Acte judiciare

Decizie nr.149 din 30.09.2021 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.198a/2021, nr.202a/2021 şi nr.203a/2021 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr.102 din 24 august 2021 şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere

Tipul documentului: Acte judiciare
Data adoptării: 30.09.2021

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.198a/2021, nr.202a/2021 şi nr.203a/2021

privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr.102 din

24 august 2021 şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova

nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept

a mandatului de membru al Consiliului Superior

al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere

nr. 149 din 30.09.2021

(în vigoare 30.09.2021)

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 286-289 art. 208 din 26.11.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate pe 3 septembrie 2021 şi 21 septembrie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 30 septembrie 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolelor 17 alineatele (14), (15) şi (16), 18 alin.(4), 27¹, 31¹, 52¹, 55¹, 58 alineatele (7) şi (8), 69 alineatele (1) şi (2) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, depusă la Curtea Constituţională, pe 3 septembrie 2021, de dl Alexandr Stoianoglo, Procuror General al Republicii Moldova.

2. De asemenea, pe 21 septembrie 2021, dl Alexandr Stoianoglo, Procuror General al Republicii Moldova, a mai depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care a solicitat controlul constituţionalităţii textului "precum şi vârsta de cel mult 65 de ani" din articolul 69 alin.(4) şi a articolului 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură. Autorul sesizării a contestat şi Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere.

3. În aceeaşi zi, pe 21 septembrie 2021, dnii Vasile Bolea şi Vladimir Voronin, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, au depus la Curtea Constituţională o sesizare care are ca obiect controlul constituţionalităţii Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

4. Având în vedere problemele similare puse în discuţie prin sesizările menţionate, Curtea a decis conexarea lor într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, fiindu-i atribuit numărul 198a/2021.

ÎN FAPT

5. Pe 10 august 2021, la Secretariatul Parlamentului a fost înregistrat proiectul de lege nr.181 pentru modificarea Legii nr.3 din 2016 cu privire la Procuratură. Proiectul de lege a fost publicat pe pagina web a Parlamentului Republicii Moldova pentru dezbateri publice. Pe 12 august 2021, proiectul de lege a fost examinat în cadrul Comisiei juridice, numiri şi imunităţi.

6. Pe 13 august 2021, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în prima lectură proiectul de lege nr.181 pentru modificarea Legii nr.3 din 2016 cu privire la Procuratură. La proiectul de lege menţionat au fost prezentate 12 avize de către organele de avizare, inclusiv Guvernul, Centrul Naţional Anticorupţie, precum şi amendamente de către deputaţi¹.

_____________________

¹ https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5572/language/ro-RO/Default.aspx

7. Pe 24 august 2021, proiectul de lege nr.181 pentru modificarea Legii nr.3 din 2016 cu privire la Procuratură a fost votat în a doua lectură. Proiectul respectiv a devenit Legea nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 2016 cu privire la Procuratură.

8. Legea nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 2016 cu privire la Procuratură a fost promulgată de Preşedintele Republicii prin Decretul nr.141-IX din 1 septembrie 2021, a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.209-210 din 3 septembrie 2021 şi a intrat în vigoare la data publicării.

9. Prevederile introduse prin Legea nr.102 din 24 august 2021 se referă, în special, la componenţa Consiliului Superior al Procurorilor şi la plafonul de vârstă pentru membrii Consiliului Superior al Procurorilor, la introducerea unui mecanism de evaluare a performanţelor Procurorului General şi la posibilitatea eliberării din funcţie a acestuia în cazul obţinerii unui calificativ nesatisfăcător. Prevederile contestate au modificat şi unele aspecte referitoare la răspunderea disciplinară a Procurorului General şi la încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General.

10. La data intrării în vigoare a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură, un membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile avea împlinită vârsta de 65 de ani, care reprezintă, potrivit noilor reglementări, un motiv de încetare de drept a mandatului. În acest sens, pe 6 septembrie 2021, Preşedintele Republicii a emis Decretul nr.147-IX privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere. Pe aceeaşi dată, Preşedintele Republicii a emis Decretul nr.148-IX privind constituirea Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de selectare a candidatului la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile. Prin Decizia nr.144 din 24 septembrie 2021, Curtea Constituţională a dispus suspendarea acţiunii articolului 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere, până la soluţionarea cauzei.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

"În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 74

Adoptarea legilor şi a hotărârilor

"(1) Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

(3) Proiectele de lege prezentate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor acceptate de acesta sunt examinate de Parlament în modul şi după priorităţile stabilite de Guvern, inclusiv în procedură de urgenţă. Alte propuneri legislative se examinează în modul stabilit.

[…]"

Articolul 124

Procuratura

"(1) Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor se intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege.

(2) Atribuţiile Procuraturii sunt exercitate de procurori.

(3) Competenţele, modul de organizare şi funcţionare a Procuraturii se stabilesc prin lege."

Articolul 125

Procurorul

"(1) Procurorul General este numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

(2) Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente.

(3) Numirea, transferarea, promovarea şi demiterea procurorilor ierarhic inferiori se efectuează de către Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor."

Articolul 125¹

Consiliul Superior al Procurorilor

"(1) Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor.

(2) Consiliul Superior al Procurorilor este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelurile şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile. Procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor constituie o parte importantă.

(3) Consiliul Superior al Procurorilor asigură numirea, transferarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de procurori.

(4) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Procurorilor se stabileşte prin lege."

12. Prevederile relevante ale Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, în redactarea Legii nr.102 din 24 august 2021, sunt următoarele:

Articolul 17

Numirea în funcţia de Procuror General

"[…]

(14) După încetarea exercitării mandatului, Procurorul General îşi poate continua activitatea în orice funcţie de procuror vacantă, aleasă de el, fiind numit fără concurs, cu excepţia cazului în care mandatul încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare.

(15) La intervenirea vacanţei funcţiei de Procuror General sau a suspendării din funcţie a Procurorului General în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa acestuia, Consiliul Superior al Procurorilor, în termen de 5 zile, va anunţa data convocării şedinţei pentru desemnarea unui Procuror General interimar.

(16) Procurorul General interimar va fi selectat de Consiliul Superior al Procurorilor din rândul procurorilor în funcţie, potrivit criteriilor selectării titularului funcţiei. Candidatul selectat este propus Preşedintelui Republicii pentru a fi numit în funcţia de Procuror General interimar. Dispoziţiile alin.(11) şi (12) se aplică în mod corespunzător. Interimatul funcţiei de Procuror General nu poate dura mai mult de 12 luni."

Articolul 18

Numirea în funcţie a adjuncţilor Procurorului General

"[…]

(3) Adjuncţii Procurorului General sunt numiţi în funcţie fără concurs, prin ordinul Procurorului General, cu acordul scris al Consiliului Superior al Procurorilor.

(4) Mandatul adjuncţilor Procurorului General se încheie odată cu mandatul Procurorului General, însă aceştia continuă să-şi exercite atribuţiile până la numirea adjuncţilor noului Procuror General, cu excepţia cazului în care mandatul Procurorului General încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare ori a cazului în care Procurorul General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa.

(5) Adjuncţii fostului Procuror General pot fi numiţi în calitate de adjuncţi ai noului Procuror General.

(6) După încetarea exercitării mandatului, adjuncţii Procurorului General îşi pot continua activitatea în orice funcţie de procuror vacantă, aleasă de ei, fiind numiţi fără concurs."

Articolul 27¹

Asigurarea interimatului

"(1) Asigurarea interimatului funcţiei de procuror-şef al procuraturii, adjunct al procurorului-şef al procuraturii, procuror-şef al subdiviziunii Procuraturii Generale sau adjunct al procurorului-şef al subdiviziunii Procuraturii Generale se face prin ordin al Procurorului General.

(2) La prima şedinţă, Consiliul Superior al Procurorilor aprobă sau respinge interimatul dispus prin ordinul Procurorului General.

(3) În cazul în care respinge interimatul dispus de Procurorul General, Consiliul Superior al Procurorilor desemnează interimarul pentru funcţia respectivă.

(4) Interimatul durează până la ocuparea funcţiei conform prevederilor prezentei legi."

Articolul 31¹

Evaluarea performanţelor Procurorului General

"(1) În scopul aprecierii activităţii şi a corespunderii cu funcţia deţinută, performanţele Procurorului General se evaluează de către o comisie de evaluare a performanţelor Procurorului General, constituită ad-hoc de Consiliul Superior al Procurorilor.

(2) Evaluarea performanţelor Procurorului General se iniţiază la sesizarea Preşedintelui Republicii sau a cel puţin 1/3 din membrii Consiliului Superior al Procurorilor. Evaluarea performanţelor Procurorului General nu poate avea loc mai des decât o dată pe an.

(3) Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General se constituie în termen de 10 zile din momentul iniţierii procedurii de evaluare. Aceasta este constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de Preşedintele Republicii, unul de Ministerul Justiţiei, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor şi unul de Procurorul General. Faptul că nu au fost înaintate propuneri pentru componenţa comisiei nu împiedică constituirea acesteia dacă au fost propuşi membri din partea a cel puţin 3 subiecţi. Lucrările comisiei sunt deliberative dacă la ele participă majoritatea membrilor indicaţi în actul de constituire.

(4) Calitatea de membru al comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General poate fi deţinută de persoane care dispun de calificare în domeniul dreptului, al managementului public, având experienţă de cel puţin 10 ani în domeniul de activitate profesională şi o reputaţie ireproşabilă. Membrii comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General propuşi de Preşedintele Republicii şi Ministerul Justiţiei nu pot fi angajaţi în serviciul public. Calitatea de membru al comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General nu poate fi deţinută de procurori în funcţie, nici de alte persoane aflate în subordinea Procurorului General.

(5) Procedura de evaluare se efectuează în baza unui regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Regulamentul se publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor şi va conţine elementele prevăzute la art.30 alin.(2) şi (3). Criteriile de evaluare descrise în regulament trebuie să fie specifice, măsurabile, relevante, precum şi corelate cu atribuţiile Procurorului General prevăzute de legislaţie.

(6) Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General este în drept să audieze orice procuror sau alt angajat al Procuraturii, să solicite şi să primească de la orice persoană explicaţii scrise, date şi informaţii, inclusiv date analitice, să antreneze în procesul de evaluare experţi independenţi, să dispună control de audit, inclusiv al managementului instituţional. Comisia de evaluare audiază, în mod obligatoriu, Procurorul General.

(7) În urma evaluării performanţelor Procurorului General, comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General întocmeşte, în termen de cel mult 30 de zile, un raport motivat prin care propune acordarea unuia dintre următoarele calificative: "excelent", "bine", "nesatisfăcător". Raportul cu calificativul propus se prezintă Consiliului Superior al Procurorilor.

(8) Consiliul Superior al Procurorilor examinează raportul comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General. În rezultatul examinării, Consiliul Superior al Procurorilor adoptă o hotărâre cu privire la acordarea unuia dintre calificativele "excelent" "bine", "nesatisfăcător" sau, dacă consideră că evaluarea efectuată de comisie a avut loc cu încălcarea procedurii şi această încălcare a avut un efect determinant asupra rezultatelor evaluării, adoptă o hotărâre de restituire a raportului pentru repetarea procedurii de evaluare a performanţelor. La repetarea procedurii de evaluare a performanţelor, comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General este obligată să ia în considerare obiecţiile formulate de Consiliul Superior al Procurorilor.

(9) În cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului "nesatisfăcător", Consiliul Superior al Procurorilor propune Preşedintelui Republicii eliberarea din funcţie a Procurorului General.

(10) În cazul constatării unor aparenţe de abatere disciplinară, comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General sesizează Consiliul Superior al Procurorilor potrivit art.52¹."

Articolul 52¹

Norme specifice cu privire la răspunderea disciplinară a Procurorului General

"(1) Procurorul General poate fi tras la răspundere disciplinară în condiţiile prezentei legi, cu particularităţile specificate în prezentul articol. Dispoziţiile art.36, 37, 38 şi 38¹ se aplică în mod corespunzător.

(2) În funcţie de gravitatea abaterilor, Procurorului General i se poate aplica, prin hotărâre a Consiliului Superior al Procurorilor, una dintre următoarele sancţiuni disciplinare:

a) avertisment;

b) mustrare;

c) eliberare din funcţie.

(3) Procedura disciplinară poate fi iniţiată de cel puţin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, de Preşedintele Republicii ca urmare a petiţiilor/sesizărilor sau, după caz, din oficiu ori, în cazul prevăzut la art.31¹ alin.(9), de către comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General, dacă există bănuieli rezonabile privind săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute la art.38. Dispoziţiile art.44 alin.(1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

(4) Verificarea circumstanţelor expuse în sesizarea depusă potrivit alin.(3) se efectuează de o comisie de disciplină constituită ad-hoc de Consiliul Superior al Procurorilor, al cărei mandat încetează odată cu finalizarea procedurii disciplinare. Comisia de disciplină se constituie în termen de 10 zile şi este alcătuită din 5 membri, dintre care unul este propus de Preşedintele Republicii, unul de Ministerul Justiţiei, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor şi unul de Procurorul General. Faptul că nu au fost înaintate propuneri pentru componenţa comisiei nu împiedică constituirea acesteia dacă au fost propuşi membri din partea a cel puţin 3 subiecţi. Lucrările comisiei sunt deliberative dacă la ele participă majoritatea membrilor indicaţi în actul de constituire. Membrii comisiei trebuie să aibă activitate profesională recunoscută în domeniul justiţiei, anticorupţiei sau al drepturilor omului.

(5) Activitatea comisiei de disciplină se asimilează inspecţiei procurorilor. Dispoziţiile art.46, 47 şi 48 se aplică în mod corespunzător pentru procedura disciplinară pornită împotriva Procurorului General.

