BIZLEXLegislația Republicii Moldova
RURO
Favorite
Acasă›Documente
Cuprins
Coduri

1107/06.06.2002 Codul civil. Cartea III - Obligaţiile (art.774-2161)

Tipul documentului
Coduri
Data adoptării
06.06.2002

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

Codul civil al Republicii Moldova*

nr. 1107-XV  din  06.06.2002

 (în vigoare 12.06.2003) 

Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86 art.661 din 22.06.2002

* * *

Notă: Codul civil republicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019 cu toate modificările și completările operate, iar capitolele, secţiunile, paragrafele, articolele şi alineatele renumerotate. Aici tabelul corespondenței articolelor codului pînă-după republicare.

CARTEA A TREIA

OBLIGAŢIILE

C U P R I N S

Articolele     1 - 452    CARTEA ÎNTÎI – Dispoziţii generale

Articolele  453 - 773  CARTEA A DOUA – Drepturile reale

TITLUL I

DESPRE OBLIGAŢII ÎN GENERAL

Capitolul I

DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND OBLIGAŢIILE

Articolul 774. Dispoziţii generale cu privire la obligaţie

Articolul 775. Buna-credinţă în raporturile obligaţionale

Articolul 776. Temeiurile naşterii obligaţiilor

Articolul 777. Dreptul la informare

Articolul 778. Obligaţia naturală

Articolul 779. Obligaţiile corelative

Articolul 780. Obligaţia de rezultat şi obligaţia de mijloace

Capitolul II

PLURALITATEA DE SUBIECTE ŞI OBIECTE

ÎN CADRUL UNEI OBLIGAŢII

Secţiunea 1

Obligaţiile divizibile şi indivizibile

Articolul 781. Obligaţia divizibilă cu pluralitate de debitori

Articolul 782. Obligaţia divizibilă cu pluralitate de creditori

Articolul 783. Prezumţia divizibilităţii

Articolul 784. Efectul indivizibilităţii

Articolul 785. Dificultăţile executării în cazul creanţei indivizibile

Secţiunea a 2-a

Solidaritatea creditorilor

Articolul 786. Creanţele solidare

Articolul 787. Temeiul apariţiei solidarităţii creanţei

Articolul 788. Executarea obligaţiei faţă de oricare dintre creditori

Articolul 789. Efectele executării obligaţiei faţă de unul dintre creditori

Articolul 790. Confuziunea în cazul creanţei solidare

Articolul 791. Remiterea datoriei de către un creditor solidar

Articolul 792. Inadmisibilitatea invocării unor excepţii ce ţin de alt creditor

Articolul 793. Obligaţia faţă de ceilalţi creditori solidari a creditorului care a primit prestaţie

Articolul 794. Reprezentarea creditorilor solidari

Articolul 795. Suspendarea şi întreruperea prescripţiei în folosul creditorului solidar

Secţiunea a 3-a

Solidaritatea debitorilor

Articolul 796. Obligaţiile solidare

Articolul 797. Temeiurile apariţiei obligaţiilor solidare

Articolul 798. Obligaţii solidare afectate de modalităţi

Articolul 799. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei de la oricare dintre debitorii solidari

Articolul 800. Excepţiile opuse creditorului de către debitorul solidar

Articolul 801. Obligaţia debitorilor solidari la repararea prejudiciului

Articolul 802. Efectele executării sau compensării obligaţiei solidare

Articolul 803. Confuziunea în cazul obligaţiei solidare

Articolul 804. Efectele primirii unei prestaţii parţiale

Articolul 805. Inadmisibilitatea invocării unor excepţii faţă de debitorii solidari

Articolul 806. Renunţarea la solidaritate faţă de unul din debitori

Articolul 807. Remiterea unui debitor solidar sau tranzacţia cu el

Articolul 808. Urmărirea unui debitor solidar

Articolul 809. Efectele întîrzierii creditorului sau debitorului solidar

Articolul 810. Obligaţiile succesorilor debitorilor solidari

Articolul 811. Acţiunea în regres în cazul satisfacerii obligaţiei de către unul din debitorii solidari

Articolul 812. Beneficiile debitorului solidar

Articolul 813. Efectele incapacităţii de plată a unuia dintre debitorii solidari

Articolul 814. Excepţiile opuse codebitorului

Articolul 815. Suspendarea, întreruperea sau expirarea prescripţiei faţă de un debitor solidar

Articolul 816. Reprezentarea codebitorilor solidari

Secţiunea a 4-a

Obligaţiile de alternativă şi obligaţiile facultative

Articolul 817. Obligaţia de alternativă

Articolul 818. Dreptul de alegere a prestaţiei

Articolul 819. Interdicţia prestaţiilor parţiale

Articolul 820. Efectul imposibilităţii efectuării unor prestaţii în cazul în care alegerea aparţine debitorului

Articolul 821. Efectul imposibilităţii executării prestaţiei în cazul în care alegerea aparţine creditorului

Articolul 822. Obligaţia facultativă

Capitolul III

TRANSMISIUNEA CREANŢEI ŞI A OBLIGAŢIEI

Secţiunea 1

Cesiunea de creanţă

Articolul 823. Dispoziţii generale cu privire la cesiunea de creanţă

Articolul 824. Forma cesiunii de creanţă

Articolul 825. Cesiunea parţială

Articolul 826. Consimţămîntul debitorului

Articolul 827. Volumul drepturilor transmise cesionarului

Articolul 828. Obligaţiile asumate de cedent

Articolul 829. Excepţiile opuse de debitor cesionarului

Articolul 830. Efectul cesiunii asupra locului de executare

Articolul 831. Opozabilitatea prestaţiilor

Articolul 832. Prioritatea în cazul cesiunii repetate

Articolul 833. Înscrisul privind debitul

Articolul 834. Notificarea despre cesiune şi executarea în folosul persoanei care nu este creditor

Articolul 835. Dovada adecvată a cesiunii

Articolul 836. Opozabilitatea cesiunii faţă de fidejusor

Articolul 837. Concurenţa între cesionar şi cedentul care a primit prestaţia

Articolul 838. Cesiunea altor drepturi

Articolul 839. Transmiterea creanţelor altfel decît prin voinţa părţilor

Secţiunea a 2-a

Preluarea datoriei

Articolul 840. Felurile preluării datoriei

Articolul 841. Forma preluării datoriei

Articolul 842. Consimţămîntul creditorului

Articolul 843. Substituirea completă

Articolul 844. Efectele substituirii complete asupra excepţiilor, compensării şi drepturilor de garanţie

Articolul 845. Substituirea incompletă

Articolul 846. Efectele substituirii incomplete

Articolul 847. Adăugarea unui nou debitor

Articolul 848. Efectele adăugării unui nou debitor

Secţiunea a 3-a

Cesiunea contractului

Articolul 849. Cesiunea contractului

Secţiunea a 4-a

Transmisiunea în cazul insolvabilităţii reprezentantului indirect

Articolul 850. Opţiunea reprezentatului indirect de preluare a drepturilor în cazul insolvabilităţii reprezentantului indirect

Articolul 851. Contraopţiunea terţului

Secţiunea a 5-a

Subrogaţia

Articolul 852. Felurile subrogaţiei

Articolul 853. Subrogaţia consimţită de creditor

Articolul 854. Subrogaţia consimţită de debitor

Articolul 855. Subrogaţia legală

Articolul 856. Efectele subrogaţiei

Articolul 857. Subrogaţia parţială

Capitolul IV

EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la executarea obligaţiilor

Articolul 858. Condiţiile generale de executare a obligaţiilor

Articolul 859. Locul executării obligaţiei

Articolul 860. Schimbarea domiciliului, sediului, locului de activitate al creditorului sau debitorului

Articolul 861. Termenul executării obligaţiei

Articolul 862. Termenul de executare a obligaţiei pecuniare contractuale al cărei creditor este un profesionist

Articolul 863. Termenul de executare a obligaţiei în contractele cu consumatorii

Articolul 864. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei înainte de termen

Articolul 865. Dreptul debitorului de a amîna executarea obligaţiei

Articolul 866. Ordinea executării obligaţiei

Articolul 867. Persoanele îndreptăţite de a primi executarea obligaţiei

Articolul 868. Executarea în folosul unui creditor aparent

Articolul 869. Plata făcută unui creditor minor, unui adult ocrotit sau unei persoane care nu poate să conştientizeze pe deplin acţiunile sale

Articolul 870. Executarea obligaţiei de către un terţ

Articolul 871. Satisfacerea creanţelor creditorului de către un terţ

Articolul 872. Metoda de executare a obligaţiei pecuniare

Articolul 873. Moneda de executare a obligaţiei pecuniare

Articolul 874. Rata dobînzii

Articolul 875. Imputaţia executării

Articolul 876. Executarea obligaţiei în rate

Articolul 877. Refuzul unei alte prestaţii

Articolul 878. Standardul calităţii

Articolul 879. Prestaţia în cazul bunurilor determinate generic

Articolul 880. Interzicerea perceperii unor plăţi de la consumatori

Articolul 881. Costurile executării obligaţiei

Secţiunea a 2-a

Întîrzierea creditorului

Articolul 882. Dispoziţii generale cu privire la întîrzierea creditorului

Articolul 883. Imposibilitatea temporară de a primi executarea

Articolul 884. Obligaţia creditorului la despăgubire

Articolul 885. Răspunderea debitorului în caz de întîrziere a creditorului

Articolul 886. Efectele întîrzierii creditorului

Articolul 887. Nepreluarea bunului corporal

Secţiunea a 3-a

Protecţia dreptului la executarea obligaţiei

§1. Dispoziţii generale

Articolul 888. Garanţia comună a creditorilor

Articolul 889. Egalitatea creditorilor şi cauzele de preferinţă

Articolul 890. Privilegiul

Articolul 891. Dreptul creditorului de a-şi conserva creanţa

§2. Acţiunea oblică

Articolul 892. Acţiunea oblică

Articolul 893. Excepţiile opuse creditorului care a intentat acţiune pe cale oblică

Articolul 894. Efectele acţiunii exercitate pe cale oblică

§3. Acţiunea revocatorie

Articolul 895. Acţiunea revocatorie

Articolul 896. Particularităţile contestării garanţiilor

Articolul 897. Limitarea acţiunii revocatorii

Articolul 898. Efectele admiterii acţiunii revocatorii

Articolul 899. Înaintarea acţiunii revocatorii în privinţa actelor juridice subsecvente

Articolul 900. Acţiunea revocatorie de dreptul insolvabilităţii

Capitolul V

NEEXECUTAREA OBLIGAŢIEI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 901. Mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei

Articolul 902. Acordarea termenului suplimentar pentru executare

Articolul 903. Circumstanţele care justifică neexecutarea

Articolul 904. Justificarea datorită unui impediment

Articolul 905. Clauza care exclude sau limitează mijloacele juridice de apărare ale creditorului

Articolul 906. Notificările referitoare la neexecutare

Articolul 907. Omiterea de a notifica despre neconformitate

Articolul 908. Profesionistul care nu poate îndeplini comanda consumatorului făcută prin comunicare la distanţă

Secţiunea a 2-a

Remedierea de către debitor a executării necorespunzătoare

Articolul 909. Remedierea de către debitor

Articolul 910. Consecinţele acordării către debitor a posibilităţii de remediere

Articolul 911. Restituirea prestaţiei înlocuite

Secţiunea a 3-a

Dreptul de a cere executarea silită

Articolul 912. Executarea silită a obligaţiilor pecuniare

Articolul 913. Executarea obligaţiilor nepecuniare

Secţiunea a 4-a

Suspendarea executării

Articolul 914. Dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative

Secţiunea a 5-a

Rezoluţiunea

§1. Temeiurile rezoluţiunii pentru neexecutare

Articolul 915. Rezoluţiunea pentru neexecutare

Articolul 916. Rezoluţiunea pentru neexecutare esenţială

Articolul 917. Rezoluţiunea după acordarea termenului suplimentar pentru executare

Articolul 918. Rezoluţiunea pentru neexecutare anticipată

Articolul 919. Rezoluţiunea pentru lipsa asigurărilor adecvate ale executării

§2. Domeniul de aplicare, exercitarea şi decăderea

din dreptul la rezoluţiune

Articolul 920. Domeniul de aplicare al dreptului la rezoluţiune

Articolul 921. Declaraţia de rezoluţiune

Articolul 922. Decăderea din dreptul la rezoluţiune

Articolul 923. Rezoluţiunea în cazul pluralităţii de părţi

Articolul 924. Clauza de dezicere

§3. Efectele rezoluţiunii

Articolul 925. Efectul asupra obligaţiilor rezultate din contract

§4. Restituirea prestaţiilor

Articolul 926. Restituirea prestaţiilor obţinute prin executare

Articolul 927. Efectul rezoluţiunii asupra drepturilor transmise

Articolul 928. Efectul rezoluţiunii asupra drepturilor reale limitate constituite

Articolul 929. Excluderea restituirii

Articolul 930. Plata valorii prestaţiei

Articolul 931. Folosinţa şi îmbunătăţirile

Articolul 932. Răspunderea după apariţia obligaţiei de restituire (1) Beneficiarul este obligat:

Secţiunea a 6-a

Reducerea obligaţiei corelative

Articolul 933. Dreptul de a reduce obligaţia corelativă

Secţiunea a 7-a

Despăgubiri şi dobînzi

Articolul 934. Dreptul la despăgubiri

Articolul 935. Despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial

Articolul 936. Evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul patrimonial

Articolul 937. Previzibilitatea

Articolul 938. Prejudiciul imputabil creditorului

Articolul 939. Reducerea prejudiciului

Articolul 940. Contractul de substituire

Articolul 941. Preţul de piaţă

Articolul 942. Dobînda de întîrziere în executarea obligaţiilor pecuniare

Articolul 943. Anatocismul şi capitalizarea

Articolul 944. Dobînda de întîrziere în executarea obligaţiilor de a da sau de a face

Articolul 945. Despăgubirea cheltuielilor de recuperare a creanţelor pecuniare ale profesionistului

Articolul 946. Valuta în care se determină despăgubirile

Capitolul VI

MIJLOACELE DE GARANTARE A EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

Secţiunea 1

Clauza penală

Articolul 947. Dispoziţii generale cu privire la clauza penală

Articolul 948. Forma clauzei penale

Articolul 949. Dreptul de a pretinde alte despăgubiri

Articolul 950. Clauza penală în cazul obligaţiei indivizibile

Articolul 951. Clauza penală în cazul obligaţiei divizibile

Articolul 952. Clauza penală legală

Articolul 953. Reducerea penalităţii

Secţiunea a 2-a

Arvuna

Articolul 954. Dispoziţii generale cu privire la arvună

Articolul 955. Includerea arvunei în contul prestaţiei

Articolul 956. Reţinerea sau restituirea arvunei

Secţiunea a 3-a

Garanţia debitorului

Articolul 957. Noţiunea de garanţie a debitorului

Articolul 958. Validitatea garanţiei

Articolul 959. Forma garanţiei

Secţiunea a 4-a

Retenţia

Articolul 960. Dispoziţii generale cu privire la retenţie

Articolul 961. Excluderea dreptului de retenţie

Articolul 962. Opozabilitatea dreptului de retenţie

Articolul 963. Obligaţia de conservare a bunului şi de percepere a fructelor

Articolul 964. Stingerea dreptului de retenţie

Capitolul VII

STINGEREA OBLIGAŢIILOR

Articolul 965. Efectele stingerii obligaţiilor

Secţiunea 1

Stingerea obligaţiei prin executare

Articolul 966. Efectele executării

Articolul 967. Dreptul de a primi chitanţă şi titlu original

Secţiunea a 2-a

Stingerea obligaţiei prin consemnare

Articolul 968. Dispoziţii generale cu privire la consemnare

Articolul 969. Executarea simultană a obligaţiilor

Articolul 970. Locul consemnării

Articolul 971. Dreptul debitorului la restituirea bunului consemnat

Articolul 972. Cheltuielile de consemnare

Articolul 973. Încetarea consemnării la expirarea termenului de prescripţie

Secţiunea a 3-a

Stingerea obligaţiei prin compensare

Articolul 974. Dispoziţii generale cu privire la compensare

Articolul 975. Compensarea judiciară

Articolul 976. Compensarea convenţională

Articolul 977. Compensarea creanţelor neechivalente

Articolul 978. Compensarea creanţelor publice

Articolul 979. Compensarea creanţelor cu locuri de executare diferite

Articolul 980. Compensarea creanţelor cu diferite valute

Articolul 981. Compensarea mai multor creanţe

Articolul 982. Compensarea în cazul cesiunii creanţei sau preluării datoriei

Articolul 983. Compensarea în cazul obligaţiilor solidare

Articolul 984. Compensarea în cazul fidejusiunii

Articolul 985. Inadmisibilitatea compensării

Secţiunea a 4-a

Alte temeiuri de stingere a obligaţiilor

Articolul 986. Confuziunea

Articolul 987. Efectul confuziunii asupra fidejusiunii

Articolul 988. Remiterea de datorie

Articolul 989. Imposibilitatea fortuită de executare

Articolul 990. Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice

Articolul 991. Novaţia

TITLUL II

DESPRE CONTRACTE ÎN GENERAL

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTRACT

ŞI LA CONŢINUTUL CONTRACTULUI

Articolul 992. Noţiunea de contract

Articolul 993. Libertatea contractului

Articolul 994. Contractul numit şi contractul nenumit

Articolul 995. Contractul complex

Articolul 996. Forţa obligatorie a contractului

Articolul 997. Obligaţia de a contracta

Articolul 998. Imposibilitatea la momentul încheierii contractului

Articolul 999. Antecontractul şi contractul definitiv

Articolul 1000. Drepturile beneficiarului în caz de neexecutare

Articolul 1001. Opţiunea de a contracta

Articolul 1002. Opozabilitatea drepturilor beneficiarului

Articolul 1003. Contractul-cadru

Articolul 1004. Contractul cu privire la patrimoniul prezent

Articolul 1005. Contractul cu privire la patrimoniul viitor

Articolul 1006. Contractul cu privire la moştenirea unui viu

Articolul 1007. Determinarea prestaţiei de către o parte sau un terţ

Articolul 1008. Imputarea cunoaşterii

Articolul 1009. Determinarea contraprestaţiei

Articolul 1010. Aplicarea dispoziţiilor privind contractele altor obligaţii

OBLIGAŢII PRECONTRACTUALE

Obligaţii de informare în general

Articolul 1011. Obligaţia generală a profesionistului de a furniza informaţii

Articolul 1012. Obligaţia profesionistului de a nu furniza informaţii eronate consumatorilor

Secţiunea a 2-a

Obligaţii de informare în unele contracte încheiate cu consumatorii

Articolul 1013. Definiţia unor termeni

Articolul 1014. Cerinţe în materie de informare în cazul contractelor, altele decît contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale

Articolul 1015. Cerinţe de conţinut al informaţiilor în cazul contractelor la distanţă şi celor negociate în afara spaţiilor comerciale

Articolul 1016. Cerinţe de formă faţă de informaţii în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale

Articolul 1017. Cerinţe de formă faţă de informaţii în cazul contractelor la distanţă

Articolul 1018. Domeniul de aplicare

Articolul 1019. Drepturile în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de informare

Secţiunea a 3-a

Obligaţii specifice în cazul contractelor încheiate

prin mijloace electronice

Articolul 1020. Obligaţia de informare în cazul încheierii contractului prin intermediul mijloacelor electronice

Articolul 1021. Corectarea erorilor de conţinut

Articolul 1022. Confirmarea recepţiei

Articolul 1023. Domeniul de aplicare şi caracterul imperativ

Secţiunea a 4-a

Prestaţii nesolicitate

Articolul 1024. Neapariţia obligaţiilor în caz de lipsă a răspunsului

Secţiunea a 5-a

Obligaţia în cadrul negocierii şi obligaţia de confidenţialitate

Articolul 1025. Negocierea contrar bunei-credinţe

Articolul 1026. Obligaţia de confidenţialitate

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

Articolul 1027. Acordul asupra clauzelor esenţiale ale contractului

Articolul 1028. Forma contractului

Articolul 1029. Oferta

Articolul 1030. Valabilitatea ofertei

Articolul 1031. Revocarea ofertei

Articolul 1032. Oferta irevocabilă

Articolul 1033. Valabilitatea în caz de deces sau de pierdere a capacităţii de exerciţiu

Articolul 1034. Caducitatea ofertei

Articolul 1035. Acceptarea

Articolul 1036. Acceptarea ofertei fără termen

Articolul 1037. Acceptarea ofertei cu termen

Articolul 1038. Începutul curgerii termenului pentru acceptarea ofertei

Articolul 1039. Acceptarea tardivă sau cu modificări

Articolul 1040. Valabilitatea acceptării tardive

Articolul 1041. Acceptarea cu modificări în relaţiile dintre profesionişti

Articolul 1042. Acceptarea tacită

Articolul 1043. Revocarea acceptării

Articolul 1044. Înscrisul care confirmă încheierea contractului

Articolul 1045. Contractul multilateral

Articolul 1046. Încheierea contractului la licitaţie

Articolul 1047. Momentul şi locul încheierii contractului

Articolul 1048. Recunoaşterea obligaţiei

Articolul 1049. Clauzele standard contradictorii

Articolul 1050. Clauza de integralitate şi clauza privind modificarea scrisă

Articolul 1051. Contractele care nu sînt încheiate prin ofertă şi acceptare

DREPTUL DE REVOCARE A CONTRACTULUI

Secţiunea 1

Exercitare şi efect

Articolul 1052. Domeniul de aplicare şi caracterul imperativ

Articolul 1053. Exercitarea dreptului de revocare

Articolul 1054. Termenul de revocare

Articolul 1055. Informarea adecvată privitoare la dreptul de revocare

Articolul 1056. Efectele revocării

Articolul 1057. Obligaţiile profesionistului în cazul revocării

Articolul 1058. Contractele legate

Secţiunea a 2-a

Dreptul de revocare a contractului la distanţă sau

a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

Articolul 1059. Dreptul de revocare a contractului la distanţă sau a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

Articolul 1060. Termenul de revocare

Articolul 1061. Omisiunea informaţiilor privind dreptul de revocare

Articolul 1062. Exercitarea dreptului de revocare

Articolul 1063. Dispoziţii speciale privind obligaţiile profesionistului în cazul revocării

Articolul 1064. Obligaţiile consumatorului în cazul revocării contractului

Articolul 1065. Exceptări de la dreptul de revocare

Secţiunea a 3-a

Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse

de vacanţă şi a contractelor de intermediere a lor

Articolul 1066. Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse de vacanţă şi de intermediere a lor

Articolul 1067. Termenul de revocare

Articolul 1068. Exercitarea dreptului de revocare

CLAUZELE ABUZIVE

Articolul 1069. Clauzele care nu au fost negociate individual

Articolul 1070. Invocarea clauzelor care nu au fost negociate individual

Articolul 1071. Obligaţia de transparenţă privind clauzele care nu au fost negociate individual

Articolul 1072. Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

Articolul 1073. Clauzele abuzive în contractele dintre profesionişti

Articolul 1074. Clauzele abuzive în alte contracte

Articolul 1075. Factorii pentru evaluarea caracterului abuziv

Articolul 1076. Nulitatea de protecţie

Articolul 1077. Clauzele considerate abuzive

Articolul 1078. Clauze considerate abuzive doar în contractele încheiate cu consumatorii

Articolul 1079. Clauze considerate abuzive în contractele încheiate cu consumatorii chiar dacă au fost negociate

Articolul 1080. Clauze vădit abuzive privitoare la executarea obligaţiei pecuniare al cărei creditor este un profesionist

Articolul 1081. Domeniul de aplicare

EFECTELE CONTRACTULUI

Secţiunea 1

Articolul 1082. Întregirea efectelor contractului

Articolul 1083. Schimbarea excepţională a circumstanţelor

Articolul 1084. Rezoluţiunea

Articolul 1085. Rezoluţiunea fără motive

Articolul 1086. Relativitatea efectelor contractului

Articolul 1087. Dobîndirea drepturilor şi a obligaţiilor strîns legate de bun

Articolul 1088. Promisiunea faptei altuia

Secţiunea a 2-a

Simulaţia

Articolul 1089. Noţiune

Articolul 1090. Efecte între părţi

Articolul 1091. Efecte faţă de terţi

Articolul 1092. Raporturile cu creditorii

Articolul 1093. Proba simulaţiei

Articolul 1094. Prescripţia extinctivă

Articolul 1095. Domeniul de aplicare

Secţiunea a 3-a

Contractul în folosul unui terţ

Articolul 1096. Contractul în folosul unui terţ

Articolul 1097. Solicitarea executării

Articolul 1098. Executarea în favoarea stipulantului

Articolul 1099. Excepţiile opozabile beneficiarului

INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Articolul 1100. Principiile interpretării contractului

Articolul 1101. Factorii care influenţează interpretarea contractului

Articolul 1102. Contradicţia în cazul redactării în mai multe limbi

Articolul 1103. Interpretarea coordonată a clauzelor

Articolul 1104. Interpretarea clauzelor şi termenilor polisemantici

Articolul 1105. Clauzele contractului şi exemplul inserat pentru definirea acestora

Articolul 1106. Limitarea interpretării clauzelor contractului

Articolul 1107. Interpretarea contractului în folosul părţii defavorizate

CATEGORIILE DE OBLIGAŢII

VÎNZAREA-CUMPĂRAREA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la vînzare-cumpărare

Articolul 1108. Contractul de vînzare-cumpărare

Articolul 1109. Cheltuielile de vînzare a unui bun mobil

Articolul 1110. Cheltuielile de vînzare a unui bun imobil

Articolul 1111. Preţul

Articolul 1112. Termenul predării bunului

Articolul 1113. Obligaţiile vînzătorului de expediere a bunului

Articolul 1114. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului

Articolul 1115. Momentul executării obligaţiei de predare a bunului

Articolul 1116. Recepţionarea bunului

Articolul 1117. Viciile materiale ale bunului

Articolul 1118. Cantitatea bunurilor

Articolul 1119. Asortimentul bunurilor

Articolul 1120. Garnitura de bunuri

Articolul 1121. Ambalajul

Articolul 1122. Vicii juridice

Articolul 1123. Limitele drepturilor cumpărătorului rezultate din existenţa viciului

Articolul 1124. Obligaţia de verificare a existenţei viciului material

Articolul 1125. Notificarea viciului

Articolul 1126. Termenul de descoperire a viciilor

Articolul 1127. Termenul de prescripţie extinctivă

Articolul 1128. Drepturile cumpărătorului rezultate din existenţa viciului

Articolul 1129. Obligaţia vînzătorului în cazul evicţiunii

Articolul 1130. Garanţia comercială

Articolul 1131. Dreptul de regres faţă de vînzătorii profesionişti anteriori din lanţul de distribuţie a bunului pentru consum

Articolul 1132. Termenul de valabilitate a bunului

Articolul 1133. Obligaţia de conservare a bunului vîndut

Articolul 1134. Dreptul de înstrăinare a bunului

Articolul 1135. Aplicarea dispoziţiilor privind viciile în cazul altor contracte translative de proprietate cu titlu oneros

Secţiunea a 2-a

Răscumpărarea

Articolul 1136. Dispoziţii generale cu privire la răscumpărare

Articolul 1137. Soarta accesoriilor

Articolul 1138. Preţul de răscumpărare

Articolul 1139. Repararea prejudiciului cauzat pînă la răscumpărare

Articolul 1140. Efectele dispunerii de bun pînă la răscumpărare

Articolul 1141. Termenul de răscumpărare

Secţiunea a 3-a

Opţiunea

Articolul 1142. Opţiunea

Secţiunea a 4-a

Dreptul de preemţiune

Articolul 1143. Dreptul de preemţiune

Articolul 1144. Cumpărarea în baza dreptului de preemţiune

Articolul 1145. Obligaţia de informare

Articolul 1146. Exercitarea dreptului de preemţiune

Articolul 1147. Condiţiile speciale ale vînzării

Articolul 1148. Concursul dintre titularii dreptului de preemţiune

Articolul 1149. Inopozabilitatea clauzei de neaplicare a dreptului de preemţiune

Articolul 1150. Executarea obligaţiilor suplimentare

Secţiunea a 5-a

Cumpărarea de probă sau la vedere

Articolul 1151. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare de probă sau la vedere

Articolul 1152. Termenul de consimţire

Secţiunea a 6-a

Vînzarea drepturilor litigioase

Articolul 1153. Dreptul litigios

Articolul 1154. Interdicţia de a dobîndi drepturi litigioase

Articolul 1155. Dreptul debitorului de a se elibera

Secţiunea a 7-a

Vînzarea-cumpărarea de bunuri pentru consum

Articolul 1156. Domeniul de aplicare

Articolul 1157. Momentul existenţei viciului şi inversarea sarcinii probaţiunii

Articolul 1158. Predarea bunului către consumator şi rezoluţiunea

Articolul 1159. Trecerea riscului

Articolul 1160. Dispoziţii speciale pentru garanţiile comerciale

Articolul 1161. Oferta publică a bunurilor

Articolul 1162. Vînzarea bunului cu utilizarea aparatelor automate

Articolul 1163. Preţul bunului pentru consum

Articolul 1164. Preschimbarea bunului cumpărat pentru consum

Articolul 1165. Excluderea sau limitarea drepturilor rezultate din existenţa viciului

Articolul 1166. Dreptul la rezoluţiune al consumatorului

Secţiunea a 8-a

Vînzarea-cumpărarea bunurilor imobile

Articolul 1167. Vînzarea-cumpărarea bunului imobil fără indicarea suprafeţei

Articolul 1168. Vînzarea-cumpărarea bunului imobil cu indicarea suprafeţei

Articolul 1169. Predarea bunului imobil

Articolul 1170. Contractul de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie

Articolul 1171. Conţinutul contractului de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie şi obligaţiile de informare ale vînzătorului

Articolul 1172. Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate şi actele de dispoziţie ale cumpărătorului

Articolul 1173. Limitări privind efectuarea plăţilor în temeiul contractului

Articolul 1174. Riscurile, executarea şi finalizarea lucrărilor de construire

Articolul 1175. Clauza privind contul fiduciar de sechestru

Articolul 1176. Protecţia cumpărătorului în cazul insolvabilităţii vînzătorului

Secţiunea a 9-a

Vînzarea la licitaţie

Articolul 1177. Modalitatea vînzării la licitaţie

Articolul 1178. Stabilirea preţului sau altor condiţii

Articolul 1179. Dreptul de a nu denunţa identitatea

Articolul 1180. Interdicţia privind retragerea ofertei

Articolul 1181. Momentul vînzării

Articolul 1182. Întocmirea contractului de vînzare a imobilului

Articolul 1183. Consecinţele neachitării preţului de către adjudecatar

Articolul 1184. Dreptul adjudecatarului la despăgubiri

Secţiunea a 10-a

Vînzarea-cumpărarea întreprinderii

ca un complex patrimonial

Articolul 1185. Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii

Articolul 1186. Forma contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii

Articolul 1187. Evaluarea patrimoniului întreprinderii

Articolul 1188. Drepturile creditorilor

Articolul 1189. Predarea întreprinderii

Articolul 1190. Trecerea dreptului de proprietate

Secţiunea a 11-a

Vînzarea-cumpărarea cu rezerva proprietăţii

Articolul 1191. Rezerva proprietăţii

Articolul 1192. Opozabilitatea rezervei proprietăţii faţă de terţi

Articolul 1193. Dreptul special de rezoluţiune al vînzătorului

Articolul 1194. Recuperarea bunului de către vînzător

SCHIMBUL

Articolul 1195. Contractul de schimb

Articolul 1196. Regulile aplicabile schimbului

Articolul 1197. Compensarea diferenţei de valoare

DONAŢIA

Articolul 1198. Contractul de donaţie

Articolul 1199. Oferta de donaţie

Articolul 1200. Forma contractului şi a antecontractului de donaţie

Articolul 1201. Obligaţia notarului de informare precontractuală

Articolul 1202. Contractul de donaţie sub formă de plăţi periodice

Articolul 1203. Inadmisibilitatea donaţiei

Articolul 1204. Donaţia condiţionată

Articolul 1205. Lipsa obligaţiei de a plăti dobîndă de întîrziere sau penalităţi

Articolul 1206. Răspunderea donatorului pentru viciul bunului donat

Articolul 1207. Irevocabilitatea donaţiei şi excepţiile sale

Articolul 1208. Termenul de revocare a donaţiei

Articolul 1209. Efectele revocării donaţiei

Articolul 1210. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

Articolul 1211. Revocarea donaţiei în caz de stare de nevoie

Articolul 1212. Dreptul de revocare din alte motive întemeiate

ÎNSTRĂINAREA BUNULUI CU CONDIŢIA

ÎNTREŢINERII PE VIAŢĂ

Articolul 1213. Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

Articolul 1214. Forma contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

Articolul 1215. Întinderea obligaţiei de întreţinere

Articolul 1216. Modificarea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

Articolul 1217. Garanţii pentru beneficiarul întreţinerii

Articolul 1218. Riscul pieirii bunului

Articolul 1219. Rezoluţiunea înstrăinării bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

Articolul 1220. Efectele rezoluţiunii înstrăinării bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

Articolul 1221. Efectele decesului dobînditorului

RENTA

Articolul 1222. Renta

Articolul 1223. Termenul rentei

Articolul 1224. Forma contractului de rentă

Articolul 1225. Cuantumul rentei

Articolul 1226. Plata rentei

Articolul 1227. Interdicţia înstrăinării bunurilor primite de debirentier

Articolul 1228. Schimbarea formei de plată a rentei

Articolul 1229. Păstrarea obligaţiei în cazul pieirii ori deteriorării fortuite a bunului

Articolul 1230. Rezoluţiunea rentei la cererea persoanei care are dreptul la întreţinere

Articolul 1231. Rezoluţiunea rentei de către una dintre părţi

Articolul 1232. Stipularea caracterului insesizabil al rentei

Articolul 1233. Consecinţele decesului debirentierului

COMODATUL

Articolul 1234. Contractul de comodat

Articolul 1235. Răspunderea comodantului

Articolul 1236. Uzura bunului

Articolul 1237. Obligaţiile comodatarului

Articolul 1238. Răspunderea comodatarului

Articolul 1239. Obligaţia de restituire a bunului

Articolul 1240. Retenţia bunului

Articolul 1241. Dreptul la rezoluţiunea comodatului

ÎMPRUMUTUL

Articolul 1242. Contractul de împrumut

Articolul 1243. Neexecutarea obligaţiei de a da cu împrumut

Articolul 1244. Dobînda în baza contractului de împrumut

Articolul 1245. Rezoluţiunea pentru înrăutăţirea situaţiei împrumutatului

Articolul 1246. Destinaţia împrumutului

Articolul 1247. Restituirea împrumutului

Articolul 1248. Efectele nerestituirii împrumutului

Articolul 1249. Efectele nerespectării obligaţiilor de garantare a executării

Articolul 1250. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile bunului

LOCAŢIUNEA

Articolul 1251. Contractul de locaţiune

Articolul 1252. Forma contractului de locaţiune

Articolul 1253. Termenul maxim al locaţiunii

Articolul 1254. Caracteristicile bunului închiriat

Articolul 1255. Reducerea chiriei din cauza viciului bunului închiriat

Articolul 1256. Repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat

Articolul 1257. Efectele cunoaşterii viciului de către locatar

Articolul 1258. Nulitatea clauzei privind exonerarea de răspundere sau diminuarea ei

Articolul 1259. Răspunderea locatorului pentru fapta terţului

Articolul 1260. Efectele întîrzierii sau ale refuzului predării bunului închiriat

Articolul 1261. Interdicţia schimbării formei sau destinaţiei bunului închiriat

Articolul 1262. Modul de plată a chiriei

Articolul 1263. Temeiurile şi condiţiile de modificare a chiriei

Articolul 1264. Obligaţiile locatarului

Articolul 1265. Răspunderea pentru uzura bunului închiriat

Articolul 1266. Obligaţia locatarului în raport cu alţi locatari

Articolul 1267. Dreptul locatarului în cazul deranjării folosinţei sale de către un alt locatar

Articolul 1268. Dreptul locatorului de a verifica bunul închiriat şi de a efectua lucrări asupra lui

Articolul 1269. Repararea prejudiciului suferit de locator

Articolul 1270. Sublocaţiunea sau cesiunea locaţiunii

Articolul 1271. Acţiunile directe contra sublocatarului

Articolul 1272. Efectele neexecutării obligaţiilor de către sublocatar

Articolul 1273. Efectele neexecutării obligaţiilor de către locator

Articolul 1274. Obligaţia efectuării reparaţiei capitale

Articolul 1275. Obligaţia locatarului de a informa

Articolul 1276. Efectele schimbării proprietarului bunului închiriat

Articolul 1277. Efectele exproprierii bunului închiriat

Articolul 1278. Decesul locatarului sau al locatorului

Articolul 1279. Încetarea locaţiunii

Articolul 1280. Prelungirea contractului de locaţiune

Articolul 1281. Rezoluţiunea locaţiunii

Articolul 1282. Rezoluţiunea locaţiunii din iniţiativa locatorului

Articolul 1283. Rezoluţiunea locaţiunii din iniţiativa locatarului

Articolul 1284. Restituirea bunului închiriat

Articolul 1285. Soarta îmbunătăţirilor bunului închiriat

Articolul 1286. Consecinţele nerestituirii la timp a bunului închiriat

Articolul 1287. Limitarea dreptului de a cere chiria ratată

ARENDA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1288. Contractul de arendă

Secţiunea a 2-a

Apariţia dreptului de arendă, modificarea şi încetarea lui

Articolul 1289. Încheierea contractului de arendă

Articolul 1290. Descrierea bunului agricol arendat

Articolul 1291. Termenul arendei

Articolul 1292. Prelungirea contractului de arendă

Articolul 1293. Notarea arendei, înregistrarea arendei

Articolul 1294. Înregistrarea arendei în registrul contractelor de arendă

Secţiunea a 3-a

Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de arendă

Articolul 1295. Drepturile părţilor

Articolul 1296. Obligaţiile părţilor

Articolul 1297. Încetarea arendei

Articolul 1298. Rezoluţiunea arendei

Articolul 1299. Consecinţele rezoluţiunii arendei unui teren

Secţiunea a 4-a

Plata pentru arenda terenurilor agricole.

Cuantumul şi modul de achitare.

Subarenda terenurilor agricole

Articolul 1300. Plata pentru arenda terenurilor agricole

Articolul 1301. Repartizarea contractuală a riscurilor

Articolul 1302. Reducerea arendei

Articolul 1303. Dreptul de amanet al arendatorului

Articolul 1304. Subarenda terenurilor agricole

Secţiunea a 5-a

Modul de folosire a bunurilor agricole arendate

Articolul 1305. Transmiterea bunurilor agricole în arendă

Articolul 1306. Cumpărarea bunului agricol de către arendaş

Articolul 1307. Restituirea bunurilor agricole arendate

Secţiunea a 6-a

Darea în arendă a terenurilor agricole proprietate

a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale

Articolul 1308. Darea în arendă a terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale

Secţiunea a 7-a

Particularităţile arendei bunurilor agricole, altele decît terenurile

Articolul 1309. Modul de calculare a plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile

Articolul 1310. Modul de achitare a plăţii pentru arendă

Articolul 1311. Folosirea bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile

Articolul 1312. Reparaţia capitală

Articolul 1313. Expirarea termenului arendei bunurilor agricole, altele decît terenurile. Restituirea bunurilor

LEASINGUL

Articolul 1314. Contractul de leasing

Articolul 1315. Domeniul de aplicare

Articolul 1316. Dreptul locatorului la informare. Schimbarea situaţiei materiale a locatarului

Articolul 1317. Încheierea, forma şi conţinutul contractului de leasing

Articolul 1318. Bunul transmis în leasing

Articolul 1319. Dreptul de alegere al locatarului

Articolul 1320. Drepturile locatarului faţă de vînzător

Articolul 1321. Dreptul de proprietate asupra bunului şi opozabilitatea leasingului

Articolul 1322. Limitele răspunderii locatorului în contractul de leasing

Articolul 1323. Suportarea riscului şi a costurilor

Articolul 1324. Asigurarea bunului

Articolul 1325. Actele de dispoziţie privitoare la drepturile rezultate din contractul de leasing

Articolul 1326. Exercitarea opţiunii de dobîndire a proprietăţii

Articolul 1327. Obligaţiile în caz de restituire a bunului

Articolul 1328. Accelerarea scadenţei ratelor de leasing rămase şi rezoluţiunea leasingului

ANTREPRIZA ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii

Articolul 1329. Libertatea alegerii modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor

Articolul 1330. Retribuţia

Articolul 1331. Devizul estimativ

Articolul 1332. Darea de seamă a antreprenorului sau a prestatorului

Articolul 1333. Preţ forfetar

Articolul 1334. Prestaţia personală

Articolul 1335. Obligaţiile precontractuale de informare

Articolul 1336. Obligaţia de informare a beneficiarului

Articolul 1337. Obligaţia de cooperare

Articolul 1338. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

Articolul 1339. Obligaţia de a atinge rezultatul

Articolul 1340. Instrucţiunile beneficiarului

Articolul 1341. Obligaţia contractuală de a informa a antreprenorului sau prestatorului

Articolul 1342. Furnizarea bunurilor de către antreprenor sau prestator

Articolul 1343. Folosirea bunurilor beneficiarului

Articolul 1344. Modificarea unilaterală a contractului

Articolul 1345. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor

Articolul 1346. Drepturile antreprenorului sau ale prestatorului în cazul neacceptării lucrării sau serviciului oferit

Articolul 1347. Obligaţia beneficiarului de a notifica neexecutarea anticipată

Articolul 1348. Rezoluţiunea de către beneficiar

Articolul 1349. Rezoluţiunea de către antreprenor sau prestator

Articolul 1350. Decesul beneficiarului

Articolul 1351. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau a prestatorului

Secţiunea a 2-a

Antrepriza

Articolul 1352. Contractul de antrepriză

Articolul 1353. Transferarea dreptului de proprietate

Articolul 1354. Garanţie împotriva viciilor

Articolul 1355. Depăşirea esenţială a devizului

Articolul 1356. Obligaţiile de informare ale antreprenorului

Articolul 1357. Dreptul antreprenorului la rezoluţiune

Articolul 1358. Dreptul de retenţie şi de gaj al antreprenorului

Articolul 1359. Instituirea ipotecii asupra terenului de construcţie

Articolul 1360. Termenul de executare a contractului de antrepriză

Articolul 1361. Efectele imposibilităţii terminării lucrării

Articolul 1362. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului

Articolul 1363. Recepţionarea

Articolul 1364. Documentarea recepţionării

Articolul 1365. Reclamaţiile

Articolul 1366. Remedierea viciilor

Articolul 1367. Dreptul antreprenorului în cazul realizării unei noi lucrări

Articolul 1368. Dreptul clientului de a remedia viciul

Articolul 1369. Rezoluţiunea antreprizei din cauza viciilor

Articolul 1370. Diminuarea valorii lucrării

Articolul 1371. Efectele vicleniei

Articolul 1372. Achitarea retribuţiei conform contractului de antrepriză

Articolul 1373. Economia antreprenorului

Articolul 1374. Termenul de descoperire a viciilor şi prescripţia în contractul de antrepriză

Secţiunea a 3-a

Prestări servicii

Articolul 1375. Contractul de prestări servicii

Articolul 1376. Termenul de plată

Articolul 1377. Întîrzierea preluării serviciilor

Articolul 1378. Asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor

Articolul 1379. Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii

Articolul 1380. Termenul de rezoluţiune

Articolul 1381. Contractele de prestări servicii pe termen lung

Articolul 1382. Prelungirea tacită a contractului de prestări servicii

Articolul 1383. Adeverinţa despre munca depusă de prestator

Secţiunea a 4-a

Servicii de proiectare

Articolul 1384. Domeniul de aplicare

Articolul 1385. Obligaţia precontractuală de informare

Articolul 1386. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

Articolul 1387. Conformitatea

Articolul 1388. Predarea proiectului

Articolul 1389. Datele

Articolul 1390. Limitarea răspunderii

Secţiunea a 5-a

Servicii de informare şi consultare

Articolul 1391. Domeniul de aplicare

Articolul 1392. Obligaţia de colectare a datelor preliminare

Articolul 1393. Obligaţia de a obţine şi a utiliza cunoştinţele specializate

Articolul 1394. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

Articolul 1395. Conformitatea

Articolul 1396. Datele

Articolul 1397. Conflictul de interese

Articolul 1398. Relevanţa competenţei clientului

Articolul 1399. Legătura cauzală

Secţiunea a 6-a

Servicii de tratament

Articolul 1400. Domeniul de aplicare

Articolul 1401. Examinarea preliminară

Articolul 1402. Obligaţiile privind instrumentele, medicamentele, materialele, instalaţiile şi încăperile

Articolul 1403. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

Articolul 1404. Obligaţia de informare

Articolul 1405. Obligaţia de informare în cazul tratamentului care nu este necesar sau al tratamentului experimental

Articolul 1406. Excepţiile de la obligaţia de informare

Articolul 1407. Obligaţia de a nu trata fără consimţămînt

Articolul 1408. Datele

Articolul 1409. Mijloacele juridice de apărare în caz de neexecutare

Articolul 1410. Obligaţiile instituţiilor medico-sanitare

TRANSPORTUL

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la transport

Articolul 1411. Contractul de transport

Articolul 1412. Obligaţia de a încheia contract de transport

Articolul 1413. Transportul succesiv şi transportul combinat

Articolul 1414. Substituirea transportatorului

Articolul 1415. Termenul transportării pasagerului sau a bunului

Articolul 1416. Taxa de transport

Secţiunea a 2-a

Transportul de persoane

Articolul 1417. Biletul (titlul de călătorie)

Articolul 1418. Contractul de navlosire (charter)

Articolul 1419. Întinderea obligaţiei

Articolul 1420. Răspunderea transportatorului

Articolul 1421. Răspunderea transportatorului pentru bagaje

Articolul 1422. Pretenţii privind bagajele

Articolul 1423. Răspunderea transportatorului în cazul transportului succesiv sau combinat de persoane

Articolul 1424. Răspunderea solidară a transportatorului şi a transportatorului de fapt

Articolul 1425. Excepţii de la limitarea de răspundere a transportatorului

Articolul 1426. Obligaţiile pasagerilor

Articolul 1427. Răspunderea navlositorului

Articolul 1428. Răspunderea pasagerului

Articolul 1429. Rezoluţiunea contractului de transport de persoane

Articolul 1430. Dispoziţii aplicabile transportului de bagaje

Secţiunea a 3-a

Transportul de bunuri

§1. Încheierea şi executarea contractului de transport de bunuri

Articolul 1431. Transportul cu cîteva vehicule

Articolul 1432. Forma contractului de transport

Articolul 1433. Întocmirea scrisorii de trăsură

Articolul 1434. Conţinutul scrisorii de trăsură

Articolul 1435. Incorectitudinea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură

Articolul 1436. Obligaţiile transportatorului la preluarea bunului

Articolul 1437. Răspunderea expeditorului pentru ambalaj

Articolul 1438. Anexele la scrisoarea de trăsură

Articolul 1439. Efectele semnării scrisorii de trăsură

Articolul 1440. Dreptul de rezoluţiune a contractului de transport de către expeditor

Articolul 1441. Dreptul expeditorului de a dispune de bun

Articolul 1442. Scrisoarea de trăsură negociabilă

Articolul 1443. Drepturile destinatarului la recepţionarea bunului

Articolul 1444. Imposibilitatea executării contractului

Articolul 1445. Circumstanţele care împiedică predarea bunului

Articolul 1446. Dreptul transportatorului la compensarea cheltuielilor de îndeplinire a indicaţiilor expeditorului

Articolul 1447. Dreptul de retenţie asupra bunului

§2. Răspunderea transportatorului

Articolul 1448. Temeiul răspunderii transportatorului

Articolul 1449. Exonerarea de răspundere

Articolul 1450. Sarcina probaţiunii

Articolul 1451. Încălcarea termenului de livrare a bunului

Articolul 1452. Prezumţia pierderii bunului

Articolul 1453. Livrarea bunului fără preluarea rambursului

Articolul 1454. Regulile de expediere a bunurilor periculoase

Articolul 1455. Determinarea valorii bunului la pierderea lui şi plata despăgubirilor

Articolul 1456. Declararea valorii bunului

Articolul 1457. Răspunderea pentru deteriorarea bunului

Articolul 1458. Interesul special al expeditorului

Articolul 1459. Dreptul la dobînzi al celui îndreptăţit să dispună

Articolul 1460. Dreptul transportatorului în cazul unor pretenţii extracontractuale

Articolul 1461. Interzicerea exonerării transportatorului de răspundere

§3. Pretenţii şi acţiuni

Articolul 1462. Prezentarea pretenţiilor

Articolul 1463. Termenul de prescripţie în raporturile de transport

§4. Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi

Articolul 1464. Răspunderea transportatorilor succesivi

Articolul 1465. Preluarea bunului de la transportatorul anterior

Articolul 1466. Înaintarea pretenţiilor contra transportatorilor succesivi

Articolul 1467. Dreptul de regres

Articolul 1468. Incapacitatea de plată a unuia din transportatori

Articolul 1469. Excepţiile opuse în cazul acţiunii în regres

Articolul 1470. Dreptul transportatorilor de a deroga de la dispoziţiile prezentului cod

Articolul 1471. Nulitatea convenţiilor

MANDATUL

Articolul 1472. Contractul de mandat

Articolul 1473. Acceptarea mandatului

Articolul 1474. Forma mandatului

Articolul 1475. Mandatul special şi mandatul general

Articolul 1476. Remunerarea mandatarului

Articolul 1477. Remunerarea mandatarului după încetarea contractului de mandat

Articolul 1478. Împuternicirile mandatarului

Articolul 1479. Obligaţia de a acţiona în interesul mandantului

Articolul 1480. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

Articolul 1481. Transmiterea executării mandatului către un terţ

Articolul 1482. Desemnarea mai multor mandatari

Articolul 1483. Dubla reprezentare

Articolul 1484. Încheierea unui act cu sine însuşi

Articolul 1485. Abaterea de la indicaţiile mandantului

Articolul 1486. Cererea de a se da o indicaţie

Articolul 1487. Consecinţele neprimirii indicaţiei

Articolul 1488. Lipsa timpului pentru a cere sau a aştepta o indicaţie

Articolul 1489. Modificări ale contractului de mandat

Articolul 1490. Obligaţia prezentării informaţiilor şi a dării de seamă despre executarea mandatului

Articolul 1491. Confidenţialitatea informaţiei cunoscute de mandatar

Articolul 1492. Obligaţia mandatarului de a preda către mandant rezultatele executării

Articolul 1493. Interdicţia de a folosi informaţia sau bunurile în interes propriu

Articolul 1494. Protecţia drepturilor mandantului

Articolul 1495. Compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar

Articolul 1496. Repararea prejudiciului cauzat mandatarului

Articolul 1497. Solidaritatea mandanţilor

Articolul 1498. Răspunderea mandatarului în cazul mandatului gratuit

Articolul 1499. Rezoluţiunea şi revocarea mandatului

Articolul 1500. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului

Articolul 1501. Încetarea raporturilor contractuale prin decesul mandatarului

Articolul 1502. Încetarea raportului de mandat în caz de pluralitate de mandatari

ADMINISTRAREA FIDUCIARĂ

Articolul 1503. Contractul de administrare fiduciară

Articolul 1504. Forma contractului de administrare fiduciară

Articolul 1505. Obiectul administrării fiduciare

Articolul 1506. Drepturile şi obligaţiile administratorului fiduciar

Articolul 1507. Remuneraţia, cheltuielile şi fructele

Articolul 1508. Răspunderea administratorului fiduciar

Articolul 1509. Indicarea calităţii de administrator fiduciar la încheierea actelor juridice

Articolul 1510. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la mandat

COMISIONUL

Articolul 1511. Contractul de comision

Articolul 1512. Executarea obligaţiilor de către comisionar

Articolul 1513. Remuneraţia comisionarului

Articolul 1514. Abaterea de la indicaţiile comitentului

Articolul 1515. Dreptul asupra bunului care este obiectul actului juridic

Articolul 1516. Dreptul de retenţie al comisionarului

Articolul 1517. Executarea actului juridic încheiat de comisionar

Articolul 1518. Obligaţia comisionarului de a asigura bunul comitentului

Articolul 1519. Darea de seamă a comisionarului

Articolul 1520. Recepţionarea executării de către comitent

Articolul 1521. Compensarea cheltuielilor comisionarului

Articolul 1522. Rezoluţiunea comisionului din iniţiativa comitentului

Articolul 1523. Rezoluţiunea comisionului de către comisionar

Articolul 1524. Dispoziţia asupra bunurilor comitentului

EXPEDIŢIA

Articolul 1525. Contractul de expediţie

Articolul 1526. Diligenţa expeditorului

Articolul 1527. Obligaţiile clientului

Articolul 1528. Verificarea sau transportarea bunului de către expeditor

Articolul 1529. Obligaţia de asigurare a bunului

Articolul 1530. Determinarea stării bunului la destinaţie

Articolul 1531. Aplicarea dispoziţiilor cu privire la transport

Articolul 1532. Dreptul expeditorului de a efectua transportul cu forţe proprii

Articolul 1533. Răspunderea expeditorului

Articolul 1534. Dreptul de subrogare al clientului

Articolul 1535. Cauzarea prejudiciului de către un terţ

Articolul 1536. Plata remuneraţiei

DEPOZITUL

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1537. Contractul de depozit

Articolul 1538. Refuzul de a preda sau de a primi bunul

Articolul 1539. Remunerarea depozitarului

Articolul 1540. Obligaţia de păstrare a bunului

Articolul 1541. Interdicţia solicitării probei calităţii de proprietar

Articolul 1542. Inadmisibilitatea transmiterii bunului spre depozitare unui terţ

Articolul 1543. Inadmisibilitatea folosirii bunului depozitat

Articolul 1544. Modificarea condiţiilor de depozitare

Articolul 1545. Reparaţia prejudiciului cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului

Articolul 1546. Obligaţia de restituire

Articolul 1547. Dreptul de a ridica bunul depozitat

Articolul 1548. Obligaţiunea de a-şi ridica bunul depozitat

Articolul 1549. Obligaţia de informare după depozitare

Articolul 1550. Locul restituirii bunului depozitat

Articolul 1551. Obligaţia de a remite fructele bunului depozitat

Articolul 1552. Costurile restituirii

Articolul 1553. Răspunderea depozitarului în cazul încălcării termenului de ridicare a bunului

Articolul 1554. Obligaţia de a plăti remuneraţie

Articolul 1555. Dreptul de retenţie a bunurilor depozitate

Articolul 1556. Depozitarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen

Secţiunea a 2-a

Depozitul hotelier

Articolul 1557. Răspunderea pentru bunurile aduse în hotel

Articolul 1558. Răspunderea limitată

Articolul 1559. Răspunderea nelimitată

Articolul 1560. Lipsa răspunderii

Articolul 1561. Obligaţiile hotelierului

Articolul 1562. Punerea la dispoziţia clienţilor a casei de valori

Articolul 1563. Decăderea din dreptul la repararea prejudiciului

Articolul 1564. Dreptul de retenţie

Articolul 1565. Valorificarea bunurilor

Articolul 1566. Localuri asimilate hotelurilor

Secţiunea a 3-a

Sechestrul convenţional

Articolul 1567. Sechestrul convenţional

Articolul 1568. Alegerea depozitarului în cazul sechestrului convenţional

Articolul 1569. Drepturile depozitarului însărcinat cu sechestru convenţional

Articolul 1570. Încheierea sechestrului convenţional

Articolul 1571. Darea de seamă

Articolul 1572. Domeniul de aplicare

MAGAZINAJUL

Articolul 1573. Normele aplicabile raporturilor de magazinaj

Articolul 1574. Obligaţia de diligenţă a magazinerului

Articolul 1575. Constatarea cantităţii şi felului bunurilor

Articolul 1576. Dreptul de inspectare a bunurilor

Articolul 1577. Obligaţia de informare

Articolul 1578. Răspunderea magazinerului

Articolul 1579. Înmagazinarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen

Articolul 1580. Vînzarea, în cazul degradării, a bunului înmagazinat

Articolul 1581. Recipisa de magazinaj

Articolul 1582. Conţinutul recipisei de magazinaj

Articolul 1583. Dreptul de grevare a bunului înmagazinat

Articolul 1584. Andosarea recipisei de magazinaj

Articolul 1585. Răspunderea magazinerului în cazul andosării

Articolul 1586. Livrarea bunurilor în cazul recipisei la ordin

Articolul 1587. Distrugerea sau pierderea recipisei de înmagazinare

Articolul 1588. Remiterea gajului asupra bunului înmagazinat

Articolul 1589. Dreptul de gaj al magazinerului

Articolul 1590. Dreptul magazinerului de a cere ridicarea bunului înmagazinat

Articolul 1591. Vînzarea bunului la licitaţie

PACHETELE DE SERVICII DE CĂLĂTORIE ŞI PRODUSELE DE VACANŢĂ

Secţiunea 1

Pachetele de servicii de călătorie, serviciile de călătorie asociate şi intermedierea lor

Articolul 1592. Contractul privind pachetul de servicii de călătorie

Articolul 1593. Delimitarea de intermediere

Articolul 1594. Procese de rezervare online asociate

Articolul 1595. Informaţii precontractuale

Articolul 1596. Caracterul obligatoriu al informaţiilor precontractuale şi încheierea contractului

Articolul 1597. Conţinutul contractului şi documentele care trebuie furnizate înainte de începerea călătoriei

Articolul 1598. Sarcina probei

Articolul 1599. Cesiunea contractului

Articolul 1600. Modificarea preţului contractului

Articolul 1601. Modificările semnificative ale condiţiilor contractului

Articolul 1602. Rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei

Articolul 1603. Drepturile călătorului în caz de viciu al serviciilor de călătorie

Articolul 1604. Prescripţia extinctivă privind pretenţiile călătorului

Articolul 1605. Dreptul călătorului la remedierea viciului

Articolul 1606. Dreptul călătorului la rezoluţiune pentru motiv de viciu

Articolul 1607. Dreptul călătorului la reducerea preţului

Articolul 1608. Dreptul călătorului la despăgubiri

Articolul 1609. Notificarea viciilor de către călător

Articolul 1610. Admiterea limitării răspunderii. Corelaţia cu alte reglementări

Articolul 1611. Obligaţia organizatorului de a acorda asistenţă

Articolul 1612. Garanţiile contra insolvabilităţii

Articolul 1613. Intermedierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie

Articolul 1614. Intermedierea serviciilor de călătorie asociate

Articolul 1615. Răspunderea pentru erorile de rezervare

Articolul 1616. Dreptul de regres al profesionistului

Articolul 1617. Excluderea eludărilor şi a derogărilor

Secţiunea a 2-a

Unele produse de vacanţă şi intermedierea lor

Articolul 1618. Contractul privind cazarea periodică

Articolul 1619. Alte contracte aferente produselor de vacanţă şi domeniul de aplicare

Articolul 1620. Publicitatea

Articolul 1621. Informaţiile precontractuale

Articolul 1622. Informarea despre dreptul de revocare şi despre interzicerea plăţilor în avans, confirmarea informării

Articolul 1623. Limba contractului şi informaţiilor furnizate

Articolul 1624. Forma şi clauzele contractului

Articolul 1625. Interzicerea plăţilor în avans

Articolul 1626. Dispoziţii speciale aplicabile contractului privind cazarea periodică

Articolul 1627. Contractele legate

FIDEJUSIUNEA ŞI ALTE GARANŢII PERSONALE

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1628. Felurile garanţiilor personale

Articolul 1629. Prezumţia de fidejusiune

Articolul 1630. Pluralitatea de debitori în scop de garanţie

Articolul 1631. Scrisoarea de confort

Articolul 1632. Aplicarea prezentului capitol faţă de anumite garanţii personale

Articolul 1633. Temeiurile de apariţie a garanţiilor personale

Articolul 1634. Forma în care se asumă garanţia personală

Articolul 1635. Stingerea fidejusiunii prin deces

Secţiunea a 2-a

Fidejusiunea

Articolul 1636. Obligaţia garantată prin fidejusiune

Articolul 1637. Caracterul accesoriu al obligaţiei fidejusorului

Articolul 1638. Dreptul fidejusorului de a invoca excepţiile debitorului

Articolul 1639. Limitele garanţiei

Articolul 1640. Obligaţia solidară a fidejusorului

Articolul 1641. Obligaţia subsidiară a fidejusorului

Articolul 1642. Obligaţia creditorului de a notifica

Articolul 1643. Termenul-limită de a cere executarea

Articolul 1644. Limitele fidejusiunii globale fără termen-limită

Articolul 1645. Reducerea drepturilor creditorului

Articolul 1646. Cererea fidejusorului de a fi eliberat

Articolul 1647. Notificarea şi cererea fidejusorului înainte de executare

Articolul 1648. Drepturile fidejusorului după executare

Secţiunea a 3-a

Garanţia personală autonomă

Articolul 1649. Caracterul autonom

Articolul 1650. Notificarea debitorului de către garant

Articolul 1651. Executarea de către garant

Articolul 1652. Garanţia personală autonomă la prima cerere

Articolul 1653. Solicitarea vădit abuzivă sau frauduloasă

Articolul 1654. Dreptul de restituire în regres al garantului

Articolul 1655. Termenul-limită de a cere executarea

Articolul 1656. Cesiunea drepturilor rezultate din garanţie

Articolul 1657. Drepturile garantului după executare

Secţiunea a 4-a

Dispoziţii comune privind pluralitatea garanţilor

Articolul 1658. Răspunderea solidară faţă de creditor

Articolul 1659. Regresul intern

Articolul 1660. Regresul împotriva debitorului

Articolul 1661. Aplicarea dispoziţiilor legale privind solidaritatea debitorilor

Secţiunea a 5-a

Dispoziţii speciale privind garanţiile personale acordate de consumator

Articolul 1662. Domeniul de aplicare

Articolul 1663. Obligaţiile precontractuale ale creditorului

Articolul 1664. Natura răspunderii fidejusorului

Articolul 1665. Obligaţiile creditorului de informare anuală

Articolul 1666. Dreptul de a limita fidejusiunea cu termen-limită

INTERMEDIEREA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la intermediere

Articolul 1667. Contractul de intermediere

Articolul 1668. Plata remuneraţiei pentru intermediere

Articolul 1669. Dreptul la alte remuneraţii

Articolul 1670. Contractul de intermediere exclusivă

Articolul 1671. Rezoluţiunea contractului de intermediere

Articolul 1672. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor la despăgubire

Secţiunea a 2-a

Intermedierea închirierii de locuinţe

Articolul 1673. Reglementările aplicabile intermedierii închirierii de locuinţe

Articolul 1674. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor de despăgubire ale intermediarului locativ

Secţiunea a 3-a

Intermedierea împrumutului

Articolul 1675. Reglementările aplicabile intermedierii împrumutului

Articolul 1676. Forma şi conţinutul contractului de intermediere a împrumutului

Articolul 1677. Remuneraţia intermediarului împrumutului

Secţiunea a 4-a

Intermedierea comercială

Articolul 1678. Dispoziţii generale cu privire la intermedierea comercială

Articolul 1679. Textul final al contractului

Articolul 1680. Angajamentul specificat

Articolul 1681. Păstrarea mostrelor

Articolul 1682. Lipsa împuternicirilor de acceptare a plăţilor

Articolul 1683. Răspunderea intermediarului comercial

Articolul 1684. Dreptul de a pretinde ambelor părţi remuneraţie

Articolul 1685. Registrul intermediarului comercial

Articolul 1686. Prezentarea extraselor din registrul intermediarului comercial

CONTRACTELE PRIVIND PUNEREA PE PIAŢĂ A PRODUSELOR ALTUIA

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1687. Domeniul de aplicare

Articolul 1688. Obligaţia de informare înaintea încheierii contractului

Articolul 1689. Obligaţia de cooperare

Articolul 1690. Obligaţia de informare în timpul executării contractului

Articolul 1691. Obligaţia de confidenţialitate

Articolul 1692. Încetarea în cazul contractului pe termen determinat

Articolul 1693. Încetarea în cazul contractului pe termen nedeterminat

Articolul 1694. Despăgubirile pentru rezoluţiunea fără respectarea termenului de notificare

Articolul 1695. Rezoluţiunea pentru neexecutare

Articolul 1696. Compensaţia pentru fondul comercial

Articolul 1697. Stocul, piesele de schimb şi materialele

Articolul 1698. Dreptul de retenţie

Articolul 1699. Actul semnat disponibil la cerere

Articolul 1700. Obligaţia de neconcurenţă

Secţiunea a 2-a

Agenţia comercială

Articolul 1701. Contractul de agenţie comercială

Articolul 1702. Obligaţia agentului comercial de a negocia şi încheia contracte

Articolul 1703. Informarea de către agentul comercial pe perioada executării

Articolul 1704. Evidenţa agentului comercial

Articolul 1705. Dreptul la comision pe durata agenţiei comerciale

Articolul 1706. Dreptul la comision după încetarea agenţiei comerciale

Articolul 1707. Scadenţa comisionului

Articolul 1708. Stingerea dreptului la comision

Articolul 1709. Obligaţiile de informare ale principalului

Articolul 1710. Evidenţa ţinută de principal

Articolul 1711. Valoarea compensaţiei

Articolul 1712. Clauza del credere

Secţiunea a 3-a

Comisionul profesionist

Articolul 1713. Dispoziţii generale cu privire la comisionarul profesionist

Articolul 1714. Obligaţiile comisionarului

Articolul 1715. Efectele nerespectării indicaţiilor comitentului

Articolul 1716. Limitele preţului

Articolul 1717. Încheierea convenţiei în condiţii mai avantajoase

Articolul 1718. Remunerarea comisionarului

Articolul 1719. Produsul deteriorat sau viciat

Articolul 1720. Răspunderea comisionarului pentru produs

Articolul 1721. Avansul şi creditul la executarea contractului de comision

Articolul 1722. Contracte similare

Secţiunea a 4-a

Franciza

Articolul 1723. Contractul de franciză

Articolul 1724. Informarea înaintea încheierii contractului

Articolul 1725. Obligaţia de cooperare

Articolul 1726. Drepturile de proprietate intelectuală asupra obiectului şi know-how-ul

Articolul 1727. Asistenţa

Articolul 1728. Furnizarea

Articolul 1729. Obligaţia de informare a francizorului pe durata executării

Articolul 1730. Avertizarea privind capacitatea redusă de furnizare

Articolul 1731. Reputaţia reţelei şi publicitatea

Articolul 1732. Comisioane, redevenţe şi alte plăţi periodice

Articolul 1733. Obligaţia de informare a francizatului în decursul executării

Articolul 1734. Metodele activităţii comerciale şi indicaţiile

Articolul 1735. Inspecţia

Secţiunea a 5-a

Distribuţia

Articolul 1736. Contractul de distribuţie

Articolul 1737. Obligaţia de a furniza produsele şi materialele publicitare şi de a menţine reputaţia

Articolul 1738. Informarea de către furnizor pe perioada executării

Articolul 1739. Avertizarea de către furnizor privind capacitatea scăzută de furnizare

Articolul 1740. Obligaţiile distribuitorului în contractele de distribuţie exclusivă şi în contractele de distribuţie selectivă

CONTRACTELE ŞI OPERAŢIUNILE BANCARE ŞI NEBANCARE

Secţiunea 1

Depozitul bancar

Articolul 1741. Contractul de depozit bancar

Articolul 1742. Forma contractului de depozit bancar

Articolul 1743. Dobînda

Articolul 1744. Ordinea calculării şi plăţii dobînzii

Articolul 1745. Secretul bancar

Articolul 1746. Depozitul la termen şi depozitul la vedere

Secţiunea a 2-a

Contul curent bancar

Articolul 1747. Contractul de cont curent bancar

Articolul 1748. Dispunerea de sumele băneşti aflate în cont

Articolul 1749. Cotitularii de cont

Articolul 1750. Ordinele şi indicaţiile clientului

Articolul 1751. Contabilitatea operaţiunilor şi extrasele din cont

Articolul 1752. Creanţele reciproce ale băncii şi ale clientului

Articolul 1753. Rezoluţiunea contractului de cont curent

Articolul 1754. Obligaţia de confidenţialitate

Articolul 1755. Încasarea şi achitarea cecurilor

Secţiunea a 3-a

Contul fiduciar

Articolul 1756. Contul fiduciar

Articolul 1757. Contractul de cont fiduciar de sechestru

Articolul 1758. Condiţiile efectuării transferului

Articolul 1759. Obligaţiile băncii la recepţionarea dovezilor îndeplinirii condiţiilor

Articolul 1760. Regimul sechestrului

Articolul 1761. Închiderea contului fiduciar de sechestru

Articolul 1762. Aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni

Secţiunea a 4-a

Creditul

Articolul 1763. Contractul de credit

Articolul 1764. Dobînda la credit

Articolul 1765. Comisionul

Articolul 1766. Creditul în cont curent

Articolul 1767. Garanţiile de rambursare a creditului

Articolul 1768. Refuzul de executare a contractului

Articolul 1769. Rezoluţiunea contractului de credit

Articolul 1770. Răspunderea debitorului

Articolul 1771. Răspunderea creditorului

Articolul 1772. Repararea prejudiciului în cazul rambursării anticipate a creditului

Articolul 1773. Cesiunea contractului de credit

Secţiunea a 5-a

Garanţia bancară

Articolul 1774. Garanţia bancară

Articolul 1775. Regimul juridic al garanţiei bancare

Articolul 1776. Contractul privind eliberarea garanţiei bancare

Secţiunea a 6-a

Ordinul de plată

Articolul 1777. Ordinul de plată

Articolul 1778. Executarea ordinului de plată

Articolul 1779. Conţinutul ordinului de plată

Secţiunea a 7-a

Efectuarea plăţilor prin cec

Articolul 1780. Cecul

Articolul 1781. Menţiunile cecului

Articolul 1782. Suma cecului

Articolul 1783. Semnăturile de pe cec

Articolul 1784. Emiterea cecului

Articolul 1785. Transmiterea cecului

Articolul 1786. Girul

Articolul 1787. Girul în alb

Articolul 1788. Girul prin procură

Articolul 1789. Girul posterior protestului sau scadenţei

Articolul 1790. Deposedarea

Articolul 1791. Avalul

Articolul 1792. Plata în baza cecului

Articolul 1793. Revocarea cecului

Articolul 1794. Drepturile trasului

Articolul 1795. Drepturile titularului în cazul neplăţii cecului

Articolul 1796. Obligaţiile de notificare

Articolul 1797. Menţiunea "fără protest"

Articolul 1798. Răspunderea participanţilor la plăţile prin cec

Articolul 1799. Impedimentul

Secţiunea a 8-a

Efectuarea plăţilor prin cambie şi prin bilet la ordin

Articolul 1800. Cambia (trata) şi biletul la ordin

Secţiunea a 9-a

Efectuarea plăţilor prin acreditiv documentar

Articolul 1801. Acreditivul documentar

Articolul 1802. Irevocabilitatea acreditivului

Articolul 1803. Utilizarea acreditivului

Articolul 1804. Confirmarea acreditivului

Articolul 1805. Acreditivul transferabil şi cesionat

Secţiunea a 10-a

Efectuarea plăţilor prin incasoul documentar

Articolul 1806. Incasoul documentar

Articolul 1807. Obligaţiile şi responsabilitatea băncilor

Articolul 1808. Executarea unui incaso documentar

Articolul 1809. Dobînzi, comisioane şi cheltuieli

Secţiunea a 11-a

Efectuarea plăţilor prin card bancar

Articolul 1810. Cardul bancar

FACTORINGUL

Articolul 1811. Contractul de factoring

Articolul 1812. Obligaţia de informare

Articolul 1813. Creanţele cesionate

Articolul 1814. Nulitatea interdicţiei cesiunii

Articolul 1815. Răspunderea aderentului

Articolul 1816. Plata datorată factorului. Garanţia

Articolul 1817. Drepturile de garanţie faţă de debitor

Articolul 1818. Obiecţiile debitorului

Articolul 1819. Dreptul de regres al debitorului

Articolul 1820. Factoringul deschis sau acoperit

Articolul 1821. Alte cesiuni

ASIGURAREA

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1822. Contractul de asigurare

Articolul 1823. Clasele şi tipurile de asigurări

Articolul 1824. Asigurarea de sume fixe

Articolul 1825. Pluralitatea de subiecţi

Articolul 1826. Coasigurarea

Articolul 1827. Reasigurarea

Articolul 1828. Nediscriminarea

Articolul 1829. Riscul asigurat şi cazul asigurat

Articolul 1830. Încheierea contractului de asigurare

Articolul 1831. Poliţa de asigurare

Articolul 1832. Obligaţia de remitere a înscrisurilor

Articolul 1833. Stabilirea drepturilor şi obligaţiilor în cazul asigurării mutuale

Articolul 1834. Opozabilitatea excepţiilor

Articolul 1835. Perioada de asigurare şi durata asigurării

Articolul 1836. Majorarea primei de asigurare

Articolul 1837. Obligaţia de informare

Articolul 1838. Încălcarea obligaţiei de informare

Articolul 1839. Excluderea răspunderii pentru încălcarea obligaţiei de informare

Articolul 1840. Dolul

Articolul 1841. Alte informaţii comunicate

Articolul 1842. Clauza privind măsurile de precauţie

Articolul 1843. Agravarea riscului

Articolul 1844. Sancţiunile în caz de agravare a riscului

Articolul 1845. Reducerea riscului

Articolul 1846. Plata primei de asigurare

Articolul 1847. Neplata primei înainte de începerea perioadei de asigurare

Articolul 1848. Neplata primei după începerea perioadei de asigurare

Articolul 1849. Suspendarea perioadei de asigurare şi rezoluţiunea asigurării

Articolul 1850. Declararea şi efectele rezoluţiunii

Articolul 1851. Informarea despre producerea cazului asigurat

Articolul 1852. Cooperarea la investigarea cazului asigurat

Articolul 1853. Examinarea cererii de despăgubire

Articolul 1854. Momentul datorării prestaţiei de către asigurător

Articolul 1855. Rezoluţiunea după survenirea cazului asigurat

Articolul 1856. Regresul asigurătorului prin subrogarea în drepturile faţă de cel obligat la repararea prejudiciului

Secţiunea a 2-a

Asigurarea generală

Subsecţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1857. Noţiuni generale

Subsecţiunea a 2-a

Asigurarea de daune

§1. Dispoziţii comune

Articolul 1858. Noţiuni generale

Articolul 1859. Sumele maxime care se pot plăti

Articolul 1860. Ajustarea condiţiilor în caz de asigurare excesivă

Articolul 1861. Asigurarea multiplă

Articolul 1862. Cauzarea prejudiciului

Articolul 1863. Cheltuielile de diminuare a prejudiciului

Articolul 1864. Drepturile asiguratului

Articolul 1865. Cunoaşterea de către contractant a împrejurărilor aferente asiguratului

Articolul 1866. Încălcarea obligaţiei de către unul dintre asiguraţi

Articolul 1867. Absenţa riscului asigurat

§2. Asigurarea de bunuri

Articolul 1868. Noţiuni generale

Articolul 1869. Examinarea şi verificarea stării bunului

Articolul 1870. Asigurarea parţială

Articolul 1871. Transmiterea dreptului de proprietate

§3. Asigurarea de răspundere civilă

Articolul 1872. Noţiuni generale

Articolul 1873. Stabilirea despăgubirii

Articolul 1874. Cauza daunei

Articolul 1875. Recunoaşterea răspunderii

Articolul 1876. Cesiunea creanţelor rezultate din poliţă

Articolul 1877. Dreptul la declaraţie privind cererile de despăgubire

Articolul 1878. Cazul asigurat

Articolul 1879. Pretenţiile care depăşesc suma asigurată

Articolul 1880. Creanţe directe şi excepţii

Articolul 1881. Obligaţiile de informare

Articolul 1882. Plata despăgubirii în cazul asigurării de răspundere

Articolul 1883. Prescripţia în cazul asigurării de răspundere

§4. Asigurarea de sănătate

Articolul 1884. Noţiuni generale

§5. Asigurarea de credite, garanţii şi pierderi financiare

Articolul 1885. Asigurarea de credite

Articolul 1886. Asigurarea de garanţii

Articolul 1887. Asigurarea de pierderi financiare

Subsecţiunea a 3-a

Asigurarea de accidente

Articolul 1888. Noţiuni generale

Secţiunea a 3-a

Asigurarea de viaţă

§1. Părţile

Articolul 1889. Noţiuni generale

Articolul 1890. Beneficiarul indemnizaţiei de asigurare

Articolul 1891. Beneficiarul valorii de răscumpărare

Articolul 1892. Cesiunea sau grevarea

Articolul 1893. Renunţarea la moştenire de către beneficiar

§2. Faza iniţială şi durata contractului

Articolul 1894. Obligaţiile precontractuale de informare ale solicitantului

Articolul 1895. Obligaţiile precontractuale de informare ale asigurătorului

Articolul 1896. Termenul de revocare

Articolul 1897. Dreptul contractantului la rezoluţiunea asigurării

Articolul 1898. Dreptul asigurătorului la rezoluţiunea asigurării

§3. Modificările pe durata termenului contractului

Articolul 1899. Obligaţiile de informare ale asigurătorului pe durata termenului contractului

Articolul 1900. Agravarea riscului

Articolul 1901. Ajustarea primei şi a beneficiilor plătibile

Articolul 1902. Modificarea condiţiilor contractuale

§4. Cazul asigurat

Articolul 1903. Obligaţiile asigurătorului de investigare şi de informare

Articolul 1904. Sinuciderea persoanei asigurate

Articolul 1905. Omorul persoanei asigurate

§5. Conversiunea şi răscumpărarea

Articolul 1906. Conversiunea în asigurarea de viaţă

Articolul 1907. Răscumpărarea în asigurare de viaţă

Articolul 1908. Suma asigurată redusă şi valoarea de răscumpărare

Secţiunea a 4-a

Asigurarea de grup

Articolul 1909. Domeniul de aplicare

Articolul 1910. Obligaţia generală de prudenţă a organizatorului de grup

§2. Asigurarea de grup accesorie

Articolul 1911. Obligaţiile de informare ale organizatorului grupului

Articolul 1912. Rezoluţiunea de către asigurător

Articolul 1913. Dreptul de a continua acoperirea în cazul asigurării de viaţă de grup

§3. Asigurarea de grup voluntară

Articolul 1914. Dispoziţii generale

Articolul 1915. Modificarea condiţiilor contractuale

Articolul 1916. Continuarea acoperirii

TRANZACŢIA

Articolul 1917. Tranzacţia

Articolul 1918. Interdicţia tranzacţiei

Articolul 1919. Tranzacţia judiciară şi tranzacţia extrajudiciară

Articolul 1920. Efectul tranzacţiei

Articolul 1921. Nulitatea tranzacţiei

Articolul 1922. Efectele nulităţii titlului

Articolul 1923. Nulitatea tranzacţiei în cazul existenţei unei hotărîri definitive

Articolul 1924. Tranzacţia privind toate afacerile

Articolul 1925. Greşelile de calcul

SOCIETATEA CIVILĂ

Articolul 1926. Contractul de societate civilă

Articolul 1927. Obiectul contractului de societate civilă

Articolul 1928. Forma şi conţinutul contractului de societate civilă

Articolul 1929. Contribuţiile participanţilor

Articolul 1930. Răspunderea pentru contribuţii

Articolul 1931. Transmiterea cotelor către terţi

Articolul 1932. Administrarea şi reprezentarea

Articolul 1933. Participarea la venituri şi pierderi

Articolul 1934. Concurenţa creanţelor

Articolul 1935. Imposibilitatea cesiunii drepturilor asociaţilor. Urmărirea de către creditorii personali

Articolul 1936. Drepturile soţului asociatului

Articolul 1937. Interzicerea compensării

Articolul 1938. Obligaţia de confidenţialitate

Articolul 1939. Răspunderea solidară

Articolul 1940. Rezoluţiunea contractului de societate civilă

Articolul 1941. Temeiurile dizolvării societăţii civile

Articolul 1942. Efectele dizolvării societăţii civile

DREPTURILE COMUNE

Articolul 1943. Reglementările aplicabile drepturilor comune

Articolul 1944. Prezumţia egalităţii copărtaşilor

Articolul 1945. Repartizarea fructelor

Articolul 1946. Dreptul de dispoziţie asupra bunului comun

Articolul 1947. Stabilirea modului de administrare şi folosinţă

Articolul 1948. Opozabilitatea modului de administrare şi folosinţă faţă de succesorii copărtaşilor

Articolul 1949. Dreptul de dispoziţie asupra unei cote-părţi

Articolul 1950. Suportarea sarcinilor

Articolul 1951. Dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii

Articolul 1952. Împărţirea în natură

Articolul 1953. Vînzarea bunului comun

Articolul 1954. Vînzarea creanţelor comune

Articolul 1955. Acoperirea datoriilor din contul bunului comun

Articolul 1956. Acoperirea datoriilor unei părţi din contul bunurilor comune

Articolul 1957. Garanţia în cazul transmiterii bunului unui copărtaş

Articolul 1958. Imprescriptibilitatea cererii de desfiinţare a comunităţii

PROMISIUNEA PUBLICĂ DE RECOMPENSĂ

Articolul 1959. Obligaţia de a acorda recompensă

Articolul 1960. Distribuirea recompensei

Articolul 1961. Concursul

Articolul 1962. Revocarea promisiunii publice de recompensă

JOCURI ŞI PARIURI

Articolul 1963. Valabilitatea contractului privind jocul şi pariul

Articolul 1964. Contractul de loterie şi alte contracte similare

Articolul 1965. Convenţia pe diferenţă

GESTIUNEA DE AFACERI

Articolul 1966. Obligaţiile persoanei care gestionează fără mandat afaceri străine

Articolul 1967. Obligaţia de a informa geratul

Articolul 1968. Consecinţele acceptării actelor săvîrşite de gerant

Articolul 1969. Consecinţele neacceptării actelor săvîrşite de gerant

Articolul 1970. Compensarea cheltuielilor suportate de gerant

Articolul 1971. Refuzul de a compensa cheltuielile gerantului

Articolul 1972. Repararea prejudiciului cauzat gerantului

Articolul 1973. Limitele impuse de echitate

Articolul 1974. Dreptul faţă de cel responsabil

Articolul 1975. Răspunderea gerantului

Articolul 1976. Obligaţia de restituire a celor primite ca rezultat al gestiunii

Articolul 1977. Drepturile şi obligaţiile izvorîte din actele fără mandat

Articolul 1978. Neaplicarea dispoziţiilor privind gestiunea de afaceri

ÎMBOGĂŢIREA NEJUSTIFICATĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1979. Îmbogăţirea nejustificată

Articolul 1980. Domeniul de aplicare

Secţiunea a 2-a

Condiţii pentru considerarea îmbogăţirii ca nejustificată

Articolul 1981. Circumstanţele în care îmbogăţirea este nejustificată

Articolul 1982. Executarea obligaţiei unui terţ

Articolul 1983. Consimţămîntul sau executarea în mod liber

Secţiunea a 3-a

Îmbogăţirea şi dezavantajul

Articolul 1984. Îmbogăţirea

Articolul 1985. Dezavantajul

Secţiunea a 4-a

Atribuirea

Articolul 1986. Cazuri de atribuire

Articolul 1987. Reprezentantul indirect

Articolul 1988. Executarea de către debitor în folosul persoanei care este creditor. Transmiterea subsecventă cu bună-credinţă

Articolul 1989. Atribuirea rezultată din fapta terţului. Ratificarea actelor terţului

Secţiunea a 5-a

Restituirea îmbogăţirii

Articolul 1990. Îmbogăţirea transmisibilă

Articolul 1991. Îmbogăţire netransmisibilă

Articolul 1992. Valoarea bănească a îmbogăţirii. Economisirea

Articolul 1993. Fructele şi folosinţa îmbogăţirii

Secţiunea a 6-a

Mijloacele juridice de apărare

Articolul 1994. Diminuarea îmbogăţirii

Articolul 1995. Actele juridice încheiate cu bună-credinţă cu terţii

Articolul 1996. Ilegalitatea

Articolul 1997. Restituţia bilaterală

Capitolului XXXIII

RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1998. Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale

Articolul 1999. Domeniul de aplicare

Articolul 2000. Interzicerea cauzării prejudiciului

Articolul 2001. Prejudiciul cauzat în stare de legitimă apărare

Articolul 2002. Prejudiciul cauzat în caz de extremă necesitate

Articolul 2003. Protecţia interesului public

Articolul 2004. Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege

Articolul 2005. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

Articolul 2006. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere

Articolul 2007. Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată

Articolul 2008. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani

Articolul 2009. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani

Articolul 2010. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară

Articolul 2011. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană cu discernămînt diminuat

Articolul 2012. Evenimentul în afara controlului

Articolul 2013. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit

Articolul 2014. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale

Articolul 2015. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei

Articolul 2016. Răspunderea în cazul căderii sau scurgerii din construcţie

Articolul 2017. Abandonarea

Articolul 2018. Prejudiciul suferit în urma încrederii în consultaţie sau informaţie incorectă

Articolul 2019. Prejudiciul suferit prin tulburarea ilegală a activităţii profesionistului şi prejudiciul suferit de consumator ca urmare a concurenţei neloiale

Articolul 2020. Cheltuielile suportate de autoritatea publică pentru restabilirea prejudiciului adus mediului

Articolul 2021. Prejudiciul cauzat prin declaraţie dolosivă

Articolul 2022. Legătura cauzală

Articolul 2023. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat în comun

Articolul 2024. Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudiciul

Articolul 2025. Modul de reparare a prejudiciului

Articolul 2026. Luarea în considerare, la determinarea cuantumului despăgubirii, a vinovăţiei persoanei vătămate

Articolul 2027. Răspunderea pentru cheltuielile de prevenire

Articolul 2028. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

Articolul 2029. Determinarea despăgubirii pentru salariul sau venitul ratat

Articolul 2030. Vătămarea minorului

Articolul 2031. Răspunderea în caz de deces al persoanei vătămate

Articolul 2032. Repararea prejudiciului suferit de terţi

Articolul 2033. Repararea prejudiciului biologic cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

Articolul 2034. Reparaţia prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces

Articolul 2035. Schimbarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii sau prin deces

Articolul 2036. Reparaţia prejudiciului moral

Articolul 2037. Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral

Articolul 2038. Termenul de prescripţie

Articolul 2039. Excluderea sau limitarea răspunderii prin act juridic

Secţiunea a 2-a

Răspunderea pentru prejudiciul

cauzat de produse cu viciu

Articolul 2040. Temeiurile reparării prejudiciului cauzat de produse cu viciu

Articolul 2041. Produsul, producătorul şi prejudiciul cauzat

Articolul 2042. Produsul cu viciu

Articolul 2043. Sarcina probaţiunii

Articolul 2044. Răspunderea solidară

Articolul 2045. Termenele de reparare a prejudiciului

Articolul 2046. Interdicţia de a exclude sau de a limita cu anticipaţie răspunderea

Secţiunea a 3-a

Abrogată

Articolul 2047. Abrogat

Articolul 2048. Abrogat

Articolul 2049. Abrogat

Articolul 2050. Abrogat

Articolul 2051. Abrogat

Articolul 2052. Abrogat

Articolul 2053. Abrogat

Articolul 2054. Abrogat

FIDUCIA

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 2055. Noţiunea

Articolul 2056. Părţile fiduciei

Articolul 2057. Pluralitatea de fiduciari

Articolul 2058. Persoanele îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului

Articolul 2059. Beneficiarul şi beneficiul

Articolul 2060. Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale

Articolul 2061. Prioritatea altor dispoziţii legale

MASA PATRIMONIALĂ FIDUCIARĂ

Articolul 2062. Efectele juridice speciale ale fiduciei

Articolul 2063. Constituirea ori transmiterea titlului în folosul fiduciarului

Articolul 2064. Adăugările la masa patrimonială fiduciară

Articolul 2065. Excluderea din masa patrimonială fiduciară

Articolul 2066. Amestecarea masei patrimoniale fiduciare cu alte drepturi

Articolul 2067. Opozabilitatea fiduciei

Articolul 2068. Protecţia masei patrimoniale fiduciare

Articolul 2069. Datoriile fiduciei

Articolul 2070. Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii fiduciei

Articolul 2071. Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii constituitorului

Articolul 2072. Protecţia constituitorului şi a beneficiarilor

Articolul 2073. Dreptul la executarea obligaţiilor debitorului fiduciei

CONSTITUIREA FIDUCIEI

Secţiunea 1

Cerinţe generale privind constituirea fiduciei

Articolul 2074. Temeiurile constituirii fiduciei

Articolul 2075. Contractul de fiducie

Articolul 2076. Declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei

Articolul 2077. Fiducia constituită prin testament

Articolul 2078. Condiţiile de formă ale contractului sau ale declaraţiei de fiducie

Articolul 2079. Depunerea la registrele de publicitate

Articolul 2080. Denumirea convenţională a fiduciei

Articolul 2081. Termenul fiduciei

Secţiunea a 2-a

Anularea

Articolul 2082. Anularea pentru viciu de consimţămînt de către constituitor

Articolul 2083. Apărarea fiduciarilor şi a terţilor după anulare

Articolul 2084. Scopurile de nerealizat ale fiduciei

CONDIŢIILE FIDUCIEI

Articolul 2085. Interpretarea

Articolul 2086. Dispunerea incompletă de masa patrimonială fiduciară

Articolul 2087. Determinarea beneficiarilor

Articolul 2088. Caracterul determinabil al dreptului la beneficiu sau al vocaţiei la beneficiu

DREPTUL DE DECIZIE ŞI ÎMPUTERNICIRILE FIDUCIARULUI

Secţiunea 1

Dreptul de decizie al fiduciarului

Articolul 2089. Discreţia fiduciarului

Articolul 2090. Luarea deciziei de către mai mulţi fiduciari

Articolul 2091. Conflictul de interese în exercitarea împuternicirii sau discreţiei

Secţiunea a 2-a

Împuternicirile fiduciarului

Articolul 2092. Împuternicirile generale ale fiduciarului

Articolul 2093. Limitele în caz de număr minim de fiduciari

Articolul 2094. Împuternicirea de a desemna un mandatar

Articolul 2095. Împuternicirea de a transmite titlul persoanei care se obligă să fie fiduciar

Articolul 2096. Împuternicirea de a preda posesia unui depozitar

Articolul 2097. Împuternicirea de a delega

Articolul 2098. Împuternicirea de a alege investiţiile

Articolul 2099. Împuternicirea de a supune conturile fiduciare auditului

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FIDUCIARULUI ŞI ALE

ASISTENTULUI FIDUCIEI

Secţiunea 1

Obligaţiile fiduciarului

Articolul 2100. Obligaţia generală a fiduciarului

Articolul 2101. Nivelul de competenţă şi prudenţă

Articolul 2102. Obligaţiile de a separa, de a proteja şi de a asigura

Articolul 2103. Obligaţia de a informa şi de a raporta

Articolul 2104. Obligaţia de a ţine evidenţa fiduciei

Articolul 2105. Obligaţia de a permite inspectarea şi copierea documentelor fiduciei

Articolul 2106. Obligaţia de a investi

Articolul 2107. Obligaţia de a nu dobîndi drepturi ale fiduciei sau drepturi ale creditorilor fiduciei

Articolul 2108. Obligaţia de a nu obţine vreo îmbogăţire nepermisă sau avantaj nepermis

Articolul 2109. Obligaţiile în raporturile cu cofiduciarii

Secţiunea a 2-a

Drepturile fiduciarului

Articolul 2110. Dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară

Articolul 2111. Dreptul la remuneraţie din masa patrimonială fiduciară

Articolul 2112. Drepturile privind achiziţiile nepermise

Articolul 2113. Dreptul de rambursare faţă de beneficiari

Articolul 2114. Dreptul de a asigura contra răspunderii personale pe cheltuiala masei patrimoniale fiduciare

Secţiunea a 3-a

Obligaţiile asistentului fiduciei

Articolul 2115. Obligaţiile asistentului fiduciei

MIJLOACELE JURIDICE DE APĂRARE ÎN CAZ DE NEEXECUTARE

Secţiunea 1

Executarea în natură, supravegherea judecătorească

şi alte mijloace de apărare

Articolul 2116. Executarea silită în natură

Articolul 2117. Supravegherea judecătorească

Articolul 2118. Alte mijloace juridice de apărare

Secţiunea a 2-a

Repararea prejudiciului şi predarea îmbogăţirii nepermise

Articolul 2119. Răspunderea fiduciarului de a restabili masa patrimonială fiduciară

Articolul 2120. Răspunderea fiduciarului de a despăgubi beneficiarul

Articolul 2121. Predarea îmbogăţirii nepermise

Articolul 2122. Răspunderea solidară

Articolul 2123. Decăderea din dreptul la beneficiu a beneficiarului participant

Secţiunea a 3-a

Excepţiile

Articolul 2124. Consimţămîntul beneficiarului la o neexecutare

Articolul 2125. Prescripţia extinctivă

Articolul 2126. Apărarea fiduciarului

SCHIMBAREA FIDUCIARILOR SAU A ASISTENŢILOR FIDUCIARI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale privind schimbarea fiduciarilor

Articolul 2127. Împuternicirea de a schimba fiduciarii

Articolul 2128. Împuternicirea fiduciarilor de schimbare a fiduciarilor

Secţiunea a 2-a

Desemnarea fiduciarilor

Articolul 2129. Limitele generale privind desemnarea

Articolul 2130. Desemnarea de către asistentul fiduciei sau fiduciari

Articolul 2131. Desemnarea prin hotărîre judecătorească

Secţiunea a 3-a

Renunţarea fiduciarului

Articolul 2132. Renunţarea cu consimţămîntul asistentului fiduciei sau al cofiduciarilor

Articolul 2133. Renunţarea cu aprobarea instanţei de judecată

Secţiunea a 4-a

Excluderea fiduciarilor

Articolul 2134. Excluderea de către cofiduciari sau de asistentul fiduciei

Articolul 2135. Excluderea prin hotărîre judecătorească

Secţiunea a 5-a

Efectul schimbării fiduciarilor

Articolul 2136. Efectul asupra obligaţiilor şi drepturilor fiduciarilor

Articolul 2137. Transmiterea şi lipsirea de drepturile fiduciei

Articolul 2138. Transmiterea documentelor fiduciei

Articolul 2139. Efectul decesului sau lichidării fiduciarului

Articolul 2140. Efectul decesului sau al lichidării asistentului fiduciar

STINGEREA ŞI MODIFICAREA FIDUCIEI

Secţiunea 1

Stingerea

Articolul 2141. Temeiurile de stingere

Articolul 2142. Pierderea sau epuizarea masei patrimoniale fiduciare

Articolul 2143. Efectul stingerii asupra obligaţiilor fiduciarului

Articolul 2144. Dreptul constituitorului la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit

Articolul 2145. Dreptul beneficiarilor la rezoluţiune

Articolul 2146. Beneficiul exclusiv

Articolul 2147. Declaraţia de rezoluţiune şi efectele ei

Articolul 2148. Dreptul de retenţie al fiduciarului

Articolul 2149. Rezoluţiunea de către fiduciar

Articolul 2150. Confuziunea drepturilor şi a obligaţiilor

Articolul 2151. Insolvabilitatea fiduciarului

Secţiunea a 2-a

Modificarea

Articolul 2152. Modificarea de către constituitor sau beneficiar

Articolul 2153. Modificarea prin hotărîre judecătorească a condiţiei fiduciei privitoare la administrare

Articolul 2154. Modificarea prin hotărîre judecătorească a fiduciei cu beneficiari

Articolul 2155. Modificarea prin hotărîre judecătorească a fiduciei de promovare a unui scop de utilitate publică

Articolul 2156. Cesiunea dreptului la beneficiu

RELAŢIILE CU TERŢII

Secţiunea 1

Debitorii fiduciei

Articolul 2157. Compensarea

Articolul 2158. Remiterea de datoria fiduciei

Articolul 2159. Răspunderea donatarilor şi a dobînditorilor de rea-credinţă

Articolul 2160. Răspunderea pentru instigare sau complicitate la administrarea ori dispunerea incorectă a masei patrimoniale fiduciare

Articolul 2161. Protecţia terţilor care contractează cu fiduciarii

Articolele 2162 - 2575  CARTEA A PATRA – Moştenirea

Articolele 2576 - 2671  CARTEA A CINCEA – Dreptul internaţional privat

Notă: În textul legii cuvintele "limba  de stat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "limba română" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023

DESPRE OBLIGAŢII ÎN GENERAL

DISPOZIŢII COMUNE PRIVIND OBLIGAŢIILE

Articolul 774. Dispoziţii generale cu privire la obligaţie

(1) În virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face.

(2) Obligaţia poate fi pură şi simplă sau afectată de modalităţi.

(3) Prestaţia trebuie să fie posibilă şi determinată sau determinabilă, să nu contravină legii, ordinii publice şi bunelor moravuri.

Articolul 775. Buna-credinţă în raporturile obligaţionale

(1) Debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei.

(2) Este nulă clauza prin care se derogă de la dispoziţiile alin.(1).

Articolul 776. Temeiurile naşterii obligaţiilor

Obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii.

Articolul 777. Dreptul la informare

(1) Raportul obligaţional poate da naştere unui drept la informare fără ca acesta să fie stipulat în mod expres. Punerea la dispoziţie a informaţiei presupune şi obligaţia de eliberare a documentelor corespunzătoare.

(2) Dreptul la informare se naşte îndeosebi atunci cînd informarea este semnificativă pentru determinarea conţinutului obligaţiei şi poate fi făcută de cel căruia i se cere fără ca prin aceasta să-i fie afectate drepturile.

(3) Cel care solicită informarea trebuie să compenseze cheltuielile făcute pentru aceasta de cel obligat să informeze. Cel din urmă poate pretinde prestaţii asigurătorii.

Articolul 778. Obligaţia naturală

(1) Este naturală obligaţia în a cărei privinţă nu se poate cere executare silită.

(2) Există obligaţie naturală în cazul în care:

a) legea sau actul juridic exclude posibilitatea executării silite;

b) o persoană are faţă de o altă persoană o obligaţie morală de aşa natură încît executarea ei, deşi nu poate fi cerută silit, trebuie, în opinia comună, să fie considerată ca executare a unei prestaţii datorate unei alte persoane.

(3) Obligaţiile naturale sînt reglementate de normele cu privire la obligaţii dacă din litera sau spiritul legii nu rezultă că anumite reguli nu sînt aplicabile obligaţiilor pentru care nu se poate cere executare silită.

(4) Obligaţia naturală se transformă în obligaţie civilă perfectă în baza înţelegerii dintre debitor şi creditor.

Articolul 779. Obligaţiile corelative

(1) Obligaţia unei persoane este corelativă obligaţiei care incumbă altei persoane în una dintre următoarele situaţii:

a) executarea obligaţiei se face în schimbul executării celeilalte obligaţii;

b) aceasta constă într-o obligaţie de a contribui la sau de a accepta executarea celeilalte obligaţii;

c) obligaţia este atît de clar legată de cealaltă obligaţie sau de obiectul ei, încît executarea unei obligaţii poate fi privită în mod rezonabil ca dependentă de executarea celeilalte obligaţii.

(2) Obligaţiile corelative se pot naşte din contracte (contracte sinalagmatice), precum şi din alte temeiuri de naştere a obligaţiilor.

Articolul 780. Obligaţia de rezultat şi obligaţia de mijloace

(1) Debitorul unei obligaţii de rezultat este ţinut să atingă rezultatul promis.

(2) Debitorul unei obligaţii de mijloace este ţinut să manifeste, la executarea prestaţiei sale, prudenţa şi diligenţa unei persoane rezonabile de aceeaşi calitate, pusă în aceleaşi circumstanţe.

(3) Pentru a determina dacă obligaţia este de mijloace sau de rezultat, se ţine cont, printre altele, de următoarele:

a) modul în care obligaţia este exprimată în contract;

b) preţul şi celelalte clauze ale contractului;

c) gradul de risc care, în mod normal, îl implică atingerea rezultatului scontat;

d) aptitudinea celeilalte părţi de a influenţa executarea obligaţiei.

PLURALITATEA DE SUBIECTE ŞI OBIECTE

Secţiunea 1

Articolul 781. Obligaţia divizibilă cu pluralitate de debitori

(1) Obligaţia este divizibilă între mai mulţi debitori în cazul în care aceştia sînt obligaţi la aceeaşi prestaţie faţă de creditor, dar fiecare debitor poate fi urmărit separat pînă la concurenţa părţii sale din datorie.

(2) Debitorii sînt obligaţi în părţi egale dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 782. Obligaţia divizibilă cu pluralitate de creditori

(1) Obligaţia este divizibilă între mai mulţi creditori în cazul în care aceştia sînt îndreptăţiţi la aceeaşi prestaţie din partea debitorului, dar fiecare creditor poate pretinde numai la partea sa din creanţă.

(2) Creditorii au dreptul la părţi egale dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 783. Prezumţia divizibilităţii

Obligaţia este divizibilă de drept dacă nu este stipulat expres că este indivizibilă sau dacă obiectul obligaţiei nu este indivizibil prin natura sa.

Articolul 784. Efectul indivizibilităţii

(1) Obligaţia este indivizibilă între mai mulţi debitori în cazul în care aceştia sînt obligaţi să execute împreună aceeaşi prestaţie, iar creditorul poate pretinde prestaţia doar de la toţi împreună.

(2) Creanţa este indivizibilă între mai mulţi creditori în cazul în care fiecare creditor poate pretinde executarea prestaţiei doar în folosul tuturor creditorilor, iar debitorul trebuie să execute prestaţia în folosul tuturor creditorilor.

(3) Obligaţia indivizibilă nu poate fi divizată nici între debitori sau între creditori, nici între succesorii lor.

(4) Obligaţia nu devine indivizibilă numai prin faptul că în contract este stipulat că este solidară.

(5) Obligaţia divizibilă care are doar un creditor şi un debitor trebuie să fie executată între ei ca o obligaţie indivizibilă, ea rămînînd divizibilă între moştenitorii acestora.

Articolul 785. Dificultăţile executării în cazul creanţei indivizibile

Dacă unul dintre creditorii indivizibili refuză să accepte sau nu poate accepta executarea prestaţiei, debitorul se poate elibera de obligaţie prin consemnare.

Secţiunea a 2-a

Articolul 786. Creanţele solidare

Dacă doi sau mai mulţi creditori au dreptul să pretindă la o prestaţie în aşa fel încît fiecare să poată pretinde la întreaga prestaţie, iar prestaţia făcută unuia dintre creditori eliberează debitorul, atunci creanţa lor este solidară.

Articolul 787. Temeiul apariţiei solidarităţii creanţei

Creanţa solidară nu se prezumă, ci se naşte prin act juridic sau prin lege.

Articolul 788. Executarea obligaţiei faţă de oricare dintre creditori

Debitorul poate să execute obligaţia faţă de oricare dintre creditori după cum crede de cuviinţă, atîta timp însă cît nici unul dintre creditori nu a cerut executarea obligaţiei.

Articolul 789. Efectele executării obligaţiei faţă de unul dintre creditori

Executarea integrală a obligaţiei faţă de unul din creditorii solidari exonerează debitorul de executarea obligaţiei faţă de ceilalţi creditori.

Articolul 790. Confuziunea în cazul creanţei solidare

(1) Dacă unul dintre creditorii solidari dobîndeşte şi calitatea de debitor, confuziunea nu stinge creanţa solidară decît în proporţie cu partea din creanţă ce îi revine acelui creditor.

(2) Ceilalţi creditori solidari îşi păstrează dreptul de regres împotriva creditorului în persoana căruia a operat confuziunea, proporţional cu partea din creanţă ce îi revine fiecăruia dintre ei.

Articolul 791. Remiterea datoriei de către un creditor solidar

O remitere de datorie convenită între un creditor solidar cu debitorul produce efecte numai asupra părţii care revine acelui creditor. Această regulă se aplică de asemenea în toate cazurile cînd obligaţia se stinge în alt temei decît executarea.

Articolul 792. Inadmisibilitatea invocării unor excepţii ce ţin de alt creditor

Debitorul nu are dreptul să opună unuia din creditorii solidari excepţii bazate pe raporturile debitorului cu un alt creditor solidar, la care creditorul respectiv nu participă.

Articolul 793. Obligaţia faţă de ceilalţi creditori solidari a creditorului care a primit prestaţie

(1) Creditorul solidar care a primit întreaga prestaţie este obligat să o împartă cu ceilalţi cocreditori dacă nu demonstrează că obligaţia este contractată numai în interesul său.

(2) Creditorii solidari sînt îndreptăţiţi, în raporturile dintre ei, la părţi egale dacă nu s-a convenit altfel.

Articolul 794. Reprezentarea creditorilor solidari

(1) Creditorul solidar reprezintă pe toţi cocreditorii în toate actele care au drept scop conservarea obligaţiei.

(2) Orice acte prin care unul dintre creditorii solidari ar consimţi la reducerea sau înlăturarea drepturilor, accesoriilor sau beneficiilor creanţei ori ar prejudicia în orice alt mod interesele celorlalţi creditori sînt inopozabile acestora din urmă.

(3) Hotărîrea judecătorească obţinută de unul dintre creditori împotriva debitorului comun profită şi celorlalţi creditori.

(4) Hotărîrea judecătorească pronunţată în favoarea debitorului comun nu poate fi invocată şi împotriva creditorilor care nu au fost parte în proces.

Articolul 795. Suspendarea şi întreruperea prescripţiei în folosul creditorului solidar

(1) Suspendarea prescripţiei în folosul unuia dintre creditorii solidari poate fi invocată şi de către ceilalţi creditori solidari.

(2) Întreruperea prescripţiei în privinţa unuia dintre creditorii solidari profită tuturor creditorilor solidari.

Secţiunea a 3-a

Articolul 796. Obligaţiile solidare

Dacă doi sau mai mulţi debitori datorează o prestaţie în aşa fel încît fiecare este dator să efectueze întreaga prestaţie, iar creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea, atunci debitorii sînt legaţi solidar.

Articolul 797. Temeiurile apariţiei obligaţiilor solidare

(1) O obligaţie solidară nu se prezumă, ci se naşte prin act juridic sau prin lege.

(2) Atunci cînd se cer despăgubiri pentru neexecutarea unei obligaţii indivizibile, debitorii sînt ţinuţi solidari pentru plată în folosul creditorului.

Articolul 798. Obligaţii solidare afectate de modalităţi

Debitorii solidari se pot obliga în mod diferit: unii pur, alţii sub condiţie, alţii cu termen.

Articolul 799. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei de la oricare dintre debitorii solidari

Creditorul poate pretinde executarea obligaţiei, la latitudinea sa, de la oricare din debitori, în parte sau în întregime. Pînă la executarea întregii prestaţii, rămîn obligaţi toţi debitorii.

Articolul 800. Excepţiile opuse creditorului de către debitorul solidar

Debitorul solidar căruia i s-a pretins executarea prestaţiei are dreptul să opună creditorului toate excepţiile care îi sînt personale ori sînt comune tuturor debitorilor solidari.

Articolul 801. Obligaţia debitorilor solidari la repararea prejudiciului

(1) Dacă bunul datorat a pierit din vina unuia sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu sînt eliberaţi de obligaţia de a plăti preţul bunului, dar nu sînt răspunzători pentru alte prejudicii.

(2) Sînt obligaţi să repare prejudiciul cauzat prin întîrziere numai debitorii care sînt în întîrziere.

Articolul 802. Efectele executării sau compensării obligaţiei solidare

Executarea obligaţiei de către unul din debitorii solidari are efecte şi faţă de ceilalţi debitori solidari. De asemenea, compensarea creanţei creditorului de către un debitor produce efecte faţă de ceilalţi debitori.

Articolul 803. Confuziunea în cazul obligaţiei solidare

Dacă aceeaşi persoană întruneşte calitatea de creditor cu cea a unui debitor solidar, datoria celorlalţi debitori scade cu partea din datorie a acelui debitor solidar.

Articolul 804. Efectele primirii unei prestaţii parţiale

(1) Creditorul care primeşte separat partea din prestaţie a unuia dintre debitori fără ca în chitanţă să-şi rezerve solidaritatea sau drepturile sale în genere nu renunţă la solidaritate decît în privinţa acestui debitor.

(2) Nu se prezumă renunţarea creditorului la solidaritate în favoarea unui debitor cînd primeşte de la el o sumă egală cu partea cu care îi este dator dacă în chitanţă nu este stipulat că această parte este primită pentru partea acestui debitor.

Articolul 805. Inadmisibilitatea invocării unor excepţii faţă de debitorii solidari

Faptele care survin doar faţă de un debitor solidar au efect doar în privinţa lui dacă din conţinutul obligaţiei nu reiese altfel.

Articolul 806. Renunţarea la solidaritate faţă de unul din debitori

Creditorul care a renunţat la solidaritate faţă de unul din debitori menţine acţiunea solidară în contra celorlalţi debitori, scăzîndu-se partea debitorului pe care l-a eliberat de solidaritate.

Articolul 807. Remiterea unui debitor solidar sau tranzacţia cu el

(1) În cazul în care creditorul remite o datorie sau încheie o tranzacţie cu un debitor solidar, ceilalţi debitori sînt eliberaţi în măsura părţii acelui debitor.

(2) În cazul în care obligaţia solidară a codebitorilor a apărut în legătură cu cauzarea unui prejudiciu, eliberarea obţinută conform alin.(1) se extinde doar în măsura în care este necesară pentru a împiedica creditorul să primească mai mult decît reparaţia integrală, iar ceilalţi debitori îşi păstrează drepturile de regres faţă de debitorul care a fost remis sau a tranzacţionat în măsura părţii neexecutate a acelui debitor.

Articolul 808. Urmărirea unui debitor solidar

(1) În cazul în care creditorul intentează o acţiune contra unuia din debitorii solidari pentru partea acestuia, nu se prezumă renunţarea la solidaritate în favoarea acelui debitor dacă acel debitor nu a recunoscut acţiunea sau dacă nu s-a pronunţat o hotărîre definitivă prin care este admisă acţiunea.

(2) Chemarea în judecată a unui debitor solidar nu exclude dreptul creditorului de a chema în judecată ceilalţi debitori solidari.

(3) Debitorul urmărit poate cere introducerea în cauză a celorlalţi codebitori.

Articolul 809. Efectele întîrzierii creditorului sau debitorului solidar

(1) Întîrzierea creditorului faţă de unul din debitorii solidari are efecte şi faţă de ceilalţi debitori solidari.

(2) Întîrzierea unuia din debitorii solidari nu are efecte faţă de ceilalţi debitori solidari.

Articolul 810. Obligaţiile succesorilor debitorilor solidari

Dacă unul dintre debitorii solidari are mai mulţi succesori, aceştia sînt obligaţi să execute prestaţia proporţional cotei lor succesorale. Prezenta regulă nu se aplică dacă obligaţia este indivizibilă.

Articolul 811. Acţiunea în regres în cazul satisfacerii obligaţiei de către unul din debitorii solidari

(1) Debitorul solidar care a satisfăcut obligaţia are dreptul să intenteze o acţiune de regres împotriva celorlalţi debitori solidari pentru părţile acestora din obligaţie, împreună cu părţile acestora din cheltuielile rezonabile suportate.

(2) În cazul imposibilităţii stabilirii părţii din obligaţie a debitorilor solidari, aceştia sînt obligaţi unii faţă de alţii la părţi egale.

(3) Debitorul solidar care a satisfăcut obligaţia de asemenea are dreptul, cu respectarea prioritară a drepturilor sau intereselor apărute anterior ale creditorului, să exercite drepturile şi acţiunile creditorului, inclusiv oricare drepturi de garanţie care le însoţesc, în măsura necesară pentru a recupera părţile din obligaţie ale celorlalţi debitori solidari.

Articolul 812. Beneficiile debitorului solidar

Dacă unul din debitorii solidari a realizat un beneficiu dintr-o obligaţie solidară, codebitorul solidar care nu a realizat beneficii poate cere, în cazul în care execută obligaţia, restituirea a ceea ce a plătit fără a deduce partea sa de obligaţie.

Articolul 813. Efectele incapacităţii de plată a unuia dintre debitorii solidari

În cazul în care de la unul dintre debitorii solidari nu se poate obţine, din cauza incapacităţii lui de plată, partea ce îi revine din prestaţie, acea parte trebuie suportată în părţi egale de ceilalţi debitori, inclusiv de cel faţă de care creditorul a renunţat la solidaritate, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 814. Excepţiile opuse codebitorului

Debitorul solidar urmărit de codebitorul care a executat obligaţia îi poate opune acestuia excepţiile comune pe care codebitorul care a executat obligaţia nu le-a opus creditorului.

Articolul 815. Suspendarea, întreruperea sau expirarea prescripţiei faţă de un debitor solidar

Suspendarea, întreruperea sau expirarea termenului de prescripţie faţă de un debitor solidar nu are efecte faţă de codebitorii lui.

Articolul 816. Reprezentarea codebitorilor solidari

(1) Debitorul solidar îi reprezintă pe codebitorii lui în toate actele îndreptate la stingerea sau reducerea obligaţiei.

(2) Hotărîrea judecătorească pronunţată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi codebitori.

(3) Hotărîrea judecătorească pronunţată în favoarea unuia dintre codebitorii solidari profită şi celorlalţi, cu excepţia cazului în care s-a întemeiat pe un temei ce putea fi invocat numai de acel codebitor.

Secţiunea a 4-a

Articolul 817. Obligaţia de alternativă

Obligaţia este de alternativă în cazul în care are drept obiect două sau mai multe prestaţii principale, dintre care executarea uneia eliberează integral debitorul.

Articolul 818. Dreptul de alegere a prestaţiei

(1) Dreptul de a alege prestaţia aparţine debitorului dacă nu a fost atribuit expres creditorului.

(2) Dacă partea căreia îi aparţine dreptul de a alege prestaţia nu a făcut alegerea nici în termenul suplimentar acordat în acest scop, dreptul de a alege prestaţia revine celeilalte părţi.

(3) Alegerea se face prin declaraţie faţa de cealaltă parte sau prin executarea propriu-zisă a prestaţiei. Prestaţia aleasă este considerată ca datorată de la bun început.

Articolul 819. Interdicţia prestaţiilor parţiale

Debitorul nu este în drept şi nici nu poate fi obligat să execute o parte dintr-o prestaţie şi o parte din alta.

Articolul 820. Efectul imposibilităţii efectuării unor prestaţii în cazul în care alegerea aparţine debitorului

(1) Debitorul care are dreptul de a alege prestaţia, în cazul în care una din prestaţii nu poate fi executată, trebuie să execute prestaţia rămasă.

(2) Dacă, în aceleaşi împrejurări, executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar imposibilitatea executării fiecăreia se datorează vinovăţiei debitorului, acesta este ţinut să despăgubească creditorul pînă la concurenţa valorii prestaţiei care a rămas ultima.

Articolul 821. Efectul imposibilităţii executării prestaţiei în cazul în care alegerea aparţine creditorului

(1) Creditorul care are dreptul de a alege prestaţia trebuie, în cazul în care executarea uneia dintre prestaţii devine imposibilă, să accepte executarea prestaţiei rămase, cu excepţia cazului cînd imposibilitatea executării se datorează vinovăţiei debitorului.

(2) În cazul în care imposibilitatea executării prestaţiei se datorează vinovăţiei debitorului, creditorul are dreptul să ceară fie executarea în natură a prestaţiei rămase, fie repararea prejudiciului adus prin neexecutarea prestaţiei a cărei executare a devenit imposibilă.

(3) Dacă executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar imposibilitatea se datorează vinovăţiei debitorului, creditorul poate cere repararea prejudiciului adus prin neexecutarea unei prestaţii sau alteia.

Articolul 822. Obligaţia facultativă

(1) Obligaţia este facultativă în cazul în care are ca obiect o singură prestaţie principală al cărei debitor poate fi eliberat prin executarea unei alte prestaţii.

(2) Debitorul este eliberat în cazul în care executarea prestaţiei principale devine imposibilă fără vina debitorului.

TRANSMISIUNEA CREANŢEI ŞI A OBLIGAŢIEI

Secţiunea 1

Articolul 823. Dispoziţii generale cu privire la cesiunea de creanţă

(1) O creanţă transmisibilă şi sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terţ (cesionar) în baza unui contract. Din momentul încheierii unui astfel de contract, cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă, dacă din contractul de cesiune nu rezultă un moment ulterior.

(2) Cesiunea creanţei nu poate aduce atingere drepturilor debitorului şi nici nu poate face obligaţia acestuia mai oneroasă.

(3) Cedentul este obligat să remită cesionarului actele aferente creanţei şi să-i pună la dispoziţie informaţia necesară realizării ei.

(4) Sînt incesibile, sub sancţiunea nulităţii absolute, creanţele privitoare la încasarea pensiei alimentare şi la repararea prejudiciului cauzat vieţii şi sănătăţii persoanei, precum şi la alte drepturi legate de persoana creditorului.

(5) Creanţa este incesibilă, sub sancţiunea nulităţii absolute, dacă, în virtutea naturii prestaţiei sau relaţiei între debitor şi creditor, debitorul nu poate fi ţinut în mod rezonabil să o satisfacă decît în folosul acestui creditor. Această regulă nu se aplică dacă debitorul şi-a dat consimţămîntul la cesiune.

Articolul 824. Forma cesiunii de creanţă

Cesiunea de creanţă trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut creanţa cesionată.

Articolul 825. Cesiunea parţială

(1) Creanţa pecuniară poate fi cesionată în parte.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, creanţa nepecuniară nu poate fi cesionată în parte decît dacă obligaţia este divizibilă, iar cesiunea nu face ca aceasta să devină, în mod substanţial, mai oneroasă pentru debitor. Această regulă nu se aplică dacă debitorul şi-a dat consimţămîntul la cesiune.

Articolul 826. Consimţămîntul debitorului

(1) Titularul unei creanţe o poate transmite unui terţ fără consimţămîntul debitorului dacă legea nu prevede altfel.

(2) Clauza prin care se interzice sau se limitează cesiunea unei creanţe nu afectează cesibilitatea ei.

(3) Cu toate acestea, atunci cînd creanţa este cesionată prin încălcarea acestei clauze, debitorul poate să se libereze de obligaţie executînd în folosul cedentului. Debitorul de asemenea păstrează dreptul de a opune cedentului compensarea, ca şi cum creanţa nu a fost cesionată.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică:

a) dacă debitorul şi-a dat consimţămîntul la cesiune;

b) dacă interdicţia nu este expres menţionată în înscrisul constatator al creanţei, iar cesionarul nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască existenţa interdicţiei la momentul încheierii contractului de cesiune; sau

c) dacă creanţa este pecuniară şi s-a născut în schimbul furnizării bunurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor.

(5) Dispoziţiile alin.(2) nu limitează răspunderea cedentului faţă de debitor pentru încălcarea interdicţiei sau limitării de a cesiona creanţa. Cu toate acestea, debitorul nu are dreptul de a recurge la rezoluţiunea contractului din care rezultă creanţa cesionată pe temeiul încălcării clauzei prevăzute la alin.(2)

Articolul 827. Volumul drepturilor transmise cesionarului

(1) Drepturile de creanţă se transmit cesionarului aşa cum există în momentul transmiterii.

(2) O dată cu cesiunea creanţei, asupra cesionarului trec garanţiile şi alte drepturi accesorii.

Articolul 828. Obligaţiile asumate de cedent

(1) Cedentul are obligaţiile prevăzute la alin.(2)-(6) şi (9) dacă din contractul de cesiune nu rezultă altceva.

(2) Cedentul garantează că:

a) creanţa cesionată există sau, în cazul creanţei viitoare, va exista conform contractului din care rezultă;

b) cedentul este îndreptăţit să cedeze creanţa sau va fi în drept să o facă la momentul cînd cesiunea va produce efecte;

c) debitorul nu deţine unele excepţii împotriva satisfacerii creanţei;

d) creanţa nu va fi afectată de niciun drept de compensare existent între cedent şi debitor;

e) creanţa nu a făcut obiectul unei cesiuni anterioare în folosul altui cesionar şi nu este obiect al unui drept de garanţie în folosul unui terţ.

(3) Cedentul garantează că clauzele contractului sau altui act juridic, dezvăluite cesionarului în calitate de clauze care guvernează creanţa, nu au fost modificate sau altfel afectate de vreo înţelegere nedezvăluită care ar dăuna cesionarului.

(4) Cedentul garantează că clauzele contractului sau altui act juridic din care rezultă creanţa nu vor fi modificate fără consimţămîntul cesionarului, cu excepţia cazului cînd modificarea este prevăzută în contractul de cesiune sau este făcută cu bună-credinţă şi este de aşa natură încît cesionarul nu ar avea în mod rezonabil obiecţii.

(5) Cedentul se obligă să nu încheie un contract de cesiune subsecvent în privinţa aceleiaşi creanţe care ar duce la faptul că o altă persoană dobîndeşte creanţa cu prioritate faţă de cesionar.

(6) Cedentul se obligă să transmită cesionarului toate drepturile transmisibile destinate să garanteze creanţa şi care nu sînt deja transmise prin efectul cesiunii, precum şi să transmită produsul obţinut din orice drept netransmisibil destinat să garanteze creanţa.

(7) Cedentul nu garantează solvabilitatea actuală sau viitoare a debitorului, cu excepţia cazurilor cînd cedentul a garantat pentru debitor faţă de cesionar.

(8) Dispoziţiile alin.(1)-(7) se aplică în mod corespunzător în privinţa drepturilor accesorii şi a garanţiilor creanţei.

(9) În cazul cesiunii creanţei care rezultă dintr-un titlu de valoare la ordin, cedentul este responsabil şi de executarea obligaţiei de către debitor.

Articolul 829. Excepţiile opuse de debitor cesionarului

(1) Debitorul este îndreptăţit să opună cesionarului toate excepţiile pe care a putut să le opună cedentului pînă în momentul comunicării cesiunii.

(2) Cu toate acestea, debitorul nu este îndreptăţit să opună cesionarului o excepţie dacă debitorul a făcut cesionarul să creadă că acea excepţie nu există.

Articolul 830. Efectul cesiunii asupra locului de executare

(1) În cazul cesiunii creanţei pecuniare care trebuie satisfăcută la un anumit loc, cesionarul poate să ceară ca plata să fie efectuată în orice alt loc dacă aceasta se face fără numerar, dar trebuie să-l despăgubească pe debitor pentru orice costuri suplimentare pe care acesta le suportă din motivul modificării locului de plată.

(2) În cazul cesiunii creanţei nepecuniare care urmează a fi executată la un anumit loc, cesionarul nu poate cere executarea la un alt loc.

Articolul 831. Opozabilitatea prestaţiilor

Cesionarului i se pot opune prestaţiile efectuate de debitor, după cesiune, pentru cedent, ca şi orice act juridic încheiat după cesiune între debitor şi cedent cu privire la creanţa transmisă dacă debitorul nu avea cunoştinţă, în momentul efectuării prestaţiei sau al întocmirii actului, de existenţa cesiunii.

Articolul 832. Prioritatea în cazul cesiunii repetate

(1) Dacă o creanţă este cedată de acelaşi titular de mai multe ori, creditor al obligaţiei este cesionarul a cărui cesiune este notificată prima debitorului.

(2) Cesionarul ulterior poate invoca dispoziţiile alin.(1) doar dacă la data încheierii contractului de cesiune nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că acea creanţă deja a fost cesionată.

(3) Debitorul este liberat de obligaţie executînd în folosul primului cesionar care îl notifică, indiferent de faptul că debitorul ştia sau nu despre cesiunea repetată.

Articolul 833. Înscrisul privind debitul

Debitorului care a întocmit un înscris asupra debitului i se poate opune conţinutul înscrisului de către cesionar dacă acesta, la data cesiunii creanţei, nu ştia şi nici nu trebuia să ştie că înscrisul nu reflectă realitatea.

Articolul 834. Notificarea despre cesiune şi executarea în folosul persoanei care nu este creditor

(1) Debitorul este liberat de obligaţie prin executare în folosul cedentului atît timp cît debitorul nu a primit nicio notificare privind cesiunea fie de la cedent, fie de la cesionar şi nu cunoaşte despre faptul că cedentul nu mai este îndreptăţit să obţină executarea.

(2) Chiar dacă persoana identificată în calitate de cesionar în notificarea privind cesiunea primită de la cedent nu este creditor, debitorul este liberat de obligaţie prin executarea cu bună-credinţă în folosul acelei persoane.

(3) Chiar dacă persoana identificată în calitate de cesionar în notificarea privind cesiunea primită de la o persoană care se declară cesionar nu este creditor, debitorul este liberat de obligaţie prin executare în folosul acelei persoane dacă creditorul a determinat debitorul să creadă în mod rezonabil şi cu bună-credinţă că dreptul a fost cesionat acestei persoane.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător dacă obligaţia s-a stins pe altă cale decît executarea.

Articolul 835. Dovada adecvată a cesiunii

(1) Debitorul care crede pe baza unui temei rezonabil că dreptul a fost cesionat, dar care nu a primit o notificare privind cesiunea, poate să ceară de la persoana care aparent a cesionat dreptul să îi ofere o astfel de notificare privind cesiunea sau o confirmare că dreptul nu a fost cesionat ori că cedentul este încă îndreptăţit să obţină executarea.

(2) Debitorul care a primit o notificare privind cesiunea care nu este în formă textuală pe un suport durabil ori care nu oferă informaţie adecvată despre dreptul cesionat sau numele şi adresa cesionarului poate să ceară de la persoana care notifică să furnizeze o nouă notificare care ar satisface cerinţele respective.

(3) Debitorul care a primit o notificare privind cesiunea de la cesionar, dar nu de la cedent, poate să ceară de la cesionar să prezinte o dovadă certă a cesiunii. Se consideră dovadă certă, dar nu se limitează la aceasta, orice declaraţie în forma textuală pe un suport durabil emanînd de la cedent şi indicînd că creanţa a fost cedată.

(4) Debitorul care a înaintat o cerere conform prezentului articol poate să suspende executarea pînă cînd cererea respectivă este satisfăcută.

Articolul 836. Opozabilitatea cesiunii faţă de fidejusor

Cesiunea nu este opozabilă fidejusorului decît dacă formalităţile prevăzute pentru opozabilitatea cesiunii faţă de debitor au fost îndeplinite şi în privinţa fidejusorului însuşi.

Articolul 837. Concurenţa între cesionar şi cedentul care a primit prestaţia

Dacă debitorul este liberat executînd prestaţia conform art.826 alin.(3) sau art.834 alin.(1), dreptul cesionarului faţă de cedent de a i se preda prestaţia are prioritate faţă de dreptul unui reclamant concurent atît timp cît prestaţia se află în posesia cedentului şi poate fi identificată în mod rezonabil faţă de alte bunuri ale acestuia.

Articolul 838. Cesiunea altor drepturi

Regulile privind cesiunea creanţei se aplică în modul corespunzător şi în cazul cesiunii altor drepturi.

Articolul 839. Transmiterea creanţelor altfel decît prin voinţa părţilor

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în modul corespunzător în cazul în care o creanţă este transmisă în baza legii, a unei hotărîri judecătoreşti sau a unei decizii a autorităţii publice.

Secţiunea a 2-a

Articolul 840. Felurile preluării datoriei

(1) Un terţ (noul debitor) poate să preia datoria sau o parte din ea în unul din următoarele feluri:

a) debitorul iniţial este liberat de datorie (substituirea completă de către noul debitor);

b) debitorul iniţial este menţinut în calitate de debitor pentru cazul în care noul debitor nu îşi execută corespunzător obligaţiile (substituirea incompletă de către noul debitor);

c) debitorul iniţial şi cel nou poartă răspundere solidară (adăugarea noului debitor).

(2) În cazul în care este evident că a apărut un nou debitor, dar felul preluării datoriei nu este clar, debitorul iniţial şi cel nou sînt consideraţi debitori solidari.

Articolul 841. Forma preluării datoriei

Preluarea datoriei trebuie să fie încheiată în forma cerută pentru actul juridic în al cărui temei s-a născut datoria.

Articolul 842. Consimţămîntul creditorului

(1) Consimţămîntul creditorului este necesar pentru substituirea de către noul debitor, indiferent dacă a avut loc o substituire completă sau incompletă.

(2) Consimţămîntul creditorului privind substituirea de către noul debitor poate să fie dat şi în prealabil. În acest caz, substituirea produce efecte din momentul în care creditorul a fost notificat de către noul debitor despre contractul dintre noul debitor şi cel iniţial.

(3) Consimţămîntul creditorului nu este necesar în cazul adăugării unui nou debitor, dar creditorul, prin notificare către noul debitor, poate să refuze dreptul conferit faţă de noul debitor dacă acest fapt este făcut fără întîrziere nejustificată după ce a fost informat despre drept şi înainte ca acesta să fie acceptat în mod expres sau implicit. În cazul refuzului, se consideră că dreptul nu s-a conferit niciodată.

Articolul 843. Substituirea completă

Un terţ poate să se oblige prin contract cu creditorul şi debitorul iniţial să substituie complet debitorul, cu efectul că debitorul iniţial este liberat de obligaţie.

Articolul 844. Efectele substituirii complete asupra excepţiilor, compensării şi drepturilor de garanţie

(1) Noul debitor poate opune creditorului toate excepţiile pe care debitorul iniţial ar fi putut să le opună creditorului.

(2) Noul debitor nu poate opune creditorului compensarea pe care debitorul iniţial ar fi putut să o opună creditorului.

(3) Noul debitor nu poate opune creditorului niciun drept şi nicio excepţie ce decurge din raportul dintre noul debitor şi cel iniţial.

(4) Liberarea debitorului iniţial se extinde de asemenea asupra oricărei garanţii personale sau reale acordate de către acesta creditorului pentru executarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd garanţia poartă asupra bunului care este transmis noului debitor în calitate de obiect al contractului între debitorul iniţial şi cel nou.

(5) Odată cu liberarea debitorului iniţial, garanţia oferită de orice persoană, alta decît noul debitor, pentru executarea obligaţiei se stinge dacă acea persoană nu acceptă ca garanţia să subziste în folosul creditorului.

Articolul 845. Substituirea incompletă

Un terţ poate să convină cu creditorul şi debitorul iniţial să substituie incomplet debitorul, cu efectul că debitorul iniţial este menţinut ca debitor în cazul cînd debitorul nou nu execută obligaţia în mod corespunzător.

Articolul 846. Efectele substituirii incomplete

(1) Substituirea incompletă are aceleaşi efecte asupra excepţiilor şi compensării ca şi substituirea completă.

(2) În măsură în care debitorul iniţial nu este liberat, garanţia personală sau reală acordată în vederea executării obligaţiilor acelui debitor nu este afectată de substituire.

(3) Răspunderea debitorului iniţial este guvernată de către dispoziţiile legale privind fidejusorul cu beneficiu de discuţiune în măsura în care nu contravin dispoziţiilor alin.(1) şi (2).

Articolul 847. Adăugarea unui nou debitor

Un terţ poate să convină cu debitorul să fie adăugat în calitate de debitor, astfel încît debitorul iniţial şi cel nou să fie debitori solidari.

Articolul 848. Efectele adăugării unui nou debitor

(1) În cazul în care, în temeiul unui contract între noul debitor şi creditor sau al unui act juridic unilateral şi separat încheiat de noul debitor în folosul creditorului, noul debitor este adăugat în calitate de debitor, el nu poate opune creditorului niciun drept sau nicio excepţie născută din raportul dintre noul debitor şi cel iniţial. În cazul în care un asemenea contract sau act juridic unilateral nu s-a încheiat, noul debitor poate să opună creditorului orice motiv de nulitate care afectează contractul cu debitorul iniţial.

(2) Dispoziţiile legale privitoare la solidaritatea pasivă se aplică în mod corespunzător în măsura în care nu contravin dispoziţiilor alin.(1).

Secţiunea a 3-a

Articolul 849. Cesiunea contractului

(1) O parte la raportul contractual poate să convină cu un terţ, cu consimţămîntul celeilalte părţi la raportul contractual, ca terţul să o substituie în calitatea de parte la raportul contractual.

