Decizie nr.175 din 12.12.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.197g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 25 alin.(1) lit.f) şi 55 din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002 (încălcarea gravă a normelor Codului deontologic al avocatului şi obligaţia păstrării secretului profesional de către avocat)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.197g/2022 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolelor 25 alin.(1) lit.f) şi 55 din

Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002

(încălcarea gravă a normelor Codului deontologic

al avocatului şi obligaţia păstrării secretului

profesional de către avocat)

nr. 175  din  12.12.2023

 (în vigoare 12.12.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 32-35 art. 11 din 25.01.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată 29 noiembrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 12 decembrie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 25 alin.(1) lit.f) şi 55 din Legea cu privire la avocatură, ridicată de dl avocat Stanislav Ciobanu, în interesele dlui Igor Popa, parte în dosarul nr.3-1282/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna Tatiana Avasiloaie, judecător la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Dl avocat Igor Popa a fost sancţionat de Comisia de Etică şi Disciplină a Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, după ce a participat la o emisiune televizată în care ar fi divulgat informaţii confidenţiale despre un client al său. Sancţiunea Comisiei a constat în retragerea licenţei de avocat a dlui Igor Popa, pentru că acesta ar fi comis o abatere disciplinară gravă.

4. După ce a formulat o cerere prealabilă fără succes, dl Igor Popa a contestat decizia Comisiei la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. În şedinţa de judecată, dl avocat Stanislav Ciobanu, în interesele dlui Igor Popa, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 25 alin.(1) lit.f) şi 55 din Legea cu privire la avocatură.

5. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, dna Tatiana Avasiloaie, judecătorul de caz, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

"(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

[…]."

7. Prevederile relevante ale Legii cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002 sunt următoarele:

Articolul 25

Retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat

"(1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage în cazul:

[...]

f) încălcării grave, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocatului;

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a)–c), e)–g) şi j), licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiţiei în temeiul hotărârii Comisiei pentru etică şi disciplină, iar în cazul prevăzut la alin.(1) lit.h) – din oficiu. În cazul prevăzut la alin.(1) lit.d), licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiţiei, la propunerea Consiliului National pentru Asistentă Juridică Garantată de Stat, cu acordul Comisiei pentru etică şi disciplină.

(3) Hotărârea privind retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacată în contencios administrativ."

Articolul 55

Secretul profesional

"(1) Avocatul nu este în drept să divulge informaţiile confidenţiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenţei juridice, precum şi să transmită, fără acordul clientului, unor terţi documentele legate de exercitarea delegaţiei.

(2) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu este limitată în timp."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei menţionează că în Legea cu privire la avocatură nu există repere fixe în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul noţiunii de "încălcare gravă" de la articolul 25 alin.(1) lit.f) din Lege. Potrivit acestuia, Legea nu stabileşte niciun criteriu material care să cuantifice "gravitatea" unei încălcări. Calificarea gravităţi unei încălcări ar fi lăsată la puterea discreţionară a Comisiei pentru etică şi disciplină, iar persoana căreia i s-a aplicat o sancţiune pe această bază s-ar afla într-o stare de incertitudine.

9. Acesta subliniază că licenţa de avocat constituie un bun, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, şi este apărată de dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie.

10. Autorul excepţiei susţine că legislatorul a omis să reglementeze în Legea cu privire la avocatură criterii clare de punere în balanţă a drepturilor concurente, i.e. a dreptului la respectarea vieţii private şi a dreptului la libertatea de exprimare. Interdicţia stabilită de articolul 55 din Legea cu privire la avocatură de a dezvălui informaţii confidenţiale comunicate unui avocat în timpul acordării asistenţei juridice nu permite nicio excepţie din perspectiva exerciţiului dreptului la libertatea de exprimare. Autorul sesizării susţine că, în cazul său, a dezvăluit informaţii despre comportamentul necorespunzător al unui politician de rang înalt şi despre atitudinea puterii faţă de "infracţiunea secolului – furtul miliardului", chestiuni care sunt importante într-o societate democratică şi despre care publicul are un interes legitim de a fi informat.

