BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 860 din 08.11.2023

cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "e-Monitorizare"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.11.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului

informaţional "e-Monitorizare"

nr. 860  din  08.11.2023

 (în vigoare 25.02.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32-35 art. 41 din 25.01.2024

* * *

În temeiul art.22 lit.d) din Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Conceptul Sistemului informaţional "e-Monitorizare" (se anexează).

2. Cancelaria de Stat, în calitate de posesor şi deţinător al Sistemului informaţional "e-Monitorizare", va asigura condiţiile juridice, financiare şi organizatorice pentru crearea, administrarea, mentenanţa, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului.

3. Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică va asigura administrarea tehnică a Sistemului informaţional "e-Monitorizare", precum şi implementarea cerinţelor de securitate stabilite de actele normative în domeniu.

4. Funcţionarea şi dezvoltarea continuă a Sistemului informaţional "e-Monitorizare" se va asigura din contul şi în limitele mijloacelor financiare alocate Cancelariei de Stat în legile bugetare anuale şi din alte surse neinterzise de legislaţie.

5. Până la punerea în exploatare a Sistemului informaţional "e-Monitorizare", Cancelaria de Stat:

1) va elabora şi va prezenta Guvernului pentru aprobare Regulamentul resursei informaţionale formate de Sistemul informaţional "e-Monitorizare";

2) va înainta propuneri privind casarea soluţiei software, destinată digitalizării proceselor de monitorizare a implementării documentelor de politici publice, ale cărei funcţionalităţi se dublează cu cele din Sistemul informaţional "e-Monitorizare".

6. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Cancelariei de Stat.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.860/2023

CONCEPTUL

Sistemului informaţional "e-Monitorizare"

INTRODUCERE

Guvernarea digitală constituie un angajament politic ferm pentru accelerarea în continuare a transformării digitale a Guvernului. Subiectul digitalizării este situat în topul obiectivelor de dezvoltare şi de modernizare a instituţiilor guvernamentale, în materie de reinginerie şi digitalizare a proceselor operaţionale. Sistemul de planificare strategică, monitorizare şi evaluare a politicilor publice are un rol esenţial în asigurarea unei activităţi eficiente a Guvernului.

Sistemul naţional de planificare strategică este format dintr-un cadru complex de documente de politici şi de planificare: Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", Programul de activitate al Guvernului, planurile naţionale de dezvoltare a Republicii Moldova, planurile anuale de acţiuni ale Guvernului, planurile de acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte (în continuare – Acordul de Asociere RM-UE), planurile naţionale de acţiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, strategii şi planuri sectoriale şi instituţionale, cadrul de planificare bugetară etc. Regulile de funcţionare şi modul de organizare a sistemului de planificare strategică în Republica Moldova este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice.

Datorită complexităţii acestui sistem, fără un soft eficient, este dificil de a sincroniza multiplele procese şi de a asigura o evidenţă şi o monitorizare riguroasă a nivelului de implementare a politicilor publice. Introducerea soluţiilor digitale în sistemul de planificare strategică va asigura nu doar simplificarea proceselor de lucru în administraţia publică şi optimizarea utilizării resurselor umane şi financiare disponibile, însă, cel mai important, va asigura creşterea eficienţei implementării politicilor publice şi, respectiv, majorarea impactului pozitiv al acestora asupra calităţii vieţii cetăţenilor.

Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" (în continuare – SND), aprobată prin Legea nr.315/2022, reprezintă principalul document naţional de planificare strategică care prezintă viziunea pe termen lung de dezvoltare a ţării şi a societăţii şi integrează priorităţile, obiectivele, indicatorii şi ţintele angajamentelor naţionale şi internaţionale asumate de Republica Moldova, în special cele care derivă din Acordul de Asociere RM-UE, Agenda de dezvoltare durabilă 2030 (în continuare – Agenda 2030), alte documente de colaborare cu partenerii de dezvoltare. Odată cu obţinerea statutului de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană (23 iunie 2022), Republica Moldova şi-a asumat o serie de angajamente noi. Onorarea acestora implică mai multe activităţi practice organizate într-un proces continuu iterativ şi incremental de planificare, monitorizare, raportare după cum urmează:

1) planificarea eficientă a procesului de implementare a angajamentelor stipulate în Acordul de Asociere RM-UE, în Programul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova 2021-2027 (în continuare – Programul de asociere RM-UE) şi în planurile naţionale de acţiuni privind realizarea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană;

2) monitorizarea punerii în aplicare a implementării programelor bilaterale cu Uniunea Europeană;

3) raportarea progresului de implementare a planurilor de acţiuni naţionale în sensul punerii în aplicare a Acordului de Asociere RM-UE;

4) evidenţa, documentarea şi coordonarea procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene.

În acest context, rolul activităţilor de digitalizare a devenit şi mai important pentru asigurarea unei monitorizări calitative a implementării documentelor de planificare strategică, a angajamentelor internaţionale şi a transpunerii actelor UE în legislaţia naţională.

Până în prezent, Guvernul a folosit o soluţie software, devenită funcţională din 2015, destinată digitalizării proceselor de monitorizare a implementării documentelor de politici publice, în special a Planului anual de acţiuni al Guvernului (în continuare – PAG). Pe parcursul utilizării sistemului, s-au constatat o serie de limitări tehnice, funcţionale şi constrângeri aferente drepturilor de proprietate intelectuală. Din cauza lipsei funcţionalităţilor necesare pentru monitorizarea transpunerii actelor UE în legislaţia naţională acesta a încetat să fie utilizat de către autorităţi în procesul de monitorizare a nivelului de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, dat fiind faptul că armonizarea legislaţiei naţionale la normele Uniunii Europene reprezintă un proces esenţial în calea de aderare la UE şi o pondere semnificativă în totalul angajamentelor asumate de Republica Moldova. Mai mult decât atât, în contextul obţinerii statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, limitările şi constrângerile acestui produs software nu permit Guvernului să dezvolte şi să modifice independent acest sistem.

Pentru depăşirea inconvenienţelor menţionate, autorităţile publice trebuie să dispună de un instrument informatic eficient care să acopere necesităţile autorităţilor publice, dezvoltat în baza soluţiilor tehnologice de ultimă oră pentru a facilita implementarea atât a angajamentelor de asociere/aderare la Uniunea Europeană, cât şi a angajamentelor naţionale care vin în suportul realizării agendei de asociere a ţării cu Uniunea Europeană.

Practica internaţională arată că toate guvernele care implementează sau au implementat în trecut un program de asociere cu Uniunea Europeană utilizează soluţii software dedicate pentru eficientizarea colaborării instituţionale în interiorul ţării şi în relaţie cu Uniunea Europeană.

Soluţiile informatice utilizate pentru planificarea, monitorizarea şi raportarea implementării angajamentelor conduc constant la:

1) asigurarea transparenţei procesului de elaborare, monitorizare şi implementare a planurilor de acţiuni naţionale şi cele pentru alinierea la standardele Uniunii Europene;

2) eficientizarea colaborării instituţionale prin consolidarea unor canale de comunicare moderne şi creşterea vitezei de schimb informaţional;

3) responsabilizarea implementării acţiunilor prin constituirea unor fluxuri de lucru clare în procesul de planificare, monitorizare, raportare progres şi definirea precisă a tuturor actorilor implicaţi în aceste fluxuri de lucru;

4) consolidarea eforturilor de implementare a angajamentelor de asociere (prin valorificarea unei platforme informatice comune care duce la eficientizarea lucrului, diminuarea redundanţei lucrărilor, reducerea costurilor şi simplificarea proceselor birocratice).

Aspiraţiile europene ale Republicii Moldova motivează şi creează un mediu favorabil pentru dezvoltarea şi implementarea unei soluţii informatice care va contribui substanţial la o mai bună organizare a procesului de planificare, monitorizare, raportare a planurilor naţionale de acţiuni şi astfel, va contribui la apropierea mai rapidă de Uniunea Europeană. Acest sistem informaţional va fi o soluţie din categoria Guvern către Guvern (G2G) şi Guvern către Cetăţeni (G2C) îndreptată spre asigurarea tranziţiei de la modalităţile tradiţionale de procesare manuală a documentelor spre digitalizarea extensivă şi consolidarea eforturilor de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin eficientizarea colaborării instituţionale.

DISPOZIŢII GENERALE

1. Sistemul informaţional "e-Monitorizare" (în continuare – SI "e-Monitorizare") reprezintă un sistem informaţional a cărui denumire deplină este Sistemul informaţional pentru gestiunea documentelor de politici publice, a proceselor de planificare, monitorizare şi raportare a implementării documentelor de politici şi de planificare a Acordului de Asociere RM-UE şi a angajamentelor care decurg din statutul de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

2. SI "e-Monitorizare" reprezintă un sistem informaţional integrat destinat elaborării/ implementării/ monitorizării planurilor de acţiuni destinate realizării angajamentelor Guvernului şi armonizării legislaţiei naţionale a Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. Implementarea SI "e-Monitorizare" va aduce beneficii şi impact imediat Guvernului, autorităţilor publice şi cetăţenilor, având în vedere că politicile publice implementate de Guvern sunt pentru şi în interesul cetăţenilor.

Implementarea soluţiei informatice va diminua costurile în legătură cu procesarea şi obţinerea accesului la date, astfel încât cei interesaţi să poată obţine uşor acces la datele necesare prin intermediul unei singure resurse informaţionale. Totodată, soluţia informatică va asigura optimizări de procese în administraţia publică, fapt ce va economisi resurse financiare şi va asigura utilizarea mai eficientă a resurselor umane.

Implementarea SI "e-Monitorizare" va permite sporirea transparenţei activităţilor de implementare a angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Republicii Moldova, a documentelor de politici publice şi armonizare a legislaţiei cu cea a Uniunii Europene, furnizând operativ părţilor interesate informaţii actualizate la zi privitor la gradul de implementare a documentelor de politici publice, angajamentelor naţionale ale Guvernului, precum şi a angajamentelor internaţionale (inclusiv angajamentele aferente Acordului de Asociere RM-UE şi negocierile de aderare la Uniunea Europeană).

3. SI "e-Monitorizare" este parte componentă a sistemelor şi resurselor informaţionale de stat, locul acestuia în spaţiul informaţional unic fiind prezentat în figura 1.

SI "e-Monitorizare" urmează a fi integrat cu alte sisteme informaţionale de stat prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), în vederea implementării necesităţilor funcţionale ale Cancelariei de Stat şi ale altor autorităţi publice.

Figura 1. Locul SI "e-Monitorizare" în cadrul sistemelor informaţionale de stat

Datorită poziţiei sale în cadrul sistemelor şi resurselor informaţionale de stat, implementarea SI "e-Monitorizare" va spori deschiderea informaţională şi eficienţa coordonării activităţilor autorităţilor publice în planificarea şi implementarea documentelor de politici, precum şi a activităţilor de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

4. Destinaţia sistemului informaţional constă în implementarea unei soluţii software orientată spre digitalizarea proceselor de planificare, monitorizare şi raportare a implementării documentelor de politici publice îndreptate spre realizarea angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Guvernului Republicii Moldova (inclusiv cele aferente asocierii Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană în contextul obţinerii statutului de ţară candidată).

În acest sens, SI "e-Monitorizare" va reprezenta o soluţie informatică interconectată cu toate sursele de date relevante, care vor furniza şi vor prelua în regim automat datele specifice proceselor de elaborare a planurilor de acţiuni destinate implementării documentelor de politici, de monitorizare a implementării planurilor de acţiuni şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. De asemenea, SI "e-Monitorizare" urmează să asigure accesul cetăţenilor şi instituţiilor interesate la datele deschise produse în cadrul proceselor de business în baza cărora să fie urmărit progresul de realizare a angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Republicii Moldova.

SI "e-Monitorizare" va furniza/recepţiona datele aferente planurilor de acţiuni, documentelor de politici, actelor normative inventariate, evenimentelor de trasabilitate şi documentelor produse în cadrul fluxurilor de lucru implementate prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect).

Totodată, unele date, indicatori de performanţă, rapoarte statistice şi documente ale SI "e-Monitorizare" urmează a fi publicate pentru acces public sau, după caz, autorizat în cadrul portalului datelor guvernamentale deschise (date gov.md). Acest lucru urmează să familiarizeze publicul larg cu priorităţile curente ale Guvernului, să sporească transparenţa implementării documentelor de politici publice sau angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova (inclusiv cele ce ţin de Acordul de Asociere RM-UE şi cele specifice statutului de ţară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană).

5. Scopul SI "e-Monitorizare" constă în asigurarea Guvernului cu o soluţie informatică performantă (scalabilă, configurabilă şi compatibilă cu ulterioare dezvoltări şi integrări), destinată digitalizării proceselor de business aferente elaborării, implementării, monitorizării implementării documentelor de politici publice, angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Guvernului, precum şi armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în contextul obţinerii de către Republica Moldova a statutului de ţară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. SI "e-Monitorizare" urmează să devină un instrument cheie de interacţiune, lucru în comun şi colaborare eficientă a autorităţilor publice, care va facilita şi accelera semnificativ procesul decizional şi redundanţa acţiunilor funcţionarilor publici, va spori calitatea şi operativitatea datelor necesare procesului de luare a deciziilor şi de raportare a progresului de implementare a documentelor de politici publice şi armonizare a legislaţiei naţionale.

6. Pornind de la cadrul normativ existent şi de la necesităţile obiective ale subiecţilor implicaţi în exploatarea ulterioară a SI "e-Monitorizare" sunt delimitate următoarele obiective care vor fi atinse în urma implementării sistemului informaţional:

1) asigurarea unei planificări strategice şi operaţionale riguroase şi cuprinzătoare, asigurându-se încadrarea tuturor acţiunilor şi angajamentelor Guvernului într-un singur sistem, precum şi a tuturor proceselor cheie pentru implementarea eficientă a politicilor publice: planificare, monitorizare şi raportare;

2) standardizarea şi digitalizarea proceselor de elaborare, monitorizare şi implementare a documentelor de planificare indiferent de categoria acestora şi autorităţile publice implicate;

3) digitalizarea proceselor de monitorizare, coordonare, raportare, documentare, sistematizare şi evidenţă a armonizării legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene;

4) planificarea acţiunilor de implementare, monitorizare şi raportare a Acordului de Asociere RM-UE şi a angajamentelor care decurg din statutul de ţară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană;

5) asigurarea planificării integrate şi sincronizate a politicilor publice cu resursele bugetare şi facilitarea estimării costurilor acţiunilor de politici în procesul de planificare strategică;

6) operaţionalizarea unui set riguros de indicatori de performanţă în sistemul de monitorizare şi evaluare a politicilor publice, ce vor oferi informaţii operative despre progresul în implementarea politicilor publice şi evidenţierea domeniilor cu probleme potenţiale;

7) responsabilizarea activităţii Guvernului, inclusiv prin asigurarea notificărilor automatizate a utilizatorilor/responsabililor despre sarcinile atribuite şi termenele limită, ajutându-i astfel să intervină proactiv;

8) facilitarea proceselor de comunicare a rezultatelor Guvernului şi sporirea transparenţei activităţii Guvernului;

9) diminuarea redundanţei datelor şi a activităţilor realizate de autorităţi în procesele de introducere şi raportare a informaţiilor;

10) furnizarea/recepţionarea automată a datelor aferente proceselor de business ale SI "e-Monitorizare" prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect), în conformitate cu cadrul normativ care reglementează domeniul interoperabilităţii şi al schimbului de date;

11) accesul rapid, garantat la date indiferent de locaţia utilizatorului autorizat;

12) standardizarea datelor, mesajelor şi acţiunilor entităţilor cu acces autorizat la SI "e-Monitorizare";

13) reducerea costurilor operaţionale, sporirea calităţii mijloacelor de comunicare şi reducerea timpului de răspuns pentru obţinerea informaţiilor necesare sau luarea deciziilor;

14) asigurarea scalabilităţii prin implementarea unor soluţii informatice configurabile, permiţând o operare fără probleme, actualizări viitoare şi integrări cu sisteme informaţionale externe.

