Decizie nr.209 din 20.12.2013 cu privire la examinarea cererii prealabile a ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea cererii prealabile a ÎCS
"Jurnal de Chişinău Plus" SRL
nr. 209 din 20.12.2013
(în vigoare 07.02.2014)
Monitorul Oficial nr.27-34 art.135 din 07.02.2014
* * *
Pe data de 13 decembrie 2013, la Consiliul Coordonator al Audiovizualului a parvenit o cerere prealabilă a ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL prin care a solicitat:
"Achitarea în termen de 15 zile din data recepţionării prezentei cereri prealabile a despăgubirii pentru prejudiciile materiale cauzate prin activităţi anticoncurenţiale de instituţia Dvs. în mărime de 1291175,15 (un milion două sute nouăzeci şi unu mii o sută şaptezeci şi cinci, 15) lei şi pentru prejudiciile morale în sumă de 1000000 (un milion) lei, iar în total suma de 2291175,15 (două milioane două sute nouăzeci şi unu mii o sută şaptezeci şi cinci, 15) lei.
În cazul neonorării acestei obligaţii în termenul indicat, ne rezervăm dreptul de a ne adresa în instanţa de judecată competentă, fiindu-vă imputate suplimentar cheltuielile de judecată aferente, cît şi dobînda de întîrziere".
În cerere, ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL indică că prin Decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 13 noiembrie 2013 a fost admis recursul declarat de către ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL, a fost casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL împotriva Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (ANPC), intervenient accesoriu CCA cu privire la contestarea actului administrativ, cu adoptarea unei noi hotărîri prin care: a fost anulată hotărîrea ANPC nr.CNP-05.12/39 din 8 iunie 2012 privind lipsa încălcării de către CCA a prevederilor art.9 alin.(1) lit.c) şi d) din Legea cu privire la protecţia concurenţei şi s-a constatat încălcarea de către CCA a prevederilor art.9 alin.(1) lit.c) şi d) din Legea cu privire la protecţia concurenţei.
Solicitantul indică faptul că prin hotărîre judecătorească, CCA a fost recunoscut vinovat de faptul că:
a) a contribuit la dezvoltarea concurenţei neloiale, creînd condiţii privilegiate de activitate posturilor de televiziune concurente: N4, TV 7, Prime, Accent TV, Bravo, TVC 21, EURO TV şi NIT, faţă de care în decurs a 6 luni nu a aplicat prevederile Codului audiovizualului, permiţîndu-se să difuzeze opere audiovizuale în limbă străină fără ca acestea să fie dublate sau subtitrate în limba romînă, iar după 17 ianuarie 2012 şi pînă în prezent aplică faţă de aceştia doar sancţiunea "Avertizare publică", contrar prevederilor Codului Audiovizualului, care stabileşte imperativ aplicarea sancţiunii graduale pentru încălcările repetate ale cadrului legal;
b) a încălcat prevederile art.9 alin.(1) lit.c) şi d) şi alin.(2) lit.d) din Legea cu privire la protecţia concurenţei, pe motiv că acordă neîntemeiat unor agenţi economici facilităţi de altă natură şi le creează o situaţie privilegiată faţă de alţi agenţi economici care activează pe aceeaşi piaţă, stabileşte condiţii discriminatorii şi de privilegiere pentru activitatea unor agenţi economici şi stabileşte unele acţiuni, neprevăzute de lege, care limitează independenţa agenţilor economici.
