Autoritatea Naţională de Integritate \rOrdin nr.4 din 25.01.2022 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de completare a declaraţiei de avere şi interese personale în formă electronică
AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului privind
modul de completare a declaraţiei de avere
şi interese personale în formă electronică
nr. 4 din 25.01.2022
(în vigoare 18.02.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 45-52 art.167 din 18.02.2022
* * *
Abrogat: 10.10.2025
Alte acte nr.30 din 01.09.2025
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei
al Republicii Moldova
nr.1688 din 08.02.2022
Ministru ____ Sergiu LITVINENCO
În temeiul art.7 alin.(3) lit.b), art.14 alin.(1) lit.a) şi lit.h) şi alin.(2) din Legea nr.132/2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.245-246, art.511), art.VI alin.(4) din Legea nr.130/2021 pentru modificarea unor acte normative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.264-265, art.322),
ORDON:
1. Se aprobă Regulamentul privind modul de completare a declaraţiei de avere şi interese personale în formă electronică (se anexează).
2. Se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Integritate pentru aprobarea Regulamentului privind modul de completare a declaraţiei de avere şi interese personale în formă electronică nr.15/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.77-83, art.391), înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu nr.1305 din 5 martie 2018.
3. Direcţia evaluare, prevenire şi implementare a politicilor în comun cu Serviciul cooperare şi relaţii cu publicul din cadrul Autorităţii Naţionale de Integritate, după înregistrarea prezentului ordin la Ministerul Justiţiei, va asigura publicarea acestuia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, precum şi plasarea pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate.
4. Prezentul ordin intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Rodica ANTOCI |
| Nr.4. Chişinău, 25 ianuarie 2022. | |
Aprobat
prin Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale de Integritate
nr.4 /2022
REGULAMENT
PRIVIND MODUL DE COMPLETARE A DECLARAŢIEI DE AVERE
ŞI INTERESE PERSONALE ÎN FORMĂ ELECTRONICĂ
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind modul de completare a declaraţiei de avere şi interese personale în formă electronică (în continuare – Regulament) stabileşte modul de completare a declaraţiei de avere şi interese personale în formă electronică.
2. Prevederile prezentului Regulament se aplică de către subiecţii declarării specificaţi la art.3 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale (în continuare – Legea nr.133/2016), cu excepţia subiecţilor declarării prevăzuţi la art.71 alin.(7) din aceeaşi lege.
3. Declaraţia de avere şi interese personale în formă electronică (în continuare – declaraţia electronică) se depune, de către subiecţii declarării menţionaţi la pct.2, doar prin intermediul serviciului electronic al Sistemului informaţional automatizat "e-Integritate" (în continuare – SIA e-Integritate) disponibil pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate (în continuare - ANI), în conformitate cu formularul prevăzut în anexa nr.1 din Legea nr.133/2016.
4. Semnarea declaraţiei electronice se face prin utilizarea semnăturii electronice emise în condiţiile legii.
5. Declaraţia electronică se consideră recepţionată de ANI în următoarele cazuri:
1) Declaraţia este prezentă în secţiunea "Declaraţii de avere şi interese personale depuse" din cadrul SIA e-Integritate.
2) Declaraţia este prezentă pe Portalul public al declaraţiilor de pe pagina web oficială a ANI.
3) Subiectul declarării a recepţionat confirmarea depunerii la adresa poştală electronică.
6. Potrivit art.6 din Legea nr.133/2016, în cazul schimbării funcţiei în cadrul aceleiaşi entităţi, prin avansare/promovare sau prin numirea într-o altă funcţie, subiectul declarării nu depune o nouă declaraţie.
7. În cazul suspendării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă durata perioadei de suspendare este mai mică decât un an fiscal, subiectul declarării nu depune o nouă declaraţie la reîncadrarea în funcţie.
8. În cazul în care survine situaţia de depunere a unei, a două sau a trei obligaţii de depunere a declaraţiei electronice, subiectul declarării procedează în felul următor:
1) în situaţia în care încetarea mandatului, a raportului de muncă ori de serviciu are loc în perioada 1 ianuarie – 31 martie şi subiectul declarării a depus declaraţia anuală, acesta este obligat în condiţiile art.6 din Legea nr.133/2016 să depună declaraţia la eliberare/încetare, cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal curent (de la 1 ianuarie pînă la data intrării în vigoare a actului administrativ), iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
2) în situaţia în care încetarea mandatului sau a raportului de muncă ori de serviciu are loc în perioada 1 ianuarie – 31 martie şi subiectul declarării nu a depus încă declaraţia anuală, acesta este obligat, în condiţiile art.6 din Legea nr.133/2016 să depună două declaraţii în ordinea respectivă:
a) declaraţia anuală cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal precedent, iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
b) declaraţia la eliberare/încetare cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal curent (de la 1 ianuarie pînă la data intrării în vigoare a actului administrativ), iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
3) în situaţia în care în perioada 1 ianuarie – 31 martie mandatul sau raportul de muncă ori de serviciu încetează, iar subiectul declarării concomitent se angajează ori este numit în funcţie, şi nu a depus încă declaraţia anuală, acesta este obligat, în condiţiile art.6 din Legea nr.133/2016, să depună trei declaraţii în ordinea respectivă:
a) declaraţia anuală cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal precedent, iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
b) declaraţia la eliberare/încetare cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal curent (de la 1 ianuarie pînă la data intrării în vigoare a actului administrativ), iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
c) declaraţia la angajare/numire cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal precedent anului în care a avut loc angajarea/numirea, iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
4) în situaţia în care încetarea mandatului sau a raportului de muncă ori de serviciu a avut loc la finele anului şi termenul de 30 de zile pentru depunerea declaraţiei se extinde în luna ianuarie a anului următor, subiectul declarării este obligat în condiţiile art.6 din Legea nr.133/2016 să depună declaraţia la eliberare/încetare cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal în care a fost emis actul administrativ (de la 1 ianuarie pînă la data intrării în vigoare a actului administrativ), iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
5) în situaţia în care angajarea, validarea mandatului ori numirea în funcţie a avut loc la finele anului şi termenul de 30 de zile pentru depunerea declaraţiei se extinde în luna ianuarie a anului curent, subiectul declarării este obligat în condiţiile art.6 din Legea nr.133/2016 să depună declaraţia la angajare/numire, cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal precedent anului în care a fost emis actul administrativ, iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
6) în situaţia în care angajarea survine în perioada 1 ianuarie – 31 martie, subiectul declarării este obligat în condiţiile legii să depună declaraţia la angajare în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a actului administrativ, suplimentar să depună şi declaraţia anuală pînă la data de 31 martie;
7) în situaţia în care, suspendarea raporturilor de muncă ori de serviciu a avut loc în perioada 1 ianuarie – 31 martie, subiectul declarării este obligat în condiţiile art.6 din Legea nr.133/2016 să depună declaraţia anuală, iar dacă durata perioadei de suspendare este mai mică decât un an fiscal, subiectul declarării nu va depune o nouă declaraţie la reîncadrarea în funcţie;
8) în situaţia în care reîncadrarea după suspendarea raportului de muncă ori de serviciu, a survenit în perioada 1 ianuarie – 31 martie, subiectul declarării va depune două declaraţii după cum urmează:
a) declaraţia după reîncadrare, indicînd în declaraţie veniturile obţinute pe parcursul perioadei nedeclarate, de asemenea bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
b) declaraţia anuală, cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal precedent, iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei.