7. Pentru asigurarea realizării obiectivelor înaintate la proiectarea, dezvoltarea şi implementarea SI "e-Monitorizare" trebuie să se ţină cont de următoarele principii:

1) principiul legalităţii, care presupune crearea şi exploatarea sistemului informaţional în conformitate cu legislaţia naţională şi a normelor şi standardelor internaţionale recunoscute în domeniu;

2) principiul divizării arhitecturii pe nivele, care constă în proiectarea independentă a componentelor funcţionale ale SI "e-Monitorizare" în conformitate cu standardele de interfaţă dintre nivele;

3) principiul alinierii la arhitectura TIC de scară largă a Cancelariei de Stat, care presupune că locul SI "e-Monitorizare" în arhitectura TIC de scară largă este explicit delimitat în raport cu alte sisteme informaţionale ale Cancelariei de Stat. SI "e-Monitorizare" va fi implementat cu aplicarea principiilor de arhitectură TIC stabilite de Cancelaria de Stat şi va fi capabil să interacţioneze cu alte componente ale arhitecturii TIC;

4) principiul arhitecturii bazate pe servicii (SOA), care constă în distribuirea funcţionalităţii aplicaţiei în unităţi mai mici, distincte, numite servicii, care pot fi distribuite într-o reţea şi pot fi utilizate împreună pentru a crea aplicaţii destinate implementării funcţiilor de business ale sistemului informaţional;

5) principiul reutilizării capabilităţilor existente, care presupune că SI "e-Monitorizare" va fi implementat prin reutilizarea la nivelul componentelor sale a capabilităţilor TIC curente la care are acces Cancelaria de Stat. Dezvoltarea de noi capabilităţi specifice SI "e-Monitorizare" se va face doar în cazul lipsei acestora în arhitectura TIC curentă a Cancelariei de Stat;

6) principiul securităţii prin design, care presupune proiectarea SI "e-Monitorizare" în cunoştinţă de cauză cu privire la riscurile de securitate a informaţiei ce pot afecta buna funcţionare a sistemului informaţional. Cerinţele normative aplicabile pentru implementarea mecanismelor de asigurare a securităţii informaţiei trebuie considerate la etapa de proiectare a SI "e-Monitorizare" şi implementate la etapa de dezvoltare. SI "e-Monitorizare" va asigura accesarea controlată, transparentă şi responsabilă a datelor;

7) principiul integrităţii, plenitudinii şi veridicităţii datelor, care presupune implementarea mecanismelor care permit păstrarea conţinutului şi interpretării univoce a datelor în condiţiile unor influenţe accidentale şi eliminării fenomenelor de denaturare sau lichidare accidentală a acestora, furnizarea unui volum de date suficient executării funcţiilor de business al sistemului informaţional şi asigurarea unui grad înalt de corespundere a datelor cu starea reală a obiectelor pe care le reprezintă şi care fac parte din SI "e-Monitorizare";

8) principiul expansibilităţii, care stipulează posibilitatea extinderii şi completării sistemului informaţional cu noi funcţii sau îmbunătăţirea celor existente;

9) principiul primei persoane/a centrului unic, care presupune existenţa unei persoane responsabile de rang înalt, cu drepturi suficiente pentru luarea deciziilor şi coordonarea activităţilor în vederea creării şi exploatării sistemului informaţional;

10) principiul scalabilităţii, care presupune asigurarea unei performanţe constante a soluţiei informatice la creşterea volumului de date şi a solicitării utilizatorilor;

11) principiul simplităţii şi comodităţii utilizării, care presupune proiectarea şi dezvoltarea tuturor aplicaţiilor, mijloacelor tehnice şi de program accesibile utilizatorilor în baza unor principii exclusiv vizuale, ergonomice şi logice de concepţie;

12) principiul independenţei şi neutralităţii tehnologice, care presupune că sistemul informaţional trebuie să fie implementat în baza unor cerinţe funcţionale independente de tehnologii sau produse de programe specifice;

13) principiul compatibilităţii SI "e-Monitorizare" cu sistemele informaţionale de stat existente în ţară;

14) principiul controlului, care prevede totalitatea măsurilor organizatorice şi tehnice de program, care asigură calitatea înaltă a resursei informaţionale formate, fiabilitatea păstrării acesteia şi corectitudinea utilizării în conformitate cu legislaţia;

15) principiul auditului informatic, care presupune înregistrarea datelor despre acţiunile şi evenimentele SI "e-Monitorizare", pentru a face posibilă reconstituirea istoriei unui obiect sau a stării lui la o etapă anterioară;

16) principiul accesibilităţii informaţiei cu caracter public, care presupune implementarea procedurilor de asigurare a accesului solicitanţilor la informaţia cu caracter public furnizată de SI "e-Monitorizare".

8. Implementarea SI "e-Monitorizare" urmează să furnizeze autorităţilor publice un instrumentar eficient de lucru în comun care să permită digitalizarea extensivă a proceselor de business specifice obiectivelor de funcţionare a SI "e-Monitorizare" şi garantare a accesului publicului larg la datele deschise produse prin intermediul fluxurilor de lucru implementate. Sarcinile principale înaintate SI "e-Monitorizare" sunt următoarele:

1) iniţierea unui mediu digital de lucru comun a autorităţilor publice pe dimensiunea elaborării, planificării, monitorizării şi implementării documentelor de planificare pentru realizarea angajamentelor naţionale, internaţionale şi armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene;

2) schimbul electronic de date cu părţi terţe pentru recepţionarea automatizată a datelor necesare proceselor de business ale SI "e-Monitorizare" prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) (pentru sistemele informaţionale ale Republicii Moldova) sau interfaţa de programare a aplicaţiei expusă de sistemele informaţionale din afara Republicii Moldova;

3) furnizarea unui mecanism eficient de responsabilizare a autorităţilor publice privind sarcinile atribuite şi respectarea termenelor limită de finalizare a acestora în cadrul SI "e-Monitorizare";

4) optimizarea proceselor de lucru prin automatizarea şi eficientizarea acţiunilor utilizatorilor autorizaţi şi eliminarea redundanţei activităţilor efectuate de aceştia;

5) implementarea documentelor electronice structurate pasibile a fi procesate automatizat de către sistemele informaţionale destinatare prin adopţia şi implementarea unor standarde de documente structurate consacrate compatibile celor elaborate în Uniunea Europeană (MoReq2010, Akoma Ntoso etc.);

6) implementarea iniţiativelor e-Guvernare prin găzduirea SI "e-Monitorizare" pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud) şi integrarea cu sistemele informaţionale partajate: (MConnect), (MPass), (MSign), (MLog), (MNotify), (MPower), (MDoc) şi portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md);

7) garantarea accesului la datele publice ale SI "e-Monitorizare" prin intermediul interfeţei publice a acestuia (informarea operativă a cetăţenilor privind implementarea documentelor de politici publice şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene) şi prin furnizarea periodică de date în regim automat către portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md).

SPAŢIUL NORMATIV-JURIDIC AL FUNCŢIONĂRII

SI "e-Monitorizare"

9. Cadrul normativ al SI "e-Monitorizare" este format din actele normative care reglementează domeniul de elaborare, monitorizare şi implementare a politicilor publice, domeniul informatizării şi tehnologiei informaţiei, precum şi al activităţii Cancelariei de Stat.

10. Actele normative aferente activităţii Cancelariei de Stat, întocmirii documentelor de politici publice, precum şi proceselor de business ale SI "e-Monitorizare" sunt următoarele:

1) Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional;

2) Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate;

3) Legea nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte;

4) Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative;

5) Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern;

6) Legea nr.315/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030";

7) Hotărârea Guvernului nr.657/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea, structurii şi efectivului-limită ale Cancelariei de Stat;

8) Hotărârea Guvernului nr.610/2018 pentru aprobarea Regulamentului Guvernului;

9) Hotărârea Guvernului nr.1082/2018 cu privire la reorganizarea Cancelariei de Stat;

10) Hotărârea Guvernului nr.1171/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene;

11) Hotărârea Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice;

12) Planurile naţionale de dezvoltare pe termen mediu aprobate anual de Guvern;

13) Planurile de acţiuni anuale ale Guvernului;

14) Hotărârea Guvernului nr.126/2023 cu privire la aprobarea Strategiei de reformă a administraţiei publice din Republica Moldova 2023-2030;

15) Hotărârea Guvernului nr.868/2022 cu privire la aprobarea Mecanismului de coordonare a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi a componenţei grupurilor de lucru implicate în asigurarea implementării Mecanismului de coordonare a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi la modificarea Hotărârii Guvernului nr.679/2009 privind aprobarea componenţei nominale a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană a Republicii Moldova;

16) Decizia Prim-Ministrului Republicii Moldova nr.10 din 19 ianuarie 2023 cu privire la crearea grupului de lucru interinstituţional privind elaborarea sistemului informaţional în domeniul planificării strategice şi operaţionale;

17) Plan de acţiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (aprobat de către Comisia Naţională pentru Integrare Europeană pe data de 4 august 2022);

18) Planurile naţionale de acţiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană;

19) Planurile de acţiuni anuale ale autorităţilor publice centrale;

20) Programul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova (2021-2027);

21) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de aproximare legală din cadrul Cancelariei de Stat (aprobat de Secretarul general al Guvernului, din 31 ianuarie 2019);

22) Ghidul metodologic privind integrarea prevederilor Strategiei naţionale de dezvoltare în documentele de planificare şi documentele de politici publice la nivel naţional, 2021, https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/ghid_copertat_coral.pdf;

23) Manualul privind estimarea costurilor documentelor de politici publice din Republica Moldova, 2023, https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/costing_manual_ro_may_2023.pdf.

11. Actele normative care reglementează tehnologia informaţiei şi comunicaţiei din Republica Moldova aplicabile SI "e-Monitorizare" sunt următoarele:

1) Legea nr.124/2022 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere;

2) Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate;

3) Hotărârea Guvernului nr.710/2011 cu privire la aprobarea Programului strategic de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare);

4) Hotărârea Guvernului nr.656/2012 cu privire la aprobarea Programului privind Cadrul de Interoperabilitate;

5) Hotărârea Guvernului nr.1090/2013 privind serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass);

6) Hotărârea Guvernului nr.128/2014 privind platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud);

7) Hotărârea Guvernului nr.405/2014 privind serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign);

8) Hotărârea Guvernului nr.701/2014 cu privire la aprobarea Metodologiei publicării datelor guvernamentale deschise;

9) Hotărârea Guvernului nr.708/2014 privind serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog);

10) Hotărârea Guvernului nr.201/2017 privind aprobarea Cerinţelor minime obligatorii de securitate cibernetică;

11) Hotărârea Guvernului nr.1141/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind modalitatea de aplicare a semnăturii electronice pe documentele electronice de către funcţionarii persoanelor juridice de drept public în cadrul circulaţiei electronice ale acestora;

12) Hotărârea Guvernului nr.377/2018 cu privire la reglementarea cadrului instituţional şi mecanismului de coordonare şi management al asistenţei externe;

13) Hotărârea Guvernului nr.414/2018 cu privire la măsurile de consolidare a centrelor de date în sectorul public şi de raţionalizare a administrării sistemelor informaţionale de stat;

14) Hotărârea Guvernului nr.211/2019 privind platforma de interoperabilitate (MConnect);

15) Hotărârea Guvernului nr.375/2020 pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional automatizat "Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice" (MPower) şi a Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice;

16) Hotărârea Guvernului nr.376/2020 pentru aprobarea Conceptului serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify) şi a Regulamentului privind modul de funcţionare şi utilizare a serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify);

17) Hotărârea Guvernului nr.165/2022 cu privire la Sistemul informaţional "Registrul de stat al actelor juridice".

12. SI "e-Monitorizare" trebuie să respecte următoarele acte normative, care reglementează lansarea şi exploatarea sistemelor informaţionale:

1) Legea nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public;

2) Legea nr.1069/2000 cu privire la informatică;

3) Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat;

4) Legea nr.71/2007 cu privire la registre;

5) Legea comunicaţiilor electronice nr.72/2025;

6) Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;

7) Hotărârea Guvernului nr.840/2004 cu privire la crearea Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor administraţiei publice;

8) Hotărârea Guvernului nr.153/2021 pentru aprobarea Conceptului Sistemului informaţional "Registrul resurselor şi sistemelor informaţionale de stat" şi a Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului resurselor şi sistemelor informaţionale de stat;

9) Hotărârea Guvernului nr.1123/2010 privind aprobarea Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.693 din 15.10.2025, în vigoare 01.01.2026]

13. SI "e-Monitorizare" trebuie să fie proiectat, dezvoltat şi implementat în conformitate cu următoarele reglementări şi recomandări naţionale şi internaţionale, metodologii şi recomandări legate de sectorul TIC:

1) Ordinul ministrului dezvoltării informaţionale nr.78/2006 cu privire la aprobarea reglementării tehnice "Procesele ciclului de viaţă al software-ului" RT 38370656 - 002:2006;

2) Standardul SM ISO/IEC/IEEE 14764:2022 - Ingineria software. Procesele ciclului de viaţă al software-ului. Mentenanţă;

3) Standardul SM EN ISO/IEC 27001:2017 - Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Sisteme de management al securităţii informaţiei. Cerinţe;

4) Standardul SM EN ISO/IEC 27002:2017 - Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Cod de bună practică pentru managementul securităţii informaţiei;

5) Standardul SM ISO/IEC 15408-1:2022 - Securitatea informaţiei, securitatea cibernetică şi protecţia datelor personale. Criterii de evaluare a securităţii IT. Partea 1: Introducere şi model general;

6) Standardul SM ISO/IEC 15408-2:2022 - Securitatea informaţiei, securitatea cibernetică şi protecţia datelor personale. Criterii de evaluare a securităţii IT. Partea 2: Componente funcţionale de securitate;

7) Standardul SM ISO/IEC 15408-3:2022 Securitatea informaţiei, securitatea cibernetică şi protecţia datelor personale. Criterii de evaluare a securităţii IT. Partea 3: Componente de asigurare a securităţii;

8) Cerinţele de nivel AA pentru interfaţa cu utilizatorul ale Ghidului "Web Content Accessibility Guidelines 2.1", https://www.w3.org/TR/WCAG21/;

9) Recomandările World Wide Web Consortium (W3C) (http://www.w3c.org) privind calitatea conţinutului paginilor Web, posibilităţile vizualizării corecte a informaţiei, folosind exploratoare internet larg utilizate, şi compatibilitatea cu diferite platforme informatice;

10) Recomandările W3C (http://validator.w3.org) privind testarea paginilor Web. Toate paginile Web generate de SI "e-Monitorizare" se vor testa în conformitate cu aceste recomandări.

SPAŢIUL FUNCŢIONAL AL SI "e-Monitorizare"

14. Funcţiile de bază ale SI "e-Monitorizare" sunt următoarele:

1) gestiunea angajamentelor politice naţionale şi internaţionale. Funcţie care presupune furnizarea instrumentelor destinate inventarierii şi evidenţei tuturor angajamentelor Guvernului care rezultă din documentele de politici publice şi de planificare (Agenda 2030, SND, Programul de activitate a Guvernului, planurile naţionale de dezvoltare, Planul de acţiuni al Guvernului, strategiile/programele sectoriale, planurile instituţionale etc.), acordurile cu Uniunea Europeană (Acordul de Asociere RM-UE, Programul de Asociere RM-UE, cadrul de aderare la Uniunea Europeană (criteriile de aderare), Acordul privind spaţiul aerian comun între UE şi Republica Moldova etc.) şi acordurile internaţionale a Republicii Moldova (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Organizaţia Mondială a Comerţului, Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, Acordul de Liber Schimb Central-European, Acordul de la Paris privind schimbările climatice etc.);

2) elaborarea documentelor de planificare (planurilor de acţiuni). Această funcţie presupune un set de funcţionalităţi ale SI "e-Monitorizare" ce va asigura elaborarea, actualizarea şi/sau modificarea/redactarea documentelor de planificare. Vor fi asigurate fluxurile de lucru şi mecanismele de colaborare digitală între autorităţile publice destinate procesului de planificare a implementării documentelor de politici şi angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Guvernului. Va fi furnizat setul de funcţionalităţi şi instrumente necesar pentru definirea structurii documentului de planificare, completarea cu obiective, ţinte, indicatori, crearea legăturilor cu elementele respective din alte documente de politici şi angajamente internaţionale, completarea/actualizarea acţiunilor, termenelor, responsabililor, costurilor şi altor elemente constitutive ale planurilor de acţiuni, vor fi definite regulile de monitorizare şi raportare a acestora. SI "e-Monitorizare" va asigura schimbul de date cu sisteme externe şi proceduri de validare a datelor primare şi respectare a constrângerilor necesare pentru sporirea eficienţei şi calităţii elaborării planurilor de acţiuni;

3) documentarea implementării angajamentelor şi a documentelor de planificare. Funcţie implementată prin intermediul unor instrumente informatice destinate raportării periodice de către autorităţile publice responsabile de progresul în implementarea acţiunilor planificate. Aceste instrumente vor asigura propagarea recurentă a raportului de progres în cazul în care o acţiune raportată este planificată în cadrul mai multor Planuri de acţiuni (în calitate de acţiune distinctă sau parte componentă a unei acţiuni mai ample). SI "e-Monitorizare" va furniza facilităţi care vor automatiza procesul de raportare a progresului implementării acţiunilor planificate şi validare a conţinutului acestor rapoarte. SI "e-Monitorizare" va integra instrumente de căutare a documentului/acţiunii pentru care se raportează, va genera şablon de raportare cu toate atributele necesare, definit de coordonatorul documentului;

4) monitorizarea implementării documentelor de politici şi a documentelor de planificare. Funcţie implementată prin intermediul unor instrumente informatice destinate monitorizării gradului de implementare a planurilor de acţiuni, în particular, şi a angajamentelor naţionale şi internaţionale, la general. Această funcţie urmează să implementeze un mediu de colaborare digitală între autorităţile publice îndreptat spre eficientizarea implementării planurilor de acţiuni şi anticiparea oportună a riscurilor şi a deficienţelor de implementare a acţiunilor planificate şi realizarea angajamentelor politice şi internaţionale ale Guvernului. Datorită interoperabilităţii SI "e-Monitorizare" cu alte sisteme informaţionale ale autorităţilor publice (Sistemul informaţional de gestiune a documentelor al Cancelariei de Stat, Sistemul informaţional "Registrul de stat al actelor juridice", Sistemul informaţional "e-Parlament", MDoc etc.), procesul de monitorizare a implementării documentelor de planificare va fi automatizat la maximum;

5) gestiunea indicatorilor de raportare şi monitorizare. Sistemul "e-Monitorizare" va oferi o platformă pentru gestiunea indicatorilor de rezultat şi impact stabiliţi în documentele de politici publice, precum şi indicatorilor de monitorizare din documentele de planificare, pentru monitorizarea şi evaluarea implementării politicilor, generarea rapoartelor de stare despre progresul în implementare şi evidenţierea zonelor cu potenţiale probleme. Sistemul va oferi funcţionalităţi ce vor permite identificarea şi selectarea indicatorilor, stabilirea valorilor de referinţă, ţintelor ce urmează a fi atinse, regulilor de raportare pentru fiecare indicator şi setarea legăturilor cu elementele structurale ale documentelor de politici publice şi de planificare: document, obiective, direcţii prioritare, angajamente etc.;

6) facilitarea estimării costurilor acţiunilor din documentele de planificare. SI "e-Monitorizare" va oferi instrumentele necesare pentru a estima costurile măsurilor de politici, asigurând integrarea costurilor pentru fiecare acţiune planificată, vor fi oferite clasificările subprogramelor/programelor bugetare, va integra proceduri de validare a datelor introduse. SI "e-Monitorizare" va asigura schimbul de date cu sisteme externe privind planificarea bugetară, asistenţa externă acordată Republicii Moldova (Sistemul informaţional integrat al finanţelor publice, Platforma pentru Gestionarea Asistenţei externe (amp.gov.md) etc.);

7) gestiunea inventarului actelor normative armonizate. Funcţie prin intermediul căreia urmează a fi inventariate actele normative ale Uniunii Europene, prevederile cărora sunt pasibile a fi transpuse în cadrul legal al Republicii Moldova şi actele normative care necesită a fi armonizate cu legislaţia Uniunii Europene. Datorită interoperabilităţii SI "e-Monitorizare" cu sistemele informaţionale ale Uniunii Europene (EUR-Lex) şi ale Republicii Moldova (Sistemul informaţional "Registrul de stat al actelor juridice", PARTICIP.MD, e-Parlament, MDoc etc.), procesele de inventariere a actelor normative, recepţionarea evenimentelor de trasabilitate şi actualizare vor fi automatizate la maximum;

8) gestiunea tabelelor de concordanţă. Funcţie specifică a SI "e-Monitorizare" prin intermediul căreia urmează a fi elaborate tabelele de concordanţă care reflectă gradul de compatibilitate a actului/proiectului de act normativ naţional cu cerinţele legislaţiei Uniunii Europene. La fel, tabelele de concordanţă vor servi în calitate de instrument de planificare pentru procesul de armonizare a actelor normative ale Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene. De menţionat faptul că activităţile de transpunere a legislaţiei Uniunii Europene constituie o pondere importantă din Planurile de acţiuni aferente implementării cerinţelor Acordului de Asociere RM-UE şi a cerinţelor de aderare la Uniunea Europeană;

9) monitorizarea şi coordonarea procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene. Această funcţie implementează un obiectiv-cheie al SI "e-Monitorizare" – cel de monitorizare a procesului de armonizare pentru a oferi informaţii exhaustive, în orice moment, despre etapa de realizare a unei acţiuni de armonizare legislativă, precum şi nivelul de aliniere a legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene. Procesul de monitorizare se va baza pe interoperabilitatea SI "e-Monitorizare" cu sistemele informaţionale externe relevante, astfel încât, în mare parte, evenimentele de trasabilitate a actelor normative să fie preluate şi înregistrate în regim automatizat;

10) elaborarea documentelor specifice fluxurilor de lucru implementate în SI "e-Monitorizare". Este o funcţie importantă care va transfera activitatea utilizatorilor autorităţilor publice care exploatează SI "e-Monitorizare" într-un spaţiu exclusiv digital. Majoritatea documentelor specifice proceselor de business implementate (documente de politici publice, planuri de acţiuni, tabele de concordanţă, decizii de aprobare/respingere, avize, expertize, comentarii, rapoarte de progres) urmează a fi elaborate exclusiv prin intermediul facilităţilor furnizate de SI "e-Monitorizare" în baza acţiunilor efectuate de utilizatori şi datelor introduse de aceştia (se va renunţa la elaborarea de documente în afara sistemului informaţional şi ataşarea ulterioară a acestora). Documentele generate vor avea un format structurat pentru asigurarea procesării automate a acestora de către sisteme informaţionale terţe;

11) diseminarea datelor cu privire la implementarea angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Guvernului. Este o funcţie prin intermediul căreia urmează a fi asigurată transparenţa activităţilor de elaborare/implementare/monitorizare a planurilor de acţiuni şi a celor de armonizare a legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. Pentru informarea operativă a publicului larg privind realizarea angajamentelor Guvernului per general şi a autorităţilor publice specifice, în particular, vor fi folosite mai mule canale după cum urmează: interfaţa publică a SI "e-Monitorizare", widget specializat pentru publicarea automată a datelor pe pagini web externe şi portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md).

15. SI "e-Monitorizare" include următoarele contururi funcţionale:

1) Interfaţa publică a SI "e-Monitorizare". Prin intermediul acestui contur funcţional se va asigura accesul utilizatorilor externi cu acces anonim sau autorizat (prin intermediul serviciului electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass)) la datele disponibile în cadrul resursei informaţionale a SI "e-Monitorizare". Prin intermediul interfeţei publice a SI "e-Monitorizare" va fi asigurat accesul la datele cu caracter public, aferente activităţii sale de planificare şi evaluare a gradului de implementare a planurilor de acţiuni ale Guvernului, a Acordului de Asociere RM-UE, precum şi a angajamentelor Republicii Moldova de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene. Conturul include următoarele funcţii:

a) accesarea datelor, a documentelor şi a rapoartelor cu caracter public conţinute în stocul de date al SI "e-Monitorizare";

b) utilizarea mecanismului de elaborare şi expediere a comentariilor aferente documentelor publicate prin intermediul interfeţei publice a SI "e-Monitorizare";

c) configurarea conţinutului şi a aspectului interfeţei publice a SI "e-Monitorizare".

2) Funcţionalităţile comune ale utilizatorilor autorizaţi. Prin intermediul acestui contur funcţional utilizatorii autorizaţi au acces la un set de funcţionalităţi indiferent de rolul deţinut în cadrul SI "e-Monitorizare". Rolurile şi drepturile ataşate profilurilor acestora vor limita doar seturile de date accesibile. Conturul include următoarele funcţii:

a) panou de comandă pentru vizualizarea şi accesarea rapidă a evenimentelor de business specific activităţii utilizatorilor autorizaţi;

b) căutarea şi accesarea datelor/documentelor gestionate prin intermediul SI "e-Monitorizare";

c) instrumente de colaborare eficientă între utilizatorii autorizaţi (gestiunea sarcinilor, organizarea discuţiilor, schimbul de documente/fişiere şi expedierea/recepţionarea notificărilor);

d) generarea documentelor specifice evenimentelor de business digitalizate prin intermediul SI "e-Monitorizare";

e) generarea rapoartelor statistice în baza stocului de date al SI "e-Monitorizare".

3) Planificarea strategică. Prin intermediul acestui contur utilizatorii autorizaţi cu roluri specifice vor accesa setul de funcţionalităţi care implementează fluxurile de lucru aferente gestiunii documentelor de planificare operaţională conform cadrului naţional de planificare strategică, planificării/monitorizării procesului de implementare a Acordului de Asociere RM-UE/Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător şi planificării/monitorizării procesului de implementare a angajamentelor ce reies din statutul Republicii Moldova de ţară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. SI "e-Monitorizare" va oferi un mecanism flexibil de creare a legăturilor între documentele de planificare şi documentele de politici publice sau angajamentele Republicii Moldova. Astfel, activităţile din planurile de acţiuni (planurile naţionale de acţiuni privind realizarea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană, planurile naţionale de dezvoltare (PND), planurile de acţiuni ale Guvernului (PAG) sau planurile de acţiuni instituţionale) vor fi privite atât prin prisma obiectivelor generale şi specifice din SND, Agenda 2030, cât şi a altor angajamente internaţionale. Conturul include următoarele funcţii:

a) gestiunea listei de documente de politici publice, priorităţi, angajamente şi recomandări ca urmare a proceselor de raportare/evaluare pentru actualizarea documentelor de planificare;

b) elaborarea documentelor de planificare operaţională prin intermediul funcţionalităţilor specifice oferite de SI "e-Monitorizare" autorităţilor publice implicate în procesul de planificare strategică;

c) raportarea progresului implementării documentelor de politici publice şi documentelor de planificare (planurilor de acţiuni) prin intermediul funcţionalităţilor destinate întocmirii formularelor electronice de raportare a progresului de implementare a activităţilor de care sunt responsabile autorităţile publice;

d) monitorizarea implementării planurilor de acţiuni prin intermediul funcţionalităţilor specifice ale SI "e-Monitorizare" destinate furnizării setului predefinit de indicatori de performanţă şi rapoarte statistice destinate prezentării datelor operative referitoare la progresul de implementare a planurilor de acţiuni, precum şi prin intermediul informaţiilor furnizate SI "e-Monitorizare" de alte sisteme externe;

e) gestiunea listei indicatorilor de monitorizare şi raportare prin intermediul funcţionalităţilor destinate definirii indicatorilor, atribuirii tipurilor acestora, valorilor de referinţă şi a ţintelor, construirii/reprezentării seriilor de date, stabilirii regulilor de raportare şi a legăturilor în cadrul sistemului;

f) estimarea costurilor acţiunilor de politici prin intermediul instrumentelor de estimare a costurilor speciale integrate în funcţionalităţile sistemului şi interconectărilor cu sisteme informaţionale externe.