(6) După finalizarea verificării sesizării cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, comisia de disciplină emite una dintre următoarele decizii motivate:

a) de încetare a procedurii disciplinare, dacă nu identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară;

b) de transmitere a materialelor la Consiliul Superior al Procurorilor, dacă identifică un temei de tragere la răspundere disciplinară.

(7) Decizia de încetare a procedurii disciplinare poate fi contestată de către autorul sesizării la Consiliul Superior al Procurorilor în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepţionării acesteia.

(8) Cauza disciplinară împotriva Procurorului General se examinează de către Consiliul Superior al Procurorilor similar procedurii stabilite în faţa Colegiului de disciplină şi etică potrivit art.50 şi 51 alin.(1)–(6) şi (8).

(9) Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la aplicarea sancţiunii de eliberare din funcţie se transmite Preşedintelui Republicii."

Articolul 55¹

Suspendarea din funcţie a Procurorului General

"Mandatul Procurorului General în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală în condiţiile art.270 alin.(7) din Codul de procedură penală se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale. Preşedintele Republicii, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numeşte un Procuror General interimar pe perioada suspendării în condiţiile art.17 alin.(16) din prezenta lege."

Articolul 58

Eliberarea din funcţie

"[…]

(7) Procurorul General poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea mandatului, de către Preşedintele Republicii, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în cazul în care, în cadrul evaluării performanţelor efectuate conform prevederilor art.31¹, obţine calificativul "nesatisfăcător".

(8) Procurorul General poate fi eliberat din funcţie înainte de expirarea mandatului, de către Preşedintele Republicii, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în cazul adoptării de către Consiliul Superior al Procurorilor a hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare de eliberare din funcţie."

Articolul 69

Componenţa Consiliului Superior al Procurorilor

"(1) Consiliul Superior al Procurorilor este constituit din 12 membri.

(2) Din Consiliul Superior al Procurorilor fac parte de drept preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (inclusiv interimar), ministrul justiţiei (inclusiv interimar) şi Avocatul Poporului.

(3) Cinci membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sunt aleşi de către Adunarea Generală a Procurorilor din rândul procurorilor în funcţie, prin vot secret, direct şi liber exprimat, după cum urmează:

a) un membru din rândul procurorilor Procuraturii Generale;

b) patru membri din rândul procurorilor de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate.

(4) Patru membri ai Consiliului Superior al Procurorilor sunt aleşi prin concurs din rândul societăţii civile, după cum urmează: unul de către Preşedintele Republicii, unul de către Parlament, unul de către Guvern şi unul de către Academia de Ştiinţe a Moldovei. Candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societăţii civile trebuie să aibă studii superioare juridice şi experienţă în domeniul dreptului de cel puţin 3 ani, precum şi vârsta de cel mult 65 de ani.

[…]."

Articolul 76

Încetarea calităţii de membru al Consiliului Superior al Procurorilor

"(1) Calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor încetează, după caz:

[…]

i¹) în caz de atingere a vârstei de 65 de ani;

[…]

(2) Membrii Consiliului Superior al Procurorilor nu pot fi revocaţi. În cazul circumstanţelor stabilite la alin.(1), mandatul lor încetează de drept."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizărilor

Cu privire la sesizarea nr.198a/2021

13. Autorul sesizării afirmă că prevederile contestate din Legea cu privire la Procuratură, în redactarea Legii nr.102 din 24 august 2021, au fost adoptate în regim de urgenţă, contrar cerinţelor legale şi celor constituţionale referitoare la procesul de legiferare. Proiectul legii prin care au fost introduse prevederile contestate a fost înregistrat la Secretariatul Parlamentului şi a fost supus examinării în prima lectură fără a fi organizate consultări publice şi fără a fi avizat de instituţiile relevante. Sub acest aspect, în opinia autorului, normele contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 74 alin.(3) din Constituţie.

14. Autorul sesizării menţionează că prin introducerea în Legea cu privire la Procuratură a articolului 31¹, care reglementează evaluarea performanţelor Procurorului General, s-a urmărit limitarea garanţiilor inamovibilităţii şi independenţei Procurorului General. Autorul sesizării a făcut trimitere la prevederile articolului 31¹ alin.(2) din Legea cu privire la Procuratură, potrivit cărora evaluarea performanţelor Procurorului General se iniţiază la sesizarea Preşedintelui Republicii sau a cel puţin o treime din membrii Consiliului Superior al Procurorilor. În acest sens, autorul sesizării consideră că există riscul ca procedura de evaluare să fie declanşată de exponenţi ai puterii executive, i.e. de Preşedintele Republicii sau de membrii Consiliului Superior al Procurorilor care au fost desemnaţi de puterea executivă. De asemenea, autorul sesizării notează faptul că simpla sesizare a Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la evaluarea Procurorului General declanşează în mod automat această evaluare, Consiliul fiind lipsit de competenţa examinării admisibilităţii unei asemenea sesizări. Astfel, autorul sesizării consideră că trebuie să existe o procedură prin care Consiliul Superior al Procurorilor să decidă dacă există motive pentru a fi declanşată procedura de evaluare. Potrivit autorului sesizării, instituirea acestei proceduri de evaluare a performanţelor Procurorului General este contrară articolelor 6, 54, 124, 125 şi 125¹ din Constituţie.

15. Autorul sesizării precizează că, potrivit articolului 31¹ alineatele (7) şi (8) din Legea cu privire la Procuratură, după evaluarea performanţelor Procurorului General, Comisia de evaluare a performanţelor întocmeşte un raport motivat prin care propune acordarea unuia dintre următoarele calificative: "excelent", "bine" sau "nesatisfăcător". Raportul cu calificativul propus se prezintă Consiliului Superior al Procurorilor pentru examinare. Ca urmare a examinării, Consiliul Superior al Procurorilor adoptă o hotărâre cu privire la acordarea unuia dintre calificativele "excelent", "bine", "nesatisfăcător" sau, dacă consideră că evaluarea efectuată de Comisie a avut loc cu încălcarea procedurii şi această încălcare a avut un efect determinant asupra rezultatelor evaluării, adoptă o hotărâre de restituire a raportului pentru repetarea procedurii de evaluare a performanţelor. Potrivit autorului sesizării, legislatorul nu a reglementat dreptul de a contesta raportul de evaluare în instanţa de judecată, iar acest fapt este contrar articolelor 4, 8 alin.(1), 20 şi 26 alin.(2) din Constituţie.

16. Potrivit autorului sesizării, articolul 31¹ alin.(1) din Legea cu privire la Procuratură operează cu noţiunile de "apreciere a activităţii" şi "corespunderea cu funcţia deţinută". În opinia autorului sesizării, aceste formule legislative nu sunt conforme cu exigenţele clarităţii şi previzibilităţii legii, deoarece nu pot fi stabilite cu precizie limitele controlului şi evaluării care pot fi efectuate de Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General. Autorul sesizării se întreabă dacă controlul performanţelor se referă la activitatea Procurorului General care rezultă din competenţele funcţionale în cadrul procesului penal, dacă se referă la activitatea managerială sau dacă vizează ambele domenii. Sub acest aspect, autorul sesizării susţine încălcarea articolului 23 coroborat cu articolele 1 alin.(3), 6, 20, 23, 26, 74, 115, 124, 125 şi 125¹ din Constituţie.

17. Autorul citează articolul 31¹ alin.(9) din Legea cu privire la Procuratură, potrivit căruia, în cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului "nesatisfăcător", Consiliul Superior al Procurorilor propune Preşedintelui Republicii eliberarea din funcţie a Procurorului General. El afirmă că rolul Consiliului Superior al Procurorilor este doar unul de intermediere între Comisia de evaluare a performanţelor şi Preşedintele Republicii. De asemenea, autorul sesizării menţionează că, potrivit articolului 31¹ alin.(2) din Lege, evaluarea performanţelor Procurorului General nu poate avea loc mai des decât o dată pe an. Astfel, timp de şapte ani, atât cât durează mandatul Procurorului General, el ar putea fi supus unei evaluări continue. De asemenea, legislatorul nu a prevăzut situaţia unui Procuror General nou-numit în funcţie, care ar putea fi evaluat îndată după selecţia şi numirea sa. Cu privire la aceste aspecte, autorul sesizării susţine că sunt încălcate articolele 124, 125 şi 125¹ din Constituţie.

18. Autorul sesizării a criticat şi articolul 55¹ din Legea cu privire la procuratură, potrivit căruia mandatul Procurorului General supus urmăririi penale se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale. În opinia autorului sesizării, suspendarea din funcţie a Procurorului General în cazul pornirii urmăririi penale trebuie decisă de Consiliul Superior al Procurorilor, în calitate de garant al independenţei procurorilor. În acest sens, autorul sesizării menţionează că, în condiţiile Codului de procedură penală, măsurile de constrângere (între care şi suspendarea din funcţie) este aplicată la discreţia organului de urmărire penală şi nu operează prin efectul legii. Aşadar, autorul sesizării a susţinut că suspendarea ope legis a mandatului Procurorului General în cazul pornirii urmăririi penale împotriva sa este contrară articolelor 4, 8 alin.(1), 20, 21, 26 şi 125¹ din Constituţie. În aceeaşi cheie, autorul sesizării susţine că sunt încălcate articolele 43, 54 şi 125 alin.(3) din Constituţie, date fiind prevederile articolului 18 alin.(4) din Lege cu privire la Procuratură, potrivit cărora adjuncţii Procurorului General îşi încetează mandatele atunci când mandatul Procurorului General încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor, a aplicării sancţiunii disciplinare sau atunci când Procurorul General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa.

19. Autorul sesizării a menţionat că, potrivit articolului 17 alin.(14) din Legea cu privire la Procuratură, după încetarea exercitării mandatului, Procurorul General îşi poate continua activitatea în orice funcţie de procuror vacantă, aleasă de el, fiind numit fără concurs, cu excepţia cazului în care mandatul încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare. Autorul sesizării consideră că teza a doua din această normă, care reglementează imposibilitatea Procurorului General de a-şi continua activitatea în organele procuraturii în cazul în care mandatul său încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare, este contrară articolelor 43 şi 54 din Constituţie.

20. Referitor la articolul 52¹, care conţine norme precise cu privire la răspunderea disciplinară a Procurorului General, şi la articolul 58 alineatele (7) şi (8) din Legea cu privire la procuratură, care stabileşte că obţinerea calificativului "nesatisfăcător" în cadrul evaluării performanţelor şi adoptarea de către Consiliul Superior al Procurorilor a hotărârii de aplicare a sancţiunii disciplinare de eliberare din funcţie constituie motive pentru eliberarea din funcţie a Procurorului General înainte de expirarea mandatului, autorul sesizării şi-a reiterat criticile menţionate supra.

21. În fine, autorul sesizării a criticat şi modificările operate în articolul 69 alineatele (1) şi (2) din Legea cu privire la procuratură referitoare la componenţa Consiliului Superior al Procurorilor. Aceste modificări au redus numărul membrilor Consiliului de la 15 la 12, prin excluderea Procurorului General, a procurorului-şef al Procuraturii UTA Găgăuzia şi a Preşedintelui Uniunii Avocaţilor din rândul membrilor de drept. Potrivit autorului, aceste modificări lezează independenţa Procuraturii. Acesta consideră că o parte importantă a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor trebuie să fie procurori care pot influenţa luarea deciziilor în cadrul Consiliului. Autorul sesizării consideră că este inacceptabilă excluderea Procurorului General din rândul membrilor de drept ai Consiliului, pe când Ministrul Justiţiei, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Avocatul Poporului continuă să rămână membri de drept. Prin urmare, autorul sesizării a invocat că această modificare este contrară articolelor 124, 125 şi 125¹ din Constituţie.

Cu privire la sesizarea nr.202a/2021

22. Autorul sesizării menţionează că, prin Legea nr.102 din 24 august 2021, în articolul 69 alin.(4) din Legea cu privire la Procuratură a fost introdusă condiţia vârstei maxime de 65 de ani pentru candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societăţii civile. De asemenea, prin aceeaşi lege, la articolul 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea cu privire la Procuratură a fost introdus temeiul de încetare a mandatului membrului Consiliului Superior al Procurorilor, i.e. atingerea vârstei de 65 de ani.

23. Autorul susţine că legislatorul a omis să reglementeze modul de punere în aplicare a acestor prevederi în privinţa situaţiilor juridice născute în baza vechilor reglementări. Din cauza acestei omisiuni, dat fiind faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură, un membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile avea împlinită vârsta de 65 de ani, Preşedintele Republicii a emis Decretul nr.147-IX privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere.

24. În opinia autorului sesizării, stabilirea unui plafon de vârstă pentru candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, precum şi introducerea motivului de încetare de drept a mandatului în cazul atingerii vârstei de 65 de ani sunt apte să pericliteze independenţa acestei autorităţi. Potrivit autorului, încetarea de drept a mandatului unui membru al Consiliului în cazul atingerii vârstei de 65 de ani încalcă inamovibilitatea membrilor săi.

25. Autorul sesizării pretinde că prevederile legale criticate încalcă şi principiul nediscriminării în raport cu dreptul la muncă, deoarece în cazul altor autorităţi, legea nu stabileşte vreo condiţie de vârstă sau vreun plafon de vârstă care condiţionează încetarea mandatului, e.g. Preşedintele Republicii, miniştri, deputaţi Avocatul Poporului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii non-judecători. Potrivit autorului, dreptul la muncă al membrului Consiliului Superior al Procurorilor este încălcat şi în situaţia în care mandatul său încetează înainte de termen la împlinirea vârstei de 65 de ani.

26. Autorul consideră că introducerea în articolul 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea cu privire la Procuratură a temeiului de încetare a mandatului membrului Consiliului Superior al Procurorilor în cazul atingerii vârstei de 65 de ani a avut scopul înlăturării unui membru din Consiliu din partea societăţii civile.

