Decizia protocolară nr.35.26/2026 din 19.08.2026 \rAviz la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018; Legea nr.174/2021 privind mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului) (iniţiativa legislativă nr.291 din 31 iulie 2026)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
A V I Z
la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codului serviciilor
media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018; Legea nr.174/2021 privind
mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului)
(iniţiativa legislativă nr.291 din 31 iulie 2026)
nr. 35.26 din 19.08.2026
(în vigoare 20.08.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 382-385 art. 125 din 20.08.2026
* * *
Aprobat
în şedinţa Guvernului din 19 august 2026
Decizia protocolară nr.35.26/2026
PRIM-MINISTRU Vasile TOFAN
Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018; Legea nr.174/2021 privind mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului), înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.291 din 31 iulie 2026) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi comunică susţinerea acestuia, cu luarea în considerare a următoarelor observaţii şi recomandări în vederea îmbunătăţirii proiectului.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege prezintă relevanţă în contextul angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în special în ceea ce priveşte transpunerea integrală, la nivel naţional, a prevederilor Directivei 2010/13/UE privind serviciile media audiovizuale, cu modificările ulterioare (denumită în continuare Directiva 2010/13/UE). În acest sens, proiectul de lege contribuie la îndeplinirea angajamentelor ce decurg din procesul de integrare europeană, inclusiv a celor prevăzute în Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană, clusterul 1, capitolul 23 "Sistemul judiciar şi drepturi fundamentale", pct.27, referitor la alinierea legislaţiei în domeniul serviciilor media audiovizuale şi al libertăţii de exprimare.
Totodată, proiectul de lege cuprinde prevederi orientate spre dezvoltarea spaţiului audiovizual naţional, prin promovarea conţinutului local, în special a celui în limba română, precum şi spre consolidarea mecanismelor de control exercitate de către Consiliul Audiovizualului. De asemenea, proiectul de lege propune consolidarea cadrului de guvernanţă al furnizorului public regional de servicii media "Gagauziya Radio Televizionu" (GRT), prin reglementarea statutului şi a atribuţiilor Consiliului de supraveghere al acestuia. Modificările urmăresc delimitarea clară a funcţiilor de supraveghere de activitatea editorială curentă, precum şi consolidarea garanţiilor privind independenţa editorială şi instituţională a furnizorului public regional.
De asemenea, proiectul prevede modificarea Legii nr.174/2021 privind mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului, prin completarea cadrului normativ cu noţiunea "pericol iminent de producere a unor prejudicii ireparabile". Modificarea urmăreşte clarificarea situaţiilor în care există un risc real şi imediat de producere a unui prejudiciu grav la adresa securităţii statului, care nu poate fi prevenit prin aplicarea unor măsuri mai puţin restrictive.
Observaţii de ordin general:
Denumirea proiectului de lege se va reformula în conformitate cu art.42 alin.(2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, astfel încât partea indicată între paranteze să redea laconic obiectul principal de reglementare.
Cu referire la clauza de armonizare, având în vedere că proiectul de lege urmăreşte transpunerea unor acte juridice ale Uniunii Europene, acesta se va completa cu o clauză de armonizare proprie, redactată în conformitate cu art.44 alin.(4) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, care va cuprinde gradul de transpunere, numărul, tipul şi titlul actelor Uniunii Europene transpuse, precum şi seria, numărul şi data Jurnalului Oficial al Uniunii Europene în care acestea au fost publicate.
Totodată, în vederea respectării regulilor de tehnică legislativă, pe tot parcursul textului proiectului de lege, cuvintele "se introduc" şi "se introduce" urmează a fi substituite cu cuvintele "se completează cu".
De asemenea, Curtea de Conturi a verificat modul de gestionare a resurselor publice şi a patrimoniului public de către Instituţia Publică Compania "Teleradio-Moldova" pentru anii 2023-2024 şi prin Hotărârea Curţii de Conturi nr.83/2025 cu privire la Raportul de audit al conformităţii asupra gestionării resurselor financiare publice şi a patrimoniului public de către Instituţia Publică Compania "Teleradio-Moldova" în anii 2023-2024 a constatat atribuirea unui regim dublu companiei menţionate în sistemul de clasificare bugetară, care a determinat planificarea şi executarea neuniformă a resurselor financiare. În acest sens, Curtea de Conturi a recomandat examinarea şi clarificarea statutului instituţiei în cadrul sistemului public, în vederea asigurării unui regim unitar de finanţare, executare şi raportare a resurselor financiare şi a patrimoniului public, cu termen de implementare până la 21 noiembrie 2027.
De asemenea, este de menţionat că, odată cu intrarea în vigoare la data de 1 ianuarie 2027 a Legii pentru modificarea unor acte normative (îmbunătăţirea managementului finanţelor publice) nr.327/2025, instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii nu mai pot beneficia de subvenţii din bugetul de stat, iar instituţiile care necesită finanţare din bugetul de stat urmează să funcţioneze în regim de instituţii bugetare. În contextul implementării reformelor privind organizarea şi finanţarea instituţiilor publice, promovate prin Legea nr.75/2026 privind crearea cadrului de reglementare a unor categorii de instituţii publice şi prin Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, prevederile art.41 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 şi ale art.486 din proiectul de lege înaintat spre promovare urmează a fi revizuite într-o etapă ulterioară, în vederea alinierii acestora la cadrul normativ menţionat.
