Decizie nr.152 din 23.10.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.164g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023 (părăsirea locului accidentului rutier)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.164g/2025 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului 266 din Codul penal,

în redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023

(părăsirea locului accidentului rutier)

nr. 152  din  23.10.2025

 (în vigoare 23.10.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 573-575 art. 179 din 20.11.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Andrei Harbuz, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 14 iulie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 23 octombrie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023, ridicată de dna avocat Aliona Ciocanu, în interesele dlui Iurii Petelca, în dosarul nr.1-276/2022, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul Glodeni.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl Vasile Nogai, judecător de la Judecătoria Bălţi, sediul Glodeni, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele cauzei

3. Circumstanţele cauzei, aşa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Pe rolul Judecătoriei Bălţi, sediul Glodeni, se află cauza penală de acuzare a dlui Iurii Petelca de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 264 alin.(4) (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport), 264¹ alin.(4) (conducerea mijlocului de transport cu depăşirea limitelor de alcool admisibile sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe) şi 266 (părăsirea locului accidentului rutier) din Codul penal.

5. În procesul de examinare a cauzei, dna avocat Aliona Ciocanu a ridicat, în interesele dlui Iurii Petelca, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023.

6. Printr-o încheiere din 22 mai 2025, judecătorul a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

8. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 264

Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor

de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport

"(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 2 ani.

[…]

(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:

a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

b) decesul unei persoane,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,

se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,

se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

[…]."

Articolul 266

Părăsirea locului accidentului rutier

"Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani."

[În redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023]

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 21

Libertatea de mărturisire împotriva sa

"(1) Nimeni nu poate fi silit să mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia.

(2) Persoana căreia organul de urmărire penală îi propune să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta."

10. Prevederile relevante ale Convenţiei nr.87 din 8 noiembrie 1968 cu privire la circulaţia rutieră, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 mai 1994, sunt următoarele:

Articolul 31

Comportamentul în caz de accident

"(1) Fără să aducă prejudicii dispoziţiilor legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte obligaţia de a acorda ajutoare celor răniţi, fiecare conducător sau utilizator al drumului, implicat într-un accident, trebuie:

a) să oprească imediat ce o poate face fără a crea un pericol suplimentar pentru circulaţie;

b) să se străduiască să asigure securitatea circulaţiei la locul accidentului şi, în cazul în care o persoană a fost ucisă sau rănită grav, să evite, în măsura în care aceasta nu afectează securitatea circulaţiei, orice modificare a locului accidentului sau dispariţia urmelor care ar putea fi utile pentru stabilirea responsabilităţii;

c) dacă alte persoane implicate în accident i-o cer să se legitimeze;

d) dacă o persoană a fost rănită sau ucisă în accident să anunţe poliţia şi să rămână sau să revină la locul accidentului până la sosirea acesteia, cu excepţia cazului în care a fost autorizat de aceasta să părăsească locul accidentului sau când nu ea este aceea care acordă ajutor celor răniţi sau are nevoie să fie ea însăşi îngrijită.

(2) Părţile Contractante sau subdiviziunile lor pot, în cadrul legislaţiilor lor naţionale să se abţină de a impune prescripţia prevăzută la alineatul d) al paragrafului l al prezentului articol, atunci când nici o rănire gravă n-a avut loc şi când nici o persoană implicată în accident nu solicită avertizarea poliţiei."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. Autorul sesizării afirmă că norma contestată nu corespunde criteriilor de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii penale. În special, acesta susţine că omisiunea legislatorului de a defini în Codul penal termenii "locul", "accident rutier" şi "părăsire", utilizaţi în norma contestată, determină interpretarea şi aplicarea prin analogie a legii penale.

12. Totodată, autorul excepţiei susţine că prevederea criticată îl obligă pe conducătorul auto să rămână la locul producerii accidentului rutier, iar acest fapt îl constrânge în mod indirect să coopereze cu organele de urmărire penală, contrar dreptului de a nu se autoincrimina şi dreptului la tăcere. Potrivit acestuia, o asemenea obligaţie aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie şi dreptului la apărare.

