Convenţie colectivă în ramura construcţiilor pentru anii 2018-2022 din 18.12.2018
Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Federaţia Patronatului din
Construcţii şi Producere a Materialelor de Construcţii, Federaţia
Sindicatelor din Construcţii şi Industria Materialelor de Construcţie
"SINDICONS" şi Federaţia Patronale a Constructorilor Drumarilor
şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie "CONDRUMAT"
CONVENŢIE COLECTIVĂ
în ramura construcţiilor pentru anii 2018 – 2022
din 18.12.2018
(în vigoare 18.12.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 30-37 art. 231 din 01.02.2019
* * *
Convenţia colectivă este un act juridic care stabileşte principiile generale de reglementare a raporturilor de muncă şi a raporturilor social-economice legate nemijlocit de acestea, care se încheie de către reprezentanţii împuterniciţi ai părţilor în limitele competenţei lor.
Exercitarea drepturilor salariaţilor este parte componentă a Dialogului social, care constituie un mecanism de consultări şi modalităţi pentru asigurarea stabilităţii sociale, relaţiilor de muncă şi este o formă efectivă de formare şi realizare a politicii social-economice prin intermediul negocierilor, pe principii de paritate între partenerii sociali: Minister, Patronate şi Sindicate.
Instrumentele dialogului social, pe lîngă prezenta Convenţie, sunt şi:
- Acordurile sociale;
- Contractele colective de muncă;
- Protocoalele bi- şi trilaterale;
- Consultările privind reglementările sectoriale cu organizaţii nonguvernamentale şi alte structuri din domeniu.
CAPITOLUL I
DISPOZIŢII GENERALE
1.1 În cadrul dialogului social se încheie Convenţia colectivă, la nivel de ramură, între minister, patronat şi sindicat, care stabileşte prevederile generale de reglementare a raporturilor social-economice dintre părţi, în limitele competenţei lor.
1.2 Părţile în negociere se recunosc reciproc drept parteneri sociali reprezentativi pentru ramura construcţiilor, după cum urmează:
• Ministerul Economiei şi Infrastructurii - cu sediul în mun. Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, reprezentat de către secretarul de stat;
• Federaţia Patronatului din Construcţii şi Producere a Materialelor de Construcţii din Republica Moldova – cu sediul în mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 9, reprezentată de către preşedinte;
• Federaţia Patronală a Constructorilor Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie "CONDRUMAT" cu sediul în mun. Chişinău, str. Mitropolit Dosoftei, 126, reprezentată de către preşedinte;
• Federaţia Sindicatelor din Construcţii şi Industria Materialelor de Construcţie "SINDICONS" – cu sediul în mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr.129, reprezentată de către preşedinte.
1.3 Părţile sunt definite prin relaţiile de:
- Consultare – prin care are loc un schimb de idei, păreri şi probleme;
- Dialog şi negociere colectivă – prin care cele trei părţi caută să ajungă la un consens în soluţionarea problemelor existente;
- Mediere şi arbitraj - ca instrumente agreate prin prezenta CCM, prin care părţile înţeleg să ajungă la o soluţie acceptabilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Medierea şi arbitrajul nu exclud folosirea de către părţi a oricăror alte instrumente de acţiune colectivă prevăzute de lege, Constituţie şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
1.4 Sub incidenţa prezentei Convenţii cad angajatorii şi salariaţii din:
- proiectări;
- construcţii;
- drumuri;
- industria materialelor de construcţie;
- mecanizare şi transport în construcţii;
- cadastre;
- industria sticlei;
- alte activităţi auxiliare în construcţii şi industria materialelor de construcţie.
1.5 Părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sînt egale şi libere în negocierea prezentei Convenţii şi se obligă să respecte neabătut prevederile acesteia.
1.6 Prezenta Convenţie se încheie pe o perioadă de 4 ani, în scopul realizării unor acţiuni comune şi concrete privind reglementarea condiţiilor de muncă şi salarizării, asigurarea garanţiilor social-economice minime, protecţia drepturilor şi intereselor legitime prevăzute în Codul muncii, Legea salarizării şi alte acte normative.
1.7 La solicitarea oricărui sindicat de la unitate şi/sau angajator din ramură, reprezentanţii părţilor participă la negocieri colective, în calitate de consultanţi sau ca membri ai comisiilor, inclusiv la negocierea contractului colectiv de muncă, şi ai comisiilor de conciliere.
1.8 În situaţiile în care, în privinţa drepturilor ce decurg din prezenta Convenţie, intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din Convenţie.
1.9 Contractele colective de muncă de la unităţile din ramură nu vor putea prevedea drepturi sub limitele minime prevăzute în prezenta Convenţie.
1.10 Condiţiile specifice de muncă, drepturile şi obligaţiile concrete ale partenerilor sociali la nivel de unitate, regulile de disciplină, precum şi asigurarea unor prevederi mai avantajoase decît cele stipulate în prezenta Convenţie, se reglementează prin contractul colectiv de muncă, prin contractul individual de muncă şi acolo unde nu există CCM, prin regulamentul intern al unităţii.
CAPITOLUL II
PARTENERIATUL SOCIAL
2.1 Parteneriatul social operează în temeiul Legii nr.245-XVI din 21.07.2006 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial şi a Codului muncii, aprobat prin Legea nr.154-XV din 28.03.2003.
2.2 Patronatele şi Sindicatele sunt independente şi apolitice.
2.3 Parteneriatul social este definit de părţi ca ansamblul relaţiilor industriale şi de cogestiune dintre grupurile organizate ale societăţii civile în conformitate cu Strategia dezvoltării societăţii civile.
2.4 Părţile semnatare recunosc nevoia dezvoltării parteneriatului social la toate nivelurile. Partenerii sociali semnatari hotărăsc să depună eforturi comune în ceea ce priveşte protejarea sistemului de autoreglementări ramurale, precum şi a altor interese care derivă din prezenta Convenţie.
2.5 Recunoaşterea reciprocă a partenerilor sociali are la bază o totalitate de criterii care au ca scop aducerea şi menţinerea la masa tratativelor, precum şi în întreg sistemul de autoreglementare sectorială şi de lobby pe lîngă toate instituţiile naţionale, europene şi internaţionale, a unor parteneri sociali reprezentativi, cu posibilităţi proprii dovedite în resurse umane, materiale şi capacitate recunoscută de influenţă.
2.6 Părţile sînt în drept să primească gratuit informaţii de la autorităţile administraţiei publice, angajatori şi asociaţiile lor în probleme ce ţin de muncă, salariu, şomaj, dezvoltarea social-economică, starea mediului înconjurător, privatizare, asistenţă socială, ocrotirea sănătăţii, spaţiul locativ şi alte informaţii prevăzute de legislaţie.