Referitor la contabilizarea în două conturi separate a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii de serviciu public şi a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii comerciale, menţionăm că propunerea nu poate fi susţinută, întrucât nu este prevăzută de cadrul bugetar-fiscal. Mai mult ca atât, nici Legea nr.327/2025 pentru modificare unor acte normative (îmbunătăţirea managementului finanţelor publice), nici Legea nr.75/2026 privind crearea cadrului de reglementare a unor categorii de instituţii publice nu reglementează un asemenea mecanism.
Totodată, atragem atenţia că, începând cu 1 ianuarie 2028, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii vor face parte din bugetul public naţional şi vor gestiona mijloacele financiare prin conturi deschise în Contul Unic Trezorerial al Ministerului Finanţelor (CUT). Astfel, la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, acestea vor ţine evidenţa contabilă în conformitate cu Legea contabilităţii nr.113/2007.
La art.I. – Cu privire la modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 (denumit în continuare Cod):
La pct.1:
Dispoziţia de modificare va avea următorul cuprins:
"1. În clauza de armonizare, cuvântul "parţial" se exclude."
La pct.2, aferent art.1:
Noţiunile noi şi cele modificate se vor amplasa în art.1 din Cod în ordine alfabetică.
Proiectul defineşte "serviciu media audiovizual" prin trimitere normativă la Legea nr.282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii, însă această definiţie nu este compatibilă cu sensul normativ consacrat de art.57 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Menţionăm că art.2 alin.(2) lit.g) din Legea nr.282/2024 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii exclude expres serviciile media audiovizuale din domeniul său de aplicare, ceea ce generează o contradicţie normativă. Pentru a evita neclarităţile şi a asigura coerenţa cadrului legislativ, se propune includerea referinţei directe la art.57 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aplicabilă de la data intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, se recomandă uniformizarea terminologică prin utilizarea noţiunii "mass-media", conform art.1 (1) lit.(a) din Directiva 2010/13/UE, precum şi identificarea corespondentului normativ naţional care a transpus definiţia "reţea de comunicaţii electronice" prevăzută la art.2 pct.1 din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice (reformare). La noţiunea "dezinformare", cuvintele "se modifică după cum urmează" se vor substitui cu cuvintele "va avea următorul cuprins".
Definiţia "serviciu media audiovizual neliniar" propusă în proiectul de lege nu este pe deplin compatibilă cu cea prevăzută la art.1 (1) lit.g) din Directiva 2010/13/UE. În acest context, pentru a asigura transpunerea totală a definiţiei, se propune completarea definiţiei cu cuvintele "selecţionate de furnizorul de servicii mass-media", pentru a reflecta responsabilitatea editorială, uniformizarea terminologică prin utilizarea noţiunii "mass-media", precum şi evitarea enumerării restrictive (filme, videoclipuri, spectacole), menţinând termenul general "programe" conform prevederilor actului UE.
La pct.3, aferent art.2:
La alin.(31) lit.a), se recomandă revizuirea dispoziţiei şi expunerea acesteia după cum urmează:
"(31) Prevederile prezentului cod nu se aplică serviciilor media audiovizuale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt destinate exclusiv recepţionării în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, nu sunt părţi la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră şi cu care Republica Moldova nu a încheiat acorduri internaţionale privind libera retransmisie a serviciilor media audiovizuale;".
Cu referire la alin.(61) şi (62), cuvintele "ale prezentului articol" se vor exclude, în vederea respectării art.55 alin.(4) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative. Potrivit normei citate, în cazul trimiterii la o normă juridică stabilită în acelaşi act normativ sau element structural, nu se precizează că aceasta face parte din acelaşi act normativ ori element structural (obiecţia este valabilă pentru toate situaţiile similare din proiectul de lege).
La alin.(63) urmează a fi verificată corectitudinea trimiterii la alin.(63), observaţie valabilă şi pentru alin.(64) din acelaşi articol.
La alin.(64), cuvântul "periodică" nu permite determinarea frecvenţei comunicării listei. Norma se va concretiza prin stabilirea unui termen sau prin indicarea obligaţiei de comunicare a listei ori de câte ori aceasta este actualizată. Totodată, trimiterea la alin.(6⁵) se va substitui cu trimiterea la alin.(62).
La alin.(65), cuvintele "fără întârzieri nejustificate" se vor substitui cu un termen determinat sau determinabil în care Consiliul Audiovizualului urmează să informeze Comisia Europeană.
La alin.(66), din punct de vedere structural, alineatul se va amplasa imediat după alin.(61), întrucât stabileşte conţinutul informării reglementate de acesta.
La pct.4, aferent art.4:
În dispoziţia privind modificarea denumirii art.4, cuvântul "articolului" se va exclude ca fiind excedentar.
Având în vedere substituirea termenului "programe audiovizuale locale" cu "programe audiovizuale proprii", se vor examina şi rectifica toate referinţele la programele audiovizuale locale din cuprinsul Codului, de exemplu, cele de la art.19 alin.(3) şi art.33 alin.(1) lit.d) şi altele.
În contextul modificărilor propuse la alin.(2), (3) şi (10), se va examina şi necesitatea corelării alin.(7), care utilizează terminologia referitoare la programele de producţie proprie.
Cu referire la alin.(6), cuvintele "se exclude" se vor substitui cu cuvintele "se abrogă".
