BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.38 din 25.04.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.38g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 251 din Codul penal (imprevizibilitatea textului "ori utilizarea lor în alte scopuri")

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
25.04.2024

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 38g/2024 privind

excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din articolul 251 din Codul penal

(imprevizibilitatea textului "ori

utilizarea lor în alte scopuri")

nr. 38  din  25.04.2024

 (în vigoare 25.04.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 223-225 art. 82 din 24.05.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dorin Casapu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 23 februarie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 25 aprilie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "ori utilizarea lor în alte scopuri" din articolul 251 din Codul penal, ridicată de dl avocat Roman Crivenco, în interesele dlui Ţaran Igor, în dosarul nr.1-2907/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Dorin Munteanu de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de acuzare a dlui Ţaran Igor de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 251 (însuşirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, îngheţate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate) din Codul penal.

4. În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Roman Crivenco a ridicat, în interesele dlui Ţaran, excepţia de neconstituţionalitate a textului "ori utilizarea lor în alte scopuri" din articolul 251 din Codul penal.

5. Printr-o încheiere din 15 februarie 2024, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

7. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 251

Însuşirea, înstrăinarea în cazurile nepermise

de lege, tăinuirea bunurilor gajate, îngheţate,

luate în leasing, sechestrate sau confiscate

"Însuşirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, îngheţate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate ori utilizarea lor în alte scopuri, săvârşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste bunuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 1850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul sesizării menţionează că prevederile contestate sunt imprevizibile, deoarece nu este clar care sunt modalităţile de utilizare în alte scopuri a bunurilor sechestrate şi dacă utilizarea acestor bunuri după destinaţie ar justifica tragerea la răspundere penală a persoanelor pe baza articolului 251 din Codul penal.

9. De asemenea, autorul sesizării afirmă că echivalarea răspunderii pentru înstrăinarea unui bun sechestrat cu folosinţa acestuia conform destinaţiei, fără a prejudicia partea interesată, nu corespunde principiilor proporţionalităţii şi echităţii.

10. Astfel, autorul excepţiei consideră că acest fapt le acordă autorităţilor o marjă excesivă de discreţie care nu corespunde calităţii legii penale.

11. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alineatul (3), 22 şi 23 alineatul (2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea notează că obiectul excepţiei de necon-stituţionalitate îl reprezintă textul "ori utilizarea lor în alte scopuri" din articolul 251 din Codul penal. Curtea observă că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată de utilizarea în alte scopuri a bunurilor sechestrate. Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.48 din 27 aprilie 2023, § 18).

18. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alineatul (3) (preeminenţa dreptului), 22 (neretroactivitatea legii) şi 23 alineatul (2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) din Constituţie.

19. Referitor la pretinsa lipsă de previzibilitate a dispoziţiilor contestate, Curtea aminteşte că prevederile articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie nu-i impun legislatorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr.128 din 29 octombrie 2020, § 22; DCC nr.194 din 21 decembrie 2023, § 21).

20. Deşi certitudinea este dezirabilă, ea poate implica o rigiditate excesivă. Totuşi, legea trebuie să poată ţine pasul cu circumstanţele în schimbare (a se vedea Bavčar v. Slovenia, 7 septembrie 2023, § 144). În consecinţă, multe legi sunt formulate, inevitabil, în termeni care, într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt vagi şi a căror interpretare şi aplicare ţin de practica judiciară (a se vedea Jasuitis şi Šimaitis v. Lituania, 12 decembrie 2023, § 111).

21. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legea penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Astfel, rolul decizional conferit instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea DCC nr.89 din 25 iulie 2023, § 23; DCC nr.194 din 21 decembrie 2023, § 23).

22. Astfel, având în vedere multitudinea de situaţii care pot apărea în practică, Curtea consideră că nu este nici posibil, nici rezonabil ca Codul penal să prevadă o listă exhaustivă de scopuri în care ar putea fi utilizate bunurile sechestrate. De altfel, o astfel de listă exhaustivă ar putea omite reglementarea unor situaţii care ar justifica, în mod rezonabil, tragerea la răspundere penală pe baza articolului 251 din Codul penal (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.89 din 25 iulie 2023, § 24; DCC nr.194 din 21 decembrie 2023, § 24).

23. Totodată, Curtea Europeană a constatat că o lege poate îndeplini totuşi cerinţa de previzibilitate chiar dacă persoana în cauză trebuie să recurgă la o consiliere juridică adecvată pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă, consecinţele pe care le poate avea o anumită acţiune (a se vedea Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40; Bavčar v. Slovenia, 7 septembrie 2023, § 147).

24. În acest context, Curtea notează că destinatarul legii poate stabili sensul prevederilor contestate, inclusiv prin recurgere la o consiliere juridică sau prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al sintagmei criticate.

25. De asemenea, Curtea observă că de fapt, prin criticile sale, autorul avansează chestiuni de interpetare şi de aplicare a legii, care nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.55 din 4 mai 2023, § 60; DCC nr.193 din 21 decembrie 2023, § 20).

26. Din această perspectivă, Curtea subliniază că instanţelor de judecată le revine sarcina stabilirii în fiecare caz particular, pe baza circumstanţelor factuale relevante, a scopurilor în care pot fi utilizate bunurile sechestrate şi dacă, pe cale de consecinţă, acţiunile persoanei ating gradul prejudiciabil al infracţiunii şi pot fi încadrate pe baza articolului 251 din Codul penal.

27. Din aceste considerente, Curtea constată că textul contestat nu afectează articolul 22 în coroborare cu articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie, din perspectiva argumentelor invocate în sesizare.

28. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "ori utilizarea lor în alte scopuri" din articolul 251 din Codul penal, ridicată de dl avocat Roman Crivenco, în interesele dlui Ţaran Igor, în dosarul nr.1-2907/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.