2.7 Partenerii sociali convin să acţioneze împreună în următoarele direcţii:
- constituirea Casei Sociale a Constructorilor din Republica Moldova;
- constituirea fondului destinat activităţilor în domeniul pregătirii reprezentanţilor părţilor la procesul de negocieri colective;
- Promovarea acordării de către angajatori a alocaţiei individuale de hrană pentru salariaţi, sub formă de tichete de masă, în baza Legii nr.166 din 21.09.2017;
- participarea la procesul de elaborare şi avizare a proiectelor de acte normative şi legislative cu caracter economico-social;
- concertarea acţiunilor în sensul îmbunătăţirii şi menţinerii stabilităţii legislaţiei în construcţii;
- modificarea Regulamentului cu privire la prestaţiile în sistemul public de asigurări sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor prin tratament balneoclimateric aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.982 din 22.07.2002;
- adoptarea Legii cu privire la fondul de şomaj;
- elaborarea măsurilor pentru combaterea economiei informale, care a căpătat dimensiuni îngrijorătoare de natură să aducă prejudicii însemnate mediului economic din ramură.
CAPITOLUL III
RESURSELE UMANE
3.1 Angajarea la unităţile din ramură se efectuează în condiţiile stabilite de prevederile Codului muncii, numai pe criteriul aptitudinilor şi competenţei profesionale.
3.2 (1) În cazul angajării prin examen sau concurs, angajatorul, cu cel puţin o lună pînă la petrecerea concursului sau a examenului, va face publică existenţa locurilor de muncă libere. Modalităţile de ocupare a posturilor vacante, prin examen sau concurs, şi modul de organizare şi desfăşurare a acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
(2) Dacă un salariat al unităţii şi o persoană din afara acesteia obţin la concurs sau examen acelaşi punctaj, salariatul unităţii are prioritate în ocuparea postului.
(3) Sindicatul are dreptul de a delega observatori în cazul desfăşurării concursurilor şi examenelor pentru ocuparea posturilor vacante, ori de cîte ori este implicat sau concurează un membru de sindicat.
3.3 Persoana care urmează să se angajeze, la solicitare, poate beneficia de asistenţă din partea sindicatului de la unitate sau a Federaţiei "SINDICONS" la încheierea contractului individual de muncă.
3.4 (1) Externalizarea este procesul prin care o întreprindere deleagă şi încredinţează unor furnizori externi execuţia sau managementul unor activităţi sau servicii.
(2) Angajatorul comunică sindicatului şi salariaţilor de la unitate, în scris, despre externalizarea unor activităţi sau servicii.
(3) Sindicatul, la solicitarea salariaţilor, este în drept să iniţieze negocieri cu angajatorii.
(4) Salariaţii care vor fi transferaţi la o altă unitate, pînă la exprimarea în scris a acordului pentru transfer, pot solicita de la noul angajator oferta de angajare care va cuprinde toate clauzele viitorului contract individual de muncă.
(5) În cazul în care angajatorul intenţionează să reducă în masă locurile de muncă, acesta informează, cu cel puţin 3 luni înainte, despre acest lucru sindicatul din unitatea respectivă care va iniţia negocieri în vederea respectării drepturilor şi intereselor salariaţilor.
(6) Informaţia trebuie să cuprindă următoarele:
a) numărul total de salariaţi;
b) motivele care determină reducerea numărului sau a statelor de personal;
c) numărul şi funcţiile salariaţilor care vor fi afectaţi de reducere;
d) criteriile aplicate conform art.183 din Codul muncii pentru stabilirea dreptului preferenţial la menţinerea la lucru;
e) măsuri pentru atenuarea consecinţelor concedierii;
f) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
g) data începerii negocierilor şi numărul, funcţiile, numele şi prenumele persoanelor care vor participa la negocieri din partea angajatorului.
3.5 (1) Locurile de muncă reduse nu pot fi restabilite în statele de personal a unităţii pe parcursul anului calendaristic în care a avut loc concedierea salariaţilor care le-au ocupat.
(2) Dacă angajatorul, pe parcursul unui an calculat de la sfîrşitul termenului prevăzut la alin.(1), restabileşte, parţial sau în totalitate, locurile de muncă reduse, acesta are obligaţia de a transmite salariaţilor, care au fost concediaţi, o comunicare scrisă în acest sens şi de a-i reangaja pe aceleaşi locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără concurs sau perioadă de probă.
(3) Salariaţii, în termen de cel mult 7 zile lucrătoare, vor comunica angajatorului acceptarea locului de muncă oferit. În cazul în care salariaţii nu îşi manifestă consimţămîntul în termenul respectiv sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul este în drept să facă noi angajări pe locurile de muncă rămase vacante.
3.6 În cazul în care unitatea desfăşoară activităţi în străinătate, raporturile de muncă dintre angajator şi salariaţii detaşaţi vor fi reglementate prin contracte individuale distincte, în conformitate cu legislaţia tării în care se va stabili raportul de muncă.
3.7 Unitatea, în caz de detaşare a salariaţilor, va asigura pregătirea pentru plecare în străinătate prin: obţinerea vizei, a permisului de şedere şi de lucru în ţara unde urmează să lucreze, procurarea biletelor de transport tur-retur, primirea salariului la destinaţie, cazarea şi alte facilităţi convenite prin contractul individual de muncă.
3.8 În scopul protejării forţei de muncă autohtone, părţile convin că angajarea cetăţenilor străini se va face numai în cazul întrunirii cumulative a următoarelor condiţii:
• unitatea nu dispune de specialişti pentru efectuarea anumitor lucrări specifice;
• nu este posibilă pregătirea, prin formarea profesională continuă şi tehnică, a salariaţilor din unitate în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova;
• angajarea se va efectua numai pentru îndeplinirea unor lucrări cu caracter temporar.
CAPITOLUL IV
TIMPUL DE MUNCĂ ŞI TIMPUL DE ODIHNĂ
4.1 (1) Pornind de la durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămînă, angajatorii, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică, aplică săptămîna de lucru de 5 zile, cu durata muncii de 8 ore pe zi şi 2 zile de repaus, una din ele fiind duminica. Ţinînd cont de specificul muncii, unele unităţi pot aplica alte tipuri de săptămînă de lucru.
(2) În baza art.100 alin.(6) din Codul muncii şi a Convenţiei colective la nivel naţional nr.2 din 09.07.2004 se permite stabilirea duratei zilnice a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 ore.
4.2 (1) Tipul săptămînii de lucru, timpul începerii şi încheierii lucrului, durata schimbului, întreruperile, alternarea zilelor lucrătoare şi nelucrătoare, modul de evidenţă a timpului de muncă se stabilesc prin contractul colectiv sau individual de muncă şi Regulamentul intern al unităţii.
(2) Luînd în consideraţie condiţiile pieţei, dependenţa procesului tehnologic la producere, organizarea muncii, la unitate pot fi folosite următoarele regimuri de lucru şi metode de evidenţă a timpului de muncă:
- durata normală a timpului de muncă;
- durata redusă a timpului de muncă;
- timpul de muncă parţial;
- evidenţa lunară şi/sau globală a timpului de muncă;
- regim flexibil al timpului de muncă;
- munca în schimburi.
