BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.131 din 17.10.2024 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.85g/2024, nr.109g/2024 şi nr.161g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional (judecarea cauzei contravenţionale în lipsa agentului constatator sau a procurorului)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
17.10.2024

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr. 85g/2024, nr. 109g/2024 şi

nr.161g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor

prevederi din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional

(judecarea cauzei contravenţionale în lipsa agentului

constatator sau a procurorului)

nr. 131  din  17.10.2024

 (în vigoare 17.10.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 506-508 art.187 din 05.12.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 11 aprilie 2024, 10 mai 2024 şi 24 iulie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 17 octombrie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a textului "absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale" şi a cuvântului (lexemului) "nu" din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional, ridicate de dl Andrei Racu, în dosarele nr.5r-3415/2023 şi nr.5r-36/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi Judecătoria Ungheni, şi de dl avocat Alexandru Iachimciuc, în interesele dlui Dumitru Ududovici, în dosarul nr.4-2985/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie, de dl judecător Tudor Stambol de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, de dl judecător Mihail Ulinici de la Judecătoria Ungheni şi de dl judecător Corneliu Guzun de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor şi a motivelor care stau la baza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, dosar căruia i-a atribuit numărul 85g/2024.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiilor principale

Circumstanţele cauzei nr.5r-3415/2023 (sesizarea nr.85g/2024)

4. La 24 martie 2023, dl Andrei Racu a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de vătămări corporale uşoare, potrivit articolului 242 alin.(1) din Codul contravenţional.

5. Dl Andrei Racu a formulat o contestaţie împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie şi împotriva deciziei de sancţionare emise de agentul constatator.

6. Deşi agentul constatator a fost citat legal, acesta nu s-a prezentat în şedinţa de judecată, iar instanţa de judecată a decis examinarea cauzei în lipsa acestuia, potrivit articolului 455 alin.(2) din Codul contravenţional.

7. În cadrul examinării contestaţiei, dl Andrei Racu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale" din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional.

8. Printr-o încheiere din 27 martie 2024, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.5r-36/2024 (sesizarea nr.109g/2024)

9. La 4 decembrie 2023, dl Andrei Racu a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea vitezei de circulaţie, potrivit articolului 236 alin.(1) din Codul contravenţional.

10. Dl Andrei Racu a formulat o contestaţie împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie şi împotriva deciziei de sancţionare emise de agentul constatator.

11. Deşi agentul constatator a fost citat legal, acesta nu s-a prezentat în şedinţa de judecată, iar instanţa de judecată a decis examinarea cauzei în lipsa acestuia, potrivit articolului 455 alin.(2) din Codul contravenţional.

12. În cadrul examinării contestaţiei, dl Andrei Racu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale" din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional.

13. Printr-o încheiere din 3 mai 2024, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.4-2985/2023 (sesizarea nr.161g/2024)

14. La 18 august 2023, un agent constatator a întocmit în privinţa dlui Dumitru Ududovici un proces-verbal cu privire la contravenţie pe baza articolului 336 alin.(1) din Codul contravenţional, care sancţionează nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept. Procesul-verbal cu privire la contravenţie a fost transmis instanţei de judecată pentru examinare în fond.

15. Deşi agentul constatator a fost citat legal, acesta a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa. Instanţa de judecată a decis examinarea cauzei în lipsa agentului constatator pe baza articolului 455 alin.(2) din Codul contravenţional.

16. În cadrul examinării cauzei, dl avocat Alexandru Iachimciuc a ridicat, în interesele dlui Dumitru Ududovici, excepţia de neconstituţionalitate a cuvântului "nu" din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional.

17. Printr-o încheiere din 13 iunie 2024, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

18. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate."

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

"În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

[...]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sânt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

19. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 455

Participarea la şedinţa de judecare

a cauzei contravenţionale

"(1) Şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale are loc cu citarea părţilor, în modul prevăzut de prezentul cod.

(2) Prezenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, în cazul în care acesta este parte în cauza contravenţională, la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale este obligatorie. Absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale şi permite aplicarea acestuia a unei amenzi judiciare de către instanţa de judecată, în conformitate cu art.201 din Codul de procedură penală.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiilor

20. Autorii excepţiilor afirmă că, deşi teza întâi din articolul 455 alin.(1) din Codul contravenţional prevede că prezenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale este obligatorie, teza a doua din aceeaşi normă stabileşte că absenţa acestora, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale.

