Decizie nr.109 din 06.09.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.286g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 19 lit.f), 39 alineatele (2), (3) şi (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi a articolelor 23 alineatele (3), (4), (6), (7) şi (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale (răspunderea pentru fapta de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.286g/2021 privind excepţia de
neconstituţionalitate a articolelor 19 lit.f), 39 alineatele (2), (3) şi
(4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea
Naţională de Integritate şi a articolelor 23 alineatele (3), (4), (6),
(7) şi (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016
privind declararea averii şi a intereselor personale
(răspunderea pentru fapta de încălcare a
regimului juridic al conflictelor de interese)
nr. 109 din 06.09.2022
(în vigoare 06.09.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 291-296 art. 139 din 23.09.2022
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,
dlui Nicolae ROŞCA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 decembrie 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 6 septembrie 2022, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate:
- a articolelor 19 lit.f), 39 alineatele (2), (3) şi (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate
- şi a articolelor 23 alineatele (3), (4), (6), (7) şi (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale,
ridicată de dl avocat Lilian Osoianu, în interesele dnei Elena Saviţki, reclamantă în dosarul nr.3-3339/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Vitalii Ciumac din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. La 4 decembrie 2020, un inspector din cadrul Autorităţii Naţionale de Integritate a întocmit un act de constatare, prin care a stabilit că dna Elena Saviţki, primar al unui sat, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, pentru că şi-a angajat soţul în funcţia de şofer.
4. Dna Elena Saviţki a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare.
5. În şedinţa de judecată, dl avocat Lilian Osoianu a formulat, în interesele dnei Elena Saviţki, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 19 lit.f), 39 alineatele (2), (3) şi (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi a articolelor 23 alineatele (3), (4), (6), (7) şi (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
6. Prin Încheierea din 10 decembrie 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
"[…]
"(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."
Articolul 21
Prezumţia nevinovăţiei
"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"[…]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 38
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
"(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii."
8. Prevederile relevante ale Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale sunt următoarele:
Articolul 23
Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi
"[…]
(3) Fapta subiectului declarării în privinţa căruia s-a constatat starea de incompatibilitate nesoluţionată constituie temei pentru încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale acestuia. În acest caz, prin derogare de la prevederile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate pentru săvârşirea abaterii disciplinare nu pot consta în avertisment, mustrare sau mustrare aspră.
(4) Fapta subiectului declarării în privinţa căruia s-a constatat că acesta a soluţionat o cerere/un demers, a emis sau a adoptat un act administrativ, a încheiat, direct sau prin intermediul unei persoane terţe, un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese constituie temei pentru răspunderea contravenţională sau penală şi pentru revocarea, destituirea sau, după caz, încetarea mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale subiectului în cauză.
[…]
(6) Subiectul declarării eliberat sau destituit din funcţie potrivit prevederilor alin.(3)-(5) este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau din data încetării de drept a mandatului său. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
(7) În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică la data constatării averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani se aplică potrivit legii, de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care se confirmă existenţa averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese.
[…]
(9) Nerespectarea prevederilor art.14 alin.(9), nedepunerea declaraţiei de avere şi interese personale în termenul şi în modul stabilite de prezenta lege, după notificarea inspectorului de integritate conform art.27 alin.(7) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, precum şi refuzul subiectului declarării de a depune declaraţia constituie temeiuri pentru încetarea mandatului său, a raporturilor sale de muncă ori de serviciu."
[Articolul 23 în redactarea anterioară Legii nr.130 din 7 octombrie 2021]
Articolul 24
Dispoziţii tranzitorii
"[…]
(12) Situaţiile de conflict de interese nesoluţionate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi cele apărute după intrarea ei în vigoare, se declară şi se soluţionează conform prevederilor prezentei legi."
9. Prevederile relevante ale Legii nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate sunt următoarele:
Articolul 19
Activităţile desfăşurate de inspectorii de integritate
"Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi:
[…]
f) sesizează organizaţia publică în care activează subiectul declarării sau autoritatea responsabilă de numirea în funcţie a acestuia în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă ori de serviciu ale acestuia în cazul constatării unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese;
[…]."
Articolul 39
Efectele constatării încălcării regimului juridic al conflictelor
de interese, al incompatibilităţilor, restricţiilor şi limitărilor
"[…]
(2) Din momentul în care actul de constatare a încălcării regimului juridic al conflictului de interese rămâne definitiv, Autoritatea sesizează în termen de cel mult 5 zile, conducerea organizaţiei publice sau a autorităţii responsabile de numirea în funcţie a subiectului declarării în vederea declanşării procedurii disciplinare sau, după caz, în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale persoanei care a emis/adoptat actul administrativ sau a încheiat, direct ori prin persoane terţe, actul juridic, sau a luat ori a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese.
(3) Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea disciplinară este aplicată în termen de 6 luni de la data la care rămâne definitiv actul de constatare sau de la data la care expiră termenul de contestare, în cazul în care actul de constatare al inspectorului de integritate nu a fost contestat.