În cazul, în care durata perioadei de suspendare este mai mică decât un an fiscal, subiectul declarării nu va depune o nouă declaraţie la reîncadrarea în funcţie;
9) în situaţia în care reîncadrarea după suspendarea raportului de muncă ori de serviciu a survenit în perioada 1 ianuarie – 31 martie, iar mandatul sau raportul de muncă ori de serviciu încetează, subiectul declarării urmează să depună trei declaraţii în ordinea respectivă:
a) declaraţia după reîncadrare, indicînd în declaraţie veniturile obţinute pe parcursul perioadei nedeclarate de asemenea bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
b) declaraţia anuală cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal precedent, iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
c) declaraţia la eliberare/încetare cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal curent (de la 1 ianuarie pînă la data intrării în vigoare a actului administrativ), iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
10) în situaţia în care reîncadrarea după suspendarea raportului de muncă ori de serviciu a survenit în perioada 1 aprilie – 31 decembrie, iar mandatul sau raportul de muncă ori de serviciu încetează, subiectul declarării va depune două declaraţii în ordinea respectivă:
a) declaraţia după reîncadrare, indicînd în declaraţie veniturile obţinute pe parcursul perioadei nedeclarate, de asemenea bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
b) declaraţia la eliberare/încetare cu indicarea veniturilor obţinute în anul fiscal curent (de la 1 ianuarie pînă la data intrării în vigoare a actului administrativ), iar bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei;
11) în situaţia în care reîncadrarea după suspendarea raportului de muncă ori de serviciu a survenit în 1 aprilie – 31 decembrie, subiectul declarării va depune o singură declaraţie, indicînd în declaraţie veniturile obţinute pe parcursul perioadei nedeclarate, de asemenea bunurile deţinute şi interesele personale la data depunerii declaraţiei.
9. Subiectul declarării declară pe propria răspundere informaţia despre averea deţinută împreună cu membrii familiei, concubin/concubina, venitul realizat şi interesele personale pe teritoriul Republicii Moldova şi peste hotarele ei. Membrii de familie, concubinul/concubina subiectului declarării sînt obligaţi să-i ofere acestuia informaţiile privind averea, veniturile şi interesele personale pe care le deţin, inclusiv în calitate de beneficiari efectivi, cu excepţia cazului în care identitatea şi calitatea acestora constituie secret de stat, în condiţiile Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat, sau prezentarea acestor informaţii este restricţionată prin lege.
10. În sensul prezentului Regulament se utilizează următoarele noţiuni definite de Legea nr.133/2016 şi alte acte normative:
subiect al declarării – persoană prevăzută la art.3 din Legea nr.133/2016;
entitate publică – persoană juridică prevăzută la art.3 din Legea integrităţii nr.82/2017;
domiciliul subiectului declarării – adresa la care subiectul declarării locuieşte efectiv;
fond de investiţii – organism de plasament colectiv în valori mobiliare fără personalitate juridică, constituit pe bază de contract de societate civilă, care plasează şi răscumpără în mod continuu şi fără întârziere titlurile de participare sub formă de unităţi de fond şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital;
investiţie directă – reprezintă participarea prin aport financiar, în monedă naţională sau în valută convertibilă, prin aport în natură de bunuri mobile şi/sau imobile, prin participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi în oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, la dobândirea de acţiuni sau de părţi sociale, cu excepţia investiţiilor de portofoliu (în care un investitor doar achiziţionează acţiuni ale unor companii), urmare a căreia se preia controlul efectiv sau cu un grad semnificativ de influenţă asupra procesului decizional al unei întreprinderi care este rezidentă a altei economii (întreprindere cu investiţii directe);
organism de plasament colectiv alternativ (în continuare – OPCA) – în sensul art.2 din Legea nr.2/2020 privind organismele de plasament colectiv alternative, constituie orice organism de plasament colectiv alternativ, altul decât organismul de plasament colectiv în valori mobiliare, ale cărui constituire şi funcţionare sunt avizate de către Comisia Naţională, în conformitate cu prezenta lege, şi care atrage resurse financiare de la o serie de investitori în vederea plasării acestora conform politicii de investiţii, promovată în interesul respectivilor investitori;
organism de plasament colectiv în valori mobiliare – în sensul art.2 din Legea nr.2/2020 privind organismele de plasament colectiv alternative, reprezintă un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, definit şi constituit conform prevederilor Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital;
societate de administrare a investiţiilor – în sensul art.2 din Legea nr.2/2020 privind organismele de plasament colectiv alternative, constituie o persoană juridică a cărei activitate constă în administrarea unuia sau mai multor OPCA în conformitate cu Legea nr.2/2020;
titluri de participare ale OPCA – în sensul art.2 din Legea nr.2/2020 privind organismele de plasament colectiv alternative, reprezintă acţiuni, certificate de participare sau unităţi de fond emise de OPCA în funcţie de forma juridică de organizare fie potrivit unui act de constituire, fie potrivit unui contract de societate civilă;
bunuri virtuale – active financiare nebancare electronice, aplicaţii şi alte produse vrituale derivate ale tehnologiilor informaţionale, inclusiv monede digitale, criptomonede, criptovalută, care sunt stocate (depozitate), găzduite electronic şi efectiv disponibile pe platforme on-line securizate şi înregistrate în spaţiul virtual al reţelei globale de internet, a căror valoare depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie;
valoare de piaţă – în sensul art.5, pct.26 din Codul fiscal, drept surse de informaţie despre preţurile de piaţă, la momentul încheierii tranzacţiei, servesc:
a) informaţia organelor de stat de statistică şi a organelor care reglementează formarea preţurilor, iar în cazul lipsei acesteia;
b) informaţia despre preţurile de piaţă, publicată în presă sau adusă la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul mijloacelor de informare în masă, iar în cazul lipsei acesteia;
c) informaţia oficială şi/sau dată publicităţii despre cotările bursiere (tranzacţiile care au avut loc) la bursa cea mai apropiată de sediul (domiciliul) vînzătorului (cumpărătorului), iar în cazul lipsei tranzacţiilor la bursa menţionată ori comercializării (procurării) la o altă bursă – informaţia despre cotările bursiere ce au avut loc la această altă bursă, precum şi informaţia despre cotările valorilor mobiliare de stat şi ale obligaţiunilor de stat;
an fiscal – în sensul art.5 pct.41) din Codul fiscal, este an calendaristic, care începe cu 1 ianuarie şi se termină cu 31 decembrie;
persoană responsabilă de gestionarea registrului electronic – persoană desemnată din cadrul serviciului resurse umane, responsabilă de actualizarea permanentă a Registrului electronic al subiecţilor declarării averii şi a intereselor personale, din cadrul entităţilor publice în care activează subiecţi ai declarării;
organizaţie necomercială – în sensul art.1 din Legea nr.86/2020 cu privire la organizaţiile necomerciale, este persoana juridică al cărei scop principal este altul decât obţinerea de venit, organizaţii necomerciale sunt asociaţia obştească, fundaţia şi instituţia privată;
semnătură electronică – date în formă electronică, care sunt ataşate la sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care sunt utilizate ca metodă de autentificare;
sistemul informaţional automatizat e-Integritate – este un sistem informaţional destinat depunerii, arhivării, verificării şi analizei automate a declaraţiilor de avere şi interese personale şi facilitării accesului electronic al cetăţenilor şi instituţiilor interesate la informaţiile de interes public;
societate comercială – în sensul art.245 din Codul civil - este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale membrilor (asociaţilor), care poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni;
act juridic cu titlu gratuit – în sensul art.310 din Codul civil, este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial;
act juridic cu titlu oneros – în sensul art.310 din Codul civil, este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial;
bun imobil –în sensul art.459-460 din Codul civil se consideră terenul înregistrat în registrul bunurilor imobile sub număr cadastral distinct. Constituie parte componentă a bunului imobil lucrurile şi lucrările ataşate permanent la teren, precum clădirile, construcţiile subterane (chiar dacă se extind asupra altor terenuri), obiectele acvatice separate, plantaţiile prinse de rădăcini, roada neculeasă. Această regulă se aplică indiferent dacă aceste părţi componente sunt sau nu sunt înregistrate în registrul bunurilor imobile în mod separat. Prin lege, la categoria de bunuri imobile pot fi raportate şi alte bunuri;
bun mobil – bunurile care nu sunt raportate prin lege la categoria de bunuri imobile;
dreptul de uzufruct – în sensul art.604 – 605 din Codul civil, uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a poseda şi folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina. Uzufructul se poate constitui prin lege sau act juridic. În cazurile prevăzute de lege, uzufructul poate fi constituit prin hotărîre judecătorească;
dreptul de uz – în sensul art.635 din Codul civil , este dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate poseda şi folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale. Uzul se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii;
dreptul de abitaţie – în sensul art.635 din Codul civil, titularul dreptului de abitaţie are dreptul să locuiască în locuinţa unei alte persoane împreună cu soţul şi copiii săi chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi împreună cu părinţii ori cu alte persoane aflate în întreţinere. Abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii.
