Decizie nr.168 din 20.11.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.192g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008 (indemnizaţia unică în cazul decesului lucrătorului în urma unui accident de muncă)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.192g/2024 privind excepţia de

neconstituţionalitate  a articolelor  9 alin. (3) şi 18 alin. (2) din

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008

(indemnizaţia unică în cazul decesului lucrătorului

în urma unui accident de muncă)

nr. 168  din  20.11.2025

 (în vigoare 20.11.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 617-619 art.196 din 12.12.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Cristian Rotaru, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 30 septembrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 20 noiembrie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008, ridicată de dl avocat Vasile Tarnovschi, în interesele "SDS Ekip" SRL, în dosarul nr.2-921/2021, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, de dna judecătoare Inga Gorlenco de la Judecătoria Cahul, sediul central.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 19 iunie 2018, dnii Iurie Scurtu şi Anatol Căpraru, ambii angajaţi ai SC "SDS Ekip" SRL, se deplasau la serviciu cu automobilul de serviciu. Dl Iurie Scurtu a încălcat, în timp ce conducea automobilul de serviciu, regulile de circulaţie referitoare la traversarea căilor ferate prevăzute de pct.60 din Regulamentul circulaţiei rutiere, prin faptul că nu a cedat trecerea trenului. În rezultatul acţiunii sale automobilul a fost tamponat de locomotivă, iar pasagerul Anatol Căpraru a decedat.

4. La 28 octombrie 2020, Judecătoria Cimişlia, sediul central, l-a condamnat pe dl Iurie Scurtu pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264 alin.(3) lit.b) din Codul penal (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport). Instanţa de judecată i-a aplicat dlui Iurie Scurtu pedeapsa închisorii pe un termen de patru ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. În baza articolului 90 din Codul penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probaţiune de cinci ani.

5. Totodată, instanţa de judecată a admis parţial acţiunea civilă formulată de dna Mariana Vîlcu şi a dispus încasarea prejudiciului material în mărime de 3 158 lei din contul CA "Klassika Asigurări" SA; încasarea prejudiciului material în mărime de 12 348,12 lei de la dl Iurie Scurtu şi SDS Ekip; încasarea prejudiciului moral în mărime de 250 000 lei de la dl Iurie Scurtu.

6. La 24 februarie 2022, Curtea de Apel Comrat a casat parţial sentinţa Judecătoriei Cimişlia în partea stabilirii pedepsei. Instanţa de apel i-a stabilit dlui Iurie Scurtu pedeapsa închisorii pe un termen de patru ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Totodată, instanţa de apel a aplicat articolul 90¹ din Codul penal şi a stabilit că prima parte a pedepsei cu închisoarea pe un termen de doi ani urmează a fi executată într-un penitenciar de tip deschis, iar a doua parte a pedepsei de doi ani va fi suspendată pentru o perioadă de probaţiune de doi ani.

7. La 6 iulie 2022, Curtea Supremă de Justiţie a respins ca inadmisibil recursul ordinar formulat de partea apărării împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat.

8. La 30 ianuarie 2024, Curtea Supremă de Justiţie a respins ca inadmisibil recursul în anulare formulat de avocatul dlui Iurie Scurtu împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 6 iulie 2022.

9. La 18 iunie 2021, dna Mariana Vîlcu a formulat în numele său şi al fiului minor o acţiune civilă împotriva SDS Ekip, "Firma Iluminaţiei" SRL, Klassika Asigurari şi dlui Iurie Scurtu, având ca intervenient accesoriu Inspectoratul de Stat al Muncii, prin care a solicitat încasarea indemnizaţiei unice în legătură cu decesul soţului într-un accident de muncă şi a despăgubirii pentru pierderea întreţinătorului. Dna Mariana Vîlcu a făcut referire la articolul 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, care prevede că persoanele îndreptăţite pot cere plata unei indemnizaţii unice în cazul decesului lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

10. În cadrul examinării cauzei, dl avocat Vasile Tarnovschi a ridicat, în interesele SDS Ekip, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Legea sănătăţii şi securităţii în muncă.

11. Printr-o încheiere din 20 septembrie 2024, Judecătoria Cahul, sediul central, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 127

Proprietatea

"(1) Statul ocroteşte proprietatea.