4) Armonizarea legislaţiei. Prin intermediul acestui funcţional utilizatorii autorizaţi cu roluri specifice vor utiliza funcţionalităţile destinate digitalizării proceselor de coordonare şi de monitorizare a armonizării legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene. Conturul include următoarele funcţii:

a) evidenţa angajamentelor Republicii Moldova de transpunere a legislaţiei Uniunii Europene;

b) evidenţa actelor normative ale Uniunii Europene ce urmează a fi transpuse;

c) inventarierea periodică a acquis-ului Uniunii Europene privitor la obligaţia de armonizare a legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene şi evidenţa actelor normative naţionale care necesită armonizare;

d) gestiunea recomandărilor de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene (elaborarea cadrului normativ nou sau modificarea celui existent);

e) elaborarea/gestiunea tabelelor de concordanţă şi monitorizarea gradului de compatibilitate a legislaţiei Republicii Moldova cu acquis-ul Uniunii Europene;

f) monitorizarea tuturor etapelor de elaborare şi promovare a proiectelor de acte normative care au drept scop armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene, până la aprobarea/adoptarea acestora de către Guvern/Parlament, inclusiv a etapelor de avizare şi expertiză.

5) Administrarea şi configurarea SI "e-Monitorizare". Prin intermediul acestui contur funcţional, utilizatorii cu rol de administrator vor dispune de facilităţi destinate configurării şi administrării sistemului informaţional. Conturul include următoarele funcţii:

a) administrarea utilizatorilor şi a drepturilor de acces la date şi interfaţa utilizator;

b) gestiunea metadatelor;

c) configurarea modulelor funcţionale ale SI "e-Monitorizare", a fluxurilor de lucru, a sarcinilor de sistem, a procedurilor automate şi a configuraţiilor de sistem;

d) monitorizarea operaţională, diagnosticul şi soluţionarea problemelor de funcţionare a SI "e-Monitorizare";

e) generarea rapoartelor de sistem utilizate pentru aprecierea modalităţii de interacţiune a utilizatorilor autorizaţi cu componentele informaţionale ale SI "e-Monitorizare". Această categorie de rapoarte organizează şi procesează detaliile evenimentelor jurnalizate în baza cărora pot fi analizate şi anticipate vulnerabilităţile sistemului informaţional;

f) lansarea manuală a procedurilor automate;

g) efectuarea activităţilor de restabilire a SI "e-Monitorizare" în caz de dezastru.

6) Funcţionalităţi de sistem. Prin intermediul acestui contur funcţional, SI "e-Monitorizare" va executa activităţi automate destinate asistării proceselor de business implementate sau bunei funcţionări a sistemului informaţional. Conturul include următoarele funcţii:

a) interoperabilitatea şi schimbul de date cu sisteme informaţionale externe (sisteme informaţionale partajate, sisteme informaţionale furnizoare/beneficiare de date);

b) lansarea procedurilor automate şi a sarcinilor de sistem;

c) indexarea stocului de date;

d) notificarea utilizatorilor;

e) jurnalizarea evenimentelor de business;

f) generarea copiilor de rezervă.

16. SI "e-Monitorizare" va fi interconectat cu sisteme informaţionale externe. Fluxul de date aferent mecanismului de interoperabilitate al SI "e-Monitorizare" este descris în diagrama din figura 2. Acesta cuprinde procesele de colectare, transformare şi diseminare a datelor proceselor de implementare a documentelor de politici publice şi armonizare a legislaţiei naţionale cu cadrul legal al Uniunii Europene. SI "e-Monitorizare" va recepţiona datele necesare proceselor de business implementate din surse oficiale ale Republicii Moldova exclusiv prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect).

Figura 2. Fluxurile de date în cadrul spaţiului funcţional al SI "e-Monitorizare"

17. După cum se vede în figura 2, SI "e-Monitorizare" va recepţiona prin intermediul platformei guvernamentale de interoperabilitate (MConnect) datele necesare proceselor sale de business de la următoarele sisteme informaţionale:

1) Sistemul informaţional de gestiune a documentelor al Cancelariei de Stat, utilizat de majoritatea autorităţilor administraţiei publice centrale (în continuare – SGD CS) – soluţie software deţinută de Cancelaria de Stat care digitalizează procesele de business aferente schimbului de documente între subdiviziunile Cancelariei de Stat, precum şi a schimbului de documente între Cancelaria de Stat şi autorităţile publice. SGD CS urmează a fi integrat cu SI "e-Monitorizare" pentru a recepţiona de la autorităţile publice, în mod automat, evenimentele de trasabilitate ale actelor normative/documentelor promovate, data evenimentelor respective, pentru monitorizarea automatizată a nivelului de implementare a acţiunilor de politici din documentele de planificare şi monitorizarea respectării termenelor planificate. La rândul său, SI "e-Monitorizare" urmează să furnizeze SGD CS date despre acţiunile de politici planificate în documentele de planificare.

2) Sistemul informaţional integrat al finanţelor publice (în continuare – SIIFP) – deţinut de Ministerul Finanţelor şi administrat de Instituţia publică "Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe". SIIFP va recepţiona de la SI "e-Monitorizare" date privind priorităţile de politici publice, acţiunile de politici planificate pentru finanţare, obiectivele guvernamentale, indicatorii de rezultat şi impact din documentele de politici publice şi documentele de planificare naţionale necesare elaborării cadrului bugetar pe termen mediu (CBTM). SIIFP va furniza către SI "e-Monitorizare" date privind programele/subprogramele bugetare, bugetul planificat pentru măsurile de politici publice în cadrul programelor/subprogramelor bugetare, bugetul aprobat în cadrul bugetar pe termen mediu, limitele de cheltuieli necesare a fi utilizate în calitate de constrângere la planificarea cheltuielilor de implementare a acţiunilor de politici din surse bugetare.

3) Platforma pentru gestionarea asistenţei externe (în continuare – PGAE) – deţinută de Ministerul Finanţelor şi administrată de Instituţia Publică Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe. PGAE este sursa de date pentru recepţionarea datelor referitoare la programele de asistenţă externă a Republicii Moldova şi va furniza către SI "e-Monitorizare" datele necesare planificării cheltuielilor de implementare a acţiunilor finanţate din surse externe.

4) Sistemul informaţional "e-Parlament" – deţinut de Parlament, care va furniza către SI "e-Monitorizare" date aferente proiectelor actelor normative (şi evenimentele de trasabilitate asociate) adoptate în cadrul Parlamentului.

5) Sistemul informaţional "Registrul de stat al actelor juridice" (în continuare – SI "RSAJ") – deţinut de Ministerul Justiţiei şi administrat de Agenţia Digitalizare în Justiţie şi Administrare Judecătorească. SI "RSAJ" este sursa de date pentru recepţionarea datelor aferente cadrului normativ al Republicii Moldova (va furniza actele normative şi evenimentele de trasabilitate acestora necesare pentru inventarierea cadrului legal naţional pasibil a fi armonizat cu legislaţia Uniunii Europene).

6) PARTICIP (particip.gov.md) – platformă web deţinută de Cancelaria de Stat, care va furniza către SI "e-Monitorizare" evenimente de trasabilitate pentru actele puse în consultare publică anterior adoptării şi documentele aferente acestora (note informative, avize, expertize, comentarii etc.). Totodată, SI "e-Monitorizare" va publica, pentru consultare, pe PARTICIP (utilizând interfeţele specializate expuse de PARTICIP) documentele de politici publice şi documentele de planificare elaborate în cadrul sistemului.

7) MDoc – sistem informaţional partajat deţinut de Agenţia de Guvernare Electronică, prin intermediul căreia SI "e-Monitorizare" va partaja documente către utilizatori şi sisteme informaţionale externe (pentru accesare, descărcare, semnare electronică etc.) şi va recepţiona documente partajate de utilizatori şi sisteme informaţionale externe necesare proceselor sale de business.

8) Portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md) – sistem informaţional partajat deţinut de Agenţia de Guvernare Electronică, prin intermediul căreia SI "e-Monitorizare" va publica seturi de date deschise, indicatori de performanţă şi rapoarte de monitorizare, rapoarte statistice cu caracter public, produse în urma exploatării SI "e-Monitorizare".

[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.402 din 29.07.2026, în vigoare 31.07.2026]

18. O sursă de date particulară este EUR-Lex, care reprezintă portalul oficial al dreptului comunitar şi al altor categorii de documente oficiale ale Uniunii Europene publicate în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. SI "e-Monitorizare" va integra interfeţele web expuse de EUR-Lex în scopul recepţionării actelor normative ale Uniunii Europene pasibile a fi transpuse în legislaţia naţională şi metadatele asociate acestora.

19. Conform diagramei fluxului de date (figura 2), SI "e-Monitorizare" va furniza, prin intermediul interfeţei utilizator, funcţionalităţi specifice necesare pentru elaborarea, implementarea şi monitorizarea planurilor de acţiuni aferente documentelor de politici publice, precum şi pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene pentru următoarele categorii de utilizatori:

1) coordonatorii angajamentelor – vor folosi facilităţile interfeţei utilizator ale SI "e-Monitorizare" pentru gestiunea şi monitorizarea implementării angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Republicii Moldova;

2) coordonatorii planurilor de acţiuni – vor folosi facilităţile interfeţei utilizator ale SI "e-Monitorizare" pentru iniţierea documentelor de planificare şi monitorizare a implementării planurilor de acţiuni;

3) coordonatorii de armonizare a legislaţiei – vor folosi facilităţile interfeţei utilizator ale SI "e-Monitorizare" pentru inventarierea cadrului normativ necesar procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene şi evaluarea compatibilităţii actelor normative ale Republicii Moldova cu cele a Uniunii Europene;

4) funcţionarii autorităţilor publice – vor folosi facilităţile interfeţei utilizator ale SI "e-Monitorizare" pentru elaborarea documentelor de planificare operaţională, raportare a progresului de implementare a planurilor de acţiuni şi evaluare a compatibilităţii actelor normative ale Republicii Moldova cu cele a Uniunii Europene;

5) utilizatorii cu rol decident din cadrul autorităţilor publice – vor folosi facilităţile interfeţei utilizator ale SI "e-Monitorizare" pentru aprobarea/respingerea proiectelor de documente aferente proceselor de elaborare a documentelor de politici publice şi a documentelor de planificare, precum şi a proceselor de raportare a progresului de implementare a acestora.

20. Conform diagramei fluxului de date (figura 2), SI "e-Monitorizare" va permite accesarea datelor în două moduri:

1) prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) – concepută pentru a furniza date automat către sistemele informaţionale terţe, conform prevederilor Legii nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate;

2) prin intermediul facilităţilor furnizate de interfaţa utilizator – concepută pentru accesarea datelor cu caracter public utilizatorilor anonimi.

STRUCTURA ORGANIZAŢIONALĂ A SI "e-Monitorizare"

21. Subiecţi ai raporturilor juridice privind formarea şi exploatarea SI "e-Monitorizare" sunt:

1) proprietarul SI "e-Monitorizare";

2) posesorul SI "e-Monitorizare";

3) deţinătorul SI "e-Monitorizare";

4) utilizatorii SI "e-Monitorizare";

5) administratorul tehnic al SI "e-Monitorizare".

22. Proprietarul SI "e-Monitorizare" este statul care îşi realizează dreptul de proprietate, gestionare şi utilizare a datelor din acesta. Resursele financiare pentru dezvoltarea, mentenanţa, exploatarea sistemului informaţional sunt asigurate din bugetul de stat, proiecte de asistenţă internaţională şi alte mijloace financiare, conform cadrului normativ.

23. Posesorul şi deţinătorul SI "e-Monitorizare" este Guvernul, reprezentat de Cancelaria de Stat în calitate de autoritate publică responsabilă de coordonarea politicilor naţionale şi implementarea Hotărârii Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice. Rolurile de posesor şi deţinător ai sistemului informaţional reflectă aspectele administrative şi competenţele necesare Cancelariei de Stat pentru realizarea competenţelor de asigurare a creării, administrării, mentenanţei şi dezvoltării continue a sistemului informaţional.

24. Utilizatorii SI "e-Monitorizare" sunt persoane fizice şi/sau persoane juridice de drept public sau de drept privat, care au atribuţii în conformitate cu cadrul normativ, precum: atribuţii de furnizare a datelor aferente furnizorilor de date, atribuţii de înregistrare, actualizare şi scoatere din evidenţă a datelor, de asigurare a securităţii, protecţiei şi integrităţii datelor, specifice registratorilor de date, precum şi drepturi de vizualizare a informaţiei din cadrul SI "e-Monitorizare" specifice destinatarilor datelor resursei informaţionale a sistemului. În calitate de utilizatori ai SI "e-Monitorizare" pot fi menţionaţi:

1) Direcţia responsabilă de coordonarea cadrului naţional de planificare strategică din cadrul Cancelariei de Stat în calitate de subdiviziune, care va coordona şi va monitoriza activităţile de elaborare, aprobare şi implementare a documentelor de politici publice şi a documentelor de planificare;

2) autorităţile publice şi structurile organizaţionale din sfera lor de competenţă (în continuare – autorităţi publice), care vor utiliza funcţionalităţile SI "e-Monitorizare" în scopurile prevăzute de prezentul Concept. Nivelul de acces al utilizatorilor interni este unul diferenţiat în funcţie de rolurile şi drepturile de acces, atribuţiile şi responsabilităţile în procesul de planificare, raportare şi monitorizare a acţiunilor de implementare a documentelor de politici publice;

3) Centrul de Armonizare a Legislaţiei din cadrul Cancelariei de Stat, în calitate de subdiviziune responsabilă de coordonarea, monitorizarea şi asigurarea asistenţei metodologice, la nivel naţional, a procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene;

4) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în calitate de instituţie coordonatoare cheie în procesul planificare, monitorizare şi raportare a implementării planurilor de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE şi realizarea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană;

5) cetăţenii/societatea civilă, în calitate de utilizatori cu drept de vizualizare a datelor privind gradul de implementare a planurilor de acţiuni şi implicare în procesele de discuţii publice.