(2) Consimţămîntul celeilalte părţi poate fi dat şi în prealabil. În acest caz, transferul produce efect din momentul cînd cealaltă parte este notificată despre acest fapt.

(3) În măsura în care prin efectul acestei substituiri terţul dobîndeşte drepturi, se aplică dispoziţiile secţiunii 1. În măsura în care terţul preia obligaţii, se aplică dispoziţiile secţiunii a 2-a.

Secţiunea a 4-a

Articolul 850. Opţiunea reprezentatului indirect de preluare a drepturilor în cazul insol-vabilităţii reprezentantului indirect

(1) Dispoziţiile prezentului articol se aplică atunci cînd reprezentantul indirect a încheiat un contract cu un terţ în baza instrucţiunilor şi pe contul reprezentatului indirect, astfel încît reprezentantul, şi nu reprezentatul, este parte contractantă la acel contract.

(2) Dacă împotriva reprezentantului s-a intentat procedura de insolvabilitate, reprezentatul poate să notifice terţul şi reprezentantul privind preluarea drepturilor reprezentantului conform contractului în raport cu terţul.

(3) Terţul poate să opună faţă de reprezentat orice excepţii pe care le-ar fi putut opune reprezentantului şi toate celelalte excepţii care ar fi disponibile în cazul în care drepturile ar fi fost cesionate prin contract de către reprezentant în folosul reprezentatului.

Articolul 851. Contraopţiunea terţului

În cazul în care reprezentatul indirect a dobîndit drepturile reprezentantului conform art.850, terţul poate să notifice reprezentatul şi reprezentantul că optează pentru exercitarea împotriva reprezentatului a drepturilor pe care terţul le are faţă de reprezentant, sub rezerva acelor excepţii pe care reprezentantul le are faţă de terţ.

Secţiunea a 5-a

Articolul 852. Felurile subrogaţiei

(1) Terţul care plăteşte în locul debitorului se subrogă în drepturile creditorului, în forma în care acestea se aflau la data subrogaţiei.

(2) Subrogaţia poate fi convenţională sau legală.

(3) Subrogaţia convenţională poate fi consimţită de debitor sau de creditor. Aceasta trebuie să fie expresă şi, pentru a fi opusă terţilor, trebuie constatată prin înscris.

Articolul 853. Subrogaţia consimţită de creditor

(1) Subrogaţia este consimţită de creditor atunci cînd, primind plata de la un terţ, îi transmite acestuia, la momentul plăţii, toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului.

(2) Subrogaţia operează fără consimţămîntul debitorului. Orice stipulaţie contrară este lovită de nulitate absolută.

Articolul 854. Subrogaţia consimţită de debitor

(1) Subrogaţia este consimţită de debitor atunci cînd acesta se împrumută spre a-şi plăti datoria şi, pe această cale, transmite împrumutătorului drepturile creditorului faţă de care avea datoria respectivă.

(2) Subrogaţia se produce numai dacă actul de împrumut, inclusiv de credit, şi chitanţa de plată a datoriei au dată certă, în actul de împrumut se declară că suma a fost împrumutată spre a se plăti datoria, iar în chitanţă se menţionează că plata a fost făcută cu banii împrumutaţi de noul creditor.

(3) Subrogaţia consimţită de debitor are loc fără consimţămîntul creditorului iniţial, în lipsă de stipulaţie contrară.

Articolul 855. Subrogaţia legală

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogaţia se produce de drept:

a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plăteşte unui creditor care are un drept de preferinţă, potrivit legii;

b) în folosul dobînditorului unui bun care îl plăteşte pe titularul creanţei însoţite de o garanţie asupra bunului respectiv;

c) în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alţii sau pentru alţii, are interes să stingă datoria;

d) în folosul moştenitorului care plăteşte din bunurile sale obligaţiile masei succesorale.

Articolul 856. Efectele subrogaţiei

(1) Subrogaţia transmite terţului plătitor toate drepturile şi acţiunile creditorului, precum şi accesoriile acestora, în forma în care ele se aflau la data subrogaţiei.

(2) Subrogaţia îşi produce efectele din momentul plăţii pe care terţul o face în folosul creditorului.

(3) Subrogaţia produce efecte împotriva debitorului principal şi a celor care au garantat obligaţia. Aceştia pot opune noului creditor excepţiile pe care le aveau împotriva creditorului iniţial dacă nu au consimţit la subrogaţie.

Articolul 857. Subrogaţia parţială

(1) În caz de subrogaţie parţială, creditorul iniţial, titular al unei garanţii, poate exercita drepturile sale pentru partea neplătită din creanţă cu preferinţă faţă de noul creditor.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care creditorul iniţial s-a obligat faţă de noul creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogaţia, cel din urmă este preferat.

EXECUTAREA OBLIGAŢIILOR

Secţiunea 1

Articolul 858. Condiţiile generale de executare a obligaţiilor

(1) Temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii.

(2) Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.

(3) Valorile mobiliare nu pot fi transmise direct în contul achitării datoriei dintre două părţi sub sancţiunea nulităţii absolute, dacă dispoziţiile art.8 din Legea nr.184/2016 cu privire la contractele de garanţie financiară nu prevăd altfel.

Articolul 859. Locul executării obligaţiei

Dacă locul executării nu este determinat sau nu rezultă din natura obligaţiei, executarea urmează a fi efectuată:

a) la domiciliul sau sediul creditorului la momentul naşterii obligaţiei – în cazul obligaţiei pecuniare;

b) la locul aflării bunului în momentul naşterii obligaţiei – în cazul obligaţiilor de predare a unui bun individual determinat;

c) la locul unde debitorul îşi desfăşoară activitatea legată de obligaţie, iar în lipsa acestuia, la locul unde debitorul îşi are domiciliul sau sediul – în cazul unor alte obligaţii.

Articolul 860. Schimbarea domiciliului, sediului, locului de activitate al creditorului sau debitorului

(1) În cazul în care debitorul sau creditorul şi-a schimbat domiciliul, sediul sau locul de activitate pînă la data executării obligaţiei şi a înştiinţat despre aceasta cealaltă parte, obligaţia se va executa la noul domiciliu, sediu sau loc de activitate.

(2) Cheltuielile sau riscurile suplimentare datorate schimbării domiciliului, sediului sau locului de activitate sînt suportate de partea care le-a schimbat.

Articolul 861. Termenul executării obligaţiei

(1) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricînd.

(2) Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei, debitorul trebuie să execute obligaţia în termen de 7 zile din momentul primirii facturii sau a unei cereri echivalente din partea creditorului. Introducerea acţiunii în justiţie faţă de debitor se asimilează cererii de executare din partea creditorului.

(3) Dacă termenul de executare a obligaţiei este determinat, se consideră că creditorul nu poate cere executarea înainte de termen. Debitorul însă poate executa obligaţia înainte de termen dacă creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea. În cazul în care respinge executarea anticipată, creditorul este obligat să-l informeze imediat în acest sens pe debitor şi să ia toate masurile necesare pentru a evita prejudicierea lui.

(4) Acceptarea de către creditor a executării obligaţiei înainte de termen nu afectează termenul de plată a obligaţiei corelative.

Articolul 862. Termenul de executare a obligaţiei pecuniare contractuale al cărei creditor este un profesionist

(1) Termenul de executare a obligaţiei pecuniare, stabilit în contractul încheiat între profesionişti, care are ca obiect livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, nu poate depăşi 60 de zile de la data prevăzută la alin.(3) lit.a), b) sau, după caz, c) din prezentul articol. Prin excepţie, părţile pot stipula în mod expres în contract un termen de executare mai mare cu condiţia ca această clauză să nu fie vădit abuzivă faţă de creditor în sensul art.1080.

(2) Termenul de executare a obligaţiei pecuniare de către o autoritate publică sau o altă persoană juridică de drept public ori de către asociaţiile acestora, stabilit în contractul încheiat cu un profesionist, care are ca obiect livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, nu poate depăşi 30 de zile de la data prevăzută la alin.(3) lit.a), b) sau, după caz, c). Prin excepţie, părţile pot stipula în mod expres în contract un termen de executare care nu poate depăşi 60 de zile dacă acesta este justificat în mod obiectiv, ţinînd cont de natura sau caracteristicile specifice ale contractului.

(3) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei pecuniare rezultate dintr-un contract prevăzut la alin.(1) sau (2) nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, obligaţia pecuniară trebuie executată în termen de 30 de zile de la data:

a) primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată;

b) primirii de către debitor a contraprestaţiei obligaţiei pecuniare, dacă data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată nu este certă, precum şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior primirii contraprestaţiei;

c) recepţiei sau verificării contraprestaţiei, dacă prin lege sau prin contract este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare prin care se stabileşte conformitatea contractuală a contraprestaţiei şi dacă debitorul primeşte factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data la care are loc această recepţie sau verificare.

(4) Dacă este prevăzută o procedură de recepţie sau verificare prin care se stabileşte conformitatea contractuală a contraprestaţiei, durata maximă a procedurii respective nu va depăşi 30 de zile de la data primirii contraprestaţiei, în afara cazului în care contractul prevede în mod expres dispoziţii contrare şi cu condiţia ca aceste clauze să nu fie vădit abuzive faţă de creditor în sensul art.1080.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul creditorului obligaţiei pecuniare este lovită de nulitate absolută. Nulitatea clauzei nu afectează validitatea celorlalte clauze din contract.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului părţilor de a conveni asupra unui grafic de plată a ratelor din suma totală datorată creditorului.

(7) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică contractelor de asigurare sau obligaţiilor debitorului în privinţa căruia este intentat procesul de insolvabilitate.

Articolul 863. Termenul de executare a obligaţiei în contractele cu consumatorii

(1) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei rezultate dintr-un contract între un profesionist şi un consumator nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia:

a) profesionistul trebuie să execute obligaţia în folosul consumatorului nu mai tîrziu de 30 de zile de la data încheierii contractului dacă consumatorul nu a cerut ca executarea să aibă loc mai devreme, conform art.861;

b) consumatorul trebuie să plătească profesionistului în termen de 30 de zile de la data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată. Cu toate acestea, dacă consumatorul a primit cererea de plată înainte să primească prestaţia, dacă nu a primit nicio cerere de plată ori dacă data primirii cererii de plată nu este certă, termenul de 30 de zile curge de la data primirii de către consumator a prestaţiei.

(2) Dacă profesionistul este obligat să restituie banii primiţi de la consumator pentru o anumită prestaţie, restituirea trebuie să se facă consumatorului cît de curînd posibil, însă, în orice caz, nu mai tîrziu de 30 de zile de la apariţia evenimentului care declanşează obligaţia de restituire. Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului alineat în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 864. Dreptul creditorului de a cere executarea obligaţiei înainte de termen

(1) Chiar dacă, în favoarea debitorului, este stabilit un anumit termen de executare, creditorul poate pretinde executarea imediată a obligaţiei în cazul în care debitorul se află în incapacitate de plată sau a redus garanţiile convenite anterior, sau în genere nu le-a putut prezenta, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) În cazul în care obligaţia pecuniară urmează a fi executată în rate, creditorul poate pretinde executarea imediată a ratelor neajunse la scadenţă dacă:

a) a survenit unul din cazurile prevăzute la alin.(1);

b) o rată rămîne neplătită, total sau parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţa acesteia;

c) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, trei sau mai multe rate nu au fost plătite integral la scadenţă;

d) sînt întrunite condiţiile care îl îndreptăţesc pe creditor să recurgă la rezoluţiune pentru neexecutare a contractului din care rezultă obligaţia pecuniară.

(3) Dispoziţiile alin.(2) se aplică în mod corespunzător şi obligaţiei pecuniare care urmează a fi plătită în rate conform hotărîrii judecătoreşti.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul debitorului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 865. Dreptul debitorului de a amîna executarea obligaţiei

Debitorul are dreptul să amîne executarea obligaţiei dacă şi în măsura în care nu poate determina cu bună-credinţă cui trebuie să o execute.

Articolul 866. Ordinea executării obligaţiei

Dacă ordinea de executare a obligaţiilor corelative nu este determinată şi nici nu rezultă din natura acestora, atunci, în măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sînt ţinute să execute simultan dacă circumstanţele nu indică altfel.

Articolul 867. Persoanele îndreptăţite de a primi executarea obligaţiei

(1) Debitorul trebuie să execute obligaţia către creditor sau persoana împuternicită ori indicată de acest ori către persoana împuternicită prin lege sau hotărîre judecătorească.

(2) În cazul în care executarea a fost făcută faţă de o persoană care nu este nici împuternicită şi nici indicată de către creditor, obligaţia se consideră executată dacă creditorul o confirmă sau profită în vreun fel de aceasta.

Articolul 868. Executarea în folosul unui creditor aparent

(1) Executarea efectuată cu bună-credinţă în folosul unui creditor aparent este valabilă chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.

(2) Creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor prestaţia primită, potrivit regulilor îmbogăţirii nejustificate.

Articolul 869. Plata făcută unui creditor minor, unui adult ocrotit sau unei persoane care nu poate să conştientizeze pe deplin acţiunile sale

(1) Dacă creditorul este un minor, un adult în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară sau o persoană care nu poate să conştientizeze pe deplin acţiunile sale, plata ce i se face personal nu este valabilă, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că plata a profitat creditorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în privinţa plăţilor care pot fi primite în mod valabil de sine stătător de către minor sau adultul în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară.

Articolul 870. Executarea obligaţiei de către un terţ

(1) Dacă din lege, act juridic sau din natura obligaţiei nu reiese că debitorul urmează să execute obligaţia personal, creditorul nu poate refuza executarea ei de către un terţ:

a) dacă terţul execută cu consimţămîntul debitorului;

b) dacă terţul are un interes legitim de a executa, iar debitorul nu execută, sau dacă este cert că debitorul nu va executa la scadenţă.

(2) Executarea de către terţ conform alin.(1) nu eliberează debitorul de obligaţie în măsura în care terţul se subrogă în drepturile creditorului.

(3) În cazul în care debitorul nu este ţinut să execute obligaţia personal, însă creditorul acceptă executarea de la terţ în alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(1), creditorul este ţinut să repare debitorului prejudiciul suferit astfel.

(4) Debitorul care îi încredinţează executarea obligaţiei unui terţ rămîne responsabil de executare.

Articolul 871. Satisfacerea creanţelor creditorului de către un terţ

Dacă creditorul supune urmăririi un bun ce aparţine debitorului, orice persoană care se află în riscul de a pierde anumite drepturi asupra bunului poate satisface creanţele creditorului fără acordul debitorului. Prin satisfacerea creanţelor menţionate, terţul se subrogă în drepturile creditorului.

Articolul 872. Metoda de executare a obligaţiei pecuniare

(1) Obligaţia pecuniară poate fi executată prin orice modalitate utilizată în mod obişnuit în relaţiile respective la locul executării obligaţiei.

(2) Creditorul care acceptă plata prin utilizarea unui instrument de plată, titlu de creanţă sau a oricărui alt instrument conţinînd o promisiune de plată se prezumă că acceptă executarea sub condiţia că plata va fi efectuată.

(3) Cu excepţia cazului cînd creditorul a indicat un anumit cont, efectuarea plăţii prin transfer poate fi făcută la orice cont deschis pe numele creditorului pe care acesta l-a făcut cunoscut.

(4) Dacă plata se face prin transfer, obligaţia pecuniară se consideră executată la data la care suma de bani care a făcut obiectul plăţii a fost înregistrată în contul prestatorului de servicii de plată al persoanei căreia trebuia să i se facă plata.

Articolul 873. Moneda de executare a obligaţiei pecuniare

(1) Obligaţia pecuniară se exprimă în monedă naţională. Părţile pot conveni asupra unor obligaţii pecuniare în valută străină în măsura în care acest lucru nu este interzis prin lege.

(2) Dacă obligaţia pecuniară exprimată în valută străină trebuie executată pe teritoriul ţării, executarea se face în monedă naţională, cu excepţia cazurilor în care părţile au prevăzut plata în valută străină şi legea permite primirea/efectuarea pe teritoriul Republicii Moldova a plăţilor şi a transferurilor în valută străină. Determinarea echivalentului în monedă naţională al obligaţiei pecuniare exprimate în valută străină şi viceversa se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, chiar dacă înainte de scadenţa unei obligaţii pecuniare s-a modificat cursul valutar al monedei de plată faţă de moneda obligaţiei pecuniare, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel. În cazul unei reforme monetare, se aplică cursul valutar existent la data reformei monetare.

(3) Dacă obligaţia pecuniară este exprimată într-o valută străină, iar executarea acesteia se face în altă valută străină (în cazurile în care legea permite primirea/efectuarea plăţilor şi transferurilor în valută străină), determinarea echivalentului în altă valută străină al obligaţiei pecuniare exprimate într-o valută străină se efectuează cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc valabil la data executării obligaţiei, dacă legea sau contractul nu stabileşte altfel.

(4) Partea care este în întîrziere suportă riscul modificării cursului valutar al monedei de plată. Creditorul are dreptul să indice cursul valutar aplicabil plăţii fie de la data scadenţei obligaţiei, fie de la data plăţii obligaţiei. Dacă debitorul deja a efectuat plata conform cursului mai mic, creditorul poate solicita diferenţa care rezultă din cursul valutar în termen de 30 zile de la data recepţionării plăţii.

Articolul 874. Rata dobînzii

(1) În cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei aplicabilă conform alin.(2) dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.

(2) Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei aplicabilă:

a) pentru primul semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 ianuarie din anul respectiv;

b) pentru al doilea semestru al anului în cauză, este rata în vigoare la data de 1 iulie din anul respectiv.

Articolul 875. Imputaţia executării

(1) În cazul în care debitorul datorează creditorului mai multe obligaţii de aceeaşi natură, iar prestaţia executată nu este suficientă pentru stingerea tuturor obligaţiilor, sub rezerva dispoziţiilor alin.(6), se stinge obligaţia pe care o indică debitorul în momentul executării.

(2) Dacă debitorul nu face o astfel de indicaţie, creditorul poate, într-un termen rezonabil şi prin notificarea debitorului, imputa executarea asupra uneia sau, după caz, mai multor obligaţii, la alegerea sa.

(3) Imputaţia prevăzută la alin.(2) nu produce efecte dacă se face asupra unei obligaţii care încă nu este scadentă, este ilegală sau este litigioasă.

(4) Dacă nici debitorul şi nici creditorul nu indică imputaţia conform dispoziţiilor corespunzătoare ale alin.(1)-(3), executarea se impută asupra obligaţiei care întruneşte unul dintre următoarele criterii, în următoarea ordine:

a) obligaţia care este scadentă sau care a ajuns prima la scadenţă;

b) obligaţia pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii;

c) obligaţia care este cea mai împovărătoare pentru debitor;

d) obligaţia care a apărut prima.

(5) Dacă nu se aplică niciunul dintre criteriile prevăzute la alin.(4), executarea se impută asupra tuturor obligaţiilor proporţional, sub rezerva dispoziţiilor alin.(6).

(6) În cazul obligaţiei pecuniare, indiferent de imputaţia indicată de debitor, plata efectuată de către debitor se va imputa, în primul rînd, cheltuielilor, în al doilea rînd, dobînzii şi altor prestaţii şi, la urmă, sumei de bază (capitalului), dacă creditorul nu face o imputaţie diferită.

Articolul 876. Executarea obligaţiei în rate

(1) Dacă din lege, contract sau din natura obligaţiei nu reiese altfel, debitorul poate executa obligaţia în rate numai cu consimţămîntul creditorului.

(2) Dacă există vreun litigiu privind o parte din obligaţie, creditorul nu poate refuza partea care nu se află în litigiu propusă de debitor, cu excepţia cazului în care, din cauza neexecutării sau executării necorespunzătoare a părţii în litigiu a obligaţiei, creditorul pierde interesul pentru întreaga prestaţie.

Articolul 877. Refuzul unei alte prestaţii

Creditorul nu este obligat să accepte o altă prestaţie decît cea datorată. Această regulă se aplică chiar şi în cazul în care prestaţia propusă are o valoare mai mare.

Articolul 878. Standardul calităţii

În cazul în care calitatea prestaţiei nu este expres determinată de contract, debitorul este obligat să execute prestaţie de cel puţin o calitate medie.

Articolul 879. Prestaţia în cazul bunurilor determinate generic

Dacă obiectul datorat este doar generic determinat, debitorul răspunde, atît cît este posibilă executarea din bunuri de acelaşi gen, pentru neexecutarea obligaţiei, chiar dacă neexecutarea este justificată.

Articolul 880. Interzicerea perceperii unor plăţi de la consumatori

(1) Profesioniştilor li se interzice să perceapă de la consumatori comisioane aferente utilizării unui anumit mijloc de plată care depăşesc costul suportat de profesionist pentru utilizarea unor astfel de modalităţi de plată. Această regulă nu interzice profesioniştilor să perceapă preţuri diferite pentru acelaşi bun sau serviciu atunci cînd acesta este comercializat prin canale de vînzări diferite.

(2) În cazul în care un profesionist operează o linie telefonică în vederea contactării sale prin telefon cu privire la contractul încheiat, consumatorul nu este obligat să plătească, la contactarea profesionistului, mai mult decît tariful de bază. Profesionistul nu are dreptul să utilizeze în acest scop numere telefonice pentru servicii cu tarif special (premium rate).

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu aduc atingere dreptului furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice de a taxa aceste apeluri.

(4) Înainte ca consumatorul să încheie un contract sau să accepte o ofertă, profesionistul trebuie să solicite consimţămîntul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară faţă de cea asupra căreia s-au înţeles anterior prin care se remunerează obligaţia contractuală principală a profesionistului. În cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţămîntul explicit al consumatorului, însă l-a dedus utilizînd opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară sau prin acceptarea condiţiilor contractuale standard, consumatorul poate pretinde restituirea acestei plăţi.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică contractelor de vînzare-cumpărare, de executare de lucrări şi celor de prestări servicii, precum şi contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice, contractelor de furnizare a energiei termice şi contractelor de furnizare de conţinut digital.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică contractelor prevăzute la art.1018 alin.(2) lit.a)-j), l) şi m) şi alin.(3), (6) şi (8). Cu toate acestea, dispoziţiile alin.(4) din prezentul articol se aplică plăţilor suplimentare impuse consumatorului pe baza unui contract de servicii financiare dacă acesta este un contract legat de contractul căruia i se aplică prezentul articol.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în măsura în care dispoziţiile legale speciale referitoare la anumite tipuri de contracte încheiate cu consumatorii nu prevăd altfel.

(8) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 881. Costurile executării obligaţiei

Costurile executării obligaţiei le suportă debitorul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Secţiunea a 2-a

Articolul 882. Dispoziţii generale cu privire la întîrzierea creditorului

(1) Creditorul este în întîrziere atunci cînd nu acceptă fără un temei legal prestaţia scadentă ce i se oferă.

(2) În cazul în care pentru executarea prestaţiei este necesară o acţiune din partea sa, creditorul este în întîrziere dacă prestaţia îi este oferită, iar el nu efectuează acea acţiune.

(3) Debitorul nu poate fi în întîrziere în măsura în care creditorul este în întîrziere.

Articolul 883. Imposibilitatea temporară de a primi executarea

Dacă termenul de executare nu este stipulat sau dacă debitorul are dreptul să execute obligaţia înainte de termen, creditorul nu este în întîrziere atunci cînd, timp de 7 zile, este lipsit de posibilitatea de a accepta prestaţia oferită, cu excepţia cazului în care debitorul l-a informat din timp despre executare.

Articolul 884. Obligaţia creditorului la despăgubire

Creditorul este obligat să repare prejudiciul cauzat debitorului prin întîrzierea acceptării prestaţiei.

Articolul 885. Răspunderea debitorului în caz de întîrziere a creditorului

Dacă creditorul este în întîrziere, debitorul răspunde pentru neexecutarea obligaţiei numai în cazul în care nu a prestat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 886. Efectele întîrzierii creditorului

(1) Indiferent de vinovăţia sa în întîrziere, creditorul:

a) este obligat să compenseze debitorului cheltuielile suplimentare necesare păstrării obiectului de contract şi oferirii executării;

b) suportă riscul deteriorării sau pieirii fortuite a bunului;

c) nu poate beneficia de dobînzi şi dobînzi de întîrziere ori penalităţi pentru datoria faţă de el, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Dacă debitorul este obligat să predea fructele bunului ori să compenseze valoarea lor, această obligaţie nu se răsfrînge asupra fructelor obţinute în timpul întîrzierii creditorului.

Articolul 887. Nepreluarea bunului corporal

(1) Persoana obligată să predea sau să restituie un bun corporal, altul decît banii, care a rămas în posesia lui din motiv că creditorul nu a preluat bunul, este obligată să ia măsuri rezonabile de a-l proteja şi păstra.

(2) Debitorul se poate elibera de obligaţia de a preda sau a restitui bunul şi de obligaţia prevăzută la alin.(1) prin, la alegerea sa:

a) depozitarea ori, după caz, consemnarea bunului la un terţ în condiţii rezonabile, pe care îl va preda la prima cerere a creditorului, şi notificarea creditorului despre depozitare ori, după caz, consemnare;

b) vînzarea bunului în condiţii rezonabile după expirarea unui termen suplimentar pe care debitorul i l-a stabilit prin notificare creditorului şi plata venitului net în folosul creditorului.

(3) Cu toate acestea, dacă bunul este perisabil sau dacă păstrarea lui presupune cheltuieli disproporţionate, debitorul are obligaţia să ia măsuri rezonabile de a dispune de bun. Debitorul se poate elibera de obligaţia de a preda sau a restitui prin plata venitului net în folosul creditorului.

(4) Debitorul rămas în posesie are dreptul la rambursarea cheltuielilor rezonabile suportate ori să le reţină din venitul vînzării conform prezentului articol.

Secţiunea a 3-a

§1. Dispoziţii generale

Articolul 888. Garanţia comună a creditorilor

(1) Debitorul răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligaţiile sale. Patrimoniul debitorului serveşte drept garanţie comună a creditorilor săi.

(2) Nu pot face obiectul garanţiei prevăzute la alin.(1) bunurile insesizabile.

(3) Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întîi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sînt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului, cu excepţia cazului în care debitorul răspunde, conform legii sau contractului, doar cu acea masă patrimonială.

Articolul 889. Egalitatea creditorilor şi cauzele de preferinţă

(1) Sumele obţinute din urmărirea bunurilor din patrimoniul debitorului se împart între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, cu excepţia cazului în care există între ei cauze de preferinţă ori contracte cu privire la ordinea îndestulării lor.

(2) Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la satisfacerea creanţei, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei.

(3) Cauzele de preferinţă sînt privilegiile şi garanţiile reale.

Articolul 890. Privilegiul

(1) Privilegiul este preferinţa acordată de lege unui creditor în considerarea creanţei sale.

(2) Privilegiul este indivizibil.

(3) Privilegiile sînt opozabile terţilor fără să fie necesară înregistrarea lor în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(4) Creanţele garantate cu o garanţie reală se satisfac din contul bunurilor grevate cu prioritate faţă de creanţele privilegiate.

(5) Creanţele privilegiate se satisfac cu prioritate faţă de creanţele fără privilegiu, chiar dacă acestea din urmă s-au născut mai înainte.

(6) Rangul privilegiilor se stabileşte prin lege.

(7) În cazurile expres prevăzute de lege, privilegiul poartă doar asupra anumitor bunuri din patrimoniul debitorului (privilegiile speciale).

Articolul 891. Dreptul creditorului de a-şi conserva creanţa

Creditorul poate să ia toate măsurile necesare sau utile pentru conservarea drepturilor sale, precum asigurarea dovezilor, îndeplinirea unor formalităţi de publicitate şi informare pe contul debitorului, exercitarea acţiunii oblice ori luarea unor măsuri asigurătorii.

Articolul 892. Acţiunea oblică

(1) Creditorul a cărui creanţă este certă, lichidă şi exigibilă poate, în numele debitorului său şi independent de voinţa acestuia, exercita drepturile şi acţiunile acestuia în cazul în care debitorul, în dauna creditorului, refuză sau omite să le exercite.

(2) Creditorul nu poate exercita drepturile şi acţiunile care sînt exclusiv personale ale debitorului.

(3) Creanţa trebuie să fie lichidă şi exigibilă cel tîrziu la momentul examinării acţiunii.

(4) În raporturile dintre creditorul care acţionează pe cale oblică şi debitorul său se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privind reprezentarea legală.

Articolul 893. Excepţiile opuse creditorului care a intentat acţiune pe cale oblică

Cel împotriva căruia a fost intentată acţiune pe cale oblică poate opune creditorului toate excepţiile opozabile propriului creditor.

Articolul 894. Efectele acţiunii exercitate pe cale oblică

Toate bunurile obţinute în baza acţiunii oblice intră în patrimoniul debitorului şi beneficiază tuturor creditorilor acestuia. Cu toate acestea, creditorul care a exercitat acţiunea oblică beneficiază de un privilegiu asupra acelor bunuri în scopul rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu acţionarea pe cale oblică.

Articolul 895. Acţiunea revocatorie

(1) Creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în dauna creditorului, manifestată prin împiedicarea satisfacerii integrale a drepturilor creditorului faţă de debitor, dacă debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască că actul juridic va dăuna creditorului sau, în cazul în care actul juridic a fost încheiat înainte de apariţia dreptului creditorului, acesta a fost încheiat de către debitor cu intenţia de a dăuna creditorilor în general.

(2) În cazul în care actul juridic atacat este cu titlu oneros, suplimentar circumstanţelor prevăzute la alin.(1) creditorul trebuie să demonstreze că:

a) terţul contractant sau beneficiarul actului a cunoscut ori trebuia să cunoască că actul juridic va dăuna creditorului sau că el a fost încheiat cu intenţia de a dăuna creditorului; sau

b) dacă actul juridic a fost încheiat înainte de apariţia dreptului creditorului, terţul contractant sau beneficiarul actului juridic a cunoscut intenţia debitorului de a dăuna creditorilor în general.

(3) Debitorul se prezumă că cunoştea sau trebuia să cunoască că actul juridic cu titlu gratuit va dăuna creditorului ori creditorilor în general dacă acesta este încheiat în ultimele 12 luni ce preced înaintarea acţiunii revocatorii.

(4) Ambele părţi ale actului juridic cu titlu oneros sînt prezumate că cunoşteau sau trebuiau să cunoască că el va dăuna creditorului ori creditorilor în general dacă actul juridic este încheiat în ultimele 12 luni ce preced înaintarea acţiunii revocatorii şi acesta constituie:

a) un act juridic în care valoarea de piaţă a prestaţiei debitorului depăşeşte cu o treime valoarea de piaţă a contraprestaţiei terţului contractant; sau

b) un act juridic încheiat de către debitor cu o persoană afiliată debitorului sau al cărui beneficiar este o persoană afiliată debitorului.

(5) În cazurile prevăzute la alin.(4), se prezumă că terţul contractant nu a executat contraprestaţia.

(6) Creditorul poate înainta acţiunea revocatorie chiar dacă creanţa sa încă nu este exigibilă.

(7) În sensul dispoziţiilor legale privitoare la acţiunea revocatorie, prin debitor se înţelege şi terţul care a acordat o garanţie reală sau personală în folosul creditorului.

Articolul 896. Particularităţile contestării garanţiilor

(1) În scopul aplicării dispoziţiilor art.895, garanţia reală acordată de către debitor pentru a garanta propria obligaţie constituie un act juridic cu titlu oneros.

(2) În scopul aplicării dispoziţiilor art.895, garanţia reală sau personală acordată de către debitor pentru a garanta obligaţia terţului constituie un act juridic cu titlu oneros dacă a fost acordată concomitent cu încheierea contractului din care rezultă obligaţia garantată sau, în cazul în care s-a acordat ulterior, dacă a fost iniţial expres menţionată în contractul din care rezultă obligaţia garantată.

Articolul 897. Limitarea acţiunii revocatorii

(1) Creditorul a cărui creanţă rezultă din contract nu poate ataca pe calea acţiunii revocatorii actele juridice încheiate de către debitor în măsura în care creditorul, la momentul încheierii contractului, cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască actul juridic şi posibilul efect de a dăuna creditorului în viitor.

(2) De asemenea, nu poate înainta acţiune revocatorie creditorul care a consimţit la încheierea actului juridic de către debitor sau care a renunţat expres în alt mod la dreptul de a ataca actele debitorului pe calea acţiunii revocatorii.

(3) Acţiunea revocatorie se prescrie extinctiv în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască dauna ce rezultă din actul juridic supus atacării.

Articolul 898. Efectele admiterii acţiunii revocatorii

(1) Actul juridic atacat va fi declarat inopozabil atît faţă de creditorul care a depus acţiunea revocatorie, cît şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putînd depune acţiune revocatorie, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din sumele obţinute din urmărirea prestaţiei primite de către terţul contractant sau beneficiar, cu respectarea ordinii de preferinţă existente între aceşti creditori. Suma rămasă după satisfacerea creanţelor tuturor acestor creditori se restituie terţului contractant sau, după caz, beneficiarului.

(2) În cazul în care terţul contractant sau beneficiarul nu poate restitui prestaţia datorată, creditorul poate pretinde valoarea ei bănească conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.

(3) Terţul contractant sau beneficiarul care a dobîndit ceva în baza actului juridic declarat inopozabil poate exclude urmărirea prestaţiei, plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu dauna suferită de acesta din urmă prin încheierea şi executarea actului juridic. În caz contrar, hotărîrea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul pînă la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea revocatorie.

Articolul 899. Înaintarea acţiunii revocatorii în privinţa actelor juridice subsecvente

Prin acţiune revocatorie se poate declara inopozabil şi actul juridic subsecvent actului juridic inopozabil încheiat de către debitor. În acest caz, dispoziţiile art.895-900 se aplică în mod corespunzător, în special terţul contractant va fi debitorul, iar dobînditorul subsecvent va fi terţul contractant sau beneficiarul.

Articolul 900. Acţiunea revocatorie de dreptul insolvabilităţii

Dispoziţiile art.895-899 nu afectează dispoziţiile legale privind acţiunea administratorului insolvabilităţii sau a lichidatorului de contestare a actelor şi a prestaţiilor săvîrşite de debitor înainte de declararea insolvabilităţii sale.

NEEXECUTAREA OBLIGAŢIEI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 901. Mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei

(1) Atunci cînd, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia, creditorul poate, în condiţiile legii şi, după caz, ale contractului, la alegerea sa:

a) să ceară executarea silită a obligaţiei;

b) să suspende executarea obligaţiei corelative;

c) să reducă obligaţia sa corelativă;

d) să recurgă la rezoluţiunea contractului;

e) să ceară plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin neexecutare;

f) să exercite orice alt mijloc juridic de apărare, prevăzut de lege sau contract, pentru realizarea dreptului său încălcat prin neexecutare.

(2) Dacă debitorul demonstrează că neexecutarea obligaţiei este justificată, creditorul poate recurge la oricare din mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1), cu excepţia executării silite în natură şi plăţii de despăgubiri.

(3) Creditorul nu poate recurge la mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1) în măsura în care a cauzat neexecutarea obligaţiei debitorului.

(4) Mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1) care sînt compatibile pot fi cumulate. În special, creditorul nu este lipsit de dreptul la despăgubiri prin recurgerea la oricare alt mijloc.

(5) Neexecutarea obligaţiei înseamnă orice abatere, cu sau fără justificare, de la executarea corespunzătoare a obligaţiei şi include neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei, executarea necorespunzătoare sau cu întîrziere a obligaţiei.

(6) Părţile contractante pot prevedea că şi alte evenimente decît neexecutarea obligaţiei acordă creditorului toate sau unele dintre mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin.(1).

(7) Declaraţia creditorului nu produce efectul rezoluţiunii sau al reducerii obligaţiei corelative dacă la acea dată dreptul la rezoluţiune sau la reducerea obligaţiei corelative era prescris extinctiv, iar debitorul invocă această excepţie înainte sau după declaraţie.

Articolul 902. Acordarea termenului suplimentar pentru executare

(1) În orice caz de neexecutare a unei obligaţii, creditorul poate, prin declaraţie către debitor, să acorde un termen suplimentar pentru executare corespunzătoare.

(2) Pe durata termenului suplimentar, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii corelative şi poate cere despăgubiri, dar nu poate recurge la oricare alt mijloc.

(3) Dacă creditorul primeşte declaraţie de la debitor că acesta nu va executa în interiorul termenului acordat sau dacă la expirarea acelui termen nu s-a efectuat o executare corespunzătoare, creditorul poate recurge la oricare mijloc disponibil.

Articolul 903. Circumstanţele care justifică neexecutarea

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, neexecutarea obligaţiei este justificată în măsura în care debitorul demonstrează una din următoarele circumstanţe:

a) ea se datorează unui impediment prevăzut la art.904;

b) creditorul a cauzat neexecutarea obligaţiei debitorului, inclusiv prin întîrziere sau prin faptul că debitorul a suspendat executarea obligaţiei în temeiul art.914.

Articolul 904. Justificarea datorită unui impediment

(1) Neexecutarea obligaţiei debitorului este justificată dacă ea se datorează unui impediment în afara controlului debitorului şi dacă debitorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele acestuia.

(2) În cazul în care obligaţia a apărut dintr-un contract sau alt act juridic, neexecutarea nu este justificată dacă debitorul ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare impedimentul la data încheierii.

(3) În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe durata existenţei impedimentului. Totuşi, dacă întîrzierea capătă trăsăturile neexecutării esenţiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare.

(4) În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligaţia se stinge. Obligaţia corelativă de asemenea se stinge. În cazul obligaţiilor contractuale, efectele restitutive ale acestei stingeri sînt reglementate prin dispoziţiile art.926-932, care se aplică în mod corespunzător.

(5) Debitorul are obligaţia de a asigura ca creditorul să primească o notificare despre impediment şi efectele lui asupra capacităţii de a executa, într-un termen rezonabil după ce debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanţe. Creditorul are dreptul la despăgubiri pentru orice prejudiciu rezultat din neprimirea respectivei notificări.

(6) Impedimentul justificator nu exonerează debitorul de plata despăgubirilor dacă impedimentul a apărut după neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd creditorul nu ar fi putut, oricum, din cauza impedimentului, să beneficieze de executarea obligaţiei.

Articolul 905. Clauza care exclude sau limitează mijloacele juridice de apărare ale creditorului

Clauza unui contract sau alt act juridic prin care se exclude sau se limitează anticipat răspunderea de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea intenţionată sau din culpa gravă a obligaţiei este lovită de nulitate absolută.

Articolul 906. Notificările referitoare la neexecutare

(1) Dacă creditorul face debitorului o notificare referitoare la faptul neexecutării obligaţiei sau la faptul că el prevede o asemenea neexecutare şi notificarea este expediată ori făcută corect, atunci întîrzierea sau inexactitatea în procesul de transmitere a notificării sau faptul că ea nu a parvenit nu o împiedică să producă efecte.

(2) Notificarea produce efecte din momentul în care ar fi trebuit să ajungă în circumstanţe normale.

Articolul 907. Omiterea de a notifica despre neconformitate

(1) Dacă, în cazul unei obligaţii de a livra bunuri, a executa lucrări sau a presta servicii, debitorul livrează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii care nu sînt conforme cu condiţiile obligaţiei, creditorul nu poate invoca neconformitatea decît în cazul în care creditorul îl notifică pe debitor într-un termen rezonabil, specificînd natura neconformităţii.

(2) Termenul rezonabil curge din momentul în care bunurile sînt livrate sau lucrarea ori serviciul este finalizat sau, dacă este mai tîrziu, din momentul în care creditorul a descoperit sau trebuia în mod rezonabil să descopere neconformitatea.

(3) Debitorul nu poate invoca dispoziţiile alin.(1) dacă creditorul a omis să notifice fapte pe care debitorul le cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să le cunoască şi pe care debitorul, deşi era obligat, nu le-a dezvăluit creditorului.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă creditorul este consumator.

Articolul 908. Profesionistul care nu poate îndeplini comanda consumatorului făcută prin comunicare la distanţă

(1) În cazul în care un profesionist nu poate executa obligaţiile rezultate dintr-un contract încheiat cu un consumator prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, el este obligat să informeze imediat consumatorul şi să restituie, fără întîrziere nejustificată şi, în orice caz, în termen nu mai mare de 30 de zile, sumele plătite de către consumator. Mijloacele juridice de apărare ale consumatorului rezultate din neexecutarea profesionistului rămîn neafectate.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 2-a

Articolul 909. Remedierea de către debitor

(1) În cazul în care executarea nu corespunde condiţiilor obligaţiei, debitorul poate oferi o executare nouă şi conformă dacă aceasta se poate face în interiorul termenului prevăzut pentru executare.

(2) Dacă debitorul nu poate face o ofertă de executare nouă şi conformă în interiorul termenului prevăzut pentru executare, dar, imediat după ce a fost notificat despre neconformitate, se oferă să o remedieze într-un termen rezonabil pe cheltuială proprie, creditorul nu poate recurge la niciun mijloc pentru caz de neexecutare, cu excepţia suspendării executării obligaţiei corelative, înainte de a acorda debitorului un termen rezonabil pentru remedierea neconformităţii.

(3) Cu toate acestea, creditorul nu este obligat să acorde debitorului un termen pentru remediere în una din următoarele situaţii:

a) neexecutarea obligaţiei contractuale în termenul prevăzut pentru executare constituie o neexecutare esenţială;

b) creditorul are motiv să considere că executarea debitorului a fost făcută, contrar bunei-credinţe, cu cunoştinţa neconformităţii;

c) creditorul are motiv să considere că debitorul nu va putea să efectueze remedierea într-un termen rezonabil şi fără a crea inconveniente semnificative sau fără a aduce atingere intereselor legitime ale creditorului;

d) debitorul refuză remedierea, remedierea este imposibilă sau remedierea este în alt mod inoportună, avînd în vedere circumstanţele.

(4) Debitorul suportă cheltuielile de remediere, îndeosebi cheltuielile de transport, de drum, de executare a lucrărilor şi de procurare a materialelor.

Articolul 910. Consecinţele acordării către debitor a posibilităţii de remediere

(1) În interiorul termenului acordat pentru remediere, creditorul poate suspenda executarea obligaţiilor sale corelative, dar nu poate recurge la alt mijloc prevăzut de art.901 alin.(1).

(2) Dacă debitorul nu remediază neconformitatea în termenul acordat, creditorul poate recurge la oricare mijloc disponibil.

(3) Chiar dacă remedierea s-a făcut, creditorul păstrează dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea iniţială sau ulterioară ori prin realizarea remedierii.

Articolul 911. Restituirea prestaţiei înlocuite

(1) Dacă debitorul, benevol sau în urma obligării conform art.913, a remediat o executare neconformă prin înlocuirea prestaţiei, acesta are dreptul şi obligaţia de a lua înapoi prestaţia înlocuită pe cheltuiala sa.

(2) Creditorul nu este ţinut să plătească pentru folosinţa prestaţiei înlocuite de care a beneficiat pînă la data înlocuirii.

Secţiunea a 3-a

Articolul 912. Executarea silită a obligaţiilor pecuniare

(1) Creditorul are dreptul de a obţine plata silită a sumelor de bani datorate ajunse la scadenţă.

(2) În cazul în care creditorul încă nu a executat obligaţia corelativă pentru care se datorează plata şi este clar că debitorul obligaţiei pecuniare nu va dori să primească executarea, creditorul poate, cu toate acestea, să execute obligaţia corelativă şi poate obţine plata silită, cu excepţia unuia dintre următoarele cazuri:

a) creditorul ar fi putut încheia un contract de substituire în condiţii rezonabile fără eforturi sau cheltuieli semnificative;

b) silirea debitorului să primească executarea obligaţiei corelative ar fi nerezonabilă, avînd în vedere circumstanţele.

Articolul 913. Executarea obligaţiilor nepecuniare

(1) Creditorul are dreptul de a obţine executarea silită în natură a obligaţiei, alta decît cea de a plăti o sumă de bani.

(2) Executarea silită în natură include şi dreptul creditorului:

a) de a cere remedierea gratuită a executării care nu este conformă cu condiţiile obligaţiei;

b) în cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a preda un bun, de a cere ca bunul să fie luat de la debitor şi să-i fie predat creditorului;

c) de a cere să fie distrus tot ceea ce este făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face ori să fie autorizat să distrugă el însuşi, cheltuielile urmînd să fie puse în sarcina debitorului.

(3) Cu toate acestea, executarea în natură nu poate fi obţinută pe cale silită în unul din următoarele cazuri:

a) executarea ar fi ilegală sau imposibilă;

b) executarea ar solicita eforturi sau cheltuieli disproporţionate, cu excepţia cazului cînd creditorul nu poate obţine o prestaţie similară de la un terţ;

c) executarea este atît de personală, încît ar fi nerezonabil de a o executa silit.

(4) Creditorul este decăzut din dreptul de a obţine executarea silită în natură dacă nu cere executarea într-un termen rezonabil după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea.

(5) Creditorul nu poate cere despăgubiri pentru prejudiciu sau penalitate în măsura în care el a majorat prejudiciul sau suma penalităţii, insistînd în mod nerezonabil asupra executării în natură în circumstanţe în care creditorul ar fi putut încheia un contract de substituire în condiţii rezonabile fără eforturi sau cheltuieli semnificative.

(6) Faptul că dreptul de a cere executarea silită în natură este exclus conform alin.(3) sau (4) nu aduce atingere dreptului de a cere despăgubiri.

Secţiunea a 4-a

Articolul 914. Dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative

(1) Creditorul care este ţinut să execute obligaţia corelativă în acelaşi moment în care debitorul îşi execută obligaţia sau după acel moment are dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative pînă cînd debitorul s-a oferit să execute sau a executat.

(2) Creditorul care este ţinut să execute obligaţia corelativă înainte de momentul în care debitorul îşi execută obligaţia şi care în mod rezonabil crede că debitorul nu va executa obligaţia la scadenţă poate suspenda executarea obligaţiei corelative atît timp cît această încredere rezonabilă persistă. Cu toate acestea, dreptul de a suspenda executarea se stinge dacă debitorul acordă asigurări suficiente de executare corespunzătoare.

(3) Creditorul care suspendă executarea în situaţia menţionată la alin.(2) are îndatorirea să notifice de îndată debitorul despre acest fapt şi poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat debitorului prin neexecutarea acestei îndatoriri.

(4) Dreptul de a suspenda conform prezentului articol se referă la întreaga obligaţie sau doar la o parte din ea, după cum este rezonabil conform circumstanţelor.

(5) Dacă debitorul înaintează o acţiune prin care cere executarea silită a obligaţiei corelative, iar creditorul invocă suspendarea executării ei pe temeiul alin.(1) sau (2), instanţa de judecată va stabili în hotărîrea judecătorească prin care se dispune executarea silită a obligaţiei corelative că creditorul trebuie să execute obligaţia corelativă conform hotărîrii judecătoreşti doar dacă debitorul execută simultan obligaţia sa faţă de creditor ori oferă asigurări suficiente ale executării faţă de creditor sau dacă creditorul se află în întîrziere de a accepta executarea oferită de către debitor.

Secţiunea a 5-a

§1. Temeiurile rezoluţiunii pentru neexecutare

Articolul 915. Rezoluţiunea pentru neexecutare

Rezoluţiunea pentru neexecutare are loc cînd se întemeiază pe dispoziţiile art.916, 917, 918 sau 919, precum şi cînd se întemeiază pe un alt caz de neexecutare a obligaţiei contractuale pentru care legea sau contractul acordă creditorului dreptul la rezoluţiune.

Articolul 916. Rezoluţiunea pentru neexecutare esenţială

(1) Creditorul are dreptul la rezoluţiune dacă neexecutarea de către debitor a obligaţiei contractuale este esenţială.

(2) Neexecutarea obligaţiei contractuale este esenţială în unul dintre următoarele cazuri:

a) ea privează în mod substanţial creditorul de ceea ce se putea aştepta în baza contractului, în raport cu întregul raport contractual sau tranşa supusă rezoluţiunii, cu excepţia cazului în care la momentul încheierii contractului debitorul nu a prevăzut şi nici nu putea să prevadă în mod rezonabil acel rezultat;

b) executarea întocmai a obligaţiei ţine de esenţa contractului;

c) ea este intenţionată sau din culpă gravă;

d) dă creditorului motiv să creadă că nu poate conta pe executarea din partea debitorului în viitor.

Articolul 917. Rezoluţiunea după acordarea termenului suplimentar pentru executare

(1) Creditorul are dreptul la rezoluţiune în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale dacă i-a acordat debitorului, prin notificare, un termen suplimentar rezonabil pentru executare, iar debitorul nu a executat în acest termen.

(2) Dacă termenul acordat este nerezonabil de scurt sau nu s-a fixat niciun termen, creditorul poate rezolvi doar după expirarea unui termen rezonabil din data cînd notificarea produce efecte.

(3) Dreptul la rezoluţiune pe temeiul dispoziţiilor prezentului articol nu apare dacă neexecutarea este minoră.

Articolul 918. Rezoluţiunea pentru neexecutare anticipată

Creditorul are dreptul la rezoluţiune înainte de scadenţa obligaţiei contractuale dacă debitorul a declarat că nu va executa obligaţia sau pe altă cale este clar că nu o va executa, cu condiţia, în toate cazurile, că neexecutarea ar fi fost esenţială.

Articolul 919. Rezoluţiunea pentru lipsa asigurărilor adecvate ale executării

Creditorul care crede în mod rezonabil că va avea loc o neexecutare esenţială a obligaţiei contractuale are dreptul la rezoluţiune dacă cere de la debitor, prin notificare, asigurări adecvate ale executării corespunzătoare şi asemenea asigurări nu îi sînt oferite într-un termen rezonabil.

§2. Domeniul de aplicare, exercitarea şi decăderea din dreptul la rezoluţiune

Articolul 920. Domeniul de aplicare al dreptului la rezoluţiune

(1) În cazul în care obligaţiile debitorului rezultate din contract nu sînt divizibile, creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului doar în întregime (rezoluţiune totală).

(2) În cazul în care obligaţiile debitorului rezultate din contract trebuie executate în tranşe separate sau sînt divizibile în alt mod, atunci:

a) dacă există un temei de rezoluţiune pentru neexecutare în privinţa unei tranşe căreia îi poate fi atribuită o contraprestaţie, creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului în privinţa acelei tranşe (rezoluţiune parţială);

b) creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului în întregime doar dacă creditorul nu are în mod rezonabil interes să accepte executarea celorlalte tranşe sau dacă temeiul de rezoluţiune se referă la raportul contractual în întregime (rezoluţiune totală).

(3) În cazul locaţiunii, antreprizei, prestării serviciilor şi altor raporturi contractuale, dacă se execută în tranşe separate sau sînt divizibile în alt mod, rezoluţiunea se aplică doar în raport cu tranşele viitoare, cu excepţia cazului în care creditorul, prin declaraţia de rezoluţiune, a extins-o şi la anumite sau toate tranşele anterioare în condiţiile alin.(2) lit.b).

Articolul 921. Declaraţia de rezoluţiune

(1) Dreptul la rezoluţiune se exercită de către partea îndreptăţită prin declaraţie scrisă notificată celeilalte părţi contractante.

(2) Partea îndreptăţită, dacă invocă un interes justificat, poate, în locul rezoluţiunii conform alin.(1), să ceară instanţei de judecată să declare rezoluţiunea prin hotărîre judecătorească. În condiţiile Codului de procedură civilă, partea îndreptăţită poate modifica acţiunea în declarare a rezoluţiunii într-o acţiune în executare silită a obligaţiei contractuale şi invers.

(3) În cazul în care notificarea făcută conform art.917 prevede rezoluţiunea de plin drept dacă debitorul nu execută în termenul suplimentar acordat prin notificare, rezoluţiunea operează, fără vreo altă declaraţie, la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după notificare (care trebuie să fie mai lungă decît termenul acordat prin notificare).

Articolul 922. Decăderea din dreptul la rezoluţiune

(1) Dacă executarea s-a oferit cu întîrziere sau executarea efectuată nu corespunde în alt mod contractului, creditorul este decăzut din dreptul la rezoluţiune pentru acea neexecutare în cazul în care declaraţia de rezoluţiune nu este notificată într-o perioadă rezonabilă.

(2) În cazul în care creditorul a acordat debitorului un termen pentru remedierea neexecutării conform art.909, perioada menţionată la alin.(1) din prezentul articol curge de la expirarea termenului acordat. În alte cazuri, perioada curge din momentul în care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre ofertă sau despre neconformitate.

(3) Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluţiune în temeiul art.917, 918 sau 919 în cazul în care creditorul nu notifică declaraţia de rezoluţiune într-o perioadă rezonabilă după apariţia acestui drept.

Articolul 923. Rezoluţiunea în cazul pluralităţii de părţi

(1) Dacă într-un contract de o parte sau, după caz, de cealaltă parte există mai multe persoane, dreptul la rezoluţiune poate fi exercitat doar de către toate persoanele de o parte sau, după caz, doar faţă de toate persoanele de cealaltă parte.

(2) Dacă dreptul la rezoluţiune se stinge pentru una dintre persoanele îndreptăţite dintr-o parte, el se stinge şi pentru celelalte persoane îndreptăţite din acea parte.

Articolul 924. Clauza de dezicere

În cazul în care dreptul la rezoluţiune este stipulat în contract cu condiţia de a se efectua o anumită prestaţie (clauză de dezicere), declaraţia de rezoluţiune nu produce efecte dacă prestaţia nu a fost efectuată pînă la notificarea declaraţiei de rezoluţiune sau concomitent cu ea, iar cealaltă parte, din acest motiv, a respins neîntîrziat declaraţia. Cu toate acestea, declaraţia produce efecte dacă, după respingerea ei, prestaţia este efectuată neîntîrziat.

Articolul 925. Efectul asupra obligaţiilor rezultate din contract

(1) Prin efectul rezoluţiunii se sting obligaţiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligaţii.

(2) Cu toate acestea, rezoluţiunea nu afectează stipulaţiile contractului privitoare la soluţionarea litigiilor sau alte clauze care sînt destinate aplicării chiar şi după rezoluţiune.

(3) Creditorul care declară rezoluţiunea păstrează dreptul la despăgubirile sau penalităţile acumulate la data rezoluţiunii şi, suplimentar, are aceleaşi drepturi la despăgubiri sau penalităţi pe care le-ar fi avut dacă obligaţiile stinse prin efectul rezoluţiunii ar fi fost neexecutate. În privinţa acestor obligaţii stinse nu se va considera că creditorul a cauzat sau a contribuit la prejudiciu doar pe motiv că a exercitat dreptul la rezoluţiune.

Articolul 926. Restituirea prestaţiilor obţinute prin executare

(1) Prin efectul rezoluţiunii o parte contractantă (beneficiarul) care a primit vreo prestaţie prin executarea obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă în temeiul contractului supus rezoluţiunii sau al tranşei contractului supusă rezoluţiunii este obligată să i-o restituie. În cazul în care ambelor părţi contractante le revin obligaţii de restituire, obligaţiile sînt corelative.

(2) Dacă prestaţia a constat în plata unei sume de bani, suma primită trebuie restituită.

(3) În măsura în care prestaţia (nefiind pecuniară) este transferabilă, ea trebuie restituită prin transfer.

(4) Dacă transferul ar putea cauza efort sau cheltuieli disproporţionate, prestaţia poate fi restituită prin plata valorii sale conform art.930.

(5) În măsura în care prestaţia nu este transferabilă, ea trebuie restituită prin plata valorii sale conform art.930.

(6) Obligaţia de restituire a unei prestaţii se extinde asupra oricăror fructe generate de prestaţie.

Articolul 927. Efectul rezoluţiunii asupra drepturilor transmise

(1) Dreptul real, dreptul de creanţă şi dreptul asupra obiectului de proprietate intelectuală transmise în temeiul contractului nu se restituie de plin drept prin efectul rezoluţiunii acestuia. Restituirea are loc prin transmiterea dreptului de către partea contractantă obligată în folosul celeilalte părţi contractante în condiţiile art.510. Cu toate acestea, dacă, conform condiţiilor contractului, dreptul de proprietate asupra bunului mobil a trecut la partea contractantă dobînditoare înainte de a primi bunul în posesie, iar bunul mobil încă se află în posesia părţii contractante transmiţătoare care are dreptul de a suspenda predarea bunului conform art.914, atunci rezoluţiunea contractului, pe durata exercitării dreptului de suspendare a executării, desfiinţează în mod retroactiv dreptul părţii contractante dobînditoare.

(2) În cazul în care partea contractantă căreia i s-a transmis un drept prin înregistrare într-un registru de publicitate nu execută obligaţia de a restitui dreptul, cealaltă parte contractantă poate cere instanţei de judecată, pe calea acţiunii în efectuarea înregistrării, să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de consimţămînt al părţii contractante care refuză restituirea.

Articolul 928. Efectul rezoluţiunii asupra drepturilor reale limitate constituite

(1) Dreptul real limitat constituit în temeiul contractului se stinge prin efectul rezoluţiunii sale.

(2) În cazul în care partea contractantă căreia i s-a constituit un drept real limitat prin înregistrare într-un registru de publicitate nu îşi dă consimţămîntul la radierea sa, cealaltă parte contractantă poate cere instanţei de judecată, pe calea acţiunii în rectificare, să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de consimţămînt al părţii contractante care refuză radierea.

Articolul 929. Excluderea restituirii

(1) Obligaţia de a restitui în temeiul dispoziţiilor art.926 nu apare în măsura în care executării conforme de către una dintre părţile contractante îi corespunde executarea conformă de către cealaltă parte contractantă.

(2) Partea contractantă care declară rezoluţiunea poate considera ca fiind neconforme tranşele prestate dacă prestaţiile primite de către ea nu au valoare sau au o valoare esenţial redusă din cauza neexecutării săvîrşite de către cealaltă parte contractantă.

(3) Obligaţia de restituire în temeiul prezentei secţiuni nu apare în cazul în care contractul era gratuit.

Articolul 930. Plata valorii prestaţiei

(1) Debitorul obligaţiei de restituire este ţinut:

a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestaţiei care nu este transferabilă sau care încetează să fie transferabilă înainte de apariţia obligaţiei de restituire; şi

b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestaţiei supuse restituirii ca urmare a înrăutăţirii stării prestaţiei între momentul executării şi momentul cînd a apărut obligaţia de restituire.

(2) Dacă prestaţia avea un preţ contractual, valoarea prestaţiei va fi egală cu partea din acel preţ proporţională valorii prestaţiei reale primite raportată la valoarea prestaţiei promise. Dacă nu s-a convenit asupra unui preţ, valoarea prestaţiei este egală cu suma de bani la care s-ar fi înţeles în mod legal un executant al prestaţiei şi un beneficiar al prestaţiei care au voinţa şi capacitatea de a realiza operaţiunea, avînd totodată cunoştinţă de neconformităţile reale ale prestaţiei (dacă existau).

(3) Obligaţia beneficiarului de a plăti valoarea prestaţiei este redusă în măsura în care, din cauza neexecutării obligaţiei datorate lui de către cealaltă parte contractantă:

a) prestaţia nu poate fi restituită într-o stare substanţial identică cu starea în care ea a fost primită; sau

b) beneficiarul este silit, fără despăgubire, să dispună de prestaţie ori să suporte o cheltuială sau o altă daună pentru a păstra prestaţia.

(4) Obligaţia beneficiarului de a plăti valoarea prestaţiei este, de asemenea, redusă în măsura în care, ca urmare a comportamentului său fondat pe încrederea rezonabilă, chiar eronată, că nu exista neconformitate, prestaţia nu poate fi restituită în aceeaşi stare în care a fost primită.

Articolul 931. Folosinţa şi îmbunătăţirile

(1) Beneficiarul este obligat să plătească o sumă rezonabilă pentru folosinţa de care a beneficiat în urma prestaţiei, cu excepţia sumei pe care trebuie să o plătească conform art.930 alin.(1) în raport cu respectiva folosinţă.

(2) Beneficiarul care a adus îmbunătăţiri prestaţiei pe care trebuie să o restituie conform prezentei secţiuni are dreptul la plata valorii îmbunătăţirilor dacă cealaltă parte contractantă se va bucura necondiţionat de această valoare la exploatarea prestaţiei restituite, cu excepţia cazului în care:

a) beneficiarului îi era interzis să efectueze îmbunătăţirea; sau

b) beneficiarul a făcut îmbunătăţirea cînd cunoştea sau putea să cunoască că prestaţia urmează a fi restituită.

Articolul 932. Răspunderea după apariţia obligaţiei de restituire

(1) Beneficiarul este obligat:

a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestaţiei care încetează a fi transferabilă după apariţia obligaţiei de a o restitui; şi

b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestaţiei supuse restituirii ca urmare a înrăutăţirii stării prestaţiei după apariţia obligaţiei de a o restitui.

(2) Dacă prestaţia este înstrăinată după apariţia obligaţiei de restituire, valoarea care urmează a fi plătită este egală cu veniturile rezultate din înstrăinare, dacă ele sînt mai mari.

(3) Dreptul la alte despăgubiri rezultate din neexecutarea obligaţiei de restituire a prestaţiei rămîne neafectat.

Secţiunea a 6-a

Articolul 933. Dreptul de a reduce obligaţia corelativă

(1) Creditorul care acceptă executarea ce nu este conformă cu condiţiile obligaţiei are dreptul de a reduce obligaţia sa corelativă. Reducerea trebuie să fie proporţională cu scăderea valorii prestaţiei primite la data executării, în raport cu valoarea prestaţiei care ar fi fost primită prin executarea conformă.

(2) Creditorul care este îndreptăţit să reducă obligaţia corelativă conform alin.(1) şi care deja a executat obligaţia corelativă într-o mărime ce depăşeşte obligaţia corelativă redusă are dreptul la restituirea diferenţei de la debitor.

(3) Creditorul care reduce obligaţia corelativă nu poate să ceară, suplimentar, despăgubiri pentru prejudiciul reparat prin reducere, dar rămîne îndreptăţit la despăgubiri pentru alt prejudiciu suferit.

Secţiunea a 7-a

Articolul 934. Dreptul la despăgubiri

(1) Creditorul are dreptul la despăgubiri pentru întregul prejudiciu cauzat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului în care debitorul demonstrează că neexecutarea este justificată.

(2) Despăgubirile trebuie să acopere doar prejudiciul suferit de creditor care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării.

(3) Prejudiciul reparat prin despăgubiri cuprinde şi prejudiciul viitor care, în mod rezonabil, s-ar fi produs.

(4) Prejudiciul cuprinde prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial (moral).

(5) Debitorul răspunde pentru fapta reprezentantului său şi a persoanelor cărora le-a încredinţat executarea obligaţiei în aceeaşi măsură ca pentru propria faptă.

Articolul 935. Despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial

(1) Creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin neexecutarea obligaţiei dacă neexecutarea încalcă un drept personal nepatrimonial, dacă creditorul este consumator, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2) Despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin neexecutarea obligaţiei reprezintă suma de bani care va oferi o satisfacţie echitabilă creditorului, avînd în vedere toate împrejurările cazului.

Articolul 936. Evaluarea despăgubirilor pentru prejudiciul patrimonial

(1) Despăgubirile pentru prejudiciul patrimonial cauzat prin neexecutarea obligaţiei reprezintă suma de bani care va pune creditorul, pe cît este posibil, în situaţia în care s-ar fi aflat dacă obligaţia s-ar fi executat în mod corespunzător. Aceste despăgubiri acoperă dauna suferită real (inclusiv cheltuielile suportate şi reducerea valorii bunului) şi profitul ratat de creditor.

(2) Creditorului îi revine sarcina de a demonstra mărimea prejudiciului pentru care cere despăgubiri.

Articolul 937. Previzibilitatea

Debitorul obligaţiei care rezultă din contract sau alt act juridic este răspunzător doar pentru prejudiciul pe care l-a prevăzut sau putea în mod rezonabil să-l prevadă, la momentul asumării obligaţiei, ca fiind rezultatul probabil al neexecutării, cu excepţia cazului în care neexecutarea era intenţionată sau din culpă gravă.

Articolul 938. Prejudiciul imputabil creditorului

Debitorul nu răspunde pentru prejudiciul suferit de creditor în măsura în care creditorul a contribuit la neexecutare sau efectele sale.

Articolul 939. Reducerea prejudiciului

(1) Debitorul nu răspunde pentru prejudiciul suferit de creditor în măsura în care creditorul a putut să reducă prejudiciul luînd măsuri rezonabile.

(2) Creditorul are dreptul să recupereze cheltuielile suportate în mod rezonabil în încercările sale de a reduce prejudiciul.

Articolul 940. Contractul de substituire

Creditorul care a declarat rezoluţiunea totală sau parţială pentru neexecutare şi a încheiat, într-un termen rezonabil şi în condiţii rezonabile, un contract de substituire poate cere, dacă sînt întrunite condiţiile pentru a cere despăgubiri, de la debitor despăgubiri egale cu diferenţa dintre preţul prestaţiei sale în baza contractului rezolvit şi preţul prestaţiei în baza contractului de substituire, precum şi poate cere de la debitor despăgubiri pentru partea nereparată a prejudiciului.

Articolul 941. Preţul de piaţă

În cazul în care a declarat rezoluţiunea totală sau parţială pentru neexecutare şi nu a încheiat un contract de substituire, dar prestaţia are un preţ de piaţă, creditorul poate cere, dacă sînt întrunite condiţiile pentru a cere despăgubiri, de la debitor despăgubiri egale cu diferenţa dintre preţul contractual şi preţul de piaţă la data rezoluţiunii, precum şi poate cere de la debitor despăgubiri pentru partea nereparată a prejudiciului.

Articolul 942. Dobînda de întîrziere în executarea obligaţiilor pecuniare

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la dobîndă de întîrziere pentru suma respectivă din data imediat următoare scadenţei plăţii pînă la data în care s-a efectuat plata, la rata prevăzută la alin.(2) ori la o altă rată prevăzută de dispoziţiile legale speciale.

(2) Rata dobînzii de întîrziere este egală cu rata prevăzută la art.874 plus 5 puncte procentuale pe an, în cazul în care debitorul este un consumator, sau 9 puncte procentuale pe an, în celelalte cazuri. Cu toate acestea, dacă înainte de scadenţă obligaţia pecuniară era purtătoare de dobîndă prevăzută de contract, în scopul determinării ratei dobînzii de întîrziere, creditorul poate înlocui rata prevăzută la art.874 cu rata dobînzii prevăzute de contract.

(3) Debitorul consumator are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întîrzierii plăţii este mai mic decît rata legală a dobînzii de întîrziere.

(4) În cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie dobînda de întîrziere calculată conform dispoziţiilor prezentului articol, fie penalitatea pentru întîrziere. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobînda de întîrziere.

(5) Pe perioada în care suma de bani nu este plătită la scadenţă cu justificare, debitorul datorează doar dobînda de întîrziere la rata prevăzută la art.874. Debitorul consumator nu datorează asemenea dobîndă de întîrziere.

(6) Orice clauza contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 943. Anatocismul şi capitalizarea

(1) Dobînda, dobînda de întîrziere sau, după caz, penalitatea se calculează numai asupra sumei de bază a obligaţiei pecuniare (capitalului).

(2) Cu toate acestea, dobînzile se pot capitaliza şi pot produce dobînzi dacă s-a prevăzut expres, dar numai pentru dobînzi scadente cel puţin 12 luni.

(3) Dobînda de întîrziere sau, după caz, penalitatea nu se poate capitaliza.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută. Cu toate acestea, prin contractul de cont curent sau de depozit ori de alt cont de plăţi se poate deroga de la dispoziţiile prezentului articol.

Articolul 944. Dobînda de întîrziere în executarea obligaţiilor de a da sau de a face

(1) În cazul în care o obligaţie de a da sau de a face, alta decît una de a plăti o sumă de bani, nu este executată la scadenţă, creditorul are dreptul la dobîndă de întîrziere asupra echivalentului în bani al părţii neexecutate a obligaţiei, din data imediat următoare scadenţei pînă la data executării corespunzătoare, la rata prevăzută la art.874 ori la o altă rată prevăzută de dispoziţiile legale speciale. Dacă obligaţia neexecutată are o obligaţie corelativă pecuniară, mărimea acestei obligaţii corelative va constitui echivalentul în bani a obligaţiei neexecutate.

(2) În cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate să ceară, la alegere, fie dobînda de întîrziere calculată conform dispoziţiilor prezentului articol, fie penalitatea. De asemenea, creditorul poate cere despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în partea neacoperită de dobînda de întîrziere.

Articolul 945. Despăgubirea cheltuielilor de recuperare a creanţelor pecuniare ale profesionistului

(1) Din momentul în care sînt întrunite condiţiile de plată a dobînzii de întîrziere conform art.942, creditorul obligaţiei pecuniare poate pretinde debitorului plata unei despăgubiri minime egale cu echivalentul în lei a 40 de euro la cursul Băncii Naţionale a Moldovei din ziua respectivă pentru acoperirea cheltuielilor de recuperare suportate de creditor. Această regulă se aplică chiar dacă obligaţia pecuniară întîrziată este doar o rată din suma totală datorată creditorului conform unui grafic de plată.

(2) Dreptul creditorului de a cere despăgubiri pentru cheltuielile de recuperare suportate, în partea neacoperită de despăgubirea minimă prevăzută la alin.(1), rămîne neafectat.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar contractelor prin care un profesionist livrează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii în folosul unui alt profesionist sau al unei autorităţi publice ori al unei alte persoane juridice de drept public sau asociaţii ale acestora.

[Art.945 alin.(1) modificat prin Legea nr.66 din 27.03.2025, în vigoare 22.10.2025]

Articolul 946. Valuta în care se determină despăgubirile

Despăgubirile trebuie determinate în valuta care corespunde cel mai bine prejudiciului suferit de creditor.

MIJLOACELE DE GARANTARE A EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

Secţiunea 1

Articolul 947. Dispoziţii generale cu privire la clauza penală

(1) Clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (penalitate).

(2) Prin clauză penală se poate garanta numai o creanţă valabilă.

(3) Penalitatea poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii neexecutate, inclusiv sub forma unei dobînzi de întîrziere.

(4) Părţile pot conveni asupra unei penalităţi mai mari decît prejudiciul.

(5) Debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care neexecutarea obligaţiei este justificată.

(6) Nulitatea obligaţiei atrage nulitatea clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu atrage nulitatea obligaţiei.

Articolul 948. Forma clauzei penale

Clauza penală este întocmită în formă autentică dacă legea cere forma autentică pentru actul juridic căruia i se aplică clauza. În celelalte cazuri, clauza penală este întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Articolul 949. Dreptul de a pretinde alte despăgubiri

(1) Dacă penalitatea este stipulată pentru cazul în care debitorul nu execută obligaţia, creditorul poate cere atît executarea obligaţiei, cît şi plata penalităţii. Nu se poate cere atît executarea obligaţiei, cît şi plata penalităţii dacă penalitatea s-a stipulat cu titlu de despăgubire în locul prestaţiei şi nu doar cu titlu de mijloc de garantare a executării obligaţiei.

(2) Creditorul are dreptul să pretindă repararea prejudiciului în partea neacoperită prin penalitate (clauză penală inclusivă). În cazurile prevăzute de lege sau contract, creditorul poate cere sau despăgubiri, sau penalitate (clauză penală alternativă), poate cere repararea prejudiciului peste penalitate (clauză penală punitivă) sau poate cere doar penalitate (clauză penală exclusivă).

(3) În cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalităţii numai dacă şi-a rezervat expres acest drept la primirea executării.

Articolul 950. Clauza penală în cazul obligaţiei indivizibile

În cazul în care, prin clauză penală, este garantată o obligaţie indivizibilă şi neexecutarea acesteia se datorează vinovăţiei unui debitor, penalitatea poate fi cerută fie integral de la debitorul vinovat, fie de la fiecare codebitor pentru partea acestuia. În ultimul caz, fiecare codebitor are dreptul de acţiune împotriva celui care a făcut să curgă penalitatea.

Articolul 951. Clauza penală în cazul obligaţiei divizibile

(1) În cazul în care, prin clauză penală, este garantată o obligaţie divizibilă, penalitatea este de asemenea divizibilă şi curge doar împotriva codebitorului care nu a executat obligaţia şi doar pentru partea din obligaţie la care acesta este ţinut.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică obligaţiilor solidare. Ele nu se aplică nici în cazul în care clauza penală a fost stipulată pentru a preveni plata parţială, iar unul din codebitori a împiedicat executarea integrală a obligaţiei. În acest caz, codebitorul este ţinut pentru întreaga penalitate, iar ceilalţi, corespunzător părţii lor din obligaţie. În ultimul caz, fiecare codebitor are dreptul de acţiune împotriva celui care a făcut să curgă penalitatea.

Articolul 952. Clauza penală legală

Penalitatea stabilită de lege nu poate fi exclusă şi nici micşorată anticipat prin acordul părţilor.

Articolul 953. Reducerea penalităţii

(1) În cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune, la cererea debitorului, reducerea penalităţii disproporţionat de mari. La reducerea penalităţii, trebuie să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului.

(2) Nu se admite reducerea penalităţii în cazul în care aceasta a fost stinsă prin executare benevolă.

(3) Nu se admite reducerea penalităţii pentru întîrzierea executării obligaţiei pecuniare în cazul în care rata penalităţii este egală sau mai mică decît rata legală aplicabilă conform art.942.

(4) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul debitorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 2-a

Articolul 954. Dispoziţii generale cu privire la arvună

(1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans.

(2) Convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în formă autentică dacă legea cere forma autentică pentru actul juridic din care rezultă obligaţia garantată. În celelalte cazuri, convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Articolul 955. Includerea arvunei în contul prestaţiei

Arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a făcut, se restituie.

Articolul 956. Reţinerea sau restituirea arvunei

(1) Dacă pentru neexecutarea obligaţiei garantate răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părţi după rezoluţiunea contractului de către aceasta din urmă. Dacă pentru neexecutarea obligaţiei garantate răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei după rezoluţiunea contractului de către aceasta din urmă.

(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), partea care răspunde pentru neexecutarea obligaţiei garantate este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul neacoperit prin plata arvunei dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(3) Creditorul obligaţiei garantate neexecutate poate opta pentru executare silită sau pentru rezoluţiunea contractului şi repararea prejudiciului potrivit regulilor generale.

(4) Arvuna se restituie în cazul în care raportul contractual se stinge dintr-o cauză ce nu atrage răspunderea vreuneia dintre părţi.

Secţiunea a 3-a

Articolul 957. Noţiunea de garanţie a debitorului

Garanţia debitorului constă în obligaţia lui la o prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie depăşind obiectul propriu-zis al contractului.

Articolul 958. Validitatea garanţiei

Acceptarea unei garanţii produce efecte dacă nu contravine dispoziţiilor legale şi dacă debitorul nu se obligă în mod exagerat.

Articolul 959. Forma garanţiei

Garanţia produce efecte doar atunci cînd este făcută în scris.

Secţiunea a 4-a

Articolul 960. Dispoziţii generale cu privire la retenţie

(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să-l reţină atîta timp cît creditorul nu-l despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun şi pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat.

(2) Dreptul de retenţie este înlăturat în cazul în care creditorul oferă retentorului o garanţie suficientă sau consemnează suma pretinsă.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în măsura în care contractul nu prevede altfel.

Articolul 961. Excluderea dreptului de retenţie

(1) Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat dacă posesiunea bunului provine dintr-o faptă ilicită sau dacă bunul este insesizabil.

(2) Dreptul de retenţie nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă, în afara cazurilor prevăzute de lege.

(3) Expirarea prescripţiei extinctive nu împiedică exercitarea dreptului de retenţie dacă dreptul garantat al retentorului nu era prescris în momentul în care s-ar fi putut exercita dreptul de retenţie.

Articolul 962. Opozabilitatea dreptului de retenţie

(1) Dreptul de retenţie este opozabil terţilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate.

(2) În toate cazurile, dreptul de retenţie nu poate fi opus creditorilor care au început executarea silită împotriva debitorului, însă retentorul are dreptul de a participa la distribuirea preţului bunului în condiţiile legii.

(3) Deposedarea de bun contrar voinţei nu stinge dreptul de retenţie. Partea care exercită acest drept poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescripţiei extinctive a acţiunii principale şi dobîndirii bunurilor mobile de către posesorul de bună-credinţă.

(4) Dacă creditorul înaintează o acţiune prin care cere restituirea bunului, iar retentorul invocă dreptul de retenţie, instanţa de judecată va stabili în hotărîrea judecătorească prin care se dispune restituirea bunului că retentorul trebuie să execute hotărîrea judecătorească doar dacă creditorul execută simultan obligaţia garantată prin dreptul de retenţie ori oferă asigurări suficiente ale executării faţă de retentor sau dacă retentorul se află în întîrziere de a accepta executarea oferită de către creditor.

Articolul 963. Obligaţia de conservare a bunului şi de percepere a fructelor

Retentorul trebuie să conserve bunul cu diligenţa unui bun proprietar. El va percepe fructele, fiind obligat să le impute asupra creanţei sale.

Articolul 964. Stingerea dreptului de retenţie

Dreptul de retenţie se stinge în cazul în care bunul ajunge în posesiunea creditorului sau titularului dreptului, dacă retentorul nu dobîndeşte din nou bunul în baza aceluiaşi temei juridic.

STINGEREA OBLIGAŢIILOR

Articolul 965. Efectele stingerii obligaţiilor

(1) Prin stingerea obligaţiilor, încetează raporturile juridice dintre părţi în partea ce se referă la obligaţia stinsă.

(2) Dacă obligaţia este stinsă, debitorul nu este obligat să plătească dobînda şi penalităţile ori să repare prejudiciul.

Secţiunea 1

Articolul 966. Efectele executării

(1) Executarea stinge obligaţia numai în cazul în care este efectuată în modul corespunzător.

(2) Obligaţia se stinge şi în cazul în care creditorul acceptă o altă executare în locul celei datorate (darea în plată). În acest caz, debitorul răspunde pentru viciile prestaţiei conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.

(21) În cazul prevăzut la alin.(2), atunci când, în locul prestaţiei iniţiale, este cedată o creanţă, obligaţia se stinge în momentul satisfacerii creanţei cedate. Părţile, în baza unui acord comun, pot deroga de la această regulă, stabilind că obligaţia în locul căreia debitorul îşi cedează propria creanţă se stinge încă de la data cesiunii. Dispoziţiile legale referitoare la cesiunea de creanţă sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) Dacă acceptă executarea obligaţiei, sarcina de a demonstra neexecutarea revine creditorului.

(4) În cazul stingerii obligaţiei principale, fidejusiunea, gajul şi alte drepturi accesorii încetează în măsura în care nu subzistă interese justificate ale terţilor.

[Art.966 alin.(21) introdus prin Legea nr.35 din 13.03.2025, în vigoare 19.03.2025]

Articolul 967. Dreptul de a primi chitanţă şi titlu original

(1) Debitorul care execută obligaţia are dreptul de a primi chitanţă şi, după caz, de a cere titlul original sau efectuarea unei menţiuni pe titlul original al creditorului privind stingerea.

(2) În cazul imposibilităţii de a cere creditorului chitanţă, debitorul poate face dovada plăţii cu orice mijloc de probă.

(3) În cazul în care creditorul a restituit titlul original fără a elibera chitanţă, se prezumă, pînă la proba contrară, că obligaţia a fost executată.

(4) În cazul imposibilităţii restituirii titlului original, debitorul este în drept să ceară creditorului o declaraţie scrisă despre stingerea obligaţiei. Toate cheltuielile, în acest caz, sînt suportate de creditor.

(5) Dacă creditorul refuză să elibereze chitanţă sau să restituie titlul original, debitorul are dreptul să refuze executarea. În acest caz, creditorul este în întîrziere.

(6) Dacă creditorul a eliberat chitanţă privind plata datoriei de bază, se prezumă că au fost achitate şi dobînzile, şi cheltuielile.

Secţiunea a 2-a

Articolul 968. Dispoziţii generale cu privire la consemnare

(1) În cazul în care creditorul este în întîrziere sau debitorul, din motive neimputabile lui, nu cunoaşte identitatea sau domiciliul creditorului, debitorul poate depune banii, valorile mobiliare sau alte documente, precum şi bijuteriile, la o bancă sau la notar. Valuta străină poate fi depusă în vederea stingerii obligaţiei prin consemnare numai în cazul în care legea permite primirea/efectuarea plăţilor şi transferurilor în valută străină pe teritoriul Republicii Moldova în privinţa obligaţiei în cauză.

(2) Dacă bunurile care urmează să fie consemnate sînt depuse la oficiul poştal, ele se consideră consemnate din momentul depunerii.

(3) Consemnarea stinge obligaţia debitorului chiar şi în cazurile în care bunurile sau echivalentul lor nu mai pot fi predate creditorului.

(4) Din momentul consemnării, riscurile trec asupra creditorului, debitorul nefiind obligat să plătească dobîndă şi penalităţi ori să compenseze veniturile ratate.

Articolul 969. Executarea simultană a obligaţiilor

Dacă executarea obligaţiei de către debitor este condiţionată de executarea simultană a unei obligaţii de către creditor, debitorul este în drept să condiţioneze eliberarea bunurilor consemnate cu executarea obligaţiei de către creditor.

Articolul 970. Locul consemnării

(1) Debitorul este obligat să depună bunurile la locul executării obligaţiei. Dacă a consemnat bunurile în alt loc, debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

(2) Debitorul este obligat să-l informeze imediat pe creditor despre consemnare, cu excepţia cazurilor cînd este în imposibilitatea de a executa această obligaţie. Debitorul trebuie să repare prejudiciul cauzat creditorului prin neinformare despre consemnare.

Articolul 971. Dreptul debitorului la restituirea bunului consemnat

(1) Debitorul are dreptul să ceară restituirea bunului consemnat.

(2) Nu se permite restituirea bunului consemnat dacă:

a) debitorul a renunţat expres, în momentul consemnării, la dreptul de restituire;

b) creditorul a declarat instituţiei la care sînt depuse bunurile că le primeşte;

c) la instituţia la care sînt depuse bunurile este prezentată o hotărîre judecătorească definitivă prin care consemnarea este recunoscută legală;

d) împotriva debitorului a fost intentat un proces de insolvabilitate.

(3) În cazul în care bunul consemnat se restituie debitorului, consemnarea se desfiinţează cu efect retroactiv (se consideră că nu a existat).

Articolul 972. Cheltuielile de consemnare

Cheltuielile de consemnare sînt suportate de creditor, cu excepţia cazurilor cînd debitorul a preluat bunul consemnat.

Articolul 973. Încetarea consemnării la expirarea termenului de prescripţie

La expirarea unui termen de 3 ani din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre consemnare, creditorul pierde dreptul de a prelua bunul. În acest caz, debitorul are dreptul să ceară bunul chiar dacă a renunţat la dreptul respectiv.

Secţiunea a 3-a

Articolul 974. Dispoziţii generale cu privire la compensare

(1) Compensarea este stingerea reciprocă a unei obligaţii şi a unei creanţe opuse, certe, lichide, de aceeaşi natură şi exigibile.

(2) Termenul suplimentar acordat pentru plata unei creanţe scadente nu împiedică compensarea.

(3) Compensarea este posibilă şi atunci cînd creanţele nu sînt scadente, dar titularii lor consimt.

(4) Compensarea se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte şi produce efecte din momentul recepţionării declaraţiei. Declaraţia nu produce efecte dacă este afectată de modalităţi sau dacă contravine dispoziţiilor prezentei secţiuni.

Articolul 975. Compensarea judiciară

(1) La cererea creditorului care invocă un interes justificat, compensarea poate fi pronunţată de către instanţa de judecată, chiar dacă una dintre creanţe, deşi este certă, încă nu este lichidă sau exigibilă. Dacă nu s-a dispus altfel, compensarea produce efecte din data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

(2) Instanţa de judecată nu poate refuza compensarea creanţelor reciproce conexe doar din motiv că una dintre creanţe nu este lichidă sau exigibilă. În acest caz, se consideră că compensarea a produs efecte din momentul cînd prima dintre ele a devenit scadentă. Dobîndirea de către terţi a unor drepturi asupra uneia dintre creanţe nu împiedică debitorul să opună compensarea.

Articolul 976. Compensarea convenţională

Părţile pot conveni să stingă toate creanţele reciproce, prezente sau viitoare, prin compensare. Această compensare produce efecte din momentul încheierii contractului de compensare sau, în cazul obligaţiilor viitoare, din momentul cînd ambele vor fi născute.

Articolul 977. Compensarea creanţelor neechivalente

În cazul în care creanţele supuse compensării nu sînt echivalente, se stinge doar creanţa acoperită integral.

Articolul 978. Compensarea creanţelor publice

Creanţa statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia creanţei fiscale, poate fi stinsă prin compensare numai dacă obligaţia trebuie să fie executată faţă de bugetul care urmează să satisfacă creanţa solicitantului compensării.

Articolul 979. Compensarea creanţelor cu locuri de executare diferite

Dacă creanţele supuse compensării au locuri de executare diferite, solicitantul compensării este obligat să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin faptul că nu poate primi executarea sau nu poate executa obligaţia în locul stabilit.

Articolul 980. Compensarea creanţelor cu diferite valute

În cazul în care părţile au creanţe pecuniare reciproce exprimate în diferite valute, fiecare parte poate opune compensarea în condiţiile prezentei secţiuni, cu excepţia cazului în care era convenit că partea care opune compensarea trebuie să plătească exclusiv într-o anumită valută.

Articolul 981. Compensarea mai multor creanţe

(1) În cazul în care persoana are mai multe creanţe ce pot fi stinse prin compensare, declaraţia sa de compensare produce efecte doar dacă în ea sînt indicate care anume creanţe le stinge prin compensare.

(2) În cazul în care persoana are mai multe obligaţii ce pot fi stinse prin compensare, se aplică regulile privind imputaţia plăţilor.

Articolul 982. Compensarea în cazul cesiunii creanţei sau preluării datoriei

(1) În cazul cesiunii creanţei, debitorul are dreptul să opună noului creditor creanţa sa faţă de vechiul creditor dacă scadenţa acestei creanţe are loc înainte de primirea înştiinţării despre cesiune, dacă scadenţa nu este indicată sau dacă executarea poate fi cerută oricînd.

(2) În cazul preluării datoriei, noul debitor nu are dreptul să opună o creanţă ce aparţine vechiului debitor.

Articolul 983. Compensarea în cazul obligaţiilor solidare

(1) Debitorul solidar nu poate compensa datoria creditorului faţă de alt codebitor, cu excepţia părţii ultimului în datoria solidară.

(2) Debitorul, inclusiv cel solidar, nu poate opune creditorului solidar compensarea datoriei unui cocreditor faţă de sine, cu excepţia părţii ultimului în creanţa solidară.

Articolul 984. Compensarea în cazul fidejusiunii

Fidejusorul poate opune compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului, dar debitorul nu poate opune creditorului compensarea datoriei acestuia faţă de fidejusor.

Articolul 985. Inadmisibilitatea compensării

(1) Nu este admisă compensarea creanţelor:

a) cu termenul de prescripţie expirat; această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripţie a expirat după data la care creanţa al cărei termen de prescripţie a expirat putea fi compensată;

b) privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii;

c) privind plata pensiei alimentare;

d) privind întreţinerea pe viaţă;

e) dacă obiectul prestaţiei este un bun insesizabil;

f) cînd obligaţia s-a născut dintr-o faptă ilicită intenţionată;

g) în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Nu se admite compensarea creanţei exclusă prin contract.

Secţiunea a 4-a

Articolul 986. Confuziunea

(1) Obligaţia se stinge în cazul în care o singură persoană întruneşte calitatea de creditor şi cea de debitor (confuziunea), dacă din lege sau natura obligaţiei scadente nu rezultă altfel. În unele cazuri, dacă confuziunea încetează să existe, efectele ei încetează de asemenea.

(2) Obligaţia nu se stinge prin confuziune dacă aceasta are ca efect lipsirea unui terţ de un drept.

(3) Confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase patrimoniale diferite recunoscute de lege.

Articolul 987. Efectul confuziunii asupra fidejusiunii

Confuziunea care operează prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţilor de creditor şi debitor profită fidejusorului. Prin întrunirea de către aceeaşi persoană a calităţii de fidejusor şi de creditor sau de fidejusor şi de debitor, obligaţia principală nu se stinge.

Articolul 988. Remiterea de datorie

(1) Obligaţia se stinge dacă creditorul îl eliberează pe debitor de executarea obligaţiei (remiterea de datorie). Obligaţia se consideră stinsă din momentul primirii de către debitor a notificării de remitere a datoriei din partea creditorului, cu excepţia cazului în care debitorul, într-un termen rezonabil, execută obligaţia sau notifică creditorul despre faptul că obiectează la remiterea de datorie.

(2) Remiterea de datorie este totală dacă nu a fost stipulat expres că este parţială.

(3) Obligaţia se stinge, de asemenea, printr-un contract în care creditorul recunoaşte că obligaţia nu există.

(4) Remiterea de datorie faţă de debitorul principal are efecte şi faţă de garanţi.

(5) Renunţarea de către creditor la un mijloc de garanţie nu permite a se prezuma că a renunţat la creanţa garantată.

(6) Remiterea de datorie faţă de un garant are efecte şi faţă de ceilalţi garanţi.

(7) Este interzisă remiterea de datorie dacă remiterea încalcă drepturile de creanţă ale terţilor faţă de creditor.

Articolul 989. Imposibilitatea fortuită de executare

(1) Obligaţia se stinge prin imposibilitatea executării dacă imposibilitatea se datorează unei împrejurări pentru care debitorul nu răspunde. Executarea nu se consideră imposibilă doar pentru că obligaţia poate fi executată în condiţii mai dificile, cu cheltuieli mai mari, cu asistenţa unui terţ sau doar după un anumit termen.

(2) Sarcina de a dovedi imposibilitatea executării obligaţiei revine debitorului.

(3) Debitorul care este în imposibilitatea de a-şi executa obligaţia nu poate pretinde executarea unei obligaţii corelative de către creditor, iar dacă aceasta este executată, trebuie să restituie tot ceea ce a primit, cu excepţia cazului în care debitorul demonstrează că imposibilitatea executării a apărut din vina creditorului.

(4) Dacă debitorul a executat parţial obligaţia care a devenit imposibilă de executat, creditorul este ţinut să execute o obligaţie corelativă pînă la concurenţa îmbogăţirii sale.

Articolul 990. Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice

(1) Obligaţia se stinge prin decesul debitorului dacă executarea ei este imposibilă fără participarea personală a acestuia sau dacă este legată în alt mod de persoana debitorului.

(2) Obligaţia se stinge prin decesul creditorului dacă executarea îi este destinată personal sau dacă este legată în alt mod de persoana creditorului.

(3) Obligaţia se stinge prin lichidarea persoanei juridice (debitor sau creditor), cu excepţia cazurilor în care obligaţia sau creanţa persoanei juridice lichidate se transmite prin lege unor alte persoane.

Articolul 991. Novaţia

(1) Obligaţia se stinge în baza înţelegerii dintre părţi de a o înlocui cu o altă obligaţie (novaţie), cu excepţia valorilor mobiliare, dacă art.8 din Legea nr.184 din 22 iulie 2016 cu privire la contractele de garanţie financiară nu prevede altfel.

(2) Voinţa de a înlocui o obligaţie cu alta trebuie să fie stipulată expres.

(3) Stingerea obligaţiei principale prin novaţie stinge şi obligaţiile accesorii dacă părţile nu au stipulat expres altfel.

DESPRE CONTRACTE ÎN GENERAL

DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTRACT

ŞI LA CONŢINUTUL CONTRACTULUI

Articolul 992. Noţiunea de contract

(1) Contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice.

(2) Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic.

Articolul 993. Libertatea contractului

(1) Oricine îşi poate alege în mod liber contractantul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele dispoziţiilor legale imperative, contracte şi pot stabili conţinutul lor.

(3) Cu excepţia cazului în care se prevede în mod expres contrariul sub sancţiunea nulităţii, părţile contractante pot, prin contract, să deroge de la acele dispoziţii cuprinse în prezenta carte care se referă la drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice produse de contract, inclusiv distribuirea riscurilor.

(4) Părţile contractante pot de asemenea să deroge de la dispoziţiile legale cuprinse în celelalte articole ale prezentului cod, în legile speciale şi alte acte normative care se referă la drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice produse de contract, inclusiv distribuirea riscurilor, dacă din modul de exprimare a dispoziţiei, din conţinutul sau din contextul ei nu rezultă în mod neîndoielnic că dispoziţia legală este imperativă.

(5) De la dispoziţiile legale privitoare la prescripţia extinctivă a drepturilor rezultate din contract se poate deroga doar în condiţiile art.393.

(6) Dacă, în scopul protecţiei intereselor prioritare ale societăţii sau ale unui individ, efectele unui contract depind de încuviinţarea autorităţilor statului, limitările şi condiţionările trebuie reglementate prin lege.

(7) Obligarea la încheierea unui contract este interzisă, cu excepţia cazului în care obligaţia de a contracta este prevăzută de lege sau dacă reiese dintr-o obligaţie asumată benevol.

(8) Părţile pot încheia contracte numite, contracte nenumite, precum şi contracte complexe.

Articolul 994. Contractul numit şi contractul nenumit

(1) Contractul este numit dacă legea îl reglementează în mod special. Celelalte contracte sînt nenumite.

(2) Contractul nenumit se supune, în următoarea ordine:

a) acordului de voinţă al părţilor, expres şi implicit;

b) dispoziţiilor legale aplicabile contractelor şi obligaţiilor contractuale în general;

c) practicilor statornicite între părţi şi uzanţelor din domeniu, dacă există;

d) dispoziţiilor legale aplicabile contractelor numite asemănătoare în măsura în care acestea sînt compatibile cu natura şi scopul contractului nenumit.

Articolul 995. Contractul complex

(1) Contractul este complex dacă cuprinde:

a) două sau mai multe elemente care corespund contractului numit; sau

b) unele elemente care corespund contractului numit şi alte elemente care corespund contractului nenumit.

(2) În măsura în care nu contravin naturii şi scopului contractului complex, dispoziţiile legale aplicabile fiecărui contract numit sau nenumit relevant se vor aplica în mod corespunzător elementelor respective ale contractului complex şi drepturilor şi obligaţiilor rezultate din acesta.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă:

a) legea prevede că un anumit contract complex urmează a fi calificat în întregime ca un contract dintr-o anumită categorie;

b) în lipsa unei dispoziţii legale menţionate la lit.a), elementele care corespund unei categorii de contracte predomină atît de mult, încît ar fi nerezonabil ca contractul complex să nu fie calificat în întregime ca un contract din acea categorie.

(4) În cazurile prevăzute la alin.(3), dispoziţiile legale aplicabile categoriei la care a fost atribuit contractul complex ca urmare a calificării (categorie primară) se aplică contractului şi drepturilor şi obligaţiilor rezultate din acesta. Cu toate acestea, dispoziţiile legale care reglementează acele elemente ale contractului care cad într-o altă categorie decît categoria primară se aplică în mod corespunzător în măsura necesară reglementării acelor elemente cu condiţia că ele nu contravin dispoziţiilor legale aplicabile categoriei primare.

(5) Dispoziţiile prezentului articol nu înlătură aplicarea dispoziţiilor legale imperative.

Articolul 996. Forţa obligatorie a contractului

Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 997. Obligaţia de a contracta

(1) Dacă deţine o poziţie dominantă pe piaţă, una din părţile contractante este obligată să contracteze în acest domeniu. Ea nu poate, sub sancţiunea prevăzută de lege, să impună clauze care contravin legislaţiei din domeniul concurenţei şi nici clauze abuzive.

(2) Faţă de consumatori şi alte persoane care obţin ori folosesc bunuri, lucrări sau servicii în scopuri necomerciale nu se poate refuza fără motive temeinice încheierea unui contract dacă cealaltă parte are calitate de profesionist.

(3) În cazul neexecutării fără justificare a obligaţiei de a încheia contractul prevăzute la alin.(1) sau (2) din prezentul articol, persoana îndreptăţită la încheierea contractului poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de contract. Dispoziţiile art.1000 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 998. Imposibilitatea la momentul încheierii contractului

(1) Contractul este valabil chiar dacă la momentul încheierii lui una dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi executa obligaţia.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu împiedică invocarea nulităţii relative pentru eroare asupra imposibilităţii în condiţiile legii.

Articolul 999. Antecontractul şi contractul definitiv

(1) Antecontractul este contractul prin care o parte (promitent) se obligă faţă de cealaltă parte (beneficiar) să încheie în viitor un alt contract (contract definitiv) la cererea beneficiarului. Această obligaţie poate fi asumată şi de către ambele părţi.

(2) Antecontractul trebuie să prevadă clauzele esenţiale ale contractului definitiv şi să fie încheiat în forma cerută de lege pentru contractul definitiv, sub aceeaşi sancţiune.

(3) Partea contractantă care are doar calitatea de beneficiar nu poate fi obligată la încheierea contractului definitiv şi nici nu poartă răspundere pentru că a ales să nu-l încheie.

(4) Sumele plătite şi alte prestaţii executate în temeiul antecontractului se prezumă a fi un avans în contul prestaţiilor care vor fi datorate prin contractul definitiv. Cu toate acestea, chiar dacă bunul deja s-a predat, dreptul de proprietate ori alt drept real asupra acestuia nu se poate dobîndi decît în temeiul contractului definitiv.

(5) Stipulaţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract nu constituie antecontract.

Articolul 1000. Drepturile beneficiarului în caz de neexecutare

(1) În cazul neexecutării fără justificare a obligaţiei promitentului de a încheia contractul definitiv, beneficiarul poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de contract definitiv. Dată a încheierii contractului se va considera data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu limitează posibilitatea beneficiarului de a recurge la alte mijloace juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei.

(3) Hotărîrea judecătorească care va ţine loc de contract definitiv se va pronunţa chiar şi atunci cînd promitentul nu deţine drepturi suficiente pentru a putea transmite sau, după caz, constitui în folosul beneficiarului dreptul de care se dispune prin contract şi nici nu are împuterniciri de a dispune de acel drept. În acest caz, devin incidente dispoziţiile art.358.

(4) În afară de alte temeiuri de rezoluţiune prevăzute de lege sau antecontract, beneficiarul are dreptul la rezoluţiunea antecontractului şi atunci cînd promitentul a înstrăinat unui terţ dreptul care face obiectul contractului definitiv sau cînd apar oricare alte indicii că va avea loc o neexecutare a obligaţiilor promitentului ce vor apărea din contractul definitiv care îl va îndreptăţi pe beneficiar să recurgă la rezoluţiunea contractului definitiv.

(5) În cazul în care beneficiarul a ales să încheie contractul definitiv sau să ceară instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de contract definitiv, el nu este decăzut din dreptul de a invoca viciile materiale şi juridice ale prestaţiei dacă nu le cunoştea şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să le cunoască la data antecontractului. Această regulă se aplică chiar dacă beneficiarul a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască viciile la data încheierii contractului definitiv.

Articolul 1001. Opţiunea de a contracta

(1) Prin antecontract părţile pot prevedea expres că promitentul menţine o ofertă irevocabilă, în sensul art.1032, de a încheia contractul definitiv, iar beneficiarul are opţiunea să o accepte sau să o refuze.

(2) Contractul definitiv se încheie prin exercitarea opţiunii în sensul acceptării de către beneficiar a ofertei irevocabile a promitentului, în condiţiile convenite prin antecontract.

(3) Atît antecontractul care cuprinde opţiunea, cît şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul definitiv şi, luate împreună, vor constitui contractul definitiv.

(4) În cazul în care declaraţia de acceptare se încheie în formă autentică, girul notarului se va limita doar la legalitatea declaraţiei de acceptare, nu şi a contractului definitiv astfel încheiat.

(5) Dispoziţiile legale privitoare la antecontract se aplică în egală măsură opţiunii. Dispoziţiile art.1000 alin.(1) nu se aplică opţiunii.

Articolul 1002. Opozabilitatea drepturilor beneficiarului

(1) Drepturile beneficiarului de a dobîndi dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun în temeiul contractului definitiv sînt opozabile terţilor:

a) prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege în privinţa antecontractului; sau

b) în cazul în care legea nu oferă posibilitatea de a îndeplini formalităţi de publicitate în privinţa antecontractului, dacă terţul cunoştea existenţa antecontractului în privinţa bunului.

(2) Din momentul în care contractul definitiv se consideră încheiat, iar beneficiarul este îndreptăţit să dobîndească dreptul de proprietate sau un alt drept real în temeiul acestuia, el poate opune dreptul său tuturor terţilor care au dobîndit drepturi asupra bunului după data opozabilităţii faţă de ei prevăzute la alin.(1), precum şi creditorilor lor.

(3) Dacă dreptul dobîndit de beneficiar se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, beneficiarul poate cere rectificarea registrului prin:

a) înregistrarea dreptului său; şi

b) radierea drepturilor înregistrate ale terţilor menţionaţi la alin.(2) care nu se puteau înregistra fără consimţămîntul beneficiarului dacă beneficiarul deţinea dreptul său la data înregistrării lor.

Articolul 1003. Contractul-cadru

(1) Contractul-cadru este actul juridic prin care părţile convin să negocieze şi să stabilească raporturi contractuale ale căror clauze vor fi convenite prin contracte ulterioare încheiate în temeiul contractului-cadru.

(2) Clauzele contractului-cadru completează conţinutul contractului ulterior în măsura în care ele nu contravin acestuia ori dacă părţile nu au exclus aplicarea lor pe altă cale.

Articolul 1004. Contractul cu privire la patrimoniul prezent

Contractul prin care o parte se obligă să transmită integral sau parţial patrimoniul său prezent ori să-l greveze cu uzufruct necesită autentificare notarială.

Articolul 1005. Contractul cu privire la patrimoniul viitor

Contractul prin care o parte se obligă să transmită patrimoniul său viitor ori o parte din acel patrimoniu sau să-l greveze cu uzufruct este nul.

Articolul 1006. Contractul cu privire la moştenirea unui viu

(1) Contractul asupra moştenirii unui terţ încă în viaţă este nul. Nul este şi contractul asupra cotei-părţi legale sau a legatului din succesiunea unui terţ încă în viaţă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul contractului încheiat între viitorii succesori legali asupra cotei-părţi legale. Un asemenea contract trebuie autentificat notarial.

Articolul 1007. Determinarea prestaţiei de către o parte sau un terţ

(1) Dacă prestaţia trebuie determinată de o parte contractantă sau de un terţ, în caz de dubiu se consideră că determinarea trebuie făcută în baza unei aprecieri echitabile.

(2) Determinarea prestaţiei se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte.

(3) Dacă determinarea prestaţiei trebuie făcută de mai mulţi terţi, este necesar acordul lor unanim. Dacă trebuie să fie determinată o sumă dintre mai multe sume numite, se va avea în vedere suma medie.

(4) Dacă prestaţia nu corespunde principiului echităţii, determinarea se face prin hotărîre judecătorească. În caz de tergiversare sau de refuz, determinarea se face tot prin hotărîre judecătorească.

(5) În cazul în care o prestaţie urmează a fi determinată pe baza unui factor care nu există sau care a încetat să existe ori să fie accesibil, respectivul factor se va substitui cu cel mai apropiat echivalent dacă acesta nu este nerezonabil. În caz contrar, determinarea se va face conform dispoziţiilor alin.(4).

Articolul 1008. Imputarea cunoaşterii

Dacă o persoană care a participat la încheierea contractului cu acordul unei părţi ori la exercitarea unui drept sau la executarea unei obligaţii care rezultă din acestea a cunoscut sau a prevăzut un fapt ori se consideră că l-a cunoscut sau l-a prevăzut, fie a acţionat cu intenţie sau cu o altă atitudine psihică relevantă, atunci această cunoaştere, previziune sau atitudine psihică se impută părţii respective.

Articolul 1009. Determinarea contraprestaţiei

Dacă întinderea contraprestaţiei nu este determinată, în caz de dubiu determinarea se face de partea care pretinde contraprestaţia. Dispoziţia art.1007 alin.(4) se aplică în modul corespunzător.

Articolul 1010. Aplicarea dispoziţiilor privind contractele altor obligaţii

Sub rezerva altor reglementări, dispoziţiile privind obligaţiile contractuale sînt aplicabile şi altor obligaţii patrimoniale în măsura în care, ţinîndu-se cont de natura obligaţiei, acest lucru este posibil.

OBLIGAŢII PRECONTRACTUALE

Secţiunea 1

Obligaţii de informare în general

Articolul 1011. Obligaţia generală a profesionistului de a furniza informaţii

(1) Înainte de încheierea contractului de livrare a bunurilor, executare a lucrărilor, prestare a serviciilor, furnizare a conţinutului digital sau a altei prestaţii de către un profesionist altei persoane, profesionistul are obligaţia de a furniza acelei persoane, prin orice mijloace adecvate, informaţii cu privire la caracteristicile esenţiale ale prestaţiei care trebuie furnizate, pe care acesta le deţine sau se poate aştepta să le deţină şi a căror nefurnizare ar contraveni bunei-credinţe.

(2) La aprecierea volumului de informaţii pe care profesionistul este obligat să le furnizeze conform alin.(1), trebuie să se ţină seama de toate circumstanţele, inclusiv:

a) dacă profesionistul avea cunoştinţe speciale în domeniu;

b) costul pe care îl presupune pentru profesionist dobîndirea informaţiilor relevante;

c) uşurinţa cu care cealaltă persoană ar putea obţine informaţiile prin alte mijloace;

d) natura informaţiilor;

e) importanţa probabilă a informaţiilor pentru cealaltă parte; şi

f) dacă cealaltă persoană este de asemenea un profesionist, de bunele practici comerciale în situaţia dată.

Articolul 1012. Obligaţia profesionistului de a nu furniza informaţii eronate consumatorilor

(1) Dacă propune consumatorilor bunuri, lucrări, servicii, conţinut digital sau oricare alte prestaţii, profesionistul are obligaţia de a nu furniza informaţii eronate. Informaţia se consideră eronată dacă denaturează sau omite circumstanţe esenţiale pe care un consumator mediu poate aştepta să-i fie furnizate pentru a lua o decizie informată despre încheierea contractului. Se consideră consumator mediu consumatorul care este suficient de bine informat şi de atent, ţinînd seama de factori sociali, culturali şi lingvistici.

(2) Pentru a stabili ce informaţie un consumator mediu poate aştepta să-i fie furnizată, se vor lua în considerare toate circumstanţele, precum şi limitările tehnice ale mijlocului de comunicare utilizat.

(3) Dacă un profesionist face o comunicare comercială, inclusiv publicitate sau marketing, care creează consumatorilor impresia că ea conţine toată informaţia relevantă necesară pentru a lua o decizie despre încheierea contractului, profesionistul are obligaţia de a se asigura că, de fapt, comunicarea conţine toată informaţia relevantă. Dacă nu reiese din contextul în care se face comunicarea comercială, informaţia care urmează a fi furnizată trebuie să cuprindă:

a) caracteristicile principale ale bunurilor, ale lucrărilor, ale serviciilor, ale conţinutului digital sau ale altor prestaţii, identitatea şi adresa profesionistului, dacă este relevantă, preţul şi, după caz, existenţa unui drept de revocare acordat de lege;

b) particularităţile cu privire la plată, livrare, garanţie şi depunerea reclamaţiilor, dacă ele sînt diferite de cerinţele de diligenţă profesională.

(4) Diligenţa profesională presupune nivelul de competenţă specializată şi prudenţă aşteptate, în mod rezonabil, de la profesionist faţă de consumatori, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al profesionistului.

Secţiunea a 2-a

Obligaţii de informare în unele contracte încheiate cu consumatorii

Articolul 1013. Definiţia unor termeni

În sensul prezentei secţiuni, următoarele noţiuni se definesc după cum urmează:

bunuri – orice obiect corporal mobil, cu excepţia obiectelor vîndute prin executare silită sau altfel, prin autoritatea legii; apa, gazul şi energia electrică sînt considerate bunuri în sensul prezentei secţiuni atunci cînd acestea sînt puse în vînzare în volum limitat sau în cantitate fixă;

contract la distanţă – orice contract negociat şi încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vînzări sau de prestări de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, pînă la şi în momentul în care este încheiat contractul, inclusiv orice comandă făcută de consumator care produce efecte obligatorii asupra lui;

contract negociat în afara spaţiilor comerciale – contract între un profesionist şi un consumator, care întruneşte una din următoarele condiţii:

a) este încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;

b) pentru acest contract consumatorului i s-a făcut o ofertă în aceleaşi circumstanţe ca cele menţionate la lit.a);

c) este încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului, cu excepţia simplei distribuţii a informaţiei promoţionale în apropiere de spaţiile comerciale ale profesionistului;

d) este încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist în scopul sau urmărind efectul de a promova şi a vinde consumatorului bunurile sau serviciile respective;

funcţionalitate – modul în care poate fi utilizat conţinutul digital, de exemplu:

a) limba conţinutului şi, dacă diferă, limba oricăror instrucţiuni incluse în conţinut;

b) metoda de furnizare a conţinutului, cum ar fi: flux continuu, online, descărcare unică, acces la descărcare pe o perioadă determinată;

c) durata de redare a conţinutului pentru fişierele video sau audio;

d) tipul şi dimensiunea fişierului pentru fişierele descărcabile;

e) dacă există sau nu un angajament din partea profesionistului sau a unei părţi terţe de a întreţine sau actualiza bunul;

f) orice condiţii de utilizare a bunului care nu sînt direct legate de interoperabilitate, precum:

– urmărirea şi/sau personalizarea;

– necesitatea unei conexiuni la internet pentru utilizarea bunului şi a caracteristicilor sale tehnice (de exemplu viteza minimă de descărcare şi încărcare);

– necesitatea pentru alţi utilizatori de a avea un anumit software instalat (de exemplu software de comunicare);

g) orice limitări privind utilizarea bunului:

– limite privind durata în care un bun digital poate fi vizionat, citit sau utilizat ori privind numărul de utilizări;

– limite privind reutilizarea conţinutului, de exemplu în scopul realizării de copii private;

– restricţii pe baza locaţiei dispozitivului consumatorului;

– orice funcţionalităţi condiţionate de achiziţii suplimentare, precum conţinutul plătit, calitatea de membru al unui club sau componentele hardware ori software suplimentare;

garanţie comercială – orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător faţă de consumator, în plus faţă de obligaţiile legale referitoare la garanţia de conformitate, de a restitui preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte cerinţe care nu este legată de conformitatea din certificatul de garanţie sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului;

interoperabilitate – informaţii referitoare la echipamentul hardware şi mediul software standard cu care este compatibil conţinutul digital, cum ar fi sistemul de operare, versiunea necesară, anumite caracteristici ale echipamentului hardware;

licitaţie deschisă – metodă de vînzare prin care profesionistul oferă bunuri sau servicii consumatorilor care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană (cu prezenţa fizică) la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparente, concurenţiale, condusă de un adjudecător, în care ofertantul cîştigător este obligat să achiziţioneze bunurile sau serviciile;

spaţiu comercial:

a) orice unitate imobilă de vînzare cu amănuntul în care profesionistul sau persoana care acţionează în numele profesionistului îşi desfăşoară activitatea permanent; sau

b) orice unitate mobilă de vînzare cu amănuntul în care profesionistul sau persoana care acţionează în numele profesionistului îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit, inclusiv sezonier, şi care este în mod clar identificată ca spaţiu pentru vînzări către public.

Articolul 1014. Cerinţe în materie de informare în cazul contractelor, altele decît contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) Înainte ca un contract, altul decît un contract la distanţă sau un contract negociat în afara spaţiilor comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, profesionistul îi furnizează consumatorului într-un mod clar şi inteligibil următoarele informaţii, dacă acestea nu reies în mod evident din context:

a) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, în mod corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu bunurile sau serviciile în cauză;

b) denumirea completă sau prescurtată, în limba română, şi numărul de identificare de stat (IDNO) ale profesionistului persoană juridică ori, respectiv, numele, prenumele şi numărul de identificare de stat (IDNP) ale profesionistului persoană fizică, precum şi adresa sediului la care este stabilit şi numărul de telefon;

c) preţul total al bunurilor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare ori taxele poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;

d) acolo unde este cazul, modalităţile de plată, livrare şi executare, data pînă la care sau termenul în care profesionistul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile, inclusiv termenul standard de livrare stabilit la art.863 alin.(1) lit.a), şi politica profesionistului de soluţionare a reclamaţiilor;

e) în plus faţă de o menţiune a existenţei unei garanţii legale de conformitate pentru bunuri, menţiunea privind existenţa serviciilor prestate după vînzare şi a garanţiilor comerciale, după caz, precum şi condiţiile aferente acestora (în special, adresa sediului în care se oferă serviciile prestate după vînzare şi cine suportă cheltuielile de transport, dacă acestea sînt aplicabile);

f) durata de valabilitate a contractului sau, pentru un contract cu o durată nedeterminată ori un contract care urmează să fie prelungit de plin drept, condiţiile de rezoluţiune;

g) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie pentru conţinutul digital;

h) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinutului digital cu componentele hardware şi software despre care profesionistul deţine informaţii sau despre care se poate presupune, în mod rezonabil, că acesta deţine informaţii.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, de furnizare a gazelor naturale şi de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, contractelor de furnizare a energiei termice sau contractelor de furnizare a conţinuturilor digitale care nu sînt livrate pe un suport material.

(3) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică contractelor pentru necesităţi curente care sînt executate imediat, în momentul în care sînt încheiate.

(4) Informaţiile menţionate la alin.(1) fac parte integrantă din contract şi nu pot fi modificate decît în cazul în care părţile contractante decid altfel în mod explicit.

Articolul 1015. Cerinţe de conţinut al informaţiilor în cazul contractelor la distanţă şi celor negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) Înainte ca un contract la distanţă sau un contract negociat în afara spaţiilor comerciale ori orice ofertă similară să producă efecte obligatorii pentru consumator, profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului într-un mod clar şi inteligibil următoarele informaţii:

a) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu bunurile sau serviciile în cauză;

b) denumirea completă sau prescurtată, în limba română, şi numărul de identificare de stat (IDNO) ale profesionistului persoană juridică ori, respectiv, numele, prenumele şi numărul de identificare de stat (IDNP) ale profesionistului persoană fizică;

c) adresa sediului la care este stabilit profesionistul, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia, în cazul în care sînt disponibile, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient, şi, dacă este cazul, adresa sediului şi identitatea profesionistului în numele căruia acţionează intermediarul;

d) adresa locului în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea, în cazul în care aceasta este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit.c), şi, după caz, adresa poştală a profesionistului în numele căruia acţionează intermediarul, la care consumatorul poate trimite eventualele reclamaţii;

e) preţul total al bunurilor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care costul nu poate fi calculat din timp în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor ori a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale ori de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate din timp în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile totale pe perioada de facturare. Dacă aceste contracte sînt taxate la un tarif fix, preţul total va cuprinde şi costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat din timp, trebuie indicată modalitatea de calcul al preţului;

f) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă în vederea încheierii contractului, atunci cînd acesta este calculat pe baza unui alt tarif decît tariful de bază;

g) modalităţile de plată, livrare, executare, data pînă la care sau termenul în care profesionistul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile şi, acolo unde este cazul, procedura de soluţionare a reclamaţiilor derulată de profesionist;

h) în cazul în care există un drept de revocare, condiţiile, termenul şi procedurile de exercitare a dreptului respectiv conform art.1053 şi art.1062 alin.(1), precum şi formularul standard de revocare prevăzut în anexa nr.6 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

i) acolo unde este cazul, faptul că consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării bunurilor în caz de revocare şi, pentru contractele la distanţă, dacă bunurile, prin însăşi natura lor, nu pot fi, în mod normal, returnate prin poştă, costul aferent returnării bunurilor;

j) în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de revocare după formularea unei cereri conform art.1016 alin.(3) sau art.1017 alin.(10), informaţia potrivit căreia consumatorul este obligat să achite profesionistului costuri rezonabile potrivit art.1064 alin.(6);

k) în cazul în care dreptul de revocare nu este prevăzut în conformitate cu dispoziţiile art.1065, informaţia conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de revocare sau, acolo unde este cazul, circumstanţele în care consumatorul îşi pierde dreptul de revocare;

l) o menţiune referitoare la existenţa unei garanţii legale privind conformitatea bunurilor;

m) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile de asistenţă după vînzare acordată consumatorului, serviciile prestate după vînzare (inclusiv adresa sediului la care se prestează şi cine suportă cheltuielile de transport, dacă acestea sînt aplicabile) şi garanţiile comerciale;

n) existenţa codurilor de conduită relevante, astfel cum sînt definite de legislaţia privind protecţia consumatorilor, şi modalitatea în care pot fi obţinute copii de pe acestea, după caz;

o) acolo unde este cazul, durata contractului sau, dacă contractul este încheiat pe o durată nedeterminată ori urmează să fie reînnoit de plin drept, condiţiile de rezoluţiune;

p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligaţiilor care revin consumatorului conform contractului;

q) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile aferente avansurilor (cauţiunile, inclusiv blocarea unor sume pe contul de card al consumatorului) sau altor garanţii financiare care trebuie plătite ori oferite de consumator la cererea profesionistului;

r) acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie pentru conţinutul digital;

s) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate pertinentă a conţinutului digital cu componentele hardware şi software despre care profesionistul deţine informaţii sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că acesta deţine informaţii;

t) acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la o procedură extrajudiciară de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor, căreia i se supune profesionistul.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, contractelor de furnizare a energiei termice şi contractelor de furnizare a conţinuturilor digitale care nu sînt livrate pe un suport material.

(3) În cazul unei licitaţii deschise, informaţiile menţionate la alin.(1) lit.b), c) şi d) pot fi înlocuite cu datele echivalente ale licitantului.

(4) Informaţiile menţionate la alin.(1) lit.h), i) şi j) pot fi furnizate utilizînd instrucţiunile privind exercitarea dreptului de revocare a contractului prevăzute în anexa nr.7 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova. Se consideră că profesionistul a respectat cerinţele în materie de informare stabilite la alin.(1) lit.h), i) şi j) dacă a furnizat consumatorului aceste instrucţiuni corect completate.

(5) Informaţiile menţionate la alin.(1) fac parte integrantă din contractul la distanţă sau din contractul negociat în afara spaţiilor comerciale şi nu pot fi modificate decît în cazul în care părţile contractante convin altfel în mod expres.

(6) În cazul în care profesionistul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare cu privire la taxele suplimentare sau alte costuri, conform alin.(1) lit.e), sau cu privire la costurile aferente returnării bunurilor, conform alin.(1) lit.i), consumatorul nu suportă respectivele taxe sau costuri.

(7) Informaţiile se prezintă în limba română, fără a exclude dreptul profesionistului de a le prezenta, suplimentar, şi în alte limbi de comunicare. La solicitarea consumatorului, profesionistul poate prezenta informaţiile într-o altă limbă decît limba română.

(8) Dacă o dispoziţie privind conţinutul şi modul în care trebuie furnizate informaţiile, prevăzută de legislaţia privind comerţul electronic, contravine unei dispoziţii din prezenta secţiune, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.

(9) Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite de prezentul articol şi de art.1016 şi 1017 revine profesionistului.

Articolul 1016. Cerinţe de formă faţă de informaţii în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale

(1) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, profesionistul trebuie să transmită informaţiile prevăzute la art.1015 alin.(1) consumatorului pe suport de hîrtie sau, în cazul în care consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informaţii vor fi lizibile şi redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

(2) Profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului un exemplar original al contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport de hîrtie ori, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului în conformitate cu dispoziţiile art.1065 alin.(1) lit.m).

(3) În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii ori furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizarea de gaze naturale sau furnizarea energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, furnizarea de energie termică să înceapă în interiorul termenului de revocare prevăzut la art.1054 alin.(2) şi art.1060 alin.(1), profesionistul solicită consumatorului să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.

(4) În ceea ce priveşte contractele negociate în afara spaţiilor comerciale, în care consumatorul a solicitat în mod expres serviciile profesionistului pentru a efectua lucrări de reparaţie sau de întreţinere, iar profesionistul şi consumatorul îşi îndeplinesc imediat obligaţiile ce le revin, suma ce trebuie plătită de consumator nedepăşind echivalentul în lei a 200 de euro la cursul Băncii Naţionale a Moldovei din ziua respectivă:

a) profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului informaţiile menţionate la art.1015 alin.(1) lit.b) şi c) şi informaţii referitoare la preţ sau la modul de calculare a preţului, împreună cu o estimare a preţului total, pe suport de hîrtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Profesionistul trebuie să furnizeze informaţiile menţionate la art.1015 alin.(1) lit.a), h) şi k), dar poate opta să nu le furnizeze pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil dacă consumatorul îşi dă acordul în mod expres;

b) confirmarea contractului transmisă în conformitate cu alin.(2) din prezentul articol trebuie să conţină informaţiile menţionate la art.1015 alin.(1).

Articolul 1017. Cerinţe de formă faţă de informaţii în cazul contractelor la distanţă

(1) În cazul contractelor la distanţă, profesionistul trebuie să transmită informaţiile prevăzute la art.1015 alin.(1) sau să pună la dispoziţia consumatorului respectivele informaţii în mod corespunzător cu mijlocul de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj clar şi inteligibil. În măsura în care informaţia respectivă este prezentată pe un suport durabil, aceasta va fi lizibilă.

(2) Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă consumatorul la plata unor sume, profesionistul trebuie să aducă la cunoştinţa consumatorului de o manieră clară şi foarte vizibilă, imediat înainte ca acesta să facă comanda, informaţiile prevăzute la art.1015 alin.(1) lit.a), e), o) şi p). În cazul contractelor încheiate prin intermediul unor pagini web, respectivele informaţii se afişează în imediata apropiere a confirmării solicitate pentru efectuarea comenzii.

(3) Profesionistul trebuie să se asigure că consumatorul dispune de posibilitatea de a stabili momentul în care îşi asumă obligaţia de a plăti profesionistului. În acest scop, consumatorului i se atrage atenţia, în mod specific, printr-o formulare lipsită de ambiguitate, asupra faptului că efectuarea comenzii atrage după sine obligaţia de a plăti profesionistului.

(4) Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul sau funcţia similară se etichetează de o manieră lizibilă doar cu menţiunea "Comandă cu obligaţie de plată" sau "Cumpără acum", sau "Plăteşte acum", sau "Confirmă cumpărătura", sau o altă formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligaţia efectuării unei plăţi către profesionist. Dacă profesionistul încalcă dispoziţiile prezentului alineat, consumatorul nu are nicio obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii.

(5) Paginile web prin intermediul cărora se efectuează comerţul electronic trebuie să indice clar şi lizibil, cel mai tîrziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce priveşte livrarea şi care sînt mijloacele de plată acceptate.

(6) În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei, profesionistul trebuie să furnizeze prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puţin informaţiile prevăzute la art.1015 alin.(1) lit.a), b), e), h) şi o). Celelalte informaţii menţionate la art.1015 alin.(1) trebuie să fie furnizate consumatorului de profesionist într-un mod adecvat, în conformitate cu dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol.

(7) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(6), în cazul în care profesionistul îi telefonează consumatorului în vederea încheierii unui contract la distanţă, profesionistul trebuie să-şi prezinte identitatea la începutul conversaţiei cu consumatorul, dacă este cazul, să prezinte identitatea persoanei în numele căreia telefonează şi să specifice scopul comercial al apelului.

(8) În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă printr-un apel telefonic iniţiat de profesionist, profesionistul trebuie să confirme oferta făcută consumatorului, al cărui angajament începe doar după ce a semnat oferta sau după ce şi-a trimis consimţămîntul în scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.

(9) Profesionistul trebuie să transmită consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel tîrziu la momentul livrării bunurilor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Confirmarea respectivă trebuie să includă:

a) informaţiile menţionate la art.1015 alin.(1), cu excepţia cazului în care profesionistul a transmis deja informaţiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanţă; şi

b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil, expres, al consumatorului cu privire la ofertă şi confirmarea potrivit art.1065 alin.(1) lit.m).

(10) În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii ori furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizarea gazelor naturale sau furnizarea energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, furnizarea energiei termice să înceapă în interiorul termenului de revocare prevăzut la art.1054 alin.(2) şi art.1060 alin.(1), profesionistul solicită consumatorului să facă o cerere expresă în acest sens.

(11) Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor privind încheierea contractelor şi plasarea comenzilor prin mijloace electronice, stabilite prin legislaţia privind comerţul electronic.

(12) În cadrul unui contract de abonament pentru furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, fiecare furnizare de conţinut digital individual efectuată din contul abonamentului nu se consideră un contract nou în sensul prezentei secţiuni.

(13) Atunci cînd conţinutul digital include opţiuni adiţionale de cumpărare integrate, profesionistul trebuie să informeze consumatorul, înainte de cumpărarea conţinutului digital, că asemenea opţiuni adiţionale de cumpărare îi pot fi oferite, inclusiv despre modalităţile de plată pentru asemenea cumpărături adiţionale. În asemenea cazuri, profesionistul trebuie să solicite, în conformitate cu dispoziţiile art.880 alin.(4), consimţămîntul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară faţă de cea asupra căreia s-au înţeles anterior, prin care se remunerează obligaţia contractuală principală a profesionistului. Setările predefinite pentru plăţi nu trebuie să permită cumpărăturile adiţionale fără consimţămîntul explicit din partea consumatorului. Dacă sistemul prevede intervale de timp în care se păstrează valabilitatea autentificării în scopul efectuării cumpărăturilor adiţionale integrate, profesionistul nu poate aplica în mod automat setările predefinite, ci trebuie să solicite consimţămîntul explicit din partea consumatorului privind intervalul de timp aplicabil.

Articolul 1018. Domeniul de aplicare

(1) Prezenta secţiune se aplică, în condiţiile şi în limitele stabilite de dispoziţiile sale, oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice şi contractelor de furnizare a energiei termice, în măsura în care aceste utilităţi sînt furnizate pe bază contractuală.

(2) Prezenta secţiune nu se aplică următoarelor tipuri de contracte:

a) contracte de prestare a unor servicii sociale, inclusiv de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor în scopul depăşirii unor situaţii de dificultate;

b) contracte avînd ca obiect serviciile de sănătate orientate spre nevoile populaţiei de ocrotire şi recuperare a sănătăţii, realizate prin folosirea cunoştinţelor profesionale medicale şi farmaceutice;

c) contracte avînd ca obiect jocurile de noroc, care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor;

d) contracte referitoare la servicii financiare;

e) contracte pentru dobîndirea sau transferul unor drepturi asupra unui bun imobil, cu excepţia contractelor privind serviciile agenţilor imobiliari şi a celor privind închirierea unor spaţii în scopuri nerezidenţiale;

f) contracte avînd ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente sau închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale, cu excepţia celor privind construcţia unor anexe la clădiri şi a celor privind repararea şi renovarea clădirilor;

g) contracte privind pachetul de servicii de călătorie;

h) contracte privind cazarea periodică, privind produsele de vacanţă pe termen lung, contracte de intermediere a produselor de vacanţă şi de intermediere a participării la un sistem de schimb;

i) contracte care sînt autentificate, fie în virtutea legii, fie la cererea părţilor, de către un notar care trebuie să se asigure, furnizînd informaţii juridice cuprinzătoare, că încheierea contractului survine numai după ce consumatorul a analizat cu atenţie aspectele juridice şi a luat cunoştinţă de sfera de aplicare juridică a acestuia;

j) contracte avînd ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri de consum casnic curent, livrate fizic de către un profesionist care se deplasează frecvent sau periodic la domiciliul, reşedinţa temporară sau locul de muncă al consumatorului;

k) contracte de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia dispoziţiilor art.1017 alin.(2)-(4);

l) contracte încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;

m) contracte încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice prin telefon, internet sau fax, stabilite de un consumator.

(3) Prezenta secţiune nu se aplică contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale în cazul cărora plata ce trebuie efectuată de consumator nu depăşeşte echivalentul în lei a 10 euro la cursul Băncii Naţionale a Moldovei din ziua respectivă. În cazul în care consumatorul încheie în acelaşi timp două sau mai multe contracte avînd obiecte conexe, la aplicarea respectivului prag se ia în vedere costul total.

(4) Prezenta secţiune nu aduce atingere normelor privind valabilitatea, încheierea sau efectele contractelor reglementate de alte acte legislative, în măsura în care aceste aspecte nu sînt reglementate de prezenta secţiune.

(5) Prezenta secţiune nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

(6) Prezenta secţiune nu se aplică transferului drepturilor şi obligaţiilor deţinute de un consumator în baza unui contract încheiat cu un profesionist către un alt consumator.

(7) În sensul prezentei secţiuni, contractele de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractele de furnizare a gazelor naturale şi contractele de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu prevăd vînzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, contractele de furnizare a energiei termice şi contractele privind conţinuturi digitale care nu sînt livrate pe un suport material nu se consideră nici contracte de vînzare-cumpărare, nici contracte de prestări servicii.

(8) Prezenta secţiune nu se aplică conţinuturilor digitale care nu sînt livrate pe un suport material şi care sînt furnizate gratuit prin difuzarea informaţiei pe internet, fără încheierea expresă a unui contract. Accesul gratuit la o pagină web sau o descărcare gratuită de pe o pagină web nu se consideră contract în sensul prezentei secţiuni.

(9) Faptul că un contract poate include opţiunea ce permite încheierea de alte contracte ulterioare sau o perioadă de probă gratuită nu modifică în esenţă natura contractului.

Articolul 1019. Drepturile în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de informare

(1) Profesionistului îi revine sarcina să demonstreze că a îndeplinit cerinţele dispoziţiilor art.1015-1017. Această regulă nu se aplică în procedurile de tragere la răspundere contravenţională sau penală.

(2) Dacă un profesionist a încălcat una dintre obligaţiile impuse de dispoziţiile art.1011-1018, iar contractul a fost încheiat, profesionistul poartă obligaţii contractuale aşa cum cealaltă parte le-a înţeles în mod rezonabil din cauza absenţei informaţiei sau incorectitudinii ei. În caz de neexecutare a acestor obligaţii contractuale, consumatorul poate recurge la mijloacele juridice de apărare disponibile creditorului conform art.901-946.

(3) Indiferent dacă contractul s-a încheiat sau nu, profesionistul care nu a îndeplinit una dintre obligaţiile prevăzute la art.1011-1017 poartă răspundere faţă de persoana îndreptăţită pentru prejudiciul cauzat prin această neîndeplinire. Cu toate acestea, dacă contractul s-a încheiat, iar persoana îndreptăţită are temei de a cere repararea prejudiciului cauzat prin această neîndeplinire pe baza dispoziţiilor art.901-946, atunci dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică.

(4) Drepturile persoanei îndreptăţite prevăzute de prezentul articol nu împiedică exercitarea dreptului de anulare a contractului pe baza dispoziţiilor art.339.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor art.1011-1018 şi prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 3-a

Obligaţii specifice în cazul contractelor încheiate

prin mijloace electronice

Articolul 1020. Obligaţia de informare în cazul încheierii contractului prin intermediul mijloacelor electronice

(1) Dacă un contract urmează a fi încheiat prin intermediul mijloacelor electronice, profesionistul are obligaţia, înainte ca cealaltă parte să facă oferta sau să accepte oferta, să furnizeze o informaţie cu privire la următoarele:

a) paşii tehnici care trebuie urmaţi pentru a încheia contractul;

b) dacă profesionistul va genera un document care reprezintă contractul şi dacă documentul va fi accesibil;

c) mijloacele tehnice pentru identificarea şi corectarea erorilor comise la introducerea datelor înainte ca cealaltă parte să facă oferta sau să accepte oferta;

d) limbile în care poate fi încheiat contractul;

e) toate clauzele contractuale.

(2) Profesionistul trebuie să garanteze punerea la dispoziţie a clauzelor contractuale menţionate la alin.(1) lit.e) în formă textuală.

(3) Dacă profesionistul nu a îndeplinit obligaţia prevăzută la alin.(1) din prezentul articol şi, în asemenea circumstanţe, s-a încheiat un contract, consumatorul are dreptul de revocare a contractului, notificînd profesionistul în interiorul termenului specificat la art.1054.

(4) Profesionistul poartă răspundere faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin.(1).

(5) Clauzele care nu au fost negociate individual pot fi incluse prin una din următoarele metode:

a) clauzele sînt prezentate celeilalte părţi în formă textuală înainte ca acesteia să i se permită să încheie contractul, iar ea îşi dă consimţămîntul expres pentru aplicabilitatea clauzelor şi, în final, încheie contractul;

b) cealaltă parte este informată despre existenţa clauzelor şi i se acordă posibilitatea clar identificabilă să acceseze clauzele înainte de a i se permite încheierea contractului şi, în final, să încheie contractul.

Articolul 1021. Corectarea erorilor de conţinut

(1) Profesionistul care intenţionează să încheie un contract prin punerea la dispoziţie a mijloacelor electronice pentru încheierea acestuia are obligaţia să pună la dispoziţia celeilalte părţi mijloace tehnice adecvate, efective şi accesibile pentru identificarea şi corectarea erorilor comise la introducerea datelor înainte ca cealaltă parte să facă o ofertă sau să accepte o ofertă.

(2) Dacă o parte încheie un contract din eroare, din cauza neîndeplinirii de către profesionist a obligaţiei prevăzute la alin.(1) din prezentul articol, profesionistul poartă răspundere faţă de respectiva persoană pentru prejudiciul cauzat prin această neîndeplinire. Aceasta nu împiedică exercitarea unui drept întemeiat pe dispoziţiile art.339.

Articolul 1022. Confirmarea recepţiei

(1) Profesionistul care oferă posibilitatea de a încheia contractul prin intermediul mijloacelor electronice are obligaţia de a confirma, prin intermediul mijloacelor electronice, că a recepţionat oferta sau acceptarea parvenită de la cealaltă parte.

(2) Dacă nu primeşte confirmarea fără întîrziere nejustificată, cealaltă parte poate să-şi revoce oferta sau, după caz, poate să revoce contractul.

(3) Profesionistul poartă răspundere faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin.(1).

Articolul 1023. Domeniul de aplicare şi caracterul imperativ

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică dacă contractul este încheiat prin intermediul poştei electronice sau altor mijloace de comunicare individuală.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu exclud şi nu limitează obligaţiile profesionistului prevăzute de alte dispoziţii legale de a furniza alte informaţii celeilalte părţi.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 4-a

Prestaţii nesolicitate

Articolul 1024. Neapariţia obligaţiilor în caz de lipsă a răspunsului

(1) Dacă un profesionist furnizează unui consumator bunuri, lucrări, servicii, conţinut digital sau alte prestaţii nesolicitate de acesta:

a) între ei nu se consideră încheiat niciun contract pe baza circumstanţei că consumatorul nu a răspuns sau a săvîrşit o altă acţiune ori inacţiune cu aceste prestaţii şi nicio obligaţie de plată a acestora nu se naşte în sarcina consumatorului;

b) între ei nu se naşte nicio obligaţie necontractuală pe baza circumstanţei că consumatorul a dobîndit, a reţinut, a respins sau a folosit prestaţiile;

c) prin derogare de la lit.a), consumatorul poate considera că a primit prestaţia cu titlu de donaţie necondiţionată de la profesionist.

(2) Dispoziţiile alin.(1) lit.b) şi c) nu se aplică dacă bunurile, lucrările, serviciile, conţinutul digital sau alte prestaţii au fost furnizate consumatorului:

a) în condiţiile gestiunii de afaceri fără mandat; sau

b) din eroare ori în alte circumstanţe în care apare obligaţia de restituire întemeiată pe îmbogăţirea nejustificată.

(3) Dispoziţiile privind furnizarea într-o cantitate care depăşeşte cantitatea convenită în contractul de vînzare-cumpărare se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile prezentului articol.

(4) În scopul aplicării dispoziţiilor alin.(1), furnizarea are loc atunci cînd consumatorul obţine controlul fizic asupra prestaţiei sau rezultatului ei.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 5-a

Obligaţia în cadrul negocierii şi obligaţia de confidenţialitate

Articolul 1025. Negocierea contrar bunei-credinţe

(1) Persoana este liberă să negocieze şi nu poartă răspundere doar pentru faptul că nu s-a ajuns la un acord.

(2) Persoana care este angajată în negocieri are obligaţia de a negocia cu bună-credinţă şi de a nu rupe negocierile contrar bunei-credinţe. Orice clauză care exclude sau limitează această obligaţie este lovită de nulitate absolută.

(3) Persoana care încalcă această obligaţie poartă răspundere faţă de cealaltă persoană pentru prejudiciul suportat în baza încrederii că contractul s-ar fi încheiat. Cu toate acestea, despăgubirile nu acoperă profitul pe care cealaltă persoană îl aştepta de la încheierea contractului. În cazul în care persoana a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, despăgubirile vor acoperi şi ratarea de către cealaltă persoană a oportunităţii rezonabile de a încheia un contract cu un terţ.

(4) În special, este contrar bunei-credinţe ca o persoană să înceapă sau să continue negocierile fără intenţia reală de a ajunge la un acord cu cealaltă persoană.

(5) De asemenea, are dreptul la repararea prejudiciului persoana care a participat la o licitaţie, concurs sau altă selecţie competitivă în vederea atribuirii unui contract dacă organizatorul, prin încălcarea regulilor care guvernează selecţia, a atribuit contractul unui alt participant în locul acelei persoane.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu împiedică încheierea între profesionişti a unor aranjamente privind modul de desfăşurare a negocierilor şi de rupere a acestora.

Articolul 1026. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Dacă în cursul negocierilor o persoană oferă o informaţie confidenţială, persoana care a primit-o are obligaţia de a nu dezvălui acea informaţie şi nici de a o utiliza în scopuri proprii, indiferent dacă contractul a fost sau nu încheiat.

(2) Este confidenţială informaţia despre care, reieşind din natura sa sau din circumstanţele în care aceasta a fost obţinută, partea care a primit informaţia cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască că este confidenţială pentru persoana care a oferit-o. În special, este confidenţială informaţia care constituie secret comercial în sensul legislaţiei privind protecţia secretelor comerciale.

(3) Informaţia oferită de către un profesionist consumatorului nu se poate considera confidenţială dacă profesionistul nu l-a notificat, în prealabil, pe consumator despre natura confidenţială a unei informaţii specifice.

(4) Persoana care, pe baza unor motive rezonabile, anticipează încălcarea obligaţiei prevăzute de prezentul articol are dreptul să obţină, pe cale judecătorească, interzicerea încălcării.

(5) Partea care încalcă obligaţia prevăzută de prezentul articol poartă răspundere faţă de cealaltă parte pentru prejudiciul cauzat prin încălcare, precum şi, în condiţiile legii, poate fi obligată să predea celeilalte părţi profitul obţinut din încălcare.

[Art.1026 alin.(2) modificat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

Articolul 1027. Acordul asupra clauzelor esenţiale ale contractului

(1) Contractul se consideră încheiat dacă părţile au ajuns la un acord privind toate clauzele lui esenţiale.

(2) Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord.

Articolul 1028. Forma contractului

Dacă pentru valabilitatea contractului legea stabileşte o anumită formă sau dacă părţile au prevăzut o anumită formă, contractul se consideră încheiat în momentul îndeplinirii condiţiei de formă.

Articolul 1029. Oferta

(1) Ofertă de a contracta este propunerea, adresată unei sau mai multor persoane, care conţine toate clauzele esenţiale ale viitorului contract şi care reflectă voinţa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.

(2) Oferta produce efecte numai dacă a ajuns la destinatar înainte de a fi revocată.

(3) O propunere adresată unui cerc nedeterminat de persoane (ofertă publică) este o chemare la ofertă dacă această propunere nu conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare.

(4) Oferta trebuie să fie fermă, univocă, serioasă şi completă.

Articolul 1030. Valabilitatea ofertei

(1) Valabilitatea ofertei nu depinde de forma în care a fost făcută.

(2) Oferta este valabilă, nulă sau anulabilă conform prevederilor aplicabile actului juridic.

Articolul 1031. Revocarea ofertei

(1) O ofertă poate fi revocată cu excepţia cazului în care ea include un termen pentru acceptare sau a cazului în care este irevocabilă în alte temeiuri.

(2) Oferta, chiar şi irevocabilă, poate fi revocată dacă revocarea ajunge la destinatarul ofertei cel tîrziu concomitent cu oferta.

(3) Oferta primită de destinatar nu poate fi revocată în termenul de acceptare stabilit în ofertă sau, dacă acest termen nu este stabilit sau este nejustificat de mic, în termenul necesar pentru ca destinatarul să poată exprima acceptarea şi ca răspunsul să ajungă la ofertant conform circumstanţelor cazului, practicii stabilite între părţi şi uzanţelor.

(4) Dacă conform legii consumatorul are dreptul de revocare a unui anumit tip de contract, oferta făcută de consumator pentru încheierea unui asemenea contract este întotdeauna revocabilă. Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului alineat în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1032. Oferta irevocabilă

O stipulare prin care o parte se obligă să intre într-un anumit contract cu o altă parte, la cererea acesteia, constituie ofertă irevocabilă.

Articolul 1033. Valabilitatea în caz de deces sau de pierdere a capacităţii de exerciţiu

Oferta nu îşi pierde valabilitatea prin decesul sau pierderea capacităţii de exerciţiu a unei părţi şi nici dacă una din părţi pierde dreptul de a încheia contracte ca rezultat al transmiterii patrimoniului ei în administrare unei alte persoane.

Articolul 1034. Caducitatea ofertei

Oferta devine caducă dacă nu a fost acceptată în termen sau dacă este respinsă.

Articolul 1035. Acceptarea

(1) Constituie acceptare declaraţia destinatarului ofertei sau o altă acţiune care atestă consimţirea ofertei. Acceptarea produce efecte din momentul în care este recepţionată de ofertant.

(2) Dacă, în virtutea ofertei, a practicii stabilite între părţi şi a uzanţelor, acceptantul poate să-şi manifeste consimţămîntul prin săvîrşirea unor acţiuni fără notificarea ofertantului, acceptarea produce efecte din momentul săvîrşirii acţiunilor.

Articolul 1036. Acceptarea ofertei fără termen

(1) Oferta făcută unei persoane prezente poate fi acceptată doar pe loc. Această regulă se aplică şi în cazul în care oferta este făcută de la om la om prin mijloace de comunicare instantanee.

(2) Oferta făcută unei persoane absente poate fi acceptată doar pînă în momentul în care ofertantul se poate aştepta, în condiţii normale, avînd în vedere mijloacele de comunicare folosite de ofertant, la parvenirea răspunsului.

Articolul 1037. Acceptarea ofertei cu termen

Dacă ofertantul a stabilit un termen pentru acceptarea ofertei, acceptarea poate fi făcută doar în termen.

Articolul 1038. Începutul curgerii termenului pentru acceptarea ofertei

Termenul pentru acceptarea ofertei stabilit de ofertant printr-o telegramă sau scrisoare începe să curgă de la data la care telegrama a fost înmînată spre expediere sau de la data menţionată în scrisoare sau, dacă o astfel de dată lipseşte, de la data de pe plic. Termenul pentru acceptarea ofertei stabilit prin mijloace de comunicare instantanee începe să curgă de la data la care oferta parvine destinatarului.

Articolul 1039. Acceptarea tardivă sau cu modificări

(1) Acceptarea tardivă a ofertei este considerată o nouă ofertă.

(2) Acceptarea făcută cu modificarea condiţiilor ofertei este considerată o nouă ofertă şi o respingere a ofertei originale.

(3) Răspunsul prin care se acceptă oferta şi care prezintă condiţii adiţionale sau condiţii diferite ce nu afectează esenţial condiţiile ofertei constituie o acceptare dacă oferta nu prevede expres că nu se va accepta nicio condiţie adiţională ori diferită, precum şi dacă ofertantul nu obiectează la ele fără întîrziere nejustificată. Dacă ofertantul nu obiectează, contractul se încheie în condiţiile ofertei, cu modificările care se conţin în acceptare.

Articolul 1040. Valabilitatea acceptării tardive

(1) Acceptarea tardivă produce efecte dacă ofertantul comunică neîntîrziat acceptantului că el consideră acceptul parvenit în termen.

(2) Dacă acceptarea ofertei parvine cu întîrziere ofertantului şi dacă din acceptare reiese că a fost expediată la timp, aceasta este considerată tardivă numai dacă ofertantul comunică imediat celeilalte părţi faptul întîrzierii.

Articolul 1041. Acceptarea cu modificări în relaţiile dintre profesionişti

Dacă în relaţiile dintre profesionişti acceptarea este făcută cu extinderi sau modificări, contractul se consideră încheiat atunci cînd acceptantul poate conta pe acordul ofertantului, iar acesta nu refuză neîntîrziat.

Articolul 1042. Acceptarea tacită

(1) Tăcerea şi inacţiunea nu valorează acceptarea dacă din lege, din practica stabilită între părţi şi din uzanţe nu reiese altfel.

(2) Dacă un profesionist a cărui activitate constă în comercializarea anumitor bunuri primeşte o ofertă asupra unor astfel de bunuri din partea altui profesionist cu care se află în relaţii de afaceri, profesionistul este obligat să răspundă fără întîrziere, tăcerea sa putînd fi considerată acceptare a ofertei. Chiar şi atunci cînd respinge oferta, profesionistul este obligat să protejeze temporar, pe contul ofertantului profesionist, bunurile trimise de acesta, în măsura în care poate suporta cheltuielile necesare şi nu suferă prin aceasta vreun dezavantaj.

Articolul 1043. Revocarea acceptării

Acceptarea ofertei se consideră revocată dacă înştiinţarea despre revocare parvine ofertantului înaintea acceptării sau concomitent cu ea.

Articolul 1044. Înscrisul care confirmă încheierea contractului

Condiţiile adiţionale sau condiţiile modificate dintr-un înscris expediat într-un termen rezonabil de la data încheierii contractului între profesionişti care are drept scop confirmarea acestuia devin parte a contractului, cu excepţia cazului cînd ele îl modifică esenţial sau cînd partea care îl recepţionează le respinge fără întîrzieri nejustificate.

Articolul 1045. Contractul multilateral

(1) Dacă urmează să fie încheiat între trei sau mai multe părţi, contractul nu se consideră încheiat pînă cînd toate părţile sale nu îşi manifestă consimţămîntul, cu excepţia cazurilor în care un contract anterior între toate acele părţi sau legea autorizează pe anumite părţi să încheie contractul aşa încît el va deveni obligatoriu pentru toate părţile.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător şi contractului de modificare sau de rezoluţiune a contractului multilateral.

Articolul 1046. Încheierea contractului la licitaţie

La licitaţie, contractul se încheie prin adjudecare. O ofertă se stinge de îndată ce este emisă o supraofertă sau licitaţia se închide fără ca adjudecarea să fie atribuită.

Articolul 1047. Momentul şi locul încheierii contractului

(1) Contractul se consideră încheiat în momentul primirii acceptului de către ofertant.

(2) Dacă în contract nu este indicat locul încheierii, el se consideră încheiat la domiciliul sau la sediul ofertantului.

Articolul 1048. Recunoaşterea obligaţiei

(1) Pentru valabilitatea unui contract prin care se recunoaşte existenţa unei obligaţii este necesară o declaraţie scrisă de recunoaştere.

(2) Dacă pentru constituirea obligaţiei a cărei existenţă este recunoscută se prescrie forma autentică, declaraţia de recunoaştere trebuie făcută în această formă.

(3) Dacă obligaţia se recunoaşte pe baza unei decontări sau compensări, nu mai este necesară respectarea formei.

Articolul 1049. Clauzele standard contradictorii

(1) Dacă părţile au ajuns la un acord, dar atît oferta, cît şi acceptarea fac trimitere la clauzele standard ale părţii respective, contractul se consideră totuşi încheiat. Clauzele standard fac parte din contract în partea în care clauzele standard ale unei părţi nu intră în contradicţie cu clauzele standard ale celeilalte părţi.

(2) Cu toate acestea, se consideră că contractul nu s-a încheiat dacă una dintre părţi:

a) a indicat în prealabil, în mod expres, şi nu doar pe calea unei clauze standard, intenţia de a nu fi legată de contract dacă survine împrejurarea prevăzută la alin.(1); sau

b) informează cealaltă parte despre această intenţie fără întîrzieri nejustificate.

Articolul 1050. Clauza de integralitate şi clauza privind modificarea scrisă

(1) Contractul scris care cuprinde o clauză negociată individual şi care stipulează că înscrisul conţine toate condiţiile asupra cărora au convenit părţile (clauza de integralitate) nu poate fi contestat sau completat prin proba declaraţiilor sau acordurilor anterioare.

(2) Dacă nu a fost negociată individual, clauza de integralitate instituie doar o prezumţie că părţile au avut intenţia ca declaraţiile şi acordurile anterioare să nu poată fi invocate. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(3) Aceste declaraţii sau acorduri pot fi folosite totuşi pentru interpretarea înscrisului. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută dacă nu a fost negociată individual.

(4) Contractul scris conţinînd o clauză prin care se stipulează că toate modificările sau rezoluţiunea se fac în scris (clauza de modificare scrisă) instituie doar o prezumţie că el nu poate fi modificat sau rezolvit altfel decît cu respectarea acestei forme.

(5) Comportamentul unei părţi o poate priva totuşi de dreptul invocării clauzei de integralitate sau de modificare scrisă dacă cealaltă parte a acţionat în conformitate cu acest comportament.

Articolul 1051. Contractele care nu sînt încheiate prin ofertă şi acceptare

Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător chiar dacă procesul de încheiere a contractului nu poate fi analizat ca un schimb de ofertă şi acceptare.

DREPTUL DE REVOCARE A CONTRACTULUI

Secţiunea 1

Exercitare şi efect

Articolul 1052. Domeniul de aplicare şi caracterul imperativ

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în cazurile în care, în temeiul unei dispoziţii legale, consumatorul are dreptul de a revoca contractul.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în măsura în care dispoziţiile speciale privitoare la dreptul de revocare a unor anumite tipuri de contracte încheiate cu consumatorii nu prevăd altfel.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului capitol în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol nu împiedică oferirea de către profesionist în folosul consumatorului a unor condiţii contractuale care depăşesc nivelul de protecţie asigurat prin lege.

Articolul 1053. Exercitarea dreptului de revocare

(1) Dreptul de revocare se exercită prin notificarea profesionistului. Consumatorul nu este obligat să justifice decizia de revocare.

(2) Declaraţia prin care consumatorul îşi exprimă decizia de revocare a contractului poate să se refere, în mod explicit, la decizia de revocare sau la alte formulări similare neechivoce, atît timp cît consumatorul şi contractul respectiv sînt identificabili. Simpla restituire a bunului sau refuzul de a primi livrarea ori neridicarea bunului de la oficiul poştal, fără o declaraţie neechivocă în acest sens, nu se consideră exercitare valabilă a dreptului de revocare.

Articolul 1054. Termenul de revocare

(1) Dreptul de revocare poate fi exercitat în orice moment după încheierea contractului, dar înainte de expirarea termenului de revocare.

(2) Dacă legea nu prevede altfel, termenul de revocare este de 14 zile şi începe să curgă de la data încheierii contractului.

(3) Notificarea de revocare se consideră efectuată în termen dacă a fost expediată înainte de expirarea termenului de revocare.

(4) Sarcina probei privind exercitarea dreptului de revocare în conformitate cu dispoziţiile aplicabile ale prezentului capitol revine consumatorului.

Articolul 1055. Informarea adecvată privitoare la dreptul de revocare

(1) Se consideră că profesionistul a transmis consumatorului informaţiile privind dreptul de revocare dacă dreptul de revocare este adus, în mod corespunzător, la cunoştinţa consumatorului, iar informaţiile prevăd, în formă textuală pe un suport durabil şi într-un limbaj clar şi pe înţeles, date despre modul de exercitare a dreptului, termenul de revocare, denumirea şi adresa persoanei căreia trebuie să-i fie comunicată revocarea.

(2) Cu toate acestea, în cazul contractului la distanţă sau contractului negociat în afara spaţiilor comerciale, profesionistul trebuie să transmită consumatorului informaţiile privind dreptul de revocare prevăzute la art.1015 alin.(1) lit.h).

Articolul 1056. Efectele revocării

(1) Revocarea are ca efect rezoluţiunea, stingînd obligaţiile ambelor părţi rezultate din contract.

(2) Revocarea nu generează niciun cost şi nicio răspundere pentru consumator, cu excepţiile expres prevăzute de lege.

(3) În cazul în care consumatorul a efectuat o comandă (ofertă) ori s-a încheiat un antecontract, revocarea stinge obligaţiile ambelor părţi de a încheia contractul în temeiul respectivei comenzi (oferte) sau, după caz, antecontract.

(4) Dispoziţiile art.925-932 privind efectele rezoluţiunii se aplică în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului capitol.

Articolul 1057. Obligaţiile profesionistului în cazul revocării

(1) Profesionistul este obligat să restituie toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, acolo unde este cazul, pe cele ce acoperă costurile livrării bunurilor de către consumator, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la data la care este informat despre decizia de revocare a contractului de către consumator.

(2) Profesionistul trebuie să restituie sumele prevăzute la alin.(1) în aceeaşi monedă în care le-a primit de la consumator, folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru plata iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul şi-a exprimat acordul explicit pentru o altă modalitate de plată şi cu condiţia să nu cadă în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma restituirii. Obligaţia de restituire nu se aplică comisioanelor bancare achitate de consumator pentru plata sumelor respective către profesionist, precum şi pierderilor suportate de consumator în legătură cu convertirea în altă monedă a sumelor primite, în cazul în care contul bancar al consumatorului este în altă monedă decît cea în care s-a efectuat plata iniţială şi restituirea.

Articolul 1058. Contractele legate

(1) Exercitarea de către consumator a dreptului de revocare are ca efect şi rezoluţiunea de drept a contractului legat de contractul care se revocă.

(2) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul prin care consumatorul obţine bunuri, lucrări, servicii, conţinut digital sau alte prestaţii legate de contractul care se revocă dacă aceste prestaţii sînt furnizate:

a) de către acelaşi profesionist; sau

b) de către un terţ, pe baza unui acord între terţul respectiv şi acelaşi profesionist.

(3) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul de credit prin care consumatorul obţine credit destinat exclusiv pentru finanţarea obligaţiilor de plată, în tot sau în parte, rezultate din contractul care se revocă dacă aceste contracte formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială.

(4) În sensul alin.(3), se consideră că contractele formează o unitate comercială în cazul în care:

a) însuşi profesionistul este şi creditor;

b) fiind o altă persoană decît profesionistul, creditorul, pe bază de acord, foloseşte serviciile ori colaborarea profesionistului pentru încheierea contractului de credit sau pregătirea acestuia; sau

c) contractul de credit specifică în mod expres obiectul contractului care se revocă.

(5) Existenţa acordului menţionat la alin.(2) lit.b) şi la alin.(4) lit.b) dintre terţ şi profesionist se prezumă pînă la proba contrară.

(6) În cazul în care este informat de consumator despre revocarea contractului, profesionistul este obligat să-i informeze, într-un termen rezonabil, pe terţii profesionişti cu care consumatorul a încheiat contracte legate în raport cu contractul revocat despre faptul că a intervenit rezoluţiunea lui conform alin.(1).

(7) Rezoluţiunii contractelor legate i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1056 şi 1057.

(8) În sensul alin.(3), prin contract de credit se înţelege oricare contract de credit pentru consumator care se înscrie în domeniul de aplicare al Legii nr.202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.

Secţiunea a 2-a

Dreptul de revocare a contractului la distanţă sau a

contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

Articolul 1059. Dreptul de revocare a contractului la distanţă sau a contractului negociat în afara spaţiilor comerciale

(1) În condiţiile prezentei secţiuni şi, în completare, ale secţiunii 1, consumatorul are dreptul de a revoca contractul la distanţă sau contractul negociat în afara spaţiilor comerciale, cu excepţia contractelor excluse din domeniul de aplicare stabilit la art.1018. Cu toate acestea, contractele referitoare la servicii financiare pot constitui contracte legate în sensul art.1058.

(2) Definiţiile prevăzute la art.1013 se aplică şi termenilor utilizaţi în prezenta secţiune.

Articolul 1060. Termenul de revocare

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1061, termenul de revocare este de 14 zile şi începe să curgă:

a) în cazul contractelor de prestări servicii, din ziua care urmează datei încheierii contractului;

b) în cazul contractelor de vînzare-cumpărare, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a bunurilor sau obţine controlul asupra bunurilor conform art.1159 alin.(1);

c) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă bunuri multiple ce vor fi livrate separat, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a ultimului bun;

d) în cazul livrării unui bun care constă din mai multe loturi sau piese, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a ultimului lot sau a ultimei piese;

e) în cazul contractelor de livrare periodică a bunurilor pe o perioadă determinată de timp, din ziua în care consumatorul sau un terţ, altul decît transportatorul şi care este indicat de consumator, intră în posesia fizică a primului bun;

f) în cazul contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, al contractelor de furnizare a gazelor naturale şi al contractelor de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu prevăd vînzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, al contractelor de furnizare a energiei termice sau de furnizare de conţinuturi digitale care nu sînt livrate pe un suport material, de la data încheierii contractului.

(2) În cazul contractelor de vînzare-cumpărare, consumatorul poate să-şi exercite dreptul de revocare şi înainte de dobîndirea posesiei fizice asupra bunurilor.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu împiedică părţile contractante să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale pe parcursul termenului de revocare.

(4) În cazul în care consumatorul încheie un contract la distanţă sau un contract negociat în afara spaţiilor comerciale pentru bunuri multiple, acesta are dreptul să revoce contractul doar integral, pentru toate bunurile ce fac obiectul acestuia, dacă părţile nu convin altfel.

Articolul 1061. Omisiunea informaţiilor privind dreptul de revocare

(1) În cazul în care profesionistul nu a transmis consumatorului informaţiile privind dreptul de revocare conform art.1015 alin.(1) lit.h), termenul de revocare expiră la 12 luni de la sfîrşitul termenului iniţial de revocare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art.1054 alin.(2) şi art.1060 alin.(1).

(2) În cazul în care profesionistul a transmis consumatorului informaţiile prevăzute la alin.(1) din prezentul articol în termen de 12 luni de la data menţionată la art.1054 alin.(2) şi art.1060 alin.(1), termenul de revocare expiră în 14 zile de la data la care consumatorul primeşte informaţiile respective.

Articolul 1062. Exercitarea dreptului de revocare

(1) În scopul notificării profesionistului despre exercitarea dreptului de revocare, consumatorul are posibilitatea:

a) de a folosi formularul standard prevăzut în anexa nr.6 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova; sau

b) de a face orice altă notificare neechivocă în care să-şi exprime decizia de revocare a contractului.

(2) Profesionistul are dreptul să acorde consumatorului, în afara posibilităţilor menţionate la alin.(1), opţiunea de a completa şi de a transmite, în format electronic, pe pagina web a profesionistului, fie formularul standard de revocare prevăzut în anexa nr.6 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, fie o altă declaraţie neechivocă pusă la dispoziţie de profesionist. În aceste cazuri, profesionistul trebuie să comunice consumatorului, fără întîrziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a formularului de revocare. În cazul în care în declaraţia pusă la dispoziţie pe pagina web a profesionistului se solicită şi alte informaţii suplimentare de la consumator, întrebările suplimentare vor fi prezentate separat, fiind posibilă transmiterea declaraţiei şi fără a oferi răspunsuri la asemenea întrebări.

Articolul 1063. Dispoziţii speciale privind obligaţiile profesionistului în cazul revocării

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1057, profesionistul nu este obligat să restituie costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decît livrarea standard oferită de profesionist.

(2) Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi bunurile, în cazul contractelor de vînzare-cumpărare, profesionistul poate suspenda restituirea pînă la data recepţionării bunurilor care au făcut obiectul vînzării-cumpărării sau pînă la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului că acesta a trimis bunurile către profesionist, luîndu-se în considerare data cea mai apropiată.

Articolul 1064. Obligaţiile consumatorului în cazul revocării contractului

(1) Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi bunurile, consumatorul trebuie să trimită înapoi bunurile sau să le predea profesionistului ori unei persoane autorizate de profesionist să recepţioneze bunurile, fără întîrzieri nejustificate şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta i-a comunicat profesionistului decizia sa de revocare a contractului. Termenul se consideră respectat dacă bunurile sînt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea termenului respectiv de 14 zile.

(2) Consumatorul suportă doar costurile directe legate de restituirea bunurilor, cu excepţia cazului în care profesionistul acceptă să suporte acele costuri sau a cazului în care profesionistul nu a informat consumatorul despre obligaţia lui de a suporta aceste costuri. Costurile directe legate de restituirea bunurilor nu includ costurile administrative, de manipulare sau depozitare, suportate de profesionist în legătură cu restituirea bunurilor.

(3) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale potrivit cărora bunurile sînt livrate la domiciliul consumatorului la momentul încheierii contractului, profesionistul preia bunurile pe cheltuiala sa dacă acestea, prin natura lor, nu pot fi restituite în mod normal prin poştă.

(4) Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii bunurilor ce rezultă din manipularea acestora, alta decît cea necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi modului de funcţionare a bunurilor. Pentru a stabili natura, caracteristicile şi modul de funcţionare ale bunului, consumatorul este obligat să-l mînuiască şi să-l inspecteze cu grija necesară, în acelaşi mod în care i s-ar permite să o facă într-un spaţiu comercial. Determinarea modului de funcţionare a bunului nu presupune stabilirea faptului că bunul este lipsit de orice vicii materiale. Deteriorarea ambalajului prin simpla deschidere a acestuia nu serveşte temei pentru despăgubire dacă bunuri similare sînt expuse în mod obişnuit fără ambalaj în spaţiile comerciale ale profesionistului.

(5) Profesionistul are dreptul să reducă suma restituită consumatorului, conform art.1057, pentru a acoperi diminuarea valorii bunului ce rezultă din manipularea necorespunzătoare a acestuia, alta decît cea necesară pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării bunului, în termenul de exercitare a dreptului de revocare. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil de diminuarea valorii bunului în cazul în care profesionistul a omis să-l informeze cu privire la dreptul de revocare conform art.1015 alin.(1) lit.h).

(6) Atunci cînd consumatorul îşi exercită dreptul de revocare după transmiterea cererii conform art.1016 alin.(3) sau art.1017 alin.(10), acesta trebuie să îi plătească profesionistului o sumă proporţională cu ceea ce s-a furnizat pînă în momentul în care consumatorul l-a informat pe profesionist cu privire la exercitarea dreptului de revocare în raport cu totalul de prestaţii prevăzute de contract. Suma proporţională care trebuie plătită profesionistului de către consumator este calculată pe baza preţului total convenit în contract. Dacă consumatorul demonstrează că preţul total este excesiv, suma proporţională este calculată pe baza valorii de piaţă a ceea ce s-a furnizat. Valoarea de piaţă se stabileşte prin comparaţie cu preţul unui serviciu echivalent, prestat de alţi profesionişti la momentul încheierii contractului.

(7) În cazul contractelor avînd drept obiect atît bunuri, cît şi servicii, dispoziţiile legale cu privire la returnarea bunurilor se aplică la aspectele legate de bunuri, iar regimul de compensare pentru servicii se aplică aspectelor legate de servicii.

(8) Consumatorul nu suportă costurile pentru:

1) prestarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare, furnizare a gazelor naturale şi furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, nici pentru furnizarea energiei termice, în totalitate sau parţial, în cursul termenului de revocare dacă:

a) profesionistul nu i-a furnizat informaţii în conformitate cu dispoziţiile art.1015 alin.(1) lit.h) sau j); sau

b) consumatorul nu a cerut în mod expres ca prestarea să înceapă în timpul termenului de revocare conform art.1016 alin.(3) şi art.1017 alin.(10);

2) furnizarea, în totalitate sau parţială, a conţinutului digital care nu este livrat pe un suport material dacă:

a) consumatorul nu şi-a dat acordul expres prealabil privind începerea executării în interiorul termenului de 14 zile menţionat la art.1060;

b) consumatorul nu a confirmat că îşi pierde dreptul de revocare în momentul în care îşi dă consimţămîntul; sau

c) profesionistul nu a furnizat confirmarea potrivit dispoziţiilor art.1016 alin.(2) sau art.1017 alin.(9).

(9) Cu excepţia celor prevăzute de art.1057 şi de prezentul articol, exercitarea dreptului de revocare nu atrage niciun cost şi nicio răspundere în sarcina consumatorului.

Articolul 1065. Exceptări de la dreptul de revocare

(1) Se exceptează de la dreptul de revocare prevăzut de dispoziţiile prezentei secţiuni în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale următoarele tipuri de contracte:

a) contractele de prestări servicii, după executarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la revocare odată cu executarea completă a contractului de către profesionist;

b) contractele de furnizare de bunuri sau servicii al căror cost depinde de fluctuaţiile de pe pieţele financiare, pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul termenului de revocare;

c) contractele de furnizare de bunuri care nu sînt prefabricate, fiind realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei consumatorului ori personalizate în mod clar;

d) contractele de furnizare de bunuri care sînt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;

e) contractele de furnizare de bunuri sigilate, care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;

f) contractele de furnizare de bunuri care sînt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;

g) contractele de furnizare de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul încheierii contractului de vînzare-cumpărare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile şi a căror valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care profesionistul nu le poate controla;

h) contractele în cazul cărora consumatorul i-a solicitat în mod expres profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparaţie sau de întreţinere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii, în afara celor solicitate în mod expres de consumator, sau furnizează alte bunuri decît piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de reparaţie sau de întreţinere, dreptul de revocare se aplică respectivelor servicii sau bunuri suplimentare;

i) contractele de furnizare de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;

j) contractele de furnizare de ziare, reviste şi alte publicaţii periodice, cu excepţia contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicaţii;

k) contractele încheiate în cadrul unei licitaţii deschise;

l) contractele de prestare de servicii de cazare, pentru alte scopuri decît cel rezidenţial, servicii de transport de mărfuri, inclusiv închirierea unităţilor de transport în scop de transport de mărfuri la o anumită zi, servicii de închiriere de autovehicule pentru transportul de pasageri, care includ cel mult 8 locuri în afară de cel al şoferului, servicii de catering sau în legătură cu agrementul, în cazul în care contractul prevede o dată sau un termen de executare specifică;

m) contractele de furnizare de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul expres prealabil al consumatorului şi cu confirmarea acestuia că, în momentul în care îşi dă acordul, el îşi va pierde dreptul de revocare.

(2) Excepţia prevăzută la alin.(1) lit.a) nu se aplică în cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţămîntul explicit al consumatorului, însă l-a dedus utilizînd opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita executarea serviciilor sau clauze din condiţiile contractuale standard, înainte de expirarea termenului de revocare.

Secţiunea a 3-a

Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse

de vacanţă şi a contractelor de intermediere a lor

Articolul 1066. Dreptul de revocare a contractelor privind unele produse de vacanţă şi de intermediere a lor

În condiţiile prezentei secţiuni şi, în completare, a secţiunii 1, consumatorul are dreptul de a revoca:

a) contractul privind cazarea periodică;

b) contractul privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractul de intermediere a produsului de vacanţă şi contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb.

Articolul 1067. Termenul de revocare

(1) Termenul de revocare este de 14 zile şi începe să curgă:

a) din ziua încheierii contractului sau antecontractului; sau

b) din ziua în care consumatorul intră în posesia exemplarului contractului sau a antecontractului dacă aceasta este ulterioară datei menţionate la lit.a).

(2) Termenul de revocare expiră după:

a) 12 luni şi 14 zile de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol – în cazul în care profesionistul nu a completat şi nu a pus la dispoziţia consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, formularul standard pentru facilitarea exercitării dreptului de revocare a contractului, prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

b) 3 luni şi 14 zile de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol – în cazul în care informaţiile menţionate la art.1621 alin.(1), inclusiv formularele standard prevăzute în anexele nr.1-4 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, nu au fost puse la dispoziţia consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil.

(3) În cazul în care profesionistul a completat şi a pus la dispoziţia consumatorului, în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, formularul standard pentru facilitarea exercitării dreptului de revocare a contractului, prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, în termen de 12 luni de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol, termenul de revocare a contractului curge de la data la care consumatorul primeşte acest formular.

(4) În cazul în care informaţiile menţionate la art.1621 alin.(1), inclusiv formularele standard prevăzute în anexele nr.1-4 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, au fost puse la dispoziţia consumatorului în formă scrisă, pe suport de hîrtie sau pe un alt suport durabil, în termen de 3 luni de la data menţionată la alin.(1) din prezentul articol, termenul de revocare a contractului curge de la data la care consumatorul primeşte aceste informaţii.

(5) În cazul în care contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb este oferit consumatorului împreună şi în acelaşi timp cu contractul privind cazarea periodică, se aplică un singur termen de revocare pentru ambele contracte. Termenul de revocare pentru ambele contracte se calculează în conformitate cu dispoziţiile alin.(1), astfel cum se aplică în cazul contractului privind cazarea periodică.

Articolul 1068. Exercitarea dreptului de revocare

În scopul notificării profesionistului despre exercitarea dreptului de revocare, consumatorul are posibilitatea:

a) de a folosi formularul standard prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova şi pus la dispoziţie de profesionist în conformitate cu dispoziţiile art.1624 alin.(6); sau

b) de a face orice altă notificare, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil, în care îşi exprimă voinţa de revocare.

CLAUZELE ABUZIVE

Articolul 1069. Clauzele care nu au fost negociate individual

(1) Clauza propusă de una dintre părţi nu este negociată individual dacă cealaltă parte nu a putut să-i influenţeze conţinutul, în special deoarece aceasta s-a elaborat anticipat, indiferent că face parte din clauze standard sau nu.

(2) Dacă una dintre părţi propune celeilalte părţi să selecteze din mai multe clauze, clauza nu se consideră negociată individual doar pentru că cealaltă parte a selectat din clauzele propuse.

(3) Dacă o clauză a fost propusă ca parte a unor clauze standard, se prezumă că ea nu a fost negociată individual.

(4) În contractul dintre un profesionist şi un consumator se prezumă că:

a) clauzele au fost propuse de către profesionist;

b) clauzele nu au fost negociate individual;

c) clauzele elaborate de către un intermediar sau un alt terţ au fost propuse de către profesionist.

(5) Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol pentru restul contractului.

(6) Clauză standard se consideră clauza care a fost elaborată anticipat pentru o multitudine de contracte implicînd diferite părţi şi care nu a fost negociată individual.

Articolul 1070. Invocarea clauzelor care nu au fost negociate individual

(1) Clauzele propuse de către o parte care nu au fost negociate individual pot fi invocate faţă de cealaltă parte doar dacă cealaltă parte le-a cunoscut sau dacă partea care le-a propus a luat măsuri rezonabile pentru a atrage atenţia celeilalte părţi asupra lor la momentul încheierii contractului sau înainte de aceasta.

(2) Dacă contractul se încheie prin mijloace electronice, partea care propune clauze care nu au fost negociate individual le poate invoca faţă de cealaltă parte doar dacă ea le-a făcut disponibile celeilalte părţi în formă textuală.

(3) În sensul alin.(1), nu se consideră că consumatorului i s-a atras atenţia în mod suficient asupra clauzelor doar pentru că în înscrisul contractual există o trimitere la acele clauze, chiar dacă el a acceptat textul.

Articolul 1071. Obligaţia de transparenţă privind clauzele care nu au fost negociate individual

(1) Persoana care prezintă clauze care nu au fost negociate individual este obligată să se asigure că ele sînt elaborate şi comunicate într-un limbaj clar şi inteligibil, precum şi să fie lizibile. Această cerinţă este aplicabilă textului în întregime, inclusiv notelor de subsol, trimiterilor la alte texte sau specificaţiilor de orice natură.

(2) Într-un contract dintre un profesionist şi un consumator, clauza propusă de către profesionist cu încălcarea obligaţiei de transparenţă impuse prin dispoziţiile alin.(1) poate fi considerată abuzivă doar pe acest unic temei.

Articolul 1072. Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

(1) Într-un contract dintre un profesionist şi un consumator, clauza care nu a fost negociată individual se consideră abuzivă dacă este propusă de către profesionist şi dezavantajează considerabil, contrar bunei-credinţe, consumatorul.

(2) Articolele 1077-1079 cuprind lista clauzelor considerate abuzive în contractul dintre un profesionist şi un consumator fără necesitatea evaluării lor conform alin.(1) din prezentul articol şi art.1075.

(3) Listele prevăzute de articolele menţionate la alin.(2) nu vor fi interpretate ca liste exhaustive.

Articolul 1073. Clauzele abuzive în contractele dintre profesionişti

Într-un contract dintre profesionişti, clauza propusă de către o parte care nu a fost negociată individual se consideră abuzivă dacă este prevăzută la art.1077 şi deviază considerabil, contrar bunei-credinţe, de la bunele practici comerciale.

Articolul 1074. Clauzele abuzive în alte contracte

Într-un contract, altul decît cel încheiat cu consumatorii sau între profesionişti, clauza propusă de către o parte care nu a fost negociată individual se consideră abuzivă dacă este prevăzută la art.1077 şi dezavantajează considerabil, contrar bunei-credinţe, cealaltă parte.

Articolul 1075. Factorii pentru evaluarea caracterului abuziv

(1) La evaluarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale în sensul art.1072 alin.(1), art.1073 şi 1074 se va ţine cont de:

a) respectarea obligaţiei de transparenţă prevăzută la art.1071;

b) natura obiectului contractului;

c) circumstanţele determinante în cadrul încheierii contractului;

d) celelalte clauze contractuale; şi

e) clauzele cuprinse în orice alt contract de care depinde contractul.

(2) Evaluarea caracterului abuziv al clauzelor nu poate să se refere la obiectul contractului şi nici la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, pe de o parte, faţă de bunurile, lucrările sau serviciile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în cazul în care s-a respectat obligaţia de transparenţă, prevăzută la art.1071. Obiectul contractului şi raportul dintre preţ şi calitate pot fi luate în considerare la evaluarea caracterului abuziv al celorlalte clauze contractuale.

(3) În cazul contractelor de asigurări, clauzele care definesc sau care delimitează în mod clar riscul asigurat şi limitele răspunderii asigurătorului nu se supun evaluării în măsura în care aceste restricţii sînt luate în considerare la calcularea primei plătite de către consumator. Cu toate acestea, clauzele privitoare la procedura care trebuie urmată de fiecare dintre părţi după producerea cazului asigurat sînt supuse evaluării caracterului abuziv.

Articolul 1076. Nulitatea de protecţie

(1) Clauza abuzivă este lovită de nulitate absolută.

(2) Această nulitate de protecţie operează doar în măsura în care anularea clauzei avantajează partea care nu a propus clauza abuzivă.

(3) În cazul în care partea care nu a propus clauza abuzivă este un consumator, instanţa de judecată este obligată să invoce nulitatea din oficiu.

(4) Dacă contractul poate fi, în mod rezonabil, menţinut fără clauza abuzivă, celelalte clauze rămîn valabile.

(5) În cazul în care s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, iar profesionistul a suportat, din această cauză, un cost cu cealaltă parte contractantă, el are un drept de regres contra celui care i-a vîndut bunul, a executat lucrarea sau a prestat serviciul (furnizorul) şi i-a impus utilizarea clauzei abuzive în raport cu cei cu care contractează profesionistul dacă contractul dintre furnizor şi profesionist nu prevede altfel.

Articolul 1077. Clauzele considerate abuzive

(1) Sînt considerate abuzive clauzele care nu au fost negociate individual şi au ca obiect sau efect:

1) excluderea sau limitarea răspunderii prevăzute de lege a profesionistului în cazul decesului consumatorului sau al vătămării lui corporale ca urmare a acţiunii sau a inacţiunii profesionistului ori a persoanelor care acţionează în numele acestuia;

2) excluderea sau limitarea drepturilor prevăzute de lege ale consumatorului faţă de profesionist sau faţă de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parţiale ori al îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligaţiile contractuale ale profesionistului, inclusiv prin:

a) obligarea consumatorului să îşi îndeplinească toate obligaţiile, chiar în cazul în care profesionistul nu îşi respectă obligaţiile corelative;

b) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a intenta acţiune în instanţă de judecată;

c) obligarea consumatorului să demonstreze un anumit fapt dacă, conform legii, această sarcină îi revine profesionistului;

d) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a compensa o datorie faţă de profesionist cu o creanţă pe care consumatorul o poate avea faţă de acesta;

3) obligarea consumatorului de a respecta clauze cu care acesta nu a avut posibilitatea reală să se familiarizeze înainte de încheierea contractului;

4) faptul că contractul generează obligaţii în sarcina consumatorului, dar:

a) nu generează obligaţii în sarcina profesionistului; sau

b) obligaţiile profesionistului sînt supuse unei condiţii a cărei îndeplinire depinde doar de voinţa acestuia din urmă;

5) acordarea permisiunii profesionistului de a reţine sumele plătite de consumator, în cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute, fără a se prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensaţie în sumă cel puţin echivalentă de la profesionist, dacă acesta este partea care recurge la rezoluţiune;

6) solicitarea de la consumatorul care nu şi-a executat obligaţia fără justificare a unei penalităţi disproporţionate în raport cu prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiilor contractuale;

7) acordarea dreptului profesionistului la rezoluţiune la discreţia sa, în timp ce consumatorului nu i se acordă aceeaşi posibilitate, sau acordarea permisiunii profesionistului de a reţine sumele plătite pentru bunurile, lucrările sau servicii care nu au fost încă furnizate de către acesta, în cazul în care profesionistul este cel care recurge la rezoluţiune;

8) acordarea posibilităţii profesionistului de a recurge la rezoluţiunea contractului cu durată nedeterminată fără un preaviz în termen rezonabil în formă scrisă, cu excepţia cazurilor în care există motive întemeiate de a face acest lucru;

9) prelungirea de plin drept a unui contract cu durată determinată, în cazul în care consumatorul nu şi-a exprimat intenţia de a-l prelungi sau nu, atunci cînd termenul stabilit pentru ca consumatorul să îşi exprime intenţia de a prelungi contractul este excesiv de devreme;

10) acordarea dreptului profesionistului de a modifica unilateral clauzele fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;

11) acordarea dreptului profesionistului de a modifica unilateral, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract sau prin referinţă la dispoziţiile actelor normative în domeniu, orice caracteristici ale bunului, lucrării sau ale serviciului care urmează să fie furnizat sau oricare alte condiţii ale furnizării;

12) prevederea ca preţul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea de posibilităţi profesionistului să mărească preţul acestora fără să îi acorde consumatorului dreptul corespunzător la rezoluţiune, în cazul în care preţul final este nejustificat de mărit sau disproporţionat în raport cu preţul convenit la încheierea contractului, ţinîndu-se cont de circumstanţele obiective care au determinat profesionistul să modifice preţul;

13) acordarea dreptului profesionistului de a stabili dacă bunurile, lucrările sau serviciile furnizate sînt conforme cu contractul sau acordarea acestuia a dreptului exclusiv de a interpreta orice clauză din contract;

14) limitarea obligaţiei profesionistului de a respecta angajamentele asumate de către intermediarii ori de către reprezentanţii acestuia sau asumarea angajamentelor de către acesta, cu condiţia respectării unei anumite formalităţi neprevăzute în mod expres de lege;

15) acordarea posibilităţii profesionistului de a-şi transfera drepturile şi obligaţiile în temeiul contractului, fără acordul consumatorului, cu excepţia cazului în care acestea sînt transferate unei entităţi controlate de profesionist sau ca urmare a unei fuziuni ori a unei alte reorganizări, iar un astfel de transfer nu este de natură să afecteze în mod negativ dreptul consumatorului;

16) obligarea consumatorului de a soluţiona orice litigiu exclusiv prin arbitraj, care nu este cerut de lege, sau restricţionarea în mod nejustificat a dovezilor aflate la dispoziţia consumatorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) pct.8), 10) şi 12) se aplică după cum urmează:

1) pct.8) nu aduce atingere clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a recurge la rezoluţiunea unui contract cu termen nedeterminat, fără preaviz, în cazul în care există un motiv justificat, cu condiţia ca furnizorul să aibă obligaţia de a informa de îndată cealaltă parte contractantă sau celelalte părţi contractante în această privinţă;

2) pct.10) nu aduce atingere clauzelor în al căror temei:

a) furnizorul de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobînzii plătibile de către consumator ori datorate acestuia din urmă sau valoarea unor alte taxe pentru servicii financiare, fără preaviz, în cazul în care există un motiv întemeiat, cu condiţia ca furnizorul să aibă obligaţia de a informa de îndată cealaltă parte contractantă sau celelalte părţi contractante în această privinţă şi ca acestea din urmă să aibă libertatea de a recurge, imediat în acest temei, la rezoluţiunea sau, după caz, la restituirea anticipată a sumelor datorate furnizorului, fără vreun cost suplimentar pentru consumator. Prezenta dispoziţie nu afectează dispoziţiile legale mai stringente în raport cu contractele de credit încheiate cu consumatorii;

b) profesionistul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată cu condiţia ca acesta să aibă obligaţia de a-l informa pe consumator cu un preaviz în termen rezonabil şi consumatorul să aibă libertatea de a recurge la rezoluţiune;

3) pct.8), 10) şi 12) nu se aplică:

a) operaţiunilor cu valori mobiliare, instrumente financiare şi alte bunuri, lucrări sau servicii în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de pe piaţa financiară pe care profesionistul nu le poate controla;

b) contractelor de cumpărare sau vînzare a valutei străine, a cecurilor de călătorie sau a ordinelor de plată internaţionale emise în valută străină;

4) pct.12) nu aduce atingere clauzelor de indexare a preţurilor în cazul în care aceste clauze sînt conforme cu legea, cu condiţia ca metoda în conformitate cu care variază preţurile să fie descrisă în mod explicit.

(3) În scopul aplicării dispoziţiilor art.1073 şi 1074, dispoziţiile alin.(1) şi (2) ale prezentului articol se vor citi cu adaptările necesare, astfel încît:

a) trimiterile la profesionist se vor considera trimiteri la partea care a propus clauzele; iar

b) trimiterile la consumator se vor considera trimiteri la partea căreia i s-au propus clauzele.

Articolul 1078. Clauze considerate abuzive doar în contractele încheiate cu consumatorii

Sînt considerate abuzive clauzele care nu au fost negociate individual în contractele încheiate cu consumatorii şi care au ca obiect sau efect:

a) stabilirea, cu privire la toate litigiile născute din asemenea contract, a competenţei jurisdicţionale excepţionale a instanţei de la locul unde profesionistul îşi are sediul. Această dispoziţie nu se aplică dacă instanţa aleasă este, totodată, cea de la locul unde consumatorul îşi are domiciliul;

b) stabilirea unui termen de preaviz al declaraţiei de rezoluţiune a profesionistului mai scurt decît termenul impus consumatorului;

c) excluderea sau limitarea drepturilor consumatorului în ceea ce ţine de protecţia datelor cu caracter personal sau a vieţii private;

d) excluderea sau limitarea exercitării de către consumator a excepţiilor ori a limitelor legale ale drepturilor de autor care aparţin profesionistului, inclusiv cea de a face o copie privată de pe operă;

e) acordarea dreptului profesionistului, în cazul în care obiectul comenzii nu este disponibil, să furnizeze un echivalent fără a informa în mod expres consumatorul de această posibilitate şi de faptul că profesionistul trebuie să suporte cheltuielile de returnare a ceea ce consumatorul a primit în temeiul contractului, în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de a respinge prestaţia;

f) acordarea dreptului profesionistului să-şi rezerve un termen exagerat de lung sau nemenţionat în mod corespunzător pentru a accepta sau a refuza o ofertă;

g) acordarea dreptului profesionistului să-şi rezerve un termen exagerat de lung sau nemenţionat în mod corespunzător pentru a-şi executa obligaţiile care îi revin în temeiul contractului;

h) solicitarea de la consumator a plăţii în avans excesive sau a garanţiilor excesive de executare a obligaţiilor care îi revin. Această dispoziţie nu se aplică contractelor din domeniul serviciilor financiare;

i) împiedicarea în mod nejustificat a consumatorului să obţină livrări sau reparaţii din surse terţe adecvate;

j) legarea în mod nejustificat a contractului cu un alt contract cu profesionistul sau cu un terţ într-un mod la care consumatorul nu se poate aştepta în mod rezonabil;

k) impunerea unei sarcini excesive asupra consumatorului în cazul în care consumatorul declară rezoluţiunea unui contract pe termen nedeterminat;

l) prelungirea cu mai mult de 1 an a termenului iniţial sau a termenelor de reînnoire a contractului pentru furnizarea continuă de bunuri, lucrări sau servicii, cu excepţia cazului în care consumatorul dispune de un drept la rezoluţiune în orice moment, printr-un preaviz de maximum 30 de zile;

m) acordarea posibilităţii profesionistului de a interzice sau a limita transferul drepturilor aferente garanţiei cu ocazia înstrăinării bunului de către consumator în folosul terţilor;

n) condiţionarea de către profesionist a prestării serviciului cu un anumit tip de mijloc de măsurare, deşi mijlocul de măsurare utilizat de consumator este legal;

o) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a recurge la rezoluţiune în cazul în care profesionistul a modificat unilateral clauzele contractuale în condiţiile prevăzute la art.1077 alin.(1) pct.10);

p) exonerarea profesionistului de obligaţia, dacă este prevăzută de lege, de a soma consumatorul sau de a-i stabili un termen pentru executarea obligaţiilor contractuale.

Articolul 1079. Clauze considerate abuzive în contractele încheiate cu consumatorii chiar dacă au fost negociate

Într-un contract dintre un profesionist şi un consumator, clauzele indicate la art.1077 alin.(1) pct.1)-3) sînt considerate abuzive chiar dacă ele au fost negociate individual cu consumatorul.

Articolul 1080. Clauze vădit abuzive privitoare la executarea obligaţiei pecuniare al cărei creditor este un profesionist

(1) Într-un contract prin care un profesionist livrează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii în folosul unui alt profesionist sau al unei autorităţi publice ori al unei alte persoane juridice de drept public sau asociaţii ale acestora, este lovită de nulitate absolută clauza, chiar dacă ea a fost negociată individual, referitoare la termenul de executare a obligaţiei pecuniare, la rata dobînzii de întîrziere sau a penalităţii la întîrzierea în executarea obligaţiei pecuniare ori a despăgubirii pentru cheltuielile de recuperare a acesteia dacă clauza este vădit abuzivă faţă de creditorul obligaţiei pecuniare. Dispoziţiile art.1076 se aplică în mod corespunzător clauzelor vădit abuzive.

(2) La evaluarea dacă o clauză este vădit abuzivă faţă de creditor în sensul alin.(1) se va ţine cont de toate circumstanţele cazului, inclusiv de următoarele:

a) toate devierile grave de la practicile şi uzanţele comerciale, contrare bunei-credinţe;

b) natura bunurilor, a lucrărilor sau a serviciilor;

c) dacă debitorul are motive obiective de derogare de la rata legală a dobînzii de întîrziere prevăzută la art.942, de la termenul de plată prevăzut la art.862 alin.(1) sau (2) sau de la despăgubirea minimă pentru cheltuielile de recuperare prevăzută la art.945.

(3) În scopul aplicării dispoziţiilor alin.(1), orice clauză care:

a) exclude plata dobînzii de întîrziere în executarea obligaţiilor pecuniare se prezumă vădit abuzivă;

b) exclude despăgubirea cheltuielilor de recuperare prevăzută la art.945 se consideră vădit abuzivă.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică contractelor de asigurare şi obligaţiilor debitorului în privinţa căruia este intentat procesul de insolvabilitate.

Articolul 1081. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică contractelor, indiferent de forma acestora, precum şi la completarea fişelor de comandă sau a bonurilor de livrare, a biletelor, a tichetelor şi altora asemenea care conţin clauze standard.

(2) Sub incidenţa prezentului capitol nu cad:

a) clauzele contractuale care reflectă normele prevăzute de legi şi de alte acte normative;

b) contractele de muncă reglementate de Codul muncii;

c) contractele privind drepturile de succesiune;

d) contractele privind drepturile reglementate de Codul familiei;

e) actele (contractele) de constituire a societăţilor comerciale;

f) clauzele contractuale transpuse din convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(3) În sensul prezentului capitol, prin bunuri se înţelege şi conţinutul digital furnizat în temeiul contractului de furnizare de conţinut digital.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului capitol este lovită de nulitate absolută.

EFECTELE CONTRACTULUI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1082. Întregirea efectelor contractului

(1) Contractul produce nu doar drepturile, obligaţiile şi alte efecte juridice stipulate expres de părţi, dar şi efectele juridice care rezultă, în următoarea ordine, din:

a) dispoziţiile legale imperative;

b) dispoziţiile legale dispozitive, în măsura în care de la ele nu s-a derogat;

c) practicile statornicite între părţi şi uzanţele aplicabile;

d) principiul bunei-credinţe şi cel al echităţii.

(2) Dispoziţiile legale imperative substituie clauzele care contravin lor, sub rezerva dispoziţiilor legale în materie de nulitate.

(3) Contractul produce efectele rezultate din sursele prevăzute la alin.(1) lit.c) şi d) în măsura în care ele sînt compatibile cu natura şi scopul contractului, precum şi cu circumstanţele în care a fost încheiat contractul.

Articolul 1083. Schimbarea excepţională a circumstanţelor

(1) Obligaţia trebuie executată chiar dacă prestaţia a devenit mai oneroasă deoarece costul executării a crescut sau valoarea contraprestaţiei s-a diminuat.

(2) Cu toate acestea, dacă prestaţia asumată devine, din cauza unei schimbări excepţionale a circumstanţelor, atît de oneroasă, încît ar fi vădit inechitabil de a o menţine în sarcina debitorului, instanţa de judecată poate să dispună, la cererea debitorului, luînd în considerare toate împrejurările cazului:

a) ajustarea prestaţiilor părţilor pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanţelor;

b) rezoluţiunea la momentul şi în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.

(3) În locul sesizării instanţei de judecată conform dispoziţiilor alin.(2), debitorul consumator poate, într-un termen rezonabil, să declare rezoluţiunea contractului dacă acea schimbare a circumstanţelor îl privează în mod substanţial de ceea ce se aştepta de la contract. După rezoluţiunea de către debitorul consumator în condiţiile prezentului alineat, creditorul poate sesiza instanţa de judecată în vederea acordării de despăgubiri pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanţelor.

(4) Dispoziţiile alin.(2) sau, după caz, alin.(3) se aplică doar dacă:

a) schimbarea circumstanţelor a survenit după asumarea obligaţiei;

b) la momentul asumării obligaţiei, debitorul nu a luat în cont şi nici nu i se putea în mod rezonabil pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanţelor ori mărimea ei;

c) debitorul nu şi-a asumat şi nici nu se poate considera în mod rezonabil că şi-a asumat riscul acelei schimbări a circumstanţelor; şi

d) debitorul a încercat, într-o manieră rezonabilă şi acţionînd cu bună-credinţă, să realizeze, prin negociere, o ajustare a prestaţiilor părţilor pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanţelor. Negocierea trebuie să fie iniţiată înainte de stingerea tuturor obligaţiilor care revin debitorului şi creditorului. Este irelevant dacă după iniţierea negocierii una dintre părţi şi-a executat obligaţia.

Articolul 1084. Rezoluţiunea

(1) Un contract nu poate fi rezolvit decît în temeiurile prevăzute de lege sau prin acordul părţilor.

(2) Una sau ambele părţi îşi pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea obligaţiilor, pentru alte motive sau fără motiv.

(3) Contractul prin care părţile provoacă rezoluţiunea (contract de rezoluţiune) trebuie să fie încheiat în forma cerută de lege pentru contractul supus rezoluţiunii.

(4) Rezoluţiunea se aplică tuturor tipurilor de contracte, indiferent de modul de executare ori durata în timp.

Articolul 1085. Rezoluţiunea fără motive

Dacă, în cazul unui contract care se execută prin prestaţii continue sau periodice, condiţiile contractului nu prevăd momentul cînd va înceta sau prevăd că el este pe termen nedeterminat, oricare parte are dreptul la rezoluţiune prin preaviz cu termen rezonabil. Se prezumă rezonabilă durata intervalului dintre prestaţii sau, dacă este mai lung, dintre contraprestaţii.

Articolul 1086. Relativitatea efectelor contractului

(1) Contractul produce efecte numai între părţi dacă legea nu prevede altfel. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(2) Contractul produce efecte şi pentru succesorii universali sau cu titlu universal dacă din lege sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 1087. Dobîndirea drepturilor şi a obligaţiilor strîns legate de bun

(1) Dobînditorul unui bun dobîndeşte şi garanţiile contra viciilor materiale şi juridice, precum şi alte drepturi în strînsă legătură cu bunul, în forma în care ele se aflau la transmiţător.

(2) În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege sau contract, dobînditorul unui bun se subrogă în obligaţiile contractuale în strînsă legătură cu un bun, în forma în care ele se aflau la transmiţător.

Articolul 1088. Promisiunea faptei altuia

(1) Partea contractantă (promitentul) care s-a obligat la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act ori să execute o altă prestaţie trebuie să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi dacă nu a reuşit să determine terţul. Răspunderea promitentului survine chiar şi atunci cînd neexecutarea este justificată.

(2) Promitentul nu poartă răspundere pentru modul în care terţul îşi execută obligaţia asumată, cu excepţia cazului în care promitentul a garantat executarea conform dispoziţiilor legale cu privire la fidejusiune şi la alte garanţii personale.

Secţiunea a 2-a

Simulaţia

Articolul 1089. Noţiune

(1) Simulaţia unui contract poate fi absolută sau relativă.

(2) Simulaţia este absolută atunci cînd părţile încheie contractul fără intenţia de a produce efecte juridice.

(3) Simulaţia este relativă atunci cînd părţile încheie contractul cu intenţia ca el aparent să producă efecte juridice diferite de efectele dorite cu adevărat de către părţi (contract secret).

Articolul 1090. Efecte între părţi

(1) Contractul simulat nu produce efecte între părţi.

(2) Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.

(3) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Articolul 1091. Efecte faţă de terţi

(1) Contractul secret nu poate fi invocat de părţi, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular şi nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terţilor care, întemeindu-se cu bună-credinţă pe contractul aparent, au dobîndit drepturi de la dobînditorul aparent.

(2) Terţii pot invoca împotriva părţilor existenţa contractului secret dacă acesta le vatămă drepturile.

Articolul 1092. Raporturile cu creditorii

(1) Existenţa contractului secret nu poate fi opusă de părţi creditorilor dobînditorului aparent, care, fiind de bună-credinţă, au săvîrşit acte de executare silită sau au obţinut sechestru asupra bunului care a făcut obiectul simulaţiei.

(2) Dacă există un conflict între creditorii înstrăinătorului aparent şi creditorii dobînditorului aparent, sînt preferaţi cei dintîi dacă creanţa lor este anterioară momentului încheierii contractului secret.

Articolul 1093. Proba simulaţiei

Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Partea care a săvîrşit simulaţia o poate dovedi prin proba cu martori doar cînd pretinde că simulaţia are caracter ilicit.

Articolul 1094. Prescripţia extinctivă

(1) Persoana care poate invoca simulaţia o poate face, după caz, pe cale de acţiune în constatare sau pe cale de excepţie. Acest drept la acţiune sau la invocarea excepţiei este imprescriptibil.

(2) Cu toate acestea, pretenţia întemeiată pe constatarea simulaţiei se supune prescripţiei extinctive conform naturii acelei pretenţii.

Articolul 1095. Domeniul de aplicare

(1) În cazul în care doar anumite clauze ale unui contract sînt simulate, dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător acelor clauze.

(2) În cazul în care contractul este plurilateral şi doar unele părţi au simulat, celelalte părţi ale contractului se consideră terţi în sensul prezentei secţiuni dacă nu au cunoscut simulaţia.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului şi destinatar.

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică căsătoriei, adopţiei sau altor acte juridice nepatrimoniale.

Secţiunea a 3-a

Contractul în folosul unui terţ

Articolul 1096. Contractul în folosul unui terţ

(1) Părţile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) să efectueze prestaţia nu creditorului (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), indicat sau neindicat în contract, care obţine în mod nemijlocit dreptul să pretindă prestaţia în folosul său.

(2) Prestaţia poate de asemenea consta în excluderea sau limitarea răspunderii beneficiarului faţă de promitent sau stipulant.

(3) Nu este obligatoriu ca beneficiarul să fie determinat sau să existe la momentul stipulaţiei. Este suficient ca el să fie determinabil şi să existe la data executării contractului.

(4) Pînă la momentul informării de către beneficiar a stipulantului sau a promitentului despre acceptarea stipulaţiei, aceasta poate fi revocată sau modificată de către stipulant. Succesorii sau creditorii stipulantului nu au dreptul de revocare sau de modificare a stipulaţiei.

Articolul 1097. Solicitarea executării

Executarea contractului încheiat în favoarea terţului poate fi cerută atît de stipulant, cît şi de beneficiar în măsura în care legea sau contractul nu dispune altfel şi acest lucru este posibil prin natura prestaţiei.

Articolul 1098. Executarea în favoarea stipulantului

În cazul revocării stipulaţiei, al refuzului beneficiarului la dreptul conferit de stipulaţie, precum şi în cazul în care stipulaţia în favoarea terţului nu are efecte faţă de beneficiar, stipulantul poate cere executarea prestaţiei faţă de sine dacă din contract sau din natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 1099. Excepţiile opozabile beneficiarului

Promitentul poate opune beneficiarului excepţiile fondate pe contractul din care beneficiarul şi-a obţinut dreptul, dar nu şi excepţiile fondate pe alte raporturi dintre promitent şi stipulant.

INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Articolul 1100. Principiile interpretării contractului

(1) Contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-credinţe.

(2) Contractul se interpretează după intenţia comună a părţilor, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizaţi.

(3) Dacă una dintre părţi a avut intenţia ca contractul sau o clauză a sa să aibă un anumit sens şi la momentul încheierii contractului cealaltă parte cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască intenţia primei părţi, contractul se interpretează în sensul înţeles de prima parte.

(4) Cu toate acestea, contractul se interpretează potrivit sensului pe care o persoană rezonabilă îl atribuie lui:

a) dacă nu se poate determina o intenţie potrivit alin.(2) sau (3); sau

b) dacă îndoiala apare în legătură cu o altă persoană care, nefiind parte la contract şi nici succesor universal sau cu titlu universal ori cesionar al părţii la contract, s-a bazat în mod rezonabil şi cu bună-credinţă pe sensul aparent al contractului.

Articolul 1101. Factorii care influenţează interpretarea contractului

La interpretarea contractului se va ţine cont de natura lui, de circumstanţele în care a fost încheiat, de interpretarea care este dată acestuia de către părţi sau care poate fi dedusă din comportamentul lor de pînă la şi de după încheierea contractului, precum şi de uzanţe.

Articolul 1102. Contradicţia în cazul redactării în mai multe limbi

(1) În cazul în care înscrisul care constată contractul este redactat în două sau mai multe limbi, iar părţile nu au prevăzut care dintre acestea are prioritate, în caz de contradicţie dintre redacţii, se va da prioritate redacţiei în limba în care contractul a fost redactat iniţial.

(2) Dispoziţiile art.1107 se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol.

Articolul 1103. Interpretarea coordonată a clauzelor

Clauzele contractuale se interpretează în contextul întregului contract.

Articolul 1104. Interpretarea clauzelor şi termenilor polisemantici

(1) Clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce nici un efect.

(2) Termenii polisemantici se interpretează în sensul care corespunde mai mult naturii contractului.

Articolul 1105. Clauzele contractului şi exemplul inserat pentru definirea acestora

Dacă părţile includ în contract un exemplu pentru facilitarea înţelegerii unor clauze, întinderea obligaţiei nu se limitează la exemplul dat.

Articolul 1106. Limitarea interpretării clauzelor contractului

Clauzele contractului se referă numai la obiectul contractului, oricît de generali ar fi termenii folosiţi în el.

Articolul 1107. Interpretarea contractului în folosul părţii defavorizate

(1) Neclarităţile din condiţiile contractuale standard se interpretează în defavoarea părţii care le-a formulat.

(2) În caz de dubiu, contractul se interpretează în favoarea celui care a contractat obligaţia şi în defavoarea celui care a stipulat-o. În toate cazurile, contractul se interpretează în favoarea aderentului sau a consumatorului.

(3) Clauzele care au fost negociate individual au prioritate faţă de celelalte clauze.

CATEGORIILE DE OBLIGAŢII

VÎNZAREA-CUMPĂRAREA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la vînzare-cumpărare

Articolul 1108. Contractul de vînzare-cumpărare

(1) Prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.

(2) Vînzătorul se obligă să remită, concomitent cu predarea bunului, documentele referitoare la bun, prevăzute de lege, dacă în contractul de vînzare-cumpărare nu este prevăzut altfel.

(3) Dacă preţul nu este indicat direct în contractul de vînzare-cumpărare, părţile pot conveni asupra modului de determinare a lui.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi vînzării-cumpărării drepturilor şi altor lucruri, cum ar fi energia electrică, energia termică, gazul şi apa, furnizate prin reţea, precum şi conţinutului digital, în măsura în care aceste dispoziţii nu contravin naturii acestor drepturi sau lucruri.

Articolul 1109. Cheltuielile de vînzare a unui bun mobil

(1) Cheltuielile de predare a bunului mobil, în particular de măsurare, cîntărire şi ambalare, sînt puse în sarcina vînzătorului, iar cheltuielile de primire şi transportare a bunului din locul încheierii contractului de vînzare-cumpărare în alt loc sînt puse în sarcina cumpărătorului, dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(2) În cazul în care contractul de vînzare-cumpărare a unui bun mobil trebuie autentificat sau dreptul de proprietate dobîndit prin contract este supus, conform legii, înregistrării într-un registru de publicitate, cumpărătorul suportă costul autentificării notariale, al înregistrării în registrul de publicitate respectiv şi al transferului proprietăţii.

Articolul 1110. Cheltuielile de vînzare a unui bun imobil

În cazul cumpărării unui teren sau unui alt bun imobil, cheltuielile de întocmire, autentificare notarială şi de înregistrare în registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate dobîndit prin contractul de vînzare-cumpărare, precum şi cheltuielile de preluare a documentelor necesare, sînt puse în sarcina cumpărătorului.

Articolul 1111. Preţul

(1) Preţul bunului trebuie să fie exprimat în bani.

(2) Dacă în contractul de vînzare-cumpărare încheiat între profesionişti preţul bunului nu este determinat în mod expres sau implicit printr-o dispoziţie care permite să fie determinat, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit tacit la preţul practicat în mod obişnuit în momentul încheierii contractului în domeniul de activitate respectiv pentru aceleaşi bunuri vîndute în împrejurări comparabile. În cazul în care nu există contracte similare, se va considera, în lipsa unor prevederi contrare, că părţile s-au referit în mod tacit la un preţ practicat la data predării bunurilor.

(3) Dacă preţul bunului se determină în funcţie de greutatea lui, greutatea netă este aceea care, în caz de îndoială, determină preţul.

Articolul 1112. Termenul predării bunului

(1) Vînzătorul trebuie să predea bunul:

a) la data stabilită în contract sau la data care poate fi dedusă din contract;

b) în orice moment în cursul perioadei stabilite în contract sau determinate prin referire la contract, cu excepţia cazului în care din împrejurări rezultă că alegerea datei revine cumpărătorului;

c) într-un termen rezonabil calculat de la data încheierii contractului, în celelalte cazuri.

(2) Contractul de vînzare-cumpărare se consideră încheiat cu clauze de executare strict la data stabilită dacă din contract rezultă clar că, la încălcarea acestui termen, cumpărătorul pierde interesul faţă de executarea contractului.

(3) Vînzătorul poate executa contractul cu clauze de executare strict la data stabilită, înainte de acest termen sau după el numai cu consimţămîntul cumpărătorului.

Articolul 1113. Obligaţiile vînzătorului de expediere a bunului

(1) Dacă, în conformitate cu contractul, vînzătorul predă bunul către un transportator şi dacă bunul nu este clar individualizat, potrivit contractului, prin aplicarea unui semn distinctiv pe el, prin documentele de transport sau prin orice alt mijloc, vînzătorul trebuie să transmită cumpărătorului un aviz de expediţie care specifică bunul.

(2) Dacă este obligat să ia măsuri pentru transportul bunurilor, vînzătorul trebuie să încheie contracte necesare pentru ca transportul să fie efectuat pînă la locul prevăzut, cu vehicule adecvate circumstanţelor şi în condiţiile obişnuite pentru un astfel de transport.

(3) Dacă nu este obligat să asigure bunul pe timpul transportării, vînzătorul urmează să transmită, la cererea cumpărătorului, toată informaţia de care dispune, necesară pentru încheierea contractului de asigurare.

Articolul 1114. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului

(1) Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului dacă contractul nu prevede altfel.

(2) Cînd contractul de vînzare-cumpărare implică transportul bunului, iar vînzătorul nu este obligat să-l predea într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului de la remiterea bunului către primul transportator. Dacă vînzătorul este obligat să predea transportatorului bunul într-un loc determinat, riscul se transferă cumpărătorului numai după remiterea în acel loc a bunului către transportator. Dacă cumpărătorul a dat vînzătorului instrucţiuni asupra modului de transportare, iar vînzătorul s-a abătut de la ele fără motiv întemeiat, atunci el este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

(3) În cazul vînzării bunului pe parcurs, riscurile sînt transferate cumpărătorului în momentul încheierii contractului dacă acesta nu prevede altfel.

(4) În cazul în care contractul este încheiat după predarea bunurilor, riscurile cunoscute vînzătorului sau a căror existenţă nu putea să nu o cunoască la încheierea contractului rămîn ale vînzătorului.

(5) În cazul vînzării bunurilor determinate generic, riscul nu trece la cumpărător anterior individualizării bunului.

Articolul 1115. Momentul executării obligaţiei de predare a bunului

(1) Obligaţia de predare a bunului se consideră executată în momentul:

a) predării bunului către cumpărător sau către persoana indicată de el;

b) punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el dacă bunul urmează să fie predat la locul aflării lui. Bunul se consideră pus la dispoziţia cumpărătorului dacă este individualizat prin marcare sau în alt mod şi dacă este pregătit de predare în termenul stabilit, iar cumpărătorul este informat despre aceasta potrivit clauzei contractuale.

(2) Dacă din contract nu rezultă obligaţia vînzătorului de a asigura transportarea bunului sau predarea lui la locul aflării cumpărătorului, obligaţia vînzătorului de a preda bunul se consideră executată de la data predării bunului către transportator sau oficiul poştal pentru a fi transportat la cumpărător dacă contractul nu prevede altfel.

Articolul 1116. Recepţionarea bunului

Cumpărătorul este obligat să efectueze acţiuni care, în conformitate cu uzanţele, sînt necesare din partea lui pentru garantarea predării şi primirii bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

Articolul 1117. Viciile materiale ale bunului

(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale.

(2) Este fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor, are caracteristicile convenite. Îndeosebi se consideră convenite caracteristicile:

a) care corespund descrierii date de vînzător şi, după caz, pe care le are bunul prezentat de către vînzător cumpărătorului drept mostră sau model;

b) corespunzătoare scopului special pentru care cumpărătorul solicită bunul, care, fiind aduse la cunoştinţa vînzătorului la încheierea contractului, au fost acceptate de către vînzător.

(3) În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul nu are vicii dacă:

1) corespunde destinaţiei stabilite în contract;

2) corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului. La aceste caracteristici se includ şi cele pe care cumpărătorul le poate aştepta conform declaraţiilor publice privind caracteristicile specifice ale bunului făcute de vînzător, producător sau reprezentantul acestuia, îndeosebi prin publicitate sau etichetare, cu excepţia cazului în care vînzătorul demonstrează că:

a) nu era sau nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţia în cauză;

b) declaraţia a fost rectificată înainte de încheierea contractului; sau

c) decizia de achiziţionare a bunului nu ar fi putut fi influenţată de declaraţie.

(4) Există vicii materiale şi atunci cînd asamblarea convenită contractual a fost realizată defectuos de către vînzător sau de către ajutoarele lui, precum şi atunci cînd bunul trebuie asamblat de cumpărător şi acesta îl asamblează defectuos din cauza indicaţiilor de asamblare eronate.

(5) Există viciu material şi în cazul în care vînzătorul predă numai o parte a bunului, un alt bun, bunul într-o cantitate mai mică decît cea convenită sau cînd este viciată numai o parte a bunului.

(6) Există viciu material şi în cazul în care nu sînt respectate obligaţiile vînzătorului privind asortimentul bunurilor, garnitura de bunuri şi ambalajul lor.

(7) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică în cazul vînzării silite.

Articolul 1118. Cantitatea bunurilor

(1) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în contractul de vînzare-cumpărare.

(2) Cumpărătorul este în drept să refuze recepţionarea bunului dacă vînzătorul predă o cantitate mai mică decît cea prevăzută în contract. În cazul în care acceptă primirea bunului în cantitate mai mică, cumpărătorul plăteşte proporţional preţul contractual.

(3) Dacă vînzătorul predă o cantitate mai mare decît cea prevăzută în contract, cumpărătorul este în drept să preia bunul într-o astfel de cantitate, fiind obligat să plătească proporţional preţul stabilit în contract, sau să preia numai cantitatea prevăzută în contract, iar surplusul să-l restituie din contul vînzătorului.

Articolul 1119. Asortimentul bunurilor

(1) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în asortimentul (corelaţia după modele, varietăţi, măsuri, culori sau alte particularităţi) stipulat în contract, iar în lipsa unei asemenea stipulări, în asortimentul ce corespunde necesităţilor cumpărătorului, dacă vînzătorul le cunoştea la data încheierii contractului, sau să refuze executarea contractului.

(2) Vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunurile conform contractului de vînzare-cumpărare în completivitatea asortimentului.

(3) Dacă completivitatea asortimentului de bunuri nu este stabilită, vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului bunuri în completivitatea determinată de uzanţele circuitului de afaceri sau de alte cerinţe înaintate tradiţional.

Articolul 1120. Garnitura de bunuri

(1) Dacă vînzătorul este obligat să transmită cumpărătorului o garnitură de bunuri completă, obligaţia se consideră executată la data predării tuturor obiectelor din garnitură.

(2) În cazul în care în contract nu se stipulează transmiterea unei anumite garnituri de bunuri, iar din esenţa contractului nu rezultă altfel, vînzătorul este obligat să predea concomitent toate obiectele incluse în garnitură.

Articolul 1121. Ambalajul

Vînzătorul este obligat să predea cumpărătorului bunul ambalat sau împachetat în modul obişnuit pentru bunurile de acest tip sau, în lipsa unui mod obişnuit, într-o manieră adecvată pentru a le conserva şi proteja în condiţii de păstrare şi transportare obişnuite pentru bunurile de acest tip.

Articolul 1122. Vicii juridice

(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii juridice.

(2) Este fără vicii juridice bunul care, la transferarea riscurilor, este liber de drepturile sau pretenţiile întemeiate ale terţilor asupra lui.

(3) Se asimilează viciului juridic situaţia în care în registrul de publicitate corespunzător bunului există o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare pasibilă rectificării conform art.439 sau 442. Vînzătorul este obligat să asigure radierea acestora din registrul de publicitate, pe cheltuiala sa.

(4) Bunul se consideră liber de vicii juridice dacă este liber de drepturile sau pretenţiile întemeiate ale terţilor bazate pe dreptul asupra obiectului proprietăţii intelectuale pe care, la momentul încheierii contractului, vînzătorul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.

(5) Cu toate acestea, vînzătorul nu răspunde în temeiul alin.(2) dacă dreptul terţului este încălcat pe motiv că vînzătorul a respectat schiţele, desenele tehnice, formulele sau alte asemenea specificaţii furnizate de către cumpărător.

Articolul 1123. Limitele drepturilor cumpărătorului rezultate din existenţa viciului

(1) Cumpărătorul îşi poate exercita drepturile rezultate din existenţa viciului dacă demonstrează că viciul a existat la momentul trecerii riscului, chiar dacă este descoperit mai tîrziu.

(2) Drepturile cumpărătorului rezultate din existenţa viciului sînt excluse dacă vînzătorul demonstrează că, la momentul încheierii contractului, cumpărătorul cunoştea sau trebuia să cunoască aceste vicii.

(3) Cumpărătorul pierde drepturile rezultate din existenţa viciului dacă a omis să notifice vînzătorul despre descoperirea viciului în termenul de notificare prevăzut la art.1125, cu respectarea termenului de descoperire a viciilor prevăzut la art.1126.

(4) Înaintarea faţă de vînzător a unei acţiuni întemeiate pe existenţa viciului produce aceleaşi efecte ca şi notificarea viciului, din momentul în care vînzătorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre acţiune.

(5) Dacă viciul rezultă din împrejurări pe care vînzătorul le-a cunoscut sau trebuia să le cunoască, dar pe care nu le-a dezvăluit cumpărătorului la momentul încheierii contractului, vînzătorul nu poate invoca:

a) faptul că cumpărătorul din culpă gravă nu a cunoscut viciul;

b) dispoziţiile art.1124, 1125 şi 1126;

c) clauza prin care se exclud sau se limitează drepturile prevăzute de lege ale cumpărătorului rezultate din existenţa viciului.

Articolul 1124. Obligaţia de verificare a existenţei viciului material

(1) Cumpărătorul trebuie să verifice, personal sau printr-un terţ, bunul în cel mai scurt timp permis de împrejurări. Nerespectarea acestei cerinţe decade cumpărătorul din dreptul de a invoca viciul în condiţiile art.907, completat cu dispoziţiile art.1125.

(2) Dacă contractul implică transportarea bunului, verificarea poate fi amînată pînă la momentul sosirii bunului la destinaţie.

(3) Dacă bunul este redirecţionat în tranzit sau este reexpediat de către cumpărător înainte ca el să fi avut posibilitatea rezonabilă de a-l verifica, iar la momentul încheierii contractului vînzătorul a cunoscut sau trebuia să cunoască posibilitatea unei asemenea redirecţionări sau reexpedieri, verificarea poate fi amînată pînă la momentul sosirii bunului la noua destinaţie.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul contractului de vînzare-cumpărare a bunului pentru consum.

Articolul 1125. Notificarea viciului

(1) În cazul contractului încheiat între profesionişti, cumpărătorul trebuie să notifice vînzătorul despre viciu conform art.907. În notificare, cumpărătorul trebuie să descrie detaliat viciul.

(2) În toate celelalte contracte, cumpărătorul trebuie să notifice vînzătorul despre viciu în termen de 2 luni de la data descoperirii.

Articolul 1126. Termenul de descoperire a viciilor

(1) Cumpărătorul pierde drepturile rezultate din existenţa viciului dacă nu notifică vînzătorul despre acel viciu înainte de expirarea termenului:

a) de 3 ani, în cazul viciilor juridice;

b) de 5 ani, în cazul viciilor materiale ale unei construcţii sau ale materialelor folosite la executarea unei lucrări de construcţii;

c) de 2 ani, în cazul viciilor materiale, altele decît cele prevăzute la lit.b).

(2) Termenele prevăzute la alin.(1) încep să curgă din data în care bunul a intrat în posesia cumpărătorului. În cazul în care dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, se prezumă că cumpărătorul a intrat în posesia bunului în momentul înregistrării dreptului în folosul său.

(3) În cazul în care cumpărătorul a intrat în posesia bunului înainte de încheierea contractului, termenele prevăzute la alin.(1) încep să curgă din data încheierii contractului.

(4) Dacă viciul material este remediat, termenul respectiv prevăzut la alin.(1) este prelungit cu termenul în interiorul căruia cumpărătorul nu poate folosi bunul din cauza acelui viciu.

Articolul 1127. Termenul de prescripţie extinctivă

Prescripţia dreptului la acţiune de exercitare a unui drept al cumpărătorului rezultat din existenţa viciului începe să curgă din data cînd cumpărătorul a descoperit sau trebuia să descopere viciul.

Articolul 1128. Drepturile cumpărătorului rezultate din existenţa viciului

(1) Dacă descoperă existenţa viciului bunului vîndut, cumpărătorul poate exercita drepturile creditorului în caz de neexecutare a obligaţiei, în condiţiile art.901-946.

(2) În particular, în temeiul dreptului de a cere executarea în natură a obligaţiei, cumpărătorul poate solicita vînzătorului, la alegerea sa, înlăturarea viciului sau înlocuirea bunului vîndut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii.

(3) Cumpărătorul poate cere înlocuirea bunului viciat doar atît timp cît are dreptul la rezoluţiune.

Articolul 1129. Obligaţia vînzătorului în cazul evicţiunii

(1) Dacă un terţ, în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de încheierea contractului de vînzare-cumpărare, intentează o acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului, acesta din urmă este obligat să atragă în proces vînzătorul şi poate opune terţului toate excepţiile care le-ar fi putut opune vînzătorul.

(2) Neatragerea vînzătorului în proces îl eliberează pe acesta de răspundere faţă de cumpărător dacă va dovedi că atragerea sa ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului.

Articolul 1130. Garanţia comercială

(1) În cazul în care vînzătorul, producătorul sau un terţ garantează caracteristicile unui bun (garanţia comercială), cumpărătorul beneficiază, fără a aduce atingere drepturilor prevăzute de lege, de drepturile din garanţia comercială în condiţiile indicate în declaraţia de garanţie şi în publicitatea respectivă faţă de cel care a acordat garanţia.

(2) Indiferent dacă declaraţia de garanţie este făcută în contract sau sub forma unui act unilateral, cel care garantează este obligat în temeiul garanţiei comerciale faţă de primul cumpărător şi, în caz de declaraţie unilaterală, poartă această obligaţie fără a fi necesar ca cumpărătorul să o accepte prin contrasemnătură sau în altă formă. Orice stipulaţie contrară din declaraţia de garanţie sau din publicitatea asociată acesteia este nulă.

(3) Pe durata termenului de garanţie comercială, cel care garantează este obligat în temeiul garanţiei comerciale şi faţă de fiecare proprietar ulterior al bunului fără a fi necesar ca acesta din urmă să o accepte.

(4) Dacă garanţia comercială nu prevede altfel:

a) obligaţiile celui care garantează se nasc dacă, în orice moment în interiorul termenului de garanţie comercială, bunul nu corespunde utilizării obişnuite sau nu prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la bunuri de acest fel şi pe care un cumpărător le poate aştepta ţinînd cont de felul bunului (defecţiune);

b) obligaţiile celui care garantează se nasc indiferent dacă cel care invocă garanţia comercială a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa defecţiunii;

c) obligaţiile celui care garantează se nasc indiferent dacă defecţiunea a apărut ca urmare a unei cauze existente la data trecerii riscurilor sau după această dată;

d) cel care garantează nu este obligat prin garanţia comercială pentru o anumită defecţiune dacă ea a apărut din cauza folosirii sau păstrării necorespunzătoare a bunului ori din cauza unui eveniment în afara controlului uneia dintre părţi;

e) cel care garantează este obligat, dacă sînt întrunite condiţiile garanţiei comerciale, să repare sau să înlocuiască bunurile;

f) toate costurile necesare pentru exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor rezultate din garanţia comercială urmează a fi suportate de către cel ce garantează.

(5) Termenul garanţiei comerciale începe să curgă din momentul predării bunului de către vînzător, dacă declaraţia de garanţie nu prevede altfel.

(6) Garanţia comercială este aplicabilă, pe durata termenului de garanţie stabilit pentru bunurile principale, şi asupra accesoriilor, dacă declaraţia de garanţie nu prevede altfel.

(7) Dacă defecţiunea a fost remediată conform garanţiei comerciale, termenul ei este prelungit cu termenul în interiorul căruia beneficiarul garanţiei nu poate folosi bunul din cauza acelei defecţiuni.

(8) Cumpărătorul poate exercita succesiv sau simultan atît drepturile acordate de lege în caz de viciu material, cît şi drepturile rezultate din garanţia comercială.

Articolul 1131. Dreptul de regres faţă de vînzătorii profesionişti anteriori din lanţul de distribuţie a bunului pentru consum

(1) Dacă, în cazul contractului de vînzare-cumpărare a bunului pentru consum, consumatorul a exercitat faţă de vînzător drepturile sale rezultate din existenţa unui viciu material sau drepturile acordate de garanţia comercială rezultate din existenţa unei defecţiuni, vînzătorul are dreptul la repararea prejudiciului de la profesionistul de la care a cumpărat bunul.

(2) Vînzătorul nu are dreptul la despăgubire în temeiul alin.(1):

a) dacă viciul material sau defecţiunea ţine de împrejurări despre care el a cunoscut sau trebuia să cunoască; sau

b) dacă viciul material sau defecţiunea constă în necorespunderea bunului unei caracteristici sau garanţii comerciale pe care şi-a asumat-o doar vînzătorul, dar nu şi profesionistul de la care a cumpărat bunul.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător regresului exercitat în cadrul contractelor de vînzare-cumpărare anterioare din cadrul lanţului de contracte încheiate între profesionişti.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul vînzătorului este nulă.

Articolul 1132. Termenul de valabilitate a bunului

(1) Prin lege, standarde şi alte dispoziţii obligatorii pot fi stabilite termene de valabilitate a calităţii bunului, după a căror expirare bunul este considerat nesusceptibil de utilizare (termen de valabilitate).

(2) Vînzătorul este obligat să transmită bunul în a cărui privinţă este stabilit un termen de valabilitate astfel încît cumpărătorul să îl poată utiliza la destinaţie pînă la expirarea acestui termen.

Articolul 1133. Obligaţia de conservare a bunului vîndut

(1) Cînd cumpărătorul întîrzie să preia bunul predat sau nu plăteşte preţul, în cazul în care plata preţului şi predarea trebuie să se facă simultan, vînzătorul, dacă are bunul în posesiune sau sub control, trebuie să ia măsuri rezonabile, în funcţie de împrejurări, pentru a le conserva. El este îndreptăţit să le reţină pînă ce va obţine de la cumpărător plata cheltuielilor sale rezonabile.

(2) În cazul în care a primit bunul, însă, în mod îndreptăţit, doreşte să-l restituie, cumpărătorul este obligat să ia măsurile corespunzătoare pentru conservarea lui. El poate reţine bunul pînă în momentul în care vînzătorul îi plăteşte cheltuielile rezonabile.

(3) Partea care este obligată să ia măsuri pentru conservarea bunului îl poate depozita, pe cheltuiala celeilalte părţi, în depozitul unui terţ dacă nu vor rezulta costuri disproporţionate.

(4) Partea obligată să ia măsuri de conservare a bunului are drept de retenţie asupra lui pînă cînd i se va plăti o recompensă pentru păstrare.

Articolul 1134. Dreptul de înstrăinare a bunului

(1) Partea obligată să conserveze bunul este în drept să-l vîndă la un preţ convenabil, în cazul în care cealaltă parte tergiversează exagerat preluarea lui sau plata cheltuielilor de conservare, dacă a înştiinţat cealaltă parte despre intenţia de a vinde.

(2) Dacă bunul este pasibil de pieire sau de alterare (deteriorare) rapidă şi dacă conservarea lui ar genera cheltuieli disproporţionate, partea obligată să-l conserveze îl poate vinde.

(3) Partea care a vîndut bunul remite celeilalte părţi suma încasată avînd dreptul de a reţine cheltuielile rezonabile de conservare şi vînzare.

Articolul 1135. Aplicarea dispoziţiilor privind viciile în cazul altor contracte translative de proprietate cu titlu oneros

Dispoziţiile art.1117-1134 se aplică în mod corespunzător şi în cazul altor contracte prin care o parte este obligată să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Secţiunea a 2-a

Răscumpărarea

Articolul 1136. Dispoziţii generale cu privire la răscumpărare

Dacă în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul şi-a rezervat dreptul de răscumpărare, aceasta se face prin declaraţia vînzătorului faţă de cumpărător că va exercita dreptul de răscumpărare. Declaraţia nu necesită forma stabilită pentru contractul de vînzare-cumpărare.

Articolul 1137. Soarta accesoriilor

Revînzătorul este obligat să predea celui care exercită dreptul de răscumpărare bunul împreună cu accesoriile lui.

Articolul 1138. Preţul de răscumpărare

Răscumpărarea se efectuează la preţul de vînzare. Revînzătorul este în drept să ceară compensarea cheltuielilor aferente bunului cumpărat pînă la răscumpărare, în cuantum egal cu creşterea valorii bunului datorită acestor cheltuieli. Dacă bunul pe care trebuie să îl restituie a fost dotat cu un accesoriu, cumpărătorul îl poate reţine dacă nu dăunează bunului.

Articolul 1139. Repararea prejudiciului cauzat pînă la răscumpărare

(1) Dacă, înaintea exercitării dreptului de răscumpărare, obiectul cumpărat a suferit o înrăutăţire, a pierit sau nu poate fi restituit din alt motiv, persoana care deţine obiectul răspunde pentru prejudiciu.

(2) Dacă obiectul nu s-a depreciat din vina celui de la care se răscumpără sau dacă a suferit o modificare neînsemnată, răscumpărătorul nu poate cere reducerea preţului de cumpărare.

Articolul 1140. Efectele dispunerii de bun pînă la răscumpărare

Dacă, pînă la exercitarea dreptului de răscumpărare, a dispus de obiectul contractului, cumpărătorul este obligat să înlăture drepturile terţilor asupra bunului. Se consideră că revînzătorul a dispus de bun şi în cazul în care bunul a fost înstrăinat în cadrul procedurii de executare silită sau a fost înstrăinat de către administratorul procesului de insolvabilitate.

Articolul 1141. Termenul de răscumpărare

Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract, care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu pot fi prelungite.

Secţiunea a 3-a

Opţiunea

Articolul 1142. Opţiunea

Părţile pot conveni asupra dreptului unilateral al cumpărătorului de a achiziţiona un bun pînă la un anumit moment (opţiunea de cumpărare) sau asupra dreptului vînzătorului de a vinde în aceleaşi condiţii un bun cumpărătorului (opţiunea de vînzare). În privinţa contractelor de opţiune se aplică dispoziţiile privind opţiunea de a contracta.

Secţiunea a 4-a

Dreptul de preemţiune

Articolul 1143. Dreptul de preemţiune

(1) Dacă proprietarul unui bun (persoană obligată) a acordat un drept de preemţiune prin contract sau este obligat prin lege să respecte un drept de preemţiune al unei alte persoane (titular al dreptului de preemţiune) şi doreşte să vîndă sau a vîndut acel bun unui terţ, titularul dreptului de preemţiune este îndreptăţit să cumpere cu prioritate bunul în condiţiile de vînzare oferite terţului.

(2) Titularul dreptului de preemţiune poate renunţa la el. În acest caz, se aplică dispoziţiile legale privind remiterea de datorie.

Articolul 1144. Cumpărarea în baza dreptului de preemţiune

(1) Titularul dreptului de preemţiune cu privire la un bun îl poate exercita în cazul în care persoana obligată îi face o ofertă de vînzare a bunului sau, în lipsa ofertei, dacă persoana obligată încheie cu un terţ un contract de vînzare-cumpărare cu privire la acel bun.

(2) În cazul în care de acelaşi drept de preemţiune beneficiază cîteva persoane împreună, acest drept poate fi exercitat numai în comun dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(3) Dreptul de preemţiune nu este transmisibil şi nu trece prin succesiune dacă legea sau contractul dintre persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune nu prevede altfel.

Articolul 1145. Obligaţia de informare

(1) Persoana obligată trebuie să comunice titularului dreptului de preemţiune oferta completă de vînzare a bunului.

(2) Dacă contractul de vînzare-cumpărare a fost încheiat cu un terţ, persoana obligată trebuie să îi remită neîntîrziat titularului dreptului de preemţiune un exemplar al contractului. Obligaţia de remitere poate fi executată şi de terţ.

Articolul 1146. Exercitarea dreptului de preemţiune

(1) Dreptul de preemţiune se exercită pe calea unei declaraţii adresate persoanei obligate. Pentru validitatea declaraţiei nu este necesară respectarea formei stabilite de lege faţă de contractul de vînzare-cumpărare.

(2) După primirea de către titularul dreptului de preemţiune a ofertei conform art.1145 alin.(1) sau a exemplarului contractului conform art.1145 alin.(2), dreptul de preemţiune poate fi exercitat în termen de o lună în cazul bunurilor imobile şi în termen de 10 zile în cazul altor bunuri. În cazul în care dreptul de preemţiune este instituit de lege, orice clauză prin care se modifică termenul de exercitare a dreptului de preemţiune este nulă.

(3) În cazul în care dreptul de preemţiune este exercitat ca urmare a comunicării ofertei conform art.1145 alin.(1), declaraţia de exercitare se consideră acceptare a ofertei de vînzare. Dacă pentru validitatea contractului de vînzare-cumpărare legea cere respectarea unei anumite forme, persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune sînt obligaţi unul faţă de altul să încheie contractul în acea formă. În caz de neexecutare nejustificată a acestei obligaţii de către una dintre părţi, cealaltă parte poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre judecătorească care să ţină loc de contract.

(4) În cazul în care dreptul de preemţiune este exercitat după încheierea contractului de vînzare-cumpărare dintre persoana obligată şi terţ, atunci între persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune se consideră încheiat un contract de vînzare-cumpărare în condiţiile stabilite de persoana obligată şi de terţ. Cu toate acestea, vînzătorul răspunde faţă de terţul de bună-credinţă pentru viciul juridic ce rezultă din exercitarea preemţiunii.

(5) În cazul în care persoana obligată sau terţul nu recunosc efectul dispoziţiilor alin.(4), titularul dreptului de preemţiune poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre de constatare a încheierii contractului conform alin.(4) şi de dobîndire de către titular a drepturilor şi a obligaţiilor de cumpărător. Dreptul la acţiunea prevăzută de prezentul alineat sau de alin.(3) se prescrie în termen de 6 luni.

Articolul 1147. Condiţiile speciale ale vînzării

(1) Dacă terţul a cumpărat bunul care face obiectul dreptului de preemţiune împreună cu alte bunuri contra unui preţ total, titularul dreptului de preemţiune trebuie să plătească o parte proporţională din preţul total. Persoana obligată poate cere ca dreptul de preemţiune să se extindă asupra tuturor bunurilor care nu pot fi separate fără a-l dezavantaja.

(2) Dacă terţului i s-a amînat achitarea preţului de cumpărare, titularul dreptului de preemţiune poate beneficia de o amînare dacă oferă o garanţie a plăţii sumei amînate.

(3) Garanţia poate consta în constituirea unui drept de gaj sau ipotecă de rangul întîi asupra bunului care face obiectul contractului de vînzare-cumpărare ori rezerva proprietăţii în folosul persoanei obligate pînă la plata sumei care beneficiază de amînare.

Articolul 1148. Concursul dintre titularii dreptului de preemţiune

În cazul în care mai mulţi titulari şi-au exercitat preemţiunea asupra aceluiaşi bun, contractul de vînzare-cumpărare se consideră încheiat:

a) cu titularul dreptului legal de preemţiune, atunci cînd se află în concurs cu titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune;

b) cu titularul dreptului legal de preemţiune ales de vînzător, atunci cînd se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi legale de preemţiune;

c) dacă bunul este imobil sau este un alt bun asupra căruia dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, cu titularul dreptului convenţional de preemţiune care a fost mai întîi înregistrat în registrul respectiv, atunci cînd acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune;

d) dacă bunul este altul decît cel prevăzut la lit.c), cu titularul dreptului convenţional de preemţiune avînd data certă cea mai veche, atunci cînd acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preemţiune.

Articolul 1149. Inopozabilitatea clauzei de neaplicare a dreptului de preemţiune

Clauza convenită între persoana obligată şi terţ potrivit căreia contractul de vînzare-cumpărare este condiţionat de neexercitarea dreptului de preemţiune sau potrivit căreia persoana obligată îşi rezervă dreptul de a rezolvi contractul la exercitarea dreptului de preemţiune nu este opozabilă titularului dreptului de preemţiune.

Articolul 1150. Executarea obligaţiilor suplimentare

(1) Dacă terţul şi-a asumat, conform contractului de vînzare-cumpărare, o obligaţie suplimentară pe care titularul dreptului de preemţiune nu poate să o execute, ultimul va fi obligat să plătească valoarea obligaţiei suplimentare.

(2) Dacă evaluarea bănească a obligaţiei suplimentare este imposibilă, nu se admite exercitarea dreptului de preemţiune. Clauza obligaţiei suplimentare nu este opozabilă titularului dreptului de preemţiune dacă contractul s-ar fi încheiat cu terţul chiar şi în lipsa acelei clauze.

Secţiunea a 5-a

Cumpărarea de probă sau la vedere

Articolul 1151. Încheierea contractului de vînzare-cumpărare de probă sau la vedere

(1) În cazul cumpărării de probă sau la vedere, consimţirea asupra obiectului cumpărat este la libera alegere a cumpărătorului. În caz de dubii, cumpărarea se consideră încheiată sub condiţia suspensivă a consimţirii.

(2) Vînzătorul este obligat să permită cumpărătorului să verifice obiectul.

(3) Pînă la realizarea condiţiei prevăzute la alin.(1), cumpărătorul răspunde de păstrarea obiectului.

Articolul 1152. Termenul de consimţire

(1) Consimţirea pentru un obiect cumpărat de probă sau la vedere poate fi declarată doar în termenul convenit, iar dacă acesta nu a fost stabilit, pînă la trecerea unui termen rezonabil stabilit de vînzător.

(2) În cazul în care obiectul a fost dat cumpărătorului de probă sau la vedere şi a expirat termenul stabilit sau, dacă nu a fost stabilit, termenul suficient pentru aprecierea calităţilor obiectului, tăcerea cumpărătorului se consideră consimţire.

Secţiunea a 6-a

Vînzarea drepturilor litigioase

Articolul 1153. Dreptul litigios

Un drept este litigios în cazul în care este incert, contestat sau contestabil de debitor sau în cazul în care a fost intentată o acţiune ori se poate prezuma că acţiunea va fi necesară.

Articolul 1154. Interdicţia de a dobîndi drepturi litigioase

Judecătorii, avocaţii, notarii, procurorii şi executorii judecătoreşti nu pot dobîndi drepturi litigioase sub sancţiunea nulităţii absolute.

Articolul 1155. Dreptul debitorului de a se elibera

(1) În cazul în care un drept litigios a fost vîndut, cel de la care se reclamă este eliberat dacă plăteşte cumpărătorului preţul vînzării, cheltuielile de vînzare şi dobînda pentru preţ şi pentru cheltuielile de vînzare calculată de la data cînd preţul şi cheltuielile au fost plătite.

(2) Dreptul stipulat la alin.(1) nu poate fi exercitat în cazul în care vînzarea este făcută faţă de un creditor pentru a i se plăti ceea ce i se datorează, faţă de un coproprietar sau faţă de un moştenitor al bunului care este obiectul dreptului litigios şi nici în relaţiile dintre profesionişti. De asemenea, nu poate fi exercitat dreptul dacă există o hotărîre judecătorească prin care se confirmă dreptul litigios sau dacă acest drept a fost stabilit şi litigiul este pregătit pentru a fi judecat.

Secţiunea a 7-a

Vînzarea-cumpărarea de bunuri pentru consum

Articolul 1156. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică ori de cîte ori un consumator cumpără de la un profesionist un bun mobil corporal.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul:

a) bunurilor vîndute prin executare silită sau altfel, prin autoritatea legii;

b) contractelor de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, contractelor de furnizare a gazelor naturale, contractelor de furnizare a energiei electrice, atunci cînd acestea nu sînt puse în vînzare într-un volum limitat sau într-o cantitate prestabilită, nici contractelor de furnizare a energiei termice şi celor de furnizare a conţinutului digital care nu este livrat pe un suport material.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul altor contracte prin care un profesionist este obligat să transmită consumatorului dreptul de proprietate asupra unui bun mobil corporal în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1157. Momentul existenţei viciului şi inversarea sarcinii probaţiunii

(1) Prin derogare de la dispoziţiile art.1123 alin.(1), consumatorul îşi poate exercita drepturile rezultate din existenţa viciului dacă demonstrează că viciul a existat la momentul cînd a intrat în posesia bunului, indiferent de momentul trecerii riscurilor şi chiar dacă viciul este descoperit mai tîrziu.

(2) Dacă consumatorul, în termen de 6 luni de la intrarea în posesia bunului, descoperă un viciu, se prezumă că bunul a fost viciat în momentul intrării în posesie a bunului, cu excepţia cazului în care prezumţia nu este compatibilă cu felul bunului sau al viciului.

Articolul 1158. Predarea bunului către consumator şi rezoluţiunea

(1) Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel cu privire la momentul predării, profesionistul trebuie să predea bunul transferînd posesia sau controlul asupra bunului către consumator, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului.

(2) În cazul în care profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda bunul în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul stabilit la alin.(1), consumatorul poate solicita să efectueze predarea într-un termen suplimentar corespunzător circumstanţelor. Se prezumă corespunzător un termen de cel puţin 15 zile. În cazul în care profesionistul nu predă bunul în termenul suplimentar, consumatorul are dreptul la rezoluţiunea vînzării-cumpărării.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(2), consumatorul are dreptul la rezoluţiunea vînzării-cumpărării, fără acordarea unui termen suplimentar, pentru faptul că profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda bunul în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul stabilit la alin.(1), în unul din următoarele cazuri:

a) profesionistul a refuzat, printr-o declaraţie lipsită de echivoc, să predea bunul;

b) predarea în termenul convenit este esenţială avînd în vedere toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractului;

c) consumatorul a informat profesionistul, înainte de încheierea contractului, că predarea la o dată precisă sau cel tîrziu la o dată determinată este esenţială.

(4) În cazul rezoluţiunii vînzării-cumpărării, profesionistul trebuie să restituie consumatorului toate sumele plătite în temeiul contractului în termenul indicat la art.863 alin.(2).

(5) În plus faţă de rezoluţiunea vînzării-cumpărării în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, consumatorul poate recurge la alte mijloace juridice de apărare a drepturilor sale prevăzute de lege sau contract.

Articolul 1159. Trecerea riscului

(1) În cazul contractelor în care profesionistul expediază bunul către consumator, riscul de pieire, inclusiv pierdere, sau de deteriorare fortuită a bunului trece la consumator în momentul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, intră în posesia bunului sau obţine controlul asupra bunului. Se consideră că consumatorul a dobîndit posesia bunului în momentul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, l-a primit. Se consideră că consumatorul are controlul asupra bunului în cazul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, are acces la bun pentru a-l utiliza ca un proprietar sau îl poate revinde.

(2) Cu toate acestea, riscul este transferat consumatorului în momentul predării bunului către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către consumator să transporte bunul, iar această opţiune nu a fost oferită de către profesionist, fără a aduce atingere drepturilor consumatorului faţă de transportator.

(3) În cazul restituirii bunului ca urmare a exercitării de către consumator a unui drept de revocare a contractului acordat de lege, riscul de pieire, inclusiv pierdere, sau de deteriorare fortuită a bunului trece la profesionist în momentul în care acesta sau terţul desemnat de el, altul decît transportatorul, intră în posesia bunului.

Articolul 1160. Dispoziţii speciale pentru garanţiile comerciale

(1) În cazul vînzării-cumpărării de bunuri pentru consum, garanţia comercială în sensul art.1130 trebuie să fie formulată simplu şi inteligibil. Garanţia comercială trebuie să conţină:

a) trimiterea la drepturile legale ale consumatorului şi la faptul că acestea nu vor fi limitate prin garanţia comercială;

b) toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de garanţia comercială, îndeosebi durata şi aplicabilitatea în spaţiu a protecţiei prin garanţia comercială; numele sau denumirea şi adresa celui care acordă garanţie; numele sau denumirea şi adresa persoanei care trebuie să fie notificată despre defecţiune şi procedura de notificare.

(2) Consumatorul poate cere ca să-i fie pusă la dispoziţie declaraţia de garanţie în formă textuală pe un suport durabil.

(3) Efectul obligaţiei de garanţie nu este lezat dacă nu este îndeplinită una dintre cerinţele menţionate la alin.(1) şi (2).

(4) Orice stipulaţie conform căreia garanţia comercială este condiţionată de îndeplinirea de către consumator a oricărei formalităţi, aşa ca înregistrarea sau notificarea cumpărării, este nulă.

(5) Stipulaţia conform căreia garanţia comercială se limitează doar la anumite părţi ale bunului produce efecte doar dacă este prevăzută clar în declaraţia de garanţie.

(6) Stipulaţia conform căreia se exclude sau se limitează obligaţia celui ce garantează în temeiul garanţiei comerciale în caz de defecţiune a bunului ca urmare a încălcării condiţiilor de întreţinere prevăzute de instrucţiuni produce efecte doar dacă excluderea sau limitarea este prevăzută clar în declaraţia de garanţie.

(7) Dacă consumatorul înaintează pretenţii în interiorul termenului de garanţie comercială, celui care garantează îi revine sarcina să demonstreze că:

a) bunul corespundea caracteristicilor stabilite în declaraţia de garanţie sau în publicitatea respectivă; şi

b) defecţiunea bunului a avut loc din cauza folosirii sau păstrării lui necorespunzătoare, din cauza unui eveniment în afara controlului uneia dintre părţi sau dintr-o altă cauză care nu este imputabilă celui care a garantat.

Articolul 1161. Oferta publică a bunurilor

Expunerea bunului cu etichete în vitrină, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte propuneri adresate unui cerc nedeterminat de persoane se consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de vînzare-cumpărare de bunuri pentru consum, indiferent dacă se indică preţul bunului şi alte clauze esenţiale pentru încheierea contractului.

Articolul 1162. Vînzarea bunului cu utilizarea aparatelor automate

(1) Dacă la vînzarea bunului se utilizează aparat automat, proprietarul acestuia trebuie să informeze cumpărătorul, afişînd pe aparat (sau în alt loc), denumirea vînzătorului, date pentru relaţii cu el, denumirea şi preţul bunului, instrucţiunea despre acţiunile pe care cumpărătorul urmează să le efectueze pentru plata şi recepţionarea bunului.

(2) Contractul de vînzare-cumpărare cu utilizarea aparatului automat se consideră încheiat în momentul efectuării acţiunilor necesare pentru recepţionarea bunului.

(3) În cazul în care aparatul automat este utilizat pentru schimbarea monedelor metalice şi bancnotelor, valutei străine, procurarea tichetelor, sînt aplicabile normele cu privire la vînzarea-cumpărarea de bunuri pentru consum dacă din lege sau din esenţa obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 1163. Preţul bunului pentru consum

Preţul, alte clauze esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se stabilesc în mod egal pentru toţi cumpărătorii.

Articolul 1164. Preschimbarea bunului cumpărat pentru consum

(1) Consumatorul are dreptul ca, în decursul a 14 zile din momentul recepţionării bunului nealimentar, dacă vînzătorul nu a stabilit un termen mai mare, să preschimbe bunul la locul cumpărării lui sau în alt loc, stabilit de vînzător, cu un bun similar de o altă mărime, formă, gabarit, model, culoare sau completare etc., cu efectuarea, în cazul diferenţei de preţ, a recalculării.

(2) Dacă lipseşte bunul necesar pentru preschimbare, consumatorul are dreptul să declare rezoluţiunea vînzării-cumpărării şi să restituie bunul cumpărat, iar vînzătorul este obligat să-i restituie suma plătită.

(3) Cererea consumatorului de a preschimba bunul sau declaraţia de rezoluţiune produce efecte dacă bunul nu este utilizat, nu şi-a pierdut calităţile de consum şi dacă există dovada că a fost cumpărat de la vînzătorul respectiv.

(4) Bunurile care nu pot fi preschimbate sau restituite în temeiul prezentului articol se stabilesc prin lege sau prin alte acte normative.

Articolul 1165. Excluderea sau limitarea drepturilor rezultate din existenţa viciului

(1) Este lovită de nulitate absolută orice clauză sau înţelegere, încheiată între consumator şi vînzător înainte ca vînzătorului să îi fie notificată descoperirea viciului, prin care, direct sau indirect, sînt excluse sau limitate drepturile prevăzute de lege ale consumatorului rezultate din existenţa viciului.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care bunul vîndut a fost folosit anterior, părţile pot conveni să reducă termenul prevăzut la art.1126 alin.(1) lit.c) pînă la 1 an.

Articolul 1166. Dreptul la rezoluţiune al consumatorului

Consumatorul poate declara rezoluţiunea vînzării-cumpărării în temeiul art.916-918 sau, după caz, art.919 indiferent de însemnătatea viciului, cu excepţia cazului în care viciul este minor.

Secţiunea a 8-a

Vînzarea-cumpărarea bunurilor imobile

Articolul 1167. Vînzarea-cumpărarea bunului imobil fără indicarea suprafeţei

Atunci cînd se vinde un bun imobil determinat, fără indicarea suprafeţei, pentru un preţ total, niciuna dintre părţi nu poate invoca nici eroarea, nici viciul material pe motiv că suprafaţa este mai mică ori mai mare decît a crezut.

Articolul 1168. Vînzarea-cumpărarea bunului imobil cu indicarea suprafeţei

(1) Dacă, în vînzarea-cumpărarea unui bun imobil cu indicarea suprafeţei şi a preţului pe unitatea de măsură, suprafaţa reală este mai mică decît cea indicată în contract, cumpărătorul poate cere vînzătorului să îi dea suprafaţa convenită. Atunci cînd cumpărătorul nu cere sau vînzătorul nu poate să transmită această suprafaţă, cumpărătorul poate obţine fie reducerea corespunzătoare a preţului, fie rezoluţiunea vînzării-cumpărării dacă, din cauza diferenţei de suprafaţă, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpărat.

(2) Dacă suprafaţa reală se dovedeşte a fi mai mare decît cea stipulată, iar excedentul depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul plăteşte suplimentul de preţ corespunzător sau poate declara rezoluţiunea vînzării-cumpărării. Atunci cînd însă excedentul nu depăşeşte a douăzecea parte din suprafaţa convenită, cumpărătorul nu are dreptul la rezoluţiune, dar nici nu este dator să plătească preţul excedentului.

Articolul 1169. Predarea bunului imobil

Predarea bunului imobil se face prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vînzătorului care nu fac obiectul contractului.

Articolul 1170. Contractul de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie

(1) Dispoziţiile prezentului articol şi ale art.1171-1176 se aplică contractului de vînzare-cumpărare prin care vînzătorul se obligă să asigure construirea unui apartament, altei încăperi izolate sau altui bun imobil în curs de construire (bun imobil în construcţie) şi să-l predea în proprietate cumpărătorului, iar cumpărătorul se obligă să achite preţul convenit şi să recepţioneze bunul imobil după darea lui în exploatare.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul cumpărătorului consumator ori care exclude sau limitează drepturile prevăzute de lege ale consumatorului cumpărător al bunului imobil în construcţie este lovită de nulitate absolută.

(3) Dispoziţiile prezentului articol şi ale art.1171-1176 se aplică în mod corespunzător antecontractelor de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie, precum şi oricăror altor contracte sau aranjamente, indiferent de denumirea lor, prin care unei persoane i se promite sau i se rezervă un bun imobil în construcţie în schimbul unei contraprestaţii.

Articolul 1171. Conţinutul contractului de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie şi obligaţiile de informare ale vînzătorului

(1) Contractul de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie trebuie să prevadă:

a) numărul cadastral al bunului imobil în construcţie;

b) numărul şi data eliberării şi expirării autorizaţiei de construire în al cărei temei vînzătorul construieşte sau asigură construirea obiectului contractului; datele de identificare a proiectului de construcţie;

c) natura dreptului pe care vînzătorul îl deţine asupra terenului pe care se construieşte (drept de proprietate sau de superficie), precum şi temeiul de dobîndire a acestui drept. În cazul superficiei, se va prevedea termenul superficiei şi efectele stingerii dreptului de superficie prevăzute de lege şi, după caz, de actul de constituire a superficiei;

d) cota-parte din dreptul asupra terenului, construcţiei şi altor părţi comune care se transmite cumpărătorului;

e) dacă există, descrierea drepturilor de folosinţă exclusivă acordate cumpărătorului asupra anumitor părţi comune ale condominiului, conform actului de constituire a condominiului;

f) data asumată de dare în exploatare, determinată prin indicarea unei date calendaristice concrete;

g) preţul total şi, după caz, graficul de plată a ratelor, care respectă dispoziţiile art.1173;

h) dacă s-a convenit, faptul că cumpărătorul dobîndeşte dreptul de proprietate doar după achitarea a 95% din preţ (rezerva proprietăţii).

(2) La contract se anexează:

a) copia de pe autorizaţia de construire;

b) copia de pe planul obiectului contractului, aprobat în modul stabilit.

(3) Înainte de încheierea contractului şi, la cererea cumpărătorului, oricînd pe durata executării acestuia, vînzătorulul este obligat să aducă la cunoştinţa cumpărătorului:

a) proiectul de construcţie şi, la cererea cumpărătorului, să-i furnizeze, sub semnătura pe proprie răspundere a vînzătorului, copii ale proiectului de construcţie sau anumite file solicitate de cumpărător;

b) actul de constituire a condominiului şi, dacă există, statutul asociaţiei de proprietari în condominiu, precum şi regulamentul condominiului;

c) identitatea antreprenorului şi a altor furnizori;

d) etapa actuală de executare a construcţiei.

Articolul 1172. Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate şi actele de dispoziţie ale cumpărătorului

(1) Dreptul de proprietate al cumpărătorului este supus înregistrării provizorii în registrul bunurilor imobile.

(2) Este interzis să se perceapă de la cumpărător orice plăţi prevăzute de contract înainte de înregistrarea provizorie conform alin.(1).

(3) Cumpărătorul păstrează dreptul de a înstrăina sau a greva cu drepturi reale limitate dreptul de proprietate înregistrat provizoriu fără consimţămîntul vînzătorului.

(4) Persoana care dobîndeşte de la cumpărător dreptul de proprietate înregistrat provizoriu se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile pe care cumpărătorul le deţine în temeiul contractului de vînzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie fără consimţămîntul vînzătorului. Cumpărătorul rămîne obligat solidar cu noul dobînditor al bunului imobil în construcţie, cu excepţia cazului în care vînzătorul şi-a dat consimţămîntul la această înstrăinare. Dispoziţiile legale privind notificarea cesiunii de creanţă se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1173. Limitări privind efectuarea plăţilor în temeiul contractului

(1) Plăţile efectuate de către cumpărător în temeiul contractului nu pot depăşi următoarele limite:

a) 5% din preţul total – după înregistrarea provizorie conform art.1172 alin.(1), dar pînă la finalizarea fundamentului construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

b) 35% din preţul total – după finalizarea fundamentului construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

c) 70% din preţul total – după instalarea acoperişului şi a pereţilor exteriori ai construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

d) 95% din preţul total – după darea în exploatare a construcţiei în care este amplasat bunul imobil;

e) 100% din preţul total – după justificarea dreptului de proprietate conform art.1174 alin.(6) sau, dacă cumpărătorul a înaintat pretenţii întemeiate privind viciile bunului imobil, după înlăturarea viciilor.

(2) Cumpărătorul poate cere vînzătorului restituirea sumelor plătite în temeiul contractului cu depăşirea limitelor prevăzute la alin.(1), chiar dacă a cunoscut această circumstanţă.

Articolul 1174. Riscurile, executarea şi finalizarea lucrărilor de construire

(1) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite a bunului imobil trece la cumpărător din momentul semnării actului de predare-primire, în formă scrisă, de către părţi.

(2) Obligaţia vînzătorului de a asigura construirea bunului imobil se extinde şi asupra tuturor celorlalte lucrări necesare realizării integrale a proiectului de construire prevăzut de contract.

(3) Dacă mai mulţi cumpărători sînt membri ai asociaţiei de coproprietari în condominiu sau ai altei forme de administrare a condominiului, această comunitate sau asociaţie, de asemenea, poate exercita faţă de vînzător drepturile care rezultă din executarea necorespunzătoare a proiectului de construire prevăzut de contract.

(4) Antreprenorul şi alţi furnizori contractaţi de vînzător în legătură cu executarea construcţiei şi vînzătorul răspund, în condiţiile contractuale convenite, solidar în caz de executare necorespunzătoare a lucrărilor şi a altor prestaţii necesare realizării integrale a proiectului de construire prevăzut de contract. În acest scop, cumpărătorul sau comunitatea ori, după caz, asociaţia de proprietari în condominiu poate solicita de la vînzător un extras din contractul dintre vînzător şi antreprenor în partea care vizează obligaţiile, garanţiile şi răspunderea antreprenorului.

(5) Vînzătorul este obligat să asigure finalizarea lucrărilor de construcţie şi darea în exploatare a bunului imobil sau a construcţiei în componenţa căreia intră bunul imobil pînă la data de dare în exploatare convenită în contract.

(6) Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate a cumpărătorului se justifică, iar cumpărătorul devine proprietar necondiţionat al bunului imobil şi al cotei-părţi din părţile comune, prin actul de predare-primire semnat după darea în exploatare şi, în cazul rezervei proprietăţii, prin confirmarea emisă de către vînzător, în formă scrisă, despre achitarea a 95% din preţul total al contractului. În cazul justificării înregistrării provizorii, dreptul de proprietate al vînzătorului se radiază din registrul bunurilor imobile.

(7) Semnarea de către cumpărător a actului de predare-primire nu îl decade din drepturile rezultate din existenţa viciului bunului imobil sau al lucrărilor prevăzute de contract. Pretenţiile ridicate de către cumpărător în privinţa viciilor nu constituie temei pentru vînzător de a refuza semnarea actului de predare-primire. Dispoziţiile art.1123 alin.(2) nu se aplică.

Articolul 1175. Clauza privind contul fiduciar de sechestru

(1) Prin contract părţile pot să prevadă că toate sau anumite sume plătite de către cumpărător în temeiul contractului pînă la semnarea actului de predare-primire a bunului imobil urmează a fi plătite la un cont fiduciar de sechestru al cărui fiduciar este banca, din care se vor putea elibera vărsăminte la contul vînzătorului pe măsura finalizării etapei corespunzătoare de executare a lucrărilor de construcţie, în modul stabilit de contract.

(2) Sumele plătite de cumpărător la contul fiduciar de sechestru se eliberează din acesta şi se varsă la contul vînzătorului:

a) la ordinul, adresat băncii, semnat de ambele părţi; sau

b) la ordinul, adresat băncii, al unui terţ independent desemnat de către părţi prin contract. Terţul respectiv poate fi un notar, avocat, administrator autorizat, o persoană juridică de drept privat, precum şi o persoană juridică de drept public cu atribuţii în domeniul construcţiilor.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1), creanţele cumpărătorului de restituire a sumelor plătite în temeiul contractului se satisfac din mijloacele contului fiduciar de sechestru în limita sumelor plătite de cumpărător conform alin.(1), dar cu excluderea sumelor eliberate vînzătorului conform alin.(2). Soldul contului fiduciar de sechestru poate fi urmărit de alţi creditori ai vînzătorului doar după restituirea integrală a sumelor plătite în acel cont de către cei care au cumpărat de la vînzător bunurile imobile în construcţie.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică chiar şi în cazul în care în privinţa vînzătorului a fost intentat proces de insolvabilitate.

Articolul 1176. Protecţia cumpărătorului în cazul insolvabilităţii vînzătorului

(1) În cazul în care în privinţa vînzătorului a fost intentat proces de insolvabilitate înainte de justificarea înregistrării provizorii a dreptului de proprietate a cumpărătorului conform art.1174 alin.(6), cumpărătorul are opţiunea:

a) să ceară justificarea înregistrării provizorii a dreptului său de proprietate asupra bunului imobil şi cotei-părţi din părţile comune în starea în care se află;

b) să declare rezoluţiunea vînzării-cumpărării şi să ceară restituirea sumelor plătite şi a altor sume la care este îndreptăţit.

(2) Dispoziţiile legale privind obligaţiile de alternativă se aplică în mod corespunzător.

(3) În cazul în care cumpărătorul a cerut justificarea conform alin.(1) lit.a), administratorul insolvabilităţii vînzătorului este obligat să semneze actul de predare-primire a bunului imobil şi a cotei-părţi din părţile comune în starea în care se află, sub rezerva plăţii de către cumpărător a eventualelor sume datorate conform contractului proporţional etapelor executate a lucrărilor de construcţie. Cu toate acestea, cumpărătorul are dreptul la restituirea sumelor plătite în temeiul contractului în măsura în care ele depăşesc această proporţie.

(4) Dreptul cumpărătorului la repararea prejudiciului rămîne neafectat.

Secţiunea a 9-a

Vînzarea la licitaţie

Articolul 1177. Modalitatea vînzării la licitaţie

(1) Vînzarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită.

(2) Vînzarea silită este supusă regulilor stipulate de prezenta secţiune, în măsura în care nu există reglementări speciale.

Articolul 1178. Stabilirea preţului sau altor condiţii

Vînzătorul poate stabili preţul sau alte condiţii de vînzare. Această stipulaţie nu este opozabilă adjudecatarului dacă nu a fost comunicată persoanelor prezente pînă la primirea ofertelor.

Articolul 1179. Dreptul de a nu denunţa identitatea

Vînzătorul are dreptul să nu-şi denunţe identitatea la licitaţie, dar, dacă identitatea lui nu a fost comunicată adjudecatarului, adjudecătorul răspunde personal pentru toate obligaţiile vînzătorului.

Articolul 1180. Interdicţia privind retragerea ofertei

Ofertantul nu are dreptul să-şi retragă oferta.

Articolul 1181. Momentul vînzării

Vînzarea la licitaţie este încheiată prin adjudecarea bunului de către adjudecător ultimului ofertant. Înscrierea în registrul adjudecătorului a numelui sau a denumirii adjudecatarului şi a ofertei acestuia face proba vînzării, dar, dacă lipseşte o asemenea înscriere, este admisă proba cu martori.

Articolul 1182. Întocmirea contractului de vînzare a imobilului

Vînzătorul şi adjudecatarul unui imobil trebuie să întocmească contractul de vînzare-cumpărare a imobilului în termen de 10 zile de la cererea celeilalte părţi.

Articolul 1183. Consecinţele neachitării preţului de către adjudecatar

(1) În cazul în care adjudecatarul nu achită preţul în condiţiile contractului, adjudecătorul are dreptul, pe lîngă remediile de care dispune vînzătorul, să revîndă bunul la licitaţia următoare în conformitate cu uzanţele şi numai după notificarea corespunzătoare a adjudecatarului.

(2) Adjudecatarul nu are dreptul să participe din nou la licitaţie şi este obligat să plătească diferenţa dintre preţul cu care bunul i-a fost vîndut şi preţul cu care a fost revîndut, dacă acesta este mai mic, dar nu are dreptul să pretindă excedentul. El răspunde, de asemenea, în cazul vînzării silite, faţă de vînzător, de persoana în a cărei favoare a fost sechestrat bunul şi faţă de creditorul care obţinuse o hotărîre judecătorească pentru dobînzile, costurile şi prejudiciile cauzate prin neexecutare.

Articolul 1184. Dreptul adjudecatarului la despăgubiri

(1) Adjudecatarul al cărui drept de proprietate asupra unui bun dobîndit la licitaţie este lezat printr-un sechestru exercitat de un creditor al vînzătorului poate cere de la vînzător preţul plătit, dobînzile aferente şi costurile. El poate, de asemenea, obţine preţul, dobînzile aferente şi costurile de la creditorul vînzătorului căruia i-a fost transmis bunul.

(2) Adjudecatarul poate cere de la creditorul în a cărui favoare a fost instituit sechestrul repararea prejudiciului cauzat prin iregularităţile sechestrului sau ale vînzării.

Secţiunea a 10-a

Vînzarea-cumpărarea întreprinderii

ca un complex patrimonial

Articolul 1185. Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii

(1) În baza contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii, vînzătorul se obligă să dea în proprietate cumpărătorului întreprinderea în calitate de complex patrimonial unic, cu excepţia drepturilor şi obligaţiilor inalienabile.

(2) Dreptul la denumirea de firmă, la mărcile de producţie şi la alte mijloace de individualizare a întreprinderii şi a producţiei acesteia, a lucrărilor şi serviciilor, precum şi dreptul de folosinţă asupra acestor mijloace de individualizare care-i aparţin în baza licenţei se transmit cumpărătorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1186. Forma contractului de vînzare-cumpărare a întreprinderii

Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii în calitate de complex patrimonial unic se încheie în formă scrisă sub sancţiunea nulităţii. Dacă complexul patrimonial unic cuprinde bunuri pentru înstrăinarea cărora legea cere forma autentică, contractul se încheie în formă autentică.

Articolul 1187. Evaluarea patrimoniului întreprinderii

(1) Componenţa întreprinderii şi valoarea ei se determină în baza actului (procesului-verbal) de inventariere întocmit în conformitate cu regulile inventarierii.

(2) Pînă la semnarea contractului, părţile trebuie să întocmească şi să examineze actul de inventariere, bilanţul contabil, concluzia auditorului independent asupra componenţei şi valorii întreprinderii, lista datoriilor vînzătorului incluse în componenţa întreprinderii cu indicarea creditorilor, caracterul datoriei, cuantumul şi termenele de executare a obligaţiilor.

(3) Bunurile din componenţa întreprinderii, drepturile şi obligaţiile consemnate în documentele indicate la alin.(1) şi (2) urmează să fie transmise cumpărătorului dacă în contract sau la art.1185 nu este prevăzut altfel.

Articolul 1188. Drepturile creditorilor

(1) Creditorii vînzătorului trebuie să fie informaţi, pînă la predarea întreprinderii către cumpărător, despre faptul că întreprinderea a fost vîndută de una din părţi.

(2) Cumpărătorul răspunde solidar cu vînzătorul, în limita activelor care i-au fost transmise, pentru datoriile vînzătorului efectuate pînă la vînzarea întreprinderii.

(3) Răspunderea cumpărătorului prevăzută la alin.(2) nu poate fi exclusă sau limitată prin înţelegere cu vînzătorul.

Articolul 1189. Predarea întreprinderii

(1) Predarea întreprinderii către cumpărător se efectuează în baza actului de predare, în care se indică datele despre bunurile predate, faptul că sînt înştiinţaţi creditorii, viciile întreprinderii.

(2) Cheltuielile de pregătire a întreprinderii pentru predare, inclusiv de întocmire a actului de predare, le suportă vînzătorul dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(3) Se consideră că întreprinderea este predată către cumpărător în momentul semnării actului de predare de către ambele părţi. Din acest moment, riscul pieirii sau deteriorării fortuite a întreprinderii trece la cumpărător.

Articolul 1190. Trecerea dreptului de proprietate

(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dreptul de proprietate asupra bunurilor şi drepturilor din componenţa întreprinderii trece la cumpărător conform dispoziţiilor generale privind vînzarea bunurilor sau a drepturilor de acel tip.

(2) În cazul vînzării întreprinderii sub rezerva proprietăţii, cumpărătorul are dreptul, pînă la dobîndirea dreptului de proprietate, să dispună de bunurile şi de drepturile nepatrimoniale incluse în componenţa întreprinderii predate în măsura în care este necesar scopului pentru care a fost cumpărată.

Secţiunea a 11-a

Vînzarea-cumpărarea cu rezerva proprietăţii

Articolul 1191. Rezerva proprietăţii

(1) Atunci cînd, într-o vînzare-cumpărare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate (rezerva proprietăţii), cumpărătorul dobîndeşte dreptul de proprietate la data plăţii ultimei rate din preţ.

(2) Cu toate acestea, riscul pieirii, inclusiv pierderii, sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului conform art.1114.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător atunci cînd trecerea dreptului de proprietate la cumpărător este suspendată pînă la îndeplinirea unei alte condiţii decît plata preţului.

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul rezervei proprietăţii stipulate în alte contracte prin care o parte este obligată să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.

Articolul 1192. Opozabilitatea rezervei proprietăţii faţă de terţi

(1) Rezerva proprietăţii devine opozabilă terţilor după îndeplinirea formalităţilor de publicitate precum urmează:

a) în cazul bunurilor imobile şi al altor bunuri asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrarea într-un registru de publicitate, dreptul de proprietate al cumpărătorului este înregistrat provizoriu, în timp ce dreptul de proprietate al vînzătorului nu este radiat;

b) în cazul celorlalte bunuri mobile, rezerva proprietăţii se înregistrează în registrul garanţiilor reale mobiliare. Cu toate acestea, dacă această înregistrare nu s-a făcut, rezerva proprietăţii poate fi invocată faţă de terţii care au cunoscut existenţa ei pe altă cale.

(2) Rezerva proprietăţii nu poate fi invocată faţă de terţii care au dobîndit drepturi referitoare la bun de la cumpărător dacă rezerva proprietăţii nu le era opozabilă la data încheierii actului de dobîndire a dreptului.

Articolul 1193. Dreptul special de rezoluţiune al vînzătorului

Vînzătorul poate declara rezoluţiunea vînzării-cumpărării sub rezerva proprietăţii dacă:

a) a fost intentat procesul de insolvabilitate a cumpărătorului;

b) cumpărătorul nu a oferit garanţiile personale sau reale prevăzute de contract ori a redus fără acordul vînzătorului garanţiile oferite;

c) o rată nu este plătită, total sau parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţă;

d) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, două sau mai multe rate nu au fost plătite integral la scadenţă;

e) survin alte circumstanţe prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 1194. Recuperarea bunului de către vînzător

(1) Dacă a declarat rezoluţiunea vînzării-cumpărării, vînzătorul poate recupera bunul de la cumpărător, precum şi de la orice terţ căruia rezerva proprietăţii îi este opozabilă.

(2) Vînzătorul poate, de asemenea, recupera bunul conform dispoziţiilor legale privind transmiterea benevolă sau silită în posesie a bunului gajat ori, după caz, ipotecat.

(3) Drepturile constituite sau transmise de către cumpărător în folosul terţilor cărora rezerva proprietăţii le este opozabilă se sting odată cu rezoluţiunea vînzării-cumpărării sub rezerva proprietăţii, cu excepţia drepturilor consimţite de vînzător.

(4) În cazul în care vînzătorul, după recuperarea bunului, îl vinde repetat unui terţ, eventualul surplus obţinut din vînzarea repetată în comparaţie cu preţul vînzării iniţiale aparţine vînzătorului.

(5) Dacă creanţa vînzătorului garantată prin rezerva proprietăţii s-a prescris extinctiv sau dacă bunul se află în posesia terţului căruia rezerva proprietăţii îi este opozabilă, vînzătorul poate, de asemenea, cere predarea bunului pe calea acţiunii în revendicare.

SCHIMBUL

Articolul 1195. Contractul de schimb

(1) Părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun.

(2) Fiecare parte a contractului de schimb este considerată vînzător al bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător al bunului pe care îl primeşte în schimb.

Articolul 1196. Regulile aplicabile schimbului

Asupra contractului de schimb se aplică în modul corespunzător regulile contractului de vînzare-cumpărare.

Articolul 1197. Compensarea diferenţei de valoare

(1) În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferenţa de valoare poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este prevăzută de contract.

(2) Un contract este contract de vînzare-cumpărare, şi nu contract de schimb, în cazul în care sulta depăşeşte valoarea bunului care are valoarea mai mică.

DONAŢIA

Articolul 1198. Contractul de donaţie

(1) Prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (donatar).

(2) Contractul de donaţie prin care donatorul se obligă să transmită în viitor întreg patrimoniul actual sau o fracţiune din el fără a specifica bunurile care urmează să fie predate este nul.

(3) Contractul de donaţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu există la momentul încheierii contractului este nul dacă natura şi întinderea datoriilor sau sarcinilor nu sînt stipulate în contract.

(4) Contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului este nul. În privinţa voinţei exprimate de donator se aplică dispoziţiile legale cu privire la testament.

(5) Orice clauză a contractului de donaţie care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul donatorului este nulă.

Articolul 1199. Oferta de donaţie

În cazul în care un bun mobil este transmis fără acordul celeilalte părţi, transmiţătorul poate stabili acesteia un termen rezonabil în interiorul căruia trebuie să declare că acceptă sau că refuză să accepte donaţia. La expirarea termenului, contractul se consideră încheiat dacă cealaltă parte nu a refuzat donaţia. În caz de refuz, transmiţătorul are dreptul să ceară restituirea bunului în conformitate cu regulile privind îmbogăţirea nejustificată. Dispoziţiile art.1024 rămîn aplicabile.

Articolul 1200. Forma contractului şi a antecontractului de donaţie

(1) Contractul de donaţie se încheie în formă autentică.

(2) Nerespectarea formei autentice nu afectează valabilitatea contractului de donaţie dacă bunul donat a fost predat donatarului. Cu toate acestea, dacă obiect al donaţiei este un bun pentru a cărui vînzare (înstrăinare) prin lege este prevăzută o anumită formă a contractului, aceeaşi formă este cerută şi pentru contractul de donaţie.

(3) Indiferent de natura bunului, antecontractul de donaţie se încheie în formă autentică. Dreptul de a cere executarea silită în natură a antecontractului de donaţie este exclus.

Articolul 1201. Obligaţia notarului de informare precontractuală

Dacă obiect al donaţiei este un bun imobil cu destinaţie locativă, notarul care autentifică contractul de donaţie este obligat, înainte de încheierea contractului:

a) să îi transmită donatorului persoană fizică, contra semnătură, informaţia pe suport de hîrtie, redactată într-un limbaj simplu şi inteligibil, într-o limbă în care donatorul poate comunica, că donatarul nu poartă, în baza contractului de donaţie, nicio obligaţie de întreţinere a donatorului şi nu are nicio obligaţie de a asigura donatorului spaţiu locativ, cu excepţia cazului în care o asemenea sarcină s-a stipulat în contractul de donaţie;

b) să îi explice donatorului persoană fizică, într-o limbă în care acesta poate comunica, informaţia transmisă conform lit.a).

Articolul 1202. Contractul de donaţie sub formă de plăţi periodice

În cazul în care contractul de donaţie stipulează obligaţia privind susţinerea materială sub formă de plăţi periodice, această obligaţie încetează o dată cu decesul donatorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1203. Inadmisibilitatea donaţiei

Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, donaţia, cu excepţia donaţiei neînsemnate, pentru realizarea unor obligaţii morale:

a) în numele unui minor sau al unei persoane în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară. Această regulă nu se aplică în privinţa donaţiilor care, conform legii, pot fi acordate de sine stătător de către minor sau adultul în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară;

b) proprietarilor, administratorilor sau lucrătorilor din instituţii medicale, educative, de asistenţă socială şi din alte instituţii similare din partea persoanei care se află în ele sau din partea soţului sau rudelor acesteia de pînă la gradul patru inclusiv. Această regulă nu se aplică în relaţiile dintre rudele de pînă la gradul patru inclusiv;

c) în relaţiile dintre persoanele juridice cu scop lucrativ;

d) de către persoanele juridice cu scop lucrativ, în cazul în care obiect al donaţiei sînt valorile mobiliare.

Articolul 1204. Donaţia condiţionată

(1) Părţile pot conveni ca efectele donaţiei să fie condiţionate de îndeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi şi de utilitate publică. Va constitui donaţie numai partea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului.

(2) Îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei interes este stipulată sarcina.

(3) Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina, donatorul poate exercita mijloacele juridice de apărare ale creditorului prevăzute de lege în caz de neexecutare a obligaţiilor.

Articolul 1205. Lipsa obligaţiei de a plăti dobîndă de întîrziere sau penalităţi

Donatorul care este în întîrziere nu este obligat să plătească dobîndă de întîrziere sau, după caz, penalităţi.

Articolul 1206. Răspunderea donatorului pentru viciul bunului donat

(1) Dacă trece sub tăcere cu viclenie sau din culpă gravă un viciu al bunului donat, donatorul este obligat să despăgubească donatarul de prejudiciul cauzat astfel. În acest caz, donatarul nu poate cere predarea unui alt bun sau remedierea gratuită a viciului în temeiul art.913.

(2) Dacă donatarul declară rezoluţiunea donaţiei din cauza viciului bunului donat, dispoziţiile art.929 alin.(3) nu se aplică.

(3) În cazul donaţiei sub condiţie sau cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru viciile ascunse ca şi vînzătorul.

Articolul 1207. Irevocabilitatea donaţiei şi excepţiile sale

(1) Donaţia este irevocabilă, cu excepţia cazurilor în care dreptul de revocare al donatorului este prevăzut de lege sau contract.

(2) În particular, contractul poate să prevadă dreptul de revocare, fie în cazul în care donatarul ar predeceda donatorului, fie în cazul în care atît donatarul, cît şi descendenţii săi ar predeceda donatorului.

(3) Donatorul îşi exercită dreptul de revocare prin notificare adresată donatarului sau moştenitorilor săi.

(4) În cazul revocării donaţiei în temeiul art.1210, dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, de către oricare moştenitor al donatorului.

(5) În cazul revocării donaţiei în temeiul art.1211, dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, pe cale oblică de către creditorii care au dreptul legal de a primi întreţinere de la donator.

(6) Declaraţia de revocare parţială a donaţiei se interpretează ca revocare a întregii donaţii dacă bunul donat este indivizibil.

Articolul 1208. Termenul de revocare a donaţiei

Donatorul sau, în cazul prevăzut la art.1207 alin.(4), moştenitorul său este decăzut din dreptul de revocare a donaţiei în temeiul legii dacă notificarea de revocare nu este dată în termen de 1 an din momentul în care el a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască circumstanţa care îl îndreptăţeşte să revoce, dar nu mai tîrziu de 3 ani din momentul dobîndirii de către donatar a dreptului de proprietate asupra bunului donat.

Articolul 1209. Efectele revocării donaţiei

(1) În cazul revocării donaţiei, obligaţiile neexecutate ale părţilor care rezultă din contract se sting. În caz de revocare parţială, obligaţiile neexecutate se sting doar în partea corespunzătoare revocării parţiale.

(2) În cazul revocării donaţiei, donatarul este obligat să restituie bunul donat. Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.1990-1995, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art.1210 alin.(3).

(3) Decesul donatorului după revocarea donaţiei nu stinge obligaţia donatarului de restituire.

Articolul 1210. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

(1) Donatorul are dreptul să revoce donaţia dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei persoane apropiate acestuia, dacă se face vinovat de o altă faptă ilicită faţă de donator sau faţă de o persoană apropiată acestuia, fapt care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului întreţinerea datorată.

(2) Revocarea pentru ingratitudine este exclusă dacă donatorul, în cunoştinţă de cauză, îl iartă pe donatar.

(3) În cazul revocării pentru ingratitudine, donatarul nu poate invoca excepţia de diminuare a îmbogăţirii prevăzută la art.1994.

Articolul 1211. Revocarea donaţiei în caz de stare de nevoie

(1) Donatorul are dreptul să revoce donaţia dacă nu este în stare să se întreţină din contul patrimoniului sau venitului său.

(2) Se prezumă că donatorul nu este în stare să se întreţină dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege pentru a cere întreţinere de la o altă persoană sau pentru a primi prestaţii de asigurări sociale în sistemul public, chiar dacă donatorul nu a exercitat aceste drepturi.

(3) Dreptul de revocare este suspendat pe perioada în care donatarul întreţine donatorul, iar ultimul are dreptul legal de a fi întreţinut. Pe aceeaşi perioadă este suspendată curgerea termenului de revocare a donaţiei. Dacă donatarul încetează întreţinerea, iar donatorul revocă donaţia, obligaţia de restituire a donatarului se va reduce cu valoarea întreţinerii oferite.

(4) Donatorul care nu este în stare să se întreţină în sensul alin.(1) şi (2) sau care în mod iminent se va afla în această situaţie poate suspenda executarea obligaţiilor sale rămase neexecutate care rezultă din contractul de donaţie. Dispoziţiile alin.(3) se aplică în mod corespunzător dreptului de a suspenda executarea. Dacă donatorul suspendă executarea, donatarul poate declara rezoluţiunea donaţiei.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul în care de revocarea donaţiei depinde fie aptitudinea donatorului de a îndeplini obligaţiile de întreţinere prevăzute de lege sau prin hotărîre judecătorească, fie apariţia acelor obligaţii.

Articolul 1212. Dreptul de revocare din alte motive întemeiate

(1) Donatorul are dreptul să revoce donaţia în situaţia în care există alte circumstanţe decisive care au stat la baza încheierii contractului (boala fatală a donatorului, intenţia de căsătorie sau căsătoria donatarului, relaţia de căsătorie dintre donator şi donatar etc.) şi care s-au schimbat esenţial după încheierea contractului, dacă în urma acestei schimbări:

a) folosul oferit donatarului este vădit nepotrivit sau excesiv; sau

b) este vădit injust de a obliga donatorul să respecte donaţia.

(2) Dreptul de revocare prevăzut la alin.(1) apare doar dacă:

a) schimbarea circumstanţelor era atît de imprevizibilă, încît donatorul, la momentul încheierii contractului, nu ar fi putut în mod rezonabil să o prevadă; şi

b) donatorul nu şi-a asumat riscul acestei schimbări a circumstanţelor.

ÎNSTRĂINAREA BUNULUI CU CONDIŢIA

ÎNTREŢINERII PE VIAŢĂ

Articolul 1213. Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare. Acest contract este cu titlu oneros şi aleatoriu.

(2) În cazul pluralităţii de părţi, obligaţia de întreţinere este indivizibilă atît activ, cît şi pasiv.

(3) Creanţa de întreţinere nu poate fi transmisă unei alte persoane şi nici urmărită de creditori.

(4) Contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se aplică în modul corespunzător normele cu privire la renta viageră dacă aceasta este stipulat în contract.

(5) Orice clauză a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul beneficiarului întreţinerii este nulă.

Articolul 1214. Forma contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) Contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă se încheie în scris.

(2) Dacă pentru înstrăinarea bunului prin lege se cere respectarea formei autentice, contractul se încheie în formă autentică.

Articolul 1215. Întinderea obligaţiei de întreţinere

(1) Dobînditorul datorează beneficiarului întreţinerii prestaţii stabilite în mod echitabil, ţinîndu-se seama de valoarea bunului înstrăinat şi de condiţia socială anterioară a beneficiarului întreţinerii.

(2) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, dobînditorul este obligat să asigure beneficiarului, în special, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj, precum şi folosinţa unei locuinţe corespunzătoare. Întreţinerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală.

(3) Orice clauza prin care beneficiarul întreţinerii se obligă la prestarea unor servicii este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1216. Modificarea contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) În cazul neexecutării de către dobînditor a obligaţiei de întreţinere, beneficiarul întreţinerii poate cere pe cale judiciară stabilirea obligaţiei de întreţinere prin efectuarea unor plăţi periodice în bani.

(2) Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani se poate face şi prin acordul părţilor.

Articolul 1217. Garanţii pentru beneficiarul întreţinerii

(1) În timpul vieţii beneficiarului întreţinerii, dobînditorul nu are dreptul să înstrăineze bunul. În cazul imobilelor şi al altor bunuri asupra cărora drepturile se dobîndesc, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, această interdicţie se notează în registrul respectiv.

(2) Gajarea sau grevarea în alt mod a bunului se permite numai cu acordul beneficiarului întreţinerii.

Articolul 1218. Riscul pieirii bunului

Pieirea sau diminuarea valorii bunului din motive care nu sînt imputabile beneficiarului întreţinerii nu-l degrevează pe dobînditor de obligaţiile pe care şi le-a asumat în bază de contract.

Articolul 1219. Rezoluţiunea înstrăinării bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) Beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea în condiţiile legii.

(2) Dobînditorul poate să declare rezoluţiunea dacă situaţia materială nu îi permite să continue executarea obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa lui.

Articolul 1220. Efectele rezoluţiunii înstrăinării bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă

(1) În cazul rezoluţiunii de către beneficiarul întreţinerii, acesta are dreptul să ceară fie restituirea bunului, fie plata valorii lui.

(2) Cu excepţia cazului în care dobînditorul declară, în condiţiile legii, rezoluţiunea pe motiv de neexecutare a obligaţiei beneficiarului întreţinerii, valoarea întreţinerii prestate de dobînditor nu trebuie restituită.

Articolul 1221. Efectele decesului dobînditorului

(1) La decesul dobînditorului, drepturile şi obligaţiile lui trec la moştenitori.

(2) Moştenitorul are dreptul de a alege între executarea obligaţiilor sau rezoluţiune.

RENTA

Articolul 1222. Renta

(1) Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă celeilalte părţi (credirentier).

(2) Renta poate fi plătită în bani sau în natură.

(3) Renta poate fi constituită în favoarea unui terţ.

(4) Rentei constituite cu titlu gratuit i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale privitoare la donaţie.

(5) Orice clauză a contractului de rentă care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul credirentierului este nulă.

Articolul 1223. Termenul rentei

(1) Renta este viageră în cazul în care durata ei este limitată prin durata vieţii unei sau mai multor persoane.

(2) Debirentierul trebuie, în caz de dubiu, să efectueze plata rentei pe durata vieţii credirentierului.

Articolul 1224. Forma contractului de rentă

Contractul care prevede obligaţia de a transmite renta în viitor trebuie autentificat notarial.

Articolul 1225. Cuantumul rentei

(1) Cuantumul rentei se stabileşte de către părţi.

(2) În cazul decesului unuia dintre credirentieri, renta se plăteşte integral supravieţuitorilor dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1226. Plata rentei

(1) Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul părţilor, luîndu-se în considerare forma rentei.

(2) Renta viageră se plăteşte în avans.

(3) Renta în bani se plăteşte în avans pentru 3 luni dacă în contract nu este prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în avans se stabileşte în dependenţă de caracterul şi de scopul rentei.

(4) Dacă la începutul perioadei pentru care se plăteşte renta credirentierul este în viaţă, lui trebuie să i se dea integral renta pentru această perioadă.

Articolul 1227. Interdicţia înstrăinării bunurilor primite de debirentier

(1) În timpul vieţii credirentierului, debirentierul nu poate, fără acordul credirentierului, înstrăina, ipoteca sau greva în alt fel bunurile transmise de persoana care a constituit renta. Nu se admite executarea silită asupra acestor bunuri pentru alte obligaţii ale debirentierului, cu excepţia executării ipotecii constituite cu acordul credirentierului.

(2) Dacă debirentierului a fost transmis un bun imobil, interdicţiile stipulate la alin.(1) se înscriu în registrul bunurilor imobile.

Articolul 1228. Schimbarea formei de plată a rentei

În contractul de plată a rentei în natură, părţile pot conveni asupra înlocuirii acesteia cu o sumă de bani plătită periodic.

Articolul 1229. Păstrarea obligaţiei în cazul pieirii ori deteriorării fortuite a bunului

Obligaţia debirentierului nu se stinge prin pieirea ori deteriorarea fortuită a bunului care i-a fost transmis în legătură cu constituirea rentei.

Articolul 1230. Rezoluţiunea rentei la cererea persoanei care are dreptul la întreţinere

(1) Instanţa de judecată pronunţă rezoluţiunea rentei la cererea terţului care are dreptul de a fi întreţinut de cel obligat la plata rentei dacă acesta, din cauza rentei, nu-şi poate îndeplini obligaţiile faţă de terţ. În cazul pronunţării rezoluţiunii, bunul dat de cel care a constituit renta se întoarce la acesta.

(2) Debirentierul nu poate pretinde credirentierului întoarcerea ratelor plătite.

Articolul 1231. Rezoluţiunea rentei de către una dintre părţi

(1) Atît debirentierul, cît şi credirentierul au dreptul la rezoluţiunea rentei dacă, în urma neexecutării obligaţiilor sau din alte motive temeinice, continuarea acestor raporturi nu mai este posibilă.

(2) Cu excepţia cazului în care debirentierul declară rezoluţiunea pe motiv de neexecutare a obligaţiilor credirentierului, prestaţia efectuată de debirentier nu este restituită.

Articolul 1232. Stipularea caracterului insesizabil al rentei

Prin contractul de rentă se poate stipula caracterul insesizabil al rentei numai în cazul în care a fost constituită cu titlu gratuit.

Articolul 1233. Consecinţele decesului debirentierului

(1) În caz de deces al debirentierului, obligaţia lui trece la succesorii care au moştenit bunul.

(2) Moştenitorul are dreptul de a alege între executarea obligaţiilor sau rezoluţiunea rentei.

COMODATUL

Articolul 1234. Contractul de comodat

(1) Prin contract de comodat o parte (comodant) se obligă să dea cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat.

(2) Contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului.

Articolul 1235. Răspunderea comodantului

(1) Comodantul poartă răspundere numai pentru intenţie sau culpă gravă.

(2) În cazul în care comodantul nu execută obligaţia de a da bunul, comodatarul poate cere doar repararea prejudiciului.

(3) Dacă a ascuns cu viclenie viciile bunului transmis în folosinţă gratuită, comodantul este obligat să repare comodatarului prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 1236. Uzura bunului

Comodatarul nu poartă răspundere pentru modificarea sau înrăutăţirea stării bunului dacă aceasta survine în urma folosirii lui în conformitate cu destinaţia stabilită în contract.

Articolul 1237. Obligaţiile comodatarului

(1) Comodatarul trebuie să păstreze şi să îngrijească bunul cu diligenţa unui bun proprietar şi să-l folosească numai în scopul stabilit în contract sau determinat prin natura bunului.

(2) Comodatarul este ţinut să suporte cheltuielile necesare folosinţei bunului. Comodatarul poate cere compensarea cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente pe care a fost nevoit să le facă pentru conservarea bunului.

(3) Comodatarul nu poate da bunul în folosinţă unor terţi decît cu acordul comodantului.

Articolul 1238. Răspunderea comodatarului

(1) Dacă comodatarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile stipulate la art.1235, comodantul poate cere imediat restituirea bunului şi reparaţia prejudiciului cauzat.

(2) În caz de neexecutare a obligaţiilor stipulate la art.1235, comodatarul răspunde şi pentru cauza în afara controlului său dacă nu dovedeşte că prejudiciul ar fi survenit chiar dacă el şi-ar fi îndeplinit obligaţiile. Această regulă se aplică şi în cazul în care comodatarul nu restituie bunul în termen.

(3) Dacă mai multe persoane au luat împreună în comodat acelaşi bun, ele poartă răspundere solidară faţă de comodant.

Articolul 1239. Obligaţia de restituire a bunului

(1) Comodatarul este obligat să restituie, la expirarea termenului comodatului, bunul primit în folosinţă gratuită.

(2) În cazul în care contractul nu prevede termenul comodatului, comodatarul este obligat să restituie bunul la sfîrşitul valorificării lui în scopul menţionat în contract. Comodantul poate cere restituirea bunului mai devreme dacă a trecut o perioadă suficientă pentru valorificarea lui.

(3) Dacă termenul comodatului nu poate fi determinat în baza scopurilor de utilizare a bunului, comodantul este în drept să ceară restituirea bunului în orice moment.

Articolul 1240. Retenţia bunului

Comodatarul nu are dreptul de retenţie a bunului pentru creanţele faţă de comodant, cu excepţia creanţelor privind cheltuielile extraordinare, necesare şi urgente făcute pentru conservarea bunului.

Articolul 1241. Dreptul la rezoluţiunea comodatului

Comodantul poate declara rezoluţiunea comodatului dacă:

a) în virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul însuşi are nevoie de bun;

b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite în contract, dă bunul, fără acordul comodantului, în folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestării prudenţei cuvenite;

c) comodatarul a decedat;

d) comodatarul persoană juridică şi-a încetat activitatea.

ÎMPRUMUTUL

Articolul 1242. Contractul de împrumut

(1) Prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeaşi sumă sau bunuri de acelaşi gen, calitate şi cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.

(2) Contractul de împrumut este gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(3) Pînă la proba contrară, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros, cu excepţia cazului în care ambele părţi sînt persoane fizice care nu au calitatea de profesionist.

(4) Un contract nu se consideră contract de împrumut doar pentru că prevede un termen pentru executarea obligaţiei pecuniare, cu excepţia cazului în care împrumutatul este obligat să plătească dobîndă suplimentar la acea obligaţie pecuniară.

(5) Cu toate acestea, părţile pot conveni ca o sumă datorată în temeiul unei obligaţii existente să se plătească în viitor în condiţiile unui contract de împrumut.

Articolul 1243. Neexecutarea obligaţiei de a da cu împrumut

În cazul în care împrumutătorul nu execută obligaţia de a da cu împrumut, împrumutatul poate cere doar repararea prejudiciului cauzat astfel.

Articolul 1244. Dobînda în baza contractului de împrumut

(1) În baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, a cărei rată anuală nu poate depăşi dublul ratei de referinţă CHIBOR înregistrată în ziua bancară anterioară datei în care părţile au stipulat rata dobînzii. În sensul prezentului alineat, rata de referinţă CHIBOR este rata calculată în modul stabilit de Banca Naţională a Moldovei, în baza cotaţiilor orientative/ferme ale băncilor contributorii pentru plasarea mijloacelor băneşti în lei moldoveneşti la alte bănci, pe termen de 12 luni.

(2) Interdicţia prevăzută la alin.(1) nu se aplică dobânzilor percepute sau plătite de către Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei, de băncile comerciale, de asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de creditare nebancară, în temeiul împrumuturilor acordate prin intermediul platformelor de finanţare participativă, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) Rata dobînzii prin care se încalcă dispoziţiile alin.(1) se reduce de drept pînă la rata maximă permisă conform alin.(1). Orice clauză contrară este nulă.

(4) În sensul prezentului articol, prin dobîndă se înţelege atît sumele socotite în bani cu acest titlu, cît şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care împrumutatul se obligă drept preţ al utilizării împrumutului.

(5) Suma de bani împrumutată este purtătoare de dobîndă din ziua în care a fost remisă împrumutatului.

(6) Se plăteşte dobîndă la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul indicat la alin.(5) şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(7) În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente.

[Art.1244 alin.(2) în redacţia Legii nr.181 din 07.07.2023, în vigoare 01.03.2024]

Articolul 1245. Rezoluţiunea pentru înrăutăţirea situaţiei împrumutatului

Împrumutătorul are dreptul să declare rezoluţiunea şi să fie eliberat de obligaţia de a acorda împrumutul în cazul în care situaţia materială a împrumutatului se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita restituirea împrumutului, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumutătorului ulterior.

Articolul 1246. Destinaţia împrumutului

În cazul în care contractul prevede că împrumutul se va folosi pentru o destinaţie stipulată, împrumutatul este obligat să furnizeze, la cererea împrumutătorului, informaţia necesară pentru a permite împrumutătorului să verifice respectarea destinaţiei.

Articolul 1247. Restituirea împrumutului

(1) Împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit în contract. Dacă nu au fost stabilite dobînzi, el are dreptul să restituie împrumutul şi pînă la expirarea termenului. O asemenea restituire are ca efect rezoluţiunea împrumutului.

(2) Împrumutatul trebuie să restituie bunuri de calitatea şi în cantitatea bunurilor primite şi nimic mai mult, chiar dacă preţurile au crescut ori au scăzut.

(3) În cazul în care a împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma nominală primită fără a ţine cont de variaţiile valorii banilor.

(4) Dacă în contractul de împrumut nu este stabilit nici termenul de restituire, nici termenul de preaviz, împrumutul trebuie restituit în decursul a 30 de zile de la data la care împrumutatul a primit cererea de restituire.

Articolul 1248. Efectele nerestituirii împrumutului

(1) În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, dispoziţiile art.942 se aplică în modul corespunzător dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu le restituie în modul stabilit, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente în condiţiile stabilite la art.864 alin.(2) şi (4).

(3) În cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia calculată în funcţie de locul şi timpul executării obligaţiei.

Articolul 1249. Efectele nerespectării obligaţiilor de garantare a executării

În cazul în care împrumutatul nu-şi respectă obligaţiile privind garantarea restituirii bunului, împrumutătorul poate cere restituirea lui imediată şi a dobînzii aferente.

Articolul 1250. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile bunului

(1) Împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului împrumutat fără dobîndă în conformitate cu regulile de răspundere a comodantului.

(2) Împrumutătorul poartă răspundere pentru viciile bunului împrumutat cu dobîndă în conformitate cu regulile de răspundere a vînzătorului.

LOCAŢIUNEA

Articolul 1251. Contractul de locaţiune

Prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.

Articolul 1252. Forma contractului de locaţiune

Contractul de locaţiune a unui bun imobil trebuie să fie întocmit în scris.

Articolul 1253. Termenul maxim al locaţiunii

Termenul locaţiunii nu poate depăşi 99 de ani.

Articolul 1254. Caracteristicile bunului închiriat

(1) Locatorul este obligat să predea locatarului bunul în starea corespunzătoare, conform destinaţiei convenite prin contract, şi să menţină bunul în această stare pe durata locaţiunii.

(2) Bunul dat de locator trebuie să fie liber de orice viciu material sau juridic.

(3) Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are caracteristicile convenite. Bunul este liber de vicii materiale în cazul în care poate fi folosit conform destinaţiei stabilite în contract, dacă nu s-a convenit asupra unor anumite caracteristici, sau conform destinaţiei obişnuite a unor asemenea bunuri dacă nu s-a convenit asupra folosinţei.

(4) Bunul este considerat liber de orice viciu juridic dacă nici un terţ nu poate valorifica drepturi asupra acestui bun în perioada pentru care a fost încheiat contractul.

(5) Locatorul garantează contra viciului material sau juridic chiar dacă nu l-a cunoscut la încheierea contractului.

(6) Înainte de a-şi valorifica drepturile, locatarul trebuie să-l informeze pe locator despre viciile bunului depistate.

Articolul 1255. Reducerea chiriei din cauza viciului bunului închiriat

(1) Dacă bunul este afectat de un viciu, locatarul este eliberat de plata unei părţi din chirie proporţional diminuării folosinţei bunului. Dreptul de a plăti o chirie redusă încetează cînd viciul este remediat. Viciul nesemnificativ nu este luat în considerare.

(2) În cazul închirierii unei locuinţe, convenţiile prin care se derogă de la alin.(1) în defavoarea locatarului sînt nule.

Articolul 1256. Repararea prejudiciului cauzat de viciile bunului închiriat

(1) Dacă un viciu care diminuează folosinţa bunului există în momentul încheierii contractului sau apare ulterior dintr-o cauză pentru care este răspunzător locatorul sau dacă acesta este în întîrziere în privinţa obligaţiei sale de a remedia bunul, locatarul poate cere, pe lîngă pretenţiile sale la o chirie redusă, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

(2) În cazul întîrzierii locatorului, locatarul poate remedia el însuşi viciul, cerînd restituirea cheltuielilor utile.

Articolul 1257. Efectele cunoaşterii viciului de către locatar

Dacă, la momentul încheierii contractului de locaţiune, ştia sau trebuia, în mod rezonabil, să ştie despre viciul bunului şi nu a formulat pretenţii în legătură cu acest fapt, locatarul nu va beneficia de drepturile prevăzute la art.1255 şi 1256.

Articolul 1258. Nulitatea clauzei privind exonerarea de răspundere sau diminuarea ei

Clauza în al cărei temei locatorul este exonerat de răspundere pentru vicii sau răspunderea lui este diminuată nu poate fi invocată în partea în care se referă la viciile pe care locatorul nu le-a adus în prealabil la cunoştinţa locatarului consumator. Orice clauză contrară în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1259. Răspunderea locatorului pentru fapta terţului

(1) Locatorul este obligat să repare prejudiciul care rezultă din perturbarea de către un terţ a folosirii bunului numai în cazul în care terţul este un locatar sau dacă locatorul i-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.

(2) Dacă folosinţa bunului este diminuată, locatarul conservă dreptul la alte mijloace pe care le are contra locatorului.

Articolul 1260. Efectele întîrzierii sau ale refuzului predării bunului închiriat

Dacă locatorul nu predă la timp bunul închiriat sau refuză să-l predea, locatarul este în drept să ceară executarea acestei obligaţii şi repararea prejudiciului sau rezoluţiunea locaţiunii şi repararea prejudiciului cauzat astfel.

Articolul 1261. Interdicţia schimbării formei sau destinaţiei bunului închiriat

Nici locatorul, nici locatarul nu are dreptul să schimbe forma sau destinaţia bunului în timpul locaţiunii.

Articolul 1262. Modul de plată a chiriei

(1) Plata chiriei poate fi efectuată integral la expirarea termenului locaţiunii. Dacă plata chiriei este stabilită pentru anumite perioade, ea trebuie efectuată la expirarea lor.

(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1264 alin.(1) lit.c), plata cheltuielilor suplimentare este obligatorie numai în cazul în care există un acord între părţi.

(3) Dacă în folosirea bunului închiriat au apărut piedici din vina locatarului, acesta nu va fi exonerat de plata chiriei.

Articolul 1263. Temeiurile şi condiţiile de modificare a chiriei

(1) Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere instanţei de judecată modificarea chiriei prin hotărîre judecătorească numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă, cu excepţia cazului în care locatorul şi-a asumat riscul schimbării condiţiilor economice.

(2) Locatarul are dreptul să ceară reducerea chiriei în cazul în care condiţiile, stipulate în contract, de folosire a bunului sau starea lui s-au înrăutăţit, în conformitate cu dispoziţiile art.933. Dispoziţiile art.901-946 rămîn aplicabile.

Articolul 1264. Obligaţiile locatarului

(1) Locatarul este obligat:

a) să folosească bunul potrivit destinaţiei şi în conformitate cu clauzele contractului;

b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului;

c) să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunului;

d) să efectueze reparaţia curentă a bunului.

(2) Reparaţia curentă presupune intervenţiile necesare în rezultatul folosinţei conform destinaţiei a bunului şi care, în mod echitabil, pot fi puse pe seama locatarului, avînd în vedere în special natura bunului, destinaţia pentru care este folosit şi termenul locaţiunii.

(3) Locatarul nu este obligat să efectueze reparaţiile curente doar pentru a înlătura efectele uzurii normale a bunului.

Articolul 1265. Răspunderea pentru uzura bunului închiriat

(1) Locatarul nu poartă răspundere pentru uzura normală a bunului închiriat dacă acesta a fost folosit potrivit destinaţiei şi în conformitate cu clauzele contractului.

(2) Uzura normală presupune semnele obişnuite şi inevitabile ale unei folosinţe prudente însoţite de întreţinere corespunzătoare.

Articolul 1266. Obligaţia locatarului în raport cu alţi locatari

(1) Locatarul are obligaţia de a acţiona într-o manieră care să nu împiedice folosirea normală a bunului de către alţi locatari. Locatarul este ţinut faţă de locator şi de ceilalţi locatari să repare prejudiciul care poate rezulta din neexecutarea acestei obligaţii fie că a fost produs de el, fie de persoanele cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.

(2) Locatorul are dreptul la rezoluţiunea locaţiunii în cazul neexecutării obligaţiei prevăzute la alin.(1).

Articolul 1267. Dreptul locatarului în cazul deranjării folosinţei sale de către un alt locatar

(1) Locatarul a cărui folosinţă este deranjată de către un alt locatar sau de persoanele cărora acesta le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el poate obţine, în dependenţă de circumstanţe, o reducere a chiriei sau rezoluţiunea locaţiunii dacă înştiinţează locatorul comun despre încălcările ce îi afectează folosinţa şi dacă acestea persistă.

(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), locatarul poate cere locatorului comun repararea prejudiciului, cu excepţia cazului cînd ultimul demonstrează că a acţionat cu prudenţă şi diligenţă.

(3) Locatorul se poate întoarce împotriva locatarului vinovat de prejudiciu.

Articolul 1268. Dreptul locatorului de a verifica bunul închiriat şi de a efectua lucrări asupra lui

Locatorul are dreptul să verifice bunul închiriat, să efectueze lucrări asupra lui şi, în cazul imobilului, să-l prezinte eventualilor cumpărători sau locatari, fiind obligat să-şi exercite aceste drepturi în mod rezonabil.

Articolul 1269. Repararea prejudiciului suferit de locator

(1) Locatarul este ţinut să repare prejudiciul suferit de locator prin pierderile survenite la bunul închiriat dacă nu va demonstra că pierderile nu se datorează vinovăţiei sale sau a persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.

(2) În cazul în care bunul închiriat este un imobil, locatarul nu răspunde de prejudiciul cauzat prin incendiu dacă nu se va demonstra că el se datorează faptei locatarului sau a persoanelor cărora acesta le-a permis folosinţa sau accesul la imobil.

Articolul 1270. Sublocaţiunea sau cesiunea locaţiunii

(1) Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiunea numai cu consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locaţiunea.

(2) Locatorul nu poate să nu dea consimţămîntul la subînchiriere sau la cesiunea locaţiunii dacă, după încheierea contractului de locaţiune, se naşte interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial, unui terţ. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terţului constituie un impediment, spaţiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motive temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii.

(3) Dacă nu consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii, locatorul este obligat să comunice, în termen de 15 zile, locatarului motivele; de altfel se consideră că a consimţit.

(4) Locatorul care consimte la sublocaţiune sau la cesiunea locaţiunii nu poate cere decît compensarea cheltuielilor rezonabile care pot rezulta din sublocaţiune sau cesiune.

(5) În cazul sublocaţiunii, locatarul îşi păstrează răspunderea faţă de locator.

(6) Termenul sublocaţiunii nu poate depăşi termenul locaţiunii.

(7) Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii. Dacă obiectul locaţiunii este un imobil de locuit, orice clauză contrară prezentului alineat este nulă.

Articolul 1271. Acţiunile directe contra sublocatarului

(1) În caz de neplată a chiriei cuvenite în temeiul locaţiunii, locatorul îl poate urmări pe sublocatar pînă la concurenţa chiriei pe care acesta din urmă o datorează locatarului. Sublocatarul nu poate opune plăţile făcute cu anticipaţie.

(2) Plata făcută de sublocatar, fie în temeiul unei clauze a contractului de sublocaţiune comunicate locatorului, fie în conformitate cu uzanţele locale, nu este considerată făcută cu anticipaţie.

(3) Locatorul îşi păstrează dreptul prevăzut la alin.(1) atunci cînd creanţa avînd ca obiect chiria datorată în temeiul sublocaţiunii a fost cesionată.

(4) Locatorul poate, de asemenea, să se îndrepte direct împotriva sublocatarului pentru a-l constrînge la executarea celorlalte obligaţii asumate prin contractul de sublocaţiune.

Articolul 1272. Efectele neexecutării obligaţiilor de către sublocatar

În cazul în care neexecutarea unei obligaţii de către sublocatar cauzează un prejudiciu esenţial locatorului sau altor locatari, locatorul poate cere rezoluţiunea sublocaţiunii.

Articolul 1273. Efectele neexecutării obligaţiilor de către locator

În cazul în care locatorul nu-şi execută obligaţiile, sublocatarul poate exercita drepturile locatarului pentru a-l obliga să-şi execute obligaţiile.

Articolul 1274. Obligaţia efectuării reparaţiei capitale

(1) Locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă.

(3) Nerespectarea de către locator a obligaţiei prevăzute la alin.(1) şi (2) acordă locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală în contul chiriei.

(4) Reparaţia capitală presupune toate intervenţiile necesare pentru îndeplinirea obligaţiei locatorului prevăzute la art.1254 alin.(1), cu excepţia reparaţiilor curente.

(5) În orice caz, locatorul va fi ţinut să efectueze reparaţiile necesare pentru a înlătura prejudiciul adus bunului închiriat de un eveniment în afara controlului locatarului sau al persoanelor cărora le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el.

Prezumţia prevăzută la art.1269 rămîne aplicabilă.

(6) Locatorul nu este obligat să efectueze reparaţiile necesare doar pentru a înlătura efectele uzurii normale a bunului.

(7) Locatorul poate pune pe seama locatarului cheltuielile reparaţiei capitale în măsura în care reparaţia este necesară pentru a repara prejudiciul pentru care răspunde locatarul conform art.1269.

Articolul 1275. Obligaţia locatarului de a informa

(1) Locatarul este obligat să informeze locatorul despre deteriorarea bunului închiriat sau existenţa vreunui pericol, despre orice drept sau pretenţie a unui terţ, dacă aceste circumstanţe necesită intervenţia sau apărarea din partea locatorului.

(2) Locatarul este obligat să informeze locatorul conform alin.(1) într-un termen rezonabil după ce a cunoscut pentru prima dată acea circumstanţă şi caracterul ei.

(3) Se prezumă că locatarul a cunoscut circumstanţa şi caracterul ei dacă trebuia, în mod rezonabil, să o cunoască.

Articolul 1276. Efectele schimbării proprietarului bunului închiriat

(1) Dacă bunul închiriat este înstrăinat de locator unui terţ, acesta din urmă se subrogă de drept locatorului în drepturile şi obligaţiile care decurg din locaţiune dacă locaţiunea este opozabilă terţului.

(2) Locaţiunea este opozabilă terţului care dobîndeşte dreptul de proprietate sau alt drept real asupra bunului închiriat dacă, la data dobîndirii, terţul cunoştea sau trebuia să cunoască existenţa locaţiunii sau dacă bunul închiriat se afla în posesia locatarului.

(3) În cazul bunurilor asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate prevăzut de lege, locaţiunea, de asemenea, este opozabilă terţului dobînditor dacă, la data dobîndirii, era notată în acel registru. În absenţa acestei notări, locaţiunea este opozabilă în temeiul alin.(2) doar dacă termenul ei nu depăşeşte 3 ani, în cazul bunului imobil, sau 1 an, în cazul celorlalte bunuri asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate prevăzut de lege.

(4) Locatorul iniţial rămîne răspunzător pentru prejudiciul cauzat locatarului anterior înstrăinării.

(5) Cînd locatarul bunului înstrăinat a dat garanţii locatorului pentru îndeplinirea obligaţiilor sale, dobînditorul se subrogă în drepturile care izvorăsc din aceste garanţii, în condiţiile legii.

(6) Restabilirea dreptului de proprietate, pe motiv de nulitate, rezoluţiune sau pe alt temei conform legii, la locatorul iniţial are ca efect restabilirea raporturilor de locaţiune. Această regulă nu afectează prestaţiile executate înainte de data restabilirii.

Articolul 1277. Efectele exproprierii bunului închiriat

(1) Exproprierea totală a bunului închiriat stinge locaţiunea de la data la care expropriatorul are dreptul să ia bunul în posesiune.

(2) În cazul în care exproprierea bunului este parţială, locatarul poate, după împrejurări, obţine reducerea chiriei sau rezoluţiunea locaţiunii.

Articolul 1278. Decesul locatarului sau al locatorului

Locaţiunea nu încetează prin decesul locatarului, nici prin cel al locatorului, cu excepţia cazului în care contractul prevede altfel sau a cazului în care, în funcţie de circumstanţe, contractul nu mai poate fi menţinut.

Articolul 1279. Încetarea locaţiunii

Locaţiunea încetează:

a) la expirarea termenului locaţiunii;

b) în cazul pieirii bunului închiriat;

c) în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 1280. Prelungirea contractului de locaţiune

(1) Dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea termenului locaţiunii, acesta se consideră prelungit pe un termen nedeterminat.

(2) La expirarea termenului locaţiunii, locatarul are dreptul prioritar la încheierea contractului pe un nou termen dacă:

a) şi-a onorat anterior obligaţiile contractuale;

b) bunul se dă în locaţiune pe un nou termen;

c) este de acord cu noile condiţii contractuale stabilite de locator.

(3) Garanţia constituită de un terţ pentru executarea obligaţiilor de către locatar nu se extinde asupra locaţiunii reînnoite.

Articolul 1281. Rezoluţiunea locaţiunii

(1) În cazul locaţiunii fără termen, oricare dintre părţi are dreptul la rezoluţiunea locaţiunii cu un preaviz de 3 luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile.

(2) Notificarea făcută cu nerespectarea termenului de preaviz stabilit de lege sau contract nu produce efecte decît de la expirarea acelui termen.

(3) Dacă locuinţa sau orice altă încăpere destinată pentru locuit se află într-o stare ce creează un pericol real pentru sănătate, locatarul are dreptul la rezoluţiunea locaţiunii fără respectarea termenului de preaviz. Locatarul are acest drept şi în cazul în care, la încheierea contractului, ştia despre pericol şi nu a înaintat pretenţii în legătură cu acesta.

(4) Rezoluţiunea locaţiunii are ca efect şi rezoluţiunea sublocaţiunii dacă în contractul de locaţiune nu este prevăzut altfel.

Articolul 1282. Rezoluţiunea locaţiunii din iniţiativa locatorului

(1) Locatorul este în drept să ceară rezoluţiunea locaţiunii dacă locatarul:

a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;

b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire;

c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract nu este prevăzut altfel;

d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului.

(2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive de rezoluţiune a locaţiunii din iniţiativa locatorului.

Articolul 1283. Rezoluţiunea locaţiunii din iniţiativa locatarului

(1) Locatarul este în drept să ceară rezoluţiunea locaţiunii în cazul în care:

a) şi-a pierdut capacitatea de muncă şi nu poate folosi bunul închiriat;

b) este privat de libertate şi nu-şi poate executa obligaţiile contractuale.

(2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive decît cele de la alin.(1) de rezoluţiune a locaţiunii din iniţiativa locatarului.

Articolul 1284. Restituirea bunului închiriat

(1) După încetarea raporturilor contractuale, locatarul este obligat să restituie bunul închiriat în starea în care i-a fost dat sau în starea prevăzută de contract.

(2) Prejudiciul cauzat prin înrăutăţirea stării bunului se repară de către locatar dacă nu dovedeşte lipsa vinovăţiei sale. Locatarul poartă răspundere în aceeaşi măsură pentru înrăutăţirea admisă de membrii familiei sale, de sublocatar sau de terţi, cărora le-a permis accesul la bunul închiriat.

(3) Locatarul răspunde pentru deteriorarea bunului în mărimea în care s-a micşorat valoarea lui dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1285. Soarta îmbunătăţirilor bunului închiriat

(1) La expirarea termenului sau la rezoluţiunea locaţiunii, locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile, efectuate cu permisiunea locatorului, care pot fi separate fără a se deteriora bunul ori să ceară compensarea valorii lor de către locator dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Locatarul are dreptul să separe îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului dacă pot fi separate fără a se deteriora bunul şi dacă locatorul refuză să compenseze valoarea lor. În cazul în care îmbunătăţirile efectuate fără permisiunea locatorului nu pot fi separate fără a se deteriora bunul, ele devin proprietate a locatorului.

(3) La cererea locatorului, construcţiile neautorizate de el urmează a fi demolate de către locatar sau pe contul lui.

Articolul 1286. Consecinţele nerestituirii la timp a bunului închiriat

Dacă, după încetarea raporturilor contractuale, locatarul nu restituie bunul închiriat, locatorul are dreptul să ceară plata chiriei pentru toată durata întîrzierii. Se poate cere repararea prejudiciului în partea neacoperită de chirie.

Articolul 1287. Limitarea dreptului de a cere chiria ratată

(1) În cazul în care a rezolvit contractul de locaţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiilor de către locatar, locatorul nu are dreptul de a cere chiria pe care o va rata din cauza încetării înainte de termen a locaţiunii. Această regulă nu împiedică locatorul să ceară, conform dispoziţiilor privind neexecutarea obligaţiilor, repararea prejudiciului cauzat.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special atunci cînd locatarul a renunţat, contrar condiţiilor locaţiunii, la folosinţa bunului, iar locatorul a acceptat restituirea lui.

ARENDA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1288. Contractul de arendă

(1) Prin contractul de arendă, o parte (arendator) se obligă să dea celeilalte părţi (arendaş) un teren agricol şi/sau alte bunuri agricole în posesie şi folosinţă pe o durată determinată, iar aceasta se obligă să efectueze plata de arendă.

(2) În sensul prezentului capitol prin bunuri agricole se înţeleg mijloace fixe (terenuri cu destinaţie agricolă, inclusiv din intravilanul localităţilor, şi ale fondului de rezervă, maşini, utilaje şi instalaţii destinate lucrărilor agricole, construcţii, inclusiv construcţii hidrotehnice, platforme şi spaţii de depozitare destinate păstrării producţiei agricole, cu terenurile aferente acestora, animale care se folosesc în procesul agricol) şi, după caz, mijloace circulante.

(3) Contractului de arendă i se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la locaţiune în măsura în care prezentul capitol nu prevede altfel.

Secţiunea a 2-a

Apariţia dreptului de arendă, modificarea şi încetarea lui

Articolul 1289. Încheierea contractului de arendă

(1) Contractul de arendă se încheie în formă scrisă.

(2) Dacă părţile nu convin altfel, dreptul de posesie şi folosinţă asupra bunurilor agricole arendate se naşte din momentul semnării contractului de arendă şi poate fi exercitat doar după semnarea actului de predare-primire.

(3) Contractul de arendă trebuie să prevadă date privind:

a) obiectul contractului;

b) termenul arendei;

c) componenţa, forma şi cuantumul plăţii pentru arendă;

d) condiţiile de folosire a obiectelor situate pe teren, inclusiv a utilajului şi a tehnicii agricole.

(4) La cererea uneia dintre părţi, la contractul de arendă a terenurilor agricole se anexează copia planului cadastral al acestor terenuri.

(5) În cazul în care se dă în arendă o parte dintr-un teren divizibil sau dintr-o construcţie capitală, la actul de predare-primire se anexează copia planului cadastral al terenului sau al construcţiei, cu marcarea părţii ce se dă în arendă.

Articolul 1290. Descrierea bunului agricol arendat

(1) La începutul şi la încetarea arendei, părţile contractante sînt obligate să întocmească, în termen de 5 zile lucrătoare, acte de predare-primire a bunului agricol arendat.

(2) Actul de predare-primire a terenului agricol arendat va conţine date privind:

a) numărul cadastral al terenului;

b) suprafaţa;

c) bonitatea;

d) modul de folosinţă;

e) starea terenului (prelucrat, neprelucrat, cultivat etc.);

f) viciile materiale şi juridice;

g) alte date, la cererea părţilor.

(3) Actul de predare-primire a bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile, va conţine date privind:

a) denumirea şi destinaţia bunurilor;

b) starea tehnică;

c) anul fabricării sau dării în exploatare, termenul general şi termenul care a rămas de exploatare a bunurilor;

d) efectuarea ultimei reparaţii curente şi capitale;

e) valoarea reală a bunurilor agricole evaluată conform legislaţiei;

f) condiţiile de folosire;

g) viciile materiale şi juridice;

h) alte date, la cererea părţilor.

(4) Din momentul semnării, actul de predare-primire devine parte integrantă a contractului de arendă. Neincluderea unei informaţii prevăzute la alin.(2) sau (3) nu afectează valabilitatea actului de predare-primire.

Articolul 1291. Termenul arendei

(1) Termenul arendei se stabileşte de către părţile contractante, dar nu va fi mai mic de 1 an şi mai mare de 30 de ani.

(2) La darea în arendă a terenurilor agricole în scopul sădirii unor plantaţii multianuale, termenul arendei va fi de cel puţin 25 de ani, dacă în contract nu este prevăzut un alt termen.

Articolul 1292. Prelungirea contractului de arendă

(1) Contractul de arendă poate fi prelungit cu acordul comun al părţilor.

(2) În cazul în care contractul nu prevede altfel, partea care intenţionează să nu prelungească contractul de arendă este obligată să avizeze cealaltă parte cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea termenului contractului.

(3) În cazul în care termenul arendei expiră, iar arendatorul nu cere să i se predea bunurile arendate şi arendaşul continuă exploatarea acestora, contractul de arendă se consideră prelungit pentru un an agricol.

Articolul 1293. Notarea arendei, înregistrarea arendei

(1) Arenda terenurilor agricole încheiată pe un termen mai mare de 5 ani trebuie notată în registrul bunurilor imobile.

(2) În cazul în care un arendaş încheie contracte de arendă cu mai mulţi arendatori, la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale, primirea cererilor de notare a arendei în registrul bunurilor imobile se efectuează de către registratorul organului cadastral teritorial pe teritoriul localităţii.

(3) Organul cadastral teritorial prezintă, în termen de o lună de la efectuarea înregistrărilor, autorităţii administraţiei publice locale de nivelul întîi din zona sa de activitate informaţia respectivă din registrul bunurilor imobile privind notarea arendei sau modificările la notare, precum şi radierea notărilor.

(4) Arenda terenurilor agricole încheiată pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile. Înregistrarea arendei conform prezentului alineat nu produce efectele juridice ale notării în registrul bunurilor imobile.

(5) Arendaşul, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de arendă, asigură notarea arendei conform alin.(1) sau, după caz, asigură înregistrarea arendei conform alin.(4). Nenotarea are ca efect inopozabilitatea contractului faţă de terţ.

(6) În caz de neînregistrare a arendei în termenul prevăzut la alin.(5), arendaşul poartă răspunderea prevăzută de lege.

(7) Notarea benevolă la organul cadastral teritorial a arendei încheiate pe un termen de pînă la 5 ani îl scuteşte pe arendaş de obligaţia de a o înregistra la primărie.

Articolul 1294. Înregistrarea arendei în registrul con-tractelor de arendă

(1) Arenda încheiată pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv se înregistrează în registrul contractelor de arendă ţinut de primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenurile şi alte bunuri agricole arendate. În cazul în care terenurile şi alte bunuri agricole date în arendă sînt amplasate pe teritoriul mai multor localităţi, arenda se înregistrează la primăria fiecăreia dintre aceste localităţi.

(2) Primăria ţine registrul contractelor de arendă în modul stabilit de prezentul capitol, de alte acte legislative şi de regulamentul aprobat de Guvern.

(3) Pentru înregistrarea arendei la primărie, arendaşul (reprezentantul acestuia) prezintă:

a) 3 exemplare ale contractului de arendă, dintre care unul este originalul sau o copie autentificată în condiţiile legii;

b) extrasul din registrul de publicitate în care este înregistrat arendaşul;

c) documentul ce confirmă împuternicirile reprezentantului arendaşului, după caz;

d) bonul de achitare a plăţii pentru înregistrare.

(4) Registrul contractelor de arendă este ţinut de inginerul cadastral, de secretarul consiliului local sau de o altă persoană desemnată în modul stabilit.

(5) În registrul contractelor de arendă se înregistrează date privind:

a) părţile contractante, domiciliul ori sediul acestora;

b) numerele cadastrale, suprafaţa, bonitatea şi modul de folosinţă a terenurilor date în arendă;

c) termenul arendei;

d) plătitorul impozitelor aplicate asupra bunului agricol arendat;

e) alte date, după caz.

(6) Înregistrarea arendei se confirmă prin aplicarea ştampilei primăriei, prin notarea în contract a datei înregistrării şi prin semnătura persoanei împuternicite cu efectuarea înregistrării.

(7) Arendaşului i se remit două exemplare ale contractului de arendă înregistrat.

(8) Înregistrarea arendei, a modificărilor introduse în contract, a documentelor privind rezoluţiunea arendei, precum şi eliberarea extraselor respective se efectuează contra plată, al cărei cuantum maxim este stabilit de Guvern. Plata menţionată se varsă la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.

(9) Ţinerea registrului contractelor de arendă se coordonează cu ţinerea cadastrului funciar, a sistemului informaţional fiscal şi a altor sisteme, în modul prevăzut de legislaţie.

Secţiunea a 3-a

Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de arendă

Articolul 1295. Drepturile părţilor

(1) Arendatorul este în drept să verifice oricînd modul în care arendaşul exploatează bunurile sale date în arendă, fără a interveni în activitatea curentă a acestuia, şi să obţină informaţia necesară.

(2) Bunurile agricole, altele decît terenurile, transmise arendaşului, dar nefolosite în procesul tehnologic de producţie, pot fi conservate ori vîndute cu consimţămîntul arendatorului. Cheltuielile ce ţin de conservarea sau vînzarea acestor bunuri se trec în contul plăţii pentru arendă în cazul în care contractul nu prevede altfel.

(3) Arendaşul (sau deţinătorul terenului vecin cu cel arendat) are dreptul prioritar la încheierea contractului de arendă pe un nou termen în cazul în care:

a) şi-a onorat obligaţiile contractuale luate anterior;

b) bunurile arendate se dau în arendă pe un nou termen;

c) acceptă noile clauze contractuale stabilite de arendator.

(4) Arendaşul are drept de preemţiune în cazul vînzării de către arendatorul proprietar a bunurilor date în arendă.

(5) Dispoziţiile alin.(4) nu se aplică dacă arenda este inopozabilă terţului cumpărător. Dreptul arendaşului de a cere repararea prejudiciului de la arendatorul care a încălcat dreptul de preemţiune rămîne neafectat.

Articolul 1296. Obligaţiile părţilor

(1) Arendatorul este obligat:

a) să predea bunurile agricole date în arendă în termenele şi în condiţiile stipulate în contract;

b) să acţioneze într-o manieră care să nu împiedice folosinţa normală a bunurilor date în arendă;

c) să plătească arendaşului, în cazul rezoluţiunii arendei înainte de încheierea anului agricol, valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului agricol în condiţiile unei gospodăriri normale;

d) să predea arendaşului cartea istoriei cîmpurilor, întocmită cu cel puţin 3 ani pînă la data încheierii contractului de arendă;

e) să execute alte condiţii prevăzute de legislaţie sau de contract.

(2) La încheierea contractului de arendă, arendatorul este obligat să informeze arendaşul despre drepturile terţilor asupra bunurilor date în arendă. Nerespectarea acestei prevederi acordă arendaşului dreptul la reducerea mărimii plăţii pentru arendă sau la rezoluţiunea arendei, precum şi la despăgubiri, cu excepţia cazului cînd arendaşul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască existenţa dreptului terţilor.

(3) Arendaşul este obligat:

a) sa folosească bunurile arendate ca un bun proprietar, conform clauzelor contractului;

b) să menţină potenţialul productiv al bunurilor arendate, să le restituie, la expirarea termenului stipulat în contract, în starea corespunzătoare clauzelor contractului, ţinîndu-se cont de gradul de uzură;

c) să achite plata pentru arendă în termenul şi în modul stabilit;

d) să achite impozitele şi alte plăţi prevăzute de legislaţie, în cazul în care contractul nu prevede altfel;

e) să predea arendatorului cartea istoriei cîmpurilor, întocmită cu cel puţin 3 ani pînă la data încetării sau rezoluţiunii arendei;

f) să respecte alte condiţii prevăzute de legislaţie sau de contract.

Articolul 1297. Încetarea arendei

(1) Arenda încetează odată cu expirarea termenului pentru care a fost convenită.

(2) Încetarea arendei înainte de termen are loc în conformitate cu legea sau contractul.

Articolul 1298. Rezoluţiunea arendei

(1) Afară de alte cazuri prevăzute de lege sau contract, arendatorul are dreptul de a declara rezoluţiunea arendei dacă arendaşul:

a) nu a notat arenda în registrul bunurilor imobile sau, după caz, nu a înregistrat contractul în registrul contractelor de arendă în termenul prevăzut la art.1293 alin.(5);

b) refuză fără justificare să ia în arendă bunurile agricole stipulate în contract;

c) a înrăutăţit starea bunurilor astfel, încît ea nu poate fi restabilită pînă la expirarea termenului arendei.

(2) Arendaşul are dreptul să declare rezoluţiunea arendei în cazul în care:

a) arendatorul refuză să dea în arendă bunurile stipulate în contract, nu le-a transmis la timp ori face imposibilă exploatarea bunurilor arendate, cu excepţia cazului în care aceste împrejurări sînt imputabile arendaşului;

b) bunurile arendate au ajuns într-o stare inutilizabilă din cauza unor evenimente în afara controlului său.

Articolul 1299. Consecinţele rezoluţiunii arendei unui teren

Dacă rezoluţiunea arendei unui teren agricol are loc pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale. La compensarea valorii fructelor se iau în calcul şi datoriile părţilor la momentul rezoluţiunii arendei.

Secţiunea a 4-a

Plata pentru arenda terenurilor agricole.

Cuantumul şi modul de achitare.

Subarenda terenurilor agricole

Articolul 1300. Plata pentru arenda terenurilor agricole

(1) Plata pentru arenda terenurilor agricole se stabileşte în unităţi băneşti, se face în natură, în bani sau în natură şi în bani ori într-o altă formă, potrivit acordului dintre părţile contractante, şi se efectuează în termenul şi în locul prevăzute în contractul de arendă.

(2) Plata în natură pentru arenda terenurilor agricole se stabileşte într-o cantitate determinată de produse agricole sau într-un procent determinat din volumul producţiei. Produsele cu care se plăteşte arenda se stabilesc de către părţi, în funcţie de specificul activităţii agricole şi de zonă.

(3) Termenele şi locul efectuării plăţii în natură pentru arenda terenurilor agricole, precum şi calitatea produselor se stabilesc de către părţi în contract, în funcţie de felul produselor şi de specificul obţinerii acestora.

(4) Producţia agricolă eliberată de către arendaş în contul plăţii pentru arenda terenurilor agricole se estimează la preţuri ce nu le depăşesc pe cele în vigoare pe piaţa locală la această producţie la momentul eliberării ei, în cazul în care contractul nu prevede altfel.

Articolul 1301. Repartizarea contractuală a riscurilor

(1) În contractul de arendă părţile contractante pot stabili, de comun acord, cazurile şi limitele suportării prejudiciilor cauzate de calamităţi naturale.

(2) De comun acord, părţile pot să prevadă repartizarea pierderilor, totale sau parţiale, ale bunurilor arendate, ca urmare a unor evenimente în afara controlului arendaşului care fac imposibilă sau dificilă executarea obligaţiilor uneia dintre părţi.

Articolul 1302. Reducerea arendei

Dacă mai mult de jumătate din fructele obţinute prin arendare pier din cauza unui eveniment în afara controlului arendaşului, acesta este în drept să reducă proporţional plata arendei pentru perioada respectivă. Dreptul la reducere subzistă doar pînă la separarea fructelor.

Articolul 1303. Dreptul de amanet al arendatorului

(1) Arendatorul, în vederea garantării creanţelor sale ce decurg din contractul de arendă, are drept de amanet asupra bunurilor aduse de arendaş şi asupra fructelor bunului arendat.

(2) Amanetul arendatorului nu este opozabil creditorului gajist care şi-a înregistrat gajul înainte de scadenţa creanţei invocate pentru exercitarea amanetului.

Articolul 1304. Subarenda terenurilor agricole

(1) Pentru transmiterea terenurilor agricole în subarendă, arendaşul este obligat să obţină încuviinţarea arendatorului şi să încheie un contract separat. În caz de nerespectare a acestei obligaţii, arendatorul are dreptul la rezoluţiunea arendei şi restituirea posesiei terenurilor agricole de la arendaş sau, după caz, subarendaş.

(2) Arendatorul va indica în încuviinţarea sa terenurile agricole care pot fi date în subarendă, precum şi termenul şi scopul subarendei.

(3) Contractul de subarendă a terenurilor agricole va conţine informaţii despre contractul de arendă şi încuviinţarea arendatorului în al cărei temei a fost încheiat contractul de subarendă.

(4) Darea în subarendă a terenurilor agricole arendate nu absolvă arendaşul de răspunderea faţă de arendator.

(5) Termenul subarendei terenurilor agricole nu poate depăşi termenul contractului de arendă.

(6) Subarenda de către subarendaş nu se admite.

Secţiunea a 5-a

Modul de folosire a bunurilor agricole arendate

Articolul 1305. Transmiterea bunurilor agricole în arendă

(1) Arendatorul este obligat să transmită arendaşului în posesie şi folosinţă bunurile în starea ce corespunde cerinţelor prevăzute de contract.

(2) În cazul în care viciile materiale şi viciile juridice ale bunurilor agricole arendate au fost stipulate în contract sau arendaşul le-a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să le cunoască pe altă cale, arendatorul este absolvit de răspundere.

(3) În cazul în care arendatorul, în termenul stabilit, nu semnează actul de predare-primire a bunurilor arendate, arendaşul este în drept să ceară aceste bunuri, precum şi repararea prejudiciilor cauzate prin întîrziere, ori să ceară rezoluţiunea arendei şi repararea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea contractului de arendă.

Articolul 1306. Cumpărarea bunului agricol de către arendaş

În cazul în care, pe durata termenului de arendă, arendaşul şi arendatorul încheie contract de vînzare-cumpărare cu privire la bunul agricol arendat, clauza care prevede că plata de arendă plătită anterior vînzării se deduce din preţ este nulă.

Articolul 1307. Restituirea bunurilor agricole arendate

(1) Restituirea bunurilor agricole arendate se efectuează în baza actului de predare-primire, întocmit conform art.1290.

(2) La expirarea termenului arendei, arendaşul este obligat să restituie arendatorului bunurile agricole arendate în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de uzura bunurilor (bonitatea solului), specificată în contract.

(3) Arendaşul este în drept să separe îmbunătăţirile bunurilor agricole arendate efectuate cu permisiunea arendatorului, care pot fi separate fără a deteriora bunurile, ori să ceară compensarea valorii lor de către arendator în cazul care contractul nu prevede altfel.

Secţiunea a 6-a

Darea în arendă a terenurilor agricole proprietate a

statului sau a unităţii administrativ-teritoriale

Articolul 1308. Darea în arendă a terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale

(1) Terenurile agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale se dau în arendă de către Guvern ori entitatea în gestiunea căreia se află sau, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în limitele competenţei şi în condiţiile legislaţiei.

(2) Arendarea terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică dacă legea nu prevede un alt mod.

(3) Plata anuală pentru arenda terenurilor agricole proprietate a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale se stabileşte în baza raportului de evaluare întocmit de un evaluator în conformitate cu Legea nr.989/2002 cu privire la activitatea de evaluare.

[Art.1308 alin.(3) în redacţia Legii nr.59 din 20.03.2025, în vigoare 01.04.2025]

Secţiunea a 7-a

Particularităţile arendei bunurilor agricole,

altele decît terenurile

Articolul 1309. Modul de calculare a plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile

(1) Modul de calculare a cuantumului plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile, se stabileşte de către Guvern, în funcţie de gradul de uzură al bunurilor.

(2) La arendarea bunurilor agricole, altele decît terenurile, arendaşul este obligat să calculeze uzura acestora şi s-o reflecte în contul său extrabilanţier.

(3) În sensul prezentei secţiuni, prin uzură a bunurilor agricole se înţelege reducerea valorii bunurilor agricole, altele decît terenurile, prin întrebuinţarea îndelungată a acestora.

Articolul 1310. Modul de achitare a plăţii pentru arendă

(1) Modul de achitare a plăţii pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile, se stabileşte prin acordul părţilor contractante. Plata se achită anual sau se acumulează la contul de bilanţ al arendaşului.

(2) În cazul în care plata pentru arendă se acumulează la contul de bilanţ al arendaşului, acesta, cu acordul arendatorului, efectuează reparaţia capitală, reconstrucţia sau renovarea bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile, şi procură bunuri noi.

Articolul 1311. Folosirea bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile

(1) Arendaşul foloseşte bunurile agricole arendate, altele decît terenurile, conform condiţiilor stipulate în contract.

(2) Arendatorul dă în arendă bunurile agricole, altele decît terenurile, în starea corespunzătoare stipulată în contract.

(3) Dacă în timpul arendei bunurile agricole, altele decît terenurile, necesită reparaţie curentă, aceasta se efectuează din contul arendaşului.

(4) Arendaşul ia în evidenţă bunurile agricole arendate, altele decît terenurile, la conturile extrabilanţiere respective şi le asigură de răspundere civilă în modul stabilit.

(5) În perioada arendării mijloacelor de transport şi a tehnicii agricole, arendaşul se consideră posesor legal al acestora şi poartă răspundere civilă pentru deteriorarea lor.

(6) Fără consimţămîntul arendatorului se interzice casarea, gajarea, vînzarea, precum şi înstrăinarea în orice alt mod a bunurilor agricole arendate, altele decît terenurile.

Articolul 1312. Reparaţia capitală

(1) Arendatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunurilor agricole date în arendă, altele decît terenurile, în cazul în care contractul nu prevede altfel.

(2) Nerespectarea de către arendator a obligaţiei prevăzute la alin.(1) acordă arendaşului dreptul de a efectua reparaţia capitală din cont propriu şi de a trece cheltuielile suportate în contul plăţii pentru arenda bunurilor agricole.

Articolul 1313. Expirarea termenului arendei bunurilor agricole, altele decît terenurile. Restituirea bunurilor

(1) La expirarea termenului arendei bunurilor agricole, altele decît terenurile, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în starea în care le-a preluat, ţinîndu-se cont de gradul de uzură.

(2) În cazul în care, conform contractului, plata pentru arenda bunurilor agricole, altele decît terenurile, se acumulează la contul de bilanţ al arendaşului, arendaşul, la expirarea termenului arendei, prin acordul părţilor, restituie arendatorului, prin mijloace băneşti ori prin alte bunuri din proprietatea sa, plata pentru arendă neachitată, precum şi sumele destinate reparaţiei capitale a bunurilor agricole, altele decît terenurile, dar neutilizate în acest scop.

(3) În cazul arendării mijloacelor circulante, la expirarea termenului arendei, arendaşul este obligat să le restituie arendatorului în natură, ţinîndu-se cont de uzură, sau să restituie echivalentul în bani al acestor mijloace.

LEASINGUL

Articolul 1314. Contractul de leasing

(1) Prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă să asigure celeilalte părţi (locatar), în decursul unui termen convenit care depăşeşte 1 an (termenul de leasing), posesia şi folosinţa unui bun cumpărat de locator, precum şi să acorde locatarului opţiunea de a dobîndi în proprietate bunul, de a prelungi termenul de leasing ori de a restitui bunul la expirarea termenului de leasing, iar locatarul se obligă să efectueze plăţile periodice convenite (rate de leasing).

(2) Rata de leasing reprezintă plata periodică compusă dintr-o cotă-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobînda de leasing.

(3) Valoarea de intrare a bunului este compusă din costul la care a fost cumpărat bunul de către locator, inclusiv taxele şi impozitele prevăzute de lege (cu excepţia celor care, conform legii, urmează a fi restituite locatorului), precum şi, după caz, orice alte cheltuieli acoperite de locator aferente cumpărării, predării şi punerii în funcţiune a bunului prevăzute de contractul de leasing.

(4) Valoarea reziduală reprezintă suma, adiţională la ratele de leasing, care, dacă este stipulată expres în contractul de leasing, trebuie plătită de către locatar în folosul locatorului în cazul exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii.

(5) Valoarea totală reprezintă suma tuturor plăţilor programate a fi efectuate de către locatar în folosul locatorului conform contractului de leasing, inclusiv toate ratele de leasing, avansurile, comisioanele prevăzute de contractul de leasing în sarcina locatarului, la care se adaugă, dacă s-a stipulat expres, valoarea reziduală.

Articolul 1315. Domeniul de aplicare

(1) Contractul care corespunde dispoziţiilor art.1314 alin.(1) se consideră contract de leasing chiar dacă părţile au exclus sau au supus unor limitări opţiunea de a prelungi termenul de leasing.

(2) Contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale privind contractul de locaţiune.

(3) Dispoziţiile art.1244 se aplică în mod corespunzător dobînzii de leasing.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care locatorul dobîndeşte bunul prin contract de antrepriză ori alt contract cu titlu oneros.

(5) Vînzătorul poate întruni calitatea de locatar în cazul în care ia în leasing bunul vîndut de el (lease-back).

Articolul 1316. Dreptul locatorului la informare. Schimbarea situaţiei materiale a locatarului

(1) Locatorul are dreptul să solicite locatarului documente care reflectă starea lui financiară şi/sau starea bunului solicitat de locatar şi să verifice starea financiară a locatarului şi/sau starea bunului solicitat de locatar.

(2) Locatorul are dreptul să declare rezoluţiunea şi să fie eliberat de obligaţia de a transmite bunul în posesia şi folosinţa locatarului în cazul în care situaţia materială a acestuia se înrăutăţeşte substanţial, fapt ce ar periclita executarea de către acesta a obligaţiilor sale contractuale, chiar dacă înrăutăţirea s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută locatorului ulterior.

Articolul 1317. Încheierea, forma şi conţinutul contractului de leasing

(1) Contractul de leasing se încheie în scris. Dacă pentru vînzarea bunului legea cere o anumită formă sub sancţiunea nulităţii, atunci aceeaşi cerinţă de formă se aplică şi contractului de leasing care are ca obiect asemenea bun.

(2) Din contractul de leasing trebuie să rezulte:

a) valoarea de intrare a bunului;

b) valoarea totală;

c) dobînda de leasing;

d) termenul de leasing;

e) mărimea ratelor de leasing şi scadenţa acestora.

Articolul 1318. Bunul transmis în leasing

(1) Bunurile consumptibile pot fi transmise în leasing doar ca parte a unei universalităţi care conţine predominant bunuri neconsumptibile.

(2) Bunul mobil care face obiectul contractului de leasing conservă natura mobiliară pe durata aflării în leasing, chiar dacă este anexat sau încorporat într-un imobil, în măsura în care nu-şi pierde individualitatea.

Articolul 1319. Dreptul de alegere al locatarului

(1) Dreptul de alegere a bunului şi/sau a vînzătorului aparţine locatarului. În acest caz, locatorul trebuie să coordoneze în mod rezonabil cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare.

(2) Dacă a furnizat specificaţiile bunului sau producerii sale către locator sau vînzător, locatarul este obligat să despăgubească locatorul sau, după caz, vînzătorul în caz că respectarea de către locator sau, după caz, vînzător a respectivelor specificaţii a generat pretenţii ale terţilor ale căror drepturi asupra obiectului de proprietate intelectuală sau alte drepturi au fost astfel încălcate.

Articolul 1320. Drepturile locatarului faţă de vînzător

(1) Locatorul trebuie să se asigure că locatarul poate exercita în mod efectiv faţă de vînzător drepturile de cumpărător al bunului în măsura necesară pentru ca locatarul de sine stătător:

a) să intre în posesia bunului la începutul termenului de leasing; şi

b) să se bucure de posesia şi folosinţa continuă paşnică şi utilă a bunului, inclusiv să beneficieze de remedierea viciilor bunului vîndut ori înlocuirea bunului viciat în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare.

(2) Locatarul beneficiază de drepturile de cumpărător al bunului dacă este parte contractantă sau este numit ca terţ beneficiar al acestor drepturi în contractul de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi prejudiciu.

(3) Dacă locatarul nu este numit ca terţ beneficiar al drepturilor de cumpărător, locatorul poartă personal faţă de locatar obligaţiile prevăzute la alin.(1) pînă la data în care locatorul îi cesionează sau îi acordă pe altă cale locatarului aceste drepturi contra vînzătorului.

(4) Din momentul în care vînzătorul a cunoscut că locatarul beneficiază de drepturile de cumpărător în condiţiile prezentului articol, modificarea sau rezoluţiunea vînzării-cumpărării nu produce efecte juridice fără consimţămîntul locatorului şi al locatarului. Din acelaşi moment, înlocuirea bunului viciat cu altul de către vînzător nu poate avea loc fără consimţămîntul locatorului şi al locatarului.

(5) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1321. Dreptul de proprietate asupra bunului şi opozabilitatea leasingului

(1) Locatorul dobîndeşte de la vînzător dreptul de proprietate asupra bunului în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare încheiat între ei.

(2) Locatorul are dreptul să înstrăineze bunul în folosul terţilor fără consimţămîntul locatarului.

(3) Leasingul devine opozabil terţilor:

a) prin notare în registrul bunurilor imobile, în cazul bunurilor imobile;

b) prin notare în registrul de publicitate prevăzut de lege, în cazul bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare în registrul respectiv;

c) prin înregistrare în registrul garanţiilor reale mobiliare, în cazul altor bunuri mobile decît cele prevăzute la lit.b).

(4) Chiar dacă formalitatea corespunzătoare prevăzută la alin.(3) nu a fost îndeplinită, leasingul este opozabil terţului care l-a cunoscut pe altă cale.

(5) În cazul în care leasingul este opozabil terţului dobînditor al bunului, se aplică dispoziţiile art.1276.

Articolul 1322. Limitele răspunderii locatorului în contractul de leasing

(1) Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar, cu excepţia cazului în care:

a) vînzătorul a fost ales de către locator;

b) neexecutarea obligaţiei de către vînzător este justificată de neexecutarea de către locator a obligaţiilor sale, inclusiv de plată, rezultate din contractul de vînzare-cumpărare.

(2) Cu excepţia cazului în care locatorul poartă răspundere conform dispoziţiilor alin.(1), locatarul nu poate invoca neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului.

(3) Cu excepţia cazului în care locatorul poartă răspundere conform dispoziţiilor alin.(1), locatarul consumator poate invoca, în cazul în care bunul nu i-a fost furnizat sau i s-a furnizat numai în parte ori bunul nu este conform cu prevederile contractului de vînzare-cumpărare, neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar, pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului, doar dacă nu a reuşit să obţină satisfacerea de către vînzător a pretenţiilor la care are dreptul în temeiul contractului de vînzare-cumpărare. Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului alineat în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

(4) Pînă la exercitarea opţiunii de dobîndire în proprietate a bunului de către locatar, locatorul poartă obligaţia de garanţie a locatarului contra viciilor juridice ale bunului conform dispoziţiilor legale privind locaţiunea, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(1).

(5) Locatorul nu poartă nicio răspundere faţă de locatar sau terţi pentru prejudiciul cauzat de către bun ori care rezultă din folosinţa bunului pînă în momentul în care locatorul intră în posesia nemijlocită a bunului.

Articolul 1323. Suportarea riscului şi a costurilor

(1) Riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării bunului, indiferent că a avut loc prin fapta unui terţ sau în alte circumstanţe, trece la locatar în momentul în care acesta preia sau trebuia să preia posesia bunului.

(2) După trecerea riscului la locatar, acesta nu poate invoca privarea de folosinţa bunului sau tulburarea ei, inclusiv din cauza pierderii, sustragerii, pieirii sau deteriorării acestuia, pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului. Dispoziţiile art.1322 alin.(3) rămîn aplicabile.

(3) Stingerea obligaţiei locatorului de a asigura posesia şi folosinţa bunului ca urmare a imposibilităţii de executare nu atrage stingerea obligaţiei corelative a locatarului de a plăti ratele de leasing, cu excepţia cazului în care imposibilitatea este cauzată de un viciu juridic al bunului care a fost ales de către locator.

(4) Locatarul este obligat să suporte cheltuielile de întreţinere şi de reparaţie capitală şi curentă a bunului.

Articolul 1324. Asigurarea bunului

(1) Contractul de leasing poate prevedea obligaţia de a contracta asigurarea bunului contra riscurilor asigurate stipulate. Dacă partea obligată să contracteze asigurarea bunului nu a executat această obligaţie, cealaltă parte poate executa obligaţia şi cere de la partea obligată rambursarea primei de asigurare şi a altor cheltuieli aferente asigurării.

(2) Indiferent dacă asigurarea bunului contra riscurilor este contractată de locator sau de locatar, contractantul trebuie să indice locatorul sau creditorul locatorului ca asigurat prioritar al despăgubirii de asigurare şi locatarul ca asigurat subsidiar.

(3) Contractantul asigurării va transmite celeilalte părţi a contractului de leasing un exemplar al contractului de asigurare. Fiecare parte este ţinută să respecte condiţiile contractului de asigurare în măsura în care respectarea acestor condiţii se află în controlul său rezonabil.

(4) Locatorul are dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare în limita valorii totale neachitate şi este obligat să îndrepte încasările în contul stingerii valorii totale neachitate. În acest caz, valoarea totală se micşorează cu dobînda de leasing aferentă sumei încasate, pentru perioada dintre data încasării şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Contractul de leasing poate să prevadă că, adiţional la valoarea totală, locatorul are dreptul la un comision de plată anticipată.

(5) Partea rămasă din despăgubirea de asigurare după aplicarea dispoziţiilor alin.(4) se plăteşte locatarului.

(6) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(4) şi (5), dacă cazul asigurat constituie o deteriorare a bunului, locatarul poate cere de la locator transmiterea despăgubirii de asigurare efectiv primite de la asigurător în măsura în care locatarul a reparat anterior bunul pe propria cheltuială.

(7) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile alin.(2)-(5) în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

(8) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor prioritare ale creditorului care deţine gaj ori ipotecă asupra bunului sau ale altor creditori cărora legea le recunoaşte un drept prioritar asupra despăgubirii de asigurare.

Articolul 1325. Actele de dispoziţie privitoare la drepturile rezultate din contractul de leasing

(1) Locatorul poate cesiona sau dispune în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt mod nu-l eliberează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă natura sau regimul juridic al contractului.

(2) Locatarul poate transmite bunul în folosinţă terţilor sau poate cesiona ori greva alte drepturi ce rezultă din contractul de leasing numai cu consimţămîntul locatorului şi cu respectarea drepturilor terţilor.

Articolul 1326. Exercitarea opţiunii de dobîndire a proprietăţii

(1) Locatarul poate exercita opţiunea de dobîndire a proprietăţii asupra bunului prin notificare faţă de locator, oricînd în interiorul termenului de leasing.

(2) De asemenea, locatarul poate exercita opţiunea de dobîndire a proprietăţii prin notificare faţă de locator într-o perioadă de 30 de zile sau într-o altă perioadă mai mare prevăzută de contractul de leasing, sub sancţiunea decăderii. Perioada respectivă începe să curgă de la data expirării termenului de leasing sau, după caz, de la data rezoluţiunii leasingului de către locator.

(3) În cazul exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii, locatarul este ţinut să plătească partea neachitată din valoarea totală.

(4) Dacă opţiunea se exercită înainte de expirarea termenului de leasing, din valoarea totală se deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a sumelor prevăzute la alin.(3) şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Contractul de leasing poate să prevadă plata de către locatar şi a unui comision de plată anticipată.

(5) Notificarea de exercitare a opţiunii de dobîndire a proprietăţii produce efecte, iar locatorul este obligat să consimtă la transferul proprietăţii în folosul locatarului, doar dacă locatarul a plătit integral sumele datorate în legătură cu exercitarea opţiunii locatorului în termen de 7 zile de la data exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii, sub sancţiunea decăderii.

(6) Locatorul garantează locatarul contra viciilor juridice ale bunului conform dispoziţiilor legale privind vînzarea-cumpărarea. Termenul de răspundere pentru viciile juridice curge din data transferului proprietăţii în folosul locatarului. Locatorul nu garantează locatarul contra viciilor materiale ale bunului.

(7) Dacă a gajat ori a ipotecat sau a constituit alte drepturi ale terţilor asupra bunului, locatorul este obligat să asigure dobîndirea în proprietate de către locatar a bunului liber de drepturile terţilor, chiar şi în cazul în care locatarul a consimţit anterior la constituirea drepturilor terţilor.

(8) Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate al cumpărătorului se justifică, iar cumpărătorul devine proprietar necondiţionat, prin actul de predare-primire încheiat după darea în exploatare şi, în cazul rezervei proprietăţii, prin confirmarea emisă de către vînzător în formă scrisă despre achitarea integrală a preţului. În acest caz, dreptul de proprietate al vînzătorului se radiază din registrul bunurilor imobile.

(9) În cazul bunurilor imobile sau al bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, locatarul dobîndeşte dreptul de proprietate la data înregistrării în registrul corespunzător, în temeiul contractului de leasing şi al actului eliberat de către locator care confirmă executarea integrală a obligaţiilor de către locatar. În cazul în care dreptul de proprietate al locatarului a fost înregistrat provizoriu conform art.432 alin.(2) lit.b), înregistrarea provizorie se justifică prin actul eliberat de către locator care confirmă executarea integrală a obligaţiilor de către locatar.

(10) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1327. Obligaţiile în caz de restituire a bunului

(1) Obligaţia locatarului de restituire a bunului către locator la expirarea termenului de leasing sau la rezoluţiunea leasingului trebuie executată chiar dacă termenul pentru exercitarea opţiunii locatarului încă nu a expirat.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), locatorul este obligat să primească bunul.

Articolul 1328. Accelerarea scadenţei ratelor de leasing rămase şi rezoluţiunea leasingului

(1) Locatorul are dreptul, la alegerea sa, să ceară executarea imediată de către locatar a părţii neachitate din valoarea totală sau să recurgă la rezoluţiunea leasingului dacă:

a) a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa locatarului, cu excepţiile prevăzute de Legea insolvabilităţii nr.149/2012;

b) locatarul nu a oferit garanţiile personale sau reale prevăzute de contractul de leasing ori a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite;

c) o rată de leasing nu este plătită, măcar parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţă;

d) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, trei sau mai multe rate de leasing nu au fost plătite integral la scadenţă;

e) survine una din circumstanţele prevăzute la art.1282 alin.(1), cu excepţia lit.c);

f) survin alte circumstanţe prevăzute de lege sau de contract.

(2) În cazul în care locatorul a cerut plata părţii neachitate din valoarea totală înainte de expirarea termenului de leasing, din mărimea ei se va deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a părţii neachitate din valoarea totală şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Dreptul locatorului la repararea prejudiciului cauzat rămîne neafectat.

(3) În cazul rezoluţiunii leasingului de către locator din cauza neexecutării obligaţiilor locatarului, locatorul nu restituie ratele de leasing şi alte sume primite în temeiul contractului de leasing. În acest caz, locatorul are dreptul la despăgubiri egale cu partea neachitată din valoarea totală, din care se va deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a despăgubirii şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Dreptul locatorului la comisionul de plată anticipată prevăzut de contract sau la repararea unui alt prejudiciu rămîne neafectat.

(4) După reintrare în posesia bunului, locatorul este obligat să vîndă bunul într-un termen rezonabil şi la preţ comercial rezonabil. Dispoziţiile legale privind preţul comercial rezonabil în caz de vînzare a bunului gajat se aplică în mod corespunzător. Preţul astfel obţinut va fi îndreptat la achitarea datoriei locatarului faţă de locator, după care diferenţa se va plăti locatarului. Dacă preţul obţinut din vînzarea bunului nu este suficient pentru stingerea obligaţiei locatarului faţă de locator, locatarul va plăti diferenţa de preţ, care urmează a se plăti locatorului în termenul stabilit de locator. Preţul este comercial rezonabil chiar dacă era posibilă vînzarea la preţ mai mare, cu excepţia cazului în care diferenţa de preţuri este substanţială.

(5) În cazul rezoluţiunii leasingului de către locatar din cauza neexecutării obligaţiilor locatorului, se aplică dispoziţiile legale comune privind rezoluţiunea.

(6) În locul vînzării bunului conform alin.(2)-(4), locatorul poate notifica locatarul că intenţionează să păstreze bunul în proprietatea sa, plătind acestuia o despăgubire egală cu preţul de piaţă al bunului din care se deduce datoria locatarului faţă de locator.

(7) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.

ANTREPRIZA ŞI PRESTĂRILE DE SERVICII

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii

Articolul 1329. Libertatea alegerii modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor

Antreprenorul sau prestatorul este liber în alegerea modului de efectuare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor. Între antreprenor sau prestator şi beneficiar nu există nici o legătură de subordonare.

Articolul 1330. Retribuţia

(1) Retribuţia se consideră convenită în mod tacit dacă, în raport cu împrejurările, asemenea lucrări sau servicii se fac numai în schimbul unor retribuţii.

(2) Dacă nu este stabilit cuantumul retribuţiei, se consideră că s-a convenit, în cazul existenţei unor tarife, asupra retribuţiei tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite.

Articolul 1331. Devizul estimativ

(1) În cazul în care, la încheierea contractului, preţul lucrărilor sau serviciilor a făcut obiectul unei evaluări, antreprenorul sau prestatorul trebuie să justifice majorarea retribuţiei.

(2) Beneficiarul nu este obligat să plătească majorarea de la alin.(1) decît în măsura în care ea rezultă din lucrările, serviciile sau cheltuielile pe care antreprenorul sau prestatorul nu le-au putut prevedea la momentul încheierii contractului.

Articolul 1332. Darea de seamă a antreprenorului sau a prestatorului

În cazul în care retribuţia este stabilită în dependenţă de valoarea lucrărilor, serviciilor sau a bunurilor furnizate, antreprenorul sau prestatorul este obligat, la cererea beneficiarului, să-i dea o dare de seamă despre progresul lucrărilor, despre serviciile şi despre cheltuielile efectuate.

Articolul 1333. Preţ forfetar

(1) În cazul în care lucrarea sau serviciul a fost contractat la un preţ forfetar, beneficiarul este obligat să plătească retribuţia convenită şi nu poate pretinde o reducere a retribuţiei pe motiv că lucrarea sau serviciul a solicitat mai puţin lucru sau mai puţine cheltuieli decît se preconizau.

(2) Similar alin.(1), antreprenorul sau prestatorul nu poate cere majorarea retribuţiei pentru motive contrare.

(3) Preţul forfetar rămîne acelaşi chiar dacă au fost aduse modificări termenelor sau condiţiilor iniţiale de executare dacă părţile nu au convenit altfel.

Articolul 1334. Prestaţia personală

(1) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să efectueze prestaţia personal doar atunci cînd această obligaţie reiese din contract, din împrejurări sau din natura prestaţiei.

(2) Antreprenorul sau prestatorul conservă supravegherea şi răspunderea în orice caz.

(3) În măsura în care beneficiarul alege subantreprenorul sau subprestatorul ori instrumentele şi materialele sînt furnizate de beneficiar, răspunderea antreprenorului sau a prestatorului este guvernată de dispoziţiile art.1340 şi 1341.

Articolul 1335. Obligaţiile precontractuale de informare

(1) Antreprenorul sau prestatorul are obligaţia precontractuală să informeze beneficiarul dacă ia cunoştinţă de un risc că lucrarea sau serviciul solicitat:

a) nu poate atinge rezultatul prevăzut sau avut în vedere de către beneficiar;

b) poate prejudicia alte interese ale beneficiarului; sau

c) ar putea să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît beneficiarul se aştepta în mod rezonabil.

(2) Obligaţia de informare prevăzută la alin.(1) nu apare dacă beneficiarul cunoaşte sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască riscul menţionat la alin.(1).

(3) Dacă un risc menţionat la alin.(1) se produce, iar antreprenorul sau prestatorul şi-a încălcat obligaţia de informare despre acel risc, antreprenorul sau prestatorul este lipsit de dreptul de modificare unilaterală în temeiul art.1344 bazată pe materializarea acelui risc, cu excepţia cazului în care antreprenorul sau prestatorul demonstrează că beneficiarul, dacă ar fi fost informat în mod corespunzător, oricum ar fi încheiat contractul. Această dispoziţie nu afectează oricare alte mijloace juridice de apărare ale creditorului, inclusiv mijloacele întemeiate pe eroare, pe care beneficiarul le-ar putea deţine.

(4) Beneficiarul are obligaţia precontractuală de a informa antreprenorul sau prestatorul dacă ia cunoştinţă de fapte neobişnuite care ar putea face ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît se aştepta antreprenorul sau prestatorul ori care ar putea cauza orice prejudiciu antreprenorului sau prestatorului ori terţilor cu ocazia executării lucrării sau prestării serviciului.

(5) Dacă faptele menţionate la alin.(4) se împlinesc şi antreprenorul sau prestatorul nu a fost informat în mod corespunzător, antreprenorul sau prestatorul are dreptul:

a) să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neinformării; şi

b) să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

(6) În sensul alin.(1), se prezumă că antreprenorul sau prestatorul cunoaşte riscurile menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute antreprenorului sau prestatorului, avînd în vedere informaţia pe care antreprenorul sau prestatorul trebuie să o culeagă despre rezultatul convenit sau avut în vedere de către beneficiar şi circumstanţele în care urmează a fi executată lucrarea sau prestat serviciul.

(7) În sensul alin.(2), se consideră că beneficiarul nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un risc doar pentru că era competent în domeniul respectiv sau era consultat de terţi competenţi în domeniul respectiv, cu excepţia cazului în care terţii au acţionat în numele beneficiarului, caz în care se aplică dispoziţiile art.1011.

(8) În sensul alin.(4), se prezumă că beneficiarul cunoaşte faptele menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute beneficiarului fără investigaţie.

Articolul 1336. Obligaţia de informare a beneficiarului

Antreprenorul sau prestatorul este ţinut, înainte de încheierea contractului, să furnizeze beneficiarului, în măsura în care circumstanţele o permit, toate informaţiile referitoare la natura lucrării sau serviciului, la bunurile şi termenul necesare lucrării sau serviciului.

Articolul 1337. Obligaţia de cooperare

(1) Părţile sînt obligate să coopereze reciproc, în special:

a) beneficiarul trebuie să răspundă solicitărilor rezonabile ale antreprenorului sau ale prestatorului de furnizare a informaţiei în măsura în care ea este necesară pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;

b) beneficiarul trebuie să dea instrucţiuni privind executarea lucrării sau prestarea serviciului în măsura în care ele sînt necesare pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;

c) în măsura în care beneficiarul trebuie să obţină permisiuni sau autorizaţii, el este obligat să le obţină în termenele necesare pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;

d) antreprenorul sau prestatorul trebuie să dea beneficiarului posibilitatea rezonabilă să controleze dacă antreprenorul sau prestatorul îşi execută obligaţiile rezultate din contract; şi

e) părţile trebuie să-şi coordoneze eforturile în măsura în care acest fapt este necesar pentru executarea obligaţiilor ce le incumbă conform contractului.

(2) Dacă beneficiarul nu execută obligaţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b), antreprenorul sau prestatorul are dreptul să suspende executarea sau să se bazeze, în procesul executării, pe aşteptările, preferinţele şi priorităţile pe care beneficiarul le putea avea în mod rezonabil, avînd în vedere informaţiile şi instrucţiunile primite, cu condiţia că beneficiarul este informat conform art.1341.

(3) Dacă beneficiarul nu execută obligaţiile prevăzute la alin.(1) şi acest fapt a făcut ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît s-a convenit în contract, antreprenorul sau prestatorul are dreptul:

a) să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neexecutării; şi

b) să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

Articolul 1338. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să execute lucrarea sau să presteze serviciul:

a) cu competenţa şi prudenţa pe care un prestator rezonabil le-ar fi exercitat în circumstanţele cazului; şi

b) în conformitate cu legea sau cu alte norme obligatorii aplicabile lucrării sau serviciului în cauză.

(2) Dacă profesează un nivel mai înalt de competenţă şi prudenţă, antreprenorul sau prestatorul trebuie să aplice acel nivel mai înalt.

(3) Dacă antreprenorul sau prestatorul este membru al unui grup de prestatori profesionişti cărora o autoritate le-a stabilit anumite standarde sau însuşi grupul şi-a stabilit anumite standarde, antreprenorul sau prestatorul trebuie să exercite competenţa şi prudenţa cerute de acele standarde.

(4) La determinarea nivelului de competenţă şi prudenţă la care se poate aştepta beneficiarul se ia în considerare, în special:

a) natura, întinderea, frecvenţa şi previzibilitatea riscurilor în executarea lucrării sau prestarea serviciului în folosul beneficiarului;

b) dacă s-a cauzat un prejudiciu, cheltuielile aferente măsurilor de precauţie care ar fi prevenit acel prejudiciu sau un prejudiciu similar;

c) dacă antreprenorul sau prestatorul este un profesionist;

d) mărimea retribuţiei; şi

e) termenul alocat pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

(5) Obligaţiile prevăzute de prezentul articol în special impun ca antreprenorul sau prestatorul să ia măsuri de precauţie rezonabile pentru a preveni suportarea unui prejudiciu ca urmare a executării lucrării sau prestării serviciului.

Articolul 1339. Obligaţia de a atinge rezultatul

(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să atingă rezultatul concret convenit sau avut în vedere de beneficiar la momentul încheierii contractului, iar în cazul rezultatului care nu a fost convenit, ci doar avut în vedere de către beneficiar:

a) rezultatul avut în vedere era unul pe care beneficiarul putea în mod rezonabil să-l aibă în vedere; şi

b) beneficiarul nu avea temeiuri să creadă că exista un risc substanţial că rezultatul nu va fi atins prin intermediul lucrării sau serviciului.

(2) În măsura în care beneficiarului i se transmite dreptul de proprietate asupra rezultatului, el trebuie să fie liber de orice drept sau pretenţie rezonabilă a unui terţ. Dispoziţiile art.1122 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1340. Instrucţiunile beneficiarului

(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să urmeze toate instrucţiunile date la timpul oportun de către beneficiar privitoare la executarea lucrării sau prestarea serviciului, cu condiţia că instrucţiunile:

a) sînt prevăzute în contract sau sînt specificate într-un document la care contractul face trimitere;

b) rezultă din alegerea pe care beneficiarul urmează să o facă conform condiţiilor contractului; sau

c) rezultă din alegerea pe care părţile au lăsat-o pe un moment ulterior încheierii contractului.

(2) Dacă neexecutarea unei sau mai multor obligaţii ale antreprenorului sau ale prestatorului prevăzute la art.1338 sau 1339 este consecinţa respectării instrucţiunii pe care antreprenorul sau prestatorul este ţinut să o respecte conform dispoziţiilor alin.(1), el nu poartă răspunderea prevăzută de articolele menţionate dacă a informat beneficiarul conform art.1341.

(3) Dacă consideră că o instrucţiune menţionată la alin.(1) constituie o modificare a contractului în sensul art.1344, antreprenorul sau prestatorul trebuie să informeze beneficiarul în mod corespunzător. Cu excepţia cazului în care beneficiarul revocă instrucţiunea fără întîrziere nejustificată, antreprenorul sau prestatorul trebuie să respecte instrucţiunea, iar instrucţiunea produce efectele unei modificări a contractului.

Articolul 1341. Obligaţia contractuală de a informa a antreprenorului sau prestatorului

(1) Antreprenorul sau prestatorul are obligaţia să informeze beneficiarul dacă ia cunoştinţă de un risc că lucrarea sau serviciul solicitat:

a) nu poate atinge rezultatul prevăzut sau avut în vedere de către beneficiar la momentul încheierii contractului;

b) poate prejudicia alte interese ale beneficiarului; sau

c) ar putea să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît cel prevăzut în contract fie în rezultatul respectării informaţiei sau instrucţiunilor date de beneficiar ori culese în cadrul pregătirii să execute, fie în rezultatul materializării oricărui alt risc.

(2) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a se asigura că beneficiarul înţelege informaţia care i-a fost furnizată astfel.

(3) Obligaţia de informare prevăzută la alin.(1) nu apare dacă beneficiarul cunoaşte sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască riscul menţionat la alin.(1).

(4) Dacă un risc menţionat la alin.(1) se produce, iar antreprenorul sau prestatorul şi-a încălcat obligaţia de informare despre acel risc, antreprenorul sau prestatorul este lipsit de dreptul de modificare unilaterală a contractului în temeiul art.1344 bazată pe materializarea acelui risc.

(5) În sensul alin.(1), se prezumă că antreprenorul sau prestatorul cunoaşte riscurile menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute antreprenorului sau prestatorului fără investigaţie.

(6) În sensul alin.(3), se consideră că beneficiarul trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un risc dacă era competent în domeniul respectiv sau era consultat de terţi competenţi în domeniul respectiv. În cazul în care terţii au acţionat în numele beneficiarului, se aplică dispoziţiile art.1008.

Articolul 1342. Furnizarea bunurilor de către antreprenor sau prestator

(1) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să furnizeze toate bunurile necesare executării contractului dacă nu a fost stipulat altfel.

(2) Bunurile trebuie să fie de o calitate bună pentru efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. Antreprenorul sau prestatorul datorează pentru bunuri aceleaşi garanţii pe care le datorează vînzătorul.

(3) Este contract de vînzare-cumpărare, nu contract de antrepriză sau de prestare a serviciilor, în cazul în care lucrările sau serviciile nu sînt decît un accesoriu în raport cu bunurile furnizate.

(4) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să se asigure că mijloacele şi materialele folosite pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului sînt conforme cu contractul şi legislaţia şi sînt potrivite pentru atingerea scopului urmărit prin contract.

Articolul 1343. Folosirea bunurilor beneficiarului

(1) În cazul în care bunurile sînt furnizate de beneficiar, antreprenorul sau prestatorul este obligat să le folosească cu grijă şi să ţină evidenţa folosirii lor.

(2) În cazul în care bunurile sînt evident improprii folosirii la destinaţie sau sînt afectate de un viciu evident sau de un viciu ascuns care devine cunoscut, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să-l informeze imediat pe beneficiar, în caz contrar făcîndu-se răspunzător pentru prejudiciul care poate surveni din folosirea bunului.

(3) Antreprenorul sau prestatorul este obligat să prezinte beneficiarului o dare de seamă despre modul de folosire a bunurilor furnizate de acesta şi să-i restituie partea rămasă.

Articolul 1344. Modificarea unilaterală a contractului

(1) Fără a aduce atingere dreptului beneficiarului la rezoluţiune conform art.1348, fiecare dintre părţi poate, prin notificare adresată celeilalte părţi, să modifice lucrarea care urmează a fi executată sau serviciul care urmează a fi prestat, dacă modificarea este rezonabilă avînd în vedere:

a) rezultatul care urmează a fi atins;

b) interesele beneficiarului;

c) interesele antreprenorului sau ale prestatorului; şi

d) circumstanţele existente la momentul modificării.

(2) O modificare se consideră rezonabilă doar dacă este:

a) necesară pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să acţioneze în modul prevăzut la art.1338 sau, după caz, art.1339;

b) consecinţa unei instrucţiuni date conform art.1340 alin.(1) şi nu este revocată fără întîrzieri nejustificate după recepţia informaţiei conform art.1340 alin.(3);

c) un răspuns rezonabil la o informare primită după încheierea contractului din partea antreprenorului sau prestatorului conform art.1341; sau

d) cerută de schimbarea circumstanţelor care justifică modificarea obligaţiilor antreprenorului sau ale prestatorului conform art.1083.

(3) Retribuţia suplimentară datorată în rezultatul modificării trebuie să fie rezonabilă şi urmează a fi determinată folosind aceleaşi metode de calcul care au fost folosite la stabilirea retribuţiei iniţiale.

(4) Dacă modificarea constă în reducerea lucrării sau a serviciului, cheltuielile economisite şi orice posibilitate a antreprenorului sau a prestatorului de a folosi în alte scopuri capacitatea eliberată vor fi luate în cont la calcularea retribuţiei datorate în urma modificării.

(5) Modificarea lucrării sau a serviciului ar putea, în funcţie de circumstanţe, să ducă la o ajustare a termenului de executare proporţional cu efortul suplimentar solicitat în raport cu efortul iniţial.

Articolul 1345. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor

Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunurilor necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1346. Drepturile antreprenorului sau ale prestatorului în cazul neacceptării lucrării sau serviciului oferit

(1) Antreprenorul sau prestatorul poate cere o despăgubire corespunzătoare fără a fi obligat la o lucrare sau serviciu ulterior dacă beneficiarul nu acceptă lucrarea sau serviciul oferit. Beneficiarul este obligat la despăgubiri şi atunci cînd nu îndeplineşte acţiunile necesare lucrării sau serviciului.

(2) Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de durata întîrzierii şi de cuantumul retribuţiei, cu deducerea a ceea ce antreprenorul sau prestatorul economiseşte în urma întîrzierii sau refuzului ori a ceea ce a putut dobîndi prin utilizarea în alt mod a forţei sale de muncă.

Articolul 1347. Obligaţia beneficiarului de a notifica neexecutarea anticipată

(1) Beneficiarul este obligat să notifice antreprenorul sau prestatorul dacă ia cunoştinţă, pe durata executării lucrării sau prestării serviciului, că antreprenorul sau prestatorul nu va putea să-şi execute obligaţia prevăzută la art.1339.

(2) În sensul alin.(1), se prezumă că beneficiarul cunoaşte dacă, ţinînd cont de toate faptele şi circumstanţele cunoscute lui fără investigaţie, există temei ca beneficiarul să cunoască.

(3) Dacă neîndeplinirea obligaţiei stabilite la alin.(1) face ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît s-a convenit în contract, antreprenorul sau prestatorul are dreptul să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neîndeplinirii şi să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.

Articolul 1348. Rezoluţiunea de către beneficiar

(1) Beneficiarul poate declara rezoluţiunea oricînd, cu sau fără motiv temeinic, pînă la realizarea completă a lucrării sau a serviciului, fiind obligat să plătească antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările executate sau serviciile prestate şi să repare prejudiciul cauzat prin rezoluţiune.

(2) În cazul în care a declarat rezoluţiunea din motiv temeinic, beneficiarul nu datorează despăgubiri pentru aceasta.

(3) În sensul alin.(2), se consideră că beneficiarul a declarat rezoluţiunea din motiv temeinic dacă el:

a) avea dreptul la rezoluţiune conform clauzelor contractului şi a respectat condiţiile stipulate în contract pentru rezoluţiune;

b) avea dreptul la rezoluţiune conform dispoziţiilor legale privind neexecutarea obligaţiilor; sau

c) avea dreptul la rezoluţiune conform art.1085 şi a expediat un preaviz cu termen rezonabil în modul stabilit la art.1085.

Articolul 1349. Rezoluţiunea de către antreprenor sau prestator

(1) În cazul în care nu există un motiv temeinic pentru rezoluţiune, antreprenorul sau prestatorul poate declara rezoluţiunea doar în aşa mod încît beneficiarul să obţină pe o altă cale lucrarea sau serviciul. Dacă există un motiv temeinic, obligaţia de despăgubire este exclusă.

(2) În cazul rezoluţiunii, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să restituie avansul primit.

(3) Dacă declară rezoluţiunea, antreprenorul sau prestatorul poate cere pentru lucrările sau serviciile efectuate o parte proporţională a retribuţiei, în măsura în care beneficiarul are un interes în aceste lucrări sau servicii.

Articolul 1350. Decesul beneficiarului

Decesul beneficiarului nu atrage încetarea contractului decît în cazul în care executarea lui devine imposibilă sau inutilă.

Articolul 1351. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau a prestatorului

Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau prestatorului atrage stingerea raportului contractual doar dacă contractul a fost încheiat datorită calităţilor personale ale acestuia sau nu poate fi continuat într-o manieră adecvată, inclusiv cu suportul ocrotitorului, caz în care beneficiarul are dreptul de a declara rezoluţiunea.

Secţiunea a 2-a

Antrepriza

Articolul 1352. Contractul de antrepriză

(1) Prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit.

(2) Obiectul contractului de antrepriză poate fi atît producerea sau transformarea unui bun, cît şi obţinerea unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări.

Articolul 1353. Transferarea dreptului de proprietate

Dacă efectuează lucrarea cu materialul său, antreprenorul trebuie să transfere în favoarea clientului dreptul de proprietate asupra bunului.

Articolul 1354. Garanţie împotriva viciilor

(1) Antreprenorul trebuie să transmită clientului lucrarea liberă de orice viciu material sau juridic.

(2) Lucrarea este liberă de vicii materiale dacă are calităţile convenite. În cazul în care nu s-a convenit asupra unor calităţi, lucrarea este liberă de vicii materiale dacă este corespunzătoare utilizării presupuse în baza contractului sau, dacă nu se poate deduce o asemenea utilizare, utilizării obişnuite.

(3) Cu viciul material se asimilează situaţia în care antreprenorul produce o altă lucrare decît cea comandată sau produce lucrarea într-o cantitate sau de o dimensiune inferioară, dacă această executare poate fi considerată, pornind de la circumstanţe, ca executare a contractului.

(4) Lucrarea este liberă de vicii juridice atunci cînd nici un terţ nu poate valorifica drepturi împotriva clientului.

Articolul 1355. Depăşirea esenţială a devizului

(1) În cazul necesităţii depăşirii esenţiale a devizului, antreprenorul este obligat să informeze imediat clientul despre acest fapt. Nerespectarea unei astfel de obligaţii acordă clientului dreptul de a declara rezoluţiunea antreprizei şi a cere repararea prejudiciului cauzat sau eliberarea lui de obligaţia acoperirii cheltuielilor ce depăşesc devizul convenit.

(2) Dacă depăşirea esenţială a devizului a fost imprevizibilă la încheierea contractului, antreprenorul are dreptul numai la cheltuielile suplimentare suportate, iar clientul este în drept să accepte această depăşire sau să ceară rezoluţiunea antreprizei.

Articolul 1356. Obligaţiile de informare ale antreprenorului

(1) Antreprenorul este obligat să-l informeze pe client despre faptul că:

a) materialul prezentat de client este inutilizabil sau necalitativ;

b) viciile materialelor vor face ca produsul final să fie afectat de vicii;

c) respectarea indicaţiilor clientului ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării;

d) există alte circumstanţe care nu depind de antreprenor şi care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării.

(2) În cazul cînd antreprenorul nu execută obligaţia stipulată la alin.(1), clientul are dreptul să ceară repararea prejudiciului.

Articolul 1357. Dreptul antreprenorului la rezoluţiune

Dacă clientul, fiind informat de către antreprenor la timp şi în modul corespunzător, nu înlocuieşte în termenul convenit materialul inutilizabil sau necalitativ, nu schimbă indicaţiile referitoare la modul de executare a lucrării sau nu înlătură alte circumstanţe care ameninţă trăinicia sau utilitatea lucrării, antreprenorul este în drept să declare rezoluţiunea antreprizei şi să ceară repararea prejudiciului.

Articolul 1358. Dreptul de retenţie şi de gaj al antreprenorului

Antreprenorul are drept de retenţie şi de gaj asupra bunului mobil produs sau îmbunătăţit de el dacă, în cursul producerii sau al îmbunătăţirii, bunul a ajuns în posesiunea sa. Dispoziţia aceasta nu se aplică în cazul în care antreprenorul ştia, în momentul luării în posesiune, că proprietarul nu este de acord cu producerea sau cu îmbunătăţirea.

Articolul 1359. Instituirea ipotecii asupra terenului de construcţie

Dacă obiectul contractului este o construcţie sau o parte din construcţie, antreprenorul este în drept, pentru garantarea drepturilor care rezultă din contractul de antrepriză, să ceară constituirea unei ipoteci asupra terenului de construcţie al clientului.

Articolul 1360. Termenul de executare a contractului de antrepriză

(1) Părţile contractante pot conveni asupra unui termen general de executare, iar în caz de necesitate, şi asupra termenului de demarare a lucrărilor, asupra termenului de executare a unor părţi din lucrare şi asupra termenului de finisare a lucrării.

(2) Termenul poate fi modificat numai cu acordul comun al părţilor.

(3) Dacă părţile convin, executarea poate avea loc într-un termen redus sau imediat, în prezenţa clientului.

Articolul 1361. Efectele imposibilităţii terminării lucrării

(1) Dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor, antreprenorul nu are dreptul să ceară plata retribuţiei.

(2) Antreprenorul are dreptul la retribuţie dacă imposibilitatea terminării lucrării are loc din cauza materialului necalitativ prezentat de client sau a indicaţiilor acestuia, cu condiţia că antreprenorul şi-a executat obligaţiile de informare.

Articolul 1362. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului

(1) Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul. Acest risc trece la client o dată cu recepţionarea lucrării.

(2) În cazul în care clientul întîrzie să recepţioneze lucrarea, riscul trece asupra lui de la data la care s-a pus în întîrziere.

Articolul 1363. Recepţionarea

(1) După executarea lucrării, clientul este obligat să recepţioneze lucrarea în modul, la locul şi în termenul stabilit de legislaţie sau de contract.

(2) Recepţionarea este o declaraţie prin care clientul acceptă lucrarea, cu sau fără rezerve.

(3) Recepţionării i se asimilează situaţia în care clientul nu preia lucrarea în termenul stabilit în acest scop de antreprenor.

Articolul 1364. Documentarea recepţionării

(1) Viciile şi abaterile constatate trebuie stipulate în actul de recepţionare semnat de părţi sau întocmit unilateral, în care se stabileşte modul, condiţiile şi termenele de înlăturare a viciilor şi a abaterilor constatate.

(2) Viciile şi abaterile sînt înlăturate pe contul antreprenorului.

(3) Clientul care a acceptat lucrarea fără rezerve conservă totuşi drepturile împotriva antreprenorului în cazul viciilor ascunse.

Articolul 1365. Reclamaţiile

Reclamaţiile referitoare la viciile ascunse sau la abaterile de la condiţiile contractului care nu au putut fi descoperite în momentul recepţionării lucrării urmează a fi prezentate antreprenorului imediat după constatarea lor.

Articolul 1366. Remedierea viciilor

(1) Dacă lucrarea are vicii, clientul poate cere remedierea lor. Antreprenorul poate alege fie remedierea viciilor, fie efectuarea unei noi lucrări.

(2) Antreprenorul suportă cheltuielile necesare remedierii, în special cheltuielile de transport, de deplasare, de muncă, precum şi preţul materialelor.

(3) Antreprenorul poate refuza remedierea dacă este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionate.

Articolul 1367. Dreptul antreprenorului în cazul realizării unei noi lucrări

Dacă realizează o nouă lucrare, antreprenorul poate cere clientului restituirea lucrării afectate de vicii, conform dispoziţiilor privind rezoluţiunea.

Articolul 1368. Dreptul clientului de a remedia viciul

(1) Clientul poate, în urma expirării fără rezultat a termenului stabilit de el pentru remediere, să remedieze el însuşi viciul şi să ceară compensarea cheltuielilor necesare dacă antreprenorul nu refuză remedierea din cauza costurilor disproporţionate.

(2) Situaţiei prevăzute la alin.(1) se aplică art.1057 în modul corespunzător. Nu este necesară stabilirea unui termen nici în cazul în care remedierea a eşuat.

(3) Clientul poate cere antreprenorului un avans pentru cheltuielile de remediere a viciului.

Articolul 1369. Rezoluţiunea antreprizei din cauza viciilor

(1) Clientul poate declara rezoluţiunea antreprizei pentru un viciu al lucrării conform dispoziţiilor legale privind neexecutarea obligaţiilor.

(2) În sensul art.916, neexecutarea este esenţială atunci cînd remedierea viciului a eşuat.

(3) Antreprenorul trebuie să repare prejudiciul cauzat clientului.

Articolul 1370. Diminuarea valorii lucrării

Clientul care nu a cerut remedierea viciului după termenul corespunzător stabilit în acest scop de antreprenor şi nici nu a declarat rezoluţiunea antreprizei poate doar reduce retribuţia cu o sumă corespunzătoare diminuării valorii lucrării din cauza viciului.

Articolul 1371. Efectele vicleniei

Dacă viciile au fost trecute sub tăcere cu viclenie, antreprenorul nu poate invoca o convenţie prin care drepturile clientului privind viciile sînt excluse sau restrînse.

Articolul 1372. Achitarea retribuţiei conform contractului de antrepriză

(1) După recepţionarea lucrării, clientul este obligat să plătească retribuţia convenită de părţi, dacă legislaţia sau contractul nu prevăd plata în rate, sau în alt mod.

(2) Clientul are dreptul să reţină din retribuţie o sumă suficientă pentru a acoperi rezervele pe care le-a făcut la recepţionare privind viciile lucrării, pînă vor fi făcute reparaţiile sau corecţiile necesare.

(3) Clientul nu-şi poate exercita dreptul stipulat la alin.(2) dacă antreprenorul acordă suficiente garanţii executării obligaţiilor sale.

Articolul 1373. Economia antreprenorului

(1) Reducerea de către antreprenor a costului lucrării în raport cu cel stipulat în contract fără reducerea calităţii şi cantităţii lucrării nu eliberează clientul de obligaţia de a plăti retribuţia stabilită.

(2) Părţile pot conveni asupra unui alt mod de repartizare a economiei obţinute în urma reducerii costului lucrării.

Articolul 1374. Termenul de descoperire a viciilor şi prescripţia în contractul de antrepriză

(1) Dispoziţiile art.1126 şi 1127 se aplică în mod corespunzător în privinţa viciilor lucrării.

(2) Dacă contractul prevede recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de descoperire a viciilor curge din ziua recepţionării lucrării în ansamblu.

Secţiunea a 3-a

Prestări servicii

Articolul 1375. Contractul de prestări servicii

(1) Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită.

(2) Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură.

(3) Contractele de muncă sînt reglementate prin legislaţia muncii.

Articolul 1376. Termenul de plată

(1) Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor.

(2) Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.

Articolul 1377. Întîrzierea preluării serviciilor

În cazul în care beneficiarul întîrzie să preia serviciile, prestatorul este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întîrzierii şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de servicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru serviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă.

Articolul 1378. Asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor

(1) Beneficiarul, în cazul în care este răspunzător, trebuie să amenajeze şi să întreţină astfel spaţiile, echipamentele sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel prestarea serviciilor care trebuie efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţă şi sănătate în măsura în care natura serviciului prestat o permite.

(2) Obligaţiile care revin beneficiarului conform alin.(1) nu pot fi excluse sau limitate în prealabil printr-un contract.

Articolul 1379. Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii

(1) Raporturile din contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost stabilite sau la finalizarea prestării serviciului.

(2) În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să declare rezoluţiunea.

Articolul 1380. Termenul de rezoluţiune

Rezoluţiunea în temeiul art.1379 alin.(2) se poate efectua:

a) zilnic, începînd cu sfîrşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;

b) cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu sfîrşitul următoarei zile de sîmbătă, dacă plata se calculează pe săptămînă;

c) cel mai tîrziu pe data de 15 a lunii, începînd cu sfîrşitul lunii calendaristice, dacă plata se calculează pe lună;

d) cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul unui trimestru calendaristic, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari;

e) oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp. În cazul în care relaţiile privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptămîni.

Articolul 1381. Contractele de prestări servicii pe termen lung

În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioade mai lungi de 5 ani, prestatorul poate declara rezoluţiunea după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni.

Articolul 1382. Prelungirea tacită a contractului de prestări servicii

Dacă relaţiile dintre părţi vor continua, cu ştiinţa celeilalte părţi, şi după încetarea termenului, contractul de prestări servicii se consideră prelungit pe termen nelimitat în măsura în care cealaltă parte nu respinge imediat această prelungire.

Articolul 1383. Adeverinţa despre munca depusă de prestator

La încheierea unui raport de lungă durată, prestatorul poate solicita celeilalte părţi o adeverinţă scrisă despre munca depusă şi despre perioada de lucru.

Secţiunea a 4-a

Servicii de proiectare

Articolul 1384. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor în care o parte (proiectant) se obligă să proiecteze celeilalte părţi (client):

a) o structură imobilă care urmează a fi construită de către client sau în folosul lui; sau

b) un bun mobil sau incorporal care urmează a fi construit ori un serviciu care urmează a fi prestat de către client sau în folosul lui.

(2) Contractului prin care o parte se obligă să proiecteze şi să presteze un serviciu care constă în executarea proiectului i se aplică dispoziţiile legale privind antrepriza sau, după caz, prestările de servicii, dispoziţiile prezentei secţiuni aplicîndu-i-se în completare.

Articolul 1385. Obligaţia precontractuală de informare

Proiectantul are obligaţia precontractuală de informare a clientului în special despre faptul că proiectantul nu posedă cunoştinţe speciale în probleme specifice, care necesită implicarea specialiştilor.

Articolul 1386. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, proiectantul este obligat în special:

a) să ajusteze proiectul la lucrările altor proiectanţi care au stabilit relaţii contractuale cu clientul, pentru a permite o prestare eficientă a tuturor serviciilor implicate;

b) să integreze activitatea altor proiectanţi care este necesară pentru asigurarea conformităţii proiectului cu contractul;

c) să includă informaţii de explicare a proiectului necesare pentru ca un utilizator de competenţă medie (sau un utilizator anumit, care a fost prezentat proiectantului la momentul încheierii contractului) să poată executa proiectul;

d) să permită utilizatorului proiectului să execute proiectul fără nicio încălcare a dispoziţiilor legale imperative sau fără a aduce atingere drepturilor terţilor, despre care proiectantul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască; şi

e) să ofere un proiect care permite o implementare eficientă din punct de vedere economic şi tehnic.

Articolul 1387. Conformitatea

(1) Proiectul este în conformitate cu contractul dacă oferă utilizatorului posibilitatea de a atinge un rezultat specific prin executarea proiectului avînd competenţa şi prudenţa care pot fi rezonabil aşteptate.

(2) Clientul nu poate exercita un drept al creditorului pentru neconformitate dacă cauza neconformităţii este indicaţia dată de către client, iar proiectantul şi-a executat obligaţia de informare.

Articolul 1388. Predarea proiectului

(1) Dacă proiectantul consideră proiectul (sau o parte a acestuia care este aptă a fi realizată în mod independent de finalizarea restului proiectului) ca fiind suficient de finalizat şi doreşte să îl transfere clientului, clientul trebuie să-l accepte într-un termen rezonabil din momentul în care a fost notificat.

(2) Clientul poate să refuze acceptarea proiectului cînd acesta (sau o parte relevantă a acestuia) nu este conform contractului şi o astfel de neconformitate constituie o neexecutare esenţială.

Articolul 1389. Datele

(1) După executarea altor obligaţii contractuale ale ambelor părţi, proiectantul trebuie, la cererea clientului, să transmită acestuia toate datele relevante sau copiile de pe acestea.

(2) Proiectantul trebuie să păstreze, pentru un termen rezonabil, datele relevante care nu au fost transmise. Înainte de a le distruge, proiectantul trebuie să le ofere din nou clientului.

Articolul 1390. Limitarea răspunderii

În contractele dintre profesionişti, clauza prin care se limitează răspunderea proiectantului pentru neexecutare la valoarea structurii, bunului sau serviciului care urmează a fi construit sau realizat de către sau în numele clientului conform proiectului se prezumă că nu este abuzivă, cu excepţia părţii în care aceasta limitează răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin faptă intenţionată sau din culpă gravă săvîrşită de către proiectant sau de o persoană pentru acţiunile căreia poartă răspundere proiectantul.

Secţiunea a 5-a

Servicii de informare şi consultare

Articolul 1391. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor conform cărora o parte (prestator) se obligă să furnizeze celeilalte părţi (client) informaţie sau consultaţie.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, în completare, obligaţiei de informare apărute în cadrul prestării serviciilor de tratament.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni privind furnizarea unei informaţii se aplică în mod corespunzător şi acordării unei consultaţii.

Articolul 1392. Obligaţia de colectare a datelor preliminare

(1) Prestatorul trebuie, în măsura în care aceasta este necesar în mod rezonabil pentru prestarea serviciului, să colecteze date privind:

a) scopul concret pentru care clientul cere informaţiile;

b) preferinţele şi priorităţile clientului în raport cu informaţiile;

c) decizia pe care clientul planifică să o ia în baza informaţiilor; şi

d) situaţia personală a clientului.

(2) În cazul în care informaţia este prevăzută pentru un grup de persoane, datele colectate trebuie să fie legate de scopurile, preferinţele, priorităţile şi situaţiile personale care pot fi aşteptate în mod rezonabil de la persoanele din cadrul acelui grup.

(3) Dacă trebuie să obţină date de la client, prestatorul va explica clientului ce date trebuie să furnizeze.

Articolul 1393. Obligaţia de a obţine şi a utiliza cunoştinţele specializate

Prestatorul trebuie să obţină şi să utilizeze cunoştinţe specializate la care are sau trebuie să aibă acces în calitatea sa de prestator profesionist de informaţii sau consultant profesionist, în măsură în care acest lucru poate fi considerat, în mod rezonabil, necesar pentru prestarea serviciului.

Articolul 1394. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, prestatorul este obligat în special:

a) să ia măsurile rezonabile pentru a se asigura că clientul înţelege conţinutul informaţiilor;

b) să acţioneze cu competenţa şi prudenţa pe care un prestator rezonabil le-ar demonstra, în circumstanţele cazului, în procesul de furnizare a informaţilor evaluative; şi

c) în orice caz în care clientul urmează să ia o decizie în baza informaţiei, să informeze clientul privind riscurile implicate, în măsură în care aceste riscuri pot să influenţeze în mod rezonabil decizia clientului.

(2) Atunci cînd se obligă în mod expres sau implicit să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, prestatorul trebuie:

a) să fundamenteze recomandarea pe o analiză bazată pe cunoştinţe specializate colectate în legătură cu scopurile, priorităţile, preferinţele şi situaţia personală a clientului;

b) să informeze clientul despre opţiunile pe care poate să le propună personal în legătură cu decizia ulterioară, precum şi despre avantajele şi riscurile acestora, în comparaţie cu cele ale deciziei recomandate; şi

c) să informeze clientul despre alte opţiuni pe care nu poate să le furnizeze personal, cu excepţia cazului în care prestatorul informează în mod expres clientul că se propune un număr limitat de opţiuni sau dacă aceasta reiese vădit din situaţie.

Articolul 1395. Conformitatea

(1) Prestatorul trebuie să furnizeze informaţii în corespundere cu cantitatea, calitatea şi descrierea cerută de contract.

(2) Informaţiile de fapt furnizate de către prestator clientului trebuie să reprezinte o descriere corectă a situaţiei actuale.

Articolul 1396. Datele

În măsura în care aceasta este considerat în mod rezonabil necesar, luînd în considerare interesele clientului, prestatorul trebuie să păstreze datele privind informaţia furnizată conform prezentei secţiuni şi să facă aceste date sau extrase de pe acestea disponibile clientului la cererea rezonabilă a acestuia.

Articolul 1397. Conflictul de interese

(1) În cazul în care, în mod explicit sau implicit, se obligă să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, prestatorul trebuie să dezvăluie orice posibil conflict de interese care ar putea influenţa executarea obligaţiilor sale.

(2) Atît timp cît obligaţiile contractuale nu au fost executate în totalitate, prestatorul nu poate să stabilească un raport cu o altă parte care ar putea da naştere unui conflict de interese cu clientul, fără a-i aduce la cunoştinţă clientului şi fără a obţine consimţămîntul expres sau implicit al acestuia.

Articolul 1398. Relevanţa competenţei clientului

(1) Implicarea altor persoane în furnizarea de servicii în folosul clientului sau simplul fapt că clientul este competent în domeniu nu diminuează obligaţiile prestatorului prevăzute de prezenta secţiune.

(2) Prestatorul este eliberat de aceste obligaţii în cazul în care clientul cunoaşte deja informaţia sau există motive de a crede că el o cunoaşte.

(3) În sensul alin.(2), există motive de a crede că clientul cunoaşte informaţia dacă ea ar trebui să fie evidentă clientului fără investigaţie.

Articolul 1399. Legătura cauzală

Dacă prestatorul cunoaşte sau ar fi trebuit, în mod rezonabil, să cunoască că o decizie ulterioară va fi bazată pe informaţia furnizată şi dacă clientul ia o astfel de decizie şi suportă un prejudiciu în rezultatul ei, orice neexecutare a unei obligaţii rezultate din contract de către prestator se prezumă că a cauzat prejudiciul în cazul în care clientul dovedeşte că, dacă prestatorul i-ar fi furnizat toată informaţia necesară, ar fi fost rezonabil să se gîndească în mod serios să ia o altă decizie.

Secţiunea a 6-a

Servicii de tratament

Articolul 1400. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor în care o parte (prestatorul de servicii de tratament) se obligă să acorde tratament medical celeilalte parţi (pacient).

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător contractelor prin care prestatorul de servicii de tratament se obligă să presteze oricare alt serviciu în scopul de a schimba starea fizică sau mintală a persoanei.

(3) În cazul în care nu este parte contractantă, pacientul este considerat terţul căruia contractul îi conferă drepturi corelative obligaţiilor pe care prestatorul de servicii de tratament le poartă conform prezentei secţiuni.

Articolul 1401. Examinarea preliminară

Prestatorul de servicii de tratament trebuie, în măsura în care acest lucru este necesar în mod rezonabil pentru prestarea serviciului:

a) să pună întrebări pacientului referitoare la starea lui de sănătate, la simptomele, bolile suportate, alergiile, tratamentele anterioare sau alte tratamente curente, precum şi la preferinţele şi priorităţile privind tratamentul;

b) să efectueze analizele necesare diagnosticării stării de sănătate a pacientului;

c) să consulte oricare alţi prestatori de servicii de tratament implicaţi în tratamentul pacientului.

Articolul 1402. Obligaţiile privind instrumentele, medicamentele, materialele, instalaţiile şi încăperile

(1) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să utilizeze instrumente, medicamente, materiale, instalaţii şi încăperi care au cel puţin calitatea cerută în cadrul unei practici profesionale acceptate şi prudente, care corespunde dispoziţiilor legale în vigoare, şi care sînt adecvate pentru atingerea scopului concret pentru care vor fi utilizate.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1403. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, prestatorul de servicii de tratament trebuie în special să ofere pacientului nivelul de competenţă şi prudenţă pe care un prestator rezonabil de servicii de tratament l-ar oferi în circumstanţe asemănătoare.

(2) Dacă îi lipseşte experienţa sau competenţa pentru tratarea pacientului cu nivelul necesar de competenţă şi prudenţă, prestatorul de servicii de tratament trebuie să trimită pacientul unui alt prestator de servicii de tratament capabil să ofere acest nivel.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1404. Obligaţia de informare

(1) Pentru a oferi pacientului o alegere liberă privind tratamentul, prestatorul de servicii de tratament trebuie să îl informeze în particular despre următoarele:

a) starea curentă de sănătate a pacientului;

b) natura tratamentului propus;

c) avantajele tratamentului propus;

d) riscurile tratamentului propus;

e) alternativele la tratamentul propus, precum şi avantajele şi riscurile lor în comparaţie cu cele ale tratamentului propus; şi

f) consecinţele în caz că nu se recurge la tratament.

(2) Prestatorul de servicii de tratament, în orice circumstanţă, trebuie să informeze pacientul despre orice risc sau alternativă care ar putea influenţa în mod rezonabil decizia pacientului de a accepta sau a refuza tratamentul propus. Se prezumă că un risc poate influenţa în mod rezonabil decizia dacă materializarea sa ar provoca o daună serioasă pacientului. Dacă nu s-a prevăzut altfel, dispoziţiile secţiunii a 5-a privind obligaţia de informare se aplică în mod corespunzător.

(3) Informaţia trebuie să fie oferită pacientului pe înţelesul acestuia.

Articolul 1405. Obligaţia de informare în cazul tratamentului care nu este necesar sau al tratamentului experimental

(1) Dacă tratamentul nu este necesar pentru menţinerea sau ameliorarea sănătăţii pacientului, prestatorul de servicii de tratament trebuie să dezvăluie toate riscurile cunoscute.

(2) Dacă tratamentul este experimental, prestatorul de servicii de tratament trebuie să dezvăluie toată informaţia cu privire la obiectivele experimentului, natura tratamentului, avantajele şi riscurile, precum şi opţiunile acestuia, chiar şi atunci cînd acestea sînt o simplă posibilitate.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1406. Excepţiile de la obligaţia de informare

(1) Informaţia care ar fi trebuit în mod normal să fie oferită în temeiul obligaţiei de informare poate să nu fie divulgată pacientului:

a) dacă sînt motive obiective pentru a considera că starea de sănătate sau viaţa acestuia va fi influenţată serios şi negativ; sau

b) dacă acesta manifestă expres dorinţa de a nu fi informat, cu condiţia că nedivulgarea informaţiei nu dăunează sănătăţii sau securităţii terţilor.

(2) Obligaţia de informare poate să nu fie executată atunci cînd tratamentul este oferit în situaţie de urgenţă. În acest caz, prestatorul de servicii de tratament trebuie să ofere informaţia mai tîrziu, în măsura posibilă.

Articolul 1407. Obligaţia de a nu trata fără consimţămînt

(1) Prestatorul de servicii de tratament nu va trata dacă pacientul nu şi-a exprimat consimţămîntul informat la acesta.

(2) Pacientul îşi poate revoca consimţămîntul în orice moment.

(3) Atît timp cît pacientul este inapt să-şi exprime consimţămîntul, prestatorul de servicii de tratament poate să efectueze tratamentul doar dacă:

a) consimţămîntul informat a fost obţinut de la o persoană sau o instituţie împuternicită prin lege să ia decizii în numele pacientului privind tratamentul;

b) s-au respectat toate dispoziţiile legale sau procedurile care permit ca tratamentul să fie oferit fără acest consimţămînt; sau

c) tratamentul trebuie oferit într-o situaţie de urgenţă.

(4) În situaţia prevăzută la alin.(3), prestatorul de servicii de tratament nu începe tratamentul pînă nu ia în considerare, în măsura în care este posibil, opinia pacientului inapt să-şi exprime consimţămîntul privind tratamentul, precum şi orice posibilă opinie exprimată de pacient înainte ca acesta să devină inapt să-şi exprime consimţămîntul, adusă la cunoştinţă prestatorului de servicii de tratament.

