Decizie nr.152 din 29.11.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.184g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a  sesizării nr. 184g/2018  privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4)

din Codul de procedură penală,  adoptat prin

Legea nr. 122 din 14 martie 2003

nr. 152  din  29.11.2018

 (în vigoare 29.11.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 111-118 art. 58 din 29.03.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 29 noiembrie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 29 noiembrie 2018 în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Igor Hlopeţchi, în dosarul nr.1-610/2016, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională pe 29 septembrie 2018 de către dl judecător Nicolae Corcea, de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a domnului Ruslan Harcenco de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 326 alin.(3) lit.a) [Traficul de influenţă cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari] din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Igor Hlopeţchi, care apără interesele acuzatului, a cerut ca martorii propuşi de către acuzare să nu fie audiaţi. În susţinerea acestei cereri, apărătorul a invocat dispoziţiile articolului 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, care reglementează cu privire la imposibilitatea audierii în calitate de martor a judecătorului, a procurorului, a reprezentantului organului de urmărire penală şi a grefierului în cazurile expres stabilite de prevederile menţionate. Apărătorul acuzatului a argumentat incidenţa dispoziţiilor menţionate în cazul aflat pe rolul instanţei de judecată.

5. Prin încheierea protocolară din 17 octombrie 2018, instanţa de judecată a respins cererea înaintată de către dl avocat Igor Hlopeţchi. În fundamentarea soluţiei sale, instanţa a menţionat că cererea părţii apărării este tardivă şi că aceasta trebuie prezentată doar în cadrul şedinţei preliminare de judecare a cauzei penale.

6. Pe 13 noiembrie 2018, dl avocat Igor Hlopeţchi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4) din Codul de procedură penală. Aceste articole reglementează interdicţia audierii judecătorului, a procurorului, a reprezentantului organului de urmărire penală şi a grefierului cu privire la faptele care le-au devenit cunoscute în exerciţiul atribuţiilor recunoscute în baza Codului de procedură penală şi, respectiv, sancţiunea nulităţii actului întocmit cu încălcarea prevederilor legii procesual penale.

7. Prin încheierea din 13 noiembrie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4) din Codul de procedură penală şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 90

Martorul

“[…]

(3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:

[…]

4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul – cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;

[…]”

Articolul 251

Încălcările care atrag nulitatea actelor procedurale

“[…]

(4) Încălcarea oricărei alte prevederi legale decât cele prevăzute în alin.(2) atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acţiunii – când partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – când partea ia cunoştinţă de materialele dosarului, sau în instanţa de judecată – când partea a fost absentă la efectuarea acţiunii procesuale, precum şi în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanţă.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă faptul că textul “circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale” de la articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală nu respectă exigenţele clarităţii şi previzibilităţii legii stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Autorul excepţiei invocă faptul că textul contestat nu ar cuprinde în câmpul său de aplicare şi situaţia audierii în calitate de martor a procurorului sau a ofiţerului de urmărire penală care se află în raporturi de serviciu cu persoana care instrumentează cauza penală. Autorul excepţiei este de părere că lipsa unei asemenea interdicţii lasă deschisă posibilitatea ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile acuzatului.

11. În continuare, autorul excepţiei invocă faptul că exigenţele unui proces echitabil interzic folosirea în cadrul procesului penal a probelor obţinute cu încălcarea legii. În opinia sa, în acest caz trebuie să se verifice dacă aceste exigenţe sunt respectate din perspectiva dispoziţiilor articolului 251 alin.(4) din Codul de procedură penală, care stabilesc condiţia temporală pentru invocarea nulităţii relative a actului întocmit cu încălcarea prevederilor legii. Mai mult, autorul excepţiei consideră că simpla constatare a nulităţii probei în lipsa îndepărtării ei fizice de la materiale dosarului este de natură să conducă la încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute de Constituţie. Autorul excepţiei este de părere că accesul permanent al judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei penale la mijloacele materiale de probă declarate nule are ca efect readucerea în atenţia judecătorului a informaţiei pe care acesta nu o poate folosi, în mod legal, la soluţionarea cauzei.

