BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.2 din 18.01.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.174g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul penal şi a articolului 89 alin.(1) din Codul contravenţional (imprevizibilitatea noţiunii de "prostituţie")

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
18.01.2022

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.174g/2021 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul penal

şi a articolului 89 alin.(1) din Codul contravenţional

(imprevizibilitatea noţiunii de "prostituţie")

nr. 2  din  18.01.2022

 (în vigoare 18.01.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 53-59 art.17 din 25.02.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 23 iulie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 18 ianuarie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, şi a articolului 89 alin.(1) din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dnii avocaţi Vasile Nicoară şi Nicolae Ursu, în interesele dnei Ina Arhirii, parte în dosarul nr.1-1651/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl Aureliu Postică, judecător la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a dnei Ina Arhirii de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 220 alin.(1) [proxenetismul] din Codul penal.

4. Potrivit rechizitoriului, dna Ina Arhirii este învinuită că în ianuarie-august 2020 ar fi îndemnat, ar fi înlesnit şi ar fi tras foloase pe de urma desfăşurării prostituţiei în regim online de mai multe persoane de sex feminin. Dorinţele clienţilor erau satisfăcute prin intermediul videochat-urilor.

5. Pe 19 iulie 2021, dnii avocaţi Vasile Nicoară şi Nicolae Ursu au ridicat, în interesele dnei Ina Arhirii, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul penal şi a articolului 89 alin.(1) din Codul contravenţional.

6. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, dl judecător Aureliu Postică din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.

Articolul 72

Categorii de legi

"[...]

(3) Prin lege organică se reglementează:

[...]

n) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

[...]."

8. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 220

Proxenetismul

"(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, dacă fapta nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

[…]."

9. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 89

Practicarea prostituţiei

"(1) Practicarea prostituţiei, adică satisfacerea dorinţei sexuale a unei persoane prin orice metodă şi/sau mijloace, contra plată, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice,

se sancţionează cu amendă de la 36 la 48 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

[...]."

[Articolul 89 în redacţia Legii nr.159 din 12 octombrie 2018, în vigoare din 9 decembrie 2018]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că noţiunea de "prostituţie" din articolul 220 alin.(1) din Codul penal, precum şi din articolul 89 alin.(1) din Codul contravenţional, nu poate include serviciile sexuale prestate în regim online.

11. În acest sens, autorii sesizării au făcut trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr.36 din 19 aprilie 2018 şi nr.49 din 31 mai 2018.

12. În opinia lor, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal şi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentanţii unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectele cărora li s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 220 alin.(1) din Codul penal (conform căruia "îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană, dacă fapta nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 650 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani"), precum şi articolul 89 alin.(1) din Codul contravenţional (potrivit căruia "practicarea prostituţiei, adică satisfacerea dorinţei sexuale a unei persoane prin orice metodă şi/sau mijloace, contra plată, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, se sancţionează cu amendă de la 36 la 48 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore").

17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care o persoană este învinuită de proxenetism. Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate pot fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

18. Curtea observă că, deşi autorii sesizării au contestat în întregime articolul 220 alin.(1) din Codul penal şi articolul 89 alin.(1) din Codul contravenţional, aceştia pun în discuţie problema interpretării şi aplicării noţiunii de "prostituţie". Mai exact, aceştia se întreabă dacă este posibil ca prostituţia să fie practicată în mediul online.

19. Sub acest aspect, Curtea reiterează că stabilirea câmpului de aplicare al unei infracţiuni constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii şi nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.89 din 23 iulie 2020, § 21). Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (ibidem).

20. În prezenta cauză, această constatare scuteşte Curtea să verifice incidenţa articolelor din Constituţie, invocate de autorii excepţiei (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.46 din 18 mai 2020, § 33; DCC nr.92 din 30 iulie 2020, § 28; DCC nr.104 din 24 septembrie 2020, § 25; DCC nr.134 din 24 noiembrie 2020, § 21).

21. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

22. Totodată, având în vedere raţionamentele din Deciziile nr.36 din 19 aprilie 2018 şi nr.49 din 31 mai 2018, Curtea a decis să trimită Parlamentului o Adresă.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul penal şi a articolului 89 alin.(1) din Codul contravenţional, ridicată de dnii avocaţi Vasile Nicoară şi Nicolae Ursu, în interesele dnei Ina Arhirii, parte în dosarul nr.1-1651/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

ADRESĂ

Prin Decizia nr.2 din 18 ianuarie 2022, Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul penal şi a articolului 89 alin.(1) din Codul contravenţional, ridicată de dnii avocaţi Vasile Nicoară şi Nicolae Ursu, în interesele dnei Ina Arhirii, parte în dosarul nr.1-1651/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

Curtea a observat că, deşi autorii sesizării au contestat în întregime articolul 220 alin.(1) din Codul penal şi articolul 89 alin.(1) din Codul contravenţional, aceştia au pus în discuţie problema interpretării şi aplicării noţiunii de "prostituţie". Mai exact, aceştia se întreabă dacă este posibil ca prostituţia să fie practicată în mediul online.