(5) În situaţia prevăzută la alin.(3), prestatorul de servicii de tratament are dreptul să ofere doar tratamentul destinat să îmbunătăţească starea de sănătate a pacientului.

(6) În situaţia prevăzută la art.1405 alin.(2), consimţămîntul trebuie exprimat în mod expres şi cu referire la tratamentul concret.

(7) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1408. Datele

(1) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să înregistreze datele adecvate despre tratament. Aceste date trebuie să se refere în special la informaţia colectată în interviurile preliminare, examinări sau consultaţii, informaţia privind consimţămîntul pacientului şi informaţia privind tratamentul realizat.

(2) Prestatorul de servicii de tratament, la cerere rezonabilă, trebuie:

a) să asigure accesul la date al pacientului sau, dacă pacientul este incapabil să îşi exprime consimţămîntul, al persoanei sau al instituţiei împuternicite prin lege să ia decizii în numele pacientului; şi

b) să răspundă, în măsura în care este rezonabil, la întrebările privind interpretarea datelor.

(3) Dacă pacientul a suferit o vătămare şi pretinde că aceasta este rezultatul neexecutării de către prestatorul de servicii de tratament a obligaţiei de competenţă şi prudenţă, iar prestatorul de servicii de tratament nu se conformează dispoziţiilor alin.(2), se prezumă că obligaţia de competenţă şi prudenţă nu a fost executată şi că există legătură cauzală între neexecutare şi vătămare.

(4) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să păstreze datele şi să furnizeze informaţii privind interpretarea lor, într-un termen rezonabil de cel puţin 10 ani după ce tratamentul s-a terminat, în dependenţă de utilitatea acestor date pentru pacient sau succesorii ori reprezentanţii lui şi pentru tratamentele ulterioare. Datele care pot avea, în mod rezonabil, caracter important după termenul rezonabil se păstrează de către prestatorul de servicii de tratament şi după expirarea acestui termen. În cazul în care, indiferent de motiv, prestatorul de servicii de tratament îşi încetează activitatea, datele se arhivează sau se transmit pacientului pentru viitoare consultări.

(5) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1)-(4) în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

(6) Prestatorului de servicii de tratament i se interzice să divulge terţilor informaţiile despre pacient sau alte persoane implicate în tratamentul pacientului, cu excepţia cazului în care divulgarea este necesară în scopul protecţiei terţilor sau în interesul public. Prestatorul de servicii de tratament poate să utilizeze datele în mod anonim în scopuri statistice, educaţionale sau ştiinţifice.

Articolul 1409. Mijloacele juridice de apărare în caz de neexecutare

În cazul oricărui tip de neexecutare a obligaţiei rezultate din contractul de servicii de tratament se aplică dispoziţiile legale privind mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare, cu următoarele adaptări:

a) prestatorul de servicii de tratament nu poate exercita dreptul de a suspenda executarea sau a rezolvi contractul dacă aceasta va expune sănătatea pacientului la un pericol serios; şi

b) în măsura în care are dreptul să suspende executarea sau are drept de rezoluţiune şi planifică să exercite acest drept, prestatorul de servicii de tratament trebuie să îi recomande pacientului un alt prestator de servicii de tratament.

Articolul 1410. Obligaţiile instituţiilor medico-sanitare

(1) Dacă, în procesul de executare a obligaţiilor care rezultă din contractul de servicii de tratament, activităţile au loc într-un spital sau în încăperile unei alte instituţii medico-sanitare, iar spitalul sau instituţia medico-sanitară nu este parte la contractul de servicii de tratament, spitalul sau instituţia respectivă trebuie în mod clar să aducă la cunoştinţă pacientului faptul că nu este parte contractantă.

(2) Dacă prestatorul de servicii de tratament nu poate fi identificat, spitalul sau instituţia medico-sanitară în care a avut loc tratamentul poartă drepturile şi obligaţiile de prestator de servicii de tratament, cu excepţia cazului în care spitalul sau instituţia medico-sanitară informează pacientul, în timp rezonabil, despre identitatea prestatorului de servicii de tratament.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.

TRANSPORTUL

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la transport

Articolul 1411. Contractul de transport

(1) Prin contractul de transport, o parte (transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau expeditor) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să transporte bunul la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.

(2) Transportarea gratuită a persoanei sau a bunului, cu excepţia cazului cînd este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoana care oferă public servicii de transport, nu este guvernată de regulile prevăzute de prezentul capitol şi transportatorul poartă doar o obligaţie de prudenţă şi diligenţă.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică transportului care cade sub incidenţa Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova.

(4) Dispoziţiile legale privind prestările de servicii se aplică contractului de transport în măsura în care nu contravin dispoziţiilor privind contractul de transport.

Articolul 1412. Obligaţia de a încheia contract de transport

Persoana care face publică oferta de transport de persoane şi bunuri este obligată să încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în care există un motiv serios de a refuza.

Articolul 1413. Transportul succesiv şi transportul combinat

(1) Transport succesiv este transportul efectuat de mai mulţi transportatori care se succed utilizînd acelaşi mod de transport (vehicul).

(2) Transport combinat este transportul în care transportatorii se succed utilizînd diferite moduri de transport (vehicule).

Articolul 1414. Substituirea transportatorului

(1) În cazul cînd transportatorul transmite, total sau parţial, executarea obligaţiilor sale, persoana care îl substituie este considerată parte a contractului de transport.

(2) Plata făcută de pasager sau expeditor unuia dintre transportatori este liberatorie.

Articolul 1415. Termenul transportării pasagerului sau a bunului

(1) Transportatorul este obligat să transporte pasagerul şi bagajele sau bunul în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, intr-un termen rezonabil.

(2) Transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi rezonabilă.

Articolul 1416. Taxa de transport

(1) Pentru transportarea pasagerului şi bagajelor sau a bunului, se plăteşte taxa de transport convenită prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.

(2) Taxa de transport se plăteşte pînă la transportarea pasagerului şi bagajului sau a bunului dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(3) Transportatorul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi bunului pînă la achitarea taxei de transport.

Secţiunea a 2-a

Transportul de persoane

Articolul 1417. Biletul (titlul de călătorie)

(1) Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie) sau alt document care dă dreptul la transport. Biletul poate fi emis în format electronic.

(2) Biletul (titlul de călătorie) este transmisibil dacă nu s-a stipulat expres că este intransmisibil. Posibilitatea transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul pasagerului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1418. Contractul de navlosire (charter)

(1) Contractul de navlosire (charter) este contractul de transport prin care transportatorul se obligă să transporte navlositorul sau pasagerul folosind mijlocul de transport pe care transportatorul îl acordă navlositorului sau pasagerului în folosinţă deplină, împreună cu operator, în scop de transport, iar navlositorul se obligă să achite taxa convenită. Contractul de navlosire poate fi încheiat pe termen determinat sau nedeterminat.

(2) Prin contract de navlosire transportatorul cere operatorului mijlocului de transport să îndeplinească indicaţiile navlositorului sau ale pasagerului în măsura stipulată în contract. Transportatorul răspunde de îndeplinirea indicaţiilor.

(3) Dispoziţiile legale privind locaţiunea nu se aplică contractului de navlosire.

Articolul 1419. Întinderea obligaţiei

(1) Transportul de persoane include operaţiunile de îmbarcare, transbordare, transport şi debarcare.

(2) Transportatorul este ţinut să transporte pasagerul la destinaţie în siguranţă.

Articolul 1420. Răspunderea transportatorului

(1) Transportatorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat în urma decesului pasagerului, vătămării corporale a pasagerului, distrugerii sau deteriorării bunurilor acestuia, sub rezerva dispoziţiilor art.1421, sau în urma încălcării termenului de transportare, cu excepţia cazului în care acest prejudiciu este rezultatul unui impediment în afara controlului transportatorului şi dacă transportatorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul sau consecinţele acestuia ori dacă este rezultatul stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Transportatorul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării mijlocului de transport.

(2) Răspunderea transportatorului nu poate fi exclusă sau limitată prin contract. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

(3) Limitările în mărimea despăgubirilor şi mărimea fixă a despăgubirilor pentru anumite categorii de încălcări sau prejudicii, inclusiv de natură extracontractuală, în transportul public de persoane sînt aprobate de Guvern, dacă prin lege nu se stabilesc alte limitări.

(4) Transportatorul răspunde, ca de propriile acţiuni sau inacţiuni, de acţiunile şi inacţiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la ale căror servicii recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor.

Articolul 1421. Răspunderea transportatorului pentru bagaje

(1) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului în care dovedeşte un impediment în afara controlului său şi dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul sau consecinţele acestuia ori a cazului în care dovedeşte viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.

(2) Transportatorul nu răspunde pentru pierderea documentelor, a banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului în care i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Transportatorul nu este cu atît mai mult răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului în care ultimul demonstrează vinovăţia transportatorului.

Articolul 1422. Pretenţii privind bagajele

(1) În cazul unei deteriorări aparente a bagajului de mînă, pasagerul, la părăsirea mijlocului de transport, trebuie să notifice transportatorul despre deteriorare. În cazul deteriorării aparente a altui bagaj, notificarea despre deteriorare trebuie să se facă la primirea acestuia.

(2) Dacă bagajul este deteriorat, însă deteriorarea nu este aparentă, notificarea despre deteriorare se face în formă textuală în termen de 7 zile de la ieşirea din mijlocul de transport sau, în cazul în care bagajul este primit mai tîrziu, de la primirea bagajului.

(3) Dacă bagajul de mînă este pierdut, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre pierdere la părăsirea mijlocului de transport. În cazul pierderii altui bagaj, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre pierdere în termen de 7 zile de la data în care bagajul ar fi trebuit să fie primit.

(4) Dacă pasagerul nu respectă dispoziţiile alin.(1)-(3), se prezumă că el a primit întregul bagaj în stare bună.

(5) Pasagerul este decăzut din dreptul de a cere despăgubiri, în condiţiile legii şi ale contractului, pentru pierderea sau deteriorarea menţionată la prezentul articol dacă nu notifică transportatorul despre pierdere sau, după caz, deteriorare în termen de o lună de la sosirea la locul de destinaţie.

Articolul 1423. Răspunderea transportatorului în cazul transportului succesiv sau combinat de persoane

În cazul transportului succesiv sau combinat de persoane, cel care efectuează transportul în cursul căruia s-a cauzat prejudiciul este răspunzător, cu excepţia cazului în care, printr-o stipulaţie expresă, unul dintre transportatori şi-a asumat răspunderea pentru întreaga călătorie.

Articolul 1424. Răspunderea solidară a transportatorului şi a transportatorului de fapt

(1) Dacă transportul este efectuat integral sau parţial de către o altă persoană (transportator de fapt) decît transportatorul, transportatorul de fapt poartă aceeaşi răspundere ca şi transportatorul pentru prejudiciul rezultat din decesul pasagerului, vătămarea corporală a pasagerului, pierderea sau deteriorarea bunurilor acestuia, încălcarea termenului de transportare sau o altă neexecutare a obligaţiilor rezultate din contractul de transport de persoane în decursul efectuării transportului de către transportatorul de fapt. Convenţia dintre transportator şi transportatorul de fapt privind extinderea răspunderii transportatorului, comparativ cu cea prevăzută de lege, se aplică transportatorului de fapt doar dacă el a acceptat-o în formă textuală.

(2) Transportatorul de fapt poate ridica aceleaşi excepţii pe care le poate ridica transportatorul în temeiul contractului de transport încheiat cu pasagerul.

(3) Transportatorul şi transportatorul de fapt răspund solidar faţă de pasager.

Articolul 1425. Excepţii de la limitarea de răspundere a transportatorului

(1) Transportatorul nu poate invoca dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător dacă faptele sînt săvîrşite cu intenţie sau din culpă gravă de către prepuşii transportatorului sau ai oricăror alte persoane la ale căror servicii acesta recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor. În acest caz, prepuşii sau alte persoane nu au dreptul de a invoca, în ceea ce priveşte răspunderea lor, dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea lor ori care răstoarnă sarcina probei.

Articolul 1426. Obligaţiile pasagerilor

(1) În decursul efectuării transportului, pasagerii trebuie să se comporte într-un mod care nu ar pune în pericol siguranţa mijlocului de transport şi nu ar încălca condiţiile de efectuare a transportului. Pasagerii trebuie să respecte instrucţiunile transportatorului, ale operatorului mijlocului de transport sau ale altei persoane competente.

(2) Pasagerul trebuie să-şi prezinte bagajul pentru transportare într-un mod care nu ar încuraja pierderea sau deteriorarea acestuia şi care nu ar cauza prejudicii transportatorului. Dacă bagajul conţine lucruri periculoase, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre existenţa acestora şi despre natura generală a pericolului.

Articolul 1427. Răspunderea navlositorului

(1) Dacă un pasager sau toţi pasagerii ori bagajele lor nu sînt gata, din orice motiv, de transport la momentul convenit, transportatorul poate declara rezoluţiunea contractului de navlosire sau poate începe cursa. Dacă transportatorului i se cauzează un prejudiciu din cauza faptului că un pasager sau toţi pasagerii ori bagajele acestora nu sînt gata, din orice motiv, de transport la momentul convenit, navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul.

(2) Navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul pentru prejudiciul cauzat prin faptul că un pasager nu deţine documentele necesare de care este responsabil navlositorul.

(3) În cazul transportării în temeiul contractului de navlosire, navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul pentru prejudiciul cauzat prin îndeplinirea de către transportator a indicaţiilor navlositorului sau ale unui pasager în decursul executării obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazului în care operatorul mijlocului de transport nu se comportă în mod rezonabil la îndeplinirea indicaţiilor.

Articolul 1428. Răspunderea pasagerului

Pasagerul răspunde pentru prejudiciile cauzate transportatorului prin comportamentul său sau prin natura sau starea bagajelor de mînă, cu excepţia cazului în care prejudiciul s-a născut în pofida comportamentului diligent al pasagerului. Pasagerul nu poate invoca viciile sau natura propriului bagaj pentru a se elibera de răspundere.

Articolul 1429. Rezoluţiunea contractului de transport de persoane

(1) Pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane în orice moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească transportatorului despăgubirile cauzate de rezoluţiune.

(2) Dacă devin cunoscute împrejurări din sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport de persoane, pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane.

(3) Pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane şi atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în raport cu timpul şi durata convenită. În acest caz, nu se naşte obligaţia de despăgubire.

Articolul 1430. Dispoziţii aplicabile transportului de bagaje

În completare la dispoziţiile prezentei secţiuni, dispoziţiile art.1438, 1444, 1446, 1447, 1452 şi 1455 se aplică transportului de bagaje dacă părţile nu au convenit altfel.

Secţiunea a 3-a

Transportul de bunuri

§1. Încheierea şi executarea contractului de transport de bunuri

Articolul 1431. Transportul cu cîteva vehicule

Dacă vehiculul pe care este încărcat bunul ce se transportă străbate o porţiune de drum pe mare, pe calea ferată, pe un fluviu sau canal sau pe calea aerului, iar bunul nu este descărcat (transbordat), dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică asupra întregului transport.

Articolul 1432. Forma contractului de transport

(1) Contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt document echivalent).

(2) Lipsa, pierderea sau deteriorarea scrisorii de trăsură nu afectează valabilitatea contractului de transport.

Articolul 1433. Întocmirea scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de expeditor dacă părţile nu au convenit altfel.

(2) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare care se semnează de către expeditor şi transportator, aceste semnături putînd fi imprimate sau înlocuite prin ştampilele expeditorului şi ale transportatorului. Primul exemplar se păstrează la expeditor, al doilea însoţeşte bunul, iar al treilea este remis transportatorului.

(3) Dacă bunurile sînt încărcate în mai multe vehicule sau dacă este vorba de bunuri de diferite feluri ori de bunuri repartizate în diferite loturi, atît transportatorul, cît şi expeditorul poate cere întocmirea unui număr de scrisori de trăsură egal cu numărul vehiculelor utilizate sau cu numărul felurilor de bunuri ori al loturilor de bunuri.

Articolul 1434. Conţinutul scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele date:

a) locul şi data întocmirii;

b) numele şi adresa expeditorului;

c) numele şi adresa transportatorului;

d) locul şi data primirii bunului şi locul prevăzut pentru eliberarea acestuia;

e) numele şi adresa destinatarului;

f) denumirea curentă a naturii bunului şi felul ambalajului, iar pentru bunurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;

g) numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;

h) greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a bunurilor;

i) cheltuielile aferente transportului (taxa de transport, cheltuieli accesorii, taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului pînă la eliberare);

j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vamă şi altele, după caz.

(2) Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină şi următoarele indicaţii:

a) interzicerea transbordării;

b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;

c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea bunului;

d) valoarea declarată a bunului şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;

e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea bunului;

f) termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;

g) lista documentelor remise transportatorului.

(3) Părţile pot include în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe care o consideră utilă.

Articolul 1435. Incorectitudinea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură

(1) Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi prejudiciul cauzat transportatorului din cauza inexactităţii sau insuficienţei:

a) indicaţiilor menţionate la art.1434 alin.(1) lit.b), d)-h) şi j);

b) indicaţiilor menţionate la art.1434 alin.(2);

c) oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură sau pentru a fi incluse în aceasta.

(2) Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trăsură menţiunile indicate la alin.(1), se consideră, pînă la proba contrarie, că acesta a acţionat în numele expeditorului.

Articolul 1436. Obligaţiile transportatorului la preluarea bunului

(1) La preluarea bunului, transportatorul este obligat să verifice:

a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, precum şi la marcajul şi numerele lor;

b) aspectul exterior al bunului şi al ambalajului;

c) modul de încărcare şi aranjare a bunului în vehicul.

(2) Dacă nu dispune de mijloace corespunzătoare pentru a verifica datele menţionate la alin.(1) lit.a), transportatorul consemnează rezervele sale motivate în scrisoarea de trăsură. De asemenea, el trebuie să motiveze rezervele faţă de starea exterioară sau ambalajul bunului. Rezervele nu-l obligă pe expeditor dacă nu le-a acceptat expres în scrisoarea de trăsură.

(3) Expeditorul poate cere transportatorului să verifice greutatea brută sau cantitatea exprimată în alt mod a bunului, precum şi conţinutul coletelor. Transportatorul are dreptul la compensarea cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură.

Articolul 1437. Răspunderea expeditorului pentru ambalaj

Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciul cauzat (prin ambalarea necorespunzătoare a bunului) persoanelor, echipamentului sau instalaţiilor de transport ori altor bunuri, precum şi pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare, cu excepţia cazului în care transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la deficienţe, deşi acestea erau evidente sau cunoscute de el la preluare.

Articolul 1438. Anexele la scrisoarea de trăsură

(1) Expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele necesare trecerii prin vamă (după caz) ori altor operaţiuni similare, anterioare momentului livrării la destinaţie, sau să pună aceste documente la dispoziţia transportatorului cu toate indicaţiile necesare.

(2) Transportatorul nu este obligat să verifice dacă documentele sau indicaţiile sînt corespunzătoare şi suficiente. Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciul cauzat prin erori sau prin caracterul incomplet ori fals al documentelor sau al indicaţiilor dacă transportatorul nu poartă o parte din vinovăţie.

(3) Transportatorul răspunde, conform dispoziţiilor legale cu privire la mandat, pentru pierderea sau utilizarea necorespunzătoare a documentelor anexate la scrisoarea de trăsură sau înmînate lui. El însă nu trebuie să plătească despăgubiri mai mari decît cele pentru pierderea bunului.

Articolul 1439. Efectele semnării scrisorii de trăsură

(1) Scrisoarea de trăsură serveşte drept dovadă, pînă la proba contrară, a încheierii şi a cuprinsului contractului de transport, precum şi a preluării bunului de către transportator.

(2) Dacă scrisoarea de trăsură nu cuprinde rezervele motivate ale transportatorului, se prezumă, pînă la proba contrară, că bunul şi ambalajul erau, la preluare, în stare bună, iar numărul, de colete, precum şi marcajele şi numerele lor corespundeau datelor din scrisoarea de trăsură.

Articolul 1440. Dreptul de rezoluţiune a contractului de transport de către expeditor

(1) Expeditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului de transport în orice moment.

(2) Dacă expeditorul declară rezoluţiunea contractului de transport din alte motive decît o neexecutare din partea transportatorului, acesta din urmă poate cere plata taxei de transport şi altor cheltuieli, cu deducerea economiei pe care transportatorul a obţinut-o sau trebuie să o obţină în urma rezoluţiunii.

(3) În locul pretenţiei întemeiate pe dispoziţiile alin.(2), transportatorul poate cere plata unei treimi din taxa de transport.

(4) Dacă bunul deja a fost încărcat înainte de rezoluţiune, transportatorul poate cere de la expeditor instrucţiuni privind operaţiunile ulterioare cu bunul sau poate cere descărcarea fără întîrziere nejustificată a bunului. Dacă nu primeşte instrucţiuni într-un termen rezonabil, transportatorul poate lua măsurile prevăzute la art.1446 pe cheltuiala expeditorului.

(5) Dacă, în cazul prevăzut la alin.(4), expeditorul dă instrucţiuni de descărcare a bunului, transportatorul este obligat să descarce bunul doar dacă acest fapt este posibil fără a-i împiedica activitatea curentă şi fără a cauza pagube altor expeditori sau destinatari.

(6) Dacă expeditorul declară rezoluţiunea pentru o neexecutare din partea transportatorului, acesta din urmă este obligat să descarce bunul fără întîrziere nejustificată, pe cheltuiala sa.

Articolul 1441. Dreptul expeditorului de a dispune de bun

(1) Expeditorul are dreptul să dispună de bun. El poate, în special, să ceară transportatorului să nu transporte bunul mai departe, să schimbe locul de livrare sau destinatarul menţionat în scrisoarea de trăsură.

(2) Dreptul prevăzut în prezentul articol la alin.(1) încetează în momentul în care cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură este înmînat destinatarului sau cînd acesta îşi valorifică dreptul prevăzut la art.1443 alin.(2). Din acest moment, transportatorul trebuie să se conformeze indicaţiilor destinatarului.

(3) Dreptul de dispoziţie se naşte pentru destinatar în momentul întocmirii scrisorii de trăsură în cazul în care expeditorul înscrie în scrisoarea de trăsură o notă în acest sens.

(4) Dacă destinatarul, exercitîndu-şi dreptul de dispoziţie, a dispus livrarea bunului către un terţ, acesta din urmă nu are dreptul de a desemna, la rîndul său, un alt destinatar.

(5) Exercitarea dreptului de dispoziţie se subordonează următoarelor reguli:

a) expeditorul ori destinatarul menţionat la alin.(3) trebuie, în cazul în care vrea să-şi exercite dreptul de dispoziţie, să prezinte primul exemplar al scrisorii de trăsură, în care se înscriu noile indicaţii date transportatorului, şi să suporte prejudiciul, inclusiv cheltuielile apărute în seama transportatorului prin îndeplinirea acestor indicaţii;

b) îndeplinirea indicaţiilor trebuie să fie posibilă în momentul în care acestea ajung la persoana care urmează să le îndeplinească şi nu trebuie să împiedice activitatea curentă a transportatorului şi nici să cauzeze pagube altor expeditori sau destinatari;

c) indicaţiile nu trebuie să ducă la o fragmentare a transportării.

(6) Dacă nu poate îndeplini în temeiul alin.(5) lit.b) indicaţiile primite, transportatorul trebuie să încunoştinţeze de îndată pe cel care a dat indicaţiile.

(7) Transportatorul care nu îndeplineşte indicaţiile date cu respectarea dispoziţiilor din prezentul articol sau care îndeplineşte asemenea indicaţii fără a cere primul exemplar din scrisoarea de trăsură răspunde faţă de cel în drept pentru prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 1442. Scrisoarea de trăsură negociabilă

(1) Scrisoarea de trăsură nu este negociabilă dacă în ea nu se cuprinde o menţiune expresă în acest sens sau dacă legea nu prevede altfel.

(2) În cazul în care este negociabilă, scrisoarea de trăsură la ordin se transmite prin gir, iar cea la purtător – prin remitere.

(3) Atunci cînd scrisoarea de trăsură este la ordin sau la purtător, dreptul de proprietate asupra bunului se transferă prin efectul transmiterii acestei scrisori.

(4) Forma şi efectele girurilor, anularea şi înlocuirea scrisorii de trăsură sînt supuse dispoziţiilor privitoare la cambie şi biletul la ordin.

(5) Ultimul giratar al unui şir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îşi îndeplineşte obligaţia rezultînd din titlu este eliberat, numai dacă nu a existat fraudă sau culpă gravă din partea sa.

Articolul 1443. Drepturile destinatarului la recepţionarea bunului

(1) După ce bunul ajunge la locul prevăzut pentru livrare, destinatarul are dreptul să ceară transportatorului, contra unei recipise de primire, cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi predarea bunului.

(2) Dacă s-a constatat pierderea bunului sau dacă bunul nu a ajuns în termenul prevăzut la art.1451, destinatarul poate valorifica în nume propriu împotriva transportatorului drepturile ce decurg din contractul de transport.

(3) Destinatarul care valorifică drepturile ce-i revin în temeiul alin.(1) şi (2) trebuie să plătească suma totală a plăţilor care rezultă din scrisoarea de trăsură. În cazul unor divergenţe sub acest aspect, transportatorul este obligat să livreze bunul numai dacă destinatarul acordă garanţii.

Articolul 1444. Imposibilitatea executării contractului

(1) Dacă, pentru un motiv oarecare, înainte ca bunul să fi ajuns la destinaţie, executarea contractului în condiţiile stabilite în scrisoarea de trăsură este sau devine imposibilă, transportatorul trebuie să ceară celui îndreptăţit indicaţii de a dispune de bun conform art.1441.

(2) Dacă împrejurările permit executarea transportului în condiţii diferite de cele stabilite în scrisoarea de trăsură şi nu poate obţine în timp rezonabil indicaţii de la cel îndreptăţit conform art.1441, transportatorul trebuie să ia măsurile pe care le consideră cele mai bune în interesul celui îndreptăţit să dispună.

Articolul 1445. Circumstanţele care împiedică predarea bunului

(1) În cazul în care după sosirea bunului la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuză să preia bunul, expeditorul are dreptul să dispună de el fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură.

(2) Destinatarul poate, chiar şi în cazul refuzului de a prelua bunul, să mai ceară livrarea acestuia atît timp cît transportatorul nu a primit o indicaţie contrară de la expeditor sau nu a dispus de bun.

(3) Dacă apare un impediment de livrare după ce destinatarul a dat indicaţii, în baza prerogativelor sale prevăzute la art.1441 alin.(3), ca bunul să fie livrat unui terţ, atunci, la aplicarea dispoziţiilor alin.(1) şi (2) din prezentul articol, destinatarul ia locul expeditorului, iar terţul – locul destinatarului.

Articolul 1446. Dreptul transportatorului la compensarea cheltuielilor de îndeplinire a indicaţiilor expeditorului

(1) Transportatorul are dreptul la compensarea cheltuielilor prilejuite de cererea şi îndeplinirea indicaţiilor dacă nu este dator, în baza contractului sau a legii, să suporte aceste cheltuieli.

(2) În cazurile menţionate la art.1444 alin.(1) şi la art.1445, transportatorul poate descărca imediat bunul pe cheltuiala celui îndreptăţit să dispună. După descărcare, transportul se consideră încheiat. Transportatorul urmează să păstreze bunul pentru persoana îndreptăţită să dispună. El poate să o încredinţeze, totuşi, unui terţ şi să răspundă, în acest caz, doar pentru diligenţa la alegerea terţului. Bunul rămîne grevat cu pretenţiile care decurg din scrisoarea de trăsură ca şi cu toate celelalte cheltuieli.

(3) Transportatorul poate organiza vînzarea bunului fără a mai aştepta indicaţii din partea celui îndreptăţit dacă este vorba de bunuri perisabile sau dacă starea bunului justifică o asemenea măsură, sau dacă costurile păstrării sînt disproporţionate faţă de valoarea bunului. El poate organiza vînzarea şi în alte cazuri dacă în interiorul unui termen corespunzător nu primeşte din partea celui îndreptăţit indicaţii contrare a căror executare îi poate fi pretinsă în baza principiului echităţii.

(4) Dacă bunul este vîndut conform dispoziţiilor prezentului articol, preţul obţinut va fi pus la dispoziţia celui îndreptăţit să dispună de bun după scăderea costurilor care au grevat bunul. Dacă aceste costuri depăşesc preţul obţinut, transportatorul poate pretinde diferenţa.

(5) Modul vînzării se determină conform legilor sau uzanţelor de la locul în care se găseşte bunul.

Articolul 1447. Dreptul de retenţie asupra bunului

Transportatorul are drept de retenţie asupra bunului atîta timp cît poate dispune de bun pentru toate costurile care decurg din contractul de transport.

§2. Răspunderea transportatorului

Articolul 1448. Temeiul răspunderii transportatorului

(1) Transportatorul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parţială ori deteriorarea bunului în măsura în care distrugerea, pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare.

(2) Transportatorul răspunde, ca de propriile acţiuni sau inacţiuni, de acţiunile şi inacţiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la ale căror servicii recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor.

Articolul 1449. Exonerarea de răspundere

(1) Transportatorul este exonerat de răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului sau depăşirea termenului de livrare dacă:

a) acestea se datorează vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de bun;

b) acestea se datorează indicaţiilor celui îndreptăţit să dispună de bun, în cazul în care nu au fost provocate de vinovăţia transportatorului;

c) acestea se datorează unui viciu propriu al bunului;

d) acestea se datorează circumstanţelor pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.

(2) Transportatorul nu poate fi exonerat de răspundere din motivul defecţiunilor vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici al vinovăţiei locatorului sau a prepuşilor acestuia din urmă.

(3) Sub rezerva dispoziţiilor art.1450 alin.(2)-(5), transportatorul este exonerat de răspundere dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului rezultă din riscurile speciale inerente unei sau mai multor dintre următoarele împrejurări:

a) utilizarea unor vehicule descoperite, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres şi consemnată în scrisoarea de trăsură;

b) lipsa sau defectele ambalajului pentru bunurile expuse prin felul lor la risipire sau deteriorare, dacă aceste bunuri nu sînt ambalate sau sînt ambalate necorespunzător;

c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea au fost efectuate de expeditor, destinatar sau de un terţ care acţionează pentru expeditor ori destinatar;

d) natura unor bunuri expuse, datorită însăşi naturii lor, fie la pierdere totală sau parţială, fie la deteriorare, în special prin spargere, rugină, deteriorare internă şi spontană, uscare, curgere, pierdere normală ori prin acţiunea insectelor sau a rozătoarelor;

e) insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;

f) transportarea animalelor vii.

(4) Dacă, în baza dispoziţiilor prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat prejudiciul, răspunderea sa nu este angajată decît în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza dispoziţiilor prezentului articol, au contribuit la prejudiciu.

Articolul 1450. Sarcina probaţiunii

(1) Sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului ori depăşirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările menţionate la art.1449 alin.(1) revine transportatorului.

(2) În cazul în care transportatorul susţine că, în funcţie de împrejurări, distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului se putea produce din cauza unui sau mai multor riscuri menţionate la art.1449 alin.(3), se prezumă că prejudiciul s-a produs în acest fel. Cel îndreptăţit să dispună de bun poate însă dovedi că prejudiciul nu s-a produs ori nu s-a produs exclusiv din cauza unuia dintre aceste riscuri.

(3) Prezumţia prevăzută la alin.(2) nu operează în cazul menţionat la art.1449 alin.(3) lit.a) pentru pierderi anormale sau pentru pierderea unor colete întregi.

(4) La transportul cu un vehicul dotat cu instalaţii speciale de protecţie a bunului împotriva efectelor căldurii, frigului, ale schimbărilor de temperatură sau umidităţii aerului, transportatorul poate invoca dispoziţiile art.1449 alin.(3) lit.d) numai dacă dovedeşte că a luat toate măsurile posibile, ţinînd cont de circumstanţe, în vederea alegerii, întreţinerii şi utilizării acestor instalaţii speciale şi că a respectat indicaţiile speciale date în acest sens.

(5) Transportatorul poate invoca dispoziţiile art.1449 alin.(3) lit.f) doar dacă dovedeşte că a luat toate măsurile care, în mod obişnuit, ţinînd cont de circumstanţe, trebuie luate şi că a respectat indicaţiile speciale pe care le-a primit.

Articolul 1451. Încălcarea termenului de livrare a bunului

Termenul de livrare este încălcat atunci cînd bunul nu a fost livrat în interiorul termenului convenit sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui termen, cînd durata efectivă a transportului depăşeşte durata care poate fi acordată în mod rezonabil unui transportator diligent, ţinîndu-se cont de circumstanţe şi, în special, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru asamblarea unei încărcări complete în condiţii normale.

Articolul 1452. Prezumţia pierderii bunului

(1) Cel îndreptăţit să dispună, fără a mai aduce alte dovezi, poate considera pierdut bunul care nu a fost livrat în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea bunului de către transportator.

(2) Cel îndreptăţit să dispună poate cere în scris, la primirea despăgubirii pentru bunul pierdut, să fie imediat notificat dacă bunul a fost găsit pe parcursul unui an de la plata despăgubirii. Această cerere trebuie confirmată în scris de către persoana obligată.

(3) Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde, în decursul a 30 de zile de la primirea notificării prevăzute la alin.(2), ca bunul să-i fie livrat contra satisfacerii pretenţiilor care decurg din scrisoarea de trăsură şi restituirii despăgubirii primite, reţinîndu-se, după caz, cheltuielile de recuperare a prejudiciului. Pretenţiile sale la despăgubire pentru încălcarea termenului de livrare conform art.1455 şi, eventual, art.1458 rămîn neatinse.

(4) Dacă nu s-a formulat cererea prevăzută la alin.(2) sau nu s-a dat nici o indicaţie în termenul menţionat la alin.(3), sau dacă bunul a fost găsit după trecerea a mai mult de un an de la plata despăgubirii, transportatorul poate dispune de bun la propria discreţie.

Articolul 1453. Livrarea bunului fără preluarea rambursului

Dacă bunul este livrat destinatarului fără preluarea rambursului pe care, conform contractului, transportatorul trebuia să-l preia, acesta, păstrîndu-şi dreptul de regres împotriva destinatarului, este obligat să-l despăgubească pe expeditor pînă la valoarea rambursului.

Articolul 1454. Regulile de expediere a bunurilor periculoase

(1) Expeditorul trebuie să-l informeze pe transportator, dacă îi remite bunuri periculoase, despre natura exactă a pericolului şi să-i indice măsurile de siguranţă necesare. Dacă toate acestea nu sînt consemnate în scrisoarea de trăsură, expeditorul sau destinatarul trebuie să dovedească în alt mod că transportatorul cunoştea natura exactă a pericolelor legate de transportul bunului.

(2) În cazul în care transportatorul nu cunoştea pericolul în condiţiile alin.(1), bunurile periculoase pot fi descărcate, distruse ori făcute inofensive de către transportator oricînd şi fără obligaţia despăgubirii. Expeditorul răspunde, în plus, pentru prejudiciul, inclusiv cheltuielile, cauzat de predarea, transportul, descărcarea şi distrugerea unor astfel de bunuri.

Articolul 1455. Determinarea valorii bunului la pierderea lui şi plata despăgubirilor

(1) Dacă, în baza dispoziţiilor din prezenta secţiune, transportatorul trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderea totală ori parţială a bunului, despăgubirea se calculează în funcţie de valoarea bunului la locul şi la momentul preluării.

(2) Valoarea bunului se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă, iar în lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obişnuit al bunurilor cu aceleaşi caracteristici.

(3) Totuşi, despăgubirea nu poate depăşi 8,33 unităţi de calcul pe kg de greutate brută lipsă.

(4) În afară de plata despăgubirilor prevăzute la alin.(1), urmează a fi restituite taxele de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport, şi anume, în cazul pierderii totale a bunului – integral, iar în cazul pierderii parţiale – parţial. Alte despăgubiri pentru pierdere nu sînt datorate.

(5) Dacă bunul a fost livrat cu întîrziere, iar cel îndreptăţit să dispună dovedeşte că prin aceasta a suferit un prejudiciu, transportatorul va plăti o despăgubire, care nu va depăşi mărimea taxei de transport.

(6) O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă decît în caz de declarare a valorii bunurilor conform art.1456 sau de declarare de interes special la predare conform art.1458.

(7) Unitatea de calcul menţionată la alin.(3) reprezintă unitatea drepturilor speciale de tragere (Special Drawing Rights) în accepţia Fondului Monetar Internaţional.

(8) Sumele calculate conform alin.(3) se recalculează la cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data preluării bunurilor de către transportator sau la oricare altă dată convenită de părţi.

Articolul 1456. Declararea valorii bunului

Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plăţii unui supliment de preţ convenit, o valoare a bunului care depăşeşte limita menţionată la art.1455 alin.(3) şi, în acest caz, valoarea declarată înlocuieşte această limită.

Articolul 1457. Răspunderea pentru deteriorarea bunului

(1) La deteriorarea bunului, transportatorul poartă răspundere egală cu deprecierea bunului. Întinderea despăgubirii se determină conform art.1455 alin.(1), (2) şi (4).

(2) Totuşi, despăgubirea nu poate să depăşească:

a) dacă totalul bunului este depreciat prin deteriorare, suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală;

b) dacă numai o parte a bunului a fost depreciată prin deteriorare, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părţii depreciate.

Articolul 1458. Interesul special al expeditorului

(1) În schimbul unui supliment la taxa de transport, expeditorul poate stabili, prin consemnare în scrisoarea de trăsură, suma care reprezintă pentru el interesul ca bunul să nu fie pierdut, deteriorat ori livrat cu întîrziere.

(2) Dacă s-a comunicat interesul special în privinţa livrării, se poate pretinde, independent de despăgubirea prevăzută la art.1455, 1456 şi 1457 şi pînă la concurenţa contravalorii interesului declarat, o despăgubire egală cu prejudiciul suplimentar pentru care s-a făcut dovada.

Articolul 1459. Dreptul la dobînzi al celui îndreptăţit să dispună

Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde pentru despăgubirea datorată dobînzi în mărime de 5% pe an. Dobînzile încep să curgă din momentul înaintării pretenţiei faţă de transportator sau, dacă nu a fost formulată o asemenea pretenţie, din momentul chemării lui în judecată.

Articolul 1460. Dreptul transportatorului în cazul unor pretenţii extracontractuale

(1) Dacă distrugerile, pierderile, deteriorările sau întîrzierile apărute la un transport care intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentei secţiuni duc, în conformitate cu dreptul aplicabil, la formularea unor pretenţii extracontractuale, transportatorul poate să se opună acestora prin invocarea dispoziţiilor prezentei secţiuni care exclud răspunderea sa ori care determină sau limitează întinderea despăgubirilor datorate.

(2) Dacă sînt formulate pretenţii extracontractuale pentru distrugere, pierdere, deteriorare sau întîrziere împotriva unui prepus, acesta va putea invoca, de asemenea, dispoziţiile prezentei secţiuni în măsura în care exclud răspunderea sa ori determină sau limitează întinderea despăgubirilor datorate.

Articolul 1461. Interzicerea exonerării transportatorului de răspundere

(1) Transportatorul nu poate invoca dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător dacă faptele sînt săvîrşite cu intenţie sau din culpă gravă de către prepuşii transportatorului sau de oricare alte persoane la ale căror servicii acesta recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor. În acest caz, prepuşii sau alte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea lor ori care răstoarnă sarcina probei.

§3. Pretenţii şi acţiuni

Articolul 1462. Prezentarea pretenţiilor

(1) Dacă destinatarul a primit bunul fără să fi verificat în mod corespunzător starea lui în contradictoriu cu transportatorul sau dacă, cel tîrziu la momentul livrării, în caz de pierderi ori deteriorări aparente, sau în termen de 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, de la data livrării, în caz de pierderi sau deteriorări neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicînd natura generală a pierderii sau a deteriorării, atunci se prezumă, pînă la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisă în scrisoarea de trăsură. În caz de pierderi sau de deteriorări neaparente, rezervele menţionate mai sus trebuie să fie făcute în scris.

(2) Dacă destinatarul şi transportatorul au verificat împreună starea bunului, dovada contrară rezultatului acestei verificări se admite doar în cazul unor pierderi sau deteriorări ce nu pot fi recunoscute la examinarea exterioară (aparentă), cu condiţia că destinatarul a formulat obiecţii scrise fată de transportator în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, de la data acelei verificări.

(3) Pentru încălcarea termenului de livrare se pot cere despăgubiri doar dacă, în termen de 21 de zile din momentul în care bunul a fost pus la dispoziţia destinatarului, este înaintată o obiecţie scrisă către transportator.

(4) Transportatorul şi destinatarul sînt obligaţi să-şi acorde toate înlesnirile corespunzătoare pentru constatările şi verificările necesare.

Articolul 1463. Termenul de prescripţie în raporturile de transport

(1) Termenul de prescripţie în raporturile de transport este de un an. În cazul intenţiei sau al culpei grave, termenul de prescripţie este de 3 ani.

(2) Termenul de prescripţie începe să curgă:

a) în caz de pierdere parţială, de deteriorare a bunului sau de încălcare a termenului de livrare – din ziua predării bunului către destinatar;

b) în cazul pierderii totale – în a 30-a zi de la expirarea termenului de transportare, iar dacă acest termen nu este stabilit de părţi sau de lege – în cea de-a 60-a zi din ziua preluării bunului de către transportator;

c) în toate celelalte cazuri – în ziua expirării unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

(3) O pretenţie scrisă suspendă prescripţia pînă în ziua în care transportatorul respinge pretenţia în scris şi restituie documentele anexate. În caz de acceptare parţială a pretenţiei, prescripţia nu-şi reia cursul decît pentru partea din pretenţie care rămîne litigioasă. Dovada primirii pretenţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invocă acest fapt. Pretenţiile ulterioare care au acelaşi obiect nu suspendă prescripţia.

§4. Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi

Articolul 1464. Răspunderea transportatorilor succesivi

(1) Dacă un transport care constituie obiectul unui singur contract este realizat de mai mulţi transportatori succesivi, fiecare din ei răspunde pentru executarea întregului transport.

(2) Cel de-al doilea transportator şi oricare transportator care urmează devin, prin preluarea bunului şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract în măsura condiţiilor stabilite în scrisoarea de trăsură.

Articolul 1465. Preluarea bunului de la transportatorul anterior

(1) Transportatorul care preia bunul de la transportatorul anterior trebuie să înmîneze acestuia o confirmare de primire, datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Dacă este cazul, va scrie rezervele sale conform art.1436 alin.(2) pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi pe confirmarea de primire.

(2) Relaţiile dintre transportatorii succesivi sînt reglementate de dispoziţiile art.1439.

Articolul 1466. Înaintarea pretenţiilor contra transportatorilor succesivi

(1) Acţiunea în despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului ori pentru încălcarea termenului de livrare poate fi înaintată numai împotriva primului transportator, a ultimului sau a aceluia care a executat acea parte a transportului în care s-a produs evenimentul sau faptul ce a cauzat distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întîrzierea.

(2) Una şi aceeaşi acţiune poate fi îndreptată împotriva mai multor dintre aceşti transportatori.

Articolul 1467. Dreptul de regres

Dacă a plătit despăgubiri în baza dispoziţiilor prezentului capitol, transportatorul are drept de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobînzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport, conform următoarelor reguli:

a) dacă prejudiciul a fost cauzat de un transportator, acesta trebuie să suporte singur despăgubirile plătite de el sau de un alt transportator;

b) dacă prejudiciul a fost cauzat prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare va plăti o sumă proporţională părţii sale de răspundere. În cazul în care nu se poate stabili partea de răspundere a fiecăruia, transportatorii răspund în funcţie de partea care le revine din taxa de transport;

c) dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru prejudiciu, despăgubirea se repartizează între toţi transportatorii în proporţia determinată conform regulii menţionate la lit.b).

Articolul 1468. Incapacitatea de plată a unuia din transportatori

Dacă un transportator este în incapacitate de plată, partea care îi revine din despăgubiri şi pe care nu a plătit-o se suportă de ceilalţi transportatori proporţional părţii ce le revine din taxa de transport.

Articolul 1469. Excepţiile opuse în cazul acţiunii în regres

(1) Transportatorul împotriva căruia se exercită, în temeiul art.1467 şi 1468, dreptul de regres nu poate obiecta că transportatorul care exercită regresul a plătit celui prejudiciat fără să datoreze dacă despăgubirea a fost stabilită prin hotărîre judecătorească şi dacă transportatorul asupra căruia se exercită regresul a fost încunoştinţat în mod reglementar de procesul în curs avînd posibilitatea de a interveni în acest proces.

(2) Dispoziţiile art.1463 sînt aplicabile acţiunilor în regres între transportatori. Totuşi, prescripţia curge fie din ziua pronunţării unei hotărîri judecătoreşti definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite în virtutea dispoziţiilor prezentei secţiuni, fie, în cazul în care o astfel de hotărîre nu există, din ziua plăţii efective.

Articolul 1470. Dreptul transportatorilor de a deroga de la dispoziţiile prezentului cod

Transportatorii au dreptul, fără a prejudicia interesele expeditorului sau ale destinatarului, să convină între ei asupra unor reguli care să deroge de la prevederile art.1467 şi 1468.

Articolul 1471. Nulitatea convenţiilor

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1470, orice clauză care, în mod direct sau indirect, derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni este lovită de nulitate absolută. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecinţă nulitatea celorlalte clauze din contract.

(2) Este nulă îndeosebi acea convenţie prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurării bunului, precum şi orice convenţie asemănătoare.

(3) Nulă este şi convenţia în a cărei bază sarcina probei este răsturnată.

MANDATUL

Articolul 1472. Contractul de mandat

(1) Prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice sau în alt mod de a afecta direct poziţia juridică a mandantului în raport cu un terţ, iar mandatarul, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.

(2) Dispoziţiile cu privire la mandat se aplică în mod corespunzător şi atunci cînd mandatarul are doar dreptul, nu şi obligaţia, de a acţiona în numele şi pe contul mandantului.

(3) Mandantul este obligat să coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului. Mandantul este obligat, în special:

a) să răspundă la cererile mandatarului de furnizare a informaţiei în măsura în care această informaţie este necesară pentru a permite mandatarului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale;

b) să dea indicaţii privind executarea obligaţiilor contractuale în măsura în care este necesar conform contractului sau rezultă dintr-o cerere de a da indicaţii în temeiul dispoziţiilor art.1486.

Articolul 1473. Acceptarea mandatului

Acceptarea mandatului este expresă sau tacită. Acceptarea este tacită dacă rezultă din actele sau chiar din tăcerea mandatarului.

Articolul 1474. Forma mandatului

(1) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului juridic respectiv.

(2) Cerinţa de formă a mandatului prevăzută la alin.(1) se consideră întrunită şi cînd doar procura eliberată de mandant poartă acea formă.

Articolul 1475. Mandatul special şi mandatul general

(1) Mandatul poate fi special pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate (pentru o afacere sau pentru anumite afaceri) ori general (pentru toate afacerile mandantului).

(2) Mandatul formulat în termeni generali nu conferă decît împuternicirea de a încheia acte de administrare şi conservare. Împuternicirea de a încheia alte acte urmează a fi formulată numai printr-o clauză expresă, cu excepţia mandatului de ocrotire în viitor.

Articolul 1476. Remunerarea mandatarului

(1) Mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţie numai în cazurile prevăzute de lege sau de contract.

(2) Mandatul îndeplinit de către un profesionist este prezumat cu titlu oneros.

(3) În cazul mandatului oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului retribuţia stabilită prin contract, în baza legii, prin uzanţe sau în dependenţă de valoarea serviciilor acordate.

(4) Mandatarul are dreptul să reţină din sumele pe care trebuie să le remită mandantului ceea ce mandantul îi datorează pentru executarea mandatului. El are dreptul să reţină din sumele încredinţate pentru executarea mandatului ceea ce i se cuvine.

(5) Remuneraţia se plăteşte la momentul cînd mandatul a fost îndeplinit şi mandatarul a dat socoteală despre aceasta mandantului.

Articolul 1477. Remunerarea mandatarului după încetarea contractului de mandat

(1) Dacă părţile au convenit asupra plăţii unei remuneraţii pentru serviciile prestate, contractul de mandat a încetat, însă mandatul nu a fost îndeplinit, remuneraţia se plăteşte din momentul în care mandatarul dă socoteală despre executarea obligaţiilor rezultate din contract.

(2) Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic, iar mandantul a încheiat actul juridic de sine stătător sau o altă persoană desemnată de către mandant a încheiat actul juridic în numele mandantului, mandatarul are dreptul la remuneraţie sau la o parte proporţională din remuneraţie dacă încheierea actului juridic poate fi atribuită, total sau parţial, executării obligaţiilor mandatarului rezultate din contract.

(3) Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic şi acesta este încheiat după încetarea contractului de mandat, mandantul trebuie să plătească remuneraţia dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) remuneraţia s-a convenit doar pentru încheierea actului juridic;

b) încheierea actului juridic este, în principal, rezultatul eforturilor mandatarului;

c) actul juridic este încheiat într-un termen rezonabil după încetarea contractului de mandat.

Articolul 1478. Împuternicirile mandatarului

(1) Împuternicirile mandatarului nu se limitează la prevederile exprese ale mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, cu excepţiile prevăzute la art.1475 alin.(2).

(2) Mandatarul poate încheia toate actele care pot fi deduse din împuternicirile lui şi care sînt necesare pentru îndeplinirea mandatului.

(3) Împuternicirile date unei persoane pentru a încheia acte care ţin de profesia sau funcţia pe care o exercită şi care rezultă din natura lor nu trebuie să fie stipulate expres.

Articolul 1479. Obligaţia de a acţiona în interesul mandantului

(1) Mandatarul trebuie să acţioneze în conformitate cu interesele mandantului, în măsura în care acestea i-au fost comunicate sau se putea aştepta în mod rezonabil că mandatarul le cunoaşte.

(2) Dacă nu cunoaşte suficient interesele mandantului pentru a-i permite să execute corespunzător obligaţiile rezultate din contract, mandatarul este ţinut să ceară informaţii de la mandant.

Articolul 1480. Obligaţia de competenţă şi prudenţă

(1) Mandatarul este ţinut să-şi execute obligaţiile rezultate din contract cu competenţa şi prudenţa la care mandantul este îndreptăţit să se aştepte în funcţie de împrejurări.

(2) Dacă profesează un nivel mai înalt de competenţă şi prudenţă, mandatarul este ţinut să manifeste acel nivel de competenţă şi prudenţă.

(3) Dacă mandatarul este sau pretinde a fi membru al unui grup de profesionişti pentru care există standarde (coduri de conduită, de etică, de deontologie etc.) stabilite de o autoritate competentă ori de grupul însuşi, mandatarul este ţinut să manifeste competenţa şi prudenţa cerute de acele standarde.

(4) La determinarea nivelului de competenţă şi prudenţă la care se poate aştepta mandantul se ia în considerare, în special:

a) natura, întinderea, frecvenţa şi previzibilitatea riscurilor inerente în executarea obligaţiilor;

b) dacă obligaţiile sînt executate de o persoană care nu este profesionist sau dacă mandatul este cu titlu gratuit;

c) mărimea remuneraţiei pentru executarea obligaţiilor;

d) timpul disponibil în mod rezonabil pentru executarea obligaţiilor.

Articolul 1481. Transmiterea executării mandatului către un terţ

(1) Mandatarul este obligat să execute mandatul personal dacă nu i se permite expres delegarea împuternicirilor către un terţ. Se permite atragerea de ajutoare pentru a-l asista pe mandatar în exercitarea mandatului.

(2) În cazul în care o cer interesele mandantului, mandatarul trebuie să delege împuternicirile către un terţ dacă, din cauza unor circumstanţe imprevizibile, nu poate exercita mandatul şi nu are posibilitatea să-l informeze despre aceasta pe mandant în timp util.

(3) Pentru actele persoanei căreia i-a delegat împuternicirile fără a fi autorizat, mandatarul răspunde ca pentru actele proprii.

(4) Dacă delegarea împuternicirilor către un terţ este permisă, mandatarul răspunde doar pentru vina ce-i revine în privinţa alegerii terţului şi pentru modul în care i-a transmis instrucţiunile.

(5) Mandantul are în toate cazurile dreptul de a intenta acţiune persoanei care l-a asistat sau l-a substituit pe mandatar.

(6) Dispoziţiile alin.(1), (3)-(5) se aplică în mod corespunzător în privinţa cesiunii împuternicirilor de către mandatar către terţ (substituirea mandatarului).

Articolul 1482. Desemnarea mai multor mandatari

(1) Dacă, pentru încheierea unui act juridic, sînt desemnaţi mai mulţi mandatari, oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepţia cazului în care necesitatea consimţămîntului celorlalţi mandatari rezultă expres din lege sau din contract.

(2) Dacă s-a stipulat că mandatarii urmează să încheie împreună toate actele vizate în mandat, aceştia răspund solidar pentru executarea obligaţiilor asumate.

(3) Dacă încheie singur actele juridice pe care a fost împuternicit să le încheie împreună cu o altă persoană, mandatarul îşi depăşeşte împuternicirile, cu excepţia cazului cînd încheie actul juridic în condiţii mai avantajoase pentru mandant decît cele convenite.

Articolul 1483. Dubla reprezentare

(1) Mandatarul care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sînt sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului cînd uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de această obligaţie pe mandatar.

(2) În cazul dublei reprezentări, mandatarul va acţiona faţă de fiecare mandant în mod imparţial.

(3) Mandantul care nu este în măsură să cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.

Articolul 1484. Încheierea unui act cu sine însuşi

(1) Mandatarul nu poate încheia acte juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui.

(2) Numai mandantul poate cere declararea nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin.(1).

Articolul 1485. Abaterea de la indicaţiile mandantului

(1) Mandantul are dreptul să dea indicaţii mandatarului, iar mandatarul este obligat să le îndeplinească.

(2) Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazului în care amînarea prezintă un pericol pentru executare.

(3) Mandatarul este ţinut să-l avertizeze pe mandant în unul din următoarele cazuri:

a) dacă indicaţia face ca executarea obligaţiilor rezultate din contract să fie semnificativ mai costisitoare sau să ia semnificativ mai mult timp decît s-a convenit iniţial;

b) dacă indicaţia contravine scopului contractului sau în alt mod prejudiciază interesele mandantului.

(4) Dacă mandantul nu revocă indicaţia fără întîrzieri nejustificate după ce a fost avertizat de către mandatar, indicaţia se consideră o modificare a contractului de mandat în temeiul art.1489.

Articolul 1486. Cererea de a se da o indicaţie

(1) Mandatarul este ţinut să ceară o indicaţie la primirea unei informaţii care impune mandantul să ia o decizie privind executarea obligaţiilor rezultate din contract sau privind conţinutul actului juridic.

(2) Mandatarul este ţinut să ceară o indicaţie dacă mandatul constă în încheierea unui act juridic, iar contractul nu prevede dacă actul juridic urmează a fi încheiat în numele mandantului sau în numele mandatarului, dar pe contul mandantului.

Articolul 1487. Consecinţele neprimirii indicaţiei

(1) Dacă mandantul nu dă indicaţia necesară conform contractului sau conform art.1486 alin.(1), mandatarul poate, după caz:

a) să recurgă la mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiilor;

b) să-şi execute obligaţiile pe baza aşteptărilor, preferinţelor şi priorităţilor pe care mandantul în mod rezonabil le-ar fi avut, ţinînd cont de informaţiile şi indicaţiile acumulate.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.b), mandatarul are dreptul la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru încheierea actului juridic.

(3) Dacă mandantul nu dă o indicaţie cerută în temeiul art.1486 alin.(2), mandatarul are dreptul de a alege fie una dintre opţiunile prevăzute la art.1486 alin.(2), fie să suspende executarea obligaţiilor în condiţiile legii.

(4) Remuneraţia ajustată prevăzută la alin.(2) trebuie să fie rezonabilă şi să fie determinată folosind aceleaşi metode de calcul ca şi cele folosite la stabilirea remuneraţiei iniţiale pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.

Articolul 1488. Lipsa timpului pentru a cere sau a aştepta o indicaţie

(1) Dacă este ţinut să ceară o indicaţie în temeiul art.1486, însă trebuie să acţioneze înainte de a putea contacta mandantul pentru a-i cere o indicaţie sau înainte de primirea indicaţiei, mandatarul poate să-şi execute obligaţiile pe baza aşteptărilor, preferinţelor şi priorităţilor pe care mandantul în mod rezonabil le-ar fi avut, ţinînd cont de informaţiile şi indicaţiile acumulate.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), mandatarul are dreptul la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract în măsura în care această ajustare este rezonabilă, ţinînd cont de împrejurările cazului.

Articolul 1489. Modificări ale contractului de mandat

(1) Contractul de mandat se consideră modificat:

a) dacă mandantul modifică în mod semnificativ mandatul mandatarului;

b) dacă mandantul nu revocă fără întîrzieri nejustificate o indicaţie după ce a fost avertizat în conformitate cu dispoziţiile art.1485 alin.(3).

(2) În cazul modificării contractului de mandat în temeiul alin.(1), mandatarul are dreptul, la alegerea sa:

a) la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract;

b) la despăgubiri, conform art.19, pentru a pune mandatarul în situaţia în care s-ar fi aflat dacă contractul de mandat nu era modificat.

(3) În cazul modificării contractului de mandat în temeiul alin.(1), mandatarul, de asemenea, poate declara rezoluţiunea mandatului, cu excepţia cazului în care modificarea este minoră sau este în avantajul mandatarului.

(4) Remuneraţia ajustată prevăzută la alin.(2) lit.a) trebuie să fie rezonabilă şi să fie determinată folosind aceleaşi metode de calcul ca şi cele folosite la stabilirea remuneraţiei iniţiale pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.

Articolul 1490. Obligaţia prezentării informaţiilor şi a dării de seamă despre executarea mandatului

(1) Mandatarul este obligat:

a) să transmită mandantului, în măsura rezonabilă conform circumstanţelor, toate informaţiile despre negocieri sau alte acţiuni în vederea posibilei încheieri a actului juridic, precum şi despre evoluţiile ulterioare;

b) să dea lămuririle cerute de mandant asupra executării mandatului;

c) la executarea mandatului, să-l informeze neîntîrziat pe mandant şi să prezinte darea de seamă privind modul în care şi-a executat obligaţiile, inclusiv identitatea terţului cu care s-a încheiat actul juridic, precum şi privind bunurile transmise sau primite şi cheltuielile suportate în executarea obligaţiilor sale. Această obligaţie apare şi în caz de încetare a contractului de mandat fără îndeplinirea completă a mandatului.

(2) Convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului prevăzute la alin.(1) sînt, pentru viitor, excluse sau limitate se face în scris.

Articolul 1491. Confidenţialitatea informaţiei cunoscute de mandatar

(1) Mandatarul este obligat să nu divulge informaţia care i-a deveni cunoscută în cadrul activităţii sale dacă mandantul are un interes justificat în păstrarea secretului asupra lor şi dacă nu există, în baza dispoziţiilor legale, o obligaţie de dezvăluire sau dezvăluirea nu este permisă de mandant.

(2) Obligaţia de păstrare a confidenţialităţii subzistă şi după încetarea mandatului.

Articolul 1492. Obligaţia mandatarului de a preda către mandant rezultatele executării

Mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit pentru executarea mandatului şi nu a utilizat în acest scop, precum şi tot ceea ce a dobîndit în executarea obligaţiilor sale contractuale.

Articolul 1493. Interdicţia de a folosi informaţia sau bunurile în interes propriu

(1) Mandatarul nu are dreptul să folosească în avantajul său informaţia pe care o obţine sau bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea mandatului dacă nu are consimţămîntul mandantului sau dacă dreptul de folosinţă nu rezultă din lege sau din mandat.

(2) Pe lîngă compensaţiile la care este ţinut pentru prejudiciul cauzat, mandatarul, în cazul folosirii informaţiei sau bunurilor fără autorizaţie, trebuie să plătească mandantului pentru folosirea informaţiei o sumă echivalentă cu îmbogăţirea sa datorită folosirii ei, iar în cazul cînd a folosit un bun, o chirie corespunzătoare. Dacă foloseşte pentru sine banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori să-i utilizeze în favoarea acestuia, mandatarul va datora dobînzi din momentul cheltuirii banilor.

Articolul 1494. Protecţia drepturilor mandantului

Bunurile dobîndite de către mandatar, în numele său dar pe contul mandantului, în cadrul executării obligaţiilor contractuale sau care i-au fost transmise de mandant pentru executarea mandatului sînt considerate, în raport cu creditorii mandatarului, bunuri ale mandantului.

Articolul 1495. Compensarea cheltuielilor efectuate de mandatar

(1) Cheltuielile pe care mandatarul le efectuează pentru executarea obligaţiilor contractuale şi pe care, în funcţie de împrejurări, acesta le consideră necesare trebuie compensate de către mandant. Această regulă se aplică chiar dacă contractul de mandat a încetat fără ca mandatul să fie îndeplinit.

(2) Nu pot fi înaintate pretenţii, în temeiul alin.(1), atunci cînd cheltuielile urmează a fi compensate prin remuneraţie. Cheltuielile care se fac în mod obişnuit la executarea unor obligaţii de felul celor stipulate în contract sau cheltuielile care ar fi fost făcute de mandatar şi în absenţa contractului sînt considerate compensate prin remuneraţie dacă restituirea lor nu se face în mod obişnuit şi dacă nu s-a convenit altfel.

(3) La cererea mandatarului, mandantul este obligat să plătească acestuia un avans pentru cheltuielile necesare executării mandatului.

Articolul 1496. Repararea prejudiciului cauzat mandatarului

(1) Mandantul este obligat să repare şi prejudiciul produs fără vina sa pe care mandatarul l-a suferit în executarea mandatului dacă prejudiciul este rezultatul unui pericol legat de obligaţia contractuală ori s-a produs în urma executării unei indicaţii a mandantului.

(2) Nu se poate formula o pretenţie în temeiul alin.(1) atunci cînd un prejudiciu de felul celui care s-a produs urmează a fi acoperit prin remuneraţie sau cînd prejudiciul a fost practic produs printr-o acţiune care nu era necesară executării obligaţiilor contractuale ale mandatarului sau printr-o omisiune a lui. Dacă acoperirea prejudiciului din contul remuneraţiei va fi contestată, sarcina probei se pune pe seama mandatarului.

Articolul 1497. Solidaritatea mandanţilor

Cînd mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un mandatar, fiecare dintre ele răspunde solidar pentru toate efectele mandatului.

Articolul 1498. Răspunderea mandatarului în cazul mandatului gratuit

Dacă îndeplineşte mandatul cu titlu gratuit, mandatarul va răspunde doar pentru actele sale intenţionate sau pentru culpă gravă.

Articolul 1499. Rezoluţiunea şi revocarea mandatului

(1) Oricare dintre părţi poate să declare rezoluţiunea mandatului oricînd şi fără motive. Revocarea mandatului este echivalentă cu rezoluţiunea mandatului.

(2) Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului.

(3) Mandatarul poate revoca mandatul doar în aşa fel încît să fie posibil pentru mandant să se îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului în care există motiv întemeiat pentru a revoca.

(4) Dacă a revocat mandatul în temeiul prezentului articol, mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită.

(5) Este nulă clauza prin care se exclude sau se limitează dreptul unei părţi la rezoluţiunea mandatului dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 1500. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului

(1) Raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului dacă nu s-a convenit altfel sau dacă nu rezultă altfel din conţinutul obligaţiei contractuale.

(2) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul ori prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului, mandatarul trebuie să continue executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt considerate în această privinţă ca fiind valabile.

(3) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului, faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să cunoască motivul încetării.

Articolul 1501. Încetarea raporturilor contractuale prin decesul mandatarului

(1) Raporturile contractuale încetează prin decesul mandatarului dacă nu s-a convenit altfel ori dacă din obligaţia contractuală nu rezultă altfel.

(2) Moştenitorul mandatarului trebuie să informeze neîntîrziat mandantul despre decesul mandatarului şi să ia măsurile necesare pentru protecţia drepturilor mandantului.

Articolul 1502. Încetarea raportului de mandat în caz de pluralitate de mandatari

În lipsa unei convenţii contrare, mandatul dat mai multor mandatari obligaţi să încheie actele împreună încetează chiar şi atunci cînd cauza încetării îl priveşte numai pe unul dintre ei.

ADMINISTRAREA FIDUCIARĂ

Articolul 1503. Contractul de administrare fiduciară

(1) Prin contractul de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părţi (administrator fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării.

(2) Prin contract poate fi desemnat în calitate de beneficiar un terţ, care poate înainta pretenţii proprii faţă de administratorul fiduciar.

(3) Autorităţile publice nu pot exercita funcţia de administrator fiduciar.

(4) Administratorul fiduciar nu poate fi beneficiar.

(5) În cazurile cînd administrarea fiduciară a patrimoniului se constituie pe motive prevăzute de lege, drepturile fondatorului administrării aparţin autorităţii tutelare sau unei alte persoane menţionate în lege.

Articolul 1504. Forma contractului de administrare fiduciară

Contractul de administrare fiduciară a proprietăţii se încheie în scris.

Articolul 1505. Obiectul administrării fiduciare

(1) Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor, inclusiv bunurile dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului.

(2) Patrimoniul dat în administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale.

(3) Mijloacele băneşti nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(4) Bunurile date în administrare fiduciară se separă de alte bunuri ale fondatorului administrării, precum şi de bunurile administratorului fiduciar.

Articolul 1506. Drepturile şi obligaţiile administratorului fiduciar

(1) Administratorul fiduciar este obligat să administreze în nume propriu proprietatea încredinţată, dar pe riscul şi pe contul fiduciantului.

(2) În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

(3) Administratorul fiduciar este obligat să facă public faptul separării bunurilor luate în administrare fiduciară de bunurile sale şi să menţină această publicitate. El răspunde faţă de fondatorul administrării pentru dezavantajele, pierderile şi prejudiciile care rezultă din confuziunea celor două patrimonii.

(4) Administratorul fiduciar poate dispune de un imobil doar în cazurile prevăzute de lege sau de contractul de administrare fiduciară.

(5) Drepturile obţinute de administratorul fiduciar ca rezultat al activităţii de administrare fiduciară se includ în componenţa patrimoniului primit în administrare dacă în contract nu este prevăzută obligaţia de a le preda fiduciantului sau beneficiarului.

(6) Obligaţiile rezultate din activitatea fiduciarului se execută din contul bunurilor care se află în administrare fiduciară.

Articolul 1507. Remuneraţia, cheltuielile şi fructele

(1) Administratorul fiduciar nu primeşte remuneraţie pentru activitatea sa dacă părţile nu au convenit altfel sau dacă aceasta nu rezultă din lege.

(2) Dacă este prevăzută, remuneraţia poate fi exprimată fie în procente faţă de venitul (profitul) obţinut din administrarea fiduciară a bunurilor, fie într-o sumă fixă de bani, fie în formă de procurare a unei părţi a bunurilor administrate de fiduciar în conformitate cu contractul de administrare fiduciară.

(3) Cheltuielile de administrare fiduciară le suportă fondatorul administrării dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(4) Fructele bunurilor revin fondatorului administrării.

Articolul 1508. Răspunderea administratorului fiduciar

(1) Administratorul fiduciar este răspunzător, în raporturile cu terţii, pentru toate actele încheiate în limitele împuternicirilor conferite de contractul de administrare fiduciară. Răspunderea se limitează la bunurile pe care le-a primit în administrare fiduciară.

(2) După încetarea administrării fiduciare şi transmiterea către fiduciant a bunurilor, acestea pot fi urmărite în continuare pentru pretenţiile născute în legătură cu administrarea fiduciară.

(3) Bunurile date în administrare fiduciară nu pot fi urmărite pentru satisfacerea pretenţiilor înaintate faţă de administratorul fiduciar personal.

(4) Fondatorul administrării fiduciare şi beneficiarul răspund pentru acţiunile administratorului fiduciar numai atunci cînd li se poate imputa un comportament ilicit.

Articolul 1509. Indicarea calităţii de administrator fiduciar la încheierea actelor juridice

(1) Administratorul fiduciar trebuie să indice în actul juridic faptul că el acţionează în calitate de fiduciar. Această condiţie se consideră respectată dacă:

a) la încheierea actului juridic cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre faptul că actul juridic este încheiat de administratorul fiduciar în această calitate;

b) în actul juridic încheiat în scris s-a introdus, după numele sau denumirea administratorului fiduciar, menţiunea "A.F.".

(2) În cazul cînd în actul juridic nu se indică faptul că administratorul fiduciar a acţionat în această calitate, el se obligă personal în faţa terţilor şi răspunde în faţa acestora doar cu patrimoniul propriu.

Articolul 1510. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la mandat

Raporturilor de administrare fiduciară li se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat.

COMISIONUL

Articolul 1511. Contractul de comision

(1) Prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părţi (comitent), iar aceasta să plătească o remuneraţie (comision).

(2) Actul juridic încheiat de comisionar cu un terţ dă naştere unor drepturi şi obligaţii numai pentru comisionar, chiar şi în cazul în care comitentul este numit sau a participat la executarea actului juridic.

(3) Între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite în prezentul capitol.

Articolul 1512. Executarea obligaţiilor de către comisionar

(1) Comisionarul trebuie să respecte indicaţiile primite de la comitent şi să execute obligaţiile pe care şi le-a asumat în condiţii cît mai favorabile pentru acesta.

(2) În cazul în care comisionarul încheie acte juridice în condiţii mai avantajoase decît cele stipulate de comitent, beneficiile se împart egal între el şi comitent dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1513. Remuneraţia comisionarului

(1) Comitentul este obligat să acorde comisionarului remuneraţia stabilită de contract sau de uzanţe.

(2) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dar faptul acesta se datorează vinovăţiei comitentului sau se află în legătură cu personalitatea lui.

Articolul 1514. Abaterea de la indicaţiile comitentului

(1) Comisionarul este în drept să se abată de la indicaţiile comitentului dacă o cer interesele comitentului sau dacă nu are posibilitatea de a cere aprobarea prealabilă a comitentului, sau nu a primit răspunsul în timp util.

(2) În cazul în care a vîndut bunurile la un preţ mai mic decît cel indicat de comitent, comisionarul trebuie să acopere diferenţa dacă nu demonstrează că nu a putut vinde bunul la preţul indicat şi că prin vinderea la un preţ mai mic a evitat un prejudiciu mai mare.

(3) În cazul în care comisionarul cumpără un bun la un preţ mai mare decît cel indicat, comitentul trebuie să declare că renunţă la actul juridic încheiat de comisionar imediat ce este înştiinţat despre încheierea actului juridic. În caz contrar, se consideră că a acceptat condiţiile cumpărării.

(4) Dacă comisionarul declară că acoperă diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să renunţe la actul juridic.

Articolul 1515. Dreptul asupra bunului care este obiectul actului juridic

Comitentul are drept de proprietate asupra bunului predat comisionarului sau primit de acesta pentru comitent.

Articolul 1516. Dreptul de retenţie al comisionarului

În scopul garantării creanţelor ce izvorăsc din contractul de comision, comisionarul este în drept să reţină bunurile care trebuie să le predea comitentului sau persoanelor indicate de acesta.

Articolul 1517. Executarea actului juridic încheiat de comisionar

(1) Comisionarul trebuie să execute toate obligaţiile şi să exercite toate drepturile care rezultă din actul juridic încheiat în numele său, dar pe contul comitentului.

(2) Comisionarul nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor de către terţ, cu excepţia cazului cînd a garantat în faţa comitentului executarea obligaţiilor de către terţ. În schimbul garanţiei, comisionarul are dreptul la o remuneraţie specială, numită provizion.

(3) În cazul în care terţul a încălcat obligaţiile, comisionarul trebuie să-l informeze imediat pe comitent şi să adune probele necesare. La cererea comitentului, comisionarul îi cesionează drepturile care rezultă din actul juridic încheiat întru executarea contractului de comision.

Articolul 1518. Obligaţia comisionarului de a asigura bunul comitentului

Comisionarul este obligat să asigure bunurile primite de la comitent sau pentru comitent numai în cazurile în care faptul acesta este stipulat în contract sau rezultă din uzanţe.

Articolul 1519. Darea de seamă a comisionarului

După executarea obligaţiilor sau după rezoluţiunea comisionului, comisionarul predă tot ceea ce a primit în baza contractului şi prezintă o dare de seamă. În cazul în care există obiecţii în legătură cu darea de seamă, comitentul este obligat să-l informeze pe comisionar în termen de 15 zile de la primirea dării de seamă dacă contractul nu prevede un alt termen.

Articolul 1520. Recepţionarea executării de către comitent

Comitentul recepţionează tot ceea ce a executat comisionarul în baza contractului de comision, examinează bunurile, îl informează imediat pe comisionar despre vicii şi îl eliberează de toate obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de terţ în executarea contractului de comision.

Articolul 1521. Compensarea cheltuielilor comisionarului

(1) Comitentul este obligat să compenseze toate cheltuielile utile suportate de comisionar în executarea contractului de comision.

(2) Cheltuielile de păstrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la terţi, le suportă comisionarul dacă în lege sau în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1522. Rezoluţiunea comisionului din iniţiativa comitentului

(1) Comitentul are dreptul la rezoluţiunea comisionului în orice moment.

(2) În cazul rezoluţiunii comisionului, comitentul este obligat să plătească comisionarului pentru actele juridice deja încheiate remuneraţia stipulată şi să repare prejudiciul cauzat prin rezoluţiune.

Articolul 1523. Rezoluţiunea comisionului de către comisionar

În afară de alte cazuri prevăzute de lege, comisionarul are dreptul la rezoluţiunea comisionului numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută obligaţiile contractuale.

Articolul 1524. Dispoziţia asupra bunurilor comitentului

(1) În cazul în care a declarat rezoluţiunea comisionului sau a fost notificat despre rezoluţiune de către comisionar, comitentul este obligat să dea, în termen de o lună, indicaţii privind bunurile aflate la comisionar.

(2) În cazul în care comitentul nu execută obligaţia prevăzută la alin.(1), comisionarul are dreptul să predea bunurile comitentului în depozit pe contul acestuia ori să le vîndă la un preţ cît mai convenabil pentru comitent.

EXPEDIŢIA

Articolul 1525. Contractul de expediţie

(1) Prin contractul de expediţie o parte (expeditor) se obligă, pe contul şi în numele celeilalte părţi (client) sau în nume propriu, să organizeze transportul de bunuri prin încheierea unui contract de transport şi îndeplinirea altor acte necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comision).

(2) Contractul de expediţie se încheie în scris. Clientul urmează să elibereze expeditorului procură dacă aceasta este necesară pentru executarea obligaţiilor contractuale.

(3) Raporturilor rezultate din contractul de expediţie li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat sau, după caz, la comision, dacă prezentul capitol nu prevede altfel.

(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul în care, în conformitate cu condiţiile contractului de transport, obligaţiile expeditorului, în sensul alin.(1), le execută transportatorul.

Articolul 1526. Diligenţa expeditorului

(1) Expeditorul trebuie să organizeze transportul în special sub aspectul alegerii tipului de transport şi a rutei, a transportatorului, să încheie contractele necesare de transport, depozit şi expediţie, să ofere informaţiile necesare şi să dea indicaţiile necesare executării acestor contracte, în fiecare caz acţionînd cu grija unui expeditor diligent.

(2) Expeditorul se poate obliga prin contractul de expediţie să execute alte prestaţii privitoare la transport, cum ar fi cea de pază şi de ambalare a bunului, de marcare a bunului şi de asigurare a procedurilor vamale, inclusiv de încheiere a contractelor necesare în acest scop.

(3) Expeditorul încheie contracte în nume propriu, iar dacă a fost împuternicit în mod expres de către client – în numele clientului.

(4) În executarea obligaţiilor sale, expeditorul trebuie să ţină seama de interesele clientului şi să urmeze indicaţiile acestuia.

Articolul 1527. Obligaţiile clientului

(1) Clientul este obligat, la cererea expeditorului, să îi furnizeze la timp informaţii asupra bunului, informaţii pentru întocmirea documentelor de transport, precum şi îndeplinirea procedurilor vamale şi altor formalităţi. Clientul este obligat să transmită expeditorului documentele care atestă exactitatea unor astfel de informaţii.

(2) În cazul unor bunuri periculoase, clientul trebuie să atragă atenţia expeditorului asupra naturii pericolului şi asupra măsurilor de precauţie.

(3) Bunurile despre al căror pericol expeditorul nu a fost informat pot fi descărcate, distruse ori făcute inofensive oricînd, oriunde şi fără plata vreunei despăgubiri.

(4) Dacă natura bunurilor reclamă aceasta, clientul este obligat să le ambaleze în aşa fel încît să corespundă cerinţelor transportului.

(5) Dacă bunul trebuie individualizat prin semne, ele trebuie aplicate în aşa fel încît să rămînă lizibile pînă la livrare.

(6) Clientul răspunde pentru prejudiciile aduse expeditorului prin nerespectarea obligaţiilor stabilite în prezentul articol, cu excepţia cazului în care expeditorul nu formulează obiecţii faţă de lipsurile sau defectele ambalajului sau ale semnelor aplicate conform alin.(4) şi (5), deşi aceste lipsuri ori defecte îi erau evidente şi avea cunoştinţă de ele în momentul preluării bunului.

Articolul 1528. Verificarea sau transportarea bunului de către expeditor

În schimbul unei taxe speciale, clientul poate cere verificarea conţinutului coletelor (unităţilor de încărcătură) în momentul preluării de către expeditor sau poate cere transportarea bunului către transportator.

Articolul 1529. Obligaţia de asigurare a bunului

Expeditorul este obligat la asigurarea bunului doar atunci cînd a primit o indicaţie în acest sens de la client. În lipsa unei indicaţii speciale, expeditorul este obligat să asigure bunul în modul obişnuit cu un asigurător ales de el.

Articolul 1530. Determinarea stării bunului la destinaţie

Dacă starea bunului a fost constatată în absenţa părţilor, atunci livrarea bunului către destinatar justifică prezumţia că bunul a fost primit fără pierderi sau deteriorări, cu excepţia situaţiei în care destinatarul a formulat, faţă de persoana care a făcut livrarea, obiecţii în care a menţionat caracterul prejudiciului. Dacă pierderile sau prejudiciile pot fi constatate din exterior, obiecţia trebuie făcută cel tîrziu în momentul livrării, iar dacă pierderile şi prejudiciile nu pot fi constatate la o examinare din exterior, obiecţia trebuie făcută cel tîrziu pînă în a 3-a zi din ziua livrării.

Articolul 1531. Aplicarea dispoziţiilor cu privire la transport

Dacă destinatarul nu preia bunul la destinaţie sau dacă bunul nu poate fi livrat din alte motive, drepturile şi obligaţiile expeditorului se stabilesc conform normelor cu privire la contractul de transport.

Articolul 1532. Dreptul expeditorului de a efectua transportul cu forţe proprii

(1) Expeditorul este autorizat, dacă nu s-a dispus altfel, să execute el însuşi transportul. Autorizarea există doar în măsura în care este executată obligaţia de a ţine seama de drepturile şi de interesele clientului.

(2) Dacă face uz de dreptul specificat la alin.(1), expeditorul va avea în acelaşi timp drepturi şi obligaţii de transportator.

Articolul 1533. Răspunderea expeditorului

(1) Expeditorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat prin pierderea sau deteriorarea bunurilor al căror transport l-a organizat. Dispoziţiile art.1449, 1455, 1460 şi 1461 se aplică în mod corespunzător.

(2) Expeditorul este ţinut să repare prejudiciul care nu cade sub incidenţa dispoziţiilor alin.(1) din prezentul articol dacă a încălcat obligaţiile prevăzute la art.1526 alin.(1) sau (2). Expeditorul nu poartă răspundere dacă demonstrează că prejudiciul nu putea fi evitat chiar dacă se exercita diligenţa cuvenită.

(3) Dacă comportamentul clientului sau viciile specifice ale bunurilor au contribuit la cauzarea prejudiciului, obligaţia de despăgubire şi mărimea despăgubirii depind de măsura în care aceste circumstanţe au contribuit la prejudiciu.

(4) Dispoziţiile art.1463 se aplică pretenţiilor rezultate din contractele de expediţie.

Articolul 1534. Dreptul de subrogare al clientului

În cazul în care expeditorul s-a obligat în baza contractului de expediţie să încheie contractul de transport şi să îndeplinească alte acte necesare în vederea efectuării transportării în nume propriu şi pe contul celeilalte părţi (client), iar terţul contractat de expeditor şi-a încălcat obligaţiile, clientul este în drept, prin notificare scrisă către expeditor şi terţ, să se subroge în drepturile expeditorului faţă de terţ.

Articolul 1535. Cauzarea prejudiciului de către un terţ

Dacă prejudiciul este cauzat de o terţă persoană participantă la executarea contractului, expeditorul este obligat, la cererea clientului, să-i transmită pretenţiile sale faţă de terţa persoană, cu excepţia cazului cînd, în baza unui acord special, expeditorul îşi asumă valorificarea pretenţiei pe contul şi pe riscul clientului.

Articolul 1536. Plata remuneraţiei

Remuneraţia, conform contractului de expediţie, este exigibilă în momentul în care expeditorul a predat transportatorului bunul.

DEPOZITUL

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1537. Contractul de depozit

Prin contract de depozit o parte (deponent) se obligă să predea pentru păstrare, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, bunul mobil celeilalte părţi (depozitar), iar depozitarul se obligă să păstreze bunul mobil şi să-l restituie la cerere.

Articolul 1538. Refuzul de a preda sau de a primi bunul

(1) Depozitarul nu are dreptul să ceară deponentului să predea bunul. Deponentul însă răspunde pentru prejudiciul cauzat depozitarului intenţionat sau din culpă gravă prin refuzul de a preda bunul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Depozitarul are dreptul să refuze primirea bunului în cazul în care nu i-a fost predat în termenul stabilit dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1539. Remunerarea depozitarului

(1) Depozitul are titlu gratuit dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care depozitarul este un profesionist, se consideră că asupra remunerării s-a convenit în mod tacit.

(2) Dacă asupra mărimii remuneraţiei datorate nu s-a convenit, se consideră convenită, în cazul existenţei unui tarif stabilit, retribuţia tarifară, iar în lipsa tarifului, retribuţia obişnuită.

(3) Deponentul este obligat să compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării bunului.

Articolul 1540. Obligaţia de păstrare a bunului

(1) În cadrul depozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului primit cu prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist.

(2) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului ca de propriul bun.

(3) Acceptarea de către deponent a restituirii bunului nu eliberează depozitarul de răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.

Articolul 1541. Interdicţia solicitării probei calităţii de proprietar

Depozitarul nu poate cere deponentului sau persoanei căreia trebuie să-i restituie bunul dovada faptului că este proprietarul lui.

Articolul 1542. Inadmisibilitatea transmiterii bunului spre depozitare unui terţ

(1) Depozitarul nu are dreptul, fără încuviinţarea deponentului, să transmită unui terţ spre depozitare bunul primit.

(2) În cazul transmiterii, cu permisiunea deponentului, unui terţ a bunului primit, depozitarul poartă răspundere în continuare doar pentru alegerea terţului şi a locului de depozitare.

(3) În toate cazurile, subdepozitarul răspunde faţă de deponent pentru fapta sa.

Articolul 1543. Inadmisibilitatea folosirii bunului depozitat

Dacă contractul nu prevede altfel, depozitarul nu are dreptul să folosească, fără permisiunea deponentului, bunul predat în depozit, cu excepţia cazului cînd faptul acesta este necesar conservării bunului.

Articolul 1544. Modificarea condiţiilor de depozitare

(1) Depozitarul are dreptul să modifice, după caz, condiţiile de depozitare numai după ce l-a înştiinţat pe deponent şi a obţinut încuviinţarea lui. De asemenea, depozitarul trebuie să-l informeze pe deponent despre confiscarea sau realizarea unor drepturi ale terţilor asupra bunului depozitat.

(2) În cazul în care modificarea condiţiilor depozitului este strict necesară pentru înlăturarea riscului de distrugere, pierdere sau deteriorare a bunului, depozitarul este obligat să modifice modul, locul şi alte condiţii de păstrare fără a cere deponentului încuviinţarea.

(3) Apariţia unui pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat ori apariţia unor alte condiţii care ameninţă siguranţa păstrării bunului dă depozitarului dreptul să vîndă bunul la un preţ determinat de situaţia creată în cazul în care deponentul nu poate întreprinde vreo acţiune.

(4) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(3) au apărut din anumite cauze pentru care depozitarul nu poartă răspundere, el are dreptul să reţină cheltuielile de vindere a bunului din contul preţului primit.

Articolul 1545. Reparaţia prejudiciului cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului

Deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat depozitarului prin caracteristicile bunului depozitat în cazul în care ştia sau trebuia să ştie despre ele. Deponentul nu răspunde de acest prejudiciu dacă l-a anunţat pe depozitar în privinţa caracteristicilor bunului sau dacă depozitarul le cunoştea.

Articolul 1546. Obligaţia de restituire

(1) Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se afla la momentul în care l-a primit de la deponent.

(2) Dacă, avînd în vedere natura bunului depozitat sau a contractului, nu se poate aştepta în mod rezonabil ca bunul depozitat să fie restituit în starea în care se afla la momentul în care depozitarul l-a primit de la deponent, depozitarul este obligat să-l restituie în starea la care deponentul se putea aştepta în mod rezonabil.

(3) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite rămîne în sarcina deponentului.

(4) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat şi care a primit în locul lui o sumă de bani sau un alt bun trebuie să predea deponentului ceea ce a primit.

(5) Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este depozitat este ţinut să restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra cumpărătorului dacă preţul nu s-a plătit.

Articolul 1547. Dreptul de a ridica bunul depozitat

(1) Deponentul are dreptul să-şi ridice oricînd bunul depozitat, chiar şi atunci cînd contractul prevede un termen de depozitare.

(2) În cazul în care depozitul este făcut în interesul depozitarului, deponentul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin preluarea anticipată a bunului.

(3) Atunci cînd a emis un înscris care face dovada depozitului ori care conferă deţinătorului lui dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris.

Articolul 1548. Obligaţia de a-şi ridica bunul depozitat

(1) Depozitarul poate cere oricînd deponentului să-şi ridice bunul depozitat dacă în contract nu este stabilit un termen de depozitare.

(2) Depozitarul poate să-şi exercite dreptul specificat la alin.(1) doar în aşa fel încît deponentul să poată depozita în alt loc bunul, cu excepţia cazurilor cînd există motive întemeiate pentru a pretinde ridicarea imediată.

(3) Dacă deponentul nu îşi ridică bunul depozitat la expirarea termenului de depozitare sau la cererea depozitarului prevăzută la alin.(1) din prezentul articol, atunci depozitarul are dreptul de a vinde bunul depozitat conform art.887, cu condiţia că depozitarul i-a dat deponentului un preaviz cu termen rezonabil, indicînd intenţia de a purcede la vînzare.

Articolul 1549. Obligaţia de informare după depozitare

După încetarea depozitării, depozitarul este ţinut să informeze deponentul despre:

a) orice deteriorare pe care bunul l-a suferit în decursul depozitării;

b) precauţiile necesare pe care deponentul trebuie să le ia înainte de a folosi sau a transporta bunul, cu excepţia cazului în care de la deponent se poate aştepta în mod rezonabil să cunoască despre necesitatea acestor precauţii.

Articolul 1550. Locul restituirii bunului depozitat

Bunul depozitat se restituie la locul unde a fost predat depozitarului dacă părţile nu au convenit altfel.

Articolul 1551. Obligaţia de a remite fructele bunului depozitat

(1) Depozitarul este obligat să remită fructele bunului depozitat, percepute în perioada de depozitare. El va răspunde pentru neexecutarea acestei obligaţii numai în caz de intenţie sau culpă gravă.

(2) Deponentul este obligat să compenseze cheltuielile necesare de percepere şi păstrare a fructelor.

(3) Depozitarul este obligat să plătească dobîndă pentru banii depozitaţi numai din ziua în care a fost pus în întîrziere privind restituirea banilor.

Articolul 1552. Costurile restituirii

(1) În cazul în care depozitul are titlu gratuit, costurile restituirii revin deponentului.

(2) În cazul în care depozitul are titlu oneros, costurile restituirii revin depozitarului.

Articolul 1553. Răspunderea depozitarului în cazul încălcării termenului de ridicare a bunului

Dacă s-a stabilit un termen pentru ridicarea bunului, la expirarea lui depozitarul răspunde doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 1554. Obligaţia de a plăti remuneraţie

Dacă depozitul are titlu oneros, deponentul se obligă să plătească remuneraţia la încetarea depozitului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1555. Dreptul de retenţie a bunurilor depozitate

Depozitarul are dreptul să reţină bunul depozitat peste termenul prevăzut în contract pînă la momentul retribuirii sale şi compensarea cheltuielilor de păstrare.

Articolul 1556. Depozitarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen

Dacă în depozit au fost predate bunuri determinate generic, bunurile trec, în lipsa unei înţelegeri contrare, în proprietatea depozitarului. În astfel de caz, depozitarul se obligă să restituie deponentului o cantitate de bunuri egală sau stipulată de părţi, de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate.

Secţiunea a 2-a

Depozitul hotelier

Articolul 1557. Răspunderea pentru bunurile aduse în hotel

(1) Persoana care oferă servicii de cazare (hotelier) răspunde, potrivit regulilor privind răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel.

(2) Sînt considerate ca fiind aduse în hotel:

a) bunurile clientului aflate în hotel pe perioada cazării acestuia;

b) bunurile clientului aflate în afara hotelului pentru care hotelierul, un membru al familiei lui ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pe perioada cazării clientului;

c) bunurile clientului aflate în hotel sau în afara acestuia pentru care hotelierul, un membru al familiei lui ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.

(3) Hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea.

(4) În lipsă de clauză contrară, dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul animalelor de companie.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul clientului este nulă.

Articolul 1558. Răspunderea limitată

Răspunderea hotelierului este limitată pînă la concurenţa unei valori de o sută de ori mai mare decît preţul pentru o zi datorat de către client pentru camera oferită spre închiriere.

Articolul 1559. Răspunderea nelimitată

Răspunderea hotelierului este nelimitată:

a) dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;

b) dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului;

c) dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească.

Articolul 1560. Lipsa răspunderii

Hotelierul nu răspunde atunci cînd furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor clientului este cauzată:

a) de client, de persoana care îl însoţeşte sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;

b) de un impediment în afara controlului hotelierului;

c) de natura bunului.

Articolul 1561. Obligaţiile hotelierului

(1) Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare care aparţin clienţilor săi.

(2) Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decît în cazul în care, ţinînd seama de mărimea şi condiţiile de exploatare ale hotelului, acestea sînt excesiv de valoroase ori sînt incomode sau periculoase.

(3) Hotelierul poate să examineze bunurile care îi sînt predate spre depozitare şi să ceară depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.

Articolul 1562. Punerea la dispoziţia clienţilor a casei de valori

Hotelierul care pune la dispoziţia clienţilor săi, în camerele de hotel, o casă de valori nu este presupus a fi primit în depozit bunurile care vor fi depuse de clienţii săi în casa de valori. În acest caz, sînt aplicabile dispoziţiile art.1558.

Articolul 1563. Decăderea din dreptul la repararea prejudiciului

(1) Clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:

a) în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul, nu a înştiinţat administraţia hotelului;

b) nu a exercitat dreptul la acţiunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia.

(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol nu sînt aplicabile în privinţa bunurilor prevăzute la art.1559 lit.b) şi c).

Articolul 1564. Dreptul de retenţie

În cazul neplăţii de către client a preţului camerei şi a celorlalte servicii hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenţie asupra bunurilor aduse de client, cu excepţia documentelor şi a efectelor personale fără valoare comercială.

Articolul 1565. Valorificarea bunurilor

Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora şi-a exercitat dreptul de retenţie, potrivit dispoziţiilor legale privind urmărirea silită a bunurilor mobile.

Articolul 1566. Localuri asimilate hotelurilor

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit, restaurante, teatre, biblioteci, săli de sport şi altele asemănătoare.

Secţiunea a 3-a

Sechestrul convenţional

Articolul 1567. Sechestrul convenţional

Sechestrul convenţional este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun mobil sau imobil în litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui care are drept asupra lui.

Articolul 1568. Alegerea depozitarului în cazul sechestrului convenţional

(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru este ales de către părţi prin acord mutual. Părţile pot să desemneze pe unul dintre ei.

(2) În cazul în care nu ajung la un acord privind depozitarul sau privind condiţiile sechestrului, părţile pot cere instanţei de judecată să decidă.

Articolul 1569. Drepturile depozitarului însărcinat cu sechestru convenţional

(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru convenţional nu are dreptul să facă în privinţa bunului nicio cheltuială sau alte acte, cu excepţia celor de conservare, în lipsa unei stipulaţii contrare sau autorizaţii a instanţei de judecată.

(2) Dacă natura bunului o cere, depozitarul însărcinat cu sechestru convenţional este ţinut să îndeplinească acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile în mod corespunzător.

(3) Depozitarul poate, totuşi, cu sau fără consimţămîntul părţilor, cu autorizaţia instanţei de judecată, să vîndă bunurile a căror depozitare implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor. Suma încasată din vînzarea bunului va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.

Articolul 1570. Încheierea sechestrului convenţional

(1) Sechestrul se încheie după soluţionarea litigiului prin restituirea bunului către cel îndreptăţit.

(2) Depozitarul nu poate, înainte de soluţionarea litigiului, să fie eliberat şi să restituie bunul decît cu consimţămîntul tuturor părţilor sau, în lipsa consimţămîntului, dacă există un motiv întemeiat, prin autorizarea instanţei de judecată.

Articolul 1571. Darea de seamă

Depozitarul însărcinat cu sechestru trebuie să facă o dare de seamă la sfîrşitul depozitului sau pe parcursul lui, la cererea părţilor sau a instanţei de judecată.

Articolul 1572. Domeniul de aplicare

(1) Sechestrul poate fi instituit şi de către instanţa de judecată. În acest caz, el este supus regulilor stabilite de Codul de procedură civilă, precum şi de prezentul capitol, în măsura în care nu sînt incompatibile.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică, în completare, în cazul în care părţile litigiului judiciar sau arbitral împuternicesc un terţ să deţină sumele băneşti în calitate de fiduciar pe un cont fiduciar de sechestru în condiţiile contractului de cont fiduciar de sechestru.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazul în care părţile, la un moment cînd nu se află în litigiu judiciar sau arbitral, împuternicesc un terţ să deţină sumele băneşti în calitate de fiduciar pe un cont fiduciar de sechestru în condiţiile contractului de cont fiduciar de sechestru.

MAGAZINAJUL

Articolul 1573. Normele aplicabile raporturilor de magazinaj

Raporturilor de magazinaj, care este un contract de predare a bunurilor spre păstrare la un depozit de mărfuri, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la depozit dacă prezentul capitol nu prevede altfel.

Articolul 1574. Obligaţia de diligenţă a magazinerului

Magazinerul trebuie să asigure înmagazinarea şi păstrarea bunurilor preluate cu diligenţa unui bun profesionist.

Articolul 1575. Constatarea cantităţii şi felului bunurilor

(1) Magazinerul nu este obligat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, să constate la preluarea bunurilor cantitatea (numărul, măsura ori greutatea), genul, felul sau alte caracteristici ale lor.

(2) Dacă bunurile predate spre înmagazinare se află la livrare într-o stare de depreciere sau deteriorare ce poate fi constatată din exterior, magazinerul trebuie să conserve drepturile în despăgubire împotriva transportatorului, să se îngrijească de dovada acestei stări a bunurilor înmagazinate şi să-l anunţe neîntîrziat pe deponent. În caz de omisiune, el este obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.

Articolul 1576. Dreptul de inspectare a bunurilor

Magazinerul este obligat să permită, pe parcursul orelor de lucru, deponentului sau unei alte persoane îndreptăţite să ia mostre, să inspecteze bunurile înmagazinate şi să adopte măsurile necesare conservării lor.

Articolul 1577. Obligaţia de informare

Dacă se schimbă locul de înmagazinare, dacă au apărut schimbări ale caracteristicilor bunurilor sau dacă asemenea schimbări sînt pe cale de a se produce, magazinerul este obligat să anunţe de îndată faptul acesta. Anunţul va fi făcut către ultimul deţinător, cunoscut de magaziner, al recipisei de magazinaj. În caz de omisiune, magazinerul este obligat să repare prejudiciul produs prin aceasta.

Articolul 1578. Răspunderea magazinerului

Magazinerul este răspunzător de distrugerea, pierderea ori deteriorarea bunurilor aflate în paza sa dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea nu s-au produs ca urmare a unor împrejurări care nu pot fi evitate prin grija unui depozitar profesionist.

Articolul 1579. Înmagazinarea bunurilor determinate prin caracteristici de gen

(1) În cazul înmagazinării unor bunuri determinate generic, magazinerul este îndreptăţit să le amestece cu bunuri de acelaşi gen doar dacă i s-a permis în mod expres.

(2) Faţă de stocul total rezultat prin amestec, proprietarii bunurilor amestecate sînt coproprietari pe cote-părţi. Cota-parte se determină, în cazul în care nu s-a convenit altfel, în funcţie de cantitatea de bunuri înmagazinate.

(3) Magazinerul are dreptul şi obligaţia de a preda fiecărui deponent, din stocul total, partea ce i se cuvine, fără încuviinţarea celorlalţi deponenţi.

Articolul 1580. Vînzarea, în cazul degradării, a bunului înmagazinat

(1) Dacă bunul înmagazinat este expus degradării sau dacă se produc modificări ale lui care implică un pericol de depreciere şi nu mai este timp pentru prevenirea sau înlăturarea degradării sau deprecierii ori cel îndreptăţit, fiind informat, nu a decis în timp util, magazinerul poate organiza vînzarea bunului la licitaţie.

(2) Suma obţinută din vînzare conform alin.(1) este predată deponentului după ce au fost reţinute cheltuielile de păstrare şi vînzare.

Articolul 1581. Recipisa de magazinaj

La primirea bunurilor, magazinerul are obligaţia să elibereze o recipisă de magazinaj.

Articolul 1582. Conţinutul recipisei de magazinaj

(1) Recipisa de magazinaj trebuie să conţină:

a) data întocmirii şi numărul înscrierii în registrul de magazinaj;

b) numele sau denumirea şi adresa persoanei ale cărei bunuri se înmagazinează;

c) locul de înmagazinare;

d) regulile magazinajului;

e) cantitatea (numărul, măsura ori greutatea) bunurilor înmagazinate şi calitatea, iar în cazul bunurilor ambalate, descrierea ambalajului;

f) costul de magazinaj, alte costuri care pot să apară;

g) faptul că bunul înmagazinat trebuie sau nu asigurat şi, după caz, costul de asigurare;

h) termenul magazinajului şi data expirării lui ori inexistenţa termenului;

i) alte date, la alegerea părţilor;

j) semnătura magazinerului.

(2) Lipsa unor date nu poate invalida recipisa de magazinaj.

Articolul 1583. Dreptul de grevare a bunului înmagazinat

Posesorul recipisei de magazinaj poate greva bunul înmagazinat în calitate de garanţie pentru o altă creanţă dacă bunul rămîne în depozit.

Articolul 1584. Andosarea recipisei de magazinaj

Dacă magazinerul a întocmit o recipisă de magazinaj la ordin, aceasta poate fi transmisă unui terţ prin andosare.

Articolul 1585. Răspunderea magazinerului în cazul andosării

(1) În cazul în care recipisa de magazinaj a fost transmisă prin andosare, magazinerul răspunde faţă de posesorul legitim al recipisei pentru exactitatea datelor înscrise în ea dacă nu s-a consemnat prin înscriere pe recipisă că aceste date se bazează exclusiv pe comunicările deponentului sau ale unui terţ.

(2) Dacă magazinerul cunoştea inexactitatea datelor, va răspunde şi atunci cînd a înscris în recipisă o consemnare de felul celor menţionate la alin.(1).

(3) În cazul unui magazinaj de colectare, magazinerul nu are dreptul să înscrie în recipisă consemnări de felul celor menţionate la alin.(1).

Articolul 1586. Livrarea bunurilor în cazul recipisei la ordin

(1) În cazul întocmirii unei recipise de magazinaj la ordin, magazinerul este obligat să livreze bunurile înmagazinate numai posesorului legitim al recipisei şi numai în schimbul recipisei.

(2) Dacă s-a întocmit o recipisă prin care s-a constituit un gaj asupra bunurilor înmagazinate, magazinerul trebuie să ceară şi restituirea acestei recipise.

(3) Magazinerul nu este obligat să verifice autenticitatea andosamentelor. Livrarea se atestă prin înscriere pe recipisa de înmagazinare.

Articolul 1587. Distrugerea sau pierderea recipisei de înmagazinare

(1) Dacă recipisa de înmagazinare este distrusă sau pierdută în alt mod, cel îndreptăţit poate cere, pe calea procedurii anunţului public, declararea nulităţii ei şi întocmirea unei noi recipise. În acest caz, se aplică dispoziţiile speciale ale Codului de procedură civilă.

(2) În baza unei hotărîri judecătoreşti, magazinerul va întocmi o a doua recipisă de magazinaj şi o a doua recipisă de gaj al înmagazinării, după caz.

Articolul 1588. Remiterea gajului asupra bunului înmagazinat

(1) Dacă proprietarul instituie un drept de gaj asupra bunurilor înmagazinate, andosarea şi remiterea recipisei de gaj al înmagazinării vor ţine loc de remitere a gajului.

(2) Andosamentul trebuie să indice creditorul gajist şi cuantumul creanţei.

(3) Magazinerul trebuie anunţat în privinţa gajării. El trebuie să consemneze că a avut loc gajarea.

Articolul 1589. Dreptul de gaj al magazinerului

(1) În privinţa costurilor de magazinaj, magazinerul are un drept de gaj asupra bunului cît timp acesta se află în posesiunea sa.

(2) Dacă recipisa de înmagazinare a fost transmisă prin andosare, dreptul de gaj va exista doar faţă de posesorul legitim al recipisei de înmagazinare.

Articolul 1590. Dreptul magazinerului de a cere ridicarea bunului înmagazinat

(1) Magazinerul nu poate cere ridicarea bunului înmagazinat înainte de expirarea termenului convenit pentru magazinaj, iar dacă nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, înainte de a expira 3 luni de la înmagazinare.

(2) Dacă nu s-a convenit asupra unui termen de magazinaj sau dacă păstrează bunul după expirarea termenului, magazinerul poate cere ridicarea bunului numai în urma rezoluţiunii cu respectarea unui termen de preaviz de o lună.

Articolul 1591. Vînzarea bunului la licitaţie

(1) Dacă deponentul nu ridică la expirarea termenului de magazinaj bunul înmagazinat, magazinerul are dreptul, în urma unei somaţii, să vîndă bunul la licitaţie. Aceasta nu poate avea loc înainte de expirarea unei luni de la somaţie.

(2) După ce creanţele magazinerului decurgînd din magazinaj şi organizarea licitaţiei au fost satisfăcute din suma obţinută din vînzare, restul va fi predat de către magaziner posesorului legitim al recipisei de magazinaj.

PACHETELE DE SERVICII DE CĂLĂTORIE

ŞI PRODUSELE DE VACANŢĂ

Secţiunea 1

Pachetele de servicii de călătorie, serviciile de

călătorie asociate şi intermedierea lor

Articolul 1592. Contractul privind pachetul de servicii de călătorie

(1) Prin contract privind pachetul de servicii de călătorie un profesionist (organizator) se obligă să ofere celeilalte părţi (călător) un pachet de servicii de călătorie, iar călătorul se obligă să plătească organizatorului preţul convenit al pachetului.

(2) Constituie pachet de servicii de călătorie (pachet) o combinaţie a cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiaşi călătorii sau vacanţe. Un pachet de servicii de călătorie, de asemenea, există:

a) dacă serviciile de călătorie prevăzute de contract au fost combinate la cererea călătorului sau în conformitate cu selecţia acestuia; sau

b) dacă organizatorul acordă prin contract călătorului dreptul să aleagă, după încheierea contractului, dintr-o selecţie de diferite tipuri de servicii de călătorie oferite de organizator.

(3) În sensul prezentei secţiuni, serviciu de călătorie înseamnă:

a) transportul de pasageri;

b) cazarea care este realizată în alt scop decât cel rezidenţial;

c) închirierea de autoturisme, de alte autovehicule sau de motociclete care necesită permis de conducere de categoria A;

c1) asigurarea medicală de călătorie peste hotare;

c2) serviciu de consultanţă/asistenţă în perioada aflării în străinătate;

d) orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în sensul lit.a), b) sau c).

(4) Serviciile care, de fapt, fac obiectul unor alte servicii de călătorie nu se consideră servicii de călătorie în sensul alin.(3).

(5) O combinaţie de servicii de călătorie în care unul dintre serviciile de călătorie menţionate la alin.(3) lit.a)–c2) este combinat cu unul sau mai multe servicii turistice menţionate la alin.(3) lit.d) nu se consideră un pachet dacă aceste din urmă servicii turistice:

a) nu reprezintă o proporţie semnificativă a valorii combinaţiei, nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a combinaţiei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică; sau

b) sînt selectate şi achiziţionate doar după începerea prestării unui serviciu de călătorie menţionat la alin.(3) lit.a)–c2).

(6) Serviciul turistic menţionat la alin.(5) lit.a) nu reprezintă o proporţie semnificativă a valorii combinaţiei dacă valorii lui i se atribuie mai puţin de 25% din valoarea combinaţiei.

(7) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică contractelor privind:

a) pachetele şi serviciile de călătorie asociate care durează mai puţin de 24 de ore, cu excepţia situaţiei în care acestea includ cazare peste noapte;

b) pachetele oferite şi serviciile de călătorie asociate facilitate ocazional fără scop lucrativ şi numai unui grup restrîns de călători;

c) pachetele şi serviciile de călătorie asociate achiziţionate în temeiul unui contract-cadru pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între profesionişti.

[Art.1592 alin.(3),(5) modificat prin Legea nr.171 din 19.12.2019, în vigoare 01.01.2020]

Articolul 1593. Delimitarea de intermediere

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1613 şi 1614, dispoziţiile generale privind intermedierea se aplică intermedierii pachetelor de servicii de călătorie. Cu toate acestea, un profesionist nu poate invoca declaraţia sa sau clauza că el doar intermediază contracte dintre călător şi persoane care vor presta toate sau unele servicii individuale de călătorie (prestatori de servicii) dacă călătorului i se oferă o combinaţie a cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiaşi călătorii şi este întrunită una dintre următoarele condiţii:

a) călătorul selectează serviciile de la un singur punct de distribuţie al profesionistului în cadrul aceluiaşi proces de rezervare şi serviciile respective sînt selectate înainte de acceptarea efectuării plăţii de către călător;

b) profesionistul oferă, promite sau facturează serviciile de călătorie la un preţ forfetar sau total; sau

c) profesionistul promovează sau oferă servicii de călătorie sub denumirea de "pachet", "ofertă combinată", "regim forfetar (all-inclusive)" sau "servicii all-in" ori sub o denumire similară.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1), profesionistul se consideră organizator. În sensul alin.(1), procesul de rezervare nu se consideră început dacă călătorul doar este consultat în privinţa necesităţilor sale de călătorie şi dacă doar i se aduc la cunoştinţă ofertele de călătorie.

(3) În sensul prezentei secţiuni, puncte de distribuţie sînt:

a) spaţiile comerciale mobile sau imobile;

b) pagini web de comerţ electronic şi platforme de vînzare online similare; sau

c) serviciile prin telefon.

(4) În cazul mai multor pagini web şi platforme de vînzare online similare potrivit alin.(3) lit.b), dacă sînt prezentate călătorilor sub forma unei platforme unice, acestea se consideră un punct de distribuţie.

Articolul 1594. Procese de rezervare online asociate

(1) Profesionistul care a încheiat un contract privind pachetul de servicii de călătorie cu un călător printr-un proces de rezervare online sau care i-a intermediat pe aceeaşi cale un asemenea contract se consideră organizator al călătoriei dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) profesionistul intermediază pentru călător, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, un contract privind un alt tip de serviciu de călătorie, oferind acces la procesul de rezervare online al altui profesionist;

b) profesionistul transmite numele călătorului, detaliile de plată şi adresa de e-mail a călătorului către celălalt profesionist;

c) contractul se încheie cu celălalt profesionist în cel tîrziu 24 de ore după confirmarea încheierii contractului privind primul serviciu de călătorie.

(2) Dacă contractul privind un alt tip de serviciu de călătorie sau mai multe contracte privind cel puţin un alt tip de serviciu de călătorie se încheie potrivit dispoziţiilor alin.(1) din prezentul articol, toate contractele încheiate de către călător se consideră un singur contract privind pachetul de servicii de călătorie în sensul art.1592 alin.(1), cu excepţiile prevăzute la art.1592 alin.(5).

Articolul 1595. Informaţii precontractuale

(1) Înainte de asumarea de către călător a unui contract sau a oricărei oferte corespunzătoare, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete sînt obligaţi să furnizeze călătorului informaţiile standard prin intermediul formularului prevăzut în partea A sau B din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, precum şi următoarele informaţii, dacă acestea sînt aplicabile pachetului:

1) principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie:

a) destinaţia (destinaţiile) călătoriei, itinerariul şi perioadele sejurului, cu datele corespunzătoare şi, în cazul în care cazarea este inclusă, numărul de nopţi incluse;

b) mijloacele de transport, caracteristicile şi categoriile acestora, locurile, datele şi orele de plecare şi de întoarcere, duratele şi locurile opririlor intermediare şi ale legăturilor de transport. În cazul în care nu este încă stabilită ora exactă, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să informeze călătorul cu privire la ora aproximativă de plecare şi de întoarcere;

c) locaţia, principalele caracteristici şi, după caz, categoria turistică a unităţilor de cazare conform normelor din ţara de destinaţie;

d) serviciile de masă oferite;

e) vizitele, excursiile sau alte servicii incluse în preţul total convenit al pachetului;

f) dacă nu este clar din context, faptul că oricare dintre serviciile de călătorie va fi furnizat călătorului ca parte a unui grup şi, în acest caz, în măsura posibilului, dimensiunea aproximativă a grupului;

g) dacă posibilitatea călătorului de a beneficia de alte servicii turistice depinde de comunicarea orală efectivă, limba în care vor fi furnizate serviciile respective; şi

h) dacă călătoria sau vacanţa este adaptată în general pentru persoanele cu mobilitate redusă şi, la cererea călătorului, informaţii precise privind gradul de adecvare a călătoriei sau vacanţei luînd în considerare nevoile călătorului;

2) denumirea comercială şi adresa geografică a organizatorului şi, dacă este cazul, ale intermediarului de pachete, precum şi numerele de telefon şi, după caz, adresele de e-mail ale acestora;

3) preţul total al pachetului, inclusiv taxele şi, dacă este cazul, toate comisioanele, tarifele şi alte costuri suplimentare sau, atunci cînd aceste costuri nu pot fi calculate în mod rezonabil anterior încheierii contractului, o indicaţie cu privire la tipul de costuri suplimentare pe care călătorul ar putea să fie obligat să le suporte în continuare;

4) modalităţile de plată, inclusiv orice sumă sau procentaj din preţ care urmează să fie achitat sub formă de avans şi calendarul pentru achitarea soldului sau garanţiile financiare care urmează să fie achitate sau furnizate de călător;

5) numărul minim de persoane necesar pentru ca serviciile din pachet să poată fi prestate şi termenul menţionat la art.1602 alin.(7) pct.1) înainte de începerea călătoriei pînă la care este posibilă rezoluţiunea dacă nu se întruneşte acest număr;

6) informaţii generale despre cerinţele legate de paşaport şi vize, inclusiv termenele aproximative de obţinere a vizelor, şi informaţii referitoare la formalităţile legate de sănătate în ţara de destinaţie;

7) informaţii privind dreptul călătorului de a declara rezoluţiunea oricînd înainte de începerea călătoriei, cu plata unui comision de rezoluţiune corespunzător sau, după caz, a comisioanelor de rezoluţiune standardizate solicitate de organizator, în conformitate cu dispoziţiile art.1602 alin.(1)-(3);

8) informaţii privind asigurarea facultativă sau obligatorie care să acopere costurile rezoluţiunii de către călător sau costurile de asistenţă, inclusiv taxele de întoarcere, în caz de accident, de boală sau de deces.

(2) În cazul contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate prin telefon, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să furnizeze călătorului informaţiile standard prevăzute în partea B din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova şi informaţiile prevăzute la alin.(1) pct.1)-8) din prezentul articol.

(3) În ceea ce priveşte pachetele definite la art.1594, organizatorul şi profesionistul cărora li se transmit datele sînt obligaţi să se asigure că fiecare dintre ei furnizează, înainte de asumarea de către călător a unui contract sau a oricărei oferte corespunzătoare, informaţiile prevăzute la alin.(1) pct.1)-8) din prezentul articol, în măsura în care acestea sînt relevante pentru serviciile de călătorie pe care le oferă fiecare. De asemenea, organizatorul este obligat să furnizeze în acelaşi timp informaţiile standard prin intermediul formularului prevăzut în partea C din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.

(4) Informaţiile menţionate la alin.(1)-(3) trebuie să fie furnizate într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat. În cazul în care aceste informaţii sînt furnizate în scris, ele trebuie să fie lizibile.

Articolul 1596. Caracterul obligatoriu al informaţiilor precontractuale şi încheierea contractului

(1) Informaţiile furnizate călătorului în temeiul art.1595 alin.(1) pct.1), 3), 4), 5) şi 7) sînt parte integrantă a contractului privind pachetul de servicii de călătorie şi nu pot fi modificate decît prin acordul explicit al părţilor contractante. Înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să transmită călătorului toate modificările cu privire la informaţiile precontractuale într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat.

(2) Dacă organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete nu au îndeplinit cerinţele în materie de informare cu privire la comisioanele, tarifele sau alte costuri suplimentare astfel cum sînt prevăzute la art.1595 alin.(1) pct.3) înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, călătorul nu suportă respectivele comisioane, tarife sau alte costuri.

Articolul 1597. Conţinutul contractului şi documentele care trebuie furnizate înainte de începerea călătoriei

(1) Limbajul folosit în contractele privind pachetele de servicii de călătorie trebuie să fie simplu şi inteligibil şi, în cazul contractelor scrise, textul trebuie să fie lizibil. La încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau ulterior, fără întîrzieri nejustificate, organizatorul sau intermediarul de pachete trebuie să pună la dispoziţia călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului pe un suport durabil. Călătorul are dreptul de a solicita o copie pe suport de hîrtie în cazul în care contractul a fost încheiat în prezenţa fizică simultană a părţilor.

(2) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, se furnizează călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului privind pachetul de servicii de călătorie pe suport de hîrtie sau, în cazul în care călătorul este de acord, pe un alt suport durabil.

(3) Contractul sau confirmarea contractului prezintă întregul conţinut al acordului care include toate informaţiile prevăzute la art.1595 alin.(1) pct.1)-8), precum şi următoarele informaţii:

1) cerinţele speciale ale călătorului pe care organizatorul le-a acceptat;

2) informaţii cu privire la faptul că organizatorul:

a) este răspunzător pentru prestarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract, în conformitate cu dispoziţiile art.1603; şi

b) este obligat să acorde asistenţă în cazul în care călătorul se află în dificultate în conformitate cu dispoziţiile art.1611;

3) denumirea entităţii responsabile de protecţie în caz de insolvabilitate şi datele de contact ale acesteia, inclusiv adresa geografică, şi, după caz, denumirea autorităţii competente desemnate de statul în cauză în scopul respectiv şi datele de contact ale acesteia;

4) numele, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail şi, dacă este cazul, numărul de fax ale reprezentantului local al organizatorului, ale unui punct de contact sau ale altui serviciu care permite călătorului să contacteze rapid organizatorul şi să comunice eficient cu acesta, să solicite asistenţă atunci cînd se află în dificultate sau să reclame orice viciu sesizat în timpul executării pachetului;

5) informaţii privind obligaţia călătorului de a comunica orice viciu pe care îl constată pe parcursul executării pachetului, în conformitate cu dispoziţiile art.1609;

6) în cazul minorilor neînsoţiţi de un părinte sau de o altă persoană autorizată, care călătoresc pe baza unui contract care include cazare, informaţii care să permită contactul direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de acesta în locul în care minorul este cazat;

7) informaţii privind procedurile interne de soluţionare a reclamaţiilor disponibile şi privind mecanismele de soluţionare alternativă a litigiilor prevăzute de lege;

8) informaţii privind dreptul călătorului la cesiunea contractului către un alt călător în conformitate cu dispoziţiile art.1599.

(4) În ceea ce priveşte pachetele definite la art.1594, profesionistul căruia i se transmit datele trebuie să informeze organizatorul cu privire la încheierea unui contract care conduce la crearea unui pachet. Profesionistul trebuie să furnizeze organizatorului informaţiile necesare pentru a se conforma obligaţiilor care îi revin în calitate de organizator. Imediat ce este informat cu privire la crearea unui pachet, organizatorul trebuie să furnizeze călătorului pe un suport durabil informaţiile prevăzute la alin.(3) pct.1)-8) din prezentul articol.

(5) Informaţiile menţionate la alin.(3) şi (4) trebuie să fie furnizate într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat.

(6) Cu suficient timp înainte de începerea călătoriei, organizatorul trebuie să pună la dispoziţia călătorului toate chitanţele, bonurile şi biletele necesare, informaţii privind ora programată a plecării şi, după caz, termenul-limită pentru înregistrare, precum şi orele programate ale opririlor intermediare, ale legăturilor de transport şi ale sosirii.

Articolul 1598. Sarcina probei

Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite la art.1595-1597 revine profesionistului.

Articolul 1599. Cesiunea contractului

(1) Călătorul are dreptul să cesioneze contractul unui terţ care satisface toate condiţiile aplicabile contractului respectiv, după ce îl înştiinţează pe organizator într-un termen rezonabil înainte de începerea călătoriei, pe un suport durabil. Înştiinţarea cu cel puţin 7 zile înainte de începerea călătoriei este considerată, în orice caz, rezonabilă.

(2) Cedentul şi cesionarul contractului răspund solidar pentru achitarea soldului preţului pachetului şi a tuturor comisioanelor, tarifelor şi altor costuri suplimentare generate de această cesiune. Organizatorul trebuie să informeze cedentul contractului cu privire la costurile efective ale cesiunii. Aceste costuri nu pot fi nerezonabile şi nu pot depăşi costurile suportate efectiv de organizator ca urmare a cesiunii contractului.

(3) Organizatorul trebuie să prezinte cedentului dovezi cu privire la costurile suplimentare, comisioanele şi alte costuri generate de cesiunea contractului.

Articolul 1600. Modificarea preţului contractului

(1) După încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, preţurile pot fi mărite numai în cazul în care contractul rezervă în mod explicit această posibilitate şi stipulează dreptul călătorului la reducerea preţului în temeiul alin.(5). În acest caz, în contract se precizează modul în care urmează să fie calculate preţurile revizuite. Creşterile de preţuri sînt posibile numai ca o consecinţă directă a schimbărilor legate de:

a) preţul transportului de pasageri care rezultă din costul carburanţilor sau al altor surse de energie;

b) nivelul taxelor sau al comisioanelor aplicabile serviciilor de călătorie incluse în contract, impuse de părţi terţe care nu sînt direct implicate în executarea pachetului, inclusiv taxele turistice, taxele de aterizare sau comisioanele de îmbarcare sau debarcare în porturi şi aeroporturi (tarife pentru serviciile aeroportuare şi de navigaţie aeriană); sau

c) cursul de schimb relevant pentru pachetul respectiv.

(2) Dacă creşterea preţului menţionată la alin.(1) depăşeşte 8% din preţul total al pachetului, se aplică dispoziţiile art.1601.

(3) Indiferent de valoarea sa, o creştere de preţ nu produce efecte juridice decît dacă organizatorul trimite călătorului o notificare clară şi inteligibilă privind această creştere, însoţită de o justificare a creşterii respective şi de un calcul, pe un suport durabil, cu cel puţin 20 de zile înainte de începerea călătoriei.

(4) Înainte de începerea călătoriei, organizatorul nu poate modifica în mod unilateral alte clauze ale contractului privind pachetul de servicii de călătorie decît cele legate de preţ, cu excepţia cazului în care:

a) organizatorul şi-a rezervat acest drept în contract;

b) modificarea este nesemnificativă; şi

c) organizatorul îl informează pe călător cu privire la modificare într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat, pe un suport durabil.

(5) În cazul în care contractul prevede posibilitatea creşterii preţurilor, călătorul are dreptul la o reducere de preţ care corespunde unei scăderi a costurilor menţionate la alin.(1) lit.a), b) şi c) care are loc după încheierea contractului şi înainte de începerea călătoriei. Dacă călătorul a plătit mai mult decît preţul redus, organizatorul este obligat să restituie diferenţa.

(6) În cazul unei reduceri de preţ, organizatorul are dreptul să deducă cheltuielile administrative efective din diferenţa care trebuie restituită călătorului. La cererea călătorului, organizatorul trebuie să prezinte dovezi ale cheltuielilor administrative respective.

(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art.1077 referitoare la clauzele privind modificarea contractului.

Articolul 1601. Modificările semnificative ale condiţiilor contractului

(1) În cazul în care, înainte de începerea călătoriei, organizatorul este constrîns să modifice semnificativ oricare dintre principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie menţionate la art.1595 alin.(1) pct.1) sau nu poate îndeplini cerinţele speciale menţionate la art.1597 alin.(3) pct.1) ori propune să mărească preţul pachetului cu mai mult de 8% în conformitate cu dispoziţiile art.1600 alin.(2), călătorul are posibilitatea ca, într-un termen rezonabil specificat de organizator:

a) să accepte modificarea propusă; sau

b) să declare rezoluţiunea fără a plăti vreun comision de rezoluţiune.

După expirarea termenului stabilit de către organizator conform alin.(3), modificarea propusă de către organizator se consideră acceptată de către călător.

(2) În cazul în care declară rezoluţiunea, călătorul poate accepta un pachet de substituţie, atunci cînd acesta este oferit de organizator, dacă este posibil, de o calitate echivalentă sau superioară.

(3) Organizatorul trebuie să informeze călătorul, fără întîrzieri nejustificate şi într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat, pe un suport durabil, cu privire la:

a) modificările propuse menţionate la alin.(1) şi, după caz şi în conformitate cu dispoziţiile alin.(4), impactul acestora asupra preţului pachetului;

b) un termen rezonabil în care călătorul trebuie să informeze organizatorul cu privire la decizia sa în temeiul alin.(1);

c) faptul că, dacă pînă la expirarea termenului menţionat la lit.b), călătorul nu va comunica decizia sa organizatorului, modificările propuse se vor considera acceptate de către călător; şi

d) după caz, pachetul de substituţie oferit şi preţul acestuia.

(4) În cazul în care modificările aduse contractului privind pachetul de servicii de călătorie menţionate la alin.(1) sau pachetului de substituţie menţionat la alin.(2) au drept consecinţă scăderea calităţii sau a costului pachetului, călătorul are dreptul la o reducere corespunzătoare a preţului.

(5) În cazul în care călătorul declară rezoluţiunea în temeiul alin.(1) lit.b) şi nu acceptă un pachet de substituţie, organizatorul este obligat să restituie toate plăţile efectuate de către sau pe seama călătorului, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la data rezoluţiunii. Dispoziţiile art.1604, 1608 şi 1610 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1602. Rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei

(1) Călătorul are dreptul la rezoluţiune în orice moment înainte de începerea călătoriei. În cazul în care declară rezoluţiunea în temeiul enunţului anterior, călătorul poate fi obligat să plătească organizatorului un comision de rezoluţiune adecvat şi justificabil.

(2) În contract pot fi prevăzute comisioane de rezoluţiune standardizate rezonabile, în funcţie de:

a) perioada de timp dintre momentul declarării rezoluţiunii şi începutul călătoriei;

b) costurile pe care organizatorul în mod previzibil le economiseşte;

c) veniturile pe care organizatorul în mod previzibil le-ar fi obţinut din valorificarea pe altă cale a serviciilor de călătorie.

(3) Dacă contractul nu prevede comisioane de rezoluţiune standardizate, mărimea comisionului de rezoluţiune corespunde preţului pachetului din care se scad economiile de costuri şi veniturile generate de valorificarea pe altă cale a serviciilor de călătorie. La cererea călătorului, organizatorul trebuie să prezinte o justificare pentru cuantumul comisioanelor de rezoluţiune.

(4) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), călătorul are dreptul să declare rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei fără a plăti vreun comision de rezoluţiune în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau transportul pasagerilor la destinaţie.

(5) În sensul prezentei secţiuni, prin circumstanţe inevitabile şi extraordinare se înţelege o situaţie care nu poate fi controlată de partea care o invocă şi ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile.

(6) În cazul rezoluţiunii conform alin.(4), călătorul are dreptul la restituirea integrală a oricărei plăţi efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.

(7) Organizatorul are dreptul la rezoluţiune înainte de începerea călătoriei în cazul în care:

1) numărul de persoane înscrise pentru participarea la pachetul respectiv este mai mic decît numărul minim stabilit în contract, iar organizatorul îl înştiinţează pe călător cu privire la rezoluţiune în termenul stabilit în contract, dar nu mai tîrziu de:

a) 20 de zile înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează mai mult de 6 zile;

b) 7 zile înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează între 2 şi 6 zile;

c) 48 de ore înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează mai puţin de 2 zile;

sau

2) organizatorul nu poate executa obligaţiile contractuale din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare şi îl înştiinţează pe călător cu privire la rezoluţiune, fără întîrziere şi înainte de începerea călătoriei.

(8) În cazul în care declară rezoluţiunea în temeiul alin.(7), organizatorul este obligat să restituie călătorului toate plăţile efectuate pentru pachet, dar nu este ţinut la plata unor despăgubiri suplimentare.

(9) Ca urmare a rezoluţiunii, organizatorul este obligat să restituie călătorului toate plăţile efectuate pentru pachet, iar în cazul rezoluţiunii în temeiul alin.(1), are dreptul să deducă comisionul de rezoluţiune corespunzător din suma supusă restituirii. Organizatorul trebuie să execute obligaţia de restituire fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la rezoluţiune.

Articolul 1603. Drepturile călătorului în caz de viciu al serviciilor de călătorie

(1) Organizatorul este obligat să asigure prestarea serviciilor de călătorie fără vicii.

(2) Serviciile de călătorie se consideră fără vicii dacă au caracteristicile convenite.

(3) În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, serviciile de călătorie nu au vicii:

a) dacă ele oferă utilitatea dedusă din contract;

b) în cazul în care utilitatea nu poate fi dedusă din contract, dacă ele oferă utilitatea obişnuită şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la servicii de călătorie de acelaşi fel şi pe care călătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul pachetului de servicii de călătorie.

(4) Se consideră viciu al serviciilor de călătorie şi cazul în care serviciile de călătorie nu sînt prestate sau sînt prestate cu o întîrziere care depăşeşte durata unei întîrzieri rezonabile.

(5) Dacă serviciile de călătorie au un viciu, în condiţiile prezentei secţiuni şi ale contractului, călătorul are dreptul:

a) să ceară remedierea conform art.1605 alin.(1);

b) să remedieze viciul conform art.1605 alin.(2) şi să ceară rambursarea cheltuielilor necesare;

c) să ceară remedierea prin prestarea unor alte servicii de călătorie conform art.1605 alin.(3) şi (4);

d) să ceară rambursarea costului cazării necesare conform art.1605 alin.(5) şi (6);

e) să declare rezoluţiunea contractului de servicii de călătorie conform art.1606;

f) să obţină reducerea preţului pachetului de servicii de călătorie conform art.1607;

g) să ceară despăgubiri conform art.1608.

Articolul 1604. Prescripţia extinctivă privind pretenţiile călătorului

Pretenţiile călătorului prevăzute la art.1603 alin.(5) se prescriu extinctiv în termen de 2 ani. Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data în care călătoria trebuia, conform contractului, să ia sfîrşit.

Articolul 1605. Dreptul călătorului la remedierea viciului

(1) Dacă călătorul cere remedierea viciilor, organizatorul este obligat să le remedieze. Organizatorul poate refuza remedierea:

a) dacă ea este imposibilă; sau

b) dacă ea implică cheltuieli disproporţionate, ţinînd cont de anvergura viciului şi de valoarea serviciilor de călătorie afectate.

(2) Fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), în cazul în care organizatorul nu remediază viciul într-un termen rezonabil stabilit de călător, călătorul poate face el însuşi acest lucru şi poate solicita rambursarea cheltuielilor necesare. Nu este necesar să se specifice un termen de către călător dacă organizatorul refuză să remedieze viciul sau dacă este necesară o remediere imediată.

(3) Dacă organizatorul refuză remedierea viciului călătoriei în temeiul alin.(1) lit.a) sau b) sau dacă viciul afectează o parte semnificativă din serviciile de călătorie, organizatorul este obligat să ofere, fără costuri suplimentare pentru călător, servicii alternative corespunzătoare pentru continuarea derulării pachetului, pe cît posibil echivalente sau de mai bună calitate decît cele specificate în contract, inclusiv în cazul în care întoarcerea călătorului la locul de pornire nu este asigurată astfel cum s-a convenit. În cazul în care serviciile alternative propuse au drept consecinţă un pachet de o calitate mai scăzută decît cea specificată în contract, organizatorul este obligat să acorde călătorului o reducere adecvată a preţului. Mărimea reducerii adecvate se determină conform art.1607 alin.(2).

(4) Călătorul poate respinge serviciile alternative propuse doar în cazul în care acestea nu sînt comparabile cu ceea ce s-a convenit în contract sau reducerea de preţ acordată este inadecvată. În acest caz sau dacă organizatorul nu poate oferi servicii alternative, se aplică dispoziţiile art.1606 alin.(2) şi (3) dacă călătorul nu are dreptul la rezoluţiune.

(5) În măsura în care este imposibil să se asigure transportarea călătorului la locul de pornire sau un alt loc convenit de părţi (întoarcerea) din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare, organizatorul este obligat să suporte costul cazării necesare, pe cît posibil de categorie echivalentă, pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 nopţi pe călător.

(6) Limitarea costurilor menţionată la alin.(5) nu se aplică în următoarele cazuri:

1) dacă dispoziţiile legale privind drepturile pasagerilor prevăd perioade mai lungi aplicabile mijloacelor de transport relevante pentru întoarcerea călătorului;

2) călătorul face parte din una dintre următoarele categorii de persoane, iar organizatorul a fost informat cu privire la nevoile speciale ale acestora cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea călătoriei:

a) persoane cu mobilitate redusă şi însoţitorii acestora;

b) femei însărcinate;

c) minori neînsoţiţi;

d) persoane care au nevoie de asistenţă medicală specială.

Articolul 1606. Dreptul călătorului la rezoluţiune pentru motiv de viciu

(1) În cazul în care viciul afectează în mod substanţial executarea pachetului, iar organizatorul a omis să îl remedieze într-un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul are dreptul la rezoluţiune. Nu este necesar să se specifice un termen de către călător dacă organizatorul refuză să remedieze viciul sau dacă este necesară o remediere imediată.

(2) Dacă călătorul a declarat rezoluţiunea, organizatorul reţine preţul aferent serviciilor de călătorie deja prestate şi care urmează a fi prestate conform alin.(3) din prezentul articol pentru a sfîrşi călătoria. Pretenţiile călătorului întemeiate pe art.1603 alin.(5) lit.f) şi g) rămîn neafectate. Organizatorul pierde dreptul la partea de preţ care se referă la serviciile de călătorie care nu vor mai fi prestate. Organizatorul este obligat să restituie călătorului partea din preţ la care a pierdut dreptul. Dreptul la rezoluţiune în caz de viciu al călătoriei nu poate fi condiţionat de plata de către călător a vreunui comision.

