Decizie nr.127 din 10.10.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.119g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale (difuzarea programelor audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 80 % în limba română)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.119g/2024 privind excepţia

 de neconstituţionalitate a articolului 4 alin.(7) din

Codul serviciilor media audiovizuale

(difuzarea programelor audiovizuale locale în

proporţie de cel puţin 80 % în limba română)

nr. 127  din  10.10.2024

 (în vigoare 10.10.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 486-489 art. 183 din 22.11.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 mai 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 10 octombrie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, ridicată de dna avocat Oxana Camaeva, în interesele SRL "A. Video-Content", în dosarul nr.3-247/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, de dl judecător Grigorii Cazacu de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. SRL "A. Video-Content" a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova privind anularea punctelor 18-22 din Decizia nr.393 din 29 decembrie 2022, prin care SRL "A. Video-Content" a fost sancţionată cu amendă în mărime de 42000 lei, pentru difuzarea de programe audiovizuale locale cu o durată medie mai mică de 80 % în limba română din totalul programelor locale difuzate.

4. Pe parcursul examinării cauzei, dna avocat Oxana Camaeva a ridicat, în interesele SRL "A. Video-Content", excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale.

5. Printr-o încheiere din 2 aprilie 2024, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

"(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

[...]."

Articolul 10

Unitatea poporului şi dreptul la identitate

"(1) Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase."

Articolul 13

Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi

"(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcţionând pe baza grafiei latine.

(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.

(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.

(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 34

Dreptul la informaţie

"(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.

(4) Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Mijloacele de informare publică nu sunt supuse cenzurii."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

7. Prevederile relevante ale Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018, sunt următoarele:

Articolul 4

Programele audiovizuale locale

"[...]

(7) Furnizorii de servicii media au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 80 % în limba română din totalul programelor locale difuzate, cu excepţia furnizorilor de servicii media ale căror servicii media audiovizuale sunt destinate comunităţilor din unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară, care au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 25 % în limba română, precum şi programe audiovizuale de producţie proprie în limba minorităţii respective."

ÎN DREPT

A. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autoarea excepţiei susţine că obligarea furnizorilor de servicii media audiovizuale de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de 80 % în limba română încalcă drepturile minorităţilor naţionale şi etnice care trăiesc în ţară.

9. Autoarea excepţiei menţionează că legislatorul a prevăzut ca excepţie cazul furnizorilor de servicii media ale căror servicii media audiovizuale sunt destinate comunităţilor din unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 25 % în limba română, precum şi programe audiovizuale de producţie proprie în limba minorităţii respective. Totuşi, această excepţie este destinată locuitorilor din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, nu vorbitorilor de limba rusă în general. Aşadar, cetăţenii care vorbesc în limba rusă şi nu cunosc limba română nu au acces la informaţiile difuzate în cadrul programelor audiovizuale locale. Totuşi, fiecare cetăţean are dreptul de a alege limba de comunicare şi limba în care doreşte să obţină informaţii.

10. Autoarea excepţiei susţine că legislatorul ar trebui să le acorde furnizorilor de servicii media opţiunea de a alege limba în care doresc să transmită programe audiovizuale locale.

11. În opinia autoarei excepţiei, prevederile contestate sunt contrare articolelor 1, 4, 8, 10, 13, 16, 34 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul serviciilor media audiovizuale, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces şi este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 4 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale. Acest articol nu a constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect examinarea unei cereri de chemare în judecată privind anularea unor puncte dintr-o decizie a Consiliului Audiovizualului, prin care un furnizor de servicii media a fost sancţionat pentru nerespectarea prevederilor articolului 4 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale (a se vedea §§ 3-5 supra). Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

17. Autoarea excepţiei afirmă că prevederile contestate contravin articolelor 1 (preeminenţa dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 10 (unitatea poporului şi dreptul la identitate), 13 (limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi), 16 (egalitatea), 34 (dreptul la informaţie) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

18. Referitor la incidenţa articolelor 1, 4 şi 8 din Constituţie, Curtea a reiterat că, în această cauză, ele au un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 22; HCC nr.5 din 5 martie 2024, § 54; DCC nr.8 din 5 martie 2024, § 20).

