BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 795 din 23.12.2025

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (ajustarea cadrului normativ în domeniul protecţiei copilului)

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.12.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului

(ajustarea cadrului normativ în domeniul

protecţiei copilului)

nr. 795  din  23.12.2025

 (în vigoare 29.12.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 637-640 art. 818 din 29.12.2025

* * *

În temeiul art.123 din Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.167-172, art.534), cu modificările ulterioare, al art.5 din Legea nr.370/2023 privind drepturile copilului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, art.488-491, art.864), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul privind procedura de repatriere a copiilor şi adulţilor – victime ale traficului de fiinţe umane, a persoanelor aflate în situaţie de dificultate, precum şi a copiilor neînsoţiţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.948/2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.152-153, art.949), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.1. pe tot parcursul textului Regulamentului, cu excepţia punctului 56:

1.1.1. textul "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale", la forma gramaticală corespunzătoare;

1.1.2. cuvintele "Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Afacerilor Externe", la forma gramaticală corespunzătoare;

1.2. la punctul 4, cuvintele "Ministerul Educaţiei" se substituie cu cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Cercetării";

1.3. la punctul 37, cuvântul "iniţial" se substituie cu cuvintele "de asistenţă";

1.4. se completează cu punctul 371 cu următorul cuprins:

"371. În cazul în care ultimul domiciliu al copilului şi al familiei acestuia a fost înregistrat într-o localitate situată în stânga Nistrului, agenţiile teritoriale de asistenţă socială, prin intermediul structurilor teritoriale desemnate, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.957/2023 cu privire la constituirea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor teritoriale de asistenţă socială, vor dispune instrumentarea dosarului conform managementului de caz, cu respectarea interesului superior al copilului.";

1.5. la punctul 56:

1.5.1. în primul alineat, textul "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale va asigura deplasarea specialiştilor necesari din cadrul instituţiilor medico-sanitare publice de profil subordonate" se substituie cu textul "Ministerul Sănătăţii, la solicitarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, va desemna unul sau mai mulţi specialişti de profil care se vor deplasa în ţara de destinaţie, în scopul însoţirii persoanei pe tot parcursul călătoriei, sau vor întâmpina persoana la punctul de trecere a frontierei în Republica Moldova";

1.5.2. în ultimul alineat, textul "Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu textul "Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale";

1.6. punctul 581 va avea următorul cuprins:

"581. Pentru realizarea procedurilor de repatriere a persoanelor specificate la punctul 2, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va achita diurna pentru însoţitorul/însoţitorii din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Diurna va fi finanţată din contul mijloacelor bugetului de stat prevăzute în bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale."

2. Hotărârea Guvernului nr.52/2013 privind aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15-17, art.90), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

2.1. în hotărâre:

2.1.1. denumirea se completează cu cuvintele "şi Standardelor minime de calitate";

2.1.2. clauza de adoptare va avea următorul cuprins:

"În temeiul art.10 alin.(3) şi art.15 alin.(2) din Legea asistenţei sociale nr.547/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.42-44, art.249), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE:"

2.1.3. punctul 1 va avea următorul cuprins:

"1. Se aprobă:

1) Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc, conform anexei nr.1;

2) Standardele minime de calitate pentru Serviciul social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc, conform anexei nr.2.";

2.2. Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc:

2.2.1. devine anexa nr.1, parafa de aprobare va avea următorul cuprins:

"Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.52/2013";

2.2.2. pe tot parcursul textului Regulamentului-cadru, cuvântul "director", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "conducător", la forma gramaticală corespunzătoare;

2.2.3. la punctele 2 şi 3, cuvântul "specializat" se exclude;

2.2.4. la punctul 3, după cuvintele "prestatori privaţi" se introduce textul "(în continuare – prestator de Serviciu)";

2.2.5. la punctul 7:

2.2.5.1. noţiunea "manager de caz" va avea următorul cuprins:

"manager de caz – specialist în protecţia drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia – asistentul social comunitar, responsabil de coordonarea asistenţei şi prestării de servicii sociale către copil şi familia acestuia";

2.2.5.2. după noţiunea "manager de caz" se introduce noţiunea "manager de caz în serviciu" cu următorul cuprins:

"manager de caz în serviciu – profesionist din cadrul Casei comunitare, desemnat de către conducătorul acesteia, responsabil de realizarea procesului de evaluare a necesităţilor copilului, de elaborarea şi implementarea planului individualizat de servicii a copilului în cadrul Casei comunitare";

2.2.5.3. noţiunea "persoană-cheie a copilului" se completează cu enunţul: "Persoana-cheie a copilului poate fi şi managerul de caz în serviciu al acestuia";

2.2.5.4. noţiunea "plan individual de servicii" va avea următorul cuprins:

"plan individualizat de servicii – plan elaborat în scris în baza modelului aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, care include totalitatea intervenţiilor specifice privind copilul, în baza evaluării necesităţilor acestuia ce ţin de sănătate, îngrijire, nevoi fizice, emoţionale, educaţionale, petrecere a timpului liber, socializare etc., elaborat şi implementat pentru perioada plasamentului acestuia în Casa comunitară.";

2.2.6. la punctele 8, 9, 10, 47, 56, denumirea secţiunii a 2-a "Managementul serviciului şi procedura de raportare", 58, 59 în partea introductivă şi la literele a), b), f), 60, 62, 63 în partea introductivă şi la literele a), b), 66, 68 şi 70, cuvântul "serviciul", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Casă comunitară", la forma gramaticală corespunzătoare;

2.2.7. la punctul 11, cuvintele "Serviciul este amplasat" se substituie cu cuvintele "Casa comunitară este amplasată";

2.2.8. se completează cu punctul 131 cu următorul cuprins:

"131. Copilul plasat în Casa comunitară, al cărei prestator este agenţia teritorială de asistenţă socială/structurile responsabile de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului din municipiul Chişinău/UTA Găgăuzia, se consideră copil aflat la întreţinerea deplină a statului.";

2.2.9. la punctul 14, cuvântul "regim" se substituie cu cuvântul "plasament";

2.2.10. punctele 15 şi 16 vor avea următorul cuprins:

"15. În cazul copiilor plasaţi în plasament de urgenţă, specialistul în protecţia drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia – asistentul social comunitar, asigură instrumentarea cazului conform managementului de caz în domeniul protecţiei copilului, aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

16. Plasamentul planificat al copilului în Casa comunitară se efectuează conform dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale, cu avizul autorităţii tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.";

2.2.11. se completează cu punctul 161 cu următorul cuprins:

"161. Copiii pot fi plasaţi în Casa comunitară până la atingerea vârstei de 18 ani. Cu titlu de excepţie, în cazul continuării studiilor în instituţii de învăţământ (licee, instituţii de învăţământ profesional tehnic sau superior), aceştia pot să beneficieze de serviciile Casei comunitare până la încheierea studiilor (dar numai până la vârsta de 23 de ani), în cazul lipsei serviciilor sociale pentru tineri, inclusiv şi pe perioada vacanţelor.";

2.2.12. punctul 17 va avea următorul cuprins:

"17. La plasarea copilului în Casa comunitară, se încheie un acord de plasament între conducătorul Centrului şi reprezentantul/responsabilul legal al copilului (conform modelului Acordului de plasament aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale).";

2.2.13. la punctul 18, cuvintele "desemnează o persoană-cheie pentru copil" se substituie cu cuvintele "desemnează managerul de caz în serviciu şi o persoană-cheie pentru copil, care poate fi una şi aceeaşi persoană";

2.2.14. punctele 20 şi 21 vor avea următorul cuprins:

"20. În termen de şapte zile de la plasarea copilului, managerul de caz în serviciu, în cadrul echipei multidisciplinare compusă din personalul Casei comunitare cu participarea managerului de caz al copilului, realizează evaluarea nevoilor acestuia şi elaborează planul individualizat de servicii.

21. La elaborarea planului individualizat de servicii participă persoana-cheie, managerul de caz în serviciu, copilul, în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate, reprezentantul/responsabilul legal al acestuia, precum şi alţi membri ai familiei copilului sau alte persoane relevante, inclusiv şi managerul de caz al copilului.";

2.2.15. la punctul 22, textul "persoana-cheie în comun cu" se substituie cu cuvintele "managerul de caz în serviciu în comun cu persoana-cheie a copilului şi";

2.2.16. la punctul 26, după cuvântul "caz" se introduc cuvintele "în serviciu";

2.2.17. se completează cu punctele 261 şi 262 cu următorul cuprins:

"261. Revizuirea planului individualizat de servicii se realizează în şedinţe, cu participarea managerului de caz în serviciu, a persoanei-cheie şi a pedagogului social din cadrul Casei comunitare, a altor specialişti relevanţi, a copilului şi a reprezentantului/responsabilului lui legal, după caz.

262. Managerul de caz în serviciu întocmeşte procesul-verbal al şedinţei de revizuire a planului individualizat de servicii, în care include concluziile şi recomandările privind modificarea şi completarea planului individualizat de servicii. În funcţie de rezultate:

1) întocmeşte planul individualizat de servicii, în care se reflectă modificările şi completările respective;

2) prelungeşte termenul de implementare a planului individualizat de servicii existent, informând prestatorul de serviciu şi managerul de caz al copilului;

3) rezultatele revizuirii planului individualizat de servicii se aduc la cunoştinţa copilului, într-un limbaj şi într-un mod prietenos copilului, reprezentantului/responsabilului legal al acestuia şi specialiştilor responsabili de implementarea activităţilor din plan.";

2.2.18. la punctul 27, cuvintele "managerul de caz întocmeşte Raportul cu privire la rezultatele implementării planului individualizat de servicii" se substituie cu cuvintele "managerul de caz în serviciu întocmeşte Raportul cu privire la rezultatele implementării planului individualizat de servicii şi o copie a acestuia o prezintă managerului de caz al copilului.";

2.2.19. punctul 28 va avea următorul cuprins:

"28. La revizuirea planului individualizat de servicii participă persoana-cheie, copilul, în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate, managerul de caz, reprezentantul/responsabilul legal al copilului, precum şi alţi membri ai familiei copilului sau alte persoane relevante, după caz.";

2.2.20. la punctul 33, litera c) va avea următorul cuprins:

"c) atingerea majoratului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la punctul 161";

2.2.21. punctul 34 va avea următorul cuprins:

"34. Pregătirea ieşirii copilului din Casa comunitară se realizează de către managerul de caz în serviciu de comun cu persoana-cheie a copilului şi alţi specialişti din Casa comunitară, în colaborare cu managerul de caz al copilului, cu oferirea unui spectru larg de informaţii şi ghidare, ţinând cont necesităţile individuale ale copilului. În cazul copiilor care se pregătesc pentru ieşirea din Casa comunitară în scopul continuării studiilor, planul individualizat de servicii va conţine activităţi de orientare profesională şi de pregătire a acestuia pentru viaţa independentă. Totodată, copilul este informat despre suportul de care va beneficia după ieşirea din Casa comunitară.";

2.2.22. se completează cu punctele 341 şi 342 cu următorul cuprins:

"341. Managerul de caz în serviciu, în comun cu persoana-cheie, cooperează cu autoritatea tutelară teritorială şi cu alţi specialişti relevanţi în procesul de pregătire a ieşirii copilului din Casa comunitară, prin asigurarea realizării activităţilor corespunzătoare din planul individual de asistenţă, şi pune la dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale raportul privind oportunitatea încetării plasamentului şi alte informaţii relevante pentru emiterea dispoziţiei privind încetarea plasamentului copilului.

342. În cazul plasamentului planificat, autoritatea tutelară teritorială, la solicitarea managerului Casei comunitare, examinează raportul privind oportunitatea încetării plasamentului şi solicită avizul Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate, care se anexează la dosarul copilului. Prezenţa managerului de caz, a persoanei-cheie şi a prestatorului de Serviciu la şedinţa Comisiei este obligatorie.";

2.2.23. punctele 35 şi 36 vor avea următorul cuprins:

"35. Ieşirea copilului din Casa comunitară are loc, în cazul plasamentului de urgenţă, în baza dispoziţiei autorităţii tutelare locale, iar în cazul plasamentului planificat în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale, cu avizul autorităţii tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.

36. În perioada postplasament, situaţia copilului este monitorizată conform Managementului de caz în domeniul protecţiei copilului, aprobat prin Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr.134/2023.";

2.2.24. la punctul 38, litera g) se abrogă.

2.2.25. punctul 39 se abrogă;

2.2.26. se completează cu punctul 511 cu următorul cuprins:

"511. Contractul individual de muncă se încheie între prestatorul de Serviciu şi fiecare membru al personalului Casei comunitare."

2.2.27. la punctul 54, cuvintele "serviciului prestat" se substituie cu cuvintele "serviciilor prestate în cadrul Casei comunitare";

2.2.28. la punctul 56, litera c) va avea următorul cuprins:

"c) rapoartele şedinţelor de supervizare şi privind revizuirea anuală a competenţelor funcţionale ale personalului angajat";

2.2.29. anexa la Regulamentul-cadru se abrogă;

2.3. se completează cu anexa nr.2 cu următorul cuprins:

"Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.52/2013

STANDARDE MINIME DE CALITATE

pentru Serviciul social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc

SERVICIU PRIETENOS COPILULUI

Accesibilitatea Casei comunitare – standardul 1

1. Prestatorul de Serviciu garantează accesul egal la Serviciul social Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc (în continuare – Casa comunitară) pentru toţi copiii care sunt eligibili.

2. Rezultatul scontat: orice copil eligibil poate beneficia de serviciile Casei comunitare.

3. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu are criterii de eligibilitate a beneficiarilor clar determinate;

2) prestatorul de Serviciu respectă criteriile de eligibilitate a beneficiarilor.

Informare şi sensibilizare – standardul 2

4. Prestatorul de Serviciu asigură informarea comunităţii, a copiilor şi familiilor acestora despre scopul, obiectivele, principiile şi activităţile Casei comunitare, în limitele mijloacelor disponibile şi în limbile vorbite de comunitatea în care funcţionează Casa comunitară.

5. Rezultatul scontat: copilul, familia şi comunitatea cunosc scopul şi obiectivele Casei comunitare.

6. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu dispune de materiale informaţionale despre Casa comunitară, care sunt prezentate într-un limbaj accesibil şi care sunt revizuite la necesitate;

2) prestatorul de Serviciu informează comunitatea despre Casa comunitară prin diferite metode;

3) prestatorul de Serviciu dispune de un ghid privind organizarea şi funcţionarea Casei comunitare, metodologia Casei comunitare, precum şi drepturile şi responsabilităţile personalului Casei comunitare;

4) prestatorul de Serviciu dispune de un ghid pentru copii, care descrie serviciile oferite acestora în perioada plasamentului şi drepturile copiilor din plasament.

