Decizie nr.186 din 21.12.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.153g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional nr.24 din 22 februarie 2008 (lipsa unei căi de atac împotriva deciziei instanţei de judecată pronunţată în privinţa competenţei tribunalului arbitral de a examina o cauză arbitrală)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.153g/2023 privind excepţia
de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 16
alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial
internaţional nr. 24 din 22 februarie 2008
(lipsa unei căi de atac împotriva deciziei instanţei
de judecată pronunţată în privinţa competenţei
tribunalului arbitral de a examina o cauză arbitrală)
nr. 186 din 21.12.2023
(în vigoare 21.12.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 58-60 art. 25 din 08.02.2024
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 5 iunie 2023,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 21 decembrie 2023, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "[...] decizia neputând fi atacată" din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional nr.24 din 22 februarie 2008, ridicată de dnii avocaţi Ion Căpăţînă şi Mihai Sîlţa în interesele societăţii "Optimo IT Solutions" Ltd., parte în dosarul nr.2c-33/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Diana Tricolici de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Societatea "Optimo IT Solutions" Ltd. a formulat o cerere de arbitraj împotriva Agenţiei Servicii Publice privind încasarea datoriei, a penalităţilor aferente, a cheltuielilor arbitrale şi a cheltuielilor de asistenţă juridică.
4. În cadrul şedinţei preliminare, Agenţia Servicii Publice a menţionat că tribunalul arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova nu este competent să judece cauza arbitrală. Prin încheierea din 19 decembrie 2022, tribunalul arbitral s-a declarat competent să examineze fondul cauzei.
5. Agenţia Servicii Publice a contestat încheierea tribunalului la Judecătoria Chişinău, sediul Centru. În susţinerea cererii sale, Agenţia Servicii Publice a invocat, inter alia, articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional, care stabileşte dreptul tribunalului de a decide asupra propriei competenţe.
6. În cadrul procesului, dnii avocaţi Ion Căpăţînă şi Mihai Sîlţa au ridicat, în interesele societăţii "Optimo IT Solutions" Ltd., excepţia de neconstituţionalitate a textului "[...] decizia neputând fi atacată" din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional.
7. La 19 mai 2023, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională.
B. Legislaţia pertinentă
8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
"[...]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.
Articolul 4
Drepturile şi libertăţile omului
"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 119
Folosirea căilor de atac
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
9. Prevederile relevante ale Legii cu privire la arbitrajul comercial internaţional nr.24 din 22 februarie 2008 sunt următoarele:
Articolul 16
Dreptul tribunalului de a decide asupra propriei competenţe
"(1) Tribunalul arbitral poate să decidă asupra competenţei sale, precum şi asupra oricăror obiecţii referitor la existenţa sau validitatea convenţiei de arbitraj. În acest scop, clauza arbitrală prevăzută în contract trebuie să fie interpretată ca o convenţie distinctă de alte clauze contractuale. Hotărârea tribunalului arbitral privind nulitatea contractului nu atrage de plin drept nulitatea clauzei arbitrale.
(2) Declaraţia privind incompetenţa tribunalului arbitral în soluţionarea litigiului poate fi făcută cel târziu la momentul prezentării obiecţiilor la acţiune. Faptul că o parte a desemnat arbitrul sau că a participat la desemnarea lui nu o privează de dreptul de a face o asemenea declaraţie. Depăşirea competenţei de către tribunalul arbitral trebuie să fie invocată îndată după ce cauza care, în opinia părţii, depăşeşte competenţa tribunalului arbitral este pusă în procedură arbitrală. În toate aceste cazuri, tribunalul arbitral poate admite declaraţia privind depăşirea competenţei făcută mai târziu dacă întârzierea este justificată.
(3) Tribunalul arbitral poate să decidă asupra declaraţiei menţionate la alin.(2) ca asupra unei chestiuni preliminare sau în hotărârea privind fondul litigiului. Dacă tribunalul arbitral decide, ca o chestiune preliminară, că este competent, orice parte, în decursul a 30 de zile din data primirii comunicării despre decizie, poate cere instanţei judecătoreşti competente, conform Codului de procedură civilă să se pronunţe în această privinţă, decizia neputând fi atacată. Până la luarea deciziei de către această autoritate, tribunalul arbitral poate continua procedura arbitrală şi poate pronunţa hotărârea."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate
10. Autorii sesizării menţionează că textul "decizia neputând fi atacată" din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional în coroborare cu articolele 477 – 481 din Codul de procedură civilă (i) obligă instanţele de judecată să acţioneze în calitate de instanţă de recurs; (ii) contravine principiului securităţii raporturilor juridice; (iii) elimină orice termen de prescripţie referitor la declararea nulităţii actului juridic şi (iv) subminează arbitrajul în calitate de cale alternativă de soluţionare a litigiilor şi, respectiv, subminează autoritatea Curţii de Arbitraj şi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Din acest motiv, autorii susţin că textul contestat încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la o cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
11. Totodată, autorii susţin că textul contestat contravine articolului 481 alin.(5) din Codul de procedură civilă, care stabileşte că încheierea judecătorească privind desfiinţarea hotărârii arbitrale sau privind refuzul de a o desfiinţa poate fi atacată în ordinea şi în termenele stabilite de prezentul cod. Autorii menţionează că această normă se aplică în cazul hotărârilor arbitrale prin care s-a decis fondul litigiului.
