Decizie nr.41 din 04.04.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.132g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330/2 alin.(1) din Codul penal, a unor prevederi din articolele 100 alin.(4) şi 296 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a articolului 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 132g/2022 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 330² alin.(1) din Codul penal,

a unor prevederi din articolele 100 alin.(4) şi 296 alin.(2) din

Codul de procedură penală şi a articolului 34 alin.(2) din

Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate

nr. 41  din  04.04.2023

 (în vigoare 04.04.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.155-156 art. 72 din 04.05.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 5 august 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 4 aprilie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii legale:

- articolul 330² alin.(1) din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002;

- textul "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003;

- sintagma "analiza probelor" din articolul 296 alin.(2) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003;

- articolul 34 alin.(2) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1a-2078/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

3. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău (format din dna Silvia Cecan, dna Silvia Gîrbu şi dl Sergiu Daguţa), pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

4. Pe rolul Curţii de Apel Chişinău se află cauza penală de învinuire a dlui Oleg Melniciuc de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 330² alin.(2) [îmbogăţire ilicită] şi 352¹ alin.(2) [fals în declaraţia de avere şi interese personale] din Codul penal.

5. Pe parcursul judecării cauzei, dl avocat Vasile Nicoară a ridicat, în interesele dlui Oleg Melniciuc, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate la § 1.

6. Printr-o încheiere din 5 iulie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

8. Dispoziţiile relevante ale Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 100

Administrarea probelor

"(1) Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul penal, care presupune strângerea şi verificarea probelor, în favoarea şi în defavoarea învinuitului, inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces, precum şi de către instanţă, la cererea părţilor, prin procedeele probatorii prevăzute de prezentul cod.

[…]

(4) Toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile prezentului cod, prin procedee probatorii respective."

Articolul 296

Rechizitoriul

"[…]

(2) Rechizitoriul se compune din două părţi: expunerea şi dispozitivul. Expunerea cuprinde informaţii despre fapta şi persoana în privinţa căreia s-a efectuat urmărirea penală, analiza probelor care confirmă fapta şi vinovăţia învinuitului, argumentele invocate de învinuit în apărarea sa şi rezultatele verificării acestor argumente, circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea învinuitului, precum şi temeiurile pentru liberarea de răspundere penală conform prevederilor art.53 din Codul penal dacă constată asemenea temeiuri. Dispozitivul cuprinde date cu privire la persoana învinuitului şi formularea învinuirii care i se incriminează cu încadrarea juridică a acţiunilor lui şi menţiunea despre trimiterea dosarului în instanţa judecătorească competentă.

[…]."

9. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 65

Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii

sau de a exercita o anumită activitate

"(1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii.

[…]."

Articolul 330²

Îmbogăţirea ilicită

"(1) Deţinerea de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terţi, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani."

10. Dispoziţiile relevante ale Legii nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate sunt următoarele:

Articolul 34

Rezultatele controlului averii

şi al intereselor personale

"(1) Dacă inspectorul de integritate constată că averea şi interesele personale nu au fost declarate în mod corespunzător sau că între averea dobândită în timpul exercitării mandatelor, a funcţiei publice sau de demnitate publică şi veniturile obţinute şi cheltuielile realizate în aceeaşi perioadă există o diferenţă substanţială, acesta emite un act prin care constată încălcarea regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale, aplică sancţiunea contravenţională şi alte măsuri prevăzute de lege.

(2) Dacă nu constată una dintre situaţiile prevăzute la alin.(1), inspectorul de integritate emite un act privind lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale.

(3) Dacă constată o diferenţă substanţială între veniturile obţinute, cheltuielile realizate şi averea dobândită a persoanei supuse controlului, inspectorul de integritate dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale acesteia şi aplică interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică. Autoritatea sesizează, în termen de cel mult 5 zile din momentul în care actul de constatare rămâne definitiv, conducerea organizaţiei publice sau a autorităţii responsabile de numirea în funcţie a subiectului declarării în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestuia.

[…]

(5) În situaţia prevăzută la alin.(3), Autoritatea aplică orice măsuri de asigurare necesare şi se adresează în instanţa de judecată de la sediul Autorităţii în vederea încasării în folosul statului a valorii averii nejustificate sau a confiscării acesteia. Acţiunea respectivă se depune la Judecătoria Chişinău în termen de un an din momentul în care actul de constatare rămâne definitiv.

(6) În cazul contestării actului prin care se constată încălcarea regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale, Autoritatea poate solicita confiscarea averii nejustificate în cadrul procedurilor de contestare a actului de constatare."

11. Dispoziţiile relevante ale Legii nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale sunt următoarele:

Articolul 23

Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

"(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

(2) Încălcarea prevederilor art.7 alin.(4) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează în conformitate cu legislaţia.

[…]

(5) Persoana a cărei avere a fost constatată, în totalitate sau în parte, ca fiind nejustificată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, va fi destituită sau revocată, după caz, din funcţia pe care o deţine.

(6) Subiectul declarării eliberat sau destituit din funcţie potrivit prevederilor alin.(3)–(5) este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor elective, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau de la data încetării de drept a mandatului său. Dacă persoana a ocupat o funcţie electivă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului.

(7) În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică la data constatării averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani se aplică potrivit legii, de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care se confirmă existenţa averii nejustificate, a stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese.

(8) Autoritatea Naţională de Integritate ţine Registrul de stat al persoanelor care au interdicţie de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, care este publicat pe pagina web oficială a Autorităţii.