II. MODUL DE COMPLETARE A DECLARAŢIEI ÎN FORMĂ ELECTRONICĂ
11. Declaraţia electronică se completează prin autentificare în SIA e-Integritate. Pentru autentificare este necesară accesarea paginii web oficiale a ANI www.ani.md şi selectarea opţiunii "Depune Declaraţia", după care selectarea opţiunii "Formular Declaraţie on-line". La afişarea interfeţei spaţiului de lucru al subiectului declarării sunt prezente două modalităţi de completare a declaraţiei:
1) Prin accesarea din meniul din stânga a casetei "Declaraţii" după care "Declaraţie de avere şi interese personale", apoi se bifează temeiul de depunere a declaraţiei, iar din caseta "Selectaţi activitatea" se selectează poziţia pentru care subiectul urmează să depună declaraţia, după care se acţionează butonul Înainte. În cazul în care, după succesiunea acţiunilor menţionate la acest subpunct intervine notificarea "Atenţie nu aveţi nicio activitate", subiectul declarării urmează să se adreseze persoanei desemnată responsabilă de gestionarea registrului electronic al subiecţilor declarării din cadrul organizaţiei publice în care subiectul declarării este angajat.
2) Prin selectarea din caseta "Trebuie să declaraţi" a poziţiei pentru care subiectul urmează să depună declaraţia, acţionând butonul verde "Depunere Declaraţie".
12. La completarea declaraţiei subiectul declarării aplică prevederile prezentului Regulament, utilizează ghidurile textuale şi video privind modul de completare şi depunere a declaraţiei electronice accesibile la link-ul http://ani.md/node/249, precum şi consultă notificările generate de SIA e-Integritate.
13. Pe parcursul completării declaraţiei, subiectul declarării este obligat să completeze câmpurile marcate cu asterisc (*).
14. În procesul de completare a declaraţiei electronice subiectul declarării este obligat să respecte următoarele etape:
1) Selectarea temeiului de depunere a declaraţiei;
2) Verificarea şi completarea compartimentului "Informaţii generale privind subiectul declarării";
3) Completarea compartimentului "Veniturile obţinute de subiectul declarării, membrii de familie, concubin/concubină, în ţară şi în străinătate, pe parcursul anului";
4) Completarea compartimentului "Bunuri imobile în ţară şi străinătate";
5) Completarea compartimentului "Bunuri mobile în ţară şi străinătate";
6) Completarea compartimentului "Active financiare în ţară şi străinătate";
7) Completarea compartimentului "Cote-părţi/Acţiuni în capitalul social al unui agent economic";
8) Completarea compartimentului "Datorii";
9) Completarea compartimentului "Servicii procurate în perioada de declarare, în ţară şi în străinătate, a căror valoare cumulativă pe parcursul unui an depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie";
10) Completarea compartimentului "Interese personale";
11) Semnarea şi depunerea declaraţiei de avere şi interese personale.
15. În cazul în care, din lipsă de necesitate, subiectul declarării decide necompletarea unor casete sau compartimente, acesta va trece la compartimentul următor.
16. La includerea în declaraţie a informaţiei condiţionate de plafonul numărului de salarii medii pe economie, subiectul declarării poate consulta mărimea salariului mediu pe economie afişată de sistem pentru anul curent. În cazul depunerii declaraţiei rectificate subiectul declarării va ţine cont de mărimea salariul mediu pe economie stabilită pentru perioada respectivă.
III. SELECTAREA TEMEIULUI DE DEPUNERE A DECLARAŢIEI
17. La această etapă, subiectul declarării completează caseta cu una dintre următoarele opţiuni:
a) La angajare/validare mandat - se bifează în cazul prevăzut de art.6 alin.(2) din Legea nr.133/2016;
b) Anuală - se bifează în cazul prevăzut de art.6 alin.(1) din Legea nr.133/2016;
c) La eliberare/demisie - se bifează în cazul prevăzut de art.6 alin.(4) din Legea nr.133/2016.
18. În cazul în care subiectul declarării constată că a introdus în declaraţie date incomplete sau eronate, acesta are dreptul să depună declaraţia rectificată în termen de 30 de zile de la data expirării termenului-limită pentru depunerea declaraţiei.
IV. VERIFICAREA ŞI COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI
"INFORMAŢII GENERALE PRIVIND SUBIECTUL DECLARĂRII"
19. La această etapă, subiectul declarării are obligaţia să verifice informaţiile generate de Registrul electronic al subiecţilor declarării.
20. În cazul în care la caseta "Funcţia ocupată (organizaţia publică în care activează, tipul şi numărul actului de numire/angajare/eliberare)" lipsesc informaţiile sau datele introduse sunt eronate, subiectul declarării urmează să se adreseze persoanei desemnată responsabilă de gestionarea registrului electronic al subiecţilor declarării din cadrul organizaţiei publice în care subiectul declarării este angajat.
21.. În situaţia în care informaţiile privind "Numele, prenumele, patronimicul, anul naşterii şi numărul de identificare ale soţului/soţiei sau ale concubinului/concubinei", "Numele, prenumele, patronimicul, anul naşterii şi numărul de identificare ale copiilor minori", "Numele, prenumele, patronimicul, anul naşterii şi numărul de identificare ale persoanelor aflate la întreţinere", lipsesc sau datele introduse sunt eronate, subiectul declarării este obligat să introducă informaţia corectă conform cerinţelor pentru caseta respectivă.
22. La caseta "Domiciliul, numărul de telefon şi adresa electronică" subiectul declarării indică adresa la care locuieşte la data depunerii declaraţiei, inclusiv în cazul în care domiciliul acestuia nu corespunde cu domiciliul indicat în actul de identitate, numărul de telefon şi adresa electronică.
23. În cazul în care subiect al declarării este membrul familiei sau concubin/concubina subiectului declarării menţionat cu titlu de excepţie la pct.2, la completarea declaraţiei de avere şi interese personale acesta completează doar caseta "Numele, prenumele, patronimicul, anul naşterii şi numărul de identificare" ale persoanei respective şi pe tot parcursul declaraţiei nu va indica date şi informaţii care vizează direct veniturile, averea sau interesele acesteia.
V. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI "VENITURILE OBŢINUTE DE
SUBIECTUL DECLARĂRII, MEMBRII DE FAMILIE, CONCUBIN/CONCUBINĂ,
ÎN ŢARĂ ŞI ÎN STRĂINĂTATE, PE PARCURSUL ANULUI"
24. La această etapă se declară veniturile obţinute de subiectul declarării, membrii de familie, concubin/concubina, în ţară şi în străinătate, pentru perioada supusă declarării în conformitate cu cerinţele art.6 din Legea nr.133/2016, după cum urmează:
a) în caseta "Cine a obţinut venitul" - se indică, după caz, numele şi prenumele subiectului declarării, a membrului familiei, a concubinului/concubinei;
b) în caseta "Sursa venitului" - se indică numele/denumirea persoanei fizice/juridice de la care a fost primit venitul;
c) în caseta "Serviciul prestat/obiectul generator de venit" - se descrie tipul serviciului (ex.: servicii juridice) sau obiectul care a generat venitul declarat (ex.: salariu, pensii, indemnizaţii etc.);
d) în caseta "Suma venitului" - se indică venitul obţinut pe parcursul perioadei de declarare, în monedă naţională sau în valuta în care a fost obţinut.
25. În caseta "Venitul obţinut la locul de muncă de bază" - se indică venitul obţinut cu titlu de salariu, prevăzute de lege sau prin contracte individuale de muncă sau alte acte juridice pentru timpul efectiv lucrat în programul normal de lucru şi în cel suplimentar, precum şi alte drepturi salariale sau contractuale.
26. În caseta "Venitul obţinut din activităţi didactice, ştiinţifice şi de creaţie" - se indică următoarele:
a) "Veniturile din activităţi didactice" – se indică retribuţiile obţinute din activitatea de instruire şi educaţie, desfăşurată în baza unui contract individual de muncă, în condiţiile legii, inclusiv în instituţiile acreditate din învăţământul liceal, secundar general, secundar profesional, mediu de specialitate, superior, postuniversitar, precum şi în instituţiile de perfecţionare şi recalificare a cadrelor, publice sau private;
b) "Veniturile din activităţi ştiinţifice" – se indică retribuţiile obţinute din activitatea de cercetare fundamentală şi de cercetare aplicată având drept componente principale investigaţia ştiinţifică, tehnologia ştiinţifică, produsul ştiinţific şi serviciul ştiinţific, în sensul prevederilor Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr.259/2004;
c) "Veniturile obţinute din activităţi de creaţie" – se indică retribuţiile obţinute din activitatea de creare şi realizare a operelor artistice, literare şi de artă, de toate tipurile şi genurile, desfăşurată în afara contractelor de muncă sau a contractelor civile, în sensul noţiunilor definite prin Legea cu privire la oamenii de creaţie şi la uniunile de creaţie nr.21/2013.
27. În caseta "Venitul obţinut din depuneri la instituţiile financiare" - se indică veniturile obţinute din depozite bancare, forme echivalente de economisire şi investiţii, depuneri de economii în asociaţii de economii şi împrumut, la instituţiile financiare din ţară şi din străinătate, cu indicarea separată a instituţiei financiare şi a sumei obţinute.
28. În caseta "Venitul obţinut din activitatea de reprezentant al statului în societăţile comerciale" - se indică veniturile obţinute drept urmare a activităţii desfăşurate în calitate de reprezentant al statului în societăţile comerciale (ex.: venitul obţinut în calitate de membru al consiliilor de administrare, membru al comisiei de cenzori etc.).
29. În caseta "Venitul obţinut din donaţii şi moşteniri" - se indică venitul obţinut sub formă de mijloace financiare din donaţii sau moşteniri.
30. În caseta "Venitul obţinut din înstrăinarea şi/sau deţinerea valorilor mobiliare şi/sau a cotei-părţi în capitalul social al societăţilor comerciale" - se indică veniturile obţinute din înstrăinarea, deţinerea (dividende) valorilor mobiliare sau a cotei-părţi în capitalul social al societăţilor comerciale.
31. În caseta "Venitul obţinut din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile" - se indică veniturile obţinute din înstrăinarea terenurilor, clădirilor/construcţiilor, mijloacelor de transport care sunt supuse înmatriculării şi a altor bunuri mobile.
32. În caseta "Venitul obţinut din alte surse (pensii, burse, indemnizaţii, premii, drepturi de proprietate intelectuală etc.)" - se indică sumele primite în monedă naţională sau în valută străină sub formă de: pensii primite din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, din fonduri de pensii facultative (private) şi cele finanţate de la bugetul de stat; burse, indemnizaţii, premii naţionale sau internaţionale; venituri de la jocurile de noroc, loterii şi de la campaniile promoţionale; mijloace financiare primite prin sisteme internaţionale de transfer rapid sau alte mijloace; despăgubiri şi compensaţii; venituri obţinute din valorificarea drepturilor ce provin din brevete de invenţie, desene şi modele industriale, mărci de fabrică şi comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi celor similare acestora; venituri obţinute din activitatea în bază de patentă, întreprindere individuală/întreprinzător individual, gospodărie ţărănească, precum şi venituri obţinute din orice alte surse legale obligaţia de declarare a cărora nu se regăseşte la compartimentele de mai sus.
VI. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI
"BUNURI IMOBILE ÎN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE"
33. La această etapă, subiectul declarării declară drepturile asupra bunurilor imobile, inclusiv cele nefinalizate, în ţară şi în străinătate, precum ar fi dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, de uz, de abitaţie, de superficie ale subiectului declarării şi membrilor familiei sale, ale concubinului/concubinei acestuia, inclusiv în calitate de beneficiari efectivi, ori posesori în baza unor contracte de mandat, de comision, de administrare fiduciară, unor contracte translative de posesie şi de folosinţă, la data depunerii declaraţiei.
34. Informaţia privind bunurile imobile în ţară şi/sau în străinătate se completează după cum urmează:
1) La secţiunea A "Terenuri" în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Numărul cadastral/localitatea" (numărul cadastral/localitatea) - se indică numărul cadastral al terenului atribuit de organul cadastral în formatul corespunzător documentului care certifică provenienţa bunului, iar pentru terenul deţinut în străinătate se indică numărul cadastral în formatul ţării respective. În cazul în care terenul nu este evaluat şi nu are atribuit număr cadastral sau este deţinut cu drept de folosinţă (ex.: în arendă) se indica "0";
c) "Categoria" - se include indicatorul corespunzător respectivului teren: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) extravilan; (5) alte categorii de terenuri care se află în circuitul civil;
d) "Modul de dobândire" - se selectează una din opţiunile: (1) proprietate; (2) posesie; (3) alte contracte translative de posesie şi de folosinţă;
e) "Anul dobândirii" - se indică anul conform actului care certifică provenienţa terenului adică anul în care a fost dobîndit efectiv;
f) "Suprafaţa" - se indică suprafaţa totală conform documentului care certifică provenienţa terenului;
g) "Cota-parte" - se indică cota-parte a fiecărei persoane conform actului care certifică provenienţa terenului. În cazul deţinerii terenurilor cu drept de folosinţă se indica "0";
h) "Actul care confirmă provenienţa bunului" - se indică actul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul (ex: contract de vânzare-cumpărare, de locaţiune, de schimb, donaţie, moştenire etc.);
i)"Valoarea bunului"- se indică valoarea reală a bunurilor imobile, aceasta reprezentând preţul real plătit pentru respectivele bunuri şi cheltuielile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia acestora;
j) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua procurării bunului;
k) "Motivul diferenţei dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există diferenţă dintre sumele indicate la literele i) şi j) din prezentul subpunct;
l) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă bunul;
m) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
n) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
Subiecţii declarării care nu deţin bunurile în proprietate vor indica următoarele informaţii: localitatea (fără număr cadastral); categoria bunului; modul de dobândire; anul dobândirii; suprafaţa şi titularul bunului.