(3) Organizatorul este obligat să ia măsurile necesare în caz de rezoluţiune şi, în special, dacă pachetul include transportul de pasageri, este obligat să asigure întoarcerea călătorului cu transport echivalent cu cel stipulat de contract, fără întîrzieri nejustificate şi fără costuri suplimentare pentru călător.

Articolul 1607. Dreptul călătorului la reducerea preţului

(1) Preţul serviciilor de călătorie se reduce pentru orice perioadă în care a existat un viciu, cu excepţia cazului în care organizatorul dovedeşte că viciul este imputabil călătorului.

(2) Reducerea este egală cu diferenţa dintre valoarea, la momentul încheierii contractului, a pachetului de călătorie fără vicii şi valoarea, la acelaşi moment, a pachetului de călătorie cu viciul respectiv.

Articolul 1608. Dreptul călătorului la despăgubiri

(1) Călătorul are dreptul de a primi despăgubiri adecvate din partea organizatorului pentru orice prejudiciu pe care îl suferă ca urmare a unui viciu, fără a aduce atingere dreptului său la reducerea preţului sau la rezoluţiune. Despăgubirea se acordă fără întîrzieri nejustificate.

(2) Călătorul nu are dreptul la despăgubiri în cazul în care organizatorul dovedeşte una dintre următoarele circumstanţe:

a) viciul este imputabil călătorului;

b) viciul este imputabil unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor de călătorie incluse în contract şi este imprevizibil sau inevitabil; sau

c) viciul este cauzat de circumstanţe inevitabile şi extraordinare.

(3) Dacă călătoria este zădărnicită sau afectată în mod semnificativ, călătorul poate cere şi o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suportat prin irosirea concediului sau a vacanţei.

Articolul 1609. Notificarea viciilor de către călător

(1) Călătorul trebuie să îl informeze fără întîrzieri nejustificate pe organizator, ţinînd cont de circumstanţele cazului, în legătură cu orice viciu pe care îl constată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contract.

(2) Dacă organizatorul nu a avut posibilitatea să remedieze viciul din cauza omisiunii culpabile a călătorului de a notifica conform alin.(1), călătorul pierde dreptul:

a) de a înainta pretenţia prevăzută la art.1607;

b) de a cere despăgubiri conform art.1608.

Articolul 1610. Admiterea limitării răspunderii. Corelaţia cu alte reglementări

(1) În baza unui acord cu călătorul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală, la triplul preţ total al pachetului dacă prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă.

(2) Dacă răspunderea unui prestator al unui serviciu de călătorie care face parte din pachet este condiţionată, limitată sau exclusă conform convenţiilor internaţionale, organizatorul poate invoca aceasta, în egală măsură, faţă de călător.

(3) Drepturile la despăgubiri sau la reducerea preţului în temeiul prezentei secţiuni nu aduc atingere drepturilor călătorilor prevăzute de actele normative speciale sau de convenţiile internaţionale. Călătorii au dreptul de a introduce cereri în temeiul prezentei secţiuni şi al respectivelor acte normative speciale sau convenţii internaţionale. Despăgubirile sau reducerile de preţ acordate în temeiul prezentei secţiuni şi despăgubirile sau reducerile de preţ acordate în temeiul respectivelor acte normative speciale sau convenţii internaţionale se deduc unele din altele pentru a evita supracompensarea.

Articolul 1611. Obligaţia organizatorului de a acorda asistenţă

(1) Organizatorul este obligat să acorde asistenţă adecvată fără întîrzieri nejustificate călătorului aflat în dificultate, inclusiv în circumstanţele menţionate la art.1605 alin.(5), în special prin:

a) furnizarea de informaţii corespunzătoare privind serviciile de sănătate, autorităţile locale şi asistenţa consulară; şi

b) acordarea de asistenţă călătorului în ceea ce priveşte efectuarea comunicărilor la distanţă şi sprijinirea acestuia în găsirea unor servicii de călătorie alternative.

(2) Organizatorul poate pretinde un comision rezonabil pentru asistenţa menţionată la alin.(1) în cazul în care călătorul este cel care a provocat situaţia de dificultate în mod intenţionat sau din neglijenţă. În orice caz, comisionul nu va depăşi costurile efective suportate de organizator.

Articolul 1612. Garanţiile contra insolvabilităţii

(1) Organizatorii înregistraţi pe teritoriul Republici Moldova trebuie să ofere garanţii privind restituirea tuturor plăţilor efectuate de către călători sau pe seama lor, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată. În cazul în care în contract este inclus transportul de pasageri, organizatorul asigură şi garanţii pentru întoarcerea călătorului. Se poate oferi continuarea pachetului.

(2) Organizatorii care nu sînt înregistraţi în Republica Moldova şi care contractează sau oferă spre contractare pachete în Republica Moldova sau care, prin orice mijloace, îşi direcţionează activităţile către călători din Republica Moldova au obligaţia de a furniza garanţia în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

(3) Garanţia prevăzută la alin.(1) şi (2) trebuie să fie efectivă şi să acopere costurile previzibile în mod rezonabil. Aceasta se referă la valorile plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor în legătură cu pachetele, ţinînd cont de perioada scursă între avansurile plătite şi plăţile finale şi finalizarea pachetelor, precum şi de costurile estimate ale întoarcerii în caz de insolvabilitate a organizatorului.

(4) Călătorii beneficiază de protecţie împotriva insolvabilităţii organizatorului indiferent de locul lor de reşedinţă, de locul de plecare sau de locul în care se efectuează contractarea pachetului şi indiferent de statul în care este situată autoritatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate.

(5) Atunci cînd executarea pachetului este afectată de insolvabilitatea organizatorului, garanţia este disponibilă gratuit pentru a asigura întoarcerea şi, dacă este necesar, plata cazării înainte de întoarcere.

(6) Pentru serviciile de călătorie care nu au fost efectuate, restituirea plăţilor se efectuează fără întîrzieri nejustificate la solicitarea călătorului.

(7) Prin hotărîre de Guvern se stabilesc:

a) tipurile de garanţii care se constituie de organizator, de intermediarii de pachete, intermediarii de servicii de călătorie asociate şi, după caz, de alţi prestatori de servicii;

b) condiţiile înaintate faţă de garanţii, inclusiv procedura de valorificare a garanţiilor de către călători;

c) măsura în care călătorul poate fi obligat să efectueze plăţi în baza contractului înainte de sfîrşitul călătoriei dacă garanţia corespunzătoare nu a fost constituită;

d) autoritatea competentă, precum şi atribuţiile acesteia, în domeniul supravegherii organizatorilor, intermediarilor de pachete, intermediarilor de servicii de călătorie asociate şi prestatorilor de servicii, al cooperării administrative cu autorităţile din alte state, precum şi al protecţiei călătorilor în caz de insolvabilitate.

Articolul 1613. Intermedierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie

(1) Un profesionist care intermediază încheierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie (intermediar de pachete) este obligat să informeze călătorul conform art.1595, 1596 şi 1597.

(2) Dacă intermediarul de pachete şi-a îndeplinit obligaţiile conform alin.(1), se consideră că obligaţiile organizatorului prevăzute la art.1595, 1596 şi 1597 au fost îndeplinite. Dacă organizatorul a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art.1595, 1596 şi 1597, se consideră că intermediarul de pachete şi-a îndeplinit obligaţiile conform alin.(1). În orice caz, intermediarului de pachete îi revine sarcina să demonstreze îndeplinirea acestor cerinţe de informare.

(3) Se consideră că un intermediar de pachete este împuternicit de către un organizator să accepte plata preţului pachetului de călătorie dacă el oferă călătorului o copie sau un exemplar al contractului conform art.1597 alin.(1) şi (2) sau există alte circumstanţe create de organizator din care rezultă că intermediarul de pachete este împuternicit să intermedieze pachete de călătorie pentru el. Această regulă nu se aplică dacă călătorul este expres informat despre faptul că intermediarul de pachete nu acceptă plăţi.

(4) Dacă organizatorul nu este înregistrat în Republica Moldova la momentul încheierii contractului, intermediarul de pachete îndeplineşte obligaţiile organizatorului prevăzute la art.1603-1612. Intermediarului de călătorie îi revine sarcina să demonstreze că organizatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de prezenta secţiune.

(5) Intermediarul de pachete este împuternicit de către organizator să primească orice pretenţii sau alte notificări ale călătorului privind prestarea serviciilor de călătorie. Intermediarul de pachete va notifica imediat organizatorul despre aceste notificări ale călătorului.

Articolul 1614. Intermedierea serviciilor de călătorie asociate

(1) Un profesionist se consideră intermediar al unui serviciu de călătorie asociat dacă, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, care nu constituie un pachet de servicii de călătorie:

a) el intermediază încheierea unor contracte separate cu alţi prestatori de servicii de călătorie privitoare la cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie, cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de distribuţie, iar călătorul selectează şi plăteşte separat fiecare din aceste servicii; sau

b) el intermediază, într-un mod personalizat, pentru călătorul cu care încheie un contract de servicii de călătorie sau intermediază încheierea unui asemenea contract, achiziţionarea a cel puţin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt prestator de servicii, în cazul în care se încheie un contract cu acest prestator de servicii cel tîrziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie. În sensul prezentei litere, nu se consideră că profesionistul a intermediat un serviciu de călătorie suplimentar doar pentru că el a făcut legătura între călător şi celălalt prestator de servicii.

(2) În cazul în care se achiziţionează un tip de servicii de călătorie menţionat la art.1592 alin.(3) lit.a), b) sau c) şi unul sau mai multe servicii turistice menţionate la art.1592 alin.(3) lit.d), ele nu constituie un serviciu de călătorie asociat dacă aceste din urmă servicii nu reprezintă o parte semnificativă a valorii combinate a serviciilor şi nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a călătoriei sau a vacanţei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică.

(3) Înainte de asumarea de către călător a oricărui contract care duce la crearea unor servicii de călătorie asociate sau a oricărei oferte corespunzătoare, profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate, inclusiv în cazul în care profesionistul nu este înregistrat în Republica Moldova, dar, prin orice mijloace, direcţionează astfel de activităţi către călători din Republica Moldova, trebuie să stipuleze într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat următoarele:

a) călătorul nu va beneficia de niciunul dintre drepturile care se aplică exclusiv pachetelor în temeiul prezentei secţiuni şi fiecare furnizor de servicii este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale; şi

b) călătorul va beneficia de protecţie în caz de insolvabilitate în conformitate cu dispoziţiile alin.(5).

(4) Pentru a se conforma dispoziţiilor alin.(3) din prezentul articol, profesionistul care intermediază un serviciu de călătorie asociat trebuie să furnizeze călătorului informaţiile respective prin intermediul formularului standard prevăzut în anexa nr.9 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova sau, dacă tipul specific de serviciu de călătorie asociat nu face obiectul formularului prevăzut în anexa respectivă, furnizează informaţiile incluse în aceasta.

(5) Dacă profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate primeşte plăţi de la călător pentru servicii, profesionistul trebuie să garanteze restituirea lor către călător în măsura în care serviciile de călătorie sînt oferite de către intermediar însuşi sau, dacă pretenţia altui prestator de servicii în sensul alin.(1) lit.a) de a primi plata încă nu este stinsă, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori, în sensul alin.(1) lit.a), faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată.

(6) În cazul în care profesionistul care intermediază servicii de călătorie asociate nu a respectat cerinţele prevăzute la alin.(3)-(5) din prezentul articol, lui i se aplică drepturile şi obligaţiile prevăzute la art.1599 şi 1602-1611 în raport cu serviciile de călătorie incluse în serviciul de călătorie asociat.

(7) În cazul în care un serviciu de călătorie asociat este rezultatul încheierii unui contract între un călător şi un profesionist care nu intermediază serviciul de călătorie asociat, profesionistul respectiv trebuie să informeze profesionistul care intermediază serviciul de călătorie asociat cu privire la încheierea contractului relevant.

(8) Dacă este obligat să asigure transportul călătorului, intermediarul este obligat să asigure şi întoarcerea călătorului, precum şi cazarea pînă la întoarcere.

Articolul 1615. Răspunderea pentru erorile de rezervare

Călătorul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat:

a) de oricare defecţiuni tehnice din sistemul de rezervare al organizatorului, al intermediarului pachetelor de călătorie, al intermediarului serviciilor de călătorie asociate sau al prestatorului de servicii de călătorie, cu excepţia cazului în care defecţiunea nu este imputabilă profesionistului respectiv;

b) de către unul dintre profesioniştii menţionaţi la lit.a), în cazul în care a fost de acord să organizeze rezervarea unui pachet sau a serviciilor de călătorie care fac parte din serviciile de călătorie asociate, pentru erorile comise în timpul procesului de rezervare, cu excepţia cazului în care eroarea este imputabilă călătorului sau a fost cauzată de circumstanţe inevitabile şi extraordinare.

Articolul 1616. Dreptul de regres al profesionistului

În cazurile în care un organizator sau un intermediar de pachete plăteşte o despăgubire, acordă o reducere de preţ sau îndeplineşte faţă de călător alte obligaţii care îi revin în temeiul prezentei secţiuni, organizatorul sau intermediarul de pachete de servicii de călătorie are drept de regres faţă de terţul care a contribuit la evenimentul care a generat despăgubirea, reducerea preţului sau alte obligaţii faţă de călător.

Articolul 1617. Excluderea eludărilor şi a derogărilor

(1) Declaraţia unui organizator sau a unui profesionist care intermediază un serviciu de călătorie asociat care afirmă că acţionează exclusiv ca prestator al unui serviciu de călătorie, ca intermediar ori în orice altă calitate sau că un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu constituie un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu exonerează organizatorul sau profesionistul respectiv de obligaţiile care îi revin în temeiul prezentei secţiuni.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul călătorului este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 2-a

Unele produse de vacanţă şi intermedierea lor

Articolul 1618. Contractul privind cazarea periodică

(1) Contractul privind cazarea periodică este contractul prin care un profesionist se obligă să acorde consumatorului dreptul de a folosi o locuinţă sau altă unitate de cazare peste noapte, în mod periodic, în decursul unui termen care depăşeşte 12 luni, iar consumatorul se obligă să plătească un preţ total. La aprecierea dacă termenul depăşeşte 12 luni, se vor lua în calcul toate posibilităţile de prelungire prevăzute în contract.

(2) Dreptul consumatorului menţionat la alin.(1) poate lua forma:

a) unei cote-părţi în proprietatea comună, cu stabilirea modului respectiv de folosinţă, sau a unei cote-părţi din proprietatea periodică;

b) unui drept de uzufruct, abitaţie sau alt drept real;

c) unui drept de locaţiune sau alt drept de creanţă;

d) unui drept rezultat din calitatea de membru al unei persoane juridice ori societăţi civile.

(3) Dreptul consumatorului poate fi însoţit de opţiunea de a alege unitatea de cazare din cadrul unui grup de unităţi de cazare făcute disponibile de către profesionist.

(4) Dreptul consumatorului menţionat la alin.(1) se extinde şi asupra bunurilor mobile conform destinaţiei unităţii de cazare.

Articolul 1619. Alte contracte aferente produselor de vacanţă şi domeniul de aplicare

(1) Contractul privind produsul de vacanţă pe termen lung este contractul pe un termen ce depăşeşte 12 luni prin care un profesionist se obligă să acorde consumatorului dreptul de a primi reduceri de preţ sau alte beneficii privind cazarea, iar consumatorul se obligă să plătească un preţ total. Contractul poate, de asemenea, să prevadă şi prestarea unor servicii suplimentare consumatorului, precum serviciile de transport. La aprecierea dacă termenul depăşeşte 12 luni, se vor lua în calcul toate posibilităţile de prelungire prevăzute în contract.

(2) Contractul de intermediere a produsului de vacanţă este contractul prin care un profesionist se obligă faţă de consumator, în schimbul unei remuneraţii, să intermedieze:

a) un contract privind cazarea periodică ori un contract privind produsul de vacanţă pe termen lung; sau

b) un contract privind înstrăinarea drepturilor deţinute de către consumator în temeiul unui contract indicat la lit.a).

(3) Contractul de intermediere a participării la un sistem de schimb este contractul prin care un profesionist se obligă faţă de consumator, în schimbul unei remuneraţii, să intermedieze un contract prin care consumatorul va participa la un sistem de schimb care îi permite accesul la unităţi de cazare peste noapte sau la alte servicii în schimbul acordării accesului temporar altor persoane la avantajele pe care consumatorul le deţine în temeiul contractului privind cazarea periodică.

(4) Dispoziţiile art.1620-1627 se aplică în modul corespunzător contractului privind cazarea periodică, contractului privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractului de intermediere a produsului de vacanţă şi contractului de intermediere a participării la un sistem de schimb, cu excepţia cazului în care articolul prevede că se aplică doar unuia sau unora dintre aceste contracte.

(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul consumatorului este lovită de nulitate absolută.

(6) Prezenta secţiune nu aduce atingere cadrului legal referitor la:

a) căile de atac prevăzute în dreptul contractual general;

b) înregistrarea bunurilor imobile sau mobile şi înstrăinarea bunurilor imobile;

c) condiţiile de stabilire, regimul de autorizare sau cerinţele de autorizare; precum şi la

d) determinarea naturii juridice a drepturilor care fac obiectul contractelor reglementate de prezenta secţiune.

Articolul 1620. Publicitatea

(1) Profesionistul este obligat să asigure că în publicitatea sa se precizează posibilitatea de a obţine informaţiile menţionate la art.1621 alin.(1) şi se indică unde se pot obţine informaţiile respective.

(2) În cazul în care, în cadrul unei oferte promoţionale, al unui eveniment de promovare sau al unui eveniment comercial, consumatorului i se va propune încheierea contractului, profesionistul este obligat să precizeze în mod clar, în invitaţie, scopul comercial şi natura evenimentului.

(3) Informaţiile menţionate la art.1621 alin.(1) trebuie să fie puse la dispoziţia consumatorului în orice moment pe durata evenimentului.

(4) Drepturile aferente contractului privind cazarea periodică şi contractului privind produsul de vacanţă pe termen lung nu pot fi promovate sau comercializate drept o investiţie.

Articolul 1621. Informaţiile precontractuale

(1) Profesionistul este obligat să furnizeze consumatorului următoarele informaţii:

a) în cazul contractului privind cazarea periodică – potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr.1 la Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

b) în cazul contractului privind produsul de vacanţă pe termen lung – potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr.2 la Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

c) în cazul contractului de intermediere a produsului de vacanţă – potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr.3 la Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova;

d) în cazul contractului de intermediere a participării la un sistem de schimb – potrivit formularului standard prevăzut în anexa nr.4 la Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.

(2) Profesionistul are obligaţia să completeze formularele standard menţionate la alin.(1) cu informaţii suficiente şi precise, astfel încît să nu inducă în eroare consumatorul şi să permită consumatorului să ia o decizie în deplină cunoştinţă de cauză.

(3) Profesionistul trebuie să furnizeze consumatorului toate informaţiile prevăzute la alin.(1):

a) gratuit;

b) într-un mod clar şi uşor de înţeles;

c) pe hîrtie sau pe un alt suport durabil, uşor accesibil consumatorului;

d) cu suficient timp înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă, dar cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte.

(4) Perioada de 15 zile prevăzută la alin.(3) lit.d) se poate reduce cu acordul scris al consumatorului.

Articolul 1622. Informarea despre dreptul de revocare şi despre interzicerea plăţilor în avans, confirmarea informării

(1) Înainte de încheierea contractului, profesionistul trebuie să informeze consumatorul în mod explicit despre existenţa dreptului de revocare a contractului, conform art.1066, termenul de revocare a contractului, conform art.1067, şi despre interzicerea plăţilor în avans în perioada termenului de revocare, conform art.1625.

(2) Consumatorul trebuie să confirme primirea informaţiilor contractuale prevăzute la alin.(1) prin semnarea rubricilor corespunzătoare din partea a 2-a a formularului standard prevăzut în anexele nr.1-4 la Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.

Articolul 1623. Limba contractului şi informaţiilor furnizate

(1) Contractul se redactează în limba română.

(2) În cazul în care consumatorul este cetăţean străin şi are reşedinţa în străinătate, contractul se redactează în limba română sau în una din limbile de circulaţie internaţională.

(3) Cerinţele de limbă prevăzute la alin.(1) şi (2) se aplică şi informaţiilor pe care profesionistul este obligat să le furnizeze conform art.1621 şi 1622.

(4) În cazul unui contract privind cazarea periodică care are ca obiect un singur bun imobil determinat, profesionistul este obligat să furnizeze consumatorului, în mod gratuit, o traducere autorizată a contractului în limba română sau în una din limbile de circulaţie internaţională.

Articolul 1624. Forma şi clauzele contractului

(1) Contractul se încheie în formă scrisă, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil acceptat de consumator, şi se redactează în mod vizibil şi uşor de citit. Culoarea de fond a hîrtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat.

(2) Dacă pentru constituirea ori transmiterea dreptului acordat prin contractul privind cazarea periodică legea cere forma autentică, contractul trebuie încheiat în formă autentică. Dispoziţiile legale privind registrul bunurilor imobile rămîn aplicabile.

(3) Contractul trebuie să prevadă următoarele:

a) informaţii privind numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa profesionistului persoană fizică şi, respectiv, informaţii privind denumirea, sediul şi forma juridică de organizare ale profesionistului persoană juridică, precum şi adresele pentru notificare;

b) informaţiile cuprinse în formularul standard corespunzător, menţionat la art.1621;

c) data şi locul încheierii contractului.

(4) Informaţiile cuprinse în formularele standard menţionate la art.1621 nu pot fi modificate decît cu acordul în scris al părţilor sau în cazul în care modificările decurg din anumite circumstanţe neobişnuite şi neprevăzute, independente de voinţa profesionistului, şi ale căror consecinţe nu ar fi putut fi evitate, chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile necesare.

(5) Orice modificare va fi comunicată consumatorului, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil uşor accesibil acestuia şi pe care îl acceptă, înainte de încheierea contractului. Modificările se menţionează în mod expres în contract.

(6) La momentul încheierii contractului, consumatorul primeşte cel puţin un exemplar al acestuia. La contract trebuie să se anexeze formularul standard referitor la dreptul de revocare, prevăzut în anexa nr.5 la Legea nr.1125-XV din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.

Articolul 1625. Interzicerea plăţilor în avans

(1) Sînt interzise orice plăţi în avans, acordarea de garanţii, rezervarea de bani prin intermediul conturilor, recunoaşterea explicită a datoriilor, precum şi orice alte plăţi efectuate de consumator către profesionist sau către orice alt terţ înainte de sfîrşitul termenului de revocare a contractului.

(2) În cazul contractului de intermediere a produsului de vacanţă, interdicţia de la alin.(1) subzistă pînă la îndeplinirea de către profesionist a tuturor obligaţiilor sale rezultate din acest contract sau, după caz, pînă la încetarea pe alt temei a acestui contract.

Articolul 1626. Dispoziţii speciale aplicabile contractului privind cazarea periodică

(1) În cazul contractului privind cazarea periodică, plata se va efectua conform unui calendar fix de plăţi. Sînt interzise orice plăţi ale preţului specificat în contract care nu sînt efectuate conform calendarului fix de plăţi. Plăţile, inclusiv plata cotizaţiei de membru, trebuie să fie eşalonate în rate anuale, fiecare dintre acestea avînd aceeaşi valoare. Profesionistul trebuie să trimită o solicitare scrisă de plată, pe suport de hîrtie sau pe alt suport durabil, cu cel puţin 14 zile calendaristice înainte de data scadenţei.

(2) Consumatorul are dreptul la rezoluţiunea raportului contractual privind cazarea periodică, fără vreun motiv, începînd de la plata celei de-a doua rate, fără a fi pasibil de vreo sancţiune, notificînd acest lucru profesionistului în termen de 14 zile calendaristice de la primirea solicitării de plată aferente fiecărei rate. Acest drept nu afectează dreptul de rezoluţiune pe alte temeiuri legale.

Articolul 1627. Contractele legate

(1) Exercitarea de către consumator a dreptului de revocare are ca efect şi rezoluţiunea automată a contractului legat de contractul care se revocă.

(2) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul prin care consumatorul obţine bunuri, lucrări, conţinut digital, servicii sau alte prestaţii legate de contractul care se revocă dacă aceste prestaţii sînt furnizate:

a) de către acelaşi profesionist; sau

b) de către un terţ pe baza unui acord între terţul respectiv şi acelaşi profesionist.

(3) Contractul care se revocă se consideră legat de contractul de credit prin care consumatorul obţine credit destinat exclusiv pentru finanţarea obligaţiilor de plată, în totalitate sau în parte, rezultate din contractul care se revocă dacă aceste contracte formează, din punct de vedere obiectiv, o unitate comercială.

(4) Se consideră că contractele formează o unitate comercială în sensul alin.(3) în cazul în care:

a) însuşi profesionistul este şi creditor;

b) fiind o altă persoană decît profesionistul, creditorul, pe bază de acord, foloseşte serviciile ori colaborarea profesionistului pentru încheierea contractului de credit sau pregătirea acestuia; sau

c) contractul de credit specifică în mod expres obiectul contractului care se revocă.

(5) Existenţa acordului dintre terţ şi profesionist, astfel cum este prevăzut la alin.(2) lit.b) şi la alin.(4) lit.b), se prezumă pînă la proba contrară.

(6) În cazul în care profesionistul este informat de către consumator despre revocarea contractului, profesionistul este obligat să informeze terţul cu care consumatorul are un contract legat despre faptul că a intervenit rezoluţiunea lui conform alin.(1).

(7) În sensul alin.(3), prin contract de credit se va înţelege oricare contract de credit pentru consumator care se înscrie în domeniul de aplicare al Legii nr.202 din 12 iulie 2013 privind contractele de credit pentru consumatori.

FIDEJUSIUNEA ŞI ALTE GARANŢII PERSONALE

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1628. Felurile garanţiilor personale

(1) Garanţiile personale pot fi accesorii (fidejusiunea) sau autonome.

(2) Fidejusiunea este obligaţia garantului (fidejusorul) asumată în folosul unui creditor cu scopul de a garanta obligaţia pe care debitorul o datorează creditorului (obligaţia garantată) şi care apare şi devine scadentă doar dacă apare şi devine scadentă obligaţia garantată.

(3) Garanţie personală autonomă se consideră obligaţia garantului asumată în folosul unui creditor, în scop de garanţie, în care se prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic faptul că ea nu depinde de obligaţia pe care o altă persoană o datorează creditorului.

Articolul 1629. Prezumţia de fidejusiune

Orice angajament de a plăti sau a executa orice altă prestaţie ori de a despăgubi creditorul cu scopul de a garanta obligaţia datorată de o altă persoană se prezumă că este o fidejusiune, cu excepţia cazului în care creditorul demonstrează că s-a stipulat o garanţie personală autonomă.

Articolul 1630. Pluralitatea de debitori în scop de garanţie

(1) Pluralitate de debitori în scop de garanţie este obligaţia datorată de doi sau mai mulţi debitori, iar unul dintre debitori îşi asumă obligaţia preponderent în scop de garanţie în folosul creditorului.

(2) În cazul pluralităţii de debitori în scop de garanţie se aplică dispoziţiile secţiunilor 1, a 4-a şi a 5-a şi, în completare, dispoziţiile legale privind obligaţiile cu pluralitate de subiecte.

Articolul 1631. Scrisoarea de confort

(1) Scrisoarea de confort este acea garanţie personală prin care garantul îşi asumă faţă de creditor o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii debitorului să-şi execute obligaţiile faţă de acel creditor.

(2) În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţiile, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la despăgubiri faţă de creditor şi numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin scrisoarea de confort.

(3) Se prezumă că prin scrisoarea de confort s-a asumat o fidejusiune cu răspundere subsidiară a emitentului.

Articolul 1632. Aplicarea prezentului capitol faţă de anumite garanţii personale

(1) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică contractelor de asigurare. În cazul unei asigurări pentru a garanta obligaţiile unui debitor, dispoziţiile prezentului capitol se aplică numai dacă asigurătorul a emis un document care instituie o garanţie personală în folosul unui creditor determinat.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere dispoziţiilor legale privind girul şi avalul titlurilor negociabile, dar se pot aplica garanţiilor personale pentru obligaţiile care decurg din titluri negociabile.

Articolul 1633. Temeiurile de apariţie a garanţiilor personale

(1) Garanţia personală poate fi asumată de către garant prin contract încheiat cu creditorul (contract de fidejusiune sau, după caz, contract de garanţie personală autonomă).

(2) În cazul garanţiei personale asumate prin contract, se consideră că creditorul a acceptat oferta garantului de a contracta garanţia personală de îndată ce oferta a parvenit la creditor, cu excepţia cazului în care oferta cheamă la acceptare expresă sau creditorul, fără întîrzieri nejustificate, respinge oferta sau îşi rezervă timp pentru examinarea acesteia.

(3) Garanţia personală poate fi asumată de către garant printr-un act juridic unilateral care prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic că ea este irevocabilă. O asemenea garanţie produce efecte fără acceptarea creditorului. Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.

(4) Garanţia personală poate fi asumată cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii.

(5) Garanţia personală poate fi asumată fără cunoaşterea de către debitor şi chiar împotriva voinţei lui.

Articolul 1634. Forma în care se asumă garanţia personală

(1) Contractul sau actul juridic unilateral prin care se asumă o garanţie personală trebuie să fie încheiat în scris, sub sancţiunea nulităţii.

(2) În cazul în care garantul execută în baza unei garanţii care nu are formă scrisă, viciul de formă se consideră înlăturat în raport cu ceea ce s-a executat.

Articolul 1635. Stingerea fidejusiunii prin deces

Garanţia personală se stinge prin decesul garantului. Orice clauză contrară este lovită de nulitatea absolută.

Secţiunea a 2-a

Fidejusiunea

Articolul 1636. Obligaţia garantată prin fidejusiune

(1) Obligaţia garantată prin fidejusiune poate fi prezentă sau viitoare, pură şi simplă sau afectată de modalităţi. Prin fidejusiune se poate garanta şi obligaţia altui fidejusor.

(2) Dacă fidejusiunea s-a asumat înainte de încheierea contractului sau a altui act juridic din care rezultă obligaţia garantată, ea produce efecte din momentul încheierii acelui contract sau act.

(3) Fidejusiunea este globală dacă garantează toate obligaţiile debitorului faţă de creditor sau obligaţia de a plăti soldul de debit al unui cont, fără a specifica izvorul acelor obligaţii.

Articolul 1637. Caracterul accesoriu al obligaţiei fidejusorului

(1) Obligaţia fidejusorului apare şi devine scadentă doar în măsură în care apare şi devine scadentă obligaţia debitorului faţă de creditor.

(2) Obligaţia fidejusorului nu poate depăşi obligaţia debitorului. Această regulă nu se aplică în cazul în care obligaţia debitorului este redusă sau stinsă:

a) în cadrul unei proceduri de insolvabilitate;

b) în alt temei legal din cauza incapacităţii debitorului de a executa pe motiv de insolvabilitate; sau

c) în virtutea legii din cauza unui eveniment care afectează persoana debitorului.

(3) Convenţia dintre creditor şi debitor de a accelera scadenţa obligaţiei garantate sau de a face obligaţia mai oneroasă prin modificarea condiţiilor în care se datorează executarea ei, sau de a majora suma ei nu afectează obligaţia fidejusorului dacă acea convenţie s-a încheiat după momentul asumării fidejusiunii.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică fidejusiunii globale.

Articolul 1638. Dreptul fidejusorului de a invoca excepţiile debitorului

(1) În raport cu creditorul, fidejusorul poate invoca orice excepţie a debitorului cu privire la obligaţia garantată, chiar dacă excepţia nu mai este disponibilă debitorului din cauza acţiunii sau inacţiunii debitorului care a avut loc după asumarea fidejusiunii.

(2) Fidejusorul are dreptul să refuze executarea obligaţiei de garanţie:

a) dacă, în temeiul legii, debitorul are dreptul de a revoca contractul încheiat cu creditorul şi termenul de revocare nu a expirat;

b) dacă debitorul are dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative;

c) dacă debitorul are dreptul la rezoluţiunea raportului contractual dintre debitor şi creditor pentru neexecutare.

(3) Fidejusorul nu poate invoca lipsa discernămîntului deplin sau lipsa capacităţii juridice necesare a debitorului persoană fizică sau persoană juridică ori inexistenţa debitorului persoană juridică dacă aceste împrejurări erau cunoscute fidejusorului la momentul asumării fidejusiunii.

(4) Atît timp cît nu s-a prescris extinctiv acţiunea debitorului de declarare a nulităţii relative a contractului sau a altui act juridic din care rezultă obligaţia garantată pe un alt temei decît cel menţionat la alin.(3), deşi debitorul nu a înaintat acţiunea, fidejusorul are dreptul să suspende executarea.

(5) Dispoziţiile alin.(4) se aplică în mod corespunzător în cazul în care debitorul are dreptul de a stinge obligaţia garantată prin compensare.

Articolul 1639. Limitele garanţiei

(1) Garanţia acoperă, în limitele sumei maxime a acesteia, dacă s-a stipulat, nu numai obligaţia garantată principală, dar şi obligaţiile accesorii ei, pe care debitorul le datorează creditorului, cum ar fi dobînzile, dobînzile de întîrziere, penalităţile şi cheltuielile rezonabile de urmărire extrajudiciară a obligaţiilor menţionate în prezentul alineat.

(2) Cheltuielile de judecată şi de executare silită împotriva debitorului sînt acoperite, cu condiţia că fidejusorul a fost informat despre intenţia creditorului de a iniţia aceste proceduri cu un termen de preaviz suficient pentru a permite fidejusorului să evite aceste cheltuieli.

(3) Garanţia globală acoperă doar obligaţiile rezultate din contractele încheiate între debitor şi creditor.

Articolul 1640. Obligaţia solidară a fidejusorului

Cu excepţia cazului în care s-a stipulat altfel, obligaţia debitorului şi a fidejusorului este solidară şi, în consecinţă, creditorul poate pretinde executarea solidară de la debitor sau, în limitele garanţiei, de la fidejusor.

Articolul 1641. Obligaţia subsidiară a fidejusorului

(1) În cazul în care s-a stipulat astfel, fidejusorul poate invoca faţă de creditor caracterul subsidiar al răspunderii sale (beneficiul de discuţiune).

(2) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(3), înainte de a cere executarea de la fidejusor, creditorul trebuie să întreprindă încercări corespunzătoare pentru a obţine executarea obligaţiei garantate de la debitor şi, dacă există, de la alte persoane care au garantat aceeaşi obligaţie pe baza unei garanţii personale sau reale care instituie răspunderea solidară.

(3) Creditorul nu este ţinut să încerce să obţină executarea de la debitor şi de la altă persoană conform alin.(2) în măsura în care este vădit imposibil sau extrem de dificil de a obţine executarea de la acea persoană. Această excepţie se aplică în special dacă împotriva acelei persoane a fost intentată o procedură de insolvabilitate sau proceduri echivalente, cu excepţia cazului în care poate fi exercitată o garanţie reală acordată de acea persoană pentru aceeaşi obligaţie garantată.

Articolul 1642. Obligaţia creditorului de a notifica

(1) Creditorul este obligat să notifice fidejusorul fără întîrziere nejustificată despre neexecutarea obligaţiei garantate sau incapacitatea de plată a debitorului, precum şi despre prelungirea scadenţei. Această notificare trebuie să includă informaţii cu privire la sumele garantate ale obligaţiei principale, dobînda şi alte obligaţii accesorii datorate de către debitor la data notificării. Nu este necesară efectuarea unei notificări suplimentare privind o nouă neexecutare înainte de expirarea unui termen de 3 luni de la notificarea anterioară. Notificarea nu este necesară dacă neexecutarea se referă doar la obligaţiile accesorii ale debitorului, cu excepţia cazului în care suma totală a tuturor obligaţiilor garantate neexecutate a ajuns la cuantumul de 5% din suma rămasă a obligaţiei garantate.

(2) În cazul unei garanţii globale, creditorul, de asemenea, are obligaţia de a notifica fidejusorul despre orice majorare convenită:

a) atunci cînd acea majorare, începînd cu data constituirii garanţiei, ajunge la 20% din suma garantată la acea dată; şi

b) atunci cînd suma garantată este majorată cu 20% comparativ cu cuantumul garantat la data la care au fost sau trebuiau să fi oferite ultima dată informaţii conform prezentului alineat.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică în măsura în care fidejusorul cunoaşte sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască acele informaţii.

(4) În cazul în care creditorul omite sau întîrzie să dea notificarea cerută în prezentul articol, drepturile creditorului faţă de fidejusor sînt reduse în măsura necesară pentru a evita suportarea de către acesta a unui prejudiciu din cauza omisiunii sau întîrzierii.

Articolul 1643. Termenul-limită de a cere executarea

(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza fidejusiunii prin care s-a instituit răspunderea solidară a fidejusorului, acesta este eliberat de fidejusiune după expirarea termenului stipulat. Cu toate acestea, fidejusorul rămîne obligat dacă creditorul a cerut executarea de la fidejusor după scadenţa obligaţiei garantate, dar înainte de expirarea termenului-limită al fidejusiunii.

(2) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza fidejusiunii prin care s-a instituit răspunderea subsidiară a fidejusorului, acesta este eliberat după expirarea termenului stipulat. Cu toate acestea, fidejusorul rămîne obligat dacă creditorul:

a) după scadenţa obligaţiei garantate, dar înainte de expirarea termenului-limită, a informat fidejusorul despre intenţia de a cere executarea fidejusiunii şi despre iniţierea încercărilor corespunzătoare pentru a obţine executarea conform art.1641 alin.(2) şi (3); şi

b) informează fidejusorul la fiecare 6 luni cu privire la starea acestor încercări, în cazul în care fidejusorul cere să fie informat.

(3) Dacă termenul-limită al fidejusiunii expiră la scadenţa obligaţiilor garantate sau în cel mult 14 zile de la scadenţă, cererea de executare sau informaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) se pot da mai devreme de termenul prevăzut la alin.(1) şi (2), dar nu mai devreme de 14 zile înainte de expirarea termenului-limită.

(4) În cazul în care creditorul a întreprins măsuri corespunzătoare conform alin.(1)-(3), obligaţia fidejusorului este limitată la mărimea pe care obligaţiile garantate o aveau în ultima zi a termenului-limită.

Articolul 1644. Limitele fidejusiunii globale fără termen-limită

(1) În cazul în care fidejusiunea globală nu se limitează la obligaţiile născute sau devenite scadente în interiorul unui termen-limită stipulat, atît creditorul, cît şi fidejusorul pot institui o limită garanţiei printr-un preaviz de cel puţin 3 luni adresat celeilalte părţi.

(2) În temeiul preavizului fidejusiunea se consideră limitată la obligaţiile garantate care au devenit scadente pînă la data expirării preavizului.

Articolul 1645. Reducerea drepturilor creditorului

(1) În măsura în care, din cauza comportamentului creditorului, fidejusorul nu se poate subroga în drepturile creditorului faţă de debitor şi în drepturile creditorului rezultate din garanţiile personale şi reale acordate de terţi sau nu poate obţine restituirea integrală în regres de la debitor sau de la terţii care au acordat garanţii personale ori reale, drepturile creditorului faţă de fidejusor se reduc în măsura necesară pentru a evita suportarea de către fidejusor a unui prejudiciu din cauza comportamentului creditorului. Dacă fidejusorul deja a executat, el are dreptul la restituirea corespunzătoare de la creditor.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică doar în cazul în care comportamentul creditorului este sub nivelul de prudenţă al unei persoane care îşi administrează afacerile cu prudenţă rezonabilă.

Articolul 1646. Cererea fidejusorului de a fi eliberat

(1) Fidejusorul care a oferit o garanţie la cererea debitorului sau cu consimţămîntul expres ori prezumat al debitorului poate cere debitorului să determine eliberarea sa:

a) dacă debitorul nu a executat obligaţia garantată la scadenţă;

b) dacă debitorul este în incapacitate de plată sau a suferit o diminuare substanţială a patrimoniului; sau

c) dacă creditorul a iniţiat o acţiune pe temeiul fidejusiunii împotriva fidejusorului.

(2) Eliberarea se consideră acordată şi prin acordarea unei garanţii adecvate.

(3) Fidejusorul nu poate fi eliberat de fidejusiune fără ca creditorul să renunţe expres la ea.

Articolul 1647. Notificarea şi cererea fidejusorului înainte de executare

(1) Înainte de a executa în folosul creditorului, fidejusorul este obligat să notifice debitorul şi să-i ceară informaţii despre suma restantă a obligaţiei garantate şi despre orice excepţii sau contrapretenţii faţă de creditor.

(2) În cazul în care fidejusorul omite să respecte obligaţia prevăzută la alin.(1) sau să invoce excepţiile comunicate de către debitor ori cunoscute de către fidejusor pe altă cale, dreptul fidejusorului de a recupera de la debitor în temeiul art.1648 se reduce în măsura necesară pentru a evita suportarea unui prejudiciu de către debitor din cauza acelei omisiuni.

(3) Drepturile fidejusorului faţă de creditor rămîn neafectate.

Articolul 1648. Drepturile fidejusorului după executare

(1) Fidejusorul are dreptul la restituire în regres din partea debitorului doar în măsura în care fidejusorul a executat obligaţia rezultată din fidejusiune. Suplimentar, fidejusorul se subrogă, în aceeaşi măsura, în drepturile creditorului faţă de debitor. Dreptul la restituire în regres şi drepturile dobîndite prin subrogare există în paralel.

(2) În caz de executare parţială, partea rămasă din drepturile creditorului faţă de debitor are prioritate faţă de drepturile în care s-a subrogat fidejusorul.

(3) În virtutea subrogării în temeiul alin.(1), drepturile rezultate din garanţiile personale accesorii şi autonome şi din garanţiile reale se transferă de plin drept fidejusorului în pofida oricărei interdicţii sau limitări contractuale a dreptului de a le transmite. Drepturile faţă de persoanele care au acordat garanţii personale sau reale pot fi exercitate numai în limitele prevăzute la art.1659.

(4) În cazul în care debitorul, din cauza lipsei discernămîntului deplin sau lipsei capacităţii de exerciţiu necesare la momentul asumării obligaţiei garantate, nu se consideră obligat faţă de creditor, dar fidejusorul este totuşi ţinut la fidejusiune şi o execută, dreptul fidejusorului la restituire în regres din partea debitorului este limitat în măsura îmbogăţirii debitorului din operaţiunea cu creditorul. Această regulă se aplică de asemenea în cazul în care o persoană juridică debitor nu a mai fost constituită.

(5) Dreptul de restituire în regres al fidejusorului nu se extinde asupra despăgubirilor, sub orice formă, la care fidejusorul a fost ţinut faţă de creditor din cauza neexecutării fără justificare a obligaţiei rezultate din fidejusiune.

(6) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), fidejusorul poate acţiona în regres chiar înainte de a fi executat fidejusiunea dacă fidejusorul este urmărit în justiţie pentru a obţine executarea, dacă debitorul este insolvabil sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.

Secţiunea a 3-a

Garanţia personală autonomă

Articolul 1649. Caracterul autonom

(1) Garanţia personală autonomă îşi menţine caracterul autonom chiar dacă în cuprinsul ei s-a făcut o trimitere generală la obligaţia de bază datorată creditorului.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică de asemenea acreditivului standby.

Articolul 1650. Notificarea debitorului de către garant

(1) Garantul are obligaţia:

a) să notifice debitorul imediat despre recepţionarea unei cereri de executare de la creditor şi să precizeze dacă, din punctul de vedere al garantului, executarea urmează a fi efectuată sau refuzată;

b) să notifice debitorul imediat despre executarea pe baza unei cereri; şi

c) să notifice debitorul imediat despre refuzul executării pe baza cererii, precizînd motivul refuzului.

(2) Dacă garantul încalcă una dintre obligaţiile prevăzute la alin.(1), drepturile garantului împotriva debitorului în temeiul art.1657 sînt reduse în măsura necesară pentru a evita suportarea unui prejudiciu de către debitor din cauza acelei încălcări.

Articolul 1651. Executarea de către garant

(1) Garantul este obligat să execute doar dacă a recepţionat o cerere de executare în formă textuală la care sînt anexate documentele doveditoare necesare şi care respectă întocmai toate celelalte condiţii stabilite în contractul sau în alt act juridic prin care s-a instituit garanţia.

(2) Dacă nu s-a convenit altfel, garantul poate să invoce excepţiile personale pe care le are împotriva creditorului în legătură cu garanţia sau un alt raport juridic dintre ei.

(3) Garantul este obligat să verifice cu un nivel de prudenţă care se aşteaptă de la o persoană din domeniul lui de activitate dacă sînt respectate întocmai toate condiţiile stabilite pentru executare.

(4) Garantul este obligat să refuze executarea pe baza cererii dacă ea nu respectă întocmai toate condiţiile stabilite, inclusiv dacă cererea de executare este recepţionată de către garant după expirarea termenului-limită stipulat în garanţie.

(5) Garantul trebuie, fără întîrziere nejustificată şi cel tîrziu în termen de 7 zile de la recepţionarea cererii de executare în formă textuală:

a) să execute în conformitate cu cererea; sau

b) să informeze creditorul privind refuzul de a executa, precizînd motivul refuzului.

(6) Dacă creditorul depune, împreună cu cererea de executare, originalul înscrisului prin care s-a asumat garanţia, renunţarea creditorului la garanţie nu se prezumă.

Articolul 1652. Garanţia personală autonomă la prima cerere

(1) Garanţia personală autonomă care prevede că se execută la prima cerere sau care este formulată într-un mod din care acest lucru ar putea fi dedus în mod neîndoielnic este reglementată de dispoziţiile art.1651, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol.

(2) Garantul este obligat să execute numai dacă cererea creditorului este însoţită de o declaraţie în formă textuală a creditorului care confirmă în mod expres că sînt îndeplinite toate condiţiile de care depinde executarea garanţiei.

(3) Dispoziţiile art.1651 alin.(2) nu se aplică.

Articolul 1653. Solicitarea vădit abuzivă sau frauduloasă

(1) Garantul este obligat să refuze executarea pe baza cererii dacă se dovedeşte în mod neîndoielnic prin probe prezente la data examinării cererii că cererea este vădit abuzivă sau frauduloasă. Obligaţia de a refuza apare indiferent dacă debitorul a prezentat sau nu ordonanţa de interzicere prevăzută la alin.(2) şi (3).

(2) În cazul cererii prevăzute la alin.(1), debitorul poate cere instanţei să pronunţe ordonanţă de a interzice:

a) executarea de către garant; şi

b) emiterea sau utilizarea unei cereri de executare de către creditor.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, ordonanţa produce efectul de interzicere a executării de către garant din data pronunţării.

Articolul 1654. Dreptul de restituire în regres al garantului

(1) Garantul are dreptul de a cere în regres de la creditor restituirea prestaţiilor obţinute dacă:

a) condiţiile cererii creditorului nu erau îndeplinite sau ulterior au încetat să fie îndeplinite; sau

b) cererea creditorului era vădit abuzivă sau frauduloasă.

(2) Dreptul garantului de a cere restituirea este reglementat de dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.

Articolul 1655. Termenul-limită de a cere executarea

(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza garanţiei, garantul rămîne obligat chiar şi după expirarea termenului-limită numai dacă creditorul a cerut executarea, conform art.1651 alin.(1) sau art.1652, în orice moment cînd creditorul era îndreptăţit să depună cererea, dar nu mai tîrziu de expirarea termenului-limită. Dispoziţiile art.1643 alin.(3) se aplică în mod corespunzător. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului-limită.

(2) În cazul în care nu s-a stipulat un termen-limită, garantul are dreptul de a stabili unul printr-un preaviz de cel puţin 3 luni în adresa creditorului. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului de preaviz. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care garanţia este asumată pentru un scop determinat.

Articolul 1656. Cesiunea drepturilor rezultate din garanţie

(1) Dreptul creditorului de a primi executarea de la garant poate fi cesionat sau transferat în alt mod.

(2) Cu toate acestea, în cazul unei garanţii personale autonome la prima cerere, dreptul la executare nu poate fi cesionat sau transferat în alt mod, iar cererea de executare poate fi înaintată doar de către creditorul iniţial. Această dispoziţie nu împiedică transferul veniturilor obţinute din garanţie.

Articolul 1657. Drepturile garantului după executare

După ce a executat în baza garanţiei, garantul poate exercita drepturile prevăzute la art.1648, care se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a 4-a

Dispoziţii comune privind pluralitatea garanţilor

Articolul 1658. Răspunderea solidară faţă de creditor

(1) În măsura în care mai mulţi garanţi au garantat prin fidejusiune executarea aceleiaşi obligaţii sau aceleiaşi părţi a unei obligaţii sau şi-au asumat prin garanţie personală autonomă angajamente în acelaşi scop de garantare, fiecare garant poartă, în limitele angajamentului acelui garant faţă de creditor, răspundere solidară împreună cu ceilalţi garanţi. Această regulă se aplică şi în cazul în care garanţii au asumat garanţia prin acte juridice separate şi chiar dacă nu au cunoscut existenţa altor garanţi.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care în folosul aceluiaşi creditor s-au instituit atît garanţii personale, cît şi garanţii reale. În scopul aplicării prezentei secţiuni, constituitorii garanţiilor reale se consideră garanţi.

Articolul 1659. Regresul intern

(1) În cazurile prevăzute la art.1658, regresul între mai mulţi garanţi este reglementat de dispoziţiile art.811, sub rezerva prezentului articol.

(2) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(8) din prezentul articol, partea fiecărui garant în sensul art.811 se determină conform alin.(3)-(7) din prezentul articol.

(3) Cu excepţia cazului în care nu au convenit altfel, în raporturile dintre ei, fiecare garant poartă răspundere în măsura în care riscul maxim asumat de acel garant se raportează la totalul riscurilor maxime asumate de către toţi garanţii. Momentul relevant este cel al acordării ultimei garanţii.

(4) În cazul garanţiei personale, riscul maxim este determinat de suma maximă stipulată a garanţiei. În absenţa unei stipulaţii privind suma maximă, se va lua ca bază de calcul valoarea obligaţiei garantate sau, în cazul în care a fost garantat un cont curent, limita de credit. În cazul în care un cont curent garantat nu are o limită de credit, se va lua ca bază de calcul soldul final.

(5) În cazul garanţiei reale, riscul maxim este determinat de suma maximă stipulată a garanţiei. În absenţa unei stipulaţii privind suma maximă, se va lua ca bază de calcul valoarea bunurilor care fac obiectul garanţiei reale.

(6) Dacă suma maximă în cazul prevăzut la alin.(4) enunţul întîi sau, respectiv, suma maximă sau valoarea în cazul prevăzut la alin.(5) depăşeşte valoarea obligaţiei garantate la momentul acordării celei mai recente garanţii, această ultimă valoare va indica riscul maxim.

(7) În cazul unei garanţii personale nelimitate care garantează un credit nelimitat (inclusiv o fidejusiune globală), riscul maxim al altor garanţii, limitate personale sau reale, care depăşesc soldul final al creditului garantat se consideră limitat la acesta din urmă.

(8) Dispoziţiile alin.(3)-(7) nu se aplică garanţiilor reale acordate de către debitor şi nici garanţiilor care, la momentul în care creditorul a fost satisfăcut, erau deja stinse.

Articolul 1660. Regresul împotriva debitorului

(1) Garantul care a executat în folosul unui alt garant care a acţionat în regres se subrogă în această măsură în drepturile acelui alt garant împotriva debitorului dobîndite în temeiul art.1648 alin.(1) şi (3), inclusiv în drepturile reale de garanţie acordate de către debitor. Dispoziţiile art.1645 se aplică în mod corespunzător.

(2) În cazul în care un garant are un drept de regres împotriva debitorului în virtutea drepturilor dobîndite în temeiul art.1648 alin.(1) şi (3) sau în temeiul dispoziţiilor alin.(1) al prezentului articol, inclusiv în virtutea drepturilor reale de garanţie acordate de către debitor, fiecare garant are dreptul la o parte proporţională, menţionată la art.1659 alin.(2) şi art.811, din prestaţiile restituite de la debitor. Dispoziţiile art.1645 se aplică în mod corespunzător.

(3) În lipsă de stipulaţie contrară, debitorul care a acordat garanţii reale nu se consideră garant şi nu are niciun drept de regres în baza dispoziţiilor prezentului articol.

Articolul 1661. Aplicarea dispoziţiilor legale privind solidaritatea debitorilor

În partea nereglementată de prezenta secţiune, raporturilor dintre părţi li se aplică dispoziţiile legale privind solidaritatea debitorilor.

Secţiunea a 5-a

Dispoziţii speciale privind garanţiile personale acordate de consumator

Articolul 1662. Domeniul de aplicare

(1) Orice garanţie personală acordată de către un garant consumator în folosul unui creditor profesionist este supusă dispoziţiilor prezentei secţiuni şi, în completare, dispoziţiilor secţiunilor 1, a 2-a şi a 4-a.

(2) Garanţia personală nu cade sub incidenţa prezentei secţiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acţionar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra debitorului.

(3) Dacă s-a stipulat că garanţia personală este autonomă, această stipulaţie este lovită de nulitate absolută şi se consideră că garanţia este o fidejusiune, cu condiţia că sînt îndeplinite celelalte condiţii de validitate ale fidejusiunii.

(4) Orice clauză care contravine dispoziţiilor secţiunii 1, a 2-a, a 4-a şi ale prezentei secţiuni în detrimentul garantului (fidejusorului) consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1663. Obligaţiile precontractuale ale creditorului

(1) Înainte de asumarea fidejusiunii, creditorul are obligaţia de a explica potenţialului fidejusor următoarele:

a) efectele generale ale fidejusiunii preconizate; şi

b) riscurile concrete la care se expune fidejusorul, conform informaţiilor disponibile creditorului, avînd în vedere situaţia financiară a debitorului.

(2) În cazul în care creditorul cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că, din cauza unei relaţii de încredere dintre debitor şi fidejusor, există un risc semnificativ că fidejusorul nu îşi asumă fidejusiunea în mod liber sau fiind informat adecvat, creditorul are obligaţia de a constata că fidejusorul a primit consultaţii independente. Modalităţile de a constata că fidejusorul a primit consultaţii independente se stabilesc de Guvern.

(3) În cazul în care informaţiile prevăzute la alin.(1) sau, după caz, consultaţiile independente prevăzute la alin.(2) nu sînt primite de către fidejusor cu cel puţin 5 zile înainte de data semnării ofertei de fidejusiune sau a fidejusiunii, oferta poate fi revocată sau fidejusiunea anulată de către fidejusor într-un termen rezonabil după primirea informaţiilor sau a consultaţiei independente. Termenul de 5 zile se consideră rezonabil dacă din circumstanţe nu rezultă altfel.

(4) Dacă, contrar dispoziţiilor alin.(1) sau (2), nu s-au acordat informaţiile sau, după caz, consultaţia independentă, oferta de fidejusiune poate fi revocată sau fidejusiunea anulată de către fidejusor în orice moment.

(5) În cazul în care fidejusorul revocă oferta sau anulează fidejusiunea în temeiul alin.(1)-(4), prestaţiile primite de către părţi se restituie conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă actul juridic prin care se asumă fidejusiunea este încheiat în formă autentică.

Articolul 1664. Natura răspunderii fidejusorului

(1) Dacă nu s-a stipulat o sumă maximă a fidejusiunii, indiferent că este o fidejusiune globală sau nu, se consideră că obligaţia fidejusorului este limitată la suma maximă a obligaţiei garantate principale la data asumării fidejusiunii. O asemenea fidejusiune va acoperi dobînzile, comisioanele, despăgubirile, inclusiv sub forma penalităţilor, şi oricare cheltuieli aferente obligaţiei garantate principale doar dacă ele s-au stipulat expres.

(2) Obligaţia fidejusorului se prezumă subsidiară, în sensul art.1641, dacă nu s-a stipulat altfel în mod expres.

Articolul 1665. Obligaţiile creditorului de informare anuală

(1) Cu condiţia că s-a obţinut consimţămîntul debitorului, creditorul este obligat să informeze anual fidejusorul despre sumele garantate din obligaţia principală, dobînda şi alte obligaţii accesorii datorate de către debitor la data informării. Consimţămîntul debitorului, odată obţinut, este irevocabil.

(2) Dispoziţiile art.1642 alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1666. Dreptul de a limita fidejusiunea cu termen-limită

(1) Fidejusorul care şi-a asumat o fidejusiune care se limitează la obligaţiile născute sau devenite scadente în interiorul termenului-limită stipulat are dreptul, după expirarea a 3 ani de la data asumării, să limiteze efectele acesteia printr-un preaviz de cel puţin 3 luni adresat creditorului. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care fidejusiunea este limitată la unele obligaţii determinate sau obligaţii care rezultă din contracte determinate concret. Creditorul trebuie să informeze debitorul imediat după primirea unui preaviz de limitare a fidejusiunii din partea fidejusorului.

(2) În temeiul preavizului, fidejusiunea se consideră limitată conform dispoziţiilor art.1644 alin.(2).

INTERMEDIEREA

Secţiunea 1

Dispoziţii generale cu privire la intermediere

Articolul 1667. Contractul de intermediere

Prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă faţă de cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terţ.

Articolul 1668. Plata remuneraţiei pentru intermediere

(1) Cel care promite o remuneraţie pentru intermedierea unui contract sau pentru indicarea ocaziei de încheiere a unui contract este obligat la plata remuneraţiei doar atunci cînd contractul este încheiat în urma indicaţiilor date.

(2) La încheierea contractului sub o condiţie suspensivă, remuneraţia poate fi cerută doar la îndeplinirea condiţiei.

(3) Dacă nu s-a convenit asupra mărimii remuneraţiei, este plătită o remuneraţie obişnuită pentru astfel de acte.

(4) Intermediarul nu poate conveni asupra unui avans din remuneraţia primită conform prezentului articol şi nici nu poate accepta un asemenea avans.

(5) Clauza prin care se derogă de la regulile stabilite în prezentul articol este nulă.

Articolul 1669. Dreptul la alte remuneraţii

(1) Pentru serviciile prestate de intermediar care nu pot fi raportate la activitatea de intermediere, dar care sînt prevăzute în contract, se poate conveni asupra unei remuneraţii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat contractul ca urmare a activităţii de intermediere.

(2) Clauza care prevede compensarea cheltuielilor inutile intermedierii ori a cheltuielilor nedovedite este nulă.

Articolul 1670. Contractul de intermediere exclusivă

(1) În cazul în care clientul se obligă, pe o perioadă determinată, să se abţină de la angajarea unui alt intermediar (intermediere exclusivă), intermediarul este obligat ca în această perioadă să acţioneze în vederea intermedierii sau a indicării ocaziilor de încheiere a contractului.

(2) În cazul în care clientul încalcă obligaţia prevăzută la alin.(1), intermediarul poate cere despăgubiri dacă se încheie un contract cu un terţ printr-un alt intermediar. În contract se poate conveni asupra unei despăgubiri globale corespunzătoare, indiferent de dovada prejudiciului. Această despăgubire nu poate depăşi 2,5 % din preţul vînzării dacă prin contract se stabileşte intermedierea sau indicarea ocaziei pentru încheierea unei vînzări-cumpărări. Clauza care derogă de la dispoziţiile prezentului alineat în defavoarea clientului este nulă.

(3) Contractul de intermediere exclusivă se încheie în scris.

Articolul 1671. Rezoluţiunea contractului de intermediere

(1) Contractul de intermediere poate fi rezolvit oricînd, fără preaviz, dacă nu s-a convenit asupra unui termen.

(2) Contractul de intermediere exclusivă poate fi rezolvit doar pentru motive temeinice şi cu respectarea unui termen de preaviz de 2 săptămîni.

Articolul 1672. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor la despăgubire

(1) Pretenţiile intermediarului de a i se plăti remuneraţie şi despăgubire sau de a i se compensa cheltuielile sînt excluse în cazul în care contractul cu terţul priveşte un obiect aparţinînd intermediarului. Regula aceasta se aplică şi atunci cînd împrejurări speciale îndreptăţesc temerea că intermediarul este afectat în capacitatea sa de a reprezenta interesele clientului.

(2) Intermediarul conservă pretenţiile sale privitoare la remuneraţie sau la compensarea cheltuielilor dacă indică în scris clientului - înainte de încheierea contractului cu terţul - împrejurările care justifică temerea unei prejudicieri.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi atunci cînd altcineva a acţionat pe contul intermediarului sau a încheiat contractul pe contul terţului.

(4) Intermediarul pierde drepturile privitoare la remuneraţie sau la compensarea cheltuielilor în cazul în care, contrar stipulărilor din contract, a acţionat şi pentru terţ.

(5) Clauzele care derogă de la dispoziţiile prezentului articol sînt nule.

Secţiunea a 2-a

Intermedierea închirierii de locuinţe

Articolul 1673. Reglementările aplicabile intermedierii închirierii de locuinţe

(1) Contractului prin care o parte (intermediar locativ) se obligă să intermedieze ori să indice celeilalte părţi ocazia de a încheia un contract de închiriere a unei locuinţe se aplică dispoziţiile generale în măsura în care din normele prezentei secţiuni nu rezultă altfel.

(2) Regulile privind contractele de intermediere locativă nu se aplică acelor contracte care au drept obiect intermedierea închirierii de locuinţă pentru turişti.

Articolul 1674. Excluderea remuneraţiei şi pretenţiilor de despăgubire ale intermediarului locativ

(1) Pretenţiile intermediarului locativ cu privire la plata remuneraţiei şi a despăgubirii sau la compensarea cheltuielilor sînt excluse cînd:

a) printr-un contract de închiriere doar s-a prelungit ori s-a modificat chiria asupra aceleiaşi locuinţe;

b) s-a încheiat un contract de închiriere a unei locuinţe care se află în administrarea intermediarului locativ.

(2) Intermediarul locativ nu poate conveni, pentru prestaţiile făcute în legătură cu intermedierea sau cu indicarea unei ocazii de încheiere a unui contract de intermediere locativă, asupra unor alte retribuţii în bani în afară de remuneraţia menţionată la art.1669 alin.(1).

(3) Clauzele care derogă de la dispoziţiile prezentului articol sînt nule.

Secţiunea a 3-a

Intermedierea împrumutului

Articolul 1675. Reglementările aplicabile intermedierii împrumutului

Contractului prin care o parte (intermediar al împrumutului) se obligă să intermedieze celeilalte părţi (client) un împrumut sau să-i indice ocazia de a încheia un contract de împrumut se aplică dispoziţiile generale în măsura în care din normele prezentei secţiuni nu rezultă altfel.

Articolul 1676. Forma şi conţinutul contractului de intermediere a împrumutului

(1) Contractul de intermediere a împrumutului se încheie în scris.

(2) În contractul de intermediere a împrumutului se indică remuneraţia pentru intermediarul împrumutului într-un raport procentual din valoarea împrumutului. Trebuie să se menţioneze, de asemenea, mărimea, termenul, dobînda şi amortizarea împrumutului, durata efectuării plăţii, cursul acesteia, durata încărcării cu dobînzi, costurile accesorii ale împrumutului, precum şi dobînda anuală efectivă, suma totală ce urmează a fi plătită de comisionar, numele sau denumirea, adresa împrumutătorului.

(3) Prevederile alin.(2) nu se aplică dacă sarcina intermedierii ori a indicării ocaziei este îndreptată spre încheierea unui împrumut asigurat prin ipotecă, unui împrumut destinat finanţării unei afaceri imobiliare sau unui împrumut acordat comisionarului pentru desfăşurarea activităţii sale profesionale, comerciale, publice ori de serviciu.

(4) Contractul nu trebuie să aibă legătură cu oferta de remitere a împrumutului.

(5) Intermediarul împrumutului este obligat să dea clientului un exemplar de contract.

Articolul 1677. Remuneraţia intermediarului împrumutului

(1) Clientul este obligat la remunerarea intermediarului doar dacă, în urma intermedierii ori a indicaţiei acestuia, clientului i se acordă împrumut. Convenţia încheiată prin derogare în defavoarea clientului este nulă.

(2) Intermediarul împrumutului nu poate conveni, în afara remuneraţiei prevăzute la alin.(1), asupra vreunei retribuţii în bani pentru prestaţiile făcute în legătură cu intermedierea sau cu indicarea ocaziei de închiriere a unui contract de împrumut.

Secţiunea a 4-a

Intermedierea comercială

Articolul 1678. Dispoziţii generale cu privire la intermedierea comercială

(1) Este titular de drepturi şi obligaţii de intermediar comercial persoana care desfăşoară activitate profesională pentru alte persoane, fără împuterniciri permanente în bază de contract, de intermediere a contractelor de achiziţionare sau vînzare de bunuri sau de titluri de valoare, de asigurări, de operaţiuni bancare, de transport de bunuri, de închiriere de bunuri ale circuitului comercial.

(2) Prevederile prezentei secţiuni nu se aplică la intermedierea altor operaţiuni decît a celor menţionate la alin.(1) şi a operaţiunilor cu bunuri imobile.

Articolul 1679. Textul final al contractului

(1) Cu excepţia cazurilor cînd este exonerat de către părţi sau prin efectul uzanţelor locale, intermediarul comercial este obligat, imediat după perfectarea contractului, să pună la dispoziţia fiecărei părţi textul final al acestuia, semnat de el, în care să fie indicate părţile contractante, obiectul şi condiţiile contractului, iar pentru cazul vînzării mărfurilor sau titlurilor de valoare, tipul şi cantitatea lor, preţul şi termenul de livrare.

(2) În cazul actelor juridice care nu pot fi executate pe loc, textul final este pus la dispoziţia părţilor pentru semnare, fiecăreia din ele expediindu-i-se contractul semnat de cealaltă parte.

(3) Dacă o parte va refuza să primească ori să semneze textul final al contractului, intermediarul comercial va informa neîntîrziat cealaltă parte despre acest fapt.

Articolul 1680. Angajamentul specificat

(1) Dacă o parte primeşte textul final al contractului, în a cărui privinţă intermediarul comercial îşi rezervă dreptul de a indica cealaltă parte contractantă, atunci prima va fi obligată, în baza convenţiei, faţă de partea indicată ulterior dacă împotriva acesteia din urmă nu se pot ridica obiecţii întemeiate.

(2) Desemnarea celeilalte părţi se efectuează în termenele uzuale la locul emiterii textului final al contractului, iar în lipsa acestora, într-un termen rezonabil.

(3) Dacă nu se nominalizează persoana sau dacă împotriva acesteia există obiecţii motivate, partea are dreptul să înainteze intermediarului comercial pretenţii cu privire la executarea contractului. Acest drept nu există dacă partea nu declară imediat intermediarului comercial, la cererea acestuia, că solicită realizarea contractului.

Articolul 1681. Păstrarea mostrelor

(1) În măsura în care părţile sau uzanţele locului şi natura bunului permit, intermediarul comercial va păstra mostrele bunului vîndut prin intermedierea sa pînă ce bunul va fi recepţionat fără obiecţii sau pînă ce actul este finalizat într-un alt mod.

(2) Intermediarul comercial va marca mostra pentru ca ea să poată fi recunoscută.

Articolul 1682. Lipsa împuternicirilor de acceptare a plăţilor

Intermediarul comercial nu se consideră împuternicit să accepte o plată sau o altă formă de remunerare prevăzută în contract.

Articolul 1683. Răspunderea intermediarului comercial

Intermediarul comercial răspunde faţă de ambele părţi pentru daunele cauzate cu vinovăţie.

Articolul 1684. Dreptul de a pretinde ambelor părţi remuneraţie

Dacă între părţi nu există un acord privind plata remuneraţiei intermediarului comercial, fiecare dintre părţi va fi obligată, în absenţa unor uzanţe locale care ar stipula altceva, să achite jumătate din suma remuneraţiei.

Articolul 1685. Registrul intermediarului comercial

(1) Intermediarul comercial este obligat să ţină un registru în care să înscrie zilnic toate actele încheiate. Înregistrările se fac în ordine cronologică. Intermediarul comercial semnează pentru fiecare înregistrare efectuată.

(2) Asupra registrului intermediarului comercial se aplică dispoziţiile cu privire la registrele comerciale.

Articolul 1686. Prezentarea extraselor din registrul intermediarului comercial

Intermediarul comercial este obligat să prezinte, la cererea părţilor, extrase din registru, pe care le semnează. Extrasele vor cuprinde toate datele relevante pentru actele intermediate de el.

CONTRACTELE PRIVIND PUNEREA PE PIAŢĂ A PRODUSELOR ALTUIA

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1687. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractului de agenţie comercială, contractului de comision profesionist, contractului de franciză şi contractului de distribuţie, precum şi, în mod corespunzător, altor contracte în virtutea cărora o parte care desfăşoară o activitate independentă se obligă să folosească competenţe şi eforturi pentru a pune pe piaţă produsele celeilalte părţi.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică contractelor menţionate la alin.(1) dacă partea obligată să pună pe piaţă produsele:

a) în calitatea sa de salariat, are atribuţii de încheiere a contractelor care obligă cealaltă parte;

b) fiind asociat, are dreptul de a încheia contracte care obligă asociaţii săi;

c) este administratorul sau lichidatorul procedurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în procesul de insolvabilitate;

d) activează la bursele de mărfuri.

(3) În sensul prezentului capitol, prin produse se înţeleg, după caz, bunuri, lucrări sau servicii.

(4) În cazul existenţei unor divergenţe între anumite dispoziţii legale:

a) dispoziţiile prezentului capitol au prioritate faţă de dispoziţiile legale cu privire la mandat; şi

b) dispoziţiile secţiunilor a 2-a, a 3-a şi a 5-a din prezentul capitol au prioritate faţă de dispoziţiile prezentei secţiuni.

Articolul 1688. Obligaţia de informare înaintea încheierii contractului

Partea care poartă negocieri pentru încheierea contractului este obligată să furnizeze celeilalte părţi, într-un termen rezonabil înaintea încheierii contractului şi în conformitate cu cerinţele bunelor practicii comerciale, informaţii suficiente care să permită celeilalte părţi să decidă, fiind informată în mod rezonabil, asupra încheierii sau refuzului de a încheia contract de tipul şi în condiţiile propuse.

Articolul 1689. Obligaţia de cooperare

Părţile contractului sînt obligate să colaboreze activ şi loial şi să-şi coordoneze eforturile pentru a atinge obiectivele contractului.

Articolul 1690. Obligaţia de informare în timpul executării contractului

Pe durata contractului, fiecare parte este obligată să ofere celeilalte părţi, în timp util, toată informaţia pe care prima parte o deţine şi care este necesară celeilalte părţi pentru a atinge obiectivele contractului.

Articolul 1691. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Partea care primeşte informaţii confidenţiale de la cealaltă parte este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor şi să nu divulge informaţiile terţilor atît pe durata contractului, cît şi după încetarea acestuia.

(2) Partea care primeşte informaţii confidenţiale de la cealaltă parte este obligată să nu le folosească pentru alte scopuri decît în conformitate cu obiectivele contractului.

(3) Informaţiile care sînt deja deţinute de către o parte sau care au fost divulgate public, precum şi informaţiile care trebuie să fie divulgate în mod necesar clienţilor în cadrul desfăşurării activităţii comerciale nu reprezintă informaţii confidenţiale în scopul aplicării prezentului articol.

Articolul 1692. Încetarea în cazul contractului pe termen determinat

Partea are dreptul să nu prelungească contractul încheiat pe termen determinat. Dacă o parte a notificat, în termenul corespunzător, despre intenţia de a prelungi contractul, contractul va fi prelungit pe un termen nedeterminat, cu excepţia cazului în care cealaltă parte a notificat-o, într-un termen rezonabil înaintea expirării termenului contractului, despre faptul că nu doreşte ca acesta să fie prelungit.

Articolul 1693. Încetarea în cazul contractului pe termen nedeterminat

(1) Fiecare dintre părţile la un contract încheiat pe termen nedeterminat are dreptul la rezoluţiune prin notificarea celeilalte părţi.

(2) Dacă notificarea prevede că rezoluţiunea se va produce la expirarea unui termen rezonabil, obligaţia de a plăti despăgubiri conform art.1694 nu apare. Dacă notificarea prevede rezoluţiunea imediată sau rezoluţiunea după un termen care nu este rezonabil, se vor plăti despăgubiri conform articolului menţionat.

(3) La determinarea caracterului rezonabil al termenului se vor lua în cont în special următorii factori:

a) timpul cît a durat raportul contractual;

b) investiţiile rezonabile efectuate;

c) timpul necesar pentru a găsi o alternativă rezonabilă; şi

d) uzanţele.

(4) Se prezumă rezonabil un termen de notificare prealabilă de o lună pentru fiecare an cît a durat raportul contractual, dar nu mai mult de 36 de luni.

(5) Principalul, comitentul, francizorul sau furnizorul este obligat să respecte un termen al notificării de cel puţin o lună pentru primul an, 2 luni pentru al doilea, 3 luni pentru al treilea, 4 luni pentru al patrulea, 5 luni pentru al cincilea şi 6 luni pentru al şaselea an şi pentru anii următori cît a durat raportul contractual. Orice clauză contrară prezentului alineat este lovită de nulitate absolută.

(6) Convenţiile prin care se instituie termene mai lungi decît cele prevăzute la alin.(4) şi (5) sînt valabile dacă termenele care trebuie respectate de către principal, comitent, francizor sau furnizor nu sînt mai scurte decît cele care trebuie respectate de către agentul comercial, comisionar, francizat sau distribuitor.

(7) În cazul contractelor ce intră sub incidenţa domeniului de aplicare al prezentei secţiuni, dispoziţiile prezentului articol le înlocuiesc pe cele prevăzute de art.1085.

Articolul 1694. Despăgubirile pentru rezoluţiunea fără respectarea termenului de notificare

(1) Dacă o parte declară rezoluţiunea în temeiul art.1693, însă nu respectă termenul rezonabil de notificare, cealaltă parte are dreptul la despăgubiri.

(2) Despăgubirile vor constitui suma care corespunde beneficiului care ar fi fost obţinut de cealaltă parte pe perioada suplimentară în care raportul contractual ar fi continuat dacă s-ar fi respectat termenul rezonabil de notificare.

(3) Beneficiul anual se prezumă a fi egal cu beneficiul mediu care a fost obţinut de partea prejudiciată în baza contractului în decursul ultimilor 3 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin, în decursul duratei efective.

(4) Dispoziţiile legale privind dreptul la despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiilor se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1695. Rezoluţiunea pentru neexecutare

Clauza în temeiul căreia o parte poate declara rezoluţiunea pentru o neexecutare a obligaţiei contractuale care nu se consideră, conform legii, esenţială este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1696. Compensaţia pentru fondul comercial

(1) Dacă contractul încetează din oricare cauză (inclusiv din cauza rezoluţiunii de către oricare parte pentru neexecutare esenţială), partea are dreptul să primească o compensaţie de la cealaltă parte pentru fondul comercial (goodwill) în măsura în care:

a) prima parte a mărit substanţial volumul activităţii comerciale a celeilalte părţi şi aceasta din urmă continuă să obţină beneficii semnificative din respectiva activitate comercială; şi

b) plata compensaţiei este rezonabilă.

(2) Plata compensaţiei nu împiedică nicio parte să ceară despăgubiri în temeiul art.1694.

Articolul 1697. Stocul, piesele de schimb şi materialele

Dacă contractul este lovit de nulitate sau are loc rezoluţiunea la iniţiativa uneia dintre părţi, partea ale cărei produse sînt puse pe piaţă este obligată să răscumpere de la cealaltă parte stocul, piesele de schimb şi materialele rămase, la un preţ rezonabil, cu excepţia cazului în care pentru cealaltă parte este rezonabil să le revîndă.

Articolul 1698. Dreptul de retenţie

În scopul garantării drepturilor sale la remuneraţie, la plata despăgubirilor şi la compensaţie, partea care pune produsele pe piaţă are un drept de retenţie asupra bunurilor mobile ale celeilalte părţi, care au intrat în posesia sa pe baza contractului, atît timp cît cealaltă parte nu îşi execută obligaţiile.

Articolul 1699. Actul semnat disponibil la cerere

Fiecare parte are dreptul să primească de la cealaltă parte, la cerere, clauzele contractului convenite în formă textuală, pe un suport durabil. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1700. Obligaţia de neconcurenţă

(1) Contractul poate interzice sau limita partea care pune pe piaţă produsele altuia să desfăşoare, după încetarea raporturilor contractuale, activităţi care concurează cu activităţile celeilalte părţi (obligaţia de neconcurenţă).

(2) Obligaţia de neconcurenţă este valabilă dacă:

a) este convenită în formă textuală, pe un suport durabil;

b) se referă la un teritoriu sau la o categorie de clienţi şi un teritoriu şi la produse de tipul celor care fac obiectul contractului;

c) nu încalcă dispoziţiile legislaţiei privind concurenţa.

(3) Obligaţia de neconcurenţă nu poate dura mai mult 2 ani de la încetarea raporturilor contractuale.

(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor alin.(2) şi (3) este lovită de nulitate absolută.

Secţiunea a 2-a

Agenţia comercială

Articolul 1701. Contractul de agenţie comercială

(1) Prin contractul de agenţie comercială o parte (agent comercial) se obligă să acţioneze în mod permanent în calitate de intermediar care desfăşoară activităţi independente pentru a negocia sau a încheia contracte în numele celeilalte părţi (principal), iar principalul se obligă să îi plătească remuneraţie pentru activităţile respective.

(2) Orice remuneraţie care depinde total sau parţial de numărul sau valoarea contractelor se prezumă a fi un comision.

Articolul 1702. Obligaţia agentului comercial de a negocia şi încheia contracte

(1) Agentul comercial este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a negocia, în numele principalului, şi pentru a încheia contractele în privinţa cărora a primit indicaţii să le încheie.

(2) Agentul comercial este obligat să urmeze indicaţiile rezonabile ale principalului dacă acestea nu afectează în mod semnificativ independenţa agentului comercial.

Articolul 1703. Informarea de către agentul comercial pe perioada executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1690, agentul comercial este obligat să furnizeze principalului în special informaţia privind:

a) contractele negociate sau încheiate;

b) condiţiile pieţei;

c) solvabilitatea şi alte caracteristici privind clienţii.

Articolul 1704. Evidenţa agentului comercial

(1) Agentul comercial este obligat să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate în numele principalului.

(2) Dacă reprezintă mai mulţi principali, agentul comercial este obligat să ţină o evidenţă independentă pentru fiecare principal.

(3) Dacă principalul are motive importante pentru a pune la îndoială faptul că agentul comercial ţine o evidenţă corespunzătoare, agentul comercial este obligat, la cererea principalului, să permită unui contabil independent accesul rezonabil la evidenţa sa. Principalul este obligat să achite serviciile contabilului independent.

Articolul 1705. Dreptul la comision pe durata agenţiei comerciale

(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un client pe durata agenţiei comerciale, dacă contractul a fost încheiat ca rezultat al eforturilor agentului comercial:

a) cu un terţ care a fost anterior atras de către agentul comercial în calitate de client al principalului în contracte de acelaşi fel; sau

b) cu un client dintr-o anumită zonă geografică sau dintr-un grup de clienţi care au fost încredinţaţi agentului comercial.

(2) Dreptul la comision prevăzut la alin.(1) apare:

a) dacă principalul şi-a executat sau trebuia să-şi execute obligaţiile rezultate din contract; sau

b) dacă clientul şi-a executat obligaţiile rezultate din contract sau suspendă executarea în mod justificat.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2) lit.b) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1706. Dreptul la comision după încetarea agenţiei comerciale

(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un client după încetarea agenţiei comerciale:

a) dacă contractul încheiat este, în mod substanţial, rezultatul eforturilor agentului comercial exercitate pe durata acoperită de contractul de agenţie comercială şi dacă contractul a fost încheiat într-un termen rezonabil după încetarea agenţiei comerciale; sau

b) dacă condiţiile prevăzute la art.1705 alin.(1) şi (2) ar fi fost întrunite, însă contractul nu a fost încheiat pe durata agenţiei comerciale, iar oferta clientului a fost primită de către principal sau agentul comercial înainte de încetarea agenţiei comerciale.

(2) Dreptul la comision prevăzut la alin.(1) apare:

a) dacă principalul şi-a executat sau trebuia să-şi execute obligaţiile rezultate din contract; sau

b) dacă clientul şi-a executat obligaţiile rezultate din contract sau suspendă executarea în mod justificat.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2) lit.b) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

(4) Agentul comercial nu are dreptul la comisionul prevăzut la art.1705 dacă un agent comercial precedent are dreptul la comisionul respectiv în baza prezentului articol, cu excepţia cazului în care partajarea comisionului între cei doi agenţi comerciali este rezonabilă.

Articolul 1707. Scadenţa comisionului

(1) Principalul este obligat să îi plătească agentului comercial comisionul nu mai tîrziu decît în ultima zi a lunii următoare trimestrului în care agentul a obţinut dreptul la comision.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1708. Stingerea dreptului la comision

(1) Clauza prin care se stinge dreptul agentului comercial la comision pentru un contract încheiat cu un client este valabilă doar în măsura în care aceasta prevede stingerea pe motiv că obligaţiile contractuale ale clientului nu sînt executate dintr-o cauză pentru care principalul nu poartă răspundere.

(2) La stingerea dreptului său la comision, agentul comercial este obligat să restituie comisionul care a fost deja primit.

(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1709. Obligaţiile de informare ale principalului

(1) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1690, principalul este obligat în special să furnizeze informaţii privind caracteristicile produselor, precum şi privind preţurile şi condiţiile vînzării sau cumpărării.

(2) Principalul este obligat să informeze agentul comercial, într-un termen rezonabil, despre:

a) acceptarea sau refuzul de către principal al unui contract negociat de către agentul comercial în numele principalului; şi

b) orice neexecutare a obligaţiilor rezultate dintr-un contract negociat sau încheiat de către agentul comercial în numele principalului.

(3) Principalul este obligat să avertizeze agentul comercial într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că volumul contractelor pe care principalul va fi capabil să le încheie va fi în mod semnificativ mai mic decît volumul pe care le poate prevedea agentul comercial în mod rezonabil. Se prezumă că principalul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.

(4) Principalul este obligat să transmită agentului comercial, într-un termen rezonabil, un raport privind comisionul pe care agentul comercial are dreptul să îl primească. Acel raport trebuie să prevadă modul în care a fost calculată suma comisionului. În scopul calculării comisionului, principalul este obligat să prezinte agentului comercial, la cerere, un extras din evidenţa sa.

(5) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2)-(4) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1710. Evidenţa ţinută de principal

(1) Principalul este obligat să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate de către agentul comercial.

(2) Dacă are mai mulţi agenţi comerciali, principalul este obligat să ţină o evidenţă independentă pentru fiecare agent comercial.

(3) Principalul este obligat, la cererea agentului comercial, să permită unui contabil independent accesul rezonabil la evidenţa sa:

a) dacă principalul nu execută obligaţia prevăzută la art.1709 alin.(4); sau

b) dacă agentul comercial are motive importante pentru a pune la îndoială faptul că principalul ţine o evidenţă corespunzătoare.

Articolul 1711. Valoarea compensaţiei

(1) Agentul comercial are dreptul să primească o compensaţie pentru fondul comercial în temeiul art.1696 în valoare egală cu:

a) comisionul mediu al contractelor cu clienţi noi şi al volumului majorat al activităţii comerciale cu clienţii existenţi, calculat pentru ultimele 12 luni şi înmulţit cu:

b) numărul anilor în decursul cărora principalul este probabil să continue să obţină beneficii din aceste contracte în viitor.

(2) Valoarea compensaţiei rezultate din acest calcul trebuie ajustată ţinîndu-se cont de:

a) diminuarea probabilă a clienţilor, în baza ratei medii a migraţiei pe teritoriul agentului comercial; şi

b) reducerea necesară pentru plata în avans, în baza dobînzii prevăzute la art.874.

(3) În orice caz, compensaţia nu poate depăşi remuneraţia pentru 1 an, calculată din remuneraţia medie anuală a agentului comercial în decursul ultimilor 5 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin de 5 ani, din media pe parcursul duratei efective.

(4) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1712. Clauza del credere

(1) Convenţia prin care agentul comercial garantează că un client va plăti preţul produselor care formează obiectul contractului negociat sau încheiat de către agentul comercial (clauza del credere) este valabilă doar în măsura în care:

a) este în formă textuală, pe un suport durabil;

b) se referă la anumite contracte care au fost negociate sau încheiate de către agentul comercial sau la contracte cu clienţi concreţi specificaţi în convenţie; şi

c) este rezonabilă în raport cu interesele părţilor.

(2) Agentul comercial are dreptul la un comision de o valoare rezonabilă pentru contractele la care se aplică garanţia del credere (comisionul del credere).

Secţiunea a 3-a

Comisionul profesionist

Articolul 1713. Dispoziţii generale cu privire la comisionarul profesionist

(1) Se consideră comisionar profesionist (comisionar) persoana care, în cadrul activităţii sale comerciale permanente, îşi asumă obligaţia de a încheia contracte cu produse sau cu valori mobiliare în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane (comitent).

(2) Faţă de activitatea comisionarului care nu este reglementată de normele prezentei secţiuni se aplică regulile referitoare la agentul comercial.

(3) Normele cu privire la contractul de comision se aplică în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd altfel.

Articolul 1714. Obligaţiile comisionarului

(1) Comisionarul este ţinut să execute cu diligenţa unui bun profesionist obligaţiile pe care şi le-a asumat. Comisionarul trebuie să respecte interesele comitentului şi să îndeplinească indicaţiile date de el.

(2) Comisionarul prezintă comitentului informaţiile necesare, în particular îi comunică imediat despre executarea comisionului. El este obligat să prezinte comitentului un raport cu privire la executarea comisionului şi să-i transmită cele cuvenite din executarea respectivă.

(3) Comisionarul poartă răspundere faţă de comitent pentru executarea actului juridic încheiat în cazul în care, concomitent cu notificarea despre executarea comisionului, nu va indica şi terţul cu care a încheiat actul juridic.

Articolul 1715. Efectele nerespectării indicaţiilor comitentului

În cazul în care nu acţionează conform indicaţiilor comitentului, comisionarul este obligat să repare prejudiciul cauzat. Totodată, comitentul este în drept să nu recunoască efectele actului juridic încheiat astfel în privinţa sa.

Articolul 1716. Limitele preţului

(1) Dacă comisionarul a efectuat o vînzare la un preţ mai mic decît cel stabilit sau dacă a majorat preţul de cumpărare stabilit, comitentul, în cazul în care intenţionează să respingă convenţia ca nefiind încheiată pe contul lui, trebuie să declare acest fapt imediat după notificarea despre încheierea convenţiei. În caz contrar, abaterea de la preţul stabilit se consideră acceptată.

(2) În cazul în care comisionarul, concomitent cu notificarea despre încheierea convenţiei, declară că va compensa diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să respingă convenţia. Dreptul comitentului de a cere repararea prejudiciului care depăşeşte diferenţa de preţ nu este afectat.

Articolul 1717. Încheierea convenţiei în condiţii mai avantajoase

În cazul în care comisionarul încheie o convenţie în condiţii mai avantajoase decît cele stabilite de comitent, avantajele sînt atribuite comitentului. Această regulă produce efecte în particular în cazul în care preţul cu care comisionarul a efectuat vînzarea depăşeşte preţul pe care comitentul l-a stabilit ca fiind cel mai mic sau dacă preţul de cumpărare nu atinge preţul cel mai mare stabilit de comitent.

Articolul 1718. Remunerarea comisionarului

(1) În cazul în care convenţia este executată, comisionarul poate pretinde plata comisionului.

(2) Chiar dacă convenţia nu a fost executată, comisionarul are totuşi dreptul la un comision dacă acesta este prevăzut de uzanţele comerciale.

(3) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dacă acest fapt se datorează vinovăţiei comitentului sau este în legătură cu personalitatea lui.

Articolul 1719. Produsul deteriorat sau viciat

Dacă produsul care i-a fost expediat este deteriorat sau are anumite vicii depistabile la examinare, comisionarul, în raport cu transportatorul şi comitentul, este obligat să asigure proba stării lui şi să informeze imediat comitentul. În caz contrar, comisionarul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

Articolul 1720. Răspunderea comisionarului pentru produs

(1) Comisionarul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea produsului aflat în custodia lui, cu excepţia cazului în care pierderea sau deteriorarea a rezultat din împrejurări care nu puteau fi evitate prin diligenţa unui bun profesionist.

(2) Comisionarul poartă răspundere pentru neasigurarea produsului doar în cazul în care comitentul i-a dat indicaţia să efectueze asigurarea.

Articolul 1721. Avansul şi creditul la executarea contractului de comision

(1) În cazul în care a acordat terţului un avans sau un credit fără consimţămîntul comitentului, comisionarul acţionează pe propriul risc.

(2) Dacă uzanţele comerciale prevăd posibilitatea acordării unei amînări pentru plata preţului de cumpărare, de acest drept se va bucura şi comisionarul în lipsa unor indicaţii contrare din partea comitentului.

(3) În cazul în care, neavînd împuterniciri, efectuează o vînzare în credit, comisionarul este obligat, în calitate de debitor, să plătească imediat, în contul comitentului, preţul de cumpărare.

Articolul 1722. Contracte similare

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, dacă nu este prevăzut altfel sau dacă din esenţa raporturilor nu reiese contrariul, şi în cazul în care comisionarul, practicînd activitate comercială proprie, îşi asumă încheierea, în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane, a unor acte juridice diferite de cele menţionate la art.1713 alin.(1).

Secţiunea a 4-a

Franciza

Articolul 1723. Contractul de franciză

Prin contractul de franciză o parte (francizor) acordă celeilalte părţi (francizat), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura o activitate comercială (activitate de franciză) în cadrul reţelei francizorului, cu scopul de a furniza anumite produse în numele şi pe contul francizatului, iar francizatul are dreptul şi obligaţia de a folosi denumirea comercială, marca sau alte obiecte ale drepturilor asupra obiectului de proprietate intelectuală, know-how şi metode ale activităţii comerciale ale francizorului.

Articolul 1724. Informarea înaintea încheierii contractului

(1) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1688, francizorul este obligat în special să furnizeze francizatului informaţii corespunzătoare şi în timp util privind:

a) întreprinderea şi experienţa francizorului;

b) obiectele relevante ale drepturilor de proprietate intelectuală;

c) caracteristicile know-how-ului relevant;

d) sectorul comercial şi condiţiile pieţei;

e) metodele particulare ale francizei şi desfăşurarea acesteia;

f) structura şi mărimea reţelei de franciză;

g) comisioanele, redevenţele şi orice alte plăţi periodice; şi

h) clauzele contractului.

(2) Chiar dacă nerespectarea dispoziţiilor alin.(1) de către francizor nu a cauzat o eroare pentru care, conform legii, contractul poate fi anulat, francizatul poate solicita despăgubiri conform art.346, cu excepţia cazului în care francizorul a avut motive să creadă că informaţia a fost corespunzătoare sau a fost oferită în timp util.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1725. Obligaţia de cooperare

Clauza contractului de franciză prin care se derogă de la dispoziţiile art.1689 este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1726. Drepturile de proprietate intelectuală asupra obiectului şi know-how-ul

(1) Francizorul este obligat:

a) să acorde francizatului dreptul de a exploata obiectele asupra cărora are drepturi de proprietate intelectuală în măsura necesară pentru desfăşurarea activităţii de franciză;

b) să depună eforturi rezonabile pentru a asigura exercitarea netulburată şi continuă a acestui drept.

(2) Pe durata contractului, francizorul este obligat să acorde francizatului know-how-ul necesar pentru desfăşurarea activităţii de franciză.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1727. Asistenţa

Francizorul este obligat:

a) să ofere francizatului asistenţă sub forma cursurilor de formare, îndrumărilor şi consilierii, în măsura necesară desfăşurării activităţii de franciză, fără costuri suplimentare pentru francizat;

b) să ofere altă asistenţă decît cea prevăzută la lit.a) în măsura în care aceasta este solicitată în mod rezonabil de către francizat, la un preţ rezonabil.

Articolul 1728. Furnizarea

(1) Atunci cînd francizatul este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, francizorul este obligat să se asigure că produsele comandate de francizat sînt furnizate într-un termen rezonabil, în măsura în care este posibil şi cu condiţia că comanda este rezonabilă.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi cazurilor în care, deşi francizatul nu este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, el este nevoit, de fapt, să facă acest lucru.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1729. Obligaţia de informare a francizorului pe durata executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1690, francizorul este obligat în special să furnizeze francizatului informaţii privind:

a) condiţiile pieţei;

b) rezultatele comerciale ale reţelei de franciză;

c) caracteristicile produselor;

d) preţurile şi condiţiile de furnizare a produselor;

e) preţurile recomandate şi condiţiile pentru refurnizare a produselor către clienţi;

f) comunicările relevante dintre francizor şi clienţi în teritoriu; şi

g) campaniile de publicitate.

Articolul 1730. Avertizarea privind capacitatea redusă de furnizare

(1) Atunci cînd francizatul este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, francizorul este obligat să avertizeze francizatul într-un termen rezonabil în cazul în care prevede că capacitatea lui de furnizare sau capacitatea de furnizare a furnizorului desemnat va fi în mod semnificativ mai mică decît capacitatea la care francizatul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că francizorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi cazurilor în care, deşi francizatul nu este obligat prin lege să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, el este nevoit, de fapt, să facă acest lucru.

(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul francizatului este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1731. Reputaţia reţelei şi publicitatea

(1) Francizorul este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a promova şi a menţine reputaţia reţelei de franciză.

(2) În particular, francizorul este obligat să elaboreze şi să coordoneze campanii corespunzătoare de publicitate cu scopul promovării reţelei de franciză.

(3) Activităţile de promovare şi menţinere a reputaţiei reţelei de franciză vor fi efectuate fără costuri suplimentare pentru francizat.

Articolul 1732. Comisioane, redevenţe şi alte plăţi periodice

(1) Francizatul este obligat să plătească francizorului comisioanele, redevenţele sau alte plăţi periodice convenite în contract.

(2) Dacă comisioanele, redevenţele sau alte plăţi periodice vor fi determinate unilateral de către francizor, se aplică dispoziţiile art.1007.

Articolul 1733. Obligaţia de informare a francizatului în decursul executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1690, francizatul este obligat în special să furnizeze francizorului informaţii privind:

a) acţiunile înaintate sau ameninţate de a fi înaintate de către terţi în privinţa drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală; şi

b) încălcări de către terţi ale drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală.

Articolul 1734. Metodele activităţii comerciale şi indicaţiile

(1) Francizatul este obligat:

a) să depună eforturi rezonabile pentru a desfăşura activitatea de franciză în conformitate cu metodele activităţii comerciale ale francizorului;

b) să urmeze indicaţiile rezonabile ale francizorului privind metodele activităţii comerciale şi menţinerea reputaţiei reţelei;

c) să manifeste prudenţă rezonabilă pentru a nu dăuna reţelei de franciză.

(2) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1735. Inspecţia

Francizatul este obligat:

a) să permită francizorului acces în condiţii rezonabile la spaţiile sale pentru ca francizorul să verifice dacă francizatul se conformează metodelor activităţii comerciale şi indicaţiilor francizorului;

b) să ofere francizorului acces în condiţii rezonabile la registrele sale contabile.

Secţiunea a 5-a

Distribuţia

Articolul 1736. Contractul de distribuţie

(1) Prin contract de distribuţie o parte (furnizor) se obligă să furnizeze celeilalte părţi (distribuitor) produse, în mod continuu, iar distribuitorul se obligă să cumpere produsele date sau să le ia şi să plătească pentru ele şi să le furnizeze altora în numele şi pe contul distribuitorului.

(2) Contractul de distribuţie exclusivă este contractul de distribuţie în virtutea căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse unui singur distribuitor pe un teritoriu determinat sau către un anumit grup de clienţi.

(3) Contractul de distribuţie selectivă este un contract de distribuţie în virtutea căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse, direct sau indirect, numai distribuitorilor selectaţi pe baza unor criterii stabilite.

(4) Contract de cumpărare exclusivă este un contract de distribuţie în virtutea căruia distribuitorul se obligă să cumpere sau să ia şi să plătească produse doar de la furnizor sau de la o persoană desemnată de furnizor.

Articolul 1737. Obligaţia de a furniza produsele şi materialele publicitare şi de a menţine reputaţia

Furnizorul este obligat:

a) să furnizeze produsele comandate de către distribuitor, în măsura posibilă şi cu condiţia ca comanda să fie rezonabilă;

b) să ofere distribuitorului, la un preţ rezonabil, toate materialele publicitare pe care le deţine şi care sînt necesare pentru distribuirea şi promovarea corespunzătoare a produselor;

c) să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputaţia produselor.

Articolul 1738. Informarea de către furnizor pe perioada executării

În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1690, furnizorul este obligat să furnizeze distribuitorului informaţii privind:

a) caracteristicile produselor;

b) preţurile şi condiţiile de furnizare a produselor;

c) preţurile recomandate şi condiţiile pentru refurnizare a produselor către clienţi;

d) comunicaţiile relevante dintre furnizor şi clienţi; şi

e) campaniile de publicitate relevante pentru desfăşurarea activităţii comerciale.

Articolul 1739. Avertizarea de către furnizor privind capacitatea scăzută de furnizare

(1) Furnizorul este obligat să avertizeze distribuitorul într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că capacitatea sa de furnizare va fi în mod semnificativ mai mică decît capacitatea la care distribuitorul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că furnizorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.

(2) În contractele de cumpărare exclusivă, orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1740. Obligaţiile distribuitorului în contractele de distribuţie exclusivă şi în contractele de distribuţie selectivă

(1) Distribuitorul este obligat:

a) în măsura în care este posibil, să depună eforturi rezonabile pentru a promova produsele;

b) să avertizeze furnizorul într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că comenzile sale vor fi în mod semnificativ mai mici decît comenzile la care furnizorul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că distribuitorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil;

c) să urmeze indicaţiile rezonabile date de furnizor, care au drept scop asigurarea distribuirii corespunzătoare a produselor sau menţinerea reputaţiei ori caracteristicilor distincte ale produselor;

d) să permită furnizorului acces rezonabil la spaţiile sale pentru ca furnizorul să verifice dacă distribuitorul se conformează standardelor convenite prin contract şi indicaţiilor rezonabile date;

e) să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputaţia produselor.

(2) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1690, distribuitorul este obligat să furnizeze furnizorului informaţii privind:

a) acţiunile înaintate sau ameninţate de a fi înaintate de către terţi în privinţa drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală; şi

b) încălcări de către terţi ale drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar contractelor de distribuţie exclusivă şi contractelor de distribuţie selectivă.

CONTRACTELE ŞI OPERAŢIUNILE BANCARE ŞI NEBANCARE

Secţiunea 1

Depozitul bancar

Articolul 1741. Contractul de depozit bancar

(1) Prin contractul de depozit bancar, banca sau o altă instituţie financiară (bancă), licenţiată conform legii, primeşte de la clientul său (deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani, înscrisă la soldul contului de depozit deschis pe numele deponentului, pe care se obligă să o restituie deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere).

(2) Raporturilor dintre bancă şi deponent li se aplică prevederile referitoare la împrumut şi la contul curent bancar dacă acestea nu contravin prezentei secţiuni şi naturii depozitului bancar.

(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător contractelor de depunere de economii încheiate de către asociaţiile de economii şi împrumut cu membrii săi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Articolul 1742. Forma contractului de depozit bancar

Contractul de depozit bancar trebuie să fie încheiat în scris. Forma scrisă a contractului se consideră respectată dacă banca eliberează deponentului un libret de economii, un certificat de depozit sau orice alt document care atestă depunerea banilor şi care corespunde cerinţelor legii şi uzanţelor bancare.

Articolul 1743. Dobînda

(1) Banca plăteşte deponentului o dobîndă în mărimea şi în modul prevăzut de contract, iar în cazul în care contractul nu prevede mărimea dobînzii aceasta se determină în conformitate cu prevederile art.874. Părţile pot conveni ca banca să nu plătească deponentului dobîndă.

(2) Banca nu poate reduce în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract, cu condiţia respectării unui termen de preaviz de cel puţin 15 zile.

Articolul 1744. Ordinea calculării şi plăţii dobînzii

(1) Dobînda pentru depozitul bancar se calculează începînd cu ziua următoare zilei efectuării depozitului, pînă în ziua precedentă zilei restituirii sumei depuse sau decontării acesteia în baza unor alte temeiuri legale.

(2) Dacă contractul de depozit bancar nu prevede altfel, dobînda pentru suma depozitului bancar se plăteşte deponentului, la cererea acestuia, la expirarea fiecărui trimestru, iar dobînzile neridicate în acest termen se adaugă la suma depozitului pentru care se calculează dobînda în continuare.

(3) La restituirea sumei depuse, se plăteşte întreaga dobîndă calculată pînă la acel moment.

Articolul 1745. Secretul bancar

(1) Banca garantează secretul informaţiei privind relaţiile de afaceri cu clientul.

(2) Informaţia care constituie secret bancar poate fi furnizată numai la cererea clientului sau a reprezentantului acestuia. Banca poate furniza o astfel de informaţie reprezentanţilor autorităţilor publice numai în cazul şi în modul prevăzute de lege.

(3) În cazul în care banca divulgă informaţia ce constituie secret bancar, deponentul lezat astfel în drepturi poate cere despăgubiri.

Articolul 1746. Depozitul la termen şi depozitul la vedere

(1) Indiferent de tipul depozitului, banca este obligată să restituie, la prima cerere a deponentului, integral sau parţial suma depusă respectînd un termen de preaviz conform acordului părţilor sau uzanţelor bancare. Orice clauză contrară în defavoarea deponentului este lovită de nulitate absolută.

(2) În cazul în care deponentului i se restituie integral sau parţial, înainte de expirarea termenului convenit, suma depusă, dobînda se calculează în mărimea prevăzută pentru depozitele la vedere dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(3) În cazul în care deponentul nu cere, la expirarea termenului convenit, restituirea depozitului, contractul se consideră prelungit în condiţiile noi oferite de bancă pentru depozitul de tipul respectiv.

Secţiunea a 2-a

Contul curent bancar

Articolul 1747. Contractul de cont curent bancar

Prin contractul de cont curent bancar, banca se obligă să primească şi să înregistreze în contul titularului de cont (client) sumele băneşti depuse de acesta sau de un terţ în numerar sau transferate (virate) din conturile altor persoane, să execute în limitele disponibilului din cont ordinele clientului privind transferul unor sume către alte persoane, eliberarea numerarului , precum şi să efectueze alte operaţiuni în contul clientului din însărcinarea lui în conformitate cu legea, cu contractul şi cu uzanţele bancare, iar clientul să achite o remuneraţie pentru prestarea serviciilor menţionate.

Articolul 1748. Dispunerea de sumele băneşti aflate în cont

(1) Titularul este liber să dispună în orice moment de sumele băneşti din contul său, cu excepţia cazurilor cînd, prin acordul părţilor, este stabilit un termen de preaviz. Clientul are dreptul să-şi revoce indicaţiile privind dispunerea de sumele băneşti din contul său. Revocările au efect dacă sînt recepţionate de bancă pînă la momentul executării indicaţiilor respective.

(2) Persoanele autorizate să dispună de sumele băneşti din cont sînt indicate de către client prin prezentarea documentelor respective prevăzute de lege, de contract şi de uzanţele bancare.

(3) Identificarea persoanelor autorizate să dispună de sumele băneşti din cont se efectuează de către bancă în baza semnăturilor sau altor mijloace de identificare.

Articolul 1749. Cotitularii de cont

(1) În cazul în care contul a fost deschis de mai mulţi titulari (cotitulari de cont), banca este ţinută să execute doar ordinele acceptate de toţi cotitularii de cont dacă nu s-a prevăzut că acceptarea unui cotitular sau a cîtorva cotitulari este suficientă pentru ca ordinul să producă efecte juridice.

(2) În cazul în care s-a stipulat că nu este necesară acceptarea tuturor cotitularilor, contractul poate prevedea anumite limite de sume sau de timp în privinţa ordinelor emise de cotitularul sau cotitularii împuterniciţi să accepte un ordin valabil.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi schimbării împuternicirilor cotitularilor sau închiderii contului curent.

(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi conturilor bancare, altele decît contul curent.

Articolul 1750. Ordinele şi indicaţiile clientului

(1) Banca este ţinută să efectueze operaţiunile în contul clientului numai la ordinul lui. Banca nu poate să efectueze operaţiuni în contul clientului fără ordinul lui decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract.

(2) În cazul efectuării unor operaţiuni în contul clientului, banca este obligată să urmeze indicaţiile titularului de cont în limitele scopului urmărit prin contract.

(3) Dacă nu execută indicaţiile titularului de cont sau se abate de la ele, în cazul în care nu se poate considera că titularul, cunoscînd situaţia de fapt, ar fi aprobat abaterea, banca este obligată să plătească despăgubiri. O sumă debitată incorect în contul clientului trebuie înregistrată din nou în credit.

(4) Raporturilor dintre bancă şi client se aplică dispoziţiile referitoare la contractul de mandat dacă ele nu contravin prevederilor din prezentul capitol şi naturii contractului de cont bancar.

Articolul 1751. Contabilitatea operaţiunilor şi extrasele din cont

Banca ţine contabilitatea contului prin înregistrarea în creditul şi în debitul lui a operaţiunilor efectuate, avînd obligaţia de a transmite clientului, în termenele convenite, extrase din cont asupra situaţiei lui. Titularul de cont poate să ceară oricînd informaţii sau lămuriri asupra situaţiei contului şi asupra împrejurărilor oricărei operaţiuni efectuate în cont.

Articolul 1752. Creanţele reciproce ale băncii şi ale clientului

(1) Banca datorează clientului o dobîndă pentru folosirea mijloacelor din contul acestuia dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(2) Creanţele reciproce ale băncii şi ale clientului se sting prin compensare.

Articolul 1753. Rezoluţiunea contractului de cont curent

(1) Contractul încheiat pe un termen nedeterminat poate fi rezolvit în orice moment de oricare din părţi, cu condiţia unui preaviz avînd termenul stabilit prin contract sau uzanţe bancare, iar în lipsa unui astfel de termen, în 15 zile.

(2) Banca poate declara rezoluţiunea numai în măsura în care titularul poate beneficia în alt mod de posibilitatea efectuării decontărilor prin virament dacă nu există un motiv temeinic pentru rezoluţiune.

Articolul 1754. Obligaţia de confidenţialitate

(1) Banca este obligată să păstreze confidenţialitate asupra tuturor faptelor de care a aflat ca urmare a legăturilor de afaceri cu clientul. Această obligaţie nu există dacă astfel rezultă dintr-o dispoziţie legală ori dacă priveşte informaţii generale a căror dezvăluire nu prejudiciază interesele justificate ale clientului.

(2) Obligaţia de confidenţialitate subzistă şi după încetarea relaţiilor contractuale.

Articolul 1755. Încasarea şi achitarea cecurilor

(1) Banca este obligată faţă de client, chiar şi în lipsa unui contract suplimentar în acest sens, să încaseze, prin mijlocirea prezentării la timp către banca trasă, cecurile prezentate de client, iar în cazul neîncasării, să ia măsurile asigurătorii necesare.

(2) În cazul unui contract corespunzător, banca este obligată să plătească în limita activului cecurile emise de client.

Secţiunea a 3-a

Contul fiduciar

Articolul 1756. Contul fiduciar

(1) Persoana care solicită băncii deschiderea unui cont curent, de depozit sau a unui alt cont bancar poate stipula că acţionează în calitate de fiduciar şi solicita să se facă menţiunea că contul deschis pe numele său va fi un cont fiduciar.

(2) Banca face menţiunea că contul deschis este cont fiduciar dacă solicitantul face dovada înregistrării fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare. Această dovadă nu este necesară dacă contul fiduciar este deschis de către bancă pe numele său, precum şi dacă titularul contului este:

a) o altă bancă;

b) o formă de exercitare a profesiei de executor judecătoresc, notar sau avocat;

c) depozitar central sau societate de administrare fiduciară a investiţiilor şi alţi participanţi profesionişti ce deţin licenţe pentru activitatea pe piaţa de capital;

d) un furnizor de servicii de finanţare participativă.

(3) În cazurile permise de lege sau de contract, fiduciarul poate utiliza acelaşi cont fiduciar pentru deţinerea sumelor de bani primite în temeiul diferitor raporturi de fiducie.

[Art.1756 alin.(2) completat prin Legea nr.181 din 07.07.2023, în vigoare 01.03.2024]

Articolul 1757. Contractul de cont fiduciar de sechestru

Prin contractul de cont fiduciar de sechestru, în schimbul unei remuneraţii convenite, banca se obligă, în calitate de fiduciar, să deschidă un cont fiduciar (cont fiduciar de sechestru) pe numele său, să primească de la una dintre celelalte părţi (plătitor) sau de la un terţ sume băneşti depuse în numerar sau transferate din conturile altor persoane, să le deţină şi să efectueze transferuri de sume băneşti din contul fiduciar de sechestru în folosul unei alte părţi ori unui terţ (beneficiar) la îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres de contractul de cont fiduciar de sechestru.

Articolul 1758. Condiţiile efectuării transferului

(1) Contractul de cont fiduciar de sechestru trebuie să prevadă:

a) condiţiile la îndeplinirea cărora banca va efectua transferul, suma supusă transferului şi beneficiarul transferului ori modul de determinare a sumei şi a beneficiarului;

b) termenul pînă la care urmează a fi îndeplinite condiţiile efectuării transferului menţionate la lit.a) (termenul sechestrului);

c) persoana în folosul căreia banca va plăti soldul contului fiduciar de sechestru dacă pînă la expirarea termenului sechestrului nu sînt îndeplinite condiţiile menţionate la lit.a).

(2) În sensul alin.(1) lit.a), condiţia efectuării transferului poate consta în:

a) prezentarea către bancă a dovezii încheierii unui contract;

b) prezentarea către bancă a dovezii dobîndirii dreptului de proprietate asupra unui bun;

c) prezentarea către bancă a dovezii pronunţării unei hotărîri judecătoreşti definitive, hotărîri arbitrale ori a unui mediator;

d) neinformarea băncii despre apariţia unui litigiu între părţi pe baza unor alte raporturi existente între acestea;

e) oricare altă împrejurare, dacă stipularea ei în calitate de condiţie nu contravine dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri.

(3) Banca va refuza modificarea contractului de cont fiduciar de sechestru, inclusiv prelungirea termenului de sechestru, atît timp cît continuă urmărirea de către creditorii uneia dintre celelalte părţi la contract a sumelor băneşti de pe conturile acesteia deschise în acea bancă.

Articolul 1759. Obligaţiile băncii la recepţionarea dovezilor îndeplinirii condiţiilor

(1) Banca este obligată:

a) să notifice imediat o parte despre recepţionarea dovezilor de confirmare a îndeplinirii condiţiilor de efectuare a transferului de la cealaltă parte;

b) să notifice imediat părţile despre efectuarea unui transfer; şi

c) să notifice imediat părţile despre refuzul în efectuarea unui transfer şi să precizeze motivul refuzului.

(2) Banca este obligată să efectueze transferul în folosul beneficiarului doar dacă dovezile recepţionate respectă întocmai toate condiţiile stabilite în contractul de cont fiduciar de sechestru.

(3) Banca este obligată să verifice îndeplinirea condiţiilor cu un nivel de prudenţă care se aşteaptă de la o persoană din domeniul ei de activitate.

(4) Banca este obligată să refuze efectuarea transferului dacă condiţiile aplicabile nu sînt îndeplinite, în special:

a) dacă se dovedeşte în chip neîndoielnic, prin probe prezente la data examinării, că dovezile îndeplinirii condiţiilor, prezentate băncii, sînt frauduloase;

b) dacă banca a recepţionat dovezile îndeplinirii condiţiilor după expirarea termenului de sechestru.

Articolul 1760. Regimul sechestrului

(1) Niciuna dintre celelalte părţi ale contractului de cont fiduciar de sechestru nu are dreptul să dea băncii instrucţiuni de efectuare a transferurilor din contul fiduciar de sechestru şi nici să revoce împuternicirile de fiduciar ale băncii altfel decît conform condiţiilor expres prevăzute de contract.

(2) Oricare din părţi poate solicita băncii informaţii privind soldul contului fiduciar de sechestru şi operaţiunile efectuate de ea.

(3) Sumele băneşti înscrise la soldul contului fiduciar de sechestru pot fi gajate de bancă cu consimţămîntul tuturor părţilor la contractul de cont fiduciar de sechestru. În acest caz, banca îşi îndeplineşte împuternicirile şi obligaţiile rezultate din contractul de cont fiduciar de sechestru în măsura în care ele nu contravin condiţiilor gajului instituit.

Articolul 1761. Închiderea contului fiduciar de sechestru

(1) Dacă, la îndeplinirea condiţiei efectuării transferului, banca nu deţine informaţii suficiente pentru a efectua transferul în folosul beneficiarului, banca va deschide un cont curent pe numele beneficiarului şi va transfera în el sumele datorate acestuia.

(2) Dacă, la expirarea termenului de sechestru, nu au fost îndeplinite condiţiile efectuării transferului şi banca nu deţine informaţii suficiente pentru a plăti soldul contului fiduciar în folosul persoanei îndreptăţite, banca va deschide un cont curent pe numele persoanei îndreptăţite şi va transfera în el sumele datorate acelei persoane.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), banca închide contul fiduciar de sechestru şi informează părţile contractului de cont fiduciar de sechestru despre operaţiunile efectuate.

Articolul 1762. Aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni

(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează cu dispoziţiile legale privind fiducia.

(2) Dispoziţiile art.1757-1761 şi ale prezentului articol se aplică în mod corespunzător atunci cînd contul fiduciar, deschis de o altă persoană decît banca, este utilizat pentru prestarea serviciilor de sechestru convenţional.

Secţiunea a 4-a

Creditul

Articolul 1763. Contractul de credit

(1) Prin contractul de credit, o bancă sau o organizaţie de creditare nebancară (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei alte persoane (debitor) o sumă de bani ca împrumut, cu condiţia rambursării ei, a plăţii dobînzii şi a altor plăţi aferente, sau îşi asumă orice alt angajament de a achiziţiona o creanţă sau de a efectua o plată, de a prelungi termenul de rambursare a datoriei sau de a emite orice garanţii.

(2) Contractul de credit se încheie în scris.

(3) Faţă de contractul de credit se aplică prevederile referitoare la contractul de împrumut în măsura în care regulile prezentului capitol nu prevăd altfel sau din esenţa contractului de credit nu reiese contrariul.

(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică împrumuturilor acordate de către bănci sau organizaţii de creditare nebancară, alte organizaţii care acordă credite în baza legii, precum şi împrumuturilor acordate prin intermediul platformelor de finanţare participativă.

[Art.1763 alin.(4) în redacţia Legii nr.181 din 07.07.2023, în vigoare 01.03.2024]

Articolul 1764. Dobînda la credit

(1) Părţile contractului de credit pot conveni asupra unei dobînzi fixe sau flotante.

(2) Creditorul nu poate modifica în mod unilateral mărimea dobînzii decît în cazurile prevăzute de lege sau de contract. În cazul cînd contractul prevede dreptul băncii sau a organizaţiei de creditare nebancară de a modifica în mod unilateral mărimea dobînzii, aceasta se va efectua în funcţie de rata de bază a Băncii Naţionale, de rata inflaţiei şi de evoluţia pieţei financiare bancare şi nebancare, ţinîndu-se cont de principiul echităţii.

(3) Creditorul îl va anunţa în scris pe debitor despre modificarea mărimii dobînzii cu cel puţin 10 zile înainte de modificare. Mărimea nouă a dobînzii se va aplica la soldul, existent la data modificării, al creditului.

Articolul 1765. Comisionul

În afară de dobîndă, părţile pot conveni asupra unui comision pentru serviciile prestate în legătură cu utilizarea creditului.

Articolul 1766. Creditul în cont curent

(1) Creditul poate fi acordat prin punere la dispoziţia debitorului a unei sume de bani (linie de credit), pe care acesta o poate utiliza în rate în funcţie de necesităţile sale.

(2) Dobînda pentru creditul în cont curent se calculează în funcţie de suma creditului utilizată efectiv într-o anumită perioadă.

Articolul 1767. Garanţiile de rambursare a creditului

(1) Părţile pot conveni asupra constituirii unor garanţii reale (inclusiv gaj), personale (inclusiv fidejusiune) sau a unor alte garanţii uzuale în practica bancară.

(2) Dacă apreciază garanţiile rambursării creditului ca insuficiente, creditorul este în drept să ceară constituirea unor garanţii suplimentare. În cazul refuzului debitorului de a oferi garanţiile suplimentare solicitate de creditor, acesta din urmă are dreptul să reducă suma creditului proporţional reducerii garanţiei sau să declare rezoluţiunea contractului de credit.

(3) Creditorul este obligat să accepte anularea măsurilor de asigurare care depăşesc limita convenită a garanţiilor. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care măsurile de asigurare depăşesc doar temporar limita convenită a garanţiei.

Articolul 1768. Refuzul de executare a contractului

(1) Creditorul este în drept să refuze executarea obligaţiei de a pune la dispoziţia debitorului creditul dacă, după încheierea contractului de credit:

a) au apărut circumstanţe care indică cu certitudine incapacitatea viitoare a debitorului de a rambursa creditul;

b) debitorul sau terţul încalcă obligaţia de a acorda garanţii de rambursare a creditului pe care şi-a asumat-o sau alte condiţii prevăzute de contractul de credit pentru punerea la dispoziţie a creditului.

(2) Creditorul are dreptul de a refuza să pună la dispoziţie următoarele tranşe ale creditului, în cazul în care contractul prevede acordarea creditului în tranşe, dacă debitorul nu îndeplineşte condiţiile contractului referitoare la tranşa sau tranşele precedente ori la tranşa care urmează să se acorde.

(3) Debitorul este în drept să refuze creditul parţial sau total. În acest caz, el trebuie să plătească creditorului o remuneraţie pentru punerea la dispoziţie a creditului (comision de neutilizare). Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul contractelor de credit pentru consumatori, reglementate prin Legea privind contractele de credit pentru consumatori.

(4) Dreptul de refuz prevăzut la alin.(1)-(3) poate fi exercitat doar dacă partea care refuză notifică cealaltă parte într-un termen rezonabil pînă la momentul executării obligaţiilor ce constituie obiectul refuzului.

Articolul 1769. Rezoluţiunea contractului de credit

(1) Creditorul poate rezolvi contractul şi cere restituirea creditului şi a sumelor aferente dacă:

a) debitorul a devenit insolvabil;

b) debitorul nu a oferit garanţiile cerute sau a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite;

c) debitorul nu plăteşte dobînda în termenul stabilit;

d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale creditului, atunci cînd contractul prevede restituirea creditului în rate;

e) există alte cazuri prevăzute de lege sau de contract.

(2) Rezoluţiunea contractului suspendă imediat utilizarea creditului, însă creditorul va acorda debitorului un termen de cel puţin 15 zile pentru restituirea sumelor utilizate şi a sumelor aferente.

(3) Debitorul poate, în orice moment, să declare rezoluţiunea contractului de credit, ce prevede plata unei dobînzi fluctuante, cu condiţia notificării creditorului în termen de 7 zile de la primirea notificării despre modificarea dobînzii.

(4) Debitorul poate rezolvi contractul în care s-a convenit asupra unei dobînzi fixe pentru un anumit termen dacă obligaţia de plată a dobînzii încetează înaintea termenului stabilit pentru restituirea creditului şi nu se convine asupra unei alte dobînzi. Termenul de preaviz este de 15 zile.

(5) Rezoluţiunea pentru motivul indicat la alin.(1) lit.d) produce efecte doar atunci cînd creditorul a acordat debitorului un termen de 15 zile pentru plata sumei restante, iar plata nu a fost făcută.

Articolul 1770. Răspunderea debitorului

(1) În cazul în care a rezolvit contractul de credit pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiilor de către debitor, banca sau organizaţia de creditare nebancară nu are dreptul de a cere dobînda pe care o va rata din cauza încetării înainte de termen a contractului de credit. Această regulă nu împiedică banca sau organizaţia de creditare nebancară să ceară repararea prejudiciului cauzat conform dispoziţiilor alin.(2) şi, după caz, dispoziţiilor privind neexecutarea obligaţiilor.

(2) Dispoziţiile legale privind clauza penală rămîn aplicabile.

Articolul 1771. Răspunderea creditorului

În cazul neexecutării de către bancă sau organizaţie de creditare nebancară a obligaţiei sale de acordare a creditului, debitorul poate pretinde plata unor penalităţi de întîrziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege sau de contract.

Articolul 1772. Repararea prejudiciului în cazul rambursării anticipate a creditului

(1) Dacă debitorul rambursează total sau parţial creditul înainte de scadenţă, creditorul este în drept să ceară reparaţia prejudiciului cauzat prin rambursare anticipată cu deducerea sumelor economisite, luîndu-se în considerare creditul ce s-ar fi putut acorda din contul acestor mijloace. La calcularea prejudiciului, se ţine cont atît de venitul ratat al creditorului, cît şi de cheltuielile evitate de debitor prin rambursarea înainte de termen a creditului.

(2) Părţile pot conveni asupra unui comision de plată anticipată prin care se va repara prejudiciul cauzat prin rambursarea anticipată.

Articolul 1773. Cesiunea contractului de credit

(1) Creditorul poate cesiona contractul de credit unei bănci sau organizaţiei de creditare nebancară cu sediul sau sucursală în Republica Moldova fără acordul celeilalte părţi contractante. Concomitent cu cesiunea contractului de credit, creditorul poate cesiona, total sau parţial, şi garanţiile şi alte drepturi accesorii constituite în legătură cu obligaţiile asumate prin contractul de credit, fără acordul celeilalte părţi contractante şi/sau al terţilor care le-au constituit.

(2) Cesionarul se subrogă în drepturile şi obligaţiile cedentului ce decurg din contractul de credit, din garanţiile şi din alte drepturi accesorii cedate împreună cu acesta, în forma în care se aflau la data substituirii părţii contractante. Creditorul iniţial este liberat de obligaţiile sale faţă de contractantul cedat din momentul notificării substituirii conform alin.(4) din prezentul articol.

(3) Partea contractantă cedată are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial.

(4) Pentru opozabilitate, creditorul cedent va informa cu privire la cesiune cealaltă parte contractantă şi terţii care au constituit garanţii şi alte drepturi accesorii în legătură cu obligaţiile asumate prin contractul de credit, în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(5) Prezentul articol nu se aplică contractelor care au ca obiect doar cesiunea de creanţă sau doar preluarea datoriei, în cazul acestora fiind aplicabile dispoziţiile art.823-848.

(6) Cesiunea contractului de credit nu poate aduce atingere drepturilor debitorului şi nu poate face obligaţia acestuia mai oneroasă.

Secţiunea a 5-a

Garanţia bancară

Articolul 1774. Garanţia bancară

(1) Garanţia bancară este un angajament scris, asumat de o bancă sau de o altă instituţie financiară (garant), la cererea unei alte persoane (ordonator), de a plăti creditorului ordonatorului (beneficiarului) o sumă de bani în baza cererii scrise a beneficiarului.

(2) În cazul în care textul garanţiei bancare prevede în mod expres că ea este guvernată de anumite uzanţe şi practici uniforme publicate, dispoziţiile prezentului cod se aplică doar în măsura în care nu contravin acelor uzanţe şi practici.

Articolul 1775. Regimul juridic al garanţiei bancare

(1) Dacă altceva nu s-a prevăzut expres sau nu rezultă în chip neîndoielnic din textul garanţiei bancare, garanţia bancară se consideră o garanţie personală autonomă la prima cerere asumată prin act juridic unilateral.

(2) Dispoziţiile legale privind garanţiile personale se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1776. Contractul privind eliberarea garanţiei bancare

(1) Drepturile şi obligaţiile ordonatorului şi ale garantului privind remuneraţia garantului, eliberarea garanţiei bancare, executarea ei, dreptul de regres al garantului şi alte chestiuni aferente pot fi convenite prin contract între ordonator şi garant (contractul privind eliberarea garanţiei bancare).

(2) Creanţele garantului faţă de ordonator pot fi garantate prin garanţii reale şi personale.

(3) Garantul şi ordonatorul nu pot invoca faţă de beneficiar excepţii bazate pe contractul privind eliberarea garanţiei bancare.

Secţiunea a 6-a

Ordinul de plată

Articolul 1777. Ordinul de plată

(1) Ordinul de plată (dispoziţie de plată), aferent transferului de credit, este dispoziţia dată de o persoană (ordonator) unei bănci (bancă ordonatoare) de a plăti o anumită sumă în favoarea unei alte persoane (beneficiar) pentru stingerea unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar.

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător ordinelor de plată date unui prestator de servicii de plată, altul decît banca.

Articolul 1778. Executarea ordinului de plată

(1) Banca ordonatoare execută ordinul de plată prin transferul sumei indicate din contul ordonatorului în contul beneficiarului în aceeaşi sau în o altă bancă.

(2) Banca va executa ordinul de plată în termenul stabilit prin lege, prin acordul părţilor sau prin uzanţele bancare.

(3) Ordonatorul poate revoca sau modifica ordinul de plată pînă la momentul primirii de către bancă a acestuia spre executare.

Articolul 1779. Conţinutul ordinului de plată

Ordinul de plată cuprinde:

a) numele sau denumirea, numărul contului bancar al ordonatorului (plătitorului);

b) numele sau denumirea, numărul contului bancar al beneficiarului;

c) denumirea, codul băncii ordonatoare;

d) suma în cifre şi litere;

e) destinaţia plăţii;

f) data emiterii;

g) semnătura persoanei (persoanelor) autorizate a ordonatorului;

h) alte date, conform regulamentelor Băncii Naţionale a Moldovei.

Secţiunea a 7-a

Efectuarea plăţilor prin cec

Articolul 1780. Cecul

(1) Cecul este un titlu negociabil ce reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzînd ordinul necondiţionat dat de emitent (trăgător) către plătitor (tras) de a plăti la vedere o anumită sumă prezentatorului de cec sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane.

(2) Cecul este independent de tranzacţia care stă la baza creanţei achitate prin cec.

(3) Efectuarea plăţilor prin cec este reglementată de prezentul cod, de alte legi şi de uzanţele bancare.

Articolul 1781. Menţiunile cecului

(1) Cecul cuprinde:

a) denumirea "cec", inserată în titlu;

b) propunerea simplă şi necondiţionată de a plăti o sumă determinată prezentatorului cecului sau persoanei indicate în cec, sau la ordinul acestei persoane;

c) numele sau denumirea şi domiciliul sau sediul trasului;

d) locul efectuării plăţii;

e) data şi locul emiterii;

f) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul trăgătorului;

g) semnătura trăgătorului.

(2) Titlul în care lipseşte una din condiţiile enumerate nu are valoarea unui cec, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) în lipsa unei menţiuni speciale, locul indicat lîngă numele trasului se consideră locul efectuării plăţii. Dacă lîngă numele trasului sînt indicate mai multe locuri, cecul este plătibil în locul indicat primul. Dacă lipseşte orice menţiune din cele enumerate, cecul este plătibil la locul domiciliului, sediului trasului;

b) cecul în care nu se indică locul unde este emis se consideră semnat în locul indicat lîngă numele sau denumirea trăgătorului.

(3) Orice menţiune în cec referitoare la accept, la dobîndă sau la exonerarea trăgătorului de răspundere pentru efectuarea plăţii se consideră nescrise.

Articolul 1782. Suma cecului

Dacă în cec suma de plată scrisă în litere diferă de suma scrisă în cifre, suma de plată este cea scrisă în litere. Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori fie în litere, fie în cifre, în caz de divergenţe suma de plată este suma cea mai mică.

Articolul 1783. Semnăturile de pe cec

(1) Dacă cecul poartă semnături ale unor persoane incapabile de a se obliga prin trată, dacă poartă semnături false sau semnături ale unor persoane imaginare, obligaţiile celorlalţi semnatari rămîn totuşi valabile.

(2) Cel care semnează cecul ca reprezentant al unei persoane pentru care nu are împuternicirea de a acţiona este obligat personal în temeiul cecului, iar dacă a plătit, are aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Aceeaşi regulă se aplică reprezentantului care şi-a depăşit împuternicirile.

Articolul 1784. Emiterea cecului

(1) Cecul poate fi emis:

a) în favoarea unei persoane, cu menţiunile "la ordinul", "la ordinul nostru" sau cu menţiuni echivalente, sau fără acestea (cecul la ordin). Cecul poate fi emis la ordinul trăgătorului;

b) în favoarea unei persoane, cu menţiunea "nu la ordin" sau cu o altă menţiune echivalentă (cecul nominativ). Cecul nominativ nu poate fi emis în favoarea trăgătorului, cu excepţia cecului emis de o filială a trăgătorului în favoarea unei alte filiale;

c) în favoarea prezentatorului de cec (cecul la purtător). Cecul emis în favoarea unei persoane cu menţiunea "sau la purtător" este considerat cec la purtător. Cecul fără menţiunea beneficiarului este considerat cec la purtător.

(2) Cecul poate fi emis doar asupra trasului, la care trăgătorul are constituit un depozit (provizion) de care poate dispune, conform unei înţelegeri exprese sau tacite, inclusiv asupra formei de emitere a cecurilor. Încălcarea acestei reguli nu afectează însă valabilitatea cecului.

(3) Dacă cecul necompletat la momentul emiterii este completat contrar înţelegerii dintre părţi, nerespectarea acestei înţelegeri este inopozabilă deţinătorului de cec, cu excepţia cazului cînd acesta l-a obţinut cu rea-credinţă sau prin culpă gravă.

Articolul 1785. Transmiterea cecului

(1) Cecul la ordin este transmis prin gir. Girul transferă toate drepturile deţinătorului de cec de la girant către titularul girului, care este considerat posesor legitim dacă justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri, chiar acestea fiind în alb.

(2) Girantul răspunde pentru plata cecului, cu excepţia persoanelor cărora cecul le-a fost transmis prin gir după interzicerea unui nou gir de către girant.

(3) Girantul este obligat să indice data scrierii girului.

(4) Cecul nominativ este transmis în conformitate cu formele unei cesiuni simple şi avînd efectele ei.

Articolul 1786. Girul

(1) Girul trebuie să fie simplu şi necondiţionat. Orice condiţie inserată în textul girului se consideră nescrisă.

(2) Girul poate fi făcut în folosul trăgătorului sau al oricărei alte persoane obligate. Aceste persoane pot, la rîndul lor, să gireze din nou cecul.

(3) Girul parţial şi girul semnat de tras sînt nule.

(4) Girul se scrie pe cec (verso) sau pe alonjă (foaia alipită la cec). Girul trebuie să fie semnat de girant.

Articolul 1787. Girul în alb

(1) Girul poate să nu desemneze persoana în a cărei favoare este dat şi poate să conţină pe cec (verso) sau pe alonjă doar datele şi semnătura girantului (gir în alb).

(2) Girul la purtător se consideră gir în alb.

Articolul 1788. Girul prin procură

Dacă girul cuprinde menţiunea "pentru încasare", "ca împuternicit" sau orice altă menţiune care implică o însărcinare de încasare a cecului, deţinătorul poate să exercite toate drepturile ce decurg din cec, dar să-l gireze poate numai la ordinul girantului (girul prin procură). Persoanele responsabile de plata cecului pot opune în acest caz deţinătorului doar excepţiile care ar fi opozabile girantului.

Articolul 1789. Girul posterior protestului sau scadenţei

Girul efectuat după protest sau după orice act similar, sau după expirarea termenului de prezentare a cecului are efectele unei cesiuni simple. Pînă la proba contrară, girul nedatat se consideră efectuat pînă la data protestului ori a oricărui act similar sau pînă la data expirării termenului de prezentare a cecului.

Articolul 1790. Deposedarea

Dacă cecul a ieşit din posesiunea unei persoane, noul lui deţinător este obligat să-l întoarcă doar dacă l-a primit prin rea-voinţă sau din culpă gravă.

Articolul 1791. Avalul

(1) Plata cecului, parţial sau integral, poate fi garantată prin aval (garanţie), dată de un terţ sau chiar de un semnatar al cecului (avalist).