(9) Nerespectarea prevederilor art.14 alin.(9), nedepunerea declaraţiei de avere şi interese personale în termenul şi în modul stabilite de prezenta lege, după notificarea inspectorului de integritate conform art.27 alin.(7) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, precum şi refuzul subiectului declarării de a depune declaraţia constituie temeiuri pentru încetarea mandatului său, a raporturilor sale de muncă ori de serviciu."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

Referitor la critica articolului 330² alin.(1) din Codul penal

12. Autorul excepţiei afirmă că textul "şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit" din articolul 330² alin.(1) din Codul penal nu exprimă vreun element constitutiv al infracţiunii şi, prin urmare, nu corespunde exigenţelor calităţii legii, deoarece nu se referă la fapta subiectului îmbogăţirii ilicite, ci la activitatea organului de urmărire penală, care are obligaţia să demonstreze caracterul ilicit al averii. În acest caz, subiectul infracţiunii nu ar avea posibilitatea să cunoască ce constatare se va face "în baza probelor" de către reprezentantul organului de urmărire penală, iar infracţiunea de îmbogăţire ilicită nu ar putea exista până la declanşarea procesului penal. Autorul a susţinut că legislatorul nu a formulat infracţiunea de o manieră clară, concisă şi precisă, iar eventualul subiect al infracţiunii ar fi lipsit de posibilitatea de a-şi cunoaşte în prealabil, fără echivoc, comportamentul care ar putea să aibă un caracter penal. Această imposibilitate ar afecta principiul legalităţii incriminării şi pedepsei penale şi ar genera încălcarea articolelor 1 alin.(3), 20, 22 şi 23 din Constituţie.

13. De asemenea, autorul excepţiei susţine că, în vederea prevenirii îmbogăţirii ilicite, legislatorul a reglementat o procedură penală şi una non-penală, fără a prevedea criterii clare şi previzibile de delimitare a acestora. În opinia autorului, autorităţile publice pot aplica, în mod discreţionar, o procedură sau alta. Sub acest aspect, autorul excepţiei a susţinut pretinsa încălcare a articolelor 16, 20, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

Referitor la critica articolului 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

14. Autorul excepţiei a contestat pretinsa omisiune de a reglementa la articolul 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate momentul în care devine definitiv actul prin care se constată lipsa încălcării regimului juridic al averii şi intereselor personale.

15. În opinia autorului excepţiei, această omisiune este contrară principiului securităţii juridice şi încalcă articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

Referitor la critica sintagmei "analiza probelor" din articolul 296 alin.(2) din Codul de procedură penală

16. Autorul excepţiei menţionează că, potrivit articolului 296 alin.(2) din Codul de procedură penală, rechizitoriul trebuie să conţină "analiza probelor". Totuşi, nicio normă legală nu stabileşte înţelesul acestei sintagme. Autorul excepţiei susţine că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, procurorul doar a enumerat probele în rechizitoriu fără să le analizeze.

17. Potrivit autorului, sintagma în discuţie este contrară articolelor 1 alin.(3), 20 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

Referitor la critica textului "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală

18. Autorul excepţiei afirmă că, potrivit articolului 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, toate probele administrate în cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet şi obiectiv. Verificarea probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe, administrarea de noi probe şi verificarea sursei din care provin probele, în conformitate cu prevederile Codului, prin procedee probatorii respective. În opinia sa, cuvântul "respective" lipseşte norma în discuţie de claritate şi de previzibilitate, fapt contrar articolelor 1 alin.(3), 20 şi 23 din Constituţie.

19. Autorul excepţiei susţine că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, textul "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală a permis procurorului şi instanţei de judecată să utilizeze un mijloc de probă care nu a fost obţinut printr-un "procedeu probatoriu" stabilit de Codul de procedură penală, i.e. un raport de analiză operaţională elaborat de Centrul Naţional Anticorupţie.

B. Aprecierea Curţii

20. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

21. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii din Codul penal, din Codul de procedură penală şi din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

22. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul părţii într-un proces din faţa instanţei de judecată. Astfel, excepţia a fost ridicată de un subiect căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

23. Curtea notează că o altă condiţie pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o reprezintă aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia (a se vedea punctul 1 din dispozitivul HCC nr.2 din 9 februarie 2016, DCC nr.18 din 9 februarie 2021, § 22). Curtea reţine că dispoziţiile articolului 330² din Codul penal incriminează îmbogăţirea ilicită şi ar putea fi incident în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, pentru că inculpatului din această cauză i se impută comiterea infracţiunii în discuţie. De asemenea, de vreme ce instanţa de judecată trebuie să vegheze dacă a fost respectată echitatea în ansamblu a procesului penal, Curtea admite că prevederile contestate ale articolelor 100 alin.(4) şi 296 alin.(2) din Codul de procedură penală, care reglementează verificarea probelor şi conţinutul rechizitoriului, ar putea fi aplicate în procesul acestei analize.

24. Totodată, Curtea nu constată în ce măsură sunt aplicabile prevederile articolului 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate în procesul examinării în apel a acuzaţiei de comitere a infracţiunilor de îmbogăţire ilicită şi fals în declaraţia de avere şi interese personale. De altfel, Curtea a notat anterior că începerea urmăririi penale pentru unele categorii de infracţiuni (i.e. articolul 330² [îmbogăţirea ilicită] din Codul penal) nu este condiţionată de existenţa sau inexistenţa unui act pronunţat de Autoritatea Naţională de Integritate privind constatarea încălcării legislaţiei în materie. Pe baza unor probe, organul de urmărire penală ar putea ajunge la o altă concluzie referitor la cele constatate de Autoritatea Naţională de Integritate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.29 din 21 septembrie 2021, § 67-70).

