Decizie nr.122 din 21.11.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.181g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului "pecuniare" din definiţia noţiunii "incapacitate de plată" din articolul 2 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.181g/2019 privind excepţia de
neconstituţionalitate a cuvântului “pecuniare” din definiţia
noţiunii “incapacitate de plată” din articolul 2 al
Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
nr. 122 din 21.11.2019
(în vigoare 21.11.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 388-392 art. 219 din 27.12.2019
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dnei Domnica MANOLE,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă pe 17 octombrie 2019,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 21 noiembrie 2019 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului “pecuniare” din definiţia noţiunii “incapacitate de plată” din articolul 2 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dna avocat Viorica Gladun, în dosarul nr.2i-2046/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 17 octombrie 2019 de către dl judecător Gheorghe Mîţu din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 3 decembrie 2018, S.R.L. “Vedacon” a depus în faţa instanţei de judecată o cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa Î.C.S. “DELTA M.C.M. 93” S.R.L.
4. În cererea introductivă, creditorul a indicat că prin Hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, s-a dispus încasarea datoriei din contul debitorului Î.C.S. “DELTA M.C.M. 93” S.R.L. în beneficiul creditorului S.R.L. “Vedacon”. Creditorul a trimis titlul executoriu spre executare, iar datoria nu a fost achitată, fapt care i-a dat motiv să considere că debitorul nu este apt să asigure plata datoriei scadente.
5. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 11 decembrie 2018 a fost admisă cererea introductivă, cu desemnarea administratorului provizoriu.
6. În cadrul şedinţei de judecată, dna avocat Viorica Gladun a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului “pecuniare” conţinut în definiţia noţiunii “incapacitate de plată” de la articolul 2 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.
7. Prin încheierea din 2 octombrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul central, a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.”
[…]
(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.
[…]”.
Articolul 126
Economia
“(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;
b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;
[…]”.
Articolul 127
Proprietatea
“(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
[…]”.
9. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:
Articolul 2
Noţiuni principale
“În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
[…]
incapacitate de plată – situaţie financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi;
[…]
obligaţie pecuniară – obligaţie a debitorului de a plăti creditorului o anumită sumă de bani în baza unui contract sau în baza unei obligaţii extracontractuale;
[…]”.
10. Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:
Articolul 912
Executarea silită a obligaţiilor pecuniare
“ (1) Creditorul are dreptul de a obţine plata silită a sumelor de bani datorate ajunse la scadenţă.
[…]”.
Articolul 913
Executarea obligaţiilor nepecuniare
“(1) Creditorul are dreptul de a obţine executarea silită în natură a obligaţiei, alta decât cea de a plăti o sumă de bani.
(2) Executarea silită în natură include şi dreptul creditorului:
a) de a cere remedierea gratuită a executării care nu este conformă cu condiţiile obligaţiei;
b) în cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a preda un bun, de a cere ca bunul să fie luat de la debitor şi să-i fie predat creditorului;
c) de a cere să fie distrus tot ceea ce este făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face ori să fie autorizat să distrugă el însuşi, cheltuielile urmând să fie puse în sarcina debitorului.
[…]”.
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
11. Autorul excepţiei susţine că capacitatea de plată a unei întreprinderi reprezintă posibilitatea acesteia de a-şi respecta obligaţiile cu toate bunurile din patrimoniu. Potrivit autorului excepţiei, posibilităţile de plată se reflectă prin existenţa atât a banilor, cât şi a altor bunuri care pot fi evaluate în bani, dar noţiunea “incapacitate de plată” nu face referire la bunuri, ci doar la bani, ca element pentru determinarea capacităţii sau a incapacităţii de plată a debitorului.
12. Mai mult, autorul susţine că este încălcat dreptul de proprietate al debitorului, deoarece acesta are în activ bunuri mobile şi imobile, care, transformate în bani, ar reprezenta o valoare suficientă pentru stingerea datoriilor.
13. Potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 9, 46 şi 127 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dna avocat Viorica Gladun, în dosarul nr.2i-2046/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie cuvântul “pecuniare”, conţinut în definiţia noţiunii “incapacitate de plată” din articolul 2 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea notează că prevederile criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare într-o altă excepţie de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.94 din 23 septembrie 2019, § 19).
19. Mai mult, Curtea observă că, sub aparenţa unor critici referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, autorul solicită verificarea unei norme care stabileşte o definiţie generală, prin care legislatorul a explicat o noţiune inclusă în articolul 2 al Legii insolvabilităţii, şi nu a unei norme aplicabile situaţiei juridice concrete, condiţie esenţială pentru admisibilitatea sesizării (a se vedea DCC nr.69 din 19 iunie 2018, § 19).
20. Totodată, Curtea menţionează că Legea insolvabilităţii stabileşte cadrul juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului cu scopul obţinerii fondurilor necesare pentru acoperirea creanţelor. Legea insolvabilităţii asigură, sub supravegherea instanţei, executarea obligaţiilor de plată de către persoanele care se află în situaţie de criză financiară şi nu sunt capabile să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale asumate.
