BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 666 din 08.10.2025

pentru aprobarea Programului naţional privind migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.10.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Programului naţional privind

migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030

nr. 666  din  08.10.2025

 (în vigoare 01.01.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 536-539 art. 699 din 21.10.2025

* * *

În temeiul art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional privind migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030 (se anexează).

2. Autorităţile şi instituţiile publice responsabile:

2.1. vor realiza acţiunile incluse în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului naţional privind migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030;

2.2. vor prezenta anual Ministerului Afacerilor Interne, până la data de 10 februarie, precum şi la solicitare rapoarte privind stadiul de realizare a acţiunilor incluse în Planul de acţiuni nominalizat.

3. Ministerul Afacerilor Interne va prezenta Cancelariei de Stat:

3.1. anual, până la data de 25 februarie, raportul de progres cu privire la implementarea Programului naţional privind migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030;

3.2. până la data de 15 aprilie 2028, raportul de evaluare intermediară pentru doi ani;

3.3. până la data de 15 aprilie 2031, raportul de evaluare finală.

4. Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezenta hotărâre se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor implicate, precum şi din alte surse, conform cadrului normativ.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Afacerilor Interne.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.666/2025

PROGRAM NAŢIONAL

privind migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030

INTRODUCERE

1. Migraţia constituie un fenomen global complex, cu implicaţii economice, sociale, culturale şi politice. Aceasta reflectă gradul sporit de interconectare dintre state şi societăţi. Migraţia nu se rezumă la simpla deplasare a persoanelor peste frontiere, ci reprezintă un proces multidimensional, care influenţează piaţa muncii, dinamica schimburilor economice, diversitatea culturală, precum şi securitatea naţională. Caracterul complex al migraţiei impune o abordare echilibrată, coerentă şi coordonată din partea autorităţilor, astfel încât provocările generate să fie transformate în oportunităţi de dezvoltare durabilă, iar gestionarea fluxurilor migraţionale să se realizeze în conformitate cu standardele europene şi internaţionale.

2. La etapa actuală se atestă o mobilitate internaţională aflată în continuă expansiune şi diversificare, determinată de factori economici, politici, climatici şi de securitate. În acest context, gestionarea migraţiei şi a mobilităţii transfrontaliere într-un mod ordonat, sigur, reglementat şi responsabil devine o prioritate strategică pentru autorităţile Republicii Moldova. Această abordare este esenţială nu doar pentru protejarea intereselor statului şi ale cetăţenilor săi, ci şi pentru consolidarea cadrului de cooperare internaţională. Mai mult decât atât, odată cu obţinerea statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova are responsabilitatea de a-şi alinia politicile şi practicile în domeniul migraţiei la standardele şi valorile europene, ceea ce va contribui direct la sporirea credibilităţii şi a capacităţii instituţionale a statului.

3. În ultimii ani, Republica Moldova s-a confruntat cu efectele directe ale mai multor crize umanitare şi de securitate din regiune, în mod special cu cele cauzate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care a generat un aflux masiv de persoane strămutate. De asemenea, crizele economice, schimbările climatice, inegalităţile sociale şi instabilitatea politică din anumite regiuni ale lumii continuă să alimenteze migraţia, determinând tot mai mulţi oameni să îşi părăsească ţările de origine fie în căutarea protecţiei, fie pentru a accesa oportunităţi mai bune de trai, educaţie sau muncă. Aceste realităţi impun consolidarea mecanismelor naţionale de răspuns, adaptarea politicilor publice la noile forme de mobilitate umană şi asigurarea unui echilibru între securitate, protecţie şi integrare.

4. Sistemul de management al migraţiei din Republica Moldova a evoluat semnificativ în ultimele decenii, marcând tranziţia de la măsuri fragmentate şi reactive la o abordare strategică, orientată spre continuitate şi implementarea standardelor europene. Totuşi, rămân numeroase provocări legate de adaptarea politicilor şi a mecanismelor de intervenţie la realităţile contextului regional şi internaţional.

5. Dezvoltarea sistemului de management integrat al migraţiei în Republica Moldova a primit un impuls puternic începând cu anul 2007, ca urmare a procesului de integrare europeană (Planul de acţiuni Moldova-UE, Acordul dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind facilitarea eliberării vizelor şi Acordul dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală (2007), Declaraţia comună privind parteneriatul de mobilitate Republica Moldova-UE (2008), Dialogul RM-UE privind liberalizarea regimului de vize (2010)). Acest proces a determinat consolidarea cadrului instituţional şi normativ, alinierea treptată a politicilor naţionale la standardele şi bunele practici ale Uniunii Europene, precum şi intensificarea cooperării bilaterale şi multilaterale în domeniul migraţiei şi azilului.

6. În această perioadă a fost aprobată Strategia naţională în domeniul migraţiei şi azilului (2011-2020), care a avut drept scop asigurarea unei reglementări cuprinzătoare a managementului proceselor migraţiei şi azilului, armonizarea cadrului juridic naţional la prevederile dreptului internaţional şi legislaţiei Uniunii Europene, reglementarea circuitului persoanelor, consolidarea mecanismelor instituţionale de gestionare a migraţiei, precum şi promovarea respectării drepturilor fundamentale ale omului şi a standardelor internaţionale în materie de protecţie. Această strategie a pus bazele consolidării politicilor naţionale în domeniu, reprezentând o etapă importantă în pregătirea Republicii Moldova pentru responsabilităţile ce derivă din procesul de aderare la Uniunea Europeană.

7. Ulterior implementării Strategiei nominalizate, a fost elaborat şi aprobat Programul privind gestionarea fluxului migraţional, azilului şi integrării străinilor pentru anii 2022-2025 (Hotărârea Guvernului nr.808/2022), care a avut drept scop consolidarea şi ajustarea la standardele UE şi la cele internaţionale a domeniului migraţiei şi azilului, reglementarea fluxului migraţional în beneficiul ţării şi al migrantului, consolidarea mecanismului de integrare a străinilor, precum şi întărirea capacităţii statului de a răspunde la un aflux sporit de persoane. Prezentul Program privind gestionarea fluxului migraţional, azilului şi integrării străinilor pentru anii 2022-2025 urma să asigure realizarea obiectivelor din subdomeniul de activitate 5 “Migraţia şi azilul” din Strategia de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030 (Hotărârea Guvernului nr.658/2022), care vizează consolidarea domeniului migraţiei şi azilului. Însă, având în vedere modificările realităţilor sociale şi regionale actuale, a intervenit necesitatea modificării şi a actualizării Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030. Astfel, Hotărârea Guvernului nr.658/2022 cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030 a fost actualizată în august 2025, prin Hotărârea Guvernului nr.531/2025, ceea ce a permis continuarea ciclului doi de programe sectoriale sub umbrela obiectivelor generale trasate în Strategie.

8. În mod specific, prezentul Program contribuie direct la implementarea obiectivului general 12 – Fluxul migraţional reglementat în beneficiul ţării şi al migrantului, şi a obiectivului general 13 – Sistem de azil consolidat şi ajustat la standardele UE şi internaţionale, stabilite în Strategia de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030 actualizată. Programul contribuie la realizarea celor două obiective menţionate prin acţiuni concrete care: perfecţionează cadrul normativ privind admisia, şederea şi îndepărtarea străinilor, în concordanţă cu acquis-ul Uniunii Europene, consolidează capacităţile instituţionale şi operaţionale ale Inspectoratului General pentru Migraţie, întăresc mecanismele de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, inclusiv prin aplicarea măsurilor de îndepărtare, armonizează sistemul de azil la standardele europene şi internaţionale, asigurând proceduri unitare şi eficiente de examinare a cererilor de protecţie, îmbunătăţesc condiţiile de primire şi de asistenţă pentru solicitanţii de azil, cu accent pe grupurile vulnerabile, introduc măsuri de prevenire şi reducere a apatridiei, prin consolidarea mecanismelor naţionale şi cooperarea cu actorii internaţionali şi societatea civilă.

9. Astfel, prezentul Program va contribui direct la realizarea indicatorilor de rezultat şi de impact ai Strategiei nominalizate prin transpunerea obiectivelor acesteia în măsuri practice şi monitorizabile, care vor asigura îmbunătăţiri vizibile în domeniul migraţiei şi azilului. Programul acţionează ca instrument operaţional al Strategiei, traduce direcţiile prioritare de intervenţie în acţiuni concrete şi măsurabile şi asigură coerenţa dintre angajamentele Republicii Moldova la nivel naţional şi internaţional în materie de migraţie, azil şi integrare a străinilor.

10. Implementarea Programului privind gestionarea fluxului migraţional, azilului şi integrării străinilor pentru anii 2022-2025 a generat progrese semnificative în consolidarea cadrului normativ şi instituţional. În acest sens, se pot menţiona următoarele realizări:

10.1. adaptarea cadrului normativ la acquis-ul Uniunii Europene privind reglementarea şederii, a îndepărtării străinilor, a plasării în custodie publică şi a cazării preventive;

10.2. consolidarea capacităţii autorităţii competente pentru străini prin reorganizarea instituţională a Biroului Migraţie şi Azil din cadrul Inspectoratului General pentru Migraţie, suplinirea statului de personal şi descentralizarea atribuţiilor la nivel teritorial (prin Direcţiile regionale Nord, Centru şi Sud), pentru a fi mai aproape de oameni în prestarea serviciilor (Hotărârea Guvernului nr.16/2023 cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General pentru Migraţie);

10.3. îmbunătăţirea considerabilă a eficienţei procedurilor de azil prin reducerea termenelor şi ajustarea acestora la standardele europene, contribuind astfel la protejarea drepturilor solicitanţilor şi la creşterea transparenţei;

10.4. consolidarea infrastructurii digitale prin elaborarea noului concept al sistemului informaţional al Inspectoratului General pentru Migraţie şi modernizarea site-ului web oficial (https://igm.gov.md/), ceea ce a facilitat accesul la servicii şi informaţii esenţiale pentru migranţi şi refugiaţi;

10.5. instruirea autorităţilor competente pentru a face faţă în mod eficient crizelor migraţionale şi consolidarea cooperării interinstituţionale în acest sens.

11. La începutul anului 2025 a fost realizat raportul de progres asupra Programului privind gestionarea fluxului migraţional, azilului şi integrării străinilor pentru anii 2022-2025, care a cuprins perioada de implementare a anilor 2022-2024. Conform constatărilor, în anul 2022 Programul a fost implementat integral, cu o rată de realizare de 100 %. În 2023, nivelul de implementare a fost estimat la 76 %, iar pentru anul 2024 s-a înregistrat o rată de 65 %. Astfel, rata totală de implementare a Programului, cumulativ pentru toţi anii evaluaţi, s-a estimat la 51 %, având în vedere că pe parcursul anului 2025 urmează a fi realizate circa 32 de acţiuni din totalul de 83 planificate, din care cinci sunt deja realizate, iar 27 sunt în progres, cu un grad mediu şi avansat de realizare.

12. Evaluarea implementării Programului menţionat, pe lângă impactul benefic şi progresele aduse, a evidenţiat o serie de provocări în realizarea activităţilor planificate şi problematici ce necesită continuitatea intervenţiei statului. Aceste disfuncţionalităţi vizează deficienţele cadrului normativ, capacităţile instituţionale insuficient dezvoltate, procesele birocratice, lipsa unui sistem digitalizat coerent în prestarea serviciilor pentru străini, cooperare interinstituţională fragmentată şi insuficientă. De asemenea, situaţia regională de criză, generată de războiul din Ucraina, a pus presiune suplimentară pe sistemul naţional de migraţie, expunând vulnerabilităţile în capacitatea de reacţie a statului la un aflux sporit de persoane, în special în ceea ce priveşte dotarea tehnică, logistica şi lipsa personalului.