25. Raportate la argumentele menţionate de autorul excepţiei, prevederile contestate din Codul de procedură penală nu au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Totodată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în privinţa dispoziţiilor articolului 330² alin.(1) din Codul penal, prin raportare la unele critici care au fost susţinute în prezenta sesizare (DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022).

26. Curtea a notat că exigenţa prevăzută la articolul 330² alin.(1) din Codul penal, potrivit căreia fapta incriminată trebuie constatată pe baza unor probe, reprezintă o condiţie inerentă oricărei trageri la răspundere penală şi constituie o garanţie pentru persoana acuzată, iar o astfel de garanţie nu poate să contravină Constituţiei. În acest sens, Curtea nu a putut reţine argumentele autorilor sesizărilor, potrivit cărora claritatea prevederilor contestate este afectată de combinarea într-o singură dispoziţie legală a unor elemente de drept material şi procedural, deoarece o astfel de soluţie legislativă ar impune concluzia că vinovăţia subiectului îmbogăţirii ilicite cuprinde şi activitatea procesuală a unui reprezentant al statului. Constituţia stabileşte că prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora [articolul 72 alin.(3) lit.n)], precum şi organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată [articolul 115 alin.(4)], însă nu-i impune legislatorului separarea totală a dispoziţiilor de drept substanţial de cele de drept procedural, prin reglementarea lor în legi distincte. De multe ori, dispoziţiile de drept substanţial prezintă şi o latură procedurală de care nu pot fi separate (DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 55, 56).

27. În acest sens, Curtea a făcut trimitere la Opinia amicus curiae privind îmbogăţirea ilicită a Comisiei de la Veneţia şi OSCE/ODIHR în care se menţionează că: "Elementele-cheie ale infracţiunii prevăzute de articolul 330² din Codul penal – deţinerea…bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat…că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit – nu par lipsite de claritate" (DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 57).

28. Aşadar, având în vedere că problema referitoare la elementele constitutive ale infracţiunii de îmbogăţire ilicită ridicată de autorul excepţiei este similară celei care a făcut obiectul Deciziei nr.159 din 24 noiembrie 2022, Curtea reţine că considerentele acesteia sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

29. Totuşi, autorul excepţiei ridică o problemă care nu a fost abordată în sesizările care au stat la baza Deciziei nr.159 din 24 noiembrie 2022. Autorul susţine că legislatorul a reglementat deopotrivă o procedură penală şi una non-penală în vederea prevenirii îmbogăţirii ilicite, fără a stabili criterii clare şi previzibile de delimitare a acestora. Sub acest aspect, autorul excepţiei a susţinut că articolul 330² alin.(1) din Codul penal ar fi contrar articolelor 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 22 [neretroactivitatea legii] şi 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] din Constituţie.

30. Sub acest aspect, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au notat că trebuie să se clarifice dacă obiectivul articolului 330² din Codul penal nu se suprapune cu Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, care urmăreşte stabilirea diferenţei substanţiale dintre mijloacele dobândite şi valoarea bunurilor obţinute, precum şi confiscarea bunurilor dobândite dincolo de veniturile legitime (Opinia amicus curiae comună a Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind infracţiunea de îmbogăţire ilicită (CDL-AD(2022)029), § 39, 40).

31. Curtea menţionează că articolul 330² alin.(1) din Codul penal stabileşte răspunderea pentru deţinerea de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terţi, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte în mod substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, pe baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit. Fapta în discuţie se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. Alineatul (2) stabileşte răspunderea penală pentru comiterea aceleiaşi fapte în cazul în care este comisă de o persoană cu funcţie de demnitate publică. În acest caz, fapta se pedepseşte cu o amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

32. Totodată, Curtea observă că legislatorul, în scopul cultivării integrităţii în sectorul public şi formării climatului de toleranţă zero la corupţie în cadrul entităţilor publice din Republica Moldova, a instituit o serie de măsuri [articolul 10 din Legea integrităţii nr.82/2017], printre care şi un regim juridic de declarare a averii şi intereselor personale şi de control asupra averii şi intereselor personale, reglementat de Legea privind declararea averii şi a intereselor personale şi Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate. Analiza sistemică a legislaţiei în discuţie impune concluzia că legislatorul, pentru a asigura respectarea regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale de către agenţii publici – subiecţi ai declarării, a instituit un mecanism juridic de control al angajaţilor entităţilor publice, care constă în verificarea de către Autoritatea Naţională de Integritate a declaraţiilor de avere şi interese personale, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite pe durata exercitării mandatelor, a funcţiilor publice şi de demnitate publică [articolul 30 din Legea integrităţii, articolul 10 din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale]. Controlul averilor şi intereselor personale ale agenţilor publici, subiecţi ai declarării, se aduce la îndeplinire de către un inspector de integritate în modul stabilit de articolele 26-36 din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, iar în caz de constatare a încălcării regimului juridic de declarare a averii şi intereselor personale, inclusiv acumularea unor averi nejustificate, persoana supusă controlului este atrasă la răspundere juridică potrivit articolului 23 din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale.

33. Având în vedere reglementările menţionate supra, în cazul în care în procesul efectuării controlului inspectorul de integritate constată o diferenţă substanţială între veniturile obţinute, cheltuielile realizate şi averea dobândită a persoanei supuse controlului, acesta [inspectorul] întocmeşte un act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale, dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale acesteia şi aplică interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică [articolul 34 alineatele (1) şi (3) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate]. Acest act poate fi contestat în justiţie în modul stabilit de articolul 36 din aceeaşi Lege. De asemenea, potrivit articolului 34 din legea menţionată supra, Autoritatea Naţională de Integritate mai are şi competenţa: (i) de a sesiza, în termen de cel mult 5 zile din momentul în care actul de constatare rămâne definitiv, conducerea organizaţiei publice sau a autorităţii responsabile de numirea în funcţie a subiectului declarării în vederea încetării mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestuia [alin. 3)]; (ii) de a solicita instanţei de judecată încasarea în folosul statului a valorii averii nejustificate sau confiscarea acesteia [alineatele (5) şi (6)].

