553/08.10.96 Hotărîre pentru aprobarea Concepţiei Politicii Industriale a Republiicii Moldova pe anii 1996-2000
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Concepţiei Politicii Industriale
a Republicii Moldova pe anii 1996-2000
nr. 553 din 08.10.96
(în vigoare 08.10.1996)
* * *
Abrogat: 31.10.2012
Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012
În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.867 din 29 decembrie 1995 “Cu privire la măsurile de bază pentru realizarea în 1996-1997 a Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1994-1997” şi în scopul stabilirii principiilor de protecţie şi stimulare a producătorilor autohtoni, determinării drepturilor şi răspunderii subiecţilor activităţii industriale şi realizării sarcinilor strategice şi tactice în domeniul industrial, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Concepţia Politicii Industriale a Republicii Moldova pe anii 1996-2000 (se anexează).
2. Ministerul Economiei, Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Concernul “Inmacom”, în comun cu alte ministere şi departamente interesate, va elabora în termen de 2 luni programul de măsuri organizaţionale pentru realizarea Concepţiei nominalizate.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Andrei SANGHELI |
| Contrasemnată: | |
| Ministrul economiei | Valeriu Bobuţac |
| Ministrul industriei | Grigore Triboi |
| Ministrul agriculturii şi alimentaţiei | Vitalie Gorincioi |
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.553 din 8 octombrie 1996
CONCEPŢIA
politicii industriale a Republicii Moldova în anii 1996-2000
PREAMBUL
Componenţă a politicii economice naţionale, politica industrială reprezintă un sistem de acţiuni şi reglementări aplicate de stat în scopul menţinerii şi intensificării activităţii industriale, totalitatea obiectivelor şi sarcinilor, ce urmează a fi realizate în interesele societăţii, precum şi metodele şi mijloacele, prin care pot fi atinse aceste obiective. O asemenea politică se realizează în statele Comunităţii Europene, S.U.A. şi Japonia, iar către mijlocul anilor 90, în condiţiile economiei de tranziţie – şi în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est.
În Republica Moldova, după încheierea primei etape de tranziţie la economia de piaţă, care s-a soldat în rezultat cu stabilizarea macroeconomică, liberalizarea activităţii întreprinderilor, a preţurilor şi comerţului şi privatizarea în masă, a urmat o altă etapă importantă – etapa reformelor structurale, inclusiv restructurarea industriei, ce formează nivelul de sus, neraportat la materiile prime, al economiei naţionale. Fără industrie progresul economiei nu este real, deoarece anume industria determină stabilitatea dinamicii macroeconomice şi oportunităţile exportului, calitatea potenţialului tehnico-ştiinţific şi utilizarea forţei de muncă în sectorul industrial, în care sînt încadraţi lucrătorii cei mai calificaţi şi se formează cea mai mare parte a veniturilor populaţiei.
La începutul anilor 90, Preşedintele, Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova au determinat univoc importanţa rolului statului în ceea ce priveşte susţinerea industriei naţionale, fapt reflectat în unele decrete ale Preşedintelui, în hotărîrile Parlamentului privind priorităţile politicii industriale (anul 1993), în Programul de activitate a Guvernului pentru anii 1994-1997.
Cu toate acestea, declinul brusc al producţiei industriale (44,2% în anul 1995 în raport cu nivelul anului 1990), sucombarea întreprinderilor în legătură cu destrămarea relaţiilor lor tehnice de producţie, majorarea permanentă a cheltuielilor energetice şi de transport, fluctuaţia cadrelor, precum şi funcţionarea instabilă a mecanismelor juridice, economice şi organizaţionale aplicabile economiei de piaţă – toate aceste circumstanţe extraordinare au făcut dificilă elaborarea constructivă a politicii industriale a statului.
Actualmente în Moldova, ca şi în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, declinul economic a atins, pare-se, pragul de jos, situaţia începînd să se stabilizeze. Concomitent, realităţile acestei crize au relevat că în toate ţările cu economia în tranziţie s-a exagerat capacitatea forţelor economiei de piaţă de a redresa rapid întreprinderile şi a reforma economia, precum şi faptul că nu este necesară eschivarea statului de la conducerea sferei producătoare, ci reevaluarea rolului lui şi modificarea mijloacelor de acţiune asupra acestei sfere. În atare situaţie, Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovenia, utilizînd un complex de măsuri de reabilitare (restructurarea întreprinderilor, crearea condiţiilor preferenţiale pentru anumite ramuri, atragerea cu destinaţie specială a investiţiilor străine), şi-au relansat economia, stimulează activitatea industrială prin redistribuirea controlată a resurselor şi alocarea lor în ramurile şi sectoarele prioritare, ţinînd cont de necesitatea de a spori volumul producţiei, destinate exportului şi pieţei interne, şi de a asigura acumularea veniturilor în bugetul de stat şi soluţionarea problemelor sociale.
Deşi încă în perioada startului spre economia de piaţă în Republica Moldova orice afirmaţie privind necesitatea unei politici industriale îşi găsea riposta imediată, astăzi anume lipsa unei abordări de perspectivă a destinelor industriei, a transformărilor ei structurale este invocată drept una din cauzele principale ale menţinerii depresiei în producţie şi ale declinului social. Este un adevăr general recunoscut faptul că actuala stabilizare macroeconomică din Moldova trebuie să fie consolidată de schimbări pozitive la nivel de întreprinderi şi, în primul rînd, în sfera industrială, componentă calitativ importantă a economiei naţionale din oricare ţară europeană. Obiectivul final îl constituie asigurarea viabilităţii industriei, competitivităţii mărfurilor industriale moldave pe piaţa internă şi externă.
Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară promovarea fermă a unei politici industriale consecvente. Este relevant faptul că după trecerea “primului val” al privatizării şi creării condiţiilor-cadru generale aferente transformărilor în spiritul economiei de piaţă, în anii 1996-2000 se profilează următoarele imperative: (1) susţinerea restructurării fostelor întreprinderi de stat, inclusiv prin intermediul procedurii de asanare şi faliment; (2) crearea unui climat economic favorabil pentru sectorul întreprinderi antreprenoriale mici şi mijlocii. Platforma generală în acest scop sînt chemate s-o formeze “acţiunile pe orizontală”, care penetrează întreaga sferă industrială, vizînd stimularea investiţiilor, retehnologizarea, susţinerea cercetărilor, activităţii inovaţionale şi promovarea exportului. Pentru cele mai importante direcţii prioritare este raţională elaborarea şi realizarea unor programe de stat cu destinaţie specială, precum sînt programul de reducere a energofagităţii producţiei, asigurarea cu tehnică a complexului agroindustrial etc., în realizarea cărora trebuie să fie implicaţi toţi agenţii economici interesaţi.
Conform Programului de activitate a Guvernului, prin totalizarea discuţiilor ce au avut loc pe la mijlocul anului 1995 cu privire la strategia şi direcţiile reformelor, a fost realizat, în comun cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Industrială a O.N.U. (UNIDO), un proiect orientat spre formarea unei noi politici industriale a Moldovei (“Moldova: Policy Framework: industrial restructuring and private sector development”, UNIDO, Viena, 1996), a fost asigurată examinarea anumitor aspecte ale acestei probleme în cadrul structurilor de stat şi centrelor de cercetări ştiinţifice.
Concepţia politicii industriale a Republicii Moldova pentru perioada medie – anii 1996-2000 – a fost elaborată de consiliul Coordonator pentru Politica Industrială pe lîngă Guvern (conducător – viceprim-ministru al Republicii Moldova dl Ion Guţu) pe baza propunerilor şi elaborărilor Ministerului Economiei, Ministerului Industriei, Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, Concernului pentru Industria Materialelor de Construcţie “Inmacom”, Departamentului Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Învăţămîntului, Departamentului pentru Politica Mediului Înconjurător, ale Agenţiei pentru Restructurarea Întreprinderilor şi Asistenţă (ARIA), Universităţii Tehnice din Moldova, Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul economiei complexului agroindustrial şi ale Centrului de studiere a problemelor pieţei al Ministerului Economiei şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Au fost luate în considerare recomandările UNIDO (Industrial Policies Branch) şi ale Comisiei Economice a O.N.U. pentru Europa (U.N.E.C.E.).
Concepţia politicii industriale a fost adoptată de către Guvernul Republicii Moldova şi aprobată de Organizaţia pentru Dezvoltarea Industrială (UNIDO, Viena), în octombrie 1996.
I. OBIECTIVELE ŞI SARCINILE POLITICII INDUSTRIALE
Politica industrială este considerată de Guvernul Republicii Moldova drept parte componentă importantă a politicii socio-economice a statului orientată spre susţinerea sferei industriale prin acte normative, metode economice şi un sistem corelat de măsuri organizatorice. În perspectivă calculată pe termen mediu – anii 1996–2000 – realizarea politicii industriale va fi determinată, în primul rînd, de necesitatea relansării şi refacerii industriei şi ieşirii ei cît mai rapide din depresie cu menţinerea potenţialului tehnico-ştiinţific, restructurării întreprinderilor şi adaptării lor la economia de piaţă, atenuării consecinţelor sociale ale crizei reformelor structurale.
Obiectivul strategic al politicii industriale a Moldovei îl constituie formarea unui complex industrial (C.I.) multiramural, competitiv şi de înaltă tehnicitate, conform cu standardele europene, care să asigure dezvoltarea stabilă şi independenţa economică a ţării, venituri suficiente populaţiei şi integrarea Moldovei în sistemul de relaţii economice mondiale.
Obiectivele pentru perioada apropiată sînt: depăşirea situaţiei de criză şi relansarea industriei, care se vor manifesta prin:
creşterea ponderii industriei în produsul intern brut (P.I.B.), satisfacerea necesităţilor publice şi de stat cu mărfuri şi servicii produse în cadrul C.I., menţinerea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi al veniturilor populaţiei în sfera industrială;
stabilirea priorităţilor – dezvoltarea preponderentă a întreprinderilor orientate maximal spre utilizarea materialelor şi resurselor de muncă locale (industria alimentară, industria materialelor de construcţie), precum şi a ramurilor cu tehnologii avansate şi cu un volum mare de muncă din industria de prelucrare (industria uşoară, industria constructoare de maşini), predominînd orientarea lor spre export;
restructurarea industriei – a întreprinderilor şi ramurilor, ţinîndu-se cont de cerinţele pieţei externe şi interne, de economisirea resurselor şi energiei;
păstrarea şi dezvoltarea potenţialului tehnologico-ştiinţific şi a infrastructurii C.I., pregătirea şi recalificarea cadrelor pentru industrie;
orientarea activităţii agenţilor economici, în paralel cu obţinerea veniturilor, şi spre reperele social-economice.
Ţinînd cont de specificul următorilor 3-5 ani, la etapa scoaterii din criză şi relansării industriei, atingerea obiectivelor preconizate necesită realizarea următoarelor sarcini:
renovarea şi completarea bazei juridice, ce reglementează activitatea întreprinderilor şi tuturor agenţilor economici din sfera industrială;
reformarea proprietăţii şi privatizarea, formarea sistemului de dirijare corporativă, trecerea la noi forme organizaţional-juridice de gospodărire – asociaţii ale societăţilor pe acţiuni, grupuri industrial-financiare, holdinguri etc.;
restructurarea postprivatizaţională (redresarea financiară, retehnologizarea, reforma structurală) a întreprinderilor viabile, reconversiunea, divizarea sau lichidarea (benevolă sau prin procedura de faliment) a întreprinderilor nerentabile, fără perspectivă;
stimularea dezvoltării sectorului privat în sfera industrială – prin susţinerea întreprinderilor mici şi medii;
optimizarea mediului economic – a sistemului de impunere fiscală, politicii creditare şi gestiunii contabile, dezvoltarea concurenţei şi depăşirea monopolismului structurilor vechi şi al celei noi ce derivă din economia tenebră, controlul eficient asupra respectării de către întreprinderi a disciplinei financiare;
depăşirea crizei investiţiilor în C.I., inclusiv pe baza atragerii resurselor financiare ale organizaţiilor internaţionale şi partenerilor străini;
luarea în considerare a specificului regional al dezvoltării şi amplasării întreprinderilor industriale – în municipii şi raioane, inclusiv în componenţa zonelor antreprenoriatului liber şi parcurilor industriale (inovaţionale);
întreprinderea unor acţiuni eficiente de sporire a volumului exportului, adaptarea la piaţa europeană şi mondială;
crearea infrastructurii C.I. adecvate cerinţelor economiei de piaţă: baza tehnico-ştiinţifică şi de proiectări, servicii marketing, informative, auditing, de asigurări şi consultanţă;
atenuarea consecinţelor social ale reformării C.I. – crearea sistemului de asigurări sociale, apt să soluţioneze problemele legate de concedieri, şomaj şi reorientarea ocupaţională a forţei de muncă în perioada de tranziţie.
Obiectivele şi sarcinile perspectivei apropiate în domeniul politicii industriale a Republicii Moldova trebuie să fie coordonate în cadrul strategiei generale a economiei naţionale, ale cărei caracteristici structurale, de drept, tehnologice şi ecologice să fie armonizate cu practica europeană.
II. INDUSTRIA ÎN SISTEMUL ECONOMIEI NAŢIONALE.
STAREA ACTUALĂ ŞI PRIORITĂŢILE DE PERSPECTIVĂ
Industria ca promotor al progresului tehnic şi cea mai dinamică sferă a economiei naţionale este chemată să asigure stabilitatea dezvoltării ei economice (să niveleze dezechilibrele, generate de complexul agroindustrial, dată fiind dependenţa lui de factorii naturali), să stimuleze progresul tehnico-ştiinţific şi sporirea potenţialului de export, creşterea numărului locurilor de muncă şi a veniturilor populaţiei, nivelului de studii şi calificare al cetăţenilor să promoveze dezvoltarea urbanismului, implementarea industriilor în oraşele mici şi localităţile rurale.
Strategia economiei naţionale porneşte de la axioma, conform căreia în Europa secolului XXI ţara cu orientare eminamente agrară este lipsită de viitor. Din aceste considerente este necesar să fie utilizată la maximum baza industrială, creată în perioada precedentă.
Cursul spre industrializarea Moldovei, realizat în anii 60-80, s-a manifestat prin creşterea ponderii industriei în produsul social, dinamizarea ritmului dezvoltării ei şi al diferenţierii structurii, amplasarea în republică a multor întreprinderi, unice în fosta Uniune.
Conform majorităţii indicatorilor din statistica internaţională, către începutul anilor 90 Moldova era clasificată drept ţară industrial-agrară. Ponderea industriei în structura produsului social (anul 1989) a atins 60%, în venitul naţional – 47%, iar în exportul de produse – circa 90%. În acest context, industria s-a vădit ca ramura cu cel mai mare aport la formarea veniturilor bugetului de stat (53% în anul 1989, dar apoi diminuate pînă la 21% în anul 1995).
Pe teritoriul Moldovei, conform datelor din anul 1990, sînt amplasate 558 întreprinderi industriale, structura ramurală s-a format din 97 ramuri şi sectoare de producere, inclusiv în componenţa: electro- şi termoenergeticii – 3 subramuri, industriei chimice şi chimico-petroliere – 4, industriei constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor – 24, a mobilei, prelucrării lemnului, hîrtiei şi celulozei – 3, industriei materialelor de construcţie – 8, industriei uşoare – 12, industriei alimentare – 16, industriei de parfumerie şi cosmetică, de producere a sticlei, farmaceutice, poligrafice – cîte o subramură.
Pe teritoriul Moldovei a fost amplasată cea mai mare centrală termoelectrică din Balcani (cu o capacitate de 2,5, mil.kWt), circa 50 uzine constructoare de maşini (specializate în radioelectronică şi construcţia aparatelor, producerea maşinilor electrice, a pompelor, mijloacelor tehnice pentru C.A.I.), un şir de uzine şi fabrici producătoare de ciment, piele artificială şi produse chimice de uz casnic, articole electrotehnice de uz gospodăresc, mobila, covoare, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse alimentare.
Potenţialul tehnico-ştiinţific al industriei întrunea (în anul 1989) 21 institute de cercetare ştiinţifică, organizaţii de proiectări şi construcţii, laboratoare specializate. Numărul total al salariaţilor din industrie atingea în anul 1989 400 mii persoane.
Către începutul anilor 90, în ansamblu, industria Moldovei se constituia din 2 grupe mari de ramuri:
a) ramurile ce funcţionau pe baza materiilor prime locale – industria alimentară şi a materialelor de construcţie;
b) ramurile scientointensive, cu consum redus de materiale şi cele ce necesită un volum mare de muncă, care funcţionau pe baza materiilor prime importate – industria constructoare de maşini, industria uşoară, industria mobilei şi cea farmaceutică.
Orientarea generală a ambelor grupe de ramuri, în virtutea capacităţilor limitate ale pieţei interne a Moldovei, se focaliza asupra unui înalt grad de integrare în sistemul relaţiilor economice externe. Pentru export erau destinate 40% (4 mild.kWt-ore) energie electrică (în Bulgaria), mai mul de 90% din maşinile produse, 60-70% din produsele alimentare şi ale industriei uşoare. Cea mai mare parte a exportului o asigurau aceste trei ramuri, din care 80% îi reveneau industriei alimentare. În afară de relaţiile cu diverse regiuni ale fostei Uniuni (circa 90% din volumul exportului), Moldova întreţinea legături cu aproximativ 60 de ţări.
La începutul anilor 90, în cadrul crizei generale declanşate în ţările cu economie tranzitorie, inclusiv în Moldova, a apărut un pericol pentru însăşi existenţa industriei naţionale. Cauzele: reducerea generală a cererii, destrămarea relaţiilor tehnologice şi de producţie tradiţionale, migraţia cadrelor calificate, distrugerea bazei ştiinţifico-experimentale, creşterea bruscă a preţurilor la resursele energetice, metale, produsele chimice, lemn, bumbac, încetarea creditării preferenţiale de către stat şi, în consecinţă – insuficienţa acută de resurse financiare pentru mijloacele circulante şi investiţii, soldată cu blocajul plăţilor.
În plan structural, economia Republicii Moldova a început să-şi piardă treptat caracterul industrial: cota industriei în P.I.B. s-a redus pînă la 31,8% (în 1995), în anii 1991-1995 volumul producţiei industriale s-a redus cu 55,8%, al investiţiilor capitale – de 10 ori, iar numărul salariaţilor din industrie – cu 51%. Totodată, s-a făcut observată o modificare structurală în sensul reducerii ponderii industriei constructoare de maşini şi industriei uşoare şi în fabricarea producţiei, cît şi în ceea ce priveşte exportul. În legătură cu trecerea rapidă de la insuficienţa aprovizionării la cererea scăzută majoritatea întreprinderilor au nimerit în situaţia cînd supravieţuirea le devenise scopul principal.
Începînd cu anul 1994, Guvernul a întreprins acţiuni coordonate pentru ca industria să beneficieze de atitudinea favorabilă a Parlamentului, F.M.I., Băncii Mondiale, B.E.R.D., a ţărilor donatoare şi a investitorilor străini. Au fost realizate măsuri oportune pentru formarea cadrului juridic necesar restructurării industriei, redresării financiare a întreprinderilor, care au semnat acorduri-memorandum cu Consiliul Creditorilor de Stat, a fost intensificată activitatea de creare a întreprinderilor mixte şi de realizare a unor proiecte investiţionale cu participarea partenerilor din Germania, Austria, România, Rusia, S.U.A., Israel, Italia şi alte ţări.
În rezultat, pe la mijlocul anului 1995, datorită factorilor de stabilizare macroeconomică şi eforturilor economico-organizatorice ale Guvernului, s-a relevat încetinirea declinului economic, iar în prima jumătate a anului 1996 a avut loc o creştere de 8,7% a volumului producţie industriale.
La stadiul ieşirii din criză, în procesul reorientării C.I. spre condiţiile de piaţă, s-a constatat: pe de o parte, stabilitatea considerabilă a ramurilor ce funcţionează cu materii prime locale şi dezvoltarea accelerată a sectoarelor industriale orientate spre export, iar pe de alta – creşterea în comparaţie cu alte ţări europene a consumului de energie şi a cheltuielilor pentru transport, influenţa negativă a monopolizării producţiei, gradul înalt de uzură a fondurilor de producţie şi tehnologiile învechite, scăderea activităţii investiţionale; ne competitivitatea producţiei (calitate redusă, lipsa informaţiilor privind conjunctura pieţei).
Comercializarea şi libertatea de acţiune a întreprinderilor pe baze legislative noi, reforma fiscală, a sferei bancare şi a proprietăţii, privatizarea, apariţia unor noi forme organizaţional-juridice flexibile (societăţi pe acţiuni, asociaţii economice, întreprinderi mixte etc.), liberalizarea tranzacţiilor de export-import au creat un mediu economic nou pentru agenţii economic.
Totodată, s-a remarcat că în acest mediu, deocamdată puţin structurat şi în multe privinţe – spontan, în care întreprinderile şi ramurile sînt lăsate să se descurce cum pot, efectul magic imediat de pe urma privatizării nu s-a produs. Statul, însă, poartă răspundere pentru promovarea unei politici speciale, apte să fortifice industria Moldovei, ca ea să penetreze piaţa europeană cu producţie competitivă şi să-şi aducă o contribuţie mai mare la crearea patrimoniului naţional, majorarea gradului de ocupare a forţei de muncă şi la sporirea veniturilor populaţiei.
În funcţie de baza iniţială, de priorităţile regionale, pieţele de perspectivă şi posibilităţile de restructurare a întreprinderilor, industria Moldovei se clasifică în următoarele grupe de ramuri şi industrii:
Grupa I – ramurile (genurile de activitate) care se bazează pe materii prime locale şi şi-au păstrat pieţele de desfacere:
industria alimentară (vinicolă, industria conservelor, industria zahărului, tutunului, producerea uleiurilor şi grăsimilor, articolelor de cofetărie);
industria materialelor de construcţie (industriile pe bază de gips, fabricarea cimentului, a materialelor pentru pereţi, lianţilor şi materialelor termoizolante, articolelor din ceramică);
industria uşoară (de prelucrare a pielii, confecţionarea încălţămintei, blănurilor, covoarelor);
industria farmaceutică;
industria de cosmetice şi parfumerie;
industria locală şi artizanatul.
În aceste ramuri se impune în primul rînd, reconstrucţia în termen scurt a unităţilor producătoare, retehnologizarea lor, implementarea sistemelor de calitate şi adaptarea acestora la pieţele externe.
