Decizie nr.160 din 02.11.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.100g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 140 din Codul administrativ (puterea lucrului decis al actelor administrative individuale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.100g/2021

privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 140 din Codul administrativ

(puterea lucrului decis al actelor

administrative individuale)

nr. 160  din  02.11.2021

 (în vigoare 02.11.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 302-306 art. 214 din 10.12.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 5 mai 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 2 noiembrie 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 140 din Codul administrativ, adoptat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, ridicată de dl avocat Constantin Lazari, în interesele dlui I.P., în dosarul nr.3a-393/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători ai Curţii de Apel Chişinău, format din dnii Anatolie Minciună, Ion Muruianu şi dna Ecaterina Palanciuc, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La Curtea de Apel Chişinău este pendinte în procedura apelului cauza de contencios administrativ intentată prin cererea de chemare în judecată depusă de dl I.P. împotriva Consiliului Municipal Chişinău şi Primăriei municipiului Chişinău, avându-i ca terţi intervenienţi pe A.B., O.B. şi Agenţia Servicii Publice, prin care s-a solicitat anularea unei decizii a Consiliului Municipal Chişinău şi a titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren emis în baza deciziei menţionate, în partea în care actele în discuţie lezează drepturile reclamantului. Ulterior, reclamantul a solicitat, prin mai multe cereri de concretizare adresate instanţei de judecată, anularea unor acte administrative. De asemenea, în procesul din faţa primei instanţe, terţii au formulat o cerere reconvenţională.

4. Pe 12 ianuarie 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a respins cererea de chemare în judecată şi acţiunea reconvenţională. Soluţia de respingere a fost fundamentată, inter alia, pe dispoziţiile articolului 140 din Codul administrativ, care reglementează puterea lucrului decis al actelor administrative individuale. Atât reclamantul, cât şi persoanele terţe în proces au atacat cu apel hotărârea instanţei de judecată.

5. Pe 2 aprilie 2021, dl avocat Constantin Lazari, care a fost împuternicit să reprezinte interesele dlui I.P., a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 140 din Codul administrativ. Printr-o încheiere din 14 aprilie 2021, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

7. Prevederile relevante ale Codului administrativ, adoptat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, sunt următoarele:

Articolul 10

Actul administrativ individual

"(1) Actul administrativ individual este orice dispoziţie, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.

[…]."

Articolul 139

Valabilitatea actelor administrative individuale

"(1) Un act administrativ individual devine valabil pentru persoana căreia îi este destinat sau care este afectată de el în momentul în care i se comunică acesteia, cu excepţia cazului când actul administrativ însuşi stabileşte o dată ulterioară pentru obligativitatea sa.

(2) Un act administrativ individual obţine valabilitate cu acel conţinut cu care este comunicat.

(3) Un act administrativ individual rămâne valabil atâta timp cât nu este retras, revocat sau anulat într-un alt mod ori nu s-a consumat prin expirarea timpului sau într-un alt mod.

(4) Actele administrative individuale se respectă de către autoritatea publică emitentă, alte autorităţi publice, destinatarii acestora şi persoanele terţe.

[…]."

Articolul 140

Puterea lucrului decis al actelor administrative individuale

"Un act administrativ individual obţine puterea lucrului decis atunci când nu mai poate fi contestat nici pe cale prealabilă, nici prin acţiune în instanţa de judecată competentă. Dacă un act administrativ individual are mai mulţi destinatari sau mai multe persoane sunt afectate de acesta, puterea lucrului decis poate surveni în momente diferite pentru fiecare din aceste persoane."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei susţine că articolul 140 din Codul administrativ încalcă articolele 1 alin.(3), 4 alin.(2), 7, 20, 23 şi 46 din Constituţie. În particular, autorul excepţiei pretinde că textul "puterea lucrului decis" nu-i asigură o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

B. Aprecierea Curţii

9. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

10. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii nr.116 din 19 iulie 2018, prin care a fost adoptat Codul administrativ, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

11. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate, care a fost ridicată de reprezentantul părţii în proces, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 140 din Codul administrativ. Deşi autorul excepţiei contestă întregul articol 140 din Codul administrativ, în argumentarea sesizării acesta se referă, de fapt, la textul "puterea lucrului decis" din conţinutul normei în discuţie. Din acest motiv, în analiza sa privind admisibilitatea excepţiei, Curtea va raporta obiectul sesizării la acest text din articolul 140 din Codul administrativ.

13. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un proces din faţa Curţii de Apel Chişinău, care are ca obiect examinarea mai multor cereri de apel formulate împotriva hotărârii primei instanţe. Potrivit articolului 194 alin.(1) din Codul administrativ, în procedura apelului împotriva hotărârii primei instanţe se soluţionează din oficiu problemele de fapt şi de drept. Aşadar, de vreme ce hotărârea atacată de respingere a cererii de chemare a fost motivată în baza articolului 140 din Codul administrativ (a se vedea § 4 supra), Curtea consideră că Curtea de Apel va verifica legalitatea acesteia, inclusiv corectitudinea aplicării prevederii al cărei control îi este solicitat Curţii prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor prezentei sesizări.

15. O altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de judecată (DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, § 27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18).

16. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile contestate încalcă articolele 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 4 alin.(2) [drepturile şi libertăţile omului], 7 [supremaţia Constituţiei], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [calitatea legii] şi 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] din Constituţie.

17. Cu privire la incidenţa articolelor 1 alin.(3), 4 alin.(2) şi 7 din Constituţie, Curtea subliniază că aceste norme comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate. Pentru a fi aplicabile, autorul excepţiei trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.62 din 11 iunie 2020, § 33; DCC nr.19 din 9 februarie 2021, § 21). Cu privire la incidenţa articolului 23 din Constituţie, Curtea reiterează că testul calităţii legii se efectuează doar prin raportare la un drept fundamental, aplicabil la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia (a se vedea DCC nr.38 din 30 martie 2021, § 17).

18. Curtea reţine că autorul excepţiei susţine încălcarea articolelor 20 şi 46 din Constituţie. Curtea observă că articolul 140 din Codul administrativ stabileşte că un act administrativ individual nu mai poate fi atacat pe calea unei acţiuni în contencios administrativ sau a cererii prealabile dacă au fost omise termenele de atac stabilite de lege. Astfel, atât articolul 140 din Codul administrativ, cât şi, în particular, textul "puterea lucrului decis" din conţinutul acestei norme urmăresc să le confere raporturilor juridice un grad de certitudine şi de protecţie.

19. Textul "puterea lucrului decis" din articolul 140 din Codul administrativ transpune în realitatea juridică efectul dobândirii caracterului definitiv al situaţiilor juridice stabilite printr-un act administrativ individual. Curtea găseşte confirmarea acestei concluzii în articolul 30 alin.(2) din Codul administrativ, potrivit căruia autorităţile publice nu pot să întreprindă acţiuni care ar putea să afecteze situaţiile juridice definitive sau drepturile dobândite, decât în condiţiile legii şi dacă acest lucru este absolut necesar pentru interesul public. În acest context, Curtea observă elemente comune între "puterea lucrului decis" şi principiul securităţii raporturilor juridice, aşa cum a fost interpretat acest principiu în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale. De exemplu, în Decizia nr.58 din 11 iunie 2018, la § 33, Curtea a subliniat că principiul securităţii raporturilor juridice se manifestă atât în cazul drepturilor fundamentale ale persoanei, cât şi în cazul interesului general al comunităţii.

20. Aşadar, "puterea lucrului decis" a actelor administrative individuale acţionează în limitele stabilite de lege şi urmăreşte să asigure protecţia drepturilor dobândite prin asemenea acte. Din acest punct de vedere, Curtea observă că puterea lucrului decis nu reprezintă, eo ipso, o ingerinţă în dreptul de acces la un tribunal sau în dreptul de proprietate garantate de articolele 20 şi 46 din Constituţie. Puterea lucrului decis este o consecinţă juridică care intervine în cazul neglijării intereselor proprii sau a normelor care prevăd condiţiile de apărare a drepturilor eventual lezate printr-un act administrativ individual, adică a condiţiilor în care trebuie să-şi găsească materializare, la modul concret, acţiunea juridică, pentru a fi eficientă din punct de vedere legal [e.g. articolele 165 şi 209 alin.(1) din Codul administrativ]. De altfel, puterea lucrului decis şi articolul care îl reglementează nu acţionează independent, pentru că aplicarea lor presupune coroborarea cu alte norme juridice, în conţinutul cărora sunt prescrise, în mod nemijlocit, condiţiile în care intervine acest efect (e.g. prescripţia acţiunii în contencios administrativ). Curtea reţine în acest sens că pentru a se putea stabili dacă au fost omise sau nu termenele de atac sau dacă a fost adus sau nu la cunoştinţă, în mod efectiv, actul administrativ individual şi a se stabili "puterea lucrului decis", trebuie să se consulte, mai întâi, normele Codului administrativ care stabilesc aceste aspecte.

21. În baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "puterea lucrului decis" din articolul 140 din Codul administrativ este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "puterea lucrului decis" din articolul 140 din Codul administrativ, adoptat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, ridicată de dl avocat Constantin Lazari în interesele dlui I.P., parte în dosarul nr.3a-393/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.