34. Legea privind declararea averii şi a intereselor personale prevede că subiectul declarării eliberat sau destituit din funcţie în cazul constatării averii nejustificate, este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică, cu excepţia funcţiilor elective, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia publică ori de demnitate publică respectivă sau de la data încetării de drept a mandatului său. Dacă persoana a ocupat o funcţie electivă, ea nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie o perioadă de 3 ani de la data încetării mandatului [articolul 23 alin.(6)]. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică la data constatării averii nejustificate, interdicţia de trei ani se aplică, potrivit legii, de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă şi irevocabilă hotărârea judecătorească prin care se confirmă existenţa averii nejustificate, [articolul 23 alin.(7)]. Autoritatea Naţională de Integritate ţine Registrul de stat al persoanelor care au interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică [articolul 23 alin.(8)].

35. Aşadar, Curtea reţine că, în cazul în care se constată că un agent public, subiect al declarării, deţine o avere nejustificată, sunt aplicate următoarele sancţiuni şi remedii, pe baza Legilor cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi cu privire la declararea averii şi a intereselor personale: (i) eliberarea din funcţia deţinută sau încetarea mandatului; (ii) interdicţia de a exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică pe o perioadă de trei ani; (iii) confiscarea averii nejustificate.

36. Curtea nu poate reţine afirmaţiile autorului sesizării privind inadmisibilitatea suprapunerii procedurii non-penale/administrative de control al averii şi intereselor personale, reglementată de legislaţia integrităţii, cu procedura penală de cercetare a infracţiunii de îmbogăţire ilicită. Aparent, ambele proceduri au ca obiect de control/cercetare averea/bunurile unui agent public. Totuşi scopul, metodele şi sancţiunile aplicate în baza fiecărei proceduri au o natură juridică diferită.

37. În acest sens, Legea privind declararea averii şi a intereselor personale are drept scop instituirea măsurilor de prevenire şi de combatere a îmbogăţirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate, precum şi a încălcării regimului juridic al restricţiilor şi limitărilor în entităţile publice [articolul 1 alin.(2)], iar Autoritatea Naţională de Integritate are misiunea de a asigura integritatea în exercitarea funcţiei publice sau a funcţiei de demnitate publică şi prevenirea corupţiei prin efectuarea controlului averii şi al intereselor personale şi prin respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităţilor, restricţiilor şi limitărilor [articolul 5 din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate]. Nici Autoritatea Naţională de Integritate, nici inspectorul de integritate nu au la îndemână mijloace şi metode de cercetare a infracţiunii, i.e. de îmbogăţire ilicită, iar dacă în procesul verificării declaraţiilor de avere şi interese personale, precum şi în procesul de control al averilor şi intereselor personale se constată existenţa unei bănuieli rezonabile privind săvârşirea unei infracţiuni sau privind încălcarea legislaţiei fiscale, la orice etapă a controlului, inspectorul de integritate sesizează organul de urmărire penală sau, după caz, Serviciul Fiscal de Stat şi informează preşedintele Autorităţii [articolele 27 alin.(12) şi 33 alin.(12) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate].

38. Sancţiunile şi remediile stabilite în legislaţia referitoare la integritate, menţionate supra la § 35, nu sunt catalogate de legislator ca având un caracter "penal". Ele fac parte dintr-un ansamblu de măsuri menite să realizeze scopul legislaţiei în discuţie, adică să asigure integritatea în sectorul public şi să-i determine pe agenţii publici/angajaţii entităţilor publice să-şi desfăşoare activitatea profesională în strictă conformitate cu interesul public. Procedura de aplicare a acestor sancţiuni şi remedii este una administrativă. Legislatorul califică sancţiunile prevăzute la articolul 34 alineatele (3) şi (5) din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 ca având un caracter disciplinar, menite să asigure integritatea în sectorul public [a se vedea art.46 alin.(3) din Legea integrităţii], fiind aplicabile subiecţilor declarării averii şi intereselor personale care îndeplinesc funcţii publice sau funcţii de demnitate publică şi care sunt remuneraţi din banii publici.

39. Eliberarea din funcţia deţinută sau încetarea mandatului şi interdicţia de a mai exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică pe o perioadă de trei ani sunt caracteristice sancţiunilor aplicate, de obicei, în cadrul răspunderii disciplinare şi urmăresc scopul să asigure respectarea de către persoanele vizate a normelor care reglementează relaţia lor de serviciu cu angajatorul. Curtea Europeană a reţinut că asemenea remedii nu intră în domeniul de aplicare al unei acuzaţii în materie penală (Müller-Hartburg v. Austria, 19 februarie 2013, § 42-49).

40. Lipsa caracterului penal al sancţiunilor prevăzute de legislaţia integrităţii poate fi dedus şi din faptul că acestea se aplică doar unui grup restrâns de destinatari, la modul concret, persoanelor fizice, agenţi publici care exercită o activitate într-o entitate publică şi au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi interese personale. De exemplu, în cauza Cătăniciu v. România (dec.), 6 decembrie 2018, § 39, Curtea Europeană a analizat dacă sancţionarea pentru încălcarea regimului conflictelor de interese intra în sfera penală. Ea a reţinut că măsurile analizate erau aplicabile doar persoanelor care exercită funcţii publice. Astfel, Curtea Europeană a conchis că dispoziţiile legale erau aplicabile numai unui grup cu statut special, fapt care a dat naştere unor îndoieli serioase cu privire la caracterul penal al acuzaţiilor.

