Hotărâre nr. 53 din 11.02.2026
cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive, modificarea şi abrogarea unor hotărâri ale Guvernului
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a şcolilor sportive, modificarea şi
abrogarea unor hotărâri ale Guvernului
nr. 53 din 11.02.2026
(în vigoare 01.04.2026, cu excepţia unor prevederi prevăzute în pct.5)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 80-83 art. 59 din 13.02.2026
* * *
În temeiul art.21 alin.(1) din Legea nr.110/2025 cu privire la educaţia fizică şi sport (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.329-332, art.376), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive (se anexează).
2. Hotărârea Guvernului nr.507/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind utilizarea donaţiilor sub formă de mijloace financiare oferite instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar şi secundar (ciclul I şi ciclul II) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2024, nr.308-310, art.619) se modifică după cum urmează:
2.1. în hotărâre:
2.1.1. titlul va avea următorul cuprins:
"Pentru aprobarea Regulamentului privind utilizarea donaţiilor sub formă
de mijloace financiare oferite instituţiilor de învăţământ preşcolar,
primar, secundar (ciclul I şi ciclul II) şi instituţiilor de învăţământ
extraşcolar (şcolile sportive)";
2.1.2. punctul 1 va avea următorul cuprins:
"1. Se aprobă Regulamentul privind utilizarea donaţiilor sub formă de mijloace financiare oferite instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar, secundar (ciclul I şi ciclul II) şi instituţiilor de învăţământ extraşcolar (şcolile sportive) (se anexează);
2.2. în Regulament:
2.2.1. titlul va avea următorul cuprins:
"REGULAMENT
privind utilizarea donaţiilor sub formă de mijloace financiare oferite instituţiilor
de învăţământ preşcolar, primar, secundar (ciclul I şi ciclul II) şi
instituţiilor de învăţământ extraşcolar (şcolile sportive)";
2.2.2. punctul 1 va avea următorul cuprins:
"1. Regulamentul privind utilizarea donaţiilor sub formă de mijloace financiare oferite instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar, secundar (ciclul I şi ciclul II) şi instituţiilor de învăţământ extraşcolar (şcolile sportive) (în continuare - Regulament) stabileşte condiţiile, modul de acordare şi de utilizare a donaţiilor sub formă de mijloace financiare oferite instituţiilor de învăţământ preşcolar, primar, secundar (ciclul I şi ciclul II) şi instituţiilor de învăţământ extraşcolar (şcolile sportive) din Republica Moldova.";
2.2.3. punctul 3 va avea următorul cuprins:
"3. Instituţiile de învăţământ preşcolar, primar, secundar (ciclul I şi ciclul II) şi instituţiile de învăţământ extraşcolar (şcolile sportive) din Republica Moldova pot beneficia de donaţii sub formă de mijloace financiare, în condiţiile prezentului Regulament şi în conformitate cu legislaţia."
3. Se abrogă:
3.1. Hotărârea Guvernului nr.31/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019 nr.49-58, art.93), cu modificările ulterioare;
3.2. Hotărârea Guvernului nr.176/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului de activitate a federaţiilor sportive naţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.101-107, art.206), cu modificările ulterioare.
4. Autorităţile administraţiei publice locale contribuie, din resursele proprii, la finanţarea şcolilor sportive din subordinea acestora, în condiţiile legislaţiei.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 aprilie 2026, cu excepţia punctelor 50-58 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive, care intră în vigoare la data de 1 septembrie 2026.
| PRIM-MINISTRU | Alexandru MUNTEANU |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul educaţiei | |
| şi cercetării | Dan Perciun |
| Ministrul finanţelor | Andrian Gavriliţă |
| Nr.53. Chişinău, 11 februarie 2026. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului 53/2026
REGULAMENT
de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Secţiunea 1
Scopul şi misiunea şcolilor sportive
1. Regulamentul de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive (în continuare – Regulament) reglementează modul de organizare, de funcţionare, de administrare şi de desfăşurare a procesului instructiv-educativ în şcolile sportive instituite în cadrul sistemului de învăţământ general din Republica Moldova.
2. Şcoala sportivă este instituţia publică de învăţământ extraşcolar, înfiinţată, reorganizată şi lichidată, în modul prevăzut de actele normative, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale de nivelul întâi şi al doilea şi ale UTA Găgăuzia (în continuare – fondator) şi se subordonează acestora.
3. Şcoala sportivă are statut de persoană juridică de drept public, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi deţine conturi trezoreriale în cadrul contului unic trezorerial al Ministerului Finanţelor.
4. În activitatea lor, şcolile sportive se conduc de Constituţia Republicii Moldova, de tratatele la care Republica Moldova este parte, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de legile şi hotărârile Parlamentului, de hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, de actele Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi ale fondatorului, precum şi de prezentul Regulament.
5. Şcoala sportivă are scopul de a antrena şi educa copiii, adolescenţii şi tinerii, în vederea practicării sistematice a educaţiei fizice şi sportului, în formarea şi promovarea unui mod sănătos de viaţă, de dezvoltare fizică generală, intelectuală şi morală, precum şi atingerii nivelului de performanţă sportivă, în corespundere cu potenţialul individual al fiecărui elev sportiv şi cu respectarea principiului nediscriminării.
6. Accesul la activităţile şcolii sportive este liber şi gratuit pentru toţi solicitanţii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 21 de ani, în limitele locurilor disponibile în grupele de instruire şi în conformitate cu programul de înregistrare stabilit de prezentul Regulament. Prin excepţie, se admit sportivii cu vârsta de peste 21 de ani doar în cazul în care sunt membri ai lotului naţional.
7. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:
educaţie antidoping – ansamblu de măsuri metodico-didactice şi psihopedagogice orientate spre prevenirea şi combaterea încălcării reglementărilor antidoping (dopaj);
elev sportiv – persoană înregistrată într-o şcoală sportivă, care este antrenată sistematic într-o ramură de sport, participă la activităţi de instruire şi la competiţii sportive;
pregătire sportivă – ansamblu de activităţi sportive (competiţii, stagii de pregătire, antrenamente, cantonamente etc.) destinate dezvoltării calităţilor motrice ale sportivului;
pregătire fizică generală – ansamblul capacităţilor fizice necesare pentru succesul activităţii sportive, constituind unul dintre cei mai importanţi factori ai antrenamentului sportiv;
pregătire fizică specială – dezvoltarea capacităţii de efort specifică unei ramuri sportive, precum şi a calităţilor motrice combinate şi diferenţiate implicate, determinând randamentul specific;
selecţie sportivă – activitate organizată şi repetată a specialiştilor pentru identificarea copiilor cu aptitudini speciale pentru practicarea diferitelor ramuri sau probe sportive, pe baza unor criterii biologice, sociale, psihologice şi motrice.
Secţiunea a 2-a
Organizarea şcolilor sportive
8. Şcoala sportivă îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul statut şi regulament de funcţionare aprobate de către fondator, elaborate în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
9. Structura, organigrama şi efectivul-limită de personal ale şcolilor sportive sunt aprobate de către fondator.
10. Şcolile sportive pot fi instituite ca entităţi cu personalitate juridică separată doar în cazul atribuirii unui număr minim de opt norme didactice.
11. În cadrul şcolii sportive se constituie şi activează secţii organizate pe ramuri de sport. Directorul şcolii sportive, cu acordul fondatorului şi în limitele alocaţiilor aprobate în bugetul său, poate stabili secţii de sport în raza localităţii unde este amplasată instituţia (sat/comună, oraş/municipiu).
12. Numărul de secţii pe ramurile de sport, grupele de instruire, durata şi norma didactică a antrenorilor, până la 18 ore săptămânal (la grupele de începători şi de avansaţi) sunt stabilite de către consiliul de administraţie al şcolii sportive.
13. Activitatea şi dezvoltarea probelor de sport sunt coordonate cu federaţiile sportive naţionale corespunzătoare fiecărei probe de sport.
14. Ca structură, şcolile sportive pot fi de două tipuri:
14.1. monosportive – care practică o singură ramură sportivă/probă de sport;
14.2. polisportive – care practică mai multe ramuri sportive/probe de sport.
15. Ca scop şi nivel de performanţă, şcolile sportive pot fi de două tipuri:
15.1. şcoală sportivă de iniţiere – care contribuie la educarea şi formarea multilaterală şi armonioasă a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi, prin practicarea sistematică a educaţiei fizice şi sportului, în vederea formării unui mod sănătos de viaţă şi dezvoltării fizice, intelectuale şi morale;
15.2. şcoală sportivă de performanţă – care este destinată formării sportivilor de performanţă şi care obţine acest statut în baza unui regulament aprobat prin ordin al autorităţii publice centrale de specialitate din domeniul educaţiei fizice şi sportului (în continuare – autoritate publică centrală de specialitate).
16. Nomenclatorul tipurilor de documente şi rapoarte în şcolile sportive se aprobă de către autoritatea publică centrală de specialitate.
Capitolul II
MANAGEMENTUL ŞI PERSONALUL ŞCOLILOR SPORTIVE
Secţiunea 1
Conducerea şcolii sportive, personalul şi organele de conducere
17. Directorul şi directorul adjunct al şcolii sportive activează în conformitate cu prevederile Codului Educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014.
18. În şcolile sportive activează director şi director adjunct, personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic. Statele-tip de personal ale şcolilor sportive sunt aprobate de către autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate.
19. Numirea în funcţia de director se face prin concurs organizat de către fondator, pentru un termen de cinci ani, desfăşurat în conformitate cu prevederile cadrului normativ.
20. Directorul exercită conducerea şcolii sportive, în conformitate cu cadrul normativ.
21. Directorul are următoarele competenţe atribuite:
21.1. asigură evaluarea şi monitorizarea permanentă a activităţii instructiv-educative;
21.2. coordonează şi este responsabil de întreaga activitate educaţională şi administrativă a instituţiei, precum şi de modul de utilizare şi păstrare a patrimoniului acesteia;
21.3. asigură siguranţa elevilor sportivi înregistraţi, precum şi a personalului angajat pe perioada aflării în incinta şcolii sportive;
21.4. asigură aplicarea corectă a deciziilor consiliului profesoral şi ale consiliului de administraţie;
21.5. asigură aplicarea normelor privind protecţia muncii, de protecţie civilă şi de pază contra incendiilor, precum şi respectarea condiţiilor privind normele de igienă;
21.6. asigură evidenţa, completarea şi păstrarea documentaţiei care vizează personalul angajat;
21.7. asigură gestionarea mijloacelor financiare şi administrarea patrimoniului, în conformitate cu principiul bunei guvernanţe;
21.8. elaborează şi prezintă organelor de conducere ale şcolii sportive documente de planificare şi de raportare bugetară;
21.9. elaborează schema de încadrare a personalului şcolii sportive şi stabileşte, prin fişa postului, obligaţiile de serviciu ale personalului angajat;
21.10. încheie contracte individuale de muncă cu personalul angajat şi emite ordine cu privire la concediile de odihnă şi concediile neplătite ale personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în baza solicitărilor scrise ale acestora şi în conformitate cu cadrul normativ;
21.11. aprobă fişele posturilor pentru personalul din subordine, conform actelor normative;
21.12. stimulează şi promovează personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic pentru dezvoltare profesională şi continuă;
21.13. numeşte şi eliberează din funcţie personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în conformitate cu prevederile cadrului normativ;
21.14 prezintă propuneri pentru elaborarea bugetului instituţiei;
21.15. prezintă autorităţilor competente propuneri pentru elaborarea programelor de buget şi note cu privire la executarea bugetului;
21.16. monitorizează modul de încasare a veniturilor, buna funcţionare a bunurilor aflate în administrare, precum şi evidenţa contabilă;
21.17. emite ordine ce ţin de competenţa sa;
21.18. stimulează, pentru performanţe, personalul şi elevii sportivi, în conformitate cu actele normative;
21.19. aplică sancţiuni pentru abaterile disciplinare săvârşite de către personalul instituţiei.
22. Directorul adjunct al şcolii sportive este angajat de către director. Funcţia de director adjunct se ocupă prin concurs. Directorul adjunct al şcolii sportive este numit pentru un termen de cinci ani. Directorul şi directorul adjunct are dreptul la activitate didactică în conformitate cu cadrul normativ.
23. Organele de conducere ale şcolii sportive sunt:
23.1. consiliul de administraţie;
23.2. consiliul profesoral.
Secţiunea a 2-a
Consiliul de administraţie
24. Consiliul de administraţie este organul colegial care are rolul de decizie în domeniul administrativ şi activează în conformitate cu regulamentul-cadru, aprobat de către autoritatea publică centrală de specialitate.
25. Componenţa nominală a consiliului de administraţie se aprobă prin ordin al directorului instituţiei.
26. Membrii consiliului de administraţie sunt desemnaţi pentru un termen de cinci ani, după cum urmează:
26.1. director;
26.2. un director adjunct, nominalizat de director;
26.3. un reprezentant delegat de fondator;
26.4. 1-3 reprezentanţi ai personalului didactic, delegaţi de consiliul profesoral;
26.5. 1-3 părinţi ai elevilor sportivi;
26.6. un reprezentant al elevilor sportivi.
27. Conducerea consiliului de administraţie este exercitată de către un membru al acestuia, altul decât directorul instituţiei, ales la prima şedinţă prin vot secret, cu votul majorităţii membrilor.
28. Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
28.1. participă, prin reprezentanţii săi, în comisia de concurs pentru desemnarea directorului instituţiei de învăţământ;
28.2. participă, prin reprezentanţii săi, la evaluarea directorului instituţiei de învăţământ;
28.3. avizează bugetul instituţiei;
28.4. aprobă planul de dezvoltare al instituţiei;
28.5. gestionează resursele financiare provenite din alte surse decât cele bugetare;
28.6. aprobă componenţa internă a planului-cadru la nivelul instituţiei;
28.7. avizează normele de completare a grupelor, numărul de grupe şi schema de încadrare a personalului instituţiei.
29. Prezenţa la şedinţele consiliului de administraţie este obligatorie.
30. Directorul instituţiei desemnează, din rândul personalului didactic al instituţiei, secretarul consiliului de administraţie, acesta neavând drept de vot.
31. Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi.
32. Activitatea şi hotărârile consiliului de administraţie se consemnează în procese-verbale şi se semnează de către toţi membrii consiliului prezenţi la şedinţă.
Secţiunea a 3-a
Consiliul profesoral
33. Consiliul profesoral este organul de conducere cu rolul de decizie în domeniul educaţional. Acesta este format din personalul didactic al instituţiei.
34. Consiliul profesoral este condus de către director sau, la decizia directorului, de către directorul adjunct.
35. Consiliul profesoral se întruneşte la necesitate, dar nu mai rar de o dată pe trimestru.
36. Consiliul profesoral are următoarele atribuţii:
36.1. elaborează raportul de evaluare internă a procesului educaţional;
36.2. examinează probleme legate de conţinutul şi de organizarea procesului educaţional;
36.3. deleagă reprezentanţi ai personalului didactic în consiliul de administraţie.
37. Sesizările cu privire la cazurile înregistrate de bullying, hărţuire şi încălcarea drepturilor elevilor sportivi sunt analizate de comisia de etică instituită la nivelul şcolii sportive, cu participarea reprezentanţilor fondatorului.
Secţiunea a 4-a
Personalul didactic
38. În şcolile sportive, activitatea didactică se realizează de către antrenori specializaţi la disciplina sportivă respectivă. Cerinţele minime de calificare pentru ocuparea funcţiilor didactice în şcolile sportive se stabilesc în conformitate cu prevederile Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014.
39. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic în şcolile sportive se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ.
40. În cadrul şcolilor sportive activează cadre didactice specializate pentru o ramură/probă de sport, care sunt acreditate cu calificarea respectivă şi/sau deţin grade didactice conferite în modul/condiţiile stabilite de către autoritatea publică centrală de specialitate.
41. Federaţiile sportive naţionale şi ligile profesioniste pot delega specialişti la disciplina sportivă pentru care activează, la solicitarea şcolilor sportive.
42. Activitatea personalului didactic este organizată în conformitate cu actele normative şi cu reglementările contractelor individual şi colectiv de muncă.
43. Normele didactice pentru antrenori, dacă depăşesc 18 ore săptămânal, la grupele de performanţă, pentru director, precum şi pentru directorul adjunct sunt aprobate de către fondator, în conformitate cu prevederile cadrului normativ.
44. Personalul didactic are următoarele atribuţii:
44.1. asigură eficacitatea şi calitatea procesului instructiv-educativ în şcoala sportivă;
44.2. elaborează curricula/programele de instruire.
45. Personalul didactic are următoarele responsabilităţi:
45.1. organizează şi realizează procesul instructiv-educativ, diferenţiat şi individualizat;
45.2. participă la şedinţele consiliilor şi comisiilor din care face parte;
45.3. participă la instruirile şi şedinţele pe subiectul antidoping.
Secţiunea a 5-a
Personalul didactic auxiliar şi nedidactic
46. Componenţa personalului didactic auxiliar şi nedidactic se determină în funcţie de specificul şcolii sportive şi de ramurile de sport care se practică, conform statelor-tip de personal ale şcolilor sportive, aprobate de către autoritatea publică centrală de specialitate.
47. Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile personalului didactic auxiliar şi nedidactic sunt prevăzute în contractul individual de muncă şi în fişa postului, aprobate de către director.
Secţiunea a 6-a. Salarizarea în cadrul şcolilor sportive
48. Categoriile de salarizare ale angajaţilor şcolilor sportive se stabilesc prin ordin al directorului, în conformitate cu Legea nr.270/2018 privind sistemul unic de salarizare în sistemul bugetar.
49. În caz de delegare a antrenorului cu elevii sportivi în tabere sportive, la competiţii sau cantonamente, retribuirea muncii se efectuează prin ordin al directorului, în conformitate cu cadrul normativ.
Capitolul III
FINANŢAREA ŞCOLILOR SPORTIVE
50. Finanţarea şcolilor sportive se efectuează în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 şi ale art.39 din Legea nr.110/2025 cu privire la educaţia fizică şi sport.
51. Şcolile sportive pot presta servicii contra plată în domeniul educaţiei fizice şi sportului, în conformitate cu nomenclatorul serviciilor contra plată, elaborat de către consiliul de administrare şi aprobat de fondator, care stabileşte tipurile de servicii, condiţiile de prestare şi mărimea tarifelor.
52. Prestarea serviciilor contra plată nu va afecta activitatea educaţională de bază şi nu va limita accesul gratuit al elevilor încadraţi în programele de instruire sportivă. Prestarea serviciilor contra plată se efectuează conform unui orar distinct, stabilit şi aprobat de către director.
53. Încasarea mijloacelor financiare pentru serviciile prestate contra plată se efectuează exclusiv prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice (Mpay) în conturile instituţiei, deschise conform cadrului legal.
54. Este interzisă încasarea în numerar a plăţilor pentru serviciile prestate contra plată.
55. Mijloacele financiare obţinute din prestarea serviciilor contra plată se utilizează strict conform destinaţiei şi în funcţie de necesităţile instituţiei, pentru asigurarea procesului educaţional, întreţinerea şi modernizarea bazei materiale şi sportive, achiziţia echipamentelor şi a materialelor didactice, precum şi pentru alte cheltuieli aferente activităţii şcolii.
56. Fiecare şcoală sportivă elaborează anual planul veniturilor şi utilizării mijloacelor financiare încasate din servicii contra plată, care se aprobă de către consiliul de administraţie şi se coordonează cu fondatorul.
57. Şcoala sportivă prezintă semestrial fondatorului raportul cu privire la veniturile încasate şi modul de utilizare a acestora.
58. În scopul valorificării potenţialului sportiv, şcolile sportive pot beneficia de donaţii prin serviciul guvernamental de plăţi electronice (Mpay).
Capitolul IV
DOBÂNDIREA ŞI EXERCITAREA CALITĂŢII DE ELEV SPORTIV
Secţiunea 1
Selecţia, înscrierea şi instruirea elevilor sportivi
59. Selecţia elevilor sportivi în şcolile sportive se desfăşoară pe parcursul întregului an, în baza criteriilor şi normelor specifice pentru disciplina sportivă.
60. Activitatea de instruire pentru elevii sportivi se desfăşoară în conformitate cu planul-cadru aprobat de autoritatea publică centrală de specialitate şi cu prevederile prezentului Regulament.
61. Procesul educaţional desfăşurat în cadrul instituţiilor de învăţământ general are caracter prioritar şi prevalează asupra participării elevilor sportivi la activităţi extraşcolare, inclusiv la competiţiile sportive organizate la nivel naţional sau internaţional, indiferent de nivelul acestora.
62. În vederea desfăşurării acţiunilor de selecţie/identificare a elevilor sportivi, instituţiile de învăţământ vor asigura accesul antrenorilor din cadrul şcolilor sportive în bazele sportive proprii pe durata desfăşurării activităţilor de educaţie fizică şi sport.
63. Înmatricularea elevilor sportivi în şcolile sportive se efectuează la cererea părinţilor sau a reprezentantului legal.
64. Înscrierea elevilor în şcolile sportive se efectuează numai în baza unui certificat medical eliberat de către medicul de familie, care atestă lipsa contraindicaţiilor pentru practicarea activităţilor sportive.
65. Vârsta minimă pentru înmatricularea elevilor în şcolile sportive, la etapa începători, se stabileşte în funcţie de specificul ramurii de sport.
66. Copiii cu cerinţe educaţionale speciale se înmatriculează în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi elevi şi beneficiază de acces egal la activităţile sportive şi la echipament sportiv. Şcolile sportive asigură, după caz, adaptări rezonabile, precum şi sprijinul necesar participării elevilor cu cerinţe educaţionale speciale.
67. Pe parcursul perioadei de instruire şi de participare la competiţii, elevii sportivi folosesc gratuit baza sportivă, inventarul şi utilajul şcolii.
68. Grupele de instruire se constituie la începutul anului şcolar şi îşi desfăşoară activitatea pe întreaga durată a acestuia, cu condiţia menţinerii a minimum 75% din numărul total de elevi sportivi, conform nivelului şi anului de instruire.
69. Pregătirea elevilor sportivi se realizează pe toată durata anului şcolar, inclusiv în vacanţele şcolare, şi se eşalonează în funcţie de nivelul grupelor şi de calendarul competiţional al fiecărei discipline sportive.
70. În funcţie de nivelul de pregătire sportivă şi de obţinerea rezultatelor de performanţă, grupele sau elevii sportivi pot fi promovate/promovaţi la un nivel superior.
