Decizie nr.32 din 22.03.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.258g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 176 alin.(2) din Codul de procedură penală (emiterea mai multor mandate de arest în privinţa uneia şi aceleiaşi persoane în cauze penale diferite)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.258g/2021 privind

excepţia de neconstituţionalitate a articolului 176

alin. (2) din Codul de procedură penală

(emiterea mai multor mandate de arest în

privinţa uneia şi aceleiaşi persoane

în cauze penale diferite)

nr. 32  din  22.03.2022

 (în vigoare 22.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 98-105 art. 53 din 08.04.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 18 noiembrie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 22 martie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află o sesizare privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 176 alin.(2) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, în dosarul nr.14-629/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Veaceslav Martînenco de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorul excepţiei, pot fi rezumate după cum urmează:

4. Prin încheierile Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 11 octombrie 2019 şi din 22 mai 2020, în privinţa dlui Vladimir Plahotniuc au fost emise două mandate de arest. Mandatele respective au fost emise în două cauze penale diferite, gestionate de Procuratura Anticorupţie şi de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

5. La 5 noiembrie 2021, un procuror din cadrul Procuraturii Generale a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, un demers prin care i-a solicitat judecătorului de instrucţie aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 de zile în privinţa dlui Vladimir Plahotniuc, învinuit într-un alt dosar penal.

6. La 16 noiembrie 2021, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 176 alin.(2) din Codul de procedură penală.

7. Printr-o încheiere din 16 noiembrie 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

"(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut."

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 176

Temeiurile pentru aplicarea măsurilor preventive

"(1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile, susţinute prin probe, de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să exercite presiune asupra martorilor, să nimicească sau să deterioreze mijloacele de probă sau să împiedice într-un alt mod stabilirea adevărului în procesul penal, să săvârşească alte infracţiuni ori că punerea în libertate a acestuia va cauza dezordine publică. De asemenea, ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei.

(2) Arestarea preventivă şi măsurile alternative de arestare se aplică numai persoanei care este învinuită, inculpată de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani şi doar în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

[…]."

Articolul 185

Arestarea preventivă

"(1) Arestarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă constituie o măsură excepţională şi se dispune doar atunci când se demonstrează că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestării.

(2) Arestarea preventivă poate fi aplicată în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.176, luând în considerare şi dacă:

1) învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova;

3) învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa ori a încălcat ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie;

4) există probe suficiente asupra faptului că învinuitul, inculpatul, aflându-se în libertate, prezintă un risc iminent pentru securitatea şi ordinea publică.

[…]."

Articolul 195

Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive

"(1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.

(2) Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.

(3) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauţiune se înlocuieşte sau, după caz, se revocă de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată. În cazul în care, la etapa de urmărire penală, până la transmiterea cauzei la instanţa de judecată spre examinare, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că măsura arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu nu mai este justificată şi temeiurile care au servit la aplicarea sau la prelungirea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntârziat măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu, punând în libertate persoana sau, după caz, aplicând, conform competenţei sale, o altă măsură preventivă, şi, în termen de până la 5 ore de la revocare, anunţă judecătorul de instrucţie care a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu. În cazul în care termenul arestării a fost prelungit în condiţiile art.186 alin.(10¹), la dispunerea revocării urmează a fi informat şi procurorul ierarhic superior sau, după caz, Procurorul General sau adjunctul lui.

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei menţionează că articolul 176 alin.(2) din Codul de procedură penală nu reglementează situaţia persoanelor în privinţa căreia au fost emise mai multe mandate de arest în dosare penale diferite, mandate care nu au fost executate. Potrivit autorului, legea nu stabileşte prioritatea executării acestor mandate în momentul reţinerii persoanei. Totodată, în situaţia în care persoana va fi deţinută pe baza unui mandat şi va expira termenul de arest, nu este reglementat modul în care vor fi executate celelalte mandate.