41. Mai mult, deşi sancţiunile menţionate par a fi relativ severe, ele nu pot fi incluse în sfera dreptului penal, deoarece: (i) nu pot fi înlocuite cu o pedeapsă privativă de libertate; şi (ii) nu pot fi înscrise în cazierul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Minel Florin Prina v. Romania (dec.), § 58, 60). În acelaşi context, examinând măsura interdicţiei permanente de a ocupa funcţii în sectorul justiţiei, Curtea Europeană a reţinut că aceasta nu poate fi calificată ca o pedeapsă penală. Scopul interdicţiei de reangajare în sectorul justiţiei nu părea să aibă un caracter punitiv, ci urmărea, mai curând, scopul de a asigura şi păstra încrederea publicului în justiţie. Chiar dacă interdicţia în sine presupunea consecinţe destul de grave, multe măsuri non-penale cu caracter preventiv pot avea un impact substanţial asupra persoanei vizate (Xhoxhaj v. Albania, 9 septembrie 2021, § 245).

42. Cu privire la măsura confiscării averii nejustificate, Curtea face trimitere la constatările Curţii Europene din cauza Gogitidze şi alţii v. Georgia din 12 mai 2015. Curtea Europeană a observat că măsura confiscării proprietăţii dobândite în mod ilicit şi a averii nejustificate dobândite în timpul ocupării funcţiei publice urmărea un scop compensatoriu şi unul preventiv. Aspectul compensatoriu consta în obligaţia de a restabili partea prejudiciată în procedurile civile la statutul anterior îmbogăţirii injuste a funcţionarului public în discuţie, prin întoarcerea proprietăţii dobândite în mod ilicit fie proprietarului de drept anterior, fie, în absenţa unei părţi prejudiciate, statului. Scopul procedurilor civile in rem era să prevină îmbogăţirea nejustificată prin corupţia ca atare, trimiţând un semnal clar oficialilor publici implicaţi în acte de corupţie sau care doreau să se implice în astfel de acte că actele lor ilegale, care, deşi au rămas nesancţionate de sistemul de justiţie penală, nu vor aduce un avantaj pecuniar pentru ei sau pentru familiile lor (§ 101, 102). La § 126, Curtea Europeană a observat că, în lumina jurisprudenţei sale bine stabilite, confiscarea bunurilor dispusă ca urmare a unei proceduri civile in rem, fără a implica stabilirea unei acuzaţii penale, nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv şi/sau compensatoriu şi, astfel, nu ţine de sfera penală.

43. Dat fiind faptul că mecanismul reglementat de Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi Legea privind declararea averii şi a intereselor personale nu instituie o răspundere "penală", ci are mai curând natura unei răspunderi disciplinare, Curtea nu întrevede vreo problemă de constituţionalitate în aplicarea concomitentă a mecanismului penal şi a celui non-penal destinate să combată fenomenul îmbogăţirii ilicite.

44. Mai mult, Curtea observă că interdicţia de a exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică, reglementată de Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi Legea privind declararea averii şi a intereselor personale, şi pedeapsa privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, stabilită de articolul 330² din Codul penal, au câmpuri de aplicare diferite. În timp ce interdicţia de a exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică reglementată de Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi Legea privind declararea averii şi a intereselor personale nu face nicio deosebire între funcţiile publice şi/sau funcţiile de demnitate publică care nu pot fi ocupate în viitor timp de 3 ani de către persoana sancţionată, pedeapsa din Codul penal operează cu textele "anumite funcţii" sau "o anumită activitate". În acest sens, articolul 65 alin.(1) din Codul penal stabileşte că privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul la comiterea infracţiunii. Altfel spus, pedeapsa penală are o sferă mai îngustă de aplicare şi vizează funcţiile sau activităţile de care s-a folosit condamnatul la comiterea infracţiunii. Totodată, Curtea reţine că termenul pedepsei penale [de la 10 până la 15 ani] este mult mai aspru în raport cu sancţiunea disciplinară [3 ani].

45. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea nu poate reţine argumentele autorului excepţiei cu privire la incidenţa normelor constituţionale invocate în raport cu articolul 330² alin.(1) din Codul penal.

46. Referitor la prevederile contestate ale articolelor 100 alin.(4) şi 296 alin.(2) din Codul de procedură penală care reglementează verificarea probelor şi conţinutul rechizitoriului, Curtea observă că autorul excepţiei nu formulează o critică de neconstituţionalitate, ci contestă în realitate modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor criticate de procuror şi instanţa de judecată. În raport cu textul "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei a susţinut că procurorul şi instanţa de judecată au utilizat un mijloc de probă care nu a fost obţinut printr-un "procedeu probatoriu" prevăzut de Codul de procedură penală. Cu privire la sintagma "analiza probelor" din articolul 296 alin.(2) din Codul de procedură, autorul excepţiei a menţionat că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, procurorul doar a enumerat probele în rechizitoriu fără să le analizeze.