13. Suplimentar, este de menţionat faptul că, în cadrul reuniunii de screening bilateral cu Comisia Europeană pe capitolul 24 “Justiţie, libertate şi securitate”, desfăşurată la 20 martie 2024, Comisia Europeană a apreciat progresele semnificative realizate de Republica Moldova în domeniul migraţiei şi azilului, în special în ceea ce priveşte:

13.1. reformarea şi consolidarea capacităţilor Inspectoratului General pentru Migraţie;

13.2. gestionarea eficientă a crizei migraţionale generate de războiul din Ucraina, având în vedere că Republica Moldova a găzduit cel mai mare număr de persoane strămutate pe cap de locuitor (3 %);

13.3. implementarea rapidă şi eficientă a mecanismului de protecţie temporară în pofida contextului regional complex şi provocator.

14. În aceste circumstanţe dificile, Republica Moldova a demonstrat capacitate de reacţie instituţională, angajament faţă de valorile europene, precum şi voinţă politică constantă în consolidarea sistemului naţional de gestionare a migraţiei. Aceste eforturi au fost realizate în deplină concordanţă cu standardele internaţionale şi bunele practici ale Uniunii Europene, vizând atât eficienţa administrativă, cât şi protecţia drepturilor persoanelor implicate.

15. Reprezentanţii Comisiei Europene au remarcat progresul esenţial înregistrat de ţara noastră în acest domeniu, oferind o recunoaştere clară a eforturilor naţionale şi încurajând continuarea reformelor pentru alinierea deplină la acquis-ul UE. Această recunoaştere reflectă angajamentul Republicii Moldova de a se alinia pe deplin la acquis-ul UE, prin implementarea măsurilor necesare pentru un sistem integrat, eficient şi sustenabil, care să răspundă provocărilor contemporane şi să asigure protecţia grupurilor vulnerabile.

16. Toate acestea, analizate în ansamblu, justifică necesitatea continuării eforturilor demarate, intensificarea acestora pentru finalizarea activităţilor restante şi ajustarea acţiunilor statului pe acest palier la realităţile actuale, prin adoptarea de viziuni noi, care să răspundă provocărilor regionale şi să asigure un cadru normativ comprehensiv, instituţii puternice, instrumente eficiente şi proceduri clare, capacităţi de analiză şi gestionare a riscurilor, precum şi dezvoltarea cooperării interinstituţionale şi internaţionale în domeniu.

17. Prezentul Program are la bază tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv propria ţară, împreună cu dreptul la libera circulaţie şi şedere într-o ţară sunt prescrise în articolul 13 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi, respectiv, în articolul 12 al Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, conform cărora, orice persoană dispune de acest drept, indiferent de naţionalitate. În acest context, prezentul Program se fundamentează pe principii internaţionale, asigurând că politicile de migraţie şi azil sunt elaborate şi implementate în conformitate cu standardele internaţionale. Totodată, intervenţiile propuse urmăresc un echilibru între respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi asigurarea securităţii naţionale, gestionarea ordonată a fluxurilor migraţionale şi promovarea dezvoltării sociale şi economice a ţării.

18. De asemenea, prezentul Program urmăreşte realizarea prevederilor Convenţiei ONU privind statutul refugiaţilor în materie de protecţie internaţională şi protecţie a drepturilor omului, prin asigurarea protecţiei internaţionale şi a respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor care solicită azil, a prevederilor Convenţiei ONU privind statutul apatrizilor (Legea nr.275/2011 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia privind statutul apatrizilor) şi ale Convenţiei ONU privind reducerea cazurilor de apatridie (Legea nr.252/2011 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie), cu scopul de a preveni marginalizarea şi vulnerabilitatea acestor categorii şi de a promova incluziunea socială şi legală în Republica Moldova. Aceste instrumente stabilesc nu doar drepturi, dar şi obligaţii pentru state, inclusiv pentru Republica Moldova, de a crea un cadru legislativ şi instituţional care să permită exercitarea efectivă a drepturilor prevăzute în instrumentele internaţionale.

19. Concomitent, prezentul Program se aliniază priorităţilor şi obiectivelor Pactului Global pentru o Migraţie Sigură, Reglementată şi Ordonată, precum şi obiectivelor Pactului Global pentru Refugiaţi, care vizează promovarea cooperării internaţionale, prin definirea unor principii directoare şi prin furnizarea unui cadru multilateral de politici, consolidând cooperarea internaţională şi promovând schimbul de bune practici. Programul defineşte principii directoare clare şi furnizează un cadru multilateral de politici care să asigure gestionarea responsabilă şi coordonată a fluxurilor migratorii şi protecţia persoanelor vulnerabile.

20. În acelaşi timp, prezentul Program va asigura punerea în aplicare a Agendei pentru dezvoltare durabilă 2030, prin intermediul căreia statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-au asumat mobilizarea eforturilor pentru combaterea inegalităţilor şi pentru aplicarea principiului “nimeni nu este lăsat în urmă”. În vederea obţinerii acestor deziderate, Programul este în concordanţă cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (în continuare – ODD) ale ONU, şi anume ODD 10 – “Reducerea inegalităţilor în interiorul ţării şi de la o ţară la alta” şi ODD 16 – “Promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile”, care stabilesc cadrul pentru politica de dezvoltare globală până în anul 2030. În acest sens, statele au convenit să coopereze la nivel internaţional pentru a asigura o migraţie legală, sigură şi ordonată, bazată pe respectarea deplină a drepturilor omului şi pe aplicarea unui tratament uman pentru migranţi, indiferent de statutul lor, precum şi pentru refugiaţi şi persoanele strămutate. Strămutarea forţată este privită nu doar ca o problemă umanitară, ci şi ca o provocare pentru dezvoltare, ceea ce face necesară o coordonare mai bună între actorii umanitari şi cei din domeniul dezvoltării. În acest cadru, punerea în aplicare a ODD oferă oportunitatea de a consolida abordarea bazată pe drepturi în politicile de azil şi migraţie şi de a integra migraţia în strategiile de dezvoltare. Totodată, comunitatea internaţională este încurajată să utilizeze indicatori cuantificabili ai ODD în ceea ce priveşte migraţia şi să colecteze date defalcate referitoare la accesul migranţilor la locuri de muncă decente, la servicii medicale şi la educaţie, în special în ţările de destinaţie aflate în curs de dezvoltare, pentru a contribui la o guvernanţă mai eficientă în domeniul migraţiei.

21. La baza obiectivelor trasate în prezentul Program se află prevederile Strategiei naţionale de dezvoltare “Moldova Europeană 2030”, aprobată prin Legea nr.315/2022, care recunoaşte migraţia drept un fenomen cu impact major asupra dezvoltării economice, sociale şi demografice a ţării. Strategia stabileşte necesitatea asigurării unui proces migraţional ordonat şi reglementat, care să sprijine securitatea naţională, coeziunea socială şi dezvoltarea durabilă.

22. În acest context, prezentul Program contribuie direct la implementarea obiectivului general 9 – “Promovarea unei societăţi paşnice şi sigure”, prin realizarea direcţiei prioritare “Asigurarea unui proces migraţional ordonat, sigur şi reglementat” (OG 9.2, OG 9.3). Prin măsurile planificate, Programul urmăreşte consolidarea mecanismelor de prevenire a riscurilor asociate migraţiei, protecţia persoanelor vulnerabile şi creşterea eficienţei administrative, în vederea creării unui mediu securizat şi stabil pentru cetăţeni şi migranţi.

23. Prezentul Program va contribui la realizarea obiectivelor Strategiei naţionale de dezvoltare “Moldova Europeană 2030”, prin reglementarea coerentă a migraţiei în conformitate cu acquis-ul UE, digitalizarea proceselor, consolidarea capacităţilor instituţionale şi gestionarea eficientă a riscurilor, asigurând astfel un proces migraţional ordonat, sigur şi reglementat, care sprijină pacea şi siguranţa societăţii.

24. De asemenea, prezentul Program are drept scop realizarea angajamentelor expuse în cadrul Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, şi anume a prevederilor titlului III “Libertate, securitate şi justiţie”, subcapitolul “Cooperarea în domeniul migraţiei, al azilului şi al gestionării frontierelor” (art. 14), precum şi cele din Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029 (Hotărârea Guvernului nr.306/2025) şi Foaia de parcurs privind “Statul de drept” (Hotărârea Guvernului nr.275/2025), care reprezintă criterii de referinţă în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

25. Aşadar, prezentul Program va contribui la asigurarea alinierii cadrului legislativ la angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova şi la acquis-ul Uniunii Europene în domeniu. Programul va sprijini implementarea prevederilor internaţionale, va armoniza legislaţia naţională cu bunele practici europene şi va consolida un sistem coerent, eficient şi sustenabil de gestionare a migraţiei şi a azilului, în beneficiul cetăţenilor şi al migranţilor.

26. Prezentul Program va contribui la implementarea dezideratelor trasate în documentele strategice menţionate supra prin stabilirea condiţiilor de admitere şi reglementare a şederii străinilor, prin punerea în aplicare a unor proceduri clare şi optime de prestare a serviciilor, prin crearea unui sistem digitalizat coerent în prestarea serviciilor pentru străini, precum şi prin consolidarea cooperării interinstituţionale. Totodată, se va acorda o atenţie specială controlului legalităţii şederii străinilor, inclusiv aplicării măsurilor restrictive, urmărind prevenirea, reducerea şi sancţionarea migraţiei ilegale. De asemenea, urmează a fi consolidate în continuare sistemul naţional de azil şi asigurarea unor condiţii adecvate de primire şi a aplicării standardelor europene de funcţionare a Centrului de cazare.

27. Implementarea prezentului Program va răspunde atât nevoilor specifice ale migranţilor, refugiaţilor şi apatrizilor, cât şi necesităţilor guvernanţei migraţiei, bazate pe drepturile omului.

28. Acţiunile prezentului Program acordă o atenţie specială grupurilor vulnerabile afectate disproporţionat de problemele din domeniul migraţiei şi azilului, şi anume: solicitanţilor de azil, refugiaţilor, beneficiarilor de protecţie temporară, migranţilor aflaţi în situaţii de şedere precară, copiilor neînsoţiţi, apatrizilor. Acţiunile prevăzute, de îmbunătăţire a cadrului legal, a procedurilor operaţionale, a condiţiilor din Centrul de cazare, vor atinge nemijlocit aceste grupuri vulnerabile, sporind capacitatea statului de a oferi drepturi şi protecţie. La fel, sunt prevăzute acţiuni de formare a personalului din domeniul migraţiei şi azilului privind identificarea persoanelor cu nevoi speciale, inclusiv privind condiţiile de primire a solicitanţilor de azil cu nevoi speciale, îndeosebi a femeilor şi fetelor.

29. Procesul de elaborare a prezentului Program a fost realizat într-o manieră participativă, cu implicarea părţilor interesate la nivel de ministere, alte autorităţi publice, societate civilă şi parteneri de dezvoltare. Proiectul Programului a fost supus consultărilor publice la data de 9 iulie 2025. La consultări au participat reprezentanţi ai următoarelor ministere şi autorităţi publice: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Serviciul Vamal, Agenţia Servicii Publice etc. Totodată, au participat şi actori relevanţi din societatea civilă, mediul academic, mediul de afaceri şi partenerii de dezvoltare, inclusiv: Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Republica Moldova (OIM), Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor în Domeniul Migraţiei (ICMPD), Centrul de Drept al Avocaţilor etc. Consultările au contribuit la consolidarea consensului interinstituţional şi la îmbunătăţirea proiectului Programului, asigurând astfel o abordare coerentă şi incluzivă în domeniul migraţiei şi azilului.

