BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.25/176 din 10.10.2017 cu privire la examinarea cererii prealabile f/nr.din 2 octombrie 2017 parvenită din partea dlui Alexandru Tinică

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.10.2017

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea cererii prealabile f/nr. din 2 octombrie 2017

parvenită  din  partea  dlui  Alexandru Tinică

nr. 25/176  din  10.10.2017

 (în vigoare 27.10.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 371-382 art. 1938 din 27.10.2017

* * *

La 14 septembrie 2017, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a adoptat Decizia nr.22/146, prin care a respins ca neîntemeiată sesizarea f/nr.din 20 iulie 2017 parvenită din partea dlui Alexandru TINICĂ.

La Consiliul Coordonator al Audiovizualului a parvenit cererea prealabilă a dlui Alexandru TINICĂ, prin care declară că nu este de acord cu Decizia CCA nr.22/146 din 14 septembrie 2017 şi solicită anularea ei şi reexaminarea plângerii din 20 iulie 2017.

În cererea prealabilă se invocă faptul că: "decizia adoptată este absolut incorectă, ilegală şi nemotivată, deoarece încălcările descrise în plângere nu au fost examinate şi CCA nu s-a expus concret asupra fiecăreia din ele. Nimeni nu neagă dreptul jurnaliştilor de a efectua investigaţii jurnalistice asupra cheltuirii banilor publici. Doar că investigaţiile trebuie să se încadreze în cadrul legal".

În acest context, Alexandru TINICĂ în cererea prealabilă prezintă exemple prin care constată încălcări ale prevederilor pct.2.1 din Codul deontologic al jurnalistului. Dumnealui vine cu specificarea că jurnaliştii au denaturat informaţia, au transformat două activităţi legale ale primăriei în unele ilegale şi au răspândit această informaţie în toată ţara.

Examinând cererea prealabilă a dlui Alexandru TINICĂ, Consiliul Coordonator al Audiovizualului constată netemeinicia acesteia şi neargumentarea solicitării invocate. Astfel, se stabileşte că Decizia CCA nr.22/146 din 14 septembrie 2017 a fost adoptată în strictă conformitate cu prevederile Codului audiovizualului, iar temeiuri pentru revocarea acesteia nu au fost prezentate de către petiţionar. Consiliul Coordonator al Audiovizualului prin Decizia contestată a explicat petiţionarului că investigaţiile realizate de jurnalişti sunt admisibile atât timp cât se încadrează în limitele prevederilor legale: Codul deontologic al jurnalistului, Codul de conduită al radiodifuzorilor, aprobat prin Decizia nr.127 din 26.12.2007, Legea nr.64 din 23.04.2010 cu privire la libertatea de exprimare etc. Consiliul Coordonator al Audiovizualului sancţionează radiodifuzorii în limitele prevederilor legislaţiei audiovizuale în vigoare.

Ca urmare a examinării publice a cererii prealabile, în temeiul prevederilor Codului audiovizualului nr.260 din 27.07.2006, ale Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433 din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A respinge cererea prealabilă parvenită din partea dlui Alexandru TINICĂ privind anularea Deciziei CCA nr.22/146 din 14 septembrie 2017 (PRO – (9) – UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.

3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.