11. De asemenea, autorul susţine că, potrivit articolului 176 alin.(2) din Codul de procedură penală, arestul se aplică doar în privinţa unei persoane care este învinuită de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de trei ani. În opinia sa, legislatorul a stabilit că severitatea pedepsei poate servi ca motiv care justifică aplicarea arestului, fapt incompatibil cu garanţiile dreptului la libertate.

12. Prin urmare, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 20, 21, 23 şi 25 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de apărătorul învinuitului. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui demers prin care se solicită aplicarea arestului preventiv. Având în vedere că articolul 176 alin.(2) din Codul de procedură penală se referă la condiţiile aplicării arestului, Curtea consideră că acesta ar putea fi aplicat în acest caz. De asemenea, Curtea observă că, în raport cu criticile de neconstituţionalitate prezentate de autorul excepţiei, prevederile contestate nu au făcut obiect al controlului de constituţionalitate.

17. Autorul excepţiei a contestat prevederile în discuţie din Codul de procedură penală, invocând pretinsa încălcare a articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 25 [libertatea individuală şi siguranţa persoanei] din Constituţie.

18. Curtea reiterează că articolul 23 din Constituţie nu poate fi invocat de sine stătător. Pentru a fi aplicabil articolul 23 din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.16 din 15 februarie 2022, § 26).

19. Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea observă că autorul sesizării nu a argumentat relevanţa acestei norme constituţionale pentru examinarea prezentei cauze. Autorul sesizării face trimitere la articolul 20 din Constituţie, fără a fundamenta contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu acesta. Astfel, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate raportată la articolul 20 din Constituţie. Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate de o manieră similară, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.44 din 1 aprilie 2021, § 23, 25).

20. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie care garantează prezumţia de nevinovăţie, Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. În acelaşi sens, potrivit articolului 6 § 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până atunci când vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal. Astfel, Curtea subliniază că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare (a se vedea DCC nr.4 din 20 ianuarie 2020, § 22). Având în vedere că arestul urmăreşte doar un scop preventiv şi nu unul punitiv, precum şi faptul că la aplicarea acestei măsuri judecătorul nu se pronunţă în privinţa vinovăţiei persoanei, Curtea nu poate reţine, în acest caz, incidenţa articolului 21 din Constituţie.

21. Autorul excepţiei a invocat şi pretinsa încălcare a articolului 25 din Constituţie. Acest articol garantează principiul inviolabilităţii libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, potrivit căruia nimeni nu poate fi reţinut şi arestat, decât în cazurile şi în modul prevăzute de lege.

22. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că arestarea poate fi dispusă de către judecător doar dacă există o bănuială rezonabilă că acuzatul a comis infracţiunea care face obiectul urmăririi penale sau al judecării cauzei. Bănuiala rezonabilă trebuie să fie însoţită de existenţa unui motiv plauzibil (i.e. sustragerea de la judecată, afectarea înfăptuirii justiţiei, comiterea altor infracţiuni, producerea de dezordini publice) pentru privarea de libertate, ca ultima ratio, a celui acuzat de comiterea unei infracţiuni (a se vedea HCC nr.27 din 30 octombrie 2018, § 67 şi 70).

23. Curtea nu poate constata incidenţa articolului 25 din Constituţie prin faptul că norma contestată nu reglementează situaţia persoanelor în privinţa căreia au fost emise mai multe mandate de arestare în dosare penale diferite şi care nu au fost executate. Problema este una care ţine de aplicarea cu bună-credinţă a garanţiilor procesului penal. Curtea admite că o persoană poate comite mai multe infracţiuni în timp diferit şi în locuri diferite şi, prin urmare, motivele care justifică aplicarea arestului pot fi diferite. Astfel, în privinţa aceleiaşi persoane ar putea fi emise tot atâtea mandate de arest câte dosare penale are intentate. Tocmai pentru evitarea unor astfel de situaţii şi în vederea analizării comprehensive a cauzelor penale, legislatorul a reglementat instituţia conexităţii cauzelor penale (articolele 42 alin.(3) şi 279¹ alin.(1) din Codul de procedură penală).

