Decizie nr.15/92 din 21.04.2021 cu privire la examinarea cererii depusă de Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea cererii depusă de Asociaţia
Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova
nr. 15/92 din 21.04.2021
(în vigoare 21.05.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 122-128 art. 515 din 21.05.2021
* * *
La data de 9 aprilie 2021, pe adresa Consiliului Audiovizualului a parvenit cererea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova privind revocarea pct.9 din Decizia CA nr.3/16 din 28 ianuarie 2021, a pct.7 din Decizia CA nr.3/17 din 28 ianuarie 2021 şi, în parte, a Deciziei CA nr.9/46 din 2 martie 2021, prin care s-a decis acordarea unui termen de 3 luni pentru înlăturarea încălcărilor posturilor de televiziune "RTR Moldova", "ITV" şi "Bravo TV", la capitolul respectării prevederilor art.4 alin.(7) şi alin.(9) din Codul serviciilor media audiovizuale.
În motivarea cererii, Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova invocă faptul că "normele Codului serviciilor media audiovizuale nu prevăd că Consiliul Audiovizualului este în drept să acorde perioade de graţie de 30 de zile sau de 3 luni furnizorilor de servicii media de televiziune ca să înlăture încălcările comise şi să intre în câmpul legalităţii".
În acest sens, este de menţionat că potrivit prevederilor art.73 alin.(1) şi art.74 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului este garant al interesului public în domeniul audiovizualului şi are misiunea de a contribui la dezvoltarea serviciilor media audiovizuale în conformitate cu principiile comunicării audiovizuale prevăzute de cod, cu normele, standardele şi cele mai bune practici internaţionale în domeniu, fiind o autoritate publică autonomă, independentă din punct de vedere organizaţional faţă de orice altă entitate.
Respectiv, reieşind din calitatea sa de garant al interesului public în domeniul audiovizualului şi luând în considerare necesitatea de a readuce furnizorii de servicii media audiovizuale în câmpul legalităţii, Consiliul Audiovizualului a decis sancţionarea "BRAVO TV" SRL, "TV-Comunicaţii Grup" SRL şi "MEDIA PRO GROUP" SRL pentru încălcările constatate, aplicând în acest sens amenzile pecuniare corespunzătoare, prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale, dar având în vedere situaţia epidemiologică creată şi faptul că procedura de intrare în legalitate este una de durată, s-a decis acordarea respectivilor furnizori de servicii media a unui termen pentru înlăturarea încălcărilor constatate, cu dispunerea monitorizării repetate a posturilor de televiziune "BRAVO TV", "RTR Moldova" şi "ITV" la capitolul respectării prevederilor art.4 alin.(7) şi alin.(9) din Codul serviciilor media audiovizuale, după expirarea perioadei stabilite.
În cadrul dezbaterilor publice, preşedinta Consiliului Audiovizualului, Ala Ursu-Antoci, a declarat că va susţine cererea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova, menţionând că în termenul acordat pentru înlăturarea neajunsurilor, aceşti furnizori de servicii media nu au întreprins măsuri care ar demonstra intenţia de a intra în câmpul legalităţii şi nu au prezentat rapoartele lunare privind măsurile întreprinse. Astfel, Ala Ursu-Antoci a optat pentru revocarea termenului de 3 luni pentru înlăturarea neajunsurilor acordat "BRAVO TV" SRL, "TV-Comunicaţii Grup" SRL şi "MEDIA PRO GROUP" SRL.
Totodată, membrul Consiliului Audiovizualului, Iulian Roşca, a specificat faptul că prin acordarea furnizorilor de servicii media a unui termen de 3 luni pentru înlăturarea neajunsurilor, Consiliul Audiovizualului, în calitate de autoritate de control în domeniul audiovizualului, a acordat acestora nişte garanţii, care urmează a fi asigurate până la sfârşitul termenului stabilit, bazându-se pe principiul bunei-credinţe a respectivilor furnizori de servicii media.
Ca urmare a dezbaterilor publice, în temeiul prevederilor art.73-75 din Codul serviciilor media audiovizuale nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului
DECIDE:
1. A respinge cererea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova privind revocarea pct.9 din Decizia CA nr.3/16 din 28 ianuarie 2021, a pct.7 din Decizia CA nr.3/17 din 28 ianuarie 2021 şi, în parte, a Deciziei CA nr.9/46 din 2 martie 2021, prin care s-a decis acordarea unui termen de 3 luni pentru înlăturarea încălcărilor posturilor de televiziune "RTR Moldova", "ITV" şi "Bravo TV" la capitolul respectării prevederilor art.4 alin.(7) şi alin.(9) din Codul serviciilor media audiovizuale (PRO (5) – A. COZMA, L. MANOLE, I. ROBU, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU; CONTRA (4) – A. URSU-ANTOCI, T. BURAGA, C. MIHALACHE şi D. VICOL).
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTE | Ala URSU-ANTOCI |
| Nr.15/92. Chişinău, 21 aprilie 2021. | |