La alin.(7), cuvântul "textul" se va substitui cu cuvântul "cuvintele", întrucât intervenţia normativă priveşte exclusiv substituirea unor cuvinte (obiecţia este valabilă pentru toate situaţiile similare din proiectul de lege).
La pct.5:
Cu referire la art.5 alin.(4) şi art.6 alin.(6), obligaţiile instituite se vor corela. Din redacţia proiectului de lege nu rezultă dacă procentul de 5 % aferent operelor producătorilor independenţi din Republica Moldova este inclus în procentul de 10 % aferent operelor europene create de producători independenţi sau dacă cele două cote se aplică în mod cumulativ.
La pct.6, aferent art.6:
La alin.(71), cuvântul "Comisiei" se va substitui cu cuvintele "Comisiei Europene" (obiecţia este valabilă pentru toate situaţiile similare din proiectul de lege).
La pct.8, aferent art.12:
La alin.(4), prevederea referitoare la data de 8 mai 2027, în forma în care este expusă, constituie o dispoziţie tranzitorie. Prin urmare, prevederea respectivă se va transfera la finalul proiectului, în cadrul dispoziţiilor finale şi tranzitorii, cu o reevaluare a datei intrării în vigoare.
La pct.9, aferent art.13:
La alin.(17) lit.d), cuvintele "inclusiv sancţiuni eficace şi proporţionale" se vor concretiza prin precizarea naturii sancţiunilor aplicabile în cadrul mecanismului de autoreglementare sau coreglementare, a subiectului competent să le aplice, precum şi a condiţiilor, procedurii şi efectelor aplicării acestora. Norma urmează să asigure delimitarea clară a sancţiunilor stabilite prin codurile de conduită de sancţiunile contravenţionale sau de alte măsuri de constrângere aplicate de către autorităţile publice.
Alin. (18) se va revizui integral. Norma reproduce dispoziţiile Directivei 2010/13/UE referitoare la promovarea codurilor de conduită ale Uniunii Europene şi stabileşte acţiuni care urmează să fie realizate inclusiv de Comisia Europeană şi de semnatarii unor coduri elaborate la nivelul Uniunii Europene. O lege naţională nu poate institui obligaţii pentru Comisia Europeană sau reglementa procedura transmiterii către aceasta a proiectelor codurilor de conduită ale Uniunii Europene.
La alin.(19), după cuvintele "un cod de conduită" se va introduce cuvântul "naţional", dacă intenţia autorului este de a delimita codurile naţionale de codurile de conduită ale Uniunii Europene.
Totodată, competenţa Consiliului Audiovizualului de a impune "norme mai detaliate sau mai stricte" se va concretiza prin indicarea domeniilor în care pot fi instituite asemenea norme, a condiţiilor materiale, a formei actului normativ, a limitelor competenţei şi a procedurii de consultare şi adoptare. În redacţia propusă, norma constituie o abilitare generală şi nedeterminată pentru instituirea unor obligaţii suplimentare în sarcina furnizorilor de servicii media.
La pct.10, aferent art.15:
Cu referire la alin.(6), după textul "alineatul (6) va" se va introduce cuvântul "avea".
La alin.(82) se constată că trimiterea la art.13 alin.(16) nu este justificată, întrucât prevederile art.13 alin.(16) din Cod nu reglementează condiţii de aplicare a mecanismelor de coreglementare şi autoreglementare, ci stabilesc doar rolul Consiliului Audiovizualului de a încuraja elaborarea şi punerea în aplicare a unor asemenea mecanisme. Prin urmare, se recomandă excluderea textului "în condiţiile stabilite de art.13 alin.(16)."
La pct.11, aferent art.16:
Referitor la dispoziţia de modificare a alin.(1)-(3), textul "alineatul (1)-(3) va avea următorul cuprins" se substitui cu textul "alineatele (1)-(3) vor avea următorul cuprins".
Cu privire la redacţia alin.(3) lit.b), noţiunile "conducerea statului" şi "mesaje de o importanţă majoră" se vor concretiza, iar la lit.d), cuvintele "evenimente de importanţă naţională" se va corela cu terminologia utilizată în Cod.
La alin.(4), cuvintele "pagina de internet" se vor substitui cu cuvintele "pagina web oficială".
La alin.(5), cuvintele "persoanelor cu necesităţi speciale" se vor substitui cu cuvintele "persoanelor cu dizabilităţi", acestea fiind utilizate atât în cuprinsul aceluiaşi articol, cât şi în legislaţia-cadru din domeniu.
La pct.12, aferent art.17:
În ceea ce priveşte art.17 alin.(3) lit.b), interdicţia difuzării informaţiilor false care pot dăuna ordinii publice sau securităţii naţionale se va corela cu definiţia revizuită a noţiunii "dezinformare". Norma materială trebuie să indice toate elementele necesare pentru constatarea încălcării şi aplicarea sancţiunii.
Cu referire la completarea cu alin.(31) şi (32), textul "şi (32)" urmează să fie exclus.
