Decizie nr.31 din 27.02.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.240g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 76 lit.g) din Codul muncii (suspendarea contractului individual de muncă în cazul trimiterii dosarului penal în instanţa de judecată (nr.2))
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.240g/2024 privind excepţia de
neconstituţionalitate a articolului 76 lit.g) din Codul muncii
(suspendarea contractului individual de muncă în cazul
trimiterii dosarului penal în instanţa de judecată (nr.2))
nr. 31 din 27.02.2025
(în vigoare 27.02.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 187-189 art. 44 din 17.04.2025
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Iulia Vartic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 3 decembrie 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 27 februarie 2025, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 76 lit.g) din Codul muncii, ridicată de dl avocat Igor Hlopeţchi, în interesele dnei Lilia Zaiciuc, în dosarul nr.3-1295/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Gheorghe Mîţu de la Judecătoria Chişinău, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
ÎN FAPT
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Prin Ordinul nr.81 din 27 februarie 2024, Inspectoratul General al Poliţiei a suspendat raporturile de serviciu ale dnei Lilia Zaiciuc.
4. La 7 martie 2024, dna Lilia Zaiciuc a formulat în faţa Judecătoriei Chişinău, sediul central, o acţiune împotriva Inspectoratului General al Poliţiei, prin care a contestat actul administrativ menţionat.
5. Printr-o încheiere1 din 25 martie 2024, Judecătoria Chişinău a declarat inadmisibilă acţiunea. Nefiind de acord cu această încheiere, dna Lilia Zaiciuc a formulat un recurs în faţa Curţii de Apel Centru.
______________________________
1 https://jc.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/4aa1a716-4cc4-404d-8800-d79a4e3b3199
6. Printr-o decizie din 6 iunie 2024, Curtea de Apel Centru a anulat încheierea menţionată şi a trimis cauza la rejudecare în aceeaşi instanţă şi de acelaşi complet de judecată.2
______________________________
2 https://cac.instante.justice.md/ro/pigd_integration/pdf/2348cefe-6fb4-447c-95de-4b34fcbbedb8
7. În cadrul şedinţei de rejudecare a cauzei, dl avocat Igor Hlopeţchi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 76 lit.g) din Codul muncii.
8. Printr-o încheiere din 11 noiembrie 2024, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 32
Libertatea opiniei şi a exprimării
"(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
(3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional."
Articolul 43
Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.
[…]."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi
"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
10. Prevederile relevante ale Codului muncii al Republicii Moldova nr.154 din 28 martie 2003 sunt următoarele:
Articolul 76
Suspendarea contractului individual de muncă
în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor
"Contractul individual de muncă se suspendă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de:
[...]
g) trimitere în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
[...]"
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
11. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate sunt imprevizibile şi îngrădesc dreptul la muncă al persoanei. În opinia sa, norma criticată nu prevede un termen maxim pentru suspendarea din funcţie a funcţionarului public. Lipsa acestor limite îi oferă angajatorului o putere discreţionară extinsă.
12. În consecinţă, autorul menţionează că norma contestată este contrară articolelor 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 32 (libertatea opiniei şi a exprimării) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul muncii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
15. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, Curtea consideră că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 76 lit.g) din Codul muncii, care stabileşte că contractul individual de muncă se suspendă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în cazul trimiterii în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
17. Curtea notează că prevederile contestate în această cauză au constituit anterior obiectul unor sesizări examinate, între altele, în Hotărârea sa nr.6 din 3 martie 2016. De principiu, verificarea anterioară a constituţionalităţii normelor atacate nu constituie un impediment pentru a solicita controlul de constituţionalitate al aceloraşi prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate (DCC nr.147 din 15 noiembrie 2022, § 23).
18. În această cauză, deşi autorul a invocat articolele 23, 32 şi 54 din Constituţie, în argumentarea sa, acesta s-a raportat la articolul 43 (dreptul la muncă şi la protecţia acesteia) din Constituţie, susţinând că prevederea contestată (i) este imprevizibilă şi (ii) nu stabileşte un termen maxim pentru suspendarea din funcţie a funcţionarului public.
19. Cu referire la previzibilitatea prevederii contestate, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a menţionat că, în mod obişnuit, măsura suspendării din funcţie pe baza prevederii contestate nu reprezintă o problemă din perspectiva Constituţiei, fiind precedată de trimiterea în instanţa de judecată a dosarului penal privind învinuirea în comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată. Acest motiv reprezintă o situaţie cu caracter temporar, care face imposibilă desfăşurarea activităţii ori a exercitării funcţiei (a se vedea HCC nr.6 din 3 martie 2016, § 82).
20. Curtea a constatat că prevederile articolului 76 lit.g) din Codul muncii au ca scop protejarea interesului public general, prin înlăturarea persoanei dintr-o anumită funcţie, în cazul în care aceasta este acuzată de comiterea unei infracţiuni incompatibile cu funcţia respectivă, astfel prevenind comiterea unor fapte identice sau consecinţele unor asemenea fapte. În plus, prevederile în cauză urmăresc să protejeze prestigiul profesiei şi autoritatea instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea salariatul (a se vedea HCC nr.6 din 3 martie 2016, §§ 83, 85 şi 91).
21. Curtea a notat că, potrivit Codului muncii, suspendarea pe baza prevederii contestate nu intervine în mod automat în toate cazurile de trimitere în instanţa de judecată a dosarului penal privind învinuirea în comiterea de către salariat a unei infracţiuni. În acest sens, norma contestată prevede suspendarea raporturilor de serviciu doar în situaţia în care cauza penală este trimisă în instanţa de judecată, iar infracţiunea este incompatibilă cu munca prestată (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 3 martie 2016, § 90).
22. Mai mult, Curtea observă că ordinul autorităţii publice cu privire la suspendarea din funcţie constituie un act administrativ care poate fi contestat pe baza Codului administrativ. Astfel, funcţionarul public poate pune în discuţie dacă suspendarea sa din funcţie pe baza articolului contestat este precedată de trimiterea în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată. Prin urmare, există garanţii împotriva unui eventual arbitrariu din partea autorităţii publice.
23. Aşadar, în Hotărârea sa nr.6 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a constatat că articolul 76 lit.g) din Codul muncii este conform cu articolele 43 şi 54 din Constituţie, recunoscând constituţionalitatea acestuia (a se vedea § 92 şi pct.3 din dispozitivul Hotărârii).
24. Cu referire la capătul sesizării care pretinde lipsa unui termen maxim pentru suspendarea din funcţie a funcţionarului public, Curtea reţine următoarele. Deşi prevederea contestată nu stabileşte, în mod expres, un termen maxim pentru suspendarea contractului individual de muncă al funcţionarului public, durata sa exactă poate fi determinată prin raportare la textul articolului 76 lit.g) din Cod, care prevede o condiţie ulterioară reprezentată de pronunţarea unei decizii definitive în cauza penală şi care conduce, potrivit textului normei, la încetarea suspendării. Astfel, măsura suspendării din funcţie pe baza normei contestate se dispune până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.148 din 21 noiembrie 2024, § 24).
25. Prin urmare, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 76 lit.g) din Codul muncii este una repetată şi, de vreme ce nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele Hotărârii nr.6 din 3 martie 2016 sunt aplicabile şi în aceasta cauză.
26. Pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 76 lit.g) din Codul muncii, ridicată de dl avocat Igor Hlopeţchi, în interesele dnei Lilia Zaiciuc, în dosarul nr.3-1295/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | Liuba ŞOVA |
| Nr.31. Chişinău, 27 februarie 2025. | |