BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

967/09.08.2016 Hotărîre cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.08.2016

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la mecanismul de consultare publică

cu societatea civilă în procesul decizional

nr. 967  din  09.08.2016

 (în vigoare 19.08.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 265-276 art. 1050 din 19.08.2016

* * *

În temeiul art.11 alin.(3) din Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.215-217, art.798), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional, conform anexei nr.1;

2) Regulamentul cu privire la organizarea activităţii platformei consultative permanente în cadrul autorităţii administraţiei publice centrale, conform anexei nr.2.

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.435 din 28.06.2023, în vigoare 08.08.2023]

2. Cancelaria de Stat, ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi serviciile publice desconcentrate ale acestora, în termen de pînă la 2 luni:

1) vor actualiza procedurile interne referitoare la transparenţa în procesul decizional;

2) vor desemna responsabilii de coordonare a procesului de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional;

3) vor institui linia telefonică instituţională de informare a societăţii civile;

4) vor elabora, vor actualiza şi vor publica lista organizaţiilor neguvernamentale pe domenii de activitate.

3. Se recomandă autorităţilor de reglementare şi autorităţilor administraţiei publice locale să actualizeze procedurile interne referitoare la transparenţa în procesul decizional, precum şi să elaboreze, să actualizeze şi să publice lista organizaţilor neguvernamentale pe domenii de activitate.

4. Cancelaria de Stat:

1) în termen de pînă la 4 luni, va institui o subdiviziune internă responsabilă de consultarea publică cu societatea civilă în procesul decizional;

2) va monitoriza respectarea de către autorităţile publice centrale a prevederilor Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional şi ale prezentei hotărîri.

3) va elabora anual, nu mai tîrziu de sfîrşitul trimestrului I al anului imediat următor anului de referinţă, raportul privind asigurarea transparenţei în procesul decizional şi îl va plasa pe pagina web oficială a acesteia.

5. Se abrogă:

1) Hotărîrea Guvernului nr.96 din 16 februarie 2010 "Cu privire la acţiunile de implementare a Legii nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.30-31, art.161);

2) Hotărîrea Guvernului nr.829 din 20 noiembrie 2015 "Cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr.96 din 16 februarie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.317-323, art.931).

Notă: Anexa devine anexa nr.1 conform Hot.Guv. nr.435 din 28.06.2023, în vigoare 08.08.2023

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.967 din 9 august 2016

REGULAMENT

cu privire la procedurile de consultare publică

cu societatea civilă în procesul decizional

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional (în continuare – Regulament) stabileşte procedurile de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor.

2. În sensul prezentului Regulament sînt utilizate următoarele noţiuni:

1) analiză ex-ante – procesul de identificare a problemei, obiectivului, a eventualelor opţiuni de soluţionare a problemei sau de atingere a obiectivului şi analiza efectelor sau consecinţelor acestor opţiuni pînă la aprobarea deciziei;

2) informare cu caracter general (în continuare – informare generală) – acţiunea de transmitere a informaţiei despre procesul decizional în cadrul autorităţilor publice către un public larg, nedefinit, fără a ţine cont de necesităţile şi preferinţele particulare de recepţionare a informaţiei ale unor părţi interesate;

3) informare cu caracter direcţionat (în continuare – informare direcţionată) – acţiunea de transmitere a informaţiei despre procesul decizional în cadrul autorităţilor publice către părţi interesate definite prin intermediul mijloacelor de recepţionare a informaţiei indicate de părţile interesate;

4) anunţ privind organizarea consultării publice – informaţia răspîndită de autorităţile publice pentru a aduce la cunoştinţă părţilor interesate demararea procesului de consultare publică a unui proiect de decizie;

5) persoană responsabilă de coordonarea procesului de consultare publică – funcţionarul public sau angajatul autorităţii publice abilitat cu funcţia de coordonare şi monitorizare a asigurării transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a proiectelor de decizii din cadrul autorităţii respective;

6) subdiviziune-autor – subdiviziunea din cadrul autorităţii publice responsabilă de elaborarea proiectului de decizie;

7) parte interesată – cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea, persoanele juridice de drept privat care vor fi afectaţi, ar putea fi afectaţi de adoptarea deciziei şi care pot influenţa procesul decizional;

8) proces decizional – procedura de elaborare şi de adoptare a deciziilor de către autorităţile publice care cad sub incidenţa prezentului Regulament.