21. Autorul sesizărilor nr.85g/2024 şi 109g/2024 consideră că teza a doua din norma contestată nu corespunde Constituţiei pentru că (i) nu este clar dacă prezenţa agentului constatator la şedinţa de judecare a cauzei este sau nu este obligatorie; (ii) absenţa agentului constatator care ar trebui să prezinte învinuirea la judecarea cauzei îi încalcă dreptul la o procedură în contradictoriu, iar contravenientul este privat de dreptul de a adresa întrebări agentului constatator pe marginea învinuirii. Totodată, autorul menţionează că norma nu prevede cine susţine învinuirea atunci când agentul constatator nu este prezent la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale.

22. Autorul sesizării nr.161g/2024 susţine că în cazul examinării cauzei contravenţionale în lipsa agentului constatator, judecătorul este nevoit să preia rolul acuzatorului în proces.

23. Autorii excepţiilor au menţionat că prevederile contestate nu corespund exigenţei calităţii legii şi contravin articolelor 1 alin.(3), 6, 20, 21, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

24. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

25. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

26. Curtea observă că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale" şi cuvântul "nu" din articolul 455 alin.(2) teza a doua din Codul contravenţional. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

28. Cutea observă că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cadrul unor procese aflate pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, al Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, şi al Judecătoriei Ungheni, care au ca obiect examinarea unor cauze contravenţionale. Dat fiind faptul că instanţele de judecată au constatat că agentul constatator a fost citat în conformitate cu legislaţia, însă, fără un motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu s-a prezentat la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale, Curtea consideră că textul contestat de autor ar putea fi aplicat în cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, şi al Judecătoriei Ungheni. Având în vedere că agentul constatator a solicitat examinarea cauzei contravenţionale în lipsa sa, Curtea admite că şi norma care conţine cuvântul "nu" contestat de autorul sesizării nr.161g/2024 poate fi aplicată în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru.

29. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa a cel puţin unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.78 din 3 iunie 2021, § 17).

30. Autorii excepţiilor au susţinut incidenţa articolelor 1 alin.(3) (statul Republica Moldova), 6 (separaţia şi colaborarea puterilor), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

31. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 1 alin.(3), 6 şi 23 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie. Cu privire la articolul 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Pentru a putea fi aplicat, de asemenea, trebuie să se constate incidenţa unui drept fundamental (DCC nr.90 din 25 iulie 2023, § 19).

32. Deşi autorul sesizărilor nr.85g/2024 şi nr.109g/2024 a invocat incidenţa articolului 21 din Constituţie, Curtea observă că acesta nu a motivat în ce măsură judecarea cauzei contravenţionale în lipsa agentului constatator, care a fost citat în conformitate cu legislaţia, afectează prezumţia nevinovăţiei sau un alt principiu constituţional care rezultă din această normă.

33. Cu referire la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, autorul sesizărilor nr.85g/2024 şi nr.109g/2024 susţine, în principal, că textul contestat, care stabileşte că cauza contravenţională poate fi judecată în absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, dacă au fost citaţi în conformitate cu legislaţia şi nu au prezentat niciun motiv întemeiat şi nici nu au înştiinţat prealabil instanţa despre lipsa acestora, nu corespunde exigenţei calităţii legii şi constituie o ingerinţă în exerciţiul dreptului la o procedură în contradictoriu. Autorul menţionează că în cazul examinării cauzei contravenţionale în lipsa agentului constatator nu este clar cine va susţine învinuirea şi, prin urmare, contestatarul nu va înţelege de ce este învinuit. Suplimentar, autorul sesizării nr.161g/2024 susţine, în principal, că prevederile contestate obligă judecătorul să preia rolul acuzatorului în proces.

34. Curtea notează că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul de acces liber la justiţie şi îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Murtazaliyeva v. Rusia [MC], 18 decembrie 2018, § 91).

35. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolul 26 din Constituţie îşi găseşte corespondenţa în articolul 6 § 3 din Convenţia Europeană şi garantează în mod distinct dreptul la apărare (a se vedea DCC nr.63 din 29 iunie 2023, § 21). Astfel, garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituţie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzute de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 § 1 din Convenţie (a se vedea Murtazaliyeva v. Rusia [MC], 18 decembrie 2018, § 90).

36. Curtea menţionează că, potrivit Codului contravenţional (articolele 400-42311), unul dintre participanţii la procesul contravenţional este agentul constatator, care reprezintă autoritatea publică şi care constată contravenţiile atribuite în competenţă sau examinează cauza contravenţională în modul prevăzut de Codul contravenţional. Prin urmare, calitatea de agent constatator o pot avea atât procurorul, cât şi reprezentanţii altor autorităţi publice, învestiţi prin lege cu această competenţă.

37. Curtea reţine că Codul contravenţional stabileşte, ca o regulă generală, că, "cauza contravenţională se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu" (articolul 452 alin.(1)). "Prezenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale, în cazul în care acesta este parte în cauza contravenţională, este obligatorie" (articolul 455 alin.(2)). Raţiunea acestei din urmă obligaţii constă în necesitatea de a asigura o bună administrare a justiţiei, garantându-se, în acest sens, respectarea principiului contradictorialităţii. Totodată, teza a doua din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional prevede că absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale.