13. Suplimentar, autorul sesizării susţine că norma contestată în raport cu infracţiunile prevăzute de articolul 264 alin.(3) şi (5) din Codul penal sancţionează de două ori aceeaşi faptă, contrar principiului ne bis in idem.

14. În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1, 4, 7, 21, 23, 26 şi 54 din Constituţie, articolelor 6, 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi articolului 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023, care nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

19. În acest context, pornind de la natura sa, excepţia de neconstituţionalitate, poate fi ridicată atât în privinţa actelor în vigoare, cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, cât şi în privinţa actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase şi este determinantă în soluţionarea cauzei (DCC nr.151 din 17 noiembrie 2022, § 22).

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată, printre altele, de părăsirea locului accidentului rutier. Curtea admite că instanţa de judecată va ţine cont de prevederile contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

21. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 15).

22. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 (statul Republica Moldova), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 7 (Constituţia, Legea Supremă), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

23. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 1, 4, 7, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.73 din 20 iunie 2024, § 23).

24. Curtea reţine că, potrivit articolului 21 din Constituţie, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Curtea menţionează că dreptul la tăcere constituie un element al dreptului la apărare ca parte a unui proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.28 din 18 noiembrie 2014, § 32 şi 33).

25. Privită ca o garanţie procedurală în contextul unui proces penal, prezumţia de nevinovăţie impune exigenţe în privinţa sarcinii probei (Barberà, Messegué şi Jabardo v. Spania, 6 decembrie 1988, § 77; Telfner v. Austria, 20 martie 2001, § 15), a prezumţiilor legale de fapt şi de drept (Salabiaku v. Franţa, 7 octombrie 1988, § 28; Radio France şi alţii v. Franţa, 30 martie 2004, § 24), a dreptului de a nu se autoincrimina (Saunders v. Marea Britanie, 17 decembrie 1996, § 68; Heaney şi McGuinness v. Irlanda, 21 decembrie 2000, § 40) şi a afirmaţiilor premature din partea instanţei de judecată sau din partea altor funcţionari publici, cu privire la vinovăţia inculpatului (Allenet de Ribemont v. Franţa, 10 februarie 1995, § 35-36; Neák v. Slovacia, 27 februarie 2007, § 88).

26. Pentru a stabili dacă esenţa dreptului la tăcere şi a privilegiului de a nu se autoincrimina a fost încălcată, instanţa trebuie să ţină cont de natura şi de gradul de constrângere utilizat pentru a obţine mărturia, de existenţa oricăror garanţii de procedură corespunzătoare, precum şi de scopul utilizării materialelor dobândite în acest mod (a se vedea cauza O’Halloran şi Francis vs. Regatul Unit, 29 iunie 2007, § 55).

27. Curtea constată că situaţia-premisă a infracţiunii prevăzute de articolul 266 din Codul penal constă în părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la articolul 264 alin.(3) şi (5) din Cod.

28. Cu privire la criticile care pretind omisiunea legislatorului de a defini în Codul penal termenii "locul" şi "părăsire" utilizaţi în norma contestată, Curtea menţionează că legea penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Astfel, rolul decizional acordat instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 22; DCC nr.28 din 13 februarie 2025, § 24).

29. În acest context, Curtea notează că destinatarul legii poate stabili sensul textului de lege criticat, inclusiv prin recurgerea la consiliere juridică sau prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul textului criticat, în conformitate cu esenţa infracţiunii incriminate (a se vedea DCC nr.68 din 24 iunie 2025, § 29).

30. Noţiunea de "accident în trafic rutier" este definită atât în articolul 2 din Legea nr.131 din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, cât şi în pct.7 din Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009. Astfel, accidentul în trafic rutier reprezintă un eveniment produs ca urmare a încălcării normelor de siguranţă a traficului rutier, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drum public, în urma căruia a rezultat vătămarea sănătăţii, a integrităţii corporale, decesul uneia sau al mai multor persoane ori a fost cauzat un prejudiciu material.