27. Autorul sesizării invocă şi critici referitoare la procedura de legiferare similare cu cele menţionate în sesizarea nr.198a/2021.

28. Prin urmare, autorul sesizării invocă contrarietatea normelor legale contestate cu articolele 1 alin.(3), 16, 23 alin.(2), 43 alin.(1), 54, 74 alin.(3) şi 125¹ din Constituţie.

29. Potrivit autorului, Decretul Preşedintelui Republicii nr.147-IX privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, pentru că, în lipsa unor reglementări privind punerea în aplicare a prevederilor contestate, Preşedintele şi-a asumat rolul de legislator şi a decis că acestea se aplică în mod retroactiv. De asemenea, autorul susţine că, prin emiterea Decretului care a încetat mandatul unui membru al Consiliului Superior al Procurorilor înainte de termen, Preşedintele a încălcat principiul securităţii juridice şi al independenţei Consiliului Superior al Procurorilor.

Cu privire la sesizarea nr.203a/2021

30. Autorii sesizării susţin că Legea nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură a fost adoptată cu încălcarea procedurii parlamentare. În pofida articolului 59 din Regulamentul Parlamentului, care prevede că deputaţii, comisiile permanente şi fracţiunile parlamentare au dreptul să prezinte, în termen de 30 de zile, propuneri şi amendamente la proiectul actului legislativ, legea contestată a fost votată în prima lectură la doar trei zile de la înregistrarea proiectului.

31. Potrivit autorilor, prevederile legislative contestate instituie o procedură ambiguă şi neclară de evaluare a performanţelor Procurorului General, procedură care se poate finaliza, în cazul obţinerii calificativului "nesatisfăcător", cu eliberarea din funcţie a Procurorului General. Articolul 125 alin.(2) din Constituţie prevede că Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente. Aşadar, din această normă constituţională rezultă că: a) demiterea Procurorului General se face de către Preşedintele Republicii Moldova; b) demiterea se face la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor; c) demiterea are loc în "condiţiile legii" pentru "motive obiective" şi în temeiul unei "proceduri transparente".

32. Autorii sesizării pretind că procedura de evaluare introdusă prin legea contestată nu respectă a treia condiţie menţionată supra. Constituţia a instituit cerinţa demiterii acestuia "în condiţiile legii" conform unei proceduri transparente. Interpretarea stricto sensu a textului constituţional "în condiţiile legii" conduce la concluzia că toată procedura de demitere a Procurorului General trebuie să fie prevăzută în lege. Evaluarea Procurorului General cu posibila lui eliberare din funcţie conform unei proceduri prevăzute de un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor nu este conformă cu articolul 125 din Constituţie. Mai mult, nu este clar dacă un astfel de Regulament va fi unul cu caracter permanent sau unul adoptat pentru fiecare caz de evaluare a performanţelor Procurorului General. De asemenea, interpretarea strictă a textului articolului 125 din Constituţie reclamă ca motivele pentru demitere să fie reglementate la nivel de lege.

33. Autorii sesizării menţionează că modificările operate la Legea cu privire la Procuratură nu stabilesc cerinţe clare privind calităţile şi experienţa membrilor Comisiei. Legea prevede că membrii comisiei urmează să aibă "experienţă de cel puţin 10 ani în domeniul de activitate profesională", fără a specifica genul activităţii. Legea contestată permite selectarea în cadrul Comisiei a unor persoane fără studii în drept (din domeniul managementului public) fără a menţiona expres numărul acestora. Astfel, nu este exclus faptul că toţi membrii Comisiei ar putea fi din afara domeniului dreptului. Prin urmare, există posibilitatea ca verificarea activităţii Procurorului General să fie efectuată de persoane care nu au suficiente cunoştinţe, competenţe şi experienţă de a evalua activitatea Procurorului General.

34. De asemenea, potrivit autorilor sesizării, legea prevede că Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General are dreptul să dispună efectuarea unui control de audit, inclusiv al managementului instituţional. Această prevedere este ambiguă, pentru că nu menţionează expres ce fel de audit poate fi efectuat în acest caz: audit public extern sau audit obişnuit executat de companii private de audit. În privinţa auditului privat, este un fapt notoriu că nici o companie de audit privată nu este în drept să verifice instituţii publice. De asemenea, este un fapt notoriu că activitatea de audit în sectorul public este efectuată doar de Curtea de Conturi, în baza unor proceduri specifice. Totuşi, potrivit articolului 6 alin.(5) din Legea nr.260 din 7 decembrie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, doar Parlamentul este în drept să-i solicite Curţii de Conturi, prin hotărâre, efectuarea unor misiuni de audit public extern.

35. În opinia autorilor sesizării, prevederile operate la Legea cu privire la Procuratură limitează puterea de decizie a Consiliului Superior al Procurorilor, care este ţinut să confirme cele propuse de Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General. Consiliul are doar o singură modalitate de a reacţiona, i.e. să restituie Comisiei raportul pentru repetarea procedurii de evaluare a performanţelor. Autorii consideră că prevederile legii contestate nu-i oferă Consiliului competenţa de a respinge raportul Comisiei sau de a restitui raportul în Comisie dacă ajunge la concluzia că calificativul propus nu este confirmat prin informaţiile conţinute în Raport. De asemenea, autorii au susţinut că legea nu reglementează dreptul Procurorului General de a contesta raportul Comisiei în faţa Consiliului Superior al Procurorilor.

36. Autorii sesizării au criticat şi introducerea în Legea cu privire la Procuratură a articolului 52¹, care conţine norme specifice cu privire la răspunderea disciplinară a Procurorului General. Potrivit autorilor, Constituţia nu oferă Consiliului Superior al Procurorilor competenţa aplicării sancţiunilor disciplinare faţă de Procurorul General. De altfel, mandatul Procurorului General este unul constituţional şi poate înceta în cazul demiterii acestuia conform principiilor din art.125 alin.(2) din Constituţie. Potrivit normelor contestate, Consiliul Superior al Procurorilor aplică sancţiunea disciplinară de eliberare din funcţie a Procurorului General, care, în mod formal, se transmite Preşedintelui Republicii. Aceste prevederi sunt contrare prevederilor articolului 125 din Constituţie care prevede că Procurorul General este numit în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Din acest text constituţional rezultă că rolul Consiliului Superior al Procurorilor este doar de a propune, nu şi de a lua hotărâri de numire sau de eliberare din funcţie a Procurorului General.

37. De asemenea, autorii sesizării au prezentat critici de neconstituţionalitate cu privire la introducerea în articolul 76 alin.(1) din Legea cu privire la Procuratură a temeiului de încetare a mandatului membrului Consiliului Superior al Procurorilor, în cazul atingerii de către acesta a vârstei de 65 de ani. Criticile invocate sub acest aspect sunt similare celor din sesizarea nr.202a/2021.

38. Prin urmare, autorul sesizării invocă neconformitatea normelor legale contestate cu articolele 23 alin.(2), 43 alin.(1), 125 şi 125¹ din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

39. Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea constată următoarele.

40. Curtea observă că, potrivit articolelor 25 literele f) şi g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) literele f) şi g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Procurorul General şi deputaţii în Parlament posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

41. Cu privire la obiectul sesizărilor, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la Procuratură şi a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

42. Cu privire la competenţa de a verifica Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021, Curtea reţine că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, Curtea exercită controlul constituţionalităţii decretelor Preşedintelui Republicii Moldova referitoare la o autoritate de rang constituţional, în cazul în care criticile se raportează la prevederi constituţionale şi este demonstrată incidenţa acestora. De altfel, Curtea Constituţională este singura autoritate competentă să se pronunţe în mod definitiv cu privire la un aspect care ţine de Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.20 din 9 iulie 2020, §30). Curtea va verifica infra dacă este incident vreun articol din Constituţie în privinţa decretului contestat.

43. Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

44. Cu privire la dispoziţiile legale contestate, autorii sesizărilor au prezentat deopotrivă critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.

45. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii sesizărilor au susţinut, în esenţă, că proiectul legii prin care au fost introduse normele criticate nu a fost avizat de organele şi instituţiile corespunzătoare până la votarea sa în prima lectură. De asemenea, autorii sesizării nr.203a/2021 au invocat că a fost încălcat dreptul deputaţilor de a prezenta în 30 de zile propuneri la proiectul de lege pentru examinare în prima lectură. Sub acest aspect, autorii sesizărilor au afirmat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 23 alin.(2) [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 74 alin.(3) [adoptarea legilor şi a hotărârilor] din Constituţie.

46. Dat fiind caracterul suveran al Parlamentului în materia legiferării, în jurisprudenţa sa Curtea a reţinut că competenţa sa în materia controlului constituţionalităţii procedurii parlamentare este limitată. În acest domeniu, Curtea trebuie să manifeste deferenţă judiciară faţă de rolul Parlamentului de legislator autonom. Curtea poate verifica constituţionalitatea unei legi sub aspect procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esenţial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituţie sau care poate fi dedus clar dintr-un principiu constituţional (a se vedea HCC nr.17 din 10 iunie 2021, § 48-49; HCC nr.19 din 13 iulie 2021, § 56-57).

47. Spre deosebire de cazurile în care Constituţia stabileşte în mod expres sau în care deduce în mod implicit obligativitatea avizării proiectelor de legi, e.g. articolele 109 sau 131 alin.(4) din Constituţie, Curtea nu poate identifica, în argumentele sesizărilor, vreo normă constituţională din care ar rezulta, cel puţin în mod implicit, obligaţia avizării iniţiativelor legislative care au ca obiect modificări sau reforme în sistemul organelor procuraturii. Avizarea unor astfel de iniţiative legislative este reglementată de legislaţia infraconstituţională, iar Curtea nu deţine competenţa de a verifica dacă au fost respectate normele cu forţă juridică inferioară Constituţiei. De altfel, în practica sa recentă, Curtea a respins, la etapa admisibilităţii, critici similare care priveau omisiunea de a obţine avizele relevante în cazul elaborării proiectelor de lege (a se vedea HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 25 şi 39 privite în mod coroborat). Prin urmare, în acest caz, Curtea nu poate reţine critica autorilor sesizărilor cu privire la lipsa avizării proiectului de lege respectiv.

48. Cu privire la nerespectarea termenului de cel mult 30 de zile în vederea formulării propunerilor la proiectul de lege pentru examinare în prima lectură, Curtea reţine, de asemenea, că acesta este reglementat de legislaţia infraconstituţională. Pentru a fi respectată Constituţia, Curtea a reţinut anterior că, în cadrul procedurilor de legiferare, Parlamentul trebuie să le asigure deputaţilor posibilitatea de a examina conţinutul proiectului de lege printr-un schimb de opinii. Această etapă a procesului de legiferare este necesară, pentru că le oferă deputaţilor posibilitatea de a înţelege esenţa proiectului de lege propus spre examinare şi contribuie la edificarea încrederii societăţii că legea a fost discutată pe larg până la adoptare (a se vedea HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 35, 57).

49. Curtea observă că proiectul de lege în discuţie a fost înregistrat la Secretariatul Parlamentului pe 10 august 2021. Pe 13 august 2021, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului, proiectul a fost votat în prima lectură. Pe 24 august 2021, legea a fost votată în a doua lectură. Aşadar, Curtea constată că deputaţii interesaţi au avut posibilitatea să formuleze amendamente. Mai mult, Curtea reţine că, potrivit stenogramei şedinţei plenare din 24 august 2021, opoziţia parlamentară a formulat mai multe amendamente la proiectul de lege care au fost dezbătute în Parlament (a se vedea stenograma şedinţei plenare a Parlamentului din 24 august 2021, pp. 28-56).

50. Autorii sesizărilor au criticat instituţia evaluării performanţelor Procurorului General prevăzută la articolul 31¹ din Legea cu privire la Procuratură, invocând încălcarea articolelor 6 [separaţia şi colaborarea puterilor], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi], 124 [Procuratura], 125 [Procurorul] şi 125¹ [Consiliul Superior al Procurorilor] din Constituţie.

51. Într-un caz similar, Curtea a reţinut că articolul 6 din Constituţie nu era aplicabil. Curtea a menţionat că Procuratura nu face parte din puterea judecătorească, ci contribuie, ca instituţie publică autonomă, la înfăptuirea justiţiei. Potrivit articolului 114 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. Curtea a observat că situarea instituţiei Procuraturii în Capitolul IX al Constituţiei, "Autoritatea judecătorească", nu conduce la dobândirea automată a garanţiilor mandatului de judecător de către procurori. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenţei justiţiei şi a judecătorului, prevăzut de articolul 116 din Constituţie (HCC nr.27 din 20 decembrie 2011, § 93; HCC nr.25 din 29 octombrie 2020, § 37). În opinia Comisiei de la Veneţia, din perspectiva internaţională, există o diferenţă importantă între standardele referitoare la judecători şi cele referitoare la procurori. Este recunoscut faptul că autonomia procuraturii nu constituie un principiu cu aceeaşi forţă normativă ca principiul independenţei judecătorilor (Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 33-34).

52. Cu privire la articolul 54 din Constituţie, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturi substanţiale garantate de Constituţie. Acest articol îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale (a se vedea, în acest sens, HCC nr.11 din 25 martie 2021, § 27; DCC nr.128 din 5 august 2021, § 22).

53. Cu privire la aplicabilitatea articolului 124 din Constituţie, Curtea a reţinut că acest articol stabileşte statutul Procuraturii. Astfel, fiind o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, Procuratura contribuie la înfăptuirea justiţiei, la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, ale societăţii şi ale statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege. De asemenea, Constituţia stabileşte că competenţele şi modul de organizare şi funcţionare a Procuraturii se stabilesc prin lege. Având în vedere caracterul general al acestui articol şi conţinutul sesizărilor, Curtea a considerat că articolul 124 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că problemele referitoare la cariera Procurorului General trebuie abordate prin prisma articolelor 125 şi 125¹ din Constituţie. Potrivit articolului 125 din Constituţie, formula/procedura de desemnare şi de demitere a Procurorului General presupune participarea Consiliului Superior al Procurorilor şi a Preşedintelui Republicii Moldova. Totodată, potrivit articolului 125¹ alin.(1) din Constituţie, Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi al imparţialităţii procurorilor (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 46, 47).