4.3 Orele prestate zilnic peste programul normal de lucru şi care nu depăşesc programul de 40 de ore pe săptămînă (medie anuală) nu se consideră ore suplimentare.
4.4 Programul de lucru în timpul nopţii este cel lucrat în intervalul dintre orele 22 şi 6. Pentru munca prestată în program de noapte se stabileşte un adaos în mărime de cel puţin 0,5 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului.
4.5 Programul de lucru al unităţii pe perioada intemperiilor, în virtutea condiţiilor climaterice, va fi determinat, după caz, de părţi.
4.6 Zilele de sărbătoare nelucrătoare sunt stabilite de art.111 din Codul muncii.
4.7 Pe timpul aflării în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, respectiv de la 3 la 4 ani, salariatul are dreptul să reînceapă munca oricînd, în baza unei cereri scrise înaintate angajatorului, şi poate beneficia de reducerea duratei normale a timpului de muncă.
4.8 Tuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă plătit cu o durată minimă de 28 de zile calendaristice. În durata concediului de odihnă nu se includ zilele de sărbătoare nelucrătoare, prevăzute de art.111 din Codul muncii.
4.9 Programarea concediilor de odihnă anuale se face de angajator, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, respectînd următoarele condiţii:
- concediul va fi planificat pentru fiecare salariat astfel încît o dată la 3 ani să coincidă cu sezonul estival;
- soţii care lucrează la aceeaşi unitate au dreptul la concediu în acelaşi timp.
4.10 (1) Concediul anual de odihnă va putea fi fracţionat la solicitarea salariatului, astfel încît una din tranşe să fie de cel puţin 14 zile calendaristice de concediu neîntrerupt.
(2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă, cu acordul scris al acestuia, în caz de forţă majoră şi/sau interese urgente, situaţii neprevăzute, care impun prezenţa salariatului la locul de muncă.
4.11 (1) Salariaţii care lucrează în condiţii nefavorabile sau munca lor implică eforturi psiho-emoţionale beneficiază de un concediu de odihnă anual suplimentar plătit, mărimea căruia se stabileşte în contractul colectiv şi/sau individual de muncă.
(2) Femeilor, care au doi şi mai mulţi copii în vârstă de pînă la 14 ani (sau un copil cu dizabilităţi) li se acordă un concediu de odihnă anual suplimentar plătit cu durata de 5 zile calendaristice.
(3) La prezentarea actelor respective, salariaţii beneficiază de concediu suplimentar plătit pe motive familiale, exprimat în zile lucrătoare, în următoarele cazuri:
- căsătoria salariatului - 3 zile;
- căsătoria copilului salariatului - 2 zile;
- naşterea ori înfierea copilului - 1 zi;
- decesul părinţilor, soţului (soţiei), copilului - 4 zile;
- decesul rudelor de gradul II - 1 zi;
- părinţilor care au copii în clasele I şi II - 2 zile la începutul şi 1 zi la sfîrşitul anului şcolar;
- încorporarea în rîndurile Armatei Naţionale a membrului familiei - 1 zi.
4.12 Din motive familiale şi din alte motive întemeiate, în baza unei cereri scrise, salariatului i se poate acorda, cu consimţămîntul angajatorului şi posibilităţile în unitate, un concediu neplătit cu o durată de peste 120 de zile calendaristice cu suspendarea contractului individual de muncă.
4.13 (1) Durata normală a timpului de muncă include:
- pregătirea locului de muncă pentru începerea activităţii;
- îndeplinirea obligaţiilor de muncă;
- refacerea capacităţii de muncă în timpul programului de muncă în legătură cu condiţiile climaterice deosebite, eforturi fizice şi alţi factori, care se stabilesc în actele normative ale unităţii, în contractele colective sau individuale de muncă;
- timpul staţionării în aşteptarea dispoziţiei despre începutul activităţii;
- timpul aflării la unitate în cazul deplasării organizate la locul de muncă.
(2) Durata pauzei pentru masă se stabileşte prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea următoarelor condiţii:
- în cazul duratei zilnice a timpului de muncă de 6-10 ore - la mijlocul programului;
- în cazul duratei zilnice a timpului de muncă de 12 ore - după fiecare 4 ore de muncă;
- în cazul duratei zilnice a timpului de muncă mai mică de 6 ore - la decizia părţilor.
(3) Pauzele pentru odihnă şi refacere a capacităţii de muncă, condiţionate de tehnologia de producţie şi/sau de condiţiile climaterice nefavorabile, se stabilesc cu o durată de cel puţin 10 minute la fiecare 2 ore, în încăperi speciale, amenajate de către angajator.
(4) Pauzele concrete pentru odihnă şi refacere a capacităţii de muncă, condiţionate de tehnologia de producţie şi/sau de condiţiile climaterice nefavorabile, se stabilesc în contractele colective şi individuale de muncă.
4.14 Salariaţii din instituţiile de învăţămînt care cad sub incidenţa prezentei Convenţii, beneficiază de concedii de odihnă anuale suplimentare plătite cu durata de 3 zile lucrătoare, în cazul în care pe parcursul anului calendaristic precedent n-au beneficiat de concediu medical, cu excepţia concediului de maternitate.
CAPITOLUL V
SALARIZAREA
5.1 (1) Pentru munca prestată în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii, contractul colectiv şi individual de muncă, salariaţii au dreptul la un salariu în bani, negociat la încheierea contractului.
(2) În sistemul tarifar şi sistemele netarifare salariul include salariul de bază, adaosurile şi sporurile, precum şi plăţile de stimulare şi compensare.
(3) Salariul de bază se stabileşte sub formă de salarii pe unitate de timp sau în acord - pentru muncitori şi salarii ale funcţiei - pentru funcţionari, specialişti şi conducători pentru munca executată în conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit calificării, gradului de pregătire profesională şi competenţei salariatului, calităţii, gradului de răspundere pe care îl implică lucrările executate şi complexităţii lor.
(4) Componenta principală şi obligatorie care serveşte drept bază pentru stabilirea, în contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, a salariilor concrete pentru muncitori, funcţionari, specialişti şi conducători este:
- în cazul aplicării sistemului tarifar de salarizare - salariul tarifar pentru categoria I de calificare (de salarizare) a reţelei tarifare, stabilit de prezenta Convenţie;
- în cazul aplicării sistemelor netarifare de salarizare - cuantumul minim al salariului stabilit de prezenta Convenţie.
(5) În cuantumul minim al salariului nu se include plata pentru munca suplimentară, adaosul pentru munca prestată în program de noapte, compensaţia pentru munca prestată în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare şi sporul pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, precum şi orice alte plăţi cu caracter de stimulare şi compensare.
5.2 (1) Salariul de bază se stabileşte astfel, încît să se asigure o diferenţiere echitabilă în raport cu cerinţele de pregătire profesională necesară executării sarcinilor sau operaţiilor ce le revin salariaţilor.