[...]."

13. Prevederile relevante ale Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008 sunt următoarele:

"Prezenta lege transpune Directiva Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă (89/391/CEE), publicată în Jurnalul Oficial L 183 din 29 iunie 1989, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr.1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control.

[...]."

Articolul 9

Dispoziţii generale

"(1) Angajatorul este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele ce ţin de activitatea desfăşurată.

(2) În cazul în care angajatorul apelează la servicii externe de protecţie şi prevenire, el nu este exonerat de responsabilităţile sale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

(3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului."

Articolul 18

Indemnizaţia unică în cazul reducerii capacităţii de muncă sau decesului

lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale

"(1) Lucrătorului căruia i s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale i se plăteşte, din contul unităţii care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, pe lângă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.

(2) În caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul excepţiei susţine că articolul 9 alin.(3) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă stabileşte că obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului. Potrivit autorului sesizării, pe baza acestor prevederi, în situaţia în care un accident este cauzat în orele de muncă din culpa salariaţilor, angajatorul va răspunde pentru acţiunile acestora şi va fi obligat să compenseze prejudiciul material şi indemnizaţia unică, indiferent de culpa sa.

15. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate nu sunt sensibile în cazul în care un accident este produs din culpa unui salariat, aşa cum este cel descris la §§ 4-5 supra, în care conducătorul automobilului, deşi deţinea permis de conducere, nu a respectat regulile de circulaţie, fapt care a produs un accident rutier. Unicul motiv invocat de autorităţi în acest caz este faptul că accidentul rutier a avut loc în drum spre locul de muncă. Dispoziţiile articolului 9 alin.(3) al Legii în discuţie sunt dezvoltate în articolul 18 alin.(2) din aceeaşi Lege.

16. Autorul excepţiei afirmă că, în acest context, obligaţia de a compensa venitul ratat şi de a achita o indemnizaţie unică pe baza articolului 18 alin.(2) din aceeaşi Lege îi încalcă dreptul de proprietate. De asemenea, achitarea indemnizaţiei unice îi impune o sarcină disproporţionată şi excesivă, pentru că îl obligă să achite această indemnizaţie şi în cazul în care angajatorul nu este vinovat de producerea unui accident de muncă.

17. Autorul excepţiei menţionează că obligarea achitării indemnizaţiei unice pe baza prevederii contestate nu urmăreşte niciun scop legitim şi nu asigură un echilibru între principiile concurente. Autorul excepţiei susţine că legislatorul putea reglementa măsuri mai puţin intruzive în dreptul de proprietate al angajatorului, ca, de exemplu, în cazul în care un salariat se face vinovat de producerea accidentului de muncă soldat cu vătămarea colegului său, salariatul vinovat să achite indemnizaţia unică salariatului păgubit. De asemenea, autorul excepţiei subliniază că prevederile criticate nu au în vedere circumstanţele particulare ale fiecărui caz şi nu admit diminuarea răspunderii angajatorului în cazul în care reducerea capacităţii de muncă sau decesul lucrătorului a survenit ca urmare a unui accident de muncă nu numai din culpa unităţii, ci şi a altui angajat, diferit de cel vătămat, prin stabilirea răspunderii mixte, astfel încât mărimea indemnizaţiei unice să se reducă în dependenţă de gradul de vinovăţie al angajatorului.

18. Totodată, autorul sesizării susţine că prevederile contestate instituie un tratament discriminatoriu, pentru că în cazul producerii unui accident de muncă în timpul de muncă soldat cu decesul salariatului, angajatorul urmează să achite atât prejudiciul material, cât şi indemnizaţia unică, spre deosebire de situaţia în care pentru acelaşi accident soldat cu un deces în afara muncii, chiar dacă a fost produs în timpul de muncă sau la locul de muncă, angajatorul achită doar prejudiciul material conform răspunderii civile pentru fapta subordonatului său.

19. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate sunt contrare articolelor 16, 46, 54 şi 127 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

20. Examinând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

21. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

22. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi în proces şi este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

23. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect cererea de chemare în judecată referitoare la plata indemnizaţiei unice în cazul decesul salariatului ca urmare a unui accident de muncă şi a despăgubirii pentru pierderea întreţinătorului (a se vedea §§ 3-5 supra). Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile criticate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

24. Obiectul excepţiei îl reprezintă articolele 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă. Curtea notează că articolul 9 alin.(3) din Lege nu a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Articolul 18 alin.(2) din Lege a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată Decizia nr.123 din 5 octombrie 2023. În Decizia nr.123 din 5 octombrie 2023, Curtea a examinat dacă obligarea angajatorului să repare prejudiciul şi să achite indemnizaţia unică reprezintă o sarcină excesivă (a se vedea §§ 24-31).

25. În această cauză, Curtea notează că, deşi autorul excepţiei a contestat articolele 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Lege, criticile acestuia se referă, în special, la obligarea angajatorului să achite indemnizaţia unică, deşi nu este vinovat de producerea accidentului de muncă. Autorul excepţiei susţine că acest fapt reprezintă o sarcină excesivă pentru dreptul de proprietate al angajatorului şi nu urmăreşte niciun scop legitim, fiind contrar articolelor 16 (egalitatea), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 127 (proprietatea) din Constituţie.

26. Curtea observă că articolul 9 din Lege reprezintă o normă generală, care stabileşte, la alin.(3), că obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului. Curtea subliniază că aspectele afirmate de autorul excepţiei, i.e. condiţiile de achitare a indemnizaţiei unice, sunt reglementate de articolul 18 alin.(2) din Lege. Aşadar, Curtea îşi va raporta obiectul de analiză doar la articolul 18 alin.(2) din Lege.

27. Legislatorul a stabilit că unitatea culpabilă pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională va repara prejudiciul material şi va achita o indemnizaţie unică (a se vedea articolul 18 alin.(2) din Lege).

28. Sub acest aspect, Curtea evidenţiază că, potrivit articolului 18 alin.(2) din Lege, pentru ca angajatorul să fie obligat să achite indemnizaţia unică, fapta culpabilă, care are drept consecinţă decesul lucrătorului, trebuie să fie încadrată ca accident de muncă şi vinovăţia angajatorului trebuie să fie determinată.

29. În acest sens, Curtea notează că inspectorii de muncă trebuie să cerceteze şi să verifice în fiecare caz particular care obligaţii au fost încălcate de către salariat şi de către angajator şi care acţiuni/inacţiuni urmează a fi catalogate drept accidente de muncă sau accidente în afara muncii, conform punctelor 3 şi 4 din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005. De altfel, cercetarea accidentului de muncă constă în determinarea circumstanţelor, a cauzelor, a încălcărilor actelor normative şi a altor reglementări care au condus la accidentarea salariatului, stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile actelor normative şi a măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea unui asemenea accident (a se vedea pct.13 din Regulament).

30. De asemenea, Curtea subliniază că articolul 18 alin.(2) din Lege prevede că angajatorul va achita indemnizaţia unică dacă i se poate imputa culpa pentru accidentul de muncă. Altfel spus, culpa angajatorului reprezintă o condiţie sine qua non de antrenare a răspunderii angajatorului pentru accidentul de muncă.

31. Referitor la pretinsul tratament diferenţiat invocat de autorul sesizării, Curtea reaminteşte că discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii asemănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. O condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor (a se vedea, în acest sens, HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, § 21; HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 39; HCC nr.35 din 9 noiembrie 2021, § 152).

32. În acest caz, Curtea nu constată caracterul comparabil al categoriilor prezentate de autorul sesizării, i.e. situaţia angajatorilor obligaţi să achite prejudiciul material şi indemnizaţia unică în contextul decesului unui salariat rezultat din producerea unui accident de muncă şi situaţia angajatorilor care nu sunt obligaţi la achitarea indemnizaţiei unice.

33. Subsidiar, Curtea subliniază că judecata sa este o "judecată a legilor", la modul abstract, dar nu o "judecată a cazurilor concrete". Curtea menţionează că modul de interpretare şi aplicare a prevederilor contestate le revine instanţelor de drept comun.

