativ, facilităţi şi oportunităţi de dezvoltare;

32.1.3. asigură identificarea şi soluţionarea, la nivel local, a problemelor care survin în procesul de executare a lucrărilor de construcţie a infrastructurii tehnice şi de producţie, atât pentru parcurile industriale parţial dezvoltate, cât şi pentru cele noi;

32.1.4. identifică şi atrag surse suplimentare de finanţare pentru infrastructura parcurilor industriale, inclusiv din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală sau din alte surse disponibile, conform prevederilor legale;

32.2. Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării exercită atribuţiile necesare pentru asigurarea cadrului de politici şi reglementare a parcurilor industriale, după cum urmează:

32.2.1. ajustează cadrul de politici pentru crearea, funcţionarea şi dezvoltarea continuă a parcurilor industriale;

32.2.2. elaborează şi promovează hotărâri de Guvern referitoare la acordarea titlului de parc industrial cu categorie, în funcţie de profil şi de activităţile desfăşurate de către rezidenţi pe teritoriul acestora, inclusiv pentru parcurile parţial dezvoltate şi pentru cele noi, în baza cererilor depuse de către solicitanţi, în conformitate cu art.8 din Legea nr.182/2010;

32.3. Agenţia de Investiţii exercită atribuţii de promovare şi sprijin pentru investiţii în parcurile industriale, după cum urmează:

32.3.1. oferă suport pentru rezidenţii parcurilor industriale în procesul de lansare şi de implementare a proiectelor investiţionale, inclusiv pentru parcurile industriale parţial dezvoltate şi pentru cele noi;

32.3.2. oferă acces la informaţii detaliate privind aspectele legale şi oportunităţile de implementare a proiectelor investiţionale, atât pentru parcurile industriale existente, cât şi pentru cele noi;

32.3.3. asistă rezidenţii parcurilor industriale la identificarea partenerilor de afaceri şi a pieţelor de desfacere, precum şi la promovarea produselor pe pieţele externe;

32.3.4. promovează parcurile industriale ca oportunitate relevantă de investiţie în Republica Moldova;

32.4. Ministerul Afacerilor Externe contribuie la promovarea parcurilor industriale prin reţeaua diplomatică şi prin birourile comercial-economice ale Republicii Moldova în străinătate;

32.5. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale integrează măsuri de susţinere a parcurilor industriale în politicile de dezvoltare regională, potrivit competenţelor legale, având în vedere atât parcurile industriale parţial dezvoltate, cât şi cele noi;

32.6. agenţiile de dezvoltare regională şi consiliile regionale pentru dezvoltare sprijină implementarea prezentului Program, prin următoarele acţiuni:

32.6.1. facilitarea coordonării între actorii locali/regionali în procesul de constituire şi de dezvoltare a parcurilor industriale;

32.6.2. susţinerea procesului de identificare a necesităţilor de dezvoltare regională relevante pentru parcurile industriale;

32.6.3. promovarea parcurilor industriale în strategiile şi în planurile regionale de dezvoltare;

32.6.4. atragerea surselor suplimentare de finanţare (inclusiv fonduri europene şi internaţionale) pentru extinderea şi consolidarea infrastructurii parcurilor industriale.

REZULTATELE SCONTATE, PROCEDURA

DE RAPORTARE ŞI DE EVALUARE

33. Prezentul Program contribuie la realizarea următorilor indicatori de rezultat, care vor fi monitorizaţi şi evaluaţi periodic, în scopul asigurării eficienţei şi impactului acestuia:

33.1. crearea şi dezvoltarea infrastructurii tehnice şi de producţie pentru cel puţin opt parcuri industriale, asigurând condiţii adecvate pentru funcţionarea şi extinderea activităţilor economice;

33.2. atragerea investiţiilor în valoare cumulată de minimum 20 de milioane de lei în fiecare parc industrial sau înregistrarea a cel puţin şapte rezidenţi activi, care să contribuie la creşterea economică şi la generarea locurilor de muncă;

33.3. stimularea dezvoltării socioeconomice a unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt constituite parcurile industriale, prin creşterea veniturilor locale, prin crearea de noi locuri de muncă şi prin diversificarea activităţii economice.