(2) La diferenţierea salariilor de bază se va ţine cont de conţinutul activităţii, de nivelul necesar de tehnicitate şi de pregătirea profesională şi, respectiv, de fişa postului, folosite în unităţi, precum şi de cerinţele de formare profesională, de adaptarea şi experienţa în muncă.
(3) Adaosurile la salariul de bază şi alte drepturi de natură salarială se stabilesc prin contractele colective şi individuale de muncă, conform legislaţiei în vigoare.
5.3 Părţile recunosc că salariul reprezintă remunerarea celui mai activ factor de producţie, şi anume forţa de muncă, la toate nivelurile de competenţă, că mărimea salariului este o problemă ce interesează în mod direct toţi salariaţii şi angajatorii din ramură şi convin că creşterea salariului să stimuleze creşterea productivităţii muncii.
5.4 (1) Munca este retribuită pe unitate de timp sau în acord atît în sistemul tarifar, cît şi în sistemele netarifare de salarizare.
(2) Unităţile din ramură, pentru organizarea salarizării, pot aplica sistemul tarifar şi/sau sistemele netarifare de salarizare. Alegerea sistemului, precum şi a formelor de salarizare în cadrul unităţii se efectuează de către partenerii sociali prin negocieri colective şi se fixează în contractul colectiv de muncă, conform legislaţiei în vigoare.
5.5 (1) Salariul tarifar pentru categoria I de calificare:
|
(lei) |
|||||||
| categorii de calificare | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| coeficienţii tarifari | 1,00 | 1,26 | 1,59 | 1,81 | 2,07 | 2,36 | 2,69 |
| Construcţii, | 5000 | 6300 | 7950 | 9050 | 10350 | 11800 | 13450 |
| Industria extractivă, exploatarea carierelor | 5769 | 7269 | 9173 | 10442 | 11942 | 13615 | 15519 |
| Fabricarea cimentului, produse din beton,din ceramică | 5192 | 6542 | 8255 | 9398 | 10748 | 12253 | 13967 |
| Fabricarea sticlei | 4423 | 5573 | 7032 | 8005 | 9155 | 10438 | 11898 |
| Fabricarea produselor finite din metal | 4615 | 5815 | 7338 | 8353 | 9553 | 10892 | 12415 |
| Mecanizare şi transport în construcţii | 4807 | 6057 | 7644 | 8701 | 9951 | 11346 | 12932 |
| Activităţi în domeniul arhitecturii şi construcţiilor civile, proiectări | 4615 | 5815 | 7338 | 8353 | 9553 | 10892 | 12415 |
| Producerea mobilei | 4230 | 5330 | 6726 | 7657 | 8757 | 9984 | 11380 |
| Fabricarea cartonului | 4230 | 5330 | 6726 | 7657 | 8757 | 9984 | 11380 |
| Unităţile cu autonomie financiară din ramurile sferei bugetare: învăţămînt, sănătate | 3846 | 4845 | 6115 | 6961 | 7961 | 9076 | 10345 |
| Alte activităţi auxiliare, prestări servicii | 3846 | 4845 | 6115 | 6961 | 7961 | 9076 | 10345 |
(2) Pentru unităţile care aplică sisteme netarifare de salarizare:
| Categorii de angajaţi după nivelul de pregătire profesională | Coeficientul de multiplicitate faţă de cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real | Salariul tarifar pentru categoria I de calificare pentru salariaţi (lei) |
| Muncitori necalificaţi | 1,0 | 3846 |
| Muncitori de calificare medie | 1,20 | 4615 |
| Muncitori de calificare superioară | 1,40 | 5384 |
| Specialişti | 1,50 | 5769 |
| Personal de conducere | 2,00 | 7692 |
Notă: Pct.5.5 în redacţie nouă, conform Acordului publicat în Monitorul Oficial nr.19-25 din 21.01.2022, pag.209
5.6 (1) În cazul recunoaşterii unităţii, în modul stabilit de legislaţie, ca fiind insolvabilă, salariul se recuperează salariatului în mod prioritar potrivit obligaţiilor faţă de acesta. Toate drepturile băneşti cuvenite salariaţilor se plătesc înaintea oricăror obligaţii financiare ale unităţii.
(2) În cazul insolvabilităţii unităţii, plăţile de compensare, garantate salariaţilor şi calculate (recalculate) la data achitării lor, se vor achita în mărime nu mai mică decît cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real.
5.7 (1) În unităţile care aplică sistemele netarifare de salarizare partenerii sociali stabilesc, prin negocieri colective, criteriile şi normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale salariatului, care se prevăd în contractul colectiv de muncă.
(2) Aprecierea performanţelor profesionale individuale ale salariatului se efectuează de către angajator în strictă conformitate cu criteriile şi normele de evaluare stabilite la unitate şi în mod obiectiv.
5.8 În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului, a indemnizaţiei de concediu, a plăţilor de eliberare din serviciu sau a altor plăţi cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, cu titlu de prejudiciu material, 0,3 % din suma neplătită în termen şi, totodată, i se recuperează prejudiciul moral cauzat în conformitate cu prevederile Codului muncii al Republicii Moldova.
5.9 (1) În caz de întrerupere totală sau parţială a activităţii de producere, respectiv staţionarea întreprinderii în întregime sau a unor sectoare din cadrul acesteia, pentru motive economice obiective, se vor aplica prevederile art.80 (şomajul tehnic) din Codul muncii.
(2) Pe perioada şomajului tehnic, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie lunară în mărime de 75 la sută din salariul lor de bază.
5.10 (1) În caz de staţionare individuală se vor aplica prevederile art.163 din Codul muncii.
(2) Retribuirea timpului de staţionare produsă fără vina salariatului ori din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, în cazul cînd salariatul a anunţat în scris angajatorul despre începutul staţionării, se efectuează în mărime de 2/3 din salariul tarifar (salariul de funcţie) pe unitate de timp stabilit salariatului.
5.11 Salariaţii unităţilor din construcţii beneficiază de un spor la salariul de bază pentru vechime în muncă. Sporul pentru vechime în muncă se achită lunar după cum urmează:
| Vechimea în muncă | Mărimea minimă a sporului raportată procentual la salariul de bază |
| de la 1 la 3 ani | 5 |
| de la 3 la 6 ani | 10 |
| de la 6 la 10 ani | 15 |
| de la 10 la 15 ani | 20 |
| de la 15 la 20 ani | 25 |
| de la 20 la 25 ani | 30 |
| de la 25 la 30 ani | 35 |
| de la 30 la 40 ani | 40 |
| de la 40 şi mai mult | 45 |
5.12 (1) Angajatorul asigură organizarea raţională a muncii pentru fiecare loc de muncă. În acest scop se stabilesc sarcini şi răspunderi sub formă de norme de muncă. Prin norme de muncă se înţeleg normele de producţie, de timp, de deservire, de personal care se stabilesc de către angajator pentru salariaţi în concordanţă cu nivelul atins al tehnicii şi tehnologiei, al organizării producţiei şi a muncii, respectiv şi în strictă corespundere cu sistemele de normare a muncii stabilite în unitate, astfel încît să corespundă condiţiilor concrete din unitate şi să nu conducă la suprasolicitarea salariaţilor.