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile contestate în acest caz sunt contrare dispoziţiilor articolelor 20, 21 şi 26 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Igor Hlopeţchi în dosarul nr.1-576/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolele 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4) din Codul de procedură penală. Aceste norme reglementează interdicţia audierii judecătorului, a procurorului, a reprezentantului organului de urmărire penală şi a grefierului cu privire la faptele care le-au devenit cunoscute în exerciţiul atribuţiilor recunoscute în baza Codului de procedură penală şi, respectiv, sancţiunea nulităţii actului întocmit cu încălcarea prevederilor legii procesual penale.

17. Cu titlu preliminar, Curtea constată că articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală a făcut anterior obiectul analizei sale. Curtea a subliniat că de la regula interzicerii citării şi audierii judecătorului, a procurorului, a reprezentantului organului de urmărire penală şi a grefierului există o serie de excepţii (a se vedea, în acest sens, DCC nr.121 din 30 octombrie 2018, § 17). În analiza sa, Curtea a stabilit că excepţiile prevăzute de textul normei în discuţie nu pun problema existenţei unei ingerinţe în dreptul garantat acuzatului la un proces echitabil (a se vedea § 18-22 din decizia menţionată supra).

18. Totuşi, în această decizie Curtea nu a analizat constituţionalitatea textului care face obiectul controlului constituţionalităţii din prezentul caz. Aşadar, Curtea va analiza, în cele ce urmează, caracterul fundamentat al criticilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală (a se vedea § 10 supra).

19. Curtea observă că argumentele autorului excepţiei în raport cu dispoziţiile articolului menţionat privesc pretinse vicii de claritate şi de previzibilitate ale legii. Curtea consideră că o analiză detaliată în acest sens se impune. Curtea îşi va începe analiza prin invocarea standardelor stabilite de către Curtea Europeană în jurisprudenţa sa în materie.

20. De principiu, Curtea Europeană a menţionat că audierea în cadrul procesului penal a agenţilor statului prezintă riscuri pentru echitatea procedurii. Pe de o parte, există riscul unor conflicte de interese, iar pe de altă parte, audierea agenţilor statului ar putea contribui la demonstrarea vinovăţiei autorului infracţiunii şi, astfel, la pronunţarea unei hotărâri corecte şi echitabile (a se vedea, în acest sens, Gafgaz Mammadov v. Azerbaidjan, din 15 octombrie 2015, § 84-87; Huseynli şi alţii v. Azerbaidjan, din 11 februarie 2016, § 121-124). Aşadar, Curtea trebuie să verifice dacă în aceste situaţii este respectat un echilibru corect între obiectivele urmărite.

21. În continuare, Curtea menţionează că dificultatea aprecierii corectitudinii mărturiei persoanei care exercită funcţii ale acuzării ţine cont de specificul activităţii ei. Chiar dacă rolul persoanei într-un caz concret nu implică exerciţiul funcţiei sale, interesul ei în privinţa rezultatului procedurii şi în privinţa obiectivităţii sale pot să trezească dubii rezonabile de imparţialitate. În cazul în care un acuzator de profesie îşi asumă rolul de martor, este mai dificil să se asigure obiectivitatea indispensabilă unui martor. Din acest motiv, nu se poate atribui o valoare probatorie incontestabilă mărturiei unui agent al statului, ca şi în cazul altor probe. Dimpotrivă, instanţa de judecată trebuie să evalueze cu atenţie sporită depoziţiile şi să aibă în vedere situaţia individuală a fiecărui martor.

22. Pe de altă parte, Curtea menţionează că, contrar opiniei autorului excepţiei, dreptul la apărare şi la un proces echitabil nu împiedică audierea în calitate de martor a procurorului sau a ofiţerului de urmărire penală. Acest fapt a fost subliniat inclusiv în Decizia Curţii Constituţionale nr.121 din 30 octombrie 2018. Din aceste drepturi rezultă numai anumite garanţii procedurale, cărora instanţa de judecată este obligată să le dea eficienţă pe parcursul judecării cauzei.

