BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.121 din 26.07.2013 cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării la capitolul respectării procentajului de muzică autohtonă, în conformitate cu prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12 aprilie 2007 şi a condiţiilor de plasare a publicităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare de către posturile de radio Autoradio / Avtoradio, Radio 7, Radio 21, Fresh FM, Hit FM, KISS FM, Radio Alla, PRO FM CHIŞINĂU, Radio Megapolis, Europa Plus Moldova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.07.2013

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării la capitolul respectării procentajului de

muzică autohtonă, în conformitate cu prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12 aprilie 2007

şi a condiţiilor de plasare a publicităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare de

către posturile de radio Autoradio/Avtoradio, Radio 7/ Радиo 7, Radio 21,

Fresh FM, Hit FM, KISS FM, Radio Alla, PRO FM CHIŞINĂU,

Radio Megapolis, Europa Plus Moldova

nr. 121  din  26.07.2013

 (în vigoare 23.08.2013) 

Monitorul Oficial nr.182-185 art.1280 din 23.08.2013

* * *

În cadrul şedinţei publice din 13 iunie curent, prin Decizia nr.93 (art.5), Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis efectuarea unei monitorizări tematice a serviciilor de programe ale posturilor de radio Autoradio/Avtoradio, Radio 7/ Радиo 7, Radio 21, Fresh FM, Hit FM, KISS FM, Radio Alla, PRO FM CHIŞINĂU, Radio Megapolis, Europa Plus Moldova la capitolul respectării procentajului de muzică autohtonă, în conformitate cu prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12 aprilie 2007, şi a condiţiilor de plasare a publicităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, pe parcursul a 3 zile fiecare, în perioada 15-17 iulie curent.

Rezultatele monitorizărilor au constatat următoarele:

Postul de radio "Autoradio/Avtoradio":

• Derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007, conform căreia: "Ponderea creaţiilor muzicale autohtone ... în serviciile de programe radio va constitui nu mai puţin de 30% din volumul total al emisiei muzicale, cu distribuire uniformă pe parcursul zilei de emisie." Muzica autohtonă nu a fost distribuită uniform pe parcursul zilei de emisie, aceasta fiind difuzată mai mult în orele nocturne.

În perioada monitorizată cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

Postul de radio " Radio 7/ Радиo 7":

În cadrul serviciului de programe a postului de radio "Radio 7/ Радиo 7", monitorizat în perioada 15-17 iunie 2013, nu au fost atestate derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12 aprilie 2007 şi a condiţiilor de plasare a publicităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

În perioada monitorizată, cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

Postul de radio "Radio 21":

• Derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007, conform căreia: "Ponderea creaţiilor muzicale autohtone ... în serviciile de programe radio va constitui nu mai puţin de 30% din volumul total al emisiei muzicale, cu distribuire uniformă pe parcursul zilei de emisie." Muzica autohtonă nu a fost distribuită uniform pe parcursul zilei de emisie, aceasta fiind difuzată mai mult în orele nocturne.

În perioada monitorizată cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

• Derogări de la art.22, alin.(2) din Codul audiovizualului, care prevede: "Radiodifuzorii care retransmit vor acoperi publicitatea retranslată din alt stat, ţară de origine a canalului retransmis". Respectiva derogare a fost atestată pe data de 15.06.2013, la ora 12:25:26, astfel a fost difuzată publicitate retranslată de la postul de radio "Radio 21" din România pentru evenimentul "Liberty Parade" – Mangalia; preparatul farmaceutic "Biocebral"; emisiunea "Jumătatea mea ştie" la Canal D; www.renoservice.ro; preparatul farmaceutic "Uractiv"; Compania de Teatru "D′AYA".

Prin scrisoarea f/n din 23.07.2013, S.C. "Radio 21" SRL, fondatoarea postului de radio "Radio 21", a comunicat CCA despre faptul că publicitatea retransmisă nu a fost difuzată intenţionat fiind o consecinţă a factorului uman, iar administraţia postului a luat atitudine şi la moment toată publicitatea străină este acoperită.

În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au menţionat că procentajul de muzică autohtonă este satisfăcător, însă vor aplica sancţiune pentru nedistribuirea uniformă a creaţiilor muzicale autohtone pe parcursul zilei de emisie.