(2) Pentru organizarea muncii angajatorul, de comun cu sindicatul, elaborează, în mod obligatoriu, sisteme de normare a muncii care se stipulează în contractul colectiv de muncă. Angajatul este obligat să îndeplinească normele de muncă stabilite în contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă.
(3) În cazul în care normele de muncă nu mai corespund condiţiilor pentru care au fost aprobate sau nu asigură ocuparea completă a timpului normal de muncă, acestea pot fi revizuite sau înlocuite. Procedura de revizuire sau înlocuire a normelor de muncă, precum şi situaţiile concrete în care poate fi aplicată, se stabileşte prin contractele colective de muncă.
(4) Despre introducerea unor norme noi de muncă salariaţii trebuie să fie anunţaţi în scris, sub semnătură, cel puţin cu 2 luni înainte.
CAPITOLUL VI
SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
6.1 (1) Părţile au convenit că vor avea consultări obligatorii pentru promovarea celor mai eficiente măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la unitate. Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea unor condiţii normale de lucru, în scopul reducerii nocivităţilor, al prevenirii accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale conform Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, Legii privind securitatea industrială a obiectelor industriale periculoase nr.116 din 18.05.2012, cerinţelor Standardelor de calitate ISO şi altor acte normative. Dacă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă nu este posibilă, angajatorul va acorda compensaţii băneşti şi de altă natură conform prevederilor legale.
(2) În vederea îmbunătăţirii nivelului securităţii şi sănătăţii salariaţilor, angajatorul va institui la întreprindere Serviciul de protecţie şi prevenire care va avea atribuţiile prevăzute la art.11 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 dim 10.07.2008.
(3) Timpul alocat activităţilor CSSM, stabilite de legislaţie şi contractul colectiv de muncă, se consideră timp de muncă şi este retribuit corespunzător.
6.2 (1) Salariaţii care lucrează în condiţii nefavorabile beneficiază, în afară de salariul de bază, şi de sporuri la salariul de bază, de concedii suplimentare, de timp de lucru redus şi, în mod gratuit, de alimentaţie de fortificare a organismului, de medicamente de recuperare, de echipament de protecţie, de materiale igienico-sanitare. Cuantumul acestora va fi prevăzut în contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă.
(2) Salariaţii, care lucrează în condiţii nefavorabile şi au o vechime în muncă neîntreruptă la unitate de cel puţin 5 ani, beneficiază de servicii stomatologice achitate din contul angajatorului. Categoriile de salariaţi care vor beneficia de servicii stomatologice, tipul şi numărul serviciilor, precum şi unitatea medicală care va presta aceste servicii vor fi stabilite în contractul colectiv de muncă, reieşind din posibilităţile financiare ale angajatorului.
6.3 Salariaţii care lucrează în condiţii grele şi nocive sau foarte grele şi foarte nocive sînt asiguraţi suplimentar din contul angajatorului pentru riscuri de accidente de muncă şi boli profesionale. Categoriile de salariaţi şi sumele pentru asigurare vor fi determinate de comun acord de către angajator şi sindicat.
6.4 (1) Angajatorul se obligă ca la angajare, şi ulterior, să organizeze examinarea medicală gratuită şi, după caz, testarea psihologică a aptitudinilor salariaţilor în cazurile prevăzute de legislaţie cu scopul de a constata dacă aceştia sunt apţi pentru desfăşurarea activităţii în funcţia pe care urmează să o ocupe sau o ocupă, în funcţie de factorii de risc specifici.
(2) Examenele medicale sunt obligatorii pentru salariaţi
(3) Refuzul salariatului de a se prezenta la examinarea medicală constituie abatere disciplinară.
(4) Angajatorul angajează numai persoanele care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute.
6.5 (1) Dotarea cu echipament de lucru şi mijloace individuale de protecţie se va face în condiţiile prevăzute de actele legislative şi normative în vigoare, precum şi în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
(2) Normele de securitate şi sănătate în muncă sunt obligatorii pentru toţi salariaţii, nerespectarea lor constituind abatere disciplinară.
6.6 (1) În vederea menţinerii şi îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţii la locurile de muncă, angajatorul va lua următoarele măsuri:
a) amenajarea raţională a locurilor de muncă;
b) asigurarea condiţiilor de mediu (iluminare, microclimat, aerisire, limitarea vibraţiilor, zgomotului, umidităţii etc.);
c) amenajarea şi întreţinerea anexelor sociale la locurile de muncă – vestiare, băi, grupuri sanitare, truse medicale, săli de repaus, cantine, puncte de distribuire a alimentaţiei speciale;
d) diminuarea, pînă la eliminarea completă, a emisiilor poluante.
(2) Salariaţii sînt obligaţi să păstreze în bune condiţii amenajările efectuate de către angajator, să nu le deterioreze, să nu le descompleteze ori să sustragă componente ale acestora. Dacă se vor produce astfel de situaţii din vina salariaţilor, pe baza anchetelor efectuate de angajator în comun cu sindicatul, ele vor fi remediate pe cheltuiala celor vinovaţi.
6.7 Angajatorul este obligat să evalueze riscurile profesionale şi să asigure, ulterior evaluării riscurilor, aplicarea măsurilor de prevenire precum şi a metodelor de producţie şi de lucru care să ducă la reducerea riscurilor profesionale la locurile de muncă.
6.8 (1) Angajatorul va comunica imediat despre producerea accidentelor la locul de muncă (prin telefon sau prin orice alte mijloace de comunicare) Inspectoratului de Stat al Muncii, Casei Naţionale de Asigurări Sociale, sindicatului din unitate şi Federaţiei "SINDICONS", organelor pentru supraveghere tehnică sau energetică, C entrului de Medicină Preventivă teritorial (după caz).
(2) În cazul producerii accidentelor grave şi mortale, va comunica suplimentar comisariatului de poliţie din raza raionului sau sectorului în care s-a produs accidentul.
(3) După finalizarea cercetării accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă angajatorul pune la dispoziţia sindicatului din unitate copia procesului-verbal privind cercetarea accidentului de muncă cu incapacitate temporară de muncă.
6.9 În caz de încălcare gravă de către angajator a normelor de securitate şi sănătate în muncă, a condiţiilor de securitate la locurile de muncă, în urma cărui fapt există pericol real de accidentare sau îmbolnăvire, salariaţii sînt în drept să refuze îndeplinirea lucrărilor pînă la înlăturarea încălcărilor depistate. Modalitatea de comunicare a refuzului şi cuantumul retribuirii timpului de staţionare din cauza neasigurării condiţiilor inofensive de muncă se stabileşte de către angajator şi sindicat în contractul colectiv de muncă.
