Documente
Acord din 10.02.98 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Uzbekistan privind principiile de colaborare comercial- economică pe anii 1998-2000
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.420 din 09.04.98
Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Republicii Uzbekistan privind principiile de colaborare
comercial-economică pe anii 1998-2000
din 10.02.1998
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 22, pag.495
--------------
* Semnat la Chişinău, la 10 februarie 1998.
În vigoare din 10 iunie 1998.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Uzbekistan,
denumite în continuare "Părţi",
conducîndu-se de Tratatul de prietenie şi colaborare dintre
Republica Moldova şi Republica Uzbekistan din 30 martie 1995,
tinzînd spre dezvoltarea colaborării comercial-economice reciproc
avantajoase,
ţinînd cont de interesul reciproc în aprofundarea şi extinderea în
continuare a colaborării bilaterale,
conducîndu-se în relaţiile comercial-economice de principiile
Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii
Uzbekistan cu privire la comerţul liber din 30 martie 1995,
recunoscînd importanţa promovării reformelor economice,
restructurării structurale a economiei naţionale, creării condiţiilor
favorabile de dezvoltare a relaţiilor de piaţă între agenţii economici
ai Părţilor,
bazîndu-se pe principiile dreptului internaţional,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Colaborarea comercial-economică între Republica Moldova şi Republica
Uzbekistan se bazează pe principiile de parteneriat pe termen lung, ceea
ce corespunde intereselor strategice ale Părţilor, de egalitate, avantaj
reciproc şi se realizează prin încheierea contractelor directe între
agenţii economici, indiferent de formele de proprietate şi subordonare
cu respectarea legislaţiei în vigoare în ambele state.
Responsabilitatea pentru executarea contractelor o poartă agenţii
economici care le-au încheiat.
Părţile nu poartă răspundere pentru obligaţiunile contractuale ale
agenţilor economici, dacă aceste obligaţiuni nu le-au fost garantate.
Părţile se vor abţine de la acţiuni care pot prejudicia interesle
economiei celeilalte Părţi.
Articolul 2
Părţile vor întreprinde acţiuni practice pentru stimularea creşterii
reciproce a schimbului de mărfuri, realizarea pe teritoriile statelor
lor a regimului de comerţ liber în conformitate cu Acordul între
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Uzbekistan cu privire
la comerţul liber din 30 martie 1995, crearea unor condiţii juridice şi
economice egale pentru agenţii economici.
Părţile vor întreprinde măsuri corelate pentru coordonarea politicii
vamale în corespundere cu Acordul încheiat între Departamentul
Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al
Republicii Uzbekistan cu privire la recunoaşterea reciprocă a
documentelor vamale şi asigurările vamale din 30 martie 1995.
Articolul 3
Părţile vor acorda susţinere colaborării întreprinderilor şi
organizaţiilor Părţilor în scopul creării condiţiilor pentru livrarea
principalelor tipuri de produse industriale şi agricole care satisfac
necesităţile agenţilor economici, în condiţii contractuale reciproc
avantajoase.
Relaţiile de achitare, decontare şi creditare a agenţilor economici
ai Părţilor urmează a fi reglementate în bază contractuală între ei.
Decontările pentru livrările de producţie între agenţii economici se
efectuează la preţuri contractuale, cu excepţia unor tipuri distinse a
ei, preţul cărora este reglementat de legislaţia naţională a Părţilor.
Articolul 4
Părţile prevăd o livrare anuală către Republica Moldova a firelor de
bumbac în volum de 10-15 mii tone şi laminatelor de cupru în volum de
2-3 mii tone, cu condiţia achitării în valută liber convertibilă.
Volumul livrărilor menţionate poate fi precizat de către agenţii
economici la momentul încheierii contractelor directe.
Coordonarea şi precizarea volumului de livrări pentru anii perioadei
examinate se va efectua în baza unui Protocol adiţional la prezentul
Acord.
Articolul 5
Părţile vor contribui la menţinerea şi dezvoltarea cooperării
reciproc avantajoase tehnico-ştiinţifice şi tehnologice de producţie
între întreprinderile industriale şi organizaţiile ştiinţifice în
interesul sporirii volumului de producţie, sporirii gradului ei de
competitivitate pe pieţele interne şi mondiale, realizării programelor
pentru dezvoltarea în continuare a producţiilor cu tehnologii de unicat.
Părţile vor contribui la crearea şi funcţionarea întreprinderilor
mixte ce prezintă interes reciproc.
Articolul 6
În domeniul colaborării tehnico-ştiinţifice Părţile vor contribui la
formarea şi realizarea programelor tehnico-ştiinţifice mixte reciproc
avantajoase în domeniul cercetărilor fundamentale şi aplicate şi
activităţii inovaţionale.
Articolul 7
Părţile vor continua colaborarea în domeniul transportului şi
comunicaţiilor, vor susţine crearea condiţiilor pentru tranzitarea
liberă prin teritoriile statelor lor a tuturor tipurilor de comunicaţii
electrice, trimiteri poştale şi comunicaţii speciale.
Părţile vor asigura, pe bază de reciprocitate, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, condiţii favorabile pentru transportarea
pasagerilor şi mărfurilor cu transportul feroviar, aerian şi auto.
Articolul 8
Părţile vor intensifica coordonarea, vor elabora şi realiza măsuri
comune suplimentare pentru lupta cu criminalitatea în sfera
comercial-economică, vor extinde baza oganizatorico-juridică de
interacţiune a organelor competente ale statelor lor, ţinînd cont de
acordurile bilaterale încheiate.
Articolul 9
Părţile vor contribui la instituirea la Chişinău şi la Taşkent a
Reprezentanţelor Comerciale, precum şi la deschiderea şi activitatea pe
teritoriul statelor Părţilor a reprezentanţelor organizaţiilor şi
agenţilor economici.
Sarcinile, funcţiile şi drepturile reprezentanţelor vor fi
determinate de legislaţia naţională a statelor Părţilor, precum şi prin
acorduri separate încheiate între organele împuternicite ale Părţilor.
Articolul 10
Părţile vor însărcina organele executive respective să asigure
gratuit schimbul regulat de informaţii în probleme de interes comun.
Informaţia obţinută pe bază de reciprocitate şi care nu are caracter
confidenţial poate fi periodic publicată în presa Părţilor.
Articolul 11
În cazul apariţiei diferendelor de interpretare sau aplicare a
prevederilor prezentului Acord, Părţile le vor soluţiona prin negocieri,
ţinînd cont de normele dreptului internaţional.
În cadrul Comisiei mixte interguvernamentale moldo-uzbece pentru
colaborarea bilaterală, Părţile, în caz de necesitate, vor efectua
consultări privind aprecierea realizării prezentului Acord şi
oportunitatea operării de modificări în el.
Articolul 12
Prezentul Acord intră în vigoare din data ultimei notificări, în
scris, prin canale diplomatice, privind îndeplinirea de către Părţi a
procedurilor interne necesare intrării lui în vigoare.
Prezentul Acord se încheie pe un termen de trei ani. Acţiunea lui se
va prelungi automat pe următoarele termene de trei ani, dacă nici una
din Părţi, cu cel puţin şase luni înainte de expirarea termenului
respectiv, nu va notifica, în scris, prin canale diplomatice, despre
intenţia sa de a-l denunţa.
Întocmit la Chişinău, la 10 februarie 1998, în două exemplare
autentice, fiecare în limbile moldovenească, uzbekă şi rusă, toate
textele avînd aceeaşi valoare.
În cazul apariţiei divergenţelor de interpretare şi aplicare a
prevederilor prezentului Acord, textul de referinţă este cel în limba
rusă.