31. Prevederile Legii privind siguranţa traficului rutier şi ale Regulamentului circulaţiei rutiere sunt armonizate cu dispoziţiile Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, semnată la Viena la 8 noiembrie 1968, în vigoare pentru Republica Moldova din 26 mai 1994. Prin acest instrument internaţional, statele părţi şi-au propus să faciliteze circulaţia rutieră internaţională şi să sporească nivelul de siguranţă rutieră, prin instituirea unui cadru normativ unitar şi predictibil.

32. Articolul 31 al Convenţiei stabileşte comportamentul obligatoriu al conducătorilor auto implicaţi într-un accident rutier, prevăzând, pe lângă obligaţia de a asigura securitatea traficului şi de a acorda primul ajutor victimelor, şi interdicţia de a părăsi locul accidentului până la sosirea autorităţilor competente, precum şi interdicţia de a altera urmele esenţiale pentru stabilirea responsabilităţii.

33. Curtea reţine că obligaţia de a nu părăsi locul accidentului are natura unei obligaţii privind conduita conducătorului auto, nu privind exprimarea sau recunoaşterea vinovăţiei. Aceasta nu afectează dreptul persoanei de a nu contribui la propria acuzare, pentru că nu presupune oferirea de declaraţii ori probe împotriva sa. Organele de drept rămân responsabile să-i probeze vinovăţia, în conformitate cu exigenţele unui proces echitabil.

34. Incriminarea părăsirii locului accidentului rutier este strâns legată de obligaţiile stabilite prin Regulamentul circulaţiei rutiere, care, inter alia, îl obligă pe conducătorul mijlocului de transport implicat într-un accident rutier: (i) să oprească imediat vehiculul semnalizându-l; (ii) să nu schimbe poziţia vehiculului şi a obiectelor de pe partea carosabilă provenite ca urmare a accidentului în traficul rutier, cu excepţia cazurilor stabilite de Regulament; (iii) să acorde primul ajutor, să cheme ambulanţa în cazul în care în accident au fost cauzate traumatisme persoanelor, iar dacă aceasta nu este posibil sau în cazurile de urgenţă – să asigure transportarea persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie ori cu propriul vehicul, să declare la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul de conducere sau alt act, precum şi certificatul de înmatriculare a vehiculului, ulterior să revină la locul accidentului; (iv) să elibereze partea carosabilă deplasând vehiculul pe acostament ori cât mai aproape de bordura trotuarului, atunci când în urma accidentului nu sunt persoane decedate şi/sau traumatizate, iar prezenţa pe partea carosabilă a vehiculului implicat în accident face dificil sau blochează traficul rutier; (v) să marcheze locul iniţial al vehiculului, obiectelor ce ţin de accident şi a persoanei traumatizate, dacă se impune schimbarea poziţiei acestora pentru acordarea primului ajutor, transportarea persoanei traumatizate cu propriul vehicul la unitatea medicală sau pentru eliberarea părţii carosabile; (vi) să asigure, pe cât este posibil, păstrarea urmelor, precum şi ocolirea locului accidentului; (vii) să anunţe despre accident poliţia şi să rămână pe loc până la sosirea poliţiştilor; (viii) să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, precum şi să nu administreze medicamente preparate în baza acestora până nu va fi supus testării alcoolscopice şi/sau testării antidrog, sau, după caz, examinării medicale şi prelevării probelor biologice (a se vedea pct.12 din Regulamentul circulaţiei rutiere).

35. Curtea remarcă faptul că dispoziţiile Codului de procedură penală oferă suficiente garanţii pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, nicio persoană nu poate fi constrânsă să facă declaraţii împotriva propriei sa. Persoana faţă de care organul de urmărire penală solicită declaraţii are dreptul de a refuza să le ofere, fără a putea fi trasă la răspundere pentru acest refuz (a se vedea articolul 21 din Codul de procedură penală).

36. Curtea evidenţiază că prin incriminarea părăsirii locului accidentului de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă persoana a provocat vătămări corporale grave sau decesul unei sau mai multor persoane, statul îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a proteja viaţa, sănătatea şi demnitatea umană, precum şi de a garanta drepturile victimelor infracţiunilor şi repararea prejudiciilor cauzate acestora.

