Decizie nr.122 din 30.10.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.147g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul 186 alin.(10/1) pct.2) din Codul de procedură penală (aprobarea demersului procurorului de prelungire a termenului arestului la domiciliu)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.147g/2018 privind excepţia

de neconstituţionalitate a unor prevederi de la articolul

186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală

(aprobarea demersului procurorului de prelungire

a termenului arestului la domiciliu)

nr. 122  din  30.10.2018

 (în vigoare 30.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 59-65 art. 26 din 22.02.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 25 octombrie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 30 octombrie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “în temeiul ordinului emis de Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr.16rj-614/18, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 25 octombrie 2018 de către un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (format din dnii judecători Iurie Melinteanu, Ghenadie Lîsîi şi Ion Bulhac), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Din materialele dosarului rezultă că pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, se află o cauză penală în cadrul căreia se examinează învinuirea adusă dlui Vladimir Tabunşcik de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), referitoare la comiterea de către primul a infracţiunii prevăzute de articolul 191 alin.(5) [Delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari] din Codul penal. De asemenea, din materialele dosarului rezultă că în privinţa dlui Vladimir Tabunşcik a fost aplicată şi ulterior prelungită de câteva ori măsura arestului preventiv, aceasta fiind înlocuită recent cu măsura arestului la domiciliu.

4. Pe 8 septembrie 2018, un procuror din cadrul PCCOCS a depus un demers la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, prin care a solicitat prelungirea măsurii arestului la domiciliu în privinţa dlui Vladimir Tabunşcik. Demersul în discuţie este semnat de procurorul care l-a depus şi încuviinţat de către Procurorul general.

5. Prin încheierea din 12 septembrie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului şi a prelungit termenul de menţinere a dlui Vladimir Tabunşcik în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. Nefiind de acord cu soluţia instanţei de judecată, dl avocat Alexandru Bot a declarat un recurs prin care a solicitat casarea încheierii din 12 septembrie 2018 şi respingerea demersului depus de către procuror, deoarece este nefondat.

6. În cadrul examinării recursului de către instanţa de apel, dl avocat Alexandru Bot a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “în temeiul ordinului emis de Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală.

7. Prin încheierea din 2 octombrie 2018, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 186

Termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui

“[…]

(10¹) Demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviinţat în scris de către:

1) procurorul ierarhic superior – în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 3 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 2 luni, în cazul minorilor;

2) Procurorul General sau de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General – în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 6 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 4 luni, în cazul minorilor.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că textul “în temeiul ordinului emis de Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală permite Procurorului general să încuviinţeze demersul procurorului de prelungire a termenului arestării la domiciliu fără a întocmi o ordonanţă separată prin care să-şi motiveze decizia. De asemenea, autorul excepţiei menţionează că legea procesual-penală nu include la articolul 6 “ordinul” în lista actelor procedurale. Mai mult, autorul face referire la prevederile tezei a II-a a articolului 255 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora fiecare dintre acţiunile sau măsurile procesuale dispuse de către organul de urmărire penală trebuie motivate în mod separat.

11. Prin urmare, autorul excepţiei consideră că textul legal criticat este contrar dreptului la un proces echitabil, deoarece îi permite Procurorului general să aprobe demersurile de prelungire a termenului arestului la domiciliu fără să întocmească un act procedural separat prin care să-şi prezinte motivele soluţiei alese.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr.16rj-614/18, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “în temeiul ordinului emis de Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală.

16. Cu privire la incidenţa normei contestate la soluţionarea cauzei, Curtea observă că din prevederile articolului 186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală rezultă că în cazul în care se solicită prelungirea arestării preventive pentru un termen mai mare de 6 luni şi, respectiv, pentru un termen mai mare de 4 luni, în cazul minorilor, Procurorul general fie încuviinţează direct demersul procurorului, fie emite un ordin prin care împuterniceşte un adjunct al său să realizeze această atribuţie.

17. În prezenta cauză, deşi demersul procurorului nu s-a referit la prelungirea arestului preventiv, ci la prelungirea arestului la domiciliu, procedura încuviinţării a fost aplicată pentru că acest fapt este cerut de articolul 188 alin.(6) din Cod, care prevede că termenul, modul de aplicare, de prelungire a duratei şi de atac al depunerii arestului la domiciliu sunt similare celor aplicate la dispunerea arestului preventiv.

18. În acest context, fiind constatată incidenţa procedurii încuviinţării prevăzută de articolul 186 alin.(10¹) pct.2) din Cod, Curtea trebuie să stabilească dacă în prezenta cauză demersul procurorului a fost încuviinţat de către un adjunct al Procurorului General în baza unui ordin prin care a fost împuternicit să îndeplinească această acţiune, situaţie care corespunde textului “în temeiul ordinului emis de Procurorul General”, criticat de către autorul excepţiei. Pentru a verifica acest fapt, Curtea trebuie să examineze circumstanţele litigiului principal.