34. Pe baza celor menţionate anterior, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008, ridicată de dl avocat Vasile Tarnovschi, în interesele "SDS Ekip" SRL, în dosarul nr.2-921/2021, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

formulată în temeiul articolului 36 alineatul (5) din

Legea nr.74/2025 cu privire la Curtea Constituţională

Prin prezenta, exprimăm dezacordul cu soluţia Deciziei nr.168 din 20 noiembrie 2025, prin care Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea nr.192g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 9 alin.(3) şi 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008.

1. Norma contestată prevede că "în caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale" (a se vedea articolul 18 alin.(2) din Legea nr.186/2008).

2. Din analiza acestei norme rezultă cert că angajatorul vinovat pentru decesul salariatului său este ţinut la plata: (i) prejudiciului material şi a (ii) indemnizaţiei unice. În acest sens,

• prejudiciul material se calculează potrivit legii, adică în baza prevederilor Codului civil, care stipulează că "la stabilirea despăgubirii se va ţine seama […] de veniturile pe care, în mod normal, defunctul le-ar fi avut pe perioada pentru care se acordă despăgubirea" şi se va avea în vedere salariul mediu lunar net obţinut de decedat în ultimul său an de activitate. Prejudiciul material se achită prin plăţi periodice persoanelor care au fost întreţinute de defunct (de exemplu, minorilor până la vârsta de 18 ani; elevilor şi studenţilor până la vârsta de 23 de ani; femeilor întreţinute care au atins vârsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au atins vârsta de 60 de ani – pe viaţă) (a se vedea articolul 2031 coroborat cu articolele 2028-2029 din Codul civil);

• indemnizaţia unică este o suma bănească ce reprezintă cel puţin 10 salarii medii anuale ale persoanei decedate, sau mai mult, în funcţie de numărul anilor compleţi pe care decedatul nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani (a se vedea articolul 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă). Indemnizaţia unică se plăteşte persoanelor care au dreptul la ea.

3. Deşi aceste plăţi datorită denumirii par a avea scopuri diferite, analiza coroborată a prevederilor legale scoate în evidenţă că ambele au ca bază de calcul salariul mediu al decedatului şi, de fapt, sunt îndreptate spre repararea prejudiciului material plătibil persoanelor apropiate decedatului. Aşadar, din raţionamentele analizate supra, la § 2, se observă că legislatorul obligă angajatorul culpabil să achite despăgubiri calculate din salariul neobţinut de defunct de două ori: o dată pe calea calculării indemnizaţiei unice şi o dată pe calea calculării prejudiciului material, iar acest fapt face incident dreptul de proprietate al angajatorului.

4. Subsemnaţii nu neagă prerogativa legislatorului de a stabili despăgubiri pentru persoanele vinovate de decesul salariaţilor. Totuşi, am considerat că examinarea în fond a sesizării ar fi dat posibilitate Curţii să determine dacă legislatorul a respectat echilibrul între interesele concurente ale persoanelor care au dreptul la despăgubiri şi dreptul de proprietate al angajatorului.

5. Am considerat că, la examinarea în fond, Curtea ar fi putut determina dacă, pe lângă plata altor compensaţii, cheltuieli şi contribuţii obligatorii ale angajatorilor (a se vedea articolul 2031 alin.(4) din Codul civil [cheltuieli de înmormântare]; articolul 4 din Legea nr.756/1999 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale), impunerea angajatorului la plata prejudiciului material şi a indemnizaţiei unice în proporţiile stabilite de norma contestată: (i) nu depăşeşte substanţial obligaţia de plată integrală a prejudiciului cauzat; (ii) nu are natura să afecteze capacitatea de plată a unui angajator, în special a unui angajator-întreprindere mica/mijlocie; (iii) nu constituie un mecanism juridic de supraprotecţie a persoanelor păgubite în detrimentul dreptului de proprietate al angajatorului.

6. Din considerentele menţionate, am ajuns la o concluzie fermă că dispoziţiile articolului 18 alin.(2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008 fac incident dreptul de proprietate al angajatorului, garantat de articolele 46 şi 127 alin.(1) şi (2) din Constituţie, şi Curtea trebuia să declare sesizarea ca fiind admisibilă şi să purceadă la examinarea acesteia în fond.