(4) Din moment ce actul de constatare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese rămâne definitiv, Autoritatea, în termen de 3 luni, adresează instanţei de judecată o cerere de chemare în judecată privind declararea nulităţii absolute a actului administrativ emis/adoptat sau a actului juridic încheiat direct ori prin persoane terţe, sau a deciziei luate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, cu excepţia cazurilor în care anularea actelor menţionate ar aduce daune interesului public.
[…]."
[Articolul 39 în redactarea anterioară Legii nr.130 din 7 octombrie 2021]
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
10. În argumentarea sesizării, autorul susţine că dispoziţiile atacate încalcă principiile securităţii raporturilor juridice, previzibilităţii legii, individualizării răspunderii şi prezumţiei nevinovăţiei.
11. Autorul consideră că normele contestate lasă loc de abuzuri Autorităţii Naţionale de Integritate, atunci când îi deleagă competenţa de a decide privarea de dreptul de a ocupa o funcţie de demnitate publică. Actul de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate echivalează cu o hotărâre judecătorească irevocabilă, fapt care conduce la concluzia că sancţionarea este posibilă doar pe baza unei proceduri judiciare contradictorii.
12. Autorul excepţiei pretinde că prevederile atacate din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale contravin Legii nr.768 din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local. Astfel, prevederile criticate nu sunt aplicabile în cazul aleşilor locali, iar Autoritatea Naţională de Integritate nu poate echivala un ales local cu un funcţionar public. Prin urmare, ridicarea mandatului unui ales local de către Autoritatea Naţională de Integritate încalcă, pe de o parte, statutul alesului local, iar pe de altă parte, dreptul de vot al cetăţenilor care l-au votat pe alesul local.
13. Autorul sesizării susţine că normele atacate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 8, 20, 21, 22, 23, 26, 38 alin.(3), 54, 109 şi 112 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale şi din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
16. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de o parte într-un proces pendinte la instanţa de contencios administrativ, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolele 19 lit.f), 39 alineatele (2), (3) şi (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi 23 alineatele (3), (4), (6), (7) şi (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.
18. Referitor la articolele 23 alin.(3) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 şi 39 alineatele (2), (3) şi (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016, Curtea observă că acestea sunt contestate în redactarea de până la modificările operate prin Legea nr.130 din 7 octombrie 2021. Totuşi, acestea constituie obiect al sesizării, deoarece raportul juridic dedus judecăţii s-a născut sub imperiul acestor norme, în redactarea de până la Legea nr.130 din 7 octombrie 2021. Aşadar, în acest caz, Curtea este competentă să exercite controlul constituţionalităţii (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.110 din 29 septembrie 2020, § 16).
19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ care are ca obiect examinarea unei cereri de chemare în judecată privind anularea actului de constatare emis de către Autoritatea Naţională de Integritate. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile contestate în cauza pe care o examinează.
20. Curtea reţine că o altă condiţie de admisibilitate a sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate este ca prevederile contestate să nu fi constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, pct.1 din dispozitiv).
21. Curtea reţine că articolul 23 alineatele (3), (4), (6), (7) şi (9) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 a constituit anterior obiectul mai multor sesizări. În acest sens, Curtea a pronunţat, inter alia, Deciziile nr.143 din 16 decembrie 2019, nr.16 din 10 februarie 2020 şi nr.127 din 29 octombrie 2020. De principiu, verificarea anterioară a constituţionalităţii normelor atacate nu constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate al aceloraşi prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate (DCC nr.40 din 8 mai 2018, § 18; DCC nr.147 din 28 septembrie 2021, § 37). Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (DCC nr.136 din 24 noiembrie 2020, § 25).
22. În deciziile citate supra, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 12 alin.(4) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016, în cazul apariţiei unui conflict de interese real, subiectul declarării este obligat să informeze organul ierarhic superior imediat şi să nu rezolve sau să emită acte administrative până la soluţionarea conflictului de interese, în caz contrar fiind pasibil de răspunderea contravenţională, conform articolului 3132 alineatele (1) şi (2) din Codul contravenţional. Curtea a reţinut că răspunderea contravenţională devine incidentă la "nedeclararea" şi la "nesoluţionarea" conflictului de interese real existent, adică pentru inacţiunea subiectului. În acelaşi timp, pentru conflictul de interese consumat (acţiunea subiectului) interdicţia intervine ca o sancţiune de a mai exercita o funcţie publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării [articolul 23 alin.(6) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016]. Prin acţiunea subiectului se înţelege fapta subiectului declarării de rezolvare a unei cereri, de emitere a unui act administrativ, de încheiere directă sau prin intermediul unei persoane terţe a unui act juridic, de luare sau de participare la luarea unei decizii în exercitarea mandatului, a funcţiei publice sau de demnitate publică cu încălcarea prevederilor legii (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, § 21-24; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, § 22-24; DCC nr.127 din 29 octombrie 2020, § 36 şi 37).