Grupa II – ramurile (genurile de activitate) ce se bazează pe materiile prime de import şi dispun de o piaţă potenţială, dar care necesită reconstrucţie:
industria uşoară (confecţionarea textilelor, tricotajelor, pieilor artificiale şi articolelor de cauciuc);
industria constructoare de maşini – producerea pompelor, tehnicii medicale, aparatelor electronice şi electrotehnice (televizoarelor, frigiderelor, maşinilor de spălat);
industria mobilei;
industria chimică;
fabricarea materialelor de ambalat.
Grupa III – a) întreprinderile energo- şi materialofage, care au pierdut pieţele de desfacere, precum şi b) întreprinderile scientointensive şi cu un consum redus de materiale din complexul de apărare, ce urmează a fi reprofilate pentru producţia civilă. Întreprinderile din această grupă constituie obiectele reconversiunii şi restructurării pe termen lung în cadrul unor programe speciale cu importanţă de stat;
Subgrupa a): producerea tractoarelor şi tehnicii agricole, a strungurilor, frigoriferelor (inclusiv containerelor) industriale, utilajului tehnologic pentru industria alimentară; subgrupa b): radioelectronica, fabricarea aparatelor şi dispozitivelor de automatizare (reconversiunea pentru producerea mijloacelor de telecomunicaţii, sistemelor de energie recuperată, tehnicii medicale, contoarelor de energie electrică, gaze, apă etc.).
Din componenţa acestor grupe de ramuri, în anul 1997, Parlamentul, la recomandarea Guvernului, urmează să aprobe lista ramurilor prioritare, care vor beneficia de susţinerea statului – sub formă de credite preferenţiale, subvenţii, facilităţi fiscale.
Pentru perspectivă medie, a anilor 1996-2000, drept priorităţi ale politicii industriale au fost stabilite: (1) reducerea ponderii întreprinderilor materialo- şi energofage, (2) creşterea cotei genurilor de activitate legate de aportul substanţial al muncii vii şi intelectuale (cercetărilor şi elaborărilor ştiinţifice), (3) creşterea volumului producţiei solicitate pe pieţele externe.
Evoluţia concretă a acestor priorităţi în fiecare ramură se va determina potrivit dinamicii şi eficienţei proceselor de orientare a acestora spre economia de piaţă, ale restructurării întreprinderilor, precum şi în funcţie de eficienţa mecanismelor economice de susţinere şi de iniţiativa antreprenorială.
În ceea ce priveşte direcţiile şi industriile prioritare pentru perspectiva apropiată, se elaborează şi se realizează programe cu destinaţie specială, asigurarea financiară a cărora se va face din contul creditelor şi mijloacelor internaţionale şi parţial – din bugetul de stat.
III. DIRECŢIILE DE BAZĂ ALE POLITICII DE RELANSARE
A INDUSTRIEI ŞI DE RIDICARE A COMPETITIVITĂŢII EI
1. Rolul structurilor de stat în elaborarea şi realizarea
politicii industriale orientate spre economia de piaţă
Realizarea strategiei social-economice a Moldovei, inclusiv a politicii industriale, presupune armonizarea activităţii coordonate şi consecvente a tuturor institutelor de stat. Aceasta decurge din prevederile Constituţiei Republicii Moldova (adoptate în anul 1994) referitor la modelul de gospodărire cu orientare socială (şi nu eminamente liberal), ce specifică înalta responsabilitate a statului în reglementarea activităţii la nivel macroeconomic (baza juridică, metodele economice, măsurile organizatorice la nivelul complexelor şi ramurilor), asigurîndu-se libertatea de acţiune pe piaţa a fiecărui agent economic.
După efectuarea accelerată (şi gratuită) a privatizării în masă în condiţiile de criză, situaţia ce s-a creat în industria Moldovei rămîne complicată, tendinţele de relansare fiind instabile, de aceea statul va trebui să-şi asume în continuare partea de risc legată de restructurare, să reglementeze trecerea la conducerea corporativă, să aibă grijă de păstrarea şi dezvoltarea bazei tehnico-ştiinţifice, crearea noilor structuri instituţionale, să ţină la control administrarea noilor structuri instituţionale, să ţină la control administrarea proprietăţii de stat, procesele de demonopolizare şi dezvoltare a concurenţei. Speranţa că aceste probleme vor fi soluţionate prin autoreglare în condiţiile economiei de piaţă, aflate la stadiul de formare, nu este realistă.
Funcţiile statului (ale puterii legislative, executive şi judiciare) în domeniul reformării industriei sînt următoarele:
a) crearea premiselor de drept pentru dezvoltarea efectivă a industriei, stabilirea priorităţilor, realizarea unor măsuri de stimulare şi protecţie a producătorilor de mărfuri locali;
b) coordonarea activităţii de reformare structurală a industriei pornind de la politica statului în domeniul susţinerii ramurilor şi întreprinderilor importante din punct de vedere strategic, formării holdingurilor, grupurilor financiar-industriale, asociaţiilor de societăţi pe acţiuni etc., redresării şi lichidării întreprinderilor insolvabile;
c) dirijarea patrimoniului de stat – a sectorului întreprinderilor de stat, precum şi a întreprinderilor cu proprietate de stat în componenţa societăţilor pe acţiuni şi întreprinderilor mixte, efectuarea achiziţiilor pentru necesităţile publice;
d) stimularea antreprenoriatului privat, elaborarea şi realizarea unor măsuri în domeniul demonopolizării, dezvoltării concurenţei şi susţinerii businessului mic şi mediu în sfera industriei;
e) perfecţionarea mediului economic – a formelor şi metodelor politicii fiscale, creditar-monetare şi investiţionale, de susţinere a potenţialului de export şi dezvoltare a relaţiilor economice externe, de stimulare a investiţiilor străine în industrie;
f) realizarea politicii de stat în domeniul angajării industriale, creării locurilor de muncă, pregătirii şi reciclării angajaţilor;
g) susţinerea de către stat a elaborărilor şi proiectelor tehnico-ştiinţifice, orientate spre piaţa industrială, crearea unei infrastructuri care să asigure implementarea inovaţiilor, informatizarea sferei industriale;
h) realizarea conformităţii cu cerinţele standardizării, metrologiei şi certificării, desfăşurarea măsurilor în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi măsurilor de asigurare a securităţii tehnologice şi economice;
i) asigurarea securităţii populaţiei şi a mediului ambiant la construcţia, reconstrucţia şi exploatarea obiectelor industriale;
î) perfecţionarea statisticii industriei, ţinîndu-se cont de cerinţele internaţionale privind comparabilitatea datelor.
Platforma unică pentru realizarea direcţiilor, formelor şi metodelor indicate de influenţare de către stat a dezvoltării industriale o constituie baza legislativă respectivă şi schimbarea mediului economic, în care funcţionează întreprinderea, în ceea ce priveşte impozitele, creditele, folosinţa pămîntului, evidenţa contabilă etc.
Formele şi metodele prin care statul influenţează dezvoltarea industrială vor fi determinate de specificul fiecărei întreprinderi din următoarele trei grupe principale:
întreprinderile de stat, ce se află în subordinea administrativă directă a ministerelor sau departamentelor respective;
întreprinderile cu participarea statului la formarea capitalului statutar şi în managementul lor (consiliul director sau consiliul de observatori);
întreprinderile fără capital de stat, activitatea cărora se reglementează exclusiv prin metode economice.
Funcţiile ministerelor şi departamentelor se bazează pe delimitarea strictă a dirijării de stat şi a celei economice la toate nivelurile.
Către mijlocul anilor 90, după încheierea privatizării în masă, efectul cel mai evident al căreia a fost “acţiunea de şoc” de dezintegrare a proprietăţii de stat şi redistribuirea acesteia în cadrul noii etape – etapa de restructurare a industriei, întregul complex de măsuri pentru reformarea proprietăţii trebuie să denote mai mult constructivism şi să pornească de la criteriul eficienţei economice a măsurilor întreprinse, de la conformitatea lor cu obiectivele pe termen lung ale dezvoltării industriale a ţării.
Este raţional să delimităm trei niveluri ale transformărilor instituţional-organizatorice, avînd trăsături specifice şi necesitînd diverse instrumente de realizare a politicii de stat:
a) formele instituţionale noi de organizare a producţiei la nivelul unor întreprinderi aparte;
b) formele noi de interacţiune a întreprinderilor;
c) formele de interacţiune a organelor de dirijare cu întreprinderile industriale.
Cele mai mari schimbări urmează să se producă la nivelul întreprinderilor – spre deosebire de întreprinderile cu economie planificată, acestea, pentru a putea funcţiona pe piaţă, trebuie să se comercializeze, să se transforme în firme, care îşi soluţionează în regie proprie întregul complex de sarcini şi probleme: determinarea nomenclatorului de mărfuri, a volumului şi metodelor de organizare a producţiei, aprovizionarea, desfacerea, precum şi renovarea bazei tehnico-materiale.
În acest context, preponderenţă se va acorda trecerii de la întreprinderile specializate mari la societăţile pe acţiuni diversificate, precum şi la întreprinderile specializate mici şi medii. Ultimele pot fi create pe baza divizării întreprinderilor şi transformării unor subdiviziuni ale acestora în societăţi pe acţiuni, societăţi cu răspundere limitată, cooperative de producţie.
În scopul asigurării unei maxime stabilităţi a întreprinderilor la modificarea conjuncturii pieţei, se impune oportunitatea formării unor asociaţii ale societăţilor pe acţiuni şi grupuri financiar-industriale, nucleul cărora trebuie să-l constituie întreprinderile capabile să-şi asume rolul de lider graţie potenţialului lor tehnologic, productiv şi administrativ.
În calitate de elemente principale formatoare de structuri în cadrul complexului industrial sînt considerate grupurile financiar-industriale (G.F.I.), care trebuie create cu respectarea legislaţiei antimonopol şi după expertiza respectivă a eficienţei viitoarei activităţi în comun.
Principiile de bază la crearea G.F.I. sînt:
crearea primordială a unor asemenea grupuri pe baza conglomeratelor de întreprinderi, legate prin ciclul tehnologic şi relaţii de cooperare, ce fabrică producţie competitivă pe piaţa internă şi externă;
utilizarea relaţiilor de holding sau fiduciare ca temelie pentru interacţiunea economico-organizatorică a membrilor grupului, condus de compania (instituţia bancară) principală;
intrarea benevolă a întreprinderilor (organizaţiilor) în componenţa grupului – din proprie iniţiativă şi ţinînd cont de interesele economice ale tuturor părţilor. Excepţii vor constitui cazurile de formare a G.F.I. la decizia Guvernului, cu includerea reprezentanţilor organelor administraţiei de stat în structura lor conducătoare.
Se prevede susţinerea de către stat a creării şi funcţionării unor G.F.I., chemate să asigure efectuarea transformărilor structurale în industrie şi realizarea proiectelor investiţionale prioritare.
În baza experienţei acumulate în Europa, este necesar să fie asigurată anual realizarea unui asemenea sistem al comenzilor de stat, care să acopere necesităţile statului şi să creeze avantaje pentru furnizorul autohton în raport cu cel străin, după criteriul <preţ + calitate>.
Este justificată aplicarea taxelor vamale şi altor măsuri protecţioniste din practica internaţională, care servesc protecţiei selective a întreprinderilor şi ramurilor în scopul adaptării la relaţiile de piaţă şi modernizării lor.
Pentru intensificarea activităţii industriale este raţional să fie dezvoltată infrastructura pieţei mărfurilor cu destinaţie de producţie, ceea ce va permite lichidarea sistemului actual de autoaprovizionare a întreprinderilor şi înlocuirea reţelei de organizaţii conservative de aprovizionare şi desfacere, atavismele “Gossnab”-ului ce parazitează pe baza proprietăţii de stat, cu o reţea de agenţi ai infrastructurii comerciale de piaţă, care, la formarea preţurilor pentru servicii, urmăresc nu numai rentabilitatea proprie, ci şi efectul pe care îl obţin beneficiarii serviciilor prestate de ei. Infrastructura comercială a industriei trebuie să vină singură în întimpinarea producătorilor, propunîndu-le condiţii avantajoase de colaborare şi contribuind la stabilitatea aprovizionării şi desfacerii producţiei.
Sarcina primordială o constituie crearea, pe baza emiterii acţiunilor, a unor pieţe en-gros – contraagenţi ai producătorilor, care vor acumula comenzile producătorilor şi care le vor garanta acestora comercializarea părţii majoritare din producţia fabricată.
O rezervă mare de extindere a cererii şi de desfacere a producţie cu destinaţie investiţională o constituie leasingul (utilaj tehnologic, maşini, aparate).
Avantajele de pe urma interacţiunii întreprinderilor cu infrastructura comercială angrosistă în multe privinţe va fi determinată de funcţionarea transportului specializat (siguranţă, viteză, tarife).
La organizarea activităţii comerciale, întreprinderile trebuie să-şi concentreze atenţia asupra transformării tradiţionalelor secţii de desfacere în servicii marketing cu rol de subdiviziuni principale, ce a determină în cele din urmă accelerarea activităţii de producţie şi de achiziţii a întreprinderilor, organizarea studiului pieţelor (studiul cererii, preţurilor, competitivităţii producţiei).
Determinarea volumelor şi oportunităţii producţiei, constituirea relaţiilor economice ale întreprinderilor trebuie să se bazeze pe un sistem informaţional dezvoltat şi accesibil, care să satisfacă cerinţele lor atît în ceea ce priveşte datele de conjunctură, cît şi privind estimarea generală a situaţiei economico-financiare şi tendinţelor ei de modificare.
Sînt necesare: adoptarea standardelor de stat în domeniul informaţiei comerciale; crearea unui sistem regional (Moldova, România, Ucraina) de colectare şi difuzare a informaţiei comerciale, inclusiv o bancă de date cu regim de dialog operativ; extinderea cercului de indicatori elaboraţi de Departamentul Statisticii, ce caracterizează situaţia pe pieţele de mărfuri, în special în segmentul pieţei mărfurilor cu destinaţie de producţie.
Noua politică industrială atribuie statului iniţiative şi participare activă în crearea structurilor organizaţionale, menite să faciliteze întreprinderilor industriale depăşirea perioadei de restructurare. Printre aceste structuri se află:
Fondul Naţional pentru Dezvoltarea Industrială;
Agenţia pentru Restructurarea Întreprinderilor;
Agenţia Naţională de Susţinere a Antreprenoriatului şi Micului Business;
Banca de Investiţii pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
Agenţia pentru Promovarea Investiţiilor Străine;
Compania Leasing de Stat;
centrele de business, firmele de consultanţă şi audit.
Fondul Naţional pentru Dezvoltarea Industrială este chemat să susţină şi să coordoneze proiectele industriale strategice prin:
finanţarea (locală şi externă) a structurilor şi proiectelor;
coordonarea şi realizarea proiectelor;
crearea şi acumularea băncilor de date informaţionale privind dezvoltarea industrială a Moldova;
marketingul şi reclama;
pregătirea şi reciclarea cadrelor în domeniul managementului întreprinderilor;
relaţiile cu asociaţiile şi agenţiile străine pentru dezvoltarea industrială, cu alţi parteneri străini.
În politica sa social-economică statul se orientează spre o colaborare multilaterală cu sectorul privat. La rîndul lor, comunităţile businessului, prin asociaţiile lor profesionale (bănci, fonduri investiţionale, firme de consultanţă şi audit, camere de comerţ şi industrie etc.), precum şi uniunile lor profesionale sînt considerate drept principalii contraagenţi ai Guvernului în sistemul tripartit la elaborarea şi realizarea politicii industriale.
Este oportună perfecţionarea structurii organelor de stat de dirijare a industriei. În condiţiile dispariţiei treptate a funcţiilor administrative ale departamentelor ramurale, predominării întreprinderilor cu statut de societate pe acţiuni şi orientării spre relaţiile de piaţă se impune crearea unui organ unitar de stat – Ministerul Industriei şi Comerţului.
2. Politica de reabilitare şi restructurare a fostelor
întreprinderi de stat în perioada postprivatizare
În Moldova, la mijlocul anilor 90, cea mai mare parte a volumului de producţie industrială o asigură fostele întreprinderi de stat în noua lor stare postprivatizaţională. Destrămarea economiei de planificare şi distribuire a diminuat rolul integraţionist al statului, odinioară proprietarul, organizatorul şi administratorul acestor întreprinderi.
Necesitatea de a depăşi criza din industrie, povara grea a pierderilor şi excedentul forţei de muncă impune statul să-şi asume responsabilitatea pentru destinele acestei categorii de întreprinderi de importanţă majoră la momentul actual, pentru a evita consecinţele economice, sociale şi politice, cu grave rezonanţe în perspectivă. Stringenţa problemei se accentuează şi prin faptul că statul deţine încă un patrimoniu considerabil, pachetele de control din acţiunile majorităţii întreprinderilor din această categorie, în special ale celor mai mari din fiecare ramură a industriei.
Ţinînd cont de aceasta, în perioada 1996-2000 statul va acţiona în calitate de participant activ la reorganizarea sferei industriale şi rolul său nu se va rezuma doar la promovarea directă a restructurării (aceasta fiind sarcina organizaţiilor ce activează în baza principiilor businessului), ci, în calitatea sa de proprietar, el va stabili care ramuri şi întreprinderi urmează să fie reorganizate în primul rînd, etapele şi componentele principale ale acestei reorganizări, şi va asigura cadrul instituţional pentru restructurarea întreprinderilor.
O componenţă importanţă a politicii industriale este trecerea la conducerea corporativă a întreprinderilor, ceea ce se asigură de către stat în baza legii cu privire la societăţile pe acţiuni şi a altor legi, cu participarea Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare şi a Bursei de Valori din Moldova. Este actuală sarcina de a găsi proprietari eficienţi în procesul redistribuirii repetate a drepturilor de proprietate şi concentrării acţiunilor. Tentativele administraţiei de a deveni nu numai administrator, ci şi proprietar al întreprinderilor nu vor fi susţinute.
În perspectiva apropiată restructurarea întreprinderilor trebuie să fie considerată drept o acţiune-cheie, de importanţă vitală pentru restabilirea capacităţii de producţie a industriei.
Baza juridică pentru aceasta o constituie legile “Cu privire la societăţile pe acţiuni”, “Cu privire la întreprinderea de stat”, “Cu privire la restructurarea întreprinderilor”, “Cu privire la faliment”, “Cu privire la fondurile investiţionale”, precum şi hotărîrile Guvernului Republicii Moldova nr.306 din 15 mai 1995 “Cu privire la măsurile urgente pentru ameliorarea situaţiei economico-financiare şi restructurarea întreprinderilor industriale”, nr.82 din 9 februarie 1996 “Cu privire la măsurile suplimentare de restructurare a întreprinderilor” şi nr.179 din 27 martie 1996 “Cu privire la încheierea acordurilor-memorandum de restructurare între Consiliul Creditorilor de Stat şi agenţii economici din complexul agroindustrial”.
În aspect organizatoric, procesele de restructurare sînt asigurate, pe de o parte, de Guvern şi Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, Ministerul Industriei, alte ministere ramurale şi departamente, iar pe de altă parte – de instituţiile financiare (băncile), fondurile de investiţii, agenţiile pentru restructurarea întreprinderilor, nestatale sau parţial controlate de stat.
Restructurarea industrială se va efectua pe baza estimărilor financiare şi tehnico-economice ale: întreprinderilor principial viabile; întreprinderilor cu mari probleme structurale; întreprinderilor pasibile de lichidare – benevolă sau conform procesului de faliment.
Scopul principal al restructurării întreprinderilor constă în depăşirea stării lor de criză, îmbunătăţirea caracteristicilor activităţii lor curente, creşterea competitivităţii. În cazul restructurării pasive (de protecţie competitivitatea se asigură din contul reducerii cheltuielilor, iar în cazul celei active – prin trecerea unităţilor economice la structuri noi de administrare, îmbunătăţirea tehnologiilor, nomenclatorului şi calităţii producţiei acestora, penetrarea noilor pieţe de desfacere.
Restructurarea pe termen scurt este focalizată asupra reorganizării financiare a creanţelor şi capitalului propriu, componenţei activelor întreprinderii, asupra reducerii surplusului de angajaţi şi lichidării subdiviziunilor mai puţin importante din punct de vedere strategic. În acest context, proprietarul, de regulă, nu participă la adoptarea deciziilor strategice privind structura producţie şi dirijarea activităţii curente.
Restructurarea pe termen lung se va efectua cu participarea nemijlocită a proprietarului şi va asigura atragerea de noi investitori, fabricarea noilor produse şi cucerirea noilor pieţe, implementarea modificărilor radicale în tehnologie, motivarea muncii, aplicarea marketingului, asistenţei informaţionale, asigurarea rentabilităţii şi profitului.
Metodele (tehnica) restructurării se stabilesc potrivit rezultatelor obţinute prin analiza activităţii întreprinderii şi problemelor depistate, şi includ: elaborarea planului de restructurare; punerea în ordine a vechilor datorii faţă de creditori şi fluidizarea circulaţie financiare; perfecţionarea structurilor organizaţionale şi de administrare; reducerea surplusului forţei de muncă; alegerea şi realizarea strategiei de modificare a nomenclatorului producţiei fabricate; pătrunderea pe noile pieţe; vînzarea activelor către noi proprietari, reducerea unor subdiviziuni; reorganizarea, comasarea etc.
Întreprinderile, pe care nici procedura restructurării nu le va putea asana, urmează să fie lichidate conform procedurii stabilite prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.761 din 13 octombrie 1995 “Cu privire la reorganizarea, asanarea şi lichidarea întreprinderilor insolvabile” şi Legea cu privire la faliment. Totodată se va avea în vedere că falimentul şi lichidarea nu pot fi recomandate în calitate de strategie de masă a restructurării, deoarece aceasta va duce la distrugerea unei mari părţi a sectorului industrial al ţării, va crea situaţii de blocare în sistemul juridic.
Participarea activă a băncilor comerciale la restructurarea întreprinderilor se va baza pe interesele lor de creditori dominaţi ai unei serii de întreprinderi, potrivit normelor Legii cu privire la gaj, precum şi pe etapa procedurilor de conciliere în caz de faliment, cînd statul renunţă la satisfacerea primordială a cerinţelor sale financiare faţă de întreprindere (în ce priveşte impunerea şi sfera protecţiei sociale).
Statul asigură aplanarea problemelor sociale, generate de restructurare şi legate preponderent de reducerea personalului angajat, atît prin metode de protecţie socială a lucrătorilor concediaţi, cît şi prin stimularea creării unor noi întreprinderi şi locuri de muncă în sectorul economic nestatal.
Posibilităţile de relansare a întreprinderilor sînt determinate în mare măsură de restructurarea managementului, care impune analiza de diagnosticare a stării întreprinderilor (estimarea resurselor, stării finanţelor, marketingului, tehnologiilor, personalului), elaborarea variantelor strategiei de viitor în cazul modificării structurii organizaţionale a întreprinderii, elaborarea noilor metode şi forme de management.
Crearea şi dezvoltarea sistemului de pregătire şi perfecţionare a managerilor se va asigura cu participarea statului.
3. Restructurarea întreprinderilor: etapele şi metodele principale
Procesul restructurării întreprinderilor din Moldova este organizat în cadrul Programului de asistenţă a întreprinderilor, obiectivul căruia este ajutorarea întreprinderilor cu datorii mari, care, în caz contrar, ar putea fi lichidate. Scopul final al acestui proces rezidă în crearea unor companii viabile, constituite din: a) societăţi formate din unele părţi ale întreprinderilor vechi; b) companiile nou-create în rezultatul reîmpărţii activelor şi divizării întreprinderilor; c) companiile noi ce utilizează resursele umane şi fizice ale întreprinderilor restructurate.
Ordinea şi componentele lucrărilor de restructurare a întreprinderilor sînt:
A. Selectarea companiilor
Procesul selectării îl efectuează Consiliul Creditorilor de Stat (C.C.S.), ce reprezintă interesele statului şi ale creditorilor comerciali. Pentru a fi incluse în acest program, întreprinderile trebuie să întrunească următoarele criterii: a) să fie întreprinderi medii sau mari; b) să-şi exprime intenţia de a exercita managementul si să dispună de proprietari care să participe la desfăşurarea programului; c) să-şi profileze producţia pentru export; d) să-şi determine strict nomenclatorul producţiei şi piaţa de desfacere; e) să dispună de capacităţi de producere adecvate; f) să dorească şi să fie apte de a acoperi o parte din cheltuielile pentru asistenţa tehnică. În cadrul Programului de asistenţă a întreprinderilor pot participa numai întreprinderile private sau privatizate, potrivit hotărîrii adunării generale a acţionarilor şi a consiliului de directori, C.C.S. notifică companiilor ce corespund cerinţelor şi celor cu datorii mari necesitatea iniţierii de către ele a procesului de participare la program. După aceasta, C.C.S. încheie un memorandum cu directorul întreprinderii, se convoacă adunarea generală a acţionarilor, care autorizează consiliul de directori de a elabora un plan al restructurării, acceptabil pentru creditori.
B. Elaborarea planului de restructurare
La prima lor adunare, creditorii vor decide dacă susţin sau nu întreprinderea în ceea ce priveşte elaborarea planului de restructurare. Dacă s-a luat o decizie favorabilă, întreprinderii i se va acorda o perioadă specială de graţie de 3-4 luni, pe parcursul căreia se va stabili un moratoriu asupra plăţilor şi datoriilor ei istorice. În decursul perioadei de izolare întreprinderea nu va avea acces la careva împrumuturi sau credite. Conducerea întreprinderii va elabora planul de restructurare cu sau fără ajutorul consultanţilor. Planul de restructurare va avea la bază diagnosticul complet al întreprinderii, ce include analiza SWOT. Planul va cuprinde pronosticul fluxului bănesc, incluzînd realizarea activelor, reducerea cheltuielilor pentru resursele energetice, cheltuielilor salariale, pentru materiale, transport, activitatea de marketing şi de regie; încasarea datoriilor debitoare; comercializare activelor şi/sau a unor subdiviziuni; alte măsuri destinate înviorării fluxului de mijloace băneşti operaţionale; planul de restructurare a datoriilor şi reexaminarea datoriilor împreună cu creditorii; achitarea datoriilor prin capitalul propriu; vînzarea datoriilor; va întocmi business-planul pentru o perioadă de 3-5 ani, iar în unele cazuri – şi proiectul investiţional pentru obţinerea creditelor. Planul de restructurare poate conţine, de asemenea, propuneri privind redimensionarea (micşorarea) întreprinderii (downsizingul este unul din elementele cele mai importante ale restructurării) şi disponibilizarea personalului excedentar, crearea unor noi întreprinderi mici şi mijlocii, determinarea activităţii de bază, deciziile privind divizarea activelor în scopul creării unor noi companii şi în legătură cu divizarea întreprinderii, iar în unele cazuri – crearea parcurilor industriale, cu încheierea acordurilor de arendă.
C. Adoptarea şi aplicarea planului de restructurare
Cea de a doua adunare a creditorilor va decide dacă planul de restructurare va fi aplicat sau nu. Decizia se va lua prin votul majorităţii creditorilor, cărora le revine mai mul de 51% din suma datoriilor. Creditorii vor încheia cu întreprinderea un acord cu privire la restructurarea datoriilor, în care se va stipula aplicarea planului de restructurare. Creditorii vor accepta impunerea unui moratoriu pe termen de pînă la 12 luni asupra achitării datoriilor istorice (perioada de izolare).
Procesul de implementare a planului de restructurare include următoarele module:
implementarea unei structuri funcţionale de dirijare corporativă;
aplicarea sistemului de gestiune contabilă conform standardelor internaţionale (pentru reţelele informaţionale interne);
elaborarea business-planurilor pentru compania de bază, precum şi pentru noile întreprinderi mici şi mijlocii;
crearea departamentelor de marketing şi vînzări;
implementarea sistemului de planificare a producţiei;
organizarea auditului juridic;
în anumite cazuri, acordarea asistenţei tehnice de engineering, efectuarea auditului energetic şi auditului mediului înconjurător.
D. Finalizarea programului
Întreprinderile care au susţinut cu succes programul vor începe rambursarea datoriilor către fiecare creditor în conformitate cu condiţiile acordului de restructurare a datoriilor. Scopul principal al stadiului de implementare îl constituie asigurarea fluxului pozitiv de mijloace băneşti, obţinute din activităţile practicate. Dacă acest scop va fi atins, întreprinderea va începe pregătirea business-planului pentru obţinerea creditelor, organizarea deplasărilor la întreprinderile similare din Occident şi elaborarea planurilor de investiţii. Toate acestea trebuie să conducă la obţinerea propunerilor privind elaborarea “bankable” a business-planurilor, găsirea partenerilor strategici şi altor investitori. Dacă întreprinderea nu se poate adapta cum se cuvine, creditorii pot adopta măsuri pentru lichidarea ei.
Consiliul Creditorilor de Stat este obligat să înceapă procedura de faliment în cazurile cînd:
întreprinderea renunţă să accepte derularea programului;
creditorii resping elaborarea planului de restructurare;
creditorii resping planul de restructurare propus;
întreprinderea nu a reuşit să implementeze planul de restructurare.
În ansamblu, programul urmăreşte scopul creării unui număr mare de întreprinderi mici şi medii, fapt care va da un imbold considerabil privatizării în masă şi va stimula dezvoltarea antreprenoriatului. Aceasta va permite completarea aşa-zisei “găuri negre a economiei socialismului” – anume absenţa întreprinderilor mici şi medii, ceea ce generează dezechilibrul structural cel mai evident în Moldova. Programul urmăreşte, de asemenea, crearea capacităţilor pentru restructurarea şi dirijarea întreprinderilor relansate, precum şi obţinerea unui efect demonstrativ.
4. Politica de susţinere a antreprenoriatului în industrie,
dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii
Crearea unui mediu politic şi economic favorabil pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este una din principalele sarcini ale Guvernului. Privatizarea şi divizarea fostelor întreprinderi de stat, disponibilizarea cadrelor acestora, a suprafeţelor de producţie utilajelor şi mijloacelor lor de transport se consideră premise ale dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, care în ţările cu relaţii de piaţă dezvoltate formează, de regulă, un sector industrial foarte important.
Noţiunea “întreprinderi mici şi mijlocii” este sinonimă cu noţiune “sector particular” şi “antreprenoriat”; avantajele acestor întreprinderi rezidă în flexibilitatea lor în asimilarea noilor tipuri de producţie şi crearea locurilor de muncă, ele avînd necesităţi limitate în mijloace financiare, funcţionînd cu precădere pe baza resurselor locale şi regionale, lansînd rapid iniţiative şi fiind oricînd gata să-şi asume riscurile acestora. Ţinînd cont de toate acestea, Guvernul consideră susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii drept componenta cu cheltuieli mici, dar cu eficienţă rapidă a politicii industriale, ce favorizează utilizarea capacităţilor de producţie, forţei de muncă, dezvoltarea concurenţei, acumularea veniturilor în bugetul de stat şi bugetele locale.
Premisele juridice şi organizaţionale pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii sînt create în legile “Cu privire la întreprinderi şi antreprenoriat”, “Cu privire la protecţia concurenţei”, “Cu privire la susţinerea micului business”, în Programul de stat de susţinere a antreprenoriatului şi micului business în anii 1994-1997 etc. Totodată micul business se formează în condiţiile unui cadru normativ încă nedefinitivat, pe fondalul dificultăţilor generale de lipsa capitalului iniţial şi a mijloacelor circulante, obstrucţionat de criminalitate şi birocratismul abuziv la înregistrare, arendare, obţinerea licenţelor etc. Soluţionarea acestor probleme depinde în mod direct de susţinerea de către stat a iniţiativei economice particulare.
Direcţiile prioritare ale micului antreprenoriat în industria Moldovei sînt;
prelucrarea produselor agricole (industria cărnii, de panificaţie, extractoare de ulei, prelucrarea lînii, a lemnului);
dobîndirea şi fabricarea materialelor de construcţie;
fabricarea mărfurilor de larg consum (îmbrăcăminte, încălţăminte, articole de artizanat);
prestarea serviciilor în producţie;
executarea cercetărilor ştiinţifice, lucrărilor de proiectare-construcţie şi experimentale, prestarea serviciilor de consulting şi a asistenţei informaţionale.
Conform politicii industriale, în sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii în anii apropriaţi este oportună realizarea următoarele măsuri:
a) perfecţionarea bazei juridice şi normative, asigurîndu-se stabilitatea cadrului juridic şi politic de funcţionare a antreprenoriatului;
b) crearea garanţiilor de stat pentru creditarea şi asigurarea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, utilizarea a cel puţin 30% din mijloacele obţinute de la privatizare, precum şi din creditele acordate de organizaţiile internaţionale (Banca Mondială, B.E.R.D.) pentru susţinerea micului business în complexul industrial şi agroindustrial;
c) atribuirea către micul business a unei cote pînă la 15% din producţia contractată de stat pentru necesităţile publice, rezervarea în beneficiul lui a unor cote de export prevăzute în acordurile interguvernamentale;
d) formarea unor surse stabile de finanţare a cheltuielilor Fondului de stat pentru susţinerea antreprenoriatului din contul aplicării unor cote normative din partea de venituri a bugetului, precum şi din beneficiul companiilor de servicii leasing, create cu participarea statului;
e) susţinerea dezvoltării camerelor de comerţ şi industrie şi a noilor forme de favorizare a micului business – a centrelor tehnologice de producţie, business-incubatoarelor, parcurilor tehnice;
f) asigurarea desfăşurării reţelei de instruire, perfecţionare şi recalificare a specialiştilor pentru sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (managerilor, contabililor, juriştilor, experţilor în domeniul auditului şi informatizării).
Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Concernul “Inmacom”, în procesul reorganizării şi restructurării întreprinderilor, al căror capital statutar este format cu participarea statului, urmează să asigure transmiterea în arendă către întreprinderile mici şi mijlocii, cu răscumpărare ulterioară sau în condiţii de leasing, a suprafeţelor de producţie, utilajelor tehnologice şi a mijloacelor de transport.
Organele administraţiei publice locale din oraşe şi raioane vor elabora programe pe termen scurt (1-1,5 ani) de dezvoltare în teritoriile lor a micului business pe baza capacităţilor nefolocite ale întreprinderilor industriale; vor crea condiţiile necesare pentru organizarea business-incubatoarelor, destinate agenţilor economici ai antreprenoriatului mic cu profil de producţie industrială.
Potrivit experienţei acumulate de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, este raţională crearea agenţiei naţionale pentru antreprenoriat, căreia să i se acorde resurse şi drepturi efective, şi eficientizarea activităţii de reprezentare a intereselor antreprenorilor în structurile conducătoare centrale şi regionale.
IV. REFORMA MEDIULUI ECONOMIC
(Programe orizontale)
1. Baza juridică. Politica fiscală şi creditară
Eficienţa politicii industriale depinde în mod decisiv de starea mediului economic în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile – de realizarea politicii antimonopol, fiscale, creditare, investiţionale, aplicare tarifelor vamale, a sistemului de reglementare a formării preţurilor şi plăţilor, de alte procese economice.
Ţinîndu-se cont de aceste cerinţe, în perioada 1996-2000 asigurarea cadrului juridic pertinent activităţii întreprinderilor va fi realizată la un nivel calitativ nou, odată cu punerea în aplicare a noilor coduri de legi: Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul fiscal, a legilor în redacţie nouă “Cu privire la întreprinderi şi antreprenoriat”, “Cu privire la societăţile pe acţiuni”, a legilor “Cu privire la asigurarea necesităţilor sociale”, “Cu privire la restructurarea întreprinderilor”, “Cu privire la activitate economică externă” şi altele. Totodată, este deosebit de important ca în cadrul acestei noi baze legislative să nu se perturbeze coraportul eficient dintre procesele de autoreglare ale pieţei şi componentele organizaţional-economice ale politicii privind dezvoltarea complexului industrial.
La baza politicii fiscale trebuie să fie puse ideile “Concepţiei reformei fiscale” (1996), care va contribui la efectuarea reformei structurale şi stimularea producţiei, investiţiilor şi exportului. În acest scop reglementarea fiscală trebuie să asigure: transvazarea şi concentrarea resurselor financiare în ramurile prioritare, grupurile financiar-industriale şi întreprinderile în curs de reconstruire; susţinerea antreprenoriatului, sectorului de întreprinderi mici şi medii din industrie; stimularea investitorilor străini ca să amplaseze mijloace în ramurile formatoare de noi structuri.
În scopul sporirii competitivităţii producţiei industriale a Moldovei, implementării tehnologiilor moderne şi economisirii resurselor se impun ca raţionale:
reducerea cotei de venituri impozabile, din care se fac diverse vărsăminte la buget, cu suma cheltuielilor din aceste venituri îndreptate la efectuarea lucrărilor ştiinţifice şi de proiectare-construcţie şi asimilare a realizărilor tehnico-ştiinţifice, precum şi la pregătirea şi reciclarea cadrelor;
scutirea de plata impozitului pe beneficiul obţinut în primii trei ani de la implementarea tehnologiilor moderne, elaborate în Moldova, cu condiţia utilizării mijloacelor disponibile pentru dezvoltarea de mai departe a producţiei şi stimularea elaborărilor;
scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi de taxele vamale a bunurilor, aduse în calitate de asistenţă tehnică, şi a mărfurilor, procurate pentru necesităţile statului din contul creditelor.
Pare a fi justificată, de asemenea, scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi de impozitul pe beneficiu a mărfurilor şi serviciilor produse de agenţii economici, care au creat noi locuri de muncă la întreprinderile din localităţile rurale.
Politica preţurilor în industrie va fi orientată spre lichidarea disproporţiilor structurale şi social-economice, ceea ce presupune, de rînd cu liberalizarea generală a preţurilor, şi reglementarea nemijlocită a preţurilor la combustibili, energie şi a tarifelor în transport, precum şi aplicarea relaţiilor contractuale în formarea preţurilor pentru produsele din sectorul agrar.
Pentru îmbunătăţirea deservirii creditelor şi decontărilor întreprinderilor din complexul agroindustrial urmează să fie creată o bancă ce va funcţiona pe principiile cooperării creditare. O asemenea instituţie financiară, spre deosebire de băncile comerciale, nu-şi poate înainta drept scop maximizarea profitului. Aceasta va permite ieftinirea creditelor, reducerea concentraţiei resurselor băneşti numai pentru deservirea activităţii comerciale şi de intermediere.
Este raţională crearea unui fond special de creditare pe termen lung a proiectelor industriale. Băncile comerciale, în care cota împrumuturilor pe termen lung constituie mai puţin de 25%, ar putea defalca din profit 1% (înainte de a fi impozitat) în fondul special pentru susţinerea lichidităţii băncilor comerciale, antrenate în creditări investiţionale.
Extinderea bazei creditare poate fi făcută şi din contul elaborării mecanismelor creditului ipotecar pe termen lung cu gajarea pămîntului şi altor imobile, precum şi din contul transformării unei părţi din împrumuturile tradiţionale pentru cheltuieli sezoniere în credite cu gajarea producţiei, fapt ce va impulsiona creşterea siguranţei în asigurarea cu credite.
Este necesară luarea măsurilor pentru consolidarea disciplinei financiare: să fie exclusă posibilitatea lichidării necontrolate de către întreprinderile industriale a mijloacelor financiare, fapt ce conduce la reducerea bazei impozabile, inclusiv a impozitului pe veniturile salariaţilor; să fie depăşită criza neachitărilor reciproce etc., inclusiv prin utilizarea cambiilor, angajamentelor de trezorerie şi aplicarea altor metode neinflaţioniste de achitare reciprocă.
De la 1 ianuarie 1997 se preconizează trecerea la standardele internaţionale în domeniul gestiunii contabile.
2. Politica investiţională. Atragerea investiţiilor străine directe
Restructurarea industriei şi pătrunderea pe noi pieţe este de neimaginat fără dezvoltarea unor ramuri şi întreprinderi dinamice, fără investirea de capital în ele. În acest scop, în cadrul politicii industriale este raţional să fie:
(1) determinate industriile şi întreprinderile din “primul eşalon”, reconstrucţia şi reutilarea cărora va asigura, cu cheltuieli minime, fabricare unei producţii competitive;
(2) susţinute întreprinderile de importanţă strategică pentru ţară şi cele vulnerabile din punct de vedere al deteriorării admise a potenţialului lor productiv şi al pierderilor, cauzate de acest fenomen economiei naţionale (electroenergetica, metalurgia de prelucrare, industria scientointensivă constructoare de maşini, industria cimentului etc.).
Problema-cheie în restructurarea şi dezvoltarea industriei o constituie sursele financiare de investiţii. Mijloacele bugetului de stat fiind limitate, întreprinderile vor beneficia de susţinerea selectivă a statului – în primul rînd în cadrul realizării programelor şi proiectelor, aprobate de Parlament şi Guvern. Acordarea resurselor de stat pe principii de recuperabilitate este raţională prin procurarea hîrtiilor de valoare sau prin eliberarea garanţiilor de către stat pentru hîrtiile de valoare emise.
Esenţială în acest proces rămîne autofinanţarea întreprinderilor. Particularităţile de bază ale activităţii investiţional-structurale, ce orientează industria spre autoreglare în condiţiile pieţei, sînt următoarele:
scutirea de impozite a părţii reinvestite din beneficiul întreprinderilor (cu condiţia utilizării integrale în scopul investirii defalcărilor de amortizare);
eliberarea pentru activitate investiţională a unui volum limitat de credite preferenţiale;
libertatea întreprinderilor de a alege domeniile de utilizare a amortismentelor şi profitului pentru activitatea investiţională sau cheltuieli curente.
Restabilirea importanţei amortismentelor ca sursă financiară de investiţii capitale este posibilă prin intermediul reevaluării periodice a valorii fondurilor fixe, prin indexarea periodică a defalcărilor de amortizare, majorarea normelor amortizării. Totodată, transferarea defalcărilor de amortizare la conturile bancare cu destinaţie specială sau într-o bancă de investiţii trebuie să fie obligatorie, asigurîndu-se acordarea prioritară a mijloacelor acumulate, la cererea proprietarilor lor, pentru activitate investiţională.
Este raţional ca domeniul de aplicare a amortizării forţate ca mecanism de asigurare cu mijloace financiare a investiţiilor capitale să se limiteze doar cu întreprinderile de importanţă vitală şi cele aflate în pericol de faliment în urma crizei investiţionale.
De rînd cu utilizarea resurselor de autofinanţare a întreprinderilor în cadrul sistemului bancar-antreprenorial al ţării este raţională:
atragerea prin concurs la realizarea proiectelor industriale (inclusiv privind construcţiile nefinalizate) a capitalului privat şi creditelor bancare la investiţii, cu participaţii ale statului de 20-25% cu condiţia recuperabilităţii mijloacelor în termen de pînă la 2 ani;
extinderea sferei leasingului de utilaje tehnologice pe baza organizaţiilor specializate;
implicarea resurselor creditare cu caracter investiţional prin intermediul operaţiunilor de ipotecă.
Investiţiile străine şi întreprinderile mixte, ca formele cele mai stabile de colaborare cu partenerii străini, sînt determinate de totalitatea condiţiilor ce formează riscul investiţional, condiţii care în Moldova trebuie să fie îmbunătăţite. În acest scop sînt necesare:
(1) încheierea şi ratificarea acordurilor cu privire la evitarea dublei impuneri şi protecţia reciprocă a investiţiilor capitale cu ţările care ne sînt partenerii principali în relaţiile economice externe;
(2) aderarea la convenţiile internaţionale de reglementare a litigiilor investiţionale dintre stat şi persoanele fizice şi juridice ale altor ţări privind protecţia dreptului asupra proprietăţii industriale;
(3) aderarea la principalele organizaţii internaţionale ce se ocupă de protecţia investiţiilor străine, inclusiv Organizaţia Comercială Mondială şi Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor Comerciale;
(4) perfecţionare legislaţiei Republicii Moldova în vederea creării stimulilor pentru investitorii străini (privind reinvestirea profitului, folosinţa pămîntului, taxele vamale, asigurarea investiţiilor etc.).
Se impune crearea următoarelor structuri organizaţionale: Agenţia Naţională de Promovare a Investiţiilor Străine (Foreign Investment Agency) şi Compania de Stat pentru Asigurarea Investiţiilor Străine, care trebuie să-şi asume compensarea integrală a pierderilor din vina partenerilor. Arealurile preferabile de optimizare a mecanismului interacţiunii cu rezidenţii străini sînt zonele antreprenoriatului liber şi tehnoparcurile, crearea şi dezvoltarea cărora (cel mult 3-5) este raţional să fie urgentate.
3. Politica tehnico-ştiinţifică, susţinerea cercetărilor şi inovaţiilor
Tehnologia este elementul determinat al dezvoltării industriei şi competitivităţii producţiei ei; cercetările şi elaborările constituie linia întîi a schimbărilor calitative structurale din întreaga economie naţională.
La începutul anilor 90 reducerea finanţării bugetare şi în baza contractelor economice, care s-a suprapus pe declinul producţiei industriale şi micşorarea investiţiilor în aceasta, a generat în întreaga sferă a cercetărilor ştiinţifice, în special a sectorului ei ramural şi de uzină, o situaţie de criză. S-a produs o scădere bruscă a volumului de investigaţii; ca să supravieţuiesc, institutele de cercetări ştiinţifice şi organizaţiile de proiectare au început să-şi utilizeze capacităţile în scopuri comerciale şi să presteze serviciile tehnico-ştiinţifice disponibile, să-şi menţină nivelul de retribuţie prin reducerea componenţei materialelor şi obiectelor în cheltuielile de cercetare ştiinţifică, prin intermediul angajării suplimentare şi prin cumul.
În cadrul sectorului ramural şi de uzină al sferei cercetărilor ştiinţifice, unde de fapt se pune fundamentul structurii tehnologice industriale, activitatea în mare parte este suspendată, iar acolo unde aceasta mai continuă a avut loc dispersarea colectivelor în grupuri mici care utilizează realizările de mai înainte în scopuri comerciale, adesea cu încălcarea prescripţiilor interne privind protecţia proprietăţii intelectuale.
Scopul politicii tehnico-ştiinţifice şi tehnologice, ţinîndu-se cont de specificul perioadei de tranziţie, îl constituie păstrarea şi modernizarea potenţialului inovaţional al industriei Moldovei, prin reglementarea de către stat şi metodele economice.
În acest context, în calitate de sarcini primordiale se impun:
a) inventarizarea organizaţiilor de cercetări ştiinţifice şi de proiectări tehnologice, coordonarea activităţii lor, organizarea aplicării raţionale în industrie a realizărilor lor tehnico-ştiinţifice;
b) formarea programului de stat de cercetare-dezvoltare în concordanţă cu cerinţele politicii industriale; îmbinarea finanţării stabile, prin intermediul comenzii de stat, a unui număr limitat de institute şi centre de cercetări tehnico-ştiinţifice cu finanţarea programelor de stat în probleme prioritare pentru industrie, folosind concomitent în acest scop atît expertiza cererilor, cît şi a rezultatelor lucrărilor, sistemului contractual şi selectarea prin concurs a executanţilor;
c) susţinerea noilor forme de interacţiune între ştiinţa fundamentală, cea aplicată şi producţie în cadrul tehnoparcurilor, tehnopolisurilor, centrelor inovaţionale, inclusiv cu participarea partenerilor străini;
d) crearea centrului de cercetări contractuale pentru executarea comenzilor de cercetare ştiinţifică ale sectorului industrial de întreprinderi mici şi mijlocii, care nu dispun de o bază proprie tehnică şi experimentală de proiectări;
e) asigurarea protecţiei intereselor titularilor autohtoni ai proprietăţii intelectuale, crearea sistemului informaţional de stat în domeniul realizărilor tehnico-ştiinţifice;
f) dinamizarea colaborării tehnico-ştiinţifice interstatale.
Sarcina tehnologică primordială în domeniul restructurării industriei este reducerea producţiei resurso- şi energofage pe baza renovării utilajelor, tehnologiilor şi a modificării structurilor organizatorice odată cu extinderea practicii de descentralizare a producerii de energie, inclusiv cu utilizarea unor surse netradiţionale de energie.
Sistemul naţional de asigurare a calităţii producţiei centrul de conducere al căruia este “Moldovastandard”, trebuie să-şi extindă reţeaua de comitete tehnice pentru standardizare, să reglementeze supravegherea asupra calităţii şi proprietăţilor de consum ale producţiei, să efectueze atestarea şi reutilarea laboratoarelor pentru probe, să se ocupe de pregătirea specialiştilor în domeniul metrologiei, certificării şi standardizării.
Perioada de tranziţie pentru aplicare Sistemului naţional de standardizare în Republica Moldova este stabilită pe termen de 7 ani (1993-2000).
Este necesar ca Guvernul să adopte o hotărîre cu privire la realizarea oficială în ţară a programului naţional privind calitatea producţiei potrivit prescripţiilor standardelor ISO 9000, în care să fie prevăzut un complex de lucrări de certificare a sistemelor calităţii la întreprinderile producătoare, ceea ce va contribui la ridicarea competitivităţii producţiei interne şi creşterea volumului de export.
Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică urmează să efectueze un complex de lucrări pregătitoare pentru acreditarea serviciului naţional de certificare în Sistemul Internaţional de Certificare.
4. Politica de promovare a exportului
Orientarea spre export este una din direcţiile principale ale restructurării şi ridicării nivelului de producţie în industrie. Se stabileşte sarcina ca, stimulînd exportul, să se asigure, pe de o parte, pătrunderea masivă a produselor industriale ale Moldovei pe piaţa mondială, iar pe de alta – să se promoveze o politică protecţionistă în ceea ce priveşte industria naţională şi protecţia pieţei interne de consum. O importanţă deosebită se va acorda atragerii în sfera industrială a ţării a tehnologiilor, investiţiilor şi specialiştilor din străinătate.
În acest scop este necesară:
a) elaborarea unui program de stat pentru susţinerea exportului;
b) promovarea consecventă a cursului de industrializare a exportului focalizînd asistenţa statului asupra producerii articolelor de performanţă conform criteriului <preţ + calitate>;
c) asigurarea protecţiei legislative şi stimularea fiscal-creditară a întreprinderilor industriale profilate pe export, precum şi estimarea în complex a eficienţei exportului, ţinîndu-se cont de importul ulterior şi totalul achitărilor reciproce;
d) promovarea unei politici flexibile a cursurilor valutare, care să contribuie la sporirea competitivităţii exportului moldav şi asanarea balanţei de plăţi a ţării;
e) elaborarea unui program de colaborare industrială cu principalii parteneri din ţările C.S.I. (Rusia, Ucraina, Bielorus) şi România;
f) stimularea intrării întreprinderilor industriale în componenţa societăţilor pe acţiuni interstatale; reglementarea sistemului de participare a capitalului străin în structurile economice ce se creează în industria Moldovei;
g) accelerarea creării centrelor de achitare interstatale cliring şi a caselor comerciale cliring interstatale; reglementarea modului de achitare reciprocă între întreprinderile din diferite state;
h) accelerarea fondării zonelor economice libere, orientate spre export (variante preferabile – or.Chişinău, Ungheni, sudul republicii) şi a tehnoparcurilor (or.Bălţi, Tiraspol);
i) definitivarea în anii 1996-1997 a acţiunilor prin care se va asigura aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Comercială Mondială, Organizaţia de Dezvoltare Industrială pe lîngă O.N.U., la structurile industriale interstatale ale ţărilor din C.S.I., ţărilor riverane Mării Negre şi ale ţărilor din Convenţia Dunăreană.
În acest context, s-a vădit că industria autohtonă nu-şi va putea urma cursul spre extinderea cooperării interstatale sub diverse forme, mai cu seamă în domeniul fabricării producţiei de export, pe baza muncii de calificaţie inferioară şi la un nivel tehnico-tehnologic redus, dezvoltînd în Moldova “sindromul economiei periferice”.
Direcţiile cardinale de perfecţionare a sistemului de reglementare tarifară a activităţii economice externe pentru perioada apropiată sînt: diferenţierea sistematică de mai departe a cotelor tarifelor la importuri în scopul intensificării funcţiei lor stimulatoare şi protecţioniste, crearea mecanismului de protecţie a intereselor economice ale Moldovei în cadrul importului mărfurilor industriale, inclusiv introducerea compensaţiilor antidumping şi a taxelor speciale.
5. Măsurile antimonopol şi protecţia concurenţei
Întreprinderile mari monopoliste cu o cotă dominantă de producţie într-o anumită ramură şi structurile economice concentrate constituie o moştenire a economiei centralizate. Destrămarea acesteia din urmă a agravat în cea mai mare măsură anume starea acestor întreprinderi şi structuri (generînd pierderi, neachitarea plăţilor, şomaj). În majoritatea ramurilor din industria Moldovei, situaţia monopolistă a întreprinderilor se explică nu prin gradul înalt de concentrare tehnică (ca, de exemplu în electroenergetică – C.E.T. a Moldovei – sau metalurgie – uzina din Rîbniţa), ci prin concentrare organizatorică. Deaceea demonopolizarea şi dezvoltarea concurenţei este punctul-cheie al politicii industriale la nivelul întreprinderilor.
Baza juridică a demonopolizării o constituie legile “Cu privire la protecţia concurenţei”, “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, “Cu privire la societăţile pe acţiuni”, “Cu privire la restructurarea întreprinderilor”. Măsurile organizatorice sînt: deetatizarea întreprinderilor şi dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Structurile, create în corespundere cu legile “Cu privire la grupurile financiare” şi “Cu privire la companiile holding”, de asemenea trebuie să funcţioneze în cadrul strict al politicii antimonopol. În cazul unei serii de întreprinderi industriale, drept sursă reală a concurenţei trebuie considerat importul. Tendinţa veche de a se opune cerinţelor antimonopol cauzează pierderi atît consumatorilor (prin preţuri), cît şi înseşi întreprinderilor (incapacitatea de renovare).
Urmînd exemplul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, este raţional de a spori gradul de răspundere şi capacitatea de intervenţie a organului de stat abilitat cu politica antimonopol şi protecţia concurenţei, realizîndu-se astfel concordanţa cu cerinţele faţă de relaţiile economice interstatale din cadrul Comunităţii Europene.
6. Politica în domeniul utilizării forţei de muncă
şi dezvoltării resurselor umane
Politica industrială a statului afectează interesele unei mari părţi din societate, în primul rînd în ceea ce priveşte angajarea în cîmpul muncii şi veniturile, aspecte ce constituie fundamentul protecţiei sociale a populaţiei apte de muncă. Deocamdată, politica în domeniul utilizării forţei de muncă nu este suficient de bine încadrată în strategia reformelor, astfel încît procesele de angajare, neavînd încă un rol catalizator, încep în virtutea acestui fapt să frîneze restructurarea industriei.
Apare sarcina de a oferi sferei industriale un nou nivel al managementului şi de a face conforme cu standardele internaţionale nivelul de calificare a angajaţilor, producţia, lucrările, serviciile, executate de ei, de a lichida pseudoangajarea la întreprinderile fără perspective şi de a neutraliza concomitent consecinţele sociale negative ale reformării structurale a complexului industrial.
Politica în domeniul utilizării forţei de muncă şi al managementului resurselor umane urmează să realizeze următoarele obiective:
adoptarea noului Cod al muncii şi a normelor de reglementare a relaţiilor de muncă la toate nivelele de dirijare a producţiei în scopul de a accelera formarea sistemului tripartit şi a relaţiilor autentice de parteneriat la întreprinderi, în cadrul ramurilor şi al regiunilor, pentru a atenua contradicţiile sociale de grup;
crearea în oraşe şi raioane a sistemului teritorial de monitoring al ocupării populaţiei, bazat pe date exacte privind şomajul, structura şi dinamica locurilor de muncă propuse;
stimularea activităţii întreprinderilor, care contribuie la ameliorarea situaţiei pe piaţa muncii; crearea condiţiilor pentru extinderea sferei antreprenoriatului şi micului business în sectorul de producţie;
optimizarea sistemului de pregătire, reciclare şi recalificare a personalului;
evidenţa specificului regional al utilizării forţei de muncă, inclusiv în oraşe şi localităţile săteşti (Chişinăul şi suburbiile lui, nordul republicii, zona de sud, Transnistria, zona Prutului).
În oraşe, principala rezervă de acumulare a forţei de muncă vor fi considerate întreprinderile mijlocii şi mici, create pe baza activelor (încăperilor, utilajelor) şi cadrelor fostelor întreprinderi de stat în procesul privatizării, divizării sau lichidării lor.
În localităţile rurale, dacă se constată angajarea parţială sau şomajul camuflat a cel puţin 500 mii de oameni, în afara iniţiativei antreprenorial-industriale a populaţiei şi agenţilor economici (prelucrarea produselor agricole, reparaţia tehnicii, producerea materialelor de construcţie, meşteşugurile populare), de stimularea creării noilor locuri de muncă trebuie să se ocupe statul – prin mijloacele politicii fiscale şi creditare. Este raţional, aşa cum se face în alte ţări europene, ca cel puţin o treime din angajaţii în agricultură să aibă o ocupaţie şi venituri suplimentare în industrie şi în alte ramuri ale economiei.
În ansamblu pe ţară, o sarcină de importanţă majoră este organizarea programului de stat de pregătire a managerilor de toate nivelurile, atît din contul mijloacelor bugetare, cît şi prin mobilizarea resurselor întreprinderilor şi ale celor din asistenţa tehnică, acordată de alte ţări şi de organizaţiile internaţionale.
În multe privinţe perspectivele industriei vor fi determinate de ritmul modificării bazei organizaţionale şi metodologice de pregătire profesională a inginerilor şi muncitorilor, reinstruirea şi reciclarea personalului întreprinderilor, de stimularea investiţiilor în resursele umane.
7. Asigurarea securităţii ecologice
Ecologia industrială, ca parte componenţă a politicii industriale, este chemată să asigure utilizarea raţională a bogăţiilor cadrului natural (exploatarea şi reproducerea resurselor naturale, ocrotirea mediului ambiant) şi protecţia angajaţilor industriali şi a populaţiei contra zgomotelor, vibraţiilor, poluării aerului şi resurselor acvatice. Riguroasele norme internaţionale trebuie aplicate şi în Moldova.
Ecologizarea industriei presupune punerea în aplicare, în corespundere cu standardele internaţionale, a unui ansamblu de soluţii tehnologice, de prognoză şi administrativ-organizatorice, care să asigure compatibilitatea întreprinderilor industriale cu mediul ambiant, menţinerea echilibrului ecologic.
Măsurile primordiale în domeniul ecologiei industriale sînt:
a) armonizarea normelor şi standardelor ecologice naţionale cu cele internaţionale (în primul rînd, ale Comunităţii Europene), inclusiv cu normativele admisibile de poluare a mediului ambiant;
b) introducerea auditului ecologic al întreprinderilor (producerea, produsele, pregătirea cadrelor);
c) retehnologizarea principalelor procese de producţie, reducerea resursofagităţii întreprinderilor, reciclarea (neutralizarea) deşeurilor;
d) elaborarea şi aplicarea sistemului de certificare ecologică a mărfurilor;
e) controlul de către stat a condiţiilor şi securităţii muncii (protecţia contra radiaţiei, vibraţiilor, zgomotului şi altor factori nocivi).
În anii 1996-2000 se va constitui la nivel de stat sistemul economico-ecologic al industriei. Deocamdată, în acest domeniu predomină măsurile cu caracter de protecţie – amenzile pentru încălcarea normelor şi regulilor de ocrotire şi purificare a apei şi aerului; plăţile de compensare în cazul încălcării dreptului de folosinţă a pămîntului etc. Sancţiunile acestea sînt, însă, puţin efective.
Este raţională trecerea la sistemul de utilizare contra plată a resurselor naturale, taxele în cauză urmînd să se compună din sumele de compensare a cheltuielilor pentru regenerarea acestora, creîndu-se astfel posibilităţi egale de autogestionare pentru întreprinderile ce exploatează resurse, diferite după calitatea lor, şi din amenzile pentru încălcarea normelor de folosire a resurselor naturale. În fine, este justificată includerea în preţul de cost al producţiei întreprinderilor – în dependenţă de amploarea utilizării resurselor mediului natural şi prejudiciul cauzat naturii – şi a “cheltuielilor ecologice de producţie” ceea ce ar constitui o contracarare economică a utilizării neraţionale a resurselor naturale, precum şi o sursă de mijloace pentru fondurile cu destinaţie specială, formate la nivelul naţional, regional şi în cadrul întreprinderilor pentru finanţarea măsurilor ecoprotectoare.
V. PROGRAMELE CU DESTINAŢIE SPECIALĂ
(Ramurale, pe complexe de întreprinderi)
Reieşind din obiectivele politicii industriale de stat – relansarea producţiei industriale pe baza delimitării priorităţilor, restructurarea întreprinderilor şi ramurilor, menţinerea şi dezvoltarea potenţialului tehnico-ştiinţific şi sporirea exportului – pentru perspectiva apropiată (anii 1996-2000) este raţional să fie stabilite direcţiile-cheie de elaborare şi realizare a mai multor programe de stat, în cadrul cărora vor fi concentrate anumite resurse.
Criteriile de formare a acestor resurse sînt: existenţa “nişei”, a cererii la producţie pe piaţa internă şi externă, opţiunile de utilizare a capacităţilor de producere disponibile, a cadrelor calificate şi bazei ştiinţifice experimentale, precum şi avantajele, oferite de cooperarea dintre agenţii economici autohtoni cu partenerii străini.
Necesităţile statului în ceea ce priveşte realizarea programelor cu destinaţie specială impun utilizarea resurselor financiare din diverse surse (bugetul de stat, mijloacele întreprinderilor, ale partenerilor străini, creditele băncilor locale şi ale organizaţiilor internaţionale) şi implicarea întreprinderilor şi organizaţiilor cu diverse forme juridico-organizaţionale. În funcţie de profitul, sursele financiare şi executanţii programelor, se va stabili structura dirijării şi metodele de realizare a acestora.
Pentru anii 1996-2000 sînt stabilite prioritare următoarele programe cu destinaţie specială:
reconversiunea producţiei întreprinderilor din complexul radioelectronic;
producerea tehnicii pentru sectorul agroindustrial;
producerea pompelor electrice;
producerea tehnicii audio şi video şi a sistemelor de telecomunicaţii;
producerea maşinilor şi aparatelor electrice de uz casnic;
producerea tehnicii medicale şi a preparatelor farmaceutice;
fabricarea producţiei pe baza materiilor prime locale.
O atenţie deosebită merită programele ce au la bază reconversiunea întreprinderilor scientosaturate ale complexului de apărare (ce ţin de radioelectronică, construcţia aparatelor şi mijloacelor de automatizare etc.) şi producerea mijloacelor tehnice pentru complexul agroindustrial, componente care formează nucleul economiei naţionale.
În cazul fiecărui program sînt obligatorii: indicarea obiectivelor, executanţilor, elaborarea business-planurilor şi a proiectelor investiţionale, formarea surselor de finanţare şi stabilirea procedurilor de control asupra stadiilor lui de realizare. Concretizarea fiecărui program cu destinaţie specială se face în anexele la Concepţia politicii industriale a Republicii Moldova în anii 1996-2000.
VI. ASPECTELE REGIONALE ALE POLITICII INDUSTRIALE
Potenţialul industrial divers al anumitor zone din Moldova (de nord, centrală, de sud, Transnistria), concentrarea întreprinderilor şi infrastructurii de producţie în anumite centre industriale (Chişinău, Tiraspol-Bender, Rîbniţa-Rezina, Ungheni, Edineţ-Cupcini) a comportat cunoscuta diferenţiere a strategiei şi tacticii politicii industriale.
În aceste arealuri, la etapa de ieşire a industriei şi complexului agroindustrial din criză, la aplicarea impozitelor şi acordarea subvenţiilor, susţinerea prin credite a antreprenoriatului, stimularea exportului, un rol important îl au preferinţele regionale. În unele cazuri (regiunea de sud), pentru depăşirea situaţiei de criză din industrie, complexul agroindustrial şi din întreaga economie, este necesară realizarea unor programe complexe de dezvoltare social-economică.
Direcţia de perspectivă pentru crearea arealului de desfăşurare a unei activităţi economice intense o constituie zonele antreprenoriatului liber şi tehnoparcurile. Variantele preferabile în ceea ce priveşte crearea zonelor sînt: or.Chişinău, avînd drept sprijin potenţialul şi infrastructura lui; Ungheni-Leuşeni (de producere şi depozitare, tip zonă de frontieră); zona de sud, cu ieşire la cea mai mare magistrală acvatică din Europa – fluviul Dunărea (cu subzonele Vulcăneşti, Tvardiţa Giurgiuleşti). Crearea tehnoparcurilor va fi determinată de iniţiativa industriaşilor şi a organelor administraţiei publice locale.
O mare însemnătate pentru dezvoltarea industriei o are formarea infrastructurii de piaţă regionale (a reţelei comerţului engross, burselor de mărfuri şi materii prime, expoziţiilor, tîrgurilor etc.), pieţei forţei de muncă (a burselor muncii, centrelor de amplasare în cîmpul muncii, centrelor de pregătire şi reciclare a cadrelor), pieţei financiare (a băncilor şi filialelor lor, fondurilor investiţionale, companiilor de asigurări, pieţei hîrtiilor de valoare).
Organelor administraţiei publice locale le revine un rol important în susţinerea antreprenoriatului, raţionalizarea utilizării resurselor naturale, efectuarea măsurilor de susţinere a păturilor socialmente vulnerabile ale populaţiei.
|
Anexele la concepţia Politicii Industriale a Republicii Moldova în anii 1996-2000 A. DINAMICA PRODUCŢIEI ŞI TRANSFORMĂRILE STRUCTURALE ÎN INDUSTRIE Tabelul 1 Indicatorii principali ai dezvoltării industriei în anii 1960-1995 |
|||||
| 1960 | 1970 | 1980 | 1989 | 1995 | |
| Ritmurile creşterii volumului de producţie industrială, % | 100 | 2.8 ori | 5.7 ori | 8.3 ori | |
| 100 | 46.6 | ||||
| Cota industriei în %: | |||||
|
în produsul material net |
36.6 | 40.7 | 42.4 | 35.2 | 32 |
|
în produsul social global |
50.3 | 55.9 | 58.5 | 56.5 | 48 |
| Numărul de întreprinderi cu balanţă autonomă, unităţi | 243 | 566 | 516 | 548 | 428 |
| Media anuală a personalului industrial-productiv, mii oameni | 122.4 | 260.2 | 377.3 | 401.3 | 162.2 |
|
* Fără întreprinderile raioanelor din stînga Nistrului şi or.Bender |
|||||
|
Tabelul 2 Structura complexului industrial (în anii 1960-1995) (%) |
|||||
| Ramurile | 1960 | 1970 | 1980 | 1989 | 1995 |
| Industria – total | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 |
|
inclusiv: |
|||||
| electroenergetica | 1.4 | 2.9 | 3.1 | 3.1 | 7.5 |
| metalurgia feroasă | - | - | - | 1. | 0 - |
| industria chimică şi petrochimică | 1.0 | 0.5 | 1.9 | 3.2 | 0.3 |
| industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor | 7.3 | 12.1 | 16.3 | 20.7 | 13.9 |
| industria forestieră, de prelucrare a lemnului, celulozei şi hîrtiei | 4.7 | 3.4 | 3.2 | 3.5 | 3.3 |
| industria materialelor de construcţie | 4.9 | 4.7 | 4.1 | 4.1 | 4.5 |
| industria sticlei | - | - | 0.6 | 0.5 | 1.3 |
| industria uşoară | 19.5 | 18.1 | 20.4 | 22.6 | 4.8 |
| industria alimentară | 54.1 | 51.1 | 42.8 | 34.1 | 56.5 |
| alte ramuri ale industriei | 7.1 | 7.2 | 7.6 | 7.2 | 7.9 |
|
* Fără întreprinderile raioanelor din stînga Nistrului şi or.Bender |
|||||
|
Tabelul 3 Indicatorii principali ai dezvoltării industriei în anii 1990-1995 |
||||||
| 1990 | 1991 | 1992 | 1993* | 1994* | 1995* | |
| Cota industriei, %: | ||||||
|
în produsul material net |
34.4 | 37.6 | 33.1 | 38.5 | 32.3 | 32 |
|
în produsul social global |
56.1 | 58.6 | 57.9 | 57.3 | 49.7 | 48 |
| Volumul producţiei (la preţurile în vigoare în anii respectivi), mil.lei | 11.5 | 22.2 | 217.9 | 1186.3 | 3746.7 | 4265.2 |
| Indicii volumului de producţie în preţuri comparabile, %: | ||||||
|
faţă de anul precedent |
103.2 | 88.9 | 72.9 | 100.3 | 72.3 | 96.1 |
|
faţă de anul 1990 |
88.9 | 64.8 | 65 | 47 | 45.2 | |
| Numărul de întreprinderi cu balanţă autonomă, unităţi | 558 | 493 | 391 | 418 | 431 | 428 |
| Numărul anual mediu al personalului industrial-productiv, mii oameni | 403.2 | 360.8 | 346.2 | 222.5 | 179.7 | 162.2 |
| Fonduri fixe industriale de producţie (la finele anului, în preţurile anilor respectivi), mil.lei | 7.4 | 7.7 | 7.4 | 416.7 | 5286.6 | 5651.8 |
|
* Fără întreprinderile raioanelor din stînga Nistrului şi or.Bender. |
||||||
|
Tabelul 4 Structura industriei în anii 1990-1995 (pe baza preţurilor curente) (în %) |
||||||
| 1990 | 1991 | 1992 | 1993* | 1994* | 1995* | |
| Industria – total | 100 | 100 | 100 | 100 | 100 | 100 |
|
inclusiv: |
||||||
| electroenergetica | 2.8 | 1.8 | 4.4 | 11.1 | 17.8 | 14.6 |
| industria chimică, inclusiv industria chimico-farmaceutică | 3.3 | 2.7 | 1 | 0.6 | 0.6 | 0.5 |
| industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor | 20.9 | 15.6 | 15 | 14.4 | 10.7 | 9.2 |
| industria forestieră, de prelucrare a lemnului, celulozei şi hîrtiei | 3.5 | 3.4 | 4 | 4.4 | 4.3 | 4.1 |
| industria materialelor de construcţie | 4.1 | 4.1 | 4.4 | 3.6 | 4.5 | 3.8 |
| industria uşoară | 22.6 | 22.3 | 10.6 | 7.9 | 6.2 | 5.4 |
| industria alimentară | 33.0 | 40.3 | 48.5 | 46.4 | 42.3 | 48.5 |
| industria morăritului şi producerea crupelor | 5.2 | 5.1 | 4.9 | 5.2 | 9.2 | 8.3 |
| industria sticlei | 0.5 | 0.6 | 1.1 | 1.5 | 2.1 | 2.5 |
| industria poligrafică | 1 | 1 | 0.5 | 0.6 | 0.8 | 0.1 |
| alte ramuri | 3.1 | 3.1 | 5.5 | 4.3 | 1.5 | 3.0 |
|
* Fără întreprinderile raioanelor din stînga Nistrului şi or.Bender |
||||||
|
Tabelul 5 Structura complexului industriei constructoare de maşini (în %) |
|||||
| 1960 | 1970 | 1980 | 1989 | 1995* | |
| Industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor | |||||
|
inclusiv: |
100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 |
| industria constructoare de maşini | 43.0 | 73.0 | 76.0 | 80.7 | 63.4 |
|
în cadrul ei, ramurile: |
|||||
| industria constructoare de maşini a complexului de apărare | 27.4 | - | |||
| industria electrotehnică | 13.2 | 3.8 | |||
| construcţia aparatelor | 10.9 | 5.1 | |||
| industria chimică şi petrochimică | 4.6 | 20.7 | |||
| industria constructoare de strunguri şi a maşinilor-unelte | 5.4 | 2.2 | |||
| construcţia tractoarelor şi a maşinilor agricole | 7.3 | 22.3 | |||
| industria constructoare de automobile | 2.1 | 0.2 | |||
| industria constructoare de maşini pentru industria alimentară | 7.0 | 8.9 | |||
| industria constructoare de maşini de încărcare şi transport, de construcţie rutieră şi de uz comunal | 2.1 | 2.6 | |||
| alte ramuri | 20 | 34.2 | |||
|
Tabelul 6 Structura industriei materialelor de construcţii (în %) |
|||||
| 1960 | 1970 | 1980 | 1989 | 1995* | |
| Industria materialelor de construcţie | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 |
|
inclusiv: |
|||||
| industria cimentului | - | 10.2 | 11.1 | 16.5 | 3.0 |
| construcţii şi articole de beton armat, executate din elemente prefabricate | - | 35.4 | 35.7 | 35.6 | 10.7 |
|
* Fără întreprinderile raioanelor din stînga Nistrului şi or.Bender |
|||||
|
Tabelul 7 Structura industriei uşoare (în %) |
|||||
| 1960 | 1970 | 1980 | 1989 | 1995* | |
| Industria uşoară | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 |
|
inclusiv: |
|||||
| textilă | 23.0 | 25.2 | 29.0 | 44.8 | 39.3 |
| în cadrul acesteia: | |||||
| de bumbac | - | - | 7.4 | 17.7 | ... |
| de mătase | - | 8.4 | 8.2 | 7.2 | ... |
| de tricotaje | 8.6 | 8.2 | 8.3 | 8.5 | 15.9 |
| industria de confecţii | 46.7 | 45.5 | 44.7 | 34.6 | 33.8 |
| industria pielăriei, blănurilor şi de încălţăminte | 30.3 | 29.3 | 26.3 | 20.6 | 26.9 |
|
* Fără întreprinderile raioanelor din stînga Nistrului şi or.Bender |
|||||
|
Tabelul 8 Structura industriei alimentare (în %) |
|||||
| 1960 | 1970 | 1980 | 1989 | 1995* | |
| Industria alimentară | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 | 100.0 |
|
inclusiv: |
|||||
| industria vinicolă | 26.8 | 34.2 | 38.8 | 28.2 | 40.7 |
| industria conservelor | 16.5 | 13.0 | 10.0 | 11.2 | 23.1 |
| industria zaharului | 4.9 | 6.7 | 5.3 | 7.1 | 7.4 |
| industria de prelucrare a grăsimilor şi uleiurilor | 11.1 | 6.5 | 3.4 | 2.7 | 0.9 |
| industria tutunului | 2.2 | 8.6 | 11.6 | 10.9 | 7.5 |
| industria cărnii | 12.4 | 12.0 | 11.4 | 17.0 | 8.2 |
| industria untului şi brînzeturilor | 6.5 | 4.6 | 5.0 | 6.3 | 2.2 |
| industria morăritului şi producerea crupelor | 8.7 | 6.6 | 6.7 | 4.7 | 2.8 |
| industria de panificaţie | 4.2 | 3.8 | 4.3 | 5.6 | 2.9 |
| industria de cofetărie | 3.2 | 1.9 | 1.8 | 3.0 | 1.9 |
| industria de parfumerie şi cosmetică | 0.3 | 0.4 | 0.3 | 1.0 | 0.5 |
| alte ramuri | 3.2 | 1.7 | 1.4 | 2.3 | 1.9 |
|
Tabelul 9 Capacităţile de producţie ale industriei alimentare |
|||
| Ramurile | 1991 | 1995 | 2000 pronostic |
| Industria vinicolă, mii tone struguri prelucraţi într-un sezon | 1282.6 | 1224.9 | 1224.9 |
| Industria conservelor, mii buc | 1917.07 | 1959.57 | 1959.57 |
| Industria zahărului, mii tone sfeclă prelucrată în 24 ore | 35.4 | 35.4 | 35.4 |
| Industria de panificaţie, mii tone/an | 290.5 | 294.2 | 294.2 |
| Industria pastelor făinoase, mii tone/an | 26.5 | 19.8 | 19.8 |
| Produse de cofetărie, mii tone/an | 66.54 | 63.56 | 63.56 |
| Producerea uleiurilor şi a grăsimilor, mii tone seminţe oleaginoase pe an | 448.9 | 462.3 | 462.3 |
| Industria tutunului: | |||
| - tutun fermentat, mii tone/an | 97.2 | 97.2 | 97.2 |
| - articole de tutungerie, mild.buc. pe an | 9.31 | 9.16 | 11.5 |
| Industria laptelui, mii tone pe schimb | 562630 | 464220 | 464220 |
| Industria cărnii, mii tone pe schimb | 192839 | 132140 | 132140 |
| Producerea concentratelor alimentare, mii tone/an | 0.93 | 0.93 | 0.93 |
| Producerea lichiorului şi rachiului, mii dal/an | 707 | 907 | 1500 |
| Băuturi fără alcool: | |||
| - bere, mii dal/an | 9551 | 9477 | 9477 |
| - băuturi fără alcool, mii dal/an | 11728 | 10092 | 10092 |
| - apă minerală, mil. sticle/an | 79.8 | 62.7 | 62.7 |
| Producerea drojdiilor, mii tone/an | 6.6 | 6.6 | 6.6 |
| Industria de parfumerie şi cosmetică, mii lei pe an | 98.509 | 22000 | 26200 |
|
B. PERSPECTIVELE DE REALIZARE A POLITICII INDUSTRIALE ÎN CADRUL RAMURILOR Urmărind un singur scop – restabilirea şi dezvoltarea în continuare a complexului industrial al Republicii Moldova, la concret politica industrială de stat preconizează transpunerea în viaţă a obiectivelor sale în anumite ramuri industriale prin stabilirea priorităţilor şi aplicarea a unor diverse forme organizaţional – juridice şi metode de realizare. a) Energetica, metalurgia, industria chimică Baza energetică a Moldovei este asigurată în volum de 98% cu resurse de import – gaze, cărbune, produse petroliere. Importul de resurse energetice a constituit în anul 1990 16,7 mil.tone combustibil convenţional , iar în anul 1995 – 4,1 mil.tone combustibil convenţional. Resursele hidroenergetice ale Moldovei, utilizabile din punct de vedere tehnic, constituie 1,2 mild.kwt/ore, inclusiv cele cu eficienţă economică – 0,7 mild.kwt/ore. Producerea energiei electrice a constituit în anul 1990 15,5 mild.kwt/ore, iar în 1995 – 6,05 mild.kwt/ore. Anual industria consumă 40 – 45% din cantitatea de energie electrică (în anii 80 – circa 60%). Mai mult de 85% din energia electrică este produsă la C.E.R.S. a Moldovei, restul – la C.E.T. – 1 şi C.E.T. – 2 din Chişinău, C.E.T. din Bălţi, blocurile de producere a electroenergiei de la fabricile de zahăr, centralele hidroelectrice din Dubăsari şi Costeşti. Sarcinile principale ale energeticii pentru anii următori sînt: diversificarea furnizorilor de resurse energetice; reconstrucţia unor blocuri la C.E.R.S. a Moldovei, C.E.T.-1, C.E.T.-2 din or.Chişinău şi C.E.T. din or.Bălţi; elaborarea şi exploatarea zăcămintelor locale de petrol şi gaze (zona de sud); optimizarea reţelei electrice şi termice a întreprinderilor industriale şi localităţilor; trecerea la utilizarea practică a surselor regenerabile de energie (energia solară, eoliană, biogazele); reducerea pierderilor de energie şi căldură în reţelele de distribuţie; decentralizarea sistemelor de aprovizionare cu energie termică etc. La ridicarea gradului de siguranţă în domeniul aprovizionării cu resurse energetice trebuie să contribuie găsirea unor surse alternative de furnizare a resurselor energetice primare (în Orientul Mijlociu, România), pregătirea pentru conectarea la sistemul european de producere transportare şi distribuire a energiei electrice. În ramura metalurgiei, reprezentată de uzina metalurgică din Rîbniţa (capacitatea – 700 mii tone pe an, consumă pînă la 10% din totalul electroenergetic al republicii) şi 39 de secţii de turnare a oţelului, fontei şi metalelor neferoase, direcţia principală o constituie satisfacerea necesităţilor intrarepublicane, metalul din Rîbniţa fiind un important articol de export. În cazul industriei chimice (4 întreprinderii) perspective au două domenii – prelucrarea materiilor prime de import şi a semifabricatelor (răşină şi prafuri de polimerizare, materiale tehnice din cauciuc, detergenţi, lacuri şi vopsele) în produse finite, preponderent pentru consumul intrarepublican, utilizarea în complex a resurselor locale de provenienţă vegetală şi a materiilor prime din minerale neferoase pentru obţinerea produselor chimice în mici cantităţi. b) Complexul industriei constructoare de maşini Reieşind din condiţiile economice ale Moldovei, cerinţele faţă de complexul industriei constructoare de maşini, în care în anul 1995 activau 77 întreprinderi şi 42 mii de salariaţi, se rezumă la următoarele: restructurarea majorităţii întreprinderilor viabile pe baza reconversiunii grupului de întreprinderi scientointensive ale fostului complex unional de apărare şi renovarea nomenclatorului de produse al tuturor întreprinderilor, ţinîndu-se cont de necesităţile exportului şi ale pieţei interne; dezvoltarea preponderenţă a unităţilor de producţie scientrosaturate, precum şi a sectoarelor de producţie, ale căror articole, necesitînd un volum mare de muncă, comportă concomitent, la unitatea de muncă cheltuită, consumul unei cantităţi mici de energie şi metale, sînt transportabile şi au un cost ridicat, calculat la unitatea de greutate a produsului finit şi de materiale iniţiale, utilizate pentru producerea lor; modernizarea maşinilor şi utilajelor, destinate complexului agroindustrial; asigurarea interacţiunii pe vaze organizatorico-economice noi şi prin cooperarea intrarepublicană a grupurilor de întreprinderi specializate în producerea pieselor de completare pentru mijloacele de transport, tehnica agricolă şi utilaje industriale, precum şi pentru construcţiile metalice şi lucrările de reparaţii. În scopul concentrării resurselor în anumite “puncte de creştere”, se realizează programe de stat şi proiecte pentru producerea mijloacelor şi tehnicii medicale şi a utilajelor şi preparatelor pentru industria farmaceutică (S.A. “Mezon”, S.A. “Vibropribor”, S.A. “Semnal”, S.A. “Sigma”, S.A. “Introscop”, S.A. “Răut”, S.A. “Alfa” etc.), pentru producerea utilajelor de folosire a energiei solare şi a altor surse alternative, precum şi a utilajelor de conservare a energiei, a mijloacelor tehnice pentru telecomunicaţii, automatizarea proceselor sistemului energetic, gospodăria comunală (S.A. “Semnal”, S.A. “Mezon”, S.A. “Răut”, S.A. “Micron”), a tehnicii şi maşinilor mici pentru C.A.I. (microuzinele de prelucrare a produselor agricole şi alimentare) şi a tehnicii pentru gospodăriile ţărăneşti (S.A. “Agromaşina”, S.A. “Tracom” S.A. “Moldagrotehnica”), maşinilor electrice de uz casnic, aparatelor, tehnicii audio şi video cu calităţi sporite de consum (S.A. “Alfa”, S.A. “Tebas”, S.A. “Sigma”, S.A. “Mezon”, S.A. “Răut”). c) Industria materialelor de construcţie În componenţa complexului industrial de construcţii, care în anii 80 fabrica pînă la 10-12% din produsul social global al Republicii Moldova, industria materialelor de construcţie (în anul 1995 îngloba 53 întreprinderi) este o ramură de bază. Suportul ei îl constituie baza locală de materiei prime şi minerale – un avantaj important al republicii. Inconvenientul principal este consumul excesiv de energie în cadrul ramurii (la producerea cimentului, articolelor din beton armat, extracţia pietrei), din care cauză sînt inevitabile anumite schimbări structurale. Relansarea ramurii este legată de două circumstanţe: extinderea exportului (de ciment, produse din ghips, ceramică) şi reluarea activităţii investiţionale şi a lucrărilor de construcţie. Strategia dezvoltării prioritare a unor sectoare de producţie şi restructurarea ramurii, conform concepţiei şi Programului de modernizare şi dezvoltare a industriei materialelor de construcţie al Republicii Moldova pentru perioada de pînă în anul 2010, Programului de conservare a energiei în construcţii şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.334 din 2 iunie 1993 “Cu privire la măsurile de economisire strictă a resurselor energetice”, prevede realizarea a circa 20 programe investiţionale. În primul rînd, este vorba de restructurarea în anii 1996-1997, cu ajutorul investiţiilor străine, a S.A. “Ciment” (Rezina), combinatului de producere a materialelor de construcţie din Bălţi, întreprinderii “Ceramica – T” (Taraclia), a uzinelor de beton armat din Chişinău, Cahul, Floreşti, Străşeni, precum şi de determinarea politicii generale în vederea restructurării întregului grup de uzine de beton armat. Direcţiile prioritare în dezvoltarea ramurii sînt: finalizarea construcţiei obiectelor tranşei II a complexului fabricii de ciment din Rezina, sporirea calităţii cimentului pînă la nivelul cerinţelor standardelor internaţionale, organizarea livrărilor de ciment pentru export; majorarea capacităţilor de producere a ghipsului de construcţie şi turnătorie şi a produselor pe baza lui (blocuri pentru pereţi din ghips spongios, folii din carton de ghips, amestecuri gata de finisare şi tencuială, duşumele de ghips turnat); însuşirea ambalării şi împachetării lianţilor şi a amestecurilor din aceştia; îmbunătăţirea caracteristicilor termotehnice a materialelor pentru pereţi şi construcţii (blocurilor pentru etaje, panourilor din trei straturi pentru pereţi), precum şi a blocurilor pentru pereţi şi uşi cu protecţie termică sporită; extinderea producerii ţiglei de ceramică şi ţiglei de ciment şi nisip, asigurîndu-se anual producerea a 7-8 mil.buc./an; organizarea producerii unor materiale eficiente de învelitori în rulouri; dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii materialelor de finisaj din piatră naturală şi ceramică; soluţionarea problemei privind asigurarea construcţiilor cu materiale termoizolante şi neinflamabile efective, în baza materiilor prime locale; crearea, în comun cu partenerii străini, a unor întreprinderi de montaj cu utilizarea materialelor locale şi de import. Atragerea investiţiilor străine este raţională, în primul rînd, pentru realizarea următoarelor proiecte: S.A. “Ciment” – crearea unei întreprinderi mixte pentru fabricarea cimentului, finisarea lucrărilor de construcţie a celei de a doua linii tehnologice cu capacitatea de 1750 mii tone anual, construcţia secţiei de ambalare şi împachetare a cimentului pentru export; S.A. “USBA” – finisarea lucrărilor de construcţie a secţiei de producere a betonului celular; crearea capacităţilor de fabricare a 80 mii metri cubi blocuri din beton celular pe an; S.A. “MACON” – utilizarea capacităţilor de producţie ale secţiei pereţi despărţitori din panouri mari şi cabine tehnico-sanitare pentru fabricarea unor noi tipuri de produse; S.A. “Calcar” – explorarea zăcămintelor şi producerea carburii de calciu; S.A. “Cristal” – reutilarea tehnică a producerii recipientelor din sticlă şi mărfurilor de uz casnic. În plus, se prevede fondarea unor întreprinderi mixte de producere a plăcilor de ceramică pentru duşumele şi pereţi (”Ceramica – T” S.A., a veselei din faianţă şi extinderea şi mecanizarea lucrărilor “Cariera de ghips din Criva” S.A. În scopul atenuării influenţei negative a factorului energetic asupra eficienţei ramurii se prevede: fundamentarea trecerii la producerea energiei electrice în cadrul fabricii de ciment din Rezina şi al altor întreprinderi ale ramurii pe baza unor instalaţii autonome cu turbine cu gaze în îmbinare cu turbine cu abur pentru ridicarea coeficientului de acţiune utilă, care vor funcţiona cu gaze naturale; lărgirea sferei de aplicare a ghipsului şi varului în construcţii şi industria materialelor de construcţie pentru înlocuirea cimentului ca fiind un material mai puţin energofag; producerea materialelor pentru pereţi din beton spongios şi gazbeton cu cimentare neautoclavizată şi însuşiri termotehnice sporite; însuşirea tehnologiei de producere a cărămizilor cu multe goluri (blocurilor de ceramică cu fisuri) cu aplicarea adaosurilor degresante şi de ardere completă; reducerea utilizării energiei electrice ca sursă termică în procesele tehnologice (înlocuirea încălzirii electrice a fiderelor la cuptoarele de fabricare a sticlei cu arzătoare de gaz); elaborarea şi însuşirea producerii unor mijloace tehnice, mai puţin energofage, de tăiere a pietrei; utilizarea energiei solare în complex cu pompele termice la producerea blocurilor de beton armat şi pentru necesităţile economice ale întreprinderilor; sporirea producerii în lunile de vară a betonului armat fără prelucrare termică; utilizarea pentru încălzire a fumului. d) Complexul industriei alimentare Complexul industriei alimentare (15 ramuri, 180 întreprinderi, 41 mii salariaţi, care se bazează integral pe materiile prime locale, determină în mare măsură securitatea alimentară a ţării, posibilităţile ei de export (în anul 1995 – 65%). La stabilirea perspectivelor şi sarcinilor acestui complex pentru următorii ani, se propune delimitarea a două grupe de ramuri: grupa I include ramurile vinicolă, pomilegumicolă, industria zahărului, tutunului, de producere a uleiurilor şi grăsimilor, a uleiurilor eterice, industria cărnii şi laptelui şi determină profilul republicii, produsele acestora avînd o cerere sporită, iar restricţii existînd doar la structura şi calitatea materiilor prime iniţiale; grupa II include ramurile orientate preponderent spre piaţa internă (ramura panificaţiei, de cofetărie, industria berii, a băuturilor fără alcool), ce funcţionează cu cu produse de prelucrare primară şi nu sînt legate de amplasarea zonei de materii prime agricole. Industria cărnii şi laptelui este, de asemenea, orientată preponderent spre piaţa internă. Adaptarea industriei alimentare la cerinţele pieţei interne este raţional să se facă pe etape. La prima etapă se va acorda prioritate ramurilor, care oferă republicii anumite avantaje: cheltuieli de producţie şi de comercializare relativ mici, capacităţi de producţie suficiente (industriile producătoare de vinuri, conserve, zahăr, ulei vegetal, tutun). De rînd cu producţia finită o parte considerabilă a exportului la această etapă o vor constitui semifabricatele, relativ ieftine şi energofage – sucul de mere concentrat, pasta de roşii, laptele praf, tutunul fermentat. La etapa a doua, pe măsura acumulării resurselor pentru restructurarea ramurilor şi însuşirea sistemului de marketing, trebuie formate activ noile proporţii în industria alimentară, avînd în vedere ridicarea ponderii producţiei finite. Se va intensifica, pe măsura creşterii veniturilor populaţiei, şi influenţa pieţei interne asupra structurii producţiei. În locul producerii articolelor ieftine şi cu un volum mare de muncă, se vor introduse tehnologiile moderne, seturile de maşini perfecte pentru agricultură şi industria prelucrătoare. Termenele formării noii structuri vor fi determinate de totalitatea factorilor interni şi externi. În acest context, o importanţă decisivă va avea, însă, realizarea de către Republica Moldova a politicii proprii întru susţinerea şi stimularea dezvoltării C.A.I. şi a industriei alimentare. Nivelul tehnologic al producţiei se va forma în primul rînd sub influenţa conjuncturii pe piaţa resurselor energetice, muncii şi capitalului. Restricţiile la consumul de energie, sfera de producere, insuficient dezvoltată, a mijloacelor de producere pentru C.A.I., pe de o parte, şi excedentul forţelor de muncă, pe de alta, condiţionează necesitatea reexaminării concepţiei de reutilare tehnică şi tehnologică elaborate în anii 80. În prim plan, pornind de la noile realităţi, se situează nu tehnologiile energo- şi capitalofage, cu economie de muncă, ci, invers – aplicarea atît în sfera producătoare de materii prime, cît şi în ramurile industriei alimentare, – la păstrarea, transportarea şi comercializarea producţiei – a tehnologiilor cu consum mic de capital şi energie. În aspect organizatoric devine inevitabilă renunţarea la întreprinderile şi structurile de proporţii mari şi trecerea la complexe tehnologice mai mici şi mai eficiente din punct de vedere economic. Deoarece 2/3 din exportul ţării îi revin industriei alimentare, Moldova trebuie să-şi găsească nişa proprie pe piaţa mondială a produselor alimentare şi să dezvolte în primul rînd industriile care pot fabrica produse competitive. Industria vinicolă. Produsele de vinificaţie constituie principalul articol de export al Republicii Moldova (23% în anul 1995); în alte ţări au fost realizate 25,9 mil.dal vin şi vinuri brute şi 3,5 mil.dal rachiuri şi lichioruri. Însă în legătură cu abundenţa vinurilor pe piaţa europeană şi preţurile scăzute la ele, precum şi datorită faptului că parţial a fost pierdută piaţa din C.S.I. (concurenţa pe care ne-o fac aici vinurile din Spania, Portugalia, Grecia) este necesară reorientarea spre producerea unor vinuri seci de calitate superioară (12%), şampanie (25%) şi coniac. Reperele de perspectivă sînt: fabricarea vinurilor brute pentru spumante – 6 mil.dal, a vinurilor de calitate superioară, inclusiv a celor cu denumire de origine – 2,5 mil.dal, a vinurilor de consum curent – 32,5 mil.dal. Cantitatea vinurilor spumante va creşte datorită construcţiei unor secţii noi la fabricile de vin din Mileştii-Mici, Nisporeni, Stăuceni, Ciadîr-Lunga, Cărpineni. Programul de dezvoltare prevede înzestrarea fabricilor de vin cu 25 linii de prelucrare a strugurilor. Pentru sporirea producţiei vinurilor de marcă şi a vinurilor spumante cu o garanţie a calităţii de cel puţin 2 ani vor fi necesare 20 unităţi termice pentru tratarea vinului cu frig 20 filtre dotate cu filtre de presiune, 40 filtre de spălare şi 30 instalaţii cu membrane. Pe baza investiţiilor străine şi creditelor bancare se preconizează înzestrarea a 19 întreprinderi vinicole cu linii de îmbuteliere a vinurilor liniştite şi spumante. În cadrul societăţilor pe acţiuni şi asociaţiilor teritoriale va fi asigurată reconstrucţia viticulturii ca temelie a vinificaţiei moderne. În ansamblu, dezvoltarea în continuare a viticulturii şi vinificaţiei în republică se va desfăşura în corespundere cu programul elaborat pe baza Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.163 din 19 iunie 1996 “Cu privire la măsurile de ameliorare a situaţiei în sfera viticolă-vinicolă”. Industria conservelor a produs în anul 1995 circa 734 mbc conserve (raioanele din dreapta Nistrului), inclusiv 578,9 mbc conserve din fructe şi legume. Obiectivul anului 2000 – 1100 mbc. De oportunităţi stabile pe piaţa externă, inclusiv europeană, dispun fabricile de conserve, care produc suc de mere concentrat şi paste de tomate. Capacităţile disponibile de producere a sucului de mere concentrat constituie 172 mbc, iar în cazul prelungirii sezonului de prelucrarea ar putea fi produse 300 mbc. Ramura prelucrează mai mult de 20 tipuri de legume, 60% din care sînt tomatele. Deocamdată, însă, ponderea pastei de tomate pentru export în volumul total al conservelor produse este mică – 21% (100 mbc). Capacităţile de producere a pastei de tomate se utilizează la nivelul de cel mult 30% şi această pastă conţine 20-28% substanţe în stare uscată, standardele mondiale prevăzînd cel puţin 32%. Pentru producerea pastei de tomate de concentraţia şi calitatea corespunzătoarea sînt necesare investiţii capitale pentru renovarea utilajelor. În următorii ani baza tehnică a ramurii se va completa cu seturi de linii europene, evaporatoare, pasterizare tubulare, prese cu bandă, maşini de capsare linii de fasonare a sucurilor în pachete “tetrapac”, a gemurilor, magiunurilor şi pastelor în pachete polimerice (20-50 g.), a pastelor de fructe şi tomate în saci “bag-in-box” cu greutatea de 200 kg. Este necesar să fie ridicată la un nivel calitativ superior producţia de conserve pentru tratament şi alimentaţia copiilor. Complexul tutunului (8 întreprinderi, circa 40 mii de angajaţi, inclusiv în industria tutunului – 2,9 mii persoane), care acum cinci ani asigura cel puţin 10-12% din veniturile bugetului de stat, necesită o restructurare urgentă. Volumul total al investiţiilor necesare în acest scop, conform estimărilor societăţii pe acţiuni “Tutun”, este stabilit la nivelul de 120 mil.dolari S.U.A. Elementele componente ale restructurării sînt: îmbunătăţirea calitativă şi extinderea bazei de materie primă (producerea tutunului ca materie primă în anul 1985 a fost de 121 mii tone, în 1990 – 66 mii tone în 1995 – 25 mii tone, reperele anului 2000 – 70 mii tone) şi reutilarea tehnică a fabricilor de fermentare a tutunului şi a combinatului de tutun din Chişinău pînă în anul 2000. Se prevede majorarea capacităţilor de fabricare a ţigărilor la nivelul de 12,5 mild.bucăţi anual, inclusiv cu filtru – 9,6 mild.bucăţi anual. Forma organizaţional – juridică de asigurare a restructurării ramurii este întreprinderea mixtă, formată în comun cu o mare companie străină prin intermediul tenderului internaţional, ţinîndu-se cont de condiţiile înaintate de partea moldovenească: dezvoltarea complexului tutunului ca un tot întreg, cu extinderea producţiei şi creşterea numărului de angajaţi, consolidarea bazei tehnico-materiale şi eficientizarea activităţii gospodăriilor producătoare de materii prime, reţelei fabricilor de fermentare şi combinatului de tutun; sporirea potenţialului de export al ramurii. Industria zaharului (10 fabrici) se bazează pe materia primă recoltată de pe o suprafaţă de 80 mii ha şi 30 mii angajaţi la creşterea sfeclei şi producerea zahărului (în anul 1995). Indicii declinului: reducerea în ultimii cinci ani a suprafeţelor înseminţate cu sfeclă de zahăr cu 36%, a producţiei seminţelor de sfeclă de zahăr – de 4 ori, a zahărului – mai mult de 2 ori. Renovarea fondurilor fixe constituie 2 – 2,5% anual, norma fiind 10-12%. Sarcina primordială o constituie integrarea mai bună a gospodăriilor cultivatoare a sfeclei de zahăr cu fabricile de zahăr, ceea ce va permite, în baza relaţiilor de piaţă, restabilirea, cu cheltuieli relativ mici, a potenţialului ramurii – prin realizarea unui complex de măsuri în cadrul bazei de materii prime şi al sectorului industrial al complexului. În cadrul bazei de materii prime este raţional: să fie extinsă suprafaţa însămînţată cu sfeclă de zahăr pînă la 100 mii ha, amplasînd-o numai în locurile semănate în trecut cu culturi cerealiere de toamnă, care la rîndul lor au fost anticipate de ierburi multianuale, arături de toamnă şi de primăvară ocupate cu culturi cerealiere, păstăioase şi alte culturi ce se recoltează devreme, după introducerea în sol înainte de arat a cel puţin 80% din îngrăşămintele organice şi minerale recomandate; de rînd cu folosirea soiurilor raionate ale sfeclei de zahăr Moldovenesc-41, Cladovschi-35 şi Victoria, să fie continuată munca de producere a hibrizilor din Germania în raioanele de sud ale republicii; în decursul anilor 1996-1997 să fie dată în exploatare la Bălţi o fabrică de producere a seminţelor de sfeclă de calitate superioară cu utilizarea tehnologiei firmei KVS (Germania); să recomande aprobarea în fiecare raion în care se cultivă sfeclă de zahăr a propunerii firmelor germane specializate privind creşterea sfeclei de zahăr prin aplicarea tehnologiilor intensive pe o suprafaţă de 1000 ha. Din contul acestor măsuri se preconizează obţinerea unei recolte de sfeclă de zahăr de cel puţin 300-500 chintale/ha, ceea ce va permite ridicarea achiziţiilor anuale la această cultură pînă la 2,7 – 3 mil.tone. În sectorul industrial: reutilarea tehnică a fabricilor va fi efectuată în complex – prin introducerea unor aparate moderne de tăiat sfecla, a încălzitoarelor cu plăci, a noilor instalaţii de filtrare a sucurilor şi siropurilor, a aparatelor vacuum cu circularea forţată a produsului, centrifugelor automatizate din ultima generaţie cu încărcătura rotorului de 1000-1250 kg, a cristalizatoarelor verticale şi a altor utilaje tehnologice; pornind de la existenţa capacităţilor de producţie excedentare pentru prelucrarea sfeclei şi a posibilităţilor cultivatorilor de sfeclă de zahăr de a le asigura cu materie primă, a devenit oportună specializarea a două fabrici de zahăr în prelucrarea anul întreg a zahărului brut de import; optimizarea proceselor tehnologice se prevede din contul aplicării preparatelor chimice – antispumantelor, floculanţilor, substanţelor active la suprafaţă, mijloacelor bactericide. O problemă generală pentru complexul de producere a zahărului este reducerea cu cel puţin 30-35% a consumului de resurse energetice (trecerea C.E.T. la gaze, utilizarea aburilor de mică potenţă, înlocuirea cazanelor şi agregatelor, implementarea microprocesoarelor în dirijarea proceselor tehnologice). Industria cărnii şi laptelui (33 întreprinderi). Ramura de industrializare a cărnii şi a laptelui se va dezvolta în următoarele direcţii: integrarea întreprinderilor prelucrătoare cu producătorii materiei prime animaliere şi unităţile comerciale întru formarea unei reţele unice de producere, prelucrare şi comercializare; sporirea volumului de materii prime animaliere orientate la prelucrarea şi fabricarea produselor finite, care va constitui în perspectivă; |
|
Tabelul 10 (mii tone) |
|||
| 1995 (an de bază) | 1997 | 2000 | |
| Prelucrarea materiilor prime: | |||
| lapte | 190.0 | 350.0 | 500.0 |
| animale (în greutate vie) | 63.4 | 100.0 | 150.0 |
| Fabricarea produselor finite: | |||
| unt | 5.7 | 7.5 | 9.0 |
| caşcavaluri | 1.3 | 2.5 | 4.0 |
| carne | 33.4 | 56.0 | 85.0 |
| mezeluri | 6.0 | 15.0 | 25.0 |
| conserve din carne | 4.1 | 5.0 | 10.0 |
|
Luînd în considerare faptul că efectivul de animale în sectorul particular a sporit considerabil, este necesară organizarea colectării laptelui de la populaţie prin intermediul punctelor de colectare specializate, ce urmează a fi construite şi dotate cu utilaje corespunzătoare, perfecţionarea mecanismului de achiziţie a animalelor şi transportarea lor centralizată la abatoare. Volumele aproximative ale achiziţiilor de la populaţie a animalelor în greutate vie vor constitui în anul 1996 30 mii tone, în anul 1997 – 45 mii tone, în anul 2000 – 70 mii tone. Cantitatea de lapte colectat de la populaţie va constitui, respectiv, 6,0 mii tone, 80 mii tone şi 240 mii tone. Comercializarea activă a producţiei prin comerţul de firmă va necesita construcţia unor noi încăperi şi puncte speciale odată cu dezvoltarea comerţului ambulant. Numărul magazinelor de firmă (inclusiv cele mobile şi gheretele) vor constitui: în ramura industrializării laptelui (în raport cu anul 1995 – 100): în anul 1997 – 205; în anul 2000 – 390; în ramura de industrializare a cărnii, respectiv, 79, 45 şi 225. În prezent aproximativ 40% din carnea de calitate se foloseşte la fabricarea mezelurilor fierte; volumul produselor semifabricate şi afumăturilor în Republica Moldova sînt reduse considerabil şi constituie doar 2% în timp ce în S.U.A., atinge 50%; practic nu se folosesc componenţi din proteine, legume, produse vegetale întru economisirea cărnii. 95% din carne se comercializează în carcase. Ţinînd cont de practica ţărilor dezvoltate, este necesar de a organiza tranşarea raţională a cărnii, conform calităţii şi destinaţiei; dotarea întreprinderilor cu utilaje pentru ambalarea în vid a unor porţiuni mici. În total pe ramura de industrializare a cărnii se prognozează: |
|||
|
Tabelul 11 (tone) |
|||
| 1995 (an de bază) | 1997 | 2000 | |
| Volumul de producere a mezelurilor cu componenţi din proteine şi legume | 700 | 10000 | 22000 |
| Volumul semifabricatelor cu un înalt grad de finisare | 400 | 1700 | 3000 |
| Volumul semifabricatelor din carne dezosată, destinată exportului | 200 | 1000 | 5000 |
|
În industria de prelucrare a laptelui o mare importanţă o are structura consumului materiilor prime. În pofida recomandărilor savanţilor, în ţară mai bine de 65% din lapte se foloseşte la producerea untului, în special a celui costisitor; se produc mai puţine caşcavaluri de calitate cu termene lungi de păstrare şi competitive pe piaţa mondială, mai puţin lapte praf integral. În contextul celor expuse, se recomandă: revizuirea sortimentului producţiei finite în scopul folosirii raţionale a materiilor prime, conform cerinţelor pieţei; producerea amestecurilor adaptate pentru copii în cadrul S.A. “Incomlac” (Bălţi) şi lapte praf cu aditivi din fructe şi legume la S.A. “Inlac” (Cupcini); elaborarea tehnologiilor noi pentru producerea fermenţilor necesari pentru fabricarea caşcavalurilor şi produselor lactate acide; elaborarea noilor varietăţi de unt cu diverşi ingredienţi în scopul reducerii preţului de cost; sporirea volumelor de produse lactate degresate; folosirea completă a materiei prime recuperate (zăi, zară); dotarea întreprinderilor cu echipamente pentru ambalare în vid în porţiuni mici; sporirea volumelor de lapte praf integral, conform cerinţelor pieţei de desfacere, care vor constitui: în anul 1996 – 1300 tone, în anul 1997 – 2400 şi în anul 2000 – 4500 tone. Industria de producere a uleiurilor şi grăsimilor este reprezentată de trei întreprinderi: S.A. “Floarea soarelui”, uzina de extragere a uleiului din or.Bender şi S.A. “Uleex” din Otaci, cu capacitatea anuală medie de prelucrare a 462,3 mii tone materie primă oleaginoasă; secţia de producere a săpunului din cadrul S.A. “Floarea soarelui” va avea o capacitate anuală de 17, 5 mii tone săpun. Capacităţile de producţie ale întreprinderilor, inclusiv din cauza concurenţei sectorului particular, sînt utilizate la un nivel extrem de redus. În scopul stabilizării economice a funcţionării întreprinderilor ce fabrică ulei şi grăsimi, asigurării necesităţilor republicii în ulei vegetal, către anul 2000 cantitatea de ulei vegetal se va majora pînă la 44 mii tone, iar a săpunului de rufe – pînă la 0,8 mii tone. Volumul total preconizat al materiei prime oleaginoase va atinge nivelul de 200-250 mii tone. Principalele măsuri de reutilare tehnică sînt: reconstrucţia blocului de laboratoare al S.A. “Floarea Soarelui” şi dotarea laboratoarelor cu utilaje de import pentru a certifica competenţă tehnică a întreprinderii în domeniul producerii uleiului vegetal şi a săpunului de rufe; însuşirea tehnologiei moderne de rafinare şi fasonare a uleiului în butelii de polietilenă c u capacitatea de 1 l; reprofilarea S.A. “Uleex” (or.Otaci) în vederea fabricării margarinei în volum de 10-12 mii tone anual. e) Industria uşoară După volumul de producţie fabricată, industria uşoară (46 întreprinderi, 25 mii angajaţi) deţine locul al doilea în Republica Moldova. Ieşirea acestei ramuri pe piaţa europeană (tricotaje, covoare, încălţăminte, confecţii, marochinărie), utilizarea parţială a materiilor prime locale, amplasarea întreprinderilor ei şi locurile de muncă pe care le oferă nu numai în oraşele mari, ci şi în cele mijlocii şi mici – toate acestea predetermină importanţa implicării statului în dezvoltarea acestui complex industrial. Principalele probleme ale ramurii sînt legate de proporţiile mari şi specializarea îngustă a întreprinderilor (1 -5 mii angajaţi în anul 1989), precum şi de dependenţa ramurii de preţurile la materiile prime de import şi condiţiile de transportare a producţiei finite pentru export. Structura multiramurală, calificarea înaltă a cadrelor, de rînd cu salariile mici raportate la cuantumurile remuneraţiei europene şi amplasarea relativ proporţională a întreprinderilor pe teritoriul republicii, constituie avantaje importante ale industriei uşoare. Este oportun ca politica de stat în acest sector să fie promovată ţinîndu-se cont de necesitatea: păstrării şi dezvoltării industriei uşoare ca un complex multiramural eficient de întreprinderi orientate spre fabricarea producţiei finite, în interacţiune cu unităţile de producţie ce le deservesc pe principii de cooperare (tară şi ambalaje, furnitură, reparaţii, transportare în containere); formării, în baza acordurilor interguvernamentale, a unor relaţii stabile în domeniul livrărilor pentru ramură a materiilor prime şi materialelor necesare – bumbac, fibre sintetice, vopsele; stimulării întreprinderilor ce funcţionează cu materii prime locale (piele, lînă), renovării tehnologiilor şi organizării prelucrării acestora preponderent la întreprinderile mici din sectorul privat; revenirea, pe măsura creării condiţiilor economice, la creşterea viermilor de mătase; restructurării tuturor întreprinderilor viabile ale industriei uşoare, aplicîndu-se metode de redresare financiară, divizarea lor, cooperarea (prin închirierea încăperilor, iar prin intermediul leasingului – a utilajelor) cu sectorul antreprenorial, cooperării ramurale pe baze contractuale şi pe scară largă cu firme străine şi creării ulterioare a întreprinderilor mixte; susţinerii pe toate căile de către stat a exportului producţiei industriei uşoare, avîndu-se în vedere condiţiile şi cotele avantajoase stabilite pentru Moldova de Comunitatea Europeană şi S.U.A., de rînd cu protecţia pieţei interne de produsele de import de calitate inferioară, similare cu cele produse în ţară. f) Industria de prelucrare a lemnului şi industria mobilei Întreprinderile ce se ocupă de prelucrarea lemnului se dezvoltă În Moldova pe baza materiei prime de import. Pădurile ţării (9% din teritoriul ei) au statut de arii protejate şi zone de agrement; eventualele volume de achiziţionare a lemnului local nu depăşesc 70 mii metri cubi (3% din volumul necesar). Ţinîndu-se cont de acest fapt, ramura de prelucrare a lemnului se orientează în perspectivă spre aplicarea unor tehnologii, care să asigure utilizarea complexă integrală a lemnului (fabricarea mobilei, cartonului, plăcilor aglomerate din aşchii de lemn) şi maxima corespundere a materiei prime importate în ceea ce priveşte componenţa şi calitatea ei cu cerinţele consumului final sub formă de articole brute şi cherestea cu dimensiuni tipice unificate. Industria mobilei (20 întreprinderi, 7 mii angajaţi), formată în trecut ca un ansamblu la nivel regional al întreprinderilor mari specializate în anumite tipuri de mobilă, trebuie să-şi schimbe concepţia de dezvoltare. Scăderea capacităţii de cumpărare a populaţiei, scumpirea materiilor prime, materialelor, resurselor energetice şi a transportului au condiţionat reducerea de 2 ori în ultimii cinci ani a volumului de producţie (în expresie naturală). În perspectivă apropiată dezvoltarea ramurii se preconizează a fi realizată cu resursele şi în cadrul primului în Moldova grup financiar-industrial “Mobilă-Grup”, care va întruni 23 agenţi economici – B.C.A. “Mobias bancă”, fabricile de mobilă (din or.Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Bender, Orhei, Drochia), combinatele de prelucrare a lemnului şi de fabricare a cartonului (din or.Chişinău, Tiraspol), combinatul “Fanerodetali” (or.Bender), fabrica de sticlă şi oglinzi, întreprinderile de construcţie, comercială şi poligrafică, A.S.U. şi centrul comercial. Forma organizaţional-juridică a grupului financiar-industrial “Mobilă-Grup” – societate pe acţiuni de tip deschis – permite valorificarea efectului de aglomerare a resurselor şi de cooperare a întreprinderilor, atragerea investitorilor şi partenerilor externi pentru scoaterea ramurii din criză prin intermediul următorului complex de măsuri: dezvoltarea unei structuri economico-organizatorice cu capacităţi de autoreglante în spiritul economiei de piaţă, orientate spre renovarea potenţialului tehnico-ştiinţific şi producător al industriei de mobilă; stabilizarea stării financiare, a producţiei şi ameliorarea situaţiei investiţionale la întreprinderile grupului financiar-industrial, concentrarea resurselor în domeniile prioritare; asigurarea cu resurse financiare a sferei de cercetare ştiinţă în domeniul industriei, sistemelor informaţionale şi telecomunicaţiilor; ridicarea potenţialului de export al grupului financiar-industrial şi a competitivităţii produselor acestuia, elaborarea şi realizarea proiectelor şi programelor investiţionale; formarea în cadrul grupului financiar-industrial a unor relaţii tehnologice şi de cooperare raţionale, organizarea serviciilor de leasing şi engineering, introducerea a decontărilor clearing între asociaţii grupului în cauză, circulaţiei cambiilor şi operaţiunilor factoring, organizarea în comun a marketingului; concentrarea şi protecţia patrimoniului grupului şi al asociaţilor (participanţilor) lui, inclusiv prin posesiunea încrucişată a acţiunilor; crearea întreprinderilor mixte cu investiţii străine, participarea la activitatea diverselor grupuri financiar-industriale interstatale şi asociaţii economice. Societatea pe acţiuni Mobilă-Grup a elaborat propuneri privind susţinerea de către stat a ramurii în limitele legilor “Cu privire la grupurile financiar-industriale” şi “Cu privire la restructurarea întreprinderilor”, ce urmează să fie adoptate de Parlament în anul 1996, precum şi privind perfecţionarea relaţiilor economice externe ale ramurii. Aceste măsuri, calculate pentru anii 1996-2000, sînt orientate spre renovarea sortimentului de mobilă în volum de cel puţin 25% pe crearea serviciilor marketing şi de design, renovarea bazei de proiectare, a utilajului şi tehnologiilor, reducerea consumului de energie şi materiale pînă la nivelul acceptat în practica internaţională a consumului specific de energie şi materiale. g) Industria de parfumerie şi cosmetică La începutul anilor 90 Moldova producea 1/3 din uleiurile eterice ce se fabricau în fosta Uniune din plante etero-oleaginoase (trandafir, levănţică, salvie etc.). Ramura întrunea mai multe asociaţii ştiinţifice de producţie, fabrica de parfumuri “Viorica” şi 16 sovhozuri-fabrici cu o suprafaţă totală a terenurilor agricole de 60 mii ha. Criza din anii 1991-1995 a lovit cel mai mult gospodăriile care deţineau baza materiilor prime pentru această industrie. Acum fabrica de parfumuri importă circa 70% materii prime, în temei din C.S.I. Producţia ei este comercializată (conform datelor din anul 1995): pe piaţa internă – 45%, în Rusia – 49%, Ucraina – 3%, România – 0,6%. Existenţa unui complex de întreprinderi specializate, a materiei prime necesare (uleiuri eterice, spirt, cretă curată din punctul de vedere chimic) şi a tradiţiilor de producţie creează premise pentru revitalizarea ramurii pe o temelie tehnică şi organizaţional-juridică nouă, inclusiv cu participarea partenerilor străini. Programul de reconstrucţie pînă în anul 2000 a S.A. “Viorica-Cosmetic” necesită investirea a 24,4 mil.lei în scopul reutilării tehnice şi însuşirii noilor tipuri de producţie (şamponuri, creme, apă de colonie, paste de dinţi, loţiuni etc.). h) Alte ramuri Perspectivele grupului dat de ramuri sînt în mare măsură determinate de necesităţile mai complete de autoaprovizionare ale republicii, de interesele altor ramuri şi ale populaţiei, de imperativul utilizării depline a materialelor şi resurselor de muncă locale. Aceste ramuri şi unităţi de producţie întrunesc 12 întreprinderi mari din industria ceramicei, sticlei, microbiologie, industria furajelor combinate, poligrafică etc. şi zeci de întreprinderi mici ale industriei locale cu un total de circa 30 mii de angajaţi şi acest sector de utilizare a forţei de muncă în viitor se va extinde. Ţinînd cont de criteriile atît socio-economice, cît şi de ordin spiritual, este necesară elaborarea şi realizarea programului de stat “Artizanatul şi meşteşugurile populare”. C. BUSINESS-PLANURILE ŞI ALTE ARGUMENTE PRIVIND REALIZAREA PROGRAMELOR CU DESTINAŢIE SPECIALĂ (rezumat) 1. INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MAŞINI PROGRAMUL “Reconversiunea producţiei întreprinderilor din complexul radioelectronic” Scopul programului – asigurarea reconversiunii şi diversificării producţiei la întreprinderile C.I.M. pe baza utilizării potenţialului lor tehnico-ştiinţific şi de producţie pentru fabricarea producţiei competitive, ţinîndu-se cont de necesităţile exportului şi pieţei interne. La formarea programului s-a ţinut cont de interesele statului în dezvoltarea prioritară a producţiei acelor tipuri de mărfuri industriale ce pot contribui la modernizarea economiei republicii (retehnologizarea, conservarea energiei), restabilirea industriei competitive, crearea premiselor pentru afluxul investiţiilor. Programul este prevăzut pentru perioada anilor 1996-2000. La realizarea lui au fost implicate întreprinderile şi organizaţiile Centrului Republica de Reconversiune: “Mezon” S.A., “Răut” S.A., “Sigma” S.A., “Semnal” S.A., “Topaz” S.A., “Micron” S.A., “Eliri” S.A., “Delsy” S.A., “Cuanta” S.A., I.C.Ş “Rif”, B.S.T.C. “Mezon”. Programul de reconversiune preconizează însuşirea a peste 100 tipuri de noi articole, necesită suma de 636 mil.lei (rezultatele aşteptate din realizarea programului sînt reflectate în tabelul 12) şi cuprinde 9 subprograme: “Energie”, “Medfarm”, “Agroindustrie”, “Marbacaf”, “Paza”, “Calculare”, “Internet”, “Telecom”, “Marfa”. Sarcinile principale ale subprogramelor: 1. “ENERGIE” – aparate, instalaţii şi utilaje cu consum redus de energie Scopul proiectului este utilizarea eficientă a resurselor energetice crearea sistemului de control şi evidenţă a consumului de energoresurse atragerea în sistemul de asigurare cu energie a unor surse energetice alternative şi regenerabile. La întreprinderile Centrului Republican de Reconversiune se preconizează însuşirea producerii aparatelor de control şi evidenţă a resurselor energetice (contoare electrice de uz casnic şi industriale, contoare de gaze, apă şi energie termică), a unor sisteme şi utilaje pentru încălzirea şi asigurarea cu căldură autonome (cazane, aparate pentru încălzirea apei, aparate de condiţionare a aerului), a aparatelor şi instalaţiilor pentru utilizarea surselor de energie şi de biogaze, bateriilor solare, boilerelor, a lămpilor luminiscente de mare economie şi halogene, precum şi a dispozitivelor, regulatoarelor şi utilajului care să asigure utilizarea eficientă a energiei electrice. 2. “MEDFARM” – preparate farmaceutice şi tehnică medicală Programul are drept scop asigurarea populaţiei şi a instituţiilor medicale cu medicamente şi tehnică medicală, reducerea volumului importului acestora. Preparate farmaceutice: în S.A. “Perfuzon” (creată pe baza S.A. “Mezon” şi S.A. “Frezenius”, Germania) se însuşeşte producerea infuziilor (24 mil. sticle/an), a soluţiilor pentru hemodializă (în valoare de 18 mil.lei pe an), a preparatelor fiolate şi fazolichide, tabletate (pînă la 50 tipuri). Continuarea lucrărilor în cadrul Centrului Republican de Reconversiune pentru producerea aparatelor fizioterapeutice: a masajoarelor magnetodinamice, generatoarelor aerozolice, trenajoarelor. În plus, se prevede elaborarea şi însuşirea producţiei aparatelor fiziologice electronice: termometrelor, pulsometrelor, tenometrelor, analizoarelor de sînge, a aparatelor acustice. Seturi de echipamente medicale: va fi organizată producerea picurătoarelor şi a sistemelor de transfuzie a sîngelui, va fi însuşită fabricarea instrumentelor chirurgicale şi stomatologice. 3. “AGROINDUSTRIE” – sisteme, aparate, maşini şi utilaje pentru industria de prelucrare a C.A.I. Proiectul are drept scop asigurarea întreprinderilor şi fermierilor cu aparate şi tehnica necesară, eficientizarea procesului de prelucrare a producţiei agricole. Munca se desfăşoară pe două direcţii: pentru asociaţiile agricole şi întreprinderile de prelucrare medii şi pentru întreprinderile mici şi gospodăriile de fermieri. În cadrul primei direcţii vor fi create sisteme informaţionale – de dirijare pentru controlul şi reglementarea regimurilor de păstrare a produselor agricole (temperatura şi umiditatea), se preconizează elaborarea şi însuşirea sistemelor agrometeorologice, a aparatelor şi traductoarelor pentru măsurarea în condiţii de cîmp a temperaturii şi umezelii solului, a aerului. Programul include, de asemenea, producţia aparatelor pentru fermele zootehnice, a sistemelor de filtrare a băuturilor (vinului, băuturilor nealcoolizate) etc. În cadrul celei de a doua direcţii se preconizează producţia maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor pentru fabricarea produselor alimentare de către întreprinderile mici şi gospodăriile de fermieri: produselor lactate, biscuiţilor şi prăjiturilor, ciocolatei şi bomboanelor, îngheţatei, mezelurilor şi crenvurştilor, sucurilor şi băuturilor din fructe şi legume, articolelor de patiserie, conservelor din carne şi legume. 4. “MARBACAF” – utilaje pentru întreprinderile comerciale, baruri şi cafenele Scopul proiectului este dezvoltarea micului business, asigurarea tehnică a reţelei minimarket, baruri şi cafenele. Pentru întreprinderile comerciale se prevede însuşirea, în primul rînd, a producerii maşinilor de casă şi control şi a cîntarelor electronice, pentru renovarea tehnică a unităţilor de minimarketing – fabricarea seturilor de utilaje (camere şi vitrine frigorifice, condiţionere, mijloace de pază). Utilajele pentru baruri şi cafenele includ şi echipamentele pentru prepararea rapidă a unui sortiment larg de mîncăruri şi maşini de spălat vesela. 5. “PAZA” – sisteme şi mijloace tehnice de pază a obiectelor Scopul proiectului este asigurarea păstrării bunurilor şi valorilor materiale ale persoanelor fizice şi juridice. Programul prevede producerea nomenclatorului de bază al mijloacelor tehnice recomandate pentru paza întreprinderilor industriale, a oficiilor, organizaţiilor, băncilor, întreprinderilor comerciale, a depozitelor, locuinţelor şi vilelor, a mijloacelor de transport etc. Programul va fi realizat în baza potenţialului de producţie al C.A.I. şi al altor întreprinderi din republică. 6. “CALCULARE” – sistemul de achitare prin virament Scopul proiectului este producerea mijloacelor tehnice pentru organizaţiile menite să asigure circulaţia monetară, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor băneşti. Programul prevede folosirea potenţialului de producţie în scopul fabricării şi livrării mijloacelor tehnice pentru crearea în republică a unui sistem bancar corporativ de achitare prin virament, dezvoltarea infrastructurii bancare (aparate, mijloace de programare, reţele informative etc.). 7. “INTERNET” – bursa de proiecte analitice internaţionale Scopul proiectului este atragerea investiţiilor străine. Programul prevede crearea în cadrul Centrului Republican de Reconversiune a unei burse de proiecte analitice internaţionale care urmează să devină centrul de localizare a investiţiilor orientale “netradiţionale”. Bursa va asigura cu informaţie membrii săi şi va elabora proiecte investiţionale, cu participarea structurilor analitice din străinătate. 8. “TELECOM” – mijloacele de telecomunicaţie şi informatică Scopul proiectului este îmbunătăţirea prestării serviciilor în domeniul telecomunicaţiilor, radioului, televiziunii şi informaticii. Se prevede producerea şi livrarea de către “Moldtelecom” a 500 mii buc. de radioreceptoare cu unde ultrascurte pentru trecerea de la radiodifuziunea prin fir la radiodifuziune prin unde. Pentru asigurarea locuitorilor din localităţile rurale cu mijloace de comunicare telefonice se preconizează elaborarea şi livrarea a mini – S.T.A. (200 buc.). Întreprinderile C.R.C. vor însuşi, de asemenea, producerea diverselor mijloace tehnice pentru crearea în republică a unor sisteme de teledifuziune, care să corespundă cerinţelor standardelor internaţionale. 9. “MARFA” – mărfuri de consum Proiectul are drept scop lărgirea producţiei de mărfuri pentru piaţa internă de consum. În rezultatul efectuării măsurilor de reconversiune şi restructurare a întreprinderilor C.R.C. va fi lărgit nomenclatorul de mărfuri produse pentru piaţa internă: tehnică de uz casnic, electronică şi electrotehnică (agregate de bucătărie, aparate de încălzit, furnitură de mobilă, piese auto de schimb, filtre de apă de uz casnic, articole din masă plastică, piese metalice mărunte etc.). Resursele financiare pentru reconversiunea, restructurarea şi diversificarea întreprinderilor complexului radioelectronic: alocările din buget, mijloacele financiare ale organizaţiilor internaţionale, creditele Băncii Mondiale şi ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, investiţiile sectorului privat, mijloacele proprii ale întreprinderilor de reconversiune. |
|
Tabela 12 REZULTATELE preconizate de la realizarea programelor (mil.lei) |
||||||||||
| Nr. d/r | INDICI | Subprogramele | Total | |||||||
| Energie | Medfarm | Agroindustriei | Marbacaf | Paza | Calculare | Telecom | Marfa | |||
| 1. | Volumul producţiei fabricate, începînd cu anul al 2-lea al însuşirii | 157.7 | 250.4 | 17.6 | 9.6 | 23.3 | 26.5 | 11.3 | 139.9 | 636.3 |
| 2. | Volumul de investiţii | 17.6 | 121.5 | 3.9 | 2.8 | 2.5 | 8.3 | 0.6 | 18.4 | 175.4 |
| 3. | Numărul locurilor de muncă, mii unităţi | 1.2 | 1.2 | 0.6 | 0.4 | 0.8 | 0.4 | 0.2 | 0.6 | 5.5 |
| 4. | Exportul prognozat,% | 15 | 50 | 35 | 20 | 15 | 10 | 30 | 60 | |
| 5. | Încasări prognozate în: | |||||||||
| - buget | 13.1 | 24.3 | 2.3 | 0.9 | 2.6 | 2.2 | 1 | 11.7 | 58 | |
| - fondul social | 1.6 | 1.3 | 0.9 | 0.5 | 0.8 | 0.7 | 0.3 | 0.7 | 6.8 | |
|
PROGRAMUL “Producerea mijloacelor tehnice pentru complexul agroindustrial” Obiectivul programului este asigurarea întreprinderilor şi fermierilor din sfera complexului agroindustrial cu mijloace tehnice şi maşini agricole cu randament înalt şi energofagitate redusă. Programul prevede producerea tractoarelor cu roţi şi şenile, inclusiv a unor tractoare cu capacitatea de 120 cai – putere, semănători “Multicorn” de plantare cu precizie, maşini model “Europac” de prelucrare a solului înainte de semnat, inclusiv combine pentru recoltarea sfeclei şi a roşiilor, încărcătoare de sfeclă, maşini şi utilaje pentru recoltarea legumelor şi fructelor, utilaje pentru sectorul zootehnic, pentru uscarea fructelor şi tutunului, piese de schimb pentru acestea. În total vor fi însuşite 41 tipuri de mijloace tehnice noi pentru C.A.I. În realizarea acestui program sînt implicate societăţile pe acţiuni “Tracom”, “Moldagrotehnica”, “Agromaşina”, “Uzina electrotehnică”. PROGRAMUL “Producerea pompelor electrice” Obiectivul programului este elaborarea şi însuşirea producţiei unor noi tipuri de pompe electrice pentru necesităţile interne şi livrare la export. Proiectul prevede producerea a peste 100 tipuri de pompe electrice pentru funcţionarea în mediu chimic agresiv şi la temperaturi înalte, pompe submersibile şi fecale. Către anul 2000 se prevede producerea a 39 1 mii de asemenea pompe, cu un spor de 32% în raport cu anul 1995. Executanţii programului sînt: S.A. “Moldovahidromaş”, S.A. “Hidropompa” (or.Chişinău) şi S.A. “Uzina de pompe” (Rîbniţa). PROGRAMUL “Producerea tehnicii audio şi video, a sistemelor şi mijloacelor de telecomunicaţie” Obiectul programului este producerea tehnicii audio şi video de calitate superioară, deservirea eficientă a populaţiei şi agenţilor economici cu mijloace de telecomunicaţie. În realizarea programului sînt implicate întreprinderile din industria de aparate şi a radioelectronicii: S.A. “Tebas”, S.A. “Alfa”, S.A. “Sigma”, S.A. “Mezon”, S.A. “Răut” şi S.A. “Micron”. Valoare orientativă a proiectului este de 35 mil.lei. PROGRAMUL “Fabricarea tehnicii medicale şi a preparatelor farmaceutice” Obiectivul programului este dezvoltarea industriei medico-farmaceutice, asigurarea populaţiei şi a instituţiilor curative din republica cu utilaje medicale şi medicamente. Programul cuprinde două compartimente de bază: elaborarea şi însuşirea articolelor de tehnică medicală; dezvoltarea producţiei preparatelor farmaceutice. În realizarea programului de fabricare a noilor tipuri de tehnică medicală sînt implicate societăţile pe acţiuni: “Alfa”, “Introscop”, “Vibroprivor” şi “Apromaş”. Se prevede însuşirea a circa 30 tipuri de tehnică medicală, suma investiţiilor necesare în primii doi ani fiind de 5 mil.lei. Volumul producţiei tehnicii medicale în anul 2000 va constitui circa 30 mil.lei. Preparatele farmaceutice vor fi fabricate la S.A. “Farmaco”. Conform planului de reconstrucţie S.A. “Farmaco” prevede însuşirea a 22 tipuri de noi preparate, inclusiv soluţii medicinale, extracte din ierburi medicinale pe bază de alcool, linimente, siropuri, conservaţi pentru sînge, comprimate. Creşterea producţiei către anul 2000 va depăşi 32 mil. lei. Realizarea proiectului necesită investiţii în valoare de 24 mil.lei. PROGRAMUL “Producerea maşinilor şi aparatelor electrice de uz casnic” Obiectivul programului este reutilarea tehnică şi modernizarea capacităţilor existente de producere a tehnicii electrice de uz casnic, asigurarea populaţiei cu mărfuri electrocasnice calitative de producţie locală. Proiectul prevede sporirea producţiei, lărgirea sortimentului şi ridicarea calităţii aparatelor electrice de uz casnic produse la întreprinderile complexului naţional de construcţie a maşinilor: S.A. “Elcas”, S.A. “Răut”, S.A. “Flamingo”, S.A. “Nistru”, S.A. “Uzina de frigidere”. Vor fi însuşite noi tipuri de tehnică, în special maşini de spălat, centrifugi, frigidere şi congelatoare, armătură de iluminat, plite electrice, cămine şi alte mărfuri de uz casnic şi gospodăresc. Suma investiţiilor necesare pentru realizarea Programului se cifrează la 128 mil.lei. 2. ELECTROENERGETICA PROGRAMUL “Dezvoltarea complexului energetic al Republicii Moldova” Obiectivul programului este dezvoltarea şi augmentarea capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice. Programul prevede: - reutilarea tehnică a C.E.T. – 1 din or.Chişinău şi C.E.T. din or.Bălţi, sporind capacităţile lor de la 46 pînă la 60 megavaţi şi respectiv, de la 28 pînă la 48 megavaţi; - sporirea capacităţilor C.E.T. – 2 din or.Chişinău de la 240 pînă la 585 megavaţi; - realizarea interconexiunii dintre sistemele de aprovizionare cu energie electrică, asigurăndu-se transvazarea puterii de 250 şi 650 megavaţi – în prima etapă de realizare a relaţiilor reciproce dintre ţările din Bazinul Mării Negre şi Balcani; - construcţia pe teritoriul republicii a unor surse combinate de producere a energeiei electrice şi termice de capacitate mică, funcţionînd cu gaze. inclusiv cazangeriile de est şi de pe strada Munceşti (or.Chişinău); - implementarea sistemului modern de evidenţă a consumului electroenergetic; - utilizarea surselor alternative de căldură (a energiei solare, eoliene, biomasei, hidroenergiei etc.); - aplicarea tehnologiilor de conservare a energiei în industrie, agricultură, alte ramuri ale economiei naţionale. Pentru realizarea acestui program se prevede utilizarea mijlocelor proprii şi bugetare, precum şi participarea prin cote a consumatorilor şi atragerea investiţiilor stăine. 3. INDUSTRIA MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII PROGRAMUL “Finalizarea lucrărilor de construcţie la obiectele celui de al doilea complex de dare în exploatare al S.A. “Ciment” din Rezina Obiectivul programului este reconstrucţia uzinei şi dezvoltarea în continuare a bazei tehnico-materiale de producere la intern a cimentului. Programul prevede punerea în anul 1998 în funcţie a unor capacităţi de producere a cimentului în volum de 1750 tone, ceea ce va permite satisfacerea completă a necesităţilor de ciment ale pieţei interne şi livrarea acestuia la export (circa 50%). Se prevede perfecţionarea tehnologiilor de producere a cimentului în scopul reducerii energofagităţii lor, ridicarea calităţii pînă la nivelul standardelor internaţionale, organizarea producerii cimentului alb. Programul include: - construcţia unei secţii de fasonare a cimentului în saci şi formare a pachetelor pentru un volim de 700 mii tone; - construcţia terminalului pentru încărcarea cimentului în corăbii pentru a-l exporta pe piaţa mondială; - reconstrucţia carierei de calcar din apropierea or.Rezina. Volumul total al investiţiilor pentru acest program este de 107 mil.lei. Investitorul străin se va desemna conform rezultatelor tenderului respectiv. PROGRAMUL “Producerea pietrei de ghips la s.a. “Cariera de ghips din Criva” Obiectivul programului este consolidarea bazei tehnico-materiale a extracţiei pietrei de ghips. În cadrul S.A. “Cariera de ghips din Criva” a fost creată, în comun cu firma “KNAUF” (Germania), o întreprindere mixtă pentru extracţia pietrei de ghips, cu o capacitate anuală de 1 mil.tone în scopul livrării acestui produs atît pe piaţa internă, cît şi în alte ţări. Volumul preconizat al investiţiilor, inclusiv pentru modernizarea tehnicii de extracţie minieră, constituie 7,3 mil.lei. PROGRAMUL “Organizarea fabricării plăcilor de ghips şi a amestecurilor de ghips uscat la S.A. “Combinatul materialelor de construcţie” din Bălţi” Obiectivul programului este reconstrucţia şi modernizarea fabricii plăcilor de ghips şi a amestecurilor de ghips uscat. S.A. “Combinatul Materialelor de Construcţie” din Bălţi şi firma “KNAUF” (Germania) au înfiinţat o întreprindere mixtă ce se va ocupa de modernizarea şi reconstrucţia integrală a secţiilor de fabricare a plăcilor din ghips pentru pereţii despărţitori cu o capacitate anuală de 300 mii metri pătraţi (termenul de punere în funcţiune – anul 1997) şi însuşirea producerii amestecurilor de ghips uscat în volum de 100 mii tone (termenul de dare în exploatare – anul 1998). Volumul investiţiilor necesare pentru realizarea proiectului dat constituie 17 mil.lei. PROGRAMUL “Fabricarea plăcilor de ceramică pentru finisajul interior al pereţilor şi duşumelelor (Taraclia)” Obiectivul programului este organizarea fabricării plăcilor de ceramică pentru finisajul interior al pereţilor şi duşumelelor pe baza tehnologiilor moderne. Fabricarea se prevede a fi organizată la întreprinderea mixtă “SANTEC”, creată pe baza Combinatului Materialelor de Construcţie din Taraclia, actualmente aflat în stadiul de construcţie, şi a firmei “Grupul de companii CABBA” (Rusia). Punerea în funţiune a capacităţilor în volum de 1,5 mil. metri pătraţi plăci ceramice este prevăzută pentu anul 1998, din contul unui credit străin (Germania, Rusia). Costul total al programului este de 58 mil.lei. PROGRAMUL “Fabricarea panourilor mici din beton celular (Cahul)” Obiectivul programului este organizarea fabricării unor noi tipuri de materiale pentru necesităţile industriei construcţiilor. Uzina de beton armat din Cahul a elaborat un business – plan de finalizare a construcţiei secţiei de beton celular cu capacitatea anuală de 80 mii metri cubi. Suma investiţiilor necesar este stabilită de 5,5 mil.lei. Uzina se află în căutarea investitorilor străini disponibili să participe la programul de investiţii. 