23. Curtea menţionează că respectarea acestor garanţii impune în special ca părţii apărării să i se ofere posibilitatea prezentării propriei poziţii şi a exprimării în mod efectiv a punctului ei de vedere asupra realităţii şi pertinenţei faptelor şi circumstanţelor invocate de către martor. Mai mult, există mai multe grade ale respectării dreptului la un proces echitabil şi la apărare. Acestea se regăsesc inclusiv în textele Codului de procedură penală la articolele 384, 385, 389, 394 (i.e. obligaţia instanţei de a pronunţa o sentinţă de condamnare motivată în care să se regăsească probele care au fost examinate de către ea şi care confirmă faptul comiterii infracţiunii de către acuzat) şi la articolele 400-419¹ (i.e. dreptul acuzatului de a depune apel împotriva sentinţei de condamnare).

24. Aşadar, Curtea conchide că revine instanţei de judecata să decidă dacă circumstanţele prezentate de către martorul audiat îi sunt cunoscute acestuia în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale procesuale sau nu. Mai mult, pentru că acest caz pune în discuţie inclusiv cerinţa clarităţii şi previzibilităţii legii procesual penale, Curtea îşi reiterează jurisprudenţa în materie, în care a stabilit că Codul de procedură penală nu poate să abunde în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept procedural penal (a se vedea, în acest sens, DCC nr.124 din 30 octombrie 2018, § 24).

25. Cu privire la controlul constituţionalităţii articolului 251 alin.(4) din Codul de procedură penală, Curtea menţionează următoarele. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate readuc în atenţia Curţii subiectul îndepărtării fizice de la materialele dosarului a probelor declarate inadmisibile, problemă cu care Curtea a fost sesizată în cazul controlului constituţionalităţii articolului 94 alin.(1) din Codul de procedură penală (a se vedea, în acest sens, DCC nr.47 din 22 mai 2018). În Decizia nr.47 din 22 mai 2018, Curtea a punctat că garanţia echităţii, care rezultă din articolul 6 § 1 din Convenţie, impune un control al legalităţii probelor. Aceasta presupune ca acuzatului să i se ofere posibilitatea de a contesta probele pe care le consideră ilegale (a se vedea § 49). Totodată, în această decizie, analizând conţinutul normativ al articolului 94 alin.(1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acesta reglementează per se excluderea din conţinutul cauzei penale a informaţiilor obţinute în mod ilegal. Totuşi, Curtea a subliniat că, în funcţie de etapa la care se constată inadmisibilitatea probei, aplicarea acestei dispoziţii în privinţa unei cauze concrete determină două variante posibile de excludere a probei. Astfel, urmează a fi excluse din dosarul cauzei penale, cu înlăturarea fizică din conţinutul său, probele inadmisibile care au fost catalogate astfel la faza urmăririi penale. Pe de altă parte, inadmisibilitatea probei stabilită la etapa judecării cauzei penale impune doar o obligaţie a instanţei de a nu ţine cont de ea la adoptarea deciziei sale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.47 din 22 mai 2018, § 50-53).

26. Ţinând cont de faptul că obiectul excepţiei din prezentul caz vizează încălcările care atrag nulitatea actului procedural şi efectele pe care le generează nulitatea în contextul îndepărtării probelor, Curtea face următoarele menţiuni. Considerentele sale din Decizia nr.47 din 22 mai 2018 îşi păstrează pe deplin valabilitatea în cazul situaţiei reglementate de dispoziţia textului articolului 251 alin.(4) din Codul de procedură penală. Curtea nu vede niciun motiv de ce s-ar îndepărta de la această jurisprudenţă.

27. Cu privire la critica autorului excepţiei privind condiţia temporală pentru invocarea nulităţii relative a actului întocmit cu încălcarea prevederilor legii, Curtea menţionează următoarele. Nulitatea prevăzută de dispoziţiile articolului 251 alin.(4) din Codul de procedură penală, rezultată din încălcarea normelor care reglementează desfăşurarea procesului sub aspectul cazurilor în care pot fi invocate şi al momentului până la care pot fi invocate, reprezintă opţiunea legiuitorului, care se înscrie în limitele politicii sale penale. În prezentul caz, Curtea consideră că limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile prevăzute de articolul 251 alin.(4) din Codul de procedură penală este justificată.

28. Aşadar, pornind de la aceste premise, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 90 alin.(3) pct.4) şi 251 alin.(4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către dl avocat Igor Hlopeţchi în dosarul nr.1-610/2016, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.