Decizie nr.42/243 din 20.12.2021 cu privire la examinarea şi avizarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea şi avizarea proiectului de lege
pentru modificarea unor acte normative
nr. 42/243 din 20.12.2021
(în vigoare 14.01.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 6-16 art. 29 din 14.01.2022
* * *
Prin adresarea nr.18-23-387-9099 din 17 noiembrie 2021, Cancelaria de Stat a Republicii Moldova a remis Consiliului Audiovizualului spre examinare şi avizare proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative (număr unic 502/MIDR/2021), autor – Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Astfel, analizând proiectul de lege, în limita competenţelor funcţionale prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale nr.174/2018, Consiliul Audiovizualului înaintează următoarele propuneri cu referire la Articolul I din proiectul de Lege ce vizează modificarea Codului serviciilor media audiovizuale (în continuare CSMA).
1. Consiliul Audiovizualului susţine propunerea Ministerului în partea ce ţine de alocarea mijloacelor financiare în vederea acordării suportului furnizorilor de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova. Cu toate acestea, prevederile din proiectul de lege cu privire la modalitatea de alocare a mijloacelor financiare, procesul de stabilire a cuantumului etc. sunt ambigue.
Considerăm că prevederile de la pct.1 din proiect ce se referă la noţiunea de "furnizor de serviciu media audiovizual tematic de interes public" şi "serviciu media audiovizual tematic de interes public" şi prevederile de la pct.3 din proiect ce se referă la completarea art.12 din CSMA cu alin.(3) urmează a fi excluse.
În acest sens, Consiliul Audiovizualului, după consultarea tuturor furnizorilor de servicii media, precum şi a societăţii civile, va înainta un proiect autorităţilor cu drept de iniţiativă legislativă, îndreptat spre susţinerea tuturor furnizorilor de servicii media aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova.
Totodată, considerăm că noţiunile de "televiziune cu rezoluţie standard" şi "televiziune cu rezoluţie înaltă" se referă la aspecte tehnice, prin urmare, ar fi relevant ca acestea să se regăsească în conţinutul Legii comunicaţiilor electronice, dar nu în CSMA.
2. Pct.2 din proiectul de Lege, care prevede că: "Articolul 2 la alineatul (5), se completează cu litera d) cu următorul cuprins: "d) dreptul furnizorului de servicii media de a difuza aceste servicii pe teritoriul Republicii Moldova este prevăzut de un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte", urmează a fi exclus sau reformulat din următoarele considerente.
Conform art.1 din CSMA, "licenţă de emisie – act permisiv emis de către Consiliul Audiovizualului prin care unui furnizor de servicii media, aflat în jurisdicţia Republicii Moldova, i se acordă dreptul de a difuza un anumit serviciu media audiovizual liniar", iar potrivit art.2 alin.(4) litera a) "Subiecţi ai prezentului cod sunt: a) furnizorii de servicii media aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova".
Astfel, pentru a avea dreptul de a difuza un anumit serviciu media audiovizual liniar, furnizorul de servicii media urmează a fi suspus regimului de licenţiere, care prevede unele obligaţii specifice în activitatea acestuia.
În conformitate cu prevederile CSMA, furnizorii de servicii media aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova au obligaţia să respecte prevederile Codului şi a altor acte normative, cum ar fi: crearea programelor locale, dintre care cel puţin 80% urmează să fie în limba română; respectarea responsabilităţilor culturale, care prevăd că furnizorii sunt obligaţi să dubleze, sonorizeze şi/sau subtitreze în limba română programele audiovizuale retransmise în alte limbi etc.
În conţinutul Notei Informative, autorul proiectului a adus drept exemplu postul de televiziune "TV5 Monde", invocând faptul că Consiliul Audiovizualului refuză eliberarea licenţei de emisie ce ar permite postului respectiv să fie difuzat prin Multiplexul naţional.
Considerăm relevant să menţionăm că respectivul post TV, în cazul în care va depune o cerere de eliberare a licenţei de emisie şi în eventualitatea în care o va obţine, urmează să respecte prevederile legale şi obligaţiile pe care le are furnizorul de servicii media aflat în jurisdicţia Republicii Moldova. Or, postul TV menţionat supra are intenţia să fie retransmis pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin intermediul Multiplexului naţional. La moment, "TV5 Monde" este retransmis prin intermediul distribuitorilor de servicii media audiovizuale.
3. Pct.4 din proiect, care prevede completarea art.25 din CSMA cu unele norme, considerăm că urmează a fi revizuit în întregime, deoarece, conform prevederilor CSMA şi a Legii privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător nr.160/2011, Consiliul Audiovizualului eliberează licenţe de emisie, iar potrivit definiţiei "Licenţă de emisie – act permisiv emis de către Consiliul Audiovizualului prin care unui furnizor de servicii media, aflat în jurisdicţia Republicii Moldova, i se acordă dreptul de a difuza un anumit serviciu media audiovizual liniar".
Difuzarea serviciului media audiovizual poate avea loc prin diverse mijloace electronice, cum ar fi: satelit, slot din multiplex, în cazul posturilor de radio – frecvenţă radio, prin intermediul distribuitorilor de servicii media, internet etc.
În cazul resurselor limitate ce aparţin statului, Consiliul Audiovizualului desfăşoară concursuri prin care acordă dreptul furnizorilor de servicii media să utilizeze un slot din multiplex sau o frecvenţă radio pentru posturile de radio.
Astfel, este oportun ca alin.21 – 25 ale pct.4 din proiect să fie reformulate, cu următorul cuprins.