34. Raportarea privind implementarea prezentului Program se realizează conform următoarelor proceduri şi termene stabilite:

34.1. semestrial, în termen de 30 de zile de la data expirării semestrului de gestiune, Unitatea de implementare elaborează raportul de progres, care va fi prezentat Comitetului de coordonare al Programului spre informare şi va include informaţii privind:

34.1.1. stadiul derulării etapelor proiectului;

34.1.2. indicatorii de rezultat pentru parcurile industriale parţial dezvoltate şi pentru cele noi;

34.1.3. gradul de realizare a obiectivelor şi al progresului privind noile parcuri industriale;

34.1.4. eficienţa utilizării fondurilor publice alocate şi estimarea necesarului de finanţare pentru etapele următoare;

34.1.5. orice ajustări necesare în dezvoltarea infrastructurii pentru parcurile industriale parţial dezvoltate, precum şi planurile de creare a noilor parcuri industriale;

34.2. anual, până la data de 15 februarie a anului următor anului de gestiune, Unitatea de implementare elaborează raportul de progres, care va fi prezentat spre aprobare Comitetului de coordonare al Programului şi, ulterior, pentru informare, Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale şi Guvernului. Raportul şi va include informaţii detaliate privind implementarea fiecărei etape a proiectului, după cum urmează:

34.2.1. analiza stadiului parcurilor industriale parţial dezvoltate şi progresul acestora;

34.2.2. stadiul noilor parcuri industriale şi termenele estimate pentru finalizarea acestora;

34.2.3. analiza cantitativă şi calitativă a indicatorilor de rezultat, inclusiv atragerea investiţiilor şi crearea locurilor de muncă, sigure şi sănătoase, după caz;

34.2.4. detalii despre utilizarea fondurilor alocate şi necesităţile financiare pentru etapele viitoare;

34.2.5. evoluţia rezultatelor scontate, inclusiv numărul de locuri de muncă create şi investiţiile atrase;

34.2.6. un rezumat privind evoluţia parcurilor industriale.

PRINCIPIILE DIRECTOARE ALE PROGRAMULUI

35. În procesul de implementare a prezentului Program, se vor respecta următoarele principii directoare:

35.1. promovarea dezvoltării durabile, prin asigurarea unei creşteri economice echilibrate şi responsabile, corelate cu protecţia mediului şi cu utilizarea eficientă a resurselor naturale;

35.2. crearea şi dezvoltarea infrastructurii tehnice şi de producţie pentru cel puţin opt parcuri industriale, în scopul reducerii dezechilibrelor teritoriale şi al asigurării unei distribuţii geografice echitabile a investiţiilor publice;

35.3. încurajarea valorificării resurselor locale, prin sprijinirea autorităţilor publice locale în exploatarea potenţialului economic specific fiecărei regiuni şi în crearea infrastructurii industriale necesare;

35.4. asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi responsabilitate la toate etapele de selecţie, finanţare şi monitorizare a proiectelor, pentru a garanta utilizarea eficientă a fondurilor publice;

35.5. promovarea parteneriatului public-privat, prin stimularea colaborării între autorităţile publice şi sectorul privat, în vederea sporirii impactului economic şi a sustenabilităţii proiectelor implementate.

36. Respectarea principiilor directoare prevăzute la pct.35 constituie o condiţie obligatorie pentru toate entităţile implicate în implementarea prezentului Program, iar nerespectarea acestora va atrage răspunderea conform legislaţiei.

DISPOZIŢII PRIVIND CONTROLUL ÎN DOMENIUL MUNCII

37. Controlul respectării legislaţiei în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, inclusiv prevederile Legii nr.140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii şi ale Legii nr.131/2012 privind controlul de stat se realizează în conformitate cu cadrul legal aplicabil.

38. Controlul se efectuează, după caz, asupra:

38.1. rezidenţilor parcurilor industriale, cu referire la condiţiile de muncă ale salariaţilor acestora;

38.2. întreprinderii administratoare, cu referire la condiţiile de muncă ale salariaţilor acesteia.