37. Referindu-se la corelaţia dintre obligaţia statului şi obligaţia conducătorilor mijloacelor de transport în domeniul securităţii traficului rutier, Curtea a reţinut că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major, prin urmare asigurarea securităţii este o obligaţie pozitivă a statului. Unitatea de transport, ca participant la trafic, reprezintă o sursă de pericol sporit, conducătorul auto având obligaţia de a respecta anumite reglementări impuse de autorităţi în evitarea riscurilor rezultate din utilizarea autovehiculelor (a se vedea HCC nr.28 din 18 noiembrie 2014, §45; HCC nr.18 din 18 iulie 2016, § 54-56).

38. Curtea Europeană a subliniat că, în temeiul articolului 2 din Convenţie, autorităţile statale sunt obligate să instituie şi să aplice efectiv măsuri legislative şi administrative apte să protejeze viaţa şi sănătatea persoanelor, inclusiv în contextul siguranţei rutiere. Această obligaţie implică prevenirea riscurilor inerente traficului printr-un cadru coerent, funcţional şi eficient (a se vedea cauza Smiljanić v. Croaţia, 25 iunie 2021, §§ 64–70).

39. Într-o cauză în care reclamantul a invocat dreptul de a nu se autoincrimina, motivând că rămânerea la faţa locului şi obligaţia de a-şi comunica numele şi adresa după un accident rutier soldat cu daune materiale ar fi contrară acestui drept, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a reţinut că o asemenea obligaţie nu constituie o constrângere de natură testimonială şi nu aduce atingere dreptului de a nu contribui la propria acuzare. Această obligaţie serveşte unor scopuri legitime precum identificarea părţilor implicate şi investigarea circumstanţelor accidentului, fără a impune furnizarea de declaraţii sau de probe autoincriminatoare din partea conducătorului auto (California v. Byers, (1971) 402 U.S. 432–433).

40. Având în vedere cele enunţate supra, Curtea reţine că dreptul de a nu se autoincrimina, garantat de articolul 21 din Constituţie, nu este incident în această cauză.

41. Referitor la criticile avansate de autor cu privire la pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem, reglementat de articolul 4 din Protocolul nr.7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea subliniază că acest principiu îi garantează persoanei dreptul de a nu fi urmărită, judecată sau pedepsită de mai multe ori pentru aceeaşi faptă (a se vedea DCC nr.122 din 3 august 2021, § 21).

42. Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, cu referire la practica Curţii Europene, că regula generală stabilită de elementul bis (dubla procedură) al principiului ne bis in idem urmăreşte interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o hotărâre "definitivă" (res judicata) (a se vedea A şi B v. Norvegia [MC], 15 noiembrie 2016, § 109; DCC nr.5 din 5 ianuarie 2021, § 18). Dubla procedură trebuie să vizeze aceeaşi faptă.

43. În această cauză, Curtea reţine că faptele incriminate de articolele 264 alin.(3) şi (5) şi 266 din Codul penal au conţinuturi distincte. Astfel, nu este întrunită condiţia identităţii faptelor necesară pentru incidenţa principiului ne bis in idem.

44. Referitor la articolul 26 din Constituţie, Curtea observă că autorul sesizării nu a argumentat caracterul contradictoriu al normei contestate cu Constituţia. Simpla trimitere la prevederile constituţionale nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională i-ar înlocui pe autori la formularea argumentelor de neconstituţionalitate şi ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr.71 din 18 iunie 2024, § 19).

45. Totodată, Curtea observă că problema abordată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi are sursa în aplicarea legii, nu în neclaritatea acesteia. În acest sens, Curtea reaminteşte că nu analizează cazuri concrete şi chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituţionalităţii legii contestate (a se vedea DCC nr.181 din 14 decembrie 2023, § 26; DCC nr.71 din 18 iunie 2024, § 24). De altfel, chestiunile legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.172 din 7 decembrie 2023, § 22).

46. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental garantat de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 1, 4, 7, 23 şi 54 din Constituţie nu sunt aplicabile.

47. Astfel, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 266 din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.35 din 2 martie 2023, ridicată de dna avocat Aliona Ciocanu, în interesele dlui Iurii Petelca, în dosarul nr.1-276/2022, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul Glodeni.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.