3. Entităţile care cad sub incidenţa Regulamentului sînt:

1) Guvernul;

2) autorităţile publice autonome;

3) autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate;

4) autorităţile unităţilor teritoriale autonome cu statut juridic special;

5) autorităţile administraţiei publice locale;

6) persoanele juridice de drept public şi privat care gestionează şi utilizează mijloace financiare publice.

4. Prevederile prezentului Regulamentului nu se extind asupra procesului de elaborare a deciziilor şi de desfăşurare a şedinţelor din cadrul autorităţilor publice la care sînt examinate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată în condiţiile legii, precum şi asupra procesului de desfăşurare a şedinţelor operative convocate de conducătorii autorităţilor publice.

5. Autoritatea publică asigură accesul la proiectele de decizii şi la materialele aferente prin publicarea lor obligatorie pe pagina web oficială a autorităţii publice, precum şi pe pagina web www.particip.gov.md.

6. Autorităţile publice aprobă regulile interne referitoare la procedurile de elaborare, informare, consultare, participare şi adoptare a deciziilor în conformitate cu legislaţia în vigoare.

7. Persoana responsabilă de coordonarea procesului de consultare publică pregăteşte o listă generală a părţilor interesate, întocmită la iniţiativa subdiviziunilor autorităţii publice, altor autorităţi publice sau la propunerea părţilor interesate, care vor fi informate prioritar despre procesul decizional al autorităţii în cauză. Lista se actualizează semestrial, inclusiv cu indicarea părţilor interesate (numele şi prenumele cetăţenilor, denumirile asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, altor părţi interesate, informaţia de contact a acestora), care au solicitat în scris informarea despre procesul decizional al autorităţii publice.

8. Argumentarea se referă la scopul urmărit de proiectul deciziei, impactul acestuia, compatibilitatea proiectului cu legislaţia în vigoare, prevederile corespondente ale legislaţiei comunitare şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, alte detalii relevante.

II. TRANSPARENŢA PROCESULUI DE ELABORARE A DECIZIILOR

Secţiunea 1

Informarea în procesul decizional

9. Informarea privind procesul decizional se face pe calea informării generale, pentru un public larg nedefinit, şi pe calea informării direcţionate, pentru părţi interesate definite, incluse în lista prevăzută în pct.7 din prezentul Regulament, sau alte părţi interesate care au solicitat în scris informarea.

10. Informarea generală şi cea direcţionată sînt obligatorii în cazul anunţării despre iniţierea elaborării proiectului de decizie şi organizarea tuturor consultărilor publice.

11. Informarea generală se efectuează prin publicarea obligatorie a informaţiei pe pagina web oficială a autorităţii publice, pe portalul www.particip.gov.md, într-un spaţiu accesibil publicului, precum şi prin difuzarea, după caz, a unui comunicat de presă în mijloacele de informare centrale sau locale.

12. Informarea direcţionată se efectuează prin transmiterea informaţiei privind procesul decizional prin intermediul poştei electronice ori expedierea scrisorilor la adresa părţilor interesate sau cea indicată de solicitant.

13. Informarea publicului cu privire la iniţierea elaborării proiectelor de decizii se realizează cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de consultarea proiectului de decizie de către subdiviziunea-autor din cadrul autorităţii publice.

14. Pentru facilitarea accesului părţilor interesate la informaţia privind procesul decizional în cadrul autorităţii publice, pe pagina web oficială a acestora sînt create compartimente dedicate transparenţei decizionale, unde se plasează informaţia cu privire la:

1) regulile interne privind procedurile de informare, consultare şi participare în procesul decizional;

2) informaţia privind numele, prenumele, funcţia şi numărul de contact al persoanei responsabile de procesul decizional în cadrul autorităţii publice;

3) programele (trimestriale/anuale) de elaborare a proiectelor de decizii, cu indicarea proiectelor care urmează a fi supuse obligatoriu consultării publice;

4) anunţurile privind iniţierea elaborării deciziei;

5) anunţurile privind retragerea unui proiect din procesul de elaborare;

6) anunţurile privind organizarea consultării publice;

7) proiectele de decizii şi materialele aferente acestora, precum şi deciziile adoptate;

8) rezultatele consultării publice (procese-verbale ale întrunirilor publice consultative, sinteza recomandărilor);

9) raportul anual al autorităţii publice privind transparenţa procesului decizional;

10) alte informaţii relevante.

Secţiunea a 2-a

Consultările publice

15. Autorităţile publice iniţiază consultarea publică a proiectului deciziei în scopul informării şi recepţionării recomandărilor părţilor interesate.

16. Consultarea publică în cadrul procesului decizional este iniţiată şi desfăşurată de către subdiviziunea-autor din cadrul autorităţii publice, cu anunţarea persoanei responsabile de coordonarea procesului de consultare publică din cadrul autorităţii respective despre fiecare decizie în parte.

17. Procedura de consultare a proiectului de decizie elaborat se sincronizează cu etapa de avizare a acestuia de către autorităţile publice şi instituţiile publice interesate, în conformitate cu legislaţia.

18. Informaţia despre organizarea consultărilor publice privind proiectul de decizie este prezentată în forma unui anunţ, însoţit de proiectul deciziei şi materialele aferente acestuia (note informative comprehensive, studii analitice, analize ex-ante, tabele de concordanţă cu legislaţia comunitară, alte materiale care au stat la baza elaborării proiectului de decizie etc.), conform anexei la prezentul Regulament, care va include obligatoriu:

1) argumentarea necesităţii de a adopta decizia;

2) data plasării anunţului;

3) termenul-limită de prezentare a recomandărilor;

4) modalitatea în care părţile interesate pot avea acces la proiectul de decizie;

5) modalitatea consultărilor publice;

6) modalitatea în care părţile interesate pot prezenta sau expedia recomandări;

7) numele şi datele de contact (numărul de telefon, adresa poştei electronice, adresa poştală) ale persoanelor responsabile de recepţionarea şi examinarea recomandărilor referitoare la proiectul de decizie supus consultării.

19. După iniţierea procesului de elaborare a deciziei, autoritatea publică va plasa, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, anunţul respectiv, conform pct.5 din prezentul Regulament.

20. Anunţul privind organizarea consultărilor publice şi materialele aferente sînt făcute publice cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de definitivarea proiectului de decizie.

21. Anunţul privind organizarea consultărilor publice poate fi retras de pe pagina web oficială a autorităţii publice doar după ce va fi plasat un alt anunţ despre retragerea proiectului de decizie supus procedurilor de consultare publică, indicînd motivul.

22. Autorităţile publice planifică procesul de consultare publică conform următoarelor etape:

1) determinarea proiectului deciziei care urmează a fi supus consultării publice;

2) identificarea subdiviziunii-autor responsabile;

3) identificarea părţilor interesate pe domeniile de activitate;

4) selectarea modalităţilor de consultare publică;

5) estimarea costurilor consultării publice;

6) anunţarea organizării consultărilor publice;

7) recepţionarea şi analiza recomandărilor, precum şi întocmirea sintezei recomandărilor, cu acceptarea sau neacceptarea lor;

8) definitivarea proiectului de decizie în baza recomandărilor parvenite.

23. Modalităţile de consultare publică sînt selectate de fiecare autoritate publică în parte, fiind utilizate separat sau cumulativ, după cum urmează:

1) solicitarea opiniilor societăţii civile, experţilor, asociaţilor profesionale, mediului academic;

2) instituirea grupurilor de lucru permanente – platforme consultative în cadrul autorităţii administraţiei publice centrale;

21) instituirea grupurilor de lucru ad-hoc;

3) organizarea dezbaterilor publice;

4) desfăşurarea audierilor publice;

5) realizarea sondajelor publice;

6) alte modalităţi de consultare publică.

[Pct.23 modificat prin Hot.Guv. nr.435 din 28.06.2023, în vigoare 08.08.2023]

Rectificare: La punctul 23 subpunctul 2) din Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.967/2016, cuvîntul "instruirea" se va citi "instituirea"

           (Monitorul Oficial nr.400-406 din 31.12.2019, pag.118)

24. Autorităţile publice înregistrează toate recomandările părţilor interesate parvenite pe parcursul desfăşurării consultării publice a proiectului de decizie şi le include în sinteza recomandărilor.

25. Recomandările verbale sînt reflectate în procese-verbale întocmite de subdiviziunea-autor, iar cele scrise sau în formă electronică se înregistrează în registrul de intrare a documentelor al autorităţii publice.

26. Termenul de prezentare a recomandărilor asupra proiectelor de decizii va constitui cel puţin 10 zile lucrătoare de la data mediatizării anunţului referitor la iniţierea elaborării deciziei sau de la data mediatizării anunţului privind organizarea consultărilor publice. La solicitarea părţilor interesate, autoritatea publică poate prelungi termenul de prezentare a recomandărilor.

27. Dacă, în termenul stabilit la pct.26 din prezentul Regulament, părţile interesate nu au prezentat recomandări, proiectul de decizie se consideră consultat public fără recomandări.

28. Subdiviziunea-autor analizează recomandările parvenite împreună cu alte subdiviziuni instituţionale din cadrul autorităţii publice, după caz, şi decide asupra acceptării sau respingerii fiecărei recomandări în parte, sistematizîndu-le într-o sinteză privind consultarea proiectului de decizie, întocmită în forma unui tabel. În cazul unei decizii de respingere a recomandărilor, aceasta se argumentează temeinic.

29. Sinteza recomandărilor recepţionate se plasează pe pagina web oficială a autorităţii publice şi/sau se afişează la sediul acesteia într-un spaţiu accesibil publicului şi/sau se difuzează în mass-media centrală sau locală, după caz.

30. În caz de retragere a unui proiect de decizie din procesul de consultare publică, autoritatea publică care a iniţiat procesul de elaborare plasează anunţul despre retragere pe pagina web oficială a autorităţii publice, indicînd motivul.

31. După finalizarea consultării publice a proiectului deciziei, subdiviziunea-autor întocmeşte un dosar privind elaborarea proiectului de decizie, în care se includ:

1) anunţul de iniţiere a elaborării deciziei;

2) anunţul de organizare a consultării publice;

3) proiectul deciziei;

4) materialele aferente proiectului de decizie (note informative, alte informaţii relevante);

5) procesele-verbale ale întrunirilor de consultare publică;

6) recomandările parvenite şi sinteza acestora.

32. În cazul modificării esenţiale (schimbării conceptului, extinderii obiectului şi sferei de aplicare, modificării impactului) a variantei iniţiale a proiectului de decizie supus procedurilor de consultare, dacă modificarea respectivă nu a survenit în urma consultării publice, autoritatea publică supune proiectul respectiv consultării publice repetate.

III. TRANSPARENŢA PROCESULUI DE ADOPTARE A DECIZIILOR

33. Deciziile adoptate de către autorităţile publice şi supuse consultării publice sînt făcute publice în conformitate cu Legea nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie şi pct.7 din prezentul Regulament.

34. Şedinţele autorităţilor publice în cadrul cărora se examinează şi se adoptată deciziile sînt publice, cu excepţia cazurilor în care la şedinţe sînt examinate sau audiate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, conform art.7 din Legea privind accesul la informaţie. Argumentarea desfăşurării şedinţelor închise va fi făcută publică.

35. Limitarea accesului persoanelor interesate va fi admisă doar la acele şedinţe sau părţi ale şedinţei în care, conform ordinii de zi urmează să fie examinate decizii sau comunicate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, conform Legii privind accesul la informaţie.

36. Data, ora şi adresa unde se va desfăşura şedinţa publică şi ordinea de zi a acesteia sînt anunţate de autoritatea publică în prealabil, cu cel puţin 3 zile lucrătoare.

37. Şedinţele publice sînt ţinute, după caz, în cea mai încăpătoare sală din sediul autorităţii publice. Participarea părţilor interesate se asigură în limitele locurilor disponibile din sala de şedinţe şi în ordinea prioritară stabilită de persoana care prezidează şedinţa, în conformitate cu interesul fiecărei părţi interesate faţă de subiectele examinate în cadrul şedinţei publice.

38. La şedinţele publice este asigurat accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă, care pot retransmite on-line lucrările şedinţelor respective.

39. Modalităţile de organizare şi participare la şedinţele publice în cadrul autorităţii publice sînt stabilite în regulile interne şi sînt aduse la cunoştinţă participanţilor la şedinţă, care sînt obligaţi să le respecte.