54. Analizând prevederile contestate care reglementează procedura de evaluare a performanţelor Procurorului General prin prisma argumentelor autorilor sesizărilor, Curtea nu poate identifica în ce măsură este lezată autonomia Procuraturii.

55. În opinia Comisiei de la Veneţia, Constituţia Republicii Moldova nu reglementează în detaliu organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Procurorilor. Acest fapt presupune că Legea cu privire la Procuratură poate include, în principiu, alte organisme, comitete sau comisii, care contribuie la activitatea Consiliului Superior al Procurorilor sau cărora Consiliul le poate delega o parte din competenţele sale. Un organism specializat implicat în procesul de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror poate fi constituţional, dacă nu uzurpează competenţa substanţială de luare a deciziilor de către Consiliul Superior al Procurorilor. Dacă un organism extern ar fi avut un rol consultativ sau, de exemplu, ar fi efectuat o examinare a candidatului pe baza calificărilor lor personale, pentru a asigura transparenţa şi integritatea procesului de recrutare, acesta nu ar fi interferat substanţial în mandatul constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor. Cu privire la procesul/procedura de demitere a Procurorului General din funcţie, chestiunea "diluării" competenţelor constituţionale ale Consiliului Superior al Procurorilor se arată foarte relevantă aici, fiind aplicabile, deopotrivă, în mare parte, aceleaşi principii pentru analiza constituţionalităţii acestei proceduri (Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 27, 28).

56. Potrivit articolului 31¹ alin. (7) din Legea cu privire la Procuratură, după evaluarea performanţelor Procurorului General, Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General elaborează un raport motivat prin care propune acordarea unuia dintre următoarele calificative: "excelent", "bine", "nesatisfăcător". Raportul cu calificativul propus se prezintă Consiliului Superior al Procurorilor. În continuare, articolul 31¹ alineatele (8) şi (9) din aceeaşi Lege stabileşte că Consiliul Superior al Procurorilor examinează raportul Comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General. În rezultatul examinării, Consiliul Superior al Procurorilor adoptă o hotărâre cu privire la acordarea unuia dintre calificativele "excelent", "bine", "nesatisfăcător" sau, dacă consideră că evaluarea efectuată de Comisie a avut loc cu încălcarea procedurii şi această încălcare a avut un efect determinant asupra rezultatelor evaluării, adoptă o hotărâre de restituire a raportului pentru repetarea procedurii de evaluare a performanţelor. În cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului "nesatisfăcător", Consiliul Superior al Procurorilor propune Preşedintelui Republicii eliberarea din funcţie a Procurorului General. Aşadar, Curtea reţine că autoritatea care examinează raportul Comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General şi decide asupra performanţelor acestuia este Consiliul Superior al Procurorilor.

57. Din prevederile legale citate supra, rezultă că Comisia doar propune Consiliului Superior al Procurorilor acordarea unui anumit calificativ. Acest fapt rezultă, inter alia, şi din analiza Notei informative la proiectul de lege şi din stenograma şedinţei plenare a Parlamentului Republicii Moldova din 24 august 2021 în care prevederile în discuţie au fost votate în a doua lectură. În Nota informativă la proiectul de lege se menţionează că "modificările respective nu intervin şi nu interferează cu rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Procurorilor, acesta rămânând în continuare organul care propune eliberarea din funcţie a Procurorului General, iar temeiurile de eliberare din funcţie sunt acelea care urmează a fi constatate în raportul de evaluare a performanţelor, ţinându-se cont de activitatea, nivelul de cunoştinţe şi al aptitudinilor profesionale." De asemenea, Curtea a observat că problema în discuţie a fost dezbătută în plenul Parlamentului şi, din stenograma şedinţei plenare din 24 august 2021, rezultă că atât deputaţii din majoritate, cât şi cei din opoziţie au ajuns la un numitor comun referitor la caracterul consultativ pe care îl au hotărârile Comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General (pp. 40-42).

58. Având în vedere că rezultatele evaluării Procurorului General de către Comisia de evaluare au un caracter consultativ pentru Consiliului Superior al Procurorilor, Curtea reţine că activitatea Comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General nu afectează rolul constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor. Prin urmare, Curtea nu poate constata vreo ingerinţă în privinţa autonomiei Procuraturii. Aceleaşi raţionamente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi pentru critica articolului 52¹ din Legea cu privire la Procuratură, care conţine norme specifice referitoare la răspunderea disciplinară a Procurorului General.

59. Cu privire la argumentul potrivit căruia legea nu reglementează situaţia unui Procuror General nou numit în funcţie, care ar putea fi evaluat îndată după selectarea şi numirea sa, Curtea menţionează că nu poate porni de la o prezumţie de rea-credinţă a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor sau a Preşedintelui Republicii, în calitate de subiecte care pot solicita efectuarea evaluării performanţelor. Curtea porneşte de la prezumţia bunei-credinţe a subiectelor care pot declanşa procesul de evaluare. În acest sens, Curtea reţine că, în activitatea lor, exponenţii puterii publice trebuie să respecte principiul comportamentului loial al autorităţilor publice care reclamă îndeplinirea cu bună-credinţă a competenţelor de care dispun, cooperarea, colaborarea şi consultarea altor autorităţi, precum şi respectarea drepturilor garantate de Constituţie.

60. Autorii sesizărilor au menţionat că articolul 31¹ din Legea cu privire la Procuratură încalcă articolele 4 [drepturile şi libertăţile omului], 8 alin.(1) [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 20 [accesul liber la justiţie] şi 26 alin.(2) [dreptul la apărare] din Constituţie pentru că nu prevede dreptul Procurorului General de a contesta în instanţa de judecată raportul Comisiei de evaluare a performanţelor Procurorului General prin care se oferă unul din calificativele "excelent", "bine" sau "nesatisfăcător".

61. Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 4 şi 8 din Constituţie, Curtea reţine că, în prezenta cauză, acestea comportă un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate (a se vedea HCC nr.27 din 14 septembrie 2021, § 21; DCC nr.162 din 29 decembrie 2020, § 24; DCC nr.92 din 15 iunie 2021, § 26).

62. Cât priveşte critica în baza articolelor 20 şi 26 alin.(2) din Constituţie, Curtea nu poate constata incidenţa acestora, pentru că Codul administrativ îi oferă remedii juridice Procurorului General. Acesta poate formula acţiuni în contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Procurorilor. Curtea nu poate constata vreun motiv care ar reclama reglementarea unui drept de a contesta în mod separat raportul Comisiei de evaluare a performanţelor, dat fiind caracterul de recomandare al acestuia. Având în vedere că raportul Comisiei de evaluare a performanţelor este examinat de Consiliul Superior al Procurorilor, nu este exclusă posibilitatea ca Procurorul General să-i comunice Consiliului Superior al Procurorilor toate motivele dezacordului său cu rezultatele evaluării sau cu desfăşurarea, în sine, a evaluării. Ulterior, aceleaşi motive pot fi invocate într-un eventual proces de contencios administrativ formulat împotriva raportului/hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor.

63. Potrivit autorilor sesizărilor, procedura de evaluare a Procurorului General ar fi contrară articolului 125, deoarece Constituţia a instituit cerinţa demiterii acestuia "în condiţiile legii". Prin urmare, în opinia autorilor, criteriile de evaluare a Procurorului General nu pot fi stabilite într-un regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.

64. Curtea nu poate reţine acest argument, deoarece, cu excepţia cazurilor în care Constituţia reclamă în mod expres ca un domeniu să fie reglementat prin lege (în sens restrâns), ea interpretează conceptele "prevăzut de lege" sau "în condiţiile legii" astfel cum acestea sunt interpretate de Curtea Europeană. Prevederile legale naţionale pot include nu doar legile, ci şi anumite reglementări interne bazate pe lege (a se vedea De Wilde, Ooms şi Versyp v. Belgia, 18 noiembrie 1970).

65. În acest context, Curtea observă că, potrivit articolului 31¹ alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură, procedura de evaluare se efectuează pe baza unui regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Regulamentul se publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor şi va conţine elementele prevăzute la articolul 30 alineatele (2) şi (3). Criteriile de evaluare descrise în regulament trebuie să fie specifice, măsurabile, relevante, precum şi corelate cu atribuţiile Procurorului General prevăzute de legislaţie. Articolul 30 alineatele (2) şi (3) din Legea cu privire la Procuratură, la care se face trimitere, stabileşte că regulamentul trebuie să prevadă a) limitele extinderii procesului de evaluare a performanţelor procurorilor; b) metodologia, procedura şi durata evaluării performanţelor procurorilor; c) criteriile de evaluare şi indicatorii de performanţă a activităţii procurorilor; d) sursele de informare şi mijloacele de colectare a informaţiilor necesare evaluării performanţelor procurorilor. În lista indicatorilor de performanţă se prevăd şi indicatori de impact asupra drepturilor şi libertăţilor persoanelor în vederea atingerii unei eficienţe maxime şi a micşorării constante a impactului negativ asupra acestora.

66. Astfel, având în vedere că limitele controlului şi criteriile de evaluare urmează a fi aprobate prin Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor, iar Legea cu privire la Procuratură prevede repere comprehensive cu privire la conţinutul acestui Regulament, Curtea nu poate constata vreo problemă de constituţionalitate în acest sens.

67. Autorii sesizărilor au susţinut neconformitatea noţiunilor "apreciere a activităţii" şi "corespunderea cu funcţia deţinută" din articolul 31¹ alin.(1) din Legea cu privire la Procuratură cu exigenţele calităţii legii. De asemenea, autorii au invocat neclaritatea prevederilor articolului 31¹ referitoare la componenţa Comisiei de Evaluare, menţionând că legea ar permite ca toţi membrii Comisiei să fie din afara domeniului dreptului. Mai mult, potrivit autorilor sesizărilor, legea prevede că Comisia de evaluare a performanţelor Procurorului General are dreptul să dispună efectuarea unui control de audit, inclusiv al managementului instituţional, însă nu este clar ce se are în vedere prin aceste noţiuni.

68. Curtea reţine că articolul 23 din Constituţie, care stabileşte exigenţele referitoare la calitatea legii, nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.97 din 17 iunie 2021, § 22-24). Curtea reţine că, referitor la prevederile menţionate supra, autorii sesizărilor au formulat la modul abstract critici referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate, fără a le raporta la vreo ingerinţă în vreun drept fundamental. Prin urmare, Curtea nu poate reţine aceste critici de neconstituţionalitate.

69. Autorii sesizărilor au susţinut că articolul 55¹ din Legea cu privire la procuratură, care stabileşte suspendarea ope legis a mandatului Procurorului General în cazul pornirii urmăririi penale împotriva sa, este contrară articolelor 4 [drepturile şi libertăţile omului], 8 alin.(1) [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 26 [dreptul la apărare] şi 125¹ [Consiliul Superior al Procurorilor] din Constituţie.

70. Referitor la incidenţa articolelor 4 şi 8 din Constituţie, Curtea face trimitere la considerentele sale de la § 61 supra.

71. Curtea nu poate reţine nici incidenţa articolului 21 din Constituţie. Curtea a menţionat în jurisprudenţa sa că prin suspendarea din funcţie nu se încalcă, per se, prezumţia de nevinovăţie. Suspendarea din funcţie poate fi determinată de situaţii cu caracter temporar ce fac imposibilă exercitarea funcţiei (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 3 martie 2016, §56).

72. Cu privire la incidenţa articolelor 20, 26 şi 125¹ din Constituţie, Curtea menţionează că instituţia suspendării din funcţie a funcţionarilor publici sau a altor salariaţi în cazul iniţierii unei cauze penale este diferită de suspendarea din funcţie a Procurorului General, dat fiind statutul său în ierarhia organelor de urmărire penală. Potrivit articolului 12 din Legea cu privire la Procuratură, Procurorul General şi adjuncţii acestuia sunt, conform competenţelor stabilite, conducători ai Procuraturii. Ordinele, dispoziţiile şi indicaţiile privind organizarea şi coordonarea activităţii Procuraturii, precum şi instrucţiunile metodologice şi de reglementare sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Articolul 53¹ alin.(1) lit.k) din Codul de procedură penală stabileşte că Procurorul General este procurorul ierarhic pentru toţi procurorii din cadrul sistemului Procuraturii. Aşadar, potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol, în cauzele penale, Procurorul General are, între altele, următoarele competenţe: poate cere pentru control dosare penale, documente, acte procedurale, materiale şi alte date; poate retrage materialele şi cauzele penale repartizate şi le poate transmite altui procuror pentru examinare; poate anula, total ori parţial, modifica sau completa, prin ordonanţă motivată, actele procurorilor ierarhic inferiori şi ale ofiţerilor de urmărire penală; poate restitui, cu indicaţiile sale scrise, dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori. Mai mult, potrivit articolului 52 din Legea cu privire la Procuratură, Inspecţia procurorilor este subordonată direct Procurorului General. Această subdiviziune a Procuraturii Generale este responsabilă, între altele, de verificarea activităţii organizatorice a procurorilor, de examinarea sesizărilor cu privire la faptele ce pot constitui abateri disciplinare şi de pregătirea informaţiilor pentru evaluarea performanţelor procurorului şi promovarea acestuia în alte funcţii. Aşadar, Curtea admite că, în lipsa suspendării din funcţie a Procurorului General, procurorul desemnat pentru a desfăşura urmărirea penală în privinţa acestuia ar putea să nu dispună de o autonomie suficientă la luarea deciziilor, pe parcursul anchetei.