21. Definiţia noţiunii “incapacitate de plată”, ca multe altele din Legea insolvabilităţii, este concepută să asigure interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în raport cu participanţii la procedura de insolvabilitate.
22. Mai mult, Curtea reţine că normele legale trebuie interpretate de către instanţele de judecată având în vedere şi celelalte prevederi care reglementează raporturile juridice în spiritul garanţiilor constituţionale ale previzibilităţii şi protecţiei drepturilor părţilor. Legea insolvabilităţii prevede că, pe baza aprecierii motivelor de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, instanţa de insolvabilitate decide cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate sau cu privire la respingerea cererii introductive.
23. Prin urmare, debitorul poate răsturna prezumţia incapacităţii de plată prin prezentarea probelor care să confirme că are capacitatea de a-şi onora obligaţiile pecuniare.
24. Cu referire la criticile aduse cuvântului “pecuniar” din definiţia menţionată, Curtea menţionează că semnificaţia termenului contestat poate fi dedus nu doar cu ajutorul consultanţei juridice de specialitate, ci şi din sensul obişnuit al acestuia (a se vedea Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §54). Cuvântul “pecuniar” este sinonim al cuvântului “bănesc”, iar expresia “obligaţie pecuniară” este sinonimă cu expresia “obligaţie bănească”, fapt care rezultă din articolul 2 al Legii insolvabilităţii în care se defineşte obligaţia pecuniară ca obligaţie a debitorului de a plăti creditorului o anumită sumă de bani pe baza unui contract sau a unei obligaţii extracontractuale.
25. Curtea reţine că, având prerogativa constituţională de a garanta şi ocroti proprietatea privată, de a reglementa activitatea economică, de a asigura libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, legislatorul a stabilit că obligaţiile civile trebuie executate în mod corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit [articolul 858 alin.(2) din Codul civil]. Dacă debitorul în mod nejustificat nu îşi execută obligaţia, creditorul poate să ceară, în condiţiile legii şi, după caz, ale contractului, executarea silită a obligaţiei [articolul 901 alin.(1) din Codul civil], inclusiv obţinerea plăţii silite a sumelor de bani [articolul 912 alin.(1) din Codul civil].
26. În cazul în care debitorul nu-şi poate, din lipsă de mijloace financiare, achita datoriile ajunse la scadenţă şi nu întreprinde nicio măsură pentru a-şi remedia sau a-şi soluţiona relaţia cu creditorul, acesta din urmă este îndreptăţit să se adreseze la instanţa competentă pentru a porni un proces de insolvabilitate împotriva debitorului său (articolul 18 din Legea insolvabilităţii), în vederea încasării forţate a creanţei pe care o are.
27. Curtea menţionează că doar instanţa, în baza articolului 34 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, hotărăşte, ca urmare a aprecierii cauzei de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, în privinţa intentării procedurii de insolvabilitate sau respingerii cererii introductive.
28. Pentru a determina dacă debitorul este insolvabil şi pentru a porni procedurile judiciare stabilite, instanţa trebuie să stabilească incapacitatea lui de plată, adică, i) dacă debitorul are datorii pecuniare (băneşti) ajunse la scadenţă şi ii) dacă lipsesc sau sunt insuficiente mijloacele băneşti pentru a plăti şi stinge aceste datorii. La determinarea capacităţii de plată a debitorului, instanţa nu va avea în vedere obligaţiile care trebuie executate în natură (revendicarea unui bun, înlăturarea unui obstacol etc.), precum nici valoarea bunurilor corporale şi incorporale deţinute sau creanţele pe care le are faţă de terţi. Legislatorul a stabilit cert că pentru a constata incapacitatea de plată a debitorului are importanţă doar existenţa obligaţiilor pecuniare (datoriilor băneşti) neachitate, şi dacă debitorul către acest moment nu a găsit alte modalităţi de stingere a obligaţiilor pecuniare, în privinţa lui se aplică procedurile reglementate de Legea insolvabilităţii în scopul achitării forţate a acestor datorii. În caz contrar s-ar provoca o incapacitate de plată în lanţ, afectând şi creditorii debitorului insolvabil.
29. Din considerentele menţionate, Curtea relevă că instanţele judecătoreşti pot stabili caracteristicile esenţiale ale obligaţiilor pecuniare doar în baza textului care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică. Aşadar, textul legii este suficient de clar şi există repere obiective care ajută destinatarul şi interpretul legii să prevadă sensul exact al termenului contestat.
30. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului “pecuniare” din definiţia noţiunii “incapacitate de plată” din articolul 2 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dna avocat Viorica Gladun, în dosarul nr.2i-2046/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Vladimir ŢURCAN |
| Nr.122. Chişinău, 21 noiembrie 2019. | |