Luînd în considerare explicaţiile reprezentantului şi derogările nesemnificative de la prevederile art.22, alin.(2) din Codul audiovizualului, CCA a atenţionat postul de radio "Radio 21" asupra necesităţii acoperirii publicităţii străine difuzate în cadrul serviciilor de programe.

Postul de radio "KISS FM":

• Derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007, conform căreia: "Ponderea creaţiilor muzicale autohtone ... în serviciile de programe radio va constitui nu mai puţin de 30% din volumul total al emisiei muzicale, cu distribuire uniformă pe parcursul zilei de emisie". Muzica autohtonă nu a fost distribuită uniform pe parcursul zilei de emisie, aceasta fiind difuzată mai mult în orele nocturne.

În perioada monitorizată, cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

• Derogări de la prevederile art.21, alin.(1) din Codul audiovizualului, conform căruia: "Publicitatea şi teleshopping-ul se difuzează grupat, fiind uşor de identificat prin marcaje corespunzătoare şi fiind separate de alte părţi ale serviciului de programe prin semnale optice şi acustice". Spoturile publicitare nu au fost delimitate, la sfîrşit, de celelalte servicii de programe:

- 15.06.2013 – în orele 13:41:21; 15:44:08; 17:39:29;

- 16.06.2013 – în orele 13:44:31; 15:43:36; 20:55:06;

- 17.06.2013 – în orele 10:42:56; 11:40:07; 15:40:23.

• Derogări de la prevederile art.22, alin.(2) din Codul audiovizualului, care stipulează: "Radiodifuzorii care retransmit vor acoperi publicitatea retranslată din alt stat, ţară de origine a canalului retransmis". Respectiva derogare a fost atestată pe data de:

- 15.06.2013 – la ora 22:03:54 (votca "Tazovsky");

- 16.06.2013 – în orele 07:30:38 (www.myticket.ro); 07:49:07 (ziarul "Academia Caţavenco"); 08:24:09 (www.sibiu.zilesinopti.ro); 08:45:48 (www.sibiu.zilesinopti.ro); 09:16:55 (www.rableparcate.ro); 16:42:14 ("Raiffeisen Bank"; "Banca Transilvania").

• Derogări de la prevederile art.6, alin.(2) din Codul audiovizualului, care statuează: "Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie, violenţă exagerată sau limbaj licenţios". Pe data de 16.06.2013, în segmentul de timp 02:47:22, DJ de la postul de radio "Kiss FM" din România a anunţat în emisie că urmează piesa formaţiei Carla′s Dreams, Inna şi Grasul XXL în varianta originală, fără a fi cenzurată. Prin intervenţiile făcute în timpul difuzării piesei muzicale, DJ a accentuat cuvîntul necenzurat "P.O.H.U.I.".

Prin scrisoarea nr.26/07 din 18.07.2013, ÎCS "SBS BROADCASTING" SRL, fondatoarea postului de radio "KISS FM", a comunicat CCA despre faptul că volumul muzicii autohtone difuzate în perioada de raport conform datelor CCA este, esenţial mai mic, comparativ cu datele furnizate de Media Forest (15.06.2013 – 24,34%; 16.06.2013 – 11,19%; 17.06.2013 – 20,82%). De asemenea, în scrisoare este specificat faptul că spoturile retransmise au fost difuzate accidental, deoarece au existat unele probleme de play list, care au fost soluţionate pe parcursul zile din 18.06.2013.

Cu referire la nerespectarea prevederilor 21, alin (1) cu Codul audiovizualului, postul de radio "KISS FM" au menţionat că semnalele de marcare utilizate la finalul calupurilor publicitare conţin unul din textele: "bach to the music faster"; "Kiss FM is back" şi "înapoi la hituri cu Dj/numele prezentatorului".

De asemenea, au specificat faptul că în cadrul emisiunii de hituri mixate "Partydul Kiss FM" unul din prezentatorii KISS FM Bucureşti a menţionat titlul piesei formaţiei Carla′s Dreams& Inna, "P.O.H.U.I.". Deşi au existat instrucţiuni privind procesul de cenzurare a melodiei, Dj-ul a considerat că după ora 12:00 noaptea, nominalizarea titlului piesei respective ar fi o picanterie.