40. Rezultatele şedinţelor respective sînt făcute publice, prin publicarea acestora pe pagina web oficială a autorităţii publice.

IV. RAPOARTELE PRIVIND TRANSPARENŢA ÎN PROCESUL DECIZIONAL

41. Autorităţile publice vor întocmi şi vor aduce la cunoştinţa publicului rapoartele anuale privind transparenţa în procesul decizional, care vor conţine:

1) numărul deciziilor adoptate de autoritatea publică respectivă pe parcursul anului de referinţă;

2) numărul total al recomandărilor recepţionate în cadrul procesului decizional;

3) numărul întrunirilor consultative, al dezbaterilor publice şi al şedinţelor publice organizate;

4) numărul cazurilor în care acţiunile sau deciziile autorităţii publice au fost contestate pentru nerespectarea prezentului Regulament şi sancţiunile aplicate pentru încălcarea acestuia.

42. Raportul anual privind transparenţa în procesul decizional se elaborează de către persoana responsabilă de coordonarea procesului de consultare publică din cadrul autorităţii publice, cu participarea tuturor subdiviziunilor interne ale acesteia, va fi făcut public nu mai tîrziu de sfîrşitul lunii ianuarie al anului imediat următor anului de referinţă.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.967/2016

REGULAMENT

cu privire la organizarea activităţii platformei consultative permanente

în cadrul autorităţii administraţiei publice centrale

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul cu privire la organizarea activităţii platformei consultative permanente în cadrul autorităţii administraţiei publice centrale (în continuare – Regulament) stabileşte scopul, obiectivele, atribuţiile, componenţa, drepturile şi modul de organizare a activităţii platformei.

2. Scopul prezentului Regulament este instituirea şi aplicarea cadrului normativ unitar pentru crearea platformei consultative permanente în cadrul autorităţii administraţiei publice centrale (în continuare – autoritate), precum şi asigurarea funcţionării eficiente a acesteia.

3. În sensul prezentului Regulament, platforma consultativă permanentă a autorităţii (în continuare – platformă) reprezintă un grup de lucru permanent, prevăzut la art.11 din Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, fiind o modalitate pentru informare, consultare, dialog şi implicare activă a părţilor.

4. Părţile implicate în activitatea platformei reprezintă societatea civilă, mediul academic, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, partenerii sociali şi alte părţi interesate.

5. La şedinţele platformei autorităţii se discută proiectele de decizii.

6. Asigurarea coordonării activităţii platformei va fi realizată de către subdiviziunea coordonare politici publice şi integrare europeană (după caz, altă subdiviziune din cadrul autorităţii) în comun cu subdiviziunea-autor.

II. SCOPUL, OBIECTIVELE ŞI ATRIBUŢIILE PLATFORMEI

7. Scopul funcţionării platformei este sporirea gradului de transparenţă al procesului decizional în cadrul autorităţilor şi structurilor subordonate acestora, prin impulsionarea dialogului participativ şi incluziv.

8. Platforma are următoarele obiective:

1) consolidarea dialogului autorităţii cu părţile implicate în procesul de luare a deciziilor;

2) sporirea contribuţiei părţilor implicate la definitivarea proiectelor de decizii discutate.

9. Pentru atingerea obiectivelor stabilite cu privire la platforma, instituţia asigură:

1) funcţionalitatea platformei în mod efectiv şi transparent;

2) furnizarea, atât offline, cât şi online, a unor informaţii complete şi actualizate cu privire la procesul de luare a deciziilor şi la procedurile de participare;

3) accesibilitatea comunicării cu părţile implicate, uniformizarea şi simplificarea limbajului, prin prezentarea informaţiilor pertinente şi uşor accesibile;

4) facilitarea întrunirii/participării părţilor implicate la procesul de luare a deciziei din orice domeniu de activitate în cadrul unei proceduri oficiale;

5) consultarea experienţei părţilor implicate şi, după caz, luarea în considerare a contribuţiei acestora;

6) respectarea termenelor de furnizare a informaţiilor (anunţuri, proiecte, recomandări, propuneri, comentarii, răspunsuri);

7) examinarea propunerilor, a recomandărilor sau a obiecţiilor referitoare la proiectele discutate, inclusiv a celor parvenite prin intermediul platformei particip.gov.md;

8) participarea activă la dialog prin informarea largă a părţilor implicate despre desfăşurarea consultărilor la toate etapele procesului decizional;