Abordarea individualizată – standardul 3

7. Prestatorul de Serviciu asigură copilului aflat în plasament îngrijire, întreţinere şi educaţie, conform necesităţilor individuale ale acestuia.

8. Rezultatul scontat: îngrijirea oferită copilului plasat în Casa comunitară corespunde necesităţilor individuale ale acestuia.

9. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu adaptează sistematic măsurile de îngrijire la necesităţile individuale ale copilului, în funcţie de vârstă, de nivelul de dezvoltare şi de particularităţile culturale, etnice şi religioase ale acestuia, respectându-i opinia;

2) personalul Casei comunitare asigură copilului cu dizabilităţi accesul la servicii specifice de sprijin şi recuperare în vederea maximizării potenţialului acestuia de dezvoltare, pentru o mai bună incluziune socială.

Abordarea multidisciplinară – standardul 4

10. Conducătorul Casei comunitare asigură o abordare comprehensivă în îngrijirea copilului, implicând specialişti relevanţi la toate etapele de prestare a serviciilor din cadrul Casei comunitare.

11. Rezultatul scontat: copilul beneficiază de asistenţă multidisciplinară, în funcţie de necesităţile lui specifice.

12. Indicatori de realizare:

1) managerul de caz în serviciu implică specialişti relevanţi la toate etapele de lucru cu copilul şi familia;

2) sarcinile stabilite şi asumate de specialişti sunt înregistrate în planul individualizat de servicii al copilului;

3) participarea specialiştilor la şedinţele echipei multidisciplinare se înregistrează în scris, iar informaţia respectivă se anexează la dosarul copilului.

Participarea beneficiarului – standardul 5

13. Prestatorul de Serviciu asigură participarea copilului şi, după caz, a reprezentanţilor legali în procesul de planificare a activităţilor şi de evaluare a calităţii serviciilor din cadrul Casei comunitare.

14. Rezultatul scontat: participarea copiilor şi, după caz, a reprezentanţilor legali contribuie la îmbunătăţirea calităţii îngrijirii oferite.

15. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu utilizează proceduri clare privind exprimarea opiniei şi participarea copilului la luarea deciziilor care îl vizează la toate etapele prestării serviciilor din cadrul Casei comunitare, acestea fiind ajustate la particularităţile de vârstă şi la abilităţile de comunicare ale copilului;

2) prestatorul de Serviciu creează copilului şi reprezentanţilor legali ai acestuia condiţii pentru exprimarea opiniei despre calitatea îngrijirii prin diferite modalităţi (telefon, discuţii individuale, în scris etc.);

3) persoana-cheie asigură informarea copilului şi a părinţilor acestuia despre acţiunile întreprinse ca urmare a consultării opiniei lor, precum şi despre motivele neglijării propunerilor oferite de către copil sau părinţi, în cazurile în care acestea contravin interesului superior al copilului sau nu sunt relevante scopului şi obiectivelor Casei comunitare.

Confidenţialitatea informaţiei – standardul 6

16. Prestatorul de Serviciu creează condiţii pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiei cu privire la datele cu caracter personal ale copilului, familiei şi personalului din cadrul Casei comunitare.

17. Rezultatul scontat: confidenţialitatea datelor cu caracter personal este asigurată în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

18. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu dispune de reguli interne cu privire la păstrarea confidenţialităţii informaţiei cu caracter personal, care sunt aduse la cunoştinţa copilului şi a familiei acestuia la momentul plasării copilului în Casa comunitară.

2) personalul Casei comunitare cunoaşte regulile de operare cu informaţia cu caracter personal.

INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI

Identitatea copilului – standardul 7

19. Prestatorul de Serviciu asigură respectarea identităţii copilului şi contribuie la formarea acesteia.

20. Rezultatul scontat: îngrijirea copilului contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii şi la formarea identităţii de sine, bazându-se pe respectul faţă de copil, de familia acestuia, cultura, etnia, religia, precum şi dizabilitatea lui.

21. Indicatori de realizare:

1) personalul Casei comunitare creează condiţii şi aplică, în procesul de comunicare cu copilul, metode care contribuie la formarea autoaprecierii, a încrederii şi a respectului de sine;

2) prestatorul de Serviciu facilitează şi încurajează menţinerea contactului copilului cu familia lui, cu prietenii şi cu alte persoanele importante, asigurând accesul acestuia la informaţiile despre provenienţa şi unele aspecte din viaţa sa;

3) copilul este încurajat să înţeleagă şi să preţuiască patrimoniul său cultural, etnic şi religios;

4) personalul Casei comunitare asigură păstrarea obiectelor personale din trecutul copilului (scrisori, fotografii, cărţi etc.), care sunt importante pentru menţinerea identităţii copilului;

5) personalul Casei comunitare, împreună cu copilul, lucrează asupra "Cărţii vieţii", care este transmisă copilului la încetarea plasamentului. În procesul de acumulare a informaţiilor privind identitatea copilului sunt consultaţi părinţii, membrii familiei extinse şi alte persoane importante pentru copil.

Nediscriminarea – standardul 8

22. Prestatorul de Serviciu asigură respectarea principiului nediscriminării la toate etapele de prestare a serviciilor din cadrul Casei comunitare.

23. Rezultatul scontat: prestarea serviciilor din cadrul Casei comunitare are loc fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, cetăţenie, apartenenţa etnică sau originea socială, statutul obţinut prin naştere, situaţia materială, de gradul şi tipul de dizabilitate, de aspectele specifice de creştere şi educaţie ale copiilor, ale părinţilor lor ori ale altor reprezentanţi legali ai acestora, de locul aflării lor (familie, instituţie educaţională, serviciu social, instituţie medicală, comunitate etc.).

24. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu informează personalul Casei comunitare privind prevederile legale în domeniul nediscriminării;

2) personalul Casei comunitare cunoaşte prevederile legale în domeniul nediscriminării şi aplică metode şi practici nediscriminatorii în procesul de prestare a serviciilor din cadrul Casei comunitare.

Respectarea demnităţii şi dreptul la viaţa privată – standardul 9

25. Personalul Casei comunitare încurajează independenţa copilului şi respectă dreptul acestuia la viaţa privată.

26. Rezultatul scontat: copilul beneficiază de îngrijire şi educaţie, care contribuie la formarea demnităţii personale, a autoaprecierii şi a încrederii în sine.

27. Indicatori de realizare:

1) personalul Casei comunitare creează condiţii şi aplică metode de comunicare ce contribuie la formarea demnităţii personale, a autoaprecierii, a încrederii şi a respectului de sine al copilului;

2) personalul Casei comunitare abordează cu atenţie dorinţa/nedorinţa copilului plasat în serviciu de a oferi informaţii cu privire la viaţa personală şi la familia sa;

3) personalul Casei comunitare oferă copilului spaţiu privat şi intimitate, precum şi posibilitate de a păstra în siguranţă bunurile personale.

Menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor cu membrii familiei, precum

şi cu alte persoane apropiate copilului – standardul 10

28. Personalul Casei comunitare asigură condiţii şi încurajează menţinerea relaţiei copilului cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate lui.

29. Rezultatul scontat: copilul se află în relaţii bune cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate lui.

30. Indicatori de realizare:

1) în funcţie de rezultatele evaluării necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare ale copilului, planul individualizat de servicii conţine măsuri pentru menţinerea şi/sau dezvoltarea relaţiei copilului cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate lui, precum şi măsuri de stimulare a membrilor familiei şi a altor persoane apropiate copilului, în vederea menţinerii şi/sau dezvoltării relaţiilor cu acesta;

2) managerul de caz în serviciu împreună cu persoana-cheie vor contribui la implementarea activităţilor practice pentru susţinerea şi/sau asistenţa copilului, în vederea menţinerii şi/sau dezvoltării relaţiei copilului cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate;

3) în cazul în care fraţii şi surorile nu sunt plasaţi împreună, managerul de caz în serviciu asigură aranjamente pentru relaţionarea lor cu regularitate, inclusiv petrecerea vacanţelor împreună;

4) în cazul în care unul sau ambii părinţi se află în instituţii penitenciare sau medicale (curative), prestatorul de Serviciu asigură organizarea vizitelor, nu mai rar de o dată la două luni, şi transportarea copilului pentru vizitarea membrilor familiei, dacă aceste vizite nu contravin interesului superior al copilului;

5) vizitarea copilului de către membrii familiei şi de către alte persoane apropiate acestuia, precum şi vizitarea acestora de către copil sunt înscrise de către persoana-cheie în registrul vizitelor;

6) rezultatele vizitelor copilului sunt analizate în procesul de revizuire a planului individualizat de servicii.

DEZVOLTAREA COPILULUI

Sănătatea copilului – standardul 11

31. Prestatorul de Serviciu asigură condiţii şi abilităţi adecvate pentru menţinerea sănătăţii fizice şi emoţionale a copilului, precum şi pentru formarea unui mod sănătos de viaţă.

32. Rezultatul scontat: copiii cresc şi se dezvoltă într-un mediu sănătos.

33. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu asigură evaluarea necesităţilor de sănătate ale copilului, care este parte a raportului de evaluare a necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare ale copilului (istoria medicală, înregistrările examinărilor de dezvoltare, tratamentele şi intervenţiile medicale anterioare, alergiile sau reacţiile adverse la medicamente etc.);

2) persoana-cheie plasează copilul în evidenţa medicului de familie în cel mult trei zile din momentul admiterii acestuia în Casa comunitară;

3) persoana-cheie asigură prezenţa copilului la examenul medical, în conformitate cu recomandările medicului de familie/medicilor specialişti.

4) personalul Casei comunitare cunoaşte şi respectă recomandările medicilor şi specialiştilor de profil, administrează cu stricteţe tratamentul copilului şi realizează măsurile de prevenţie;

5) personalul Casei comunitare aplică metode educative adecvate atât nivelului de vârstă, cât şi tipului de probleme, pentru a stimula copiii să adopte un stil de viaţă sănătos, să respecte igiena personală, alimentaţia sănătoasă şi să practice exerciţiul fizic;

6) personalul Casei comunitare asigură derularea programelor de educaţie în sănătate sexuală, promovarea modului sănătos de viaţă. Este încurajată cunoaşterea de către fiecare copil, în funcţie de gradul de înţelegere, a riscurilor de îmbolnăvire;

7) copiilor li se oferă oportunitatea să discute deschis şi onest cu personalul Casei comunitare şi cu colegii lor despre problemele apărute (consum de alcool, droguri, substanţe stupefiante, fumat, sănătate sexuală etc.);

8) Casa comunitară deţine un registru de evidenţă a administrării tratamentelor medicamentoase, a primului ajutor medical acordat copilului;

9) Casa comunitară dispune, în mod obligatoriu, de trusă medicală pentru stările de urgenţă, care este păstrată în siguranţă;

10) personalul Casei comunitare este instruit pentru acordarea primului ajutor medical;

11) în biroul personalului Casei comunitare este afişată lista cu numerele de telefoane ale persoanelor şi ale serviciilor de contact, în caz de urgenţă;

12) fiecare angajat al Casei comunitare oferă copiilor un exemplu personal de stil de viaţă sănătos şi comportament adecvat în comunitate.

Igiena copilului – standardul 12

34. Prestatorul de Serviciu asigură copilului condiţii pentru igiena personală, precum şi îl asistă în formarea deprinderilor de autoîngrijire.

35. Rezultatul scontat: copilul are deprinderi pentru menţinerea igienei personale, a curăţeniei hainelor, a obiectelor personale şi a spaţiului locativ.

36. Indicatori de realizare:

1) copilului îi sunt formate deprinderi de autoîngrijire, fiind învăţat să păstreze obiectele personale şi să le menţină curate;

2) prestatorul de Serviciu asigură copilului obiecte pentru igienă personală: periuţă şi pastă de dinţi, şampon, pieptene, prosop personal, lenjerie de pat şi de corp, care sunt menţinute curate;

3) locuinţa, mobilierul şi comodităţile (baie, toaletă etc.) din cadrul Casei comunitare sunt menţinute în curăţenie şi igienizate corespunzător.

Aspectul exterior. Lucrurile personale – standardul 13

37. Copiilor li se oferă posibilitatea şi sunt încurajaţi să participe la cumpărarea îmbrăcămintei, încălţămintei, precum şi a altor lucruri personale.

38. Rezultatul scontat: copiii sunt asiguraţi cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi cu alte lucruri personale, conform necesităţilor şi propriilor preferinţe.

39. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu procură îmbrăcăminte şi încălţăminte în conformitate cu necesităţile copiilor;

2) personalul Casei comunitare asigură copilul cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, ţinând cont de necesităţile şi particularităţile individuale ale copilului, de opinia copilului, încurajând copilul să participe, după caz, la alegerea procurarea îmbrăcămintei şi încălţămintei sau oferindu-i posibilitatea de a alege şi de a procura de sine stătător bunurile respective.

Alimentaţia şi pregătirea meselor – standardul 14

40. Prestatorul de Serviciu asigură copilului o alimentaţie sănătoasă, în conformitate cu particularităţile de vârstă şi necesităţile fiziologice ale acestuia, precum şi cu preferinţele lui.

41. Rezultatul scontat: copilul beneficiază de nutriţie sănătoasă, adaptată necesităţilor şi dorinţelor lui, având oportunitatea să participe la planificarea meniului, procurarea alimentelor şi, după caz, la pregătirea hranei.

42. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu asigură copiii cu produse alimentare de calitate şi nutritive, în cantităţi suficiente, care corespund necesităţilor fiziologice şi individuale ale copilului;

2) personalul Casei comunitare oferă posibilitate copilului, dacă acesta doreşte, să participe la întocmirea meniului, la procurarea alimentelor şi la prepararea hranei;

3) întocmirea meniului este asigurată de către bucătar, care ia în considerare preferinţele alimentare ale copiilor, specificul cultural şi religios, precum şi tipul de dietă al acestora;

4) personalul Casei comunitare organizează alimentaţia copiilor conform vârstei, dar nu mai puţin de 4 ori pe zi, în baza normelor alimentare stabilite de legislaţie;

5) în zilele de odihnă (sâmbătă, duminică) hrana este preparată de către personalul Casei comunitare împreună cu copiii din Casa comunitară;

6) bucătarul completează zilnic registrul meniurilor;

7) Casa comunitară dispune de spaţiu pentru prepararea hranei – bucătărie şi spaţiu pentru servirea mesei – sufragerie;

8) spaţiile amenajate pentru prepararea hranei şi servirea mesei corespund normelor sanitaro-igienice, sunt curate, confortabile, funcţionale şi special amenajate în aceste scopuri;

9) bucătăria şi sufrageria sunt amplasate într-un loc sigur şi accesibil pentru copii, fiind asigurat accesul direct din bucătărie în sufragerie;

10) bucătăria este dotată corespunzător pentru gătit, pentru păstrarea alimentelor şi pentru spălarea veselei;

11) sufrageria şi mobilierul corespund numărului de copii şi al personalului care ia masa cu ei, precum şi necesităţilor individuale ale copiilor;

12) copiii au acces la acest spaţiu şi pot să-şi pregătească oricând gustări şi băuturi în perioada dintre mese;

13) în apropierea spaţiului destinat pentru servirea hranei sunt amplasate spaţii igienico-sanitare (lavoar şi toaletă).