La pct.13, aferent art.171:
Art.171 urmează a fi revizuit sub aspectul structurii şi al aplicabilităţii temporale. Dispoziţiile care presupun calitatea Republicii Moldova de stat membru al Uniunii Europene, competenţele Comisiei Europene şi ale Comitetului European pentru Servicii Media, precum şi participarea la procedurile Directivei 2010/13/UE se vor aplica de la data intrării în vigoarea Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La alin.(15), se impune clarificarea distincţiei dintre noţiunile de "încetare a retransmisiunii" şi "încetare a accesului", precum şi delimitarea exactă a cercului "altor persoane" obligate să execute decizia. Este necesară indicarea expresă a subiecţilor obligaţi, a măsurilor tehnice şi a limitelor obligaţiilor acestora. Totodată, termenul de cel mult 24 de ore urmează a fi corelat cu dreptul la contestare a actului administrativ şi cu posibilitatea solicitării suspendării executării acestuia.
La alin.(16), trimiterea la alin.(2) lit.a) şi b) se va verifica, iar măsurile şi criteriile aplicabile serviciilor provenite din alte state se vor reglementa direct, fără raportare la un mecanism destinat altor categorii de state.
La pct.15, ce modifică art.20, referitor la redacţia alin.(13), cuvintele "de îndată" se vor substitui cu un termen determinat sau determinabil.
La pct.17:
Cu referire la propunerea de completare a Codului cu art.23, se menţionează completarea cu art.23, anterior abrogat. Astfel, se recomandă completarea proiectului de lege cu art.221, deoarece, potrivit regulilor de tehnică legislativă consacrate de Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, completarea actului normativ cu un articol cu acelaşi număr, într-o poziţie care a fost anterior abrogată încalcă principiul clarităţii şi continuităţii textului normativ.
La pct.18, aferent art.25:
Cu referire la alin.(91), suspendarea licenţei de emisie pentru neachitarea amenzii în termen de 12 luni se va corela cu mecanismul de executare silită a sancţiunilor pecuniare şi cu garanţiile procedurale aplicabile titularului licenţei. Se va preciza dacă suspendarea intervine numai în cazul unei sancţiuni definitive, durata suspendării, condiţiile reluării valabilităţii licenţei şi efectele contestării sau eşalonării executării amenzii.
Totodată, cu referire la numerotarea alineatului propus, aferent rigorilor normative, semnalăm că în cazul completării cu un nou element structural în finalul articolului, acesta se va numerota în ordinea consecutivă, respectiv, ca alin.(10).
La pct.20, aferent art.35:
La alin.(1) lit.r), norma se va reformula sub aspect redacţional şi al întinderii derogării. Trimiterea se va formula "prin derogare de la art.11 alin.(3) din Legea nr.86/2020 cu privire la organizaţiile necomerciale", cu indicarea completă a denumirii actului normativ. Totodată, se va preciza dacă derogarea vizează exclusiv dobândirea calităţii de membru în organizaţia sectorială prevăzută la art.30 sau şi participarea în organizaţiile profesionale internaţionale.
La pct.24, aferent capitolului V1:
Cu titlu general, cu referire la redacţia capitolului V1, proiectul de lege se va completa cu o normă introductivă privind statutul juridic al furnizorului public regional de servicii media. Capitolul reglementează organele de conducere, patrimoniul şi finanţarea acestuia, fără a stabili denumirea, forma juridică de organizare, sediul, fondatorul, modul de constituire şi înregistrare, precum şi dacă acesta reprezintă o entitate nouă ori continuatorul furnizorului regional care activează în prezent în UTA Găgăuzia. Aceste elemente sunt indispensabile pentru determinarea capacităţii juridice, a titularului patrimoniului şi a raporturilor furnizorului cu autorităţile UTA Găgăuzia. De asemenea, se va reglementa expres regimul juridic al bunurilor furnizorului public regional şi titularul dreptului de proprietate, competenţele privind constituirea şi desemnarea organelor de conducere, interimatul funcţiei de director, procedura de desemnare a membrilor Consiliului de supraveghere regional, precum şi mecanismele de aprobare şi control al executării bugetului.
Totodată, trimiterile la normele juridice urmează a fi redate în ordinea corespunzătoare, prin indicarea mai întâi a articolului, urmat de alineat şi, după caz, de literă (obiecţie valabilă şi pentru alte cazuri similare din proiectul de lege).
Cu privire la art.481:
La alin.(4), lit.d) va avea următorul cuprins:
"d) cunoaşte limbile română şi găgăuză".
Propunerea este argumentată prin faptul că o parte din programele furnizorului public regional trebuie realizate şi difuzate în limba găgăuză, iar directorul acestuia trebuie să cunoască această limbă pentru a înţelege conţinutul programelor şi particularităţile culturale corespunzătoare.
Referitor la art.482:
La alin.(2) lit.c), urmează a fi concretizate natura şi domeniul de aplicare a "reglementărilor, regulamentelor şi instrucţiunilor" aprobate de către director. Se va indica expres că acestea sunt acte interne, aplicabile în cadrul furnizorului public regional de servicii media.
Alineatele numerotate repetat cu cifra "(6)" se vor renumerota. La al doilea alineat numerotat cu cifra "(6)", termenul de prezentare a Caietului de sarcini Adunării Populare a UTA Găgăuzia se va indica expres sau printr-o trimitere exactă la norma care îl stabileşte. Formularea "în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare" nu permite identificarea termenului aplicabil.
Se propune modificarea alin.(7), astfel încât salarizarea directorului furnizorului public regional de servicii media să se efectueze în condiţiile actelor normative, fără raportare la media salarială a angajaţilor entităţii, în vederea asigurării unor criterii clare, obiective şi transparente de remunerare. Totodată, prin raportare la art.13 din Legea nr.75/2026 privind crearea cadrului de reglementare a unor categorii de instituţii publice, care stabileşte că salarizarea personalului instituţiei publice se efectuează în condiţiile Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, se impune şi revizuirea prevederilor art.37 alin.(8) din Cod referitoare la remunerarea directorului general al furnizorului public naţional de servicii media, prin alinierea acestora la cadrul normativ aplicabil.
Cu privire la art.485:
La alin.(3), termenul "fondator" se va concretiza prin indicarea expresă a autorităţii competente. Totodată, posibilitatea înstrăinării bunurilor imobile se va corela cu regimul juridic al proprietăţii publice, inclusiv cu inalienabilitatea bunurilor din domeniul public şi cu competenţele titularului dreptului de proprietate.
Referitor la art.486:
La alin.(2), trimiterea la "legea UTA Găgăuzia privind bugetul" se va rectifica. Potrivit art.18 alin.(1) din Legea nr.344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), noţiunea utilizată este "bugetul Găgăuziei".
La alin.(4), cuvintele "în măsură limitată" se vor concretiza prin stabilirea activităţilor comerciale permise şi a limitelor în care acestea pot fi desfăşurate.
La alin.(11), cuvintele "este verificată" se vor substitui cu cuvintele "este auditată".
În ceea ce priveşte art.4810:
La alin.(8), cuvintele "poate interveni" se vor substitui cu cuvântul "intervine", deoarece vacanţa funcţiei survine de drept în cazurile stabilite de lege, iar nu în mod facultativ.
Cu privire la art.4811:
La alin.(2), textul "şi, după caz, beneficiază de rambursarea cheltuielilor de transport şi de cazare" se va substitui cu textul " , dar nu mai mult de 50 % lunar şi, după caz, beneficiază de rambursarea cheltuielilor de transport."
În acest sens, se recomandă revizuirea normei care stabileşte remunerarea membrilor Consiliului de supraveghere regional prin cote raportate la salariile unor funcţii din alte autorităţi publice, întrucât această modalitate poate genera majorarea automată a cheltuielilor de personal odată cu modificarea valorilor de referinţă. În consecinţă, remunerarea membrilor Consiliului urmează a fi stabilită pe baza unor criterii clare, obiective şi transparente, cu indicarea expresă a cuantumului sau a plafonului acesteia, precum şi cu estimarea impactului financiar şi identificarea sursei de finanţare. Această abordare presupune, totodată, modificarea corespunzătoare a art.47 din Cod privind remunerarea membrilor Consiliului de supraveghere al furnizorului public naţional de servicii media.
La pct.25, aferent art.54:
Cu referire la numerotarea alineatului nou, acesta se va numerota cu cifra "(8)", şi nu "(71)".
La pct.29, aferent art.59:
La alin.(2) lit.b), cuvintele "deţinătorului licenţei de emisie" se substituie cu cuvintele "furnizorului de servicii media".
La pct.30, aferent art.611:
La alin.(14), norma se va corela cu actul Uniunii Europene transpus. Art.28b alin.(9) din Directiva 2010/13/UE stabileşte obligaţia Comisiei Europene de a încuraja furnizorii platformelor de partajare a materialelor video să facă schimb de bune practici, iar proiectul transpune această prevedere prin declararea directă a faptului că furnizorii "sunt încurajaţi".
La alin.(15), atribuţiile unei instituţii a Uniunii Europene nu se vor institui prin legislaţia naţională. Referinţa la Comisia Europeană se va exclude sau, dacă norma urmăreşte reglementarea cooperării după intrarea în vigoare a Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, aplicabilitatea acesteia se va corela cu dispoziţiile privind intrarea în vigoare.
La pct.31, aferent art.641:
La alin.(1), se recomandă substituirea cuvintelor "comunicările comerciale audiovizuale inadecvate pentru băuturi alcoolice" cu cuvintele "comunicările comerciale audiovizuale inadecvate referitoare la băuturile alcoolice", pentru a elimina ambiguitatea legată de atribuirea atributului "inadecvate".
Totodată, utilizarea termenilor "minori" şi "copii" se va verifica în raport cu noţiunile consacrate de Cod şi cu domeniul exact al prevederilor Directivei 2010/13/UE, pentru asigurarea unei terminologii unitare.
La pct.32, aferent capitolului VIII2:
Cu referire la completarea cu capitolul VIII2, reglementările propuse se vor corela cu cadrul general privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale. Proiectul nu identifică actul normativ potrivit căruia măsurile respective devin aplicabile în Republica Moldova, autorităţile competente şi sursele oficiale prin intermediul cărora furnizorii şi distribuitorii de servicii media pot verifica persoanele, entităţile şi organismele desemnate. Simpla referire la "actele juridice aplicabile" nu asigură claritatea şi previzibilitatea normelor. Proiectul se va completa cu prevederi privind răspunderea pentru încălcarea obligaţiilor instituite prin noul capitol şi va delimita competenţele Consiliului Audiovizualului de atribuţiile autorităţilor competente în domeniul măsurilor restrictive internaţionale şi se vor reglementa procedura verificărilor şi a controalelor tematice, condiţiile schimbului de informaţii, precum şi efectele modificării, suspendării sau ridicării măsurilor restrictive.