În acest context, ţinem să menţionăm că în urmă confruntării şi verificării datelor CCA cu cele prezentate de ÎCS "SBS BROADCASTING" SRL, procentul muzicii autohtone nu s-a schimbat.

De asemenea, membrii CCA au menţionat că derogările de la prevederile art.21, alin.(1), art.22, alin.(2) din Codul audiovizualului şi a Deciziei nr.51din 12.04.2007, se atestă constant, la fiecare monitorizare.

În acelaşi timp, luînd în consideraţie faptul că piesa formaţiei Carla′s Dreams, Inna şi Grasul XXL a fost difuzată în cadrul programului retransmis din România, CCA a atenţionat ÎCS "SBS BROADCASTING" SRL, fondatoarea postului de radio "KISS FM", pentru încălcarea prevederilor art.6, alin.(2) din Codul audiovizualului.

Prin Decizia nr.138 din 4 octombrie 2012 publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.251 din 07.12.2012, CCA aplicat o amendă în valoare de 1800 de lei ÎCS "SBS BROADCASTING" SRL, fondatoarea postului de radio "KISS FM", repetată a prevederilor Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007), iar prin Decizia nr.108 din 19 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.181-184 din 31.08.2012, acesteia i-a fost aplicată o amendă în valoare de 1800 de lei pentru transmisia serviciului de programe cu încălcarea repetată a prevederilor art.22, alin.(2), art.21, alin.(1) din Codul audiovizualului.

Postul de radio "Radio Megapolis":

• Derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007, care stipulează: "Ponderea creaţiilor muzicale autohtone ... în serviciile de programe radio va constitui nu mai puţin de 30% din volumul total al emisiei muzicale, cu distribuire uniformă pe parcursul zilei de emisie".

În perioada monitorizată, cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

• Derogări de la prevederile art.21, alin.(1) din Codul audiovizualului: "Publicitatea şi teleshopping-ul se difuzează grupat, fiind uşor de identificat prin marcaje corespunzătoare şi fiind separate de alte părţi ale serviciului de programe prin semnale optice şi acustice". Spoturile publicitare nu au fost delimitate, la sfîrşit, de celelalte servicii de programe:

- 15.06.2013 – la orele 08:40; 11:42; 14:42; 15:39; 16:39; 17:11; 17:40; 18:42; 19:04; 21:17;

- 16.06.2013 – la orele 09:39; 11:11; 14:10; 14:40; 15:12; 16:11; 16:41; 17:42; 18:12; 19:09;

- 17.06.2013 – la orele 08:11; 09:41; 10:42; 12:39; 13:41; 14:41; 14:09; 15:41; 15:12; 17:39; 17:12; 21:31, la final, blocurile respective se încheie cu mesajul: "Мегапoлис ФМ теперь и в интернете. www.megapolisfm.md".

• Derogări de la prevederile art.19, alin.(14) din Codul audiovizualului: "Publicitatea mascată şi teleshopping-ul sunt interzise". Respectiva derogare a fost atestată pe data de 17.06.2013, la ora 21:43, în cadrul unui anunţ enunţat de DJ-ul programului: "А теперь, как я обещал, немного маленького анонса. Сегодня вечером я отыграю свой сет на открытом воздухе. Мероприятие под названием "Summer Sav". Вечеринка пройдет в парке, на террасе, прямо на берегу озера, в месте под названием "Vatra Veche". Это долина роз, парк. И мне кажется это отличное место для тусовок, летней вечеринки…".

Prin scrisoarea nr.1/CCA din 22.07.2013, întreprinderea "DGS PROF" SRL, fondatoarea postului de radio "Radio Megapolis", a comunicat CCA că cota muzicii autohtone pe parcursul săptămînii este respectată, doar în week-end nu se acumulează "puţin" din procentajul indicat datorită formatului specific al postului deoarece în aceste zile este difuzată muzica mixată direct din cluburile de noapte.

Cu referire la nedelimitarea publicităţii de celelalte servicii de programe, postul de radio "Radio Megapolis" a menţionat că mesajul final care a fost identificat drept autoreclamă site-ului postului este una din modalităţile de a finaliza şi separa blocurile publicitare de celelalte părţi ale serviciului de programe.