71. Calitatea de elev sportiv într-o şcoală sportivă încetează în următoarele cazuri:
71.1. absenţei nemotivate de la cel mult 50% din antrenamentele din cadrul unui semestru;
71.2. încălcării reglementărilor antidoping;
71.3. transferului în o altă şcoală sportivă, în modul prevăzut de prezentul Regulament;
71.4. la cererea elevului sportiv sau a părinţilor/reprezentantului legal;
71.5. atingerii vârstei de 21 de ani, în cazul elevilor sportivi care n-au ajuns în grupa de performanţă;
71.6. săvârşirii unor abateri disciplinare grave, la decizia consiliului de administraţie.
72. Încetarea calităţii de elev sportiv se realizează prin ordin al directorului.
Secţiunea a 2-a
Legitimarea şi transferarea elevilor sportivi
73. Elevii sportivi înscrişi în şcolile sportive sunt legitimaţi de către federaţiile sportive naţionale pe probe de sport, în conformitate cu prevederile Legii nr.110/2025 cu privire la educaţia fizică şi sport, şi înregistraţi în Sistemul informaţional de management al datelor din domeniul sportului (în continuare – SIMDS) de către şcoala sportivă.
74. La solicitarea în scris a şcolilor sportive, elevii sportivi pot beneficia de dublă legitimare şi pot participa în numele acestora la competiţiile naţionale. Dubla legitimare se realizează doar în cazurile transferurilor elevilor sportivi de la o şcoală sportivă la un liceu cu profil sportiv sau către o altă şcoală sportivă sau club sportiv.
75. Reînnoirea legitimării se realizează anual.
76. Transferul elevilor sportivi dintr-o şcoala sportivă în alta se efectuează în baza actelor administrative ale ambelor instituţii (ordin de transfer/ordin de înmatriculare) şi prin informarea federaţiei sportive de profil, cu anexarea următoarelor acte:
76.1. cererea sportivului;
76.2. acordul antrenorilor, în cazul elevilor sportivi din grupele de performanţă;
76.3. acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, în condiţiile prevăzute de lege, pentru sportivii de până la 18 ani;
76.4. acordul conducătorilor instituţiilor, cu menţiunea privind prioritatea primului antrenor în cazul în care elevul sportiv face parte din lotul naţional la proba de sport practicată.
77. În cazul în care antrenorul nu îşi exprimă acordul pentru transferul elevului sportiv, administraţia şcolii sportive sau părintele/reprezentantul legal are dreptul să solicite convocarea consiliului profesoral în vederea adoptării unei decizii finale motivate.
Secţiunea a 3-a
Drepturile şi obligaţiile elevilor sportivi
78. Elevii sportivi înscrişi în grupele şcolilor sportive au următoarele drepturi:
78.1. să beneficieze, cu titlu gratuit, de toate facilităţile oferite de şcoala sportivă;
78.2. să folosească gratuit echipamentul şi materialele sportive puse la dispoziţie de şcoala sportivă pentru pregătirea sportivă;
78.3. să participe la acţiuni de pregătire sportivă (competiţii, tabere şi cantonamente);
78.4. să primească alimentaţie de efort pentru activitatea sportivă, în conformitate cu prevederile Normelor financiare pentru activitate sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.748/2025;
78.5. să fie premiaţi în funcţie de performanţele obţinute, conform Normelor financiare pentru activitate sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.748/2025;
78.6. să fie selecţionaţi în loturile naţionale;
78.7. să beneficieze de asistenţă medicală primară la locul practicării activităţii sportive;
78.8. să beneficieze de scutirea pentru uz terapeutic, în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2023 pentru prevenirea şi combaterea dopajului în sport.
79. Elevii sportivi înscrişi în grupele şcolilor sportive au următoarele obligaţii:
79.1. să demonstreze devotament faţă de Republica Moldova;
79.2. să frecventeze orele de antrenament şi să se pregătească temeinic pentru obţinerea performanţelor;
79.3. să reprezinte şcoala sportivă la competiţiile interne şi internaţionale;
79.4. să poarte însemnele instituţiei pe care o reprezintă;
79.5. să respecte normele eticii sportive, spiritul de fairplay şi reglementările antidoping;
79.6. să păstreze şi să utilizeze cu grijă materialele şi echipamentul sportiv încredinţat;
79.7. să fie oneşti, loiali, să aibă un comportament civilizat;
79.8. să efectueze periodic examenul medical;
79.9. să respecte normele igienico-sanitare;
79.10. să nu folosească metode şi substanţe interzise care pot îmbunătăţi performanţa sportivă;
79.11. să respecte regulamentul intern şi regulamentele autorităţii centrale de specialitate;
79.12. să încheie contracte şi angajamente, la momentul legitimării, cu şcoala sportivă, conform anexei;
79.13 să fie informaţi şi instruiţi cu privire la prevenirea şi combaterea dopajului în sport, prin participare la programe şi sesiuni de educaţie antidoping.
Secţiunea a 3-a
Sancţiuni
80. Elevii sportivi care încalcă obligaţiile asumate faţă de şcoala sportivă, în conformitate cu prezentul Regulament, pot fi sancţionaţi conform prevederilor art.137 din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014.
81. Sancţiunile se comunică elevilor sportivi şi părinţilor sau reprezentantului legal, în condiţiile prevăzute de lege, de către directorul sau directorul adjunct al şcolii sportive.
Capitolul V
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ŞCOLILOR SPORTIVE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
82. Planificarea activităţii instructiv-educative în cadrul şcolilor sportive se realizează în conformitate cu planul-cadru de pregătire sportivă, conform curricula pe probe sportive, calendarului competiţional al instituţiei şi calendarului competiţional aprobat de către federaţia sportivă naţională de profil.
83. Şcolile sportive participă la competiţiile oficiale şi amicale, naţionale şi internaţionale, cuprinse în calendarul sportiv al autorităţii publice centrale de specialitate, al autorităţii publice locale, al federaţiilor sportive naţionale, în calendarul sportiv propriu, precum şi în cel al altor structuri sportive.