2) La secţiunea B "Clădiri şi construcţii" în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Adresa/numărul cadastral" - se indică adresa completă (localitatea, strada, numărul de ordine) a clădirii/construcţiei, numărul cadastral atribuit de organul cadastral în formatul corespunzător documentului care certifică provenienţa bunului, iar pentru bunul deţinut în străinătate se indică numărul cadastral în formatul ţării respective. În cazul bunului neevaluat sau a construcţiei nefinalizate şi neînregistrate primar, se indică "0". În cazul deţinerii bunului cu drept de folosinţă se indică "0";
c) "Categoria" - se indică tipul bunului imobil după cum urmează (1) apartament; (2) casă de locuit; (3) vilă; (4) spaţiu comercial sau de producţie; (5) garaj; (6) alte bunuri imobile, inclusiv cele nefinalizate;
d) "Modul de dobândire "- se indică una din opţiuni: (1) proprietate; (2) posesie; (3) uzufruct; (4) uz; (5) abitaţie; (6) alte contracte translative de posesie şi de folosinţă;
e) "Anul dobândirii" - se indică anul conform actului care confirmă provenienţa bunului, adică anul în care a fost dobândit efectiv. În cazul construcţiilor nefinalizate se indică anul iniţierii construcţiei;
f) "Suprafaţa" - se indică suprafaţa totală conform documentului care certifică provenienţa bunului. În cazul deţinerii bunului cu drept de folosinţă se indică "0";
g) "Cota-parte" - se indică cota-parte a subiectului declarării, membrului de familie sau concubinului/concubinei acestuia, conform actului care certifică provenienţa bunului. În cazul deţinerii bunului cu drept de folosinţă se indică "0";
h) "Actul care confirmă provenienţa bunului" - se indică actul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul (ex: contract de vânzare-cumpărare, de locaţiune, de schimb, donaţie, moştenire etc.);
i) )"Valoarea bunului"- se indică valoarea reală a bunurilor imobile, aceasta reprezentând preţul real plătit pentru respectivele bunuri şi cheltuielile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia acestora;
j) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua procurării bunului;
k) "Motivul diferenţei dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există difenţă dintre sumele indicate la literele i) şi j) din prezentul subpunct;
l) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă bunul;
m) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
n) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
Subiecţii declarării care nu deţin bunurile în proprietate vor indica următoarele informaţii: adresa (fără număr cadastral); categoria bunului; modul de dobândire; anul dobândirii; suprafaţa şi titularul bunului.
VII. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI
"BUNURI MOBILE ÎN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE"
35. La această etapă, subiectul declarării declară bunurile mobile, în ţară şi în străinătate, deţinute în proprietate, cu drept de uzufruct, de uz, de abitaţie, de superficie de către subiectul declarării şi membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, inclusiv în calitate de beneficiari efectivi, ori aflate în posesia acestora în baza unor contracte de mandat, de comision, de administrare fiduciară, unor contracte translative de posesie şi de folosinţă, la data depunerii declaraţiei.
36. Informaţia privind bunurile mobile în ţară şi/sau în străinătate se completează după cum urmează:
1) La secţiunea A "Autoturisme, camioane, remorci, vehicule motorizate, maşini agricole, mijloace de transport naval/aerian, alte mijloace de transport supuse înmatriculării" - se indică bunurile mobile specificate, supuse înmatriculării în ţară şi în străinătate. În casetele secţiunii A se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Tipul/modelul" - se indică tipul bunului mobil conform certificatului de înmatriculare şi modelul bunului mobil conform certificatului de înmatriculare;
c) "Anul de fabricaţie" - se indică datele ce se conţin în certificatul de înmatriculare;
d)"Locul înregistrării/numărul de înmatriculare" - se indică datele şi numărul menţionate în certificatul de înmatriculare. În cazul în care mijlocul de transport este înmatriculat în străinătate, se indică ţara şi localitatea în care acesta este înregistrat;
e) "Anul dobândirii" - se indică datele din certificatul de înmatriculare, procură sau alt document ce certifică obţinerea dreptului de posesie sau folosinţă;
f) "Modul de dobândire" - se selectează una din opţiunile: (1) proprietate; (2) posesie; (3) alte contracte translative de posesie şi de folosinţă;
g) "Valoarea bunului"- se indică valoarea reală a bunurilor mobile, aceasta reprezentând preţul real plătit pentru respectivele bunuri şi cheltuielile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia acestora;
h) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua procurării bunului;
i) "Motivul diferenţei dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există difenţă dintre sumele indicate la literele g) şi h) din prezentul subpunct;
j) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă bunul;
k) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
l) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
2) La secţiunea B "Bunuri sub formă de metale şi/sau pietre preţioase, obiecte de artă şi de cult, obiecte ce fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare unitară depăşeşte suma a 15 salarii medii lunare pe economie" în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Descrierea sumară" - se indică bunul cu descrierea sumară a acestuia (denumirea şi/sau tipul bunului, greutatea, anul (perioada datării – ex: Tablou din sec XVI), alte caracteristici). Se consideră a fi unitar şi bunul format din două sau mai multe unităţi (ex: o pereche de cercei, set de bijuterii, volume de cărţi ale unei lucrări etc.);
c) "Anul dobândirii" – se indică anul în care subiectul declarării sau membrii familiei lui, concubinul/concubina au dobândit dreptul de proprietate, posesie, folosinţă asupra bunurilor respective;
d) )"Valoarea bunului"- se indică valoarea reală a bunurilor mobile, aceasta reprezentând preţul real plătit pentru respectivele bunuri şi cheltuielile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia acestora;
e) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua procurării bunului;
f) "Motivul diferenţei dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există diferenţă dintre sumele indicate la literele d) şi e) din prezentul subpunct;
g) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
h) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
i) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
3) La secţiunea C "Colecţii de artă, de numismatică, de filatelie, de arme sau alte bunuri, a căror valoare depăşeşte suma a 20 de salarii medii lunare pe economie" în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Descriere sumară" - se indică ansamblu de cel puţin două şi mai multe obiecte de acelaşi fel sau de aceeaşi categorie, colectate din intenţii estetice, ştiinţifice sau din alte intenţii şi clasate după anumite principii şi care reprezintă o valoare artistică, ştiinţifică, documentară etc., cu descrierea sumară a acestora;
c) "Anul dobândirii" – se indică anul în care subiectul declarării sau membrii familiei lui, concubinul/concubina au dobândit dreptul de proprietate, posesie, folosinţă asupra bunurilor respective;
d) "Valoarea de cumpărare a bunului"- se indică valoarea reală a bunurilor mobile, în cazul în care valoarea depăşeşte suma a 20 de salarii medii lunare pe economie, aceasta reprezentând preţul real plătit pentru respectivele bunuri şi cheltuielile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia acestora;
e) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua procurării bunului;
f) "Motivul diferenţei dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există difenţă dintre sumele indicate la literele d) şi e) din prezentul subpunct;
g) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă bunul;
h) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
i) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
4) La secţiunea D "Bunuri transmise cu titlu oneros sau gratuit, personal sau de către membrii familiei, concubin/concubină, unor persoane fizice sau juridice în perioada declarării, dacă valoarea fiecărui bun depăşeşte suma a 10 salarii medii lunare pe economie" în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Descrierea bunului transmis" - se indică toate bunurile mobile, inclusiv investiţiile în capitalul social ale agenţilor economici, transmis prin contract cu titlu oneros sau gratuit în formă scrisă sau verbală de către subiectul declarării, membrii de familie, concubin/concubina, către oricare persoane fizice sau juridice cu condiţia că, valoarea bunului respectiv depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie la data depunerii declaraţiei;
b) "Modul de transmitere" – se indică tipul tranzacţiei (ex: vânzare-cumpărare, donaţie etc.);
c) "Data transmiterii" - se indică data transmiterii bunului (ziua, luna, anul);
d) "Persoana căreia i-a fost transmis" - se indică numele, prenumele, data/luna/anul naşterii şi numărul de identificare al persoanei fizice sau denumirea şi numărul de înregistrare al persoanei juridice;
e) "Valoarea bunului" - se indică prioritar valoarea contractuală a bunului sau cea de evaluare în cazul în care bunul a fost obţinut urmare a tranzacţiilor cu titlu gratuit, cu condiţia că valoarea bunului respectiv depăşeşte 10 salarii medii pe economie la data depunerii declaraţiei. Valoarea se indică în monedă naţională sau în valută străină;
f) " Titularul bunului transmis" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia.