La alin.(2), cuvintele "măsuri rezonabile" se vor concretiza prin indicarea diligenţelor minime pe care furnizorii şi distribuitorii sunt obligaţi să le întreprindă. Totodată, cuvintele "raporturi contractuale care ar avea ca efect încălcarea" nu permit stabilirea gradului de cunoaştere sau de previzibilitate necesar pentru angajarea răspunderii.
În ceea ce priveşte art.611:
La alin.(1) lit.a) şi e) şi alin.(2) lit.c), se recomandă reformularea dispoziţiei prin identificarea expresă a subiecţilor supuşi verificărilor.
Tot la alin.(2), se propune substituirea cuvintelor "regimului măsurilor restrictive aplicabile" cu cuvintele "actelor juridice prin care sunt instituite măsurile restrictive internaţionale", având în vedere că Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale nu reglementează noţiunea de "regim al măsurilor restrictive internaţionale".
De asemenea, se consideră oportună completarea art.61⁷ cu obligaţia furnizorilor şi distribuitorilor de servicii media de a informa Serviciul Fiscal de Stat în termen de 24 de ore despre situaţiile în care se constată existenţa unor activităţi sau tranzacţii care ar putea contribui la eludarea măsurilor restrictive internaţionale, în vederea asigurării corelării mecanismului instituit prin proiect cu prevederile art.28 alin.(21) din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale.
Suplimentar, având în vedere că Republica Moldova urmează să se alinieze şi să implementeze şi alte regimuri de sancţiuni instituite de Uniunea Europeană, care vizează măsuri restrictive din domeniul audiovizualului, sugerăm examinarea oportunităţii completării Codului cu prevederi necesare pentru asigurarea aplicării depline şi eficiente a măsurilor restrictive instituite de Uniunea Europeană (atribuirea competenţei Consiliului Audiovizualului de a suspenda licenţele de emisie şi autorizaţiile de retransmisiune acordate furnizorilor şi distribuitorilor în cazul în care menţinerea în vigoare a acestora ar duce la încălcarea măsurilor restrictive internaţionale).
La pct.33, aferent art.66:
La alin.(3), enunţul "Nu este permisă inserarea publicităţii sau a teleshoppingului în programele audiovizuale cu caracter religios." se va corela cu actul Uniunii Europene transpus. Directiva 2010/13/UE se referă la interdicţia inserării publicităţii şi teleshoppingului în timpul transmisiunii serviciilor religioase, iar nu la toate programele audiovizuale cu caracter religios.
Totodată, termenii "filme concepute pentru televiziune", "seriale" şi "foiletoane" se vor verifica în raport cu termenii definiţi sau utilizaţi în celelalte dispoziţii ale Codului, pentru asigurarea unei terminologii unitare.
La pct.34, aferent art.69:
La alin.(1), se impune clarificarea raportului dintre "programele audiovizuale pentru copii" şi "cele cu conţinut destinat în principal copiilor". Nu este evident dacă se au în vedere două categorii distincte. Totodată, cea de-a doua formulare nu este definită şi permite aprecieri neuniforme cu privire la destinatarul principal al conţinutului. În cazul în care ambele noţiuni vizează aceeaşi categorie de programe, se recomandă eliminarea dublării terminologice.
La pct.35, aferent art.70:
La alin.(2) lit.g), propunerea de completare a art.70 alin.(2) cu lit.g) dublează conţinutul lit.e) din acelaşi alineat, întrucât diferenţa dintre cuvintele "consum excesiv" şi "consum nemăsurat" nu este de natură să justifice o reglementare distinctă.
La pct.36, aferent art.75:
Dispoziţiile de modificare a art.75 se vor ordona potrivit succesiunii elementelor structurale: mai întâi completările alin.(4) cu lit.e1) şi f1), apoi noua redacţie a lit.j), după care completarea cu lit.m), modificarea alin.(5) şi, în final, completarea cu alin.(9).
La alin.(4) lit.m), textul "în termen de 3 ani de la data aderării" se va verifica în raport cu art.13 alin.(4) din Directiva 2010/13/UE, care stabileşte raportarea statelor membre la anumite intervale calculate de la o dată comună. Proiectul de lege va clarifica dacă raportul este prezentat direct de către Consiliul Audiovizualului sau de Republica Moldova, prin autoritatea naţională competentă.
La alin.(5) lit.a), cuvintele "aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova" se va substitui cu cuvintele utilizate constant în Cod "aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova".
Alin. (9) va avea următorul cuprins:
"(9) Consiliul Audiovizualului, în cooperare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Culturii şi, după caz, cu alte autorităţi şi instituţii competente, promovează dezvoltarea educaţiei în domeniul mass-mediei şi prezintă Comisiei Europene, o dată la trei ani, un raport privind măsurile întreprinse în acest sens.".
Cu referire la pct.36, se consideră necesară utilizarea uniformă, în tot cuprinsul proiectului de lege, a terminologiei referitoare la educaţia în domeniul mass-mediei, cu raportarea acesteia la noţiunile utilizate în sistemul educaţional. În acest sens, se propune examinarea oportunităţii utilizării noţiunii "educaţie pentru media", cu definirea noţiunii la art.1 din Cod sau, după caz, cu efectuarea unei trimiteri la cadrul normativ din domeniul educaţiei. Precizarea propusă va contribui la delimitarea măsurilor de politică în domeniul mass-mediei de activităţile curriculare şi extracurriculare realizate în cadrul instituţiilor de învăţământ.