47. Curtea notează că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

48. Prin urmare, având în vedere cele menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alin.(1) din Codul penal, a textului "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, a sintagmei "analiza probelor" din articolul 296 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a articolului 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ridicată de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1a-2078/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire

 la Curtea Constituţională şi al articolului 67 din

Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Decizia nr.41 din 4 aprilie 2023, Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea nr.132g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alin.(1) din Codul penal, a textului "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, a sintagmei "analiza probelor" din articolul 296 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a articolului 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ridicată de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1a-2078/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

În special, autorul excepţiei a invocat că, în vederea prevenirii şi combaterii îmbogăţirii ilicite, legislatorul a reglementat o procedură penală şi una non-penală, fără a prevedea criterii clare şi previzibile de delimitare a acestora. În opinia autorului, autorităţile publice pot aplica, în mod discreţionar, o procedură sau alta. Sub acest aspect, autorul excepţiei a susţinut pretinsa încălcare a articolelor 16, 20, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

Totodată, referitor la acest capăt al sesizării, autorul a prezentat un memoriu în care a analizat practica actuală, pretins contradictorie, privind aplicarea articolelor contestate din Codul penal şi din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate de către organele de anchetă şi funcţionarii Autorităţii Naţionale de Integritate.

Analizând sesizarea, Curtea Constituţională nu a dat curs argumentelor referitoare la neconstituţionalitatea normelor contestate şi a decis că sesizarea nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Nefiind de acord cu concluzia colegilor judecători constituţionali referitoare la inadmisibilitatea sesizării în partea care vizează modul de reglementare legislativă a procedurilor penale şi non-penale, am formulat prezenta opinie separată. Motivele opiniei separate sunt următoarele:

I. La solicitarea Curţii Constituţionale, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au prezentat Opinia amicus curiae nr.1096/2022 privind infracţiunea de îmbogăţire ilicită, în care au menţionat:

"37. În plus, nu există nicio sugestie că articolul 330² din Codul penal a fost adoptat cu încălcarea condiţiilor legislaţiei din Republica Moldova sau că prevederile acestuia nu sunt accesibile. Cu toate acestea, ţine de competenţa Curţii Constituţionale să stabilească dacă vreun element al infracţiunii este de aşa natură încât o persoană nu ar putea cunoaşte din textul articolului 330² din Codul penal – dacă este necesar, cu o consultanţă juridică adecvată şi cu ajutorul oricărei interpretări disponibile oferite de tribunale – ce acte şi omisiuni ar face-o să răspundă penal.

38. În măsura în care această analiză ajunge la concluzia potrivit căreia o persoană nu poate cunoaşte ce acte şi omisiuni ar face-o să răspundă penal pe baza articolului 330² din Codul penal, Curtea Constituţională ar putea să reţină că această infracţiune nu este conformă cu exigenţa previzibilităţii şi că aplicarea ei ar fi contrară principiului legalităţii.

39. O problemă care apare în acest context particular este posibila suprapunere între Legea Republicii Moldova cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate nr.132 din 17 iunie 2016 şi Codul penal. Pentru a stabili dacă urmărirea penală a îmbogăţirii ilicite urmăreşte un scop legitim şi întruneşte cerinţele legalităţii, trebuie stabilită o distincţie clară între procedura penală şi cea non-penală privind elementele constitutive şi aplicarea lor: cuantumul diferenţei substanţiale dintre valoarea bunurilor/proprietăţii şi veniturile legitime, caracteristicile persoanelor supuse procedurii etc. În caz contrar, dacă se stabileşte că procedurile au acelaşi efect şi acelaşi câmp de aplicare din punct de vedere material şi personal, pot apărea probleme privind caracterul previzibil, în mod rezonabil, al ingerinţelor în respectarea principiilor legalităţii şi ne bis in idem.

40. Prin urmare, este important să se clarifice dacă obiectivul articolului 330² din Codul penal se suprapune cu Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, care urmăreşte stabilirea diferenţei substanţiale dintre mijloacele dobândite şi valoarea bunurilor obţinute, precum şi confiscarea bunurilor dobândite dincolo de veniturile legitime."

II. Pornind de la aceste constatări, consider că era necesar şi rezonabil de admis sesizarea şi de examinat în fond, în mod sistematic, prevederile legale menţionate supra.

Chiar la o analiză prima facie se observă că este mai mult decât îndoielnică existenţa unei distincţii clare între normele contestate care reglementează două proceduri concurente (una penală şi alta non-penală). Elementele constitutive ale ambelor delicte, e.g. obiectul (combaterea şi prevenirea corupţiei şi a îmbogăţirii ilicite), subiectul (persoana publică, persoana cu funcţie de răspundere sau de demnitate publică), latura subiectivă (intenţia), sunt, practic, identice. Chiar şi conţinutul laturii obiective este identic – dobândirea (deţinerea) bunurilor a căror valoare depăşeşte în mod substanţial veniturile obţinute licit.

În acest sens, examinarea sesizării în fond era necesară pentru a răspunde la întrebarea firească dacă normele contestate sunt suficient de previzibile, astfel încât să se poată face o distincţie între mecanismul instituit de Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate şi cel reglementat de Codul penal. Sub acest aspect, este relevantă jurisprudenţa anterioară a Curţii. În Hotărârea nr.24 din 14 septembrie 2016, la § 78, Curtea a reţinut că fapte de aceeaşi natură în materialitatea lor pot constitui fie abateri disciplinare, fie infracţiuni, în funcţie de o serie de elemente, precum importanţa obiectului ocrotirii la un moment dat, împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, felul şi intensitatea vinovăţiei, urmările faptei, posibilităţile de prevenire a faptelor, elemente care, alături de trăsăturile faptei, concurează la stabilirea diferenţiată a gradului de pericol social, determinând în final atât forma de răspundere pe care o angajează, cât şi dozarea sancţiunii în interiorul formei de răspundere respective.