30. La fel, la fundamentarea prezentului Program au fost utilizate date şi recomandări din:

30.1. Profilul migraţional extins al Republicii Modova şi Compendiul statistic al acestuia, documente care oferă o imagine detaliată asupra tendinţelor şi a fenomenelor din domeniul migraţiei, precum şi asupra impactului acestora asupra dezvoltării socioeconomice a ţării;

30.2. rapoartele Reţelei Europene de Migraţie, ce conţin analize comparative ale politicilor din Uniunea Europeană, exemple de bune practici şi recomandări privind ajustarea cadrului naţional la tendinţele regionale şi globale. La fel, în perioada martie – aprilie 2025 au fost colectate date privind situaţia migraţiei şi azilului în Republica Moldova, pentru a fi transmise către Reţeaua Europeană de Migraţie şi pentru a fi folosite la elaborarea Raportului anual privind migraţia şi azilul. Procesul a implicat colaborarea mai multor autorităţi cu competenţe în gestionarea migraţiei, ceea ce a permis obţinerea unei perspective complexe şi coerente asupra situaţiei actuale;

30.3. studii tematice naţionale şi internaţionale privind migraţia, azilul şi apatridia, care au adus o perspectivă suplimentară asupra provocărilor existente şi asupra modalităţilor de răspuns la anumite problematici. Aceste analize au contribuit la identificarea unor direcţii de acţiune relevante pentru Republica Moldova, inclusiv în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de azil, integrarea străinilor, protecţia drepturilor persoanelor aflate în mobilitate şi reducerea vulnerabilităţilor sociale asociate fenomenului migraţional.

În ansamblu, utilizarea acestor surse a asigurat elaborarea Programului pe o fundamentare analitică solidă şi actualizată, ceea ce sporeşte coerenţa şi eficienţa politicilor propuse şi totodată asigură caracterul său realist, adaptat la necesităţile Republicii Moldova şi corelat cu tendinţele şi recomandările internaţionale în materie de migraţie şi azil.

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Admisia şi reglementarea şederii străinilor

31. Migraţia străinilor în Republica Moldova este un fenomen în creştere. În ultimii ani, Republica Moldova a devenit treptat o ţară de destinaţie sau tranzit pentru străini, inclusiv pentru muncitori, studenţi, investitori, refugiaţi şi solicitanţi de azil. Această transformare este în parte determinată de stabilizarea situaţiei interne, de apropierea de Uniunea Europeană, precum şi de factorii de instabilitate din regiune, care influenţează rutele şi opţiunile migranţilor. Astfel, Republica Moldova a devenit ţară-gazdă pentru străini din peste 130 de ţări şi culturi.

32. Potrivit datelor de evidenţă gestionate în Subsistemul informaţional al Inspectoratului General pentru Migraţie, la 31 decembrie 2024, pe teritoriul Republicii Moldova erau înregistraţi cu acte de identitate valabile 21 596 de străini şi apatrizi (faţă de 20 763 la 31 decembrie 2023), din care 5 892 cu drept de şedere permanentă şi 15 970 cu drept de şedere provizorie. Această evoluţie indică o tendinţă de creştere moderată şi constantă a numărului de străini documentaţi, reflectând atractivitatea Republicii Moldova pentru migraţia de muncă şi investiţii. Totodată, ponderea ridicată a străinilor cu şedere provizorie confirmă caracterul temporar al majorităţii fluxurilor migratorii, aspect ce implică necesitatea unor politici flexibile de admisie şi supraveghere a şederii acestor categorii de străini.

33. Pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, la 31 decembrie 2024, erau înregistraţi cu acte de identitate 3 323 de străini (în anul 2023 – 2 929), din care 1 378 cu drept de şedere permanentă şi 1 945 cu drept de şedere provizorie.

34. Imigrează în Republica Moldova preponderent bărbaţi (decalajul de gen constituie 62,6 %). Această structură reflectă în principal migraţia de muncă, unde cererea de forţă de muncă este mai accentuată în sectoare cu predominanţă masculină (construcţii, transport, agricultură), şi migraţia persoanelor cu studii medii de specialitate/studii superioare/grade ştiinţifice – 52 %, ceea ce confirmă prezenţa unei categorii semnificative de persoane calificate, inclusiv specialişti angajaţi în domenii precum IT, sănătate, educaţie sau cercetare. Această structură sociodemografică relevă atât potenţialul de atragere a străinilor pe piaţa muncii şi de contribuţie la dezvoltarea economică a ţării, cât şi necesitatea consolidării politicilor de migraţie ale statului, a recunoaşterii calificărilor, a atragerii personalului înalt calificat şi a asigurării accesului egal la servicii pentru femeile şi bărbaţii migranţi.

Diagrama 1. Numărul de străini cu acte de identitate valabile

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

35. Indicatorii statistici din ultimii ani demonstrează că Republica Moldova nu mai este doar o ţară de tranzit, dar a devenit şi o ţară de destinaţie pentru străini, înregistrându-se o creştere a numărului de străini care doresc să obţină drept de şedere în ţara noastră, fie în scop de muncă, studii, reîntregire a familiei, fie pentru protecţie internaţională. Această tendinţă este influenţată de mai mulţi factori, inclusiv proximitatea geografică faţă de Uniunea Europeană, dezvoltarea unor sectoare cu deficit de forţă de muncă şi intensificarea cooperării internaţionale în domeniul migraţiei şi mobilităţii. Transformarea Republicii Moldova într-un stat de destinaţie implică noi responsabilităţi pentru autorităţi, în special în ceea ce priveşte prestarea serviciilor de calitate, respectarea drepturilor străinilor şi consolidarea capacităţilor instituţionale.

36. Politica de vize reprezintă un instrument esenţial de control al intrării şi şederii străinilor pe teritoriul ţării. Aceasta are rolul de a facilita călătoriile legale şi, totodată, de a preveni migraţia ilegală. Prin intermediul politicii de vize pot fi aplicate măsuri preventive încă dinaintea intrării în ţară, inclusiv verificări de securitate şi identificare, care necesită o infrastructură administrativă consolidată şi modernizată.

37. La evaluarea oportunităţii de introducere sau de eliminare a regimului de vize, este important să fie luate în considerare aspectele strategice legate de migraţia ilegală, readmisie, precum şi priorităţile politicii externe şi de securitate ale statului.

Diagrama 2. Dinamica cererilor primite, a invitaţiilor

emise şi a refuzurilor în perioada 2019-2023

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Diagrama 3. Dinamica privind numărul total de vize

eliberate pe parcursul anilor 2020-2024

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

38. Capacităţile administrative ale Republicii Moldova în domeniul vizelor sunt gestionate printr-un efort coordonat între Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Interne, fiecare având roluri bine definite în formularea, implementarea şi coordonarea politicii de vize.

39. Cadrul legislativ al Republicii Moldova în domeniul vizelor, în contextul aderării la Uniunea Europeană, reflectă un angajament ferm al ţării
de a-şi alinia reglementările naţionale la standardele europene.

40. Deşi Republica Moldova a realizat progrese semnificative în alinierea legislaţiei la standardele europene, unele aspecte rămân în continuare în proces de ajustare, cum ar fi criteriile pentru exceptarea de la cerinţa de viză, mecanismele de suspendare a regimului fără vize şi actualizarea relaţiilor bilaterale privind regimul de vize cu statele terţe. Totodată, pe lângă adaptarea cadrului normativ, modernizarea infrastructurii tehnice şi administrative rămâne o prioritate.

41. La fel, este necesară şi operaţionalizarea Sistemului naţional de informaţii privind vizele (NVIS) – instrument pentru gestionarea eficientă a datelor. Sistemul naţional de informaţii privind vizele va fi dezvoltat astfel încât să asigure interoperabilitatea completă cu Sistemul european de informaţii privind vizele (VIS), ceea ce va facilita schimbul de informaţii între autorităţile naţionale şi cele europene.

42. Deşi străinii dintr-un număr semnificativ de state beneficiază de regim de călătorie fără viză pentru şederi de scurtă durată (până la 90 de zile) pe teritoriul Republicii Moldova, numărul solicitărilor de obţinere a dreptului de şedere provizorie a înregistrat o creştere semnificativă, de la 6 071 în anul 2020 la 11 113 în anul 2024. Lista statelor ai căror cetăţeni sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii vizei este actualizată periodic, în funcţie de semnarea, ratificarea sau denunţarea acordurilor internaţionale.

Diagrama 4. Dinamica cererilor privind acordarea/

prelungirea dreptului de şedere

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

43. La fel, o tendinţă ascendentă s-a conturat în anii 2020-2024 şi în partea ce ţine de numărul de imigranţi sosiţi în scop de muncă, studii, reîntregire a familiei etc., de la 4 166 în anul 2021 până la 6 566 în anul 2024.

Diagrama 5. Acte de identitate emise după scopul şederii temporare

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

44. Pe parcursul anului 2024 a fost acordat dreptul de şedere provizorie, prin emiterea deciziilor, pentru 6 566 de străini, după cum urmează: 3 002 – pentru imigrare la muncă, 2 211 – pentru reîntregirea familiei, 768 – pentru studii, 232 – pentru activităţi religioase, umanitare şi de voluntariat, 89 – pentru investitorii străini, şi 264 – pentru alte scopuri/cazuri.

45. Datele confirmă că imigrarea în scop de muncă este o componentă majoră a imigraţiei. De asemenea, putem observa că imigrarea pentru muncă a devenit dominantă comparativ cu imigrarea pentru familie. Această creştere poate fi influenţată de o cerere mai mare de forţă de muncă sau de oportunităţi economice mai bune în Republica Moldova în comparaţie cu ţara de origine a străinului.

Diagrama 6. Dreptul de şedere acordat străinilor – top cinci state

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

46. Astfel, devine tot mai evidentă necesitatea alinierii politicilor de admisie a cetăţenilor străini în scop de muncă la realităţile şi cerinţele actuale ale pieţei muncii din Republica Moldova. Decalajul dintre nevoile angajatorilor şi disponibilitatea forţei de muncă locale, în special în anumite sectoare economice cheie, impune dezvoltarea unor mecanisme mai eficiente de corelare între politicile migraţionale şi strategiile de dezvoltare economică şi ocupare a forţei de muncă.

47. Pentru a justifica intervenţiile în acest domeniu, se impune realizarea unei evaluări comune şi actualizate a necesităţilor pieţei muncii, cu participarea activă a ministerelor de resort, în scopul indicării soluţiilor optime în acest sens.

48. Este de menţionat că sistemul de educaţie din Republica Moldova rămâne în continuare atractiv pentru străini. Conform datelor statistice, în anul de studii 2023-2024 se observă o creştere a numărului de străini aflaţi la studii în instituţiile de învăţământ profesional/superior din ţară. Astfel, conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul de învăţământ 2022-2023 la studii în Republica Moldova se aflau 5 550 de străini, iar în 2023-2024 numărul acestora a fost de 5 687 de persoane (inclusiv studenţi-doctoranzi). Distribuţia după ţara de cetăţenie a străinilor aflaţi la studii relevă că cei mai mulţi sunt din România – 54,7 %, urmaţi de cei din India –19,4 %, şi Israel – 9,5 % din total.