"21. Dreptul de utilizare a sloturilor din Multiplex şi/sau frecvenţele radio pentru difuzarea serviciilor media audiovizuale de către furnizorii de servicii media este acordat de Consiliul Audiovizualului în bază de concurs, cu parametrii tehnici din setul indicat în avizul organului central de specialitate al administraţiei publice.
22. Dreptul de utilizare a sloturilor din Multiplex şi frecvenţele radio pentru difuzarea serviciilor media audiovizuale de către furnizorii de servicii media este acordat pe perioada de valabilitate a licenţei de emisie.
23. Capacitatea disponibilă a multiplexului poate fi utilizată de furnizorii de servicii media în baza Deciziei Consiliului Audiovizualului şi a licenţei de emisie.
24. Numărul furnizorilor de servicii media audiovizuale care vor utiliza un multiplex va depinde de posibilităţile tehnice ale multiplexului. Numărul furnizorilor de servicii media este stabilit în avizul organului central de specialitate al administraţiei publice, dar nu poate fi mai mic de 4 pentru televiziunea cu rezoluţie standard şi mai mic de 2 pentru televiziunea cu rezoluţie înaltă.
25. Serviciile media audiovizuale ale furnizorului public naţional de servicii media – Compania "Teleradio-Moldova", şi ale furnizorului public regional de servicii media – Compania "Gagauziya Radio Televizionu", li se asigură posibilitatea includerii în multiplexul cu acoperire naţională cu acces necondiţionat, fără concurs. Cheltuielile de transmisiune a serviciilor media audiovizuale incluse în multiplex vor fi acoperite de furnizorul public de servicii media."
4. După cum s-a menţionat supra, Licenţa de emisie este un act permisiv. Revocarea dreptului de utilizare a slotului din multiplex nu echivalează cu retragerea licenţei de emisie. Consiliul Audiovizualului, prin Decizia nr.12/66 din 29.05.2020, a revocat dreptul de a utiliza slotul din reţeaua digitală terestră a Multiplexului A în cazul a 2 furnizori de servicii media care nu au utilizat slotul pe o perioadă îndelungată, deşi au câştigat acest drept urmare a concursului. Respectiv, Consiliul nu a retras licenţa de emisie. Aceşti 2 furnizori de servicii media continuă să activeze, iar serviciile media audiovizuale sunt difuzate prin intermediul distribuitorilor de servicii media şi satelit.
Aşadar, pentru a responsabiliza furnizorii de servicii media ce au câştigat dreptul de a folosi un slot din multiplex şi în vederea utilizării acestui slot cu buna credinţă, considerăm că norma de la pct.5 din proiect urmează a fi exclusă.
Totodată, propunem completarea pct.4 din proiectul de lege, cu 2 alineate noi, cu următorul conţinut: ,,2.7 Furnizorii de servicii media care au câştigat dreptul de a utiliza un slot din multiplex au obligaţia să difuzeze serviciile media audiovizuale prin intermediul slotului în termen de maximum 1 lună de la data adoptării Deciziei Consiliului Audiovizualului prin care i-a fost acordat dreptul de utilizare a slotului. În cazul în care nu a început difuzarea în termenul respectiv, Consiliul Audiovizualului poate să revoce dreptul furnizorului de servicii media de a utiliza slotul din multiplex.
28. Furnizorul de servicii media poate solicita Consiliului Audiovizualului suspendarea difuzării serviciului media audiovizual pe o perioadă ce nu va depăşi 3 luni. În cazul în care furnizorul de servicii media nu începe difuzarea prin multiplex în termen de 10 zile din ziua expirării termenului de suspendare, Consiliul Audiovizualului poate revoca dreptul furnizorului de servicii media de a utiliza slotul din multiplex."
5. Pct.8 din proiect urmează a fi exclus, deoarece, conform prevederilor art.2 alin.(4) din CSMA, "Subiecţi ai prezentului cod sunt: a) furnizorii de servicii media aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova; b) distribuitorii de servicii media aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova; c) autoritatea de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale; d) organele de supraveghere a activităţii furnizorilor publici de servicii media; e) furnizorii de servicii de platformă de partajare a materialelor video aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova", respectiv furnizorul de multiplex nu este subiect al CSMA.
6. Cu referire la Art.III din proiect, care prevede sistarea la 1 ianuarie 2022 a televiziunii în sistem analogic, în vedere asigurării accesului la serviciile media audiovizuale a populaţiei, considerăm că Guvernul urmează să urgenteze procesul de achiziţie a convertoarelor, pentru a fi redistribuite familiilor socialmente vulnerabile şi procesul de informare a populaţiei despre modalităţile de recepţionare a televiziunii digitale.
În cadrul dezbaterilor publice, membrii Consiliului Audiovizualului au discutat mai multe chestiuni referitor la proiectul de lege supus avizării. Un aspect foarte important a ţinut de termenul de sistare a televiziunii în sistem analogic, numărul familiilor socialmente vulnerabile care au obţinut convertoare pentru a recepţiona televiziunea digitală etc.
Totodată, membrul Consiliului Audiovizualului, Eugeniu Rîbca, a propus să fie modificat termenul de sistare a televiziunii în sistem analogic, de la 01 ianuarie la 31 martie 2022, propunere care nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Ca urmare a dezbaterilor publice, în temeiul prevederilor art.73-75 din Codul serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174/2018, Consiliul Audiovizualului
DECIDE:
1. A aproba şi a prezenta Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media Avizul la proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative, conform Anexei (PRO (6): – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI şi L. TUREA; CONTRA (1): E. RÎBCA).
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTĂ | Liliana VIŢU-EŞANU |
| Nr.42/243. Chişinău, 20 decembrie 2021. | |