Educaţia – standardul 15

43. Prestatorul de Serviciu facilitează încadrarea copilului în programe şi/sau instituţii educaţionale conform necesităţilor de dezvoltare şi educaţionale ale acestuia.

44. Rezultatul scontat: copilul este încadrat în programe şi instituţii educaţionale conform vârstei şi/sau necesităţilor educaţionale.

45. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu facilitează accesul copilului la instruire şi educaţie în instituţiile de învăţământ din comunitate;

2) personalul Casei comunitare oferă copiilor suport la pregătirea temelor, activităţi destinate să dezvolte capacitatea de a fi independent în viaţa cotidiană, precum şi susţinere în dezvoltarea cognitivă şi afectivă;

3) personalul Casei comunitare vizitează cu regularitate instituţia de învăţământ, participă la adunările de părinţi şi la alte evenimente şcolare;

4) în cazul copiilor cu necesităţi speciale, dosarul conţine o copie a planului educaţional individual al copilului, elaborat de către cadrul didactic de sprijin. În dosar sunt păstrate şi alte documente relevante, inclusiv înregistrări ale istoriei educaţionale şi descrieri ale necesităţilor educaţionale speciale;

5) rezultatele obţinute de copil în procesul educaţional sunt înregistrate în dosarul copilului.

Timpul liber şi activităţile – standardul 16

46. Prestatorul de Serviciu asigură timp şi condiţii adecvate pentru petrecerea timpului liber şi implicarea copilului în activităţi sportive, culturale şi artistice în conformitate cu interesele acestuia.

47. Rezultatul scontat: implicarea copilului în diverse activităţi sportive, culturale şi artistice contribuie la dezvoltarea intelectuală şi fizică, precum şi la integrarea socială a acestuia.

48. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu şi personalul Casei comunitare creează oportunităţi copilului pentru a participa la gamă de activităţi de petrecere a timpului liber, care ţin cont de vârsta, cultura, limba, religia, interesele şi abilităţile acestuia şi care sunt parte componentă a planului individualizat de servicii al copilului;

2) personalul Casei comunitare asigură respectarea unui echilibru între activităţile de învăţare şi recreere pentru restabilirea potenţialului fizic şi psihic al copilului, precum şi pentru evitarea situaţiilor de surmenaj şi extenuare;

3) personalul Casei comunitare oferă copilului un mediu stimulator şi oportunităţi de a alege cărţi, jucării, jocuri, emisiuni TV şi radio, filme potrivite vârstei şi nivelului de dezvoltare a acestuia, facilitează participarea lui la activităţi educaţionale, sportive, artistice şi de recreere în comunitate;

4) personalul Casei comunitare încurajează copilul să stabilească relaţii de prietenie cu copiii de aceeaşi vârstă, acceptând vizite reciproce la domiciliu.

PROTECŢIA COPILULUI

Protecţia împotriva violenţei, neglijării,

exploatării şi traficului – standardul 17

49. Prestatorul de Serviciu asigură copilului protecţie împotriva oricărei forme de violenţă, neglijării, exploatării şi traficului, aplicând un sistem de reguli şi proceduri de prevenire şi reacţionare la astfel de cazuri.

50. Rezultatul scontat: copilul este protejat de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic.

51. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu deţine un set de reguli şi proceduri de protecţie a copilului împotriva violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

2) personalul Casei comunitare, copiii şi familia acestuia sunt informaţi, într-un limbaj accesibil, despre regulile şi procedurile de protecţie a copilului împotriva violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

3) prestatorul de Serviciu asigură instruirea personalului Casei comunitare privind unele aspecte ale procesului de protecţie a copilului împotriva violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, depistarea semnelor şi raportarea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic, înţelegerea şi controlul comportamentului provocator al copilului, aplicarea măsurilor nonviolente de disciplinare a copilului;

4) dacă au parvenit sesizări referitoare la cazurile suspecte de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic al copilului, personalul Casei comunitare acţionează conform prevederilor mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor-victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării sau a traficului;

5) personalul Casei comunitare, în comun cu autoritatea tutelară locală şi/sau teritorială, asigură protecţia şi asistenţa copilului-victimă a violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, evitând victimizarea repetată a acestuia.

Condiţii sigure de viaţă – standardul 18

52. Prestatorul de Serviciu asigură copilului condiţii sigure de viaţă.

53. Rezultatul scontat: copiii locuiesc într-un mediu fizic securizat, corespunzător vârstei şi necesităţilor individuale.

54. Indicatori de realizare:

1) Casa comunitară se află într-o zonă favorabilă pentru creşterea şi educarea copiilor, respectând următoarele criterii:

a) sectorul în care este amplasat are o infrastructură bine dezvoltată;

b) serviciile din comunitate (instituţiile de învăţământ, medicale, administrative, sociale, culturale) sunt proxime Casa comunitară;

c) este amplasat la o distanţă de cel puţin 1 km de zonele cu trafic auto intens;

d) este amplasat pe un teren separat, care corespunde normelor sanitare, şi este autorizat de centrul de sănătate publică teritorial;

e) are conexiune la sistemele de apeduct, canalizare, electricitate, gaze naturale şi telecomunicaţii;

2) Casa comunitară este amenajată într-un mod care asigură accesibilitate persoanelor cu dizabilităţi, fiind dotată cu căi de acces, instalate cu respectarea actelor normative;.

3) personalul Casei comunitare asigură supravegherea copilului în cazul oricăror activităţi care presupun un anumit risc pentru viaţa şi sănătatea copilului;

4) personalul Casei comunitare trebuie să cunoască locul aflării, ocupaţiile şi prietenii copilului, întreprinzând măsuri pentru a evita aflarea copilului fără supraveghere în locuri care prezintă risc pentru viaţa şi sănătatea acestuia;

5) personalul Casei comunitare trebuie să prevină implicarea copilului în activităţi care pun în pericol viaţa şi sănătatea acestuia, precum şi să evite relaţionarea copilului cu persoane care demonstrează comportament antisocial;

6) medicamentele, substanţele chimice folosite pentru igienizarea încăperilor şi prelucrarea solului se păstrează în locuri inaccesibile copilului;

7) copilul este informat despre ameninţările şi pericolele utilizării echipamentului şi utilajului din Casa comunitară, iar, în funcţie de vârstă, are acces limitat sau este învăţat să utilizeze corespunzător echipamentul şi utilajele respective;

8) conducătorul Casei comunitare afişează la un loc vizibil telefoanele de contact ale Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112, precum şi ale autorităţii tutelare locale şi teritoriale, copiii fiind învăţaţi să apeleze în cazuri de urgenţă la instituţiile respective, iar informaţiile respective sunt furnizate într-un format accesibil copiilor şi într-o limbă utilizată şi înţeleasă de copii;

9) copiii şi personalul Casei comunitare cunosc procedurile de evacuare urgentă în caz de incendiu, cutremur sau orice alt pericol pentru viaţă ori sănătate.

Mediul intern al Casei comunitare – standardul 19

55. Prestatorul de Serviciu asigură copiilor un mediu intern sigur şi adaptat necesităţilor individuale ale acestora.

56. Rezultatul scontat: spaţiile interne ale Casei comunitare sunt sigure, accesibile şi adaptate la necesităţile copiilor.

57. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu asigură amenajarea incintei Casei comunitare cât mai aproape de modelul mediului familial;

2) toate spaţiile sunt asigurate cu sisteme de ventilare şi de iluminat natural şi artificial. Pentru copiii care au deficienţe de vedere, culorile şi iluminarea sunt alese conform necesităţilor individuale ale acestora;

3) prestatorul de Serviciu şi personalul Casei comunitare asigură corespunderea odăilor pentru copii la următoarele cerinţe:

a) fiecare copil dispune de un dormitor propriu, mărimea căruia nu este mai mică de 6 m2;

b) cazarea copiilor se face luând în considerare interesul superior al acestora, precum şi necesităţile lor individuale;

c) sunt dotate cu pat, noptieră, dulap pentru haine, scaun şi masă;

d) mobilierul este adecvat vârstei copiilor şi asigură condiţii pentru odihnă, păstrarea obiectelor personale şi pentru pregătirea temelor;

e) unele elemente separate ale mobilierului se pot încuia, pentru securizarea obiectelor personale ale copilului;

f) în odaie este suficientă lumină pentru citit şi pentru lucrul manual, în corespundere cu normele sanitare;

g) copiii pot individualiza odăile lor, decorându-le după bunul lor plac, în limitele normelor morale acceptate;

h) lenjeria de pat se schimbă în funcţie de necesităţi, dar nu mai rar de o dată la 10 zile;

i) odăile sunt menţinute într-o stare corespunzătoare şi igienizate zilnic;

4) în unele cazuri este permisă amplasarea într-o singură odaie a doi copii, cu condiţia că au fost evaluate riscurile, compatibilitatea acestora şi a fost consultată opinia copiilor;

5) odăile copiilor cu dizabilităţi au spaţiu suficient pentru a permite manevrabilitatea uşoară a scaunului cu rotile, fiind dotate cu echipamente şi dispozitive corespunzătoare necesităţilor individuale ale acestora;

6) prestatorul de Serviciu urmăreşte ca spaţiile sanitaro-igienice să întrunească următoarele condiţii:

a) fiecare spaţiu igienico-sanitar este dotat cu toaletă, duş/cadă de baie, lavoar;

b) există cel puţin un spaţiu igienico-sanitar la fiecare 4-5 copii;

c) spaţiile igienico-sanitare sunt amplasate în apropierea dormitoarelor;

d) duşurile şi toaleta sunt accesibile şi adaptate nevoilor copiilor cu dizabilităţi locomotorii;

e) în grupurile sanitare există apă rece şi caldă, instalaţiile electrice sunt izolate, materialele utilizate la amenajarea grupurilor sanitare sunt alese astfel încât să permită întreţinerea şi igienizarea acestora;

f) grupurile sanitare sunt curăţate şi igienizate zilnic;

7) personalul Casei comunitare dispune de spaţii igienico-sanitare separate;

8) personalul Casei comunitare este în drept să deschidă din exterior, în caz de urgenţă, uşile spaţiilor igienico-sanitare;

9) Casa comunitară dispune de spaţii comune formate din: camera pentru recreere şi camera pentru pregătirea temelor;

10) camera pentru recreere este dotată cu mobilier şi echipament pentru odihnă, jocuri, activităţi de socializare şi discuţii tematice în grup: fotolii, masă pentru reviste, masă comună, scaune, dulap pentru materiale educative, jocuri, jucării şi echipament audio/video;

11) camera pentru pregătirea temelor este dotată cu: masă, scaune, dulap pentru cărţi, materiale didactice şi computer;

12) la fiecare etaj sau nivel de modul (4-5 dormitoare) este o debara pentru păstrarea lenjeriei de pat, a prosoapelor şi a feţelor de masă;

13) Casa comunitară dispune de spaţiu separat pentru personal;

14) biroul pentru personal este dotat cu masă de birou, scaune, computer, safeu şi dulap pentru cărţi.

Depunerea şi examinarea plângerilor – standardul 20

58. Prestatorul de Serviciu asigură copilului şi familiei acestuia posibilitatea de a depune plângeri cu privire la calitatea serviciilor prestate în cadrul Casei comunitare, inclusiv cu privire la cazurile de violenţă, neglijare şi exploatare suportate pe parcursul prestării serviciilor în cadrul Casei comunitare.

59. Rezultatul scontat: aplicarea procedurilor de depunere şi examinare a plângerilor contribuie la creşterea calităţii serviciilor prestate copilului.

60. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu dispune de o procedură de depunere şi examinare a plângerilor;

2) prestatorul de Serviciu asigură informarea copilului şi familiei acestuia, precum şi a personalului Casei comunitare despre procedura de depunere şi examinare a plângerilor;

3) prestatorul de Serviciu dispune de un registru de înregistrare a plângerilor, care conţine inclusiv informaţii privind modul de examinare a plângerilor şi măsurile întreprinse.

MANAGEMENTUL CASEI COMUNITARE

Dosarul copilului plasat în Casa comunitară– standardul 21

61. Autoritatea tutelară teritorială asigură întocmirea şi păstrarea dosarelor copiilor plasaţi în Casa comunitară.

62. Rezultatul scontat: fiecare copil plasat în Casa comunitară deţine un dosar personal, care conţine documente relevante situaţiei actuale a copilului.

63. Indicatori de realizare:

1) managerul de caz asigură completarea permanentă a dosarului copilului din momentul plasării în Casa comunitară;

2) dosarul copilului plasat în Casa comunitară conţine:

a) copia certificatului de naştere al copilului;

b) copia certificatului de botez sau altă informaţie privind apartenenţa religioasă a copilului;

c) raportul de evaluare a necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare a copilului;

d) extrasul-trimitere (formular nr.027/e) din carnetul de dezvoltare a copilului (formular nr.112/e) care conţine informaţia privind starea sănătăţii copilului, inclusiv dezvoltarea acestuia, maladiile suportate, tratamentele administrate, imunizările etc.;

e) acordul de plasament;

f) dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale de atribuire a statutului de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească;

g) caracteristica psihopedagogică a copilului, eliberată de către instituţia în care s-a aflat anterior copilul;

h) copia carnetului de note;

i) copia actelor ce atestă dreptul copilului la prestaţii sociale;

j) planul individualizat de servicii al copilului/planurile individualizate de servicii revizuite;

k) planurile săptămânale de activităţi;

l) procesele-verbale ale şedinţelor de revizuire a planului individualizat de servicii al copilului;

m) copia planului educaţional individual, în cazul copilului cu necesităţi speciale;

n) rapoartele de monitorizare, care includ rezultatele vizitelor de monitorizare a copilului;

o) raportul privind oportunitatea încetării plasamentului şi avizul Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate;

p) dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale de încetare a plasamentului.