Referitor la publicitatea mascată s-a menţionat că în proiectul de autor "Electricity" prezentat de Maxim Sunbeat şi Evghenii Dubrovski nu a fost intenţia de a face publicitate localului "Vatra Veche", acesta a fost folosit, exclusiv, în scopul de a orienta teritorial ascultătorii emisiunii, care tradiţional după emisie se deplasează într-un local din oraş unde se ascultă muzica pe care o promovează autorii în emisiunea lor(de fiecare data sunt locaţii diferite). Intrarea la acest eveniment este de fiecare dată gratis.

Luînd în considerare explicaţiile postului şi derogările nesemnificative de la prevederile art.19, alin.(14) şi art.21, alin.(1) din Codul audiovizualului, CCA a atenţionat postul de radio "Radio Megapolis" asupra necesităţii respectării prevederilor legale de plasare a publicităţii.

Prin Decizia nr.138 din 4 octombrie 2012 publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.251 din 07.12.2012, CCA a avertizat public întreprinderea "DGS PROF" SRL, fondatoarea postului de radio "Radio Megapolis", pentru nerespectarea prevederilor Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007.

Postul de radio "Europa Plus Moldova":

• Derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12.04.2007, care stipulează: "Ponderea creaţiilor muzicale autohtone ... în serviciile de programe radio va constitui nu mai puţin de 30% din volumul total al emisiei muzicale, cu distribuire uniformă pe parcursul zilei de emisie". Muzica autohtonă nu a fost distribuită uniform pe parcursul zilei de emisie, aceasta fiind difuzata mai mult în orele nocturne.

În perioada monitorizată, cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

• Derogări de la prevederile art.22, alin.(2) din Codul audiovizualului: "Radiodifuzorii care retransmit vor acoperi publicitatea retranslată din alt stat, ţară de origine a canalului retransmis". Respectiva prevedere a fost încălcată pe data de 17.06.2013, la ora 07:56:28. Astfel, rubrica "Гороскоп", din cadrul emisiunii "Бригады У", retransmisă de postul de radio "Европа Плюс" din Federaţia Rusă, are ca sponsor şamponul "Лошадиная сила" (produs, de asemenea, în Federaţia Rusă - "Спонсор програмы шампунь "Лошадиная сила". На выпускном все будут завидовать тебе и твоей прическе".

În cadrul şedinţei publice, reprezentantul postului "Europa Plus Moldova" a menţionat faptul că publicitatea a fost difuzată în cadrul emisiunii retransmise din aceste considerente nu au putut interveni imediat, însă după acest incident administraţia postului a luat atitudine şi la moment toată publicitatea străină este acoperită.

Astfel, luînd în considerare explicaţiile reprezentantului şi derogările nesemnificative de la prevederile art.22, alin.(2) din Codul audiovizualului şi a Deciziei nr.51 din 12.04.2007, CCA a atenţionat postul de radio "Radio 21" asupra necesităţii acoperirii publicităţii străine difuzate în cadrul serviciilor de programe şi distribuirii, creaţiilor muzicale autohtone, uniform pe parcursul zilei de emisie.

Postul de radio "PRO FM CHIŞINĂU":

În cadrul serviciului de programe a postului de radio "PRO FM CHIŞINĂU", monitorizat în perioada 15-17 iunie 2013, nu au fost atestate derogări de la prevederile Deciziei CCA nr.51 din 12 aprilie 2007 şi a condiţiilor de plasare a publicităţii, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

În perioada monitorizată, cota creaţiilor muzicale autohtone a constituit:

În cadrul şedinţei publice, conform prevederilor art.38, alin.(7) din Codul audiovizualului, care stipulează: "Consiliul Coordonator al Audiovizualului va informa radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii despre orice investigaţie care îl priveşte, despre învinuirile ce i se aduc şi îi va crea posibilitatea de a-şi prezenta cazul în faţa consiliului", reprezentanţii posturilor de radio "Fresh FM", "Hit FM" şi "Radio Alla" au solicitat CCA amînarea examinării rezultatelor monitorizării pentru o şedinţă ulterioară.

În temeiul celor constatate, în conformitate cu art.37, 38, 40 ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Statutul CCA, Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobate prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE: