Hotărâre nr. 534 din 26.07.2023
pentru aprobarea Regulamentului privind aprecierea medico-legală a gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Regulamentului privind aprecierea medico-legală
a gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii
nr. 534 din 26.07.2023
(în vigoare 03.09.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 287-290 art. 670 din 03.08.2023
* * *
În temeiul art.57 alin.(3) din Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.34, art.373), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul privind aprecierea medico-legală a gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii (se anexează).
2. Se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr.199/2003 de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.170-172, art.224), cu modificările ulterioare.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul sănătăţii | Ala Nemerenco |
| Ministrul afacerilor interne | Adrian Efros |
| Ministrul justiţiei | Veronica Mihailov-Moraru |
| Nr.534. Chişinău, 26 iulie 2023. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.534/2023
REGULAMENT
privind aprecierea medico-legală a gravităţii vătămării
integrităţii corporale sau sănătăţii
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind aprecierea medico-legală a gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii (în continuare – Regulament) stabileşte criteriile medico-legale pentru determinarea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei (în continuare – criterii).
2. În sensul prezentului Regulament, noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:
criterii medico-legale – semne calificative utilizate pentru aprecierea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii;
leziune corporală – dereglare a integrităţii anatomice a organelor şi ţesuturilor sau funcţiilor acestora, provocată de acţiunea diferiţilor agenţi/factori traumatici externi: mecanici, fizici, chimici, biologici, psihici;
medic legist – persoană cu studii medicale superioare şi de specialitate în domeniul medicinei legale, calificată şi abilitată, conform legii, să efectueze expertize/constatări şi să formuleze concluzii ce ţin de domeniul în care este autorizată (expert judiciar/specialist);
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii – prejudiciu cauzat integrităţii corporale sau sănătăţii prin leziune (leziuni).
3. Gravitatea vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii se apreciază de către medicul legist în conformitate cu prezentul Regulament şi cu alte acte normative.
4. Expertiza/constatarea medico-legală pentru aprecierea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii se efectuează în baza examenului medico-legal al persoanei şi/sau în baza documentelor medicale.
5. Examenul medico-legal al persoanelor se efectuează în sediile Centrului de Medicină Legală, în timpul orelor de lucru. În cazurile în care există pericolul de dispariţie a unor probe sau de schimbare a unor situaţii de fapt, examenul poate fi efectuat şi în afara programului de activitate al secţiei medico-legale. În cazurile de agresiuni privind viaţa sexuală, examenul medico-legal se va efectua în condiţiile prevăzute în secţiunea a 4-a al capitolului V din anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.223/2023 cu privire la aprobarea Metodologiei de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală şi a Instrucţiunii de lucru a echipei de intervenţie în cazurile de violenţă sexuală şi în Protocolul clinic standardizat privind managementul clinic al cazurilor de viol, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.908/2021.
6. La solicitarea în formă scrisă justificată a ordonatorului expertizei judiciare sau a solicitantului expertizei extrajudiciare în privinţa persoanelor care se află în situaţii semnificativ diferite (persoane cu dizabilităţi, multiple vulnerabilităţi sau care au alte criterii protejate (inclusiv etnie, rasă, religie), copii) se aplică principiul acomodării rezonabile, care presupune efectuarea examenului persoanei în condiţii sigure, adaptate la necesităţile persoanelor vulnerabile, cu nevoi speciale, inclusiv în condiţii de izolare în cazurile de risc de sănătate publică. Ordonatorul sau solicitantul asigură deplasarea şi accesul medicului legist la locul aflării persoanei supuse expertizei.
7. Documentele medicale pentru efectuarea expertizei medico-legale se prezintă în original şi trebuie să conţină suficiente informaţii concludente cu privire la caracterul traumei, evoluţia clinică, precum şi alte date necesare pentru obiectivizarea şi argumentarea concluziilor. Din documentele medicale se extrag toate informaţiile referitoare la caracterul lezional, manifestarea clinică a traumei (maladiei), rezultatele investigaţiilor instrumentale şi de laborator, intervenţiilor chirurgicale, precum şi alte date importante.
8. În cazurile în care persoana cu leziuni corporale se află la tratament staţionar, în baza demersului în formă scrisă al organelor de drept înaintat instituţiei medico-sanitare, se va elibera, în termen de 3 zile lucrătoare, un extras din fişa medicală a bolnavului de staţionar, autentificat de medicul curant/instituţia medico-sanitară, cu indicarea diagnosticului clinic argumentat prin date obiective şi alte informaţii ample referitoare la caracterul traumei şi la intervenţiile efectuate. La extras se vor anexa rezultatele investigaţiilor paraclinice.
9. La necesitate, medicul legist recomandă persoanei supuse expertizei consultaţia specialiştilor din instituţiile medico-sanitare publice sau private, inclusiv cu efectuarea investigaţiilor clinice şi paraclinice necesare.
10. Prejudiciile cauzate prin actul medical se consideră vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în cazurile în care actul medical a fost realizat cu încălcarea regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale şi se apreciază în conformitate cu criteriile calificative stipulate în prezentul Regulament.
11. Determinarea şi evaluarea deficienţelor în actul medical se efectuează în comisie, constituită în condiţiile prevederilor art.146 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003.
12. Aprecierea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii la persoanele cu maladii sau defecte anatomo-funcţionale, parţiale sau totale, preexistente, particularităţi individuale ale organismului, deficienţe în acordarea asistenţei medicale, stări de simulare, agravare, maladii artificiale, în caz de adresare tardivă după ajutor medical se va efectua doar în baza consecinţelor posttraumatice. În asemenea cazuri medicul legist va determina şi va indica influenţa traumei asupra evoluţiei bolii.
13. Gravitatea vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii nu se apreciază dacă:
1) diagnosticul leziunii sau al bolii la persoana supusă expertizei nu se confirmă prin date obiective;
2) consecinţa nepericuloasă pentru viaţă la moment nu este clară;
3) persoana supusă expertizei refuză efectuarea investigaţiilor suplimentare necesare sau nu se prezintă la examinarea repetată.
14. Eliberarea unor concluzii prealabile şi ipotetice cu privire la gravitatea vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii se interzice. Dacă, din motive obiective, nu este posibilă elaborarea unei concluzii finale cu privire la gravitatea vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii, medicul legist indică în concluziile sale cauzele de imposibilitate şi menţionează materialele suplimentare necesar a fi prezentate pentru aprecierea gravităţii, precum şi stabileşte termenul examinării repetate. Imposibilitatea aprecierii gradului de gravitate al vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii nu scuteşte medicul legist de rezolvarea altor probleme înaintate spre soluţionare de ordonatorul expertizei.
15. Aprecierea gradului de gravitate al vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii (în continuare – grad de gravitate) se efectuează în baza criteriilor stabilite în Regulament pentru fiecare grad de gravitate în parte. Criteriul de apreciere a gradului de gravitate se indică în concluziile medico-legale.
16. Pentru stabilirea gradului de gravitate este suficientă prezenţa unui criteriu calificativ. În caz de asociere a mai multe criterii calificative, gravitatea vătămării se apreciază după criteriul ce corespunde unei vătămări mai grave, cu excepţia criteriului incapacităţii de muncă generale permanente, când aceasta este determinată prin sumarea procentelor.
17. La solicitarea ordonatorului expertizei sau în cazul leziunilor corporale cu vechime diferită, gradul de gravitate se apreciază separat pentru fiecare leziune corporală.
18. Volumul incapacităţii de muncă generale permanente se apreciază în conformitate cu instrucţiunea şi cu criteriile aprobate de către Ministerul Sănătăţii. Expertiza/constatarea medico-legală în baza acestui criteriu se efectuează numai după definitivarea consecinţelor leziunilor corporale, confirmate prin date obiective.
19. Criteriul duratei dereglării sănătăţii presupune timpul necesar pentru restabilirea sănătăţii persoanei în funcţie de volumul şi caracterul lezional, care se apreciază în zile.
Medicul legist va evalua, în baza datelor medicale şi medico-legale obiective, durata dereglării sănătăţii cauzate de leziunea corporală.
20. După efectuarea expertizei extrajudiciare, medicul legist, în termen de 3 zile lucrătoare, raportează cazul organelor de poliţie sau ale procuraturii în următoarele situaţii:
1) copii victime;
2) acte de violenţă în familie;
3) vătămare medie sau gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
4) acte de violenţă sexuală;
5) acte de pretinsă tortură;
6) trafic de fiinţe umane;
7) la cererea expresă a victimei.
21. În caz de deces, gravitatea vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii se apreciază similar persoanelor în viaţă. În aceste cazuri, în concluzii se indică şi raportul de cauzalitate dintre traumă şi moarte.
22. Pentru cazurile de tortură şi alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, concomitent cu aprecierea gradului de gravitate se apreciază şi gradul de corelaţie în raport cu formele specifice de tortură:
1) nu este în corelaţie: leziunea nu putea fi cauzată de către trauma descrisă;
2) este în corelaţie: leziunea putea fi cauzată de trauma descrisă, dar nu reprezintă o formă specifică a acesteia şi poate avea multe alte cauze;
3) în strânsă corelaţie: leziunea putea fi cauzată de trauma descrisă şi există şi foarte puţine alte cauze posibile;
4) tipică: leziunea are un aspect care este de obicei întâlnit în acest tip de traumă, dar există şi alte cauze posibile;
5) diagnostică: leziunea nu putea fi cauzată prin alt mod decât cel descris.
23. Se stabilesc următoarele grade de gravitate a vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii:
1) vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
2) vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3) vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
4) vătămare neînsemnată a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Capitolul II
CRITERIILE DE APRECIERE A VĂTĂMĂRII INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Secţiunea 1
Criteriile de apreciere a vătămării grave
a integrităţii corporale sau a sănătăţii
24. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se califică în baza următoarelor criterii:
1) pericolul pentru viaţă;
2) consecinţele posttraumatice nepericuloase pentru viaţă, precum:
a) pierdere anatomică a unui organ sau a funcţiei acestuia;
b) întrerupere posttraumatică a sarcinii;
c) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente;
d) boală psihică;
3) incapacitatea de muncă generală permanentă şi considerabilă.
25. Pericolul pentru viaţă este determinat de leziunile corporale care prezintă pericol iminent-imediat, tardiv sau potenţial de a provoca moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau datorită reactivităţii individuale a organismului.