Mai mult, examinarea sesizării în fond ar fi putut acorda posibilitatea identificării unui criteriu obiectiv al gradului de pericol social în cazul infracţiunii de îmbogăţire ilicită (articolul 330² din Codul penal) pe baza proporţiilor reglementate de articolul 126 din Codul penal.

Prin urmare, în opinia mea, examinarea acestei sesizări în fond, pe baza articolelor 22 (care garantează legalitatea incriminării), 23 alin.(2) (care garantează principiul calităţii legii) şi 1 alin.(3) (care garantează preeminenţa dreptului) din Constituţie, ar fi oferit posibilitatea evitării riscului de generare a unei jurisprudenţe inconsecvente, după caz arbitrare, şi a riscului încălcării drepturilor fundamentale.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională nr.317 din 13 decembrie 1994 şi al articolului 67

din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995

1. Prin Decizia nr.41 din 4 aprilie 2023 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.132g din 5 august 2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alin.(1) din Codul penal, a textului "prin procedee probatorii respective" din articolul 100 alin.(4) din Codul de procedură penală, a sintagmei "analiza probelor" din articolul 296 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a articolului 34 alin.(2) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, ridicată de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Oleg Melniciuc, parte în dosarul nr.1a-2078/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Potrivit autorului sesizării, în vederea prevenirii îmbogăţirii ilicite, legislatorul a reglementat o procedură penală şi una non-penală, fără a prevedea criterii clare şi previzibile de delimitare a acestora. Ca urmare, autorităţile publice pot aplica în mod discreţionar o procedură sau alta. Sub acest aspect, autorul excepţiei a susţinut pretinsa încălcare a articolelor 16, 20, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie (a se vedea DCC nr.41 din 4 aprilie 2023, § 13).

3. În raport cu această critica de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională nu a reţinut afirmaţiile autorului sesizării privind inadmisibilitatea suprapunerii procedurii non-penale de control al averii şi intereselor personale, reglementată de legislaţia integrităţii, cu procedura penală de cercetare a infracţiunii de îmbogăţire ilicită. În opinia Curţii, deşi, aparent, ambele proceduri au ca obiect de control/cercetare averea/bunurile unui agent public, totuşi scopul, metodele şi sancţiunile aplicate în baza fiecărei proceduri au o natură juridică diferită. Curtea nu a întrevăzut vreo problemă de constituţionalitate în aplicarea concomitentă a mecanismului penal şi a celui non-penal destinate să combată fenomenul îmbogăţirii ilicite (a se vedea DCC nr.41 din 4 aprilie 2023, § 36, 43).

4. Nu susţin această decizie din următoarele considerente.

5. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că standardul calităţii legii penale substanţiale este garantat de articolele 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului] şi 22 [neretroactivitatea legii], coroborate cu articolul 23 alin.(2) [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] din Constituţie (a se vedea HCC nr.39 din 21 decembrie 2021, § 55; DCC nr.30 din 22 martie 2022, § 34; DCC nr.78 din 16 iunie 2022, § 22).

6. De asemenea, Curtea a reţinut că atât abaterea disciplinară, cât şi infracţiunea sunt fapte nepermise, cu urmări antisociale, săvârşite cu vinovăţie, dar care se deosebesc sub aspectul obiectului lor, al gradului de pericol social şi al competenţei în stabilirea faptei şi vinovăţiei. Astfel, fapte de aceeaşi natură în materialitatea lor pot constitui fie abateri disciplinare, fie infracţiuni, în funcţie de o serie de elemente, precum importanţa obiectului ocrotirii la un moment dat, împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, felul şi intensitatea vinovăţiei, urmările faptei, posibilităţile de prevenire a faptelor, elemente care, alături de trăsăturile faptei, concurează la stabilirea diferenţiată a gradului de pericol social, determinând în final atât forma de răspundere pe care o angajează, cât şi dozarea sancţiunii în interiorul formei de răspundere respective (a se vedea HCC nr.24 din 14 septembrie 2016, § 77, 78).

7. Referitor la subiectul discutat, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au notat că o problemă care apare în acest context particular este posibila suprapunere între Legea Republicii Moldova cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate nr.132 din 17 iunie 2016 şi Codul penal. Pentru a stabili dacă urmărirea penală a îmbogăţirii ilicite urmăreşte un scop legitim şi întruneşte cerinţele legalităţii, trebuie stabilită o distincţie clară între procedura penală şi cea non-penală privind elementele constitutive şi aplicarea lor: cuantumul diferenţei substanţiale dintre valoarea bunurilor/proprietăţii şi veniturile legitime, caracteristicile persoanelor supuse procedurii, etc. În caz contrar, dacă se stabileşte că procedurile au acelaşi efect şi acelaşi câmp de aplicare din punct de vedere material şi personal, pot apărea probleme privind caracterul previzibil, în mod rezonabil, al ingerinţelor în respectarea principiilor legalităţii şi ne bis in idem. Prin urmare, este important să se clarifice dacă obiectivul articolului 330² din Codul penal se suprapune cu Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate, care urmăreşte stabilirea diferenţei substanţiale dintre mijloacele dobândite şi valoarea bunurilor obţinute, precum şi confiscarea bunurilor dobândite dincolo de veniturile legitime (a se vedea Opinia amicus curiae comună a Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind infracţiunea de îmbogăţire ilicită (CDL-AD(2022)029), § 39, 40).

8. Examinând, prima facie, procedura penală şi procedura non-penală referitoare la îmbogăţirea ilicită, constat existenţa anumitor suprapuneri în ceea ce priveşte scopul, obiectul, inclusiv cuantumul diferenţei substanţiale dintre valoarea bunurilor şi veniturile legitime, subiecţii şi efectele acestor proceduri.