23. De asemenea, Curtea a notat că legislatorul a definit clar tipurile de conflicte de interese şi limitele întinderii acestora, fiind previzibile consecinţele lor în funcţie de acţiunea/inacţiunea subiectului. Consecinţele încălcării prevederilor conţinute în Legea privind declararea averii şi a intereselor personale sunt previzibile pentru destinatarii normelor. Astfel, subiectul declarării este obligat să declare şi să soluţioneze un conflict de interese real pentru a evita survenirea conflictului de interese consumat (în cazul acestor inacţiuni survenind răspunderea contravenţională sau penală, după caz). În situaţia în care subiectul admite conflictul de interese consumat, inspectorul de integritate aplică prin actul de constatare interdicţia stabilită de articolul 23 alin.(6) din Legea privind declararea averii şi intereselor personale (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, § 25; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, § 20, DCC nr.127 din 29 octombrie 2020, § 38).
24. Aşadar, Curtea a reţinut că cele două proceduri (sancţiuni) se referă la aspecte diferite ale actului care aduce atingere intereselor societăţii. Curtea a constatat caracterul nefondat al criticii autorului excepţiei privind pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem, protejat de articolul 21 din Constituţie (DCC nr.143 din 16 decembrie 2019, § 26-28; DCC nr.127 din 29 octombrie 2020, § 39 şi 40).
25. În Decizia nr.127 din 29 octombrie 2020, § 41-42, Curtea a analizat dacă normele contestate conţin, din perspectiva articolelor 20 şi 26 din Constituţie, garanţii procedurale suficiente care să le permită persoanelor vizate posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în faţa autorităţilor competente în scopul contestării efective a măsurilor care interferează cu drepturile lor. În acest sens, Curtea a observat că persoanele pot contesta, pe baza articolului 36 din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, actul emis de Autoritatea Naţională de Integritate în conformitate cu prevederile Codului administrativ. Astfel, persoanele pot beneficia de întregul set de mijloace de apărare prevăzute în Codul administrativ, inclusiv de posibilitatea de a contesta actul judecătoresc al primei instanţe. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că prevederile contestate nu afectează dreptul la apărare şi nici accesul liber la justiţie, pentru că nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege.
26. De asemenea, Curtea nu a reţinut critica autorului sesizării cu privire la încălcarea accesului la justiţie prin faptul că aplicarea normelor contestate face imposibilă individualizarea răspunderii. Având în vedere specificul funcţiei, răspunderea subiectului survine în funcţie de acţiunea/inacţiunea sa, conform legii. Curtea a reamintit că legislatorul a definit în mod clar tipurile de conflicte de interese şi întinderea acestora, respectiv consecinţele lor în funcţie de acţiunea/inacţiunea subiectului şi circumstanţele cazului. Astfel, prevederile legale criticate reprezintă măsuri necesare pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi, mai mult, au ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice (DCC nr.127 din 29 octombrie 2020, § 43).
27. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 38 din Constituţie, Curtea a reţinut că prin stabilirea unor condiţii privind regimul juridic al conflictelor de interese pentru funcţiile de primar, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu local legislatorul nu a afectat dreptul de vot al cetăţenilor şi nici dreptul lor de a fi aleşi. Curtea a reiterat că prevederile articolului 38 alin.(3) din Constituţie nu prevăd şi nici nu presupun dreptul celui ales de a-şi exercita ulterior funcţia fără nicio limitare, în afara oricăror condiţii ale legii (DCC nr.101 din 4 septembrie 2020, § 28; DCC nr.127 din 29 octombrie 2020, § 44).
28. În consecinţă, pentru că nu au intervenit elemente noi care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziilor nr.143 din 16 decembrie 2019, nr.16 din 10 februarie 2020 şi nr.127 din 29 octombrie 2020 sunt aplicabile în prezenta cauză.
29. Referitor la contrarietatea normelor atacate în raport cu articolele 1 alin.(3), 8, 109 şi 112 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Simpla enumerare a unor articole din Constituţie, în lipsa unei argumentări proprii, nu reprezintă o critică de neconstituţionalitate (DCC nr.182 din 25 noiembrie 2021, § 16). În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor contestate, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, Curtea s-ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (DCC nr.183 din 25 noiembrie 2021, § 20).
30. Curtea reiterează că acest tip de control este inadmisibil în condiţiile în care, prin prisma articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi bazează cerinţele, să prezinte normele legale şi argumentele care justifică faptul că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate (DCC nr.46 din 1 aprilie 2021, § 16 şi jurisprudenţa citată acolo).
31. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 19 lit.f), 39 alineatele (2), (3) şi (4) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi a articolelor 23 alineatele (3), (4), (6), (7) şi (9) şi 24 alin.(12) din Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, ridicată de dl avocat Lilian Osoianu, în interesele dnei Elena Saviţki, reclamantă în dosarul nr.3-3339/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | Liuba ŞOVA |
| Nr.109. Chişinău, 6 septembrie 2022. | |