84. Şcolile sportive iau parte la campaniile naţionale şi regionale de informare şi promovare a sportului curat, a modului sănătos de viaţă, de prevenire şi combatere a dopajului, precum şi de respectare a eticii sportive şi a valorilor olimpice.
85. Şcolile sportive colaborează cu Agenţia Naţională Antidoping (în continuare – ANAD) şi cu alte autorităţi competente pentru asigurarea integrităţii şi transparenţei în procesul de prevenire şi combatere a dopajului şi a manipulărilor sportive.
86. Pentru participarea la competiţiile sportive organizate de federaţiile sportive naţionale, şcolile sportive se înscriu în SIMDS.
87. Şcolile sportive au în structură secţii organizate pe ramuri de sport şi pe grupe de instruire. Durata de instruire şi numărul elevilor sunt stabilite în funcţie de specificul disciplinei sportive, de vârsta şi nivelul de pregătire, conform normativelor aprobate de autoritatea publică centrală de specialitate.
Secţiunea a 2-a
Organizarea procesului de instruire în şcolile sportive
88. Anul de instruire în şcolile sportive începe la data de 1 septembrie şi se încheie la data de 31 august a anului calendaristic următor.
89. Taberele de întremare a sănătăţii sportivilor şi cantonamentele se organizează în perioada vacanţelor de vară şi de iarnă, în scopul asigurării continue a procesului de instruire şi a antrenamentelor sportive.
90. Activităţile sportive din cadrul taberelor se desfăşoară sub conducerea unui antrenor desemnat de către directorul şcolii sportive. În cadrul taberelor, elevii sportivi sunt repartizaţi pe grupe, constituite din 12-16 elevi sportivi.
91. Şcolile sportive, cu acordul fondatorului şi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentantului legal, în condiţiile prevăzute de lege, pot organiza, în cadrul instituţiilor de învăţământ secundar general, clase specializate pe ramuri de sport, cu decalarea orei de început a activităţii didactice, fără a modifica durata zilnică a studiilor.
92. Programul de funcţionare a claselor specializate, precum şi cheltuielile de întreţinere sunt elaborate şi aprobate de către administraţia şcolii sportive, în colaborare cu administraţia instituţiei de învăţământ secundar general, şi coordonate cu fondatorul.
93. Procesul de instruire în clasele specializate se efectuează în conformitate cu regimul de instruire pe ramurile de sport şi cu norma didactică prevăzute în planul-cadru pentru liceele cu profil sportiv.
94. Evaluarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor sportivi se realizează prin următoarele modalităţi:
94.1. susţinerea testelor de promovare stabilite pentru proba sportivă practicată;
94.2. interpretarea rezultatelor sportive obţinute în cadrul competiţiilor.
Capitolul VI
GRUPELE DE INSTRUIRE ŞI NORMELE DIDACTICE
Secţiunea 1
Grupele de începători
95. Grupa de începători reprezintă nivelul iniţial al structurii organizatorice a şcolii sportive. În cadrul acestei grupe sunt admişi elevii sportivi declaraţi apţi din punct de vedere medical, care manifestă aptitudini pentru practicarea ramurii de sport respective şi îndeplinesc criteriile de selecţie stabilite pentru disciplina vizată. În componenţa grupei se includ, de asemenea, elevii sportivi selectaţi în urma participării la competiţiile sportive organizate la nivel local, care şi-au exprimat acordul de a participa la procesul de instruire din cadrul şcolii sportive.
96. Perioada de constituire şi de completare a grupelor de instruire la nivelul începători, în primul an, este cuprinsă între 1 septembrie şi 1 noiembrie. În perioada desfăşurării procesului de instruire, grupele pot fi completate cu elevi sportivi cu aptitudini corespunzătoare.
97. Volumul de instruire al elevilor sportivi din grupa de începători se stabileşte în funcţie de specificul disciplinei sportive, de nivelul de pregătire al elevilor sportivi selecţionaţi şi de soluţiile adoptate pentru constituirea normei didactice. La cererea în scris a antrenorului, grupa de începători poate fi normată cu 6-9 ore de instruire pe săptămână.
98. Durata de instruire a grupei de începători este determinată de specificul disciplinei sportive, de vârstă şi de nivelul de pregătire al elevilor.
99. Orele grupei la etapa de instruire începători pot fi repartizate cel mult la doi antrenori, cu condiţia stabilirii unei norme didactice minime de nouă ore săptămânal pentru fiecare grupă.
100. Obiectivele procesului de instruire sunt următoarele:
100.1. constituirea unei grupe de instruire stabile;
100.2. dezvoltarea calităţilor/capacităţilor motrice şi îmbunătăţirea parametrilor funcţionali, în raport cu vârsta şi cu specificul probei sportive practicate;
100.3. cultivarea calităţilor fizice, morale şi de caracter;
100.4. formarea competenţelor stabilite în curriculumul probei sportive practicate;
100.5. educaţia antidoping şi riscurile dopajului;
100.6. însuşirea tehnicilor de bază în ramura de sport aleasă;
100.7. promovarea în grupa de avansaţi a elevilor sportivi care îndeplinesc cerinţele de promovare şi completarea grupei cu alţi elevi sportivi selecţionaţi.
101. Membrii grupei de începători participă la competiţii sportive organizate preponderent la nivelul şcolii sportive şi, după caz, la cele cu caracter local sau la alte competiţii, în funcţie de nivelul individual de pregătire.
102. Elevii sportivi din grupele de începători sunt admişi la competiţii cu acordul părinţilor/reprezentantului legal şi doar dacă dispun de o pregătire fizică corespunzătoare.
103. Pe măsura îndeplinirii de către elevii sportivi a cerinţelor de pregătire, promovarea acestora în grupa de avansaţi se face în mod obligatoriu.
Secţiunea a 2-a
Grupele de avansaţi
104. Grupa de avansaţi se constituie din elevii sportivi promovaţi din grupele de începători, precum şi din elevii sportivi cu aptitudini deosebite pentru proba sportivă respectivă identificaţi după formarea grupei.