9. Referitor la scop. Procedura non-penală. Legea nr.133 din 17 iunie 2016 privind declararea averii şi a intereselor personale are drept scop instituirea măsurilor de prevenire şi de combatere a îmbogăţirii nejustificate [articolul 1 alin.(2)], iar Autoritatea Naţională de Integritate are ca misiune asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice sau funcţiei de demnitate publică şi prevenirea corupţiei prin efectuarea controlului averii [articolul 5 din Legea nr.132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate]. Procedura penală. În ceea ce priveşte îmbogăţirea ilicită prevăzută de articolul 330², aceasta este o infracţiune contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică, fiind inclusă în Capitolul XV din Codul penal. Prin urmare, constat identitatea scopurilor acestor proceduri.

10. Referitor la obiect. Procedura penală. Răspunderea penală prevăzută de articolul 330² din Codul penal survine pentru deţinerea bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit. Procedura non-penală. Autoritatea Naţională de Integritate efectuează controlul averii deţinute de subiecţii declarării, constată dacă există o diferenţă substanţială între veniturile obţinute şi cheltuielile realizate, pe de o parte, şi averea dobândită, pe de altă parte, în timpul exercitării mandatelor sau a funcţiilor publice ori de demnitate publică [articolul 7 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate]. Mai mult, este vorba despre acelaşi cuantum al diferenţei substanţiale dintre valoarea bunurilor şi a veniturilor legitime - 20 de salarii medii lunare pe economie. Astfel, în jurisprudenţa sa, referitor la pretinsa neclaritate a sintagmei "valoare care depăşeşte substanţial mijloacele dobândite" din articolul 330² alin.(1) din Codul penal, Curtea a subliniat că Parlamentul a adoptat Legea privind declararea averii şi a intereselor personale. În articolul 2 din Legea menţionată este definită noţiunea de "diferenţă substanţială". Astfel, "diferenţa substanţială" reprezintă o diferenţă care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie dintre averea subiectului declarării deţinută la începutul perioadei în care acesta a devenit subiect al declarării, cumulată cu veniturile obţinute în această perioadă, inclusiv veniturile membrilor de familie sau al concubinului/concubinei, pe de o parte, şi averea deţinută la începutul verificării, inclusiv cheltuielile realizate în această perioadă, pe de altă parte. Astfel, sintagma "valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite" cuprinsă la articolul 330² din Codul penal este clară şi previzibilă, iar sensul ei poate fi înţeles de orice destinatar, pentru a-şi putea adapta conduita la exigenţele legii (a se vedea DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 59). Prin urmare, este vorba despre acelaşi obiect. În acest context, reţin faptul că cumulul diferitor forme ale răspunderii este posibil numai dacă fiecare dintre normele juridice avute în vedere ocrotesc relaţii sociale diferite (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.24 din 14 septembrie 2016, § 81).

11. Referitor la subiecţi. Procedurile se aplică, în principiu, aceloraşi categorii de persoane. Procedura penală se aplică persoanei cu funcţie de răspundere, persoanei publice şi persoanei cu funcţie de demnitate publică [articolul 330² alin.(1) şi (2) din Codul penal]. Procedura non-penală se aplică persoanei care deţine o funcţie publică sau o funcţie de demnitate publică [articolul 3 din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale].

12. Efectele procedurilor sunt practic aceleaşi şi se pot suprapune: confiscarea averii nejustificate şi interzicerea de a ocupa funcţii publice. Persoanei care a comis infracţiunea de îmbogăţire ilicită îi poate fi aplicată atât confiscarea specială, cât şi confiscarea extinsă [a se vedea articolele 106 şi 106¹ din Codul penal]. În cazul procedurii non-penale, Autoritatea Naţională de Integritate se adresează în instanţa de judecată de la sediul Autorităţii în vederea încasării în folosul statului a valorii averii nejustificate sau a confiscării acesteia [articolul 34 alin.(5) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate].

13. De asemenea, infracţiunea de îmbogăţire ilicită se pedepseşte cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate [articolul 330² alin.(1) şi (2) din Codul penal]. În cazul procedurii non-penale, inspectorul de integritate aplică interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică [articolul 34 alin.(3) din Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate]. În acelaşi timp, reţin faptul că pedeapsa penală are o sferă mai îngustă de aplicare decât sancţiunea non-penală şi vizează doar funcţiile sau activităţile de care s-a folosit condamnatul la comiterea infracţiunii, în timp ce interdicţia de a exercita o funcţie publică şi/sau o funcţie de demnitate publică reglementată de Legile nr.132 şi nr.133 din 17 iunie 2016 nu face nicio deosebire între funcţiile care nu pot fi ocupate în viitor de către persoana sancţionată (a se vedea DCC nr.41 din 4 aprilie 2023, § 44). În acest context, reţin faptul că natura juridică a unei sancţiuni nu depinde de calificarea acesteia într-un mod sau altul de legislaţia naţională, dar de esenţa şi gradul de severitate al pedepsei pe care riscă să o suporte persoana în cauză.

14. În baza celor menţionate mai sus, prima facie, legislaţia nu prevede criterii clare şi previzibile de delimitare a acestor proceduri. Prin urmare, constat incidenţa articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie în prezenta cauză (a se vedea § 5 supra).

15. Aşadar, în opinia mea, Curtea Constituţională trebuia să declare sesizarea nr.132g/2022 admisibilă pentru examinare în fond şi să verifice corespunderea articolului 330² alin.(1) din Codul penal articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.