49. Atragerea studenţilor străini, precum şi promovarea educaţiei în rândul migranţilor aflaţi în situaţie de şedere legală vor contribui la asigurarea competenţelor necesare pentru acoperirea deficitului existent de forţă de muncă calificată pe piaţa forţei de muncă, inclusiv facilitarea iniţierii şi a dezvoltării afacerilor.

50. În acest sens, va fi continuat procesul de încurajare şi consolidare a recunoaşterii calificărilor şi a competenţelor profesionale. Acest lucru va contribui, de asemenea, la valorificarea în mod corespunzător a competenţelor şi a calificărilor migranţilor aflaţi în situaţie de şedere legală. Aceste măsuri vor susţine dezvoltarea unei politici migraţionale proactive, flexibile şi adaptate realităţilor economice şi demografice ale Republicii Moldova.

51. Migraţia străinilor în Republica Moldova reflectă transformarea treptată a ţării într-un spaţiu de atracţie, nu doar de emigrare. Deşi numărul străinilor este încă relativ mic, autorităţile trebuie să dezvolte politici eficiente de gestionare, în acord cu standardele internaţionale.

52. Cadrul legislativ de bază ce reglementează domeniul migraţiei în Republica Moldova este Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, care stabileşte regulile pentru intrarea, şederea şi ieşirea străinilor pe/de pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi măsurile coercitive aplicabile în cazul nerespectării regimului de şedere. Legea a fost actualizată în contextul implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, dar şi în cadrul Planului de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize, pentru a armoniza reglementările naţionale cu acquis-ul Uniunii Europene.

53. Actualmente, Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova transpune parţial prevederile mai multor acte legislative europene, însă nivelul de aliniere variază în funcţie de complexitatea şi specificul fiecărei directive/regulament.

54. Astfel, în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, este necesară crearea unui nou cadru legislativ pentru reglementarea migraţiei, care să se alinieze la acquis-ul Uniunii Europene în domeniul migraţiei legale, al reglementării şederii străinilor pentru diferite scopuri (scopuri profesionale, investiţionale, religioase, de voluntariat etc.), al implementării cărţii de rezidenţă, al reîntregirii familiei şi al acordării dreptului de şedere permanentă.

55. Intervenţiile planificate presupun reformarea legislaţiei de bază şi a cadrului secundar, inclusiv în domeniul vizelor, al imigraţiei forţei de muncă şi al documentării investitorilor, cu scopul de a asigura transparenţă, eficienţă şi convergenţă cu acquis-ul Uniunii Europene. Prin aceste măsuri, se urmăreşte dezvoltarea unui sistem migraţional reglementat, care să răspundă nevoilor de securitate ale statului, dar şi drepturilor şi intereselor migranţilor.

56. Un accent deosebit este pus pe îmbunătăţirea capacităţilor de analiză, anticipare şi gestionare a riscurilor, prin dezvoltarea mecanismelor de colectare şi procesare a datelor. În acest sens, un instrument util de elaborare a politicilor de migraţie şi gestionare a proceselor migraţionale este Profilul migraţional extins al Republicii Moldova. Acesta reprezintă un instrument de analiză şi planificare, conceput pentru a oferi o evaluare cuprinzătoare a fenomenelor migraţionale şi a impactului acestora asupra ţării, ajutând la înţelegerea fluxurilor migraţionale, la identificarea tendinţelor şi a nevoilor specifice şi la evaluarea impactului migraţiei asupra societăţii. În acest sens, pentru a avea un set de date actualizat, este necesară adaptarea periodică a indicatorilor colectaţi de autorităţi, care sunt utilizaţi pentru elaborarea Profilului migraţional extins al Republicii Moldova. Setul de indicatori colectaţi urmează să fie actualizat şi sincronizat în mod periodic conform cerinţelor de transmitere a statisticilor cerute de Eurostat şi Reţeaua Europeană de Migraţie.

Secţiunea a 2-a

Apatridia

57. Numărul cererilor de recunoaştere a statutului de apatrid depuse pe teritoriul Republicii Moldova este în mare parte constant. Republica Moldova este unul dintre puţinele state din lume care aplică la nivel naţional procedura de recunoaştere a statutului de apatrid, demonstrându-şi angajamentul de protecţie a persoanelor vulnerabile şi de respectare a standardelor internaţionale. Implementarea acestei proceduri contribuie la prevenirea situaţiilor de marginalizare, la garantarea drepturilor fundamentale ale apatrizilor şi la integrarea lor eficientă în societatea naţională, consolidând astfel cadrul juridic şi instituţional existent în domeniul migraţiei şi azilului.

Diagrama 7. Numărul cererilor de recunoaştere a statutului

de apatrid depuse pe teritoriul Republicii Moldova

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Diagrama 8. Decizii emise privind cererile

de recunoaştere a statutului de apatrid

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

58. Deşi Republica Moldova dispune de o procedură definită de recunoaştere a statutului de apatrid, numărul persoanelor apatride în ţară este unul destul de mare. Această situaţie subliniază necesitatea continuării eforturilor de consolidare a mecanismelor de identificare şi protecţie a apatrizilor, precum şi a alinierii legislaţiei şi a practicilor naţionale la standardele internaţionale, pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale acestei categorii vulnerabile.

59. În Republica Moldova există încă persoane cu statut nedeterminat, inclusiv copii, care nu sunt informate despre procedurile de recunoaştere a statutului de apatrid sau despre posibilitatea dobândirii cetăţeniei. Totodată, în procesul de determinare a apatridiei apare necesitatea consolidării cadrului procedural şi a practicilor aplicate, pentru a asigura o abordare unitară şi eficientă. Prin acţiunile planificate, se urmăreşte asigurarea informării adecvate, îmbunătăţirea mecanismelor existente şi garantarea unui acces echitabil în vederea prevenirii şi a reducerii fenomenului apatridiei, precum şi a respectării angajamentelor internaţionale asumate de stat.

60. Astfel, urmează a fi acordată o importanţă sporită politicilor de prevenire şi reducere a apatridiei. Aderarea Republicii Moldova, în anul 2024, la Alianţa Globală pentru Eradicarea Apatridiei – o platformă coordonată sub egida Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) – angajează statul în promovarea măsurilor sistematice şi coerente în vederea asigurării dreptului la cetăţenie pentru toate persoanele, fără discriminare. În acest sens, vor fi adoptate acţiuni legislative, administrative şi instituţionale menite să prevină apariţia de noi cazuri de apatridie, să identifice persoanele apatride existente şi să faciliteze dobândirea cetăţeniei, în special pentru copiii născuţi pe teritoriul Republicii Moldova.

Secţiunea a 3-a

Sistemul de azil

61. Protecţia internaţională a străinilor în Republica Moldova este realizată în limitele prevederilor normelor internaţionale, precum şi ale legislaţiei naţionale care derivă din acestea, asigurând respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate în nevoie de protecţie şi garantând aplicarea principiilor de nereturnare, egalitate, echitate şi incluziune socială. În acest cadru, principiul nereturnării garantează că nicio persoană nu poate fi expulzată sau returnată
într-un stat în care viaţa ori libertatea i-ar fi ameninţate, principiul egalităţii asigură un tratament nediscriminatoriu tuturor solicitanţilor de protecţie, iar principiul incluziunii sociale vizează integrarea lor în societate prin acces la educaţie, muncă şi servicii esenţiale. Astfel, Republica Moldova îşi aliniază politicile la standardele internaţionale şi europene, consolidând atât dimensiunea umanitară, cât şi cea de securitate a gestionării migraţiei şi azilului.

62. În contextul războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei în februarie 2022, Republica Moldova s-a confruntat cu un aflux masiv şi spontan de persoane refugiate, devenind una dintre principalele ţări de tranzit şi, în unele cazuri, de destinaţie pentru cetăţenii ucraineni şi alte persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională. Această situaţie a evidenţiat atât capacitatea instituţională de reacţie rapidă şi coordonată, cât şi necesitatea consolidării mecanismelor de primire, cazare, asistenţă şi integrare temporară a refugiaţilor.

63. Analiza datelor relevă o creştere fără precedent a solicitărilor de azil în Republica Moldova, care a fost resimţită începând cu 24 februarie 2022. Totodată, întrucât începând cu data de 1 martie 2023 Inspectoratul General pentru Migraţie a avut în sarcină misiunea de a implementa mecanismul protecţiei temporare reglementat prin Hotărârea Guvernului nr.21/2023 privind acordarea protecţiei temporare persoanelor strămutate din Ucraina, în anul 2023 numărul solicitanţilor de azil a scăzut considerabil cu circa 63 % faţă de anul 2022.

64. Totodată, pe parcursul anului 2024 au fost depuse 8 153 de solicitări de azil, numărul acestora fiind în creştere cu circa 50 % faţă de anul 2023. Cel mai mare număr de solicitanţi de azil îl reprezintă cetăţenii din Ucraina, urmaţi de cei din Federaţia Rusă şi Siria.

Diagrama 9. Numărul cererilor de azil

depuse pe teritoriul Republicii Moldova

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

65. La data de 31 decembrie 2024, în sistemul de azil al Republicii Moldova se aflau 1 601 persoane: 212 cu statut de refugiat (din care unul din Ucraina), 458 de beneficiari de protecţie umanitară (din care 207 din Ucraina) şi 931 de solicitanţi de azil (din care 375 din Ucraina).

Tabelul 1

Persoane înregistrate în sistemul de azil la 31 decembrie 2024

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Tabelul 2

Cererile de azil/acordarea protecţiei internaţionale

pe teritoriul Republicii Moldova

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

66. Din analiza datelor se evidenţiază faptul că numărul solicitanţilor de azil este în continuă creştere, prin urmare, pentru realizarea unui sistem de azil eficient şi echitabil, se va continua dezvoltarea şi consolidarea mecanismelor instituţionale şi procedurale care să asigure o practică unitară, profesionistă şi de calitate în procesarea cererilor de azil la nivel naţional. Această abordare este esenţială pentru garantarea unui echilibru just între drepturile şi obligaţiile solicitanţilor de azil şi interesul naţional privind menţinerea securităţii şi a coeziunii sociale.

67. Republica Moldova urmează să dezvolte şi să implementeze o politică coerentă şi transparentă în domeniul azilului, care să reflecte atât angajamentele internaţionale asumate prin aderarea la instrumente relevante – precum Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951), Pactul Global pentru Refugiaţi (2018) şi alte tratate internaţionale –, cât şi obligaţiile ce derivă din procesul de apropiere de Uniunea Europeană. Astfel, obiectivul principal este continuarea armonizării cadrului naţional şi procedural cu acquis-ul Uniunii Europene în materie de azil, în special cu directivele europene privind procedurile de azil, condiţiile de primire şi calificarea pentru protecţie internaţională.

68. De asemenea, se va pune un accent deosebit pe îmbunătăţirea condiţiilor de primire a solicitanţilor de protecţie internaţională, prin modernizarea şi extinderea infrastructurii existente, în special a Centrului de cazare pentru solicitanţii de azil. Adaptarea acestuia la standardele europene privind demnitatea umană, siguranţa, accesul la servicii esenţiale (inclusiv sănătate mintală, educaţie şi asistenţă juridică) şi protejarea grupurilor vulnerabile va fi o prioritate, în acord cu orientările noului Pact privind Migraţia şi Azilul al Uniunii Europene. În acest sens, se examinează cu atenţie prevederile noului Pact privind Migraţia şi Azilul, în special aplicabilitatea mecanismului de screening la frontieră ca instrument modern de gestionare eficientă a fluxurilor migraţionale şi de asigurare a respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor strămutate.