105. Elevii sportivi din grupele de avansaţi nu pot depăşi vârsta de 21 de ani, cu excepţia persoanelor cu necesităţi speciale.
106. Norma didactică a grupei de instruire la nivelul grupei de avansaţi poate fi repartizată cel mult la doi antrenori.
107. Pe măsura îndeplinirii cerinţelor de promovare, elevii sportivi pot fi promovaţi în grupa de performanţă, indiferent de durata de pregătire prevăzută pentru grupa de avansaţi.
108. Obiectivele procesului de instruire pentru grupa de avansaţi sunt următoarele:
108.1. sporirea nivelului de pregătire fizică generală şi pregătire fizică specială;
108.2. aprofundarea procesului de instruire conform cerinţelor curriculumului;
108.3. promovarea în grupa de performanţă a elevilor sportivi care îndeplinesc cerinţele de promovare şi de educare antidoping, precum şi completarea grupei cu alţi elevi sportivi promovaţi din grupa de începători sau, după caz, selecţionaţi;
108.4. îndeplinirea obiectivelor de performanţă;
108.5. educaţia antidoping şi riscurile dopajului.
109. Elevii sportivi din grupa avansaţi participă, cu titlu obligatoriu, la cel puţin două competiţii sportive organizate la nivel local, regional, naţional şi internaţional.
110. Absolvenţi ai şcolilor sportive sunt consideraţi elevii sportivi care au îndeplinit cerinţele programului de instruire pentru grupele de avansaţi.
Secţiunea a 3-a
Grupele de performanţă
111. Grupa de performanţă se constituie din elevii sportivi promovaţi de la grupele de avansaţi şi care sunt membri ai loturilor naţionale, începând cu categoria de vârstă juniori şi cadeţi.
112. Pentru completarea grupelor de performanţă se admit membrii lotului naţional din ultimii doi ani sau sportivii care deţin cel puţin titlul de candidat în maeştri ai sportului ori un alt titlu superior.
113. Grupele de performanţă se aprobă de către autoritatea publică centrală de specialitate.
114. Norma didactică pentru grupele de performanţă pot fi repartizate după cum urmează:
114.1. la cel mult trei antrenori, cu condiţia constituirii grupei din minimum şase elevi sportivi;
114.2. la cel mult doi antrenori, în cazul constituirii grupei din trei – cinci elevi sportivi;
114.3. un singur antrenor, în cazul constituirii grupei de până la doi elevi sportivi.
115. Obiectivele procesului de instruire pentru grupele de performanţă sunt următoarele:
115.1. adaptarea procesului de instruire la cerinţele activităţii sportive de performanţă;
115.2. formarea competenţelor stabilite în planurile individuale de pregătire a elevilor sportivi pentru proba sportivă practicată;
115.3. îndeplinirea obiectivelor de performanţă stabilite în planurile individuale de pregătire;
115.4. promovarea elevilor sportivi în loturile naţionale şi, după caz, în secţiile şi în şcolile sportive de performanţă;
115.5. educaţia antidoping şi riscurile dopajului.
Secţiunea a 4-a
Instruirea persoanelor cu dizabilităţi
116. Normativele privind numărul de elevi sportivi în grupe, vârsta, durata de pregătire, nivelurile de instruire pentru persoanele cu dizabilităţi se stabilesc conform specificului probei de sport, infrastructurii disponibile a şcolii sportive şi capacităţii personalului didactic.
117. În cazul elevilor sportivi cu dizabilităţi se aplică procesul de instruire sportivă care se realizează în etape de pregătire prevăzute pentru elevii sportivi, în funcţie de particularităţile individuale.
118. Instruirea elevilor sportivi cu dizabilităţi este realizată de către antrenori, care pot fi asistaţi de personal didactic auxiliar, după caz.
119. Fondatorul, în limita bugetului aprobat, asigură accesibilizarea infrastructurii şcolii sportive, în vederea corespunderii şi promovării instruirii sportive a persoanelor cu dizabilităţi.
Capitolul VII
PATRIMONIUL ŞI BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A ŞCOLII SPORTIVE
120. Baza tehnico-materială a şcolii sportive este utilizată conform art.11 alin.(5) din Legea nr.110/2025 cu privire la educaţia fizică şi sport.
121. Accesul în bazele sportive publice se face conform orarului şi planului de învăţământ, iar programul de desfăşurare a pregătirii sportive şi a competiţiilor se stabileşte de comun acord cu fondatorul.
122. Şcolile sportive pot închiria, în limitele alocaţiilor aprobate în buget, baze sportive necesare pentru desfăşurarea activităţii.
123. Şcolile sportive pot deţine bunuri, conform art.146 alin.(1) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014. Fondatorul contribuie la dezvoltarea patrimoniului şcolilor sportive în limitele bugetului alocat.
124. Baza tehnico-materială a şcolii sportive include utilajul, inventarul sportiv, echipamentul de reprezentare la competiţii şi cel de antrenament, echipamentul medico-sportiv de refacere după traume şi efort, aparatul pentru testarea capacităţii de efort, precum şi cel pentru testarea rapidă a acidului lactic şi a glicemiei, inclusiv materiale consumabile.
125. Şcoala sportivă poate deţine unitate de transport pentru elevii sportivi, care se utilizează în scopuri de deplasare la competiţii şi cantonamente, de transportare a personalului tehnic, a bunurilor materiale, a echipamentului sportiv şi a aparatajului la competiţii, precum şi pentru alte necesităţi legate de activitatea şcolii sportive. Utilizarea unităţii de transport contrar destinaţiei se sancţionează în conformitate cu legislaţia.