5) La secţiunea E "Alte bunuri mobile a căror valoare unitară depăşeşte suma a 10 salarii medii lunare pe economie" în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Descrierea bunului" - se indică toate bunurile mobile deţinute cu drept de proprietate, posesie sau folosinţă, a cărei valoare unitară depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie la data declarării. Bunurile mobile indicate la această secţiune sunt altele decât cele declarate la secţiunile A-D şi includ obiectele, lucrurile, care se mişcă sau care pot fi mişcate, mutate, transportate dintr-un loc în altul (ex: armă, animal de rasă, mijloc/mecanism tehnic, lucruri din casă, lucruri personale etc.);
c) "Modul de dobândire" – se indică tipul tranzacţiei (ex: vânzare-cumpărare, donaţie, moştenire etc.);
d) "Data dobândirii" - se indică data la care subiectul declarării sau membrii familiei lui, concubinul/concubina au dobândit dreptul de proprietate, posesie, folosinţă asupra bunurilor respective;
e) "Valoarea bunului" – se indică valoarea însumată a bunului care constă din preţul real plătit pentru bun şi cheltuielile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia acestuia în cazul în care aceasta depăşeşte suma a 10 de salarii medii lunare pe economie;
f) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care bunuri similare erau vândute la ziua procurării bunului;
g) "Motivul diferenţei dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există diferenţă dintre sumele indicate la literele e) şi f) din prezentul subpunct;
h) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
i) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
j) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
VIII. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI
"ACTIVE FINANCIARE ÎN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE"
37. La această etapă, subiectul declarării declară activele financiare deţinute de subiectul declarării şi membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, inclusiv ca beneficiari efectivi, deţinute atât în ţara cât şi în străinătate, la data depunerii declaraţiei, care depăşesc valoarea a 15 salarii medii pe economie şi care nu fac obiectul unor depuneri în instituţiile financiare. Conturile bancare, unităţile de fond în fondurile de investiţii, formele echivalente de economisire şi investire, plasamentele, obligaţiunile, cecurile, cambiile,certificatele de împrumut, alte documente care încorporează drepturi patrimoniale personale ale subiectului declarării şi ale membrilor familiei, concubinului/concubinei acestuia, inclusiv ca beneficiari efectivi, investiţiile directe în monedă naţională sau în valută străină făcute de subiectul declarării şi membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, inclusiv ca beneficiari efectivi, precum şi alte active financiare, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte valoarea a 15 salarii medii pe economie.
38. Informaţia privind activele financiare în ţară şi/sau în străinătate se completează după cum urmează:
1) La secţiunea A "Conturi bancare, plasamente în fonduri de investiţii şi/sau în alte forme echivalente de economisire şi investire în ţară şi/sau în străinătate", în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Denumirea instituţiei care administrează contul bancar, a fondului de investiţii/adresa" - se indică denumirea completă a instituţiei financiare care administrează contul bancar, denumirea fondului de investiţii şi/sau alte forme echivalente de economisire şi investire, adresa juridică a instituţiei financiare care administrează contul bancar, adresa juridică a fondului de investiţii şi/sau alte forme echivalente de economisire şi investire;
c) "Numărul contului bancar/date privind fondul de investiţii/alte forme echivalente de economisire" - se indică numărul contului bancar, numărul şi data contractului, tipul contractului (ex.: contract de asigurări pe viaţă);
d) "Categoria" – se selectează una din opţiunile: (1) cont curent sau forme echivalente (inclusiv card de credit, menţionând tipul acestuia); (2) depozit bancar sau forme echivalente; (3) fond de investiţii sau forme echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare;
e) "Suma şi valuta" - se indică suma/soldul în monedă naţională sau în valută străină, la data depunerii declaraţiei;
f) "Dobândă/dividende" - se indică mărimea dobânzii, dividendului, anuităţii prevăzută în contract, fără adăugarea simbolului %. În cazul în care contractul stabileşte o rată variabilă/flotantă, subiectul completează caseta indicând cuvântul "variabil" sau "flotant";
g) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă bunul;
h) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
i) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
2) La secţiunea B "Plasamente, obligaţiuni, cecuri, cambii, certificate de împrumut, investiţii directe în monedă naţională sau în valută străină", în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Emitentul titlului/societatea la care persoana este acţionar, fondator sau asociat/ beneficiar de împrumut" - se indică denumirea emitentului titlurilor de valoare/societăţii comerciale la care subiectul declarării, membrul familiei lui sau concubinul/concubina acestuia sunt investitori, acţionari, fondatori sau asociaţi;
c) "Categoria" - se indică următoarele categorii: (1) hârtii de valoare (ex: titluri de stat, certificate, obligaţiuni); (2) cecuri; (3) cambii; (4) certificate de împrumut; (5) alte forme de investiţii directe;
d) "Numărul de titluri/cota parte" - se indică numărul de titluri de stat, certificate, acţiuni, obligaţiuni, cecuri, cambii, certificate de împrumut sau cota de participare deţinute;
e) "Dobânda" - se indică mărimea dobânzii prevăzută în contract, fără adăugarea simbolului %, sau se indică altă formă prevăzută de contract;
f) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă bunul;
g) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
h) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
Plasamentele, obligaţiunile, cecurile, cambiile, certificatele de împrumut, alte documente care încorporează drepturi patrimoniale personale, investiţiile directe în monedă naţională sau în valută străină făcute de subiectul declarării şi membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, inclusiv ca beneficiari efectivi, se indică doar în cazul în care valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte valoarea a 15 salarii medii pe economie.