CAPITOLUL VII
FORMAREA PROFESIONALĂ
7.1 (1) Prin formare profesională Părţile înţeleg orice proces de instruire în urma căruia un salariat dobîndeşte o calificare, atestată printr-un certificat sau o diplomă eliberate în condiţiile legii. Pe lîngă formarea profesională de bază există formarea profesională continuă şi formarea tehnică. Principiul formării profesionale continue a adulţilor dezvoltat preponderent în parteneriat patronat-sindicate, ca formă de instruire profesională alternativă la sistemul formal, este definitoriu pentru politica de calificare a salariaţilor conform cerinţelor pieţei muncii.
(2) Prin formare profesională continuă se înţelege orice proces de instruire în cadrul căruia un salariat, avînd deja o calificare ori o profesie, îşi completează cunoştinţele profesionale prin aprofundarea cunoştinţelor într-un anumit domeniu al specialităţii de bază sau prin deprinderea unor metode sau procedee noi aplicate în cadrul specialităţii respective.
(3) Prin formare tehnică se înţelege orice sistem de instruire prin care un salariat însuşeşte procedeele de aplicare în procesul muncii a mijloacelor tehnice şi tehnologice.
7.2 Părţile recunosc necesitatea pregătirii permanente a forţei de muncă flexibile şi calificate cu scopul dezvoltării spiritului competitiv pe piaţa muncii, eliminării deficitului forţei de muncă calificate, atragerea tinerilor specialişti în ramură şi contribuirea la stoparea exodului forţei de muncă în exterior.
7.3 (1) Angajatorul este obligat să creeze condiţiile necesare şi să favorizeze formarea profesională şi tehnică a salariaţilor care urmează instruirea în producţie, se perfecţionează sau studiază în instituţii de învăţămînt, fără scoatere din activitate.
(2) În cadrul fiecărei unităţi, angajatorul, în comun cu sindicatul, întocmeşte şi aprobă anual planurile de formare profesională.
(3) Condiţiile, modalităţile şi durata formării profesionale, drepturile şi obligaţiile concrete ale părţilor, precum şi volumul mijloacelor financiare alocate în acest scop (în mărime de cel puţin 2 la sută din fondul de salarizare al unităţii), se stabilesc în contractul colectiv de muncă.
(4) În cazul în care participarea salariaţilor la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile aferente sînt suportate de către acesta.
(5) În cazul scoaterii din activitate a salariatului pe o durată scurtă, în scopul formării profesionale, acţiunea contractului individual de muncă al acestuia continuă cu menţinerea salariului mediu. Dacă perioada respectivă depăşeşte 60 de zile calendaristice, contractul individual de muncă al salariatului se suspendă, acesta beneficiind de o indemnizaţie plătită de angajator conform prevederilor contractului colectiv de muncă.
7.4 (1) Salariatul are dreptul la formare profesională, inclusiv la obţinerea unei profesii sau specialităţi noi. Acest drept poate fi realizat prin încheierea, în formă scrisă, a unor contracte de formare profesională adiţionale la contractul individual de muncă.
a) Nu pot fi obligate la restituirea cheltuielilor de şcolarizare persoanele cărora li s-a desfăcut contractul individual de muncă din motive neimputabile lor şi care au urmat cursuri de pregătire sau perfecţionare profesională plătite de unitate.
b) În contractele colective de muncă la nivel de unitate se vor prevedea perioadele de timp pentru care salariaţii au obligaţia de a lucra în unitate, ca urmare a absolvirii unui curs de formare profesională, suportat de unitate.
(2) Salariaţii care au încheiat acorduri adiţionale la contractul individual de muncă în vederea formării profesionale vor fi obligaţi să suporte cheltuielile ocazionate de aceasta, cu excepţia cazurilor prevăzute de art.217 din Codul muncii, dacă părăsesc unitatea din motive imputabile lor înainte de împlinirea termenului prevăzut în acordurile adiţionale calculat de la data absolvirii cursurilor.
(3) În cazul în care salariatul vine cu iniţiativa participării la o formă de formare profesională cu scoatere din activitate, organizată în afara unităţii, angajatorul va examina solicitarea scrisă a salariatului în comun cu reprezentanţii salariaţilor.
(4) În termen de 15 zile calendaristice de la data înregistrării solicitării, angajatorul va decide în ce condiţii poate permite salariatului participarea la o formă de formare profesională conform alin.(3) şi dacă va suporta, integral sau parţial, costul acesteia.
7.5 (1) Salariaţilor care îmbină munca cu studiile li se acordă garanţii şi compensaţii la obţinerea, pentru prima dată, a studiilor de nivelul respectiv conform prevederilor Codului muncii şi a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.435 din 23.04.2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea unor garanţii şi compensaţii salariaţilor care îmbină munca cu studiile.
(2) La concediile suplimentare acordate salariaţilor care îmbină munca cu studiile, potrivit unei înţelegeri scrise între angajator şi salariat, pot fi alipite concediile de odihnă anuale.
(3) Salariaţilor care îşi fac studiile la o instituţie de învăţămînt la a doua sau a treia specialitate (profesie) li se pot acorda anumite garanţii şi compensaţii în modul prevăzut de contractul colectiv sau de cel individual de muncă.
7.6 Sarcina de a materializa cadrul legislativ revine partenerilor sociali, în cadrul Comitetului Sectorial în Construcţii privind formarea profesională. Părţile au convenit să susţină (inclusiv material şi financiar) activitatea Comitetului Sectorial în Construcţii care activează în baza Statutului aprobat de către Comisia pentru consultări şi negocieri colective în ramura construcţiilor (se anexează), precum şi să contribuie la promovarea şi implementarea deciziilor acestuia.
7.7 În scopul dezvoltării competenţelor profesionale ale salariaţilor din ramură părţile convin să desfăşoare anual concursul profesional "Cel mai iscusit ..." conform Regulamentului aprobat de părţi.
CAPITOLUL VIII
ALTE PREVEDERI ÎN LEGĂTURĂ CU DREPTURILE
ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
8.1 Conducerea curentă a unităţilor este asigurată de preşedintele consiliului de administraţie - director general (director) sau manager, numit potrivit legii. Acesta nu poate fi revocat decît de adunarea generală a acţionarilor sau de cel care l-a numit, după caz.
8.2 Angajatorul asigură gestionarea întregului patrimoniu al unităţii şi dispune de întreaga autoritate pentru realizarea obiectivelor fixate; angajatorul angajează personalul, corespunzător structurii organizatorice aprobate, şi stabileşte modalităţi de desfăşurare a activităţii, precum şi strategia de dezvoltare şi orice alte elemente ce privesc conducerea întregii unităţi.
8.3 (1) Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatelor.
(2) Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:
a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;
b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;
c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
g) reguli referitoare la procedura disciplinară;
h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice.
(3) Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa angajaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora sub semnătură. Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator. Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă sau prin conţinutul regulamentului intern.