25. SI "e-Monitorizare" va furniza un mecanism dinamic şi flexibil de configurare a rolurilor şi drepturilor deţinute de utilizatori. La implementarea SI "e-Monitorizare", urmează a fi realizate următoarele roluri:

1) utilizator internet – rol aferent tuturor utilizatorilor publici ai SI "e-Monitorizare" care vor utiliza interfaţa publică în vederea accesării datelor cu caracter public (planuri de acţiuni, statistici referitoare la gradul de implementare a planurilor de acţiuni, angajamente internaţionale şi naţionale, indicatori de performanţă, tabele de concordanţă, proiecte de acte normative armonizate etc.);

2) coordonator document de politici publice/plan de acţiuni – rol decident aferent persoanelor din cadrul autorităţilor publice cu funcţii de coordonare a implementării documentului de politici publice/planului de acţiuni;

3) coordonator Cancelarie de Stat (în continuare – coordonator CS) – rol decident aferent persoanelor din cadrul autorităţii cu funcţii de coordonare a cadrului naţional de planificare strategică;

4) coordonator angajamente privind integrarea europeană (în continuare – coordonator IE) – rol decident aferent persoanelor din cadrul autorităţii cu funcţii de coordonare a procesului de integrare europeană;

5) coordonator armonizare legislaţie (în continuare – coordonator AL) – rol decident aferent persoanelor din cadrul autorităţii coordonatoare a procesului de armonizare a legislaţiei cu funcţii de coordonare a procesului de transpunere a legislaţiei europene în legislaţia Republicii Moldova;

6) decident autoritate publică – rol decident aferent persoanelor din cadrul autorităţilor publice implementatoare a documentelor de politici publice/ planurilor de acţiuni care dispun de funcţionalităţi de revizuire şi aprobare a contribuţiei autorităţii publice la documentele de politici publice/planurile de acţiuni, raportarea pe marginea implementări acestora, precum şi la transpunerea legislaţiei Uniunii Europene;

7) funcţionar autoritate publică (în continuare – funcţionar AP) – rol aferent funcţionarilor din cadrul autorităţilor publice responsabile de implementarea documentelor de politici publice şi/sau realizarea acţiunilor din documentele de planificare, care contribuie la etapa de elaborare a unui document nou, colectează şi raportează date aferente implementării documentelor respective. În funcţie de document, funcţionarul AP poate avea funcţie de raportor sau contribuitor la raportare;

8) gestionar angajamente – rol aferent utilizatorilor din cadrul autorităţilor publice care vor avea acces la funcţionalităţile SI "e-Monitorizare" destinate gestiunii registrului de documente de politici publice, angajamente naţionale şi internaţionale ale Republicii Moldova;

9) observator – rol aferent utilizatorilor cu drept doar de vizualizare a datelor, a documentelor şi a rapoartelor SI "e-Monitorizare";

10) administrator de sistem – rol caracteristic utilizatorilor SI "e-Monitorizare" cu cel mai înalt nivel de acces la resursele sistemului informaţional. Este un rol cu acces supervizor, care trebuie să asigure buna funcţionare a SI "e-Monitorizare";

11) sistem informaţional extern – rol caracteristic sistemelor informaţionale externe cu care SI "e-Monitorizare" va implementa schimbul reciproc de date.

26. Furnizorii de date pentru SI "e-Monitorizare" sunt autorităţile publice administrative centrale şi instituţiile publice deţinătoare de sisteme informaţionale menţionate la punctul 17.

27. Administratorul tehnic al SI "e-Monitorizare" este Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică (STISC), care îşi exercită atribuţiile în conformitate cu cadrul normativ în materie de administrare tehnică şi menţinere a sistemelor informaţionale de stat.

DOCUMENTELE SI "e-Monitorizare"

28. Documentele de intrare ale SI "e-Monitorizare" constituie documentele recepţionate din sursele de date oficiale şi alte categorii de documente adăugate de subiecţii implicaţi în procesele de planificare şi monitorizare a acţiunilor de implementare a documentelor de politici publice şi transpunere a legislaţiei Uniunii Europene, după cum urmează:

1) angajamente naţionale;

2) angajamente internaţionale;

3) acte normative ale Uniunii Europene;

4) acte normative ale Republicii Moldova;

5) tabele de concordanţă;

6) declaraţie de compatibilitate;

7) evenimente de aprobare/respingere;

8) note informative aferente actelor normative adoptate;

9) avize aferente actelor normative adoptate;

10) evenimente de trasabilitate ale actelor normative ale Republicii Moldova;

11) comentarii parvenite în urma procesului de consultare;

12) analize ex-ante/ ex-post;

13) documente de politici publice;

14) raport de evaluare a conformităţii documentului de politici publice;

15) documente de planificare (planuri de acţiuni);

16) evenimente de raportare a progresului implementării planurilor de acţiuni.

29. Documentele de ieşire ale SI "e-Monitorizare" constituie documentele aferente proceselor de monitorizare şi diseminare a rezultatelor implementării acţiunilor de implementare a documentelor de politici publice şi transpunere a legislaţiei Uniunii Europene, după cum urmează:

1) documente de politici publice/concepte de documente de politici publice

2) documente de planificare/planuri de acţiuni;

3) date despre documentele de politici publice (paşaportul documentului de politici publice);

4) tabele de concordanţă pentru actele normative care transpun legislaţia Uniunii Europene;

5) calendar de implementare a acţiunilor de politici publice;

6) statistici privind documentele de politici publice;

7) statistici privind documentele de planificare;

8) statistici privind evoluţia indicatorilor de monitorizare a nivelului de implementare a obiectivelor, a ţintelor, a măsurilor de politici din documentele de politici publice şi documentele de planificare pentru perioada specificată, inclusiv divizate pe tipuri de documente, domenii, autorităţi;

9) schiţă de plan (raport) în baza angajamentelor selectate (strategii, programe, inclusiv sectoriale sau angajamente internaţionale);

10) raport privind gradul de implementare a angajamentelor naţionale şi internaţionale, ce derivă din Acordul de Asociere RM- UE, Tratatul de instituire a Comunităţii Energiei, inclusiv a celor de armonizare a legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene;

11) raport privind gradul de realizare a acţiunilor din documentele de planificare, prevăzute pentru perioada specificată, inclusiv:

a) acţiuni realizate din numărul planificat pentru o anumită perioadă;

b) acţiuni nerealizate din numărul planificat pentru o anumită perioadă;

c) acţiuni în progres din numărul planificat pentru o anumită perioadă;

d) total acţiuni realizate;

e) total acţiuni realizate cu respectarea termenului planificat;

f) total acţiuni în curs de realizare;

g) total acţiuni neiniţiate;

h) numărul total de acte UE pentru transpunere;

i) numărul de acte UE din Acordul de Asociere RM-UE;

j) numărul de acte UE neincluse în Acordul de Asociere RM-UE;

k) numărul de acte UE planificate pentru transpunere (total – din Acordul de Asociere RM-UE, neincluse în Acordul de Asociere RM-UE);

l) numărul de acte UE transpuse total, parţial şi netranspuse (incluse în Acordul de Asociere RM-UE, neincluse în Acordul de Asociere RM-UE);

m) lista actelor UE transpunerea cărora se află în întârziere;

n) lista actelor normative naţionale armonizate;

o) acţiuni transmise spre înregistrare în şedinţele secretarilor generali;

p) acţiuni în proces de avizare;

q) acţiuni în proces de expertizare;

r) acţiuni în proces de definitivare;

s) acţiuni transmise spre promovare în şedinţe de Guvern;

t) acţiuni adoptate în Parlament;

12) raport privind nivelul de realizare a acţiunilor planificate pentru perioada specificată, divizat pe domenii;

13) raport privind nivelul de realizare a proiectelor de acte normative planificate pentru perioada specificată, divizat pe domenii;

14) raport privind nivelul de realizare a acţiunilor planificate pentru perioada specificată, divizat pe autorităţi;

15) raport de evaluare a conformităţii proiectului documentului de politici publice;

16) rapoarte de evaluare a documentelor de politici publice;

17) propuneri de politici publice;

18) lista actelor legislativ-normative ce urmează a fi promovate pentru a fi transmise în Parlament, pentru perioada specificată (agenda legislativă);

19) lista actelor legislativ-normative ce urmează a fi promovate în şedinţa de Guvern pentru perioada specificată (agenda şedinţelor de Guvern);

20) lista actelor legislativ-normative ce urmează a fi promovate în şedinţa secretarilor generali, pentru perioada specificată (agenda şedinţelor secretarilor generali);

21) lista de acţiuni la care expiră termenul limită de implementare;

22) lista obligaţiilor de armonizare care reies din prevederile acordurilor bilaterale încheiate cu Uniunea Europeană, precum şi a activităţilor de armonizare planificate în baza planurilor de acţiuni ale Guvernului şi a programelor legislative ale Parlamentului;

23) lista angajamentelor divizate pe tipuri de documente, domenii de activitate, autorităţi responsabile, termen de realizare;

24) lista angajamentelor care încă nu au fost realizate şi nu sunt parte a unui document de planificare;

25) lista angajamentelor nerealizate cu termenul depăşit sau la care expiră termenul limită de implementare;

26) raport privind planurile de acţiuni (PAG, PND etc.) care conţin referinţe la directive europene (per fiecare directivă în parte);

27) raport statistic privind valoarea costurilor estimate de implementare a documentelor de planificare, după sursa de finanţare, pe tipuri de documente, pe ani, pe domenii de activitate, autorităţi responsabile;

28) raport statistic privind gradul de acoperire a documentelor de planificare cu resurse financiare, inclusiv după sursa de finanţare, pe tipuri de documente, pe ani, pe domenii de activitate, autorităţi responsabile;

29) lista acţiunilor ce duc la implementarea Agendei 2030, SND, programului de activitate a Guvernului, Acordului de Asociere RM-UE etc.;

30) lista acţiunilor care necesită cheltuieli bugetare;

31) lista acţiunilor fără acoperire financiară sau finanţate parţial;

32) lista actelor normative naţionale care necesită armonizare prin prisma documentelor de planificare;

33) rapoarte privind actele normative ale Republicii Moldova care transpun legislaţia europeană şi care necesită ajustări (actele normative anterior armonizate care necesită a fi revizuite).

30. Documentele tehnologice ale SI "e-Monitorizare" constituie documentele specifice proceselor de exploatare a SI "e-Monitorizare", după cum urmează:

1) înregistrări de jurnalizare a evenimentelor de business ale SI "e-Monitorizare";

2) notificări de sistem;

3) matricea rolurilor şi a responsabilităţilor SI "e-Monitorizare"

4) rapoarte de performanţă ale SI "e-Monitorizare";

5) rapoarte de monitorizare a activităţii utilizatorilor autorizaţi ai SI "e-Monitorizare".

SPAŢIUL INFORMAŢIONAL AL "e-Monitorizare"

31. Analizând domeniul modelat (planificarea, raportarea, monitorizarea şi diseminarea acţiunilor necesare implementării documentelor de politici publice şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene), pot fi identificate obiectele informaţionale de care trebuie să se ţină cont la elaborarea SI "e-Monitorizare". În figura 3 sunt prezentate obiectele informaţionale cheie destinate implementării obiectivelor SI "e-Monitorizare" şi relaţiile dintre acestea. Nomenclatoare, clasificatoare, alte categorii de date care sunt secundare scopului SI "e-Monitorizare" nu sunt reflectate în diagrama respectivă.

Figura 3. Obiectele informaţionale ale SI "e-Monitorizare"

32. După cum se poate vedea în figura 3, există 15 categorii de obiecte informaţionale-cheie:

1) Autoritate publică;

2) Utilizator autorizat;

3) Angajament;

4) Sursă de finanţare;

5) Plan de acţiuni;

6) Conţinutul şi structura Planului de acţiuni;

7) Indicator;

8) Şablon de raportare a progresului;

9) Raportare a progresului Planului de acţiuni;

10) Act normativ;

11) Eveniment de trasabilitate a actului;

12) Tabel de concordanţă;

13) Incompatibilitate;

14) Document;

15) Sarcină.

33. Identificarea obiectelor informaţionale în cadrul SI "e-Monitorizare" se efectuează prin utilizarea, pentru fiecare dintre ele, a unui cod de identificare unic, inclusiv cel atribuit la formarea/înregistrarea primară a obiectului informaţional în cadrul proceselor de business ale Cancelariei de Stat sau în cadrul altor sisteme informaţionale furnizoare de date.

34. Obiectele informaţionale ale SI "e-Monitorizare", care definesc totalitatea datelor contului de utilizator şi a configuraţiilor de bază utilizate în cadrul proceselor de business implementate, sunt caracterizate prin următoarele atribute care urmează a fi luate în considerare la dezvoltarea şi implementarea sistemului:

1) Autoritate publică – reprezintă profilurile autorităţilor publice implicate în operarea SI "e-Monitorizare".

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Autoritate publică":

a) înregistrarea primară – de către administratorul de sistem;

b) actualizarea datelor – de către administratorul de sistem, la modificarea datelor despre autoritatea publică;

c) scoaterea din evidenţă – de către administratorul de sistem, dezactivarea profilului autorităţii publice.

Următoarele categorii de date vor fi stocate în profilul autorităţii publice:

a) numărul de identificare de stat al autorităţii publice (IDNO);

b) tipul autorităţii publice;

c) denumirea autorităţii publice;

d) abrevierea denumirii autorităţii publice;

e) identificatorul autorităţii publice ierarhic superioare;

f) adresa juridică;

g) telefonul de contact;

h) e-mailul;

i) detalii despre persoanele de contact;

j) intervalul de timp de activitate (perioada de timp când a activat în cazul reorganizării sau desfiinţării);

k) statutul curent al autorităţii publice (activ/inactiv);

l) conducătorul;

m) alte date relevante.

2) Utilizator autorizat – reprezintă profilul utilizatorului autorizat cu acces la interfaţa utilizator al SI "e-Monitorizare".

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Utilizator autorizat":

a) înregistrarea primară – de către administratorul de sistem, de către utilizatorul autorizat al autorităţii publice cu rol de gestiune a conturilor utilizatorilor autorităţii publice sau, în mod automat, de către SI "e-Monitorizare" în cazul autentificării în interfaţa publică. O parte din valorile atributelor se preiau, în mod automat, din (MPass);

b) actualizarea datelor – de către administratorul de sistem, la modificarea datelor despre utilizator sau rolul acestuia în cadrul SI "e-Monitorizare", de către utilizatorul autorizat al autorităţii publice cu rol de gestiune a conturilor utilizatorilor autorităţii publice sau de către SI "e-Monitorizare" în cazul recepţionării datelor actualizate din (MPass);

c) scoaterea din evidenţă – de către administratorul de sistem sau de către utilizatorul autorizat al autorităţii publice cu rol de gestiune a conturilor utilizatorilor autorităţii publice (scoaterea din evidenţă presupune dezactivarea contului utilizatorului).

Următoarele categorii de date vor fi stocate în profilul utilizatorului autorizat:

a) codul IDNP al utilizatorului;

b) numele;

c) prenumele;

d) e-mail;

e) numărul de telefon;

f) instituţia publică pe care o reprezintă;

g) rolurile atribuite în SI "e-Monitorizare";

h) drepturi de acces la datele SI "e-Monitorizare";

i) statutul curent al profilului (activ/inactiv);

j) alte date relevante.

3) Angajament – reprezintă un obiect informaţional complex care cuprinde totalitatea angajamentelor politice naţionale şi internaţionale care urmează a fi implementate de autorităţile publice ale Republicii Moldova.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Angajament":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol Gestionar angajamente în cazul parvenirii unor noi angajamente naţionale;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol Gestionar angajamente, la modificarea datelor despre angajamente;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol Gestionar angajamente în cazul irelevanţei angajamentului sau de către SI "e-Monitorizare" în cazul expirării perioadei de implementare a angajamentului (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a angajamentului).

Obiectul informaţional "Angajament" este compus din următoarele categorii de date:

a) identificatorul angajamentului;

b) titlul angajamentului;

c) capitolul angajamentului;

d) secţiunea angajamentului;

e) anexă la angajament;

f) categoria angajamentului;

g) tipul angajamentului;

h) detaliile angajamentului;

i) referinţă la actul UE ce urmează a fi transpus (se completează în funcţie de tipul specific al angajamentului);

j) perioada de implementare a angajamentului;

k) notă aferentă angajamentului;

l) statutul angajamentului;

m) entitate/persoană responsabilă.