11. Autorul afirmă că prevederile legale contestate încalcă articolele 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (calitatea legii), 32 (libertatea de exprimare), 46 (dreptul de proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii din Legea cu privire la avocatură, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi din proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Obiectul excepţiei îl constituie articolele 25 alin.(1) lit.f) şi 55 din Legea cu privire la avocatură. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii privind retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. Curtea a admis că textele contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

16. Curtea mai reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile criticate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental invocat (DCC nr.132 din 12 august 2021, § 28).

17. Autorul excepţiei consideră că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (calitatea legii), 32 (libertatea de exprimare), 46 (dreptul de proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

18. Cu privire la incidenţa articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că textul articolului 25 alin.(1) lit.f) din Legea cu privire la avocatură nu stabileşte niciun criteriu material care să cuantifice "gravitatea" unei încălcări a normelor Codului deontologic al avocatului. În jurisprudenţa sa, Curtea a notat că nu există o problemă de constituţionalitate din perspectiva calităţii unei legi atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr.8 din 26 ianuarie 2021, § 26 şi jurisprudenţa citată acolo). Articolul 54 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 26).

19. Dispoziţiile articolului 22 din Constituţie garantează neretroactivitatea legii, inclusiv principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale. Acest articol este incident în materie penală şi contravenţională (a se vedea DCC nr.8 din 26 ianuarie 2021, §§ 27 şi 29). Pentru a stabili incidenţa acestui articol, Curtea va aprecia dacă măsura contestată de către autorul excepţiei poate constitui o acuzaţie în materie penală.

20. Curtea reaminteşte că, în Decizia nr.8 din 26 ianuarie 2021, ea a examinat un caz similar în care a constatat că procedurile disciplinare desfăşurate în privinţa unui executor judecătoresc, care au condus la sancţionarea acestuia pentru încălcarea gravă a Codului deontologic, nu au constituit o acuzaţie în materie penală în sensul articolului 22 din Constituţie. În acea cauză, Curtea a considerat că sancţiunile pentru comiterea faptei de încălcare gravă a Codului deontologic au un caracter disciplinar, atât prin reglementarea lor, cât şi prin prisma autorităţii care le aplică, a procedurilor pe care le iniţiază autoritatea şi a severităţii sancţiunii (a se vedea §§ 40 şi 45).

21. În această cauză, Curtea observă că articolele 25 alin.(1) lit.f) şi 57 alin.(1) lit.e) din Legea cu privire la avocatură califică încălcarea gravă, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocaţilor comisă de către avocat ca o abatere disciplinară, pentru care legea prevede sancţiunea retragerii licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat.

22. Curtea constată că, potrivit articolului 57 alin.(2) din Lege, la aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine cont de gravitatea abaterii, de circumstanţele în care a fost comisă, de activitatea şi comportamentul avocatului.

23. Curtea observă că sesizările referitoare la acţiunile avocaţilor, precum şi informaţia cu privire la abaterile disciplinare comise de avocat în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, se examinează de către Comisia pentru etică şi disciplină (a se vedea articolul 56 alin.(2) din Lege).

24. Cu privire la natura abaterii disciplinare din prevederea contestată, Curtea notează că aceasta nu este aplicabilă unui public larg, ci, în exclusivitate, doar membrilor unui grup profesional, care posedă un statut special, i.e. avocaţilor.

25. Sub acest aspect, Curtea reţine că faptele care pot conduce la iniţierea procedurii disciplinare constau în nerespectarea standardelor stricte de conduită prescrise pentru profesia lor. Scopul procedurii disciplinare este să asigure integritatea, demnitatea şi reputaţia profesiei de avocat, precum şi asigurarea încrederii persoanelor în profesia de avocat (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.8 din 26 ianuarie 2021, § 43).

26. Curtea mai observă că Comisia pentru etică şi disciplină trebuie să solicite avocatului căruia i-a fost intentată procedura disciplinară explicaţii în scris, acte şi alte materiale necesare pentru adoptarea unei decizii obiective. Decizia Comisiei pentru etică şi disciplină se face publică. Avocatul căruia i s-a intentat o procedură disciplinară este în drept să asiste la examinarea chestiunii privind tragerea lui la răspundere disciplinară, să dea explicaţii şi să conteste în contencios administrativ decizia Comisiei pentru etică şi disciplină privind aplicarea sancţiunii disciplinare (articolele 56 alineatele (3), (7) şi (8) şi 57 alin.(3) din Lege).