Capitolul VIII
RESPECTAREA NORMELOR DE SECURITATE ŞI IGIENICO-SANITARE
126. Până la iniţierea antrenamentelor, normele tehnicii securităţii se aduc la cunoştinţa elevilor sportivi de către antrenor.
127. Verificarea stării tehnice a tuturor aparatelor, utilajelor şi instalaţiilor sportive se efectuează de către personalul tehnic.
128. Controlul medical al elevilor sportivi este obligatoriu şi se efectuează o dată la şase luni sau ori de câte ori este necesar, în conformitate cu legislaţia.
129. Elevii sportivi din grupele de începători şi de avansaţi prezintă certificatul medical de la medicul de familie la începutul anului şcolar, iar elevii sportivi din grupele de avansaţi formate din membri ai loturilor naţionale, precum şi cei din grupele de performanţă prezintă un certificat emis de către o instituţie specializată în medicina sportivă.
130. Elevii sportivi care nu au efectuat controlul medical periodic (pentru grupele de începători) şi controlul medical specializat (pentru celelalte grupe de instruire) nu pot participa la orele de antrenament până la prezentarea certificatului medical şi la validarea acestuia de către medicul responsabil, prin aplicare vizei medicale în registrul de evidenţă.
131. Şcoala sportivă asigură respectarea normelor igienico-sanitare în cadrul instituţiei.
Capitolul IX
EDUCAŢIA ANTIDOPING
132. În scopul promovării valorilor eticii sportive şi al prevenirii dopajului, şcolile sportive asigură desfăşurarea activităţilor de educaţie antidoping prin formarea unei culturi instituţionale bazate pe prevenirea şi combaterea dopajului şi a manipulărilor sportive, precum şi pe respectarea principiului sportului curat.
133. Educaţia antidoping este parte integrantă a procesului educaţional sportiv, care se desfăşoară continuu şi progresiv şi se adaptează la vârsta elevilor sportivi înmatriculaţi şi la nivelul lor de pregătire.
134. Este interzisă utilizarea, deţinerea, distribuirea sau implicarea sub orice formă a elevilor sportivi în activităţi care promovează ori facilitează consumul de substanţe şi metode interzise în sport, conform listei interzise publicate şi actualizate anual de către Agenţia Mondială Antidoping şi ANAD.
135. La înmatriculare, elevul sportiv se obligă să respecte reglementările antidoping, normele de etică sportivă, principiile sportului curat şi valorile olimpice.
Capitolul X
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL ŞCOLILOR SPORTIVE
Secţiunea 1
Supravegherea şi controlul
136. Fondatorul asigură supravegherea şi exercită controlul asupra activităţii şcolilor sportive, monitorizează activitatea metodică, implementarea curricula pentru probele de sport practicate şi coordonează atestarea cadrelor didactice în toate şcolile sportive.
137. ANAD monitorizează activitatea de educaţie antidoping, prin implementarea temelor antidoping corespunzătoare din curricula.
138. Şcolile sportive prezintă anual fondatorului raportul financiar şi narativ cu privire la activitatea desfăşurată.
Secţiunea a 2-a
Delegarea la competiţii
139. Directorul şcolii sportive poate fi delegat de către fondator doar în cazurile în care desfăşoară deplasări în scop de serviciu, pentru parteneriate sau în calitate de antrenor, pentru deplasarea cu grupul de elevi sportivi din grupa de instruire, cu raportarea ulterioară către fondator.
140. Cadrele didactice din şcolile sportive convocate de către federaţiile sportive naţionale în loturile naţionale îşi menţin salariul în baza ordinului referitor la delegarea în cadrul lotului naţional.
141. Orele de antrenament desfăşurate de către cadrele didactice în zilele de sâmbătă şi duminică se includ în norma didactică, dacă sunt cuprinse în orarul de studii.
|
Anexă La Regulamentul de organizare şi funcţionare a şcolilor sportive Şcoala sportivă: ______________________________________________________ localitatea _____________________, mun./raionul __________________________, str. ___________________, nr.________, telefonul __________________________, numărul de înregistrare: __________, data, luna, anul: ________________________ Se aprobă |
|
|
Director ________________________ Semnătura antrenorului____________ |
L.Ş. |
|
ANGAJAMENT Subsemnatul(a)__________________________, posesor(oare) al(a) CI seria___ nr.__________, IDNP_____________, eliberat de_________ la data de _______________________, cu domiciliul pe str. _________________ nr._____, ap._______, localitatea ________________, telefonul _____________, în calitate de părinte (tutore legal) al elevului(ei) sportiv(e)_____________, legitimaţie nr.______, posesor(oare) al(a) CI seria_____ nr.___________, IDNP____________________________________________ elev(ă) sportiv(ă) la grupa _______________, disciplina sportivă ______________, al/a Şcolii sportive _____________________ din localitatea ___________________, str. ______________________, faţă de sus-numita structură de educaţie extraşcolară şi recunoscându-i-se capacitatea legală pentru prezentul document, mă angajez ca fiul meu/fiica mea, pe perioada cât este elev(ă) sportiv(ă), nu va semna legitimarea pentru orice altă structură sportivă fără acordul în scris al conducerii şcolii sportive, fapt pentru care semnăm acest angajament. Prezentul angajament a fost încheiat în patru exemplare, câte unul pentru: şcoala sportivă, antrenor, părinte (tutore legal), sportiv(ă). |
|
|
Semnătura elevului(ei) sportiv(e) ______________________ |
Semnătura părintelui (tutorelui legal) ______________________ |
|
Prevederi metodologice: 1. În cazul elevilor sportivi cu vârsta de peste 18 ani, angajamentul se scrie din numele propriei persoane. 2. Trecerea de la un antrenor la altul este consemnată într-o cerere semnată de către elevul(a) sportiv(ă) şi acceptată de ambii antrenori, cu recunoaşterea meritului antrenorului/antrenorilor care au contribuit la creşterea elevului(ei) sportiv(e). |
|