În baza diagramei prezentate în figura 3, distingem 2 categorii de angajamente gestionate prin intermediul SI "e-Monitorizare":

a) Angajament naţional – reprezintă angajamentele preluate din documentele de politici publice naţionale (SND, Programul de activitate a Guvernului, strategii şi programe sectoriale etc.);

b) Angajament internaţional – reprezintă angajamentele preluate din acordurile şi tratatele internaţionale semnate de Republica Moldova (Agenda 2030, Acordul de asociere RM-UE, Programul de Asociere RM-UE, cadrul de aderare la UE (criterii de aderare), Acordul privind spaţiul aerian comun între UE şi Republica Moldova, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului etc.).

4) Sursă de finanţare – reprezintă un obiect informaţional care conţine sursele de finanţare planificate a fi utilizate pentru implementarea planurilor de acţiuni (reflectate în CBTM, oferite ca asistenţă financiară şi/sau tehnică de instituţii internaţionale, alte finanţări care nu sunt efectuate prin intermediul bugetului public naţional).

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Sursă de finanţare":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS sau funcţionar AP (în cazul accesibilităţii surselor noi de finanţare) sau de către SI "e-Monitorizare" (în cazul recepţionării automate a datelor privind sursele noi de finanţare ca urmare a integrării cu PGAE sau SIIFP);

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS sau funcţionar AP la modificarea datelor despre angajamente sau de către SI "e-Monitorizare" ca urmare a actualizării datelor în cadrul PGAE sau SIIFP;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS sau funcţionar AP în cazul indisponibilităţii sursei de finanţare sau de către SI "e-Monitorizare" în cazul expirării perioadei de accesibilitate a sursei de finanţare (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a sursei de finanţare).

Obiectul informaţional "Sursă de finanţare" este format din următoarele categorii de date:

a) identificatorul sursei de finanţare;

b) tipul sursei de finanţare;

c) denumirea categoriei de sursă de finanţare;

d) bugetul total al sursei de finanţare;

e) referinţa la clasificaţia sursei de finanţare (conform clasificaţiei bugetare);

f) perioada de accesibilitate a sursei de finanţare.

5) Plan de acţiuni – este un obiect informaţional prin intermediul căruia sunt configurate şi implementate planurile de acţiuni aferente documentelor de politici publice.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Plan de acţiuni":

a) înregistrarea primară – în funcţie de tipul planului de acţiuni, de coordonatorul CS (pentru PND, PAG etc.) sau de coordonatorul IE (pentru planurile naţionale de acţiuni privind realizarea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană) sau de funcţionarul AP (pentru planuri instituţionale sau sectoriale);

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS, coordonator IE sau funcţionar AP (în funcţie de tipul planului de acţiuni) la modificarea datelor despre planul de acţiuni sau la elaborarea unei noi versiuni a planului de acţiuni;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS, coordonator IE sau funcţionar AP (în funcţie de tipul planului de acţiuni), în cazul în care planul de acţiuni nu va mai fi implementat sau în cazul expirării perioadei de implementare a planului de acţiuni (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a planului de acţiuni).

Obiectul informaţional "Plan de acţiuni" conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul planului de acţiuni;

b) tipul planului de acţiuni;

c) titlul planului de acţiuni;

d) perioada de implementare a planului de acţiuni;

e) autoritatea publică care va monitoriza planul de acţiuni;

f) introducerea planului de acţiuni;

g) viziunea planului de acţiuni;

h) obiectivele planului de acţiuni (generale şi specifice);

i) direcţiile prioritare;

j) autorităţile responsabile;

k) notă;

l) documente ataşate planului de acţiuni;

m) statutul curent al planului de acţiuni;

n) referinţă la versiunea precedentă a planului de acţiuni (dacă există versiuni).

6) Conţinutul şi structura Planului de acţiuni – reprezintă un obiect informaţional care permite definirea elementelor de structură ale planurilor de acţiuni (obiective generale, obiective specifice, acţiuni etc.).

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Conţinut de structură al Planului de acţiuni":

a) înregistrarea primară – în funcţie de tipul planului de acţiuni, de coordonatorul CS (pentru PND, PAG etc.) sau de funcţionarul AP (pentru planuri instituţionale sau sectoriale);

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS sau de funcţionar AP (în funcţie de tipul planului de acţiuni) la modificarea planului de acţiuni sau la elaborarea unei noi versiuni a planului de acţiuni;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de coordonator CS sau de funcţionar AP (în funcţie de tipul planului de acţiuni) în cazul în care categoria de structură nu mai este relevantă (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a categoriei de structură).

Următoarele categorii de date urmează a fi gestionate prin intermediul acestui obiect informaţional:

a) identificatorul categoriei de structură;

b) tipul categoriei de structură;

c) titlul categoriei de structură;

d) descrierea categorie de structură;

e) sursa de finanţare;

f) riscurile de implementare;

g) impactul aşteptat;

h) perioada de implementare a categoriei de structură;

i) indicatorul de raportare progres/şablon de raportare progres ce urmează a fi utilizat;

j) periodicitatea de raportare a progresului de implementare;

k) costul total de implementare planificat;

l) costul efectiv;

m) progresul implementat;

n) documente ataşate categoriei de structură;

o) notă;

p) statutul;

q) referinţă la categoria ierarhic superioară;

r) alte tipuri de date, după caz.

7) Indicator – obiect informaţional complex prin intermediul căruia sunt configuraţi indicatorii necesari raportării progresului de implementare a documentelor de politici publice şi a planurilor de acţiuni, şi este asigurat procesul de monitorizare a implementării acestor documente. În funcţie de tipul categoriei de structură sau de şablonul de raportare a progresului vor fi configuraţi identificatorii corespunzători.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Indicator":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP în cazul necesităţii elaborării unui indicator de raportare a progresului de implementare pentru tipuri de categorii de structură noi ale planului de acţiuni sau schimbarea metodologie de raportare a progresului.

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de administrator de sistem în cazul necesităţii eliminării unor erori de configurare a indicatorilor de raportare a progresului;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de administrator de sistem în cazul schimbării metodologiei de raportare progres şi renunţare la indicator (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a indicatorului de raportare a progresului).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul indicatorului;

b) denumirea indicatorului;

c) tipul indicatorului;

d) valoarea ţintă finală a indicatorului;

e) valorile ţintă intermediare ale indicatorului;

f) valoarea de referinţă a indicatorului;

g) unitatea de măsură a indicatorului;

h) sursa/modalitatea de calculare a datelor despre valoarea indicatorului;

i) statutul indicatorului.

8) Şablon de raportare a progresului – obiect informaţional complex prin intermediul căruia sunt configurate formularele de raportare a progresului de implementare a planului de acţiuni. În funcţie de tipul categoriei de structură vor fi configurate şabloanele corespunzătoare.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Şablon raportare progres":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de administrator de sistem în cazul necesităţii elaborării unui şablon de raportare a progresului pentru tipuri de categorii de structură noi ale planului de acţiuni sau schimbare a metodologiei de raportare a progresului;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de administrator de sistem în cazul necesităţii eliminării unor erori de configurare a şabloanelor de raportare a progresului;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de administrator de sistem în cazul schimbării metodologiei de raportare a progresului şi renunţare la şablonul de raportare (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a şablonului de raportare a progresului).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul şablonului;

b) indicatorii de performanţă ţintă;

c) configuraţiile formularului de raportare (câmpuri, constrângeri, validări, calcule automate etc.);

d) utilizatorul care a configurat şablonul;

e) statutul şablon.

9) Raportare a progresului acţiunii – obiect informaţional complex prin intermediul căruia urmează a fi colectate datele privind progresul implementării planului de acţiuni. Raportarea urmează a fi efectuată prin intermediul şablonului de raportare a progresului specificat în categoria de structură a planului de acţiuni.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Raportare progres acţiune":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP şi uneori de cel cu rol de coordonator CS sau coordonator AL în cazul elaborării unui raport de progres şi aprobării din partea utilizatorilor cu rol decident a instituţiilor raportoare;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP şi uneori de cel cu rol de coordonator CS sau coordonator AL în cazul necesităţii eliminării unor constrângeri semnalate de utilizatori cu rol decident în cadrul instituţiilor raportoare (până la aprobarea raportului de către utilizatorul cu rol decident);

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP şi uneori de cel cu rol de coordonator CS sau coordonator AL în cazul depistării erorilor în rapoartele de progres aprobate (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de dezactivare a raportului de progres).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul raportului de progres;

b) data expedierii raportului de progres;

c) formularul electronic de raportare completat (completat conform indicatorului/şablonului asociat);

d) semnătura electronică a raportorului;

e) autoritatea publică raportoare;

f) utilizatorul autorizat raportor;

g) statutul raportului de progres.

10) Act normativ – reprezintă un obiect informaţional complex care cuprinde totalitatea actelor normative ale Uniunii Europene şi ale Republicii Moldova necesare pentru procesul de screening şi de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Act normativ":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de coordonator AL sau de funcţionar AP în cazul procesului de inventariere a legislaţiei naţionale şi Uniunii Europene;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de coordonator AL sau de funcţionar AP în cazul înregistrării modificărilor aplicate actelor normative sau înregistrarea unei versiuni noi a actului normativ;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de coordonator AL sau de funcţionar AP în cazul abrogării actului normativ (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de act normativ anulat).

Obiectul informaţional "Act normativ" este compus din următoarele categorii de date:

a) titlul actului normativ;

b) identificatorul actului normativ (al Republicii Moldova sau CELEX);

c) identificatorul actului atribuit de autoritatea iniţiatoare;

d) identificatorul actului atribuit de autoritatea care adoptă actul;

e) tipul actului;

f) categoria actului;

g) instituţia legiuitoare;

h) instituţia iniţiatoare;

i) data adoptării;

j) numărul actului adoptat;

k) numărul MO/numărul anunţului JO;

l) data publicării în MO/JO;

m) numărul articolului MO/numărul anunţului JO;

n) referinţa oficială a actului normativ în legis.md/EUR-Lex;

o) referinţa la documentele ataşate actului normativ;

p) notă;

q) statutul actului normativ.

În baza diagramei prezentate în figura 4, distingem 2 categorii de acte normative gestionate prin intermediul SI "e-Monitorizare":

a) Act normativ al Republicii Moldova – reprezintă totalitatea actelor normative ale Republicii Moldova pasibile a fi armonizate cu legislaţia Uniunii Europene;

b) Act normativ al Uniunii Europene – reprezintă totalitatea actelor normative ale Uniunii Europene, prevederile cărora urmează a fi transpuse în actele normative ale Republicii Moldova.

11) Eveniment de trasabilitate a actului – reprezintă un obiect informaţional care conţine datele aferente tuturor evenimentelor de trasabilitate ale actelor normative gestionate prin intermediul SI "e-Monitorizare" (adăugare, modificare, anulare, parcurgere pe fluxul de lucru al procesului de legiferare etc).

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Eveniment de trasabilitate a actului":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul producerii unui eveniment de trasabilitate a actului normativ. Înregistrarea evenimentului de trasabilitate va fi realizată, în mod automat, în caz de integrare cu SGD CS la apariţia unui eveniment nou în acest sistem;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de coordonator AL sau de funcţionar AP în cazul depistării erorilor de înregistrare a evenimentului de trasabilitate până la propagarea efectelor acestuia în SI "e-Monitorizare";

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de coordonator AL sau de funcţionar AP în cazul propagării eronate a unui eveniment de trasabilitate a actului normativ (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific evenimentului de trasabilitate a actului normativ).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul evenimentului de trasabilitate;

b) data evenimentului de trasabilitate;

c) tipul evenimentului de trasabilitate;

d) descrierea evenimentului de trasabilitate;

e) statutul nou al actului normativ.

12) Tabel de concordanţă – obiect informaţional care conţine datele tabelului de concordanţă aferent actului normativ al Uniunii Europene transpus în legislaţia Republicii Moldova (conform mecanismului de armonizare a legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia comunitară).

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Tabel de concordanţă":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul iniţierii unui proces de transpunere a unui act normativ al Uniunii Europene;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul necesităţii actualizării datelor tabelului de concordanţă;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul renunţării la transpunerea actului normativ al Uniunii Europene ca urmare a anulări acestuia sau altor cauze obiective (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific tabelului de concordanţă).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul tabelului de concordanţă;

b) actul normativ UE transpus;

c) acte normative UE conexe;

d) actul normativ naţional;

e) estimarea gradului general de compatibilitate;

f) argumentarea gradului de compatibilitate;

g) referinţe la documentele asociate;

h) statutul tabelului de concordanţă.

13) Incompatibilitate – obiect informaţional care conţine rezultatul evaluării gradului de compatibilitate între prevederile actului normativ transpus (sau în proces de transpunere) al Uniunii Europene şi legislaţia Republicii Moldova.

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Incompatibilitate":

a) înregistrarea primară – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul iniţierii unui proces de transpunere a unui act normativ al Uniunii Europene;

b) actualizarea datelor – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul necesităţii actualizării detaliilor de incompatibilitate;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorul cu rol de funcţionar AP sau de coordonator AL în cazul în care incompatibilitatea nu mai este relevantă (ca urmare a modificării actului normativ al Uniunii Europene) sau a fost introdus eronat (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific incompatibilităţii).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul de incompatibilitate;

b) actul normativ UE transpus;

c) elementul structural al actului normativ UE transpus;

d) conţinutul articolului actului normativ UE transpus;

e) actul normativ al Republicii Moldova armonizat;

f) elementul structural al actului normativ al Republicii Moldova armonizat;

g) conţinutul elementul structural al actului normativ al Republicii Moldova armonizat;

h) gradul de compatibilitate;

i) descrierea diferenţelor;

j) observaţii;

k) autoritatea publică responsabilă de eliminarea incompatibilităţii;

l) termenul limită de eliminare a incompatibilităţii;

m) referinţe la documentele asociate;

n) comentariu RM;

o) comentariu UE;

p) statutul de incompatibilitate;

q) alte categorii de date relevante.

14) Document – reprezintă un obiect informaţional complex care cuprinde totalitatea documentelor elaborate sau inserate în cadrul fluxurilor de lucru ale SI "e-Monitorizare".