24. Totuşi, Curtea nu exclude faptul că, în unele situaţii, circumstanţele cauzelor penale ar putea cere examinarea lor în mod separat, iar în privinţa aceleiaşi persoane să fie emise mai multe mandate de arest. Problema ridicată de autorul excepţiei cu privire la prioritatea şi la ordinea executării acestor mandate ţine de organizarea activităţii organelor de urmărire penală şi a instituţiilor care pun în executare mandatele de arest. Pentru respectarea Constituţiei este necesar ca arestul să aibă la bază o bănuială rezonabilă că s-a comis infracţiunea, să existe motive care justifică privarea de libertate şi să nu existe măsuri mai puţin intruzive care şi-ar putea realiza scopul la fel de eficient.

25. Curtea observă că, potrivit articolului 195 alin.(3) teza a doua din Codul de procedură penală, în cazul în care, la etapa de urmărire penală, până la transmiterea cauzei la instanţa de judecată spre examinare, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu nu mai este justificată şi motivele care au stat la baza aplicării sau a prelungirii acesteia au decăzut, acesta revocă neîntârziat măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu, punând în libertate persoana sau, după caz, aplicând, conform competenţei sale, o altă măsură preventivă, şi, în termen de până la cinci ore de la revocare, anunţă judecătorul de instrucţie care a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu. Aşadar, ţine de competenţa procurorului să verifice, în permanenţă, în cursul urmăririi penale, caracterul justificat al menţinerii arestării. De exemplu, în cazul în care o persoană în privinţa căreia au fost emise mai multe mandate de arest va fi reţinută şi, ulterior, deţinută pe baza unuia dintre mandate, procurorii care conduc/exercită urmărirea penală în cauzele în care este învinuită persoana respectivă trebuie să verifice dacă, în cauzele gestionate de ei, arestarea mai este justificată, dacă mai persistă riscurile care au stat la baza aplicării acestei măsuri preventive. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, arestarea trebuie să înceteze în momentul în care riscul care a impus privarea de libertate nu mai există, un factor relevant în acest sens fiind şi întreaga durată a detenţiei (S., V. şi A. v. Danemarca [MC], 22 octombrie 2018, § 161).

26. Astfel, Curtea observă că autorul excepţiei reclamă, de fapt, o problemă de interpretare şi de aplicare a legii procesual-penale, care ţine de competenţa organelor de urmărire penală, a instituţiilor care pun în executare mandatele de arest şi a instanţelor de judecată.

27. De asemenea, Curtea nu poate constata incidenţa articolului 25 din Constituţie prin faptul că articolul 176 alin.(2) din Codul de procedură penală stabileşte că arestul se aplică doar în privinţa unei persoane care este învinuită de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 3 ani.

28. Curtea menţionează că severitatea pedepsei nu poate servi, în mod separat, ca motiv care justifică aplicarea arestului. Articolul 176 alin.(2) din Codul de procedură penală stabileşte că arestul se aplică în condiţiile prevăzute de cod. Aşadar, pe lângă condiţia severităţii pedepsei, la aplicarea arestului trebuie să se ţină cont şi de celelalte norme ale Codului de procedură penală (e.g. articolul 176 alin.(1), care prevede motivele aplicării măsurilor preventive, şi articolul 185, care stabileşte caracterul excepţional al măsurii arestului preventiv). Mai mult, pe baza principiului subsidiarităţii, judecătorii naţionali au rolul de protectori principali ai drepturilor garantate de Convenţia Europeană şi, prin urmare, deţin competenţa aplicării directe a garanţiilor dreptului la libertate şi la siguranţă prevăzut în articolul 5 din Convenţie.

29. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate în discuţie este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a articolului 176 alin.(2) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, în dosarul nr.14-629/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.