27. Aşadar, Curtea reţine că, potrivit reglementărilor contestate încălcarea gravă, de o singură dată, a Codului deontologic al avocaţilor de către avocaţi nu constituie o acuzaţie în materie penală şi, prin urmare, articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie nu sunt incidente în prezenta cauză.

28. Cu privire la incidenţa articolului 32 din Constituţie, autorul consideră că obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor care i-au fost comunicate de client în timpul asistenţei juridice este absolută şi nu admite derogări, fapt care îi încalcă libertatea de exprimare.

29. Sub acest aspect, Curtea notează că problema divulgării de către avocat a informaţiilor care i-au devenit cunoscute despre client în legătură cu acordarea asistenţei juridice a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din perspectiva altor drepturi fundamentale, precum dreptul la un proces echitabil sau dreptul la viaţa privată sub aspectul protecţiei privilegiului profesional al avocaţilor.

30. De exemplu, în cauza Ordre des barreaux francophones et germanophone and Others v. Conseil des ministres¹ din 26 iunie 2007, Marea Cameră a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a examinat dacă unele prevederi ale Directivei 91/308/CEE a Consiliului Comunităţii Europene din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor, care îi obliga pe avocaţi să raporteze autorităţilor unele informaţii despre clienţii lor, respectau principiile confidenţialităţii profesionale şi al independenţei avocatului, care sunt aspecte esenţiale ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare.

______________________

¹https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=61675&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1905362

31. În acest sens, Marea Cameră a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a notat că avocatul nu ar fi în măsură să îşi îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare şi de reprezentare a clientului său într-un mod corespunzător, iar acesta ar fi, prin urmare, lipsit de drepturile care îi sunt conferite prin articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dacă avocatul, în cadrul unei proceduri judiciare sau al pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autorităţile publice, transmiţându-le informaţii obţinute cu ocazia consultaţiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri (§ 32).

32. Analizând prevederile Directivei 91/308, Curtea a observat că obligaţiile de informare şi de cooperare nu se aplică avocaţilor decât în măsura în care aceştia îi asistă pe clienţii lor la planificarea sau la realizarea anumitor tranzacţii de natură preponderent financiară sau imobiliară sau atunci când acţionează în numele şi pentru clientul lor în orice tranzacţie financiară sau imobiliară. Curtea a apreciat că, în general, aceste activităţi, datorită chiar naturii lor, se situează într-un context care nu are nicio legătură cu o procedură judiciară şi, în consecinţă, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil. Suplimentar, Curtea a notat că în cazul în care asistenţa unui avocat pentru o tranzacţie este solicitată pentru exercitarea apărării sau a reprezentării în justiţie sau pentru consilierea privind iniţierea sau evitarea unei proceduri judiciare, Directiva îl exonerează pe respectivul avocat de obligaţiile de raportare. Curtea a considerat că o asemenea exonerare permite respectarea dreptului clientului la un proces echitabil (a se vedea §§ 33-34 din hotărârea citată).

33. De asemenea, în cauza Michaud v. Franţa, 6 decembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat dacă obligaţia impusă avocaţilor să raporteze tranzacţiile suspecte ale clienţilor lor respectă dreptul la viaţa privată sub aspectul protecţiei privilegiului profesional al avocaţilor. Curtea Europeană a observat că avocaţii erau supuşi obligaţiei de a raporta tranzacţiile suspecte numai în două cazuri: atunci când, în contextul activităţii lor de afaceri, au participat pentru şi în numele clienţilor lor la tranzacţii financiare sau imobiliare sau acţionează în calitate de mandatari; şi în cazul în care îşi asistă clienţii în pregătirea sau efectuarea de tranzacţii privind anumite operaţiuni definite (e.g. cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare sau de afaceri; administrarea fondurilor, titlurilor de valoare sau a altor active aparţinând clientului etc.). Mai mult, Curtea a apreciat că legislaţia exonera avocaţii de a raporta tranzacţiile suspecte în cazul în care acestea se referă la proceduri judiciare. Curtea nu a constatat o ingerinţă disproporţionată în privilegiul profesional al avocaţilor, de vreme ce obligaţia de a raporta tranzacţiile suspecte nu era îndreptată împotriva esenţei rolului de apărare al avocatului (a se vedea §§ 127-128).