38. Curtea observă că problema absenţei părţii acuzării de la şedinţele de judecată a fost examinată cu mai multe ocazii de Curtea Europeană. Curtea Europeană a menţionat că spre deosebire de cauzele civile în care o parte poate renunţa la posibilitatea de a fi prezentă la o şedinţă de judecată, situaţia în materie penală sau asimilată poate fi diferită, deoarece, deşi judecătorul este gardianul respectării procedurilor, ţine de sarcina autorităţii publice într-o cauză penală să prezinte şi să argumenteze acuzaţia penală în vederea unei dezbateri adversariale cu cealaltă parte (a se vedea Karelin v. Rusia, 20 septembrie 2016, § 77).

39. În cauza Figurka v. Ucraina din 16 noiembrie 2023, care a vizat o contravenţie administrativă rutieră care nu se pedepseşte cu închisoarea, în care apelul a fost examinat în lipsa părţii acuzării, Curtea Europeană a analizat dacă temerile reclamantului privind lipsa imparţialităţi instanţei de apel au fost justificate în mod obiectiv. Curtea Europeană a notat că nimic din susţinerile reclamantului sau din dosarul cauzei nu demonstra faptul că absenţa procurorului la şedinţa în faţa Curţii de Apel ar putea ridica îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea obiectivă a acelei instanţe sau să afecteze în alt mod echitatea procedurii. În special, nu exista niciun indiciu că însăşi Curtea de Apel a luat măsuri pe care trebuia să le îndeplinească partea acuzării, dacă era prezentă, cum ar fi, de exemplu, schimbarea probelor în dezavantajul solicitantului, introducerea de noi probe incriminatoare din oficiu sau eliminarea anumitor probe prezentate de acuzare. În consecinţă, Curtea Europeană nu a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie (§§ 36-37; a se vedea şi Thorgeir Thorgeirson v. Islanda din 25 iunie 1992, §§ 46-54).

40. În acest context, Curtea observă că prevederile contestate de autori nu împiedică instanţa de judecată să examineze cauza contravenţională în mod imparţial. Prevederile contestate nu sugerează că în cazul neprezentării agentului constatator sau, după caz, a procurorului la şedinţa de judecată judecătorul îşi va asuma vreo funcţie pe care trebuia să o îndeplinească partea acuzării, dacă era prezentă. Dimpotrivă, prevederile contestate au fost concepute pentru a proteja dreptul contestatarului la un proces echitabil şi, respectiv, de a examina cauza contravenţională cu celeritate atunci când agentul constatator a fost citat în conformitate cu legislaţia, însă nu s-a prezentat la şedinţa de judecată. Respectiv, judecătorul în cauză, fiind independent şi imparţial, are prerogativa de a examina cauza pe baza materialelor dosarului contravenţional şi, în funcţie de forţa probantă a acestora, dar şi în contradictoriu cu cele prezentate de alţi participanţi la proces, să adopte una din soluţiile prevăzute de articolul 462 alin.(5) din Codul contravenţional.

41. De altfel, în lipsa prevederilor în discuţie, instanţa de judecată ar trebui să amâne examinarea cauzei contravenţionale ori de câte ori agentul constatator nu se prezintă la şedinţa de judecare a cauzei, fără a aduce motive obiective. Curtea constată că cadrul legislativ incident asigură contestatarul că soluţionarea cauzei sale contravenţionale va avea loc în termen rezonabil. Prin urmare, Curtea observă că problema pe care o ridică autorul sesizării se referă la aplicarea legii într-un caz concret. Totuşi, judecătorii de drept comun sunt cei care trebuie să asigure aplicarea corectă a legii procesuale, reieşind din circumstanţele concrete ale cauzei.

42. Aşadar, Curtea conchide că prevederile contestate nu comit vreo ingerinţă nejustificată în articolele 20 şi 26 din Constituţie. Din acest motiv, Curtea reţine că nici articolele 1 alin.(3), 6, 23 şi 54 alin.(2) din Constituţie nu sunt incidente.

43. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a textului "absenţa agentului constatator sau, după caz, a procurorului, citaţi în conformitate cu legislaţia, fără motiv întemeiat şi fără înştiinţarea prealabilă a instanţei, nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale" şi a cuvântului (lexemului) "nu" din articolul 455 alin.(2) din Codul contravenţional, ridicate de dl Andrei Racu, în dosarele nr.5r-3415/2023 şi nr.5r-36/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi Judecătoria Ungheni, şi de dl avocat Alexandru Iachimciuc, în interesele dlui Dumitru Ududovici, în dosarul nr.4-2985/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.