Decizie din 05.05.2010 asupra sesizării privind interpretarea art.141, art.142 şi art.143 din Constituţia Republicii Moldova

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

asupra sesizării privind interpretarea art.141, art.142

şi art.143 din Constituţia Republicii Moldova

din  05.05.2010

 (în vigoare 05.05.2010) 

Monitorul Oficial nr.72-74 art.14 din 14.05.2010

* * *

Curtea Constituţională în componenţa:

grefier – Dina Musteaţă, examinînd, în conformitate cu art.44 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea deputaţilor în Parlament Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc, Valentin Guznac şi Ludmila Belcencova privind interpretarea art.141, art.142 şi art.143 din Constituţie,

A CONSTATAT:

Un grup de deputaţi în Parlament a solicitat interpretarea prevederilor art.141, art.142 şi art.143 din Constituţia Republicii Moldova, formulînd următoarele întrebări:

1. Prin noţiunea de revizuire a Constituţiei cuprinsă în art.141-143 din Constituţia Republicii Moldova se subînţelege doar modificarea şi completarea propriu-zisă a prevederilor constituţionale sau şi abrogarea anumitor norme ori adoptarea unei noi Constituţii?

2. În condiţiile respectării procedurii prevăzute de art.141-143 din Constituţie adoptarea noii Constituţii ţine numai de competenţa Parlamentului?

3. Dacă se aplică altă metodă de adoptare a noii Constituţii, decît prin intermediul Parlamentului, este obligatoriu să fie respectate condiţiile, mecanismul şi termenele prevăzute de art.141-143 din Constituţie?

4. În cazul în care o nouă Constituţie urmează a fi aprobată prin referendum constituţional, este necesar ca, în prealabil ori ulterior, Constituţia să fie adoptată şi de Parlament cu votul a două treimi din deputaţi?

5. În sensul art.141 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova are dreptul să iniţieze referendumul privind revizuirea Constituţiei ori referendumul privind adoptarea unei noi Constituţii?

În opinia autorilor sesizării, necesitatea interpretării acestor norme constituţionale “a apărut odată cu constatarea unei probleme de drept, care rezultă din caracterul ambiguu şi neclar al dispoziţiilor constituţionale”.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea a constatat următoarele.

Una din atribuţiile Curţii Constituţionale, potrivit dispoziţiilor art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie şi art.4 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, este interpretarea Constituţiei.

Scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic. Interpretarea oficială este imperativă în cazurile în care incertitudinea nu poate fi soluţionată printr-o altă procedură jurisdicţională.

Curtea relevă că dispoziţiile art.141-143 din Constituţie deja au făcut obiect de interpretare, inclusiv sub unele aspecte invocate în sesizare.

Astfel, la 3 noiembrie 1999 Curtea Constituţională a emis Hotărîrea nr.57 “Privind interpretarea art.75, art.141 alin.(2) şi art.143 din Constituţie”¹ (în continuare – Hotărîrea nr.57 din 3 noiembrie 1999), iar în Hotărîrea nr.15 din 11 aprilie 2000 “Despre controlul constituţionalităţii art.150 alin.(1) şi alin.(2) din Codul electoral”² şi Hotărîrea nr.16 din 29 martie 2001 “Despre controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.1107-XIV din 30 iunie 2000 privind modificarea şi completarea Codului electoral”³ Curtea Constituţională a dat interpretare cazuală acestor norme constituţionale (în continuare – Hotărîrea nr.15 din 11 aprilie 2000 şi Hotărîrea nr.16 din 29 martie 2001).

________________

¹ M.O., 1999, nr.124-125, art.68

² M.O., 2000, nr.46-49, art.18

³ M.O., 2001, nr.43, art.16

Potrivit art.42 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, în cazul în care Curtea Constituţională a pronunţat o decizie privitor la un act normativ (parţial ori în ansamblu), nu se admite o sesizare repetată.

Ţinînd cont de faptul că dispoziţiile constituţionale ale art.141-143 au fost interpretate în mai multe hotărîri, adoptate în diferite perioade de timp, precum şi de actualitatea problemelor abordate în sesizare, Curtea Constituţională, pentru a face înţeles sensul dispoziţiilor art.141-143 din Constituţie, consideră necesar să reitereze unele concluzii expuse în hotărîrile menţionate, care au tangenţă cu problemele expuse în sesizare.

Astfel, în Hotărîrea nr.57 din 3 noiembrie 1999 Curtea Constituţională a subliniat că revizuirea Constituţiei constă în modificarea acesteia prin reformularea, abrogarea anumitor norme sau prin adăugarea unui text nou şi că numai Parlamentul poate revizui Constituţia, direct sau prin declararea de către acesta a unui referendum, în condiţiile respectării dispoziţiilor art.66 lit.b), art.75, art.141-143 din Constituţie.

În hotărîre se menţionează că procedura de revizuire a Constituţiei este stabilită clar şi precis în art.143 din Constituţie. Din conţinutul art.143 din Constituţie rezultă că Parlamentul este organul abilitat să revizuiască Constituţia fără o altă învestitură specială. El este abilitat în acest sens prin însuşi textul Constituţiei. Unicele deosebiri între dezbaterea şi adoptarea unui proiect de lege sau a unei propuneri de revizuire a Constituţiei sînt:

a) legea se adoptă cu o majoritate calificată de cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi

b) legea cu privire la modificarea Constituţiei se adoptă după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare.

Procedura de revizuire a Constituţiei îmbină tehnicile specifice democraţiei reprezentative (Parlamentul) cu cele ale democraţiei directe (referendumul).

În Hotărîrea nr.16 din 29 martie 2001 Curtea a subliniat că referendumul constituţional (obligatoriu) este prevăzut de art.142 alin.(1) din Constituţie, potrivit căruia dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor incluşi în listele electorale. Acest referendum este postlegislativ, întrucît se desfăşoară după adoptarea de către Parlament a legii de revizuire a Constituţiei, şi este obligatoriu, atît prin organizarea lui, cît şi prin rezultatele sale.

Concluziile menţionate mai sus referitoare la referendumul obligatoriu în nici un caz nu pot suprima dreptul subiecţilor prevăzuţi la art.141 alin.(1) din Constituţie de a iniţia, prin referendum, revizuirea şi a altor norme din Constituţie, cu respectarea dispoziţiilor art.2 alin.(1), art.38 alin.(1), art.39 alin.(1), art.66 lit.b) şi art.75 alin.(1) din Constituţie.

Art.2 alin.(1) din Constituţie, care prevede că suveranitatea naţională aparţine poporului, şi art.38 alin.(1) din Constituţie, conform căruia voinţa poporului constituie baza puterii în stat şi îşi găseşte expresia în alegeri libere (referendum), au un caracter imperativ, ceea ce exclude interpretarea lor extensivă (Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.15 din 11 aprilie 2000). Tot aici, Curtea a subliniat că în conformitate cu art.66 lit.b) din Constituţie, art.150 alin.(1) din Codul electoral, conform Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.57 din 3 noiembrie 1999 “Despre interpretarea art.75, art.141 alin.(2) şi art.143 din Constituţie”, Parlamentul este abilitat să declare toate tipurile de referendum republican prin hotărîre. În cazul iniţierii de către Preşedintele Republicii Moldova a procedurii de desfăşurare a referendumului cu caracter consultativ, şeful statului emite decretul respectiv.

În Hotărîrea nr.57 din 3 noiembrie 1999 Curtea a menţionat că prin referendum poporul este solicitat să decidă asupra adoptării unei legi, atunci cînd este declarat de către Parlament în baza art.66 lit.b) din Constituţie, sau să-şi exprime opinia asupra problemelor de interes naţional, atunci cînd referendumul este iniţiat de cetăţeni sau de Preşedintele Republicii Moldova, care în calitate de şef al statului este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (art.77, art.88 lit.f) din Constituţie).

În Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.16 din 29 martie 2001 se subliniază că prin textul art.88 lit.f) din Constituţie, care stipulează dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional, legiuitorul constituant are în vedere că Preşedintele poate consulta cetăţenii doar în probleme majore, cu care se confruntă naţiunea, dar nu şi în legătură cu aprobarea sau respingerea unei legi de modificare a Constituţiei.

Prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 “Cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova” a fost exclusă litera c) din art.141 din Constituţie, care statua dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a iniţia revizuirea Constituţiei. Astfel, şeful statului nu mai poate cere, în condiţiile art.66 lit.b) şi art.75 alin.(1) din Constituţie, desfăşurarea referendumului republican în problemele revizuirii Constituţiei.

Iniţierea referendumurilor republicane, inclusiv a celui pentru revizuirea Constituţiei, organizarea şi desfăşurarea lor, procedura votării, confirmarea rezultatelor votării, totalizarea rezultatelor referendumului sînt reglementate de Codul electoral (Titlul VI, capitolul 13, art.141-174), normele căruia dezvoltă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.75, 141, 142 şi 143 din Constituţie.

Potrivit art.148 alin.(1) din Codul electoral, iniţierea referendumului pentru revizuirea Constituţiei se efectuează în condiţiile art.141 din Constituţie.

Propunerea privind desfăşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei se prezintă Curţii Constituţionale, care este obligată să efectueze, în termen de 10 zile, controlul constituţionalităţii problemelor ce urmează a fi supuse referendumului şi să prezinte un aviz (alin.2).

După efectuarea de către Curtea Constituţională a controlului constituţionalităţii problemelor ce urmează a fi supuse referendumului, propunerea privind desfăşurarea referendumului, la care se anexează avizul Curţii Constituţionale, se prezintă spre examinare Parlamentului (alin.3).

În concluzie Curtea reiterează, dat fiind faptul că obiectul sesizării se repetă, în temeiul art.42 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea nu se acceptă spre examinare în fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.42 alin.(1), art.61 alin.(3) şi art.64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Nu se acceptă spre examinare în fond sesizarea unui grup de deputaţi în Parlament privind interpretarea art.141, art.142 şi art.143 din Constituţia Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.