34. În această cauză, autorul excepţiei consideră că legea ar trebui să le permită avocaţilor să comunice informaţii despre client care ar putea reprezenta chestiuni foarte importante într-o societate democratică despre care publicul ar avea un interes legitim de a fi informat.

35. Curtea observă că articolul 55 alin.(1) din Lege prevede că avocatul nu este în drept să divulge informaţiile confidenţiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenţei juridice. Alineatul (2) din acelaşi articol prevede că această obligaţie nu este limitată în timp.

36. Curtea notează că domeniul de aplicare al normei contestate se limitează la informaţiile comunicate de client "în timpul acordării asistenţei juridice". În acest sens, ţine de instanţele de judecată să stabilească dacă avocatul a comunicat o informaţie care i-a devenit cunoscută în timpul acordării asistenţei juridice clientului.

37. Curtea reţine că corespondenţa între avocat şi client se bucură de o protecţie consolidată în baza privilegiului profesional al avocaţilor, garantat de articolul 28 din Constituţie. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a notat că avocaţilor li se atribuie un rol fundamental într-o societate democratică, acela de a apăra justiţiabili. Avocaţii nu pot îndeplini această sarcină esenţială dacă nu sunt în măsură să garanteze celor pe care îi apără că corespondenţa lor va rămâne confidenţială. Este în joc relaţia de încredere dintre ei, esenţială pentru îndeplinirea acelei misiuni. De aceasta depinde indirect, dar în mod necesar, dreptul fiecăruia la un proces echitabil, inclusiv dreptul persoanelor acuzate de a nu se autoincrimina (Michaud v. Franţa, 6 decembrie 2012, § 118).

38. Pe de altă parte, Curtea reţine că secretul profesional al avocatului nu reprezintă un principiu absolut, aşa cum susţine autorul excepţiei. De exemplu, atunci când avocaţii au suspiciuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului cu privire la unele tranzacţii ocazionale ale clienţilor lor aceştia sunt obligaţi să raporteze aceste informaţii Serviciului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (articolele 4 alin.(1) lit.j), 5 alineatele (1) şi (3¹) şi 11 din Legea nr.308 din 22 decembrie 2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului). Totuşi, avocaţii nu sunt obligaţi să raporteze tranzacţiile suspecte în toate cazurile. Legea prevede că această obligaţie nu se aplică atunci când informaţiile sunt primite de la unul dintre clienţii avocatului sau sunt obţinute în legătură cu acesta în cursul evaluării situaţiei juridice a clientului respectiv sau al îndeplinirii sarcinii de apărare ori de reprezentare a clientului în procese de judecată sau în legătură cu acestea, inclusiv de consiliere privind iniţierea sau evitarea proceselor de judecată, indiferent dacă aceste informaţii sunt primite sau obţinute înaintea proceselor de judecată, în timpul acestora sau după acestea (a se vedea articolul 11 alineatul (11) din Lege).

39. Astfel, Curtea observă că legislatorul a asigurat avocaţilor posibilitatea de a comunica autorităţilor informaţii despre clienţii lor atunci când aceste informaţii creează suspiciuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. Totuşi, pentru a asigura un echilibru între libertatea de exprimare a avocatului şi drepturile clientului la un proces echitabil şi aşteptarea legitimă a clientului că informaţiile comunicate de el vor rămâne confidenţiale, legislatorul a stabilit informaţiile care nu pot fi comunicate de avocat despre clientul său la articolul 55 alin.(1) din Legea cu privire la avocatură şi la articolul 11 alineatul (11) din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Prin urmare, Curtea nu consideră că articolul 32 din Constituţie este incident.

40. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a recunoscut că aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie se extinde la exerciţiul efectiv al profesiei de avocat şi la clientela aferentă, avându-se în vedere că acestea sunt chestiuni de o anumită valoare, care au, în multe privinţe, natura drepturilor private şi constituie astfel beneficii, adică bunuri (a se vedea DCC nr.155 din 22 noiembrie 2022, § 36). Totuşi, în această cauză, autorul excepţiei invită Curtea să analizeze dacă retragerea licenţei sale de avocat a fost proporţională din perspectiva informaţiilor comunicate la un post de televiziune. În acest sens, Curtea reaminteşte că nu analizează cazuri concrete (a se vedea DCC nr.155 din 22 noiembrie 2022, § 40). În contextul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională judecă legea, nu situaţii de fapt sau persoane concrete. De principiu, proporţionalitatea retragerii licenţei de avocat, ca urmare a comunicării unor informaţii de către avocat, nu poate fi analizată la modul abstract, ci doar în baza unor fapte concrete. Analiza faptelor care au stat la baza acestei măsuri îi revine în primul rând instanţei de judecată pe rolul căreia se află cazul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

41. Aşadar, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 25 alin.(1) lit.f) şi 55 din Legea cu privire la avocatură, ridicată de dl avocat Stanislav Ciobanu, în interesele dlui Igor Popa, parte în dosarul nr.3-1282/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Opinie separată,

formulată în temeiul articolelor 27 alineatul (5)

din Legea cu privire la Curtea Constituţională

şi 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

1. Prin DCC nr.175/2023 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.197g/2022, în care avocatul care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a contestat, pe de o parte, textul articolului 25 alin.(1) lit.f) din Legea cu privire la avocatură, care prevede că licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage în cazul încălcării grave, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocatului. Pe de altă parte, acesta a contestat articolul 55 din aceeaşi Lege, care stabileşte că avocatul nu este în drept să divulge informaţiile confidenţiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenţei juridice, precum şi să transmită, fără acordul clientului, unor terţi documentele legate de exercitarea delegaţiei. Potrivit aceluiaşi articol din Lege, obligaţia de a păstra secretul profesional nu este limitată în timp.

2. Nu împărtăşesc opinia majorităţii din această Decizie şi consider că în acest caz este incident dreptul la libertatea de exprimare, garantat de articolul 32 din Constituţie, invocat în sesizare, şi că sesizarea, în acest capăt al său, trebuia analizată în fond.