26. În calitate de leziuni corporale care prezintă pericol pentru viaţă se consideră următoarele:
1) fracturile oaselor bolţii sau bazei craniului, cu excepţia oaselor scheletului facial şi fracturilor izolate ale lamelei externe a bolţii craniului, inclusiv fără lezarea creierului şi membranelor meningiene;
2) contuzia cerebrală gravă, cu sau fără compresiunea creierului, contuzia cerebrală medie însoţită de semne obiective de afectare bulbară;
Leziunile meningo-cerebrale se apreciază în baza indicaţiilor metodice "Aprecierea medico-legală a gravităţii vătămării corporale în traumele cranio-cerebrale";
3) hemoragiile intracraniene: hematom extra- sau subdural, hemoragii subarahnoidiene sau intracerebrale – atunci când acestea sunt asociate cu dereglări periculoase pentru viaţă, obiectivizate prin manifestările neurologice şi neurochirurgicale respective;
4) leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea măduvei spinale;
5) fracturo-luxaţiile şi fracturile corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor cervicale, precum şi fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicale 1 sau 2, fractura apofizei odontoide a vertebrei cervicale 2, inclusiv cele fără dereglarea funcţiei măduvei spinale;
6) luxaţiile şi subluxaţiile vertebrelor cervicale asociate cu dereglări periculoase pentru viaţă, obiectivizate prin semne neurologice corespunzătoare;
7) leziunile închise ale regiunii cervicale a măduvei spinării însoţite de şoc spinal sau de alte dereglări periculoase pentru viaţă;
8) fracturile şi fracturo-luxaţia unei sau a câteva vertebre toracice sau lombare, leziunile închise ale segmentelor toracice, lombare sau sacrale ale măduvei spinării asociate cu un şoc spinal confirmat clinic sau cu dereglarea funcţiilor organelor bazinului;
9) leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, esofagului (din partea tegumentelor sau a mucoasei);
10) fracturile închise ale cartilagiilor laringiene sau ale traheii cu lezarea mucoasei, asociate cu un şoc grav sau însoţite de o stare periculoasă pentru viaţa victimei;
11) fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroidă şi paratiroidă, însoţite de dereglarea respiraţiei şi simptomele unei hipoxii cerebrale profunde sau de alte stări periculoase pentru viaţă;
12) leziunile cutiei toracice penetrante în cavităţile pleurale, pericardică, cu sau fără lezarea organelor interne.
Emfizemul subcutanat localizat, constatat în cazul leziunilor toracelui, nu poate fi considerat drept un semn cert al leziunilor penetrante atunci când lipsesc fenomenele hemo-pneumotoracelui, iar comunicarea canalului de rănire cu cavitatea pleurală este îndoielnică;
13) leziunile abdomenului penetrante în cavitatea peritoneală, cu sau fără lezarea organelor interne; plăgile deschise ale organelor spaţiului retroperitoneal; leziunile penetrante în cavitatea peritoneală/retroperitoneală ale vezicii urinare, vaginului, uterului, segmentului superior şi mediu al rectului;
14) leziunile închise ale vaselor magistrale şi ale organelor cavităţii toracice, abdominale şi bazinului, ale organelor spaţiului retroperitoneal, diafragmei, prostatei, ureterelor, inclusiv rupturile subcapsulare ale organelor, confirmate obiectiv prin semne periculoase pentru viaţă;
15) fracturile deschise ale oaselor tubulare lungi (humerus, femur şi tibie), leziunile deschise ale articulaţiilor coxofemurale şi genunchiului;
16) fracturile închise ale osului femural, care implică canalul medular.
Fracturile închise complete ale femurului la nivelul capului, colului, trohanterelor, condililor şi epicondililor (fără implicarea canalului medular), fracturile închise marginale se califică după criteriul duratei dereglării sănătăţii sau volumului incapacităţii de muncă generală permanente;
17) fracturile deschise ale radiusului, ulnei şi fibulei, fracturile închise în articulaţiile mari (scapulo-humerală, cotului, radiocarpiană, talocrurală), dacă sunt însoţite de fenomene periculoase pentru viaţă;
18) fracturile oaselor bazinului asociate cu un şoc grav sau cu ruptura porţiunii membranoase a uretrei;
19) leziunile însoţite de un şoc grav (grad III-IV) sau de o hemoragie abundentă internă sau externă ce antrenează un colaps; de o embolie grasă ori gazoasă confirmată clinic; de o toxicoză traumatică cu fenomene de insuficienţă renală acută, precum şi de alte stări periculoase pentru viaţă;
20) lezarea unui vas sangvin mare: aorta, arterele carotidiene, subclaviculare, axilare, brahiale, cubitale, iliace, femurale, poplitee, precum şi a venelor ce le însoţesc.