9) facilitarea schimbului interinstituţional de informaţii, date şi bune practici în domeniu, după caz, atragerea altor părţi interesate şi/sau afectate de intervenţiile discutate;

10) realizarea schimbului amiabil de opinii, pentru a se asigura că poziţiile părţilor implicate sunt luate în considerare în mod efectiv sau respinse motivat;

11) includerea contribuţiei părţilor participante la lucrările platformei în sinteza obiecţiilor şi recomandărilor, ca parte componentă a dosarului de însoţire a proiectului de act normativ prezentat spre promovare;

12) comunicarea publică a rezultatelor consultărilor, în special a informaţiilor care să motiveze orice decizie finală;

13) informarea, în cadrul şedinţelor platformei, despre provocările/constrângerile apărute la asigurarea transparenţei în procesul decizional;

14) plasarea informaţiei despre activitatea platformei pe pagina web oficială a autorităţii, la rubrica "Transparenţă în procesul decizional".

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII PLATFORMEI CONSULTATIVE

10. Componenţa platformei se stabileşte conform domeniilor de competenţă ale autorităţii.

11. Din componenţa platformei fac parte:

1) preşedintele – ministru, secretar general, secretar general adjunct, conducătorul sau adjunct al conducătorului autorităţii administrative;

2) secretarul – funcţionar public desemnat din cadrul subdiviziunii-autor al proiectului deciziei discutate;

3) membrii permanenţi din partea autorităţii – funcţionari ai autorităţii publice cu responsabilităţi în domeniul elaborării de politici publice şi a actelor normative;

4) membrii permanenţi din partea societăţii civile – persoane stabilite conform domeniilor de competenţă a autorităţii, delegaţi din partea organizaţiilor societăţii civile, la solicitare.

12. Lista membrilor permanenţi ai platformei se publică pe pagina web oficială a autorităţii la rubrica "Transparenţă în procesul decizional" şi se actualizează, la necesitate, de către secretarul platformei.

13. Participarea în calitate de membru la şedinţele platformei nu implică aspecte de remunerare.

14. Membrii platformei se întrunesc în şedinţe ori de câte ori este necesar.

15. Şedinţele platformei se pot desfăşura offline sau în format online.

16. Preşedintele şi secretarul platformei sunt numiţi de către conducătorul autorităţii.

17. Preşedintele are următoarele atribuţii:

1) convoacă, prezidează şedinţele platformei şi semnează procesele-verbale ale şedinţelor;

2) coordonează activitatea platformei şi asigură buna desfăşurare a procesului de examinare/consultare a proiectelor de decizii;

3) decide invitarea în procesul de consultare a altor părţi interesate.

18. Secretarul platformei:

1) comunică subdiviziunii coordonare a politicilor publice şi integrare europeană a autorităţii despre necesitatea convocării şedinţei platformei;

2) pregăteşte lista părţilor implicate;

3) prezintă subdiviziunii coordonare a politicilor publice şi integrare europeană a autorităţii materialele necesare pentru desfăşurarea şedinţei platformei;

4) asigură validarea comentariilor parvenite pe portalul particip.gov.md şi publicarea acestora pe partea publică a portalului;

5) prezintă pentru discuţii în cadrul şedinţei platformei propunerile relevante proiectului, parvenite pe portalul particip.gov.md;

6) reflectă recomandările verbale expuse în cadrul şedinţei platformei în procesul-verbal al şedinţei;

7) întocmeşte procesul-verbal al şedinţei şi, după semnarea acestuia de către preşedinte, îl transmite pentru informare membrilor permanenţi ai platformei în termen de 5 zile lucrătoare de la desfăşurarea şedinţei;

8) include în sinteza obiecţiilor şi recomandărilor la proiectul deciziei propunerile reprezentanţilor părţilor implicate, discutate în cadrul şedinţei platformei.

19. Membrii permanenţi ai platformei pot să propună, la necesitate, invitarea la şedinţele platformei a reprezentanţilor altor părţi interesate.

20. Membrii permanenţi ai platformei monitorizează activitatea acesteia în vederea respectării prevederilor cadrului normativ privind transparenţa în procesul decizional.

[Anexa nr.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.435 din 28.06.2023, în vigoare 08.08.2023]