69. Gestionarea crizei migraţionale. Experienţa gestionării fluxului de persoane strămutate din Ucraina a evidenţiat importanţa consolidării rezilienţei instituţionale şi comunitare în faţa crizelor migraţionale. Republica Moldova a demonstrat capacitatea de mobilizare rapidă a resurselor şi solidaritate socială, însă situaţia a scos în prim-plan şi vulnerabilităţile existente în infrastructura de primire, coordonarea interinstituţională şi disponibilitatea serviciilor specializate. În acest sens, prezentul Program va integra mecanisme de planificare şi răspuns pentru situaţii de criză, inclusiv prin: dezvoltarea unui cadru de reacţie rapidă, instituirea unor mecanisme de sprijin financiar şi logistic de urgenţă, consolidarea parteneriatului cu organizaţiile internaţionale şi societatea civilă, precum şi crearea unor instrumente flexibile de protecţie pentru persoanele strămutate. Aceste măsuri vor contribui la creşterea capacităţii Republicii Moldova de a gestiona eficient fluxurile migraţionale viitoare, păstrând echilibrul între respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi protejarea securităţii şi a stabilităţii naţionale.

70. De la începutul conflictului armat în Ucraina (în perioada 24 februarie 2022 – 31 decembrie 2024), teritoriul Republicii Moldova, prin sectorul moldo-ucrainean, a fost traversat de peste un milion de cetăţeni ucraineni. Peste 130 mii de persoane strămutate din Ucraina se află în prezent pe teritoriul Republicii Moldova, mulţi optând să rămână din cauza incertitudinii privind siguranţa în Ucraina. Din numărul total al acestora, 63 % sunt femei, 49 % – copii, iar 13 % – persoane în vârstă.

71. Conform datelor de evidenţă ale Inspectoratului General pentru Migraţie, în perioada 1 martie 2023 – 31 decembrie 2024 erau documentaţi 66 457 de beneficiari de protecţie temporară, din care 49 600 de adulţi şi 16 857 de copii.

Diagrama 10. Beneficiari de protecţie temporară documentaţi

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Diagrama 11. Distribuţia după vârstă a

beneficiarilor de protecţie temporară

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Diagrama 12. Distribuţia pe sexe a

beneficiarilor de protecţie temporară

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

72. Analiza datelor Inspectoratului General pentru Migraţie relevă creşterea semnificativă a numărului de persoane care au solicitat şi au obţinut protecţie temporară în Republica Moldova în 2024 comparativ cu 2023. Această creştere este, cel mai probabil, o consecinţă directă a continuării conflictului militar din Ucraina. Această evoluţie confirmă necesitatea menţinerii unui cadru flexibil şi eficient de răspuns umanitar, precum şi a unei politici coerente în domeniul migraţiei şi azilului, care să permită Republicii Moldova să gestioneze în mod sustenabil situaţiile de criză generate de migraţia forţată.

73. Criza migraţională generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a supus Republica Moldova unui test major de rezilienţă instituţională. Fluxurile masive de persoane care fugeau de război, înregistrate într-un interval foarte scurt de timp, au evidenţiat atât vulnerabilităţile sistemului naţional de gestionare a migraţiei, cât şi limitele capacităţilor administrative ale autorităţilor responsabile. S-au constatat, în mod special, necesitatea consolidării capacităţii instituţionale prin restructurare şi insuficienţa acută de resurse umane specializate în gestionarea fluxurilor de persoane aflate în nevoie de protecţie.

74. Această experienţă a subliniat nevoia stringentă de consolidare a infrastructurii şi a capacităţilor instituţionale ale autorităţilor din domeniul migraţiei şi azilului, prin dezvoltarea unor instrumente flexibile şi eficiente de gestionare a situaţiilor de urgenţă. În special, este necesară operaţionalizarea unor mecanisme naţionale de răspuns coordonat în caz de aflux masiv de migranţi, care să includă planuri de acţiune interinstituţionale, protocoale clare de intervenţie, stocuri de resurse logistice şi umane, precum şi instrumente digitale de monitorizare în timp real a situaţiei la frontieră şi în centrele de cazare.

75. Mai mult decât atât, în baza Raportului de ţară pentru anul 2024 privind Republica Moldova al Comisiei Europene, Comisia Europeană a recomandat continuarea reformelor în sistemul de azil, pentru alinierea acestuia la acquis-ul Uniunii Europene.

76. În acest context, Republica Moldova are oportunitatea şi responsabilitatea de a valorifica lecţiile învăţate în urma crizei ucrainene, pentru a-şi adapta şi a-şi moderniza cadrul instituţional şi operaţional în domeniul migraţiei, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale privind protecţia refugiaţilor şi managementul integrat al frontierelor. Aceste eforturi vor contribui nu doar la consolidarea rezilienţei naţionale în faţa şocurilor externe, ci şi la promovarea unei politici migraţionale bazate pe drepturile omului, solidaritate şi securitate.

77. Prin urmare, analiza evidenţiază impactul direct al crizelor regionale asupra Republicii Moldova, confirmând necesitatea dezvoltării unui sistem naţional de migraţie şi azil rezilient, flexibil şi aliniat la standardele europene. Prezentul Program urmăreşte să transforme aceste provocări în oportunităţi prin consolidarea cadrului normativ şi instituţional, modernizarea infrastructurii de cazare, asigurarea unor servicii integrate pentru solicitanţi şi beneficiarii de protecţie, precum şi întărirea capacităţii de răspuns la situaţii de criză. Astfel, Republica Moldova va putea garanta un echilibru durabil între protecţia drepturilor persoanelor strămutate şi interesele naţionale de securitate şi coeziune socială.

Secţiunea a 4-a

Prestarea serviciilor

78. Inspectoratul General pentru Migraţie, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, este autoritatea principală responsabilă de gestionarea migraţiei legale în Republica Moldova. Acesta garantează, în conformitate cu legea, implementarea politicilor statului în domeniile migraţiei, apatridiei şi integrării străinilor, având un rol important în asigurarea unui control eficient şi în aplicarea măsurilor necesare în acest domeniu.

79. În 2023, Biroul pentru Migraţie şi Azil a fost reorganizat şi transformat din departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în Inspectoratul General pentru Migraţie, subordonat Ministerului Afacerilor Interne.

80. Un factor important al reformei a fost delegarea unor atribuţii la nivel teritorial prin Direcţiile regionale (Nord, Centru, Sud), facilitând accesul mai rapid la servicii pentru cetăţeni.

81. Reorganizarea din 2023 a fost doar începutul unui proces continuu de consolidare, iar structura reorganizată trebuie să fie testată în implementare pentru a stabili procesele şi activităţile necesare ajustării sau reorganizării.

82. În acest sens, reforma Inspectoratului General pentru Migraţie reprezintă nu doar o schimbare administrativă, ci şi o etapă esenţială în consolidarea instituţională a Republicii Moldova în domeniul migraţiei. Procesul de modernizare are ca obiectiv creşterea capacităţii de reacţie a instituţiei, profesionalizarea personalului, digitalizarea serviciilor şi alinierea la standardele şi practicile Uniunii Europene. Totodată, se urmăreşte crearea unui mecanism instituţional flexibil şi rezilient, capabil să răspundă atât cerinţelor de zi cu zi privind gestionarea fluxurilor migraţionale şi integrarea străinilor, cât şi provocărilor generate de situaţii de criză. Această abordare va permite Republicii Moldova să îşi consolideze poziţia ca stat responsabil, care gestionează în mod transparent şi eficient migraţia, contribuind în acelaşi timp la obiectivul strategic de integrare europeană.

Diagrama 13. Numărul de cereri recepţionate la ghişeele unice

de documentare a străinilor din cadrul Direcţiilor regionale

(Nord, Centru, Sud)

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

83. Analiza datelor cu privire la activitatea Inspectoratului General pentru Migraţie denotă faptul că anual ghişeele unice de documentare a străinilor examinează în jur de 34 000 de cereri. Volumul mare de lucru pune o presiune destul de mare pe angajaţii Inspectoratului General pentru Migraţie.

Diagrama 14. Numărul de decizii emise

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

84. Aşadar, este necesară consolidarea în continuare a reformei începute în anul 2023 prin întărirea capacităţii strategice a Inspectoratului General pentru Migraţie la nivel central, precum şi a capacităţii operaţionale la nivel teritorial. În acest sens, prezentul Program va prevedea măsuri concrete de revizuire şi actualizare a cadrului instituţional, clarificarea funcţiilor şi a responsabilităţilor structurale şi dezvoltarea unor mecanisme eficiente de coordonare între nivelul central şi cel local. Această consolidare va presupune, de asemenea, profesionalizarea continuă a personalului, implementarea unor instrumente moderne de management strategic şi operaţional, precum şi dezvoltarea capacităţii de analiză, planificare şi reacţie în faţa evoluţiilor complexe din domeniul migraţiei şi azilului.

85. De asemenea, urmează a fi asigurată prestarea serviciilor de calitate la nivel teritorial prin garantarea funcţiei operaţionale şi întărirea funcţiei de monitorizare şi control la nivel central. Totodată, se va continua consolidarea capacităţilor angajaţilor, inclusiv în ceea ce priveşte integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

86. Un alt domeniu important pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului naţional de gestionare a migraţiei îl reprezintă digitalizarea proceselor. Prezentul Program va include acţiuni orientate spre digitalizarea proceselor şi prestarea serviciilor digitale, având scopul de a asigura acces rapid, sigur şi transparent la servicii publice pentru străini, precum şi spre consolidarea capacităţilor instituţionale ale autorităţilor responsabile.

87. Pentru realizarea acestui deziderat, prezentul Program va prevedea dezvoltarea şi extinderea platformelor electronice integrate pentru prestarea serviciilor administrative relevante pentru străini. Se va promova utilizarea tehnologiilor moderne, inclusiv automatizarea fluxurilor operaţionale, implementarea semnăturii electronice şi integrarea bazelor de date în sisteme interoperabile, pentru a asigura schimbul eficient de informaţii între instituţiile competente.

88. Prin digitalizare se urmăreşte reducerea birocraţiei, creşterea transparenţei, reducerea timpului de procesare şi îmbunătăţirea experienţei beneficiarilor, contribuind la o administraţie centrată pe beneficiar, în conformitate cu principiile bunei guvernări şi ale alinierii la cerinţele Uniunii Europene.

Secţiunea a 5-a

Controlul legalităţii şederii străinilor pe teritoriul

Republicii Moldova şi aplicarea măsurilor restrictive

89. Prevenirea şi reducerea şederii ilegale a străinilor reprezintă o parte esenţială a oricărui sistem de migraţie bine gestionat. Ţinând cont de angajamentele ţării asumate în cadrul Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, au fost întreprinse un şir de acţiuni menite să consolideze capacităţile de prevenire a imigrării şi a şederii ilegale a străinilor în ţară, precum şi de prevenire a tranzitului/plecării acestora în statele membre ale UE, ca urmare a facilităţii admisiei, şederii şi documentării străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.

90. Dreptul şederii străinilor pe teritoriul Republicii Moldova este prevăzut în Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. Încălcarea prevederilor legii precitate atrage atât răspundere contravenţională, penală, cât şi aplicarea măsurilor administrative, de exemplu revocarea dreptului de şedere, plasarea în custodie publică, aplicarea măsurilor de returnare, stabilirea interdicţiilor de intrare în ţară şi altele.