Aprecierea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii în cazul lezării altor vase sangvine periferice se efectuează în mod individual în funcţie de pericolul care îl prezintă pentru viaţă;
21) arsurile şi degerăturile de gradul III şi IV, cu lezarea a mai mult de 15% din suprafaţa corpului; de gradul III a peste 20% din suprafaţa corpului; de gradul II cu antrenarea a mai mult de 30% din suprafaţa corpului, precum şi cele cu o suprafaţă mai mică, dar asociate cu un şoc grav; arsurile căilor respiratorii cu fenomene de edem şi strictură a glotei;
22) acţiunea altor factori vulneranţi externi (fizici, chimici, biologici) care au generat stări periculoase pentru viaţă (şoc grav de gradul III-IV, insuficienţă a organelor de importanţă vitală);
23) compresiunea organelor gâtului, precum şi alte genuri de asfixie mecanică asociate cu un complex pronunţat de fenomene periculoase pentru viaţă (hipoxie cerebrală severă), confirmate prin date neurologice obiective;
24) stări periculoase pentru viaţă, condiţionate de acţiuni traumatice în regiunile reflexogene – plexul sino-carotidian al gâtului, regiunea precordială, plexul ciliar, organele genitale masculine.
27. Consecinţele posttraumatice nepericuloase pentru viaţă sunt:
1) pierdere anatomică a unui organ sau a funcţiei acestuia:
a) pierderea vederii – prin aceasta se subînţelege orbirea completă ireversibilă la ambii ochi sau o diminuare severă ireversibilă a acuităţii vizuale până la enumerarea degetelor la o distanţă de doi metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 dioptrii şi mai mică).
Pierderea vederii la un singur ochi are drept consecinţă o incapacitate de muncă generală permanentă considerabilă.
Gradul de gravitate al vătămării în cazul lezării unui ochi orb, ce impune enuclearea acestuia, se apreciază în funcţie de durata dereglării sănătăţii.
Volumul incapacităţii de muncă generale permanente în cazul traumelor organelor văzului complicate cu diminuarea acuităţii vizuale (stabilită fără corecţie) se apreciază în termen nu mai mic de 3 luni de la traumă;
b) pierderea auzului – prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă ireversibilă sau o diminuare ireversibilă a acuităţii auditive când persoana nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de pavilionul urechii.
Pierderea auzului doar la o ureche antrenează o incapacitate de muncă generală permanentă însemnată;
c) pierderea graiului – pierderea ireversibilă a capacităţii de a se exprima prin sunete articulate, recepţionate clar. Această stare poate fi condiţionată de pierderea/leziunea anatomo-funcţională a limbii, coardelor vocale sau de origine nervoasă centrală ori periferică;
d) pierderea mâinii sau piciorului presupune pierderea anatomică sau/şi funcţională ireversibilă a acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionalitatea lor).
Prin pierderea anatomică a mâinii se înţelege detaşarea ei completă de la trunchi mai sus de articulaţia radio-carpiană, iar prin pierderea anatomică a piciorului – amputarea completă mai sus de nivelul articulaţiei talo-crurale; celelalte cazuri trebuie considerate drept o pierdere a unei părţi a membrului, având alte criterii de apreciere prevăzute de prezentul Regulament;
e) pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea ireversibilă a capacităţii de coabitare, fecundare, concepere şi naştere;
2) întrerupere posttraumatică a sarcinii. Întreruperea sarcinii se califică drept o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii dacă se află în legătură cauzală directă cu trauma şi nu este o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului sau a unei boli materne, fetale sau membranale;
3) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente. Medicul legist se abţine de la calificarea leziunii feţei şi/sau a regiunilor adiacente drept o desfigurare iremediabilă. Medicul legist apreciază doar caracterul leziunii şi gradul de gravitate al vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, constatând doar dacă aceasta este reparabilă sau nu.