73. Prin urmare, având în vedere statutul şi competenţele Procurorului General, Curtea consideră că suspendarea ope legis a mandatului Procurorului General în cazul pornirii urmăririi penale împotriva sa interferează, la modul abstract, de o manieră proporţională cu articolele 20, 26 şi 125¹ din Constituţie. Menţinerea în funcţie a Procurorului General în cazul iniţierii unei cauze penale împotriva sa ar putea să lipsească, în unele cazuri, ancheta de efectivitate (a se vedea cauza Kolevi v. Bulgaria, 5 noiembrie 2009, în care Curtea Europeană a constatat o încălcare a dreptului la viaţă din cauza imposibilităţii de a efectua o anchetă efectivă în privinţa Procurorului General, pe care membri familiei victimei îl suspectau de comiterea unui omor).

74. Mai mult, în cauza Kolevi v. Bulgaria, Curtea Europeană a efectuat, la § 138-152, o analiză de drept comparat a garanţiilor care asigură efectivitatea anchetei în cazurile care implică suspiciuni împotriva procurorilor de rang înalt. Curtea a identificat că în mai multe state europene (Cipru, Estonia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Republica Macedonia de Nord şi Spania) este reglementată suspendarea din funcţie a procurorilor de rang înalt atunci când sunt iniţiate cauze penale în privinţa lor.

75. Autorii sesizărilor au afirmat că prevederile articolului 18 alin.(4) din Legea cu privire la Procuratură, potrivit cărora adjuncţii Procurorului General îşi încetează mandatele atunci când mandatul Procurorului General încetează prin eliberarea din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor, în cazul aplicării sancţiunii disciplinare sau atunci când Procurorul General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa, sunt contrare articolelor 43 [dreptul la muncă şi la protecţia muncii], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 125 alin.(3) [Procurorul] din Constituţie.

76. Referitor la încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General în cazul în care mandatul Procurorului General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa, Curtea menţionează că raţionamentele menţionate supra sunt aplicabile şi în acest sens. Adjuncţii Procurorului General sunt numiţi de acesta, fără concurs, pe baza încrederii personale. De asemenea, împreună cu Procurorul General, aceştia sunt conducători ai Procuraturii, iar în cadrul procesului-penal au statut de procurori ierarhici ai tuturor procurorilor, cu excepţia Procurorului General. Astfel, Curtea admite că menţinerea în funcţie a adjuncţilor Procurorului General în cazul în care este iniţiată o cauză penală în privinţa Procurorului General ar putea periclita bunul mers al anchetei.

77. Cu privire la celelalte două motive de încetare a mandatelor adjuncţilor Procurorului General, i.e. eliberarea din funcţie a Procurorului General ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare, Curtea reiterează că adjuncţii Procurorului General sunt numiţi de către acesta, fără concurs, pe baza încrederii personale. Conform articolului 18 alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură, nu este exclus faptul că adjuncţii fostului Procuror General vor fi numiţi în calitate de adjuncţi ai noului Procuror General. De asemenea, potrivit alineatului (6) al aceluiaşi articol, după încetarea exercitării mandatului, adjuncţii Procurorului General îşi pot continua activitatea în orice funcţie de procuror vacantă, aleasă de ei, fiind numiţi fără concurs. În aceste circumstanţe, Curtea nu poate reţine, sub acest aspect, incidenţa articolelor 43, 54 şi 125 alin.(3) din Constituţie.

78. Autorii sesizărilor au contestat şi articolul 17 alin.(14) din Legea cu privire la procuratură, susţinând că teza a doua din acest articol stabileşte imposibilitatea Procurorului General de a-şi continua activitatea în organele procuraturii în cazul în care mandatul său încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare. În opinia autorilor, prevederile respective sunt contrare articolelor 43 şi 54 din Constituţie.

79. Articolul 17 alin.(14) din Legea cu privire la Procuratură stabileşte că după încetarea exercitării mandatului, Procurorul General îşi poate continua activitatea în orice funcţie de procuror vacantă, aleasă de el, fiind numit fără concurs, cu excepţia cazului în care mandatul încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare. Din textul acestei norme nu rezultă imposibilitatea Procurorului General de a-şi continua activitatea în organele procuraturii în cazul în care mandatul său încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau în cazul aplicării sancţiunii disciplinare, astfel cum afirmă autorii sesizărilor. Norma în discuţie se referă la excluderea beneficiului Procurorului General de a fi numit în orice funcţie vacantă, la alegere, fără concurs, în situaţiile în care şi-a încetat mandatul ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare. Totuşi, dreptul la muncă nu presupune dreptul de a ocupa o funcţie publică la alegere şi fără concurs. Prin urmare, Curtea nu constată incidenţa articolelor 43 şi 54 din Constituţie.

80. Autorii sesizărilor au criticat şi reducerea numărului membrilor Consiliului Superior al Procurorilor de la 15 la 12 prin excluderea Procurorului General, a procurorului-şef al Procuraturii UTA Găgăuzia şi a preşedintelui Uniunii Avocaţilor. Autorii sesizărilor au invocat că reducerea numărului membrilor Consiliului este contrară articolelor 124, 125 şi 125¹ din Constituţie.

81. În opinia Comisiei de la Veneţia, autonomia procuraturii nu constituie un principiu cu aceeaşi forţă ca a principiului independenţei judecătorilor. Standardul de bază presupune că trebuie să se asigure o autonomie suficientă pentru a proteja autorităţile procuraturii de influenţa politică nepotrivită. Astfel, de vreme ce există o tendinţă clară în standardele internaţionale care recunosc importanţa independenţei procurorilor faţă de ingerinţele politice, nu există standarde care să prescrie existenţa unui consiliu al procurorilor. Acolo unde există un asemenea consiliu – practică tot mai răspândită – nu există o cerinţă privind obligativitatea includerii unei majorităţi alcătuite din procurori. Există un echilibru delicat care trebuie asigurat între nevoia de a include un număr semnificativ de procurori şi, pe de altă parte, nevoia ca acest organism să nu devină un instrument de autoguvernare corporatistă. Consiliul procurorilor nu poate fi un instrument de autoguvernare pură, ci îşi derivă propria legitimitate democratică din alegerea a cel puţin o parte din membrii săi de către Parlament (a se vedea Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 34).

82. Articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie stabileşte componenţa Consiliului Superior al Procurorilor. Norma constituţională prevede că Consiliul este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelele şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile. Constituţia nu fixează numărul de membri ai Consiliului, nici proporţia de membri procurori şi membri reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile, menţionând doar că procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor constituie o parte importantă. Pe de altă parte, Curtea a observat că articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie prevede că Consiliul Superior al Procurorilor este constituit în condiţiile legii. Astfel, Constituţia lasă la discreţia Parlamentului stabilirea prin lege a numărului membrilor Consiliului Superior al Procurorilor şi a cotei membrilor din rândul procurorilor, cu condiţia ca aceştia să constituie o parte importantă. Curtea a reţinut că formula utilizată de constituantă în articolul 125¹ alin.(2), conform căreia procurorii din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor "constituie o parte importantă", nu poate fi echivalată cu formula "constituie majoritatea". Curtea a observat că, în situaţiile în care a considerat necesar, constituanta a utilizat expres termenul "majoritatea", e.g., articolele 59¹ alin.(3), 64 alin.(2), 74 alin.(1), (2), 98 alin.(3), 106 alin.(1), 118 alin.(3), 142 alin.(1) din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 50, 51).

83. Din articolul 69 al Legii cu privire la Procuratură rezultă că cinci membri din cei doisprezece ai Consiliului Superior al Procurorilor sunt procurori (un membru din rândul procurorilor Procuraturii Generale, patru membri din rândul procurorilor de la procuraturile teritoriale şi de la cele specializate). Având în vedere că numărul procurorilor în Consiliului Superior al Procurorilor reprezintă peste 40% din numărul total al membrilor, Curtea conchide că numărul de cinci procurori reprezintă o parte importantă din totalul membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, aşa cum prevede articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie. În viziunea Curţii, o asemenea componenţă a Consiliului Superior al Procurorilor nu încalcă, în mod evident, echilibrul dintre condiţia asigurării independenţei procurorilor şi condiţia evitării autoguvernării corporatiste în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

84. Autorii sesizărilor au contestat textul "precum şi vârsta de cel mult 65 de ani" din articolul 69 alin.(4) şi articolul 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea cu privire la Procuratură prin raportare la articolele 1 alin.(3), 16, 23 alin.(2) 43 alin.(1), 54, 74 alin.(3) şi 125¹ din Constituţie.

85. Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa că articolul 1 alin.(3) din Constituţie, care are un caracter general, poate fi invocat, în special, dacă se constată aplicabilitatea lui împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, § 20; HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 22). Referitor la articolele 16, 23 alin.(2) şi 54, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine-stătătoare şi pot fi analizate doar prin raportare la un drept fundamental. Având în vedere că autorii sesizărilor au invocat articolul 43 alin.(1) din Constituţie privind dreptul la muncă, Curtea va analiza dacă dispoziţiile contestate de la articolele 69 alin.(4) şi 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea cu privire la Procuratură aduc atingere acestui drept. De asemenea, Curtea va verifica dacă normele respective afectează independenţa Consiliului Superior al Procurorilor garantată de articolul 125¹ din Constituţie.

86. Curtea constată că, prin Legea nr.102 din 24 august 2021, la articolul 69 alin.(4) din Legea cu privire la Procuratură a fost introdusă limita de vârstă de 65 de ani pentru candidaţii la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea societăţii civile. De asemenea, prin aceeaşi lege, la articolul 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea cu privire la Procuratură a fost introdus temeiul de încetare a mandatului membrului Consiliului Superior al Procurorilor, i.e. atingerea vârstei de 65 de ani. Potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol, la împlinirea acestei vârste, mandatul de membru în Consiliu încetează de drept.

87. Curtea notează că exercitarea oricărei profesii solicită întrunirea unor capacităţi profesionale. Astfel, stabilirea unor criterii pentru exercitarea unor activităţi nu poate fi privită, a priori, ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activităţi. O asemenea limitare poate avea un caracter necesar atunci când este determinată de specificul unei profesii care, datorită exigenţelor sporite faţă de calităţile fizice şi psihice ale persoanei, nu poate fi exercitată de persoane în etate sau atunci când serveşte ca a o măsură de optimizare a utilizării forţei de muncă în unele sectoare de activitate (a se vedea HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, § 57, 58). Având în vedere necesitatea asigurării funcţionării eficiente a unor sfere de activitate, fixarea unui prag de vârstă este necesară pentru menţinerea unor persoane cu capacităţi profesionale adecvate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes major pentru întreaga societate. Impunerea unei limite de vârstă nu exclude posibilitatea persoanelor de a-şi continua munca în alte segmente care au tangenţă cu profesia lor (a se vedea HCC nr.5 din 23 aprilie 2013, § 53, 59).

88. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că instituirea limitei de vârstă pentru funcţionarii publici nu aduce atingere dreptului la muncă, acesta putând fi realizat în alte domenii în care vârsta nu este un criteriu profesional, esenţial şi determinant. Este firesc şi necesar ca exercitarea unor funcţii importante sub aspectul interesului general al societăţii să fie reglementată prin lege, inclusiv să fie impuse unele condiţii şi restricţii (a se vedea HCC nr.6 din 22 martie 2011, § 2).

89. Având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, Curtea nu poate constata lezarea dreptului la muncă şi a independenţei Consiliului Superior al Procurorilor prin stabilirea unei condiţii de vârstă pentru candidaţii la funcţia de membru în Consiliu şi a unei limite de vârstă pentru membrii săi.

90. De asemenea, Curtea observă că problema pe care o ridică autorul sesizării nr.202a cu privire Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 ţine de interpretarea şi de aplicarea legii. Autorul sesizării susţine că, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii care să stabilească modul de punere în aplicare a articolului 76 alin.(1) lit.i¹) din Legea cu privire la Procuratură, Preşedintele Republicii a emis Decretul nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind constatarea încetării de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere. Acest membru al Consiliului avea împlinită vârsta de 65 de ani la data intrării în vigoare a legii, însă termenul mandatului său nu a expirat.

91. În lumina argumentelor prezentate de autorul sesizării, Curtea subliniază că, în lipsa unor prevederi exprese referitoare la aplicarea în timp a Legii nr.102 din 24 august 2021 prin care a fost introdus temeiul încetării mandatului membrului Consiliului Superior al Procurorilor în cazul atingerii vârstei de 65 de ani, le revine instanţelor de drept comun să aplice normele generale de interpretare a legilor pentru a stabili legalitatea decretului contestat. În acest sens, Curtea nu deţine competenţa soluţionării conflictelor legilor în timp, aceasta fiind competenţa instanţelor de judecată. Curtea a menţionat la § 47 supra că nu deţine competenţa de a verifica dacă au fost respectate normele cu forţă juridică inferioară Constituţiei.

92. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizările sunt inadmisibile şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările depuse de Procurorul General al Republicii Moldova, dl Alexandr Stoianoglo şi dnii deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Bolea şi Vladimir Voronin privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREŞEDINTE	Domnica MANOLE
Nr.149. Chişinău, 30 septembrie 2021.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi al art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021, Curtea Constituţională a declarat inadmisibile sesizările depuse de Procurorul General al Republicii Moldova, dl Alexandr Stoianoglo, şi de dnii deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova Vasile Bolea şi Vladimir Voronin privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.147 din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere.