8.4 Angajatorul stabileşte, în condiţiile legii, răspunderea disciplinară sau patrimonială a salariaţilor care se fac vinovaţi de încălcarea normelor de disciplină a muncii sau care aduc prejudicii unităţii.
8.5 Angajatorul, de comun acord cu sindicatele, prevede în planul de afaceri sau în devizul de cheltuieli mijloacele băneşti în mărime de 0,15 % din fondul de retribuire a muncii al unităţii pentru activitatea culturală de masă şi cultură fizică.
8.6 Părţile vor contribui financiar la organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în cadrul Spartachiadelor la nivel de ramură şi nivel naţional în scopul consolidării bazei materiale sportive şi promovării unui mod de viaţă sănătos al salariaţilor, care va contribui la sporirea productivităţii muncii şi consolidării relaţiilor dintre salariaţi şi angajatori.
8.7 Sindicatele vor putea desfăşura activităţi sindicale în incinta unităţilor, în afara orelor de program, precum şi în timpul programului, cu acordul angajatorului, conform Legii sindicatelor nr.1129-XIV din 07.07.2000 şi a art.386-390 din Codul muncii, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
8.8 Angajatorul efectuează fără plată colectarea cotizaţiilor de membru al sindicatului şi le transferă lunar 50% pe contul de decontare al sindicatului de la unitate şi 50% pe contul de decontare al Federaţiei "SINDICONS" în baza cererii organizaţiei sindicale, la care se ataşează lista membrilor de sindicat şi cererile acestora de acceptare a reţinerii. Angajatorul nu este în drept să reţină transferarea mijloacelor respective sau să le utilizeze în alte scopuri.
8.9 Angajatorul va respecta drepturile lucrătorilor aleşi în organele sindicale, fără abandonarea activităţii de producţie, acordîndu-le din timpul de lucru 4 ore pe săptămînă cu păstrarea salariului mediu, pentru îndeplinirea obligaţiilor lor sindicale. În contractele colective de muncă poate fi prevăzută o durată mai mare a timpului de muncă destinat acestor scopuri.
8.10 Părţile au convenit că preşedintele comitetului sindical, iar în lipsa lui - alt reprezentant împuternicit al sindicatului, participă în calitate de reprezentant al sindicatului cu dreptul de a-şi expune opinia la şedinţele organelor de conducere ale unităţii în cadrul cărora sînt abordate probleme social-economice. Angajatorul se obligă să informeze din timp, despre aceasta, sindicatul.
8.11 Părţile confirmă că vor discuta situaţiile de interes reciproc care pot apărea în perioada activităţii prezentei Convenţii şi vor întreprinde operativ măsurile necesare. În cazul unor eventuale conflicte colective sau litigii individuale de muncă se vor respecta procedurile legate de soluţionarea acestora.
8.12 În perioada de valabilitate a prezentei Convenţii, cu condiţia realizării acesteia, părţile se abţin de la declanşarea acţiunilor de protest la nivel de ramură.
8.13 (1) Angajatorul nu va împiedica sindicatul să-şi îndeplinească sarcinile statutare şi împuternicirile de drept, să contribuie la realizarea hotărîrilor organelor sindicale de toate nivelurile, în conformitate cu articolul 42 al Constituţiei Republicii Moldova.
(2) Angajatorul va asigura, gratuit, comitetul sindical cu încăperi mobilate corespunzător, dotate cu mijloace de telecomunicaţii (telefon), iar în caz de necesitate şi cu mijloace de transport. Întreţinerea încăperilor respective (încălzirea, iluminarea, dereticarea, repararea), precum şi paza acestora se face din contul angajatorului.
8.14 (1) Persoanele alese în organele sindicale şi neeliberate de la locul de muncă de bază nu pot fi supuse sancţiunilor disciplinare şi/sau transferate la alt lucru fără acordul preliminar scris al organului ai cărui membri sînt.
(2) Conducătorii (organizatorii sindicali) organizaţiilor sindicale primare neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi supuşi sancţiunilor disciplinare fără acordul preliminar scris al Federaţiei "SINDICONS".
8.15 Concedierea din iniţiativa angajatorului a persoanelor alese în organele sindicale şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite, cu respectarea modului general de concediere, doar cu consimţămîntul preliminar al organului sindical al cărui membru această persoană este. Conducătorii organizaţiilor sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi din iniţiativa angajatorului fără consimţămîntul preliminar scris al Federaţiei "SINDICONS".
8.16 (1) Persoanelor eliberate din producere în urma alegerii în funcţii elective în organele sindicale, după expirarea mandatului, angajatorul le acordă funcţia avută anterior, iar în lipsa acesteia - o altă funcţie echivalentă în aceeaşi unitate. Pe perioada de exercitare a funcţiei elective, contractul individual de muncă se suspendă. Cu persoana care deţine funcţia persoanei alese în funcţia electivă se încheie contract individual de muncă pe durata mandatului acesteia.
(2) În cazul în care este imposibil a acorda locul de muncă ocupat anterior sau un loc de muncă echivalent (lichidarea unităţii, reducerea numărului sau a statelor de personal), angajatorul (iar în cazul lichidării unităţii - succesorul de drept) plăteşte persoanelor indicate la alin.(1) o indemnizaţie de concediere egală cu 6 salarii medii lunare (baza de calcul o va constitui salariul de funcţie ca lider de sindicat).
8.17 Concedierea salariaţilor care au fost aleşi în organele sindicale, indiferent de faptul dacă au fost eliberaţi sau nu de la locul de muncă de bază, nu se admite timp de 2 ani după expirarea mandatului, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii sau de comitere de către salariaţii respectivi a unor acţiuni culpabile, pentru care legislaţia în vigoare prevede posibilitatea concedierii. În asemenea cazuri, concedierea se efectuează în temeiuri generale.
8.18 Persoanele eliberate din funcţie în legătură cu alegerea lor în componenţa organelor sindicale ale unităţii dispun de aceleaşi drepturi şi înlesniri ca şi ceilalţi membri ai colectivului respectiv.
8.19 Retribuirea muncii liderilor sindicali eliberaţi din activitatea de producere de bază a unităţilor, indiferent de forma organizatorico-juridică şi tipul de proprietate, se efectuează conform "Regulamentului cu privire la retribuirea muncii lucrătorilor sindicali ai organizaţiilor sindicale primare" aprobat de către Părţi şi se include în cheltuielile de producere (se anexează).
8.20 Pentru îndeplinirea obligaţiilor obşteşti în interesele membrilor de sindicat, în perioada participării la adunările sindicale, învăţămîntul sindical, seminarele, congresele şi conferinţele convocate de sindicate, participanţii, membrii organelor elective sînt eliberaţi de la locul de muncă de bază, păstrîndu-li-se salariul mediu, cu condiţia înştiinţării prealabile a angajatorului.
