Decizie nr.143 din 15.12.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 231/1 din Codul contravenţional (conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender ori cu număr de înmatriculare neutru)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2020 privind excepţia
de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 2311
din Codul contravenţional
(conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat
în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau
municipiul Bender ori cu număr de înmatriculare neutru)
nr. 143 din 15.12.2020
(în vigoare 15.12.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 372-382 art. 201 din 31.12.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 24 iulie 2020,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 15 decembrie 2020, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 2311 din Codul contravenţional, ridicată de dl Gheorghe Zamusteanu, parte în dosarul nr.5r-32/2020, pendinte la judecătoria Cahul, sediul Cantemir.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Victoria Bogomolova, din cadrul Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir, se află cauza contravenţională privind învinuirea dlui Gheorghe Zamusteanu de comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 2311 din Codul contravenţional [Conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender ori cu număr de înmatriculare neutru].
4. Pe 23 martie 2020, în privinţa dlui Gheorghe Zamusteanu a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie cu aplicarea sancţiunii prevăzute de articolul 2311 din Codul contravenţional, pentru că acesta conducea un automobil cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.
5. Nefiind de acord cu decizia agentului constatator, pe 2 iunie 2020, dl Gheorghe Zamusteanu a formulat o contestaţie privind anularea procesului-verbal respectiv.
6. Pe 3 iulie 2020, în şedinţa de judecată, dl Gheorghe Zamusteanu a depus o cerere privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 2311 din Codul contravenţional.
7. Prin Încheierea din 3 iulie 2020, judecătoria Cahul, sediul Cantemir, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
Legislaţia pertinentă
8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 3
Teritoriul
"(1) Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil.
(2) Frontierele ţârii sunt consfinţite prin lege organică, respectându-se principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
Articolul 16
Egalitatea
"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."
Articolul 27
Dreptul la libera circulaţie
"(1) Dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat.
(2) Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară."
9. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:
Articolul 2311
Conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile
administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender
ori cu număr de înmatriculare neutru
"Conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender ori cu număr de înmatriculare neutru de către o persoană care are domiciliul în altă localitate decât localităţile din stânga Nistrului, municipiul Bender ori localităţile Gâsca, Chiţcani, Zahorna, Mireneşti şi Cremenciug din raionul Căuşeni
se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 5 puncte de penalizare, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova, cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an".
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 16 şi 27 din Constituţie. În opinia sa, dispoziţiile contestate afectează dreptul la libera circulaţie al cetăţenilor Republicii Moldova, care deţin un mijloc de transport cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului. De asemenea, potrivit autorului excepţiei, dispoziţiile contestate urmează a fi declarate neconstituţionale prin prisma articolului 16 din Constituţie. Astfel, cetăţenii Republicii Moldova, care deţin un vehicul cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, sunt trataţi diferit faţă de cetăţenii Republicii Moldova, care deţin mijloace de transport cu număr de înmatriculare înregistrat în Republica Moldova.
11. În opinia lui, prevederile contestate sunt contrare articolelor 3 alin.(1), 16 şi 27 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte a procesului. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului 2311 din Codul contravenţional, care prevăd sancţionarea pentru conducerea vehiculului cu număr de înmatriculare eliberat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender ori cu număr de înmatriculare neutru de către o persoană care are domiciliul în altă localitate decât localităţile din stânga Nistrului, municipiul Bender ori localităţile Gâsca, Chiţcani, Zahorna, Mireneşti şi Cremenciug din raionul Căuşeni.
16. Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată de instanţa de judecată în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea supra §§ 3-6).
17. Curtea observă că prevederile contestate ale articolului 2311 din Codul contravenţional nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.
18. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, § 27; DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18; DCC nr.63 din 11 iunie 2020, § 19; DCC nr.64 din 11 iunie 2020, § 19). Astfel, prin prisma argumentelor sesizării, aşa cum au fost prezentate de autor, Curtea trebuie să verifice, dacă prevederea contestată reprezintă o ingerinţă în vreun drept fundamental.
19. Autorul sesizării pretinde că prevederile contestate sunt contrare articolelor 3 alin.(1) [teritoriul], 16 [egalitatea] şi 27 [dreptul la libera circulaţie] din Constituţie.
20. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 3 alin.(1) din Constituţie, Curtea subliniază că această normă consacră caracterul inalienabil al teritoriului Republicii Moldova şi atrage după sine excluderea oricăror forme de înstrăinare, cedare sau concesionare a teritoriului statului. Totodată, Curtea notează că prevederile contestate se referă la sancţionarea persoanelor pentru nerespectarea unor reguli prevăzute de lege. Sub acest aspect, dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu conţin prevederi care ar modifica sau ar afecta caracterul inalienabil al teritoriului Republicii Moldova. Din aceste considerente, Curtea nu poate reţine în prezenta cauză incidenţa articolului 3 alin.(1) din Constituţie.
21. Cu referire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie, Curtea reţine că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte a persoanei. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 19; HCC nr.6 din 10 martie 2020, §§ 29-30; HCC nr.16 din 9 iunie 2020, §32). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor. Totodată, Curtea reiterează că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 devin incidente numai atunci când se demonstrează o discriminare (tratament diferenţiat) directă sau indirectă, precum şi în cazul în care discriminarea se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, § 34; HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 19; DCC nr.26 din 5 martie 2020, §§ 27-28).
22. În continuare, Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului excepţiei, dacă textul de lege contestat implică vreo ingerinţă în dreptul fundamental la libera circulaţie, prevăzut de articolul 27 din Constituţie.
23. Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului la libera circulaţie, Curtea reiterează jurisprudenţa sa, potrivit căreia articolul 27 din Constituţie garantează dreptul cetăţeanului la libera circulaţie în interiorul statului, precum şi dreptul de a-l părăsi; acest fapt implică dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.16 din 28 mai 2014, § 44; HCC nr.21 din 4 august 2020, § 28; DCC nr.115 din 6 octombrie 2020, § 23). Astfel, în eventualitatea unei sancţionări în baza prevederilor contestate, persoanei nu-i este limitată exercitarea dreptului la libera circulaţie, i. e. poate circula liber în continuare prin utilizarea unei varietăţi de mijloace, inclusiv cele de transport (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.131 din 19 noiembrie 2020, § 25).
24. Aşadar, Curtea notează că componenţa contravenţiei din articolul 2311 din Codul contravenţional nu este de natură să afecteze dreptul la libera circulaţie a persoanei fizice. Pentru că nu s-a constatat incidenţa articolului 27 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile articolului 16 din Constituţie nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
25. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 2311 din Codul contravenţional, ridicată de dl Gheorghe Zamusteanu, parte în dosarul nr.5r-32/2020, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul Cantemir.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.143. Chişinău, 15 decembrie 2020. | |