91. Principalii indicatori care vizează combaterea şederii ilegale a străinilor variază de la an la an. În anul 2023 au fost emise 381 de decizii de returnare a străinilor (în anul 2022 – 430 de decizii), 133 de străini au fost luaţi în custodie publică, numărul acestora fiind în creştere cu circa 40 % faţă de anul 2022 (78 de persoane), iar 69 de străini originari din circa 10 state au fost declaraţi indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.

Tabelul 3

Numărul cetăţenilor străini depistaţi în şedere ilegală

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Tabelul 4

Principalii indicatori vizând combaterea şederii

ilegale a străinilor, în persoane

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

92. Totodată, pe parcursul anului 2024 au fost relevate şi documentate 2 521 de contravenţii, comparativ cu 3 074 în anul 2023, pentru încălcarea regulilor de şedere şi de plasare în câmpul muncii. Prin urmare, se atestă o descreştere cu 553 de cazuri, sau cu circa 22 %. Astfel, din numărul total al contravenţiilor documentate pe parcursul anului 2024, în funcţie de tipul încălcării, s-a constatat că partea cea mai considerabilă (91,71 %) o constituie încălcarea regulilor de şedere şi 8,09 % reprezintă contravenţii ce ţin de munca nedeclarată a străinilor.

Diagrama 15. Evoluţia numărului de contravenţii

documentate examinate în funcţie de regiune

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

Diagrama 16. Revocarea dreptului de şedere

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie.

93. Reducerea numărului de cazuri de contravenţii denotă o îmbunătăţire a conformării străinilor la legislaţia naţională, ca rezultat al campaniilor de informare desfăşurate, şi reflectă o mai bună colaborare interinstituţională şi eficienţă operaţională a structurilor Inspectoratului General pentru Migraţie.

94. Prin urmare, pentru creşterea eficienţei operaţionale a structurilor Inspectoratului General pentru Migraţie în vederea efectuării unui control eficient din partea statului privind legalitatea şederii şi a muncii migranţilor, este necesară alocarea unor resurse financiare suplimentare, dar şi dotare tehnică suficientă, conformă evoluţiei situaţiei operative, aflate în dinamică continuă. Totodată, pe parcursul anului 2024, măsura returnării a fost aplicată în privinţa a 297 de străini (în anul 2023 – 381).

95. Cât priveşte cauzele pentru care au fost emise deciziile de returnare, este de menţionat faptul că de cele mai multe ori măsura returnării a fost aplicată în privinţa străinilor cărora le-a fost revocat dreptul de şedere (40 %), care au încălcat regulile de şedere (45 %) şi care au încălcat regulile de plasare în câmpul muncii (27 %) ş.a.

Diagrama 17. Decizii de returnare

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

96. Pe parcursul anului 2024, în privinţa a 148 de străini (anul 2023 – 133) s-a dispus luarea în custodie publică de către instanţele de judecată. După ţara de origine a străinilor, primordial au fost luaţi în custodie publică străini originari din: India, Nigeria, Nepal, Turkmenistan, Uzbekistan, Federaţia Rusă, Bangladesh, Pakistan.

Diagrama 18. Luarea în custodie publică a străinilor

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie.

97. La capitolul readmisie, este de menţionat că pe parcursul anului 2024 au fost examinate 2 416 cereri de readmisie (anul 2023 – 3 574), fiind recepţionate 1 031 de informaţii cu privire la transfer.

Diagrama 19. Dinamica cererilor de readmisie pentru perioada 2022-2024

Sursa: Inspectoratul General pentru Migraţie

98. Până în prezent, Guvernul a semnat 15 acorduri de readmisie cu diverse state şi organizaţii, precum Comunitatea Europeană, Confederaţia Elveţiană, Regatul Danemarcei, Regatul Norvegiei, Macedonia de Nord, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Turcia, Albania, Georgia, Kazahstan, Ucraina, Azerbaidjan, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. De asemenea, au fost încheiate 23 de protocoale adiţionale cu alte state, inclusiv România, Republica Federală Germania, Republica Italiană, Polonia şi Regatul Spaniei.

99. În acest sens, va fi continuat procesul de negociere şi semnare a acordurilor de readmisie, în special cu statele terţe, pentru persoanele aflate în şedere ilegală, pentru a asigura returnarea în siguranţă a acestora şi pentru a respecta drepturile fundamentale ale omului.

100. Cu referire la cadrul normativ privind gestionarea migraţiei ilegale, este de menţionat că recent acesta a fost actualizat în vederea uniformizării reglementărilor referitoare la procedura de luare şi prelungire a custodiei publice, competenţele instanţelor judecătoreşti, termenele de examinare a cererilor şi garantarea drepturilor străinilor aflaţi în situaţie de şedere ilegală. Modificările legale au avut drept scop alinierea parţială la prevederile Directivei 2008/115 privind standardele şi procedurile comune pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe în situaţie de şedere ilegală, cu intrare în vigoare din 30 ianuarie 2025.

101. Totuşi, anumite acte legislative ale Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la măsurile împotriva imigraţiei ilegale şi sancţiunile aplicabile angajatorilor care utilizează lucrători aflaţi în şedere ilegală, nu sunt momentan transpuse în legislaţia naţională. De asemenea, este necesară continuarea alinierii la acquis-ul Uniunii Europene în ceea ce priveşte returnarea, readmisia şi custodia publică.

102. Concomitent, lipsa intervenţiei statului pe acest segment ar crea următoarele riscuri şi provocări:

102.1. cadru legislativ şi instituţional fragmentat – lipsa intervenţiilor de consolidare în continuare a cadrului normativ, precum şi lipsa de coordonare între autorităţile relevante ar duce la suprapuneri de atribuţii, lacune de politici şi utilizarea ineficientă a resurselor. În lipsa ajustării cadrului normativ şi a mecanismelor administrative, procedurile de admitere vor rămâne complicate. Aceasta poate descuraja investiţiile străine, poate determina migrarea lucrătorilor calificaţi spre alte state şi poate contribui la menţinerea sectorului informal al muncii. De asemenea, lipsa unor mecanisme flexibile de reglementare a şederii poate conduce la creşterea numărului de şederi neregulamentare, ceea ce va genera presiune suplimentară asupra structurilor de control şi supraveghere;

102.2. creşterea migraţiei ilegale – lipsa unor acţiuni menite să consolideze capacităţile de prevenire a imigrării şi a şederii ilegale a străinilor în ţară, precum şi de prevenire a tranzitului/plecării acestora în statele membre ale UE ar expune migranţii exploatării şi abuzurilor. La fel, lipsa modernizării instrumentelor de control şi a consolidării cooperării interinstituţionale poate genera creşterea numărului de şederi neregulamentare, precum şi intensificarea riscurilor asociate migraţiei ilegale, inclusiv exploatarea prin muncă şi traficul de fiinţe umane. Lipsa unor mecanisme eficiente de returnare şi readmisie va conduce la acumularea unui număr semnificativ de cazuri neexecutate, cu impact asupra securităţii statului şi a relaţiilor externe ale Republicii Moldova;

102.3. presiuni asupra sistemului de azil – lipsa unor acţiuni menite să dezvolte şi să implementeze în continuare o politică coerentă şi transparentă în domeniul azilului ar crea capacităţi slabe de procesare a cererilor de azil, generând întârzieri, acumularea restanţelor şi posibile neconformităţi cu standardele internaţionale. Fără consolidarea capacităţilor instituţionale şi fără îmbunătăţirea condiţiilor de primire, sistemul naţional de azil riscă să devină nefuncţional în caz de creştere a fluxurilor. Aceasta ar putea duce la prelungirea termenelor de examinare a cererilor, la apariţia cazurilor de tratament inuman sau degradant în centrele de cazare şi la subminarea încrederii publice şi internaţionale în mecanismul naţional de protecţie. De asemenea, lipsa de intervenţie ar putea favoriza marginalizarea şi excluziunea solicitanţilor de azil şi a beneficiarilor de protecţie internaţională;

102.4. persistenţa problemei privind identificarea şi soluţionarea situaţiilor de apatridie – lipsa unor proceduri de reducere a cazurilor de apatridie ar cauza persistenţa problemei, având efecte directe asupra respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate. Lipsa unor proceduri eficiente de determinare şi reducere a apatridiei ar menţine grupuri de persoane într-o stare de vulnerabilitate accentuată, cu acces limitat la servicii sociale, educaţionale şi medicale. Neintervenţia poate genera probleme suplimentare pentru stat în plan internaţional, inclusiv critici din partea organizaţiilor internaţionale şi riscul de nealiniere la standardele internaţionale;

102.5. pierderea oportunităţilor de finanţare externă – lipsa unui program strategic aliniat la practicile europene ar diminua eligibilitatea Republicii Moldova pentru sprijin financiar internaţional;

102.6. imagine externă negativă – lipsa unui cadru clar de gestionare a migraţiei şi a sistemului de azil ar putea afecta relaţiile externe şi încrederea partenerilor internaţionali. Republica Moldova ar fi percepută ca incapabilă să gestioneze fluxurile migraţionale, ceea ce ar putea afecta cooperarea internaţională.

103. Prestarea serviciilor Inspectoratului General pentru Migraţie în condiţiile menţinerii statu-quoului, fără digitalizare şi simplificare a proceselor, va perpetua birocraţia şi va menţine un nivel scăzut de satisfacţie în rândul beneficiarilor. Sistemele IT depăşite şi lipsa interoperabilităţii între bazele de date vor genera întârzieri, erori administrative şi dificultăţi în raportarea datelor. Această situaţie va afecta credibilitatea instituţională a Inspectoratului General pentru Migraţie şi încrederea cetăţenilor şi a străinilor în serviciile publice.

104. Drept urmare, în cazul neimplementării prezentului Program, Republica Moldova riscă să se confrunte cu rezultate modeste privind gestionarea fluxurilor de migraţie, cu o migraţie neregulată sporită, cu capacităţi slabe de gestionare a sistemului de azil, precum şi cu acces redus la fonduri externe şi costuri reputaţionale majore, ceea ce ar avea impact negativ asupra obiectivelor de integrare europeană.

OBIECTIVE GENERALE ŞI SPECIFICE

105. Prin prezentul Program, Guvernul îşi asumă angajamentul ferm de a consolida sistemul de gestionare a migraţiei şi azilului în conformitate cu valorile democratice şi standardele europene şi internaţionale. Obiectivul de bază al Programului îl constituie crearea unui sistem migraţional rezilient şi integrat, care să contribuie la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, prin alinierea deplină la standardele şi practicile Uniunii Europene, consolidarea capacităţilor instituţionale şi umane, digitalizarea proceselor şi creşterea capacităţii de analiză şi reacţie la riscurile migraţionale.

106. Principii promovate: legalitate, egalitate, respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului şi a egalităţii de şanse. Aceste principii stau la baza tuturor politicilor şi procedurilor implementate în domeniu, asigurând coerenţă între legislaţia naţională şi standardele internaţionale. În acest sens, documentul ia în considerare necesitatea asigurării accesului egal la informaţie şi servicii publice. Având în vedere că pe teritoriul Republicii Moldova sunt prezenţi străini proveniţi din circa 130 de state şi culturi diferite, promovarea principiului unităţii în diversitate devine o condiţie esenţială pentru valorificarea migraţiei în beneficiul ţării şi al migrantului, realizarea coeziunii sociale şi consolidarea unui climat de toleranţă şi respect reciproc.

107. Scopul prezentului Program constă în consolidarea cadrului strategic coerent şi durabil de gestionare a migraţiei şi azilului, care să asigure continuitatea eforturilor anterioare ale statului şi să reflecte angajamentele asumate în contextul realizării dezideratului de aderare la Uniunea Europeană. Programul urmăreşte, de asemenea, valorificarea potenţialului pozitiv al migraţiei în beneficiul dezvoltării economice şi sociale a Republicii Moldova, concomitent cu asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate în mobilitate şi a protecţiei grupurilor vulnerabile.