Prevederile legale contestate în sesizări se referă, în special, la introducerea unui mecanism de evaluare a performanţelor Procurorului General şi la posibilitatea eliberării din funcţie a acestuia în cazul obţinerii unui calificativ nesatisfăcător, unele aspecte referitoare la răspunderea disciplinară a Procurorului General, suspendarea din funcţie a Procurorului General şi la încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General, la modificarea componenţei Consiliului Superior al Procurorilor şi la plafonul de vârstă de 65 de ani pentru membrii Consiliului Superior al Procurorilor.

De asemenea, a fost contestat Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind încetarea de drept a mandatului unuia dintre membrii Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile, care avea împlinită vârsta de 65 de ani.

Autorii sesizărilor au invocat incidenţa articolelor constituţionale, în special, principiul separaţiei puterilor în stat, principiul independenţei şi autonomiei Procuraturii, principiul independenţei Consiliului Superior al Procurorilor, accesul liber la justiţie etc.

Analizând argumentele autorilor sesizărilor, Curtea Constituţională nu a reţinut suficienţa criticilor referitoare la constituţionalitatea prevederilor contestate şi a stabilit că sesizările nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Fiind în dezacord cu concluzia sumară a colegilor judecători constituţionali, am formulat prezenta opinie separată, pentru motivele indicate mai jos.

I. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă

În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională a reţinut că, dat fiind caracterul suveran al Parlamentului în materia legiferării, competenţa sa în materia controlului constituţionalităţii procedurii parlamentare este limitată. În acest domeniu, Curtea trebuie să manifeste deferenţă judiciară faţă de rolul Parlamentului de legislator autonom. Curtea poate verifica constituţionalitatea unei legi sub aspect procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esenţial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituţie sau care poate fi dedus clar dintr-un principiu constituţional în materia procedurii (a se vedea HCC nr.17 din 10 iunie 2021, § 48-49; HCC nr.19 din 13 iulie 2021, § 56-57).

În acest context, autorii sesizărilor au susţinut, în esenţă, că proiectul Legii contestate nu a fost avizat de organele şi instituţiile corespunzătoare (Procuratura Generală şi Consiliul Superior al Procurorilor) până la votarea în prima lectură.

Autorii sesizărilor au menţionat că exigenţele statului de drept presupun asigurarea legalităţii, oportunitatea fiind aplicată doar în cadrul legii. Sub acest aspect, autorii au afirmat pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 74 alin.(3) [adoptarea legilor şi a hotărârilor], 124 [Procuratura] şi 125¹ [Consiliul Superior al Procurorilor].

Deşi obligaţia de a obţine avizul prealabil în cazul proiectelor de lege din domeniul Procuraturii este prevăzută expres doar în art.32 din Legea nr.100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, şi nu în Constituţie, consider că, totuşi, în cazul dat, pornind de la rangul constituţional al mandatului de Procuror General şi al Consiliului Superior al Procurorilor, ţinând cont de menirea şi rolul constituţional al Procuraturii în procesul înfăptuirii justiţiei, în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului (a se vedea art.124 alin.(1) din Constituţie), era necesar şi rezonabil de admis şi de examinat, în fond, acest capăt al sesizărilor.

II. Cu privire la instituţia evaluării performanţelor Procurorului General

Autorii sesizărilor au criticat instituţia evaluării performanţelor Procurorului General, prevăzută la articolul 31¹ din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, invocând, în special, încălcarea articolelor 124 [Procuratura], 125 [Procurorul], 125¹ [Consiliul Superior al Procurorilor] din Constituţie.

Analizând prevederile contestate care reglementează procedura de evaluare a performanţelor Procurorului General prin prisma argumentelor autorilor sesizărilor, Curtea nu a identificat în ce măsură este lezat principiul independenţei şi al autonomiei Procuraturii şi a Consiliului Superior al Procurorilor, respectiv nu a admis examinarea în fond a argumentelor autorilor.

În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că problemele referitoare la cariera Procurorului General trebuie abordate prin prisma articolelor 125 şi 125¹ din Constituţie.

Potrivit articolului 125 din Constituţie, formula/procedura de desemnare şi de demitere a Procurorului General presupune participarea Consiliului Superior al Procurorilor şi a Preşedintelui Republicii Moldova. Totodată, potrivit articolului 125¹ alin.(1) din Constituţie, Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi al imparţialităţii procurorilor (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 46, 47).

Totodată, Curtea a reiterat că modul în care este numit şi revocat Procurorul General joacă un rol semnificativ în sistemul care garantează funcţionarea corectă a Procuraturii (a se vedea ACC nr.5 din 19 aprilie 2016, § 27).

Cadrul legal actual (a se vedea articolele 28-30 din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură) reglementează procedura evaluării performanţelor procurorilor (de regulă, o dată la patru ani), care este pusă în sarcina Colegiului de evaluare a procurorilor, ce funcţionează în subordinea Consiliului Superior al Procurorilor.

Modificările legislative contestate (în special articolul 32¹) prevăd constituirea ad-hoc a unei comisii speciale de evaluare a performanţelor Procurorului General. Raportul comisiei poate fi restituit de către Consiliul Superior al Procurorilor doar dacă a avut loc încălcarea procedurii. În cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului "nesatisfăcător", Consiliul Superior al Procurorilor propune Preşedintelui Republicii Moldova eliberarea din funcţie a Procurorului General. În aceste condiţii, se pare că rolul comisiei de evaluare ad-hoc este pentru Consiliul Superior al Procurorilor mai mult obligatoriu decât consultativ.

Prin urmare, autorii sesizărilor susţin că prin instituirea comisiei menţionate se afectează independenţa Consiliului Superior al Procurorilor.

În Opinia Comisiei de la Veneţia, Constituţia Republicii Moldova nu reglementează în detaliu organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Procurorilor. Acest fapt presupune că Legea cu privire la Procuratură poate lăsa loc, în principiu, pentru alte organisme, comitete, comisii etc. care contribuie la activitatea Consiliului Superior al Procurorilor sau cărora Consiliul le poate delega o parte din competenţele sale. Un organism specializat implicat în procesul de selectare a candidaţilor pentru funcţia de procuror general poate fi constituţional, dacă nu uzurpează competenţa substanţială de luare a deciziilor de către Consiliul Superior al Procurorilor. Cadrul constituţional naţional pare să impună mai curând o regulă strictă privind competenţele Consiliului Superior al Procurorilor în procesul de numire a Procurorului General. Orice redistribuire a competenţelor de luare a deciziilor care afectează în mod substanţial mandatul constituţional al unei autorităţi pretinde un amendament constituţional. În sens contrar, va fi compromis scopul creării unei asemenea autorităţi la nivel constituţional (Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034), § 22, 26).

Notăm că şi în această speţă autorii sesizărilor au invocat incidenţa aspectelor referitoare la "diluarea" competenţelor Consiliului Superior al Procurorilor prin dispoziţii de lege care instituie funcţionarea comisiei de evaluare, motiv din care, pornind de la similitudinile evidente cu substanţa constatărilor din jurisprudenţa anterioară a Curţii (a se vedea HCC nr.13 din 21 mai 2020), când au fost analizate interferenţele unei comisii de evaluare în atribuţiile constituţionale ale Consiliului Superior al Procurorilor, se impunea ca acest capăt din sesizări să constituie obiect al examinării în fond.

Autorii sesizărilor au susţinut că prevederile de lege referitoare la modul de constituire a comisiei sunt viciate, deoarece instituie doar o aparenţă de respectare a naturii competenţelor constituţionale ale Consiliului Superior al Procurorilor, pe când, în esenţă, prestabilesc componenţa comisiei de evaluare şi exclud posibilitatea exprimării voinţei autentice în această privinţă a organului de autoadministrare a procurorilor.

Având în vedere că dispoziţiile criticate, prin efectul lor, se referă la un mandat constituţional şi notând raţionamentele consacrate ale Curţii Constituţionale şi standardele internaţionale privind rolul şi valoarea principiilor ce statuează excluderea influenţei politice asupra activităţii Procuraturii, consider că era categoric necesar ca şi aceste capete din sesizări să fie examinate în fond, pentru a analiza dacă normele în discuţie sunt proporţionale cu principiul independenţei Procuraturii şi dacă acestea conţin suficiente garanţii ca să protejeze mandatul constituţional al Procurorului General şi al Consiliului Superior al Procurorilor de influenţa politică nedorită si arbitrară.

Prin prisma celor expuse, în temeiul jurisprudenţei anterioare a Curţii Constituţionale (a se vedea HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 84-86) şi având în vedere că efectul juridic al dispoziţiilor legale criticate ricoşează în natura (substanţa) constituţională a mandatului de Procuror General, consider că şi acest capăt al sesizărilor urma să fie admis spre examinare în fond.

III. Cu privire la modificarea componenţei Consiliului Superior al Procurorilor

Autorii sesizărilor au criticat şi reducerea, de la 15 la 12, a numărului membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, prin excluderea Procurorului General, a procurorului-şef al procuraturii UTA Găgăuzia şi a preşedintelui Uniunii Avocaţilor, invocând că astfel de reducere este contrară articolelor 124, 125 şi 125¹ din Constituţie.

În Opinia Comisiei de la Veneţia, autonomia procuraturii nu constituie un principiu cu aceeaşi forţă ca a principiului independenţei judecătorilor. Totuşi, standardul de bază presupune că trebuie să se asigure o autonomie suficientă pentru a proteja autorităţile procuraturii de influenţa politică nepotrivită. Astfel, de vreme ce există o tendinţă clară în standardele internaţionale care recunosc importanţa independenţei procurorilor faţă de ingerinţele politice, nu există standarde care să prescrie existenţa unui Consiliu al Procurorilor. Acolo unde există un asemenea Consiliu – practică tot mai răspândită, nu există o cerinţă privind obligativitatea includerii unei majorităţi alcătuite din procurori. Există un echilibru delicat care trebuie asigurat între nevoia de a include un număr semnificativ de procurori şi, pe de altă parte, nevoia ca acest organism să nu devină un instrument de autoguvernare corporatistă (a se vedea Opinia amicus curiae nr.972/2019 despre amendamentele la Legea cu privire la Procuratură (CDL-AD(2019)034, § 34).

Articolul 125¹ alin.(2) din Constituţie stabileşte componenţa Consiliului Superior al Procurorilor. Norma constituţională prevede că Consiliul este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelele şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile. Constituţia nu fixează numărul de membri ai Consiliului, nici proporţia de membri procurori şi membri reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile, menţionând doar că procurorii în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor constituie o parte importantă.

În context, se impune a fi menţionat că în § 35 din Opinia citată supra Comisia de la Veneţia a concluzionat: "Întorcându-ne la situaţia din Moldova, balanţa puterii propusă în amendamentele din septembrie 2019 pare să fie conformă cu recomandările anterioare ale Comisiei de la Veneţia".

După introducerea recentă a modificărilor contestate în art.69 din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, această balanţă s-a schimbat în defavoarea procurorilor (proporţionalitatea prezenţei lor în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor: de la 7 la 15-47%, până la 5 la 12-42%). Justificarea acestei micşorări, relevanţa prezenţei în componenţa Consiliului Superior al Procurorilor a ministrului justiţiei şi a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (din perspectiva recentei modificări constituţionale a componenţei Consiliului Superior al Magistraturii) la fel impunea necesitatea ca sesizările vizate să fie examinate în fond.

Şi ultimul, dar nu după importanţă, argument, care susţine necesitatea examinării în fond a sesizărilor de referinţă.

În ziua examinării sesizărilor în cauză, Procurorul General a prezentat un supliment la sesizarea nr.198a/2021, din care rezultă următoarele: "Este important să facem menţiunea la acest aspect şi despre faptul că, potrivit stenogramelor oficiale, Legea nr.3/2016 în lectură finală a fost adoptată cu votul a 65 de deputaţi, circumstanţă care şi din perspectivă procedurală asigură alinierea la dezideratele normative constituţionale (art.111 alin.(7) Constituţie).

Constatăm, după cum a fost descris supra, că, de facto, prin Legea nr.102 din 24.08.2021 s-au adus modificări de esenţă şi conţinut art.21 alin.(2) din Legea nr.344 din 23.12.1994, eludându-se procedura legislativă autentică, stabilită pentru constituţionalitatea amendamentelor de referinţă.

Rezultă că, prin Legea nr.102 din 24.08.2021, Parlamentul, în detrimentul aplicării loiale a normelor constituţionale, a recurs la o modificare deghizată a legii organice care reglementează statutul special al UTA Găgăuzia, pentru care, conform procedurii, este necesar un vot calificat de 3/5 din deputaţii aleşi.

Un asemenea amendament fundamental, semnificaţia căruia îşi are originea într-o normă constituţională, cere un consens larg la nivel naţional, precum şi reclamă o dezbatere autentică, o implicare reală a reprezentanţilor subiectului vizat – în speţă autorităţile UTA Găgăuzia, pentru discuţii profunde referitoare la impactul şi implicaţiile colaterale, care ar putea fi generate ca rezultat al excluderii prevederilor legislative privind participarea procurorului şef al UTA Găgăuzia în calitate de membru de drept al Consiliului Superior al Procurorilor.

Urgenţa cu care a acţionat în această speţă Parlamentul, absenţa unei preocupări veritabile de a invita, de a asculta şi de a oferi timp suficient expertizelor relevante să analizeze complex situaţia descrisă în lumina statutului juridic special al UTA Găgăuzia reprezintă o imixtiune evidentă în dreptul acestei autorităţi de a participa cu drepturi egale şi depline la gestionarea interesului public (exercitarea puterii de stat).

Pentru confirmare, notăm că, potrivit stenogramelor oficiale, Legea nr.102 din 24.08.2021 a fost adoptată cu votul a 56 de deputaţi, iar, având în vedere că acest act normativ, de facto, a modificat inclusiv Legea nr.344 din 23.12.1994, deducem că este evidentă încălcarea inclusiv a art.111 alin.(7) din Constituţie, circumstanţe care confirmă suplimentar că dispoziţiile normative criticate în prezenta sesizare sunt neconstituţionale."