19. Curtea reiterează că dispoziţiile articolului 16 din Constituţie devin incidente atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat în privinţa exerciţiului unui drept garantat de Constituţie (a se vedea HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 23). De asemenea, articolul 54 din Constituţie îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Abia în cadrul analizei ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.173 din 13 decembrie 2022, § 19; DCC nr.101 din 29 august 2023, § 22; DCC nr.8 din 5 martie 2024, § 20).

20. Curtea observă că autoarea sesizării, reprezentând interesele SRL "A. Video-Content", a menţionat că cetăţenii care vorbesc limba rusă şi nu cunosc limba de stat nu au acces la informaţiile difuzate în cadrul programelor audiovizuale locale. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolul 34 din Constituţie, care garantează dreptul persoanelor de a avea un acces neîngrădit la programele de televiziune şi de radio, este aplicabil doar în cazul persoanelor care vizionează programele de televiziune retransmise, nu şi în cazul distribuitorilor de servicii media retransmise. Prin urmare, Curtea nu reţine incidenţa articolului 34 din Constituţie în prezenta cauză (a se vedea HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 36).

21. Referitor la incidenţa articolului 10 din Constituţie, Curtea observă că acest articol a fost invocat în legătură cu o pretinsă încălcare a dreptului persoanelor de a-şi alege limba în care doresc să vizioneze programele audiovizuale locale şi să obţină informaţii. Totuşi, Constituţia Republicii Moldova are un articol distinct dedicat limbii române şi funcţionării celorlalte limbi pe teritoriul Republicii Moldova. O eventuală analiză pe baza articolului 10 din Constituţie ar fi absorbită de analiza efectuată pe baza articolului 13 din Constituţie (a se vedea, în mod similar, HCC nr.4 din 21 ianuarie 2021, § 21).

22. Curtea reiterează că articolul 13 din Constituţie prevede că limba de stat a Republicii Moldova este limba română, funcţionând pe baza grafiei latine. Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică. Aşadar, din prevederile articolului 13 din Constituţie se poate deduce că acesta recunoaşte şi protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat şi (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi funcţionarea altor limbi vorbite pe teritoriul ţării (a se vedea HCC nr.4 din 21 ianuarie 2021, § 38).

23. În această cauză, Curtea notează că, potrivit prevederilor contestate, furnizorii de servicii media au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 80 % în limba română din totalul programelor locale difuzate. Furnizorii de servicii media ale căror servicii media audiovizuale sunt destinate comunităţilor din unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară sunt exceptaţi de la regula generală, având obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie de cel puţin 25 % în limba română, precum şi programe audiovizuale de producţie proprie în limba minorităţii respective.

24. În aceste condiţii, Curtea notează că prin instituirea obligaţiei de a difuza programele locale în limba română, legislatorul a urmărit promovarea limbii oficiale a statului. Promovarea limbii de stat, inclusiv prin intermediul transmiterii serviciilor media audiovizuale, urmăreşte să răspundă nevoii identitare a majorităţii cetăţenilor statului şi stabileşte limba în care are loc, de obicei, comunicarea dintre diferitele părţi ale populaţiei în toate domeniile vieţii şi pe întreg teritoriul statului. De asemenea, difuzarea serviciilor media audiovizuale în limba de stat urmăreşte ca cetăţenii care locuiesc pe teritoriul ţării şi tind să se integreze în societate să aibă posibilitatea de a învăţa limba română şi, respectiv, să participe eficient la procesele democratice ale statului. Acest fapt permite realizarea coeziunii sociale şi integrarea minorităţilor etnice în viaţa publică (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.4 din 21 ianuarie 2021, § 50).