3) La secţiunea C "Numerar în monedă naţională şi/sau în valută străină care depăşeşte suma a 15 salarii medii lunare pe economie şi care nu face obiectul unor depuneri în instituţii financiare şi alte documente care încorporează drepturi patrimoniale" se indică numerarul în monedă naţională sau în valută străină care depăşeşte valoarea a 15 salarii medii lunare pe economie la data depunerii declaraţiei şi care nu face obiectul unor depuneri în instituţiile financiare sau alte documente care încorporează drepturi patrimoniale, în baza cărora titularii deţin mijloace financiare cu o valoare care depăşeşte limita stabilită, şi anume:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Suma" - se indică suma în monedă naţională, la data depunerii declaraţiei;
c) "Valuta" - se indică suma în valută străină, la data depunerii declaraţiei;
d) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă numerarul/dreptul patrimonial;
e) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
f) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
4) La secţiunea D "Bunuri virtuale, inclusiv valută virtuală, a căror valoare depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie" subiectul declarării va completa:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Denumirea bunului" – active financiare nebancare electronice, aplicaţii şi alte produse vrituale derivate ale tehnologiilor informaţionale, inclusiv monede digitale, criptomonede, criptovalută, care sunt stocate (depozitate), găzduite electronic şi efectiv disponibile pe platforme on-line securizate şi înregistrate în spaţiul virtual al reţelei globale de internet;
c) "Data dobândirii" – se indică data/luna/anul în care a fost realizată tranzacţia/transferul mijloacelor financiare în schimbul/echivalentul cărora a fost atribuit/dobândit bunul virtual;
d) "Cantitatea" – se indică numărul/cantitatea bunurilor virtuale conform criteriilor de clasificare ale acestuia;
e) "Valoarea de cumpărare a bunului" – se indică preţul bunului la ziua procurării;
f) "Titularul bunului" – numele persoanei fizice sau juridice care posedă bunul;
g) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal). În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
IX. Completarea compartimentului "Cote părţi/Acţiuni în capitalul social al unui agent economic"
39. La această etapă, subiectul declarării are obligaţia să declare cotele-părţi/acţiunile în capitalul social al unui agent economic deţinute, în ţară cât şi în străinătate, de către subiectul declarării personal sau de către membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, inclusiv ca beneficiari efectivi, la data depunerii declaraţiei.
40. Informaţia privind cotele-părţi/acţiuni în capitalul social al unui agent economic se completează după cum urmează:
a) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia;
b) "Denumirea agentului economic" - se indică denumirea completă, numărul de identificare de stat al persoanei juridice (IDNO) şi tipul agentului economic în capitalul social al căreia subiectul declarării, membrul de familie sau concubinul/concubina acestuia deţine cotă-parte;
c) "Sediul, adresa juridică" - se indică adresa juridică sau sediul agentului economic (în cazul când amplasarea acestuia diferă de adresa juridică);
d) "Tipul de activitate" - se indică genurile de activitate ale agentului economic conform statutului acesteia;
e) "Valoarea bunului" – se indică preţul real plătit pentru cote-părţi/acţiuni;
f) "Valoarea de piaţă a bunului" – se indică valoarea la care cote-părţi/acţiuni erau vândute la ziua procurării lor;
g) "Diferenţa dintre valoarea bunului şi valoarea de piaţă a bunului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există diferenţă dintre sumele indicate la literele e) şi f) din prezentul punct;
h) "Cota de participare" - se indică mărimea cotei-părţi/acţiunii, conform deciziei de fondare sau actului juridic în baza căruia a fost dobândită cota de participare;
i) "Titularul bunului"- se indică numele de familie şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice care posedă cotele-părţi/acţiunile;
j) "Tipul titularului" – se indică una din opţiuni: (1) persoană fizică rezidentă; (2) persoană fizică nerezidentă; (3) persoană juridică rezidentă; (4) persoană juridică nerezidentă. Acest câmp se completează doar în cazul în care titularul este altul decât beneficiarul efectiv;
k) "Informaţii de identificare a titularului altul decât beneficiarul efectiv" – în cazul persoanei fizice rezidente în Republica Moldova se indică numărul de identificare personal. În cazul persoanei fizice nerezidente se indică ţara de reşedinţă şi numărul de identificare naţional (dacă numărul de identificare nu este aplicabil, se indică numărul de identificare fiscal).
În cazul persoanei juridice rezidente se indică codul de identificare. În cazul persoanei juridice nerezidente se indică ţara sau jurisdicţia în care este înregistrată persoana juridică şi numărul de înregistrare în registrul comerţului din ţara/jurisdicţia respectivă.
X. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI "DATORII"
41. La această etapă, subiectul declarării are obligaţia să declare datoriile personale, ale membrilor de familie sau ale concubinului/concubinei lui sub formă de debite (inclusiv taxe) neachitate, gaj, ipotecă, garanţie, emise în beneficiul unor terţi, împrumut şi/sau credite, dacă valoarea cumulativă a acestora depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie la data depunerii declaraţiei.
42. Informaţia privind datoriile se completează după cum urmează:
a) "Creditor" - se indică denumirea completă a persoanei juridice sau numele şi prenumele persoanei fizice faţă de care subiectul declarării, membrul de familie sau concubin/concubina acestuia au datorii;
b) "Anul contractării" - se indică anul în care a fost formată datoria;
c) "Scadent la" - se indică data la care datoria urmează a fi stinsă sau, după caz, fără termen;
d) "Rata dobânzii" - se indică dobânda stabilită conform actului normativ sau juridic, exprimată în procente, fără adăugarea simbolului %, iar în cazul în care aceasta nu a fost convenită se indică "0";
e) "Suma iniţială" - se indică suma datoriei conform actului juridic;
f) "Valuta" - se indică suma în monedă naţională sau în valută străină;
g) "Debitor" - se indică numele prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia, care a generat datoria.
XI. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI "SERVICII PROCURATE
ÎN PERIOADA DE DECLARARE, ÎN ŢARĂ ŞI ÎN STRĂINĂTATE,
A CĂROR VALOARE CUMULATIVĂ PE PARCURSUL UNUI AN
DEPĂŞEŞTE 10 SALARII MEDII LUNARE PE ECONOMIE"
43. La această secţiune, se indică serviciul/serviciile (de acelaşi tip) procurate în perioada declarării de subiectul declarării şi membrii de familie, concubin/concubină, în ţară şi în străinătate, a căror valoare cumulativă pe parcursul unui an depăşeşte 10 salarii medii lunare pe economie", după cum urmează:
a) "Descrierea serviciului" – orice tip de cheltuieli, servicii medicale (medicină dentară, plastică, chirurgie generală etc.), servicii turistice, bilete avia, servicii recreaţionale, serviciii locative/comunale/necomunale (în sensul Hotărîrii Guvernului nr.191/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă), serviciile pentru îmbunătăţirea sau reparaţia bunurilor imobile şi mobile, achitarea studiilor preşcolare/şcolare/liceale/universitare/ postuniversitare, achitarea chiriei bunurilor mobile şi imobile, achitarea serviciilor de transport, cu condiţia că au fost realizate pentru acelaşi serviciu sau pentru acelaşi tip de servicii;
b) "Numele sau denumirea prestatorului serviciului" – se indică numele prestatorului de serviciu pentru situaţia în care acest serviciu a fost prestat de o persoană fizică iar în cazul persoanei juridică se va indica denumirea acesteia;
c) "Valoarea serviciului" – se va indica preţul real plătit pentru serviciu;
d) "Valoarea de piaţă a serviciului" – se va indica valoarea la care servicii similare erau vândute în ziua procurării serviciului;
e) "Motivul diferenţei dintre valoarea serviciului şi valoarea de piaţă a serviciului" – se indică informaţii cu bună-credinţă în vederea argumentării cazurilor în care există difenţă dintre sumele indicate la literele c) şi d) din prezentul punct;
f) "Data procurării" – se indică data/luna/anul în care a fost realizată tranzacţia/transferul mijloacelor financiare în schimbul/echivalentul cărora a fost prestat serviciul procurat;
g) "Numele beneficiarului efectiv" – se indică numele de familie şi prenumele subiectului declarării, al membrului de familie sau al concubinului/concubinei acestuia.