12. În opinia autorilor sesizării, textul contestat este contrar articolelor 1, 4, 20 şi 119 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
15. Excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocaţii părţii într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "decizia neputând fi atacată" din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.
17. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect verificarea legalităţii unei decizii emise de tribunalul arbitral prin care s-a declarat competent să soluţioneze o cauză arbitrală. Prin urmare, Curtea constată că prevederile contestate, care stabilesc că decizia instanţei pronunţată în această privinţă nu poate fi atacată, sunt aplicabile la examinarea cauzei.
18. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorilor sesizării, dacă textul contestat reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental.
19. Autorii sesizării au menţionat că textul "[...] decizia neputând fi atacată" din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional contravine articolelor 1 (preeminenţa dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 20 (accesul liber la justiţie) şi 119 (folosirea căilor de atac) din Constituţie.
20. Curtea menţionează că articolele 1 şi 4 din Constituţie comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate, ci numai în coroborare cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile (a se vedea DCC nr.38 din 30 martie 2023, § 21).
21. Referitor la incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea reţine că acesta stabileşte că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Curtea observă că prevederile contestate de autori stabilesc că în cazul în care tribunalul arbitral decide, ca o chestiune preliminară, că este competent, orice parte, în decursul a 30 de zile din data primirii comunicării despre decizie, poate cere instanţei judecătoreşti competente, conform Codului de procedură civilă, să se pronunţe în această privinţă, decizia neputând fi atacată.
22. În acest context, Curtea nu vede în ce măsură textul contestat "decizia neputând fi atacată" din această normă restricţionează accesul la justiţie prevăzut de articolul 20 din Constituţie, de vreme ce legislatorul a prevăzut că decizia tribunalului arbitral prin care s-a declarat competent să examineze litigiul poate fi supusă controlului judiciar. Faptul că decizia instanţei pronunţată în această privinţă nu poate fi atacată, nu face incident articolul 20 din Constituţie.
23. Referitor la incidenţa articolului 119 din Constituţie, Curtea reţine că decizia tribunalului arbitral prin care s-a declarat competent să soluţioneze litigiul se referă la o chestiune de procedură. În acest context, Curtea reiterează că ţine de competenţa legislatorului să instituie numărul căilor de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate cu respectarea prevederilor Constituţiei (a se vedea DCC nr.66 din 15 iunie 2020, § 35 şi jurisprudenţa citată acolo). De exemplu, obligativitatea a minim două grade de jurisdicţie persistă doar în situaţia cauzelor penale în care se judecă acuzaţii de comiterea unor infracţiuni suficient de grave, din perspectiva articolului 2 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană. Aşadar, Curtea constată că autorii nu au prezentat argumente care să demonstreze caracterul contradictoriu al prevederilor contestate în raport cu normele constituţionale invocate.
24. Cu referire la criticile autorilor excepţiei potrivit cărora textul contestat contravine articolului 481 alin.(5) din Codul de procedură civilă, Curtea menţionează că aceste norme se referă la contestarea unei hotărâri arbitrale prin care se soluţionează fondul cauzei, iar prevederile contestate se referă la decizia tribunalului arbitral prin care se soluţionează o chestiune preliminară în privinţa competenţei de a soluţiona litigiul. Astfel, Curtea observă că autorii sesizării invocă, în realitate, o problemă de interpretare şi aplicare a legii. Curtea reiterează că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.20 din 17 februarie 2022, § 31). Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată.
25. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "[...] decizia neputând fi atacată" din articolul 16 alin.(3) din Legea cu privire la arbitrajul comercial internaţional nr.24 din 22 februarie 2008, ridicată de dnii avocaţi Ion Căpăţînă şi Mihai Sîlţa în interesele societăţii "Optimo IT Solutions" Ltd., parte în dosarul nr.2c-33/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.186. Chişinău, 21 decembrie 2023. | |