25. În acest context, Comisia de la Veneţia a subliniat că este legitim şi lăudabil ca statele să promoveze consolidarea limbii de stat, cunoaşterea acesteia de către toţi cetăţenii şi adoptarea de măsuri pentru promovarea învăţării de către toţi, astfel încât să corecteze inegalităţile existente şi să faciliteze integrarea efectivă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în societate (a se vedea Opinia nr.902/2017 din 11 decembrie 2017 referitoare la prevederile Legii Ucrainei privind educaţia din 5 septembrie 2017 cu privire la utilizarea limbii de stat, a limbilor minoritare şi a altor limbi în educaţie, CDL-AD(2017)030, § 118; Opinia nr.960 /2019 din 9 decembrie 2019 referitoare la Legea privind susţinerea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat, CDL-AD(2019)032, § 30).

26. De asemenea, şi Curtea Europeană a reţinut, în jurisprudenţa sa, că "majoritatea statelor contractante au ales să acorde uneia sau mai multor limbi statutul de limbă oficială sau de limbă de stat şi le-au înregistrat, ca atare, în constituţiile lor. Curtea recunoaşte că pentru aceste state limba oficială este una din valorile constituţionale, tot aşa cum este teritoriul naţional, structura organizaţională a statului şi drapelul naţional […] În consecinţă, instituind o limbă oficială, statul se obligă, de principiu, să le garanteze cetăţenilor săi dreptul de a utiliza limba oficială atât pentru a comunica, cât şi pentru a primi informaţii fără impedimente, nu doar în cadrul vieţilor lor private, ci şi în relaţia lor cu autorităţile publice" (a se vedea Mentzen v. Letonia (dec.), 7 decembrie 2004; Valiullina şi alţii v. Letonia, 14 septembrie 2023, §§ 187-188).

27. În cauza Valiullina şi alţii v. Letonia, Curtea Europeană a susţinut că scopurile legitime urmărite de legislator prin reglementarea învăţământului doar în limba de stat constau în protecţia şi consolidarea limbii de stat, a cărei utilizare a fost limitată în mod semnificativ, având în vedere contextul istoric. Curtea Europeană a reţinut, în acest caz, impactul negativ al consecinţelor ocupaţiei sovietice asupra utilizării limbii de stat în societate. De altfel, dacă persoanele vorbitoare de limba rusă nu cunosc suficient de bine limba de stat, atunci măsurile implementate de stat pentru a proteja şi consolida utilizarea limbii de stat sunt, într-adevăr, necesare. Necesitatea consolidării poziţiei limbii de stat reprezintă un element primordial al identităţii constituţionale a statului. De altfel, şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a recunoscut că protecţia şi încurajarea limbilor minoritare nu ar trebui să fie făcute în detrimentul limbilor oficiale şi al necesităţii de a le învăţa (a se vedea § 133, §§ 202-213).

28. În acelaşi timp, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că interesul protecţiei şi al promovării limbii de stat trebuie pus în balanţă cu interesul recunoaşterii şi al protejării drepturilor lingvistice ale cetăţenilor care aparţin minorităţilor etnice. Dreptul populaţiei de a utiliza limba oficială a statului şi dreptul cetăţenilor care aparţin minorităţilor naţionale de a-şi utiliza limba maternă pot coexista, dacă atât majoritatea, cât şi minorităţile au o atitudine pozitivă reciprocă în relaţia lor (a se vedea HCC nr.4 din 21 ianuarie 2021, § 51). Pentru realizarea acestui echilibru, legislatorul a prevăzut, ca excepţie, ca în unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară furnizorii de servicii media să transmită programe audiovizuale de producţie proprie în limba minorităţii respective şi programe audiovizuale locale într-o proporţie de cel puţin 25 % în limba română.

29. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin.(7) din Codul serviciilor media audiovizuale, ridicată de dna avocat Oxana Camaeva, în interesele SRL "A. Video-Content", în dosarul nr.3-247/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.