(2) Avalul se dă pe cec (verso) sau pe alonjă. El se exprimă prin menţiunile "de considerat ca aval", "ca avalist pentru.." sau prin orice alt echivalent. Avalistul indică suma avalului, numele, domiciliul (sediul) şi persoana pentru care se obligă şi semnează avalul. Dacă nu se indică persoana pentru care este dat avalul, acesta se consideră dat pentru trăgător.

(3) Avalistul este răspunzător ca şi toate persoanele obligate prin cec. Obligaţia avalistului este valabilă şi în cazul în care obligaţia pe care a garantat-o este nulă din orice motiv.

(4) Cînd plăteşte cecul, avalistul dobîndeşte drepturile care decurg din cec faţă de cel pentru care a garantat, precum şi faţă de cei care, conform cecului, sînt obligaţi faţă de persoana în a cărei favoare este avalizat cecul.

Articolul 1792. Plata în baza cecului

(1) Cecul este plătibil la vedere. Orice indicaţie contrară se consideră nescrisă. Cecul prezentat pentru plată înainte de data emiterii indicată în cec se plăteşte la prezentare.

(2) Termenul de prezentare a cecului pentru efectuarea plăţii este de 8 zile. Termenul începe să curgă din momentul emiterii cecului.

Articolul 1793. Revocarea cecului

(1) Revocarea cecului este valabilă doar după expirarea termenului de prezentare pentru plată.

(2) Dacă cecul nu este revocat, trasul poate efectua plata şi după expirarea termenului de prezentare pentru plată.

(3) Moartea sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa trăgătorului, survenită în interiorul termenului de prezentare pentru plată, nu afectează valabilitatea cecului.

Articolul 1794. Drepturile trasului

(1) Trasul poate cere exemplarul cecului la efectuarea plăţii către titularul lui şi solicita de la acesta confirmarea scrisă a primirii sumei plătite.

(2) Plăţile parţiale nu pot fi refuzate. În cazul plăţilor parţiale, trasul poate cere de la deţinătorul cecului confirmarea scrisă a efectuării plăţii parţiale.

Articolul 1795. Drepturile titularului în cazul neplăţii cecului

(1) Titularul cecului poate exercita dreptul de acţiune împotriva trăgătorului, girantului şi celorlalţi obligaţi dacă cecul prezentat în termen legal nu este plătit şi refuzul de plată este probat:

a) prin formularea unui act autentic (protest);

b) printr-o declaraţie a trasului, care indică data declaraţiei şi data prezentării cecului pentru plată.

(2) Protestul sau orice alt act similar trebuie să fie întocmit înainte de expirarea termenului de prezentare a cecului pentru plată. Dacă cecul este prezentat în ultima zi a termenului, protestul sau orice alt act similar poate fi întocmit în a două zi lucrătoare.

Articolul 1796. Obligaţiile de notificare

(1) Titularul cecului trebuie să notifice girantul şi trăgătorul cecului despre refuzul de plată în decursul a 4 zile lucrătoare care urmează după ziua întocmirii protestului sau a altui act echivalent, iar în cazul menţiunii în cec "circulaţie fără întîrziere", în ziua care urmează după ziua prezentării cecului.

(2) Fiecare girant notifică, în termen de 2 zile lucrătoare, girantul precedent (de la care a primit cecul), iar în cazul în care obligaţia girantului precedent este asigurată prin aval, îl înştiinţează şi pe avalizatorul respectiv despre notificarea primită, indicînd numele sau denumirea şi adresa celor care au semnat avizele precedente, pînă cînd informaţia despre neplată este trimisă trăgătorului.

(3) Netrimiterea avizelor menţionate nu lipseşte persoana de dreptul ei care rezultă din cec. Această persoană poartă însă răspundere pentru prejudiciul care ar putea fi cauzat prin neexecutarea obligaţiei de notificare (dar nu mai mult de valoarea cecului).

Articolul 1797. Menţiunea "fără protest"

(1) Titularul cecului, girantul sau avalizatorul au dreptul, prin inserarea în cec a menţiunii "circulaţie fără întîrziere", "fără protest" sau a unei alte menţiuni similare, semnate de ei, să elibereze deţinătorii următori ai cecului de obligaţia întocmirii protestului sau oricărui alt act similar necesar realizării dreptului de regres. Dacă este inserată de trăgător, menţiunea respectivă este aplicabilă tuturor persoanelor care au semnat cecul, iar dacă este inserată de andosant sau avalizator, menţiunea este aplicabilă doar celor care au semnat-o.

(2) Menţiunea prevăzută la alin.(1) nu eliberează deţinătorii cecului de obligaţia de notificare.

(3) Dacă, în pofida menţiunii, deţinătorul cecului întocmeşte un protest sau un alt act similar, el suportă cheltuielile aferente.

Articolul 1798. Răspunderea participanţilor la plăţile prin cec

(1) Toate persoanele obligate conform cecului sînt debitori solidari faţă de deţinătorul cecului şi faţă de orice persoană care a aplicat pe cec indicaţia de achitare a cecului, semnată de plătitor. Acţiunea iniţiată împotriva unei din persoanele obligate conform cecului nu constituie obstacol pentru iniţierea acţiunii contra celorlalţi debitori solidari.

(2) Titularul cecului poate cere persoanei împotriva căreia este intentată acţiunea judiciară achitarea:

a) valorii neplătite a cecului;

b) dobînzii de 6% pentru perioada de neplată;

c) cheltuielilor de întocmire a protestului sau a unui alt act similar, de expediere a notificărilor, altor cheltuieli aferente acţiunii judiciare.

(3) Persoana care a plătit cecul poate solicita celorlalţi debitori achitarea:

a) sumei pe care a plătit-o în contul cecului;

b) dobînzii de 6% pentru perioada ce s-a scurs din momentul efectuării plăţii;

c) cheltuielilor aferente plăţii cecului.

(4) Orice persoană faţă de care este intentată o acţiune de regres conform prevederilor alin.(1)-(3) poate pune plata cecului în funcţie de primirea, de la persoana care a adresat acţiunea de regres, a cecului cu protestul sau cu orice alt act similar (dacă este cazul) şi a confirmării scrise că a primit plata în contul cecului. Orice girant care a plătit cecul poate radia din cec girul său şi girurile ulterioare.

(5) Faţă de acţiunile judiciare intentate în vederea primirii sumelor indicate la alin.(2) şi (3) se aplică termenul de prescripţie de 6 luni. Întreruperea curgerii termenului de prescripţie se aplică doar faţă de persoana în a cărei privinţă există temeiuri pentru aceasta.

Articolul 1799. Impedimentul

(1) Dacă prezentarea cecului pentru plată, întocmirea protestului sau a unui alt act similar în termenele prescrise sînt împiedicate de un impediment prevăzut la art.904, termenele menţionate se prelungesc pe durata acţiunii acestui eveniment, cu condiţia notificării de către deţinătorul cecului a girantului său despre survenirea impedimentului prevăzut la art.904 şi cu condiţia menţiunii, scrise pe formularul cecului, despre executarea acestei notificări.

(2) În cazul survenirii impedimentului prevăzut la art.904, asupra executării obligaţiei de notificare a persoanelor participante la decontări prin cec se aplică prevederile art.1796.

(3) Dacă durata acţiunii impedimentului prevăzut la art.904 depăşeşte 15 zile de la scadenţă, dreptul de regres poate fi exercitat fără prezentarea cecului sau fără condiţia întocmirii protestului sau oricărui act similar.

Secţiunea a 8-a

Efectuarea plăţilor prin cambie şi prin bilet la ordin

Articolul 1800. Cambia (trata) şi biletul la ordin

(1) Cambia (trata) este un titlu de credit care reprezintă o creanţă scrisă, întocmită conform prevederilor legii, cuprinzînd ordinul necondiţionat dat de trăgător (emitent) către tras (plătitor) de a plăti imediat sau la scadenţă o sumă anumită prezentatorului cambiei sau persoanei indicate în cambie, sau la ordinul acestei persoane.

(2) Biletul la ordin este un titlu de credit, întocmit conform prevederilor legii, prin care trăgătorul se obligă să plătească imediat sau la scadenţă o sumă anumită prezentatorului titlului sau persoanei indicate în titlu, sau la ordinul acestei persoane.

(3) Cambia şi biletul la ordin sînt independente de actele juridice care stau la baza creanţelor plătite prin ele.

(4) Efectuarea plăţilor prin cambie şi prin bilet la ordin sînt reglementate de prezentul cod, de Legea cambiei şi de alte acte normative, precum şi de uzanţele bancare.

Secţiunea a 9-a

Efectuarea plăţilor prin acreditiv documentar

Articolul 1801. Acreditivul documentar

(1) Acreditivul documentar este un aranjament, oricum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acţionînd la cererea clientului său (ordonatorului) şi conform instrucţiunilor acestuia sau în nume propriu, efectuează o plată către un terţ (beneficiar) ori la ordinul acestuia sau acceptă şi plăteşte cambii trase de către beneficiar, sau autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată ori să accepte şi să plătească asemenea cambii.

(2) Acreditivul documentar este un contract separat de actul juridic care stă la baza lui. În operaţiunile pe bază de acreditiv, toate părţile implicate operează cu documente şi nu cu bunuri, servicii sau alte prestaţii la care documentele pot să se refere.

(3) Efectuarea plăţilor prin acreditiv documentar este reglementată de prezentul cod, de alte acte normative, precum şi de uzanţele bancare.

(4) În cazul în care textul acreditivului prevede în mod expres că este guvernat de anumite uzanţe şi practici uniforme publicate, dispoziţiile prezentului cod se aplică doar în măsura în care nu contravin acelor uzanţe şi practici.

Articolul 1802. Irevocabilitatea acreditivului

(1) Acreditivul este irevocabil.

(2) Acreditivul reprezintă un angajament ferm al băncii emitente, cu condiţia ca documentele stipulate să fie prezentate băncii desemnate sau băncii emitente şi să fie în conformitate cu termenele şi condiţiile acreditivului. Acreditivul poate fi modificat sau revocat fără acordul băncii emitente, al băncii confirmatoare, dacă există, şi al beneficiarului numai în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Articolul 1803. Utilizarea acreditivului

(1) Acreditivul trebuie să indice clar dacă este utilizabil prin plată la vedere, prin plată amînată sau prin acceptare.

(2) În afară de cazul în care acreditivul stipulează că este utilizabil numai de banca emitentă, el trebuie să desemneze banca autorizată să plătească sau să-şi asume un angajament de plată amînat sau de acceptare a cambiilor (banca desemnată). În afară de cazul cînd banca desemnată este confirmatoare, desemnarea de către banca emitentă nu constituie nici un angajament pentru banca desemnată.

(3) Prezentarea documentelor trebuie făcută băncii emitente sau băncii confirmatoare, dacă există, sau oricărei alte bănci desemnate.

Articolul 1804. Confirmarea acreditivului

(1) Confirmarea unui acreditiv de către o altă bancă (banca confirmatoare) pe baza autorizării sau la cererea băncii emitente constituie un angajament ferm al băncii confirmatoare, adăugat la cel al băncii emitente, cu condiţia ca documentele stipulate să fie prezentate băncii confirmatoare sau unei alte bănci desemnate, să fie conforme cu termenele şi condiţiile acreditivului.

(2) Dacă o altă bancă este autorizată sau solicitată de banca emitentă să adauge confirmarea ei, dar nu este pregătită să facă acest lucru, ea trebuie să informeze neîntîrziat banca emitentă.

(3) Banca avizatoare nu este obligată să adauge confirmarea sa la avizarea acreditivului beneficiarului dacă banca emitentă nu specifică altfel în autorizaţia sau în cererea de a adăuga confirmarea.

(4) Banca confirmatoare poate alege să avizeze o modificare către beneficiar, fără a-şi extinde confirmarea asupra acreditivului modificat, cu condiţia informării neîntîrziate a băncii emitente şi a beneficiarului.

Articolul 1805. Acreditivul transferabil şi cesionat

(1) Acreditivul poate fi transferat doar dacă este desemnat de banca emitentă în mod expres ca transferabil. Faptul că în acreditiv nu se precizează caracterul transferabil nu afectează dreptul beneficiarului de a cesiona orice sumă la care este sau ar fi îndreptăţit în baza acreditivului, în conformitate cu prevederile legii aplicabile.

(2) În virtutea acreditivului transferabil, beneficiarul (primul beneficiar) poate cere băncii desemnate să-şi asume un angajament de plată amînată sau să accepte, sau, în cazul unei negocieri libere, să facă acreditivul utilizabil în totalitate ori parţial (banca transferatoare) pentru unul ori mai mulţi beneficiari (beneficiari secundari).

(3) Banca transferatoare nu are nici o obligaţie să efectueze transferul decît în limita şi în modul expres în care o astfel de bancă a consimţit.

(4) Dacă acreditivul nu prevede altfel, acreditivul transferabil poate fi transferat doar o singură dată.

Secţiunea a 10-a

Efectuarea plăţilor prin incasoul documentar

Articolul 1806. Incasoul documentar

(1) Incasoul documentar este un aranjament prin care o bancă (banca remitentă) se obligă să manipuleze, conform instrucţiunilor date de clientul (emitentul) său, documente financiare (cambii, bilete la ordin, cecuri sau alte instrumente similare utilizate pentru a obţine efectuarea plăţii), însoţite de documente comerciale (facturi, documente de transport, titluri de valoare, alte documente similare care nu sînt documente financiare), pentru a obţine, inclusiv prin intermediul unei alte bănci (bancă însărcinată cu încasarea), plata sau acceptarea cambiilor emise ori pentru a elibera documente contra plăţii sau contra acceptării cambiilor emise.

(2) Instrucţiunile de incaso trebuie să conţină informaţii cu privire la:

a) emitent şi tras (numele sau denumirea, adresa, telex, telefon, fax);

b) banca de la care s-a primit incasoul şi banca prezentatoare (codul SWIFT, suplimentar la informaţiile cerute despre emitent şi tras);

c) suma şi valuta incasoului;

d) lista documentelor anexate şi numărul de exemplare pentru fiecare document;

e) termenele şi condiţiile referitoare la modalitatea de obţinere a efectuării plăţii şi acceptării;

f) spezele care trebuie suportate;

g) dobînda, dacă este cazul, cu indicarea ratei, duratei şi perioadei de calcul a ei;

h) metoda de plată şi forma avizului de plată;

i) instrucţiunile în caz de neplată, de neacceptare sau de neconfirmare cu alte instrucţiuni.

(3) Incasoul documentar este un contract separat de tranzacţia care stă la baza lui.

(4) Efectuarea plăţilor prin incaso documentar este reglementată de prezentul cod, de alte acte normative şi de uzanţele bancare.

(5) În cazul în care textul incasoului documentar prevede în mod expres că este guvernat de anumite uzanţe şi practici uniforme publicate, dispoziţiile prezentului cod se aplică doar în măsura în care nu contravin acelor uzanţe şi practici.

Articolul 1807. Obligaţiile şi responsabilitatea băncilor

(1) Băncile nu sînt obligate să dea curs unui incaso documentar sau oricărei instrucţiuni pentru incaso sau instrucţiuni ulterioare aferente unui incaso documentar. Dacă o bancă a hotărît, pentru orice motiv, să nu dea curs unui incaso documentar sau oricărei instrucţiuni referitoare la incaso, trebuie să avizeze fără întîrziere partea de la care a primit incasoul sau instrucţiunile respective.

(2) Documentele trimise la incaso trebuie să fie însoţite de instrucţiuni de încasare, iar băncile nu sînt autorizate să acţioneze decît în conformitate cu aceste instrucţiuni şi cu prevederile prezentului cod. Băncile nu examinează documentele pentru a obţine instrucţiuni.

(3) În afara obligaţiei de a controla conformitatea documentelor primite cu enumerarea din instrucţiunile de incaso şi de a aviza fără întîrziere emitentul în cazul lipsei documentelor sau a prezentării unor alte documente decît cele enumerate, băncile nu au nici o obligaţie ulterioară în această privinţă. Banca prezentatoare trebuie să verifice dacă forma de acceptare a cambiei este completă şi corectă, nefiind însă responsabilă de autenticitatea semnăturilor sau de dreptul la semnătură al celor care acceptă cambia.

(4) Băncile nu îşi asumă nici o obligaţie ori responsabilitate pentru autenticitatea documentelor primite.

(5) Banca însărcinată cu executarea unui incaso documentar trebuie să avizeze soarta acestuia în conformitate cu instrucţiunile băncii remitente.

Articolul 1808. Executarea unui incaso documentar

(1) Banca însărcinată cu încasarea sumei plătite prezintă (pune la dispoziţie conform instrucţiunilor emitentului) documentele către persoana căreia trebuie să i se facă prezentarea (trasul) în forma în care aceste documente sînt primite, exceptînd cazul în care băncile sînt autorizate să aplice timbrele şi ştampilele necesare, să facă orice andosări necesare sau să aplice toate elementele de identificare ori simboluri obişnuite, cerute de operaţiunile de incaso.

(2) Sumele care trebuie plătite sînt puse fără întîrziere la dispoziţia emitentului. Dacă nu s-a stabilit altfel, banca însărcinată cu încasarea efectuează plata sumelor datorate doar către banca remitentă, chiar în cazul refuzului prevăzut la art.1807 alin.(1).

(3) Efectuarea plăţilor parţiale este permisă în cadrul unui incaso documentar numai dacă se specifică astfel în instrucţiunile de incaso, iar documentele sînt eliberate doar după efectuarea integrală a plăţii dacă instrucţiunile de incaso nu prevăd altfel. În cazul plăţilor parţiale efectuate conform prezentului alineat, banca prezentatoare nu este responsabilă pentru consecinţele apărute din cauza eliberării tardive a documentelor. Plăţile parţiale se efectuează conform cerinţelor alin.(1).

Articolul 1809. Dobînzi, comisioane şi cheltuieli

(1) Dobînzile sînt plătite doar dacă faptul este stipulat în instrucţiunile de incaso. Dacă plata dobînzilor, spezelor şi comisioanelor este evitată de către tras, acestea cad în povara emitentului. În cazurile cînd, conform instrucţiunilor de incaso şi prezentului cod, plata comisioanelor, spezelor şi altor cheltuieli trebuie suportată de emitent, banca însărcinată cu încasarea are dreptul să-şi recupereze valoarea acestora de la banca de la care a primit instrucţiunile de incaso, iar banca remitentă are dreptul să recupereze de la emitent orice sumă astfel plătită, indiferent de soarta incasoului. Băncile participante la executarea instrucţiunilor de incaso pot solicita plata în avans a comisioanelor, spezelor şi altor cheltuieli şi, în funcţie de primirea avansului, îşi rezervă dreptul de a da sau nu curs instrucţiunilor primite.

(2) Dacă trasul refuză să plătească dobînzile prevăzute, banca prezentatoare poate să elibereze fără perceperea dobînzii documentele contra plată sau acceptare a cambiilor emise sau în alte condiţii, în afară de cazul cînd instrucţiunile de incaso precizează clar că plata dobînzii nu poate fi evitată. Banca prezentatoare nu poartă nici o responsabilitate pentru consecinţele refuzului de a plăti dobînda şi este obligată să avizeze fără întîrziere banca remitentă despre refuz, în modul prevăzut la art.1807.

(3) În cazul în care instrucţiunile de incaso prevăd plata spezelor pentru incaso şi a comisioanelor de către tras şi acesta refuză să le plătească, se aplică mutatis mutandis prevederile art.1807 alin.(5).

Secţiunea a 11-a

Efectuarea plăţilor prin card bancar

Articolul 1810. Cardul bancar

(1) Cardul bancar este un instrument de plată emis de o bancă (emitent) care permite titularului cardului să retragă bani în numerar, să efectueze transfer de sume băneşti în limitele disponibilului din contul său în banca emitentă ori din contul liniei de credit acordată de aceasta.

(2) Titularul cardului bancar poate efectua plăţi pentru bunurile, lucrările şi serviciile furnizate de cel care acceptă să fie plătit prin card.

(3) Efectuarea plăţilor prin card bancar sînt reglementate de prevederile prezentului cod, în special de reglementările privind ordinul de plată, contul curent bancar, creditul în cont curent, de alte acte normative şi de uzanţele bancare.

FACTORINGUL

Articolul 1811. Contractul de factoring

(1) Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring (factor), creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terţi, iar factorul îşi asumă cel puţin 2 din următoarele obligaţii:

a) finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans;

b) ţinerea contabilităţii creanţelor;

c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţelor;

d) asumarea riscului insolvabilităţii debitorului pentru creanţele preluate (delcredere).

(2) Contractul de factoring se încheie în scris.

(3) Cesiunea creanţelor trebuie să fie notificată debitorilor.

(4) Părţile sînt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile creanţelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea sumei de plată.

(5) Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanţă în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd sau din esenţa factoringului nu reiese altfel.

Articolul 1812. Obligaţia de informare

Ambele părţi se obligă să-şi ofere informaţiile necesare, pentru ca derularea contractului să se efectueze cu respectarea intereselor fiecărei părţi.

Articolul 1813. Creanţele cesionate

(1) Contractul poate prevedea transferul tuturor drepturilor aderentului sau numai al unora dintre ele, ce derivă din contractele cu debitorii.

(2) Contractul poate prevedea cesiunea creanţelor existente sau viitoare, condiţionate, determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel tîrziu în momentul apariţiei lor.

(3) Clauza contractului în a cărei virtute sînt cesionate creanţe viitoare va opera transferul acestora către factor la momentul apariţiei lor fără a fi nevoie de un nou act de transfer.

Articolul 1814. Nulitatea interdicţiei cesiunii

Cesiunea creanţei aderentului către factor poate fi realizată chiar dacă între aderent şi debitor există o convenţie ce interzice o astfel de cesiune. Această prevedere nu aduce atingere răspunderii aderentului faţă de debitor pentru prejudiciile rezultate din cesiunea efectuată contrar prevederilor contractului.

Articolul 1815. Răspunderea aderentului

(1) Aderentul răspunde pentru existenţa creanţelor, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de debitor.

(2) Aderentul răspunde pentru capacitatea de plată a debitorului, dacă riscul nu a fost preluat de factor conform art.1811 alin.(1) lit.d).

Articolul 1816. Plata datorată factorului. Garanţia

(1) Contractul este nul dacă nu prevede în mod expres suma care urmează să fie plătită factorului. Suma se calculează în funcţie de circumstanţe, punîndu-se accentul mai ales pe eventuala taxă delcredere şi, suplimentar, pe procentul care reprezintă reţinerile totale din creanţele cesionate.

(2) În măsura în care factorul cere o parte din suma creanţei ca garanţie pentru acoperirea riscurilor legate de derularea contractului, acesta din urmă trebuie să prevadă în mod expres conţinutul şi mărimea sumei. Garanţia nu poate depăşi 20% din suma creanţei.

Articolul 1817. Drepturile de garanţie faţă de debitor

Drepturile şi garanţiile aderentului faţă de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanţei asupra factorului, în măsura în care faptul acesta este prevăzut în contractul de factoring.

Articolul 1818. Obiecţiile debitorului

(1) Debitorul poate opune factorului toate obiecţiile şi excepţiile pe care le are faţă de aderent.

(2) Debitorul poate cere factorului compensarea creanţei sale faţă de aderent dacă această creanţă era scadentă la momentul transferului creanţei către factor.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), aderentul răspunde faţă de factor pentru pierderi. Pentru prejudicii suplimentare, aderentul este obligat la plata despăgubirilor numai dacă acestea au fost provocate cu vinovăţie.

Articolul 1819. Dreptul de regres al debitorului

Dacă debitorul a plătit factorului, iar acesta a plătit aderentului, debitorul va avea dreptul să ceară repararea prejudiciului numai faţă de aderent în cazul în care acesta nu-şi îndeplineşte obligaţiile conform clauzelor contractuale, dar nu şi faţă de factor, cu excepţia cazurilor în care acesta din urmă a plătit aderentului, deşi ştia că el nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform condiţiilor contractuale.

Articolul 1820. Factoringul deschis sau acoperit

(1) Contractul de factoring poate prevedea obligaţia şi dreptul părţilor de a informa debitorul despre transferul creanţei, precum şi modalităţile prin care trebuie informat.

(2) Dacă debitorul nu a fost înştiinţat despre transferul creanţei şi despre felul creanţei, factorului i se poate opune plata debitorului către aderent. În acest caz, aderentul este obligat să predea de îndată factorului suma obţinută. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în modul corespunzător şi transferurilor multiple ale aceleiaşi creanţe.

(3) Plata debitorului către factor are efect de exonerare, indiferent de îndeplinirea obligaţiei de înştiinţare, cu excepţia situaţiei în care acesta a cunoscut lipsa de valabilitate a transferului.

Articolul 1821. Alte cesiuni

Dacă factorul cedează, la rîndul său, creanţele preluate de la aderent, prevederile prezentului capitol se aplică în modul corespunzător, ultimul cesionar fiind considerat factor.

ASIGURAREA

[Dispoziţiile cap. XXV vor intra în vigoare începînd cu 01.01.2020, conform Legii nr.1125 din 13.06.2002 art.7 alin.(1), modificată prin Legea nr.133 din 15.11.2018, art.II]

Secţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1822. Contractul de asigurare

(1) Prin contract de asigurare, o parte (contractantul asigurării) se obligă să plătească celeilalte părţi (asigurător) prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau, după caz, terţului păgubit o prestaţie bănească (indemnizaţie ori despăgubire de asigurare) la producerea cazului asigurat în interiorul perioadei de asigurare.

(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului capitol în detrimentul contractantului, asiguratului sau beneficiarului consumator este lovită de nulitate absolută.

Articolul 1823. Clasele şi tipurile de asigurări

Clasele şi tipurile de asigurări se stabilesc prin lege specială.

Articolul 1824. Asigurarea de sume fixe

(1) Asigurarea de sume fixe include asigurarea de viaţă şi alte asigurări.

(2) În cazul asigurării de sume fixe, asigurătorul este obligat să plătească o sumă de bani fixă la survenirea cazului asigurat. Suma care se plăteşte de asigurător în temeiul acestei asigurări se numeşte indemnizaţie de asigurare.

(3) În asigurarea de sume fixe, beneficiar este persoana în folosul căreia se plăteşte indemnizaţia de asigurare.

(4) În cazul asigurărilor multiple, beneficiarul are dreptul la indemnizaţia de asigurare în cuantum deplin în temeiul fiecărui contract încheiat.

Articolul 1825. Pluralitatea de subiecţi

Contractul de asigurare poate stipula unul sau mai mulţi asiguraţi, beneficiari sau persoane asigurate.

Articolul 1826. Coasigurarea

(1) Coasigurarea este operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumîndu-şi o cotă-parte din acesta.

(2) Fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract.

Articolul 1827. Reasigurarea

(1) Prin încheierea contractului de reasigurare:

a) reasigurătorul primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plăteşte la producerea cazului care a constituit obiectul reasigurării;

b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plăteşte la producerea cazului asigurat prin contractul de asigurare.

(2) Contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător şi reasigurător.

Articolul 1828. Nediscriminarea

(1) Utilizarea genului (inclusiv a stării de sarcină sau maternitate) ca factor în calcularea primelor şi prestaţiilor nu trebuie să ducă la crearea unor diferenţe în materie de prime percepute şi prestaţii executate, cu excepţiile prevăzute de actele normative din domeniul asigurărilor.

(2) Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia sau convingerile, opinia sau apartenenţa politică nu pot constitui factori care duc la diferenţe în primele percepute de la persoanele fizice şi prestaţiile datorate lor.

(3) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiţii care încalcă cerinţele prevăzute la alin.(1) sau (2), aceste condiţii se vor înlocui de drept cu condiţii nediscriminatorii. Orice clauză contrară este nulă.

(4) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiţii care încalcă cerinţele prevăzute la alin.(1) sau (2), contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării. Notificarea de rezoluţiune trebuie să fie comunicată asigurătorului în cel mult 2 luni după ce contractantul a cunoscut încălcarea.

Articolul 1829. Riscul asigurat şi cazul asigurat

(1) Riscul asigurat este unul sau mai multe evenimente sau fenomene viitoare, posibile, dar incerte, prevăzute de contractul de asigurare, la care sînt expuse viaţa, sănătatea sau patrimoniul unei persoane.

(2) Este interzisă asigurarea:

a) intereselor ilicite;

b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri şi pariuri;

c) eventualelor cheltuieli la care poate fi supusă persoana în scopul eliberării ostaticilor.

(3) Cazul asigurat constă în producerea riscului asigurat care naşte obligaţia asigurătorului să plătească indemnizaţia ori despăgubirea de asigurare.

Articolul 1830. Încheierea contractului de asigurare

(1) Pentru încheierea contractului de asigurare, contractantul asigurării prezintă asigurătorului o cerere sau un chestionar (cererea contractantului) în formă scrisă, în care indică interesul său în asigurare sau declară verbal că doreşte să încheie contract de asigurare. Declaraţia verbală nu scuteşte de necesitatea depunerii cererii scrise de asigurare.

(2) Contractul de asigurare se încheie în scris.

(3) Contractul de asigurare este format din cererea contractantului, poliţa de asigurare emisă de asigurător şi condiţiile generale de asigurare aplicabile, precum şi din alte condiţii contractuale incluse în contract conform legii.

(4) Dispoziţiile alin.(3) nu afectează dreptul părţilor de a întocmi un înscris unic care va cuprinde întregul contract de asigurare.

(5) Contractul de asigurare nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.

(6) Dacă documentele de asigurare au dispărut din cauza unui eveniment în afara controlului părţilor şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

(7) Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare.

Articolul 1831. Poliţa de asigurare

(1) Asigurătorul este obligat să remită contractantului un exemplar, semnat de el, al poliţei de asigurare.

(2) În poliţa de asigurare se va indica:

a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;

b) după caz, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul asiguratului şi/sau beneficiarului;

c) după caz, denumirea şi sediul agentului de asigurare;

d) obiectul asigurării;

e) riscurile ce se asigură;

f) termenul contractului de asigurare (durata asigurării) şi perioada de asigurare;

g) suma asigurată şi, dacă s-a convenit, partea din prejudiciu pe care asigurătorul nu o despăgubeşte (franşiza);

h) prima de asigurare, locul şi termenele de plată;

i) alte date, conform legii sau acordului dintre părţi.

(3) În cazul prevăzut la art.1830 alin.(3), plata către asigurător a primei de asigurare sau a unei tranşe din aceasta se consideră acceptare de către contractant a contractului de asigurare.

Articolul 1832. Obligaţia de remitere a înscrisurilor

(1) Asigurătorul este ţinut să remită, împreună cu poliţa de asigurare, copiile de pe cererea contractantului.

(2) Dacă clauzele poliţei de asigurare diferă de cele din cererea contractantului sau din oricare acord anterior între părţi, în cazul în care asigurătorul a informat contractantul printr-un text cu caractere îngroşate despre dreptul de a obiecta la diferenţele menţionate în poliţă, se va considera că contractantul a consimţit la diferenţele menţionate expres în poliţă dacă nu obiectează în termen de o lună de la recepţionarea poliţei.

(3) Asigurătorului îi revine sarcina de a proba că contractantul a recepţionat documentele care trebuie remise de către asigurător.

Articolul 1833. Stabilirea drepturilor şi obligaţiilor în cazul asigurării mutuale

(1) Persoanele pot să-şi asigure bunurile pe principii mutuale, prin asociere, în baza liberului consimţămînt, în societăţi de asigurări mutuale.

(2) Certificatul de participare la o societate de asigurări mutuale poate stabili drepturile şi obligaţiile membrilor prin referinţă la actul de constituire al societăţii.

(3) Fiecare membru are dreptul să obţină o copie de pe actul de constituire al societăţii.

Articolul 1834. Opozabilitatea excepţiilor

Dacă o poliţă de asigurare este emisă nominativă, la purtător ori la ordin, asigurătorul poate opune posesorului poliţei toate excepţiile opozabile asiguratului iniţial. Excepţiile nu pot fi opuse dacă noul posesor al poliţei îl informează în scris pe asigurător despre cesiunea drepturilor care rezultă din asigurare, iar asigurătorul nu-i comunică de îndată excepţiile existente.

Articolul 1835. Perioada de asigurare şi durata asigurării

(1) Asigurarea începe cu prima oră a primei zile şi încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada de asigurare convenită, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Clauza care prevede că perioada de asigurare începe la o dată anterioară încheierii contractului (asigurare retroactivă) este valabilă doar dacă părţile nu cunoşteau, la momentul încheierii contractului, despre producerea cazului asigurat. Dacă contractantul cunoştea, la acel moment, despre producerea cazului asigurat, asigurătorul nu este obligat să despăgubească acel caz.

(3) În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o durată de peste 5 ani, fiecare parte are dreptul la rezoluţiunea asigurării la finele celui de-al cincilea an sau al fiecăruia dintre anii următori, respectînd un termen de preaviz de 3 luni.

(4) În cazul contractelor încheiate pe o durată nelimitată, fiecare parte are dreptul la rezoluţiunea asigurării, respectînd un termen de preaviz de cel puţin o lună şi de cel mult 3 luni.

(5) Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o durată mai mare de un an se consideră nul.

(6) Perioada de asigurare este intervalul de timp în care asigurătorul poartă răspundere şi pentru care se stabileşte prima de asigurare.

Articolul 1836. Majorarea primei de asigurare

Dacă asigurătorul, în baza unei clauze contractuale privind actualizarea primei de asigurare, măreşte cuantumul acesteia, contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, cu respectarea termenului de preaviz de o lună. Majorările care nu depăşesc 10% din prima de asigurare nu îndreptăţesc la rezoluţiunea asigurării dacă contractantul este un profesionist.

Articolul 1837. Obligaţia de informare

(1) La încheierea contractului, solicitantul asigurării trebuie să informeze asigurătorul despre împrejurările pe care le cunoaşte sau ar trebui să le cunoască şi care fac obiectul întrebărilor clare şi precise puse lui de către asigurător.

(2) Împrejurările prevăzute la alin.(1) includ şi pe cele pe care persoana care urmează a fi asigurată le cunoaşte sau ar trebui să le cunoască.

Articolul 1838. Încălcarea obligaţiei de informare

(1) În cazul în care contractantul a încălcat obligaţia prevăzută la art.1837, asigurătorul are dreptul, în condiţiile prezentului articol, să propună modificarea rezonabilă a condiţiilor contractului sau să declare rezoluţiunea asigurării. În acest scop, asigurătorul va notifica în scris intenţia sa, însoţită de informaţia privind consecinţele juridice ale deciziei sale, în termen de o lună după ce a cunoscut sau apar indicii încălcării obligaţiei prevăzute la art.1837.

(2) Dacă asigurătorul propune o modificare rezonabilă, contractul va continua pe baza modificării propuse dacă contractantul nu respinge propunerea în termen de o lună de la recepţionarea notificării prevăzute la alin.(1). În caz de respingere, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării în termen de o lună de la recepţionarea notificării scrise de respingere din partea contractantului.

(3) Asigurătorul nu are dreptul la rezoluţiunea asigurării dacă contractantul a încălcat obligaţia prevăzută la art.1837 fără vinovăţie, cu excepţia cazului în care asigurătorul demonstrează că el nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoştea acea informaţie.

(4) Rezoluţiunea asigurării produce efecte după expirarea unui termen de o lună de la recepţionarea de către contractant a notificării prevăzute la alin.(1). Modificarea produce efecte conform acordului părţilor.

(5) Dacă un caz asigurat este cauzat de către un element al riscului care cădea sub incidenţa obligaţiei prevăzute la art.1837, dar nu a fost dezvăluit, şi cazul asigurat survine înainte ca rezoluţiunea sau modificarea să producă efecte, asigurătorul nu poartă obligaţia de a indemniza sau a despăgubi pe baza cazului respectiv dacă demonstrează că nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoştea acea informaţie. Cu toate acestea, dacă asigurătorul ar fi încheiat contractul cu o primă mai mare sau în condiţii diferite, indemnizaţia sau despăgubirea se va plăti proporţional sau conform acelor condiţii diferite.

Articolul 1839. Excluderea răspunderii pentru încălcarea obligaţiei de informare

Consecinţele prevăzute la art.1838 nu se aplică în privinţa:

a) unei întrebări care a rămas fără răspuns sau a unei informaţii furnizate care în mod evident era incompletă sau incorectă;

b) informaţiei care ar fi trebuit să fie dezvăluită sau informaţiei furnizate incorect, care nu era esenţială pentru decizia unui asigurător rezonabil să încheie contractul în general sau să îl încheie în aceste condiţii;

c) informaţiei în privinţa căreia asigurătorul l-a lăsat pe contractant să creadă că nu trebuie furnizată;

d) informaţiei pe care asigurătorul a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască.

Articolul 1840. Dolul

(1) Dispoziţiile art.1838 şi 1839 nu împiedică asigurătorul să ceară nulitatea contractului de asigurare pentru dol. În acest caz, termenul de prescripţie este de 3 luni din data în care asigurătorul a cunoscut dolul.

(2) Asigurătorul nu este obligat să restituie primele încasate în temeiul contractului de asigurare anulat pe temeiul dolului.

Articolul 1841. Alte informaţii comunicate

Dispoziţiile art.1838-1840 se aplică în mod corespunzător şi în privinţa informaţiilor furnizate de către contractant, la momentul încheierii contractului de asigurare, suplimentar celor la care era obligat conform art.1837.

Articolul 1842. Clauza privind măsurile de precauţie

(1) Clauza unui contract de asigurare instituie măsuri de precauţie atunci cînd acea clauză, formulată ca o obligaţie sau ca o condiţie de plată a indemnizaţiei sau a despăgubirii de către asigurător, cere de la contractant sau de la asigurat, înainte de survenirea cazului asigurat, să îndeplinească sau să se abţină de la anumite acţiuni care nu ţin de plata primei de asigurare.

(2) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de precauţie, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, atunci clauza respectivă poate fi invocată doar dacă contractantul sau, după caz, asiguratul nu le-a îndeplinit cu intenţia de a cauza prejudiciu ori din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni. Asigurătorul este decăzut din dreptul la rezoluţiune dacă nu îl exercită în termen de o lună din momentul cînd a aflat sau apar indicii că măsura de precauţie nu a fost îndeplinită.

(3) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de precauţie, asigurătorul este eliberat total sau parţial de răspundere, atunci clauza respectivă poate fi invocată doar în măsura în care prejudiciul a fost cauzat prin neîndeplinirea ei de către contractant sau, după caz, asigurat cu intenţia de a cauza prejudiciu ori din culpă gravă, dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.

(4) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la indemnizaţie sau despăgubire de asigurare chiar şi cînd prejudiciul este cauzat prin neîndeplinirea din neglijenţă a măsurii de precauţie. Clauza care exclude răspunderea şi în caz de neglijenţă a contractantului sau, după caz, a asiguratului la neîndeplinirea măsurii de precauţie poate fi invocată dacă este exprimată clar.

Articolul 1843. Agravarea riscului

(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat, clauza respectivă poate fi invocată doar dacă agravarea riscului este esenţială şi este pentru un risc prevăzut de contractul de asigurare.

(2) Dacă o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat obligă contractantul, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării să informeze despre agravare, el este ţinut să informeze doar dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască agravarea riscului. Obligaţia se consideră îndeplinită şi atunci cînd informaţia este furnizată de un terţ.

(3) Dacă clauza cere ca informarea să se facă într-un termen anumit, termenul trebuie să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în interiorul termenului.

(4) În cazul încălcării obligaţiei de informare, asigurătorul nu este în drept să refuze, pe acest temei, să plătească prejudiciul provocat de un caz care este acoperit de asigurare, cu excepţia cazului în care prejudiciul a fost cauzat de agravarea riscului. Alte prejudicii provocate de cazurile care sînt acoperite de asigurare se despăgubesc conform art.1844 alin.(3).

Articolul 1844. Sancţiunile în caz de agravare a riscului

(1) Dacă contractul prevede că, în cazul unei agravări a riscului asigurat, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, acest drept poate fi exercitat, prin notificare adresată contractantului, în termen de o lună din momentul în care asigurătorul a cunoscut agravarea sau indiciile ei.

(2) Perioada de asigurare încetează la expirarea unui termen de o lună de la recepţia declaraţiei de rezoluţiune, iar dacă contractantul a săvîrşit o încălcare intenţionată a obligaţiei prevăzute la art.1843, la data recepţiei notificării de rezoluţiune.

(3) Dacă cazul asigurat este cauzat de un risc agravat despre care contractantul cunoştea sau trebuia să cunoască înainte de încetarea perioadei de asigurare, indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare nu se va plăti dacă asigurătorul nu ar fi asigurat deloc riscul agravat. Cu toate acestea, dacă contractul de asigurare nu prevede altfel, iar asigurătorul ar fi asigurat riscul agravat la o primă mai mare sau în condiţii diferite, indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare se va plăti proporţional sau conform acelor condiţii diferite.

Articolul 1845. Reducerea riscului

(1) Dacă a avut loc o reducere esenţială a riscului asigurat, contractantul are dreptul să ceară reducerea proporţională a primei pentru perioada de asigurare rămasă.

(2) Dacă părţile nu pot conveni asupra unei reduceri proporţionale timp de o lună de la recepţionarea cererii de către asigurător, contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării. Contractantul este decăzut din dreptul la rezoluţiune dacă nu îl exercită în termen de 2 luni de la recepţionarea cererii de către asigurător.

Articolul 1846. Plata primei de asigurare

(1) Contractantul este obligat la plata primei de asigurare doar la eliberarea poliţei de asigurare.

(2) Dacă interesul asigurat nu există la data începerii asigurării sau dacă un interes viitor nu mai ajunge să se constituie, contractantul este eliberat de obligaţia plăţii primei de asigurare. Dacă interesul asigurat se stinge, contractantul datorează asigurătorului doar acea parte din primă ce corespunde duratei riscului. Asigurătorul poate cere o taxă corespunzătoare pentru cheltuielile şi operaţiunile făcute pentru încheierea contractului.

Articolul 1847. Neplata primei înainte de începerea perioadei de asigurare

(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia plata primei de asigurare sau plata primei tranşe din prima de asigurare este o condiţie suspensivă ca întregul contract să producă efecte juridice sau o condiţie de începere a perioadei de asigurare, acea clauză poate fi invocată de către asigurător doar dacă:

a) este inclusă în contractul de asigurare într-un limbaj clar şi avertizînd solicitantul asigurării că riscul nu este preluat de asigurător pînă cînd prima nu este plătită; şi

b) plata nu a fost efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la scadenţă.

(2) Dacă condiţiile alin.(1) din prezentul articol sînt întrunite, perioada de asigurare va începe să curgă doar din momentul în care prima sau tranşa respectivă a fost plătită, cu excepţia cazului în care a intervenit rezoluţiunea asigurării conform art.1849.

Articolul 1848. Neplata primei după începerea perioadei de asigurare

(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia perioada de asigurare se suspendă sau asigurătorul este în alt mod eliberat de răspundere atît timp cît prima sau o tranşă a primei nu este plătită după ce perioada de asigurare a început, acea clauză poate fi invocată doar dacă:

a) după scadenţa sumei, asigurătorul expediază un avertisment contractantului, în care specifică suma exactă a primei datorate, acordă un termen suplimentar de cel puţin 2 săptămîni de la data expedierii şi îl informează despre iminenţa suspendării perioadei de asigurare dacă nu se face plata integrală; şi

b) plata nu a fost efectuată în termenul suplimentar prevăzut la lit.a).

(2) Perioada de asigurare este suspendată după expirarea termenului suplimentar prevăzut la alin.(1) lit.a) din prezentul articol. Perioada de asigurare se va relua doar pentru viitor de îndată ce contractantul plăteşte suma datorată, cu excepţia cazului în care a produs efecte rezoluţiunea asigurării conform art.1849.

Articolul 1849. Suspendarea perioadei de asigurare şi rezoluţiunea asigurării

(1) Asigurătorul nu datorează indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare dacă cazul asigurat s-a produs în afara perioadei de asigurare sau pe durata suspendării perioadei de asigurare, chiar dacă cazul s-a depistat la o dată în interiorul perioadei de asigurare.

(2) La expirarea termenului prevăzut la art.1847 alin.(1) lit.b) sau, după caz, art.1848 alin.(1) lit.a), fără ca prima să fi fost plătită, asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării, cu condiţia că notificările privind efectele juridice prevăzute la aceleaşi articole prevăd suplimentar că asigurătorul va avea dreptul la rezoluţiunea asigurării.

(3) Rezoluţiunea asigurării se produce de plin drept dacă asigurătorul nu introduce o acţiune de plată silită a primei sau a tranşei din primă în termen de 2 luni de la expirarea termenului prevăzut la art.1847 alin.(1) lit.b) sau, după caz, art.1848 alin.(1) lit.a).

Articolul 1850. Declararea şi efectele rezoluţiunii

(1) Asigurătorul declară rezoluţiunea prin declaraţie faţă de contractant chiar dacă o altă persoană are calitatea de asigurat sau de beneficiar al asigurării.

(2) În cazul rezoluţiunii asigurării, asigurătorul are dreptul doar la prima care se atribuie perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluţiunii. Cu toate acestea, în cazul rezoluţiunii asigurării, asigurătorul păstrează prima pentru întreaga perioadă de asigurare dacă un caz de asigurare s-a produs, iar asigurătorul datorează despăgubire de asigurare sau, după caz, indemnizaţie de asigurare.

(3) În cazul în care rezoluţiunea s-a produs din cauza neexecutării fără justificare a obligaţiei uneia din părţi, dreptul celeilalte părţi la repararea prejudiciului rămîne neafectat. În special, în acest caz, asigurătorul poate cere rambursarea sau, după caz, poate reţine cheltuielile de gestiune chiar dacă perioada de asigurare nu a curs ori a fost suspendată, precum şi, în condiţiile prevăzute la art.942, poate cere dobîndă de întîrziere sau penalitate asupra sumelor la care are dreptul după rezoluţiune.

(4) Rezoluţiunea asigurării nu stinge obligaţia asigurătorului aferentă unui caz asigurat produs în interiorul perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluţiunii.

Articolul 1851. Informarea despre producerea cazului asigurat

(1) Survenirea cazului asigurat trebuie notificată de îndată asigurătorului de către contractant, asigurat sau, după caz, beneficiar, cu condiţia că persoana obligată să facă notificarea cunoştea sau trebuia să cunoască existenţa acoperirii de asigurare şi survenirea cazului asigurat. Obligaţia se consideră îndeplinită şi dacă un terţ informează asigurătorul.

(2) Dacă contractul de asigurare cere ca informarea să se facă într-un anumit termen, acesta trebuie să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în interiorul termenului.

(3) Asigurătorul nu poate invoca clauza prin care este eliberat total sau parţial de obligaţia sa dacă obligaţia de informare nu a fost îndeplinită în modul corespunzător, decît în măsura în care, prin neexecutare, interesele asigurătorului sînt afectate în mod serios.

Articolul 1852. Cooperarea la investigarea cazului asigurat

(1) Contractantul, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării trebuie să coopereze cu asigurătorul la investigarea cazului asigurat prin îndeplinirea cererilor lui rezonabile, în special a cererilor privind furnizarea informaţiei despre cauzele şi efectele cazului asigurat, privind furnizarea altor dovezi documentare şi de altă natură ale cazului asigurat, precum şi privind oferirea accesului la locul producerii cazului asigurat.

(2) Cu excepţia cazului cînd se aplică dispoziţiile alin.(3), în cazul încălcării obligaţiei prevăzute la alin.(1), obligaţia asigurătorului se va reduce în măsura în care asigurătorul dovedeşte că a fost prejudiciat prin încălcare.

(3) În cazul oricărei încălcări a dispoziţiilor alin.(1) săvîrşită cu intenţia de a prejudicia sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că asigurătorul va fi prejudiciat, asigurătorul este eliberat de obligaţia să plătească indemnizaţia sau despăgubirea de asigurare.

Articolul 1853. Examinarea cererii de despăgubire

(1) Asigurătorul ia toate măsurile rezonabile pentru a examina în mod prompt cererea de despăgubire bazată pe un caz asigurat.

(2) Cererea de despăgubire se consideră acceptată, cu excepţia cazului în care asigurătorul o respinge sau amînă examinarea acesteia prin notificare scrisă care specifică motivele deciziei de respingere sau amînare, expediată în termen de o lună, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, de la recepţionarea documentelor şi a altor informaţii relevante pentru examinare.

(3) Asigurătorul este în drept:

a) să participe, în lipsa asiguratului şi independent de voinţa lui, la examinarea circumstanţelor producerii cazului asigurat;

b) să prezinte instituţiilor de rigoare interpelări, adrese şi petiţii care ar viza circumstanţele cazului pretins asigurat;

c) să conteste, după caz, în instanţa de judecată deciziile adoptate referitoare la stabilirea vinovăţiei asiguratului în producerea cazului asigurat. Contestarea în instanţa de judecată a deciziei privind stabilirea vinovăţiei asiguratului nu exclude vinovăţia acestuia pînă în momentul în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, asigurătorul fiind obligat să achite despăgubirea de asigurare în termenul stabilit de lege sau contractul de asigurare.

Articolul 1854. Momentul datorării prestaţiei de către asigurător

(1) Prestaţia asigurătorului este datorată din momentul încheierii activităţii de investigare şi constatare a cazului asigurat şi a întinderii obligaţiei asigurătorului. În cazul în care pretenţia a fost acceptată, asigurătorul, fără întîrziere nejustificată, va plăti sau, după caz, va efectua o altă prestaţie prevăzută de contract.

(2) Dacă investigarea durează mai mult de o lună, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării este îndreptăţit să ceară un avans corespunzător şi proporţional cu obligaţia probabilă de plată, cu condiţia că obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia sau despăgubirea şi mărimea ei nu trezesc îndoieli. Avansul se va plăti fără întîrziere nejustificată.

(3) Plata indemnizaţiei sau a despăgubirii de asigurare, pe temeiul alin.(1) sau (2), se va face nu mai tîrziu de o săptămînă după acceptarea şi cuantificarea pretenţiei ori, după caz, a părţii din ea.

(4) Sînt nule înţelegerile prin care asigurătorul se eliberează de obligaţia plăţii eventualelor dobînzi de întîrziere sau, după caz, a penalităţilor.

(5) Asigurătorul poate compensa primele de asigurare scadente şi alte sume datorate lui în baza contractului de asigurare cu sumele care sînt pretinse de la asigurător în temeiul aceluiaşi contract de asigurare, chiar dacă cel ce pretinde este un terţ. Această regulă nu se aplică în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă.

Articolul 1855. Rezoluţiunea după survenirea cazului asigurat

(1) Clauza care prevede rezoluţiunea asigurării fără vreun motiv după survenirea cazului asigurat este valabilă doar dacă acordă dreptul la rezoluţiune ambelor părţi contractante şi asigurarea nu este asigurare de persoane.

(2) Atît clauza privind rezoluţiunea prevăzută la alin.(1), cît şi exercitarea dreptului la rezoluţiune trebuie să fie rezonabile.

(3) Dreptul la rezoluţiune expiră dacă partea contractantă îndreptăţită nu a comunicat celeilalte părţi contractante rezoluţiunea în termen de 2 luni după ce a cunoscut survenirea cazului asigurat.

(4) Rezoluţiunea produce efecte la expirarea unui termen de 2 săptămîni de la comunicare.

Articolul 1856. Regresul asigurătorului prin subrogarea în drepturile faţă de cel obligat la repararea prejudiciului

(1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare, precum şi eventualele cheltuieli de diminuare a prejudiciului, se subrogă, în limitele acestei sume, în dreptul la repararea prejudiciului faţă de terţul căruia îi revine obligaţia să repare prejudiciul cauzat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) În măsura în care a renunţat la un drept faţă de acel terţ într-un mod care dăunează dreptului asigurătorului de subrogare, asiguratul pierde dreptul său la despăgubire în privinţa acelui prejudiciu.

(3) Asigurătorul nu poate exercita dreptul de regres pe baza subrogării faţă de un membru al familiei contractantului sau a asiguratului, o persoană care se află într-o relaţie socială echivalentă cu contractantul sau asiguratul ori un salariat al unuia dintre aceştia, cu excepţia cazului în care asigurătorul demonstrează că prejudiciul a fost cauzat de acea persoană intenţionat sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.

(4) Asigurătorul nu poate exercita drepturile pe baza subrogării în detrimentul asiguratului.

(5) Asigurătorul poate renunţa total sau parţial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăşi a suferit grav, sau împotriva moştenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a producerii riscului asigurat, precum şi în alte situaţii în care împrejurările justifică renunţarea.

Secţiunea a 2-a

Asigurarea generală

Subsecţiunea 1

Dispoziţii comune

Articolul 1857. Noţiuni generale

(1) Asigurarea generală cuprinde asigurarea de daune şi alte asigurări.

(2) Despăgubirea de asigurare reprezintă suma ce urmează a fi plătită de către asigurător asiguratului în vederea compensării prejudiciului suportat ca urmare a survenirii cazului asigurat.

Subsecţiunea a 2-a

Asigurarea de daune

§1. Dispoziţii comune

Articolul 1858. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de daune, asigurătorul este obligat să despăgubească prejudiciul suportat de asigurat sau, după caz, de terţul păgubit la survenirea cazului asigurat.

(2) În asigurarea de daune, asigurat este persoana al cărei interes este protejat contra daunei. Aceeaşi persoană poate fi concomitent contractant şi asigurat.

(3) Se consideră că oricare persoană care are un drept de orice natură asupra bunului are interes protejat contra daunei.

(4) Suma care se plăteşte de asigurător în temeiul acestei asigurări se numeşte despăgubire de asigurare.

(5) Asigurarea de daune cuprinde asigurarea bunurilor, asigurarea de răspundere, de sănătate, asigurarea de credite, garanţii şi pierderi financiare şi altele.

Articolul 1859. Sumele maxime care se pot plăti

(1) Suma asigurată nu poate depăşi valoarea reală a bunului asigurat.

(2) Asigurătorul nu este obligat să plătească mai mult decît suma necesară să repare prejudiciul efectiv suferit de către asigurat.

(3) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), părţile pot prevedea o clauză care stabileşte o valoare convenită a bunului asigurat şi care obligă asigurătorul să repare prejudiciul în mărimea valorii convenite chiar dacă acea valoare depăşeşte valoarea efectivă a bunului, cu condiţia că, la momentul cînd s-a convenit asupra valorii, contractantul sau, după, caz, asiguratul nu a comis o fraudă şi nici nu a făcut o declaraţie eronată.

Articolul 1860. Ajustarea condiţiilor în caz de asigurare excesivă

(1) Dacă suma asigurată depăşeşte prejudiciul maxim care ar putea fi cauzat de riscul asigurat, oricare dintre părţi are dreptul să ceară reducerea sumei asigurate şi reducerea corespunzătoare a primei pentru perioada de asigurare rămasă, dar cu reţinerea de către asigurător a cheltuielilor de gestiune.

(2) Dacă părţile nu convin asupra reducerii în termen de o lună de la recepţionarea cererii de către cealaltă parte, oricare parte are dreptul la rezoluţiunea asigurării.

Articolul 1861. Asigurarea multiplă

(1) Contractantul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la acelaşi interes, această obligaţie revenindu-i atît la data încheierii contractelor de asigurare, cît şi pe parcursul executării acestora.

(2) Dacă acelaşi interes este asigurat în mod separat de către mai mulţi asigurători, asiguratul are dreptul să înainteze pretenţii faţă de oricare dintre ei sau faţă de mai mulţi dintre ei în măsura necesară pentru a despăgubi prejudiciul efectiv suferit.

(3) Asigurătorul faţă de care se înaintează pretenţia va plăti, în limitele şi condiţiile prevăzute în contract, împreună cu rambursarea eventualelor cheltuieli de diminuare a prejudiciului, fără a afecta dreptul său de regres faţă de alţi asigurători.

(4) În raporturile dintre asigurători, drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin.(2) vor fi proporţionale cu despăgubirea la care ei ar fi fost obligaţi în mod separat faţă de asigurat dacă nu se făcea asigurarea multiplă.

Articolul 1862. Cauzarea prejudiciului

(1) Contractantul sau, după caz, asiguratul nu are dreptul la despăgubire în măsura în care prejudiciul a fost cauzat de acţiunea sau inacţiunea sa cu intenţia de a cauza prejudiciul sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.

(2) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la despăgubire de asigurare chiar şi atunci cînd prejudiciul este cauzat de acţiunea sau inacţiunea săvîrşită din neglijenţa sa. Clauza care exclude răspunderea asigurătorului în caz de neglijenţă a contractantului sau, după caz, a asiguratului la săvîrşirea acţiunii sau inacţiunii poate fi invocată dacă este exprimată clar.

(3) În sensul alin.(1) şi (2), cauzarea prejudiciului include şi neluarea măsurilor de evitare sau diminuare a prejudiciului.

Articolul 1863. Cheltuielile de diminuare a prejudiciului

(1) Asigurătorul va rambursa cheltuielile suportate sau suma prejudiciului suferit de către contractant sau, după caz, asigurat cu ocazia luării măsurilor de diminuare a prejudiciului suferit, în măsura în care asiguratul, în mod justificat, a considerat măsurile ca fiind rezonabile după împrejurări, chiar dacă ele nu au dus la diminuarea prejudiciului.

(2) Asigurătorul va despăgubi contractantul sau, după caz, asiguratul în privinţa măsurilor luate conform alin.(1), chiar dacă, împreună cu despăgubirea de asigurare pentru prejudiciu, suma totală datorată depăşeşte suma asigurată, dacă contractul nu exclude în mod expres acest drept.

Articolul 1864. Drepturile asiguratului

(1) În cazul asigurării încheiate de contractant în folosul unei alte persoane (asigurat), dacă survine cazul asigurat, asiguratul va fi îndreptăţit să primească sumele datorate de asigurător.

(2) Contractantul are dreptul să revoce desemnarea asiguratului, cu excepţia cazului în care poliţa o interzice sau deja a survenit cazul asigurat.

(3) Revocarea produce efecte din momentul în care notificarea de revocare este recepţionată de către asigurător.

Articolul 1865. Cunoaşterea de către contractant a împrejurărilor aferente asiguratului

(1) În scopul îndeplinirii obligaţiei de informare prevăzute la art.1837, dacă contractul nu prevede altfel, se prezumă că contractantul nu trebuia să cunoască împrejurările cunoscute ori pe care trebuia să le cunoască asiguratul.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care, la momentul cînd contractantul este obligat să ofere informaţia relevantă asigurătorului, asiguratul cunoştea că urmează să fie numit ca asigurat, dacă contractul nu prevede altfel, se prezumă că contractantul trebuia să cunoască împrejurările cunoscute ori pe care trebuia să le cunoască asiguratul.

Articolul 1866. Încălcarea obligaţiei de către unul dintre asiguraţi

Încălcarea obligaţiei de către unul dintre asiguraţi nu afectează drepturile celorlalţi asiguraţi în baza aceluiaşi contract de asigurare, cu excepţia cazului în care riscul asigurat este comun.

Articolul 1867. Absenţa riscului asigurat

(1) Dacă riscul asigurat nu există nici la data încheierii contractului, nici la un moment ulterior în interiorul perioadei de asigurare, prima nu se datorează. Cu toate acestea, asigurătorul are dreptul la recuperarea cheltuielilor rezonabile suportate.

(2) Dacă riscul asigurat încetează să existe în interiorul perioadei de asigurare, de drept intervine rezoluţiunea asigurării din momentul în care asigurătorul este notificat despre încetarea riscului asigurat.

§2. Asigurarea de bunuri

Articolul 1868. Noţiuni generale

(1) În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea cazului asigurat să achite despăgubirea de asigurare către asigurat.

(2) În asigurarea de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un interes legitim cu privire la bunul asigurat.

Articolul 1869. Examinarea şi verificarea stării bunului

(1) La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile pentru a constata existenţa şi starea lor reală.

(2) Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreţinut bunul asigurat.

Articolul 1870. Asigurarea parţială

(1) Asigurătorul este ţinut să despăgubească întregul prejudiciu asigurat în limita sumei asigurate chiar dacă suma asigurată este mai mică decît valoarea bunului asigurat la momentul survenirii cazului asigurat.

(2) Cu toate acestea, părţile pot conveni ca despăgubirea datorată de asigurător să se reducă proporţional raportului dintre suma asigurată şi valoarea efectivă a bunului la momentul producerii prejudiciului (clauză de despăgubire proporţională). În acest caz, cheltuielile de diminuare a prejudiciului prevăzute la art.1863 se vor rambursa în aceeaşi proporţie.

(3) Clauza de despăgubire proporţională poate fi invocată doar dacă asigurătorul a menţionat suplimentar în textul poliţei de asigurare existenţa ei.

Articolul 1871. Transmiterea dreptului de proprietate

(1) Dacă se transmite dreptul de proprietate asupra bunului asigurat, rezoluţiunea asigurării intervine de drept la expirarea unui termen de o lună de la data transmiterii, cu excepţia cazului în care contractantul şi dobînditorul convin asupra rezoluţiunii înainte de expirarea acestui termen. Această regulă nu se aplică dacă contractul de asigurare a fost încheiat în favoarea unui viitor dobînditor.

(2) Pînă la expirarea termenului prevăzut la alin.(1), dobînditorul bunului se consideră asigurat din momentul în care preia riscul bunului asigurat.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică:

a) dacă asigurătorul, contractantul şi dobînditorul convin altfel;

b) transmiterii dreptului de proprietate prin moştenire.

(4) Contractantul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită şi dobînditorului existenţa contractului de asigurare rămîne obligat să plătească primele care devin scadente ulterior datei înstrăinării.

§3. Asigurarea de răspundere civilă

Articolul 1872. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii faţă de terţe persoane păgubite şi pentru costurile de apărare suportate conform art.1863.

(2) Părţile pot include în contractul de asigurare şi răspunderea civilă a altei persoane (asigurat) decît contractantul.

Articolul 1873. Stabilirea despăgubirii

Dacă legea nu prevede altfel, despăgubirea se stabileşte prin convenţie încheiată între asigurător, terţul păgubit şi, sub rezerva dispoziţiilor art.1881 alin.(3), asigurat sau, în caz de neînţelegere, prin hotărîre judecătorească.

Articolul 1874. Cauza daunei

(1) Contractantul sau, după caz, asiguratul nu are dreptul la despăgubire în măsura în care dauna a fost cauzată prin acţiunea sau inacţiunea sa săvîrşită cu intenţia de a cauza acea daună. Aceasta include şi nerespectarea instrucţiunilor concrete date de asigurător după survenirea daunei, dacă s-a săvîrşit din culpă gravă şi cunoscînd că prin nerespectarea lor este probabil ca dauna să se agraveze.

(2) În sensul alin.(1), cauzarea daunei include neluarea unei măsuri de evitare sau diminuare a prejudiciului.

Articolul 1875. Recunoaşterea răspunderii

(1) Este nulă clauza din contractul de asigurare care îl exonerează pe asigurător de obligaţii în cazul în care contractantul sau, după caz, asiguratul recunoaşte obligaţia de a repara prejudiciul faţă de terţul păgubit sau o satisface.

(2) Cu excepţia cazului cînd a consimţit, asigurătorul nu este legat de acordul dintre terţul păgubit şi contractant sau, după caz, asigurat.

Articolul 1876. Cesiunea creanţelor rezultate din poliţă

Clauza din contractul de asigurare care lipseşte asiguratul de dreptul de a cesiona dreptul asupra despăgubirii rezultate din poliţă este nulă.

Articolul 1877. Dreptul la declaraţie privind cererile de despăgubire

Contractantul are dreptul de a cere în orice moment o declaraţie privind cererile de despăgubire depuse în ultimii 5 ani aferente poliţelor sale de asigurare.

Articolul 1878. Cazul asigurat

(1) Cazul asigurat constă în faptul care dă naştere răspunderii asiguratului care a survenit în decursul perioadei de asigurare aferentă contractului de asigurare dacă părţile contractului de asigurare în scopuri comerciale sau profesionale nu definesc cazul asigurat cu referinţă la alte criterii, cum ar fi înaintarea pretenţiei de către terţul păgubit.

(2) În cazul în care părţile contractante definesc cazul asigurat cu referinţă la înaintarea pretenţiei de către terţul păgubit, asigurarea acoperă pretenţiile care sînt înaintate în decursul perioadei de asigurare sau în decursul unui termen adiţional cel puţin egal cu termenul de prescripţie aplicabil răspunderii şi care se bazează pe un fapt survenit înainte de expirarea perioadei de asigurare. Contractul de asigurare poate prevedea excluderea acoperirii în situaţia în care, la momentul încheierii contractului, solicitantul a cunoscut sau trebuia să cunoască circumstanţa susceptibilă de a da naştere pretenţiilor.

Articolul 1879. Pretenţiile care depăşesc suma asigurată

(1) Dacă totalul plăţilor datorate mai multor terţi păgubiţi depăşeşte suma asigurată, plăţile vor fi reduse în mod proporţional.

(2) Asigurătorul care, necunoscînd existenţa altor terţi păgubiţi, a plătit cu bună-credinţă despăgubiri în folosul terţilor păgubiţi cunoscuţi poartă răspundere faţă de ceilalţi terţi păgubiţi pînă la soldul sumei asigurate.

Articolul 1880. Creanţe directe şi excepţii

(1) Drepturile terţelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de repararea prejudiciului.

(2) În măsura în care contractantul sau, după caz, asiguratul poartă răspundere civilă, terţul păgubit, la alegerea sa, poate înainta o pretenţie directă de reparare a prejudiciului faţă de asigurător în temeiul şi în condiţiile contractului de asigurare în oricare din următoarele cazuri:

a) dacă asigurarea este asigurare obligatorie;

b) dacă în privinţa contractantului sau asiguratului este intentat procesul de insolvabilitate;

c) dacă contractantul sau asiguratul a fost lichidat sau este dizolvat;

d) dacă terţul păgubit a suferit o vătămare corporală sau a decedat;

e) dacă legea care guvernează răspunderea civilă prevede o creanţă directă a terţului păgubit.

(3) Asigurătorul răspunde faţă de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare.

(4) Asigurătorul poate ridica faţă de terţul păgubit excepţiile rezultate din contractul de asigurare, dacă dispoziţiile legale în materie de asigurare obligatorie nu prevăd altfel. Cu toate acestea, asigurătorul nu poate ridica o excepţie bazată pe comportamentul contractantului şi/sau asiguratului după survenirea daunei.

(5) Asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţului păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de către asigurat.

(6) În cazul în care asiguratul dovedeşte că a despăgubit terţul păgubit, despăgubirea se plăteşte asiguratului.

Articolul 1881. Obligaţiile de informare

(1) La cererea terţului păgubit, contractantul şi asiguratul sînt obligaţi să ofere informaţia necesară pentru înaintarea pretenţiei directe.

(2) Asigurătorul este obligat să expedieze contractantului o notificare în formă textuală despre orice pretenţie directă care îi este înaintată, fără întîrzieri nejustificate, dar nu mai tîrziu de 15 zile după recepţionarea pretenţiei. Dacă asigurătorul nu execută această obligaţie, plata în folosul terţului păgubit sau recunoaşterea datoriei faţă de terţul păgubit nu afectează drepturile contractantului.

(3) Dacă contractantul nu oferă asigurătorului informaţia despre cazul asigurat în termen de 30 de zile de la expedierea notificării conform alin.(2), se consideră că contractantul a acceptat soluţionarea directă a pretenţiei de către asigurător. Această regulă se aplică şi asiguraţilor care au primit efectiv notificarea în termenul corespunzător.

Articolul 1882. Plata despăgubirii în cazul asigurării de răspundere

Plata despăgubirii către contractant sau, după caz, asigurat eliberează asigurătorul de obligaţia sa faţă de terţul păgubit în una din următoarele situaţii:

a) terţul păgubit a renunţat la pretenţia sa directă;

b) terţul păgubit nu a înaintat o cerere de plată direct asigurătorului în termen de 30 de zile din momentul recepţionării cererii scrise a asigurătorului.

Articolul 1883. Prescripţia în cazul asigurării de răspundere

(1) Acţiunea faţă de asigurător, fie că este înaintată de către asigurat, fie că este înaintată de către terţul păgubit, se prescrie odată cu prescrierea acţiunii terţului păgubit faţă de asigurat.

(2) Termenul de prescripţie al pretenţiei terţului păgubit faţă de asigurat se suspendă din momentul în care asiguratul a cunoscut despre înaintarea pretenţiei directe faţă de asigurător şi pînă în momentul soluţionării pretenţiei directe sau respingerii ei univoce de către asigurător.

§4. Asigurarea de sănătate

Articolul 1884. Noţiuni generale

(1) În asigurarea de sănătate, asigurătorul se obligă să achite cheltuielile suportate la survenirea cazului asigurat.

(2) Obiect al asigurării de sănătate îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului, corelate cu viaţa şi sănătatea acestuia, ce ţin de compensarea cheltuielilor legate de prestarea serviciilor medicale şi aferente acestora.

§5. Asigurarea de credite, garanţii şi pierderi financiare

Articolul 1885. Asigurarea de credite

(1) În asigurarea de credite, asigurătorul asigură riscurile asiguratului pentru nerambursarea totală sau parţială a ratelor de credit sau împrumut şi a dobînzilor aferente de către debitorul asiguratului.

(2) În cadrul asigurării de credite, atît contractantul, cît şi asiguratul poate fi o bancă sau o instituţie financiară nebancară.

Articolul 1886. Asigurarea de garanţii

(1) În asigurarea de garanţii, asigurătorul, în calitate de garant, garantează acoperirea pierderilor financiare înregistrate de asigurat ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către contractant.

(2) În cadrul asigurării de garanţii, asigurat este o persoană desemnată de către contractant, alta decît contractantul.

(3) La încheierea contractului de asigurare, asigurătorul va elibera contractantului poliţa de asigurare, iar asiguratului – scrisoarea de garanţii.

Articolul 1887. Asigurarea de pierderi financiare

(1) În asigurarea de pierderi financiare, obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului legate de pierderile financiare suportate de către asigurat în rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către debitorul asiguratului.

(2) În cadrul asigurării de pierderi financiare, asigurat este contractantul sau o altă persoană desemnată de către acesta.

(3) În asigurarea de pierderi financiare, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către debitorul asiguratului trebuie să aibă caracter nepremeditat.

Subsecţiunea a 3-a

Asigurarea de accidente

Articolul 1888. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de accidente, asigurătorul se obligă să achite indemnizaţia de asigurare, stabilită în conformitate cu contractul de asigurare, către beneficiarul asigurării la survenirea cazului asigurat.

(2) Obiect al asigurării de accidente îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului corelate cu viaţa, sănătatea şi capacitatea de muncă ale acestuia în raport cu survenirea unui accident.

Secţiunea a 3-a

Asigurarea de viaţă

§1. Părţile

Articolul 1889. Noţiuni generale

(1) În cazul asigurării de viaţă, obligaţia asigurătorului sau plata primei depinde de un eveniment determinat prin referinţă la decesul sau supravieţuirea persoanei asigurate.

(2) Persoana asigurată este persoana ale cărei viaţă, sănătate, integritate fizică sau statut civil se asigură.

(3) În asigurarea de viaţă, aceeaşi persoană poate fi concomitent contractant, persoană asigurată şi/sau beneficiar.

(4) Contractul de asigurare în privinţa vieţii unei persoane, alta decît contractantul, este nul dacă nu s-a obţinut consimţămîntul informat în formă scrisă al persoanei asigurate privitor la:

a) contractarea asigurării în privinţa sa; şi

b) identitatea beneficiarului, dacă este desemnat în contract.

(5) Modificarea esenţială a contractului, inclusiv schimbarea beneficiarului, majorarea sumei asigurate şi schimbarea duratei contractului, nu produce efecte juridice dacă nu s-a obţinut consimţămîntul menţionat la alin.(4). Aceeaşi regulă se aplică cesiunii sau grevării în privinţa contractului de asigurare ori a dreptului la indemnizaţia de asigurare.

Articolul 1890. Beneficiarul indemnizaţiei de asigurare

(1) Contractantul poate desemna unul sau mai mulţi beneficiari ai indemnizaţiei de asigurare şi poate schimba sau revoca desemnarea, cu excepţia cazului în care s-a stipulat irevocabilitatea desemnării. Desemnarea, schimbarea sau revocarea, dacă nu este făcută printr-un testament, se face în scris şi se expediază asigurătorului.

(2) Dreptul de a desemna, a schimba sau a revoca desemnarea se stinge la decesul contractantului sau la survenirea cazului asigurat, în funcţie de care din aceste evenimente survine primul.

(3) Contractantul sau, după caz, moştenitorii săi se consideră beneficiari ai indemnizaţiei de asigurare în unul din următoarele cazuri:

a) contractantul nu a desemnat un beneficiar;

b) desemnarea beneficiarului a fost revocată şi nu s-a desemnat alt beneficiar;

c) beneficiarul a decedat înainte de survenirea cazului asigurat şi nu s-a desemnat alt beneficiar.

(4) Dacă doi sau mai mulţi beneficiari au fost desemnaţi şi desemnarea oricăruia dintre ei este revocată sau oricare dintre ei decedează înainte de survenirea cazului asigurat, partea din indemnizaţia de asigurare care s-ar fi cuvenit beneficiarului sau beneficiarilor respectivi se va distribui proporţional între beneficiarii rămaşi dacă contractantul nu a dispus altfel conform alin.(1).

(5) Sub rezerva dispoziţiilor legale privitoare la nulitatea, anulabilitatea sau inopozabilitatea actelor juridice care dăunează creditorilor, în masa debitoare a contractantului nu se include indemnizaţia de asigurare, suma asigurată redusă sau valoarea de răscumpărare atît timp cît indemnizaţia nu a fost plătită contractantului.

(6) Asigurătorul care plăteşte indemnizaţia de asigurare persoanei desemnate conform alin.(1) este eliberat de obligaţia de plată, cu excepţia cazului în care el a cunoscut că persoana respectivă nu era îndreptăţită să primească indemnizaţia de asigurare.

Articolul 1891. Beneficiarul valorii de răscumpărare

(1) Indiferent de desemnarea conform art.1890, contractantul poate desemna un beneficiar al valorii de răscumpărare, dacă există, şi poate schimba sau revoca desemnarea respectivă. Desemnarea, schimbarea sau revocarea se face în scris şi se expediază asigurătorului.

(2) Contractantul se consideră beneficiar al valorii de răscumpărare în unul din următoarele cazuri:

a) dacă nu s-a desemnat niciun beneficiar al valorii de răscumpărare;

b) dacă desemnarea beneficiarului valorii de răscumpărare s-a revocat şi nu s-a desemnat alt beneficiar;

c) dacă beneficiarul valorii de răscumpărare a decedat şi nu s-a desemnat alt beneficiar.

(3) Dispoziţiile art.1890 alin.(2) şi alin.(4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1892. Cesiunea sau grevarea

(1) Dacă beneficiarul a fost desemnat în mod irevocabil, cesiunea sau grevarea contractului de asigurare sau a dreptului la indemnizaţia de asigurare de către contractant nu produce efecte juridice dacă beneficiarul nu şi-a dat consimţămîntul în scris.

(2) Cesiunea sau grevarea dreptului la indemnizaţia de asigurare de către beneficiar nu produce efecte juridice dacă contractantul nu şi-a dat consimţămîntul în scris.

Articolul 1893. Renunţarea la moştenire de către beneficiar

Dacă beneficiarul este moştenitor al persoanei asigurate şi a renunţat la moştenire, renunţarea nu va afecta poziţia acestuia în contractul de asigurare.

§2. Faza iniţială şi durata contractului

Articolul 1894. Obligaţiile precontractuale de informare ale solicitantului

(1) Informaţiile care trebuie furnizate de către solicitant conform art.1837 alin.(1) includ circumstanţele pe care le cunoştea sau trebuia să le cunoască persoana asigurată.

(2) Sancţiunile pentru neexecutarea obligaţiilor de informare precontractuale prevăzute la art.1838, 1839 şi art.1841 partea care nu se referă la art.1840 pot fi invocate în decursul termenului de 5 ani din momentul încheierii contractului.

Articolul 1895. Obligaţiile precontractuale de informare ale asigurătorului

(1) Asigurătorul este obligat să informeze solicitantul dacă are sau nu dreptul de a participa la profituri. Recepţionarea acestei informaţii trebuie confirmată printr-o declaraţie expresă cuprinsă într-un document separat de formularul de cerere.

(2) Înainte de încheierea contractului, asigurătorul va furniza următoarele informaţii:

1) în privinţa asigurătorului: o referinţă concretă la publicarea obligatorie a raportului anual privind solvabilitatea şi starea financiară;

2) în privinţa angajamentelor contractuale ale asigurătorului:

a) o explicare a fiecărui beneficiu şi a fiecărei opţiuni;

b) informaţie despre proporţia din primă care se atribuie fiecărui beneficiu, atît beneficiilor de bază, cît şi beneficiilor suplimentare, după caz;

c) metodele de calculare şi distribuire a bonusurilor, inclusiv o specificare a legii aplicabile supravegherii;

d) o indicare a valorii de răscumpărare şi a sumei asigurate reduse, precum şi măsura în care ele sînt garantate;

e) în contractele unit-linked: o enumerare a valorilor de referinţă utilizate (unităţi de cont) şi o indicare a activelor de reper;

f) informaţie generală privind regimul fiscal aplicabil tipului de poliţă.

(3) Suplimentar, se va furniza o informaţie concretă pentru a facilita înţelegerea corespunzătoare a riscurilor inerente contractului care sînt asumate de către contractant.

Articolul 1896. Termenul de revocare

Contractul de asigurare de viaţă poate fi revocat în termen de 30 de zile de la eliberarea poliţei de asigurare.

Articolul 1897. Dreptul contractantului la rezoluţiunea asigurării

(1) Contractantul are dreptul la rezoluţiunea asigurării de viaţă care nu stipulează o sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare, cu condiţia că rezoluţiunea nu produce efecte mai devreme de 1 an de la data încheierii contractului. Dreptul la rezoluţiune înainte de expirarea termenului contractului poate fi exclus dacă s-a plătit o primă unică. Rezoluţiunea se face în scris şi produce efecte după 15 zile de la recepţionarea notificării de rezoluţiune de către asigurător.

(2) Dacă contractul de asigurare de viaţă stipulează o sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare, se aplică dispoziţiile art.1906 şi 1907.

Articolul 1898. Dreptul asigurătorului la rezoluţiunea asigurării

Asigurătorul are dreptul la rezoluţiunea asigurării de viaţă doar în măsura permisă de prezentul capitol.

§3. Modificările pe durata termenului contractului

Articolul 1899. Obligaţiile de informare ale asigurătorului pe durata termenului contractului

(1) Dacă este cazul, asigurătorul trebuie să ofere contractantului o declaraţie scrisă a valorii curente a bonusurilor ataşate poliţei.

(2) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul fără întîrzieri nejustificate despre orice schimbare care vizează:

a) condiţiile poliţei, atît cele generale, cît şi cele speciale;

b) în cazul unei schimbări în condiţiile poliţei sau unei modificări a legislaţiei aplicabile: informaţia prevăzută la art.1831 alin.(2) lit.h), precum şi la art.1895 alin.(2) pct.2) lit.a)-e).

Articolul 1900. Agravarea riscului

În cazul contractului de asigurare de viaţă, clauza care prevede vîrsta sau deteriorarea sănătăţii în calitate de riscuri de agravare în sensul art.1843 alin.(1) se consideră clauză abuzivă în sensul prezentului cod.

Articolul 1901. Ajustarea primei şi a beneficiilor plătibile

(1) În cazul contractului de asigurare care acoperă riscuri pentru care asigurătorul are certitudinea că va răspunde, asigurătorul are dreptul la o ajustare conform alin.(2) şi (3).

(2) Majorarea primei este permisă dacă a avut loc o schimbare imprevizibilă şi permanentă în privinţa riscurilor biometrice folosite ca bază la calcularea primei, dacă majorarea este necesară pentru a garanta capacitatea continuă a asigurătorului de a plăti beneficii de asigurare şi dacă majorarea a fost acceptată de un fiduciar independent sau o autoritate de supraveghere. Contractantul are dreptul să compenseze majorarea primei cu o reducere corespunzătoare a beneficiilor de asigurare.

(3) În cazul unei poliţe cu prima deja plătită, asigurătorul are dreptul să reducă beneficiile de asigurare în condiţiile stabilite la alin.(2).

(4) Nu se admite ajustarea în temeiul alin.(2) sau (3):

a) în măsura în care s-a comis o eroare în calcularea primei şi/sau a beneficiilor pe care un actuar competent şi diligent ar fi cunoscut-o;

b) dacă calculul de bază nu se aplică tuturor contractelor, inclusiv celor încheiate după ajustare.

(5) O majorare a primei sau o reducere a beneficiilor produce efecte juridice în decursul a 3 luni după ce asigurătorul a notificat în scris contractantul despre majorarea primei sau reducerea beneficiilor, despre motivele acestei decizii şi despre dreptul contractantului de a cere reducerea beneficiilor.

(6) În cazul contractului de asigurare de viaţă care acoperă riscuri pentru care asigurătorul are certitudinea că va răspunde, contractantul are dreptul la o reducere a primei dacă, din cauza unei schimbări imprevizibile şi permanente în privinţa riscurilor biometrice folosite ca bază la calcularea primei, mărimea iniţială a primei nu este potrivită şi necesară pentru a garanta capacitatea continuă a asigurătorului de a plăti beneficiile de asigurare. Reducerea trebuie să fie acceptată de un fiduciar independent sau o autoritate de supraveghere.

(7) Drepturile prevăzute în prezentul articol pot fi exercitate după expirarea unui termen de 5 ani de la încheierea contractului.

Articolul 1902. Modificarea condiţiilor contractuale

(1) Clauza care permite asigurătorului să modifice condiţiile contractuale, altele decît mărimea primei şi beneficiile de asigurare, este nulă, cu excepţia cazului în care modificarea este necesară în unul din următoarele scopuri:

a) pentru a respecta o modificare a legislaţiei în materia supravegherii asigurărilor, inclusiv luarea unor măsuri obligatorii de către autoritatea de supraveghere;

b) pentru a respecta o modificare a normelor imperative ale legii naţionale aplicabile privitoare la planurile de pensii ale salariaţilor;

c) pentru a respecta o modificare a regulilor naţionale care impun cerinţe specifice faţă de un contract de asigurare de viaţă pentru a putea beneficia de un regim fiscal separat sau de subsidii de stat;

d) pentru a substitui o clauză abuzivă a contractului.

(2) Modificarea produce efecte juridice începînd cu cea de-a treia lună de la recepţionarea de către contractant a notificării scrise prin care el este informat despre modificare şi motivele acesteia.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică fără a aduce atingere altor cerinţe impuse pentru validitatea clauzelor de modificare.

§4. Cazul asigurat

Articolul 1903. Obligaţiile asigurătorului de investigare şi de informare

(1) Asigurătorul care are motive să considere că cazul asigurat s-a produs trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a-l constata.

(2) Dacă cunoaşte că s-a produs cazul asigurat, asigurătorul va depune toate eforturile conform circumstanţelor pentru a descoperi identitatea şi adresa beneficiarului şi îl va informa despre producerea cazului asigurat. Această informaţie se va oferi în cel mult 30 de zile după ce asigurătorul a cunoscut identitatea şi adresa beneficiarului.

(3) Dacă asigurătorul încalcă dispoziţiile alin.(1) sau (2), prescripţia creanţei beneficiarului se suspendă pînă cînd beneficiarul ia cunoştinţă despre creanţa sa.

Articolul 1904. Sinuciderea persoanei asigurate

(1) Dacă, în interiorul termenului de 2 ani din momentul încheierii contractului sau de la ultima modificare în sensul majorării sumei asigurate, persoana asigurată s-a sinucis, asigurătorul este liberat de răspunderea de a plăti indemnizaţia de asigurare. În acest caz, asigurătorul trebuie să plătească valoarea de răscumpărare şi orice profituri conform art.1907.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în cazul în care:

a) persoana asigurată, la săvîrşirea sinuciderii, acţionează cu o atitudine psihică care o împiedică să-şi manifeste liber voinţa;

b) s-a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, la momentul încheierii contractului, persoana asigurată nu avea intenţia de a se sinucide.

Articolul 1905. Omorul persoanei asigurate

(1) Dacă un beneficiar lipseşte de viaţă intenţionat (omoară) persoana asigurată, se consideră că desemnarea sa în calitate de beneficiar este revocată.

(2) Cesiunea creanţei de a primi indemnizaţia de asigurare nu produce efecte juridice dacă cesionarul omoară persoana asigurată.

(3) Dacă contractantul care este şi beneficiar omoară persoana asigurată, indemnizaţie de asigurare nu se plăteşte.

(4) Dacă beneficiarul sau contractantul a omorît persoana asigurată în stare de legitimă apărare sau există o altă cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică.

§5. Conversiunea şi răscumpărarea

Articolul 1906. Conversiunea în asigurarea de viaţă

(1) Dispoziţiile art.1849 nu se aplică contractelor de asigurare de viaţă în care s-a acumulat o sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare. Aceste contracte se modifică de asigurător din contract de asigurare cu plata primelor în contract de asigurare fără plata primelor şi suma asigurată redusă, dacă contractantul nu cere plata valorii de răscumpărare în termen de 30 de zile de la primirea informaţiei prevăzute la alin.(2).

(2) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul despre suma asigurată redusă şi valoarea de răscumpărare în termen de 30 de zile de la scadenţă şi să-i ceară contractantului să aleagă fie conversiunea şi stabilirea sumei asigurate reduse, fie plata valorii de răscumpărare.

(3) Cererea de plată a valorii de răscumpărare se depune în scris.

Articolul 1907. Răscumpărarea în asigurare de viaţă

(1) Contractantul poate, în orice moment, cere asigurătorului în scris să plătească, total sau parţial, valoarea de răscumpărare acumulată pe poliţă, cu condiţia că această cerere nu produce efecte juridice pînă la expirarea termenului de 1 an din momentul încheierii contractului. Contractul va fi ajustat sau supus rezoluţiunii în mod corespunzător.

(2) Sub rezerva dispoziţiilor art.1906, în caz de rezoluţiune sau nulitate, la iniţiativa asigurătorului, a contractului de asigurare de viaţă la care s-a acumulat valoarea de răscumpărare, asigurătorul este obligat să plătească valoarea de răscumpărare, inclusiv în cazul prevăzut la art.1840.

(3) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul, la cerere, dar în orice caz cel puţin o dată pe an, despre suma curentă a valorii de răscumpărare şi măsura în care ea este garantată.

(4) Cota din orice profit la care are dreptul contractantul se va plăti suplimentar la valoarea de răscumpărare, cu excepţia cazului în care cota deja a fost luată în cont la calcularea valorii de răscumpărare.

(5) Sumele datorate conform prezentului articol trebuie plătite nu mai tîrziu de 2 luni de la recepţionarea de către asigurător a cererii contractantului.

Articolul 1908. Suma asigurată redusă şi valoarea de răscumpărare

Contractul de asigurare trebuie să prevadă modul de calculare a sumei asigurate reduse şi/sau a valorii de răscumpărare.

Secţiunea a 4-a

Asigurarea de grup

§1. Dispoziţii generale

Articolul 1909. Domeniul de aplicare

(1) Contracte de asigurare de grup sînt contractele încheiate între asigurător şi un organizator al grupului în folosul membrilor grupului care au o legătură comună cu organizatorul. Un contract de asigurare de grup poate de asemenea să acopere familiile membrilor grupului.

(2) Contractul de asigurare de grup se supune dispoziţiilor prezentului capitol dacă a fost încheiat între organizatorul grupului şi asigurător.

(3) Asigurarea de grup este accesorie dacă membrii sînt asiguraţi de plin drept prin apartenenţa lor la grup, fără a avea posibilitatea de a refuza asigurarea.

(4) Asigurarea de grup este voluntară dacă membrii sînt asiguraţi în rezultatul cererii personale sau pentru că nu au refuzat asigurarea.

Articolul 1910. Obligaţia generală de prudenţă a organizatorului de grup

(1) La negocierea şi executarea contractului de asigurare de grup, organizatorul grupului este ţinut să acţioneze prudent şi cu bună-credinţă, luînd în considerare interesele legitime ale membrilor grupului.

(2) Organizatorul grupului transmite membrilor grupului notificările parvenite de la asigurător şi îi informează despre oricare modificări ale contractului.

§2. Asigurarea de grup accesorie

Articolul 1911. Obligaţiile de informare ale organizatorului grupului

(1) Atunci cînd o persoană se alătură grupului, organizatorul grupului trebuie să o informeze fără întîrziere despre:

a) existenţa contractului de asigurare;

b) întinderea acoperirii;

c) oricare măsuri de precauţie şi alte cerinţe pentru păstrarea acoperirii; şi

d) procedura de înaintare a pretenţiilor.

(2) Sarcina de a demonstra că membrul grupului a fost informat conform alin.(1) îi incumbă organizatorului grupului.

Articolul 1912. Rezoluţiunea de către asigurător

(1) În sensul art.1855, exercitarea dreptului la rezoluţiune de către asigurător se consideră rezonabilă doar dacă ea se limitează la excluderea de la acoperire a membrului de grup în privinţa căruia a survenit cazul asigurat.

(2) În sensul art.1842 alin.(2) şi art.1844 alin.(1), exercitarea dreptului la rezoluţiune de către asigurător produce doar efectul de excludere din acoperire a acelor membri ai grupului care nu au luat măsurile de precauţie stabilite sau, după caz, al căror risc s-a agravat.

(3) În sensul art.1871, rezoluţiunea asigurării produce doar efectul de excludere din acoperire a membrilor de grup care au înstrăinat dreptul de proprietate asupra bunurilor asigurate.

Articolul 1913. Dreptul de a continua acoperirea în cazul asigurării de viaţă de grup

(1) Dacă are loc rezoluţiunea asigurării de viaţă de grup sau dacă membrul iese din grup, acoperirea încetează la expirarea a 3 luni de la rezoluţiune sau de la ieşirea din grup ori la expirarea contractului de asigurare de viaţă de grup, în funcţie de care eveniment survine primul. În aceste cazuri, membrul grupului are dreptul la o acoperire echivalentă în temeiul unui contract nou individual cu asigurătorul respectiv fără o nouă evaluare a riscului.

(2) Organizatorul grupului trebuie să informeze membrul grupului în scris fără întîrzieri nejustificate despre:

a) iminenţa încetării acoperirii sale în temeiul contractului de asigurare de viaţă de grup;

b) dreptul său prevăzut la alin.(1);

c) modul în care îşi poate exercita acel drept.

(3) Dacă membrul grupului şi-a indicat intenţia de a exercita dreptul său prevăzut la alin.(1), contractul dintre asigurător şi membrul grupului va continua ca un contract de asigurare individuală, avînd o primă calculată pe baza unei poliţe individuale la acel moment fără a lua în cont starea actuală a sănătăţii sau vîrsta membrului grupului.

§3. Asigurarea de grup voluntară

Articolul 1914. Dispoziţii generale

(1) Se consideră asigurare de grup voluntară combinarea unui contract-cadru între asigurător şi organizatorul grupului şi a contractelor de asigurare individuală încheiate în acel cadru între asigurător şi membrii grupului.

(2) Dispoziţiile prezentului paragraf se aplică contractelor de asigurare individuală în care organizatorul grupului şi asigurătorul au convenit asupra aplicării lor. Cu toate acestea, dispoziţiile prezentului capitol, cu excepţia dispoziţiilor art.1909 şi 1910, nu se aplică contractului-cadru.

Articolul 1915. Modificarea condiţiilor contractuale

Modificarea condiţiilor contractului-cadru poate afecta contractele de asigurare individuală doar dacă se face conform cerinţelor art.1901 şi 1902, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 1916. Continuarea acoperirii

Rezoluţiunea contractului-cadru sau încetarea calităţii de membru al grupului nu afectează raportul de asigurare dintre asigurător şi membrul grupului.

[Dispoziţiile cap. XXV vor intra în vigoare începînd cu 01.01.2020, conform Legii nr.1125 din 13.06.2002 art.7 alin.(1), modificată prin Legea nr.133 din 15.11.2018, art.II]

TRANZACŢIA

Articolul 1917. Tranzacţia

(1) Tranzacţia este contractul prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti.

(2) Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei.

(3) Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.

Articolul 1918. Interdicţia tranzacţiei

(1) Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică.

(2) Se poate încheia o tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.

Articolul 1919. Tranzacţia judiciară şi tranzacţia extrajudiciară

(1) Tranzacţia este judiciară dacă a fost confirmată de către instanţa de judecată sau arbitrală competentă, conform normelor de procedură aplicabile. Dispoziţiile legale privind executarea silită a hotărîrilor arbitrale rămîn aplicabile.

(2) Tranzacţia este extrajudiciară dacă prin ea părţile au prevenit un proces ce putea să înceapă sau, deşi tranzacţionează asupra unui proces în desfăşurare, nu o prezintă instanţei de judecată sau arbitrale competente pentru confirmare. După confirmare în modul corespunzător, tranzacţia extrajudiciară devine tranzacţie judiciară.

(3) Contractul de tranzacţie extrajudiciară se încheie în scris.

(4) În lipsă de dispoziţie contrară, dispoziţiile prezentului capitol se aplică atît tranzacţiei judiciare, cît şi tranzacţiei extrajudiciare.

Articolul 1920. Efectul tranzacţiei

(1) Tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat.

(2) Tranzacţia extrajudiciară nu este susceptibilă de executare silită decît după:

a) admiterea acţiunii de executare silită a obligaţiei rezultate din tranzacţie de către instanţa competentă, la cererea părţii la tranzacţie;

b) confirmarea ei de către instanţa competentă, conform capitolului XLV din Codul de procedură civilă, la cererea părţii la procesul de mediere;

c) învestirea ei cu formulă executorie de către notar. Notarul va învesti tranzacţia cu formulă executorie, la cererea tuturor părţilor la tranzacţia încheiată, în cadrul procesului de mediere sau în afara procesului de mediere.

(3) Partea la tranzacţia extrajudiciară poate invoca tranzacţia extrajudiciară pe cale de excepţie fără a cere confirmarea ei.

(4) Dacă o parte are dreptul la rezoluţiunea tranzacţiei judiciare pentru neexecutarea obligaţiilor care rezultă din ea, rezoluţiunea nu se poate declara prin notificare unilaterală.

(5) Instanţa de judecată căreia i s-a cerut pronunţarea rezoluţiunii tranzacţiei judiciare este în drept să nu admită acţiunea dacă partea îndreptăţită poate să evite consecinţele neexecutării tranzacţiei prin obţinerea executării ei silite sau prin obţinerea de despăgubiri.

Articolul 1921. Nulitatea tranzacţiei

(1) Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice. Ea poate fi, de asemenea, atacată cu acţiune revocatorie sau cu acţiune în declararea simulaţiei.

(2) Eroarea de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul neînţelegerii părţilor şi leziunea nu pot constitui temei de nulitate a tranzacţiei.

(3) Tranzacţia se prezumă indivizibilă în ceea ce priveşte obiectul său. În lipsa unei stipulaţii contrare, ea se supune doar nulităţii totale.

(4) Hotărîrea instanţei prin care se constată sau se declară nulitatea tranzacţiei lipseşte de orice efect hotărîrea instanţei prin care tranzacţia judiciară a fost confirmată.

Articolul 1922. Efectele nulităţii titlului

(1) Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate, cu excepţia cazului cînd părţile au acoperit în mod expres nulitatea.

(2) Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă.

Articolul 1923. Nulitatea tranzacţiei în cazul existenţei unei hotărîri definitive

Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost soluţionat printr-o hotărîre judecătorească definitivă.

Articolul 1924. Tranzacţia privind toate afacerile

(1) Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioară a unui document care le era necunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului cînd a fost ascuns de una din părţi sau, cu ştiinţa acesteia, de un terţ.

(2) Tranzacţia este nulă dacă are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că una din părţi nu avea nici un drept.

Articolul 1925. Greşelile de calcul

Greşelile de calcul comise de una de părţi la încheierea tranzacţiei nu păgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.

SOCIETATEA CIVILĂ

Articolul 1926. Contractul de societate civilă

Prin contract de societate civilă, două sau mai multe persoane (asociaţi, participanţi) se obligă reciproc să urmărească în comun scopuri economice ori alte scopuri, fără a constitui o persoană juridică, împărţind între ele foloasele şi pierderile.

Articolul 1927. Obiectul contractului de societate civilă

Contractul de societate civilă trebuie să aibă un obiect licit, constituit în interesul comun al asociaţilor.

Articolul 1928. Forma şi conţinutul contractului de societate civilă

(1) Dacă pentru vînzarea bunului legea cere o anumită formă sub sancţiunea nulităţii, atunci aceeaşi cerinţă de formă se aplică şi contractului de societate civilă care are ca obiect asemenea bun.

(2) Contractul de societate civilă trebuie să conţină:

a) numele sau denumirea, adresa sau sediul participanţilor;

b) drepturile şi obligaţiile fiecărui participant;

c) constituirea şi funcţiile conducerii;

d) repartizarea cîştigului şi a pierderilor între participanţi;

e) procedura eliminării unor participanţi;

f) durata societăţii;

g) procedura dizolvării societăţii şi împărţirii patrimoniului ei.

(3) Contractul de societate civilă nu poate fi modificat, în lipsa unei clauze contrare, decît prin acordul comun al tuturor asociaţilor.

Articolul 1929. Contribuţiile participanţilor

(1) Participanţii trebuie să verse contribuţiile convenite prin contract. În lipsa unor dispoziţii în acest sens, ei sînt obligaţi la plata unor contribuţii egale. Dacă contractul determină doar cota-parte de participare a asociaţilor la venituri sau la pierderi, aceeaşi cotă-parte se aplică cotelor-părţi din patrimoniul social.

(2) Contribuţiile pot consta din bunuri, inclusiv din drepturi patrimoniale.

(3) Dacă prin contract nu s-a dispus altfel, contribuţiile devin proprietate comună a participanţilor, conform cotelor-părţi din patrimoniul social. De patrimoniul social aparţine ceea ce s-a dobîndit în baza unui drept ce ţine de acel patrimoniu şi ceea ce s-a dobîndit ca despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea unui obiect din el.

(4) Contribuţia unui participant nu poate fi majorată fără consimţămîntul acestuia.

Articolul 1930. Răspunderea pentru contribuţii

(1) Pentru bunul dat în calitate de contribuţie asociatul răspunde conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.

(2) Asociatul dator cu o sumă de bani pe care nu a depus-o este în întîrziere de drept, urmînd să plătească dobînda stabilită la art.942 fără a fi scutit şi de repararea prejudiciilor dacă s-ar cuveni. Această regulă se aplică şi în privinţa sumelor preluate pentru scopuri personale din casa societăţii, a căror dobîndă se calculează din ziua preluării.

(3) În cazul în care dreptul de folosinţă asupra unui bun a fost transmis în calitate de contribuţie şi acest drept se stinge anterior termenului pentru care a fost transmis, asociatul este obligat să compenseze în bani costul folosinţei de care s-a lipsit societatea.

(4) Asociaţii care s-au obligat să depună în comun prestaţii în muncă predau societăţii toate cîştigurile obţinute prin prestaţiile care fac obiectul societăţii.

(5) La lichidarea societăţii, fiecare asociat are dreptul prioritar faţă de alţi asociaţi de a primi bunul pe care l-a dat în calitate de contribuţie.

Articolul 1931. Transmiterea cotelor către terţi

(1) Cotele-părţi din patrimoniul social sau alte drepturi decurgînd din contract nu pot fi transmise terţilor fără încuviinţarea celorlalţi asociaţi. Încuviinţarea poate fi respinsă doar din motiv temeinic.

(2) În cazul înstrăinării unei cote-părţi din patrimoniul social, ceilalţi asociaţi au dreptul de preemţiune.

Articolul 1932. Administrarea şi reprezentarea

(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii gestionează împreună actele societăţii civile şi reprezintă împreună societatea în exterior.

(2) Fiecare asociat are dreptul să participe la emiterea deciziilor comune. Orice clauză contrară este nulă.

(3) Dacă, prin contract, conducerea societăţii civile este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi, fiecare are dreptul să acţioneze de unul singur. Orice alt asociat poate însă obiecta la încheierea actului juridic în numele societăţii. În acest caz, se consideră că actul nu s-a încheiat în numele societăţii.

(4) În măsura în care unui asociat îi revine, în baza contractului, funcţia de a conduce societatea civilă, acesta este împuternicit, dacă altfel nu este stipulat, şi cu reprezentarea faţă de terţ a celorlalţi asociaţi.

(5) Funcţia acordată prin contract unuia dintre asociaţi poate fi retrasă doar prin decizia unanimă a celorlalţi asociaţi în cazul neexecutării obligaţiilor sale. Asociatul poate renunţa să participe la administrarea societăţii. Totodată, el poate cere oricînd lămuriri conducerii.

(6) Asociatul are dreptul, chiar dacă nu are împuterniciri de administrare şi reprezentare, să primească informaţii despre activităţile societăţii civile, să ia cunoştinţă de evidenţa contabilă şi documentele aferente societăţii civile, precum şi de starea bunurilor societăţii civile. Clauza care exclude sau limitează acest drept nu împiedică invocarea lui dacă există motive de a presupune o administrare improprie.

(7) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, drepturile şi obligaţiile participantului la societatea civilă care are împuterniciri de administrare şi reprezentare se determină în conformitate cu normele privind contractul de mandat în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentului capitol.

Articolul 1933. Participarea la venituri şi pierderi

(1) Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociaţii participă la venituri şi suportă pierderile proporţional cotelor-părţi ce le revin din patrimoniul social.

(2) Clauza care atribuie unui asociat toate veniturile obţinute de societate sau îl eliberează de toate pierderile, care exclude un asociat de la împărţirea venitului sau pune în sarcina acestuia toate pierderile este nulă.

(3) Fiecare asociat are dreptul de a cere oricărui alt asociat să urmărească scopul societăţii civile cu diligenţa necesară în raporturi de acest fel.

Articolul 1934. Concurenţa creanţelor

(1) Dacă este creditorul unei sume exigibile al unei persoane care este debitor cu o sumă exigibilă şi faţă de societate, asociatul este obligat ca ceea ce primeşte de la un astfel de debitor să repartizeze atît în creditul societăţii, cît şi în al său propriu, proporţional ambelor creanţe, chiar şi în cazul în care chitanţa specifică faptul că primirea s-a făcut numai pe seama creditului său particular.

(2) În cazul în care chitanţa specifică faptul că primirea s-a făcut numai în contul creditului societăţii, se va urma această specificare.

Articolul 1935. Imposibilitatea cesiunii drepturilor asociaţilor.

Urmărirea de către creditorii personali

(1) Drepturile şi pretenţiile asociatului, care decurg din raporturile contractuale, faţă de ceilalţi asociaţi nu sînt transmisibile.

(2) Atît timp cît societatea civilă nu a fost dizolvată, creditorul asociatului nu poate pune sub urmărire drepturile asociatului rezultate din contractul de societate civilă, cu excepţia urmăririi creanţei de a obţine cota-parte din venitul ce îi revine.

(3) Dacă s-a stipulat că decesul unuia dintre asociaţi persoană fizică sau dizolvarea unui asociat persoană juridică nu duce la dizolvarea societăţii civile, succesorii în drepturi ai asociatului nu devin asociaţi, ci doar au dreptul la valoarea în bani a cotei-părţi dobîndite pe calea succesiunii. Contractul poate prevedea că succesorii în drepturi ai asociatului devin asociaţi, preluînd locul şi dreptul predecesorului.

Articolul 1936. Drepturile soţului asociatului

(1) Asupra cotei-părţi din patrimoniul social dobîndite de un soţ în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie.

(2) Soţul asociatului nu poate cere divizarea cotei-părţi şi nici primirea sa în societate, dacă contractul de societate nu prevede altfel. Dreptul soţului asociatului la valoarea în bani a părţii din cota-parte rămîne neafectat.

Articolul 1937. Interzicerea compensării

Asociatul rămîne răspunzător faţă de societate pentru prejudiciul cauzat din vina sa. Acest prejudiciu nu poate fi compensat cu foloasele aduse societăţii prin prestaţiile asociatului în alte afaceri.

Articolul 1938. Obligaţia de confidenţialitate

Participanţilor la societatea civilă le revine obligaţia de confidenţialitate.

Articolul 1939. Răspunderea solidară

Asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii civile în mod solidar. În raporturile interne, întinderea răspunderii se stabileşte după cotele-părţi din patrimoniul social dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Articolul 1940. Rezoluţiunea contractului de societate civilă

(1) Dacă în contract nu este prevăzută o durată determinată a societăţii civile, fiecare asociat poate rezolvi contractul cu un preaviz de 3 luni. Rezoluţiunea nu poate avea loc în momentul sau în împrejurările în care s-ar produce un prejudiciu societăţii civile.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care s-a prevăzut că societatea civilă va dura pe durata vieţii unui asociat, precum şi în cazul în care asociaţii continuă în mod tacit societatea civilă după expirarea duratei determinate.

(3) Dacă în contract este stabilit un termen, rezoluţiunea înainte de termen este admisibilă doar pentru un motiv întemeiat. Constituie motiv întemeiat, în special, neexecutarea de către un alt asociat, cu intenţie sau din culpă gravă, a unei obligaţii esenţiale rezultate din contractul de societate civilă, precum şi aflarea unui alt asociat în imposibilitate de a continua executarea acelor obligaţii.

(4) Retragerea unui asociat are drept consecinţă dizolvarea societăţii. Contractul poate prevedea ca retragerea să nu ducă la dizolvarea societăţii, ci doar la eliminarea celui care a rezolvit contractul. În acest caz, cota-parte în capitalul social a celui care a rezolvit majorează corespunzător cotele asociaţilor rămaşi.

(5) Asociatul care a rezolvit contractul are dreptul la valoarea în bani a cotei sale părţi. Pentru aceasta se iau în considerare şi actele în curs de executare la momentul retragerii.

(6) Dacă, la momentul retragerii, valoarea patrimoniului societăţii civile este insuficientă pentru acoperirea datoriilor comune, cel care se retrage este obligat să plătească celorlalţi asociaţi o sumă proporţională cotei sale părţi din patrimoniu pentru acoperirea deficitului.

(7) Clauza care limitează sau elimină dreptul de retragere este nulă.

Articolul 1941. Temeiurile dizolvării societăţii civile

(1) Temeiurile dizolvării societăţii civile sînt:

a) expirarea termenului pentru care a fost constituită, cu excepţia cazului în care asociaţii continuă în mod tacit societatea civilă;

b) decizia asociaţilor;

c) declanşarea procedurii de insolvabilitate asupra patrimoniului societăţii civile;

d) urmărirea de către un creditor al unui asociat a cotei-părţi a acestuia în patrimoniul social;

e) atingerea scopului sau imposibilitatea urmăririi în continuare a scopului.

(2) Dacă contractul nu prevede altfel, sînt de asemenea temeiuri de dizolvare a societăţii civile:

a) moartea unuia dintre asociaţi persoană fizică sau dizolvarea unui asociat persoană juridică;

b) declanşarea procedurii de insolvabilitate în privinţa unuia dintre asociaţi;

c) instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei în privinţa unui asociat dacă aceasta prejudiciază activitatea societăţii civile;

d) rezoluţiunea contractului de societate civilă.

Articolul 1942. Efectele dizolvării societăţii civile

(1) O dată cu dizolvarea, societatea civilă trebuie lichidată. Actele în curs de executare trebuie finalizate. Se întocmeşte un inventar şi partenerii dezbat în privinţa patrimoniului.

(2) În cursul dezbaterii în privinţa patrimoniului, trebuie achitate datoriile societăţii civile. Dacă patrimoniul nu ajunge, asociaţii au obligaţia de a acoperi deficitul proporţional cotelor-părţi ce le revin din patrimoniu. Eventualele excedente se împart între parteneri proporţional acestor cote-părţi.

DREPTURILE COMUNE

Articolul 1943. Reglementările aplicabile drepturilor comune

Dacă un drept aparţine în comun mai multor persoane (copărtaşi), se aplică dispoziţiile prezentului capitol dacă legea nu prevede altfel.

Articolul 1944. Prezumţia egalităţii copărtaşilor

Dacă nu s-a stabilit expres altfel, fiecărui copărtaş îi revine o cotă-parte egală.

Articolul 1945. Repartizarea fructelor

(1) Fiecărui copărtaş i se cuvine o parte din fructe proporţional cotei sale.

(2) Fiecare copărtaş este în drept să folosească bunul comun astfel, încît să nu prejudicieze folosirea acestuia de ceilalţi copărtaşi.

Articolul 1946. Dreptul de dispoziţie asupra bunului comun

(1) Copărtaşii dispun împreună asupra bunului comun.

(2) Fiecare copărtaş are dreptul să ia, fără încuviinţarea celorlalţi copărtaşi, măsurile necesare pentru conservarea bunului.

Articolul 1947. Stabilirea modului de administrare şi folosinţă

(1) Prin majoritate de voturi, se poate dispune asupra administrării şi folosinţei bunului comun în dependenţă de caracteristicile acestuia. Majoritatea de voturi se determină în funcţie de mărimea cotelor-părţi.

(2) Fiecare copărtaş poate cere, în măsura în care administrarea şi folosirea nu au fost stabilite prin convenţie sau prin votul majorităţii, administrarea şi folosinţa bunului comun corespunzătoare unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor copărtaşilor.

(3) Dreptul unui copărtaş asupra unei fracţiuni din fructe corespunzînd cotei sale părţi nu poate fi atins fără consimţămîntul lui.

Articolul 1948. Opozabilitatea modului de administrare şi folosinţă faţă de succesorii copărtaşilor

Dacă modul de administrare şi folosinţă a fost reglementat de copărtaşi, regulile convenite au efect şi faţă de succesorii lor în drepturi.

Articolul 1949. Dreptul de dispoziţie asupra unei cote-părţi

Fiecare copărtaş poate dispune de cota sa.

Articolul 1950. Suportarea sarcinilor

Fiecare copărtaş este obligat faţă de ceilalţi copărtaşi să suporte sarcinile bunului comun, precum şi cheltuielile de conservare, de administrare şi de folosinţă comună, în funcţie de cota sa parte.

Articolul 1951. Dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii

(1) Fiecare copărtaş poate cere oricînd desfiinţarea comunităţii.

(2) Dacă dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii este exclus printr-un acord, se poate totuşi cere desfiinţarea dacă există un motiv întemeiat.

(3) Acordul în al cărui temei, contrar dispoziţiilor alin.(2), se exclude ori se limitează dreptul de a cere desfiinţarea comunităţii este nul.

Articolul 1952. Împărţirea în natură

Desfiinţarea comunităţii se face prin împărţirea în natură, dacă se poate realiza partajarea bunului comun, corespunzînd cotelor-părţi ale copărtaşilor, fără a se diminua valoarea bunului. Părţile egale se împart între copărtaşi prin tragere la sorţi.

Articolul 1953. Vînzarea bunului comun

(1) Dacă împărţirea în natură este exclusă, desfiinţarea comunităţii se face prin vînzarea bunului comun conform regulilor de vînzare a bunurilor gajate, iar în cazul terenurilor, prin licitaţie şi prin împărţirea mijloacelor încasate. Dacă vînzarea către un terţ este interzisă, bunul va fi licitat între copărtaşi.

(2) Dacă încercarea de a vinde bunul nu are succes, orice copărtaş poate cere reluarea încercării. El trebuie însă să suporte cheltuielile în cazul în care încercarea eşuează.

Articolul 1954. Vînzarea creanţelor comune

Creanţa comună poate fi vîndută pînă în momentul în care s-a cerut executarea. În cazul în care creanţa poate fi valorificată, fiecare copărtaş are dreptul să o valorifice în numele tuturor celorlalţi copărtaşi.

Articolul 1955. Acoperirea datoriilor din contul bunului comun

(1) În cazul în care copărtaşii răspund solidar pentru o obligaţie pe care, conform art.1950, trebuie să o execute în raport cu cotele-părţi ce le revin sau în cazul în care au consimţit la executarea unei asemenea obligaţii, fiecare parte poate cere, la desfiinţarea comunităţii, ca datoria să fie acoperită din bunurile comune.

(2) În măsura în care acoperirea datoriilor reclamă vînzarea bunului comun, vînzarea se va face conform art.1953.

Articolul 1956. Acoperirea datoriilor unei părţi din contul bunurilor comune

Dacă un copărtaş are faţă de un alt copărtaş o pretenţie întemeiată pe raporturile de comunitate, poate cere, la desfiinţarea comunităţii, acoperirea pretenţiei sale din partea ce revine debitorului din bunul comun.

Articolul 1957. Garanţia în cazul transmiterii bunului unui copărtaş

Dacă, la desfiinţarea comunităţii, bunul comun este atribuit unuia din copărtaşi, fiecare din ceilalţi copărtaşi răspunde faţă de acesta pentru viciile bunului ce ţine de cota sa parte conform regulilor privind răspunderea vînzătorului.

Articolul 1958. Imprescriptibilitatea cererii de desfiinţare a comunităţii

Cererea de desfiinţare a comunităţii nu este supusă prescripţiei.

PROMISIUNEA PUBLICĂ DE RECOMPENSĂ

Articolul 1959. Obligaţia de a acorda recompensă

(1) Persoana care a făcut promisiune publică de acordare a unei recompense pentru săvîrşirea într-un anumit termen a unei acţiuni licite, indicate în anunţ, este obligată să acorde recompensa oricărei persoane care a săvîrşit acţiunea în condiţiile stipulate, chiar dacă această persoană a acţionat fără a ţine cont de promisiunea publică de recompensă.

(2) Obligaţia de a acorda recompensă apare în cazul în care persoana care a făcut promisiunea de recompensă poate fi stabilită în mod cert. Persoana care doreşte să săvîrşească acţiunea în schimbul recompensei promise este în drept să ceară confirmarea în scris a promisiunii, în caz contrar suportînd riscul constatării faptului că autorul promisiunii nu este persoana indicată în anunţ.

(3) În cazul în care în promisiunea publică de recompensă nu este indicată mărimea recompensei, aceasta se stabileşte de comun acord cu promitentul, iar în caz de litigiu, de instanţa de judecată.

(4) În cazul în care anunţul de recompensă nu stabileşte sau din caracterul acţiunii indicate nu reiese altfel, corespunderea acţiunii săvîrşite condiţiilor expuse în anunţ se stabileşte de persoana care a promis recompensa, iar în caz de litigiu, de instanţa de judecată.

Articolul 1960. Distribuirea recompensei

(1) În cazul în care acţiunea indicată în anunţ este săvîrşită de mai multe persoane, dreptul la recompensă îl are persoana care a săvîrşit prima acţiunea.

(2) În cazul în care acţiunea indicată în anunţ este săvîrşită de mai multe persoane şi este imposibil să se determine care dintre ele a săvîrşit prima acţiunea, precum şi în cazul în care acţiunea este săvîrşită concomitent de mai multe persoane, recompensa se împarte între aceste persoane în părţi egale sau în modul stabilit de comunul lor acord. Dacă recompensa este indivizibilă sau dacă, în conformitate cu condiţiile anunţului, ea trebuie plătită unei singure persoane, aceasta se alege prin tragere la sorţi.

(3) În cazul contribuţiei mai multor persoane la săvîrşirea acţiunii pentru care este promisă recompensa, aceasta se împarte lor de către promitent în funcţie de gradul de participare a fiecăreia la atingerea scopului, iar în caz de litigiu, recompensa se împarte de către instanţa de judecată.

Articolul 1961. Concursul

(1) Anunţul public de acordare a recompensei sub formă de premiu pentru cea mai bună executare a unei lucrări este valabil numai în cazul în care stabileşte termenul de executare a lucrării.

(2) Modificarea condiţiilor concursului în defavoarea concurenţilor este inadmisibilă.

(3) Dreptul de a decide asupra corespunderii concursului desfăşurat în termenul stabilit promisiunii publice de recompensă (condiţiilor concursului) sau asupra stabilirii lucrării cîştigătoare aparţine persoanei indicate în anunţ, iar în cazul în care aceasta nu este indicată, persoanei care a anunţat recompensa. Decizia este obligatorie pentru toţi participanţii la concurs.

(4) În cazul în care lucrările prezentate sînt de aceeaşi valoare, privitor la acordarea premiului se aplică prevederile art.1960 alin.(2).

(5) Promitentul recompensei poate cere să i se remită dreptul de proprietate asupra lucrărilor executate în condiţiile concursului doar în cazul în care o atare clauză a figurat în anunţul public. Dreptul de autor aparţine în orice caz autorului lucrării.

(6) Persoana care a anunţat concursul este obligată să restituie participanţilor la concurs lucrările dacă anunţul privitor la concurs nu prevede altfel.

Articolul 1962. Revocarea promisiunii publice de recompensă

(1) Persoana care a anunţat public acordarea unei recompense este în drept să revoce în acelaşi mod promisiunea făcută, cu excepţia cazului în care:

a) anunţul conţine sau din el rezultă cu certitudine inadmisibilitatea revocării;

b) este indicat un anumit termen pentru săvîrşirea acţiunii pentru care se promite recompensa;

c) la momentul revocării promisiunii, acţiunea indicată în anunţ este deja săvîrşită şi autorul ei pretinde recompensa promisă.

(2) Revocarea promisiunii publice de recompensă nu privează persoanele care au răspuns la anunţ de dreptul de a cere compensarea, în limita recompensei anunţate, a cheltuielilor pe care le-a suportat la săvîrşirea acţiunii respective.

JOCURI ŞI PARIURI

Articolul 1963. Valabilitatea contractului privind jocul şi pariul

(1) Contractul privind jocul şi pariul este valabil doar în cazurile expres prevăzute de lege.

(2) Contractul este valabil dacă se referă la exerciţiile şi jocurile licite care cer îndemînări sau exerciţii fizice numai din partea participanţilor, cu excepţia cazurilor cînd sumele în joc sînt excesive în raport cu circumstanţele, precum şi cu starea şi facultăţile părţilor.

Articolul 1964. Contractul de loterie şi alte contracte similare

(1) Contractul de loterie şi alte contracte de joc similare produc efecte juridice numai dacă loteria sau jocul sînt autorizate de stat.

(2) Relaţiile dintre organizatorii de loterii totalizatoare (pariuri mutuale) şi alte jocuri de risc ce au obţinut licenţă în modul stabilit de legislaţie şi participanţii la jocuri se stabilesc în contractul respectiv.

(3) În cazurile prevăzute în regulile de organizare a jocurilor, contractul dintre organizatorul jocului şi participantul la joc se încheie prin transmiterea de către organizator către participant a biletului de loterie, a chitanţei sau a unui alt document.

(4) Propunerea de încheiere a contractului prevăzut la alin.(1) trebuie să conţină clauze privind termenul de desfăşurare a jocurilor, modul de determinare a cîştigului şi a mărimii acestuia.

(5) Dacă organizatorul refuză să desfăşoare jocul în termenul stabilit, participanţii la joc sînt în drept să-i ceară recuperarea prejudiciului real cauzat de contramandarea sau anularea jocului.

(6) Cîştigul obţinut de persoana care, potrivit condiţiilor de desfăşurare a jocului, este recunoscută drept cîştigătoare trebuie să-i fie acordat de organizatorul jocului în mărimea, în forma şi în termenele prevăzute în condiţiile jocului, iar dacă nu este prevăzut un termen de plată a cîştigului, nu mai tîrziu de 12 zile de la anunţarea rezultatelor jocului.

Articolul 1965. Convenţia pe diferenţă

Dacă un contract avînd ca obiect livrarea de bunuri se încheie cu condiţia ca diferenţa dintre preţul stabilit în contract şi preţul de bursă sau de piaţă din momentul livrării să fie plătită părţii cîştigătoare de partea care a pierdut, acest contract se apreciază ca un joc. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care intenţia de a plăti diferenţa o avea doar o singură parte iar cealaltă ştia sau trebuia să ştie despre o astfel de intenţie.

GESTIUNEA DE AFACERI

Articolul 1966. Obligaţiile persoanei care gestionează fără mandat afaceri străine

(1) Persoana care, fără a avea mandat sau fără a fi în drept ori obligată în alt fel (gerant), acţionează cu intenţia predominantă de a fi de folos altuia (gerat), fără ştirea acestuia, trebuie să dea dovadă de diligenţa unui bun proprietar şi să acţioneze în conformitate cu interesele geratului, luînd în considerare voinţa reală sau prezumtivă a acestuia.

(2) Gerantul, în cazul în care ştia sau trebuia să ştie că acţionează contrar voinţei reale sau prezumtive a geratului, este obligat să repare prejudiciul cauzat prin gestiunea afacerii chiar dacă nu are o altă vină.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică în cazul în care, contrar voinţei geratului, se execută obligaţia acestuia privind întreţinerea persoanelor pe care geratul este obligat să le întreţină conform legii sau alte obligaţii ale geratului care, fiind scadente, trebuie de urgenţă executate pentru protecţia unui interes public prioritar, cu condiţia că gerantul acţionează cu intenţia predominantă de a fi de folos destinatarului executării.

Articolul 1967. Obligaţia de a informa geratul

(1) Gerantul este obligat să-l informeze, de îndată ce este posibil, pe gerat despre preluarea gestiunii şi să continue actele începute, atît timp cît este necesar geratului pentru a le prelua.

(2) Dacă nu-l poate informa pe gerat despre preluarea gestiunii, gerantul este obligat să ducă la capăt actele începute.

(3) Gerantul poate înceta gestiunea din motive întemeiate.

Articolul 1968. Consecinţele acceptării actelor săvîrşite de gerant

Dacă geratul aprobă, tacit sau expres, gestiunea de afaceri, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile cu privire la mandat, chiar dacă gerantul nu a acţionat cu intenţia să încheie un contract de mandat.

Articolul 1969. Consecinţele neacceptării actelor săvîrşite de gerant

(1) Actele săvîrşite de gerant, după ce a fost înştiinţat despre neacceptarea acestora de către gerat, nu generează pentru gerat obligaţii nici faţă de gerant, nici faţă de terţi.

(2) În scopul înlăturării unui pericol ce ameninţă viaţa unei persoane, actele pot fi săvîrşite şi fără consimţămîntul acesteia, iar executarea obligaţiilor de întreţinere poate fi efectuată împotriva voinţei celui care are o asemenea obligaţie.

Articolul 1970. Compensarea cheltuielilor suportate de gerant

(1) Gerantul poate cere geratului compensarea cheltuielilor aferente realizării gestiunii în măsura în care pot fi considerate, în raport de împrejurări, ca necesare şi, în limita sporului de valoare, utile. Gerantul poate alege ca compensarea să se facă prin acoperirea directă de către gerat a cheltuielilor contractate de către gerant sau prin restituirea către gerant a valorii cheltuielilor acoperite de acesta.

(2) Gerantul are dreptul la compensarea cheltuielilor chiar dacă nu a reuşit să păstreze bunurile şi să apere interesele geratului deşi actele întreprinse au fost utile şi a lipsit vinovăţia.

(3) Cheltuielile compensabile nu pot depăşi în nici un caz valoarea bunurilor pentru a căror păstrare sînt întreprinse actele respective.

(4) Cheltuielile suportate de gerant în legătură cu actele săvîrşite după acceptare se restituie conform regulilor cu privire la mandat.

Articolul 1971. Refuzul de a compensa cheltuielile gerantului

Gerantul nu poate cere compensarea cheltuielilor dacă actele de gestiune sînt făcute contra voinţei geratului ori dacă nu corespund intereselor acestuia, cu excepţia cazurilor în care voinţa geratului nu este necesară conform art.1966 alin.(3).

Articolul 1972. Repararea prejudiciului cauzat gerantului

Gerantul care a acţionat, în condiţiile prezentului capitol, cu scopul de a proteja de un pericol geratul sau patrimoniul ori interesele acestuia are dreptul de a cere de la gerat despăgubiri pentru prejudiciul pe care acele acţiuni le-au cauzat integrităţii corporale sau bunurilor gerantului dacă acţiunile au generat sau în mod semnificativ au majorat riscul cauzării prejudiciului, cu condiţia că acel risc, în măsura în care era previzibil, era proporţional cu pericolul la care era expus geratul.

Articolul 1973. Limitele impuse de echitate

Dreptul gerantului la compensarea cheltuielilor şi repararea prejudiciului poate fi redus sau exclus de către instanţa de judecată în măsura în care este echitabil şi rezonabil, în special dacă gerantul a acţionat în vederea protejării geratului în situaţia unui pericol comun, dacă suma la care urmează a fi ţinut geratul este excesivă sau dacă gerantul deţine un drept de a obţine sumele la care este îndreptăţit de la o altă persoană.

Articolul 1974. Dreptul faţă de cel responsabil

Dacă gerantul a acţionat cu scopul de a proteja geratul împotriva unui prejudiciu, persoana responsabilă de prejudiciu, conform dispoziţiilor legale privind răspunderea delictuală, este de asemenea obligată faţă de gerant să îi compenseze cheltuielile şi să îi repare prejudiciul la care acesta are dreptul conform prezentului capitol.

Articolul 1975. Răspunderea gerantului

Gerantul răspunde faţă de gerat doar pentru prejudiciul cauzat din intenţie sau din culpă gravă.

Articolul 1976. Obligaţia de restituire a celor primite ca rezultat al gestiunii

Gerantul este obligat să prezinte geratului o dare de seamă despre actele sale, precum şi să predea tot ceea ce a primit ca rezultat al gestiunii.

Articolul 1977. Drepturile şi obligaţiile izvorîte din actele fără mandat

(1) Drepturile şi obligaţiile ce izvorăsc din actele necesare şi utile săvîrşite în interesul unei alte persoane fără mandatul ei în condiţiile prezentului capitol iau naştere pentru persoana în al cărei interes au fost săvîrşite aceste acte.

(2) Cu toate acestea, actul juridic unilateral săvîrşit de gerant în condiţiile prezentului capitol nu produce efecte în cazul în care persoana căreia îi este adresat actul îl respinge fără întîrziere nejustificată.

Articolul 1978. Neaplicarea dispoziţiilor privind gestiunea de afaceri

Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică acţiunilor săvîrşite în interesul unor alte persoane de cel care a acţionat cu convingerea că o făcea în folosul propriu şi nici acţiunilor săvîrşite de autorităţile publice pentru care astfel de acte ţin de domeniul lor de activitate.

ÎMBOGĂŢIREA NEJUSTIFICATĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1979. Îmbogăţirea nejustificată

(1) Dacă o persoană obţine o îmbogăţire nejustificată (persoană îmbogăţită) care se atribuie la dezavantajul suferit de o altă persoană (persoană dezavantajată), ea este obligată faţă de persoana dezavantajată să restituie îmbogăţirea.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică doar în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.

Articolul 1980. Domeniul de aplicare

(1) Consecinţele juridice ale îmbogăţirii obţinute în temeiul unui contract sau unui alt act juridic valabil şi eficient sînt reglementate de alte dispoziţii legale dacă acele reguli acordă sau exclud dreptul la restituirea îmbogăţirii, prin efectul revocării, rezoluţiunii, reducerii obligaţiei corelative sau pe alt temei.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu afectează orice alt drept de restituire sau recuperare prevăzut de dispoziţiile legale în materie de proprietate, contracte sau alte dispoziţii legale.

(3) Cu toate acestea, dacă persoana dezavantajată are:

a) atît o pretenţie pe baza prezentului capitol la restituirea îmbogăţirii nejustificate,

b) cît şi o pretenţie de reparare a dezavantajului (fie împotriva persoanei îmbogăţite sau a unui terţ) sau un drept de recuperare pe baza altor dispoziţii legale ca rezultat al îmbogăţirii nejustificate, atunci satisfacerea uneia dintre pretenţii reduce cealaltă pretenţie în acelaşi volum.

(4) Regula prevăzută la alin.(3) se aplică de asemenea dacă o persoană se foloseşte de un bun al persoanei dezavantajate, astfel încît acesta majorează patrimoniul altei persoane, iar conform dispoziţiilor prezentului capitol:

a) cel ce se foloseşte este obligat faţă de persoana dezavantajată să întoarcă valoarea folosinţei; şi

b) dobînditorul este obligat faţă de persoana dezavantajată în legătură cu majorarea patrimoniului său.

Secţiunea a 2-a

Condiţii pentru considerarea îmbogăţirii ca nejustificată

Articolul 1981. Circumstanţele în care îmbogăţirea este nejustificată

(1) O îmbogăţire este nejustificată, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) persoana îmbogăţită este îndreptăţită faţă de persoana dezavantajată să obţină îmbogăţirea în virtutea unui contract sau unui alt act juridic, unei hotărîri judecătoreşti sau unui alt temei legal; sau

b) persoana dezavantajată şi-a dat consimţămîntul în mod liber şi fără eroare de a suferi dezavantajul.

(2) Dacă contractul sau un alt act juridic este lovit de nulitate sau este ineficient cu efect retroactiv ori dacă hotărîrea judecătorească sau un alt temei de obţinere este nevalabil cu efect retroactiv, persoana îmbogăţită nu este îndreptăţită la îmbogăţire pe baza acestui temei.

(3) Cu toate acestea, persoana îmbogăţită se consideră îndreptăţită la îmbogăţire în baza legii dacă a dobîndit îmbogăţirea prin uzucapiune, bună-credinţă, precum şi în alte cazuri cînd, conform legii, ea are dreptul de a păstra îmbogăţirea.

(4) De asemenea, îmbogăţirea este nejustificată dacă:

a) persoana dezavantajată a oferit-o pentru un scop care nu este atins sau în considerarea unei aşteptări care nu s-a realizat;

b) persoana îmbogăţită a cunoscut sau trebuia în mod rezonabil să cunoască despre acel scop sau acea aşteptare; şi

c) persoana îmbogăţită a acceptat sau se poate considera în mod rezonabil că a acceptat că îmbogăţirea trebuie să fie restituită în astfel de circumstanţe.

Articolul 1982. Executarea obligaţiei unui terţ

(1) Cînd persoana îmbogăţită obţine îmbogăţirea ca rezultat al executării de către persoana dezavantajată a unei obligaţii sau a unei presupuse obligaţii, datorate de către persoana dezavantajată unui terţ, îmbogăţirea este justificată:

a) dacă persoana dezavantajată a executat în mod liber; sau

b) chiar dacă terţul din eroare a indicat că obligaţia trebuie să se execute în folosul persoanei îmbogăţite.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1), drepturile persoanei dezavantajate faţă de terţ rămîn neafectate.

Articolul 1983. Consimţămîntul sau executarea în mod liber

(1) Dacă consimţămîntul persoanei dezavantajate este afectat de dol, violenţă sau leziune ori persoana nu are discernămîntul sau capacitatea de exerciţiu necesară pentru a-şi da consimţămîntul respectiv, se consideră că persoana dezavantajată nu îşi exprimă consimţămîntul în mod liber.

(2) Dacă obligaţia executată este lovită de nulitate ori nu s-a născut din cauza faptului că persoana nu are discernămîntul sau capacitatea de exerciţiu necesară pentru a-şi asuma obligaţia respectivă ori din cauza dolului, a violenţei sau a leziunii, se consideră că persoana dezavantajată nu a executat-o în mod liber.

Secţiunea a 3-a

Îmbogăţirea şi dezavantajul

Articolul 1984. Îmbogăţirea

(1) O persoană este îmbogăţită prin majorarea patrimoniului său, folosirea bunurilor altuia, prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări în folosul său.

(2) În scopul constatării dacă o persoană a obţinut o îmbogăţire şi a mărimii acesteia nu se ia în considerare dezavantajul pe care persoana îmbogăţită l-a suferit în schimbul îmbogăţirii sau după îmbogăţire.

Articolul 1985. Dezavantajul

(1) O persoană este dezavantajată prin micşorarea patrimoniului său, folosirea bunurilor de către o altă persoană, prestarea unui serviciu sau executarea unei lucrări în folosul altuia.

(2) În scopul constatării dacă o persoană a suferit un dezavantaj şi a mărimii acestuia nu se va lua în considerare îmbogăţirea pe care această persoană a obţinut-o în schimbul dezavantajului sau după dezavantaj.

Secţiunea a 4-a

Atribuirea

Articolul 1986. Cazuri de atribuire

(1) O îmbogăţire se atribuie la dezavantajul altuia, în special:

a) dacă bunul persoanei dezavantajate este înstrăinat persoanei îmbogăţite de către persoana dezavantajată;

b) dacă persoana dezavantajată prestează un serviciu sau execută o lucrare în folosul persoanei îmbogăţite;

c) dacă persoana îmbogăţită foloseşte bunurile persoanei dezavantajate, în special cînd persoana îmbogăţită încalcă drepturile, posesia sau alte interese legitime ale persoanei dezavantajate;

d) dacă un bun al persoanei îmbogăţite este îmbunătăţit de către persoana dezavantajată; sau

e) dacă persoana îmbogăţită este eliberată de o obligaţie de către persoana dezavantajată.

(2) O îmbogăţire se poate atribui la dezavantajul altuia chiar dacă îmbogăţirea şi dezavantajul nu sînt de acelaşi tip sau aceeaşi valoare.

Articolul 1987. Reprezentantul indirect

Atunci cînd o parte la actul juridic este un comisionar sau un alt reprezentant indirect, îmbogăţirea sau dezavantajul comitentului sau al altui reprezentat indirect care rezultă din actul juridic ori din executarea obligaţiilor rezultate din acesta urmează a fi considerată ca o îmbogăţire sau, după caz, considerat ca un dezavantaj al comisionarului sau al altui reprezentant indirect.

Articolul 1988. Executarea de către debitor în folosul persoanei care este creditor. Transmiterea subsecventă cu bună-credinţă

(1) Dacă debitorul execută obligaţia în folosul unui terţ neîndreptăţit, iar, conform legii, debitorul se consideră eliberat de obligaţie, îmbogăţirea obţinută de terţ se atribuie dezavantajului creditorului.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special atunci cînd o persoană care este obligată faţă de persoana dezavantajată de a restitui o îmbogăţire nejustificată o transferă în folosul unui terţ în circumstanţe în care debitorul poate invoca mijlocul de apărare prevăzut la art.1994.

(3) Dacă debitorul pretinde să fi stins obligaţia prin executare în folosul unui terţ neîndreptăţit, iar, conform legii, debitorul nu se consideră eliberat de obligaţie, creditorul poate totuşi ratifica executarea.

(4) Ratificarea stinge dreptul creditorului faţă de debitor în mărimea executării, avînd ca efect atribuirea îmbogăţirii terţului la pierderea dreptului creditorului faţă de debitor.

(5) În relaţia dintre creditor şi terţ, ratificarea nu se consideră consimţămînt al creditorului la pierderea dreptului său împotriva debitorului.

(6) Dispoziţiile alin.(3)-(5) nu se aplică dacă, înainte de momentul ratificării de către creditor, în privinţa debitorului este intentată procedura de insolvabilitate.

Articolul 1989. Atribuirea rezultată din fapta terţului. Ratificarea actelor terţului

(1) O îmbogăţire la fel se atribuie dezavantajului altuia în cazul în care un terţ foloseşte fără împuternicire bunul persoanei dezavantajate astfel încît persoana dezavantajată pierde bunul, iar persoana îmbogăţită îl dobîndeşte.

(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în special dacă, în rezultatul faptului că terţul a manipulat sau a dispus de bun, persoana dezavantajată pierde dreptul de proprietate asupra bunului, iar persoana îmbogăţită dobîndeşte proprietatea în temeiul actului juridic sau al legii.

(3) Persoana care are un drept asupra bunului poate ratifica actul unui terţ care aparent înstrăinează sau altfel foloseşte bunul în temeiul unui act juridic cu un terţ.

(4) Actul ratificat are acelaşi efect juridic ca şi actul juridic încheiat printr-un reprezentant împuternicit. În relaţia dintre cel ce ratifică şi terţul care a dispus sau altfel a folosit bunul, ratificarea nu se consideră acceptare a dispunerii sau folosinţei bunului de către terţ.

Secţiunea a 5-a

Restituirea îmbogăţirii

Articolul 1990. Îmbogăţirea transmisibilă

(1) Dacă îmbogăţirea constă într-un bun care poate fi transmis, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin transmiterea bunului persoanei dezavantajate.

(2) În loc de a transmite bunul, persoana îmbogăţită poate alege să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate dacă transmiterea ar cauza persoanei îmbogăţite un efort sau cheltuieli disproporţionate.

(3) Dacă bunul a fost consumat, a pierit ori a fost pierdut, dacă bunul nu îi mai aparţine sau dacă persoana îmbogăţită este din alte motive în imposibilitate de a transmite bunul, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate. În cazul în care imposibilitatea se referă la o parte a bunului sau bunul este grevat cu drepturile unui terţ, persoana dezavantajă poate alege între transmiterea valorii băneşti a întregului bun sau transmiterea bunului în forma în care se află, la care se va adăuga valoarea bănească a părţii care lipseşte.

(4) Cu toate acestea, în măsura în care persoana îmbogăţită a obţinut un substitut, acel substitut va constitui îmbogăţirea supusă restituirii:

a) dacă persoana îmbogăţită este de bună-credinţă la momentul cînd a dispus de îmbogăţirea iniţială sau cînd această îmbogăţire a pierit şi alege să restituie îmbogăţirea pe calea transmiterii substitutului; sau

b) dacă persoana îmbogăţită este de rea-credinţă la momentul cînd a dispus de îmbogăţirea iniţială sau cînd această îmbogăţire a pierit şi persoana dezavantajată alege să i se restituie îmbogăţirea pe calea restituirii substitutului, cu condiţia că această alegere nu este inechitabilă.

(5) Persoana îmbogăţită se consideră de bună-credinţă dacă ea nu cunoştea şi nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că îmbogăţirea a fost nejustificată sau putea deveni nejustificată.

Articolul 1991. Îmbogăţire netransmisibilă

(1) Dacă îmbogăţirea constă din bunuri care nu pot fi transmise, din lucrări, servicii sau folosinţa unui bun, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate.

(2) Persoana îmbogăţită nu este obligată să plătească mai mult decît economisirea pe care a realizat-o dacă nu şi-a dat consimţămîntul la îmbogăţire sau dacă a fost de bună-credinţă.

(3) Cu toate acestea, dacă îmbogăţirea a fost obţinută în temeiul unui contract care a stabilit un preţ sau o valoare pentru îmbogăţire, persoana îmbogăţită este obligată să plătească cel puţin această sumă dacă contractul este lovit de nulitate pentru temeiuri care nu au fost esenţiale pentru stabilirea preţului.

(4) Prevederile alin.(3) nu se aplică pentru a majora obligaţia peste valoarea bănească a îmbogăţirii.

Articolul 1992. Valoarea bănească a îmbogăţirii. Economisirea

(1) Valoare bănească a îmbogăţirii se consideră suma de bani la care un transmiţător şi un dobînditor cu intenţii reale de a încheia un contract ar fi convenit în mod valabil ca preţ al acesteia. Cheltuielile suportate de furnizorul unei lucrări, unui serviciu sau unei folosinţe care, conform contractului, trebuie acoperite de dobînditor sînt considerate ca parte a preţului.

(2) Economisire se consideră micşorarea bunurilor sau majorarea obligaţiilor pe care persoana îmbogăţită, în împrejurări specifice ei, le-ar fi suportat dacă nu obţinea îmbogăţirea.

(3) Valoarea bănească şi economisirea se apreciază la momentul în care persoana îmbogăţită a obţinut îmbogăţirea.

Articolul 1993. Fructele şi folosinţa îmbogăţirii

(1) Obligaţia de restituire a îmbogăţirii se extinde asupra fructelor şi folosinţei îmbogăţirii sau, dacă este mai mică, asupra economisirii rezultate din fructe sau folosinţă.

(2) Cu toate acestea, dacă persoana îmbogăţită obţine fructele sau folosinţa cu rea-credinţă, restituirea îmbogăţirii se extinde asupra fructelor şi folosinţei chiar dacă economisirea este mai mică decît valoarea fructelor sau a folosinţei.

Secţiunea a 6-a

Mijloacele juridice de apărare

Articolul 1994. Diminuarea îmbogăţirii

(1) Persoana îmbogăţită nu este obligată să restituie îmbogăţirea în măsura în care ea a suportat un dezavantaj prin dispunerea de îmbogăţire sau în altă formă prevăzută la art.1985 (diminuarea îmbogăţirii), cu excepţia cazului în care persoana îmbogăţită ar fi suferit dezavantajul chiar dacă nu obţinea îmbogăţirea.

(2) Cu toate acestea, diminuarea îmbogăţirii nu se ia în considerare:

1) în măsura în care persoana îmbogăţită a obţinut un substitut;

2) în măsura în care persoana îmbogăţită era de rea-credinţă la momentul diminuării îmbogăţirii, cu excepţia cazului:

a) cînd persoana dezavantajată la fel ar fi suferit o diminuare chiar dacă îmbogăţirea i-ar fi fost restituită; sau

b) cînd persoana îmbogăţită era de bună-credinţă la momentul îmbogăţirii, diminuarea îmbogăţirii a avut loc înainte de scadenţa obligaţiei de a restitui îmbogăţirea şi diminuarea îmbogăţirii a rezultat din materializarea unui risc care nu poate fi pus pe seama persoanei îmbogăţite; sau

3) în măsura în care se aplică prevederile art.1991 alin.(3).

(3) Dacă persoana îmbogăţită poate ridica mijlocul de apărare prevăzut de prezentul articol faţă de persoana dezavantajată ca urmare a dispunerii în folosul unui terţ, drepturile persoanei dezavantajate faţă de acel terţ rămîn neafectate.

Articolul 1995. Actele juridice încheiate cu bună-credinţă cu terţii

(1) Persoana îmbogăţită nu este obligată să întoarcă îmbogăţirea dacă:

a) în schimbul acelei îmbogăţiri, i-a oferit terţului o altă îmbogăţire; şi

b) era de bună-credinţă la acel moment.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu afectează drepturile părţii dezavantajate de a recupera bunul de la acel terţ pe calea acţiunii în revendicare ori de a recupera bunul în condiţiile prezentului capitol.

(3) Dispoziţiile alin.(1) nu afectează drepturile acelui terţ în caz de evicţiune conform alin.(2).

Articolul 1996. Ilegalitatea

Dacă un contract sau un alt act juridic în al cărui temei s-a obţinut îmbogăţirea este lovit de nulitate, persoana îmbogăţită nu este obligată să restituie îmbogăţirea în măsura în care restituirea ar contraveni scopului care stă la baza dispoziţiei legale încălcate sau principiului de ordine publică ori bunelor moravuri încălcat.

Articolul 1997. Restituţia bilaterală

În cazul prevăzut la art.1981 alin.(2), dacă ambelor părţi le incumbă o obligaţie de restituire, obligaţiile lor sînt corelative.

Capitolului XXXIII

RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ

Secţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolul 1998. Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale

(1) Cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.

(2) Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege.

(3) O altă persoană decît autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege.

(4) Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu consimţămîntul persoanei vătămate, cu condiţia că persoana cunoştea sau trebuia să cunoască consecinţele rugăminţii sau ale consimţămîntului, şi dacă fapta autorului nu contravine bunelor moravuri.

Articolul 1999. Domeniul de aplicare

(1) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul prejudiciului cauzat în raporturile contractuale, cu excepţia cazurilor în care se aplică dispoziţiile legale privind neexecutarea obligaţiilor.

(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazurile în care aplicarea lor contravine altor dispoziţii legale.

(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu exclud aplicarea mijloacelor juridice de apărare pe alte temeiuri legale.

Articolul 2000. Interzicerea cauzării prejudiciului

(1) Pericolul cauzării în viitor a unui prejudiciu dă temei interzicerii faptelor care pot genera un astfel de pericol.

(2) Dacă prejudiciul este o consecinţă a exploatării întreprinderii, instalaţiei sau a unei activităţi de producţie ce continuă să cauzeze prejudiciu sau să ameninţe cu producerea unui nou prejudiciu, instanţa de judecată poate să oblige pîrîtul, pe lîngă repararea prejudiciului, să-şi înceteze activitatea dacă încetarea nu contravine interesului public.

Articolul 2001. Prejudiciul cauzat în stare de legitimă apărare

(1) Nu este pasibil de reparaţie prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă apărare dacă nu a depăşit limitele ei.

(2) Dacă în timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat prejudiciu unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.

Articolul 2002. Prejudiciul cauzat în caz de extremă necesitate

(1) Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat de ea.

(2) Luînd în considerare împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa de judecată poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul prejudiciului sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atît autorul prejudiciului, cît şi terţa persoană.

(3) Prejudiciul produs în urma stingerii sau localizării unui incendiu va fi reparat de autorul incendiului.

Articolul 2003. Protecţia interesului public

Obligaţia de reparare a prejudiciului este exclusă dacă acesta a fost cauzat pentru protecţia necesară a valorilor fundamentale într-o societate democratică, în special dacă prejudiciul a fost cauzat prin dezvăluirea informaţiei prin intermediul mass-mediei.

Articolul 2004. Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege

Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau de ordinul superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să îşi dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvîrşite în asemenea împrejurări.

Articolul 2005. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

(1) Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie, iar în cazurile expres prevăzute de lege, fără vinovăţie, de către administratorul, salariatul său sau o altă persoană subordonată comitentului (prepus) în funcţiile care i s-au încredinţat.

(2) În cazul în care prepusul a cauzat prejudiciul cu intenţie, persoana vătămată poate alege să ceară repararea prejudiciului numai de la comitent, numai de la prepus sau de la ambii în mod solidar.

(3) Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate exonera de răspundere dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.

(4) Lipsa discernămîntului prepusului la momentul săvîrşirii faptei ilicite nu exonerează comitentul de răspundere.

Articolul 2006. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere

(1) Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave.

(2) Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin.(1).

(3) Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

(4) În cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntîmpinat prin neexecutarea obligaţiei, cu excepţia cazului cînd autoritatea publică demonstrează că a dat dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.

(5) Autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta.

Articolul 2007. Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată

(1) Prejudiciul cauzat persoanei prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanei responsabile, în următoarele cazuri:

a) condamnare ilegală, tragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea;

b) aplicare ilegală, în calitate de sancţiune contravenţională, a arestului, a muncii neremunerate în folosul comunităţii;

c) acţiuni sau inacţiuni care au dus, după caz, la:

– constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărâre, a încălcării drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale unei persoane şi dispunerea achitării unor sume în beneficiul acesteia;

– pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă judecătorească naţională, ca urmare a condamnării statului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a dispus achitarea unor sume din contul statului.

(2) Statul se exonerează de răspundere în cazul cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ.

[Art.2007 alin.(1) în redacţia Legii nr.205 din 26.11.2020, în vigoare 25.12.2020]

Articolul 2008. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani

(1) Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.

(2) Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul cînd se afla sub supravegherea unei instituţii de învăţămînt, de educaţie sau instituţii curative ori a unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere.

(3) Obligaţia părinţilor, tutorilor, a instituţiilor de învăţămînt, de educaţie, a instituţiilor curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobîndirea unor bunuri suficiente pentru repararea prejudiciului.

(4) Persoana obligată să repare prejudiciul conform alin.(1) nu este exonerată de răspundere doar din motivul că nu trăia împreună cu minorul la data cauzării prejudiciului, dacă această împrejurare este imputabilă persoanei obligate.

[Art.2008 alin.(1),(3) modificate prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 2009. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani

(1) Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor generale.

(2) În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinţi sau curator dacă nu demonstrează că şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere. Dispoziţiile art.2008 alin.(4) se aplică în mod corespunzător.

(3) Obligaţia părinţilor sau a curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani nu apare dacă minorul a cauzat prejudiciul în calitatea sa de prepus al unei alte persoane, în acest caz aplicîndu-se dispoziţiile art.2005.

[Art.2009 alin.(2),(3) modificate prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 2010. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară

(1) Pentru prejudiciul cauzat de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară răspunde ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele sau instituţia în care este internată, în măsura în care aceştia erau obligaţi să supravegheze persoana, dacă nu demonstrează că şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de supraveghere.

(2) Obligaţia persoanelor indicate la alin.(1) de a repara prejudiciul cauzat de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară nu încetează în cazul în care măsura de ocrotire este modificată sau revocată.

(3) Dacă ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele, chemat la răspundere în conformitate cu alin.(1), a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar autorul prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, de gradul de discernămînt al autorului, precum şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a prejudiciului din contul autorului.

Articolul 2011. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană cu discernămînt diminuat

(1) Persoana în privinţa căreia nu s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară care a cauzat un prejudiciu aflîndu-se în imposibilitatea de a conştientiza sau dirija pe deplin acţiunile sale (discernămînt diminuat) nu răspunde pentru prejudiciu.

(2) Instanţa de judecată are dreptul, ţinînd cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, de gradul de discernămînt al autorului,precum şi de alte circumstanţe, să-l oblige pe acesta la reparaţia integrală sau parţială a prejudiciului.

(3) Autorul prejudiciului nu este exonerat de răspundere dacă el însuşi este vinovat de faptul că a ajuns într-o astfel de stare în urma consumului de alcool, de droguri, de alte substanţe psihotrope sau din altă cauză.

Articolul 2012. Evenimentul în afara controlului

Persoana nu poartă răspundere dacă prejudiciul este cauzat de către un eveniment anormal care nu poate fi evitat prin măsuri rezonabile, iar riscul nu îi revine acelei persoane.

Articolul 2013. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit

(1) Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unui eveniment prevăzut la art.2012 (cu excepţia cazurilor în care prejudiciul a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.

(2) Obligaţia de reparare a prejudiciului revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

(3) Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul cauzat dacă demonstrează că izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. În acest caz, răspunderea revine persoanei care a dobîndit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea lui, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobîndit în posesiune în mod ilicit.

(4) Posesorii izvoarelor de pericol sporit răspund solidar pentru prejudiciul cauzat unui terţ prin interacţiunea acestor izvoare (coliziunea mijloacelor de transport etc.).

(5) Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al interacţiunii acestora se repară potrivit dispoziţiilor art.1998.

Articolul 2014. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale

(1) Proprietarul unui animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se afla în paza sa, fie că a scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei nu apare dacă prejudiciul a fost cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale, de întreprinzător sau obţinerii de mijloace pentru întreţinerea proprietarului, iar proprietarul animalului a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea animalului, sau dacă prejudiciul s-a produs chiar şi în cazul manifestării unei asemenea griji.

(2) Persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.

Articolul 2015. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin surparea construcţiei

(1) Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie.

(2) Persoana care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de posesie ce i s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

Articolul 2016. Răspunderea în cazul căderii sau scurgerii din construcţie

(1) Dacă prejudiciul s-a produs prin faptul că din construcţie a căzut ori a curs ceva, răspunde persoana care are construcţia în posesie. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a produs din cauza unui eveniment prevăzut la art.2012 ori din vina celui prejudiciat.

(2) Pînă la proba contrară, se prezumă că construcţia este în posesia proprietarului său.

Articolul 2017. Abandonarea

Persoana păstrează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o construcţie izvor de pericol sporit pe care o abandonează, pînă cînd o altă persoană intră în posesia ei sau obţine paza ei juridică ori începe să o exploateze. Această regulă se aplică în mod corespunzător, în măsura în care este rezonabil, celui care are paza animalului.

Articolul 2018. Prejudiciul suferit în urma încrederii în consultaţie sau informaţie incorectă

(1) Prejudiciul suferit de o persoană ca urmare a luării de către ea a unei decizii încrezîndu-se, în mod rezonabil, pe o consultaţie incorectă sau o informaţie incorectă se repară dacă:

a) consultaţia sau informaţia este furnizată de către un profesionist în cadrul activităţii sale; şi

b) cel care a oferit consultaţia sau informaţia cunoştea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască că destinatarul consultaţiei sau al informaţiei se va baza pe ea la luarea acelei decizii.

(2) Răspunderea prevăzută de prezentul articol apare doar în măsura în care cel care a furnizat consultaţia sau informaţia, cu ocazia furnizării ei, nu şi-a limitat sau exclus răspunderea prin declaraţie expresă faţă de destinatar.

Articolul 2019. Prejudiciul suferit prin tulburarea ilegală a activităţii profesionistului şi prejudiciul suferit de consumator ca urmare a concurenţei neloiale

(1) Cel care în mod ilegal împiedică sau tulbură activitatea profesionistului este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.

(2) Consumatorul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a concurenţei neloiale în cazurile prevăzute de legislaţia din domeniul concurenţei.

Articolul 2020. Cheltuielile suportate de autoritatea publică pentru restabilirea prejudiciului adus mediului

Cheltuielile suportate de autoritatea publică competentă pentru restabilirea elementelor naturale care constituie mediul, cum ar fi aerul, apa, solul, flora şi fauna, ca urmare a lezării substanţiale, se repară acelei autorităţi publice competente.

Articolul 2021. Prejudiciul cauzat prin declaraţie dolosivă

(1) Prejudiciul cauzat unei persoane ca urmare a declaraţiei dolosive făcute de o altă persoană, prin cuvinte sau comportament, urmează a fi reparat.

(2) Declaraţia se consideră dolosivă dacă cel care o face ştie că ea este falsă şi are ca scop de a determina destinatarul să facă o greşeală.

Articolul 2022. Legătura cauzală

(1) Se consideră că persoana a cauzat prejudiciul dacă el constituie consecinţa faptei acelei persoane ori consecinţa izvorului de pericol pentru care acea persoană răspunde conform legii.

(2) În cazul vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii ori al decesului, nu se va lua în cont predispoziţia persoanei vătămate la un anumit tip de vătămare sau la o anumită mărime a vătămării.

(3) În cazul în care prejudiciul ar fi putut fi cauzat de una sau mai multe întîmplări pentru care răspund diferite persoane şi s-a stabilit că prejudiciul a fost cauzat de una din acele întîmplări, însă nu s-a stabilit din cauza căreia anume, se prezumă, pînă la proba contrară, că prejudiciul a fost cauzat de către fiecare persoană care răspunde pentru cel puţin una din acele întîmplări.

Articolul 2023. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat în comun

(1) Dacă prejudiciul a fost cauzat în comun de mai mulţi participanţi, aceştia poartă răspundere solidară.

(2) Se consideră participant nu doar autorul faptei cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma prejudiciului cauzat altuia (participanţi).

(3) În cazul acţiunii în regres, partea fiecărui participant din obligaţia solidară este proporţională contribuţiei sale la săvîrşirea faptei ilicite dacă aceasta poate fi determinată.

Articolul 2024. Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudiciul

(1) Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) În cazul reparării prejudiciului în temeiul art.2007, statul are drept de regres faţă de persoana responsabilă din cadrul organelor de urmărire penală, al procuraturii sau al instanţei judecătoreşti, dacă vinovăţia acesteia este constatată prin sentinţă definitivă sau dacă, în cadrul unei proceduri disciplinare, s-a constatat intenţia ori neglijenţa gravă în acţiunile sau inacţiunile acesteia.

(3) Părinţii, ocrotitorii provizorii, tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile prevăzute la art.2008-2010 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o persoană în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară, nu au drept de regres împotriva acestora.

(4) Persoana care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei contribuţii la cauzarea prejudiciului.

[Art.2024 alin.(2) în redacţia Legii nr.205 din 26.11.2020, în vigoare 25.12.2020]

[Art.2024 alin.(3) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 2025. Modul de reparare a prejudiciului

(1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare (transmiterea unui bun de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate, repararea bunului deteriorat etc.), iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă persoana vătămată nu este interesată de repararea în natură, prin plata echivalentului bănesc (despăgubire), stabilit prin acordul părţilor sau, în lipsa unui asemenea acord, prin hotărîre judecătorească.

(2) În cazul deteriorării unui bun, despăgubirea va fi egală cu pierderea valorii bunului şi nu a costului reparaţiei dacă costul reparaţiei depăşeşte disproporţionat pierderea valorii. Această regulă se aplică animalelor doar dacă aceasta este oportună, avînd în vedere scopul pentru care animalul este ţinut.

(3) Despăgubirea se stabileşte sub forma unei sume globale sau, dacă prejudiciul are caracter continuu, sub forma unei prestaţii periodice. În cazul în care se stabileşte o despăgubire sub forma prestaţiei periodice, debitorul poate fi obligat la constituirea unei garanţii.

(4) Persoana vătămată nu este ţinută să demonstreze că a cheltuit suma despăgubirii în scopul reparării prejudiciului.

(5) În cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau stinsă dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micşorat ori a încetat.

(6) Autorul faptei ilicite datorează de asemenea dobîndă de întîrziere la rata determinată conform art.942 începînd cu data primirii de către persoana care răspunde de prejudiciu a somaţiei de la partea vătămată. Dobînda de întîrziere se calculează din suma despăgubirii sau, în caz de reparare în natură a prejudiciului, din valoarea acelei reparaţii.

Articolul 2026. Luarea în considerare, la determinarea cuantumului despăgubirii, a vinovăţiei persoanei vătămate

(1) Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară.

(2) Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei vătămate.

(3) Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a despăgubirii în cazurile prevăzute la art.2007 şi nici în cazurile în care prejudiciul a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau unei persoane în privinţa căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară.

(4) Este exclusă repararea prejudiciului cauzat fără intenţie de către un participant altuia, în decursul săvîrşirii unei fapte ilicite faţă de un terţ, dacă aceasta contravine ordinii publice.

Articolul 2027. Răspunderea pentru cheltuielile de prevenire

Persoana care a suportat în mod rezonabil cheltuieli sau un alt prejudiciu pentru a preveni prejudicierea sa iminentă ori pentru a limita mărimea sau gravitatea prejudiciului suferit are dreptul la rambursarea acestora de la persoana care ar fi răspuns dacă prejudiciul apărea.

Articolul 2028. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau de altă vătămare a sănătăţii, autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui vehicul special, de reciclare profesională etc.

(2) Determinarea salariului sau venitului ratat din cauza vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii se efectuează conform art.2029 şi 2030.

(3) La determinarea salariului sau venitului ratat nu se iau în considerare pensia de dizabilitate, stabilită persoanei vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume, plătite pe linia asigurărilor sociale de stat.

(4) Volumul despăgubirilor ce se cuvin, în conformitate cu prezentul articol, cu art.2029 şi 2030, persoanei vătămate poate fi mărit prin lege sau contract.

(5) Răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii i se aplică dispoziţiile legale privind răspunderea extracontractuală, chiar dacă prejudiciul a fost cauzat cu ocazia executării unei obligaţii contractuale. Cu toate acestea, persoana vătămată poate invoca stipulaţiile contractului dacă acestea îi sînt mai favorabile decît dispoziţiile privind răspunderea extracontractuală.

Articolul 2029. Determinarea despăgubirii pentru salariul sau venitul ratat

(1) Despăgubirea pentru salariul sau venitul ratat se stabileşte pe baza venitului mediu lunar net din muncă sau altă activitate a persoanei vătămate din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacităţii sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ţinîndu-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.

(2) Cu toate acestea, dacă persoana vătămată face dovada posibilităţii obţinerii unui salariu sau venit mai mare în baza unui contract încheiat în ultimul an, iar acesta nu a fost pus în executare, se va ţine seama în determinarea despăgubirii de aceste venituri.

(3) Dacă persoana vătămată nu avea o calificare profesională şi nici nu era în curs să o primească, despăgubirea va fi egală cu suma brută a salariului minim pe ţară stabilit de Guvern.

Articolul 2030. Vătămarea minorului

(1) Dacă persoana vătămată este un minor, despăgubirea stabilită potrivit art.2029 alin.(1) va fi datorată de la data cînd, în mod normal, minorul şi-ar fi terminat pregătirea profesională pe care o primea.

(2) Pînă la acea dată, dacă minorul avea un salariu sau venit la momentul vătămării, despăgubirea se va determina pe baza salariului sau venitului de care a fost lipsit ori, dacă nu avea un salariu sau venit, potrivit art.2029, care se aplică în mod corespunzător. Această din urmă despăgubire va fi datorată de la data cînd minorul a împlinit vîrsta prevăzută de lege pentru a putea fi parte într-un raport de muncă sau desfăşura activitatea respectivă aducătoare de venit.

Articolul 2031. Răspunderea în caz de deces al persoanei vătămate

(1) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire pentru pierderea întreţinătorului îl au:

a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;

b) copilul persoanei născut după decesul ei;

c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;

d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.

(2) Dreptul la despăgubire pentru pierderea întreţinătorului se recunoaşte:

a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;

b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia studiilor efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;

c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani – pe viaţă;

d) persoanelor cu dizabilităţi;

e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului, ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin aviz de organele medicale abilitate.

(3) La stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile persoanei îndreptăţite, precum şi de veniturile pe care, în mod normal, defunctul le-ar fi avut pe perioada pentru care se acordă despăgubirea. Dispoziţiile art.2028-2030 se aplică în mod corespunzător.

(4) Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social al defunctului şi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.

Articolul 2032. Repararea prejudiciului suferit de terţi

(1) Prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii cuprinde şi cheltuielile medicale suportate în mod rezonabil de către cei apropiaţi persoanei vătămate în folosul ei.

(2) În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării sănătăţii, prejudiciul patrimonial cauzat la momentul decesului devine prejudiciul patrimonial al succesorilor defunctului.

(3) Prejudiciul moral suferit de o persoană fizică ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii ori a decesului unei alte persoane se repară dacă, la momentul vătămării sau decesului, acea persoană fizică se afla într-o relaţie deosebit de personală cu persoana vătămată sau decedată.

(4) Dreptul la despăgubirea prejudiciului moral se transmite la succesori numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărîre judecătorească definitivă.

(5) Cel care răspunde de prejudiciu poate invoca faţă de terţii prevăzuţi la alin.(1)-(3) toate excepţiile pe care le-ar fi putut ridica faţă de persoana a cărei sănătatea a fost vătămată sau care a decedat.

Articolul 2033. Repararea prejudiciului biologic cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii

(1) În cazul vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii, pe lîngă repararea prejudiciului patrimonial şi celui moral, se va plăti o despăgubire separată pentru însăşi vătămare (prejudiciul biologic).

(2) Vătămarea sănătăţii cuprinde şi vătămarea sănătăţii mintale doar dacă ea se manifestă printr-o maladie sau o stare care necesită asistenţă ori un serviciu medical.

Articolul 2034. Reparaţia prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces

(1) Plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces se efectuează în rate lunare.

(2) Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din cauza vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii poate fi stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete de călătorie, mijloace speciale de transport etc.

(3) La cererea persoanei îndreptăţite de a primi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa de judecată poate stabili, dacă există motive întemeiate, ţinînd cont de posibilităţile persoanei responsabile, achitarea despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

(4) În caz de lichidare a persoanei juridice răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, sumele respective sînt capitalizate potrivit legii.

Articolul 2035. Schimbarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii sau prin deces

(1) Dacă, din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de capacitatea pe care persoana vătămată a avut-o în momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea, ea are dreptul să ceară un spor corespunzător al cuantumului despăgubirii.

(2) Persoana obligată să plătească despăgubirea prevăzută la alin.(1) are dreptul să ceară reducerea ei corespunzătoare în cazul în care capacitatea de muncă a persoanei vătămate a crescut faţă de capacitatea din momentul atribuirii despăgubirii.

(3) Sumele datorate pentru repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces vor fi indexate conform legii.

Articolul 2036. Reparaţia prejudiciului moral

(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin plata de despăgubiri.

(2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.

(3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului , muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(4) Dacă legea nu prevede altfel, simpla constatare a încălcării unui drept sau interes recunoscut de lege fără plata de despăgubiri oferă satisfacţie echitabilă persoanei vătămate doar cînd aceasta corespunde cu natura dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat şi persoana vătămată astfel va putea obţine o valoare nepatrimonială superioară prejudiciului moral suferit.

(5) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor personale nepatrimoniale poate fi cesionat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărîre judecătorească definitivă.

Articolul 2037. Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral

(1) Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie a autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate.

(2) Caracterul şi gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, restrîngerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

(3) La determinarea despăgubirii, instanţa de judecată va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obişnuit în împrejurări similare şi, pe de altă parte, ia în cont particularităţile cazului.

Articolul 2038. Termenul de prescripţie

(1) Dacă legea nu prevede astfel, acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen de 3 ani începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare.

(2) În cazul în care persoana obligată să repare prejudiciul şi persoana prejudiciată negociază asupra prejudiciului care urmează să fie reparat, cursul prescripţiei se suspendă pînă cînd una din părţi nu va renunţa la negociere.

Articolul 2039. Excluderea sau limitarea răspunderii prin act juridic

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, răspunderea pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului nu poate fi exclusă sau limitată. Dispoziţiile art.1998 alin.(4) rămîn aplicabile.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, răspunderea pentru cauzarea din culpă gravă a prejudiciului nu poate fi exclusă sau limitată în privinţa vătămării integrităţii corporale sau altei vătămări a sănătăţii ori a decesului, precum şi în alte cazuri în care excluderea sau limitarea răspunderii contravine legii sau bunei-credinţe.

(3) Răspunderea apărută în alte cazuri decît cele prevăzute la alin.(1) şi (2) poate fi exclusă sau limitată prin act juridic dacă legea nu prevede altfel.

Secţiunea a 2-a

Răspunderea pentru prejudiciul

cauzat de produse cu viciu

Articolul 2040. Temeiurile reparării prejudiciului cauzat de produse cu viciu

(1) Producătorul răspunde pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu, chiar şi în lipsa vinovăţiei, cu excepţia cazurilor în care:

a) nu a pus produsul respectiv în circulaţie;

b) se poate considera, în funcţie de împrejurări, că produsul nu avea viciul cauzator de pagube în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie;

c) produsul nu este realizat nici pentru vînzare, nici pentru o altă formă de valorificare economică şi nu este vîndut în cadrul activităţii profesionale exercitate de producător;

d) viciul constă în faptul că produsul, în momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie, corespundea unor dispoziţii legale obligatorii;

e) viciul nu putea fi identificat din cauza nivelului ştiinţei şi tehnicii de la momentul în care producătorul l-a pus în circulaţie.

(2) Obligaţia de reparare a prejudiciului de către producătorul unei părţi componente a produsului este exclusă în cazul în care viciile se datorează modului de asamblare (construcţie) a produsului în care este încorporată partea componentă ori adăugirilor şi conexiunilor făcute de realizatorul produsului final. Această prevedere se aplică în modul corespunzător şi producătorului de materie primă.

(3) Obligaţia producătorului de a repara prejudiciul este diminuată sau înlăturată dacă la producerea prejudiciului a concurat vina celui prejudiciat ori a persoanei pentru care răspunde cel prejudiciat.

(4) Răspunderea producătorului nu este diminuată în cazul în care prejudiciul este produs concomitent de un viciu al produsului şi de acţiunea unui terţ.

Articolul 2041. Produsul, producătorul şi prejudiciul cauzat

(1) În sensul prezentei secţiuni, produs este orice bun mobil, chiar şi în cazul în care acesta este încorporat în alte bunuri mobile sau într-un bun imobil. De asemenea, sînt considerate produse energia electrică, gazele naturale şi apa livrate pentru consum individual.

(2) În sensul prezentei secţiuni, producător este cel care a realizat un produs finit, o materie primă ori o parte componentă a unui produs. Producător este considerat şi cel care se prezintă ca producător prin adăugarea numelui său, a semnelor sale de comerţ sau a altor semne distinctive.

(3) Producător este de asemenea cel care, în cadrul activităţii sale comerciale şi în limitele domeniului de reglementare al prezentei secţiuni, importă sau cumpără un produs în scop de vînzare, de locaţiune, de leasing sau de distribuire în o altă formă.

(4) Dacă producătorul nu poate fi stabilit, orice persoană care a livrat produsul poate fi considerată producător dacă, în termen de o lună din momentul în care a luat cunoştinţă de pretenţiile ce decurg din viciile produsului, nu indică producătorul ori persoana care i-a livrat produsul. Această dispoziţie se aplică şi în cazul unui produs importat în raport cu care nu pot fi identificate persoanele menţionate la alin.(3), chiar dacă numele producătorului este cunoscut.

(5) În sensul prezentei secţiuni, prejudiciu se consideră:

a) prejudiciul cauzat prin deces sau prin leziuni corporale;

b) prejudiciul cauzat sau distrugerea oricărui bun, altul decît produsul cu viciu, cu condiţia cumulativă ca bunul viciat:

– să fie, în mod normal, destinat utilizării sau consumului privat; şi

– să fie utilizat de persoana prejudiciată în special pentru uz propriu sau pentru consum privat.

Prezentul alineat nu aduce atingere dispoziţiilor de drept privind repararea prejudiciului moral.

Articolul 2042. Produsul cu viciu

(1) Un produs este cu viciu dacă nu garantează siguranţa scontată, luîndu-se în considerare toate împrejurările, cum ar fi de exemplu:

a) prezentarea produsului;

b) folosinţa care putea fi preconizată în mod rezonabil;

c) momentul punerii în circulaţie a produsului.

(2) Un produs nu are viciu doar prin faptul că, ulterior, un alt produs, îmbunătăţit, este pus în circulaţie.

Articolul 2043. Sarcina probaţiunii

Cel prejudiciat trebuie să aducă proba viciului, prejudiciului şi a legăturii cauzale dintre ele.

Articolul 2044. Răspunderea solidară

Dacă pentru acelaşi prejudiciu sînt răspunzătoare mai multe persoane, ele răspund solidar.

Articolul 2045. Termenele de reparare a prejudiciului

(1) În cazul în care pentru repararea prejudiciului nu este stabilit niciun termen, prejudiciul se repară dacă a apărut pe parcursul a 10 ani de la data la care producătorul a pus în circulaţie produsul ce a provocat prejudicii, cu excepţia cazurilor cînd persoana prejudiciată a iniţiat, în această perioadă, o procedură judiciară împotriva producătorului.

(2) Pretenţiile conform art.2040 se prescriu în 3 ani din momentul în care cel prejudiciat a luat cunoştinţă sau trebuia să ia cunoştinţă de prejudiciu, de viciul produsului şi de identitatea producătorului.

Articolul 2046. Interdicţia de a exclude sau de a limita cu anticipaţie răspunderea

(1) Răspunderea producătorului pentru produsele cu viciu nu poate fi exclusă ori limitată printr-o clauză contractuală. Convenţiile contrare nu produc efect.

(2) Aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni nu exclude posibilitatea persoanei prejudiciate de a pretinde despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau delictuale ori în conformitate cu actele legislative şi normative speciale din domeniu.

Secţiunea a 3-a

Răspunderea pentru dobîndirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor comerciale

[Secţiunea a 3-a (art.2047-2054) abrogată prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2047. Răspunderea pentru dobîndirea, utilizarea sau divulgarea legală a secretelor comerciale

[Art.2047 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2048. Dobîndirea, utilizarea şi divulgarea legală de secrete comerciale

[Art.2048 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2049. Dobîndirea, utilizarea şi divulgarea ilegală de secrete comerciale

[Art.2049 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2050. Excluderea mijloacelor juridice de apărare

[Art.2050 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2051. Mijloacele juridice de apărare corective ale deţinătorului secretului comercial

[Art.2051 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2052. Condiţiile de aplicare a mijloacelor juridice de apărare, garanţii şi mijloace alternative

[Art.2052 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2053. Determinarea mărimii despăgubirilor

[Art.2053 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

Articolul 2054. Domeniul de aplicare

[Art.2054 abrogat prin Legea nr.384 din 07.12.2023, în vigoare 22.02.2024]

FIDUCIA

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 2055. Noţiunea

Fiducia este un raport juridic în care o parte (fiduciar) este obligată să devină titularul unei mase patrimoniale (masă patrimonială fiduciară), să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile care guvernează raportul (condiţii ale fiduciei), în folosul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.

Articolul 2056. Părţile fiduciei

(1) Sînt părţi ale fiduciei constituitorul, fiduciarul, beneficiarul şi asistentul fiduciei.

(2) Constituitor este persoana care constituie o fiducie şi transmite fiduciarului titlul asupra drepturilor aduse ca aport la masa patrimonială fiduciară.

(3) Beneficiar este persoana care, potrivit condiţiilor fiduciei, are dreptul la beneficiu din masa patrimonială fiduciară sau are vocaţia la un asemenea beneficiu.

(4) Asistent al fiduciei este persoana care, potrivit condiţiilor fiduciei, are dreptul de a desemna sau a revoca fiduciarul ori de a-şi da consimţămîntul la renunţarea fiduciarului, precum şi alte discreţii şi împuterniciri prevăzute expres.

(5) Dacă prezentul titlu nu prevede altfel:

a) constituitorul poate fi de asemenea fiduciar şi/sau beneficiar;

b) fiduciarul poate fi de asemenea beneficiar; şi

c) oricare dintre părţile la fiducie poate fi de asemenea asistent al fiduciei.

(6) O fiducie poate avea unul sau mai mulţi constituitori, fiduciari, beneficiari şi asistenţi ai fiduciei, atît iniţiali, cît şi subsecvenţi.

(7) Dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, trimiterea la o parte (sau cel care a încetat să fie parte) a unei fiducii se consideră o trimitere şi la succesorii persoanei respective dacă acea parte a decedat.

(8) Raporturilor dintre părţile fiduciei nu li se aplică legislaţia muncii.

Articolul 2057. Pluralitatea de fiduciari

(1) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, obligaţiile lor sînt solidare.

(2) În cazul în care drepturile fiduciei sînt transmise mai multor fiduciari împreună, bunurile sînt deţinute în devălmăşie, iar creanţele sînt deţinute cu titlu de creditori solidari.

(3) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, cerinţa de a notifica fiduciarii este îndeplinită prin notificarea oricăruia dintre ei, însă notificarea privitoare la schimbarea fiduciarilor trebuie dată fiduciarului care va continua să fie fiduciar după ce schimbarea va produce efect.

Articolul 2058. Persoanele îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului

(1) Beneficiarul are dreptul să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului în măsura în care ele se referă la dreptul beneficiarului la beneficiu sau vocaţia la beneficiu.

(2) Pot să ceară executarea obligaţiilor fiduciarului în cazul fiduciei de promovare a utilităţii publice:

a) funcţionarul public sau autoritatea publică competentă conform legii; şi

b) oricare altă persoană care are interes suficient în executarea obligaţiilor.

(3) Fiduciarul poate cere executarea obligaţiilor unui cofiduciar.

Articolul 2059. Beneficiarul şi beneficiul

(1) Persoana este beneficiar şi are dreptul la beneficiu dacă condiţiile fiduciei obligă fiduciarul în anumite circumstanţe să dispună de toată masa patrimonială fiduciară sau de o parte din ea aşa încît să confere un beneficiu acelei persoane.

(2) Persoana este beneficiar şi are vocaţia la beneficiu dacă condiţiile fiduciei permit fiduciarului în anumite circumstanţe să dispună de toată masa patrimonială sau de o parte din ea aşa încît să confere un beneficiu acelei persoane, însă faptul dacă acea persoană urmează să obţină un beneficiu depinde de discreţia fiduciarului sau a unei alte persoane.

(3) Vocaţia beneficiarului la beneficiu devine un drept la beneficiu dacă fiduciarul notifică beneficiarul despre decizia de a-i conferi beneficiul în conformitate cu condiţiile fiduciei care guvernează vocaţia.

(4) Nu constituie drept la beneficiu dreptul de rambursare al fiduciarului faţă de masa patrimonială fiduciară.

(5) Dreptul la beneficiu al beneficiarului devine irevocabil din momentul acceptării lui. Acceptarea se prezumă în unul din următoarele cazuri:

a) beneficiarul este parte la contractul de fiducie sau a contrasemnat declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei;

b) beneficiarul exercită acte care în mod neîndoielnic indică voinţa de a fi beneficiar;

c) fiducia este cu scop de garanţie;

d) beneficiarul este minor sau adult ocrotit printr-o măsură de ocrotire contractuală sau judiciară.

(6) Dacă beneficiarul nu a acceptat şi nici nu se poate prezuma că a acceptat conform alin.(5), fiduciarul îi poate fixa, prin notificare scrisă, un termen rezonabil pentru acceptare. Dacă nu a acceptat în termenul rezonabil, se va considera că persoana a renunţat la dreptul la beneficiu.

(7) Beneficiul poate consta în orice folos pentru beneficiar, cum ar fi:

a) dobîndirea titlului asupra masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea;

b) constituirea unui drept limitat asupra masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea;

c) primirea veniturilor obţinute din investirea masei patrimoniale.

(8) În cazul fiduciei cu scop de garanţie, beneficiul poate consta într-o prestaţie care satisface, în natură sau prin echivalent, obligaţia oricărei persoane faţă de beneficiar garantată prin fiducie (obligaţie garantată), inclusiv:

a) dobîndirea masei patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea de către beneficiarul care este creditor în contul stingerii obligaţiei garantate;

b) vînzarea bunurilor ori urmărirea creanţelor din masa patrimonială fiduciară şi îndreptarea produsului vînzării către stingerea obligaţiei garantate;

c) exercitarea şi urmărirea dreptului de garanţie din masa patrimonială fiduciară şi îndreptarea produsului vînzării către stingerea obligaţiei garantate.

(9) În cazul desemnării mai multor beneficiari, ei au dreptul la beneficii egale dacă nu s-a prevăzut altfel. Cu toate acestea, în cazul în care unul dintre ei nu acceptă sau renunţă la dreptul la beneficiu sau unul dintre ei încetează să existe şi s-a interzis transmiterea beneficiului la succesori, cotele celorlalţi beneficiari se majorează proporţional, cu excepţia cazului în care s-a prevăzut modalitatea de numire a unui beneficiar de substituire.

(10) Dacă niciunul dintre beneficiari nu acceptă, toţi renunţă sau toţi încetează să existe şi s-a interzis transmiterea beneficiului la succesori, beneficiar este constituitorul ori, după caz, succesorii săi.

Articolul 2060. Caracterul imperativ al dispoziţiilor legale

(1) Dacă în prezentul titlu nu s-a prevăzut altfel în mod expres, dispoziţiile prezentului titlu sînt imperative sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) În măsura prevăzută de lege, împuternicirile instanţei de judecată prevăzute în prezentul titlu pot fi exercitate de autoritatea publică competentă conform legii, dar nu pot fi exercitate de instanţa arbitrală.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu împiedică supunerea litigiilor izvorîte din fiducie arbitrajului.

Articolul 2061. Prioritatea altor dispoziţii legale

(1) Fiducia în scop de garanţie este supusă dispoziţiilor legale privind garanţiile reale şi, în completare, dispoziţiilor prezentului titlu.

(2) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică raporturilor juridice de fiducie pe piaţa de capital în măsura în care nu contravin Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital.

MASA PATRIMONIALĂ FIDUCIARĂ

Articolul 2062. Efectele juridice speciale ale fiduciei

(1) Masa patrimonială fiduciară reprezintă o masă patrimonială distinctă de patrimoniul propriu al fiduciarului (masă patrimonială personală a fiduciarului) şi de oricare alte mase patrimoniale fiduciare al căror titular este fiduciarul.

(2) Masa patrimonială fiduciară poate cuprinde dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra banilor şi altor bunuri, drepturi de creanţă de orice natură, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare (drepturi ale fiduciei).

(3) Nu pot constitui drepturi ale fiduciei drepturile inalienabile.

(4) Masa patrimonială fiduciară cuprinde de asemenea datoriile fiduciei (art.2069).

(5) Parte a masei patrimoniale fiduciare semnifică o cotă din masa patrimonială fiduciară, unul sau mai multe drepturi ale fiduciei sau o cotă din dreptul fiduciei.

Articolul 2063. Constituirea ori transmiterea titlului în folosul fiduciarului

(1) Un drept devine drept al fiduciei şi intră în masa patrimonială fiduciară prin constituirea sau, după caz, transmiterea titlului asupra lui în folosul fiduciarului conform formalităţilor de publicitate ori altor formalităţi prevăzute de lege, după natura dreptului.

(2) Persoana care deţine un drept în calitate de fiduciar se consideră dobînditor cu titlu oneros al drepturilor fiduciei chiar dacă fiduciarul este şi beneficiar.

Articolul 2064. Adăugările la masa patrimonială fiduciară

(1) După constituirea fiduciei, un drept susceptibil de a face parte din masa patrimonială fiduciară devine parte din ea dacă titlul asupra lui este dobîndit de către fiduciar:

a) prin executarea obligaţiilor fiduciarului;

b) cu titlu de adăugare la masa patrimonială fiduciară sau prin folosinţa masei, inclusiv fructele drepturilor fiduciei şi drepturile care substituie drepturile fiduciei;

c) prin folosinţa informaţiei sau a unei oportunităţi obţinute în calitate de fiduciar dacă folosinţa nu corespunde condiţiilor fiduciei; sau

d) în locul unui drept al fiduciei de care fiduciarul a dispus prin încălcarea condiţiilor fiduciei.

(2) Pe durata fiduciei constituitorul poate adăuga drepturi la masa patrimonială fiduciară cu respectarea dispoziţiilor legale privind constituirea unei asemenea fiducii.

(3) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, un drept poate deveni parte din masa patrimonială fiduciară în temeiul prezentului articol fără a fi dobîndit de toţi fiduciarii.

Articolul 2065. Excluderea din masa patrimonială fiduciară

(1) Un drept încetează să fie parte din masa patrimonială fiduciară atunci cînd fiduciarul încetează a fi titularul lui.

(2) Cu toate acestea, beneficiarul poate revendica un drept al fiduciei de la dobînditorul care a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască că fiduciarul dispune de dreptul fiduciei contrar condiţiilor fiduciei.

(3) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, un drept rămîne parte din masa patrimonială fiduciară atît timp cît el aparţine cel puţin unuia dintre fiduciari în calitate de fiduciar.

Articolul 2066. Amestecarea masei patrimoniale fiduciare cu alte drepturi

(1) Dacă dreptul fiduciei este amestecat cu un alt drept care aparţine fiduciarului în asemenea mod că dreptul fiduciei nu mai poate fi identificat, pentru a determina cota din amestec care este afectată fiduciei se aplică dispoziţiile în materie de confuziune (art.522 alin.(7)) ca şi cum dreptul fiduciei şi celălalt drept ar avea titulari diferiţi.

(2) Dacă celălalt drept face parte din patrimoniul personal al fiduciarului, pierderea, distrugerea, deteriorarea sau orice altă reducere a amestecului va fi din contul cotei personale a fiduciarului.

Articolul 2067. Opozabilitatea fiduciei

(1) Apartenenţa unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară este opozabilă în măsura în care:

a) în raport cu dreptul fiduciei înregistrat într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, fiducia asupra dreptului respectiv era înregistrată în acelaşi registru;

b) în raport cu dreptul fiduciei pentru care legea nu prevede o formalitate de publicitate, fiducia era înregistrată în registrul garanţiilor reale mobiliare. În acest caz, înregistrarea poate arăta ca obiect al fiduciei un drept fiduciar sau poate descrie întreaga masă patrimonială ori o parte din ea.

(2) Chiar dacă nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate indicate la alin.(1), apartenenţa unui drept deţinut de fiduciar la o masă patrimonială fiduciară este opozabilă:

a) faţă de persoana căreia această apartenenţă îi era cunoscută pe altă cale;

b) dacă banii care fac obiectul dreptului sînt înscrişi la soldul unui cont bancar fiduciar;

c) dacă instrumentele financiare care fac obiectul dreptului sînt înscrise la un cont fiduciar ţinut, în calitate de fiduciar, de către entitatea abilitată de legislaţia în domeniul pieţei de capital.

(3) Dacă condiţiile fiduciei cuprind o interdicţie convenţională de înstrăinare sau grevare a unui drept al fiduciei ori dacă fiduciarul este obligat, în anumite circumstanţe, să transmită titlul asupra unui drept al fiduciei unui anumit beneficiar, aceste grevări sînt opozabile dacă s-a îndeplinit formalitatea de publicitate a grevării prevăzută de lege, după natura bunului, ori dacă terţul a cunoscut pe altă cale împrejurarea dată.

(4) Fiduciarul este obligat să asigure îndeplinirea şi menţinerea formalităţilor de opozabilitate conform prezentului articol.

(5) Modul de înregistrare, modificare şi radiere a fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare, conform alin.(1) lit.b), este stabilit prin hotărîre de Guvern.

Articolul 2068. Protecţia masei patrimoniale fiduciare

(1) În măsura în care fiducia le este opozabilă:

a) creditorii personali ai fiduciarului nu pot urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a fiduciarului, nici în afara lui;

b) soţul fiduciarului nu dobîndeşte vreun titlu asupra masei patrimoniale fiduciare;

c) succesorii fiduciarului nu au dreptul la niciun beneficiu din masa patrimonială fiduciară.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu interzic ca persoanele menţionate să fie desemnate în calitate de beneficiari conform regulilor comune.

Articolul 2069. Datoriile fiduciei

(1) O obligaţie este o datorie a fiduciei dacă ea este asumată de către fiduciar:

a) în calitatea sa de titular al dreptului fiduciei;

b) pentru atingerea scopurilor fiduciei, într-un mod care corespunde condiţiilor fiduciei;

c) prin contract cu titlu oneros sau alt act juridic cu titlu oneros, dezvăluind cocontractantului că acţionează ca fiduciar. Cu toate acestea, obligaţia rezultată dintr-un contract sau alt act cu titlu gratuit încheiat de fiduciar este de asemenea o datorie a fiduciei dacă cocontractantul nu cunoştea şi nici nu putea, în mod rezonabil, să cunoască că obligaţia este asumată contrar condiţiilor fiduciei;

d) în rezultatul unei acţiuni sau inacţiuni săvîrşite în legătură cu administrarea ori dispunerea de masa patrimonială fiduciară sau în legătură cu executarea unei datorii a fiduciei; sau

e) în alte circumstanţe, în legătură esenţială cu masa patrimonială fiduciară.

(2) De asemenea, constituie datorii ale fiduciei obligaţiile fiduciarului:

a) de a oferi beneficiile datorate beneficiarilor conform condiţiilor fiduciei;

b) de a rambursa, a despăgubi sau a remunera un fost fiduciar.

(3) Alte obligaţii ale persoanei care are calitate de fiduciar nu sînt datorii ale fiduciei.

Articolul 2070. Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii fiduciei

(1) Creditorul căruia fiduciarul îi datorează o datorie a fiduciei (creditor al fiduciei) asumate de fiduciar în conformitate cu obligaţiile sale de fiduciar îşi poate satisface creanţa din contul:

a) masei patrimoniale fiduciare; şi

b) masei patrimoniale personale a fiduciarului dacă, la momentul asumării datoriei fiduciei, creditorul nu cunoştea şi, în mod rezonabil, nu trebuia să cunoască faptul că fiduciarul acţionează în calitate de fiduciar sau dacă condiţiile fiduciei prevăd obligaţia fiduciarului de a răspunde subsidiar cu masa patrimonială personală pentru o parte sau pentru toate datoriile fiduciei.

(2) Creditorul fiduciei căruia fiduciarul îi datorează o datorie a fiduciei asumată de fiduciar cu încălcarea obligaţiilor sale de fiduciar îşi poate satisface creanţa din contul:

a) masei patrimoniale personale a fiduciarului; şi

b) masei patrimoniale fiduciare dacă, la momentul asumării datoriei, creditorul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască faptul că fiduciarul acţionează în calitate de fiduciar. Această regulă nu se aplică dacă creditorul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască faptul că datoria fiduciei a fost asumată cu încălcarea obligaţiilor de către fiduciar.

(3) Fiduciarul are drept de rambursare faţă de masa patrimonială fiduciară în privinţa datoriei satisfăcute conform alin.(1) lit.b).

(4) Fiduciarul va restabili masa patrimonială fiduciară în privinţa obligaţiei satisfăcute conform dispoziţiilor alin.(2) lit.b).

(5) Sarcina probei de a demonstra că creditorul fiduciei cunoştea sau trebuia să cunoască o anumită circumstanţă prevăzută de prezentul articol îi revine fiduciarului.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu afectează dreptul creditorului unei părţi la fiducie de a exercita, pe cale oblică, dreptul acelei părţi contra masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 2071. Urmărirea masei patrimoniale fiduciare de către creditorii constituitorului

(1) Creditorul constituitorului nu poate urmări masa patrimonială fiduciară, nici în cadrul procesului de insolvabilitate a constituitorului, nici în afara lui.

(2) Cu toate acestea, creditorul constituitorului poate urmări un drept din masa patrimonială fiduciară doar în măsura în care:

a) deţine un gaj sau o altă garanţie reală asupra acestui drept şi opozabilitate acestei garanţii este dobîndită, potrivit legii, anterior opozabilităţii fiduciei; sau

b) constituirea sau, după caz, transmiterea acestui drept a fost desfiinţată prin nulitate absolută ori relativă sau declarată inopozabilă în virtutea hotărîrii judecătoreşti definitive.

Articolul 2072. Protecţia constituitorului şi a beneficiarilor

(1) Constituitorul, beneficiarul şi asistentul fiduciei nu poartă răspundere în această calitate faţă de creditorii fiduciei.

(2) Cu toate acestea, condiţiile fiduciei pot să prevadă obligaţia constituitorului de a răspunde subsidiar pentru o parte sau pentru toate datoriile fiduciei.

Articolul 2073. Dreptul la executarea obligaţiilor debitorului fiduciei

(1) Fiduciarul este titularul creanţelor care sînt drepturi ale fiduciei şi poate cere executarea obligaţiei de la debitorul respectiv (debitor al fiduciei).

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu limitează:

a) dreptul beneficiarului de a cere executarea de către fiduciar a obligaţiei de fiduciar de a valorifica creanţa faţă de debitorul fiduciei; sau

b) dispoziţiile de procedură civilă care permit beneficiarului să intervină în procesul judiciar contra debitorului fiduciei intentat de către fiduciar.

CONSTITUIREA FIDUCIEI

Secţiunea 1

Cerinţe generale privind constituirea fiduciei

Articolul 2074. Temeiurile constituirii fiduciei

(1) Fiducia se constituie prin contract de fiducie, prin declaraţie unilaterală de constituire a fiduciei, prin testament, iar în cazurile expres prevăzute de lege, prin act administrativ sau hotărâre judecătorească. În toate cazurile, fiducia se consideră constituită în momentul înregistrării acesteia în registrul fiduciilor şi construcţiilor juridice similare, care este creat, gestionat şi actualizat de către Serviciul Fiscal de Stat. Modul de creare, gestionare şi actualizare a registrului fiduciilor şi construcţiilor juridice similare se stabileşte de Guvern.

(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispoziţiile prezentului titlu, în măsura în care nu cuprinde dispoziţii contrare.

[Art.2074 alin.(1) în redacţia Legii nr.268 din 28.11.2024, în vigoare 29.11.2024]

Articolul 2075. Contractul de fiducie

(1) Fiducia se constituie prin contractul de fiducie încheiat între constituitor şi fiduciar, prin care constituitorul se obligă să transmită sau, după caz, să constituie titlul asupra drepturilor fiduciei fiduciarului fără vreo contraprestaţie din partea fiduciarului, iar fiduciarul acceptă calitatea de fiduciar şi se obligă să devină titularul masei patrimoniale fiduciare, să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile fiduciei, în beneficiul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.

(2) Contractul de fiducie trebuie să prevadă:

a) acordul expres al părţilor sale de a constitui o fiducie;

b) identitatea beneficiarilor sau categoria de persoane care sînt ori pot deveni beneficiari, precum şi beneficiile din masa patrimonială fiduciară pe care ei urmează să le primească şi condiţiile în care le vor primi;

c) în cazul fiduciei în scop de utilitate publică, în locul datelor prevăzute la lit.b), determinarea scopului şi condiţiilor în care el urmează a fi atins;

d) drepturile care se transmit de către constituitor în componenţa masei patrimoniale fiduciare.

(3) Contractul de fiducie poate să prevadă:

a) o denumire convenţională a fiduciei, care va conţine şi cuvîntul "fiducie" sau "trust";

b) termenul sau condiţia la împlinirea căreia fiducia se stinge;

c) identitatea asistentului fiduciei ori modul de desemnare a lui, precum şi discreţiile şi împuternicirile acestuia;

d) condiţiile în care poate fi exclus sau desemnat un fiduciar ori identitatea noului fiduciar în caz că actualul fiduciar renunţă, este exclus sau altfel încetează să aibă calitate de fiduciar;

e) condiţiile în care fiduciarul poate renunţa;

f) remuneraţia fiduciarului şi condiţiile de plată;

g) cazuri în care fiduciarului i se permite să se afle în conflict de interese;

h) împuternicirea unei părţi a fiduciei de a da instrucţiuni obligatorii fiduciarului;

i) modul de luare a deciziilor şi de încheiere a actelor juridice în cazul mai multor fiduciari;

j) limitări ale împuternicirilor fiduciarului, inclusiv interdicţiile de înstrăinare sau grevare a unui drept al fiduciei altfel decît în folosul beneficiarilor;

k) circumstanţele în care una din părţile fiduciei are dreptul la rezoluţiunea fiduciei şi efectele rezoluţiunii asupra masei patrimoniale fiduciare;

l) dreptul unei părţi a fiduciei de a modifica, cu sau fără acordul altor părţi ale fiduciei, anumite condiţii ale fiduciei ori de a stabili un termen fiduciei constituite fără termen;

m) alte clauze neinterzise de lege.

(4) Contractului de fiducie i se aplică dispoziţiile legale cu privire la donaţie, cu excepţia cazurilor în care fiducia:

a) este constituită în scop de garanţie;

b) este o metodă de stingere a unei obligaţii; sau

c) este constituită în schimbul obţinerii de către constituitor a unui folos patrimonial, chiar dacă el este obţinut printr-un alt act juridic.

(5) Beneficiarul este dobînditor cu titlu oneros al beneficiilor în măsura în care, în schimbul dreptului său la beneficiu, a procurat un folos patrimonial constituitorului, altui beneficiar sau unui terţ, chiar şi printr-un alt act juridic.

Articolul 2076. Declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei

(1) Fiducia se constituie prin declaraţia unilaterală de constituire a fiduciei (declaraţie de fiducie), întocmită de către constituitor, dacă din ea reiese în chip neîndoielnic că constituitorul va fi unicul fiduciar.

(2) Dispoziţiile art.2075 alin.(2)-(5) se aplică în mod corespunzător declaraţiei de fiducie.

Articolul 2077. Fiducia constituită prin testament

(1) În cazul în care se prevede că fiducia se constituie la decesul constituitorului, declaraţia nu produce efecte decît dacă este cuprinsă într-o dispoziţie testamentară.

(2) Fiduciei constituite prin testament i se aplică în mod prioritar dispoziţiile legale în materie de moştenire şi, în special, dispoziţiile legale privind moştenirea subsecventă.

Articolul 2078. Condiţiile de formă ale contractului sau ale declaraţiei de fiducie

(1) Contractul de fiducie se încheie în formă scrisă.

(2) Dacă pentru constituirea sau, după caz, transmiterea unui drept legea cere formă autentică, contractul de fiducie, pentru a produce un asemenea efect juridic, de asemenea se încheie în formă autentică.

(3) Declaraţia de fiducie se încheie în formă autentică.

(4) Cerinţa prevăzută la alin.(2) se consideră întrunită şi dacă, în temeiul contractului de fiducie în formă scrisă, constituitorul şi fiduciarul încheie un act de predare-primire a dreptului fiduciei în formă autentică.

(5) Dacă constituitorul adaugă drepturi ale fiduciei suplimentare la cele prevăzute iniţial, dreptul se constituie sau, după caz, se transmite fiduciarului în temeiul unei modificări la contractul de fiducie ori în temeiul unui act de predare-primire a dreptului fiduciei, în actul respectiv făcîndu-se menţiune despre contractul de fiducie sau declaraţia de fiducie.

Articolul 2079. Depunerea la registrele de publicitate

(1) În scopul îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege într-un alt registru decât registrul fiduciilor şi construcţiilor juridice similare, la registrul de publicitate respectiv se poate depune:

a) contractul de fiducie ori, după caz, declaraţie de fiducie, în forma impusă de formalităţile de publicitate;

b) actul de predare-primire a titlului, în formă autentică, încheiat între constituitor şi fiduciar în temeiul contractului de fiducie în formă scrisă sau autentică; sau

c) declaraţia de afectare a dreptului la fiducie, în forma autentică, încheiată de către constituitor în temeiul declaraţiei de fiducie.

(2) În cazul în care contractul de fiducie ori declaraţia de fiducie conţine o clauză de interdicţie de înstrăinare sau o altă limitare a drepturilor fiduciarului, aceasta nu va fi notată în registrul de publicitate decît dacă este cuprinsă în actul depus la registrul de publicitate respectiv conform alin.(1).

[Art.2079 alin.(1) completat prin Legea nr.268 din 28.11.2024, în vigoare 29.11.2024]

Articolul 2080. Denumirea convenţională a fiduciei

(1) Dacă s-a prevăzut o denumire convenţională a fiduciei, aceasta va fi utilizată într-un mod care să permită o mai bună separare a masei patrimoniale fiduciare şi să poată fi menţionată în actele încheiate de către fiduciar.

(2) Fiduciarul este obligat să nu utilizeze cuvinte sau abrevieri care ar crea confuzia că fiducia este o persoană juridică.

Articolul 2081. Termenul fiduciei

(1) Fiducia nu poate depăşi 30 de ani de la constituire dacă legea nu prevede un alt termen. Dacă în condiţiile fiduciei s-a prevăzut un termen al fiduciei mai mare de 30 de ani, termenul se reduce de drept pînă la termenul maxim permis de lege. Dreptul părţilor de a prelungi termenul fiduciei rămîne neafectat.

(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1):

a) dacă beneficiarul este un minor sau un adult ocrotit printr-o măsură de ocrotire contractuală ori judiciară, condiţiile fiduciei pot prevedea că fiducia va dura pînă la majorat, pînă la data cînd încetează măsura de ocrotire în privinţa adultului sau pînă la data decesului acestuia;

b) fiducia în scop de garanţie va dura pînă la stingerea obligaţiilor garantate de ea, dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

Secţiunea a 2-a

Anularea

Articolul 2082. Anularea pentru viciu de consimţămînt de către constituitor

Dispoziţiile legale privind nulitatea actelor juridice se aplică fiduciei constituite cu titlu gratuit pe durata vieţii constituitorului cu următoarele adaptări:

1) constituitorul are dreptul de a anula fiducia sau o condiţie a fiduciei dacă fiducia a fost constituită ori condiţia a fost inclusă pe motiv de eroare de fapt sau de drept, indiferent dacă alte părţi ale fiduciei ştiau despre eroare;

2) constituitorul care era dependent de beneficiar sau era partea mai vulnerabilă a raportului de fiducie poate anula fiducia sau condiţia fiduciei în măsura în care ea prevede un beneficiu acelui beneficiar, cu excepţia cazului în care acel beneficiar demonstrează că nu a profitat necuvenit de situaţia constituitorului prin primirea unui beneficiu excesiv sau a unui avantaj extrem de inechitabil;

3) termenul de prescripţie al acţiunii în nulitate relativă nu începe să curgă atît timp cît:

a) nimeni nu a tulburat exercitarea de către constituitor, în calitatea sa de beneficiar, a dreptului său exclusiv de a beneficia de fiducie; sau

b) un beneficiar, altul decît constituitorul, deţine un drept la beneficiu care încă nu este scadent; şi

c) în situaţia prevăzută la lit.a), acceptarea beneficiului nu va fi privită ca o confirmare implicită a condiţiei anulabile a fiduciei.

Articolul 2083. Apărarea fiduciarilor şi a terţilor după anulare

(1) Titlul fiduciarului asupra dreptului fiduciei nu este afectat de anulare.

(2) Cu excepţia cazului în care fiduciarul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască temeiul de anulare a fiduciei sau a condiţiei fiduciei:

a) fiduciarul nu este responsabil pentru administrarea sau dispunerea de masa patrimonială fiduciară care a corespuns condiţiilor fiduciei înainte de anulare;

b) fiduciarul poate opune persoanei îndreptăţite la un beneficiu în rezultatul anulării excepţiile pe care fiduciarul le-ar fi putut opune contra beneficiarului care avea dreptul la acel beneficiu înainte de anulare; şi

c) fiduciarul păstrează dreptul de rambursare faţă de masa patrimonială fiduciară care a apărut înainte de anulare.

(3) Anularea fiduciei nu afectează drepturile terţului care înainte de anulare a dobîndit de la beneficiar dreptul la beneficiu sau o garanţie ori un alt drept limitat asupra acelui drept de a beneficia dacă:

a) terţul nu cunoştea şi, în mod rezonabil, nu trebuia să cunoască temeiul anulării fiduciei sau a condiţiei fiduciei; şi

b) terţul a dobîndit dreptul la beneficiu cu titlu oneros.

Articolul 2084. Scopurile de nerealizat ale fiduciei

(1) Fiducia care are alt scop decît cel de a beneficia beneficiarilor sau de a promova un scop de utilitate publică se consideră a fi o fiducie pentru constituitor.

(2) Fiduciarul are împuterniciri revocabile de a dispune de masa patrimonială fiduciară în conformitate cu fiducia iniţială pentru promovarea scopului care nu mai poate fi realizat în măsura în care:

a) promovarea acelui scop nu contravine ordinii publice, bunelor moravuri şi legii, nici nu este contrară interesului public;

b) se poate verifica, în mod neîndoielnic, dacă o anumită dispunere din masa patrimonială fiduciară se face pentru promovarea scopului sau contrar lui; şi

c) dispunerea nu este excesiv de disproporţionată în raport cu beneficiul probabil generat de această dispunere.

CONDIŢIILE FIDUCIEI

Articolul 2085. Interpretarea

Dacă sensul unei condiţii a fiduciei nu poate fi determinat pe altă cale, se va da prioritate interpretărilor care:

a) dau efect tuturor cuvintelor şi expresiilor utilizate în întregimea lor;

b) nu permit ca conduita rezonabilă a fiduciarului să fie privită ca o neexecutare;

c) nu permit existenţa unei lacune în stipulaţiile privind dispunerea de masa patrimonială fiduciară sau reduc, pe cît este posibil, această lacună; şi

d) conferă constituitorului dreptul la beneficiu sau la lărgirea acestui drept dacă fiducia este constituită cu titlu gratuit pe durata vieţii constituitorului, iar constituitorul şi-a rezervat un asemenea drept sau se poate interpreta că şi l-a rezervat.

Articolul 2086. Dispunerea incompletă de masa patrimonială fiduciară

(1) Dacă din condiţiile fiduciei nu rezultă cine este beneficiar, dispunerea de masa patrimonială fiduciară se va face în beneficiul constituitorului în măsura în care din condiţiile fiduciei ori din lege nu rezultă altfel.

(2) Cu toate acestea, în caz de dispunere incompletă a masei patrimoniale fiduciare pe motiv că nu se poate realiza fiducia pentru promovarea unui scop de utilitate publică sau pe motiv că executarea tuturor obligaţiilor de fiduciar, rezultate dintr-un asemenea tip de fiducie, nu epuizează masa patrimonială fiduciară, dispunerea de masa patrimonială fiduciară se va face pentru promovarea unui scop de utilitate publică care este cel mai apropiat de scopul iniţial.

Articolul 2087. Determinarea beneficiarilor

(1) Condiţia fiduciei prin care se acordă dreptul la beneficiu este valabilă doar dacă beneficiarul este determinat în mod suficient de către constituitor sau este determinabil pe altă cale la data la care beneficiul devine scadent.

(2) Condiţia fiduciei care permite fiduciarului să ofere beneficii persoanelor dintr-o anumită categorie desemnată de către fiduciar sau de către un terţ produce efecte doar dacă, la momentul cînd se permite desemnarea, în mod neîndoielnic se constată că persoana face parte din acea categorie de persoane.

(3) Persoana poate fi beneficiar chiar dacă s-a născut ori s-a constituit după constituirea fiduciei.

Articolul 2088. Caracterul determinabil al dreptului la beneficiu sau al vocaţiei la beneficiu

(1) Dreptul la beneficiu şi vocaţia la beneficiu sînt valabile doar în măsura în care beneficiul este suficient determinat în condiţiile fiduciei sau este altfel determinabil la momentul în care este scadent ori trebuie acordat.

(2) În cazul în care beneficiul care trebuie acordat nu este determinabil doar pe motiv că terţul nu poate sau nu doreşte să aleagă, fiduciarii pot să facă această alegere dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

DREPTUL DE DECIZIE ŞI ÎMPUTERNICIRILE FIDUCIARULUI

Secţiunea 1

Dreptul de decizie al fiduciarului

Articolul 2089. Discreţia fiduciarului

Dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, fiduciarul:

a) este liber să decidă să-şi exercite sau nu împuternicirile şi discreţiile, cînd să le exercite şi cum să le exercite pentru ca mai bine să execute obligaţiile de fiduciar;

b) nu este obligat să respecte vreo discreţie sau dorinţă a părţilor la fiducie şi a altor persoane;

c) nu este obligat să divulge motivele în exercitarea discreţiei, cu excepţia cazului în care fiducia este pentru promovarea unui scop de utilitate publică.

Articolul 2090. Luarea deciziei de către mai mulţi fiduciari

(1) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, împuternicirile şi discreţiile de fiduciar sînt exercitate prin decizia majorităţii simple, dacă legea sau condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

(2) Dispoziţiile alin.(1) au prioritate faţă de dispoziţiile legale privitoare la proprietatea comună sau deţinerea de alte drepturi comune, fiecare fiduciar avînd obligaţia, în calitate de cotitular, să-şi exercite drepturile asupra cotei într-o manieră în care să realizeze deciziile adoptate legal de fiduciari.

Articolul 2091. Conflictul de interese în exercitarea împuternicirii sau discreţiei

Dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, fiduciarul nu poate participa la luarea unei decizii de a exercita sau de a nu exercita o împuternicire ori discreţie dacă efectul deciziei este de a acorda, a confirma sau a lărgi dreptul la beneficiu sau vocaţia la beneficiu în favoarea fiduciarului în calitatea lui de beneficiar.

Secţiunea a 2-a

Împuternicirile fiduciarului

Articolul 2092. Împuternicirile generale ale fiduciarului

(1) Fiduciarul este titular al drepturilor fiduciei şi le exercită în această calitate.

(2) Fiduciarul este debitorul datoriilor fiduciei şi le execută în această calitate.

(3) Acţionînd ca titular al drepturilor fiduciei şi ca debitor al datoriilor fiduciei, fiduciarul este obligat să respecte limitele împuternicirilor impuse de condiţiile fiduciei şi de lege.

(4) Dispoziţiile art.2093-2099 prevăd împuternicirile fiduciarului în cazuri concrete dacă prin condiţiile fiduciei ele nu au fost limitate sau modificate.

Articolul 2093. Limitele în caz de număr minim de fiduciari

(1) În cazul în care există mai puţini fiduciari decît numărul minim stabilit prin condiţiile fiduciei sau lege, fiduciarii pot exercita doar:

1) dreptul de a desemna fiduciari;

2) dreptul de a cere intervenţia în fiducie a instanţei de judecată;

3) dreptul prevăzut la art.2110; şi

4) oricare alt drept sau împuternicire a fiduciarului în măsura în care această exercitare:

a) este expres prevăzută prin condiţiile fiduciei în această situaţie;

b) este necesară pentru conservarea masei patrimoniale fiduciare, inclusiv de a proteja şi a urmări în justiţie drepturile fiduciare; sau

c) este necesară pentru satisfacerea datoriilor fiduciei care sînt scadente sau sînt pe cale de a deveni scadente.

(2) Dacă fiducia este constituită prin constituirea sau, după caz, transmiterea titlului asupra drepturilor fiduciei către cel puţin doi fiduciari, numărul minim este doi dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel.

Articolul 2094. Împuternicirea de a desemna un mandatar

(1) Fiduciarul poate desemna un mandatar care va acţiona în numele fiduciarului şi, cu respectarea limitelor stabilite la art.2095-2099, poate încredinţa altei persoane executarea obligaţiilor de fiduciar.

(2) Mai mulţi fiduciari pot împuternici pe unul din ei să acţioneze în numele lor.

(3) Cu toate acestea, participarea personală a fiduciarului este necesară pentru deciziile prin care se decide asupra exercitării sau a modului de exercitare:

a) a discreţiei de a acorda un beneficiu unui beneficiar sau de a alege un scop de utilitate publică care urmează a fi promovat ori a alege modul de a-l promova;

b) a împuternicirii de a schimba fiduciarii; sau

c) a împuternicirii de a delega executarea obligaţiilor de fiduciar.

(4) Persoana căreia îi este încredinţată executarea obligaţiei poartă aceleaşi obligaţii ca şi fiduciarul, în măsura în care ele se referă la executarea încredinţată.

(5) Fiduciarul este obligat să nu încheie, fără motiv întemeiat, un contract de mandat care nu are formă scrisă sau care cuprinde următoarele condiţii:

a) condiţia potrivit căreia mandatul este irevocabil;

b) condiţii care exclud obligaţiile mandatarului stabilite prin dispoziţiile legale sau care le modifică în detrimentul mandantului;

c) condiţia care permite mandatarului să delege împuternicirile;

d) condiţii care permit mandatarului să se afle într-un conflict de interese;

e) condiţia care exclude sau limitează răspunderea pentru neexecutare a mandatarului faţă de mandant.

(6) Fiduciarul este obligat să supravegheze executarea de către mandatar şi, dacă este necesar conform circumstanţelor, să dea instrucţiuni mandatarului sau să recurgă la rezoluţiunea mandatului.

Articolul 2095. Împuternicirea de a transmite titlul persoanei care se obligă să fie fiduciar

(1) Fiduciarul poate transmite drepturile fiduciei persoanei care se obligă să fie fiduciar în raport cu drepturile date şi să dispună de ele conform instrucţiunilor fiduciarului iniţial, iar în lipsa unor asemenea instrucţiuni, să înapoieze, la prima cerere, titlul asupra drepturilor către fiduciarul iniţial.

(2) Dobînditorul trebuie să fie:

a) persoana care îşi asumă asemenea obligaţii în cadrul activităţii sale obişnuite;

b) persoană juridică controlată de fiduciar; sau

c) persoană juridică desemnată printr-o dispoziţie legală ca fiind eligibilă să îndeplinească obligaţiile fiduciei sau care îndeplineşte condiţiile stabilite de acele dispoziţii legale în acest scop.

(3) Dispoziţiile art.2094 alin.(5) şi (6) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 2096. Împuternicirea de a preda posesia unui depozitar

(1) Fiduciarul poate transmite bunurile care fac obiectul drepturilor fiduciei şi documentele privitoare la aceste bunuri în posesia unei alte persoane care se obligă să le păstreze şi să le înapoieze fiduciarului la prima cerere.

(2) Dispoziţiile art.2095 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 2097. Împuternicirea de a delega

Fiduciarul poate încredinţa altei persoane executarea oricărei obligaţii de fiduciar şi exercitarea oricăror împuterniciri, inclusiv exercitarea unei discreţii, împuternicirii de a dispune de drepturile fiduciei şi împuternicirii de a delega, dar rămîne responsabil de executare.

Articolul 2098. Împuternicirea de a alege investiţiile

În măsura în care este obligat să investească masa patrimonială fiduciară, fiduciarul poate face orice tip de investiţie şi poate determina care este modul concret de a investi ce se potriveşte cel mai bine acelei obligaţii.

Articolul 2099. Împuternicirea de a supune conturile fiduciare auditului

Condiţiile fiduciei sau legea pot obliga fiduciarul să supună conturile fiduciei auditului de către un auditor independent şi competent.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE FIDUCIARULUI ŞI ALE ASISTENTULUI FIDUCIEI

Secţiunea 1

Obligaţiile fiduciarului

Articolul 2100. Obligaţia generală a fiduciarului

(1) Fiduciarul este obligat să administreze masa patrimonială fiduciară şi să exercite împuternicirea de a dispune de masa patrimonială ca un administrator prudent al afacerilor altuia în folosul beneficiarilor sau pentru promovarea unui scop de utilitate publică, în conformitate cu condiţiile fiduciei şi cu legea.

(2) În particular, fiduciarul este obligat să acţioneze cu competenţa şi prudenţa cuvenită, cu corectitudine şi bună-credinţă.

(3) În măsura în care condiţiile fiduciei nu prevăd altfel:

a) fiduciarul are obligaţiile speciale prevăzute în prezenta secţiune; şi

b) administrarea sau dispunerea de masa patrimonială fiduciară se consideră în folosul beneficiarului doar dacă ea se face în beneficiul economic al acestei persoane.

(4) Fiduciarul este obligat să respecte condiţiile fiduciei aşa cum au fost stipulate.

Articolul 2101. Nivelul de competenţă şi prudenţă

(1) Fiduciarul este obligat să acţioneze cu competenţa şi prudenţa aşteptată de la o persoană competentă şi atentă care administrează afacerile altuia, ţinînd cont şi de faptul dacă fiduciarul are dreptul la remuneraţie.

(2) Dacă acţionează în exercitarea unei profesii, fiduciarul este obligat să acţioneze cu competenţa şi prudenţa aşteptată de la membrii respectivei profesii.

Articolul 2102. Obligaţiile de a separa, de a proteja şi de a asigura

(1) Fiduciarul este obligat să ţină masa patrimonială fiduciară separată de alte mase patrimoniale şi să păstreze în siguranţă drepturile fiduciare, inclusiv bunurile care fac obiectul lor.

(2) În particular, fiduciarul nu poate investi în drepturi asupra bunurilor care sînt expuse unui risc sporit de sustragere, cu excepţia cazului în care dă dovadă de o prudenţă specială pentru păstrarea lor. În cazul în care bunul este un document care cuprinde dreptul la executarea unei prestaţii datorate purtătorului documentului (titlu la purtător), se consideră că fiduciarul a dat dovadă de respectivul nivel de prudenţă dacă documentul este depus la un depozitar spre păstrare conform art.2096.

(3) În măsura în care este posibil şi este potrivit, fiduciarul este obligat să asigure bunul care face obiectul dreptului fiduciei contra riscului pierderii, din contul masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 2103. Obligaţia de a informa şi de a raporta

(1) Fiduciarul este obligat să informeze beneficiarul care are dreptul la beneficiu despre existenţa fiduciei şi despre dreptul respectivului beneficiar.

(2) Fiduciarul este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a informa beneficiarul care are vocaţie despre existenţa fiduciei şi despre vocaţia acelui beneficiar.

(3) La cererea altor părţi ale fiduciei, dar cel puţin o dată pe an, fiduciarul este obligat să ofere o informaţie despre starea şi investiţiile masei patrimoniale fiduciare, datoriile fiduciei şi dispunerile de drepturile fiduciei, precum şi de veniturile obţinute. Orice clauză care exclude obligaţia de a raporta este lovită de nulitate absolută.

Articolul 2104. Obligaţia de a ţine evidenţa fiduciei

Fiduciarul este obligat să ţină evidenţa masei patrimoniale fiduciare (evidenţa fiduciei).

Articolul 2105. Obligaţia de a permite inspectarea şi copierea documentelor fiduciei

(1) Fiduciarul trebuie să permită beneficiarului, precum şi altei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar, să inspecteze documentele fiduciei şi să facă copii de pe ele pe cheltuiala acelei persoane.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică:

a) avizelor avocaţilor privitoare la procesele judiciare curente sau planificate ale fiduciarului în această calitate împotriva persoanei care doreşte să inspecteze documentele, precum şi probelor culese pentru aceste procese;

b) comunicărilor dintre fiduciar şi alţi beneficiari şi altor comunicări ale căror dezvăluire va avea drept rezultat încălcarea confidenţialităţii datorate de către fiduciar în această calitate faţă de o altă persoană.

(3) Fiduciarul poate refuza inspecţia şi copierea documentelor de fiducie în măsura în care ele se referă la informaţii transmise sub obligaţie de confidenţialitate fiduciarului în această calitate, dacă beneficiarul nu oferă asigurări adecvate că va menţine confidenţialitatea.

(4) Dacă fiducia nu este pentru promovarea unui scop de utilitate publică, fiduciarul, de asemenea, poate refuza inspectarea şi copierea documentelor în măsura în care documentele dezvăluie motivele deciziei fiduciarilor de a exercita sau de a nu exercita o discreţie, deliberările fiduciarilor care au precedat adoptării deciziei şi materialele relevante pentru deliberări.

(5) Condiţiile fiduciei pot lărgi volumul dreptului de inspecţie şi copiere faţă de volumul prevăzut de prezentul articol.

(6) În sensul prezentului articol, sînt documente ale fiduciei:

a) documentele care conţin contractul de fiducie, declaraţia de fiducie, testamentul, după caz, precum şi orice acte juridice sau hotărîri judecătoreşti prin care se modifică condiţiile fiduciei;

b) procesele-verbale ale şedinţelor fiduciarilor, dacă există;

c) înscrierile făcute, notificările şi alte comunicări scrise primite de fiduciar în această calitate, inclusiv avizele avocaţilor angajaţi de fiduciar pe contul masei patrimoniale fiduciare;

d) documentele care cuprind actele juridice încheiate de către fiduciari;

e) chitanţele primite cu ocazia dispunerilor de drepturi ale fiduciei; şi

f) documentele evidenţei fiduciei.

Articolul 2106. Obligaţia de a investi

(1) Fiduciarul este obligat să investească masa patrimonială fiduciară, în măsura în care este susceptibilă de investiţii, în special:

1) să înstrăineze cu titlu oneros drepturile care în mod normal nu generează venit şi nici nu îşi sporesc valoarea şi să investească produsul obţinut;

2) să primească consultaţii profesionale privind investirea masei patrimoniale dacă fiduciarului îi lipseşte expertiza necesară pentru investirea eficientă şi prudentă a masei patrimoniale de mărimea şi natura masei patrimoniale fiduciare;

3) să facă o distribuire a investiţiilor în care în total:

a) riscul eşecului sau pierderii unor investiţii concrete este diversificat; şi

b) cîştigul scontat depăşeşte semnificativ potenţialul eşec sau pierdere; cu excepţia cazului în care masa patrimonială fiduciară este atît de mică încît distribuirea investiţiilor nu este potrivită; şi

4) să revadă la intervale corespunzătoare dacă investiţia trebuie păstrată sau schimbată.

(2) Fiduciarul nu este obligat să investească drepturi ale fiduciei:

a) care în mod cert vor trebui transferate sau folosite de beneficiar ori pentru satisfacerea unei datorii a fiduciei; sau

b) a căror investiţie ar împiedica în alt mod fiduciarii să-şi îndeplinească alte obligaţii de fiduciar.

(3) Obligaţia de a investi nu împuterniceşte fiduciarul să dispună de acele drepturi ale fiduciei care, conform condiţiilor fiduciei, trebuie reţinute de fiduciari sau transferate în natură beneficiarului.

Articolul 2107. Obligaţia de a nu dobîndi drepturi ale fiduciei sau drepturi ale creditorilor fiduciei

(1) Fiduciarul este obligat să nu cumpere drepturi ale fiduciei sau drepturi ale creditorului fiduciei faţă de masa patrimonială fiduciară.

(2) Contractul de vînzare a dreptului fiduciei încheiat prin neexecutarea acestei obligaţii poate fi anulat de oricare altă parte la fiducie sau oricare persoană îndreptăţită să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar.

(3) Dreptul de anulare este suplimentar la oricare mijloc de apărare rezultat din neexecutarea obligaţiilor de fiduciar.

(4) Prezentul articol se aplică în mod corespunzător altor contracte de dobîndire sau valorificare a drepturilor fiduciei sau a unei creanţe a unui creditor al fiduciei.

Articolul 2108. Obligaţia de a nu obţine vreo îmbogăţire nepermisă sau avantaj nepermis

(1) Fiduciarul este obligat să nu folosească masa patrimonială fiduciară sau informaţia ori oportunitatea obţinută în calitate de fiduciar pentru a obţine o îmbogăţire dacă acea folosire nu este permisă prin condiţiile fiduciei.

(2) Fiduciarul nu poate compensa o creanţă faţă de beneficiar pe care o deţine în altă calitatea decît fiduciar cu dreptul la beneficiu al beneficiarului.

Articolul 2109. Obligaţiile în raporturile cu cofiduciarii

Fiduciarul este obligat:

1) să coopereze cu cofiduciarii în cadrul executării obligaţiilor de fiduciar; şi

2) să ia măsuri corespunzătoare dacă cunoaşte sau are motiv să suspecteze că:

a) un cofiduciar nu a executat vreo obligaţie de fiduciar ori o asemenea neexecutare se anticipează; şi

b) neexecutarea poate cauza sau a cauzat un prejudiciu masei patrimoniale fiduciare.

Secţiunea a 2-a

Drepturile fiduciarului

Articolul 2110. Dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară

Fiduciarul are dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară a cheltuielilor suportate pentru executarea obligaţiilor de fiduciar, inclusiv de stingere a datoriilor fiduciei.

Articolul 2111. Dreptul la remuneraţie din masa patrimonială fiduciară

(1) Fiduciarul are dreptul la remuneraţie din masa patrimonială fiduciară în modul prevăzut de condiţiile fiduciei.

(2) Dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, fiduciarul care acţionează ca fiduciar în exerciţiul unei activităţi profesionale are dreptul la o remuneraţie rezonabilă din masa patrimonială fiduciară pentru munca efectuată în executarea obligaţiilor de fiduciar.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă:

a) fiduciarul, în calitate de beneficiar, are dreptul la un beneficiu semnificativ din masa patrimonială fiduciară;

b) fiducia a fost constituită în temeiul unui contract între fiduciar şi constituitor; sau

c) fiducia este pentru promovarea unui scop de utilitate publică.

Articolul 2112. Drepturile privind achiziţiile nepermise

(1) Prezentul articol se aplică în cazul în care:

a) fiduciarul dobîndeşte un drept sau obţine o altă îmbogăţire în rezultatul neexecutării unei obligaţii de fiduciar; şi

b) dreptul intră în masa patrimonială fiduciară sau îmbogăţirea se adaugă la masa patrimonială fiduciară în rezultatul predării de către fiduciar a veniturilor obţinute în rezultatul neexecutării.

(2) Fiduciarul are dreptul la rambursarea preţului pe care a trebuit să-l plătească şi a altor cheltuieli pe care a trebuit să le suporte pentru a realiza achiziţia. Dacă şi-a îndeplinit anterior total sau parţial obligaţia prevăzută la art.2119, fiduciarul are dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară în măsura în care, după achiziţie, masa patrimonială fiduciară a primit mai mult decît era necesar pentru a fi restabilită.

(3) Fiduciarul, de asemenea, are dreptul la o remuneraţie corespunzătoare dacă:

a) achiziţia s-a făcut cu bună-credinţă pentru a majora masa patrimonială fiduciară; şi

b) fiduciarul ar fi fost îndreptăţit la remuneraţie conform art.2111 dacă dobîndirea s-ar fi efectuat în executarea obligaţiei de fiduciar.

(4) Dacă achiziţia s-a făcut cu încălcarea obligaţiei prevăzute la art.2108, însă beneficiarul a aprobat în mod valabil achiziţia, atunci fiduciarul poate renunţa la drepturile prevăzute la alin.(2) şi (3) din prezentul articol şi prelua dreptul beneficiarului la beneficiul obţinut din achiziţie.

(5) Fiduciarul nu are dreptul, în temeiul prezentului articol, la mai mult decît valoarea achiziţiei.

Articolul 2113. Dreptul de rambursare faţă de beneficiari

(1) În cazul în care dreptul fiduciarului prevăzut la art.2110 depăşeşte masa patrimonială fiduciară, fiduciarul poate să se îndrepte contra beneficiarilor pentru a rambursa depăşirea.

(2) Răspunderea beneficiarului în temeiul alin.(1):

a) este limitată la îmbogăţirea pe care beneficiarul a obţinut-o conform condiţiilor fiduciei; şi

b) se reduce sau se exclude prin invocarea excepţiei de diminuare a îmbogăţirii.

(3) Fiduciarul este decăzut din dreptul de rambursare prevăzut la alin.(1) la expirarea unui termen de 6 luni de la naşterea acestui drept.

Articolul 2114. Dreptul de a asigura contra răspunderii personale pe cheltuiala masei patrimoniale fiduciare

(1) Fiduciarul are dreptul la rambursare din masa patrimonială fiduciară a primelor de asigurare şi altor cheltuieli suportate în mod rezonabil de către fiduciar pentru a obţine asigurare de răspunderea prevăzută la art.2119.

(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în măsura în care:

a) fiduciarul are dreptul la remuneraţie pentru executarea obligaţiilor de fiduciar; sau

b) asigurarea acoperă răspunderea apărută din neexecutarea intenţionată sau din culpă gravă.

Secţiunea a 3-a

Obligaţiile asistentului fiduciei

Articolul 2115. Obligaţiile asistentului fiduciei

(1) Asistentul fiduciei este obligat să dezvăluie identitatea fiduciarilor dacă această informaţie îi este cunoscută şi nu este evidentă pe altă cale.

(2) Atunci cînd decide să exercite o împuternicire, asistentul fiduciei este obligat:

a) să acţioneze cu bună-credinţă; şi

b) să nu obţină o îmbogăţire care nu este permisă de condiţiile fiduciei.

MIJLOACELE JURIDICE DE APĂRARE ÎN CAZ DE NEEXECUTARE

Secţiunea 1

Executarea în natură, supravegherea judecătorească şi alte mijloace de apărare

Articolul 2116. Executarea silită în natură

(1) Executarea silită în natură a obligaţiei de fiduciar presupune împiedicarea fiduciarului să dispună sau să săvîrşească alte acţiuni cu un drept al fiduciei care nu corespunde condiţiilor fiduciei.

(2) Executarea în natură nu poate fi cerută pe cale silită dacă implică exercitarea de către fiduciar a unei discreţii.

Articolul 2117. Supravegherea judecătorească

(1) La cererea unei părţi a fiduciei sau a persoanei îndreptăţite să ceară executarea silită a obligaţiei de fiduciar, instanţa de judecată poate anula decizia fiduciarilor sau a asistentului fiduciei privind exercitarea ori neexercitarea sau privind modul de exercitare a unei împuterniciri ori discreţii acordate prin condiţiile fiduciei sau lege.

(2) Fostul fiduciar care a fost exclus de către fiduciari sau asistentul fiduciei fără acordul său are dreptul de a sesiza instanţa de judecată pentru anularea acestei decizii.

(3) Instanţa de judecată poate anula o decizie a fiduciarilor sau a asistentului fiduciei care constituie un abuz de împuternicire, care a fost luată cu depăşirea împuternicirilor fiduciarilor sau ale asistentului fiduciei ori care în alt mod încalcă condiţiile fiduciei.

(4) În cazul în care se constată că fiduciarul neîntemeiat refuză sau omite să exercite o împuternicire sau discreţie, instanţa poate autoriza partea fiduciei care a sesizat instanţa să o exercite în limitele stabilite de către instanţa de judecată.

(5) În cadrul oricărei sesizări a instanţei de judecată privitor la fiducie, instanţa va cita toate părţile fiduciei şi va audia părţile care s-au prezentat.

Articolul 2118. Alte mijloace juridice de apărare

(1) Legea sau condiţiile fiduciei pot prevedea următoarele mijloace juridice de apărare pentru una din părţile fiduciei în caz de neexecutare sau suspectare de neexecutare a obligaţiilor de fiduciar:

a) raportări şi inspecţii privind masa patrimonială fiduciară şi administrarea ei, precum şi dispunerile din ea, în modul determinat de hotărîrea judecătorească;

b) plata sau transferul pe contul instanţei de judecată al sumelor băneşti sau altor bunuri care fac obiectul drepturilor fiduciei;

c) desemnarea prin hotărîre judecătorească a unui administrator pentru a administra masa patrimonială fiduciară;

d) exercitarea drepturilor şi a împuternicirilor fiduciarului de către un funcţionar public sau o autoritate publică, în particular în raport cu fiduciile de promovare a unui scop de utilitate publică;

e) suspendarea drepturilor şi a împuternicirilor de a administra şi a dispune de masa patrimonială.

(2) Sînt în drept să solicite instanţei de judecată întreprinderea măsurilor prevăzute la alin.(1) autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere a fiduciarilor care sînt entităţi licenţiate şi/sau autorizate.

Secţiunea a 2-a

Repararea prejudiciului şi predarea îmbogăţirii nepermise

Articolul 2119. Răspunderea fiduciarului de a restabili masa patrimonială fiduciară

(1) Fiduciarul este ţinut să restabilească masa patrimonială fiduciară în măsura prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei de fiduciar dacă neexecutarea este fără justificare şi rezultă din faptul că nu a exercitat nivelul necesar de competenţă şi prudenţă.

(2) Fiduciarul nu poartă răspundere doar pentru că un cofiduciar, un mandatar sau o altă persoană căreia i s-a încredinţat executarea ori un dobînditor permis al dreptului fiduciei a cauzat un prejudiciu masei patrimoniale fiduciare.

(3) Dispoziţiile alin.(2) nu afectează răspunderea fiduciarului rezultată:

1) în temeiul alin.(1), din cauza neexecutării de către fiduciar însuşi a obligaţiei de fiduciar, în particular:

a) a obligaţiei de a acţiona cu nivelul necesar de competenţă şi prudenţă atunci cînd alege să desemneze sau să angajeze acea persoană şi cînd consimte la condiţiile angajării; sau

b) a obligaţiei de a supraveghea executarea oferită de persoana respectivă şi, dacă o impun circumstanţele, de a lua măsuri pentru protejarea masei patrimoniale fiduciare;

2) din delegarea executării (art.2097);

3) în temeiul faptei prepusului ori a reprezentantului fiduciarului; sau

4) pentru că fiduciarul a instigat, a ajutat sau a colaborat la neexecutarea săvîrşită de acea persoană.

(4) Dispoziţiile art.19 se aplică în mod corespunzător la determinarea mărimii obligaţiei de restabilire.

(5) Următoarele drepturi ale fiduciarului sînt suspendate atît timp cît fiduciarul nu a restabilit integral masa patrimonială fiduciară:

a) dreptul de rambursare din masa patrimonială fiduciară; şi

b) dreptul la beneficiu pe care fiduciarul l-ar avea în calitate de beneficiar.

(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică dacă prin condiţiile fiduciei nu s-a stabilit altfel.

Articolul 2120. Răspunderea fiduciarului de a despăgubi beneficiarul

(1) Fiduciarul care poartă răspundere conform art.2119 este obligat de asemenea să despăgubească beneficiarul care, în pofida restabilirii masei patrimoniale fiduciare, nu obţine un beneficiu la care era îndreptăţit sau, dacă nu ar fi existat o neexecutare, ar fi fost îndreptăţit conform condiţiilor fiduciei.

(2) Beneficiarul are acelaşi drept la despăgubire ca şi cel care apare din neexecutarea obligaţiei contractuale.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică dacă prin condiţiile fiduciei nu s-a stabilit altfel.

Articolul 2121. Predarea îmbogăţirii nepermise

În cazul în care fiduciarul obţine o îmbogăţire ca urmare a neexecutării obligaţiei prevăzute la art.2108 şi acea îmbogăţire nu a intrat în masa patrimonială fiduciară în temeiul art.2064, fiduciarul este obligat să adauge îmbogăţirea la masa patrimonială fiduciară sau, dacă nu este posibil, să adauge valoarea ei monetară.

Articolul 2122. Răspunderea solidară

(1) În cazul în care mai mulţi fiduciari poartă răspundere în privinţa aceleiaşi neexecutări, răspunderea lor este solidară.

(2) Între debitorii solidari, cotele de răspundere sînt proporţionale culpei fiecărui debitor în privinţa neexecutării, avînd în vedere competenţa şi experienţa în calitate de fiduciar a fiecărui debitor.

(3) Debitorul care şi-a dat consimţămîntul la o neexecutare are aceeaşi culpă ca şi codebitorii care au săvîrşit neexecutarea.

Articolul 2123. Decăderea din dreptul la beneficiu a beneficiarului participant

(1) În cazul în care beneficiarul a participat la neexecutarea de către fiduciar, instanţa de judecată poate hotărî, la cererea acelui fiduciar sau a altui beneficiar, ca beneficiarul să fie decăzut din dreptul la beneficiu.

(2) Beneficiarul care şi-a dat consimţămîntul valabil la neexecutare, dar nu a participat la ea, poate fi decăzut din dreptul la beneficiu doar în măsura în care s-a îmbogăţit din neexecutare.

(3) În măsura în care beneficiarul este decăzut din dreptul la beneficiu conform prezentului articol, beneficiul care în alt mod s-ar fi datorat acelui beneficiar se va aplica pentru a stinge răspunderea fiduciarului pînă la stingerea răspunderii sau epuizarea dreptului la beneficiu.

Secţiunea a 3-a

Excepţiile

Articolul 2124. Consimţămîntul beneficiarului la o neexecutare

(1) Fiduciarul nu datorează restabilirea, despăgubirea sau predarea îmbogăţirii în măsura în care de aceasta ar beneficia beneficiarul care şi-a dat, în mod valabil, consimţămîntul la neexecutare.

(2) Beneficiarul consimte la neexecutare atunci cînd este de acord cu comportamentul fiduciarului care reprezintă o neexecutare şi:

a) cunoaşte că comportamentul respectiv reprezintă o neexecutare; sau

b) este vădit că comportamentul respectiv reprezintă o neexecutare.

(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică indiferent dacă neexecutarea a îmbogăţit sau a dezavantajat beneficiarul care şi-a dat consimţămîntul.

(4) În cazul în care beneficiarul participă la neexecutare în calitate de fiduciar, dispoziţiile alin.(1) se aplică în raport cu oricare cofiduciar care ar fi trebuit să poarte răspundere. Dreptul de rambursare între debitorii solidari privind partea neexclusă din răspunderea de a restabili masa patrimonială fiduciară sau de a despăgubi beneficiarul rămîne neafectat.

(5) Consimţămîntul nu se consideră valabil dacă el este dat prin eroare cauzată de informaţia falsă furnizată de către fiduciar sau de neexecutarea de către fiduciar a obligaţiei de informare.

Articolul 2125. Prescripţia extinctivă

Termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii întemeiate pe neexecutarea obligaţiilor de fiduciar nu poate începe să curgă contra beneficiarului înainte de scadenţa dreptului beneficiarului la beneficiu.

Articolul 2126. Apărarea fiduciarului

(1) Fiduciarul este liberat dacă execută în folosul persoanei care, după o cercetare rezonabilă, pare a fi îndreptăţită la beneficiul acordat.

(2) Dreptul beneficiarului care avea dreptul la beneficiu contra dobînditorului beneficiului, întemeiat pe dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată, rămîne neafectat.

SCHIMBAREA FIDUCIARILOR SAU A ASISTENŢILOR FIDUCIARI

Secţiunea 1

Dispoziţii generale privind schimbarea fiduciarilor

Articolul 2127. Împuternicirea de a schimba fiduciarii

(1) După constituirea fiduciei, o persoană poate fi desemnată în calitate de fiduciar, iar un fiduciar poate renunţa sau poate fi exclus:

a) în temeiul unei împuterniciri a unei părţi la fiducie acordate prin condiţiile fiduciei sau lege;

b) prin hotărîre judecătorească în temeiurile prevăzute de lege.

(2) Exercitarea unei împuterniciri în sensul alin.(1) lit.a) produce efecte doar dacă are formă scrisă. Aceeaşi regulă se aplică şi instrucţiunii obligatorii date fiduciarilor de către o parte a fiduciei privind exercitarea acestei împuterniciri.

(3) Exercitarea împuternicirii acordate prin condiţiile fiduciei de către persoana care nu este, la acel moment, fiduciar produce efecte juridice doar din momentul în care fiduciarii curenţi sînt notificaţi despre exercitare.

(4) Renunţarea sau excluderea unui fiduciar unic produce efecte juridice doar dacă la acelaşi moment este desemnat un nou fiduciar.

Articolul 2128. Împuternicirea fiduciarilor de schimbare a fiduciarilor

(1) Împuternicirea acordată fiduciarilor prin lege se poate exercita doar:

a) prin decizie unanimă; şi

b) dacă la acel moment asistentul fiduciei nu are o împuternicire corespunzătoare ori dacă asistentul fiduciei nu poate sau nu exercită respectiva împuternicire într-un termen rezonabil după cererea în acest sens din partea fiduciarilor.

(2) În condiţiile alin.(1), fiduciarii sînt obligaţi să-şi exercite împuternicirile în temeiul legii, cu respectarea instrucţiunii comune date de beneficiari dacă beneficiarii deţin dreptul la rezoluţiune în comun a fiduciei în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare.

(3) Condiţiile fiduciei pot modifica sau exclude împuternicirea de schimbare acordată fiduciarilor în temeiul legii.

Secţiunea a 2-a

Desemnarea fiduciarilor

Articolul 2129. Limitele generale privind desemnarea

(1) Desemnarea unei persoane în calitate de fiduciar nu produce efecte dacă:

a) este vădit că cofiduciarii ar avea împuternicirea de a exclude acea persoană, dacă ar fi fost desemnată, pe motivul că persoana respectivă nu poate acţiona, refuză să acţioneze sau nu este potrivită;

b) persoana desemnată nu acceptă să acţioneze în calitate de fiduciar; sau

c) desemnarea depăşeşte numărul maxim de fiduciari prevăzut de condiţiile fiduciei.

(2) Stipulaţia din condiţiile fiduciei că va fi un singur fiduciar se consideră a fi o limită de maxim doi fiduciari.

Articolul 2130. Desemnarea de către asistentul fiduciei sau fiduciari

(1) Fiduciarii pot desemna unul sau mai mulţi fiduciari suplimentari.

(2) Fiduciarii curenţi pot desemna un fiduciar care va înlocui persoana care a încetat să fie fiduciar.

(3) Dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, desemnarea de către asistentul fiduciei a propriei sale persoane nu produce efecte.

Articolul 2131. Desemnarea prin hotărîre judecătorească

(1) Dacă nimeni nu mai are împuternicirea sau toţi refuză să exercite împuternicirea de desemnare, la cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiei de fiduciar, instanţa de judecată poate desemna:

a) un fiduciar care va înlocui persoana care a încetat să fie fiduciar; sau

b) unul sau mai mulţi fiduciari suplimentari, în cazul în care desemnarea ar putea să promoveze o eficientă şi prudentă administrare şi dispunere de masa patrimonială fiduciară conform condiţiilor fiduciei.

(2) Înainte de desemnarea conform alin.(1), instanţa va desemna un fiduciar provizoriu şi va aplica măsuri de asigurare a masei patrimoniale fiduciare dacă fără aceasta i se vor cauza prejudicii.

Secţiunea a 3-a

Renunţarea fiduciarului

Articolul 2132. Renunţarea cu consimţămîntul asistentului fiduciei sau al cofiduciarilor

(1) Fiduciarul poate renunţa la calitatea sa doar cu consimţămîntul asistentului fiduciei sau al cofiduciarilor dacă, după renunţare, vor rămîne cel puţin doi fiduciari curenţi sau un fiduciar special.

(2) Asistentul fiduciei care poate desemna un nou fiduciar în caz de renunţare a fiduciarului îşi poate da consimţămîntul la renunţare.

(3) Asistentul fiduciei poate da consimţămîntul la o renunţare fără consimţămîntul fiduciarilor curenţi doar dacă la acel moment se desemnează un nou fiduciar.

(4) Fiduciarii curenţi îşi pot da consimţămîntul la o renunţare.

(5) Renunţarea produce efecte din momentul transmiterii masei patrimoniale fiduciare către noul fiduciar şi al radierii calităţii de titular al masei din toate registrele de publicitate.

(6) Se consideră fiduciari speciali:

a) funcţionarul public sau autoritatea publică care are atribuţia de a acţiona în calitate de fiduciar; şi

b) orice persoană juridică specificată ca atare într-o dispoziţie legală sau care satisface condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în acest scop.

Articolul 2133. Renunţarea cu aprobarea instanţei de judecată

Instanţa de judecată poate aproba renunţarea unui fiduciar care nu a obţinut consimţămîntul necesar la renunţare dacă determină că este echitabil de a elibera fiduciarul de obligaţiile de fiduciar, avînd în vedere în special faptul dacă după renunţare poate fi asigurată o eficientă şi prudentă administrare şi o dispunere de masa patrimonială fiduciară conform condiţiilor fiduciei.

Secţiunea a 4-a

Excluderea fiduciarilor

Articolul 2134. Excluderea de către cofiduciari sau de asistentul fiduciei

(1) În cazul în care instanţa de judecată ar putea exclude un fiduciar pe motiv că nu poate acţiona, refuză să acţioneze sau nu este potrivit pentru îndeplinirea funcţiei, cofiduciarii curenţi sau asistentul fiduciei pot exclude acel fiduciar.

(2) Excluderea unui fiduciar de către cofiduciari sau de asistentul fiduciei produce efecte doar după notificarea fiduciarului despre excluderea sa.

Articolul 2135. Excluderea prin hotărîre judecătorească

La cererea oricărei părţi la fiducie, instanţa de judecată poate exclude un fiduciar fără consimţămîntul lui şi indiferent de condiţiile fiduciei, dacă există motive întemeiate, în special pe motiv că:

a) fiduciarul se află în imposibilitate materială sau juridică de a-şi îndeplini obligaţiile, inclusiv nu are capacitate de exerciţiu deplină, este decedat sau persoana juridică a intrat în lichidare;

b) a avut loc sau se anticipează neexecutarea esenţială a oricărei obligaţii de fiduciar;

c) fiduciarul, în mod permanent sau sistematic, este în dezacord fundamental cu cofiduciarii privind o chestiune care cere decizia unanimă a fiduciarilor; sau

d) fiduciarul are alte interese care iremediabil intră în conflict cu executarea obligaţiilor de fiduciar.

Secţiunea a 5-a

Efectul schimbării fiduciarilor

Articolul 2136. Efectul asupra obligaţiilor şi drepturilor fiduciarilor

(1) Persoana care este desemnată în calitate de fiduciar devine obligată prin fiducie şi dobîndeşte drepturile şi împuternicirile corespunzătoare. În condiţiile prezentului articol, fiduciarul care renunţă sau este exclus este eliberat de fiducie şi pierde drepturile şi împuternicirile corespunzătoare.

(2) Obligaţia de a coopera cu cofiduciarii se stinge doar la expirarea unui termen rezonabil după renunţare sau excludere.

(3) Dreptul de rambursare al fostului fiduciar faţă de masa patrimonială fiduciară se păstrează sub forma unui drept contra fiduciarilor curenţi. Dreptul de rambursare, despăgubire sau remuneraţie de către beneficiar rămîne neafectat.

(4) Fostul fiduciar rămîne ţinut de:

a) obligaţia prevăzută la art.2108;

b) datoriile fiduciei, însă numai faţă de creditorii pe care fiduciarul nu i-a informat, înainte de asumarea datoriei fiduciei, că acţionează în calitate de fiduciar; şi

c) obligaţiile rezultate din neexecutarea obligaţiilor de fiduciar.

Articolul 2137. Transmiterea şi lipsirea de drepturile fiduciei

(1) Fiduciarii care sînt titulari ai dreptului fiduciei sînt obligaţi să transmită titlul asupra dreptului respectiv noului fiduciar în mod corespunzător.

(2) Transmiterea titlului către o persoană desemnată în calitate de fiduciar nu lipseşte de acest titlu fiduciarii curenţi.

(3) Titlul se transmite în temeiul unui act de predare-primire a titlului încheiat de către toţi fiduciarii care sînt titularii dreptului fiduciei şi noul fiduciar desemnat. Dacă pentru constituirea sau, după caz, înstrăinarea titlului asupra anumitor drepturi ale fiduciei legea impune anumite condiţii de formă, aceleaşi condiţii se cer şi pentru actul de predare-primire a titlului privitor la acel drept al fiduciei. Dispoziţiile art.2063 se aplică în mod corespunzător.

(4) În cazul în care unul dintre fiduciarii care deţine titlul asupra dreptului fiduciei refuză să încheie actul de predare-primire a titlului, oricare dintre ceilalţi fiduciari, noul fiduciar desemnat sau persoana care l-a desemnat în mod corespunzător pe noul fiduciar are dreptul să ceară instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre care să ţină loc de act de predare-primire a titlului. O asemenea acţiune urmează a fi notată în registrul de publicitate în care este înregistrat dreptul fiduciei respectiv.

(5) Dacă nu este necesară desemnarea unui nou fiduciar, persoana care încetează a fi fiduciar va încheia un act de predare-primire a titlului către toţi fiduciarii curenţi.

Articolul 2138. Transmiterea documentelor fiduciei

Fiduciarul care continuă calitatea sa ori noul fiduciar are dreptul să primească documentele fiduciei aflate în posesia fostului fiduciar. Persoana care deţine posesia are dreptul să facă şi să păstreze copii pe cheltuială proprie.

Articolul 2139. Efectul decesului sau lichidării fiduciarului

(1) În cazul în care unul din mai mulţi fiduciari decedează sau fiduciarul persoană juridică intră în lichidare, masa patrimonială fiduciară continuă să aparţină fiduciarilor rămaşi. Această regulă se aplică astfel încît succesorul masei patrimoniale personale a celui decedat sau lichidat să nu devină parte la fiducie.

(2) În cazul în care unicul fiduciar decedează, succesorii fiduciarului decedat devin fiduciari şi, respectiv:

a) devin obligaţi prin fiducie, precum şi dobîndesc drepturile şi împuternicirile respective;

b) poartă răspundere pentru datoriile fiduciei asumate de către fiduciarul decedat în limita masei succesorale a defunctului; şi

c) devin titularii masei patrimoniale fiduciare, însă pot exercita doar împuternicirile prevăzute la art.2093 alin.(1), indiferent de numărul succesorilor.

(3) Dispoziţia testamentară a fiduciarului privitoare la masa patrimonială fiduciară nu produce efecte, însă condiţiile fiduciei ar putea acorda fiduciarului împuternicirea să numească, prin dispoziţia sa testamentară, un fiduciar.

(4) Obligaţiile rezultate din neexecutarea obligaţiilor de fiduciar se transmit succesorilor fiduciarului decedat.

Articolul 2140. Efectul decesului sau al lichidării asistentului fiduciar

Împuternicirea asistentului fiduciei se stinge atunci cînd acesta decedează sau este lichidat, însă condiţiile fiduciei pot permite exercitarea împuternicirii prin testament.

STINGEREA ŞI MODIFICAREA FIDUCIEI

Secţiunea 1

Stingerea

Articolul 2141. Temeiurile de stingere

(1) Fiducia se stinge în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea:

a) prin rezoluţiune de către constituitor sau beneficiari în temeiul unui drept prevăzut de condiţiile fiduciei;

b) prin rezoluţiune de către constituitor în temeiul art.2144;

c) prin rezoluţiune de către beneficiar în temeiul art.2145;

d) prin rezoluţiune de către fiduciar în temeiul art.2149;

e) prin confuziunea drepturilor şi a obligaţiilor în temeiul art.2150.

(2) Fiducia se stinge de asemenea în temeiul expirării termenului fiduciei ori al îndeplinirii condiţiei extinctive.

(3) Fiduciarul trebuie să informeze celelalte părţi ale fiduciei despre intervenirea stingerii fiduciei.

Articolul 2142. Pierderea sau epuizarea masei patrimoniale fiduciare

(1) Fiducia se stinge atunci cînd fiduciarul nu mai deţine niciun drept al fiduciei şi nici nu se aşteaptă să dobîndească asemenea drepturi.

(2) Cu toate acestea, fiducia subzistă atît timp cît fiduciarul este ţinut să restabilească masa patrimonială fiduciară ca urmare a neexecutării obligaţiilor de fiduciar.

Articolul 2143. Efectul stingerii asupra obligaţiilor fiduciarului

(1) În măsura în care fiducia este stinsă, se sting şi obligaţiile fiduciarului.

(2) Dacă părţile vizate nu au convenit altfel, stingerea fiduciei nu eliberează fiduciarul de răspunderea:

a) faţă de beneficiar apărută ca urmare a neexecutării de către fiduciar a obligaţiilor de fiduciar; sau

b) faţă de un creditor al fiduciei din contul masei patrimoniale fiduciare.

(3) Odată cu stingerea fiduciei din motivul expirării termenului sau îndeplinirii condiţiei extinctive, fiduciarul este obligat să transmită drepturile fiduciei beneficiarilor sau succesorilor săi dacă condiţiile fiduciei nu o interzic, să întocmească toate actele de predare-primire a titlului drepturilor în forma cerută de lege, să predea posesia bunurilor corespunzătoare şi să asiste la îndeplinirea formalităţilor de publicitate.

(4) În cazul prevăzut la alin.(3), dacă nu există niciun beneficiar al masei patrimoniale fiduciare rămase, beneficiar este constituitorul ori, după caz, succesorii săi.

Articolul 2144. Dreptul constituitorului la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit

(1) Cu excepţiile prevăzute la alin.(2) şi (3), dacă condiţiile fiduciei nu prevăd altfel, constituitorul nu are dreptul la rezoluţiunea fiduciei sau a unei clauze din condiţiile fiduciei doar pentru că fiducia s-a constituit cu titlu gratuit, indiferent dacă:

a) fiducia s-a constituit fără ca titlul asupra drepturilor să fie transmis de către constituitor;

b) constituitorul şi-a rezervat dreptul la beneficiu pe durata vieţii sale.

(2) Constituitorul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit sau a unei clauze din condiţiile fiduciei care este constituită în beneficiul unei persoane care încă nu există.

(3) Constituitorul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei cu titlu gratuit în beneficiul unei alte persoane în aceleaşi condiţii în care ar fi putut revoca o donaţie făcută acelui beneficiar dacă beneficiul s-ar fi acordat prin donaţie.

Articolul 2145. Dreptul beneficiarilor la rezoluţiune

(1) Beneficiarul care are capacitate de exerciţiu deplină are dreptul la rezoluţiunea fiduciei în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea, dacă el este beneficiarul exclusiv al acesteia.

(2) Dacă fiecare are capacitate de exerciţiu deplină, mai mulţi beneficiari au un drept comun la rezoluţiune în privinţa întregii mase patrimoniale fiduciare sau a unei părţi din ea, dacă ei sînt beneficiari exclusivi ai acesteia.

(3) Fiducia nu poate fi supusă rezoluţiunii în privinţa unei părţi din masa patrimonială fiduciară dacă aceasta ar afecta în mod negativ fiducia în privinţa restului masei patrimoniale avînd drept beneficiari alte persoane sau avînd ca scop promovarea unui scop de utilitate publică.

Articolul 2146. Beneficiul exclusiv

(1) Masa patrimonială fiduciară sau o parte din ea se consideră în beneficiul exclusiv al unui beneficiar dacă întregul capital şi toate veniturile viitoare generate de acel capital pot face obiectul dispunerilor, conform condiţiilor fiduciei, doar în beneficiul acelui beneficiar sau al patrimoniului său.

(2) În sensul alin.(1), posibilitatea că beneficiarul ar putea sau nu ar putea să exercite un drept care îi va limita beneficiul nu se ia în considerare.

Articolul 2147. Declaraţia de rezoluţiune şi efectele ei

(1) Constituitorul sau beneficiarul îşi exercită dreptul la rezoluţiune prin declaraţie scrisă către fiduciari.

(2) Fiducia sau o parte din fiducie care se supune rezoluţiunii de către constituitor, din acel moment, produce efectele unei fiducii în beneficiul exclusiv al constituitorului.

(3) În cazul în care un beneficiar, exercitînd dreptul la rezoluţiune, notifică fiduciarul că a cesionat dreptul la beneficiu unui terţ, altul decît beneficiarul, acea cesiune acordă terţului dreptul la beneficiu din masa patrimonială sau partea din masa patrimonială care urmează a fi transferată.

(4) Cu excepţia cazului în care transferul este imposibil sau ilegal, fiduciarul este obligat să transfere fără întîrziere masa patrimonială fiduciară sau partea masei patrimoniale fiduciare conform declaraţiei de rezoluţiune. Obligaţia de a transfera are prioritate faţă de obligaţia de a administra şi a dispune de masa patrimonială sau de o parte din ea, conform condiţiilor fiduciei.

(5) Dacă un transfer este imposibil pe motiv că ar presupune acordarea doar a unei cote-părţi din dreptul fiduciei, fiduciarul este obligat:

a) să îl divizeze şi să transfere partea divizată, în măsura în care aceasta este posibilă şi rezonabilă; sau

b) în cazul în care divizarea nu este posibilă, să îl vîndă, dacă este posibil, şi să transfere cota corespunzătoare a veniturilor.

Articolul 2148. Dreptul de retenţie al fiduciarului

(1) Fiduciarul are drept de retenţie în privinţa acelei părţi din masa patrimonială care urmează a fi transmisă, în măsura în care este necesar pentru a satisface:

a) datoriile fiduciei;

b) pretenţiile acumulate ale fiduciarului faţă de masa patrimonială; şi

c) cheltuielile aferente transferului şi divizării sau vînzării dreptului, în măsura în care aceste datorii, drepturi sau costuri sînt alocate părţii din masa patrimonială fiduciară care urmează a fi transmisă.

(2) Dreptul de retenţie se stinge dacă persoana care exercită dreptul la rezoluţiune plăteşte compensaţie pentru datoriile, drepturile şi costurile alocate părţii din masa patrimonială care urmează a fi transmisă.

Articolul 2149. Rezoluţiunea de către fiduciar

(1) În cazul în care beneficiarul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei în temeiul art.2145 alin.(1), fiduciarul îi poate cere, prin notificare, să-şi exercite dreptul respectiv într-un termen rezonabil stabilit prin notificare. Dacă beneficiarul nu respectă termenul indicat, fiduciarul are dreptul la rezoluţiunea fiduciei prin transmiterea către beneficiar. Beneficiarul este obligat să accepte transmiterea.

(2) Beneficiarul, de asemenea, are dreptul la rezoluţiunea fiduciei prin plata sumei de bani sau prin transmiterea titlului asupra altor bunuri care fac obiectul drepturilor din masa patrimonială fiduciară către instanţa de judecată, în cazul în care este prevăzut expres de lege.

Articolul 2150. Confuziunea drepturilor şi a obligaţiilor

(1) Fiducia se stinge în cazul în care unicul fiduciar este şi unicul beneficiar, iar fiducia este pentru beneficiul exclusiv al acelui fiduciar.

(2) În cazul în care există mai mulţi fiduciari, dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător doar dacă ei au un drept comun de a beneficia.

(3) Dacă fiducia rămîne în vigoare faţă de dreptul beneficiarului la beneficiu sau dacă dreptul la beneficiu este grevat de un drept de garanţie sau alt drept limitat, fiduciarul rămîne ţinut de acea fiducie sau grevare.

Articolul 2151. Insolvabilitatea fiduciarului

Fiducia şi masa patrimonială fiduciară nu sînt afectate de insolvabilitatea fiduciarului în privinţa masei patrimoniale personale a fiduciarului sau în privinţa unei alte mase patrimoniale fiduciare.

Secţiunea a 2-a

Modificarea

Articolul 2152. Modificarea de către constituitor sau beneficiar

(1) Condiţiile fiduciei pot fi modificate de către constituitor sau beneficiar în temeiul:

a) dreptului oferit de condiţiile fiduciei;

b) dreptului prevăzut la alin.(2).

(2) Constituitorul sau beneficiarul care are dreptul la rezoluţiunea fiduciei are un drept corespunzător de a modifica condiţiile fiduciei în măsura în care ele se referă la masa patrimonială sau partea din ea în privinţa căreia fiducia ar putea fi rezolvită.

(3) Pentru exercitarea de către mai mulţi beneficiari a unui drept comun de a modifica condiţiile fiduciei este necesar acordul lor în acest sens.

(4) Modificarea care urmează să producă efecte la decesul persoanei care exercită dreptul de modificare produce efecte doar dacă ea se face printr-o dispoziţie testamentară.

(5) Modificarea produce efecte doar din momentul cînd notificarea scrisă este transmisă fiduciarilor.

Articolul 2153. Modificarea prin hotărîre judecătorească a condiţiei fiduciei privitoare la administrare

(1) La cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar, instanţa de judecată poate modifica o condiţie a fiduciei privitoare la administrarea masei patrimoniale fiduciare dacă modificarea este susceptibilă de a promova o administrare mai eficientă şi mai prudentă a masei patrimoniale.

(2) Modificarea în temeiul alin.(1) din prezentul articol nu poate afecta în mod semnificativ funcţionarea condiţiilor fiduciei care se aplică dispunerilor dacă instanţa de judecată nu are împuternicirea de a modifica acele condiţii în temeiul art.2154 şi 2155.

Articolul 2154. Modificarea prin hotărîre judecătorească a fiduciei cu beneficiari

(1) La cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane care ar beneficia dacă condiţia a cărei modificare se cere ar fi exclusă, instanţa de judecată poate modifica condiţia fiduciei care acordă un drept la beneficiu sau o vocaţie la beneficiu unei persoane care:

a) încă nu există; sau

b) în prezent nu corespunde cu descrierea de care depinde dreptul, cum ar fi atribuirea la o categorie de persoane.

(2) Aceeaşi regulă se aplică în cazul în care condiţia fiduciei conferă un drept la beneficiu sau o vocaţie la beneficiu la o dată în viitor sau care este condiţionat de survenirea unui eveniment improbabil.

Articolul 2155. Modificarea prin hotărîre judecătorească a fiduciei de promovare a unui scop de utilitate publică

(1) La cererea oricărei părţi la fiducie sau a oricărei persoane îndreptăţite să ceară executarea obligaţiilor de fiduciar, instanţa de judecată poate modifica condiţia fiduciei constituită în scop de utilitate publică dacă, în rezultatul schimbării circumstanţelor, promovarea scopului prevăzut de către condiţia fiduciei nu poate fi considerată ca fiind o folosire adecvată şi eficientă a resurselor.

(2) Modificarea conform alin.(1) trebuie să se facă în favoarea scopurilor generale sau particulare de utilitate publică pe care constituitorul le-ar fi ales în mod probabil dacă ar fi constituit fiducia după schimbarea circumstanţelor.

Articolul 2156. Cesiunea dreptului la beneficiu

(1) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(2), cesiunea dreptului la beneficiu este reglementată de către dispoziţiile privind cesiunea de creanţă.

(2) Cesiunii cu titlu gratuit i se aplică dispoziţiile legale cu privire la donaţie.

RELAŢIILE CU TERŢII

Secţiunea 1

Debitorii fiduciei

Articolul 2157. Compensarea

Creanţa fiduciarului faţă de debitorul fiduciei poate fi stinsă prin compensare doar cu creanţa reciprocă pe care acest debitor o are în calitate de creditor al fiduciei sau de beneficiar.

Articolul 2158. Remiterea de datoria fiduciei

Remiterea de datorie făcută de fiduciar în folosul debitorului fiduciei nu îl liberează pe acest debitor de datoria fiduciei dacă:

a) remiterea de datorie este cu titlu gratuit şi nu se încadrează în împuternicirile fiduciarului; sau

b) remiterea de datorie este cu titlu oneros, iar debitorul cunoştea sau avea motive să cunoască că ea nu se încadrează în împuternicirile fiduciarului.

Articolul 2159. Răspunderea donatarilor şi a dobînditorilor de rea-credinţă

(1) În cazul în care fiduciarul înstrăinează un drept al fiduciei către un terţ, iar înstrăinarea nu corespunde condiţiilor fiduciei, fiducia este opozabilă dobînditorului dacă:

a) înstrăinarea este cu titlu gratuit; sau

b) dobînditorul cunoaşte sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că înstrăinarea se face de către un fiduciar şi că ea nu corespunde condiţiilor fiduciei.

(2) Se consideră că dobînditorul trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un fapt dacă:

a) faptul ar fi fost evident în cadrul unei examinări prudente în mod rezonabil; şi

b) luînd în considerare natura şi valoarea dreptului, natura şi costul unei asemenea examinări şi uzanţele, este echitabil şi rezonabil de a aştepta ca dobînditorul, în acele circumstanţe, să facă acea examinare.

(3) Dobînditorul căruia fiducia îi este opozabilă conform alin.(1):

a) poartă o obligaţie de restituire titularului masei patrimoniale fiduciare;

b) are un drept corelativ de a i se restitui orice beneficiu acordat cu titlu de contraprestaţie.

(4) Cu toate acestea, fiducia încetează a fi opozabilă dobînditorului conform alin.(1) dacă:

a) contraprestaţia oferită de dobînditor face obiectul unei dispuneri în cadrul executării unei obligaţii de fiduciar; sau

b) fiduciarul sau un terţ satisface obligaţia de a restabili masa patrimonială fiduciară.

(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător în cazul în care fiduciarul constituie în folosul unui terţ un drept de garanţie sau un alt drept limitat asupra dreptului fiduciei.

Articolul 2160. Răspunderea pentru instigare sau complicitate la administrarea ori dispunerea incorectă a masei patrimoniale fiduciare

(1) Răspunderea extracontractuală apărută în urma prejudiciului cauzat altuia prin instigarea la neexecutarea obligaţiilor va fi angajată cu adaptările prevăzute la alin.(2).

(2) Persoana care intenţionat instigă fiduciarul la neexecutarea obligaţiei de fiduciar sau intenţionat ajută în acea neexecutare poartă răspundere solidară cu fiduciarul dacă fiduciarului îi revine obligaţia de restabilire a masei patrimoniale fiduciare.

Articolul 2161. Protecţia terţilor care contractează cu fiduciarii

(1) Contractul încheiat de către un fiduciar cu încălcarea unei obligaţii de fiduciar cu o persoană care nu este parte la fiducie nu este nul sau anulabil doar pentru acest motiv.

(2) Persoana care nu este parte la fiducie şi nu cunoaşte toate circumstanţele de fapt relevante se poate baza pe textul unui document de fiducie şi pe faptul că el este veridic.

Articolele 2162 - 2575  CARTEA A PATRA – Moştenirea

Articolele 2576 - 2671  CARTEA A CINCEA – Dreptul internaţional privat

_____________________________

* Republicat în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.467-479, art.784

Modificat şi completat prin legile Republicii Moldova:

Legea nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial, 2018, nr.467-479, art.784;

Legea nr.272 din 29.11.2018 – Monitorul Oficial, 2018, nr.462-466, art.776;

Legea nr.304 din 21.12.2017 – Monitorul Oficial, 2018, nr.7-17, art.64;

Legea nr.225 din 15.12.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.464-470, art.790;

Legea nr.178 din 21.07.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.301-315, art.537;

Legea nr.58 din 06.04.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.119-126, art.197;

Legea nr.66 din 13.04.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.171-180, art.297;

Legea nr.80 din 05.05.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.162-170, art.284;

Legea nr.211 din 29.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.338-341, art.698;

Legea nr.200 din 28.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.338-341, art.696;

Legea nr.185 din 22.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.306-313, art.655;

Legea nr.160 din 07.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.306-313, art.647;

Legea nr.201 din 28.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.293-305, art.630;

Legea nr.6 din 26.02.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.79-89, art.144;

Legea nr.90 din 29.05.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.169-173, art.379;

Legea nr.53 din 03.04.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.99-102, art.253;

Legea nr.43 din 27.03.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.99-102, art.247;

Legea nr.203 din 12.07.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.191-197, art.621;

Legea nr.155 din 28.06.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.173-176, art.582;

Legea nr.116 din 23.05.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.146-151, art.456;

Legea nr.31 din 07.03.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.69-74, art.223;

Legea nr.184 din 11.07.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.166-169a, art.571;

Legea nr.33 din 06.03.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.99-102, art.330;

Legea nr.23 din 01.03.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.54-59, art.172;

Legea nr.88 din 21.04.2011 – Monitorul Oficial, 2011, nr.107-109, art.284;

Legea nr.113-XVIII din 18.12.2009 – Monitorul Oficial, 2009, nr.197-200, art.656;

Legea nr.163-XVI din 09.07.2008 – Monitorul Oficial, 2008, nr.140-142, art.574;

Legea nr.280-XVI din 14.12.2007 – Monitorul Oficial, 2008, nr.94-96, art.349;

Legea nr.250-XVI din 22.11.2007 – Monitorul Oficial, 2008, nr.37-39, art.102;

Legea nr.130-XVI din 07.06.2007 – Monitorul Oficial, 2007, nr.94-97, art.418;

Legea nr.262-XVI din 28.07.2006 – Monitorul Oficial, 2006, nr.126-130, art.641;

Legea nr.60-XVI din 28.04.2005 – Monitorul Oficial, 2005, nr.92-94, art.431;

Legea nr.206-XV din 29.05.2003 – Monitorul Oficial, 2003, nr.149, art.598.