Prin reparabilă se înţelege o micşorare considerabilă a gradului de manifestare a modificărilor morfologice ale leziunii sau ale consecinţelor acesteia pe parcursul timpului sau sub influenţa mijloacelor de tratament nechirurgical. Dacă însă pentru înlăturarea leziunii sau a consecinţelor acesteia este necesară o intervenţie chirurgicală (cosmetică), leziunea este considerată ireparabilă.
Faţa este delimitată în partea superioară de hotarul în normă a părţii piloase a capului, lateral – de marginea anterioară a bazei pavilionului auricular, marginea posterioară a ramurii mandibulei şi unghiul mandibulei, inferior – de marginea inferioară a corpului mandibulei. În cazul cheliei fronto-parietale complete, drept limită superioară a feţei se consideră nivelul suturii coronariene.
Drept regiuni adiacente feţei sunt: suprafeţele anterioară şi antero-laterală ale gâtului, pavilioanele auriculare. Suprafeţele anterioară şi antero-laterală ale gâtului sunt delimitate în partea superioară de marginea inferioară a corpului mandibulei, lateral – de marginea anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian, inferior – de marginea superioară a manubriului sternal. Pavilionul auricular include suprafaţa sa anterioară, delimitată de conturul anatomic;
4) boală psihică. Drept o consecinţă nepericuloasă pentru viaţă sunt doar bolile psihice posttraumatice ireversibile.
Tulburările psihice posttraumatice tranzitorii nu sunt boli psihice şi gravitatea lor se apreciază în conformitate cu criteriul duratei dereglării sănătăţii.
Aprecierea gravităţii vătămării în cazurile bolilor şi tulburărilor psihice posttraumatice se face în cadrul unei expertize complexe – medico-legale, psihiatrico-legale şi clinico-psihologice, ţinându-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă şi tulburarea sau maladia psihică.
28. Incapacitatea de muncă generală permanentă şi considerabilă reprezintă leziunea care a condiţionat direct sau prin consecinţele sale o incapacitate de muncă generală permanentă mai mare de 33%.
La persoanele cu dizabilităţi fizice incapacitatea de muncă generală permanentă, generată de leziunea corporală, se apreciază ca şi la persoanele practic sănătoase.
Incapacitatea de muncă generală permanentă la copii se apreciază similar ca la adulţi, conform prevederilor prezentului Regulament.
Secţiunea a 2-a
Criteriile de apreciere a vătămării medii
a integrităţii corporale sau a sănătăţii
29. Criteriile de apreciere a vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
1) lipsa pericolului pentru viaţă;
2) lipsa tuturor consecinţelor prevăzute în prezentul Regulament cu referire la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3) dereglarea sănătăţii de lungă durată;
4) incapacitatea de muncă generală permanentă şi însemnată.
30. Dereglarea sănătăţii de lungă durată este starea morbidă condiţionată de traumă, care are o durată de peste 3 săptămâni (mai mult de 21 de zile).
31. Incapacitatea de muncă generală permanentă şi însemnată reprezintă o incapacitate în volum mai mare de 10%, dar nu mai mult de 33% (o treime), inclusiv.
Secţiunea a 3-a
Criteriile de apreciere a vătămării uşoare
a integrităţii corporale sau a sănătăţii
32. Criteriile de apreciere a vătămării uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
1) dereglarea sănătăţii de scurtă durată;
2) incapacitatea de muncă generală permanentă şi neînsemnată.
33. Dereglarea sănătăţii de scurtă durată este starea morbidă condiţionată de traumă, care are o durată de peste 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile, inclusiv.
34. Prin incapacitatea de muncă generală permanentă şi neînsemnată se înţelege o incapacitate în volum de până la 10%, inclusiv.
Secţiunea a 4-a
Criteriile de apreciere a vătămării neînsemnate
a integrităţii corporale sau a sănătăţii
35. Criteriile de apreciere a vătămării neînsemnate a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
1) lipsa dereglării sănătăţii sau dereglarea sănătăţii nu mai mult de 6 zile;
2) lipsa incapacităţii de muncă generale permanentă.