La pct.37, aferent art.83:
Cu referire la alin.(21) lit.b)-e), competenţele prevăzute se vor revizui şi se vor completa cu garanţii procedurale corespunzătoare caracterului intruziv al măsurilor. Accesul în orice incintă, examinarea tuturor documentelor şi informaţiilor accesibile subiectului controlat, precum şi căutarea şi copierea datelor de pe dispozitive neidentificate în prealabil pot afecta inviolabilitatea sediului, viaţa privată, secretul corespondenţei, secretul comercial şi protecţia datelor cu caracter personal. Proiectul de lege nu stabileşte condiţiile dispunerii acestor măsuri, limitele accesului, necesitatea autorizării prealabile, procedura ridicării sau copierii datelor şi modalitatea contestării acţiunilor reprezentanţilor Consiliului Audiovizualului.
La alin.(21) lit.c), formularea "orice informaţie care este accesibilă subiectului" este excesiv de largă. Dreptul de acces se va limita la informaţiile relevante şi necesare pentru obiectul controlului, cu respectarea regimului informaţiilor protejate de lege.
La alin.(21) lit.e), dreptul de a căuta şi a copia informaţii stocate pe dispozitive "care nu sunt identificate cu precizie în prealabil" se va exclude sau se va reglementa prin criterii şi garanţii stricte. În redacţia propusă, norma permite efectuarea unor verificări nedeterminate, fără delimitarea dispozitivelor, a categoriilor de date şi a perioadei relevante pentru control. Se vor reglementa inclusiv procedura realizării copiilor, integritatea datelor, întocmirea procesului-verbal, păstrarea, utilizarea şi distrugerea informaţiilor care nu au legătură cu obiectul controlului.
La alin.(22) lit.e) şi alin.(23) lit.e), normele se vor corela. Pe de o parte, subiectului controlat i se recunoaşte dreptul de a identifica informaţiile confidenţiale şi de a solicita protejarea lor, iar, pe de altă parte, i se interzice invocarea caracterului confidenţial al documentelor şi informaţiilor. Se va preciza că acest caracter nu poate constitui un temei pentru refuzul prezentării informaţiilor, fără a înlătura obligaţia Consiliului Audiovizualului de a asigura protecţia şi utilizarea acestora exclusiv în scopul controlului.
La alin.(22) lit.e), formularea potrivit căreia versiunea neconfidenţială trebuie să aibă "aceeaşi valoare probantă" ca versiunea confidenţială se va revizui. Eliminarea informaţiilor confidenţiale poate modifica valoarea şi întinderea probatorie a documentului, astfel încât această echivalenţă nu poate fi instituită în mod absolut.
La alin.(23) lit.b), se recomandă substituirea cuvintelor "spaţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea" cu cuvintele "spaţiile în care subiectul supus controlului îşi desfăşoară activitatea", pentru a elimina ambiguitatea creată de utilizarea cuvântului "aceştia", care poate fi interpretat ca făcând referire la reprezentanţii Consiliului Audiovizualului.
La pct.38, aferent art.831:
Cu referire la denumirea art.831, abrevierea "UE" se va substitui cu textul "Uniunea Europeană". Totodată, denumirea articolului se va corela cu conţinutul său, întrucât acesta reglementează cooperarea atât cu autorităţi din alte state, cât şi cu Comisia Europeană.
La alin.(1), cooperarea cu autorităţile "din alte state" este formulată excesiv de larg. Se va preciza dacă sunt vizate numai statele membre ale Uniunii Europene sau şi statele terţe, precum şi temeiul juridic şi condiţiile cooperării cu fiecare categorie.
De asemenea, la alin.(2), textul "furnizorii aflaţi sub jurisdicţia altor state, dar care vizează publicul din Republica Moldova" se va corela cu criteriile de jurisdicţie prevăzute la art.2 din Cod. Simpla orientare a serviciului către publicul din Republica Moldova nu determină transferul jurisdicţiei şi nu justifică, prin ea însăşi, intervenţia autorităţii naţionale.
La alin.(3), cuvântul "acesta" se va substitui cu cuvintele "Consiliul Audiovizualului", pentru evitarea echivocului.
La alin.(4), formularea "depune toate eforturile" este lipsită de caracter normativ şi nu permite verificarea îndeplinirii obligaţiei. Aceasta se va substitui cu obligaţia expresă de examinare a solicitării şi de transmitere a răspunsului, cu indicarea cazurilor în care furnizarea informaţiilor poate fi refuzată sau termenul poate fi prelungit.
La alin.(5), atribuirea prin legea naţională a dreptului unei autorităţi străine de a transmite informaţii este improprie. Norma se va reformula din perspectiva competenţei Consiliului Audiovizualului, de exemplu: "În vederea examinării solicitării, Consiliul Audiovizualului poate solicita autorităţii sau organismului de reglementare solicitant transmiterea informaţiilor relevante necesare soluţionării acesteia.".
La pct.39, aferent art.84:
Dispoziţiile de modificare a art.84 se vor sistematiza într-un singur punct, care va începe cu textul "La articolul 84:", după care toate intervenţiile se vor reda consecutiv, în ordinea alineatelor şi a literelor modificate sau completate.