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Document":

a) înregistrarea primară – de către orice utilizator autorizat al SI "e-Monitorizare" cu drept de elaborare sau ataşare a documentelor specifice fluxurilor de lucru ale sistemului informaţional (document de politici publice, raport de evaluare a conformităţii documentului de politici publice, plan de acţiuni, comentariu, aviz, notă informativă, act normativ, analiză ex-ante/ex-post, tabel de concordanţă, eveniment aprobare/ respingere);

b) actualizarea datelor – de către utilizatorii autorizaţi cu drept de elaborare sau ataşare a documentelor specifice fluxurilor de lucru ale sistemului informaţional în cazul modificării înregistrărilor în baza cărora sunt generate documentele sau necesităţii actualizării conţinutului documentelor care nu sunt generate de SI "e-Monitorizare";

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatorii autorizaţi cu drept de elaborare sau ataşare a documentelor specifice fluxurilor de lucru ale sistemului informaţional sau automat de SI "e-Monitorizare" în cazul scoaterii din evidenţă a obiectelor informaţionale în baza cărora sunt generate documentele (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific de document anulat).

Obiectul informaţional "Document" este compus din următoarele categorii de date:

a) identificatorul documentului;

b) tipul documentului;

c) formatul documentului;

d) emitentul documentului;

e) conţinutul documentului;

f) semnătura electronică a emitentului documentului;

g) referinţă către obiectul informaţional la care se referă (plan de acţiuni, tabel de concordanţă, act normativ, angajament);

h) statutul documentului.

15) Sarcină – obiect informaţional prin intermediul căruia sunt atribuite sarcini utilizatorilor autorizaţi în contextul desfăşurării fluxurilor de lucru ale SI "e-Monitorizare".

Scenariile referitoare la obiectul informaţional "Sarcină":

a) înregistrarea primară – de către utilizatori cu rol decident în cazul atribuirii explicite a unei sarcini noi sau de către SI "e-Monitorizare" în cazul atribuirii automate a sarcinilor ca urmare a producerii unor evenimente specifice în cadrul fluxurilor de lucru;

b) actualizarea datelor – de către utilizatori cu rol decident în cazul modificării termenului de executare a sarcinii sau atribuirea sarcinii altui utilizator;

c) scoaterea din evidenţă – de către utilizatori cu rol decident în cazul irelevanţei sarcinii sau de către SI "e-Monitorizare" în cazul depăşirii semnificative a termenului de implementare a sarcinii (scoaterea din evidenţă presupune stabilirea unui statut specific sarcinii).

Acest obiect informaţional va conţine următoarele categorii de date:

a) identificatorul sarcinii;

b) executantul sarcinii;

c) termenul limită de executare a sarcinii;

d) detalii despre sarcină (în contextul fluxurilor de lucru de gestiune a planurilor de acţiuni sau armonizare a legislaţiei);

e) statutul sarcinii.

35. Structura identificatorilor obiectelor informaţionale.

SI "e-Monitorizare" urmează să asigure unicitatea, integritatea şi consistenţa datelor stocate şi procesate. În acest sens, obiectele informaţionale cheie gestionate urmează să utilizeze următoarele principii de identificare:

1) identificator al obiectului informaţional Autoritate Publică este codul IDNO al autorităţii publice împrumutat din "Registrul de stat al unităţilor de drept";

2) identificator al obiectului informaţional Utilizator autorizat este codul IDNP împrumutat din "Registrul de stat al populaţiei" înregistrat la crearea contului utilizatorului autorizat sau preluat prin intermediul (MPass);

3) identificator al obiectului informaţional Angajament este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării unui angajament;

4) identificator al obiectului informaţional Sursă de finanţare este codul clasificaţiei bugetare atribuit sursei de finanţare în cadrul SIIFP deţinut de Ministerul Finanţelor sau identificatorul sursei de finanţare atribuite de PGAE (amp.gov.md);

5) identificator al obiectului informaţional Plan de acţiuni este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării unui Plan de acţiuni;

6) identificator al obiectului informaţional Conţinut de structură a Planului de acţiuni este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării unei categorii de structură a Planului de acţiuni;

7) identificator al obiectului informaţional Indicator este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării unui indicator pentru raportarea progresului de implementare a Planului de acţiuni;

8) identificator al obiectului informaţional Şablon de raportare a progresului este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării unui şablon pentru raportarea progresului de implementare a Planului de acţiuni;

9) identificator al obiectului informaţional Raportarea progresului Planului de acţiune este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării raportului de progres al implementării Planului de acţiuni;

10) identificator al obiectului informaţional Act normativ în cazul actelor normative ale Uniunii Europene este codul CELEX furnizat de EUR-Lex, iar în cazul actelor normative ale Republicii Moldova – identificatorul furnizat de SI "RSAJ";

11) identificator al obiectului informaţional Eveniment de trasabilitate a actului este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul înregistrării unui eveniment de trasabilitate act normativ;

12) identificator al obiectului informaţional Tabel de concordanţă este un cod de tipul CELEX/RSAJ, unde CELEX reprezintă identificatorul actului normativ european furnizat de EUR-Lex, iar SI "RSAJ"- identificatorul actului normativ naţional transpus furnizat de SI "RSAJ";

13) identificator al obiectului informaţional Incompatibilitate este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul înregistrării unei incompatibilităţi;

14) identificator al obiectului informaţional Document este atribuit de sistemul informatic din care a fost recepţionat documentul (SI "RSAJ", EUR-LEX, e-Parlament, SGD CS etc.) sau o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării şi înregistrării documentului;

15) identificator al obiectului informaţional Sarcină este o valoare incrementală atribuită automat de sistemul de gestiune a bazelor de date a SI "e-Monitorizare" în momentul creării unei sarcini.

36. Fluxurile informaţionale ale SI "e-Monitorizare" se referă la procesele specifice de planificare, raportare, monitorizare şi îndeplinire a acţiunilor de implementare a documentelor de politici publice, armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene şi diseminarea datelor cu caracter public. În acest sens, e necesară implementarea următoarelor fluxuri informaţionale de bază disponibile diferitelor categorii de utilizatori ai SI "e-Monitorizare":

1) gestiunea inventarului de angajamente naţionale şi internaţionale. Reprezintă fluxul de lucru prin intermediul căruia este permanent actualizat inventarul de angajamente preluate din documentele de politici publice naţionale şi acordurile internaţionale (SND, Agenda 2030, Acordul de Asociere RM-UE, Programul de Asociere RM-UE etc.). Acest inventar va permite atât monitorizarea progresului implementării documentelor de politici publice prin intermediul planurilor de acţiuni, cât şi realizarea tuturor angajamentelor asumate de Guvern. În calitate de angajamente servesc obiectivele, ţintele, direcţiile prioritare, măsurile de politici publice ce se regăsesc în documentele de politici publice, articole, prevederi normative din acordurile internaţionale;

2) elaborarea documentelor de planificare operaţională. Reprezintă un flux de lucru destinat planificării, prin intermediul căruia una sau mai multe autorităţi publice conlucrează la iniţierea şi elaborarea unui plan de acţiuni. Acest proces de lucru include interacţiunea mai multor utilizatori ai SI "e-Monitorizare" cu responsabilităţi clare în cadrul procesului de creare a planului de acţiuni (definirea structurii), completarea acestuia cu obiective specifice/acţiuni, revizuirea şi aprobarea elementelor de conţinut atât de responsabili din cadrul autorităţilor publice, cât şi de instituţia coordonatoare a planului de acţiuni. De asemenea, acest proces include facilităţi pentru planificarea etapizată a termenelor de realizare a acţiunilor din planurile de acţiuni, cu scopul de a asigura o planificare mai eficientă şi implementare în timp a acţiunilor asumate. Procesul de elaborare a unui plan de acţiuni nou se desfăşoară în SI "e-Monitorizare" cu sprijinul fluxurilor de lucru bazate pe sarcini după cum urmează:

a) iniţierea documentului de planificare cu definirea structurii planului de acţiuni;

b) expedierea documentului de planificare către autorităţile publice pentru completare;

c) elaborarea planului de acţiuni de către autorităţile publice responsabile (inclusiv planificarea costurilor de implementare a acţiunilor, prin intermediul instrumentarului oferit de sistem);

d) revizuirea şi aprobarea planului de acţiuni de către decidenţii autorităţilor publice responsabile;

e) avizarea documentului de planificare şi colectarea propunerilor/recomandărilor de modificare;

f) ajustarea planului de acţiuni de către autorităţile publice responsabile şi aprobarea de către decidenţii acestora;

g) aprobarea documentului de planificare;

3) raportarea progresului de implementare. Reprezintă fluxul de lucru prin intermediul căruia toţi actorii responsabili dispun de instrumentele necesare introducerii şi validării datelor aferente raportării progresului de implementare a planului de acţiuni. SI "e-Monitorizare" va furniza fluxuri de lucru configurabile în care procesul de validare a datelor aferente progresului raportat va derula în mai multe etape (atât intern în cadrul autorităţii publice raportoare, cât şi cu implicarea actorilor din alte instituţii externe). SI "e-Monitorizare" implementează procese de raportare aferente realizării angajamentelor naţionale şi internaţionale (în special cele legate de asocierea sau integrarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană). Următoarele procese de raportare urmează a fi implementate în cadrul SI "e-Monitorizare":

a) raportarea progresului de realizare a planurilor de acţiuni;

b) raportarea evenimentelor de trasabilitate a proiectelor de acte normative;

c) raportarea mijloacelor financiare cheltuite;

4) monitorizarea implementării planului de acţiuni. Reprezintă fluxul de lucru care furnizează instrumentele şi datele necesare monitorizării activităţii autorităţilor publice şi a utilizatorilor autorizaţi în cadrul SI "e-Monitorizare". Procesul de monitorizare se bazează pe un set de rapoarte configurabile şi indicatori de performanţă prin care poate fi urmărit progresul îndeplinirii planurilor de acţiuni în baza datelor rapoartelor de progres expediate de autorităţile publice responsabile prin intermediul SI "e-Monitorizare". Adiţional, în baza mecanismului de interoperabilitate a SI "e-Monitorizare", se va asigura schimbul automatizat de date şi documente cu alte sisteme (SGD CS), în special cele aferente procesului de realizare a acţiunilor specifice evenimentelor de trasabilitate ale actelor normative, fapt ce va permite monitorizarea automatizată şi în timp real, a evenimentelor de implementare a acţiunilor din planurile de acţiuni. Următoarele instrumente destinate monitorizării implementării planurilor de acţiuni urmează a fi implementate în SI "e-Monitorizare":

a) calcularea gradului de implementare a planurilor de acţiuni (per autoritate publică, per obiectiv, per perioadă determinată, per domeniu, la nivel global);

b) agregarea costurilor planificate (per plan de acţiuni, per autoritate publică, per perioadă determinată, per categorii de clasificaţie bugetară, la nivel global);

c) agregarea cheltuielilor efectuate (per plan de acţiuni, per autoritate publică, per perioadă determinată, per categorii clasificaţie bugetară, la nivel global);

5) armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene. Reprezintă un flux de lucru prin intermediul căruia utilizatorii cu rol specific în cadrul SI "e-Monitorizare" urmează să evalueze gradul de compatibilitate a actelor normative naţionale cu legislaţia Uniunii Europene. Acest flux este unul complex, cu participarea actorilor din diferite autorităţi publice (Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Centrul de Armonizare a Legislaţiei, Cancelaria de Stat, ministere, agenţii şi alte categorii de autorităţi publice). Următoarele procese de business urmează a fi acoperite de acest flux:

a) consolidarea inventarului actelor normative naţionale şi europene aferente procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene;

b) monitorizarea în mod constant a acquis-ului Uniunii Europene atât privind acţiunile planificate de armonizare a legislaţiei naţionale, cât şi a legislaţiei naţionale transpuse;

c) elaborarea tabelelor de concordanţă;

d) monitorizarea progresului de înlăturare a incompatibilităţi legislaţiei naţionale cu cea europeană;

6) diseminarea datelor deschise. Reprezintă un flux de lucru prin intermediul căruia sunt dezvăluite datele deschise create în cadrul proceselor de business ale SI "e-Monitorizare". Dezvăluirea datelor deschise aferente SI "e-Monitorizare" urmează a fi efectuată prin intermediul interfeţei publice a acestuia şi a portalului datelor guvernamentale deschise (date.gov.md).

37. Integrarea SI "e-Monitorizare" cu alte sisteme informaţionale presupune implementarea unui mecanism de interoperabilitate cu 15 sisteme informaţionale, după cum urmează (figura 4).

Figura 4. Sistemele informaţionale care interacţionează cu SI "e-Monitorizare"

1) Sistemele informaţionale partajate integrate cu SI "e-Monitorizare":

a) platforma de interoperabilitate (MConnect) – soluţie tehnică destinată asigurării schimbului de date între sistemele informaţionale deţinute de participanţii la schimbul de date, în conformitate cu Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate;

a) serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) – sistem informaţional partajat, care are scopul de a oferi un mecanism integrat, securizat şi flexibil de autentificare şi control al accesului utilizatorilor în sistemele informaţionale, inclusiv serviciile electronice;

b) serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign) – sistem informaţional partajat, care are scopul de a oferi un mecanism integrat, securizat şi flexibil, al diferitelor soluţii de aplicare şi verificare a autenticităţii semnăturii electronice de către utilizatori (inclusiv în contextul utilizării sistemelor informaţionale şi a serviciilor electronice), oferite de către furnizorii de semnătură electronică în conformitate cu legislaţia;

c) serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify) – sistem informaţional partajat, care are ca obiectiv principal asigurarea necesităţilor informatice şi informaţionale pentru realizarea procesului de notificare a utilizatorilor sistemelor informaţionale;

d) serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog) – sistem informaţional partajat, care are scopul de a oferi un mecanism securizat şi flexibil de jurnalizare şi audit, asigurând evidenţa evenimentelor, în contextul exploatării sistemelor informaţionale;

e) sistemul informaţional automatizat "Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice" (MPower) – sistem informaţional partajat, constituit dintr-un ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale, mijloace tehnice de program şi metodologii, aflate în interconexiune, destinate consemnării împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice, acordate de către persoane fizice sau persoane juridice altor persoane fizice sau persoane juridice;

f) serviciul guvernamental de partajare a documentelor (MDoc) – sistem informaţional partajat, utilizat pentru diseminarea documentelor elaborate de autorităţile publice (SI "e-Monitorizare" va prelua/partaja în mod automat documentele specifice proceselor sale de business);

g) portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md) – sistem informaţional partajat, care furnizează un punct unic de acces la datele publice. Scopul portalului este de a facilita accesul la datele guvernamentale deschise (datele cu caracter public) – date cu valoare înaltă, procesabile pe calculator, generate şi găzduite de către şi pentru autorităţile şi instituţiile publice, protejând în acelaşi timp caracterul personal, confidenţialitatea şi securitatea acestora, conform cadrului normativ.

2) Sisteme informaţionale deţinute de Cancelaria de Stat:

a) Sistemul informaţional de gestiune a documentelor al Cancelariei de Stat – sistem informaţional deţinut şi utilizat de Cancelaria de Stat, care digitalizează procesele de circulaţie, procesare şi evidenţă a documentelor Cancelariei de Stat şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi care va furniza către SI "e-Monitorizare" documente şi date relevante procesului de monitorizare a planurilor de acţiuni în curs de implementare;

b) PARTICIP (platforma online www.particip.gov.md) – platforma de participare a Republicii Moldova pe care sunt publicate pentru consultaţii publice proiectele de acte normative şi care va furniza către SI "e-Monitorizare" documentele, comentariile şi evenimentele de trasabilitate aferente proiectelor de acte normative promovate pentru adoptare şi va recepţiona pentru publicare proiectele de acte normative şi documentele ataşate acestora.