8.21 Referitor la protecţia socială a tinerilor şi a femeilor părţile au convenit următoarele:
- angajatorul acordă ajutor financiar salariaţilor cu copii pentru întreţinerea acestora în instituţiile preşcolare şi taberele de odihnă. Criteriile de acordare a ajutorului financiar salariaţilor cu copii vor fi determinate în contractele colective de muncă;
- angajatorul acordă o zi, în decursul anului calendaristic, cu menţinerea salariului mediu, femeilor pentru efectuarea examenului medical într-un cabinet ginecologic;
- în ajunul zilelor de sărbătoare nelucrătoare (Crăciunul, Anul Nou, 8 martie, sărbătorile de Paşti, ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă) femeilor li se acordă o zi liberă cu menţinerea salariului mediu, reieşind din posibilităţile financiare ale unităţii;
- angajatorul acordă femeilor însărcinate o indemnizaţie unică în mărimea cuantumului minim al salariului în ramura construcţiilor pentru procurarea medicamentelor şi preparatelor vitaminoase;
- angajatorul, după consultarea sindicatului, stabileşte norme de muncă reduse pe o perioadă de un an salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, precum şi salariaţilor tineri – absolvenţi ai şcolilor profesionale polivalente şi ai şcolilor de meserii.
8.22 Părţile recunosc că protecţia copiilor reprezintă o prioritate majoră în domeniul relaţiilor de muncă şi convin să acţioneze în vederea eliminării efective a celor mai grave forme de muncă a copiilor, precum şi să asigure readaptarea lor şi integrarea lor socială. În acest sens, angajatorii:
a) nu vor admite angajarea copiilor la lucrările prevăzute în Nomenclatorul de industrii, profesii şi lucrări cu condiţii grele şi nocive, proscrise persoanelor mai tinere de optsprezece ani, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.562 din 7 septembrie 1993 şi în Tipurile de lucrări interzise pentru copii, conform anexei la Convenţia colectivă (nivel naţional) cu privire la eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor nr.8 din 12.07.2007;
b) vor înlătura copiii de la cele mai grave forme ale muncii copiilor şi vor asigura transferul lor (în condiţiile legislaţiei muncii în vigoare) la alte munci care nu le sînt interzise sau contraindicate;
c) vor supune, periodic, controlului medical toţi copiii care muncesc, conform graficului stabilit prin contractul colectiv de muncă, dar nu mai rar decît o dată în semestru, cheltuielile fiind acoperite din contul unităţii;
d) vor stabili pentru copii durata săptămînală redusă a timpului de muncă (potrivit art.96 din Codul muncii), fără diminuarea drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare;
e) în comun cu reprezentanţii salariaţilor, vor negocia şi vor prevedea în contractele colective de muncă norme suplimentare în domeniul muncii copiilor;
f) vor ţine registre sau alte documente de evidenţă a copiilor care muncesc;
g) periodic, dar nu mai rar decît o dată în an, vor prezenta Inspectoratului de Stat al Muncii listele copiilor care muncesc;
h) vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura punerea eficientă în practică şi respectarea dispoziţiilor Convenţiei colective (nivel naţional) cu privire la eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor nr.8 din 12.07.2007.
CAPITOLUL IX
DISPOZIŢII FINALE
9.1 (1) Prezenta Convenţie intră în vigoare la data semnării.
(2) Prevederile prezentei Convenţii sînt obligatorii pentru toţi salariaţii şi angajatorii din ramură cu orice formă organizatorico-juridică şi tip de proprietate, indiferent că au împuternicit sau nu părţile să încheie această Convenţie. Sub incidenţa prezentei Convenţii cad toţi salariaţii şi angajatorii unităţilor din ramură, indiferent de aderarea la Patronat şi Sindicat.
9.2 Prevederile Convenţiei colective din ramura construcţiilor stau la baza negocierilor pentru încheierea contractelor colective de muncă.
9.3 Negocierile pentru încheierea, completarea sau modificarea contractelor colective de muncă vor începe în termen de cel mult o lună de la intrarea în vigoare a prezentei Convenţii.
9.4 După semnarea contractelor colective de muncă, contractele individuale de muncă vor fi completate prin acte adiţionale semnate de angajatori şi de salariaţi.
9.5 (1) Divergenţele apărute în aplicarea prezentei Convenţii şi a contractelor colective de muncă se vor fixa într-un proces-verbal şi vor fi soluţionate în cadrul comisiilor paritare după cum urmează:
a) la nivel de ramură - de către Comisia pentru consultări şi negocieri colective în ramura construcţiilor care activează în baza Regulamentului Comisiei pentru consultări şi negocieri colective în ramura construcţiilor, aprobat de părţi (se anexează);
b) la nivel de unitate - de către comisia pentru dialog social "angajator-salariaţi".
(2) Interpretarea clauzelor prezentei Convenţii, precum şi a contractelor colective de muncă, se face prin consens, cu respectarea prevederilor legale. De bază, în toate cazurile, se va considera textul în limba română.
9.6 (1) Orice iniţiativă de modificare sau completare a prezentei Convenţii se aduce la cunoştinţa părţilor în termen de 30 de zile înainte de data propusă pentru începerea negocierilor. Modificările şi completările negociate şi înregistrate în modul stabilit vor produce aceleaşi efecte ca şi prevederile Convenţiei.
9.7 (1) Părţile garantează respectarea drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în prezenta Convenţie.
(2) Drepturile salariaţilor prevăzute în prezenta Convenţie nu pot să reprezinte cauza suprimării sau reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost stabilite şi recunoscute prin contractele colective/individuale de muncă în vigoare la momentul încheierii prezentei Convenţii.
9.8 Dreptul la interpretarea şi comentarea clauzelor prezentei Convenţii aparţine părţilor care au semnat-o.
9.9 Părţile au convenit că vor suporta cheltuielile, în mod egal, destinate activităţii de pregătire, negociere şi publicare a prezentei Convenţii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, conform devizului de cheltuieli aprobat de acestea.
9.10 Anexele fac parte integrantă din prezenta Convenţie şi sînt numerotate şi denumite după cum urmează:
1. Regulamentul Comisiei pentru consultări şi negocieri colective în ramura construcţiilor;
2. Statutul Comitetului Sectorial în Construcţii;
3. Model de contract individual de muncă;
4. Regulamentul cu privire la retribuirea muncii lucrătorilor sindicali ai organizaţiilor sindicale primare.
Au semnat:
| Ministerul Economiei şi Infrastructurii al Republicii Moldova Anatol USATÎI Secretar de Stat |
Federaţia Patronatului din Construcţii şi Producere a Materialelor de Construcţii din Republica Moldova Ion STRATULAT Preşedinte |
Federaţia Sindicatelor din Construcţii şi Industria Materialelor de Construcţie "SINDICONS" Victor TALMACI Preşedinte |
|
Chişinău, 18 decembrie 2018. |
Federaţia Patronală a Constructorilor Drumarilor şi a Producătorilor Materialelor de Construcţie "CONDRUMAT" Pavel CABA Preşedinte |