108. Astfel, în vederea atingerii scopului enunţat, prezentul Program urmează a fi implementat prin intermediul a două obiective generale, care sunt preluate din Strategia de dezvoltare a domeniului afacerilor interne pentru anii 2022-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.658/2022 (care a fost actualizată în august 2025 prin Hotărârea Guvernului nr.531/2025), şi anume Programul contribuie direct la implementarea obiectivului general 12 – Fluxul migraţional reglementat în beneficiul ţării şi al migrantului, şi a obiectivului general 13 – Sistem de azil consolidat şi ajustat la standardele UE şi internaţionale. În acest sens, Programul nu doar aliniază politicile naţionale la standardele europene şi internaţionale, dar şi creează premisele consolidării capacităţilor instituţionale, modernizării infrastructurii, digitalizării proceselor şi formării continue a personalului, asigurând astfel un proces migraţional ordonat, sigur şi reglementat, care sprijină securitatea naţională, coeziunea socială şi parcursul european al Republicii Moldova.

109. Obiectivul general 1. Flux migraţional reglementat în beneficiul ţării şi al migrantului – acest obiectiv vizează îmbunătăţirea cadrului de admisie şi gestionare a şederii străinilor, întărirea capacităţilor instituţionale, precum şi prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, în conformitate cu interesele naţionale şi standardele europene.

110. Obiectivul specific 1.1. Până în 2030, adoptarea a cel puţin cinci acte normative de armonizare cu standardele Uniunii Europene şi internaţionale privind migraţia şi azilul, care să asigure creşterea cu 20 % a accesului migranţilor şi al apatrizilor la serviciile de bază.

Obiectivul urmăreşte consolidarea cadrului normativ naţional în domeniul migraţiei şi azilului, prin alinierea la standardele Uniunii Europene şi ale instrumentelor internaţionale relevante. Adoptarea şi implementarea actelor normative va permite modernizarea mecanismelor de admisie, şedere, documentare şi integrare a străinilor, precum şi asigurarea unor proceduri clare şi eficiente pentru gestionarea fluxurilor migratorii. Totodată, prin aceste acţiuni se va îmbunătăţi reglementarea imigraţiei, gestionarea situaţiilor de aflux sporit de străini şi întărirea standardelor privind determinarea statutului de apatrid. Ca rezultat, se preconizează o creştere cu 20 % a accesului migranţilor şi al apatrizilor la serviciile de bază, concomitent cu sporirea transparenţei, a predictibilităţii şi a securităţii juridice în procesul de migraţie.

111. Obiectivul specific 1.2. Până în anul 2030, modernizarea în proporţie de cel puţin 60 % a infrastructurii fizice şi digitale a Inspectoratului General pentru Migraţie şi implementarea unui sistem informaţional integrat care să permită procesarea electronică a cel puţin 50 % din solicitările de servicii.

Obiectivul urmăreşte modernizarea infrastructurii fizice şi digitale a Inspectoratului General pentru Migraţie, astfel încât instituţia să răspundă mai eficient provocărilor actuale şi viitoare în domeniul migraţiei şi azilului. Implementarea Sistemului informaţional “Migraţie” şi dezvoltarea unui centru multifuncţional vor permite procesarea electronică a unei părţi semnificative a solicitărilor, reducând birocraţia şi sporind accesibilitatea serviciilor pentru migranţi şi apatrizi. Totodată, consolidarea capacităţilor instituţionale, formarea continuă a personalului şi cooperarea cu structurile europene vor asigura aplicarea unor standarde înalte în gestionarea migraţiei. Prin investiţii în infrastructură, proceduri operaţionale actualizate şi mecanisme de analiză şi raportare, Inspectoratul General pentru Migraţie va contribui la creşterea transparenţei, a eficienţei şi a calităţii serviciilor prestate, atingând până în 2030 un nivel avansat de digitalizare şi modernizare.

112. Obiectivul specific 1.3. Implementarea până în anul 2030 a unui sistem integrat de supraveghere şi îndepărtare a străinilor aflaţi în situaţie de şedere ilegală, care să permită creşterea cu cel puţin 10 % a ponderii străinilor îndepărtaţi, comparativ cu numărul total al străinilor aflaţi în şedere ilegală, precum şi instruirea a 95 % din personalul responsabil de aplicarea procedurilor de îndepărtare.

Obiectivul urmăreşte crearea unui sistem integrat şi eficient de supraveghere şi îndepărtare a străinilor aflaţi în situaţie de şedere ilegală, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale. Consolidarea analizei de risc şi cooperarea interinstituţională vor permite identificarea timpurie a cazurilor de migraţie ilegală şi aplicarea unor măsuri coordonate de prevenire şi combatere. În acelaşi timp, prin negocierea acordurilor de readmisie, dezvoltarea cooperării cu statele membre ale UE şi participarea la misiuni comune sub egida Agenţiei Europene pentru Paza de Frontieră şi de Coastă (Frontex), se va spori eficienţa returnărilor. Totodată, instruirea personalului, adoptarea ghidurilor practice şi campaniile de informare vor contribui la uniformizarea procedurilor şi la respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate în custodie. Implementarea acestor măsuri va conduce până în 2030 la creşterea cu cel puţin 10 % a ponderii străinilor îndepărtaţi din totalul celor aflaţi ilegal în Republica Moldova şi la formarea a 95 % din personalul responsabil în domeniu.

113. Obiectivul general 2. Sistem de azil consolidat şi ajustat la standardele UE şi la cele internaţionale – acest obiectiv urmăreşte dezvoltarea unui sistem de azil funcţional şi echitabil, care să ofere protecţie reală persoanelor eligibile şi să asigure condiţii demne pentru solicitanţi, în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova.

114. Obiectivul specific 2.1. Până în anul 2030, adoptarea a cel puţin două acte normative armonizate cu standardele europene şi internaţionale, care să asigure o examinare eficientă şi uniformă a 90 % din cererile de azil la nivel teritorial şi garantarea respectării drepturilor solicitanţilor de azil.

Obiectivul urmăreşte consolidarea cadrului normativ şi instituţional în domeniul azilului, prin armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele europene şi internaţionale. Adoptarea actelor normative şi a mecanismelor interinstituţionale va contribui la uniformizarea practicilor de examinare a cererilor de azil, la îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi la asigurarea accesului solicitanţilor la servicii esenţiale. Totodată, elaborarea metodologiilor standardizate şi consolidarea capacităţilor autorităţilor responsabile vor garanta o procesare eficientă, transparentă şi de calitate a cererilor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale solicitanţilor. Implementarea acestor măsuri va permite ca până în 2030 cel puţin 90 % din cererile de azil să fie examinate uniform şi prin aplicarea unui mecanism de proceduri îmbunătăţit la nivel teritorial.

115. Obiectivul specific 2.2. Îmbunătăţirea condiţiilor de primire a solicitanţilor de azil la nivel naţional până în 2030, astfel încât ponderea beneficiarilor de condiţii şi servicii să crească treptat de la 0 % la 85 %.

Obiectivul urmăreşte îmbunătăţirea treptată a condiţiilor de primire pentru solicitanţii de azil, astfel încât până în 2030 majoritatea beneficiarilor să aibă acces la servicii şi condiţii adecvate. Acţiunile ţintesc în special formarea personalului în identificarea şi sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, cu accent pe femei şi fete, precum şi elaborarea procedurilor operaţionale şi a materialelor informative necesare. Implementarea acestor măsuri va contribui la respectarea standardelor internaţionale şi la crearea unui mediu sigur şi demn pentru solicitanţii de azil pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

116. Realizarea celor două obiective generale va permite Republicii Moldova să dezvolte un mecanism echitabil şi eficient de gestionare a migraţiei şi azilului. Prin aceasta se urmăreşte, pe de o parte, valorificarea migraţiei ca resursă pentru dezvoltare economică şi socială, iar pe de altă parte, asigurarea respectării drepturilor fundamentale şi consolidarea securităţii şi a coeziunii sociale, în deplină concordanţă cu angajamentele asumate pe parcursul european al ţării.

INDICATORI DE MONITORIZARE

Tabelul 5

Indicatorii de monitorizare şi evaluare a impactului Programului

IMPACT

117. Prezentul Program va acţiona ca instrument esenţial în consolidarea unui sistem migraţional echitabil, sigur, eficient şi adaptabil, capabil să răspundă atât provocărilor curente, cât şi perspectivelor de dezvoltare durabilă ale Republicii Moldova în parcursul său european. Impacturile anticipate de bază sunt următoarele:

117.1. impact economic – stimularea dezvoltării economice prin valorificarea competenţelor profesionale ale străinilor şi facilitarea investiţiilor acestora:

117.1.1. creşterea contribuţiei la bugetul public – antrenarea străinilor în câmpul muncii aduce beneficii fiscale semnificative. Aceştia plătesc impozite pe venit, contribuţii sociale pentru asigurările de sănătate, pensii şi alte forme de protecţie socială, precum şi TVA din consumul de bunuri şi servicii. Astfel, pot fi obţinute venituri suplimentare la bugetul public, contribuind la finanţarea serviciilor publice, a infrastructurii şi a altor programe sociale;

117.1.2. acoperirea deficitului de forţă de muncă în sectoare critice precum agricultura, construcţiile şi sănătatea, unde deficitul de personal este acut – imigranţii adaugă forţă de muncă suplimentară, ajutând la menţinerea fluxului de lucru şi asigurând continuitatea activităţilor economice. Aceasta contribuie la evitarea blocajelor şi la creşterea productivităţii în domenii esenţiale pentru economia naţională;

117.2. impact administrativ – optimizarea mecanismelor instituţionale pentru gestionarea migraţiei, consolidarea capacităţii structurilor guvernamentale şi îmbunătăţirea coordonării între autorităţi. Aceasta include dezvoltarea de proceduri eficiente, digitalizarea proceselor şi creşterea transparenţei decizionale, pentru a asigura un management coerent, rapid şi predictibil al fluxurilor migratorii;

117.3. impact în domeniul educaţiei – în ultimii ani Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în direcţia internaţionalizării învăţământului superior, acest proces generând un impact vizibil nu doar din punct de vedere academic şi social, ci şi economic. Anual, în instituţiile de învăţământ superior din ţară sunt înmatriculaţi aproximativ 5 800 de studenţi străini, care achită taxe de studii cuprinse între 25 000 şi 66 000 de lei. Conform estimărilor, contribuţia financiară totală a acestor studenţi în bugetul de stat, pe parcursul perioadei de implementare a programului de internaţionalizare, se ridică la circa 546 220 500 de lei.

De asemenea, ca rezultat al stabilirii relaţiilor de colaborare cu universităţi din India, se estimează că în următorii ani un număr suplimentar de aproximativ 500 de studenţi internaţionali vor alege să studieze în Republica Moldova. Aceştia vor aduce o contribuţie financiară semnificativă, estimată la 29 907 500 de lei, consolidând astfel poziţia ţării ca destinaţie educaţională competitivă în regiune;

117.4. impact de gen – asigurarea egalităţii de şanse prin acces echitabil la servicii şi protecţia grupurilor vulnerabile, inclusiv a femeilor şi a copiilor. Prezentul Program va contribui la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prin garantarea accesului echitabil la servicii de migraţie şi azil, indiferent de gen. Vor fi luate în considerare nevoile specifice ale persoanelor, inclusiv prin dezvoltarea de condiţii adaptate pentru victimele violenţei, copii, femeile însărcinate şi alţi solicitanţi aflaţi în situaţii de vulnerabilitate. Toate acţiunile prevăzute în Program vor fi evaluate din perspectiva impactului de gen, pentru a preveni discriminarea şi pentru a promova o abordare echitabilă şi incluzivă.

