Decizie nr.40 din 29.03.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.265g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 30 alineatele (3) şi (4) din Codul de procedură penală şi a articolului 16/1 alin.(1) lit.g) din Legea privind organizarea judecătorească (competenţa preşedintelui instanţei judecătoreşti de a decide cu privire la examinarea cauzelor penale în primă instanţă de un complet de judecată)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr. 265g/2021 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 30 alineatele
(3) şi (4) din Codul de procedură penală şi a articolului 161
alin.(1) lit.g) din Legea privind organizarea judecătorească
(competenţa preşedintelui instanţei judecătoreşti de a decide
cu privire la examinarea cauzelor penale în primă
instanţă de un complet de judecată)
nr. 40 din 29.03.2022
(în vigoare 29.03.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.120-127 art. 63 din 22.04.2022
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 1 decembrie 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 29 martie 2022, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(3) din Codul de procedură penală, a textelor "deosebit de complicate", "prezintă o mare importanţă socială" şi "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(4) din Codul de procedură penală şi a articolului 161 alin.(1) lit.g) din Legea nr.514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, ridicată de dl avocat Ion Creţu, în interesele dlui Veaceslav Platon, în dosarul nr.1-462/2020, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Eugeniu Beşelea de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a dlui Veaceslav Platon de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 27, 190 alin.(5) şi 325 alin.(2) lit.c) din Codul penal şi de învinuire a dlor Maxim Capanji şi Andrei Bahcivanji de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 27 şi 190 alin.(5) din Codul penal.
4. La 17 iunie 2021, dl Ion Creţu, apărătorul dlui Veaceslav Platon, a adresat preşedintelui instanţei de judecată o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei penale menţionate mai sus într-un complet format din trei judecători. Printr-un răspuns semnat de Preşedintele interimar al Judecătoriei Chişinău nu s-a dat curs cererii în discuţie, menţionându-se că nu s-a constatat vreun motiv prevăzut de lege care ar justifica examinarea cauzei penale într-un complet format din trei judecători.
5. În cadrul şedinţei preliminare, dl avocat Ion Creţu a ridicat, în interesele dlui Veaceslav Platon, excepţia de neconstituţionalitate a textului "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(3) din Codul de procedură penală, a textelor "deosebit de complicate", "prezintă o mare importanţă socială" şi "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(4) din Codul de procedură penală şi a articolului 161 alin.(1) lit.g) din Legea nr.514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească.
6. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 26
Dreptul la apărare
"(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
Articolul 115
Instanţele judecătoreşti
"(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.
(2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate.
(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.
(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică."
8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 30
Compunerea instanţei de judecată
"(1) Judecarea cauzelor penale se înfăptuieşte de către instanţă în complet format din 3 judecători sau de către un singur judecător.
(2) În toate instanţele de judecată de gradul întâi, cauzele penale se judecă de un singur judecător, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul articol.
(3) Cauzele penale asupra infracţiunilor excepţional de grave, pentru săvârşirea cărora legea prevede pedeapsă cu detenţiune pe viaţă, se judecă în primă instanţă, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, în complet format din 3 judecători.
(4) Cauzele penale deosebit de complicate, precum şi cele care prezintă o mare importanţă socială pot fi examinate, la decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti, în complet format din 3 judecători.
[…]."
9. Prevederile relevante ale Legii nr.514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească sunt următoarele:
Articolul 161
Competenţa preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti
"(1) Preşedintele instanţei judecătoreşti:
[…]
g) decide asupra necesităţii de a examina colegial unele cauze privind anumite materii sau categorii de persoane;
[…]."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
10. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate îi oferă preşedintelui instanţei de judecată o marjă discreţionară cu privire la aprecierea caracterului complicat al cauzei sau a importanţei sociale a cauzei. Potrivit legii, circumstanţele respective justifică examinarea unei cauze penale de un complet format din trei judecători. Autorul consideră că legea nu stabileşte criterii obiective pe baza cărora ar putea fi apreciate noţiunile: cauze deosebit de complicate şi cauze care prezintă o mare importanţă socială. Acest fapt ar priva inculpaţii de dreptul la un tribunal stabilit de lege în sensul atribuit acestui concept de jurisprudenţa Curţii Europene.