4. INDUSTRIA ALIMENTARĂ PROGRAMUL “Consolidarea bazei tehnico-materiale a tutunăritului” Obiectivul programului este dezvoltarea şi reutilarea tehnică a complexului de tutunărit şi ameliorarea stării lui economico-financiare. Programul prevede sporirea capacităţilor de producere a articolelor de tutungerie, astfel încît către anul 2000 volumul lor să atingă 12,5 mild.bucăţi, inclusiv ţigări cu filtru – pînă la 9,6 mild.bucăţi, iar tutun fermentat să se obţină circa 70 mii tone. Proiectul prevede crearea unei întreprinderi mixte pe baza societăţii pe acţiuni “TUTUN” cu participarea firmei “REEMTSMA” (Germania), cu atragerea în acest scop a necesarului de investiţii străine în volum de 120 mil.dolari S.U.A. PROGRAMUL “Reutilarea tehnică a întreprinderilor din industria uleiurilor şi grăsimilor” Obiectivul programului este reutilarea tehnică şi stabilizarea economică a întreprinderilor din această ramură. Proiectul preconizează efectuarea reconstrucţiei secţiilor de rafinare şi fasonare a uleiului în sticle de polietilenă (de 1 litru) la capacitatea anuală de 2 mii tone la S.A. “Floarea Soarelui” din or.Bălţi cu atragerea unor investiţii străine în sumă de 2 mil.dolari S.U.A. Se prevede, de asemenea, reprofilarea S.A. “Uleex” din or.Otaci pentru producerea margarinei cu o capacitate anuală de 10-12 mii tone. Realizarea proiectului necesită investiţii în sumă de 10 mil.dolari S.U.A. Se caută investitori străini. PROGRAMUL “Dezvoltarea industriei zahărului” Obiectivul programului este restabilirea potenţialului industrial al industriei zahărului, a bazei ei de materii prime şi sporirea volumului de producţie. Programul prevede darea în exploatare a fabricii pentru producerea seminţelor de sfeclă de calitate superioară din Bălţi, cu atragerea investiţiilor străine în volum de 1,5 mil.dolari S.U.A. În plus, în proiect se preconizează reducerea substanţială a consumului de resurse energetice în cadrul industriei zahărului, inclusiv trecerea C.E.T. ale fabricilor de zahăr de pe păcură pe gaze naturale. Pentru reutilarea tehnică a întreprinderilor din această ramură sînt necesare investiţii în volum de 160 mil.dolari S.U.A. PROGRAMUL “Dezvoltarea producţiei de vinuri seci şi şampanie” Obiectivul programului este dezvoltarea în continuare şi reorientarea parţială a fabricilor de vin spre producerea vinurilor seci şi a şampaniei, sporirea competitivităţii lor. Pentru creşterea cantităţii de vinuri şampanizate şi naturale se prevede: - construcţia unor secţii noi la fabricile de vin din Mileştii-Mici, Nisporeni, Stăuceni, Ciadîr-Lumga şi Cărpineni, astfel încît către anul 2000 capacitatea lor să ajungă la 25 mil.sticle; - instalarea la fabricile de vin a 25 linii de prelucrare a strugurilor şi a 19 linii de îmbuteliere a vinurilor liniştite şi şampanizate. Necesarul orientativ de investiţii pentru realizarea acestui proiect este de 120 mil.dolari S.U.A. PROGRAMUL “Consolidarea bazei tehnico-materiale a industriei cărnii şi laptelui” Obiectivul programului este construcţia unor întreprinderi, secţii şi unităţi de producţie noi şi reutilarea celor existente, sporirea volumului şi a calităţii producţiei în industria cărnii şi laptelui. Proiectul preconizează: - finalizarea construcţie unei noi secţii de sacrificare şi a fabricii de prelucrare a cărnii la S.A. “Carmaz” din Chişinău, cu instalarea utilajelor moderne pentru prelucrarea şi ambalarea producţiei finite. Aceasta va permite să fie implementată tehnologia pentru prelucrarea aprofundată a materiei prime şi să fie asigurate necesităţile pieţei interne, precum şi creşterea livrărilor la export. Necesarul de investiţii constituie 25 mil.dolari S.U.A.; - procurarea utilajelor pentru producerea îngheţatei, fabricarea produselor lactate cu diverse ingrediente, ambalarea şi împachetarea producţiei finite la S.A. “Lapte” din Chişinău. Sînt necesare investiţii în volum de 10 mil.dolari S.U.A.; - procurarea utilajelor pentru producerea brînzei conform tehnologiei bulgare la S.A. “Inlav” din or.Vulcăneşti. Sînt necesare investiţii în volum de 1 mil.dolari S.U.A.; - procurarea utilajelor pentru împachetarea şi fasonarea producţiei finite la societăţile pe acţiuni: “Fabrica de brînzeturi din Soroca”, “Lactis” din Rîşcani, “Fabrica de brînzeturi din Cahul”, “Combinatul de lactate din Orhei”, “Atlant” din Ungheni, “Fabrica de brînzeturi din Leova” şi “Chirind” din Briceni. Sînt necesare investiţii în mărime de 7 mil.dolari S.U.A. 5. INDUSTRIA DE PARFUMERIE ŞI COSMETICĂ PROGRAMUL “Reconstrucţia S.A. “Viorica-cosmetic” Obiectivul programului este reutilarea tehnică a întreprinderii în scopul însuşirii unor noi tipuri de produse şi al ridicării competitivităţii ei pe piaţa externă. Valoarea orientativă a proiectului constituie 24,4 mil.lei. Se caută investitori. D. ASIGURAREA CADRULUI JURIDIC ŞI MĂSURILE ORGANIZAŢIONALE PRIVIND REALIZAREA POLITICII INDUSTRIALE 1. ASIGURAREA CADRULUI JURIDIC a) Acte legislative şi normative în vigoare: Legea “Cu privire la proprietate”; Legea “Cu privire la privatizare”; Legea “Despre bazele sistemului fiscal”; Legea “Cu privire la societăţile pe acţiuni”ţ Legea “Cu privire la întreprinderea de stat”; Legea “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”; Legea “Cu privire la susţinerea şi protecţia micului business”; Legea “Cu privire la investiţiile străine”; Legea “Cu privire la restructurarea întreprinderilor”; Legea “Cu privire la faliment”; Legea “Cu privire la fondurile investiţionale”; Legea “Cu privire la leasing”; Legea “Cu privire la gaj”; Legea “Cu privire la arendă”; Legea “Cu privire la bazele activităţii economice externe în Republica Moldova”; Legea “Cu privire la cambie”; Legea “Cu privire la concesiuni”; Legea “Privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei”; Legea “Cu privire la standardizare”; Legea “Privind zonele antreprenoriatului liber”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.550 din 26 iulie 1994 ”Despre Regulamentul provizoriu cu privire la holdinguri”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.761 din 13 octombrie 1994 ”Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asanarea, reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor insolvabile”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.822 din 9 noiembrie 1994 ”Privind Consiliul Coordonator pentru Politica Industrială pe lîngă Guvernul Republicii Moldova”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.306 din 15 mai 1995 ”Privind măsurile urgente de redresare a situaţiei economico-financiare şi de restructurizare a întreprinderilor industriale”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.371 din 6 iunie 1995 ”Privind perfecţionarea mecanismului de reglementare a relaţiilor economice externe”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.426 din 21 iulie 1995 ”Cu privire la Agenţia pentru Restructurarea Întreprinderilor şi Acordarea Asistenţei Tehnice acestora în perioada postprivatizare”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.581 din 17 august 1995 ”Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.582 din 17 august 1995 ”Cu privire la reglementarea monopolurilor în Republica Moldova”; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.712 din 23 octombrie 1995 ”Pentru aprobarea Regulamentului cu privire al lichidarea pe cale administrativă a întreprinderilor insolvabile cu capitalul majoritar de stat ; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.801 din 5 decembrie 1995 ”Cu privire la crearea Centrului republican de coordonare a reconversiunii întreprinderilor din complexul radioelectronic al Republicii Moldova ; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.82 din 9 februarie 1996 ”Cu privire la măsurile suplimentare de restructurare a întreprinderilor”; b) acte legislative şi normative în curs de elaborare în anii 1996-1997: Codul civil; Codul fiscal; Legea “Cu privire la grupurile financiar-industriale”; Legea “Cu privire la companiile holding”; Legea “Cu privire la protecţia concurenţei”; Legea “Cu privire la energetică”; Legea “Cu privire la conservarea energiei”; Legea “Cu privire la preţuri”; Legea “Cu privire la certificarea produselor şi serviciilor”; Legea “Cu privire la reglementarea de stat a activităţii economice externe”; Legea “Cu privire la franchising”; Legea “Cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie”; Legea “Privind contractul de management”; Legea “Cu privire la resursele naturale”; Legea “Cu privire la reclamă”; Normele metodologice de selectare a managerilor şi încheiere a contractelor de management. |
|
2. MĂSURI ECONOMICO-ORGANIZAŢIONALE |
|
| Denumirea măsurii | Executorii responsabili |
|
STABILIZAREA ŞI DEZVOLTAREA INDUSTRIEI, MĂSURII DE RESTRUCTURARE A ÎNTREPRINDERILOR ŞI DE STIMULARE A ACTIVITĂŢII INVESTIŢIONALE |
|
| 1. Elaborarea şi adoptarea strategiei de dezvoltare a economiei Republicii Moldova pînă în anul 2000 | Ministerul Economiei, ministerele de ramură, organele administraţiei publice locale |
| 2. Perfecţionarea bazei normative şi de drept în vederea asigurării pentru agenţii economici a condiţiilor eficiente de funcţionare în procesul tranziţiei la economia de piaţă, stimularea şi susţinerea activităţii industriale, crearea parcurilor tehnologice, a business incubatoarelor, firmelor venture, fondurilor de creditare reciprocă, de garantare şi asigurări | Ministerul Economiei,Ministerul Finanţelor, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, organele administraţiei publice locale |
| 3. Efectuarea unui complex de măsuri pentru restructurarea întreprinderilor, elaborarea business-planurilor, a proiectelor investiţionale pentru reutilarea şi modernizarea secţiilor şi unităţilor economice, atragerea investiţiilor străine şi crearea întreprinderilor mixte | Ministrul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, Ministrul Finanţelor, Ministrul Economiei, Ministerul Industriei, Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Concernul “Inmacom”, Agenţi pentru Restructurarea Întreprinderilor |
| 4. Elaborarea şi prezentrea în Guvern a propunerilor de creare a unor noi structuri organizatorice pentru favorizarea procesului de restructurare şi susţinere a micului business, cum ar fi: | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Privatiză rii şi Administrării Proprietăţii de Stat, Banca Naţională a Moldovei |
| - fondul naţional pentru dezvoltarea industrială; | |
| - agenţia naţională de susţinere a antreprenoriatului şi micului business; | |
| - banca de investiţii pentru reconstrucţie şi dezvoltare; | |
| - agenţia pentru promovarea investiţiilor străine; | |
| - compania leasing de stat | |
| 5. Determinarea ramurilor şi direcţiilor prioritare, care vor fi susţinute de stat (prin credite, subvenţii, facilităţi fiscale) şi prezentarea în Parlament a listei acestora spre aprobare, precum şi a întreprinderilor şi unităţilor de producţie de importanţă naţională din punct de vedere strategic, care ar asigura fabricarea unor produse competitive | Ministerul Economiei, Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Finanţelor |
| 6. Elaborarea anuală, în cadrul ramurilor prioritare, a unor programe cu destinaţie specială (2-3) asigurate financiar din contul creditelor, mijloacelor întreprinderilor, partenerilor străini, din bugetul de stat; prezentarea acestora Guvernului spre aprobare | Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Concernul “Inmacom”, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, alte ministere şi departamente |
| 7. Elaborarea pe ramuri a recomandărilor privind implementarea sistemului de dirijare a calităţii producţiei la întreprinderi în corespundere cu cu cerinţele standardelor internaţionale de certificare OSAR şi IAC, conform versiunii III ISO 9000 | Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Departamentul Comerţului, ministerele şi departamentele ramurale, Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică |
| 8. Elaborarea concepţiei de dezvoltare a industriei materialelor de construcţie pînă în anul 2010 | Departamentul Arhitecturii şi Construcţiilor, Concernul “Inmacom” |
| 9. Crearea sistemului de relaţiilor de cooperare între întreprinderile re publicii, extinderea colaborării industriale cu C.S.I., România, alte ţări, în scopul creării grupurilor financiar industriale, holdingurilor şi companiilor transnaţionale, a întreprinderilor mixte | Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Economiei, alte ministere şi departamente ramurale |
| 10. Elaborarea şi implementarea în producţie a tehnologiilor de conserva re a energiei | Ministerele şi departamentele ramurale |
|
MĂSURI PENTRU REFORMAREA PROPRIETĂŢII ŞI PRIVATIZARE |
|
| 11. Elaborarea măsurilor pentru eficientizarea dirijării patrimoniului de stat, inclusiv în cadrul societăţilor pe acţiuni şi societăţilor economice cu capital mixt | Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat |
| 12. Elaborarea unor programe speciale pentru reprofilarea întreprinderilor supuse asanării în legătură cu falimentul lor | Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, Ministerul Economiei, alte ministere şi departamente ramurale |
| 13. Reorganizarea fondurilor investiţionale pentru privatizarea în fondul investiţionale de tip general | Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, Ministerul Economiei |
|
MĂSURI PENTRU DEZVOLTAREA MICULUI BUSINESS ŞI A PIEŢII HÎRTIILOR DE VALOARE |
|
| 14. În scopul susţinerii antreprenoriatului, dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii se preconizează: | |
| crearea de către stat a garanţiilor pentru creditarea şi asigurarea activităţii întreprinderilor mici şi medii; | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor |
| - formarea surselor stabile de finanţare a cheltuielilor Fondului pentru susţinerea antreprenoriatului; | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor |
| - crearea reţelei de instruire, reciclare şi recalificare a specialiştilor pentru sectorul întreprinderilor mici şi medii (a managerilor, contabililor, serviciului de audit); | Ministerul Învăţămîntului, Ministerul Economiei |
| - transmiterea în arendă întreprinderilor mici şi medii a suprafeţelor de producţie, utilajului tehnologic şi mijloacelor de transport, în rezultatul reorganizării şi restructurării întreprinderilor cu participarea statului în formarea capitalului lor statutar; | Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Concernul “Inmacom” |
| - elaborarea programelor pe termen scurt (de 1-1,5 ani) de dezvoltare a micului business în fiecare raion, oraş, pe baza capacităţilor de produc ţie neutilizate ale întreprinderilor industriale; crearea condiţiilor necesare pentru organizarea business-incubatoarelor pentru agenţii antrepreprenoriatului mic cu profil industrial de producţie | Organele administraţiei publice locale |
| 15. Asigurarea finanţării ritmice a micului business în limitele sumelor prevăzute în bugetul de stat | Ministerul Finanţelor, Fondul de susţinere a antreprenoriatului şi dezvoltare a micului business |
| 16. Crearea bazei normative pentru funcţionarea pieţei de capital şi protecţia drepturilor investitorilor | Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei |
| 17. Crearea sistemului de asigurare a investiţiilor pe piaţa hîrtiilor de valoare | Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei |
|
MĂSURI ÎN DOMENIUL POLITICII BUGETARE ŞI MONETAR-CREDITARE |
|
| 18. Perfecţionarea permanentă a politicii fiscale şi creditare pentru a asigura transvazarea şi concentrarea resurselor financiare în ramurile prioritare, restructurarea întreprinderilor, susţinerea antreprenoriatului, stimularea investitorilor străini şi a întreprinderilor orientate spre export, susţinerea cercetărilor şi inovaţiilor, implementarea tehnologiilor moderne şi economisirea resurselor, crearea noilor locuri de muncă | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei |
| 19. Elaborarea mecanismelor economice pentru asigurarea întreprinderilor cu mijloace circulante | Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Banca Naţională a Moldovei, ministerele şi departamentele ramurale |
| 20. Elaborarea mecanismului financiar de conversiune a creditelor şi dobînzilor pentru credite în acţiuni ale întreprinderilor debitoare, ce urmează a fi transmise creditorilor | Banca Naţională a Moldovei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, ministerele şi departamentele ramurale |
| 21. Perfecţionarea metodelor de reglementare a politicii în domeniul amortizării pentru renovarea accelerată a potenţialului de producţie | Ministerul Finanţelor, Ministrul Economiei, Departamentul Statisticii, ministerele şi departamentele ramurale |
| 22. Crearea pentru întreprinderi a condiţiilor în conformitate cu acordurile interstatale cu ţările din C.S.I privind circulaţia liberă a producţiei pe piaţa C.S.I., reglementarea politicii fiscale şi a decontărilor ban care reciproce | Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Departamentul Controlului Vamal, Banca Naţională a Moldovei |
|
MĂSURI PENTRU DEZVOLTAREA EXPORTULUI DE MĂRFURI |
|
| 23. În scopul dezvoltării exportului de mărfuri este necesar să fie: | |
| - accelerată formarea zonelor economice libere, orientate spre export,în oraşe şi raioane, crearea unor centre clearing interstatale de achitare şi case de comerţ, încheierea lucrărilor pentru aderarea Republicii Moldova la diverse organizaţii şi structuri industriale internaţionale; | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Ministrul Industriei, Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Camera pentru Industrie şi Comerţ |
| - elaborat programul de stat pentru susţinerea exportului; | Ministrul Economiei |
| - elaborat un program de colaborare industrială cu principalii parteneri din ţările C.S.I. (Rusia, Ucraina, Belarus) şi România | Ministrul Industriei, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Concernul “Inmacom” |
| 24. Crearea şi dezvoltarea infrastructurii regionale de piaţă, a pieţei forţei de muncă şi a pieţei financiare | Ministerele, organizaţiile, departamentele, organele administraţiei publice locale |
COMPONENŢA
Grupului coordonator pentru elaborarea proiectului
Concepţiei Politicii Industriale a Republicii Moldova
| GUŢU Ion | viceprim-ministru al Republicii Moldova, preşedintele; |
| GUDÎM Anatol | prim-viceministru al economiei, vicepreşedintele; |
| CASIAN Ion | ministru al comunicaţiilor şi informaticii; |
| BARBU Alexandru | prim-viceministru al industriei; |
| OLARU Constantin | viceministru al agriculturii şi alimentaţiei; |
| LUCHIAN Nicolae | viceministru al finanţelor; |
| CUCU Andrei | prim-viceministru al privatizării şi administrării proprietăţii de stat; |
| BRAGHIŞ Dumitru | director general al Departamentului Relaţiilor Economice Externe al Ministerului Economiei; |
| EFROS Gheorghe | director-executiv al Agenţiei pentru Restructurarea Întreprinderilor şi Asistenţă; |
| DEMCENCO Ivan | preşedintele Concernului “Inmacom”; |
| CIMPOIEŞ Dumitru | director general al Departamentului Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică; |
| TOBULTOC Ion | director general al Departamentului Statisticii; |
| FANDOFAN Sergiu | director general al Departamentului Protecţiei Mediului Înconjurător; |
| RUSU Mircea | preşedintele Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor; |
| NICULIN Victor | director general al S.A. “Mezon”, director general al Centrului Republican de coordonare a Reconversiunii Întreprinderilor. |