De asemenea, solicitantul mai relatează:
- instanţa de recurs a indicat că ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL a suportat cheltuieli considerabile pentru subtitrare (dublare), prin ce a fost pusă într-o poziţie net dezavantajoasă faţă de alţi agenţi economici, care desfăşoară aceeaşi activitate, iar situaţia dată, în opinia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ, cade sub incidenţa prevederilor art.14 din Legea concurenţei nr.183 din 11.07.2012, care interzice realizarea acţiunilor de concurenţă neloială;
- atît art.23 din Legea cu privire la protecţia concurenţei nr.1103 din 30.06.2000, coroborată cu prevederile art.14 din Codul civil, cît şi art.79 din Legea concurenţei nr.183 din 11.07.2012, prevăd dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin practici anticoncurenţiale interzise, motive din care CCA urmează să ne despăgubească prin compensarea sumelor achitate pentru subtitrarea şi dublarea operelor audiovizuale în perioada în care CCA nu a intervenit să stopeze concurenţa neloială (01.03.2011 – 30.11.2012), în sumă de 1291175,15 (un milion două sute nouăzeci şi unu mii o sută şaptezeci şi cinci, 15) lei;
- în condiţiile pct.21 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09.10.2006 nr.9 cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral, CCA este obligat să compenseze prejudiciul moral cauzat întreprinderii noastre, avînd în vedere refuzul neîntemeiat de a sista acţiunile anticoncurenţiale din partea posturilor de televiziune ce practicau asemenea activităţi, care, avînd în vedere durata mare de timp, suma mare a prejudiciului material, dar şi atitudinea CCA faţă de compania noastră, îl estimăm la suma de 1000000 (un milion) lei.
Examinînd cererea prealabilă a ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a constatat netemeinicia acesteia şi neargumentarea solicitărilor invocate, reieşind din următoarele considerente:
Toate deciziile CCA adoptate în perioada 2011-2013 cu referire la art.11 din Codul audiovizualului care au fost contestate în instanţa de contencios administrativ, prin care s-a solicitat obligarea CCA să aplice sancţiunea sub formă de amendă şi nu avertizare publică, au fost menţinute în vigoare ca perfect legale, şi anume deciziile: nr.163 din 02.12.2011 (Decizia CSJ din 06.02.2013), nr.3 din 17.01.2012 (Decizia CSJ din 26 septembrie 2012, Decizia CSJ din 24 octombrie 2012), nr.125 din 16.09.2011 (Decizia CSJ din 06 februarie 2013), nr.35 din 29.03.2012 (Decizia CSJ din 29.05.2013) şi nr.20 din 24.02.2012 (Decizia CSJ din 6 februarie 2013).
Respectiv, instanţa de judecată a constatat că la adoptarea deciziilor enumerate mai sus, CCA a acţionat în strictă conformitate cu legislaţia din domeniu, şi anume, potrivit procedurii şi prevederilor prevăzute de Codul audiovizualului şi Statutul CCA.
Afirmaţia precum că, după 17 ianuarie 2012 şi pînă în prezent, CCA a aplicat faţă de radiodifuzorii care nu subtitrează sau dublează filme doar sancţiunea "Avertizare publică" nu corespunde adevărului, şi aducem în vizor Decizia CCA nr.35 din 29 martie 2012, prin care au fost aplicate şi alte sancţiuni.
Mai mult, urmează de indicat următoarele circumstanţe:
- prin decizia CCA nr.3 din 17.01.2012, ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL a fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor art.11 alin.(7) din Codul audiovizualului, care stipulează că: "filmele pentru copii vor fi dublate sau sonorizate în limba de stat". Postul Jurnal TV a difuzat fără dublaj în limba de stat următoarele opere cinematografice:
• 24.12.2011 – "Mumble, cel mai tare dansator" (desene animate); "Alice în ţara Minunilor" (film artistic pentru copii); "Elful" (film artistic pentru copii);
• 25.12.2011 – "Expresul de Polul Nord" (desene animate); "O poveste de Crăciun" (desene animate); "Cum a fost furat Crăciunul" (film artistic pentru copii);
• 26.12.2011 – "Cum a fost furat Crăciunul" (film artistic pentru copii);
iar
- prin Decizia CCA nr.19 din 21 februarie 2013 s-a stabilit că: postul de televiziune "Jurnal TV" a difuzat fără dublaj în limba de stat, încălcînd repetat prevederile art.11 alin.(7) din Codul audiovizualului, următoarele opere cinematografice:
• 29.12.2012 – "ELFUL" (film artistic pentru copii);
• 08.01.2013 – "Cum a furat Grinch Crăciunul" (film artistic pentru copii).