3. Cu referire la statutul avocaţilor şi libertatea de exprimare a acestora, în cauza Morice v. Franţa [MC], 23 aprilie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a trasat câteva considerente de principiu. Potrivit acesteia, statutul special al avocaţilor le conferă o poziţie centrală în administrarea justiţiei, ca intermediari între public şi tribunale. Ei mai joacă un rol de bază în asigurarea faptului că tribunalele, a căror misiune este fundamentală într-un stat guvernat de preeminenţa dreptului, se bucură de încrederea publicului. Totuşi, pentru ca membrii publicului să aibă încredere în administrarea justiţiei, ei trebuie să aibă încredere în capacitatea profesiei de avocat de a asigura o reprezentare efectivă. Acest rol special al avocaţilor în administrarea justiţiei, în calitatea lor de profesionişti independenţi, presupune un număr de obligaţii, în special obligaţii privind conduita lor. De vreme ce sunt subiecte ale restricţiilor din perspectiva conduitei lor profesionale, care trebuie să fie o conduită discretă, onestă şi demnă, avocaţii se mai bucură de drepturi şi privilegii exclusive, care pot varia de la un stat la altul. În consecinţă, şi avocaţii se bucură de libertatea de exprimare. Această libertate nu cuprinde doar substanţa ideilor şi a informaţiilor exprimate, ci şi forma în care sunt comunicate. Avocaţii sunt îndreptăţiţi să comenteze în mod public despre administrarea justiţiei, cu condiţia de a nu depăşi prin criticile lor unele limite. Aceste limite constau în restricţiile obişnuite instituite pentru membrii baroului, aşa cum sunt reflectate de cele zece principii de bază enumerate de Consiliul barourilor şi al asociaţiilor de jurişti din Europa, cu un accent special la "demnitate", "onoare" şi "integritate" şi la "respectarea ... administrării corecte a justiţiei". Chestiunea libertăţii de exprimare este legată de independenţa profesiei juridice, care este crucială pentru funcţionarea administrării corecte a justiţiei. Doar în cazuri excepţionale restricţiile impuse libertăţii de exprimare a avocatului pot fi acceptate ca fiind necesare într-o societate democratică. Totuşi, trebuie făcută o distincţie în funcţie de locul în care se exprimă avocatul: în cadrul unei şedinţe de judecată sau în afara ei. Referitor la chestiunea conduitei în cadrul unei şedinţe de judecată, de vreme ce libertatea de exprimare a avocatului poate ridica o problemă din perspectiva dreptului clientului său la un proces echitabil, principiul echităţii mai militează, astfel, în favoarea unui schimb puternic de argumente între părţi. Avocaţii au obligaţia de a apăra interesele clienţilor cu mult devotament, fapt care presupune că uneori trebuie să decidă dacă ar trebui sau nu să se opună sau să se plângă de conduita vreunui judecător. Cu privire la afirmaţiile făcute în afara unei şedinţe de judecată, apărarea unui client poate fi realizată prin intermediul apariţiei la o emisiune televizată sau al unei declaraţii de presă, iar prin asemenea canale avocatul poate informa publicul despre deficienţele apte să submineze procedurile prejudiciale. Avocaţii nu pot fi traşi la răspundere pentru tot ce este publicat în forma unui interviu, în special atunci când presa a redactat afirmaţiile sale, iar acestora nu li s-a permis să facă remarci suplimentare. În cazul Foglia v. Elveţia, 13 decembrie 2007, § 97, Curtea Europeană a reţinut că avocaţii nu puteau fi traşi la răspundere în mod justificat pentru acţiunile presei. În mod similar, acolo unde un caz este tratat pe larg în mass-media, dată fiind seriozitatea faptelor şi a persoanelor care pot fi implicate în acesta, avocatul nu poate fi sancţionat pentru încălcarea secretului cercetărilor judiciare atunci când a făcut doar comentarii personale privind informaţii aflate deja la dispoziţia jurnaliştilor şi pe care aceştia vor să le prezinte, însoţite sau nu de comentariile avocatului. Totuşi, atunci când face afirmaţii în mod public, avocatul nu este scutit de obligaţia de prudenţă în legătură cu o cercetare judiciară pendinte (a se vedea §§ 132-139 şi jurisprudenţa citată acolo).

4. Observ că autorului excepţiei de neconstituţionalitate i-a fost aplicată sancţiunea retragerii licenţei de avocat după exprimarea unor opinii în cadrul unei emisiuni televizate, în calitatea sa de avocat. Autorului sesizării i s-a imputat încălcarea secretului profesional, iar în cazul său a fost invocat articolul 55 din Legea cu privire la avocatură, care instituie pentru avocaţi interdicţia absolută şi permanentă de a dezvălui informaţii confidenţiale care le-au fost comunicate de clienţi în timpul acordării asistenţei juridice. Curtea a fost chemată să verifice dacă, la modul abstract, articolul 55 din Legea cu privire la avocatură, coroborat cu articolul 25 alin.(1) lit.f) contestat din aceeaşi Lege, asigură un echilibru corect între, pe de o parte, obligaţia avocatului de a păstra informaţia confidenţială ce i-a fost comunicată în cadrul acordării asistenţei judiciare şi, pe de altă parte, dreptul acestuia la libertatea de exprimare. În opinia mea, articolul 55 din Lege este insensibil la toate circumstanţele cu care se poate confrunta un avocat. Acesta nu prevede excepţii, ca obligaţia avocatului de a comunica autorităţilor activităţile ilegale ale clienţilor care pot constitui acte de terorism sau de spălare a banilor. De asemenea, articolul 55 din Lege este insensibil la situaţia în care un avocat nu-şi poate recupera onorariul de la client. În mod inevitabil, într-un eventual proces civil pentru recuperarea onorariului şi a prejudiciilor provocate de client, avocatul va trebui să "divulge informaţii confidenţiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenţei juridice". Din considerentele menţionate era necesară o analiză în fond a acestei sesizări.