Având în vedere că acest aspect nu a fost supus analizei din partea Plenului Curţii Constituţionale, consider că acest fapt poate servi drept temei pentru revizuirea DCC nr.149 din 30.09.2021.

JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE	Vladimir ŢURCAN
30 septembrie 2021

OPINIA SEPARATĂ

a judecătorului Serghei Ţurcan, expusă în temeiul articolului 27

alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională

nr.317 din 13 decembrie 1994 şi articolului 67 din Codul

jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995

1. Prin Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021 au fost declarate inadmisibile sesizările depuse de Procurorul General al Republicii Moldova, dl Alexandr Stoianoglo, şi domnii deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Bolea şi Vladimir Voronin, privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere.

2. Nu susţin această decizie din motivul că, în opinia mea, în sesizările menţionate supra sunt abordate mai multe probleme de natură constituţională (a se vedea infra), soluţionarea cărora era posibilă numai la examinarea în fond a cauzei.

I. Referitor la procedura de adoptare a legii contestate

3. Susţin soluţia din Decizia nr.149 referitoare la critica autorilor sesizărilor cu privire la lipsa avizării proiectului de lege (a se vedea § 47 din Decizia menţionată). În acelaşi timp, referitor la procedura de adoptare a legii sub aspectul termenului oferit deputaţilor pentru prezentarea propunerilor la conceptul legii pentru prima lectură, constat următoarele.

4. În Decizia nr.149, cu privire la nerespectarea termenului de cel mult 30 de zile în vederea formulării propunerilor la proiectul de lege pentru examinare în prima lectură, s-a reţinut că acesta este reglementat de legislaţia infraconstituţională (§ 48) şi că deputaţii interesaţi, inclusiv opoziţia parlamentară, au avut posibilitatea să formuleze amendamente (§ 49).

5. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa recentă, Curtea a reţinut că dreptul de a depune amendamente urmăreşte realizarea aceluiaşi scop - legiferarea, ca şi dreptul la iniţiativă legislativă, garantat de articolul 73 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că deputaţii pot depune amendamente la proiecte de legi în baza dreptului lor la iniţiativă legislativă (punctul 3 din dispozitiv, § 29 şi 34 din HCC nr.28 din 19 noiembrie 2020). În mod similar, Curtea a reţinut că dreptul deputaţilor de a prezenta propuneri la conceptul proiectului de lege pentru examinare în prima lectură urmăreşte, de asemenea, scopul legiferării. Prin urmare, acest drept este garantat de articolul 73 din Constituţie. Având în vedere faptul că viciile invocate de autorii sesizărilor au limitat activitatea legislativă a unor deputaţi, Curtea a reţinut că acestea produc o ingerinţă în prevederile articolului 73 din Constituţie (HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 38). O abordare similară Curtea a avut-o şi în Hotărârea nr.19 din 13 iulie 2021 (§ 29).

6. Cu privire la faptul că autorii sesizărilor nu au indicat expres articolul 73, dar au făcut referire la articolul 74 alin.(3) din Constituţie, reţin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Sub acest aspect, pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea a reţinut că nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui act normativ, să analizeze dispoziţiile criticate doar prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorii sesizărilor, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea sesizărilor, importante fiind argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr.17 din 23 iunie 2020, § 58; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 39; HCC nr.27 din 13 noiembrie 2020, § 18; HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, § 24; HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, §36; HCC nr.19 din 13 iulie 2021, § 42).

7. Astfel, în jurisprudenţa sa, pentru a vedea dacă viciile în discuţie afectează constituţionalitatea legii contestate, Curtea a admis acest capăt al sesizărilor pentru examinare în fond (a se vedea HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 38; HCC nr.19 din 13 iulie 2021, § 29).

8. În plus, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolul 73 din Constituţie le garantează deputaţilor prerogativa de a prezenta propuneri şi amendamente la proiectul de lege şi acest element poate fi considerat central pentru procedura parlamentară. Legea fundamentală nu stabileşte un termen pentru exercitarea dreptului în discuţie. Pentru ca acest drept să fie garantat, parlamentarilor trebuie să li se acorde o perioadă de timp rezonabilă pentru formularea propunerilor şi a amendamentelor la proiectele de legi examinate de Parlament (HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 64; HCC nr.19 din 13 iulie 2021, § 62).

9. Curtea a recunoscut caracterul relativ al dreptului deputaţilor de a formula propuneri şi amendamente la proiectele de legi, menţionând că Parlamentul poate stabili condiţii de admisibilitate a amendamentelor (e.g., termenul depunerii acestora, forma depunerii amendamentelor etc.), care i-ar permite să evite tergiversarea adoptării proiectelor de lege (a se vedea HCC nr.28 din 19 noiembrie 2020, § 40). Astfel, Parlamentul poate limita prerogativa deputaţilor de a formula propuneri si amendamente la proiectele de legi în baza principiului autonomiei parlamentare. Curtea a reiterat că Parlamentul poate stabili termene pentru depunerea amendamentelor. Termenele în discuţie trebuie să fie rezonabile, pentru a le permite deputaţilor să analizeze conţinutul proiectului de lege si să formuleze amendamente. În acest sens, este important ca, în cazul instituirii unor limitări, Parlamentul să asigure un echilibru corect între cele două interese aflate în conflict (HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 65, 67).

10. În această cauză, pe 10 august 2021, la Secretariatul Parlamentului a fost înregistrat proiectul de lege nr.181 pentru modificarea Legii nr.3 din 2016 cu privire la Procuratură. Pe 12 august 2021, proiectul de lege a fost examinat în cadrul Comisiei juridice, numiri şi imunităţi. Pe 13 august 2021, Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul de lege menţionat. Pe 24 august 2021, proiectul de lege nr.181 a fost votat în a doua lectură (a se vedea DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, § 5-7). Astfel, deputaţii au avut la dispoziţie trei zile pentru a prezenta propuneri la conceptul legii pentru prima lectură. Referitor la faptul că deputaţii interesaţi au avut posibilitatea să formuleze amendamente şi că opoziţia parlamentară a formulat mai multe amendamente la proiectul de lege care au fost dezbătute în Parlament (a se vedea DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, § 49), notez că toate amendamentele au fost prezentate de deputaţi după adoptarea proiectului în prima lectură pe 13 septembrie 2021 (un amendament a fost înaintat pe 16 septembrie, unul pe 19 septembrie, unul pe 20 septembrie şi trei amendamente pe 23 septembrie 2021¹).

_________________________

¹ https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5572/language/ro-RO/Default.aspx

11. Prin urmare, acest capăt al sesizărilor trebuia declarat admisibil şi la examinarea cauzei în fond, Curtea trebuia să verifice dacă la adoptarea Legii contestate Parlamentul a asigurat un echilibru corect între dreptul deputaţilor de a formula propuneri la conceptul legii pentru prima lectură şi principiul autonomiei parlamentare (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.14 din 27 aprilie 2021, § 66-68).

II. Referitor la procedura de evaluare a performanţelor Procurorului General

12. În jurisprudenţa sa, făcând referire şi la opiniile Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei ("Comisia de la Veneţia"), Curtea a notat că Constituţia Republicii Moldova nu reglementează în detaliu organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Procurorilor. Acest fapt presupune că Legea cu privire la Procuratură poate include, în principiu, alte organisme, comitete sau comisii, care contribuie la activitatea Consiliului Superior al Procurorilor sau cărora Consiliul le poate delega o parte din competenţele sale. Un asemenea organism specializat poate fi constituţional, dacă nu uzurpează competenţa substanţială de luare a deciziilor de către Consiliul Superior al Procurorilor. Dacă un organism extern ar fi avut un rol consultativ, acesta nu ar fi interferat substanţial în mandatul constituţional al Consiliului Superior al Procurorilor. Cu privire la procesul/procedura de demitere a Procurorului General din funcţie, chestiunea "diluării" competenţelor constituţionale ale Consiliului Superior al Procurorilor se arată relevantă aici, fiind aplicabile, deopotrivă, în mare parte, aceleaşi principii pentru analiza constituţionalităţii acestei proceduri (a se vedea HCC nr.13 din 21 mai 2020, § 80; DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, § 55).

13. În acest context, consider că, sub aspect constituţional, este importantă motivarea necesităţii instituirii unei asemenea structuri, precum şi componenţa şi competenţa acesteia.

14. In Nota informativă la proiectul de lege se menţionează că "prin modificările propuse se urmăreşte introducerea unui mecanism de evaluare a performanţelor Procurorului General şi dispunerea revocării acestuia din funcţie în cazul în care se constată calificativul "eşuat" ca urmare a efectuării evaluării performanţelor. Respectiv, în scopul aprecierii activităţii, nivelului de cunoştinţe şi aptitudinilor profesionale, a corespunderii cu funcţia deţinută, precum şi pentru stimularea perfecţionării abilităţilor profesionale şi sporirea eficienţei activităţii, performanţele Procurorului General se evaluează de către comisia de evaluare".

15. Din prevederile contestate reiese că Comisia de evaluare ar putea fi constituită doar din trei membri şi ar putea activa având în componenţă doar doi membri din cei cinci prevăzuţi de legea contestată. Astfel, conform articolului 31¹ alin.(3) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură: "Faptul că nu au fost înaintate propuneri pentru componenţa comisiei nu împiedică constituirea acesteia dacă au fost propuşi membri din partea a cel puţin 3 subiecţi. Lucrările comisiei sunt deliberative dacă la ele participă majoritatea membrilor indicaţi în actul de constituire".

16. În acest context, trebuie luat în consideraţie faptul că, conform normelor contestate, câte un membru al comisiei de evaluare este desemnat de entităţi politice - Preşedintele Republicii şi Ministerul Justiţiei. Evaluarea performanţelor Procurorului General poate fi iniţiată şi la sesizarea Preşedintelui Republicii, evaluarea fiind declanşată în mod automat, fără participarea Consiliului Superior al Procurorilor. În plus, periodicitatea evaluării poate fi eventual o dată pe an (a se vedea articolul 31¹ alineatele (2) şi (3) din Legea cu privire la Procuratură). Remarc că aceste prevederi se aplică, mutatis mutandis, şi în cazul răspunderii disciplinare a Procurorului General (a se vedea articolul 52¹ alineatele (3) şi (4) din Legea cu privire la Procuratură).

17. Consider că subiectul referitor la faptul dacă un asemenea mecanism este în măsură să influenţeze sau nu mandatul constituţional al Procurorului General, garantat de articolul 125 din Constituţie, trebuia examinat în fond.

18. Referitor la criteriile de evaluare a performanţelor Procurorului General, reţin faptul că, potrivit prevederilor articolului 125 alin.(2) din Constituţie, Procurorul General este demis din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, în condiţiile legii, pentru motive obiective şi în temeiul unei proceduri transparente.

19. Reieşind din faptul că Procurorul General exercită un mandat constituţional, temeiurile încetării acestui mandat, îndeosebi referitoare la demitere, trebuie să fie expres prevăzute în lege într-o manieră clară, obiectivă şi exhaustivă. Respectarea cerinţei constituţionale "pentru motive obiective" presupune că criteriile de evaluare trebuie să fie specifice, măsurabile, relevante, precum şi corelate cu atribuţiile Procurorului General prevăzute de legislaţie. Prin urmare, consider că, în virtutea prevederilor constituţionale, criteriile de evaluare a Procurorului General ar trebui în mod explicit fixate în lege. Reieşind şi din posibilele consecinţe ale unei asemenea evaluări a performanţelor (eliberarea din funcţie), stabilirea prin lege a criteriilor de evaluare ar fi o garanţie legală în vederea protecţiei mandatului constituţional al Procurorului General.

20. În Nota informativă la proiectul de lege se afirmă că mecanismul propus este bine punctat, stabilind criterii pentru evaluare. În acelaşi timp, conform prevederilor contestate, procedura de evaluare se efectuează în baza unui regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor, acest regulament stabilind şi criteriile de evaluare (a se vedea articolul 31¹ alin.(5) din Legea cu privire la Procuratură).

21. În Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021 se notează că acest aspect nu prezintă o problemă de constituţionalitate, deoarece, cu excepţia cazurilor în care Constituţia reclamă în mod expres ca un domeniu să fie reglementat prin lege (în sens restrâns), Curtea interpretează conceptele "prevăzut de lege" sau "în condiţiile legii" astfel cum acestea sunt interpretate de Curtea Europeană, prevederile legale naţionale incluzând nu doar legile, ci şi anumite reglementări interne bazate pe lege (a se vedea § 64-66 din Decizia menţionată).

22. În acest context, reţin faptul că din conţinutul articolului 125 alin.(2) din Constituţie este clar că prin sintagma "în condiţiile legii" se are în vedere legea, ca act normativ adoptat de Parlament în calitate de unică autoritate legislativă a statului. Remarc faptul că în Constituţie sintagma "în condiţiile legii" este utilizată de multiple ori. Spre exemplu, în articolul 25 alin.(4), referitor la contestarea legalităţii şi prelungirea mandatului de arest până la 12 luni; articolul 29 alin.(3), referitor la efectuarea percheziţiilor; articolul 38 alin.(3), referitor la dreptul de a fi ales; articolul 46 alin.(4), referitor la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii; articolul 81 alin.(3), referitor la competenţa Curţii Supreme de Justiţie de a judeca Preşedintele Republicii; articolul 87 alin.(4), referitor la competenţa Preşedintelui Republicii de a lua măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice; articolul 113 alin.(2), referitor la alegerea şi funcţionarea consiliului raional, etc. Este indubitabil că Constituţia reclamă în mod expres ca aceste domenii să fie reglementate prin lege adoptată de Parlament.