Totuşi, pentru derogări repetate de la prevederile art.11 alin.(7) din Codul audiovizualului, CCA nu a sancţionat ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL cu avertizare publică sau cu amendă, ci doar a atenţionat postul de televiziune "Jurnal TV" asupra necesităţii asigurării cu dublaj sau sonorizare în limba de stat a filmelor pentru copii.
Respectiv, argumentul invocat de solicitant precum că CCA creează condiţii privilegiate de activitate altor radiodifuzori, iar ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL i-a fost creată o situaţie defavorabilă în raport cu aceştia, este neîntemeiat. De asemenea, este neargumentată afirmaţia ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL precum că aceasta a fost pusă într-o poziţie net dezavantajoasă faţă de alţi agenţi economici care desfăşoară aceeaşi activitate.
Totodată, trebuie de menţionat faptul că ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL, prin onorarea obligaţiei de a prezenta cu dublaj sau subtitrare filmele artistice şi cele documentare, prevăzută de art.11 alin.5 şi 7 din Codul audiovizualului, nu constituie drept temei pentru solicitarea achitării de către CCA a acestor cheltuieli.
Mai mult, aceste cheltuieli pentru subtitrare sau dublare nu sînt prejudicii cauzate de către CCA, ci cheltuieli suportate de toţi radiodifuzorii pentru dublarea sau subtitrarea filmelor artistice sau filmelor pentru copii. Prin prezentarea cu subtitrare sau dublaj a filmelor, petiţionarul a respectat prevederile legale, iar radiodifuzorii care au ignorat obligaţia dată au fost sancţionaţi corespunzător articolului 38 din Codul audiovizualului prin Deciziile CCA nr.3 din 17.01.2012, nr.20 din 24.02.2012, nr.35 din 29.03.2012, nr.50 din 27.04.2012, nr.97 din 06.07.2012, nr.8 din 31.01.2013 şi nr.19 din 21.02.2013.
Astfel, solicitarea privind achitarea despăgubirilor pentru prejudiciile materiale cauzate nu se încadrează în normele invocate de petiţionar, deoarece atît art.23 din Legea cu privire la protecţia concurenţei, coroborată cu prevederile art.14 din Codul civil, cît şi art.79 din Legea concurenţei nr.183 din 11.07.2012, deoarece aceste norme nu obligă o autoritate publică să achite despăgubiri în folosul unui agent economic pentru nerespectarea prevederilor art.9 alin.(1), lit.c) şi d) din Legea cu privire la protecţia concurenţei. Prin urmare, trimiterea făcută la aceste norme nu este relevantă şi întemeiată.
Pe lîngă argumentele invocate, CCA mai consideră că solicitantul nu a arătat care este legătura de cauzalitate dintre sancţionarea ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL pentru nerespectarea prevederilor art.11 din Codul audiovizualului şi solicitarea de către aceasta a achitării cheltuielilor pentru subtitrare (dublare) sub formă de despăgubiri pentru pretinsele prejudicii materiale şi morale cauzate de CCA.
De asemenea, pct.21 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.9 din 09.10.2006 cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral, prevede următoarele:
Se explică faptul că este în drept să depună cerere în instanţa de judecată referitor la repararea prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar şi persoana juridică, însă numai în cazurile expres prevăzute de lege, în care ea se consideră lezată prin afirmaţiile neadevărate făcute în presă sau vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL nu a explicat concret care sînt cazurile expres prevăzute de lege în care ea se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, respectiv trimiterea la punctul dat din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nu poate fi reţinută.
Ca urmare a examinării în şedinţă publică a cererii prealabile a verificării circumstanţelor cazului, în temeiul Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, a Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, şi a Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. A respinge ca neîntemeiată cererea prealabilă a ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL nr.590-IE/04/13 din 12.12.2013.
Art.2. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
Chişinău, 20 decembrie 2013. |
|
| Nr.209. |