Curtea a analizat această problemă în Decizia sa nr.36 din 19 aprilie 2018. Astfel, Curtea a reţinut următoarele:

"39. [...] potrivit articolului 9 alin.(1) din Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, "fiecare parte va adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, potrivit dreptului său intern, următoarele comportamente, atunci când acestea sunt comise în mod intenţionat şi fără drept: a) producerea de materiale pornografice având ca subiect copii, în vederea difuzării acestora prin intermediul unui sistem; b) oferirea sau punerea la dispoziţie de materiale pornografice având ca subiect copii, prin intermediul unui sistem informatic; c) difuzarea sau transmiterea de materiale pornografice având ca subiect copii, prin intermediul unui sistem informatic; d) fapta de a-şi procura sau de a procura pentru alte persoane materiale pornografice având ca subiect copii, prin intermediul unui sistem informatic; e) posesia de materiale pornografice având ca subiect copii, într-un sistem informatic sau într-un mijloc de stocare de date informatice".

40. De asemenea, conform articolului 3 al Protocolului facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului referitor la vânzarea de copii, prostituţia şi pornografia infantilă, "fiecare stat parte se asigură că, cel puţin, următoarele acte şi activităţi sunt acoperite în totalitate de dreptul său penal, indiferent dacă aceste infracţiuni sunt comise pe plan intern sau pe plan transnaţional, individual sau organizat: [...] c) producerea, distribuirea, difuzarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea sau deţinerea în scopul pornografiei infantile în sensul definiţiei de la articolul 2".

41. În Manualul de interpretare a acestui protocol, editat de UNICEF, se menţionează: "Articolul 3 impune statelor părţi incriminarea producerii, distribuirii, difuzării, importului, exportului, oferirii, vânzării sau deţinerii în scopul pornografiei infantile în sensul definiţiei de la articolul 2. Pornografia poate, printre alte forme, să fie reprezentată în spectacole live, în fotografii, în filme, în înregistrări video şi în înregistrări sau difuzări de imagini digitale".

42. Nu în ultimul rând, în Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului se stabileşte: "În contextul incriminării actelor legate de spectacolul pornografic, prezenta directivă se referă la actele care constau într-o expunere organizată în direct adresată unui public" [punctul 8) din Preambul]; "spectacol pornografic" înseamnă expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor: (i) a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit, real sau simulat; ori (ii) a organelor genitale ale unui copil în principal cu scop sexual" [articolul 2 lit.e)].

43. Prin urmare, produsul pornografic este susceptibil de difuzare online. Această regulă funcţionează nu doar în cazul pornografiei infantile, ci şi în cazul pornografiei adulte. Totodată, în niciunul din aceste acte, pornografia on-line (i.e. serviciile sexuale online) nu este privită ca formă a prostituţiei, cele două noţiuni având câmp de aplicare diferit."

De asemenea, la § 36 din Decizia sa nr.36 din 19 aprilie 2018, Curtea a constatat că există un consens ştiinţific că prostituţia nu poate presupune prestarea de servicii sexuale online. Aceasta pentru că prestarea de servicii sexuale online nu implică practicarea de acte sexuale cu persoanele care beneficiază de serviciile prostituatei. Prestarea unor asemenea servicii nu implică contactul direct al corpului persoanei cu corpul celui care beneficiază de serviciile acesteia. Altfel spus, din moment ce lipseşte un contact fizic, asemenea acţiuni, i.e. prestarea serviciilor sexuale online, nu intră sub incidenţa noţiunii de "prostituţie", ci a celei de "pornografie".

Totodată, la § 35 din Decizia sa nr.36 din 16 aprilie 2018, Curtea a reiterat că, în mod curent, prin "prostituţie" se înţelege practicarea de acte sexuale cu diferite persoane care beneficiază de serviciile prostituatei, aceasta urmărind să-şi procure astfel mijloace de existenţă sau principalele mijloace de existenţă.

Totuşi, atunci când Parlamentul a votat Legea nr.159 din 12 octombrie 2018, prin care, între altele, a fost modificat articolul 89 din Codul contravenţional (articol care stabileşte răspunderea pentru practicarea prostituţiei), nu s-a ţinut cont de consensul european în materie specificat în Decizia Curţii Constituţionale nr.36 din 19 aprilie 2018. Din acest considerent, Curtea a emis prezenta Adresă, în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu standardele europene.

Aşadar, în conformitate cu prevederile articolelor 281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea îi solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să-i fie comunicate rezultatele examinării acesteia în termenul prevăzut de lege.