23. Astfel, reieşind din cele menţionate, consider că subiectul referitor la faptul dacă delegarea competenţei de a stabili criteriile de evaluare a performanţelor Procurorului General către Consiliul Superior al Procurorilor îndeplineşte condiţia constituţională "în condiţiile legii, pentru motive obiective" trebuia examinat în fond.

24. În baza celor menţionate supra (§ 13-23), consider că era necesar ca acest capăt al sesizărilor să fie declarat admisibil şi ca subiectul respectiv să fie examinat în fond pentru a determina dacă procedura evaluării performanţelor Procurorului General în complex, în modul în care este reglementată în Legea contestată, afectează sau nu mandatul constituţional al Procurorului General.

III. Referitor la suspendarea de drept a Procurorului General

25. În conformitate cu prevederile contestate (articolul 55¹ din Lege), mandatul Procurorului General în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale. În Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021, s-a admis că, în lipsa suspendării din funcţie a Procurorului General, procurorul desemnat pentru a desfăşura urmărirea penală în privinţa acestuia ar putea să nu dispună de o autonomie suficientă la luarea deciziilor, pe parcursul anchetei. S-a considerat că suspendarea ope legis a mandatului Procurorului General în cazul pornirii urmăririi penale împotriva sa interferează, la modul abstract, de o manieră proporţională cu articolele 20, 26 şi 125¹ din Constituţie. Menţinerea în funcţie a Procurorului General în cazul iniţierii unei cauze penale împotriva sa ar putea să lipsească, în unele cazuri, ancheta de efectivitate (a se vedea § 72-73 din Decizia menţionată).

26. Prin urmare, reţin că în Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021 practic s-a admis incidenţa articolelor 20, 26 şi 125¹ din Constituţie în cazul suspendării de drept a Procurorului General pe perioada urmăririi penale. În acelaşi timp, s-a admis că, în unele cazuri, menţinerea în funcţie a Procurorului General ar putea să lipsească ancheta de efectivitate şi s-a considerat că o asemenea suspendare interferează, la modul abstract, de o manieră proporţională cu articolele 20, 26 şi 125¹ din Constituţie.

27. În acest context, menţionez că, conform jurisprudenţei sale, la etapa examinării admisibilităţii sesizării, Curtea decide doar în privinţa incidenţei prevederilor constituţionale (a se vedea, spre exemplu, HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, § 53-54). În acelaşi timp, testul proporţionalităţii este efectuat de Curte la examinarea cauzei în fond (a se vedea HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, § 66-101).

28. Prin urmare, în ceea ce priveşte capătul sesizării referitor la suspendarea de drept a Procurorului General pe perioada urmăririi penale, acesta trebuia declarat admisibil, iar testul proporţionalităţii, inclusiv verificarea existenţei unor măsuri mai puţin intruzive, trebuia efectuat la etapa examinării în fond a cauzei.

IV. Referitor la încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General

29. Cu titlu preliminar, reţin faptul că atribuţiile Procuraturii sunt exercitate de procurori (articolul 124 alin.(2) din Constituţie). Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor (articolul 125¹ alin.(1) din Constituţie). Numirea, transferarea, promovarea şi demiterea procurorilor ierarhic inferiori se efectuează de către Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (articolul 125 alin.(3) din Constituţie).

30. Articolul 18 alin.(4) din Legea cu privire la Procuratură prevede că mandatul adjuncţilor Procurorului General se încheie odată cu mandatul Procurorului General, însă aceştia continuă să-şi exercite atribuţiile până la numirea adjuncţilor noului Procuror General, cu excepţia cazului în care mandatul Procurorului General încetează prin eliberare din funcţie ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare ori a cazului în care Procurorul General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa.

31. Referitor la încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General în cazul în care Procurorul General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa, în Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021 se menţionează că adjuncţii Procurorului General sunt numiţi de acesta, fără concurs, pe baza încrederii personale, şi împreună cu Procurorul General, aceştia sunt conducători ai Procuraturii. Astfel, s-a admis că menţinerea în funcţie a adjuncţilor Procurorului General în cazul în care este iniţiată o cauză penală în privinţa Procurorului General ar putea periclita bunul mers al anchetei (a se vedea § 76 din Decizia menţionată).

32. În acest context, necesită a fi elucidate două circumstanţe. În primul rând, conform prevederilor contestate, mandatul adjuncţilor Procurorului General se încheie odată cu mandatul Procurorului General. În acelaşi timp, suspendarea din funcţie a Procurorului General în legătură cu pornirea urmăririi penale nu presupune, în conformitate cu principiul prezumţiei nevinovăţiei, garantat de articolul 21 din Constituţiei, încheierea mandatului acestuia. Prin urmare, există o incoerenţă în articolul 18 alin.(4) din Legea cu privire la Procuratură. Altfel spus, în cazul suspendării din funcţie a Procurorului General în legătură cu pornirea urmăririi penale nu poate înceta mandatul adjuncţilor Procurorului General, din motiv că nu s-a încheiat mandatul Procurorului General.

33. În al doilea rând, referitor la situaţia în care norma contestată se interpretează în modul că mandatele adjuncţilor Procurorului General încetează în cazul în care Procurorul General este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale (a se vedea DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, § 76), reţin următoarele.

34. În Decizia menţionată supra s-a admis că menţinerea în funcţie a adjuncţilor Procurorului General în cazul în care este iniţiată o cauză penală în privinţa Procurorului General ar putea periclita bunul mers al anchetei. Prin urmare, s-a admis existenţa unui scop legitim care ar justifica încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General, analiză care, conform jurisprudenţei Curţii, se face la examinarea în fond a cauzei, urmată de testul proporţionalităţii, inclusiv verificarea existenţei unor măsuri mai puţin intruzive (a se vedea § 27 supra).

35. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte subiectele care pot declanşa procesul de evaluare a Procurorului General, în Decizie a fost reţinută prezumţia bunei-credinţe a acestora - în activitatea lor, exponenţii puterii publice trebuie să respecte principiul comportamentului loial al autorităţilor publice care reclamă îndeplinirea cu bună-credinţă a competenţelor de care dispun, precum şi respectarea drepturilor garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.149 din 30 septembrie 2021, § 59). Acelaşi principiu nu a fost aplicat în cazul adjuncţilor Procurorului General.

36. Mai mult, reţin faptul că toţi procurorii, inclusiv adjuncţii Procurorului General, depun jurământul (a se vedea art.27 din Legea cu privire la Procuratură). În conformitate cu prevederile articolului 56 alin.(2) din Constituţie, cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul cerut de ea.

37. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că raţiunea normei constituţionale menţionate supra rezidă în faptul că funcţiile respective presupun, în cadrul îndeplinirii lor, drepturi şi obligaţii ale puterii, care, după caz, se aduc la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. Pentru categoriile respective de cetăţeni, îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în cadrul autorităţilor publice din care fac parte trebuie să fie făcută cu credinţă, devotament sacru şi prezumat a priori. Curtea a subliniat că depunerea jurământului nu este o simplă formalitate şi că încălcarea îndatoririi constituţionale şi legale atrage după sine răspunderea juridică (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.3 din 31 ianuarie 2017, § 62-64).

38. Raţionamentele prezentate mai sus (§ 34-37) sunt aplicabile şi în situaţiile încetării mandatelor adjuncţilor Procurorului General în cazul eliberării din funcţie a Procurorului General ca urmare a evaluării performanţelor sau a aplicării sancţiunii disciplinare.

39. Prin urmare, în temeiul celor menţionate supra, consider că acest capăt al sesizărilor referitor la încetarea mandatelor adjuncţilor Procurorului General trebuia declarat admisibil şi examinat în fond.

V. Referitor la componenţa Consiliului Superior al Procurorilor

40. În conformitate cu prevederile articolului 125¹ alineatele (2) şi (4) din Constituţie, Consiliul Superior al Procurorilor este constituit în condiţiile legii; modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Procurorilor se stabileşte prin lege. Astfel, marja de discreţie a Parlamentului în domeniul stabilirii componenţei Consiliului Superior al Procurorilor este destul de largă.

41. În acelaşi timp, această marjă de discreţie nu este una absolută şi nu poate depăşi alte norme constituţionale, cum ar fi, spre exemplu, prevederea din articolul 125¹ alineatul (1) - "Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor". Prin urmare, modificarea componenţei şi modului de constituire a Consiliului Superior al Procurorilor nu trebuie să ştirbească din independenţa acestei autorităţi publice de rang constituţional şi nu trebuie să plaseze eventual Consiliul sub influenţă sau sub control politic. Drept consecinţă, orice intervenţie legislativă în componenţa Consiliului Superior al Procurorilor trebuie să fie justificată şi profund argumentată.

42. În conformitate cu prevederile legii contestate, Procurorul General, procurorul-şef al Procuraturii UTA Găgăuzia şi preşedintele Uniunii Avocaţilor au fost excluşi ca membri de drept din componenţa Consiliului Superior al Procurorilor. În acelaşi timp, în componenţa Consiliului au rămas de drept ministrul justiţiei (inclusiv interimar), preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (inclusiv interimar) şi Avocatul Poporului, membri, a căror excludere a fost sugerată de organisme internaţionale şi experţi internaţionali (a se vedea, spre exemplu, Documentul tehnic din februarie 2021 "Revizuirea componenţei şi funcţionalităţii Consiliului Superior al Procurorilor din Republica Moldova", elaborat de experţii Consiliului Europei dl James Hamilton şi Mjriana Visentin în cadrul proiectului "Acţiune împotriva corupţiei în Republica Moldova"²).

_________________________

¹ https://www.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/5572/language/ro-RO/Default.aspx

² https://rm.coe.int/eccd-mld-tp1-scp-composition-and-operation-ro/1680a2b15c

43. În acest context, consider că acest capăt al sesizărilor referitor la modificarea componenţei Consiliului Superior al Procurorilor trebuia declarat admisibil şi examinat în fond sub aspectul dacă această modificare se încadrează în marja de discreţie a Parlamentului şi afectează sau nu independenţa Consiliului.

VI. Referitor la Decretul Preşedintelui Republicii nr.147-IX din 6 septembrie 2021

44. Cu titlu preliminar reţin că, în conformitate cu prevederile articolului 125¹ alineatele (1) şi (2) din Constituţie, Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenţei şi imparţialităţii procurorilor. Consiliul Superior al Procurorilor este constituit, în condiţiile legii, din procurori aleşi din cadrul procuraturilor de toate nivelurile şi din reprezentanţi ai altor autorităţi, instituţii publice sau ai societăţii civile.

45. În cauza examinată, prin Decizia nr.144 din 24 septembrie 2021, Curtea a suspendat acţiunea Decretului Preşedintelui Republicii nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere şi a reţinut că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, ea exercită controlul constituţionalităţii decretelor Preşedintelui Republicii Moldova referitoare la o autoritate de rang constituţional, în cazul în care criticile se raportează la prevederi constituţionale şi este demonstrată incidenţa acestora (a se vedea § 8 din Decizia menţionată).

46. În acelaşi timp, în Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021, se notează că problema pe care o ridică autorul sesizării cu privire la Decretul Preşedintelui Republicii nr.147-IX din 6 septembrie 2021 ţine de interpretarea şi de aplicarea legii şi că le revine instanţelor de drept comun să aplice normele generale de interpretare a legilor pentru a stabili legalitatea decretului contestat (a se vedea § 90-91 din Decizia menţionată).

47. Consider că soluţia din Decizia nr.149 din 30 septembrie 2021 cu privire la Decretul Preşedintelui Republicii nr.147-IX din 6 septembrie 2021 creează incertitudine în ceea ce priveşte autoritatea competentă de a examina constituţionalitatea/legalitatea decretelor Preşedintelui Republicii referitoare la o autoritate de rang constituţional.

48. Reţin faptul că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, Curtea exercită controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului şi a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova. În jurisprudenţa sa, Curtea a observat că Codul administrativ oferă, actualmente, remedii juridice de drept administrativ funcţionarilor de rang infraconstituţional destituiţi din funcţie printr-o hotărâre a Parlamentului care reprezintă un act administrativ cu caracter individual. Curtea a subliniat că această circumstanţă nu presupune lipsa de competenţă a Curţii în cazul în care sunt contestate hotărâri ale Parlamentului sau decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova referitoare la funcţii de demnitate publică de rang constituţional (i.e., care sunt prevăzute expres în Constituţie sau care au un rol fundamental pentru ordinea juridică constituţională) (a se vedea HCC nr.13 din 21 martie 2020, § 36-37).

49. Astfel, din jurisprudenţa Curţii reiese că verificarea constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii nr.147-IX din 6 septembrie 2021 ţine de competenţa Curţii Constituţionale, deoarece membrii Consiliului Superior al Procurorilor deţin, potrivit articolului 125¹ alin. (2) din Constituţie, funcţii de demnitate publică de rang constituţional (i.e., care sunt prevăzute expres în Constituţie sau care au un rol fundamental pentru ordinea juridică constituţională) (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.17 din 10 iunie 2021, § 20, în care Curtea şi-a reţinut competenţa de a examina constituţionalitatea unei hotărâri a Parlamentului cu caracter individual, prin care au fost numiţi în funcţia de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii patru profesori titulari).

50. Prin urmare, în temeiul celor remarcate mai sus, consider că capătul sesizării referitor la controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii nr.147-IX din 6 septembrie 2021 trebuia declarat admisibil şi examinat în fond în vederea verificării corespunderii acestuia cu prevederile articolului 125¹ din Constituţie.

Concluzie

51. În baza celor menţionate supra, consider că sesizările depuse de Procurorul General al Republicii Moldova, dl Alexandr Stoianoglo, şi domnii deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, Vasile Bolea şi Vladimir Voronin, privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, a Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură şi a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.147-IX din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru Pulbere trebuiau declarate admisibile şi examinate în fond.

JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE	Serghei ŢURCAN
30 septembrie 2021