XII. COMPLETAREA COMPARTIMENTULUI "INTERESE PERSONALE"
44. La această etapă, subiectul declarării are obligaţia să declare interesele personale deţinute, atât în ţară cât şi în străinătate, la data depunerii declaraţiei.
45. Informaţia privind interesele personale se completează după cum urmează:
1) La secţiunea A "Calitatea de asociat, de acţionar sau de membru al unui agent economic, de membru al organelor de conducere, de administrare, de revizie sau de control în cadrul unor organizaţii necomerciale sau societăţi comerciale ori calitatea de membru al unor organizaţii necomerciale sau internaţionale", subiectul declarării declară calităţile deţinute de subiectul declarării şi membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, iar în casetele respective se indică următoarea informaţie:
a) "Denumirea şi adresa organizaţiei/societăţii" – se indică denumirea completă şi numărul de identificare de stat al persoanei juridice (IDNO) a agentului economic, organizaţiei necomerciale, societăţii comerciale sau organizaţiei internaţionale la care subiectul declarării deţine calitatea de asociat, de fondator, de acţionar sau de membru, adresa juridică a agentului economic, organizaţiei necomerciale, societăţii comerciale sau organizaţiei internaţionale la care subiectul declarării deţine calitatea de asociat, de fondator, de acţionar sau de membru;
b) "Calitatea deţinută" – se indică cuvântul "asociat", "acţionar", "fondator" sau "membru" conform actului juridic sau administrativ în temeiul căruia subiectul declarării deţine această calitate. În cazul în care subiectul declarării a fost numit/ales membru sau reprezentant în organele de conducere sau executive din cadrul organizaţiei necomerciale sau societăţii comerciale, după cuvântul "membru" se va specifica tipul/statutul acestui organ (ex: membru al Biroului permanent, membru al consiliului de administrare, membru al comisiei de revizie sau de control, etc.);
c) "Documentul care certifică calitatea respectivă" – se indică denumirea, numărul şi data emiterii actului juridic sau administrativ prin care subiectul declarării a dobândit această calitate (ex: hotărâre, certificat, ordin, proces-verbal, etc.).
2) La secţiunea B "Contracte, încheiate sau aflate în derulare de către subiectul declarării, soţul/soţia sau concubinul/concubina acestuia, inclusiv persoanele juridice în care aceştia sunt beneficiari efectivi, care sunt finanţate de la bugetul de stat, din bugetul local şi/sau din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat" se indică doar contractele care întrunesc cumulativ următoarele cerinţe:
a) prevăd finanţare integrală sau parţială din contul alocaţiilor acordate de la bugetul de stat, din bugetul local, din fonduri externe sau din bugetul societăţii comerciale în capitalul social al căreia statul este fondator cu cotă majoritară sau minoritară;
b) a fost încheiat şi/sau executat în perioada supusă declarării sau se află în derulare la data depunerii declaraţiei;
c) a fost încheiat în beneficiu personal de către subiectul declarării, soţul/soţia sau concubinul/concubina acestuia.
Casetele cuprinse la secţiunea B se completează după cum urmează:
a) "Beneficiarul contractului" – se selectează una dintre opţiuni: subiectul declarării, soţul/soţia, concubinul/concubina subiectului declarării, persoanele juridice în care aceştia sunt beneficiari efectivi;
b) "Instituţia/organizaţia" – se indică denumirea completă şi numărul de identificare de stat al persoanei juridice (IDNO) a organizaţiei sau societăţii comerciale care, potrivit contractului, este partener şi dispune alocarea mijloacelor financiare de la bugetul de stat, din bugetul local, din fonduri externe sau din bugetul societăţii comerciale cu capital de stat;
c) "Tipul contractului" – se selectează una din opţiunile: (1) contracte finanţate de la bugetul de stat, (2) contracte finanţate din bugetul local, (3) contracte finanţate din fonduri externe, (4) contracte încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat;
d) "Data încheierii contractului" – se indică data semnării contractului. În cazul în care, clauzele contractului prevăd expres că data intrării în vigoare este alta decât data semnării sau la contract a fost semnat acord adiţional care modifică anumite condiţii particulare, speciale sau generale, se va indica data semnării contractului;
e) "Durata contractului" – se preia informaţia din contract privind perioada de valabilitate a acestuia. În cazul în care, clauzele contractului condiţionează încetarea/continuitatea acestuia (conform graficului/actului de primire-predare, prelungire automat în lipsa notificării etc.) sau la contract a fost semnat acord adiţional care modifică durata acestuia, subiectul declarării va indica termenul limită a contractului în baza documentelor respective;
f) "Valoarea totală a contractului" – se indică suma prevăzută în contract, exprimată în monedă naţională sau în valută străină.
XIII. SEMNAREA ŞI DEPUNEREA DECLARAŢIEI
DE AVERE ŞI INTERESE PERSONALE
46. La această etapă subiectul declarării are obligaţia de a verifica suplimentar prezenţa în declaraţie a informaţiilor corecte şi depline, prin accesarea butonului "Previzualizare document", după care va tasta butonul "Salvează". Previzualizarea declaraţiei se oferă în format ".pdf", cu imaginea identică a declaraţiei care se va afişa în "Portalul declaraţiilor" pe pagina oficială web www.ani.md (cu excepţia datelor cu caracter personal ce vor fi protejate).
47. Pentru a ajuta subiectul declarării la completarea corectă a declaraţiei, inclusiv prin vizualizarea integrală a acesteia la orice etapă de completare, sistemul are prevăzută opţiunea de a imprima documentul în format ".pdf".
48. La următorul pas, subiectul va accesa butonul "Semnaţi declaraţia aici", ca urmare va avea loc semnarea electronică a declaraţiei. Semnătura electronică se aplică după ce subiectul declarării a finalizat completarea declaraţiei.
49. După accesarea butonului "Semnaţi declaraţia aici" va apărea cererea despre "Confirmarea depunerii declaraţiei".
50. Pentru semnarea "Declaraţiei" se va bifa opţiunea "Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund potrivit legii pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate" cu selectarea "Depunerea declaraţiei", după care subiectul declarării se redirecţionează pe pagina de semnare.
XIV. DEPUNEREA DECLARAŢIEI DE AVERE ŞI INTERESE
PERSONALE ÎN FORMĂ SCRISĂ PE SUPORT DE HÂRTIE
51. Declaraţiile de avere şi interese personale pot fi depuse în formă scrisă, pe suport de hârtie, doar dacă pentru categoria respectivă de subiecţi ai declarării Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale a prevăzut, în mod expres, o astfel de excepţie.
52. Declaraţiile de avere şi interese personale se depun în formă scrisă, pe suport de hârtie, conform modelului prevăzut în anexa nr.1 la Legea nr.133/2016.
53. La completarea declaraţiei de avere şi interese personale în formă scrisă, pe suport de hârtie, subiecţii declarării se ghidează, pe partea de conţinut, de prevederile prezentului Regulament.
54. În cazul în care subiectul declarării constată că a introdus în declaraţie date incomplete sau eronate, acesta are dreptul să depună declaraţia rectificată în termen de 30 de zile de la data expirării termenului-limită pentru depunerea declaraţiei.
55. În cazul în care persoana responsabilă de colectarea declaraţiilor recomandă subiectului declarării rectificarea declaraţiei, cel din urmă poate depune o declaraţie rectificată în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării rectificării, în condiţiile art.71 din Legea nr.133/2016.