11. Autorul menţionează că, în vederea excluderii posibilităţii de a manipula formarea completelor de judecată, constatarea necesităţii de a examina o cauză de un complet de judecată ar trebui să-i revină Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor.
12. Prin urmare, autorul excepţiei consideră că normele contestate sunt contrare articolelor 20, 23, 26, 54 şi 115 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală şi din Legea privind organizarea judecătorească, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi la proces. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(3) din Codul de procedură penală, textele "deosebit de complicate", "prezintă o mare importanţă socială" şi "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(4) din Codul de procedură penală şi articolul 161 alin.(1) lit.g) din Legea privind organizarea judecătorească. Curtea constată că prevederile articolului 30 alin.(4) din Codul de procedură penală au mai constituit obiectul unei sesizări la Curtea Constituţională (a se vedea DCC nr.117 din 13 octombrie 2020). Totuşi, raportate la aceste critici de neconstituţionalitate, prevederile contestate nu au făcut obiect al controlului de constituţionalitate.
17. Pentru a putea fi declanşat controlul de constituţionalitate, Curtea trebuie să confirme aplicabilitatea prevederilor legale contestate în cauzele examinate în faţa instanţei de drept comun care a trimis sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate. Condiţia "aplicabilităţii prevederilor legale contestate în cauzele examinate în faţa instanţei de drept comun" presupune aplicabilitatea unor prevederi care îl prejudiciază pe autorul excepţiilor de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.94 din 15 iunie 2021, § 22, 23).
18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cauze penale în care inculpatul este învinuit de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 27, 190 alin.(5) şi 325 alin.(2) lit.c) din Codul penal. Curtea constată că apărătorul a adresat preşedintelui instanţei de judecată o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei penale într-un complet format din trei judecători. Totuşi, această solicitare a fost respinsă.
19. Curtea nu poate reţine aplicabilitatea dispoziţiilor criticate din articolul 30 alin.(3) din Codul de procedură penală în această cauză penală. Norma respectivă reglementează formarea completelor de judecată pentru examinarea cauzelor penale în care persoanele sunt învinuite de comiterea infracţiunilor excepţional de grave, pentru care legea prevede pedeapsa cu detenţiune pe viaţă. Cauza penală în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu face parte din această categorie, pentru că inculpatul nu este învinuit de comiterea unei infracţiuni excepţional de grave.
20. Cu privire la dispoziţiile contestate din articolul 161 alin. (1) lit.g) din Legea cu privire la organizarea judecătorească, Curtea constată că acestea stabilesc competenţa preşedintelui instanţei judecătoreşti de a decide referitor la necesitatea de a examina în mod colegial unele cauze privind anumite materii sau categorii de persoane. De asemenea, articolul 30 alin.(4) din Codul de procedură penală îi conferă preşedintelui instanţei competenţa de a decide soluţionarea cauzei întru-un complet format din trei judecători în cazurile "deosebit de complicate" şi celor care prezintă "o mare importanţă socială". Având în vedere că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, apărătorul a solicitat examinarea cauzei într-un complet de judecată, solicitare căreia nu i s-a dat curs, Curtea admite că aceste prevederi ar putea fi aplicate de instanţa de judecată. Această concluzie rezultă din faptul că instanţa de judecată trebuie să vegheze dacă a fost respectată echitatea în ansamblu a procesului penal.
21. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental.
22. Autorul excepţiei a susţinut că dispoziţiile contestate, care sunt aplicabile cauzei, contravin articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 115 [instanţele judecătoreşti] din Constituţie.
23. Curtea reiterează că articolul 23 din Constituţie nu poate fi invocat de sine stătător. Pentru a fi aplicabil articolul 23 din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.16 din 15 februarie 2022, § 26).