Tabelul 6

Indicatorii de evaluare a impactului Programului

COSTURI

118. Estimarea generală a costurilor pentru implementarea şi realizarea prezentului Program a fost efectuată în baza priorităţilor şi a activităţilor identificate, precum şi a instrumentelor disponibile în experienţa naţională şi internaţională.

119. Pentru implementarea cu succes a prezentului Program este necesară implicarea atât a resurselor umane, cât şi a celor financiare. Resursele umane vor include personalul din cadrul autorităţilor publice centrale, al organelor de drept şi de securitate a statului, inclusiv al organizaţiilor necomerciale, precum şi experţi în domeniu.

120. Resursele financiare necesare pentru realizarea ajustării cadrului normativ naţional la standardele UE vor fi asigurate din bugetul de stat, fără a implica costuri suplimentare. Acţiunile sunt deja bugetate şi vor fi realizate nemijlocit de către funcţionarii autorităţilor administraţiei publice centrale.

121. Acţiunile de dezvoltare a sistemelor informaţionale şi de monitorizare vor fi realizate în limitele resurselor bugetului de stat, precum şi cu asistenţa tehnică şi financiară a instituţiilor donatoare şi a partenerilor externi de dezvoltare. În acest sens, este deja identificat donatorul pentru Sistemul informaţional “Migraţie”.

122. Resursele financiare pentru acţiunile ce ţin de instruirea funcţionarilor, organizarea campaniilor de conştientizare şi pentru alte acţiuni de implementare a prezentului Program vor fi alocate din bugetul de stat, precum şi din asistenţa financiară din partea instituţiilor donatoare.

123. Implementarea prezentului Program implică resurse financiare totale estimate la circa 47 108.78 mii de lei pentru întreaga perioadă de aplicare. Aceste resurse vor fi utilizate pentru realizarea acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului. Sursele de finanţare vor fi următoarele:

123.1. 8 868.78 mii lei – vor fi acoperite din bugetul de stat, prin alocaţii aprobate anual prin legea bugetului de stat;

123.2. 22 320.00 mii lei – vor fi acoperite din asistenţa externă nerambursabilă şi alte surse atrase, inclusiv de către partenerii de dezvoltare (Uniunea Europeană, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Republica Moldova, Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor în Domeniul Migraţiei, Agenţia Uniunii Europene pentru Azil);

123.3. 15 920.00 – sunt resurse financiare neacoperite, care reprezintă investiţii capitale ce urmează a fi acoperite din asistenţă externă.

Tabelul 7

Distribuirea costurilor estimate de implementare a Programului

pe obiective şi ani de implementare

124. Costurile prezentului Program vor fi integrate în procesul de planificare bugetară multianuală, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, prin intermediul Cadrului bugetar pe termen mediu, elaborat de către Ministerul Finanţelor în colaborare cu autorităţile publice responsabile.

125. În subsidiar, finanţarea prezentului Program şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Programului va fi realizată în conformitate cu resursele financiare planificate de către autorităţile administrative responsabile de realizarea obiectivelor şi implementarea acţiunilor planificate şi prevăzute anual în bugetul de stat.

126. La fel, activităţile prezentului Program urmează a fi implementate cu suportul proiectelor aflate în desfăşurare sau negociere, cu sprijinul Agenţiei Suedeze pentru Migraţie, al Consiliului Danez de Refugiaţi, al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, al Fundaţiei SOROS Moldova, al Misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Republica Moldova.

127. Resursele financiare necesare pentru implementarea prezentului Program provin, în principal, din bugetul public naţional alocat fiecărui minister şi fiecărei instituţii cu competenţe în implementarea Programului, prin intermediul următoarelor programe/subprograme:

127.1. programul “35 – Afaceri interne”, subprogramele:

127.1.1. “3501 – Politici şi management în domeniul afacerilor interne”;

127.1.2. “3502 – Ordine şi siguranţă publică”;

127.1.3. “3503 – Migraţie şi azil”;

127.1.4. “3505 – Servicii de suport în domeniul afacerilor interne”;

127.1.5. “3506 – Managementul frontierei”;

127.1.6. “3602 – Asigurarea securităţii de stat”;

127.2. programul “06 – Afaceri externe”, subprogramele:

127.2.1. “0601 – Politici şi management în domeniul relaţiilor externe”;

127.2.2. “0602 – Promovarea intereselor naţionale prin intermediul instituţiilor serviciului diplomatic”;

127.2.3. “0604 – Cooperare externă”;

127.3. programul “88 – Învăţământ”, subprogramul “8807 – Politici şi management în domeniul educaţiei şi cercetării”;

127.4. programul “90 – Protecţie socială”, subprogramul “9001 – Politici şi management în domeniul protecţiei sociale”.

128. Autorităţile şi instituţiile responsabile urmează să asigure includerea acţiunilor stabilite în Planul de acţiuni pentru implementarea Programului în strategiile sectoriale de cheltuieli cu scopul de a asigura alinierea integrală a Programului cu Cadrul bugetar pe termen mediu.

129. Adiţional, vor fi identificate şi sursele externe de finanţare pentru realizarea integrală a activităţilor planificate. În acest sens, se vor purta negocieri şi discuţii cu eventualii parteneri precum: Agenţia Suedeză pentru Migraţie, Consiliul Danez de Refugiaţi, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Republica Moldova.

RISCURI DE IMPLEMENTARE

130. Implementarea prezentului Program poate întâmpina o serie de riscuri care pot afecta realizarea obiectivelor propuse, de la limitări financiare şi capacităţi administrative reduse, la bariere economice. Printre riscurile majore, cu probabilitate înaltă şi impact major se numără:

Tabelul 8

Riscurile implementării Programului

AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE

DE IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI

131. Gestionarea fluxului migraţional şi a sistemului de azil se bazează pe participarea tuturor autorităţilor competente în domeniul respectiv, printr-un management participativ şi prin asigurarea unei cooperări interinstituţionale, naţionale şi internaţionale. Părţile interesate la nivel de ministere, alte autorităţi publice, societate civilă şi parteneri de dezvoltare sunt următoarele:

131.1. Ministerul Afacerilor Interne;

131.2. Ministerul Afacerilor Externe;

131.3. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;

131.4. Ministerul Sănătăţii;

131.5. Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării;

131.6. Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

131.7. Serviciul de Informaţii şi Securitate;

131.8. organizaţiile necomerciale, mediul asociativ, academic şi ştiinţific.

132. Organizaţiile internaţionale şi organizaţiile neguvernamentale au un rol esenţial în sprijinirea autorităţilor statului în procesul de gestionare a migraţiei şi de asigurare a protecţiei persoanelor aflate în nevoie, prin asistenţă tehnică şi financiară, programe de suport destinate consolidării capacităţilor instituţionale, facilitării schimbului de bune practici şi expertiză la nivel regional şi internaţional.

PROCEDURI DE MONITORIZARE, DE EVALUARE ŞI DE RAPORTARE

133. Implementarea prezentului Program se va realiza în conformitate cu Planul de acţiuni pentru implementarea Programului, în două etape:

133.1. etapa I – anii 2026-2027;

133.2. etapa a II-a – anii 2028-2030.

Procesul de monitorizare şi de raportare se va realiza de către Ministerul Afacerilor Interne pe parcursul perioadei de implementare a Programului, în vederea stabilirii gradului de realizare a acţiunilor, a nivelului de conformitate a acţiunilor întreprinse cu cele planificate, a identificării cauzelor nerealizării în termen a acţiunilor planificate şi a modificărilor necesare pentru îmbunătăţirea procesului de implementare.

134. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea strategică, prezentul Program urmează să respecte cerinţele de monitorizare, evaluare şi raportare. Prin urmare, Programul urmează să fie supus mecanismului de monitorizare, evaluare şi raportare prevăzut în Hotărârea Guvernului nr.386/2020.

135. Rapoartele de evaluare vor conţine:

135.1. sumarul executiv (descrierea scopului şi a obiectivelor Programului, rezultatele obţinute în procesul de implementare, concluziile şi recomandările principale);

135.2. introducere (descrierea succintă a Programului, a scopului evaluării, a metodelor de evaluare şi a constrângerilor în procesul de evaluare);

135.3. constatări (prezentarea detaliată a rezultatelor evaluării, în conformitate cu criteriile de relevanţă, eficacitate, eficienţă, durabilitate, şi, în cazul evaluării finale, a impactului Programului);

135.4. concluzii (descrierea succintă a concluziilor făcute în baza evaluării);

135.5. recomandări (descrierea activităţilor recomandate pentru îmbunătăţirea situaţiei din domeniul sau subdomeniul inclus în Program şi a documentului propriu-zis, în cazul evaluării intermediare).

136. Monitorizarea implementării prezentului Program va fi asigurată de către Ministerul Afacerilor Interne. În procesul de monitorizare, evaluare şi raportare, Ministerul Afacerilor Interne va asigura rolul de coordonator, prin prisma domeniului de competenţă statuat în pct.6 subpct. 4) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.693/2017, şi anume gestionarea fluxului migraţional, a azilului şi integrării străinilor. Totodată, responsabilitatea pentru punerea în aplicare a Planului de acţiuni pentru implementarea Programului este asumată de către fiecare autoritate, conform domeniilor de competenţă şi acţiunilor atribuite. În cazul acţiunilor care implică mai mulţi responsabili de implementare, rolul de coordonator/executor primar al implementării îi revine primei autorităţi/instituţii indicate. Executorul primar va generaliza informaţiile executorilor secundari şi le va prezenta în termenele stabilite Direcţiei de politici responsabile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Rapoartele de progres trebuie să conţină inclusiv date cantitative privind progresul realizării obiectivelor specifice, indicatorii de rezultat şi indicatorii de impact.

137. Procesul de evaluare a implementării prezentului Program se va realiza în două etape, în anul 2028 şi în anul 2031. Astfel, ministerele şi autorităţile administrative centrale şi instituţiile publice, în limitele competenţelor atribuite, vor asigura realizarea Programului şi vor transmite anual, până la data de 10 februarie, Ministerului Afacerilor Interne rapoarte privind acţiunile realizate. Rezultatele implementării vor fi incluse în raportul de progres privind implementarea Programului, elaborat anual de către Ministerul Afacerilor Interne.

138. Ministerul Afacerilor Interne va coordona în prealabil cu Cancelaria de Stat rapoartele de monitorizare şi evaluare a implementării Programului anterior publicării acestora pe site-ul oficial al ministerului.

139. Ministerul Afacerilor Interne va prezenta Cancelariei de Stat raportul de evaluare intermediară (până la data de 15 aprilie 2028) şi raportul de evaluare finală (până la data de 15 aprilie 2031).

140. Evaluarea va fi realizată în conformitate cu cadrul metodologic aprobat de Cancelaria de Stat – Ghidul pentru evaluarea intermediară şi ex-post a politicilor publice – şi va respecta criteriile de relevanţă, efectivitate, eficienţă, durabilitate, impact şi coerenţă.

141. Rapoartele de evaluare vor fi publicate pe site-ul web oficial al Ministerului Afacerilor Interne.

PLAN DE ACŢIUNI

pentru implementarea Programului naţional privind

migraţia şi azilul pentru anii 2026-2030