Supervizarea personalului – standardul 22

64. Prestatorul de Serviciu asigură supervizarea profesională sistematică a personalului Casei comunitare.

65. Rezultatul scontat: angajaţii Casei comunitare beneficiază de supervizare profesională, care contribuie la îmbunătăţirea calităţii serviciilor prin consolidarea competenţelor profesionale, gestionarea eficientă a sarcinilor şi a timpului de lucru.

66. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de Serviciu organizează procesul de supervizare profesională;

2) şedinţele de supervizare se desfăşoară lunar, în grup sau individual, şi se consemnează într-un proces-verbal;

3) conţinutul şedinţelor de supervizare se referă la:

a) metodele şi tehnicele aplicate;

b) discutarea cazurilor dificile şi identificarea soluţiilor;

c) schimbul de experienţă;

d) starea emoţională a personalului;

e) consolidarea spiritului de echipă;

4) rezultatele supervizării specialiştilor sunt utilizate în procesul de evaluare a necesităţilor de formare a personalului.

Evaluarea performanţei personalului – standardul 23

67. Prestatorul de Serviciu asigură evaluarea anuală a competenţelor profesionale ale personalului Casei comunitare.

68. Rezultatul scontat: evaluarea anuală a competenţelor profesionale contribuie la creşterea calităţii serviciilor din cadrul Casei comunitare prestate.

69. Indicatori de realizare:

1) evaluarea personalului se realizează anual;

2) procesul de evaluare se efectuează conform grilei de evaluare elaborate în baza unor criterii clare de către prestatorul de Serviciu, care se axează pe:

a) rezultatele activităţii personalului în prestarea serviciilor din cadrul Casei comunitare;

b) rezultatele participării la cursuri de formare profesională;

3) rezultatele evaluării personalului sunt utilizate în procesul de evaluare a necesităţilor de formare a acestuia.

Evaluarea şi planificarea activităţii

Casei comunitare – standardul 24

70. Prestatorul de Serviciu asigură planificarea activităţii Casei comunitare, astfel încât scopul acestuia să corespundă necesităţilor beneficiarilor, schimbărilor produse în politica de protecţie a copiilor, abordărilor strategice şi metodologice noi.

71. Rezultatul scontat: conţinutul serviciilor din cadrul Casei comunitare corespunde necesităţilor beneficiarilor.

72. Indicatori de realizare:

1) conducătorul Casei comunitare asigură monitorizarea şi evaluarea anuală a acesteia, întocmeşte raportul anual de activitate a acesteia, pe care îl prezintă prestatorului de Serviciu.

2) conducătorul Casei comunitare, în procesul de monitorizare şi evaluare anuală a Casei comunitare, acumulează informaţii cu privire la calitatea serviciilor din cadrul Casei comunitare şi conformitatea acestora cu necesităţile beneficiarilor, la schimbările produse în politica de protecţie a copiilor, la abordările strategice şi metodologice noi, în baza cărora elaborează anual planul de activitate a Casei comunitare definind, totodată, politica şi obiectivele concrete pentru o perioadă de 3-5 ani, în vederea realizării unui plan strategic de dezvoltare a Casei comunitare;

3) prestatorul de Serviciu, la începutul fiecărui an, aprobă planul de activitate a Casei comunitare;

4) conducătorul Casei comunitare întocmeşte rapoarte de activitate lunare, trimestriale, semestriale şi anuale, care sunt prezentate autorităţii tutelare teritoriale, prestatorului de Serviciu, precum şi altor structuri abilitate, în condiţiile legii;

5) prestatorii privaţi ai Casei comunitare prezintă autorităţii tutelare teritoriale rapoarte periodice, conform cerinţelor de monitorizare şi evaluare a serviciilor sociale."

3. Instrucţiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.270/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.92-98, art.297), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

3.1. la punctul 5, subpunctul 14) va avea următorul cuprins:

"14) raport de evaluare psihologică – document întocmit de psiholog, care cuprinde descrierea particularităţilor individuale ale personalităţii beneficiarului, evaluarea stării lui în momentul beneficierii de asistenţă psihologică, prognosticul evoluţiei lui ulterioare şi recomandările privind rezolvarea problemelor psihologice şi/sau îmbunătăţirea stării emoţionale, cognitive şi sociale a acestuia";

3.2. punctul 23 va avea următorul cuprins:

"23. Raportul de evaluare psihologică se realizează în condiţiile Legii nr.103/2025 cu privire la exercitarea profesiei de psiholog."

4. Hotărârea Guvernului nr.760/2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului de asistenţă parentală profesionistă şi a standardelor minime de calitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.282-289, art.815), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

4.1. în anexa nr.1 :

4.1.1. la punctul 2, cuvântul "specializat" se exclude;

4.1.2. la punctul 4, cuvântul "aprobate" se substituie cu cuvintele "care este aprobată";

4.1.3. punctul 5:

4.1.3.1. la subpunctul 3), după cuvântul "plasamentului" se introduc cuvintele "planificat al";

4.1.3.2. subpunctul 6) va avea următorul cuprins:

"6) plasament de lungă durată – plasamentul planificat al copilului în familia asistentului parental profesionist pentru o perioadă care poate dura de la un an până la atingerea de către copil a vârstei de 18 ani. În cazul continuării studiilor în instituţii de învăţământ (licee, instituţii de învăţământ profesional tehnic sau superior), copilul îşi păstrează statutul de beneficiar al Serviciului până la încheierea studiilor (dar numai până la vârsta de 23 de ani);"

4.1.3.3. se completează cu subpunctul 12) cu următorul cuprins:

"12) plan individualizat de servicii – plan elaborat în scris, în baza modelului aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, care include totalitatea intervenţiilor specifice privind copilul, în baza evaluării necesităţilor acestuia ce ţin de nevoi educaţionale, extraşcolare, de petrecere a timpului liber, socializare etc., elaborat şi implementat pentru perioada plasamentului copilului în Serviciu";

4.1.4. punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. Beneficiarii Serviciului sunt:

1) copiii aflaţi în situaţie de risc şi copiii separaţi de părinţi, în condiţiile prevederilor art.8 din Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi;

2) copiii cu dizabilităţi, părinţii sau persoanele în grija cărora se află copiii, care au nevoie de timp pentru recuperare;

3) părintele minor cu copil în risc de separare (în continuare – părinte minor);

4) minora gravidă, dacă se încadrează în situaţiile menţionate la subpunctul 1 (în continuare – minora gravidă);

5) copilul părintelui minor.";

4.1.5. se completează cu punctul 91 cu următorul cuprins:

"91. Copiii plasaţi în Serviciu nu se consideră copii aflaţi la întreţinerea deplină a statului.";

4.1.6. se completează cu punctul 181 cu următorul cuprins:

"181. În cazurile în care în familia asistentului parental profesionist se află în plasament copii/tineri care îşi continuă studiile şi revin în perioada vacanţelor în familia asistentului parental profesionist, în această familie se permit noi plasamente doar în plasament de urgenţă sau plasament de scurtă durată, pe o perioadă determinată de timp, până la revenirea copiilor/tinerilor beneficiari în familie.";

4.1.7. la punctul 20:

4.1.7.1. subpunctul 3) va avea următorul cuprins:

"3) elaborarea planului individualizat de servicii";

4.1.7.2. subpunctul 5) va avea următorul cuprins:

"5) plasamentul planificat al copilului în Serviciu va fi realizat cu avizul autorităţii tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al Comisiei.";

4.1.8. punctul 23 va avea următorul cuprins:

"23. Asistentul social responsabil de Serviciu elaborează planul individualizat de servicii al copilului la plasarea acestuia în Serviciu, conform rezultatelor evaluării necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare ale copilului.";

4.1.9. la punctele 24, 27, 28 şi 30, cuvintele "individual de asistenţă" se substituie cu cuvintele "individualizat de servicii";

4.1.10. punctul 46 va avea următorul cuprins:

"46. Beneficiarului plasat în Serviciu i se stabilesc şi i se achită prestaţiile sociale în mărimea şi în modul stabilit de Guvern. În cazul elevilor (studenţilor) plasaţi în Serviciu, care îşi fac studiile în instituţii de învăţământ profesional tehnic sau superior, indemnizaţia lunară pentru întreţinere se achită asistentului parental profesionist, ţinând cont de numărul efectiv de zile în care s-a aflat copilul/tânărul în familia acestuia.";

4.2. în anexa nr.2 :

4.2.1. pe tot parcursul textului, cuvintele "individual de asistenţă" se substituie cu cuvintele "individualizat de servicii";

4.2.2. la punctul 33 subpunctul 9), cuvintele "de caz" se substituie cu cuvântul "Serviciului";

4.2.3. la punctul 60 subpunctul 4), litera h) va avea următorul cuprins:

"h) în anexă se prezintă: copia buletinului de identitate al solicitantului; copia certificatului cu privire la starea civilă; certificatul cu privire la starea sănătăţii solicitantului, precum şi a tuturor membrilor familiei care domiciliază în aceeaşi locuinţă în care va fi plasat copilul; cazierul judiciar al solicitantului şi al altor membri adulţi ai familiei care domiciliază în aceeaşi locuinţă în care va fi plasat copilul.";

4.2.4. la punctul 66 subpunctul 2), litera k) va avea următorul cuprins:

"k) să efectueze, la momentul angajării şi apoi anual, examenul medical profilactic, conform standardelor Ministerului Sănătăţii";

4.2.5. la punctul 93 subpunctul 4):

4.2.5.1. după cuvântul "dosarul" se introduce cuvântul "poate":

4.2.5.2. litera g) se abrogă;

4.2.5.3. la litera h), cuvintele "şi actele care confirmă circumstanţele care au dus la atribuirea statutului copilului" se substituie cu cuvintele "precum şi dispoziţia de stabilire a statutului de copil adoptabil, emisă de autoritatea tutelară teritorială";

4.2.5.4. litera o) va avea următorul cuprins:

"o) opinia copilului privind plasamentul acestuia în Serviciu, exprimată în scris, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate al acestuia, vizată de managerul de caz";

4.2.5.5. litera s) se completează cu textul " , în cazul plasamentului planificat";

4.2.5.6. se completează cu litera u) cu următorul cuprins:

"u) alte acte, în funcţie de complexitatea fiecărui caz individual".

5. Hotărârea Guvernului nr.441/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de zi pentru copii în situaţie de risc şi a standardelor minime de calitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.190-196, art.498), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

5.1. în denumirea hotărârii şi pe tot parcursul textului acesteia, cuvintele "în situaţie de risc" se exclud;

5.2. pe tot parcursul textului anexelor nr.1 şi nr.2, cuvântul "director", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "conducător", la forma gramaticală corespunzătoare;

5.3. în anexa nr.1:

5.3.1. la punctul 2, cuvântul "specializate" se exclude;

5.3.2. la punctul 7:

5.3.2.1. noţiunea "beneficiar al Serviciului" va avea următorul cuprins:

"beneficiar al Serviciului – copil cu vârsta de la 7 până la 18 ani din familie aflată în dificultate şi/sau defavorizată, precum şi copil care este în evidenţa autorităţii tutelare în calitate de copil în situaţie de risc sau separat de părinţi, inclusiv şi copil cu dizabilităţi accentuate şi medii, precum şi membrii familiei acestuia";

5.3.2.2. noţiunea "manager de caz" va avea următorul cuprins:

"manager de caz – specialist în protecţia drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia, asistentul social comunitar responsabil de coordonarea asistenţei şi prestării de servicii sociale către copil şi familia acestuia";

5.3.2.3. după noţiunea "manager de caz" se introduce cu noţiunea "manager de caz în serviciu" cu următorul cuprins:

"manager de caz în serviciu – specialist din cadrul Serviciului, desemnat după admiterea copilului în Serviciu, responsabil de monitorizarea serviciilor prestate acestuia";

5.3.2.4. noţiunea "plan individual de asistenţă" se exclude;

5.3.2.5. noţiunea "plan individualizat de servicii" va avea următorul cuprins:

"plan individualizat de servicii – plan elaborat în scris, în baza modelului aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, care include totalitatea intervenţiilor specifice privind copilul, în baza evaluării necesităţilor acestuia, ce ţin de nevoi educaţionale, extraşcolare, de petrecere a timpului liber, socializare etc., elaborat şi implementat pentru perioada beneficierii de către copil a serviciilor Centrului de zi ";

5.3.3. punctele 15 şi 16 vor avea următorul cuprins:

"15. Sunt admişi în Serviciu copiii cu vârsta de la 7 până la 18 ani din familiile aflate în dificultate şi/sau defavorizate, precum şi copiii care sunt în evidenţa autorităţii tutelare în calitate de copii aflaţi în situaţie de risc sau separaţi de părinţi, inclusiv şi copii cu dizabilităţi accentuate şi medii, precum şi membrii familiei acestora.

16. Copiii sunt referiţi în Serviciu de către autoritatea tutelară locală/teritorială în evidenţa căreia se află copiii şi/sau familiile acestora sau pot fi referiţi direct de către reprezentanţii/responsabilii legali ai copiilor.";

5.3.4. se completează cu punctul 161 cu următorul cuprins:

"161. În cazul adresării copiilor de sine stătător la Serviciu, personalul Serviciului va informa în aceeaşi zi despre acest fapt autoritatea tutelară locală/teritorială, care va asigura evaluarea situaţiei copilului în modul corespunzător.";

5.3.5. punctele 17, 18 şi 19 vor avea următorul cuprins:

"17. În cazul adresării directe a reprezentantului/responsabilului legal al copilului la Serviciu, conducătorul Serviciului va informa despre acest fapt prestatorul de Serviciu, precum şi autoritatea tutelară locală/teritorială, pentru a evalua situaţia familiei în cauză în vederea referirii acesteia, după caz, la întregul spectru de servicii, în scopul depăşirii situaţiei de dificultate şi/sau de risc.

18. În condiţiile pct.16, admiterea copiilor este efectuată în baza demersului autorităţii tutelare locale/teritoriale în evidenţa căreia se află copilul şi/sau familia acestuia, în care se indică activităţile de care trebuie să beneficieze copilul în mod prioritar, iar în condiţiile pct.17, admiterea copiilor este efectuată în baza cererii depuse de către reprezentantul/responsabilul legal al copilului, la care se anexează copia de pe certificatul de naştere al copilului, copia de pe buletinul de identitate al reprezentantului/responsabilului legal al copilului.

19. În cazul lipsei actelor de identitate ale copiilor sau reprezentanţilor/responsabililor legali, la cerere se anexează certificatul despre componenţa familiei eliberat de autoritatea publică locală de la domiciliul acestora.";

5.3.6. la punctul 20, cuvintele "Prestatorul de serviciu" se substituie cu cuvintele "Conducătorul Serviciului";

5.3.7. punctul 22 va avea următorul cuprins:

"22. După admiterea copilului în Serviciu, conducătorul Serviciului încheie cu reprezentantul/responsabilul legal al copilului Acordul scris de colaborare şi desemnează managerul de caz în serviciu.";

5.3.8. la punctele 23 şi 26, după cuvintele "Managerul de caz" se introduc cuvintele "în serviciu";

5.3.9. la punctul 24, textul "părinţii/alt reprezentant legal al copilului" se substituie cu textul "reprezentantul/responsabilul legal al copilului";

5.3.10. la punctul 25, cuvintele "Prestatorul de serviciu" se substituie cu cuvintele "Conducătorul Serviciului", iar cuvintele "conform standardelor minime de calitate" se exclud;

5.3.11. se completează cu punctul 251 cu următorul cuprins:

"251. Revizuirea planului individualizat de servicii se realizează în şedinţe, cu participarea managerului de caz în serviciu, personalul specializat din cadrul Serviciului, specialistul responsabil de Serviciu din cadrul autorităţii tutelare locale/teritoriale, alţi specialişti, precum şi reprezentantul/responsabilul legal al copilului.";

5.3.12. la punctul 27, textul "părinţilor/altui reprezentant legal al copilului" se substituie cu textul "reprezentantului/responsabilului legal al copilului";

5.3.13. punctul 29 va avea următorul cuprins:

"29. Managerul de caz în serviciu poate propune sistarea serviciilor prestate în Serviciu în următoarele situaţii:

1) la realizarea obiectivelor stipulate în planul individualizat de servicii;

2) la cererea reprezentantului/responsabilului legal al copilului sau a autorităţii tutelare locale/teritoriale în evidenţa căreia se află copilul şi/sau familia acestuia;

3) dacă beneficiarul încalcă sistematic prevederile Regulamentului de ordine interioară a Serviciului sau dacă există circumstanţe care ar putea afecta integritatea fizică sau psihică a unui dintre beneficiarii Serviciului (fapt despre care va fi anunţată autoritatea tutelară locală/teritorială în evidenţa căreia se află copilul şi/sau familia acestuia).";

5.3.14. se completează cu punctele 291, 292 şi 293 cu următorul cuprins:

"291. Managerul de caz în serviciu întocmeşte Raportul privind oportunitatea sistării serviciilor în cadrul Serviciului şi îl prezintă directorului Serviciului.

292. Prestatorul de Serviciu, în comun cu conducătorul Serviciului, managerul de caz în serviciu şi specialistul responsabil de Serviciu din cadrul autorităţii tutelare locale/teritoriale examinează Raportul privind oportunitatea sistării serviciilor şi ia decizia corespunzătoare.

293. Conducătorul Serviciului, în comun cu managerul de caz în serviciu, informează copilul, reprezentantul/responsabilul legal al copilului despre cauza şi modalitatea de sistare a serviciilor.";

5.3.15. punctul 31 va avea următorul cuprins:

"31. Managerul de caz în serviciu notifică în scris autorităţii tutelare locale/teritoriale în evidenţa căreia se află copilul şi/sau familia acestuia sistarea prestării serviciilor acestuia în Serviciu.";

5.3.16. la punctul 32 subpunctul 2), cuvintele "completat conform standardelor minime de calitate" se exclud;

5.3.17. se completează cu punctul 321 cu următorul cuprins:

"321. Dosarul copilului beneficiar al Serviciului poate conţine:

1) copia de pe certificatul de naştere al copilului;

2) copia de pe buletinul de identitate al reprezentantului/responsabilului legal al copilului;

3) cererea reprezentantului/responsabilului legal al copilului privind admiterea copilului în Serviciu;

4) acordul de colaborare;

5) raportul de evaluare a necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare a copilului;

6) extrasul-trimitere (formularul nr.027/e) din Carnetul de dezvoltare a copilului (formularul nr.112/e) care va conţine informaţie privind starea sănătăţii copilului, inclusiv dezvoltarea acestuia, maladiile suportate, tratamentele administrate, imunizările etc.;

7) opinia copilului de a fi beneficiar al Serviciului;

8) planul individualizat de servicii al copilului/planurile individualizate de servicii revizuite;

9) procesele-verbale ale şedinţelor de revizuire a planului individualizat de servicii al copilului;

10) copia planului educaţional individualizat – în cazul copilului cu cerinţe educaţionale speciale şi copia de pe Raportul de evaluare complexă a dezvoltării copilului;

11) raportul privind oportunitatea sistării serviciilor;

12) notificarea scrisă a autorităţii tutelare privind ieşirea copilului din serviciu;

13) alte acte, după caz.";

5.3.18. punctul 33 va avea următorul cuprins:

"33. Asistenţa şi suportul beneficiarilor Serviciului este efectuată de către personalul angajat al Serviciului şi de către autoritatea tutelară locală/teritorială în evidenţa căreia se află copilul şi/sau familia acestuia.";

5.3.19. la punctul 50, subpunctul 4) va avea următorul cuprins:

"4) rapoartele privind revizuirea anuală a competenţelor funcţionale ale personalului angajat";

5.3.20. la punctele 55 şi 56, cuvintele "structura teritorială de asistenţă socială", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "autoritatea tutelară teritorială", la forma gramaticală corespunzătoare;

5.3.21. la punctele 58 şi 61, cuvintele "Prestatorul de serviciu" se substituie cu cuvintele "Serviciul";

5.3.22. la punctul 59, după cuvântul "reprezentant" se introduce textul "/responsabil";

5.4. în anexa nr.2:

5.4.1. pe tot parcursului textului, după cuvintele "managerul de caz", la orice formă gramaticală, se introduc cuvintele "în serviciu", iar după cuvintele "alt reprezentant", la orice formă gramaticală, se introduce cuvântul "responsabil";

5.4.2. la punctul 12 subpunctul 2), cuvintele "planul individual de asistenţă şi în" se exclud;

5.4.3. secţiunea 1 "Admiterea copilului în Serviciu" a capitolului V se abrogă.

6. Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.7/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.13-19, art.19), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

6.1. la punctul 3 subpunctul 4), cuvintele "elaborarea şi implementarea" se substituie cu cuvintele "monitorizarea implementării";

6.2. punctul 6:

6.2.1. la subpunctul 2), după cuvântul "familial" se introduce textul " , inclusiv în Serviciul social "Locuinţă socială asistată";

6.2.2. la subpunctul 4), cuvintele " profesionistă şi" se substituie cu textul "profesionistă , ", iar după cuvântul "familial" se introduce textul " , inclusiv în Serviciul social "Locuinţă socială asistată";

6.3. la punctul 33 subpunctul 2), după cuvintele "planului individual de asistenţă a copilului" se introduce textul "a planului individualizat de servicii,".

7. Hotărârea Guvernului nr.591/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de plasament pentru copiii separaţi de părinţi şi a Standardelor minime de calitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.277-288, art.708), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

7.1. pe tot parcursul anexelor nr.1 şi nr.2, cuvântul "director", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "conducător", la forma gramaticală corespunzătoare;

7.2. în anexa nr.1:

7.2.1. la punctul 2, cuvântul "specializate" se exclude;

7.2.2. la punctul 6:

7.2.2.1. noţiunea "manager de caz" va avea următorul cuprins:

"manager de caz – specialistul în protecţia drepturilor copilului, iar în lipsa acestuia, asistentul social comunitar, responsabil pentru coordonarea asistenţei şi prestării de servicii sociale către copil şi familia acestuia";

7.2.2.2. după noţiunea "manager de caz" se introduce noţiunea "manager de caz în serviciu" cu următorul cuprins:

"manager de caz în serviciu – specialistul din cadrul Serviciului, desemnat după admiterea copilului în Serviciu, responsabil de monitorizarea serviciilor prestate acestuia";

7.2.2.3. noţiunea "persoană-cheie a copilului" se completează cu enunţul :

"Persoana-cheie a copilului poate fi şi managerul de caz în serviciu a acestuia.";

7.2.2.4. noţiunea "plan individual de asistenţă" se exclude;

7.2.2.5. noţiunea "plan individualizat de servicii" va avea următorul cuprins:

"plan individualizat de servicii – plan elaborat în scris, în baza modelului aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, care include totalitatea intervenţiilor specifice privind copilul, în baza evaluării necesităţilor acestuia ce ţin de sănătate, îngrijire, nevoi fizice, emoţionale, educaţionale, petrecere a timpului liber, socializare etc., elaborat şi implementat pentru perioada plasamentului acestuia în Centru";

7.2.3. se completează cu punctul 122 cu următorul cuprins:

"122. Copilul plasat în Centru al cărui prestator este agenţia teritorială de asistenţă socială/structurile responsabile de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului din municipiul Chişinău/unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se consideră copil aflat la întreţinerea deplină a statului.";

7.2.4. la punctul 13, cuvântul "regim" se substituie cu cuvântul "plasament";

7.2.5. punctul 14 va avea următorul cuprins:

"14. Plasamentul de urgenţă al copiilor în Centru se efectuează în baza dispoziţiei autorităţii tutelare locale de la locul aflării, iar specialistul în protecţia drepturilor copilului, în lipsa acestuia, asistentul social comunitar, asigură instrumentarea cazului conform Managementului de caz în domeniul protecţiei copilului, aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale.";

7.2.6. la punctul 15, cuvintele "şi evaluarea iniţială a situaţiei copilului sunt transmise" se substituie cu cuvintele "este transmisă";

7.2.7. punctul 19 va avea următorul cuprins:

"19. La plasarea copilului în Centru, se încheie un acord de plasament între conducătorul Centrului şi reprezentantul/responsabilul legal al copilului (conform modelului Acordului de plasament aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale).";

7.2.8. la punctul 23, textul " , iar în cazul în care acesta îşi continuă studiile la liceu, până la finalizarea studiilor liceale" se exclude şi se completează cu enunţul: "Cu titlu de excepţie, în cazul continuării studiilor în instituţii de învăţământ (licee, instituţii de învăţământ profesional tehnic sau superior), aceştia pot să se afle în Centrul de plasament până la încheierea studiilor (dar numai până la vârsta de 23 de ani), în cazul lipsei serviciilor sociale pentru tineri, precum şi în perioada vacanţelor.";

7.2.9. la punctul 24, cuvintele "desemnează o persoană-cheie pentru copil" se substituie cu cuvintele "desemnează managerul de caz în serviciu şi o persoană-cheie pentru copil care poate fi una şi aceeaşi persoană";

7.2.10. punctul 26 va avea următorul cuprins:

"26. În termen de 7 zile de la plasarea copilului, managerul de caz în serviciu în cadrul unei echipe multidisciplinare compusă din personalul Centrului cu participarea managerului de caz al copilului realizează evaluarea nevoilor acestuia şi elaborează planul individualizat de servicii.";

7.2.11. punctul 27 va avea următorul cuprins:

"27. La elaborarea planului individualizat de servicii participă persoana-cheie a copilului, managerul de caz în serviciu, copilul, în funcţie de vârsta şi gradul său de maturitate, reprezentantul/responsabilul legal al acestuia, precum şi alţi membri ai familiei copilului sau alte persoane relevante, după caz, invitate de către managerul de caz.";

7.2.12. la punctele 28 şi 29, textul "Persoana-cheie" se substituie cu textul "Managerul de caz împreună cu persoana-cheie";

7.2.13. la punctul 30, după cuvântul "reprezentantului" se introduce textul "/responsabilului";

7.2.14. la punctul 34 subpunctul 3), textul "iar în cazul în care acesta îşi continuă studiile în liceu, la finalizarea studiilor liceale" se substituie cu textul "cu excepţia situaţiilor prevăzute la punctul 23";

7.2.15. punctele 35 şi 36 vor avea următorul cuprins:

"35. Pregătirea ieşirii copilului din Centru se realizează de către managerul de caz în serviciu, în comun cu persoana-cheie a copilului şi alţi specialişti din serviciu, în colaborare cu managerul de caz al copilului, cu oferirea unui spectru larg de informaţii şi ghidare, ţinând cont necesităţile individuale ale copilului. În cazul copiilor care se pregătesc pentru ieşirea din Centru, în scopul continuării studiilor, planul individualizat de servicii va conţine activităţi de orientare profesională şi de pregătire a acestuia pentru viaţa independentă. Totodată, copilul este informat despre suportul de care va beneficia după ieşirea din Serviciu.

36. În cazul plasamentului de urgenţă al copilului în Centru, acesta încetează în baza dispoziţiei autorităţii tutelare locale, iar în cazul plasamentului planificat al copilului în Centru, acesta încetează în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale, cu avizul autorităţii tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.";

7.2.16. se completează cu punctul 361 cu următorul cuprins:

"361. În perioada postplasament, situaţia copilului este monitorizată conform Managementului de caz în domeniul protecţiei copilului.";

7.2.17. la punctul 67 subpunctele 2) şi 3), textul "lunare, trimestriale" se exclude.

7.2.18. la punctul 72, după cuvântul "reprezentantului" se introduce textul "/responsabilului";

7.2.19. se completează cu capitolul VI cu următorul cuprins:

"Capitolul VI

MODUL DE FINANŢARE

76. Serviciul este finanţat din:

1) bugetul de stat;

2) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi al municipiului Chişinău;

3) bugetul central al UTA Găgăuzia;

4) veniturile colectate;

5) alte surse, conform legislaţiei.

77. Salarizarea personalului Serviciului se realizează în conformitate cu legislaţia.";

7.2.20. anexa la Regulamentul-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de plasament pentru copiii separaţi de părinţi se abrogă;

7.3. în anexa nr.2:

7.3.1. pe tot parcursul textului, după cuvintele "Managerul de caz", la orice formă gramaticală, se introduc cuvintele "în serviciu", iar după cuvântul "reprezentanţi", la orice formă gramaticală, se introduce textul "/responsabili", la forma gramaticală corespunzătoare;

7.3.2. la punctul 54 subpunctul 2) litera a) şi subpunctul 4), după textul "2 copii" se introduc cuvintele "de acelaşi gen";

7.3.3. standardele 20-24 se exclud;

7.3.4. la punctul 75, subpunctul 2) va avea următorul cuprins:

"2) Dosarul copilului plasat în Centru poate conţine:

a) certificatul de naştere al copilului (în cazul lipsei certificatului de naştere al copilului, managerul de caz participă şi facilitează procesul de documentare a acestuia);

b) certificatul de botez sau altă informaţie privind apartenenţa religioasă a copilului, dacă copilul deţine astfel de acte;

c) extrasul-trimitere (formularul nr.027/e) din carnetul de dezvoltare al copilului (formular nr.112/e), care conţine informaţia privind starea sănătăţii copilului, inclusiv dezvoltarea acestuia, maladiile suportate, tratamentele administrate, imunizările etc.;

d) dispoziţia autorităţii tutelare locale privind plasamentul de urgenţă al copilului;

e) dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale privind plasamentul planificat al copilului; dispoziţia autorităţii tutelare locale privind plasamentul de urgenţă al copilului, după caz;

f) opinia copilului privind plasamentul acestuia în Serviciu exprimată în scris, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate a acestuia, vizată de managerul de caz";

g) acordul de plasament al copilului încheiat între directorul Centrului şi reprezentantul legal al copilului;

h) raportul/rapoartele de evaluare a necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare a copilului;

i) planul individualizat de servicii şi planurile individualizate revizuite;

j) procesele-verbale ale şedinţelor de revizuire a planului individualizat de servicii al copilului;

k) rapoartele lunare de monitorizare a implementării planului individualizat de servicii;

l) caracteristica psihopedagogică a copilului, eliberată de către instituţia în care s-a aflat anterior copilul, după caz;

m) actele care conţin informaţia privind situaţia şcolară a copilului;

n) copia planului educaţional individual, în cazul copilului cu necesităţi speciale;

o) raportul privind oportunitatea încetării plasamentului şi avizul Comisiei;

p) dispoziţia autorităţii tutelare locale/teritoriale de încetare a plasamentului;

q) ale acte, după caz."

8. Hotărârea Guvernului nr.51/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social "Casă de copii de tip familial" şi a Standardelor minime de calitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.18-26, art.57), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

8.1. în anexa nr.1:

8.1.1. la punctul 2, cuvântul "specializat" se exclude;

8.1.2. punctul 5 se completează cu subpunctul 10) cu următorul cuprins:

"10) plan individualizat de servicii – plan elaborat în scris, în baza modelului aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, care include totalitatea intervenţiilor specifice privind copilul, în baza evaluării necesităţilor acestuia ce ţin de nevoi educaţionale, extraşcolare, de petrecere a timpului liber, socializare etc., elaborat şi implementat pentru perioada plasamentului copilului în Serviciu";

8.1.3. punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. Beneficiarii Serviciului sunt:

1) copiii aflaţi în situaţie de risc şi copiii separaţi de părinţi, în condiţiile prevederilor art.8 din Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi copiilor separaţi de părinţi;

2) copiii cu dizabilităţi, părinţii sau persoanele în grija cărora se află copiii care au nevoie de timp pentru recuperare;

3) părintele minor cu copil în risc de separare (în continuare – părinte minor);

4) minora gravidă, dacă se încadrează în situaţiile menţionate în subpunctul 1 (în continuare – minoră gravidă);

5) copilul părintelui minor.";

8.1.4. se completează cu punctul 91 cu următorul cuprins:

"91. Copiii plasaţi în Serviciu nu se consideră copii aflaţi la întreţinerea deplină a statului.";

8.1.5. la punctele 10 şi 11, cuvintele "structurii teritoriale asistenţă socială şi protecţie a familiei" se substituie cu cuvintele "autorităţii tutelare teritoriale";

8.1.6. se completează cu punctul 191 cu următorul cuprins:

"191. În cazurile în care în casa de copii de tip familial se află în plasament copii/tineri care îşi continuă studiile şi revin în perioada vacanţelor în familia părintelui-educator, în această familie se permit noi plasamente doar în plasament de urgenţă sau plasament planificat pe o perioadă determinată de timp, până la revenirea copiilor/tinerilor în perioada vacanţelor în familie.";

8.1.7. la punctul 22:

8.1.7.1. subpunctul 3) va avea următorul cuprins:

"3) elaborarea planului individualizat de servicii";

8.1.7.2. subpunctul 5) va avea următorul cuprins:

"5) plasamentul planificat al copilului în Serviciu va fi realizat cu avizul autorităţii tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate";

8.1.8. la punctele 25, 26, 29, 30 şi 32, cuvintele "individual de asistenţă" se substituie cu cuvintele "individualizat de servicii";

8.2. în anexa nr.2:

8.2.1. pe tot parcursul textului, cuvintele "individual de asistenţă" se substituie cu cuvintele "individualizat de servicii";

8.2.2. la punctul 60 subpunctul 4), litera h) va avea următorul cuprins:

"h) în anexă se prezintă: copia buletinului de identitate al solicitantului; copia certificatului cu privire la starea civilă; certificatul cu privire la starea sănătăţii solicitantului, precum şi a tuturor membrilor familiei care domiciliază în aceeaşi locuinţă în care va fi plasat copilul; cazierul judiciar al solicitantului şi al altor membri adulţi ai familiei care domiciliază în aceeaşi locuinţă în care va fi plasat copilul";

8.2.3. la punctul 66 subpunctul 2), litera k) va avea următorul cuprins:

"k) să efectueze anual examenul medical profilactic, conform standardelor Ministerului Sănătăţii";

8.2.4. la punctul 93 subpunctul 5):

8.2.4.1. după cuvântul "Dosarul" se introduce cuvântul "poate";

8.2.4.2. litera g) se abrogă;

8.2.4.3. la litera h), cuvintele "şi actele care confirmă circumstanţele care au dus la atribuirea statutului copilului" se substituie cu textul " , precum şi dispoziţia de stabilire a statutului de copil adoptabil";

8.2.4.4. litera o) va avea următorul cuprins:

"o) opinia copilului privind plasamentul acestuia în Serviciu, exprimată în scris, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate a acestuia, vizată de managerul de caz";

8.2.4.5. litera s) se completează cu cuvintele "în cazul plasamentului planificat";

8.2.4.6. se completează cu litera u) cu următorul cuprins:

"u) alte acte, în funcţie de complexitatea fiecărui caz individual".

9. Hotărârea Guvernului nr.730/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni – 3 ani (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.309-320, art.849), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

9.1. în hotărâre:

9.1.1. denumirea se completează cu cuvintele "şi Standardelor minime de calitate";

9.1.2. punctul 1 va avea următorul cuprins:

"1. Se aprobă:

1) Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta 4 luni – 3 ani, conform anexei nr.1;

2) Standardele minime de calitate pentru Serviciul social Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta 4 luni – 3 ani, conform anexei nr.2.";

9.1.3. se completează cu punctul 6 cu următorul cuprins:

"6. Hotărârea Guvernului nr.48/2023 cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate pentru Serviciul social Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni – 3 ani (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.45- 48, art.87) se abrogă.;

9.2. Regulamentul-cadru cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta 4 luni – 3 ani devine anexa nr.1, iar parafa de aprobare va avea următorul cuprins:

"Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.730/2018";

9.2.1. pe tot parcursul textului, cuvântul "director", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "conducător", la forma gramaticală corespunzătoare;

9.2.2. la punctul 2, cuvântul "specializate" se exclude;

9.2.3. se completează cu punctul 211 cu următorul cuprins:

"211. Managerul de caz împreună cu conducătorul şi personalul Centrului asigură elaborarea unui plan de activităţi pentru copiii admişi în Centru, care va include şi activităţi de educaţie parentală";

9.2.4. la punctul 22, subpunctul 3) va avea următorul cuprins:

"3) raportul de evaluare a situaţiei familiei din cadrul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii";

9.2.5. la punctul 23 subpunctul 1), cuvântul "secundar" se exclude;

9.2.6. la punctul 26, cuvintele "evaluării complexe a situaţiei copilului şi a planului individual de asistenţă" se substituie cu cuvintele "raportului de evaluare a situaţiei familiei şi a planului individual de asistenţă, în cazul copiilor aflaţi în situaţie de risc";

9.2.7. la punctul 27, textul "(în continuare – STAS)" se exclude;

9.2.8. la punctul 28, cuvintele "şeful STAS" se substituie cu cuvintele "conducerea autorităţii tutelare teritoriale";

9.2.9. se completează cu punctul 281 cu următorul cuprins:

"281. Conducerea autorităţii tutelare teritoriale, în termen de trei zile lucrătoare de la data recepţionării tuturor actelor necesare, emite actul administrativ de acceptare/respingere a cererii de admitere a copilului în Centru.";

9.2.10. punctul 29 se completează cu textul " , conform modelului aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale";

9.2.11. la punctele 32, 60 şi 61, acronimul "STAS" se substituie cu cuvintele "autoritate tutelară teritorială", la orice formă gramaticală;

9.2.12. la punctul 33, subpunctul 1) se completează cu cuvintele " în cazul copilului aflat în situaţie de risc";

9.2.13. se completează cu punctul 331 cu următorul cuprins:

"331. Managerul de caz întocmeşte un raport cu privire la oportunitatea de încetare a prestării serviciilor, pe care îl prezintă conducerii autorităţii tutelare teritoriale.";

9.2.14. punctul 34 va avea următorul cuprins:

"34. Conducerea autorităţii tutelare teritoriale analizează raportul cu privire la oportunitatea de încetare a prestării serviciilor şi emite actul administrativ de încetare a prestării serviciilor sau refuză emiterea acestuia, indicând motivele şi acţiunile care urmează a fi întreprinse cu privire la cazul respectiv. Copia actului administrativ se transmite conducătorului Centrului.";

9.2.15. capitolul IV se completează cu secţiunea a 4-a cu următorul cuprins:

"Secţiunea a 4-a

Dosarul copilului

351. Prestatorul de Serviciu asigură întocmirea şi păstrarea dosarelor copiilor din Centru.

352. Managerul de caz asigură completarea permanentă a dosarului copilului din momentul admiterii acestuia în Centru.

353. Dosarul copilului plasat în Centru conţine:

1) cererea de admitere;

2) copia de pe buletinul de identitate al reprezentantului legal/responsabilului legal;

3) copia de pe certificatul de naştere al copilului;

4) extrasul-trimitere (formularul nr.027/e) din carnetul de dezvoltare a copilului (formularul nr.112/e), care va conţine informaţia privind starea sănătăţii copilului, inclusiv dezvoltarea acestuia, maladiile suportate, tratamentele administrate şi imunizările;

5) acordul de cooperare;

6) copia raportului de evaluare a situaţiei familiei;

7) copia planului individual de asistenţă în cazul copiilor aflaţi în situaţie de risc;

8) planul individualizat de servicii;

9) raportul cu privire la oportunitatea de încetare a prestării serviciilor;

10) actul administrativ al autorităţii tutelare teritoriale privind admiterea în cadrul Centrului;

11) actul administrativ al autorităţii tutelare teritoriale privind încetarea prestării serviciilor în cadrul Centrului.";

9.2.16. se completează cu punctul 411 – 414 cu următorul cuprins:

"411. La angajare, personalul specializat al Centrului beneficiază de un program de formare iniţială, cu o durată de minimum 40 de ore.

412. Prestatorul de serviciu deţine o procedură de evaluare anuală a performanţelor profesionale ale personalului Centrului.

413. Prestatorul de serviciu şi conducătorul Centrului ţin evidenţa instruirilor de care a beneficiat personalul.

414. Personalul din cadrul Centrului este obligat să participe la cursurile de instruire.";

9.2.17. la punctul 43, cuvintele "Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale" se substituie cu cuvintele "Ministerului Sănătăţii";

9.2.18. se completează cu punctele 471 – 475 cu următorul cuprins:

"471. Supervizarea activităţii specialiştilor din cadrul Centrului este exercitată de către conducătorul Centrului.

472. Sesiunile de supervizare au loc lunar, trimestrial şi anual, precum şi ori de câte ori este necesar.

473. Sesiunile de supervizare se desfăşoară individual şi în grup şi includ:

1) metodele de intervenţie aplicate;

2) schimbul de experienţă;

3) starea emoţională a personalului;

4) modalitatea de împărtăşire a experienţei şi de discutare a cazurilor mai dificile;

5) identificarea soluţiilor de consolidare a spiritului de echipă.

474. Sesiunile se desfăşoară planificat şi organizat, sunt limitate în timp şi au la bază obiective de supervizare profesională.

475. Sesiunile sunt consemnate într-un proces-verbal, care include deciziile, responsabilii şi termenele de îndeplinire a deciziilor.";

9.2.19. punctul 48 se completează cu subpunctele 4)-5) cu următorul cuprins:

"4) fişele medicale ale personalului;

5) alte documente, în caz de necesitate";

9.2.20. la punctul 54 subpunctul 5), cuvintele "structurii teritoriale de asistenţă socială" se substituie cu cuvintele "autorităţii tutelare teritoriale";

9.2.21. la punctul 55, textul " , Culturii" se exclude;

9.2.22. se completează cu capitolul VII cu următorul cuprins:

"Capitolul VII

MODUL DE FINANŢARE

67. Serviciul este finanţat din:

1) bugetul de stat;

2) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi al municipiului Chişinău;

3) bugetul central al UTA Găgăuzia;

4) veniturile colectate;

5) alte surse, conform legislaţiei.

68. Salarizarea personalului Serviciului se realizează în conformitate cu legislaţia.";

9.3. se completează cu anexa nr.2 cu următorul cuprins:

"Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.730/2018

STANDARDE MINIME

de calitate pentru Serviciul social Centrul de zi pentru

îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni – 3 ani

SERVICIU PRIETENOS COPILULUI

Accesibilitatea Centrului – standardul 1

1. Prestatorul de Serviciu garantează acces egal la Serviciul social Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni – 3 ani (în continuare – Centru) pentru toţi copiii care sunt eligibili.

2. Rezultatul scontat: orice copil eligibil poate beneficia de serviciile Centrului.

3. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu are criterii de eligibilitate a beneficiarilor clar determinate;

2) prestatorul de serviciu respectă criteriile de eligibilitate a beneficiarilor.

Informare şi sensibilizare – standardul 2

4. Prestatorul de serviciu desfăşoară activitatea de informare a membrilor comunităţii şi de promovare a Centrului, inclusiv în forme accesibile pentru reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului, privind scopul, obiectivele şi activităţile Centrului.

5. Rezultatul scontat: reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului şi comunitatea cunosc scopul şi obiectivele Centrului.

6. Indicatorii de realizare:

1) prestatorul de serviciu dispune de materiale informaţionale despre Centru (scopul, obiectivele, principiile oferirii asistenţei, criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, tipurile de servicii prestate şi datele de contact), care sunt prezentate într-un limbaj accesibil ce accentuează importanţa creşterii şi educării copilului în mediul familial;

2) prestatorul de serviciu informează comunitatea despre activitatea Centrului prin diferite metode;

3) conducătorul Centrului dispune de un plan de comunicare privind sensibilizarea comunităţii;

4) prestatorul de serviciu, în cadrul întâlnirilor cu specialiştii din instituţiile medico-sanitare, de asistenţă socială, educaţionale, ale autorităţilor administraţiei publice locale, îi informează despre activitatea Centrului, precum şi despre prevenirea separării copilului de familie, a marginalizării, a excluderii sociale şi a instituţionalizării acestuia, facilitarea procesului de (re)integrare familială, precum şi incluziunea educaţională şi socială a copilului.

Abordarea individualizată – standardul 3

7. Prestatorul de serviciu asigură copilului asistenţă conform necesităţilor individuale ale acestuia.

8. Rezultatul scontat: copilul beneficiază de servicii în conformitate cu necesităţile sale individuale.

9. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu acordă copilului asistenţa corespunzătoare privind necesităţile individuale ale acestuia, în conformitate cu planul individual de asistenţă;

2) prestatorul de serviciu adaptează sistematic măsurile de îngrijire la necesităţile individuale ale copilului, în funcţie de vârstă, de gradul de maturitate şi de particularităţile culturale, etnice şi religioase ale acestuia, în conformitate cu planul individual de asistenţă.

Abordarea multidisciplinară – standardul 4

10. Prestatorul de serviciu asigură o abordare multidisciplinară şi comprehensivă în asistenţa copilului, implicând specialişti relevanţi la toate etapele de prestare a serviciilor în cadrul Centrului.

11. Rezultatul scontat: copilul beneficiază de asistenţă multidisciplinară în funcţie de necesităţile lui specifice.

12. Indicatori de realizare:

1) managerul de caz implică specialişti relevanţi la toate etapele de lucru cu copilul şi cu reprezentantul legal/responsabilul legal al acestuia;

2) sarcinile stabilite şi asumate de către specialişti sunt înregistrate în planul individual de asistenţă al copilului;

3) participarea specialiştilor la şedinţele echipei multidisciplinare se fixează în scris, iar informaţia respectivă se anexează la dosarul copilului.

Participarea beneficiarului – standardul 5

13. Prestatorul de serviciu asigură participarea reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului în procesul de planificare a activităţilor şi de evaluare a calităţii serviciilor prestate în cadrul Centrului.

14. Rezultatul scontat: participarea reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului contribuie la îmbunătăţirea calităţii asistenţei oferite.

15. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu utilizează proceduri clare privind exprimarea opiniei şi participarea reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului, dacă aceasta nu contravine intereselor copilului;

2) prestatorul de serviciu creează condiţii pentru exprimarea opiniei despre calitatea asistenţei oferite prin diferite modalităţi (discuţii individuale, în scris, prin telefon etc.);

3) managerul de caz asigură informarea reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului despre acţiunile întreprinse ca urmare a consultării opiniei lor, precum şi despre motivele neluării în considerare a propunerilor acestora, în cazurile în care acestea contravin interesului superior al copilului sau nu sunt relevante scopului şi obiectivelor Centrului.

Confidenţialitatea informaţiei – standardul 6

16. Prestatorul de serviciu creează condiţii pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiei cu privire la datele cu caracter personal ale copilului, ale reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului şi ale personalului din cadrul Centrului.

17. Rezultatul scontat: confidenţialitatea datelor cu caracter personal este asigurată în conformitate cu prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

18. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu dispune de o procedură internă cu privire la păstrarea confidenţialităţii informaţiei cu caracter personal, care este adusă la cunoştinţă reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului la momentul admiterii copilului în Centru;

2) personalul Centrului cunoaşte regulile de operare cu informaţia cu caracter personal.

INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI

Identitatea copilului – standardul 7

19. Prestatorul de serviciu asigură respectarea identităţii copilului şi contribuie la formarea acesteia.

20. Rezultatul scontat: asistenţa oferită copilului contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii şi la formarea identităţii de sine, bazate pe respectul faţă de copil, familia acestuia, cultura, etnia, religia şi dizabilitatea lui.

21. Indicatori de realizare:

1) personalul Centrului creează condiţii şi aplică, în procesul de comunicare cu copilul, metode care contribuie la formarea autoaprecierii, încrederii şi respectului de sine;

2) prestatorul de serviciu facilitează şi încurajează contactul copilului cu familia lui şi cu alte persoane importante, pentru asigurarea formării identităţii acestuia;

3) personalul Centrului asigură păstrarea obiectelor personale din trecutul copilului (scrisori, fotografii, cărţi etc.), care sunt importante pentru menţinerea identităţii copilului.

Nediscriminarea – standardul 8

22. Prestatorul de serviciu asigură respectarea principiului nediscriminării la toate etapele de prestare a serviciilor în cadrul Centrului.

23. Rezultatul scontat: prestarea serviciilor în cadrul Centrului este realizată fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, de cetăţenie, apartenenţă etnică sau origine socială, de statutul obţinut prin naştere, de situaţia materială, de gradul şi tipul de dizabilitate, de aspectele specifice de creştere şi educaţie ale copilului, ale reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului şi de locul aflării lor.

24. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu informează personalul Centrului privind prevederile legale în domeniul nediscriminării;

2) personalul Centrului cunoaşte prevederile legale în domeniul nediscriminării şi aplică metode şi practici nediscriminatorii în procesul de prestare a serviciilor.

Respectarea demnităţii şi dreptul la viaţa privată – standardul 9

25. Personalul Centrului respectă dreptul copilului şi al reprezentantului legal/responsabilului legal al acestuia la viaţa privată.

26. Rezultatul scontat: copilul şi reprezentantul legal/responsabilul legal al acestuia beneficiază de asistenţă, care contribuie la formarea demnităţii personale, autoaprecierii şi încrederii în sine.

27. Indicatori de realizare:

1) personalul Centrului creează condiţii şi aplică metode de comunicare ce contribuie la formarea demnităţii personale, autoaprecierii, încrederii şi respectului de sine la copil;

2) personalul Centrului abordează cu atenţie dorinţa/nedorinţa reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului de a oferi informaţii cu privire la viaţa personală.

Menţinerea, dezvoltarea relaţiilor cu membrii familiei

şi cu alte persoane apropiate copilului – standardul 10

28. Personalul Centrului încurajează menţinerea şi dezvoltarea contactelor copilului cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate acestuia.

29. Rezultatul scontat: copilul se află în relaţii bune cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate acestuia.

30. Indicatori de realizare:

1) planul individual de asistenţă conţine măsuri privind menţinerea şi/sau dezvoltarea relaţiilor copilului cu membrii familiei şi cu alte persoane apropiate copilului, precum şi măsuri de stimulare, în funcţie de rezultatele evaluării necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare ale acestuia;

2) managerul de caz, împreună cu personalul Centrului, contribuie la implementarea activităţilor practice pentru susţinerea şi/sau asistenţa copilului şi a familiei acestuia, a altor persoane apropiate copilului, în vederea menţinerii şi/sau dezvoltării relaţiilor dintre aceştia.

DEZVOLTAREA COPILULUI

Sănătatea copilului – standardul 11

31. Prestatorul de serviciu asigură condiţii adecvate pentru menţinerea sănătăţii fizice şi emoţionale a copilului.

32. Rezultatul scontat: copiii cresc şi se dezvoltă într-un mediu sănătos.

33. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu asigură evaluarea stării de sănătate a copilului, care este parte a raportului de evaluare a necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare ale copilului (istoria medicală, înregistrările examinărilor de dezvoltare, tratamentele şi intervenţiile medicale anterioare, alergiile sau reacţiile adverse la medicamente, datele despre imunizare etc.);

2) prestatorul de serviciu asigură acordarea asistenţei medicale şi administrarea medicaţiei, în caz de necesitate, recomandată de către medicul de familie sau de către medicii specialişti din cadrul instituţiilor medicale;

3) Centrul dispune, în mod obligatoriu, de trusă medicală pentru stările de urgenţă, care este păstrată în siguranţă;

4) prestatorul de serviciu monitorizează starea sănătăţii copilului pe perioada aflării în Centru şi informează sistematic reprezentantul legal/responsabilul legal al acestuia despre schimbările cu privire la starea sănătăţii copilului, care sunt înregistrate de către asistentul medical într-un registru de evidenţă a intervenţiilor privind fiecare copil;

5) prestatorul de serviciu, în cadrul programului de formare iniţială şi continuă, asigură informarea personalului despre semnele bolilor la copil şi măsurile de acordare a primului ajutor medical în caz de urgenţă, precum şi despre sănătatea generală şi igiena personală.

Igiena copilului – standardul 12

34. Prestatorul de serviciu asigură copilului condiţii pentru igiena personală, precum şi îl asistă în formarea deprinderilor de autoîngrijire.

35. Rezultatul scontat: copilul are deprinderi pentru menţinerea igienei personale.

36. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu asigură copilului obiecte pentru igiena personală: periuţă şi pastă de dinţi, prosop personal, lenjerie de pat şi de corp, care sunt menţinute în curăţenie. Copilul trebuie învăţat că articolele personale, cum ar fi, pieptenele, suzeta, prosoapele etc., sunt strict personale şi trebuie să fie depozitate într-un mod igienic, astfel încât să nu se contamineze şi să nu intre în contact cu articolele de igienă personală ale altui copil. Articolele personale nu sunt partajate între copii;

2) prestatorul de serviciu asigură dezvoltarea deprinderilor copilului de a se spăla pe mâini şi a se şterge, de a utiliza toaleta etc., în conformitate cu Standardele de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de la naştere până la 7 ani, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării;

3) spaţiul de locuit, mobilierul şi grupurile sanitare din cadrul Centrului sunt menţinute în curăţenie şi igienizate corespunzător.

Alimentaţia copilului – standardul 13

37. Prestatorul de serviciu asigură copilului o alimentaţie sănătoasă, în conformitate cu particularităţile de vârstă şi cu necesităţile fiziologice ale acestuia, conform normelor fiziologice de consum stabilite per zi.

38. Rezultatul scontat: copilul beneficiază de alimentaţie sănătoasă, echilibrată şi adaptată normelor fiziologice de consum per zi, conform vârstei.

39. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu asigură copiii cu produse alimentare de calitate şi nutritive, inofensive pentru sănătate, în cantităţi suficiente, care corespund normelor fiziologice de consum per zi ale copilului. Produsele alimentare sunt păstrate şi consumate în conformitate cu condiţiile şi termenele de păstrare şi realizare stabilite de către producător;

2) personalul Centrului organizează alimentaţia copiilor conform vârstei, cu respectarea regimului alimentar şi a normelor fiziologice de consum per zi pentru un copil, stabilite de legislaţie;

3) prestatorul de serviciu asigură alimentaţia copiilor prin intermediul personalului angajat în aceste scopuri sau în baza unui contract de prestare de servicii cu o instituţie specializată;

4) personalul Centrului ajută copilul, dacă este necesar, în procesul de alimentaţie, dezvoltându-i, totodată, abilităţi de autoservire;

5) Centrul dispune de spaţii special amenajate pentru prepararea bucatelor, după caz, şi pentru servirea meselor, care corespund normelor sanitar-igienice, sunt curate, confortabile, funcţionale şi special amenajate în aceste scopuri;

6) prestatorul de serviciu admite următoarele tehnologii de preparare a bucatelor: fierbere, fierbere la aburi, înăbuşire, coacere. Se interzic bucatele prăjite;

7) pentru alimentaţia copiilor bucatele sunt pregătite şi consumate în aceeaşi zi;

8) în alimentaţia copiilor se respectă următoarele principii:

a) asigurarea diversităţii alimentare, ceea ce înseamnă consumul pe parcursul unei zile a alimentelor din toate grupele şi subgrupele alimentare;

b) asigurarea proporţionalităţii între grupele şi subgrupele alimentare, adică un consum mai mare de fructe, legume, cereale integrale, lapte şi produse lactate, comparativ cu alimentele cu un conţinut crescut de grăsimi şi adaos de zahăr;

c) consumul moderat al unor produse alimentare, adică alegerea unor alimente cu un aport scăzut de grăsimi saturate şi de zahăr adăugat;

d) se interzice încălzirea bucatelor gata preparate.

Educaţia – standardul 14

40. Prestatorul de serviciu realizează procesul educativ centrat pe copil, pe necesităţile, interesele şi gradul de maturitate ale fiecărui copil.

41. Rezultatul scontat: copilul este încadrat în procesul educaţional conform necesităţilor educaţionale şi gradului de maturitate.

42. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu organizează procesul educativ în conformitate cu Standardele profesionale naţionale pentru cadrele didactice din instituţiile de educaţie timpurie şi cu Standardele de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de la naştere până la 7 ani, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării;

2) prestatorul de serviciu asigură respectarea regimului stabilit şi evaluează sistematic evoluţia copilului;

3) prestatorul de serviciu informează sistematic reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului despre progresele înregistrate de către acesta şi problemele cu care se confruntă;

4) prestatorul de serviciu, în colaborare cu specialiştii din cadrul structurii teritoriale de asistenţă socială, organizează sesiuni de formare în domeniul educaţiei parentale.

PROTECŢIA COPILULUI

Protecţia împotriva violenţei, neglijării,

exploatării şi traficului – standardul 15

43. Prestatorul de serviciu asigură copilului protecţie împotriva oricărei forme de violenţă, de neglijare, de exploatare şi de trafic, aplicând un sistem de reguli şi proceduri de prevenire şi reacţionare la astfel de cazuri.

44. Rezultatul scontat: copilul este protejat de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic.

45. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu deţine un set de reguli şi proceduri de protecţie a copilului împotriva violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

2) personalul Centrului, reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului sunt informaţi, într-un limbaj accesibil, despre regulile şi procedurile de protecţie a copilului împotriva violenţei, neglijării, exploatării şi traficului;

3) prestatorul de serviciu asigură instruirea personalului Centrului privind protecţia copilului împotriva violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, depistarea semnelor şi raportarea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare şi trafic;

4) în cazul sesizărilor referitoare la cazurile suspecte de violenţă, neglijare, exploatare, trafic al copilului, personalul Centrului acţionează conform Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării, traficului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.270/2014.

Condiţii sigure pentru copii în cadrul Centrului – standardul 16

46. Prestatorul de serviciu asigură copilului condiţii sigure de viaţă.

47. Rezultatul scontat: copiii se află într-un mediu fizic securizat, corespunzător vârstei şi necesităţilor individuale.

48. Indicatori de realizare:

1) Centrul funcţionează/este amplasat în spaţii adaptate din:

a) apartamente în blocuri de locuit sau case de locuit la sol;

b) clădiri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau ale prestatorilor privaţi ori închiriate de către aceştia;

c) instituţii de educaţie preşcolară;

d) centre de plasament şi reabilitare pentru copii din subordinea Ministerului Sănătăţii;

2) Centrul corespunde următoarelor condiţii:

a) este amplasat nu mai sus de etajul al 2-lea;

b) are teren separat îngrădit;

c) are intrări/ieşiri distincte pentru copii şi pentru transportul auto;

d) este izolat fonic şi hidroizolat;

e) este asigurat cu ventilaţie adecvată;

f) sunt respectate normele referitoare la proiectare, spaţii şi dotare;

g) sunt excluse sursele de poluare;

h) nu este amplasat în subsoluri şi în spaţii insalubre;

3) Centrul se află într-o zonă favorabilă pentru creşterea şi educarea copiilor, respectând următoarele criterii:

a) este amplasat într-un sector cu o infrastructură bine dezvoltată;

b) este amplasat în proximitatea serviciilor din comunitate;

c) este amplasat la o distanţă de cel puţin 1 km de zonele cu trafic auto intens;

d) este amplasat pe un teren/într-un bloc care corespunde normelor sanitare şi este autorizat de centrul de sănătate publică teritorial;

e) are conexiune la sistemele de apeduct, canalizare, electricitate, gaze naturale şi telecomunicaţii;

f) dispune de teritoriu aferent care întruneşte toate condiţiile de securitate;

g) teritoriul Centrului este înverzit şi amenajat cu instalaţii sigure pentru joc destinate copiilor;

h) în zona de gospodărie este prevăzut un teren separat pentru colectarea deşeurilor menajere;

i) dispune de încălzire autonomă sau este conectat la sistemul centralizat de încălzire;

j) este interzisă plantarea pe teritoriul instituţiei a arbuştilor, arborilor şi a plantelor otrăvitoare;

4) Centrul este amenajat într-un mod care asigură accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi, fiind dotat cu căi de acces instalate în conformitate cu actele normative;

5) personalul Centrului asigură supravegherea copilului în cazul oricăror activităţi care presupun un anumit risc pentru viaţa şi sănătatea acestuia;

6) personalul Centrului previne implicarea copilului în activităţi care pun în pericol viaţa şi sănătatea acestuia, precum şi nu admite accesul persoanelor care demonstrează comportament antisocial în Centru şi în imediata apropiere a acestuia;

7) medicamentele, substanţele chimice folosite pentru igienizarea încăperilor şi prelucrarea solului se păstrează în locuri inaccesibile copilului;

8) conducătorul Centrului afişează la un loc vizibil telefoanele de contact ale Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112, precum şi ale autorităţii tutelare locale şi teritoriale;

9) personalul Centrului cunoaşte procedurile de evacuare urgentă în caz de incendiu, cutremur sau orice alt pericol pentru viaţă ori sănătate.

Mediul intern al Centrului – standardul 17

49. Prestatorul de serviciu asigură copiilor un mediu intern sigur şi adaptat la necesităţile individuale ale acestora.

50. Rezultatul scontat: spaţiile interne ale Centrului sunt sigure, accesibile şi adaptate la necesităţile copiilor.

51. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu asigură amenajarea incintei Centrului cât mai aproape de modelul mediului familial;

2) spaţiile sunt asigurate cu sisteme de ventilare şi iluminat natural şi artificial. Pentru copiii care au deficienţe de vedere, culorile şi iluminarea sunt alese conform necesităţilor individuale ale acestora;

3) prestatorul de serviciu şi personalul Centrului asigură respectarea următoarelor cerinţe:

a) culorile pentru amenajarea spaţiilor interioare să fie neutre şi să nu fie iritante;

b) să asigure condiţii de protecţie a copilului împotriva traumatizării: securitatea prizelor, colţurilor ascuţite ale mobilierului, geamurilor, balcoanelor, scărilor etc.;

c) dormitoarele să fie dotate cu paturi, noptiere şi dulapuri pentru haine. Nu se permit paturi în două nivele;

d) lenjeria de pat să fie schimbată în funcţie de necesităţi, dar nu mai rar de o dată la cinci zile;

e) toate spaţiile să fie menţinute într-o stare corespunzătoare şi igienizate zilnic;

4) prestatorul de serviciu asigură ca spaţiile sanitar igienice să întrunească următoarele condiţii:

a) să dispună de toaletă, duş/cadă de baie, lavoar;

b) să fie amplasate în apropierea dormitorului;

c) să existe apă rece şi caldă, să fie izolate instalaţiile electrice, materialele utilizate la amenajarea grupurilor sanitare să fie alese astfel încât să permită întreţinerea şi igienizarea acestora. Grupurile sanitare se dotează, corespunzător numărului de copii, cu materialele necesare pentru igiena personală: hârtie igienică, săpun, substanţe biodistructive şi mijloace de uscare a mâinilor după spălare;

d) să fie curăţate şi igienizate zilnic;

5) personalul Centrului dispune de spaţiu sanitar igienic separat;

6) Centrul dispune de izolator dotat grup sanitar separat;

7) Centrul dispune de cel puţin o cameră pentru recreere, dotată cu mobilier şi echipament pentru odihnă, jocuri, activităţi de socializare: mese, scaune, dulap pentru materiale didactice, jocuri, jucării, echipament audio şi video etc.;

8) Centrul dispune de o debara pentru păstrarea lenjeriei de pat şi a prosoapelor;

9) Centrul dispune de spaţiu separat pentru personal;

10) biroul pentru personal este dotat cu masă de birou, scaune, computer, seif şi dulap pentru cărţi;

11) Centrul dispune de spălătorie sau are încheiat un contract pentru prestarea serviciilor de spălare a lenjeriei murdare;

12) intrarea în Centru dispune de o pantă prevăzută cu bare pentru accesul copiilor cu necesităţi speciale.

Depunerea şi examinarea plângerilor/reclamaţiilor – standardul 18

52. Prestatorul de serviciu asigură reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului posibilitatea de a depune plângeri/reclamaţii cu privire la calitatea serviciului prestat, inclusiv cu privire la cazurile de violenţă, neglijare şi exploatare identificate pe parcursul prestării serviciilor.

53. Rezultatul scontat: aplicarea procedurilor de depunere şi examinare a plângerilor/reclamaţiilor contribuie la creşterea calităţii serviciilor prestate copilului.

54. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu dispune de o procedură de depunere şi examinare a plângerilor/reclamaţiilor;

2) prestatorul de serviciu asigură informarea reprezentantului legal/responsabilului legal al copilului şi personalului Centrului despre procedura de depunere şi examinare a plângerilor/reclamaţiilor;

3) prestatorul de serviciu dispune de registrul de înregistrare a plângerilor/reclamaţiilor, care include atât informaţiile privind modul de examinare a plângerilor/reclamaţiilor, cât şi măsurile întreprinse în acest sens.

MANAGEMENTUL CENTRULUI

Cadrul de organizare şi funcţionare – standardul 19

55. Prestatorul de serviciu, împreună cu conducătorul Centrului, asigură cadrul de organizare şi funcţionare eficientă a Centrului.

56. Rezultatul scontat: Cadrul de organizare şi funcţionare eficientă a Centrului asigură calitatea serviciului prestat.

57. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu deţine şi aplică un regulament intern de activitate al Centrului, elaborat în baza Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Centrului de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni–3 ani;

2) prestatorul de serviciu deţine şi aplică Manualul operaţional elaborat şi aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, care cuprinde toate procedurile aplicate de acesta în procesul de prestare a serviciilor: admiterea, planificarea şi prestarea serviciilor, încetarea prestării serviciilor, prevederile referitoare la prevenirea violenţei asupra beneficiarilor serviciilor, referirea la alte servicii, procedura de depunere a plângerilor/reclamaţiilor, modalitatea de examinare şi soluţionare a petiţiilor etc.;

3) prestatorul de serviciu asigură actualizarea procedurilor, precum şi cunoaşterea de către personal a acestor documente.

Managementul serviciilor prestate în cadrul Centrului – standardul 20

58. Prestatorul de serviciu, împreună cu conducătorul Centrului, asigură managementul eficient şi buna funcţionare a Centrului.

59. Rezultatul scontat: managementul Centrului se realizează în conformitate cu Standardele minime de calitate.

60. Indicatori de realizare:

1) managementul Centrului este realizat de către conducătorul Centrului, care deţine studii superioare în domeniul pedagogiei, psihopedagogiei, asistenţei sociale, psihologiei sau al medicinei şi are experienţă profesională în domeniul respectiv de minimum 3 ani;

2) conducătorul Centrului coordonează şi monitorizează activităţile Centrului, asigurând buna funcţionare a acestuia.

Planificarea şi monitorizarea – standardul 21

61. Prestatorul de serviciu, împreună cu conducătorul Centrului, asigură planificarea activităţii Centrului în scopul corespunderii acestuia cu necesităţile beneficiarilor.

62. Rezultatul scontat: Conţinutul şi calitatea serviciilor corespund necesităţilor beneficiarilor.

63. Indicatori de realizare:

1) prestatorul de serviciu, împreună cu conducătorul Centrului, asigură planificarea activităţii Centrului şi dezvoltarea continuă a acestuia în conformitate cu planul strategic de dezvoltare a Centrului, aprobat pentru o perioadă de 3-5 ani;

2) prestatorul de serviciu, împreună cu personalul Centrului, elaborează şi aprobă, la începutul fiecărui an, planul anual de activitate al Centrului;

3) conducătorul Centrului asigură monitorizarea şi evaluarea anuală a activităţii Centrului, întocmind rapoarte de activitate lunare, semestriale şi anuale, pe care le prezintă structurii teritoriale de asistenţă socială;

4) monitorizarea procesului de prestare a serviciilor şi evaluarea calităţii Centrului, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare a prestatorului de serviciu, este realizată de către structura teritorială de asistenţă socială.";

10. Hotărârea Guvernului nr.519/2022 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului de asistenţă telefonică gratuită pentru copii şi a Standardelor minime de calitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.267-273, art.664) se modifică după cum urmează:

10.1. în anexa nr.1:

10.1.1. la punctul 2, cuvintele "cu specializare înaltă fără componentă rezidenţială" se exclud;

10.1.2. la punctul 4, cuvântul "apelanţii" se substituie cu cuvântul "solicitanţii";

10.1.3. la punctul 5, enunţul "Costul apelurilor de intrare de peste hotarele ţării este suportat de către apelant." se exclude;

10.1.4. la punctul 8 subpunctul 1), cuvântul "obţine" se substituie cu cuvintele "beneficia de";

10.1.5. punctul 13 se completează cu subpunctul 4) cu următorul cuprins:

"4) să implice voluntari în activităţile de promovare a Serviciului";

10.1.6. la punctul 19, cuvintele "consilierii informează apelantul despre faptul că toate convorbirile se înregistrează în mod automat şi" se substituie cu cuvintele "consilierii informează apelantul despre faptul";

10.1.7. la punctul 21 subpunctul 3), cuvântul "problemelor" se substituie cu cuvântul "dificultăţilor";

10.1.8. la punctul 30 subpunctul 2), cifrele "25" se substituie cu cifrele "15";

10.1.9. la punctul 31, cuvintele "şi pe cea a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale" se exclud;

10.1.10. se completează cu punctele 401 şi 402 cu următorul cuprins:

"401. Nu poate activa în cadrul Serviciului persoana care a fost condamnată pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate împotriva vieţii şi sănătăţii omului, precum şi persoana care nu se află la evidenţa narcologică sau psihiatrică.

402. La angajare, persoanele vor prezenta angajatorului actele confirmative eliberate de către autorităţile competente, în contextul respectării prevederilor punctului 401, inclusiv a declaraţiilor pe propria răspundere, în cazul antrenării voluntarilor în activităţile de promovare a Serviciului.";

10.2. în anexa nr.2:

10.2.1. la punctele 2, 3 şi 4, cuvântul "apelant", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "solicitant", la forma gramaticală corespunzătoare;

10.2.2. la punctul 36:

10.2.2.1. litera a) se abrogă;

10.2.2.2. se completează cu litera i) cu următorul cuprins:

"i) alte obiecte tehnice, la necesitate".

11. Regulamentul-cadru cu privire la instituirea custodiei şi asigurarea organizării şi funcţionării Serviciului de tutelă/curatelă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.81/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.119- 121, art.259), se modifică după cum urmează:

11.1. la punctul 13, subpunctul 3) se exclude;

11.2. punctul 15 se completează cu următorul text, " ,conform raportului de evaluare a situaţiei copilului plasat în Serviciu, aprobat prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale";

11.3. punctul 16 va avea următorul cuprins:

"16. Autoritatea tutelară teritorială asigură elaborarea raportului de evaluare a situaţiei copilului plasat în Serviciu după prima lună de plasament, la trei luni de la plasament, la şase luni de la plasament şi apoi anual, precum şi în caz de necesitate.";

11.4. se completează cu punctul 161 cu următorul cuprins:

"161. În cazul schimbării domiciliului copilului plasat în Serviciul de tutelă/curatelă peste hotare, rapoartele de evaluare se vor elabora de către serviciile sociale din statul primitor, la solicitarea tutorilor/curatorilor care se vor transmite autorităţii tutelare teritoriale care a dispus plasamentul copilului. La rândul său, autoritatea tutelară teritorială, după caz, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în calitate de autoritate centrală pentru protecţia copilului din Republica Moldova solicită, în caz de necesitate, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova în statele primitoare informaţii privind situaţia copilului plasat în Serviciul de tutelă/curatelă.";

11.5. punctul 17 va avea următorul cuprins:

"17. Cazul copilului plasat în Serviciul de tutelă/curatelă este înregistrat în mod corespunzător în Sistemul informaţional automatizat în domeniul protecţiei copilului.";

11.6. se completează cu punctul 501 cu următorul cuprins:

"501. Odată cu dispunerea plasamentului copilului în Serviciu, autoritatea tutelară teritorială va anunţa despre acest fapt Casa Naţională de Asigurări Sociale în vederea achitării prestaţiilor sociale, conform cadrului normativ.";

11.7. la punctul 58 cuvintele "implementării planului individual de asistenţă a copilului" se substituie cu cuvintele "situaţiei copilului plasat în Serviciu";

11.8. punctul 60 se abrogă.

12. Hotărârea Guvernului nr.529/2014 cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate pentru Serviciul social "Casă comunitară pentru copii în situaţie de risc" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.178- 184, art.573), cu modificările ulterioare, se abrogă.

13. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.