19. Astfel, Curtea observă că în prezenta cauză demersul procurorului cu privire la prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu nu a fost încuviinţat de către un adjunct al Procurorului General în baza unui ordin, ci nemijlocit de către Procurorul General (a se vedea §4 din prezenta decizie). În această situaţie, autorităţile statului au aplicat textul “Procurorul General” de la norma criticată la procedura de încuviinţare a demersului, însă nu textul “în temeiul ordinului emis de Procurorul General”, aşa cum susţine autorul excepţiei. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile contestate nu sunt incidente la soluţionarea cauzei (a se vedea §82 pct.(3) din HCC nr.2 din 9 februarie 2016).

20. Curtea constată că, în prezenta cauză, demersul cu privire la prelungirea arestului la domiciliu a fost încuviinţat de către Procurorul General şi că autorul excepţiei consideră că încuviinţarea demersului în discuţie trebuie să ia forma unui act procedural separat (a se vedea §11 din prezenta decizie). În acest sens, autorul excepţiei a făcut referire la prevederile articolului 255 alin.(1) din Codul de procedură penală, care prevede că toate acţiunile sau măsurile procesuale dispuse de către organul de urmărire penală se motivează, obligatoriu, în mod separat (a se vedea §10 din prezenta decizie). Prin urmare, Curtea consideră necesar să examineze şi compatibilitatea textului “demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviinţat în scris de către: […] Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) din Cod cu prevederile articolului 20 din Constituţie, având în vedere faptul că aceste prevederi au fost aplicate la soluţionarea cauzei.

21. Curtea admite că procedura încuviinţării de către Procurorul General a demersurilor cu privire la prelungirea măsurilor preventive sub formă de arest la domiciliu are un scop legitim, şi anume: (i) controlul legalităţii demersurilor în discuţie până ca acestea să fie depuse în faţa instanţei; (ii) descurajarea aplicării excesive a măsurilor preventive; (iii) evidenţa demersurilor.

22. Autorul excepţiei susţine că dreptul la un proces echitabil impune ca procedura încuviinţării de către Procurorul General a demersurilor în discuţie trebuie să se finalizeze cu emiterea unui act procesual separat şi motivat. În acest sens, Curtea reţine următoarele.

23. În jurisprudenţa sa, a fost examinată o situaţie similară cu privire la necesitatea emiterii unui act procesual separat şi motivat de către Procurorul General sau de către adjuncţii săi în contextul “acordului” de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit a persoanei (a se vedea DCC nr.9 din 19 ianuarie 2017). Astfel, în decizia citată, Curtea a menţionat că “acordul” Procurorului General sau al adjuncţilor săi nu trebuie interpretat ca fiind un act procesual-penal separat de ordonanţa de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit a persoanei. De altfel, ordonanţa de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit constituie un act procesual-penal dispus de către organul de urmărire penală. Ea trebuie să fie motivată, obligatoriu, în mod separat, potrivit exigenţelor articolului 255 din Codul de procedură penală (a se vedea §25 din decizia citată).

24. Curtea observă că, în prezenta cauză, procurorul care a solicitat prelungirea arestului la domiciliu a depus un demers în care a prezentat motivele care stau la baza solicitării sale (a se vedea §4 din prezenta decizie). Ca şi în Decizia nr.9 din 19 ianuarie 2017, §25, Curtea nu consideră că încuviinţarea Procurorului General trebuie interpretată ca fiind un act procesual-penal separat de demersul cu privire la prelungirea arestului la domiciliu. De altfel, important este ca demersul procurorului să fie motivat în mod suficient.

25. Mai mult, Curtea reţine că prin încuviinţarea demersului cu privire la prelungirea arestului la domiciliu, motivat de către procurorul de caz, Procurorul General sau adjuncţii săi îşi asumă răspunderea juridică pentru caracterul fundamentat al deciziei lor (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.9 din 19 ianuarie 2017, §27).

26. Prin urmare, Curtea constată că, chiar dacă autorul excepţiei contestă textul “demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviinţat în scris de către: […] Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) din Codul de procedură penală, aprobarea în discuţie nu contravine exigenţelor dreptului la un proces echitabil.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “demersul procurorului de prelungire a termenului arestării preventive urmează a fi încuviinţat în scris de către: […] Procurorul General sau de către un adjunct în temeiul ordinului emis de Procurorul General” de la articolul 186 alin.(10¹) pct.2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Alexandru Bot, în dosarul nr.16rj-614/18, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.