3) Sistemele informaţionale specifice proceselor de legiferare:

a) Sistemul informaţional "Registrul de stat al actelor juridice" (SI "RSAJ") – sistem informaţional destinat păstrării, prelucrării şi furnizării informaţiei juridice, necesare procesului de sistematizare a legislaţiei naţionale care urmează să furnizeze către SI "e-Monitorizare" datele aferente actelor normative ale Republicii Moldova şi modificările acestora;

b) Sistemul informaţional "e-Parlament" – sistem informaţional al Parlamentului, care digitalizează procesul de legiferare implementat în cadrul Parlamentului şi urmează a furniza către SI "e-Monitorizare" datele evenimentelor de trasabilitate a proceselor de adoptare a actelor normative de către Parlament;

c) EUR-Lex – sistem informaţional al Uniunii Europene, care conţine datele privind legislaţia Uniunii Europene actualizate la zi şi urmează să furnizeze către SI "e-Monitorizare" actele legislative şi modificările aferente acestora pasibile a fi transpuse în legislaţia naţională a Republicii Moldova.

4) Sisteme informaţionale specifice proceselor bugetare:

a) Sistemul informaţional integrat al finanţelor publice (SIIFP) – sistem informaţional al Ministerului Finanţelor care va furniza către SI "e-Monitorizare" date despre programele/subprogramele bugetare, bugetele planificate în cadrul acestora (aceste date vor fi utilizate la planificarea costurilor şi surselor de finanţare aferente planurilor de acţiuni). La rândul său, SI "e-Monitorizare" va fi disponibil să furnizeze SIIFP informaţii despre priorităţile naţionale şi măsurile de politici prioritare care necesită acoperire financiară;

b) Platforma pentru gestionarea asistenţei externe (PGAE) (amp.gov.md) – sistem informaţional al Ministerului Finanţelor, care va furniza către SI "e-Monitorizare" date despre programele de finanţare externă (aceste date vor fi utilizate la planificarea costurilor şi surselor de finanţare aferente planurilor de acţiuni.

SPAŢIUL TEHNOLOGIC AL SI "e-Monitorizare"

38. SI "e-Monitorizare" urmează a fi găzduit pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud). Arhitectura SI "e-Monitorizare" va fi conceptualizată în baza standardelor deschise relevante şi fără a apela la standarde proprietare.

39. La baza arhitecturii SI "e-Monitorizare" va sta o viziune integrată, bazată pe bunele practici ale industriei TIC.

40. SI "e-Monitorizare" trebuie să fie interoperabil, deoarece reprezintă o soluţie informatică care urmează să se integreze şi să efectueze schimb reciproc de date atât cu sistemele informaţionale din cadrul Cancelariei de Stat, cât şi cu sistemele informaţionale ale altor autorităţi publice.

41. SI "e-Monitorizare" va fi implementat în baza unei arhitecturi orientate pe servicii, bazate pe componente modulare reutilizabile şi interfeţe abstracte care vor permite implementarea unei arhitecturi multinivel cu o clară delimitare a nivelelor arhitecturale (cel puţin 3 nivele arhitecturale urmează a fi implementate: Nivelul de prezentare, Nivelul aplicaţiei/business logicii şi Nivelul de Date). Componentele de sistem vor fi relativ independente cu posibilităţi de interacţiune între ele prin intermediul unor interfeţe dedicate. Pentru asigurarea unui nivel adecvat al securităţii informaţiei, SI "e-Monitorizare" va utiliza conexiuni securizate între staţiile client şi serverul de aplicaţie. Din punct de vedere funcţional se va dezvolta o soluţie fiabilă şi scalabilă atât în cazul creşterii numărului de utilizatori, cât şi în cazul creşterii volumului de date gestionate de aceasta.

42. După cum se vede în figura 5, soluţia de cooperare a resurselor pentru asigurarea funcţionalităţii SI "e-Monitorizare" constă din 6 categorii de noduri distincte:

1) infrastructura TIC a Cancelariei de Stat include: SI "e-Monitorizare", SGD CS şi platforma online de participare PARTICIP MD (paticip.gov.md);

2) sistemele informaţionale partajate după cum urmează: (MConnect), (MPass), (MSign), (MNotify), (MLog), (MPower), (MDoc) şi portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md);

3) infrastructura TIC a Ministerului Finanţelor include: Sistemul informaţional integrat al finanţelor publice şi Platforma pentru Gestionarea Asistenţei externe (amp.gov.md);

4) infrastructura TIC a Ministerului Justiţiei include Sistemul informaţional "Registrul de stat al actelor juridice";

5) infrastructura TIC a Parlamentului Republicii Moldova include Sistemul informaţional "e-Parlament";

6) infrastructura TIC a EUR-Lex găzduieşte portalul dreptului Uniunii Europene şi a documentelor publice ale Uniunii Europene.

43. În interacţiunea sa cu mediul extern, SI "e-Monitorizare" publică câteva interfeţe, realizând următoarele acţiuni (figura 5):

1) furnizez date despre Planuri de acţiuni – interacţionează prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) în scopul furnizării datelor aferente planurilor de acţiuni (date de structură, date despre progresul de implementare, evenimente de trasabilitate etc.);

2) furnizez date despre angajamente naţionale şi internaţionale – interacţionează prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) în scopul furnizării datelor aferente angajamentelor naţionale şi internaţionale ale Republicii Moldova;

3) furnizez date despre legislaţie armonizată – interacţionează prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) în scopul furnizării datelor aferente procesului de armonizare a legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene (proiecte de acte normative armonizate cu legislaţia Uniunii Europene, evenimente de trasabilitate etc.);

4) furnizez documente – interacţionează prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect) în scopul furnizării datelor aferente documentelor produse în cadrul proceselor de business ale SI "e-Monitorizare" (tabele de concordanţă, avize, expertize, evenimente de aprobare/respingere, alte categorii de documente).

Figura 5. Componentele SI "e-Monitorizare" şi interacţiunea între ele

44. Pentru asigurarea implementării funcţionalităţilor cheie, SI "e-Monitorizare" va consuma următoarele interfeţe furnizate de sisteme informaţionale externe:

1) interfeţele destinate interacţiunii SI "e-Monitorizare" cu sistemele informaţionale partajate după cum urmează:

a) autentific pentru interacţiunea cu serviciul electronic guvernamental de autentificare şi control al accesului (MPass) în scopul autentificării utilizatorilor prin intermediul semnăturii electronice;

b) semnez pentru interacţiunea cu serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign) destinat aplicării şi validării semnăturii electronice;

c) notific pentru interacţiunea cu serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify) destinat notificării utilizatorilor autorizaţi ai SI "e-Monitorizare" în legătură cu evenimentele de business aferente atribuţiilor de serviciu ale utilizatorilor autorizaţi;

d) jurnalizez pentru interacţiunea cu serviciul electronic guvernamental de jurnalizare (MLog) destinat jurnalizării evenimentelor de business produse în cadrul SI "e-Monitorizare";

e) autorizez pentru interacţiunea cu sistemul informaţional automatizat "Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice" (MPower) destinat verificării existenţei şi valabilităţii împuternicirilor de reprezentare de către părţile interesate;

f) MDoc pentru stocarea şi partajarea documentelor cu autorităţile publice a Republicii Moldova în scopul redactării în comun, semnării electronice sau diseminării documentelor produse în cadrul SI "e-Monitorizare";

g) public date deschise pentru interacţiunea cu portalul datelor guvernamentale deschise (date.gov.md) în scopul publicării indicatorilor de performanţă, a statisticilor şi a rapoartelor cu caracter public produse de SI "e-Monitorizare".

2) Interfeţele ce vor fi expuse de sisteme informaţionale externe prin intermediul platformei de interoperabilitate guvernamentală (MConnect):

a) furnizez date despre evenimentele de trasabilitate, documentele, comentariile actelor normative care interacţionează cu portalul PARTICIP (particip.gov.md) pentru recepţionarea comentariilor, avizelor, expertizelor, notelor informative, evenimentelor de trasabilitate aferente proiectelor de acte normative, precum şi publicarea pe PARTICIP a proiectelor de acte normative şi a documentelor aferente acestora;

b) furnizez date despre surse de finanţare externă care interacţionează cu PGAE (amp.gov.md) pentru recepţionarea datelor privind sursele de finanţare externă şi bugetele aferente acestora;

c) furnizez date despre acte normative care interacţionează cu SI "RSAJ" pentru recepţionarea actelor normative ale Republicii Moldova adoptate şi evenimentelor de trasabilitate a acestora;

d) furnizez date despre acte normative: proiecte de acte, evenimente de trasabilitate, documente, comentarii care interacţionează cu SGD CS pentru recepţionarea datelor proiectelor, documentelor, comentariilor, evenimentelor de trasabilitate aferente proiectelor de acte normative;

e) furnizez date despre proiecte acte normative, evenimente de trasabilitate şi documente asociate care interacţionează cu Sistemul informaţional "e-Parlament" al Parlamentului în scopul preluării datelor şi documentelor relevante aferente procesului de legiferare din cadrul Parlamentului;

f) furnizez date despre sursele de finanţare bugetare care interacţionează cu SIIFP pentru recepţionarea datelor privind sursele de finanţare bugetare incluse în CBTM şi bugetele aferente acestora.

3) Interfeţele ce vor fi expuse de sisteme informaţionale externe din afara Republicii Moldova:

expun acte normative UE, evenimente de trasabilitate şi documente asociate care interacţionează cu portalul dreptului Uniunii Europene şi a documentelor publice ale Uniunii Europene în scopul preluării automate a actelor normative, actualizării acestora şi evenimentelor de trasabilitate aferente.

ASIGURAREA SECURITĂŢII INFORMAŢIONALE

45. SI "e-Monitorizare" va procesa şi stoca date sensibile precum date cu caracter personal (profilurile utilizatorilor autorizaţi). Faptul că SI "e-Monitorizare" este accesibil în reţea, expune sistemul la multiple ameninţări de securitate a informaţiei şi securitate cibernetică. În calitate de resursă informaţională de stat ce face parte din segmentul "Evidenţa automatizată a resurselor organizatorice", asigurarea securităţii SI "e-Monitorizare" şi a datelor deţinute de acesta este o necesitate de importanţă naţională. Măsurile de securitate aplicate în scopul protejării SI "e-Monitorizare" vor fi proporţionate considerând riscurile de securitate asociate acestui sistem informaţional.

46. Asigurarea securităţii SI "e-Monitorizare" se va baza pe o abordare sistemică, fundamentată pe analiza riscurilor de securitate asociate SI "e-Monitorizare", cu aplicarea legislaţiei şi a celor mai bune practici relevante. Securitatea SI "e-Monitorizare" se va construi pe următorii piloni:

1) securitatea tehnologiilor – tehnologiile ce stau la baza SI "e-Monitorizare" sunt sigure, sunt configurate securizat şi formează o arhitectură de securitate adecvată pentru SI "e-Monitorizare";

2) securitatea organizatorică – practicile aplicate la implementarea, operarea şi utilizarea SI "e-Monitorizare" sunt stabilite considerând riscurile pentru securitatea informaţiei şi securitatea cibernetică asociate SI "e-Monitorizare";

3) securitatea asociată oamenilor – toate persoanele autorizate să opereze sau să utilizeze SI "e-Monitorizare" vor fi conştiente cu privire la riscurile de securitate asociate şi vor manifesta un comportament vigilent şi responsabil la interacţiunea cu SI "e-Monitorizare".

47. Cerinţele de securitate detaliate, aplicabile SI "e-Monitorizare", vor fi identificate în baza analizei riscurilor, selectate şi implementate la etapele relevante ale ciclului de viaţă a SI "e-Monitorizare" (vezi tabelul).

Tabel

Activităţi privind asigurarea securităţii SI "e-Monitorizare"

la diferite etape ale ciclului de viaţă

48. La selectarea măsurilor de securitate aferente SI "e-Monitorizare" se vor considera ca fiind măsuri minime obligatorii următoarele surse:

1) cerinţe conform reglementărilor legale:

a) cerinţe cu privire la protecţia datelor cu caracter personal în sisteme TIC;

b) cerinţele minime pentru securitatea cibernetică;

2) cerinţe de securitate interne ale Cancelariei de Stat:

a) standardele de securitate a informaţiei aprobate în cadrul Cancelariei de Stat;

b) specificaţiile de securitate incluse în caietul de sarcini destinat dezvoltării şi implementării SI "e-Monitorizare".

49. În etapa de lansare în producţie a SI "e-Monitorizare", Planul de securitate al SI "e-Monitorizare" trebuie să fie elaborat şi aprobat. Acesta se va baza pe rezultatele analizei riscurilor şi pe testările de securitate ale SI "e-Monitorizare". Acest plan va conţine, de asemenea, evaluarea conformităţii cu cerinţele minime obligatorii de asigurare a securităţii cibernetice şi a informaţiei. Planul de securitate va asigura înţelegerea univocă a părţilor implicate cu privire la riscurile de securitate a informaţiei şi de securitate cibernetică asociate SI "e-Monitorizare", precum şi a modului în care acestea sunt gestionate de către responsabili. Planul de securitate al SI "e-Monitorizare" va fi revizuit şi actualizat cel puţin anual sau la apariţia evenimentelor ce indică la posibile modificări în profilul de risc asociat SI "e-Monitorizare".

ÎNCHEIERE

Prezentul Concept descrie principalele aspecte organizaţionale, metodologice şi tehnologice în conformitate cu care este concepută şi va fi implementată o soluţie informatică performantă, care ar asigura suportul informatic al subiecţilor implicaţi în coordonarea şi monitorizarea procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene, proceselor de planificare, implementare şi monitorizare a nivelului de îndeplinire a planurilor de acţiuni aferente strategiilor naţionale/sectoriale, documentelor de politici publice, precum şi a angajamentelor Republicii Moldova în contextul asocierii şi aderării la Uniunea Europeană.

Prezentul Concept stabileşte cadrul general şi locul SI "e-Monitorizare" în sistemul de guvernare electronică şi identifică soluţiile optime care corespund standardelor în domeniu şi nivelului actual de dezvoltare a guvernării electronice în Republica Moldova.

Implementarea SI "e-Monitorizare" urmează să creeze un mediu eficient de cooperare între organele de stat responsabile. Valorificarea potenţialului TIC şi implementarea conceptelor moderne de schimb de date va îmbunătăţi semnificativ activitatea Guvernului în domeniul planificării şi implementării documentelor de politici publice, în general, şi al îndeplinirii angajamentelor Republicii Moldova faţă de Uniunea Europeană, în particular.