În ceea ce priveşte alin.(11), formularea "În scopul stabilirii răspunderii civile, penale şi contravenţionale" se va revizui. Răspunderea penală şi contravenţională poate fi angajată numai pentru fapte şi în condiţiile prevăzute expres de lege, iar simpla trimitere generală la art.5, 7 şi 14-17 din Legea nr.284/2004 privind serviciile societăţii informaţionale nu poate constitui temei autonom pentru stabilirea acesteia. Se va preciza că normele respective sunt aplicabile pentru determinarea condiţiilor şi limitelor răspunderii furnizorilor de platforme.
La pct.40, aferent art.851:
La alin.(1), competenţa Consiliului Audiovizualului de a institui, prin decizii cu caracter normativ, "norme mai detaliate sau mai stricte de interes public general" urmează a fi concretizată. Codul trebuie să stabilească domeniile, limitele şi criteriile exercitării acestei competenţe, întrucât formularea propusă permite instituirea prin acte normative subordonate legii a unor obligaţii al căror conţinut nu este determinat de lege. De asemenea, urmează a fi concretizate cuvintele "dreptului european aplicabil".
La alin.(7), noţiunea "măsuri corespunzătoare" necesită a fi concretizată prin indicarea tipului măsurilor care pot fi adoptate, a duratei, efectelor şi procedurii de aplicare. O formulare cu caracter generală nu poate constitui un temei suficient pentru restrângerea activităţii unui furnizor aflat sub jurisdicţia altui stat.
La alin.(15), formularea "În caz de conflict [...], în lipsa unor dispoziţii contrare din prezentul cod" este contradictorie. Norma urmează a fi reformulată pentru a stabili clar raportul dintre Cod şi Legea nr.284/2004 privind serviciile societăţii informaţionale, fără instituirea unei derogări generale şi necondiţionate de la aceasta.
La art.II. – referitor la modificarea Legii nr.174/2021 privind mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului:
Dispoziţia de modificare urmează a fi redactată în conformitate cu cerinţele de tehnică legislativă, cu indicarea expresă a locului noţiunii în succesiunea alfabetică a definiţiilor de la art.2. Totodată, în denumirea legii, abrevierea "Nr." se va substitui cu abrevierea "nr.", iar informaţia privind sursa publicării se va reda în mod complet şi conform uzanţelor normative. În acest sens, dispoziţia de modificare va avea următorul cuprins:
"Art.II. – La articolul 2 din Legea nr.174/2021 privind mecanismul de examinare a investiţiilor de importanţă pentru securitatea statului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.280–284, art.384), cu modificările ulterioare, după noţiunea [...] se completează cu noţiunea "pericol iminent de producere a unor prejudicii ireparabile" cu următorul cuprins:".
La art.III:
Lista excepţiilor urmează a fi reexaminată integral, în vederea includerii tuturor normelor care presupun statutul Republicii Moldova de stat membru al Uniunii Europene. În special, se va examina includerea art.831, care reglementează cooperarea cu Comisia Europeană şi cu autorităţile de reglementare din statele membre, precum şi a celorlalte prevederi care instituie raportări sau mecanisme rezervate statelor membre. Sub aspectul exigenţelor de tehnică legislativă, norma articolului se va reda fără numerotarea unicului alineat cu "(1)".
Totodată, art.III urmează a fi completat cu norme tranzitorii referitoare la mandatul directorului actual al furnizorului public regional de servicii media şi la mandatele membrilor actuali ai Consiliului de supraveghere al acestuia.
Cu referire la Nota de fundamentare:
La pct.3.1 lit.p), cifrele "618" se vor substitui cu cifrele "617". Totodată, se recomandă revizuirea întregului proiect de lege prin prisma exigenţelor de tehnică legislativă în procesul de definitivare a acestuia.
De asemenea, deşi la pct.3.1 se menţionează că principalele prevederi ale proiectului de lege urmăresc consolidarea capacităţii de reglementare şi control a Consiliului Audiovizualului, iar la pct.4.1 se precizează că, pentru exercitarea noilor atribuţii, Consiliul Audiovizualului va trebui să îşi actualizeze sistemele de monitorizare a emisiei şi să îşi consolideze capacitatea administrativă a personalului implicat în activităţile de control şi cooperare internaţională, concluzia privind lipsa impactului financiar asupra bugetului nu este suficient argumentată. Prin urmare, se recomandă completarea Notei de fundamentare prin:
- estimarea costurilor necesare pentru actualizarea sistemelor informaţionale şi de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului;
- evaluarea necesarului de resurse umane şi financiare aferente exercitării noilor atribuţii;
- indicarea expresă a sursei de finanţare pentru acoperirea eventualelor cheltuieli suplimentare sau, după caz, argumentarea posibilităţii implementării prevederilor în limitele alocaţiilor aprobate;
Suplimentar, întrucât pct.9 prevede elaborarea de către Ministerul Culturii, în colaborare cu Consiliul Audiovizualului, a unui program de sprijin pentru producătorii independenţi autohtoni – măsură ce poate genera angajamente financiare din bugetul de stat –, se recomandă următoarele:
- clarificarea naturii măsurilor de sprijin preconizate;
- estimarea impactului financiar al acestora;
- identificarea surselor de finanţare, în cazul în care implementarea programului va necesita alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat.
La pct.38, aferent art.831, cooperarea cu autorităţile străine urmează a fi corelată cu criteriile de jurisdicţie prevăzute de Cod. Totodată, se impune reglementarea expresă a condiţiilor şi a termenelor de examinare a solicitărilor, precum şi a temeiurilor de refuz al furnizării informaţiilor.