24. Cu privire la incidenţa articolului 54 din Constituţie, Curtea a subliniat că acest articol îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea DCC nr.126 din 5 august 2021, § 27).
25. Referitor la incidenţa articolului 115 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a motivat contrarietatea dispoziţiilor contestate cu prevederile acestui articol. Simpla trimitere la această prevedere constituţională nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr.109 din 13 iulie 2021, § 24).
26. Curtea observă că autorul excepţiei a contestat prevederile aplicabile cauzei prin raportare la articolele 20, care garantează dreptul la un proces echitabil, şi 26, care garantează dreptul la apărare. Aşadar, Curtea va verifica dacă aceste drepturi sunt afectate prin prevederile legale contestate.
27. Dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor şi a posibilităţilor pe care le au, potrivit legii, persoanele în vederea apărării intereselor lor. Acest drept este restrâns în situaţia în care persoana nu poate utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apărarea sa (HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, § 32). Curtea observă că, în cazul în discuţie, autorul excepţiei nu ridică problema limitării utilizării mijloacelor procedurale necesare pentru a-şi realiza dreptul la apărare, ci contestă prevederi care se referă la posibilitatea examinării unei cauze penale în primă instanţă de un complet format din trei judecători. În acest sens, Curtea nu poate identifica în ce măsură dispoziţiile contestate restrâng dreptul inculpatului la apărare. De altfel, acesta poate face uz de toate mijloacele procedurale necesare pentru a-şi realiza dreptul la apărare atât în faţa unui judecător unic, cât şi în faţa unui complet format din trei judecători. Aşadar, Curtea conchide că articolul 26 din Constituţie nu este incident în acest caz.
28. Cu privire la incidenţa dreptului la un proces echitabil garantat de articolul 20 din Constituţie, autorul excepţiei a susţinut că, prin oferirea preşedintelui instanţei de judecată a competenţei de a decide soluţionarea cauzei într-un complet format din trei judecători în cauzele "deosebit de complicate" şi a celor care prezintă "o mare importanţă socială", inculpaţii ar fi privaţi de dreptul la un tribunal "stabilit de lege" în sensul jurisprudenţei Curţii Europene.
29. Totuşi, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, ţine de competenţa tribunalelor naţionale să-şi gestioneze procedurile în vederea asigurării unei bune administrări a justiţiei. Atribuirea unui caz pentru examinare unui anumit judecător sau unui tribunal se încadrează în marja discreţionară de care se bucură autorităţile naţionale în astfel de chestiuni. Este important ca distribuirea sau redistribuirea unei cauze să fie conforme cu articolul 6 § 1 din Convenţie, în special cu exigenţele independenţei şi imparţialităţii judecătorilor (Sutyagin v. Federaţia Rusă, 3 mai 2011, § 187; Pasquini v. San Marino, 2 mai 2019, §103).
30. În aceste circumstanţe, Curtea reţine că oferirea preşedintelui instanţei a competenţei de a decide motivat cu privire la soluţionarea cauzei de un complet format din trei judecători nu afectează, per se, dreptul la un proces echitabil, iar articolul 20 din Constituţie nu este incident în acest caz. Pentru a fi respectat dreptul la un proces echitabil, este important ca judecătorul unic sau judecătorii completului care au fost desemnaţi să judece cauza să respecte exigenţele independenţei şi imparţialităţii. În acest context, Curtea menţionează că exigenţele în discuţie sunt asigurate inclusiv de instituţia abţinerii şi cea a recuzării judecătorilor.
31. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(3) din Codul de procedură penală, a textelor "deosebit de complicate", "prezintă o mare importanţă socială" şi "decizia motivată a preşedintelui instanţei judecătoreşti" din articolul 30 alin.(4) din Codul de procedură penală şi a articolului 161 alin.(1) lit.g) din Legea nr.514 din 6 iulie 1995 privind organizarea judecătorească, ridicată de dl avocat Ion Creţu, în interesele dlui Veaceslav Platon, în dosarul nr.1-462/2020, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.40. Chişinău, 29 martie 2022. | |